…
CINE I-A UCIS PE STUDENTI?
Da, aici trebuie “sterse” urmele. Pentru ca, in careul format din cele trei blocuri, in noaptea de 22/23 decembrie, s-a petrecut un adevarat macel.
–Si acum, cind imi amintesc, ma trec fiori–relateaza locotenentul Marius Mitrofan de la Academia Tehnica Militara. Trecuse de unu noapte. Autobuzele noastre au fost oprite pe carosabil in fata blocurilor A.1 si B3. Abia apucasera sa debarce primii studenti si din zona Agentiei de Comert Exterior s-a deschis foc asupra noastra. Concomitent, au inceput sa traga si teroristii amplasati in cele trei blocuri. Colegii care coborisera au trimis serii bune de gloante asupra teroristiilor aflati la etajele superioare ale celor trei blocuri. Eram in al treilea autobuz si am coborit ultimul: rapaiala atinsese intensitatea maxima. Din doua salturi am ajuns in dreptul copacului pe care se vad si acum urmele gloantelor trase din B.3. Colegul din fata mea s-a prabusit, m-am tirit pina linga el: era impuscat in cap. Sincer sa fiu, m-a apucat groaza: vazusem moartea! In clipa urmatoare a cazut si colegul din spate, lovit si el in cap! Diabolica precizie–dovada ca nu aveam de-a face cu niste amatori, ci cu ucigasi de profesie. Dimineata, am aflat ca rindurile noastre s-au subtiat: cinci morti–patru impuscati in cap, unul in piept–si opt raniti. Cine sint ucigasii? Cum de-i mai rabda pamintul? De ce nu se face nimic pentru a fi descoperiti si pedepsiti?
Intelegem indignarea interlocutorului nostru, impartasita de toti studentii militari. Cinci dintre colegii lor–sublocotenentii post-mortem Eugen Franga, Ioan Patcas, Ciprian Pintea, Stefan Dumitras, Cristian Bucur–sint in pamint, nu vor mai purta niciodata epoletul cu compas. Studentul Romulus Pol se afla inca intr-o stare critica–desi a suferit deja trei operatii!–la Spitalul Militar Central.
In acesti tineri nu s-a tras cu simulatoare, cum incearca sa ne convinga domnii de la “Le Point,” ci cu arme moderne, dispunind–asa cum rezulta din concluziile comisiei de analiza si propuneri a Academiei Tehnice Militare–de sisteme precise de ochire pe timp de noapte.
Sa mai notam ca, in dimineata zilei de 23 decembrie, de deasupra maxilarului superior ai unui student a fost extras un glont calibrul 9 mm–necunoscut pina atunci cadrelor militare. Glontul cu pricina se afla la loc sigur. Ciudat, foarte ciudat ca, pina in momentul de fata, nu s-a interesat nimeni de el! Poate de acum inainte….
(Maior Mihai Floca si Capitan Victor Stoica, “Unde sint teroristii? PE STRADA, PRINTRE NOI (I),” Armata Poporului, 13 iunie 1990, p. 3.)
Mult incercatul bloc A1
Prinsi intre focuri–ale teroristilor, dintr-o parte, si cele ale militarilor aflati in dispozitivul de aparare al M.Ap.N., din cealalta parte–locatarii blocului A1 (Drumul Taberei, 16) au trait, in zilele Revolutiei din Decembrie, nopti de groaza. Sa-i ascultam.
–Eu, pur si simplu, nu inteleg domnilor, cum unii ziaristi pot fi asa de rai si palavragii. Distrug omul, nu alta! S-au scris in presa fel de fel de minciuni despre ce s-a intimplat aici, in zilele si noptile ce au urmat fugii lui Ceausescu. Unii s-au apucat sa arate–culmea nerusinarii!–ca nici n-au fost teroristi. Pe noi, insa, nu ne-a intrebat nimeni: ce am trait, ce am simtit atunci, cum am supravietuit…
Si spre a fi mai convingatoare, doamna Stela Baila (scara B, apart. 26) ne arata o cutie cu…gloante (18 la numar), pe care le-a strins din camere.
–Cum a inceput lupta?
–Era pe 22 decembrie. In jurul orei 21,00 am vazut, aproape de poarta Centrului de Calcul, un TIR mare, un fel de sa lunga. Soldatii nici nu apucasera sa ia pozitie de lupta. De sub masina s-a deschis focul: atit spre Ministerul Apararii Nationale, cit si spre noi. Tirul era foarte intens, cred ca de sub masina trageau peste 20 de indivizi. Un glont mi-a trecut pe deasupra capului si s-a infipt, uitati-i urma, sub tavan. Ce a urmat, nu va mai spun. Ne-am refugiat in camera din spate, dar nici acolo n-am avut parte de liniste: din parculet, se auzeau multe strigate, apoi a inceput rapaiala. De pe toate blocurile se tragea! Tocmai umblam la televizor, il reglam, cind un glont a lovit in perete, deasupra televizorului, la citeva zeci de centimetri de capul meu. M-am ales doar cu o rana la mina stinga. Dupa ce teroristii ne-au mai “onorat” cu un glont, am fugit in baie. Dimineata, geamurile erau faramitate.
Din aceeasi directie, dinspre blocul B4, s-a tras si in apartamentul vecin. Gaura din geam se afla la aceeasi inaltime cu cea de pe perete: 1,45 m. Dat fiind ca apartamentul se gaseste la etajul 1, este evident ca teroristul a deschis foc dintr-un loc situat la aceeasi inaltime. De la locatarii acestui apartament (27), aflam ca teroristii erau imbracati intr-un fel de salopete, probabil de culoare gri.
–Da, i-am vazut cu ochii nostri. Alergau ca niste speriati prin parculet, de la un bloc la altul, isi aminteste doamna Maria Cotofana. Dupa miezul noptii, in careul format din cele trei blocuri a avut locu un violent schimb de focuri. Apoi, am auzit batai puternice in usa. “Deschideti, sintem armata, avem raniti!”–auzeam de pe scari. Am primit si noi un ranit–il cheama Cristian Popescu si niste student la Academia Tehnica Militara–impreuna cu un coleg. Imedia cei doi tineri s-au repezit la balcon, sa traga in teroristii care le-au ucis colegii. Foarte greu i-am determinat sa renunte, le-am explicat ca teroristii ne “avertizasera” deja si ne vor face zob apartamentul. Ii vedeam cum se chinuiesc privind neputinciosi cum banditii scuipau moarte si foc de pe blocul B3…
