The Romanian Revolution of December 1989

A Catch 22 December 1989 Groundhog Day Production. Presenting the Strictly Personal Research and Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

Posts Tagged ‘raport final decembrie 1989’

La Resita s-a jucat o mare carte a Revolutiei (Dovada de adevar: ce spun fosti securisti?! Revista Vitralii)

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on August 17, 2013

http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2013/05/05/la-resita-s-a-jucat-o-mare-carte-a-revolutiei/

Reşiţa a plătit şi ea cu sânge dorinţa de schimbare a regimului socialist. Capitala Banatului de munte a dat ca jertfă un număr de aproximativ 65 de morţi, toţi aceştia fiind victimele diversiunii securisto-teroriste aservite vechiului regim, în încercarea sa de a menţine teroarea asupra populaţiei din judeţul Caraş-Severin şi după evacuarea cuplului de dictatori în data de 22 Decembrie 1989.

http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=evenimente/2012/vernisaj-reia

 image0-001

56 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE
REŞIŢA: CUM AM DEVENIT „ŞEFUL TERORIŞTILOR”
Deşi intervenţia mea poate părea tardivă, consider că sunt dator, ca fost
şef al Securităţii din Inspectoratul MI al judeţului Caraş-Severin, să contribui la
ridicarea vălului de dezinformări, minciuni şi manipulări care s-au vehiculat
despre cadrele de Securitate.
Acum începem să aflăm adevărul, acum putem, după atâţia ani, să
înţelegem cum şi de ce, în decembrie 1989, s-au putut petrece acele grozăvii,
cine au fost cei care fabricau scenariile, cine au fost cei care le ordonau, le
răspândeau sau le executau.
Foarte pe scurt, doar câteva aspecte din perioada premergătoare:
Pe fondul lipsurilor în care ne zbăteam, şi în judeţul nostru
nemulţumirile populaţiei s-au amplificat, situaţia devenind explozivă. Zilele lui
Ceauşescu păreau a fi numărate, mulţi dintre noi punându-şi speranţa în cel deal XIV–lea Congres al PCR, care însă a fost dezamăgitor. Am constatat o
creştere a virulenţei manifestărilor anticeauşiste, dar ne-am limitat numai la
raportarea ierarhică a informaţiilor primite.
Nu puţine informaţii ne parveneau şi din exterior. Astfel, un director
german de la firma mixtă „Renk-Reşiţa”, întorcându-se din ţara natală, s-a
adresat celor care îl aşteptau la aeroport cu cuvintele: „Nu mai aveţi mult şi
până în decembrie scăpaţi de Ceauşescu”.
Constatam trecerea tot mai intensă a frontierei, atât legal cât şi ilegal,
depistând agenţi şi tot felul de emisari străini veniţi cu sarcini destabilizatoare,
precum şi pătrunderea în ţară a unor fugari anterior instruiţi şi pregătiţi în
exterior cu scopul de a forma pichete ale dezordinii la un semnal dat.
Mai mult, aşa după cum a reieşit din cercetarea acestora, în aşteptarea
acelui moment cei în cauză erau instruiţi să lanseze zvonuri alarmiste; să racoleze
noi persoane pretabile la acţiuni de dezordine şi de incitare; să creeze noi canale de
trecere ilegală a graniţei; să studieze modalităţile de distrugere a unor obiective
social-politice şi economice; să culeagă şi să transmită date despre aceste
obiective, precum şi despre activiştii de partid, despre cadrele MI etc.
Asemenea elemente depistate de Inspectoratul MI al judeţului Caraş-
Severin au fost preluate în acelaşi scop, de cercetare, şi de către unităţile centrale
ale Securităţii, stabilindu-se misiunile clandestine ce le aveau de îndeplinit în
România, primite îndeosebi de cei trecuţi prin lagărul de la Bicske, Ungaria.
În ziua de 21 decembrie 1989 au fost semnalate 14 autoturisme cu turişti
sovietici în centrul oraşului Reşiţa; în preajma evenimentelor, pe şoselele judeţului
circulau astfel de coloane, care au făcut obiectul cercetărilor efectuate de un VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE 57
colectiv condus de şeful Miliţiei – colonel Câmpeanu Alexandru (unul dintre
autoturisme fusese distrus într-un accident soldat cu moartea celor doi pasageri).
Consider că este un fapt deja clarificat că nu pentru turism veniseră
aceştia în România.
Pentru noi, cei de la Securitate, a contat mult o convocare organizată în
acea perioadă pe regiuni ale ţării de către conducerea centrală, cu prilejul căreia
s-au trasat sarcinile ce ne reveneau, în sensul de a cunoaşte în permanenţă
starea de spirit; de a nu ne implica în acţiuni stradale de reprimare a unor
eventuale demonstraţii; de a nu panica subordonaţii şi alte asemenea ordine, cu
accent pe informarea cu operativitate a forurilor ierarhic superioare.
Aşadar, starea de fapt creată în ultima parte a anului 1989, generatoare
de revoltă a populaţiei, cât şi faptul că în toate instituţiile şi unităţile economice
s-au organizat adunări având ca scop condamnarea celor petrecute în
Timişoara, au culminat şi la Reşiţa, cum era previzibil, cu ieşirea în stradă a
demonstranţilor încă din 21 decembrie. Aceştia au ocupat piaţa centrală a
oraşului şi manifestau, scandând revendicări legate de condiţii mai bune de
muncă şi viaţă: apă caldă, căldură, aprovizionare etc., şi exprimându-şi
simpatia faţă de timişoreni.
De menţionat că în tot acest timp cadrele MI din toate localităţile
judeţului nu au intervenit pentru a împiedica aceste manifestări, în ciuda
instrucţiunilor primite de la conducerea de partid locală care, textual, ne cerea:
„Nu scăpaţi muncitorii în stradă!”
Spre sfârşitul zilei de 21 decembrie, o parte dintre demonstranţi au pătruns
în sediul Comitetului judeţean de partid, astăzi Prefectura judeţului, dorind a
dialoga asupra revendicărilor lor. Personalul militar din Inspectoratul MI Caraş-
Severin care asigura paza sediului şi a oficialităţilor de atunci s-a comportat
exemplar. Împreună cu liderii demonstranţilor, aceştia au reuşit să atenueze unele
stări tensionale care începuseră să apară, au determinat încetarea lozincilor
incitatoare la dezordine şi a zvonurilor alarmiste cu tentă de violenţă.
Numeroase au fost măsurile luate de conducerea Inspectoratului, la
solicitarea liderilor, în acea noapte, spre a împiedica săvârşirea de acte cu
implicaţii imprevizibile, accentul punându-se pe paza instituţiilor şi a
obiectivelor economice din municipiu.
Pe timpul nopţii de 21-22 decembrie am fost solicitat de liderul ad-hoc
al revoluţionarilor pătrunşi în sediul Comitetului judeţean de partid, un pictor,
pe nume Nicolae Vlădulescu (devenit ulterior preşedintele FSN Caraş-
Severin), să verific prin subordonaţii mei numeroasele zvonuri alarmiste sau de
natură incitatoare. De asemenea, i-am pus la dispoziţie mijloacele umane şi
tehnice necesare pentru a se adresa demonstranţilor, asigurându-i că Securitatea
este de partea lor.58 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE
Încă din 21 decembrie, conform ordinului transmis telefonic de
generalul Iulian Vlad, armamentul din dotarea subordonaţilor a fost depus la
rastel, iar ofiţerii şi subofiţerii de Securitate au fost instruiţi să nu părăsească
unitatea decât la ordin şi să nu răspundă la eventuale provocări.
Manifestările de revoltă împotriva lui Ceauşescu au continuat şi în
dimineaţa zilei de 22 decembrie, când coloane de muncitori de la marile
obiective economice ale municipiului Reşiţa s-au deplasat spre centrul oraşului,
scandând lozinci anticeauşiste, şi s-au alăturat celor ce ocupaseră piaţa centrală
în ziua precedentă.
Pe tot parcursul zilei de 22 decembrie manifestările nu s-au soldat cu
incidente, iar procesul de preluare a puterii a decurs în mod paşnic, aşa cum s-a
petrecut şi în alte oraşe ale judeţului, cu excepţia municipiului Caransebeş.
După alegerea comitetului provizoriu al Frontului Salvării Naţionale pe
judeţ, preşedintele acestuia, Nicolae Vlădulescu, ne-a convocat în după-amiaza
zilei de 22 decembrie (pe subsemnatul şi pe şeful Miliţiei judeţene) la sediul
Prefecturii de azi, ce se afla încă sub paza instituţiei noastre. Cu această ocazie, a
evidenţiat modul reuşit în care cadrele Inspectoratului nostru au acţionat,
prevenind acţiuni violente şi acte de dezordine în municipiu, şi ne-a fixat sarcini
pentru a doua zi, când urma să ne prezentăm din nou la el. La terminarea
discuţiilor a ţinut să ne aducă mulţumiri din partea FSN şi, prin noi, tuturor
cadrelor din subordine, pentru sprijinul acordat, pentru evitarea apariţiei unor
victime, pentru faptul că a fost posibil să nu se tragă nici un foc de armă în Reşiţa.
Noaptea de 22 spre 23 decembrie a însemnat şi pentru judeţul Caraş-
Severin o cotitură nefastă în desfăşurarea evenimentelor, urmare celor
orchestrate de la Bucureşti de echipa generalului Nicolae Militaru, proaspăt
numit la conducerea Armatei, despre care ştiam că fusese trecut în rezervă
pentru activitate de trădare în favoarea unei puteri străine.
Ca profesionist al informaţiilor, presimţeam că această numire nu este
de bun augur, iar faptele reprobabile şi atrocităţile comise în zilele următoare în
Reşiţa au dovedit că nu m-am înşelat. Şi asta s-a întâmplat pentru că în unele
judeţe (ca şi în Caraş-Severin) au existat comandanţi militari zeloşi, după
chipul şi asemănarea generalului Militaru, care i-au urmat orbeşte ordinele,
devenind principalii factori destabilizatori ai noii puteri.
În ziua de 22 decembrie, Securitatea judeţeană a fost preluată sub
control de colonelul Teodor Stepan, la data respectivă şef al Centrului Militar
al judeţului Caraş-Severin şi, după cum au urmat lucrurile, se părea că ne vom
continua activităţile specifice în noua subordonare a FSN. Pe radarele de la
graniţă apăruseră ţinte aeriene într-un număr atât de mare, încât ne pregăteam
să facem faţă unui eventual atac aerian.VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE 59
Liniştea ce se aşternuse în conştiinţa noastră de militari, cum că ne-am
făcut datoria în acele condiţii deosebite nu a durat însă decât până în seara zilei
de 22 decembrie, când am constatat că legăturile telefonice ne-au fost tăiate,
când a început lansarea unor zvonuri, precum atacarea de către trupe
nedefinite, otrăvirea apei etc.
În aceeaşi zi, în jurul orei 2300, mi s-a cerut să mă deplasez la sediul
FSN, deoarece cadrele Ministerului de Interne care asigurau paza acestuia, ca
şi cei stabiliţi în garda de corp a noilor conducători sau cei ce fuseseră solicitaţi
de însuşi colonelul Teodor Stepan pentru diverse misiuni, fuseseră sechestraţi.
Ajuns la sediul amintit, am fost foarte surprins de faptul că am fost
percheziţionat şi suspectat ca aş fi intenţionat să atac revoluţionarii şi am luat la
cunoştinţă că paza fusese preluată de militarii colonelului Stepan. Consternat
de aceste răsturnări de situaţie, am fost dus într-un birou şi acuzat că am trădat
revoluţia şi că desfăşor acţiuni împotriva poporului român.
Închis în acel birou, singur şi în imposibilitate de a-mi îndeplini
atribuţiunile de până atunci, am asistat la vânzoleala penibilă, în unele situaţii
chiar tragică, auzind informaţii şoc, precum că trupe fidele lui Ceauşescu atacă
Reşiţa, că se trage spre sediul Inspectoratului MI etc.
În jurul orelor 3 din dimineaţa zilei de 23 decembrie, după ce se mai
liniştise canonada, am fost scos din camera amintită de către militarii
colonelului Stepan şi dus în biroul preşedintelui FSN, unde mi s-a spus, cu o
oarecare jenă, ca voi părăsi clădirea pentru a-mi exercita atribuţiunile ce îmi
reveneau, dându-mi-se în primire şi cei 9 ofiţeri MI care, de asemenea, fuseseră
dezarmaţi şi sechestraţi în condiţiile arătate.
Ajuns la sediul Securităţii, mi s-a raportat ca în acea noapte clădirea
Inspectoratului a fost atacată cu gloanţe de mitralieră, de la o unitate de rachete ce
se afla pe un podiş de pe teritoriul municipiului şi că au fost făcute cercetări asupra
gloanţelor identificate, dar că militarii noştri de pază nu au răspuns atacului.
Am informat conducerea Inspectoratului despre cele întâmplate cu mine
şi cu militarii sechestraţi şi împreună am apreciat că militarii din paza
Inspectoratului au procedat foarte bine atunci când nu au răspuns cu foc
atacului amintit, fiind vorba de o provocare.
În dimineaţa aceleiaşi zile de 23 decembrie, am fost anunţaţi să ne
deplasăm, conducerea inspectoratului, la sediul FSN. Ştiind că acest lucru
rămăsese stabilit din ziua precedentă, în cadrul discuţiilor cu preşedintele FSN,
am mers liniştiţi, nebănuind nimic din cele ce urma să ni se întâmple.
Ajunşi la FSN, în biroul preşedintelui Nicolae Vlădulescu, am constatat
că mai erau prezenţi adjunctul acestuia (fostul prim-secretar Szasz Iosif),
colonelul Teodor Stepan, mai mulţi revoluţionari şi ziarişti, printre care şi Dan
Dinu Glăvan. După unele discuţii legate de situaţia existentă la acea oră în 60 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE
municipiu, a intervenit colonelul Teodor Stepan, care a început să debiteze un
scenariu ridicol de superficial şi de prost argumentat, vădit incriminant la
adresa conducerii Inspectoratului MI. Din acuze reieşea că eu aş fi şeful
teroriştilor, că am legături la Bucureşti, de unde primesc instrucţiuni pentru a
dirija acţiunile în judeţ împotriva revoluţiei, că aş dispune de depozite de
armament şi muniţie sofisticată, că aş fi dat dispoziţii subalternilor să distrugă
arhiva Securităţii etc. Riposta mea de a demonta asemenea aberaţii a fost
hotărâtă, fără a-l determina însă să îşi retragă scenariul prezentat.
Într-un final, adjunctul preşedintelui, Szasz Iosif, sesizând netemeinicia
acuzaţiilor invocate de colonel şi dorind, probabil, să curme situaţia penibilă ce
se crease, a propus ca cei din conducerea Inspectoratului MI să fim lăsaţi liberi
pentru a ne putea continua activitatea în noua situaţie, atragându-ne atenţia de a
ne subordona întrutotul colonelului Stepan Teodor, care reclamase anterior aşazise acte de insubordonare.
Această intervenţie a fost însă de natură să-l irite şi mai mult pe colonel,
care a ieşit din birou, reîntorcându-se după un timp cu un ofiţer subordonat şi
doi militari. Acestora li s-a ordonat să povestească un alt scenariu, la fel de
prost documentat, prin care susţineau că în noaptea respectivă ar fi văzut ieşind
dintr-un bloc apropiat Inspectoratului nostru un terorist care şi-ar fi camuflat un
pistol rabatabil într-o servietă diplomat; că acesta ar fi intrat în sediul
Securităţii, că în tot cursul nopţii acolo ar mai fi pătruns şi alte persoane, unele
rănite; că în curtea Inspectoratului MI ar fi văzut intrând o Salvare şi mai multe
maşini particulare etc.
În aceste condiţii, m-am situat pe aceeaşi poziţie de loialitate şi
onestitate, încercând să clarific toate suspiciunile ce planau (doar în mintea lor)
asupra noastră. Ceilalţi colegi din conducerea Inspectoratului au început să dea
explicaţii în sprijinul celor susţinute de mine, prezentând diverse aspecte şi
fapte cu care s-au confruntat pe linie de Miliţie. Aceştia au mai spus că asupra
clădirii Inspectoratului, în acea noapte s-au tras rafale de mitralieră. Colonelul
Teodor Stepan a replicat că s-a tras de la acea unitate pentru că au constatat că
s-ar fi făcut semnale luminoase şi că în acele împrejurări li s-ar fi împuşcat un
ostaş. Adevărata împrejurare în care a murit acel soldat mi-a fost dezvăluită
ulterior, în timp ce mă aflam în arestul unităţii, de către un subofiţer ce
participase la acele evenimente, afirmaţii confirmate ulterior de către un vecin,
revoluţionar, Bărbulescu Gheorghe, care mi-a explicat că de fapt a fost un
accident între ostaşi.
Colonelul Teodor Stepan a curmat discuţiile, cu dreptul celui care are
puterea. A reluat acuzaţiile anterioare legate de instruirea subordonaţilor mei spre a
desfăşura acte îndreptate împotriva revoluţiei, fiind vizibil că dorea arestarea mea
şi a celorlalţi. În urma acestor acuzaţii, preşedintele Vlădulescu Nicolae ne-a cerut, VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE 61
celor din conducerea Inspectoratului, să părăsim pentru un timp încăperea.
Nu ştiu ce s-a mai discutat în lipsa noastră, dar după aceea am fost
chemaţi înapoi în birou, preşedintele m-a abordat astfel: „Domnule colonel…
sunt convins că nu puteai acţiona ca terorist… aşa cum s-a spus,… dar te rog să
explici dacă ai cunoştinţe despre astfel de terorişti care acţionează sau vor să
acţioneze în judeţ…, dacă ai primit instrucţiuni în acest sens? “
La răspunsul meu negativ, mi-a spus să accept sechestrarea, până când,
în următoarele zile, se vor clarifica problemele, hotărând ca împreună cu
inspectorul şef, colonel Rădulescu Gheorghe, să rămânem în acel sediu. A mai
afirmat, la despărţire: „Dacă asigurările dumneavoastră se vor confirma, atunci
fiţi siguri că tot noi vom fi aceia care vă vom cere scuze”.
Acestea fiind spuse, am fost conduşi de un ofiţer MApN la subsolul
clădirii amintite, unde au eliberat în grabă o cameră, iar şeful Miliţiei,
Câmpeanu Alexandru, a fost învestit, în prezenţa noastră, să preia comanda
efectivelor Inspectoratului. În continuare, lucrurile s-au derulat la Reşiţa ca şi
la Sibiu şi în alte oraşe din ţară.
În zadar am tot aşteptat scuzele pentru arestarea mea ilegală, deoarece
colonelul Teodor Stepan, pentru a se erija într-un erou şi salvator al oraşului
Reşiţa, m-a popularizat prin mass-media ca şef al teroriştilor care i-aş fi
pricinuit multe suferinţe.
Şi acum câteva cuvinte doar despre personajul care după evenimente a
obţinut avansarea la gradul de general, fapt care aproape că nu mai miră pe
nimeni. El – şi ca el mulţi alţii – s-au încadrat în rândul profitorilor noului
regim, s-au transformat în virulenţi adversari ai Securităţii şi s-au străduit ca
despre persoana lor să se creeze o cu totul altă imagine decât cea reală.
Stepan Teodor, ofiţer de Transmisiuni promoţia 1958, a lucrat, de la
înălţarea sa la gradul de locotenent, în structurile Direcţiei de Informaţii a
Armatei. A ajuns diplomat la ambasada română din Atena, de unde a fost retras
după o perioadă foarte scurtă de şedere la post. (Nu cumva trebuie să ne
întrebăm de ce?). Contrainformaţiile Militare ajunseseră la concluzia că ar
trebui trecut în rezervă, pe motive similare cazului Militaru. Nu a fost
îndepărtat din Armată, ci doar mutat într-o funcţie mai puţin sensibilă, aceea de
şef al Centrului militar judeţean Caraş-Severin.
După ştiinţa mea, a mai existat un caz asemănător, cel al colonelului
Marin Pancea, fost ataşat militar la Paris şi Belgrad. Şi acesta, după ce a fost
documentat ca agent sovietic, a fost scos din DIA şi trimis şef al Centrului
Militar din Brăila. În decembrie 1989, Marin Pancea a preluat comanda
garnizoanei Brăila, consecinţa ordinelor sale aberante fiind 44 de morţi şi 99 de
răniţi. Apoi a fost numit şef al spionajului românesc, dar a rezistat foarte puţin
timp, adică mai puţin de o lună. A fost transferat ca şef al DIA, unde a rezistat 62 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE
ceva mai mult, până în 1991, după care, plin de grijă, preşedintele Iliescu l-a
numit secretar al CSAT.
Teodor Stepan a fost numit de către noul ministru al Apărării, generalul
Nicolae Militaru, comandant al garnizoanei, rămânând în funcţie până la trecerea
în rezervă. Mai amintesc aici un alt episod legat de acesta. Atunci când Ceauşescu
a ţinut vestita sa teleconferinţă din 17 decembrie, legată de evenimentele din
Timişoara, la încheierea teleconferinţei, colonelul Teodor Stepan a fost singurul
din sală care s-a ridicat şi a condamnat tulburările din Timişoara, cerând primului
secretar al judeţului dreptul de a interveni cu unităţile militare din judeţ, pentru a
executa, exemplar, ordinele comandantului suprem.
Teodor Stepan a început punerea în aplicare a scenariilor diversioniste
care trebuia să ducă la incitarea populaţiei împotriva cadrelor Ministerului de
Interne şi în special împotriva Securităţii.
Au urmat episoade dramatice derulate pe timpul detenţiei în aresturi
improvizate, dar şi pe timpul transportului dintr-o localitate într-alta, acţiuni
gândite coerent şi urmărind evident o finalitate previzibilă pentru mine:
suprimarea fizică.
Să încep cu sechestrarea la Prefectură. Aici, în noaptea de 23 spre 24
decembrie, Stepan şi subordonaţii săi au organizat o sarabandă de trageri cu tot
felul de armament, însoţită de comentarii prin portavoce, alarmante pentru
populaţie, care anunţau iminenţa unui atac executat de forţe teroriste asupra
sediului Prefecturii, pentru recuperarea şefului lor. Auzeam din camera de la
demisol tropăituri, înjurături şi frânturi de dialog: „Acolo ai găsit ceva?… Nu,
aici nu sunt…” sau îndemnuri de a se trage cât mai multă muniţie. Am încercat
să sting lumina, dar ofiţerul de pază mi-a sugerat „subtil” (adică urlând) să
aprind lumina, reproşându-mi că „fac semnale luminoase”. Continuau în acest
timp avertizările, prin portavoce, către populaţie să nu stea la ferestre şi să nu
iasă din imobile pentru că pot fi împuşcaţi de terorişti (ei probabil fiind imuni –
precum eroii din filmele proaste de război).
Pe străzile oraşului, un autoturism cu megafon „informa” populaţia că
în cimitirul din localitate se ascundea, nimeni altul, decât „şeful teroriştilor”,
dovedit în persoana şefului Securităţii judeţului, mai concret colonelul
Mihalcea Aurel. În acele momente acesta nu era însă altceva decât un individ
terorizat în subsolul din sediul fostului organ judeţean de partid. Pentru
credibilitate se afirma că eram însoţit de un alt terorist marcant, subordonatul
meu, lt. col. Petre Ion. Acesta era comandantul formaţiunii de luptă
antiteroristă, structură existentă la fiecare Securitate judeţeană de atunci.
Am aflat ulterior de la dl. Gigi Bărbulescu, revoluţionar, că de fapt în
cimitir, din ordinul lui Stepan, erau doi cetăţeni înarmaţi care, după ce s-au
trezit din somnul cel dulce indus de o cantitate apreciabilă de palincă, au VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE 63
început să-şi descarce la întâmplare muniţia cu care erau dotaţi. Tacticianul
Stepan Teodor, apreciind că teroriştii nu vor renunţa să-şi salveze şeful, a
ordonat ca în dimineaţa zilei de 24 decembrie eu şi col. Rădulescu să fim
transportaţi la o unitate de rachete, din municipiu.
Mijlocul de transport era ABI-ul cu care era dotată subunitatea antitero a
Inspectoratului. În autovehicul mai era şi un subofiţer MApN care manevra
ameninţător o mitralieră. Imaginea de ansamblu se completa cu grupuri de
manifestanţi cu banderole tricolore şi trecători, de o parte şi de alta a drumului,
care priveau curioşi la transportul celor doi terorişti. La apropierea de unitatea
militară, am fost întâmpinaţi cu foc puternic de automate, gloanţele lovind
blindajul ABI-ului. Ceva mai inspirat, de data asta (nu ca în subsolul prefecturii),
i-am cerut ofiţerului MApN să nu mai tragă cu AKM-ul şi să semnalizeze
intenţiile noastre paşnice cu banderola tricoloră legată de ţeava armei.
Doar aşa a încetat focul dinspre unitatea militară, iar stupefacţia
cadrelor din unitate la vederea şi identificarea noastră, a fost totală, deoarece
erau informaţi că vor fi atacaţi. Cred că ofiţerul MApN din ABI ar putea să-mi
fie recunoscător, deoarece, dacă nu mi-ar fi urmat sfatul, am fi putut fi acum,
împreună, la doi metri sub pământ, victime ale „revoluţiei”.
Dar spiritul războinic al lui Stepan nu avea odihnă! Analizând încă o
dată complexitatea situaţiei, a decis că nu suntem bine „asiguraţi”, aşa că a
solicitat un elicopter, de la o unitate din Caransebeş, pentru a-i transporta pe cei
doi terorişti la arestul unităţii militare de pe lângă aeroportul acestui municipiu.
Toţi participanţii, atât cei din paza transportului, cât şi cei de la primirea
noastră la aeroport au fost avertizaţi că au de-a face cu indivizi foarte
periculoşi. De aceea la aeroport eram aşteptaţi de echipa de luptă antitero, adică
subordonaţii mei, dar şi de nişte militari mai ciudaţi, echipaţi în uniforme
speciale, despre care am aflat că ar fi paraşutişti veniţi de la Buzău. Şi probabil,
tot de aceea, escorta din elicopter ne-a legat mâinile cu sârmă şi ne-au tratat cu
tot „respectul” de care erau ei în stare.
Îmi îngădui o paranteză şi îmi cer scuze de la cititori, dacă întrebarea pe
care le-o pun este aparent naivă: recunoaşteţi scenariile?
Primirea teroriştilor la aeroport a fost la fel de consternantă şi de
stânjenitoare ca şi la unitatea de rachete. Am fost recunoscuţi de subordonaţi, dar
şi de ofiţerii cu funcţii de decizie de la aeroport, care totuşi nu au putut trece peste
deciziile militare. Aşa că am mers legaţi la arestul aeroportului. Acolo un ofiţer
MApN necunoscut, oarecum enervat şi furios, ne-a dezlegat, consecinţa stării lui
fiind urmele rămase pe mâinile noastre… Am fost cazaţi într-o camera „surdă” şi
am intrat în atenţia gorilelor paraşutate din jungla umană, care şi-au manifestat
cultura diversionist teroristă (de fapt, ei chiar puteau fi numiţi terorişti) printr-un
întreg arsenal de injurii şi alte tratamente speciale.64 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE
Am fost scoşi din ghearele lor de şeful arestului, un om cu nume
aproape predestinat – Apostol, căruia îi mulţumesc încă o dată – şi am fost
„promovaţi” din ordinul inimosului comandant al unităţii într-un birou, cât de
cât mai primitor, unde umanoizii nu mai aveau acces.
Încerc să înţeleg astăzi acest comportament al lor prin prisma omului
supus stării de stres, teamă, nesiguranţă şi tensiune, ca o consecinţă a
propagandei cenuşii, dar poate şi a ordinelor şi instrucţiunilor primite. Ce nu pot
înţelege este faptul că şi eu, şi ei eram MILITARI. Ce a făcut diferenţa?
A urmat calvarul anchetelor. Echipele de procurori se succedau una
după alta, în încercarea de a smulge „mărturii” despre activitatea noastră de
terorişti şi duşmani ai „revoluţiei”, despre planuri, depozite, legături şi tot ce le
putea imagina mintea înfierbântată de importanţa actului lor justiţiar. Evident
că toate aceste presiuni nu s-au putut finaliza şi nici nu s-au putut contraface
„probe”. Ca urmare a acestui eşec, am beneficiat de încă o mutare de şah
„stepanovistă”, fiind readuşi la unitatea de rachete din Reşiţa, mai aproape de
sufletul dar şi de posibilităţile pe care le avea proaspătul eliberator şi erou al
oraşului de a manipula şi influenţa anchetele procurorilor militari.
Rămăsesem singurul arestat, col. Rădulescu nemaiprezentând nici
pericol şi nici interes pentru proaspătul emanat, aşa că trebuia acum ca noile
echipe de anchetatori să scoată de la mine ceva care să justifice, cât de cât,
arestarea şi reţinerea mea ilegală.
*
Întrerup deocamdată nararea teribilei mele încercări de viaţă, cu
promisiunea de a reveni cu finalizarea anchetelor (şi sunt multe de povestit)
într-unul dintre numerele viitoare ale revistei „Vitralii”.
Mă motivează şi gândul, acum mărturisit, că admirabilii mei subalterni,
colegi şi tovarăşi de suferinţă, închişi şi încătuşaţi la fel ca şi mine, îşi vor reactiva
memoria şi vor creiona alte gânduri, trăiri şi evenimente din acea perioadă.
Pentru că au mai fost şi multe, şi dureroase! Să ne amintim de raidul
aerian al aviaţiei de vânătoare din Timişoara care avea ca scop lichidarea
teroriştilor de pe un deal împădurit, învecinat Reşiţei, locaţie în care Stepan
ordonase în prealabil să meargă efective din Inspectoratul MI Caraş-Severin,
tocmai pentru că acolo s-ar fi aflat terorişti? Sau despre tragerile misterioase
din clopotniţa unei biserici care, la ordinul lui Stepan, a fost „cercetată” abia
după câteva ore, timp în care ….
Măcar pentru memoria şi cinstirea celor 18 morţi şi a numeroşilor
mutilaţi, civili şi militari, care au înroşit pământul Reşiţei cu propriul lor sânge.
Dar şi pentru a dezvălui adevărata faţă a unor aşa-zişi eroi!
Col. (r) Aurel Mihalcea
http://www.acmrr-sri.ro/upload/Vitraliino13.pdf glont perforant

COLONELUL STEPAN
Am citit cu mare atenţie articolul d-lui col. (r) Aurel Mihalcea1
în legătură
cu evenimentele care au avut loc la Reşiţa în decembrie 1989, hotărând să vin şi eu
în completare cu câteva elemente pe care le consider a fi interesante.
L-am cunoscut pe colonelul Theodor Stepan de la Reşiţa în cadrul
programului de dispersare în ţară a structurilor informative ale României „post
decembriste” şi nu pot spune că această cunoştinţă mi-a făcut plăcere. Atunci,
alături de mai mulţi ofiţeri, am fost trimis din Mehedinţi la Caraş-Severin,
pentru a conduce noua structură a constraspionajului din zonă. În ziua sosirii
mele la Reşiţa, am fost uluit de felul în care arăta faţada clădirii Inspectoratului
Judeţean al Ministerului de Interne. Imaginea faţadei, ciuruită de circa 10000
de gloanţe şi cu aproape toate geamurile sparte, era de-a dreptul sinistră.
Prima întâlnire cu cel numit mai sus a avut loc în sala de şedinţe a
inspectoratului unde ne-a spus – pe un ton foarte grav – cine este. Apoi ne-a
informat că vine direct de la CPUN local, unde a informat că „ofiţerii
compromişi la Caraş-Severin în timpul revoluţiei au fost trimişi în alte judeţe”,
urmând ca în locul lor să vină cadre din altă parte. La sfârşitul şedinţei i-am
cerut o întrevedere personală, în cadrul căreia l-am rugat să nu mai insiste pe
tema mutării ofiţerilor aşa-zis compromişi întrucât, în mod logic, lumea va
percepe că şi noi cei trimişi la Reşiţa am fost compromişi în judeţele de unde
am plecat. La zisele mele nu a reacţionat în vreun fel cu excepţia unei priviri
tăioase şi a unui rictus facial. M-a întrebat în ce domeniu am lucrat şi dacă am
lucrat în străinătate. Rugându-l să mă sprijine în protejarea contrainformativă a
structurii de contraspionaj, întrucât nu ştim care va fi strategia de lucru în
viitor, m-a asigurat de sprijinul său, mi-a cerut să-mi cazez la hotel ofiţerii care
au venit, după care o să vadă ce se poate face.
După trei nopţi de cazare la hotel, câţiva dintre noi au fost cazaţi în
dormitoarele comune de la poliţia municipală Reşiţa, iar eu împreună cu încă
trei ofiţeri am fost cazaţi într-un apartament situat pe malul râului Bîrzava,
apartament ce ne-a fost predat de către o echipă a Centrului Militar, care era
1
„Vitralii – Lumini şi umbre”, nr. 9/Decembrie 201160 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.13, decembrie 2012-februarie 2013
atât de „conspirată” încât au venit purtând uniformele de serviciu, şi atât de
„discretă” încât toată scara blocului a asistat la operaţiune. Cu această ocazie
am aflat că respectivul apartament aparţinuse Securităţii ca o bază a filajului.
După încheierea formalităţilor de predare-primire, noii locatari au început
acţiunea de dereticare în interior şi nu mică ne-a fost mirarea când am găsit sub
cada din baie un glonţ mai deosebit. Uzând de cunoştinţele noastre în materie
criminalistică, am constatat că era un glonţ perforant, care intrase sub cadă prin
geamul de la baie în care lăsase gaura corespunzătoare, neobservată în procesul
de predare-preluare a apartamentului.
Am început „activitatea” prin observare directă pentru a cunoaşte oraşul,
studiind presa locală şi stând la cozile cele mai lungi pe care le întâlneam pentru a
face cumpărăturile necesare unui trai de subzistenţă. Mărturisesc că în acest mod
colectivul pe care-l conduceam a aflat informaţii deosebit de interesante.
Înainte de a prezenta o succintă analiză a lor, doresc să mai fac câteva
precizări:
 Studiind, din afară, cu atenţie faţada clădirii inspectoratului
judeţean care fusese supus tirului susţinut al forţelor care luptaseră
cu „teroriştii”, am constatat că circa zece geamuri nu erau sparte în
totalitate, ele prezentând doar între una şi trei găuri;
 din interior, am constatat că se trăsese cartuşe cu gloanţe perforante
dintr-o altfel de armă decât pistolul mitralieră binecunoscut (AKM),
situaţie constatată în biroul fostului şef al serviciului de
contraspionaj al judeţului Caraş Severin, de unde am şi recuperat
glonţul „poposit” în peretele opus ferestrei;
 toate birourile care prezentau asemenea găuri în geamuri găzduiseră
comandanţi pe diferite trepte ierarhice ai Securităţii şi Miliţiei
judeţene;
 Theodor Stepan fusese obiectiv în lucru pe linie de contrainformaţii
militare, iar la preluarea de către armată a Inspectoratului M.I.,
acesta şi-a găsit surprinzător de repede fişa de lucru aflată la
serviciul tehnic, motiv pentru care şeful acestuia a devenit
duşmanul său de moarte şi, evident, „securist – terorist” fruntaş.
Concluziile pe care le voi prezenta nu abordează faptele în desfăşurarea
lor cronologică, încercând mai degrabă o interconectare a lor. VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.13, decembrie 2012-februarie 2013 61
Aşadar, la câteva zile după preluarea noului post am avut norocul să cunosc
un tânăr inginer care, din ordinul luptătorului-şef împotriva teroriştilor, col. Theodor
Stepan, a tras de pe platforma unui bloc vecin cu inspectoratul, cu o armă cu lunetă
în fereastra biroului menţionat de mine mai sus. Conform spuselor acestuia, în birou
nu se afla nimeni când el a tras. A tras un singur cartuş şi cunoştea cui aparţinea acel
birou de la cel care-l instruise şi-l condusese la locul tragerii, un subordonat al lui
Theodor Stepan echipat în semicivil, fără însemne şi grade.
Din cele relatate de colegii reşiţeni rămaşi în unitate a rezultat că, odată
cu preluarea şefiei Ministerului Apărării de către generalul Militaru, toate
cadrele fostei Securităţi au fost consemnate la serviciu, fără a li se permite
legături cu exteriorul, inclusiv cu familia. La declanşarea tirului infernal asupra
sediului inspectoratului judeţean, toţi s-au adăpostit pe holurile clădirii. Prin
megafoane, vajnicii luptători împotriva „securiştilor – terorişti”, îi somau pe
cei din interior să iasă din clădire pentru a se preda. Pentru intimidarea acestora
au întreprins demonstraţii de forţă, plasând la baza clădirii mai multe
încărcături explozive. În cele din urmă au reuşit să „răpună” un terorist. Acesta
era şeful popotei inspectoratului (un subofiţer ori angajat civil, al cărui nume
regret că l-am uitat), care într-una dintre zile a ieşit să facă aprovizionarea cu
pâine. Cel în cauză are şi în ziua de azi o proteză specială la şold.
Întrucât nu avea formatori de opinie şi alte mijloace rapide de influenţă
şi dezinformare, Theodor Stepan, şef al Centrului Militar, comandant al
garnizoanei Reşiţa şi comandant suprem al tuturor forţelor armate din judeţul
Caraş-Severin (conform unui decret FSN), s-a prezentat personal la redacţia
ziarului local „Timpul” şi, începând cu data de 06.01.1990, a acordat interviuri
menite „a lumina ignoranta populaţie a Banatului de Munte”. Şi-a motivat
intervenţia la ziar prin aceea că „nu s-a evidenţiat anterior modul de acţiune al
armatei pentru sprijinirea Frontului şi apărarea unor obiective din oraş” (nu a
putut preciza împotriva cui – n.n.).
Fac oarecare eforturi să citez din înţelepciunea dumnealui: „voiau
(teroriştii) controlul aerian pentru a salva familia Ceauşescu”.
De asemenea, „în urma acţiunilor teroriste, negăsindu-se nici un
cadavru al acestora, a existat părerea că acel tumult de împuşcături ar fi
provocate în mod gratuit de armată şi gărzile patriotice, zvon răspândit repede
şi dăunător pentru armată”;… „s-a dovedit că armata nu era pregătită pentru 62 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.13, decembrie 2012-februarie 2013
asemenea acţiuni de apărare”;… „am avut de-a face cu militari care au tras
în 1989 trei cartuşe”;… „cu asemenea militari am fost puşi în situaţia de a
face faţă unor profesionişti, pentru că au fost de mare fineţe, buni cunoscători
ai unor tehnici de învăluire”. În primul său interviu „acordat” amintitului ziar,
Theodor Stepan întreba retoric: „Ce ne-a salvat pe noi?”, la care, bine
documentat, răspunde: „modul de organizare a focului. Am reuşit să realizăm
pe obiectivele care erau periculoase pentru noi o mare densitate de foc şi
această tactică nu le-a permis să folosească armamentul de care dispuneau la
o capacitate mare. I-am obligat să nu tragă”.
În marea lui slugărnicie faţă de profesorul său, Nicolae Militaru, a
afirmat că acesta ar fi motivul pentru care a tras cele aproape 10000 de cartuşe
asupra clădirii Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne, dar nu văd
în baza cărui raţionament logic putea susţine „tactica de organizare a focului”
cu militari „care nu ştiau să tragă”.
Seria de interviuri acordate ziarului culminează cu cele spuse în data de
07.01.1990, în articolul intitulat „Noaptea cea mai critică”. În opinia sa, noaptea
de 24/25.12.1989 „a început prin apariţia unui aliniament de trăgători care a
deschis foc puternic în zona hotelului asupra CMJ, cu 2-3 arme automate”;…
„noi am depistat în jur de 60 de cuiburi foc”;… „focul a durat toată noaptea cu
pauze de 10-15 minute”. Asemenea afirmaţii arată că marele comandant stătea
foarte rău cu logica, iar singurele dovezi ale operaţiunilor erau spusele sale.
Nimeni nu a găsit în locurile precizate de el nici măcar un cartuş, nemaivorbind de
imposibilitatea dispunerii a 2-3 arme automate în 60 cuiburi de foc.
În dimineaţa zilei de 25.12.1989, din ordinul lui Theodor Stepan, au ajuns
la Reşiţa 10 elicoptere de la unitatea din Caransebeş, care au „bătut pădurea cu
armamentul la bord” (pădurea este situată peste drum de I.J. al M.I. – n.n.).
După această operaţiune s-a efectuat scotocirea pădurii cu participarea
unei subunităţi MApN şi a unei grupe de poliţie, solicitată de Theodor Stepan,
prilej cu care s-a constatat că nu s-a găsit nici o creangă ruptă de rafalele
armelor, nici o urmă de tragere deci, a fost o demostraţie de forţă cu muniţie de
manevră. Îmi pun întrebarea, cred eu firească: nu cumva singurul terorist din
Reşiţa a fost Theodor Stepan? Am discutat cu o familie care locuieşte chiar la
poalele crângului supus intervenţiei, care mărturisea că acţiunile din acele zile VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.13, decembrie 2012-februarie 2013 63
i-au „terorizat psihic”. Mai târziu şi-au dat însă seama că totul a fost o făcătură,
o înscenare menită să alimenteze psihoza „securişti-terorişti”.
Tot în acel articol se mai afirmă că din catedrală s-a tras de la un crenel,
iar Theodor Stepan a apelat la un pluton de miliţie pentru prinderea teroristului,
blocând căile de refugiu cu militari al MApN.
Din afirmaţiile unui participant la acţiune a reieşit că la un moment dat
Theodor Stepan a spus că „merge la Front pentru consultaţii”, iar miliţienii să
stea pe poziţie în aşteptarea ordinelor. Theodor Stepan s-a deplasat prin spatele
catedralei, a revenit după două ore, ordonând scotocirea. Teroristul nu a fost
găsit, foarte probabil că în acel interval a fost retras din dispozitiv de către
comandantul său.
În judeţul Caraş-Severin, evenimentele din decembrie 1989 au fost
multiple, unele dintre ele tragice. Mi-aş permite însă o scurtă reflecţie: am
cunoscut mulţi bănăţeni. Aceştia au un puternic respect pentru rezultatele muncii,
motiv pentru care nu pot crede că distrugerile care au avut loc în această zonă să fi
fost opera lor, determinată de ura împotriva unui sistem social.
Mă mai întreb, în mod cât se poate de firesc, unde sunt cele câteva zeci
de pistoale mitralieră, repartizate unor „luptători din gărzile patriotice” pe baza
unei simple semnături într-un registru şi nerecuperate nici până astăzi?
Lt. col. (r) Ioan Micle

In Memoriam 1989

Un monument dedicat evenimentelor din Decembrie 1989 va fi ridicat în centrul municipiului Reşiţa, la cererea revoluţionarilor, dar şi a urmaşilor acestora.  În acest sens, primăria Reşiţa a lansat o competiţie la care se pot înscrie până în 15 mai, toţi artiştii plastici interesaţi. Cele mai bune trei proiecte vor fi premiate cu  cinci mii de lei, trei mii de lei şi respectiv două mii de lei. Câştigătorii vor fi anunţaţi în data de 30 mai. Monumentul se va numi “In Memoriam 1989” şi va fi amplasat pe locul actualei troiţe închinate eroilor Revoluţiei.

http://www.radio-resita.ro/in-memoriam-1989

http://www.resita.ro/eroi-ai-revolutiei

Eroi ai revolutiei

In decembrie 1989 am scapat de “domnia” Partidului Comunist si a “mult iubitului conducator”, Nicolae Ceausescu. In acea perioada, romanii satui sa indure o dictatura ajunsa la un prag maxim de acceptabilitate, au iesit in strada unul cate unul, pana s-au inmultit, formand o masa mult prea mare pentru a fi stapanita de Nicolae Ceausescu  si oamenii sai.

Tricolorul in timpul revolutieiPretul libertatii a fost scump. Pretul e imens, dramele prin care au trecut mii de familii in acea vreme nu au un pret anume, nu exista o alaturare de cuvinte agreabila. Pentru libertate s-au pierdut vieti. Vieti tinere, dornice de a descoperi viata in libertate, dar care nu au mai ajuns sa se bucure de ea. De libertate. Tineri si oameni in toata firea, din toate colturile tarii, au fost rapusi de gloantele si tancurile armatei. Sau de “teroristi” necunoscuti. Timisoara, Cluj, Iasi, Bucuresti, dar si in Resita, urmarile luptei pentru libertate se fac cunoscute si acum datorita memoriei celor care au disparut la revolutie.

Adam Livia, a fost o batrana din Resita care a plecat dintre cei vii in ziua de 25 decembrie 1989. Motivul este unul cat se poate de tragic. Un glont a penetrat fereastra apartamentului in care locuia si, din pacate, s-a oprit in corpul batranei.

Birbora Constantin pazea bazinele cu apa, era in timpul serviciului. Prins in valtoarea luptei, pe 14 decembrie 1989, acesta a fost impuscat mortal in zona capului. Final tragic a avut si Puraci Samfiu, unul din cei care au fost impuscati in fata sediului Militiei, decedand in urma ranilor provocate. Din pacate lista neagra nu se incheie doar cu aceste nume, ci si cu alte persoane care au sfarsit luptand pentru libertate, pentru dreptul a vorbi liber, de a munci unde si ce doreste. Pentru o viata mai buna.

De aceea, in memoria lor, le oferim o pagina, un loc de respect in amintirea lor, pe acest portal.

Nume si prenume Calitatea pentru care s-a acordat titlul Modul de acordare al titlului
1 Birbora Constantin Fost luptator garzi la S.C. U.C.M. Resita S.A. H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
2 Ivan Marius Fost luptator garzi la Directia Judeteana de posta si telecomunicatii H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
3 Lupea Ion Daniel Sublocotenent post mortem U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
4 Mihai Danut Sublocotenent post mortem U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
5 Motorgeanu Florinel Sublocotenent post mortem U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
6 Mircea Ioan Fost luptator garzi la S.C. U.C.M. Resita S.A. H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
7 Poptelecan Ioan Capitan U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
8 Pongracz Norbert Sublocotenent U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
9 Ruvineantu Remus Lazar Sublocotenent U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
10 Raut Mihai Ovidiu Fost luptator garzi la S.C. U.C.M. Resita S.A. H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
11 Smaranda Ion Capitan U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
12 Tamas Radu Simion Capitan U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
13 Talpeanu Mircea Fost angajat la Directia Judeteana de posta si telecomunicatii H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
14 Adam Livia Victima a Revolutiei Române H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem
15 Branza Constantin Victima a Revolutiei Române H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem
16 Popa Valerian Victima a Revolutiei Române H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem
17 Presznovka Adam Ion Victima a Revolutiei Române H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem

 Lupea Ioan Daniel ( 255 )
Profesie: Soldat in termen la UM 01929 Resita
Data nasteri: 02.06.1970
Locul nasterii: Hunedoara
Calitate: Erou Martir
Data mortii: 24 decembrie 1989
Locul mortii: Resita, in dispozitivul de aparare al unitatii mil
Cauza: Impuscat pe 23 decembrie 1989 cu un glont dum-dum, care a intrat pe deasupra piciorului stang si a iesit pe sub mana stanga
Vinovati:

http://www.voxbanat.ro/divertisment/2090-militarii-de-la-unitatea-17-rachete-antiaeriene-semenic-impucai-cu-gloane-dum-dum

Militarii de la Unitatea 17 Rachete Antiaeriene Semenic, împuşcaţi cu gloanţe dum-dum

comemorare unitate1      Un moment solemn, dedicat Revoluţiei din Decembrie 1989, a avut loc, vineri, în curtea fostei garnizoane a Unităţii 17 Rachete Antiaeriene „Semenic” din Reşiţa.

      După trecerea în revistă a gărzii de onoare de către prefectul de Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, şi intonarea imnului de stat, a urmat o comemorare unitate2slujba religioasă, oficiată de către un sobor de preoţi, şi depunerea de coroane, la monumentul dedicat soldaţilor căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989, la Unitatea Militară 17 Rachete Antiaeriene Semenic.

      În fiecare an, în cazarma unităţii, eroii Revoluţiei sunt comemoraţi. Este un prilej pentru a reaminti, măcar comemorare unitate3câteva din momentele derulate începând cu data de 21 decembrie 1989, la Reşiţa.

      În acea seară, când manifestanţii erau deja adunaţi în faţa Comitetului Judeţean de partid din municipiu, s-a petrecut un lucru care a influenţat derularea evenimentelor.

comemorare unitate4      „Atunci, Regimentul 17 Rachete Antiaeriene Semenic a primit primit ordin să apere Comitetul Judeţean de partid. A fost, pentru prima oară, în calitatea mea de ofiţer al Armatei Române, cu o vechime de 25 de ani, în domeniu, când nu am spus: Am înţeles! Am adunat oamenii, le-am spus despre ce e vorba, care e misiunea regimentului. Atunci am luat decizia pe care mi-am asumat-o, de a nu scoate oamenii în stradă. Mi-am asumat decizia de a nu confrunta armata cu poporul, iar consecinţele nu s-au lăsat aşteptate. Dovadă, că în noaptea de 21 spre 22 decembrie, am fost atacaţi de profesionişti, care aveau în dotare arme care nu existau în Armata Română”, a declarat gen. (r.) Vasile Cocoşilă, comandant la acea vreme a Unităţii 17 Rachete Antiaeriene Semenic.

comemorare unitate      Unul dintre militarii care se aflau în punctul de control, sublocotenent post-mortem Daniel Lupea, a murit în noaptea de 23 spre 24 decembrie, după ce a fost împuşcat în stomac. Dacă glonţul era unul normal, Daniel Lupea ar fi trăit şi în ziua de astăzi, susţine gen. (r.) Vasile Cocoşilă.

comemorare unitate6      „Din păcate, a fost vorba de un glonţ dum-dum, care, în timpul impactului produce o explozie, iar lui Daniel Lupea i-au fost distruse toate organele interne. Asemenea gloanţe nu existau nici în dotarea Armatei Române, nici a gărzilor naţionale, nici a altor structuri naţionale de apărare. Au fost multe alte diversiuni, comemorare unitate5dar Armata, la Reşiţa, nu a reacţionat împotriva poporului. Şi susţin aceasta, în ciuda tuturor afirmaţiilor prin care se susţine contrariul”, a mai precizat fostul comandant al unităţii.

      După evenimentele din decembrie 1989, Reşiţa a fost declarat oraş martir. Aici şi-au pierdut viaţa, în timpul Revoluţiei, 25 de persoane.

http://www.7-zile.com/2008/12/25/1989-decembrie-caransebes-ii/

Zaharia Drăghiţă a supravieţuit mai multor tentive de asasinat. Prima dintre acestea a avut loc în 21 decembrie, la intrarea în Pipirig. A doua a fost atunci când – susţine acesta – le-a cerut celor din noua conducere a Primăriei să nu ridice receptoarele telefoanelor, şi tocmai el a încălcat consemnul. În momentul în care a fost întrebat ,,Zoli?”, şi a răspuns ,,Da!”, s-a şi tras asupra lui. Următoarea tentativă a avut loc în 24 decembrie, când a plecat la Reşiţa să aducă muniţie. La Kilometrul 8 s-a tras asupra lui, şi, odată ajuns în faţa Miliţiei Judeţene, s-a deschis iar focul, Zaharia Drăghiţă scăpând cu viaţă doar fiindcă s-a aruncat pe burtă. Glonţul era dum-dum, l-a găsit şoferul maşinii înfipt în banchetă, când au ajuns înapoi, la Caransebeş. ,,Tot acolo, la sediul Miliţiei Judeţene, un securist a împuşcat doi miliţieni, după care a fugit”, a mai spus Drăghiţă. După alte două săptămâni s-a tras asupra sa dintr-o Dacie roşie, despre care ulterior a aflat că era maşina comandantului Securităţii, Pârvu. Altă dată a scăpat ca prin urechile acului de o maşină care voia să-l calce în timp ce era pe trotuar, cu fetiţa nou-născută în cărucior…

http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2008/12/27/un-caz-nou-24-decembrie-1989-resita-si-un-glont-dum-dum/

image0-002

Norbert Pongracz

Valentin Rosada

Nascut la 15 ianuarie 1971, unicul fiu al lui Norbert si al Ilenei Pongracz.

A cazut in noaptea de 23 decembrie 1989, ora 2,40 in unitatea (de radiolocatie) in care isi satisfacea stagiul militar. Un glont ucigas pornit din paduricea din apropiere (care ulterior s-a defrisat) in timp ce statea de vorba cu locotenentul sau i-a secerat pe amandoi. In total au fost ucise 9 persoane (ofiteri si militari in termen). S-a presupus ca ucigasii ar fi fost de la unitatea de rachete, dar arma cu care s-a tras a fost speciala, calibrul 5,62 fata de armamentul obisnuit de 7,62 mm.

Pe langa golul definitiv in sufletul lor, durerea cea mai mare a familiei Pongracz este ca nici acum nu s-a elucidat problema aceasta a ucigasilor fiului lor. Resita are declarati 16 morti in Revolutie, iar domnul Pongracz, cand a mers sa ridice trupul baiatului sau de la morga, a vazut circa 50 de cadavre.

Strada Gorunului a fost botezata dupa numele eroului Norbert Pongracz.

Sonetul sau de absolvent, dedicat lui Adrian Zamfirescu, contine urmatorul text: Sa traim din plin, soarele nu rasare de doua ori pe zi si viata nu ne este harazita decat o singura data? Cu stima si respect Norbi. Sub semnatura lui Norbi sta tiparit: La revedere, in prima sambata a lunii iulie 1999. El nu va putea veni la aceasta intalnire, dar va ramane pentru totdeauna in inimile noastre, intre eroii nostri.

Adolescent fiind, a trecut in randul nemuritorilor luptand cu arma in mana, pentru libertate, pentru prietenie, pentru ca in fapta aceasta este democratia – libertate si prietenie. Si pentru aceasta a fost si jertfa lui Norbert.

Suflet curat, fiu al unor parinti cinstiti si harnici, Norbert nu si-a dezmintit afirmatia: Viata nu ne este harazita decat o singura data. Avand constiinta acestui fapt, sacrificiul sau devine mai inalt, mai plin de intelesuri si durere decat insasi viata pe care o traim.

El nu a murit, traieste si va trai de-a pururi in sufletele parintilor sai, colegilor, camarazilor de lupta, in sufletele noastre.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

http://www.revolutialugojana.org/eroi

- Vă rog să vă prezentaţi, domnule plutonier.
- Sânt plutonierul Coancă Gheorghe.
- Pentru prima dată v-am întâlnit în data de 20 decembrie 1989, în faţa Consiliului, împreună cu subunitatea dumneavoastră. Ce s-a întâmplat apoi ?
- Din 20 până în 25 decembrie 1989 am apărat oraşul Lugoj.
- Iar după aceea ?
- Consiliul Frontului Salvării Naţionale din Reşiţa a cerut întăriri din partea Lugojului şi o parte din subunităţile noastre s-au deplasat de urgenţă în ajutorul fraţilor din Reşiţa.
- Bănuiesc că a fost vorba de “terorişti” ?
- Nu, de securitatea civilă a statului.
- Unde se găseau ei ? În vreo unitate militară ?
- Erau dispersaţi în tot oraşul, în locuinţe, cazemate subterane şi la Liceul nr. 2, unde îşi transportau răniţii.
- În ce mod îşi desfăşurau atacul ?
- Atacul se deschidea la lăsarea serii şi înceta în jurul orei opt-nouă dimineaţa.
- Aţi reuşit să prindeţi câţiva ?
- La una din locuinţele de unde s-a tras, am reuşit să arestăm un maior de securitate, împreună cu cei doi fii ai săi (unul de 14 ani, iar celălalt de 20 ani, elev la şcoala militară de securitate), toţi trei foarte buni trăgători.
- Nu erau conştienţi de faptul că totul e pierdut ?
- Ba fa, dar … la întrebarea adresată de comandantul unităţii militare din Reşiţa : “Ce rost are vărsarea de sânge, situaţia oricum nu o puteţi întoarce ?”, răspunsul comandantului Securităţii civile, atunci arestat, a fost : “Puţin ne pasă !”.
- Care a fost atitudinea civililor ?
- Populaţia a manifestat o adevărată dragoste faţă de armată, gărzile patriotice participând activ la acţiunile de luptă.
- Aţi avut victime ?
- Din rândul gărzilor patriotice s-au înregistrat multe victime, din rândul subunităţii noastre nu s-a înregistrat nici o victimă.
- Când s-au predat securiştii şi ce armament au folosit ?
– S-au predat în data de 29 decembrie 1989, dar am continuat să apărăm obiectivele până astăzi, 10 ianuarie, când ne-am întors la Lugoj. Armamentul lor era de provenienţă străină, super-uşor, de calibru 5,6 şi în cadenţă de tragere dublă. Gloanţele erau cu vârf retezat şi pastilă explosivă în cap.
- Care este acum cea mai mare dorinţă a dumneavoastră ?
- Să-mi revăd copilul, de doi ani şi jumătate. Să fac o baie fierbinte şi să-mi schimb cizmele că, din 17 decembrie până în 5 ianuarie 1990, am dormit îmbrăcat şi fără să-mi scot cizmele din picioare.
- Spuneţi-mi, s-a ridicat convocarea ?
- Nu, dar ni se permite să mergem zilnic, pentru câteva ore acasă.
- Aveţi un gând personal ?
- Sânt mândru, satisfăcut, că atât la Lugoj cât şi la Reşiţa, ca de altfel în întreaga ţară, Armata şi-a dovedit calmul, puterea de discernământ şi disciplina.

Reporter : Simion FLORIEAN

(Drapelul, nr. 7 – sâmbătă, 13 ianuarie 1990)

Adam Livia ( 21 )
Profesie: Pensionara
Data nasteri: 19.01.1924
Locul nasterii: Caras-Severin
Calitate: Erou Martir
Data mortii: 25 decembrie 1989
Locul mortii: Resita, Piata 1 Decembrie 1918, (in locuinta sa)
Cauza: Plaga impuscata a capului
Vinovati:
Observatii: Glontul penetrant a intrat prin fereastra apartamentulu

 image0-001

image0-004

image0-005

image0

image0


Posted in decembrie 1989 | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Orwellian…Positively Orwellian: Prosecutor Voinea’s Uncritical Reception by Romanianists

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on May 21, 2013

from http://www.scribd.com/doc/52568421/ORWELLIAN (Submitted to CIA’s PRB July 2006, cleared without redactions September 2006)

But my use of the term “Orwellian” in the title of this paper is not only designed to capture Voinea’s uncanny ability to make definitive statements that are demonstrably wrong, to argue that black is white and white is black—from his denial of the use of gunfire simulators in December 1989, to his claim that the only “lunetisti” who acted after 22 December were from the Army, to his denial of the existence of weapons and (especially “vidia”) bullets not in the arsenal of the Army, to his denial of the existence of “terrorists,” to his denial that any military unit was attacked during the events, to his denial of the role of foreigners in the events….

I use the term “Orwellian” here as much to describe the ease with which he has gotten and gets away with errors, misunderstandings, and falsehoods that could easily be challenged, if not combated by his interlocutors in the Romanian media and intelligentsia.  For it is the fact that he has been able and is able to get away with all this that is truly “Orwellian” and that is indeed a tragedy for Romania’s citizens.  The tragedy is thus less the predictable “supply side” of the post-authoritarian lie, than the enthusiastic consumption and appetite for it.  This is why I believe, accurately I would argue, that “December 1989” long ago became more about post-Ceausescu Romania than about what happened in December 1989.

http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2010/10/05/%E2%80%9Corwellian%E2%80%A6positively-orwellian%E2%80%9D-prosecutor-voinea%E2%80%99s-campaign-to-sanitize-the-romanian-revolution-of-december-1989-part-9-orwellian-sanitywont-get-fooled-again/

23.01.1990 Declaratie:  Colonel Ion Baciu, șef al Direcției Economice din IGM,

Pe 20.12.89 la orele 1010 la crematoriu a venit Lt. Col. Voinea Dan procuror (?) din D.P.M., pe care-l cunosc intrucit inainte de activare (?), a lucrat la Departmentul Securitatii Statului, directia cercetari penale. [On 20 December 1989 at 1010 at the Cenusa Crematorium arrived Lt. Col. Dan Voinea, a prosecutor from DPM, whom I knew because before that post he had worked in the Department of State Security (i.e Securitate), in the Directorate of Penal Investigations (Penitentiaries/Prisons, Directorate VI of the Securitate)."

Era imbracat civil, insotit de un procuror militar in uniforma.  Au discutat cu o femeie, nu-i stiu numele care i-a spus:  “? ca ati venit.  Toata noaptea au ars aici si ? le este teama.”  Nu am auzit alte vorbe.

Iosif Emilian's lawyer (in September 1991) indeed suggested the involvement of the Prosecutor General in giving the cremations legal cover/legitimacy, hence explaining the presence of Dan Voinea and his colleague at Crematoriul Cenusa on 20 December 1989 (he also references Geta on p. 725).  This is from the seventh volume of "Procesul de la Timisoara" available on the banaterra site.

image0-001

image0

http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2013/05/18/colonel-ion-baciu-pe-20-12-89-la-orele-1010-la-crematoriu-a-venit-lt-col-voinea-dan-pe-care-l-cunosc-intrucit-inainte-a-lucrat-la-departmentul-securitatii-statului-directia-cercetari-penale/

from http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2010/12/08/bullets-lies-and-videotape-the-amazing-disappearing-romanian-counter-revolution-of-december-1989-by-richard-andrew-hall/

[42] According to Sorin Iliesiu, the filmmaker who claims to have edited the chapter on December 1989 in the so-called Tismaneanu Raport Final, the “spirit of Voinea’s findings can be found in the Chapter.”  Indeed, the chapter includes snippets from an interview between Dan Voinea and Andrei Badin (Adevarul , December 2006).  The “indefatigable” Voinea, as Tom Gallagher has referred to him, continues to be defended by Vladimir Tismaneanu who has expressed support for Voinea’s investigations “from both a juridic and historic viewpoint” (see the entries for 21 September 2009 at http://tismaneanu.wordpress.com), avoiding any mention of the reasons for Voinea’s dismissal from the Military Procuracy, mistakes that Prosecutor General Laura Codruta Kovesi says “one wouldn’t expect even from a beginner” (for more on this and background, see Hall 2008, http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2008/12/16/the-romanian-revolution-for-dum-dums-like-me%E2%80%A6and-perhaps-even-you-by-richard-andrew-hall-phd/)

for Tom Gallagher’s unforgettable characterization of Voinea, see Modern Romania (2005), p. 190, here:

http://books.google.com/books?id=yLLIOejP72YC&pg=PA190&lpg=PA190&dq=indefatigable+voinea&source=bl&ots=RaeVTeHFv5&sig=M9G-g5Wh6_vCtUzkjdsuwqG_ACA&hl=en&sa=X&ei=MQOcUeujNbLF4AOnnoDIDA&ved=0CEAQ6AEwAw#v=onepage&q=indefatigable%20voinea&f=false

For one of Voinea’s actions on 22 December 1989, see here:  http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2010/12/26/decembrie-1989-cc-ul-si-sibiu-dan-voinea-corneliu-pircalabescu-si-ilie-ceausescu-v-aurel-dragomir-si-victor-stanculescu/

Voinea’s conclusions have been enshrined, in fact sacralized, as the centerpiece of the Chapter on December 1989 of the Final Report of the Presidential Commission for the Study of the Communist Dictatorship in Romania, also known as the Tismaneanu commission after its chairman, Vladimir Tismaneanu.

(Dan Voinea este slavit de catre Sorin Iliesiu asa: Justiţia română a dovedit diversiunea “teroriştii” şi nu a găsit nici un terorist printre morţi, răniţi sau arestaţi. D-l gen. Dan Voinea spune clar: “Teroriştii nu au existat. S-a minţit pentru a-i ascunde pe adevăraţii criminali”….Rechizitoriul Justiţiei române, spiritul acestora regăsindu-se în Raportul [Raport Final CPADCR]…)

http://www.acum.tv/articol/7423/

Prin televiziune s-au făcut majoritatea diversiunilor, cea mai eficientă fiind reprezentată de „pericolul de moarte” omniprezent întruchipat de „teroriştii fideli dictatorului Ceauşescu”; acesta a fost arestat în 22 decembrie, într-o unitate militară din Târgovişte. Pericolul părea total credibil întrucât în perioada 22-27 decembrie au fost înregistraţi 942 de morţişi mii de răniţi. Majoritatea au fost ucişişi răniţi pe străzile din centrul capitaleişi al altor oraşe martirizate ca urmare a acestei diversiuni. Ulterior nu a fost acuzatşi judecat nici un terorist. (p. 625)

http://www.scribd.com/doc/35934916/Raport-Final-Cpadcr

and finally…just for starters, why should we be skeptical of Voinea’s claims about December 1989…

[Documentary evidence in support of the publication entitled:  Bullets, Lies, and Videotape:  The Amazing, Disappearing Counter-Revolution of December 1989  ]

On 1 December 2012, Doru Teodor Maries and Asociatia 21 decembrie 1989 made images of many of the official files investigating the events of December 1989 in Timisoara available on the Internet at http://dosarelerevolutiei.ro/ .  Among the copies available are testimonies from victims of the repression of the communist regime of Nicolae Ceausescu, witnesses of the repression, relatives of the victims of the repression, and members of regime forces that either participated in the repression or were witnesses to it.  These documents allow researchers the ability to confirm or infirm claims made in the Romanian media or accounts published since December 1989.

[VA ROG, DACA VRETI, AJUTATI-MA CU TRANSCIERILE ILIZIBILE!  VA MULTUMESC!!!]

Romulus Cristea (ziarist, Romania Libera, 22 decembrie 2005):  – Munitia speciala, gloantele cu cap vidia sau dum-dum, a provocat victime? Presa de la acea vreme a fost plina cu astfel de relatari…

General-magistrat Dan Voinea – Nu exista victime (persoane impuscate) nici de la gloantele cu cap vidia, nici de la dum-dum. Pe durata evenimentelor s-a folosit munitie de razboi, munitie normala care se gasea la vremea respectiva in dotarea Ministerului de Interne si a Ministerului Apararii Nationale. Confuzia si informatiile false au aparut de la faptul ca se foloseau calibre diferite si, deci, zgomotul produs era altfel perceput.  http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/toti-alergau-dupa-un-inamic-invizibil-58783.html

Robert Buzatu “a fost lovit de un glont exploziv”

IMG_0045

imaginea 43
imaginea 44
imaginea 45
imaginea 46

Georgian Baran “[pe 25 decembrie 1989]…teroristul a tras asupra mea, cred ca erau gloante dum-dum, mi-a lovit…”

imaginea 61
imaginea 62

IMG_0062

Csikos I[?] “Cred dupa rana [?]  ca au fost gloante dum-dum”

IMG_0088

Dobosan “am fost ranit…cu gloante dum-dum”

imaginea 127
imaginea 128

IMG_0128

Alexandru Kos “[pe 23 decembrie 1989] am fost impuscat…cu o arma de calibru mare si probabil cu gloante dum-dum”

imaginea 207
imaginea 208

IMG_0207

IMG_0208

Florin Nicoara “Am fost lovit in soldul drept cu un glont dum-dum”

IMG_0257

Griga “civilii au fost impuscati cu gloante plate [?], care asa cum spuneau medicii cu rupt tesuturile”

imaginea 170
imaginea 171

IMG_0171

Andrei Jubea “glontul special de culoare alb”

imaginea 204
imaginea 205

IMG_0205

Iosif Cota “gloante crestati”

imaginea 90
imaginea 91

IMG_0091

http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2012/12/30/dosarele-revolutiei-de-la-timisoara-declaratia-lui-mircea-stoica-8-ianuarie-1990-40-ani-topometrist-impuscat-patru-luni-spitalizat-decedat/

Mircea Stoica (declaratie, 8 ian 1990):  “Cind am ajuns aici, la poarta o voce de militar din garnizoana s-a exprimat:  “Ce faceti mai — voi toti cu BUM-BUM sau DUM-DUM si ni-i trimiteti noua sa ne spalam pe cap cu ei.”

 

Mircea Stoica (declaration, 8 January 1990):  “When I got there, I heard a soldier’s voice from the garrison exclaim:  “What are you guys doing? You all with your BUM-BUM or DUM-DUM and then you send`em to us to solve the problem [almost impossible to solve]” <very angry, pissed off>

(my sincere thanks to Gigga Adrian Tudor for this transcription and translation of the quote!)

Popovici:  “Mi-am revenit intr-un camion militar in care eram multi civili unii morti fiind adusi la garnizoana militara.  La garnizoana eu am fost dat jos si predat unui cpt (capitan) sau unui lt.major (locotenent major). vazand rana mea n-a vrut sa ma primeasca exprimand: Voi trageti cu dum dum si noi sa raspundem pentru acest lucru.”  (my thanks to A.K. for this transcription)

Popovici:  “I came to in a military truck in which there were lots of civilians some dead being brought to the military garrison.  At the garrison I was taken down and surrendered to a captain or lt. major, who looking at my wound did not want to receive me, exclaiming:  You shoot with dum-dum bullets and we are held responsible for it.”

It doesn’t take a genius to recognize the important similarity between the testimonies of Mircea Stoica and Ioan Popovici:  both are party to/overhear military personnel referring to the 1) use of DUM-DUM bullets, 2) that those who are using them are clearly not fellow soldiers and instead likely M.I./Securitate personnel, and 3) the Army personnel are resentful of essentially being left to “hold the bag” for the results of the DUM-DUM munitions!

———————————————————————————————————————————

Stoica Mircea, 40 ani, topometrist, Bd. Republicii, impuscat mina si picior http://www.timisoara.com/mioc/REVT06~1.HTM

197. Partea vătămată Stoica Maria cere 500000 lei, lunar, contribuţie de întreţinere, motivînd că, în decembrie 1989, soţul ei, Mircea Stoica a fost împuşcat, patru luni spitalizat, a rămas handicapat (gradul II de invaliditate), apoi a decedat.  În dovedirea cererii, depune acte de spitalizare şi de stabilire a capacităţii de muncă, care atestă vătămarea, cauzele şi consecinţele ei. Mai depune: declaraţia împuşcatului, actul lui de deces, actul de căsătorie şi carnetul de muncă (vol. 6 p. 304; vol. 10 p. 58-60, 170, 245-250; vol. 14 p. 54-61; vol. 27 p. 179-207).

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mmioc/curteasup/docs/0307pciv.htm

IMG_0335

“Cind am ajuns aici, la poarta o voce de militar din garnizoana s-a exprimat:  “Ce faceti mai — voi toti cu BUM-BUM sau DUM-DUM si ni-i trimiteti noua sa ne spalam pe cap cu ei.”

IMG_0330

intreaga declaratie e aici:

imaginea 330
imaginea 331
imaginea 332
imaginea 333
imaginea 334
imaginea 335
imaginea 336

in legatura cu declaratia aceasta, vezi si http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2012/12/02/dosarele-revolutiei-de-la-timisoara/ ,

Procesul de la Timisoara (II). Audierea partii civile Popovici Ion: “…Atata retin foarte bine minte, ca ofiterul a spus, cica: ‘Nu, voi trageti cu dum-dum-uri si dupa aia Armata raspunde.’”

Popovici:  “Mi-am revenit intr-un camion militar in care eram multi civili unii morti fiind adusi la garnizoana militara.  La garnizoana eu am fost dat jos si predat unui cpt (capitan) sau unui lt.major (locotenent major). vazand rana mea n-a vrut sa ma primeasca exprimand: Voi trageti cu dum dum si noi sa raspundem pentru acest lucru.”  (my thanks to A.K. for this transcription)

Popovici:  “I came to in a military truck in which there were lots of civilians some dead being brought to the military garrison.  At the garrison I was taken down and surrendered to a captain or lt. major, who looking at my wound did not want to receive me, exclaiming:  You shoot with dum-dum bullets and we are held responsible for it.”

available on this site http://www.banaterra.eu/romana/procesul-de-la-timisoara-1990-1991-vol-v ].  The following is from Volume V.]

Some excerpts: P.C.:  Ati dat o declaratie?   Po. I. :  Da  P.C.:  O mentineti?  Po. I. Da (p. 827) P.C.:  “Inteleg sa fiu audiat in cauza ca parte civila”, da?  V-as ruga sa faceti putin liniste!  “Mentin declaratia de la Procuratura si…” (p. 833)

Po. I.:  …Da [am fost ranit].  Si dupa aceea a venit unul dintre trei [civili mai in varsta] dupa mine, m-a tarat pana la masina si la masina, acolo, am luat o bataie…ca n-am putut doua saptamani nici sa mananc nimica.  M-a lovit cu patul de arma in falca si cu bocancii in cap.  Si m-au dus, m-au dus la Garnizoana.  La Garnizoana m-au aruncat din masina si a venit ofiterul de serviciu.  Au venit si acestia trei a spus lu’ ofiterul de serviciu, cica:  “Luati-l si duceti-l  la arest.”  Atata retin foarte bine minte, ca ofiterul a spus, cica:  “Nu, voi trageti cu dum-dum-uri si dupa aia Armata raspunde.  Voi omorati oameni si raspunde Armata dupa aceea.”  Asta tin minte precis.  Si de acolo mi-am dat seama ca nu poate sa fie soldati aceia. (p. 830)

IMG_0291

IMG_0290

Doru Sciadei

IMG_0932

“In urma radiografiei facute la Spitalul Judetean au spus ca am 2 schije in picior…consemnat de medicul radiolog si chirurg, care m-au consultat.

Convingerea mea este ca in acest atac (pe ?) Calea Girocului, asupra unor oameni pasnici si (?) s-au folosit cel putin doua tipuri de gloante, convingerea intirita de glontul scos din coapsa (?) si schijele din piciorul meu, care cred ca provin de un glonte exploziv.

IMG_0929

Doina Gherasim glonte dum dum

IMG_0175

Cristian Rusu “S-a tras cu gloante dum-dum”

IMG_0305

SIX Doctors/Medical personnel from Timisoara alone have discussed the use of dum-dum bullets against demonstrators in Timisoara…

Doctors also reported on the wounds caused by explosive bullets (i.e. dum-dum bullets):  In this dispatch from Agence France Presse, relayed by Radio Free Europe on 25 December 1989, Dr. Aurel Mogosanu, a medic in the intensive care unit of a Timisoara hospital, says based on his thirty years of experience, some of the wounds could only have been CAUSED by EXPLOSIVE BULLETS SHOT AT THE PROTESTERS”

sursa (documentele Europa Libera disponsibile la):  http://media.hotnews.ro/media_server1/generic_file-2009-12-22-6754154-0-radio-bucuresti-25-dec-pdf.pdf (p. 49 of 82)

©AFP Général – Lundi 25 Décembre 1989 – 08:33 – Heure Paris (386 mots)
Roumanie, prev Nuit de Noel a l hopital central de Timisoara De l un des envoyes speciaux de l AFP, NICOLAS MILETITCH
   TIMISOARA (Roumanie) 25 dec – Devant l hopital central de Timisoara, dimanche soir, une quarantaine de camions remplis de medicaments et de produits alimentaires tout juste arrives, attendaient d etre decharges.
   ” L aide nous vient d un peu partout. Hongrie, RFA, Tchecoslovaquie, France, Yougoslavie, URSS, Bulgarie, Italie… ” , indique a l AFP l un des soldats qui gardent l hopital. Les militaires sont partout autour de l hopital, sur les toits, dans les cours et meme a l interieur.
   ” Des hommes de la Securitate ont tire pres de l hopital a plusieurs reprises, ces dernieres heures ” , explique le docteur Aurel Mogosianu, chef du service de soins intensifs, en donnant des ordres a un soldat qui passe, la mitraillette a l epaule, dans un couloir, entre les malades.
   Le Dr Mogosianu, qui a une trentaine d annees d experience, pense que certaines blessures particulierement horribles, n ont pu etre provoquees que par des balles explosives tirees contre les manifestants.
   Dans une salle de soins intensifs, une femme de 23 ans essaie de parler au docteur, puis renonce. ” C est un cas difficile. Elle a eu le dos transperce par une rafale ” , precise le Dr Mogosianu.
   En bougeant a peine la main, la jeune femme esquisse le ” V ” de la victoire pour dire ” au revoir ” . Un effort irrealisable pour son voisin qui a recu une balle dans le cou, impossible a extraire.
   Comme la plupart de ses collegues, le docteur travaille, a peu de choses pres, 24 heures sur 24 depuis le debut des evenements. Dans un coin, une infirmiere dort, ecroulee sur une chaise.
   Pour faire face a l afflux de blesses, la television de Bucarest a demande a tous les etudiants en medecine du pays de se rendre dans les hopitaux de la capitale et de Timisoara, ou la situation est la plus critique.
   Victor Jancu, 20 ans, a entendu cet appel. Dans la nuit de vendredi a samedi, il a quitte Cluj et reussi a rejoindre Timisoara, a plus de 300 kms de la, en arretant des camions.
   Quelques visiteurs arrivent a l hopital, portant a la main une petite branche de sapin : a Timisoara aussi, on voudrait feter Noel.
   nm/jga/vr.
Tous droits réservés : ©AFP Général
021851451DC1ED1D715E06849EA4C6E0F37C0C25ECE8D503

mai mult despre Dr. Aurel Mogosanu in decembrie 1989:  http://www.sorinbogdan.ro/2009/12/timisoara-18-decembrie-1989/.

http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2011/09/30/procesul-de-la-timisoara-iii-audierea-martorului-rodica-novac-directorul-directiei-sanitare-timis-13-iunie-1990/

Rodica Novac’s claim is corroborated elsewhere by four other medical officials on call during the Timisoara repression.  First, in Romanian, by Dr. Atanasie Barzeanu, then in Hungarian by three doctors (Vladimir Fluture, Csaba Ungor, and Andras Goga) present and performing surgery in Timisoara hospitals from 17-19 december 1989 who recount separately their discovery of dum-dum exploding bullets among the bullets with which demonstrators arriving at the hospital had been shot.  december 1989: temesvari orvosok, dum-dum golyok, es a roman forradalom

Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian

Barzeanu Atanasie, 65 anit, medic primar, doctor in stiinte, chirurg, Spitalul Judetean Timisoara

“…sintem deci in 18 decembrie…Pe la orele doua si patruzeci, cind inchideam o operatie–Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian, dintr-un ARO, pacienta prezentindu-se o echimoza cu distrugerea tesuturilor (plaga in diametru de 15 centimetri), a tesuturilor din regiunea epigastrica, inclusiv a muschilor drepti abdominali, cu ruptura a colonului ascendent transvers si a jejuno-ileonului, fiind in stare de soc grav traumatic, hemoragic–, fara sa-mi poti explica nici macar acum cu ce fel de gloante a putut fi lovita, pentru ca nu am identificat nici orificiul de iesire si nici pe cel de intrare, a venit o asistenta de la Chirurgie I, care mi-a spus sa merg la domnul Ignat.”

Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gura, (Editura Facla 1990), pp. 133-134.

The following first appeared in Gyorgy Mandics’s Temesvari golgota (1991) pp. 348-349 and is reprinted in his A Manipulalt Forradalom (2009).  [My guess is this is also the source for the reference to dum dum bullets in the German language wikipedia entry for http://de.wikipedia.org/wiki/Rum%C3%A4nische_Revolution_1989 -- Hans Vastag, György Mandics, Manfred Engelmann: Temeswar. Symbol der Freiheit. Wien 1992. ]

pp. 348-349

Ket esetuk volt az elejen.  Ezert is hivtak be oket.  Egy 14 eves gyermeket a haz elott lottek le, szinte a szomszedban, egy golyoszoros ARO-rol talaltak el; egy oreg nenit a ter tuloldalon, az erkelyen ertek a golyok.  A zarja ment ki, kicsit nagyott hallott mar, amire is csoda, 64 evesen, azt hirtelen ugy erezte, hogy labaibol kimegy minden ero es lecsusott az erholya.  Na milyen gyonge lettem egyszeruen–mondotta maganak. de ahogyan fel akart tapaszkodni meg lepve tapasztalt, hogy vertocsa gyult alatta.  Bekialtolt a vegenek aki egy szomszed segitsegevel athozta a nenit a legkozelebbi korhazba, itt a Marasti ter tuloldalan, az uj Klinikakba, avagy hivatalos neven a 2 szamu korhazba, ahol rogton osszecodult mindenki csodat latni.  Ekkor hivtak be Baranziekat es minden mozgositato orvost, hiszen a fegyverek ropogatak.  Azota is kisebb nagyobb megszakitasokkal, felfelecsapolt a gepfegyverek, golyoszorok, geppisztolyok langzivatarja, remulettel telitva az ejszaki eget.

p. 349

De azt a ket elso esett nem kovettek ujabbok.  Igz aztan volt ido alaposan szemugyre venni a nenit akinek combjan elol egz akkora lyuk tatongott mint egy egy lejes, a comba hatso felen ahol eltavotott a golyo, ott viszont mar akkora mint egy otlejes.  Fluture doktor, az egzik sebesz erosen kototte az ebet a korohoz, hogy ez egz specialis dum-dum robbanogolyo okozta seb, hiszen a szakirodalomban azt irjak, hogy csak ez a robbannolovedek-fajta-amelyet ugyan az ENSZ eltitott, am a nemzetkozi terrorizmusban kulonesen divatos ma is–okoz az izomszovetbol kijovet sokkal nagyobb roncsolasokat mint a bemenetnel.  Az orvosok odazarandokoltak a sebesulthoz, mivel egzik sem latott semhogy dum-dum golyo utotte sebet, de egyaltalan lott sebet sem soha eleteben.  Igz aztan csak szivtak a rangeletrahoz igazodva a sebesz foorvosok az amerikai Kentet, a foamnesztezialogus a holland pipadohanyt, az asztalyos orovosok a bolgar BT-t, a fonoverek a jugoslav Vikend-et, a noverek es helyapolok a roman Snagov-t, Golfot.  Es vartak.

(Note: it is unclear who the 64 yr. old described was…there are several individuals without ages listed as injured or dead during the events, but I think it more likely the age of the woman is incorrect)

Jozsef Gazda Megvalto karacsonyErdelyi magyar tulelok emlekeznek. (1990)

Ungor Csaba:  Ket ora utan senkit be nem hoztak, senkit be nem engedtek, egyetlen sebesult sem.  A korhazbol kikanyarado  mentoautokra is lottek.  Ket ora utan mindre, ami mozgott, jarokelo, auto, mindenre lottek, csak hogy ok tudjak begyujteni a sebesulteket s a halottakat.  Kiderult az elso golyok utan, amiket a sebekbol gyujottek ossze, szedtek ki, hogy nem eles katonai toltenyekkel lottek, hanem dum-dum golyokkal, amik nagy rombolasokat okoztak.  Egy 16 eves, ketszer sebesult gyermek meselte el, ok azt hittek, hogy hosok, azt hittek, hogy meg fogjak menteni a forradalmat, mert biztosra vettek, ha a felnottek sorfala ele allnak, nem fognak belejuk loni.  Lottek rajuk is.

Goga Andras:  A masodik izgalomkelto esemeny volt kedden delelott, hogy az osszes regiszterunk–mind a surgossegen, mind az osztalyon–, melyekre felirtuk a muteteinket, eltuntek, a mai napig sem talaltuk meg.  Bennuk voltak az ev osszes mutetei[***]…En aznap kettot operaltam.  Egy tuntetonek a bore alol vettem ki egy nagyon kulonleges golyok, nem is golyot, egy ilyen repeszdarabot, melyet a katonasag aztan megvizsgalt, s azt mondtak, nekik nincs tudmasuk, hogy ez mi lehet.  Egy masiknak pedig fejserulese volt, persze abban nem talaltam golyot, atment rajta.

In early March 1990, AFP reported the declared findings of surgeons in Bucharest, attesting to the fact that many of those wounded on 21-22 December 1989 in Bucharest had been shot with exploding bullets, DUM-DUM bullets.  This is a critical article (and description of an event that I believe has gotten almost no coverage inside or outside Romania).  Lt. Gnl. Traian Oancea, chief of surgery in part of the Central Military Hospital in Bucharest, and Dr. Nicolae “Nae” Constantinescu, chief of surgery at the Coltea Hospital, discussed this at a meeting of the Society of Surgeons in Bucharest.

This was also discussed by Bucharest medical personnel at a 1994 conference:

AMFITEATRUL FACULTATII DE MEDICINA

“Decembrie 1989, in spitalele din Bucuresti”

Mihail Lechkun, Romania Libera, 10 februarie 1994, p. 2

“In decembrie 1989 a fost o disponsibilitate pentru bestialitate, pe care nu am crezut-o capabila la poporul care fac parte, ” a declarat dl. conf. dr. Nicolae Constantinescu (Spitalul Coltea), in cadrul conferintei care s-a desfasurat marti seara in Amfiteatrul Mare al Facultatii de Medicina din Bucurest, avand ca subiect “Decembrie 1989, in spitalele din Bucuresti”.  Printre invitatii Ligii Studentilor in Medicina, organizatorul acestei conferinte, s-au numarat:  dl. prof. dr. Petre Andronescu, prorector, dl. dr. Constantin Antofie, dl. prof. dr. Marian Ciurel, dl. prof. conf. dr. Dan Niculescu, dl. conf. dr. Nicolae Constantinescu, dl. prof. conf. dr. Ilie Pavelescu, dl. dr. Eduard Geambasu, toti medici chirurgi din Capitala care au fost confruntate cu fluxul de raniti din decembrie 1989.  “Documentatia pe care am avut-o, nu o mai avem,” a spus dl. prof. dr. Marian Ciurel (Spitalul de Urgenta) amintind totusi faptul ca au fost inregistrate date intr-o lucrare de doctorat.  “Putini dintre cei raniti au fost socati psihic,” isi aminteste prof. dr. Petre Andronescu (Spitalul Colentina).  Revolutionari si raniti au primit acelasi tratament, “stim doar ca la o parte din bolnavi s-au schimbat catusi” isi aminteste dl. prof. dr. Marian Ciurel.  Peste 60 la suta din ranitii adusi la Spitalul Coltea erau impuscati lateral sau din spate.  S-a tras si asupra oamenilor care au stat ghemuiti, acestia suferind astfel leziuni complexe.  Pe langa datele statistice prezentate, medicii prezenti au atras atentia asupra naturii leziunilor care, in numar mare, au fost cazate de munitie al carie efect a fost mai mult distrugerea, mutilarea decat scoaterea din lupta.  In acest sens, deosebit de interesante au fost datele prezentate din lucrarea de diploma, a medicului M. Briciu:  “S-a tras cu gloante explozive”. Concluziile ce se pot trage din faptul ca cei adusi in spitale, in intervale de timp distincte, prezentau leziuni corespunzatoare anumitor portiuni din corp, demonstreaza existenta unor ordine asupra locului unde trebuia ochit.  “Cred ca Romania va fi capabila sa constituie acel ecran care sa protejeze de acum inainte natia de asemenea manifestari,” a spus dl. conf. dr. Nicolae Constantinescu, remarcand aspectul benefic al unor astfel de conferinte.

NOR WERE THESE THE ONLY DOCTORS AND MEDICAL PERSONNEL–FOREIGN OR DOMESTIC–WHO ATTESTED TO THE USE OF DUM-DUM EXPLODING AND OTHER ATYPICAL, UNUSUAL MUNITIONS USED DURING THE EVENTS OF DECEMBER 1989

http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2011/08/08/doctors-and-dum-dum-bullets-in-romania-in-december-1989-i-dr-manuel-burzaco-medecins-sans-frontieres/

http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2011/08/10/doctors-and-dum-dum-bullets-in-romania-in-december-1989-ii-trimisi-in-strainatate-italia-franta-austria-anglia-si-germania-pentru-tratament/

http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2011/08/11/doctors-and-dum-dum-bullets-in-romania-in-december-1989-iii-ce-spun-medici-romani/

Other posts with documents from dosarele revolutiei…

http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2012/12/16/what-can-we-learn-from-dosarele-revolutiei-de-la-timisoara-i/

http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2012/12/19/what-can-we-learn-from-dosarele-revolutiei-de-la-timisoara-ii/

http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2012/12/20/what-can-we-learn-from-dosarele-revolutie-de-la-timisoara-iii/

http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2012/12/21/what-can-we-learn-from-dosarele-revolutiei-de-la-timisoara-iv/

http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2012/12/27/what-can-we-learn-from-dosarele-revolutiei-de-la-timisoara-v/

http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2012/12/28/what-can-we-learn-from-dosarele-revolutiei-de-la-timisoara-vi/

Posted in decembrie 1989, raport final | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

La Resita s-a jucat o mare carte a Revolutiei

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on May 5, 2013

 image0-001

Reşiţa a plătit şi ea cu sânge dorinţa de schimbare a regimului socialist. Capitala Banatului de munte a dat ca jertfă un număr de aproximativ 65 de morţi, toţi aceştia fiind victimele diversiunii securisto-teroriste aservite vechiului regim, în încercarea sa de a menţine teroarea asupra populaţiei din judeţul Caraş-Severin şi după evacuarea cuplului de dictatori în data de 22 Decembrie 1989.

http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=evenimente/2012/vernisaj-reia

In Memoriam 1989

Un monument dedicat evenimentelor din Decembrie 1989 va fi ridicat în centrul municipiului Reşiţa, la cererea revoluţionarilor, dar şi a urmaşilor acestora.  În acest sens, primăria Reşiţa a lansat o competiţie la care se pot înscrie până în 15 mai, toţi artiştii plastici interesaţi. Cele mai bune trei proiecte vor fi premiate cu  cinci mii de lei, trei mii de lei şi respectiv două mii de lei. Câştigătorii vor fi anunţaţi în data de 30 mai. Monumentul se va numi “In Memoriam 1989” şi va fi amplasat pe locul actualei troiţe închinate eroilor Revoluţiei.

http://www.radio-resita.ro/in-memoriam-1989

http://www.resita.ro/eroi-ai-revolutiei

Eroi ai revolutiei

In decembrie 1989 am scapat de “domnia” Partidului Comunist si a “mult iubitului conducator”, Nicolae Ceausescu. In acea perioada, romanii satui sa indure o dictatura ajunsa la un prag maxim de acceptabilitate, au iesit in strada unul cate unul, pana s-au inmultit, formand o masa mult prea mare pentru a fi stapanita de Nicolae Ceausescu  si oamenii sai.

Tricolorul in timpul revolutieiPretul libertatii a fost scump. Pretul e imens, dramele prin care au trecut mii de familii in acea vreme nu au un pret anume, nu exista o alaturare de cuvinte agreabila. Pentru libertate s-au pierdut vieti. Vieti tinere, dornice de a descoperi viata in libertate, dar care nu au mai ajuns sa se bucure de ea. De libertate. Tineri si oameni in toata firea, din toate colturile tarii, au fost rapusi de gloantele si tancurile armatei. Sau de “teroristi” necunoscuti. Timisoara, Cluj, Iasi, Bucuresti, dar si in Resita, urmarile luptei pentru libertate se fac cunoscute si acum datorita memoriei celor care au disparut la revolutie.

Adam Livia, a fost o batrana din Resita care a plecat dintre cei vii in ziua de 25 decembrie 1989. Motivul este unul cat se poate de tragic. Un glont a penetrat fereastra apartamentului in care locuia si, din pacate, s-a oprit in corpul batranei.

Birbora Constantin pazea bazinele cu apa, era in timpul serviciului. Prins in valtoarea luptei, pe 14 decembrie 1989, acesta a fost impuscat mortal in zona capului. Final tragic a avut si Puraci Samfiu, unul din cei care au fost impuscati in fata sediului Militiei, decedand in urma ranilor provocate. Din pacate lista neagra nu se incheie doar cu aceste nume, ci si cu alte persoane care au sfarsit luptand pentru libertate, pentru dreptul a vorbi liber, de a munci unde si ce doreste. Pentru o viata mai buna.

De aceea, in memoria lor, le oferim o pagina, un loc de respect in amintirea lor, pe acest portal.

Nume si prenume Calitatea pentru care s-a acordat titlul Modul de acordare al titlului
1 Birbora Constantin Fost luptator garzi la S.C. U.C.M. Resita S.A. H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
2 Ivan Marius Fost luptator garzi la Directia Judeteana de posta si telecomunicatii H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
3 Lupea Ion Daniel Sublocotenent post mortem U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
4 Mihai Danut Sublocotenent post mortem U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
5 Motorgeanu Florinel Sublocotenent post mortem U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
6 Mircea Ioan Fost luptator garzi la S.C. U.C.M. Resita S.A. H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
7 Poptelecan Ioan Capitan U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
8 Pongracz Norbert Sublocotenent U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
9 Ruvineantu Remus Lazar Sublocotenent U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
10 Raut Mihai Ovidiu Fost luptator garzi la S.C. U.C.M. Resita S.A. H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
11 Smaranda Ion Capitan U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
12 Tamas Radu Simion Capitan U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
13 Talpeanu Mircea Fost angajat la Directia Judeteana de posta si telecomunicatii H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
14 Adam Livia Victima a Revolutiei Române H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem
15 Branza Constantin Victima a Revolutiei Române H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem
16 Popa Valerian Victima a Revolutiei Române H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem
17 Presznovka Adam Ion Victima a Revolutiei Române H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem

 Lupea Ioan Daniel ( 255 )
Profesie: Soldat in termen la UM 01929 Resita
Data nasteri: 02.06.1970
Locul nasterii: Hunedoara
Calitate: Erou Martir
Data mortii: 24 decembrie 1989
Locul mortii: Resita, in dispozitivul de aparare al unitatii mil
Cauza: Impuscat pe 23 decembrie 1989 cu un glont dum-dum, care a intrat pe deasupra piciorului stang si a iesit pe sub mana stanga
Vinovati:

http://www.voxbanat.ro/divertisment/2090-militarii-de-la-unitatea-17-rachete-antiaeriene-semenic-impucai-cu-gloane-dum-dum

Militarii de la Unitatea 17 Rachete Antiaeriene Semenic, împuşcaţi cu gloanţe dum-dum

comemorare unitate1      Un moment solemn, dedicat Revoluţiei din Decembrie 1989, a avut loc, vineri, în curtea fostei garnizoane a Unităţii 17 Rachete Antiaeriene „Semenic” din Reşiţa.

      După trecerea în revistă a gărzii de onoare de către prefectul de Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, şi intonarea imnului de stat, a urmat o comemorare unitate2slujba religioasă, oficiată de către un sobor de preoţi, şi depunerea de coroane, la monumentul dedicat soldaţilor căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989, la Unitatea Militară 17 Rachete Antiaeriene Semenic.

      În fiecare an, în cazarma unităţii, eroii Revoluţiei sunt comemoraţi. Este un prilej pentru a reaminti, măcar comemorare unitate3câteva din momentele derulate începând cu data de 21 decembrie 1989, la Reşiţa.

      În acea seară, când manifestanţii erau deja adunaţi în faţa Comitetului Judeţean de partid din municipiu, s-a petrecut un lucru care a influenţat derularea evenimentelor.

comemorare unitate4      „Atunci, Regimentul 17 Rachete Antiaeriene Semenic a primit primit ordin să apere Comitetul Judeţean de partid. A fost, pentru prima oară, în calitatea mea de ofiţer al Armatei Române, cu o vechime de 25 de ani, în domeniu, când nu am spus: Am înţeles! Am adunat oamenii, le-am spus despre ce e vorba, care e misiunea regimentului. Atunci am luat decizia pe care mi-am asumat-o, de a nu scoate oamenii în stradă. Mi-am asumat decizia de a nu confrunta armata cu poporul, iar consecinţele nu s-au lăsat aşteptate. Dovadă, că în noaptea de 21 spre 22 decembrie, am fost atacaţi de profesionişti, care aveau în dotare arme care nu existau în Armata Română”, a declarat gen. (r.) Vasile Cocoşilă, comandant la acea vreme a Unităţii 17 Rachete Antiaeriene Semenic.

comemorare unitate      Unul dintre militarii care se aflau în punctul de control, sublocotenent post-mortem Daniel Lupea, a murit în noaptea de 23 spre 24 decembrie, după ce a fost împuşcat în stomac. Dacă glonţul era unul normal, Daniel Lupea ar fi trăit şi în ziua de astăzi, susţine gen. (r.) Vasile Cocoşilă.

comemorare unitate6      „Din păcate, a fost vorba de un glonţ dum-dum, care, în timpul impactului produce o explozie, iar lui Daniel Lupea i-au fost distruse toate organele interne. Asemenea gloanţe nu existau nici în dotarea Armatei Române, nici a gărzilor naţionale, nici a altor structuri naţionale de apărare. Au fost multe alte diversiuni, comemorare unitate5dar Armata, la Reşiţa, nu a reacţionat împotriva poporului. Şi susţin aceasta, în ciuda tuturor afirmaţiilor prin care se susţine contrariul”, a mai precizat fostul comandant al unităţii.

      După evenimentele din decembrie 1989, Reşiţa a fost declarat oraş martir. Aici şi-au pierdut viaţa, în timpul Revoluţiei, 25 de persoane.

http://www.7-zile.com/2008/12/25/1989-decembrie-caransebes-ii/

Zaharia Drăghiţă a supravieţuit mai multor tentive de asasinat. Prima dintre acestea a avut loc în 21 decembrie, la intrarea în Pipirig. A doua a fost atunci când – susţine acesta – le-a cerut celor din noua conducere a Primăriei să nu ridice receptoarele telefoanelor, şi tocmai el a încălcat consemnul. În momentul în care a fost întrebat ,,Zoli?”, şi a răspuns ,,Da!”, s-a şi tras asupra lui. Următoarea tentativă a avut loc în 24 decembrie, când a plecat la Reşiţa să aducă muniţie. La Kilometrul 8 s-a tras asupra lui, şi, odată ajuns în faţa Miliţiei Judeţene, s-a deschis iar focul, Zaharia Drăghiţă scăpând cu viaţă doar fiindcă s-a aruncat pe burtă. Glonţul era dum-dum, l-a găsit şoferul maşinii înfipt în banchetă, când au ajuns înapoi, la Caransebeş. ,,Tot acolo, la sediul Miliţiei Judeţene, un securist a împuşcat doi miliţieni, după care a fugit”, a mai spus Drăghiţă. După alte două săptămâni s-a tras asupra sa dintr-o Dacie roşie, despre care ulterior a aflat că era maşina comandantului Securităţii, Pârvu. Altă dată a scăpat ca prin urechile acului de o maşină care voia să-l calce în timp ce era pe trotuar, cu fetiţa nou-născută în cărucior…

http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2008/12/27/un-caz-nou-24-decembrie-1989-resita-si-un-glont-dum-dum/

image0-002

Norbert Pongracz

Valentin Rosada

Nascut la 15 ianuarie 1971, unicul fiu al lui Norbert si al Ilenei Pongracz.

A cazut in noaptea de 23 decembrie 1989, ora 2,40 in unitatea (de radiolocatie) in care isi satisfacea stagiul militar. Un glont ucigas pornit din paduricea din apropiere (care ulterior s-a defrisat) in timp ce statea de vorba cu locotenentul sau i-a secerat pe amandoi. In total au fost ucise 9 persoane (ofiteri si militari in termen). S-a presupus ca ucigasii ar fi fost de la unitatea de rachete, dar arma cu care s-a tras a fost speciala, calibrul 5,62 fata de armamentul obisnuit de 7,62 mm.

Pe langa golul definitiv in sufletul lor, durerea cea mai mare a familiei Pongracz este ca nici acum nu s-a elucidat problema aceasta a ucigasilor fiului lor. Resita are declarati 16 morti in Revolutie, iar domnul Pongracz, cand a mers sa ridice trupul baiatului sau de la morga, a vazut circa 50 de cadavre.

Strada Gorunului a fost botezata dupa numele eroului Norbert Pongracz.

Sonetul sau de absolvent, dedicat lui Adrian Zamfirescu, contine urmatorul text: Sa traim din plin, soarele nu rasare de doua ori pe zi si viata nu ne este harazita decat o singura data? Cu stima si respect Norbi. Sub semnatura lui Norbi sta tiparit: La revedere, in prima sambata a lunii iulie 1999. El nu va putea veni la aceasta intalnire, dar va ramane pentru totdeauna in inimile noastre, intre eroii nostri.

Adolescent fiind, a trecut in randul nemuritorilor luptand cu arma in mana, pentru libertate, pentru prietenie, pentru ca in fapta aceasta este democratia – libertate si prietenie. Si pentru aceasta a fost si jertfa lui Norbert.

Suflet curat, fiu al unor parinti cinstiti si harnici, Norbert nu si-a dezmintit afirmatia: Viata nu ne este harazita decat o singura data. Avand constiinta acestui fapt, sacrificiul sau devine mai inalt, mai plin de intelesuri si durere decat insasi viata pe care o traim.

El nu a murit, traieste si va trai de-a pururi in sufletele parintilor sai, colegilor, camarazilor de lupta, in sufletele noastre.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

http://www.revolutialugojana.org/eroi

- Vă rog să vă prezentaţi, domnule plutonier.
- Sânt plutonierul Coancă Gheorghe.
- Pentru prima dată v-am întâlnit în data de 20 decembrie 1989, în faţa Consiliului, împreună cu subunitatea dumneavoastră. Ce s-a întâmplat apoi ?
- Din 20 până în 25 decembrie 1989 am apărat oraşul Lugoj.
- Iar după aceea ?
- Consiliul Frontului Salvării Naţionale din Reşiţa a cerut întăriri din partea Lugojului şi o parte din subunităţile noastre s-au deplasat de urgenţă în ajutorul fraţilor din Reşiţa.
- Bănuiesc că a fost vorba de “terorişti” ?
- Nu, de securitatea civilă a statului.
- Unde se găseau ei ? În vreo unitate militară ?
- Erau dispersaţi în tot oraşul, în locuinţe, cazemate subterane şi la Liceul nr. 2, unde îşi transportau răniţii.
- În ce mod îşi desfăşurau atacul ?
- Atacul se deschidea la lăsarea serii şi înceta în jurul orei opt-nouă dimineaţa.
- Aţi reuşit să prindeţi câţiva ?
- La una din locuinţele de unde s-a tras, am reuşit să arestăm un maior de securitate, împreună cu cei doi fii ai săi (unul de 14 ani, iar celălalt de 20 ani, elev la şcoala militară de securitate), toţi trei foarte buni trăgători.
- Nu erau conştienţi de faptul că totul e pierdut ?
- Ba fa, dar … la întrebarea adresată de comandantul unităţii militare din Reşiţa : “Ce rost are vărsarea de sânge, situaţia oricum nu o puteţi întoarce ?”, răspunsul comandantului Securităţii civile, atunci arestat, a fost : “Puţin ne pasă !”.
- Care a fost atitudinea civililor ?
- Populaţia a manifestat o adevărată dragoste faţă de armată, gărzile patriotice participând activ la acţiunile de luptă.
- Aţi avut victime ?
- Din rândul gărzilor patriotice s-au înregistrat multe victime, din rândul subunităţii noastre nu s-a înregistrat nici o victimă.
- Când s-au predat securiştii şi ce armament au folosit ?
– S-au predat în data de 29 decembrie 1989, dar am continuat să apărăm obiectivele până astăzi, 10 ianuarie, când ne-am întors la Lugoj. Armamentul lor era de provenienţă străină, super-uşor, de calibru 5,6 şi în cadenţă de tragere dublă. Gloanţele erau cu vârf retezat şi pastilă explosivă în cap.
- Care este acum cea mai mare dorinţă a dumneavoastră ?
- Să-mi revăd copilul, de doi ani şi jumătate. Să fac o baie fierbinte şi să-mi schimb cizmele că, din 17 decembrie până în 5 ianuarie 1990, am dormit îmbrăcat şi fără să-mi scot cizmele din picioare.
- Spuneţi-mi, s-a ridicat convocarea ?
- Nu, dar ni se permite să mergem zilnic, pentru câteva ore acasă.
- Aveţi un gând personal ?
- Sânt mândru, satisfăcut, că atât la Lugoj cât şi la Reşiţa, ca de altfel în întreaga ţară, Armata şi-a dovedit calmul, puterea de discernământ şi disciplina.

Reporter : Simion FLORIEAN

(Drapelul, nr. 7 – sâmbătă, 13 ianuarie 1990)

Adam Livia ( 21 )
Profesie: Pensionara
Data nasteri: 19.01.1924
Locul nasterii: Caras-Severin
Calitate: Erou Martir
Data mortii: 25 decembrie 1989
Locul mortii: Resita, Piata 1 Decembrie 1918, (in locuinta sa)
Cauza: Plaga impuscata a capului
Vinovati:
Observatii: Glontul penetrant a intrat prin fereastra apartamentulu

 image0-001

image0-004

image0-005

image0

image0


Posted in decembrie 1989 | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

decembrie 1989: Militarii si cei cu exeprienta in domeniul armelor n-au uitat. Teroristii au folosit gloante vidia!

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 21, 2009

image-13image-12image-11image-10

eugenb
Avatarul lui eugenb
87 mesaje
Membru din: 8/11/2008
Oras: BUCURESTI

Postat pe: 29 Martie 2009, ora 10:26
De la: eugenb, la data 2009-03-29 10:21:39

Unitatile de cercetare din armata mai aveau un rol foarte important in lupta din linteriorul unei localitati, acela de “diversiune”. Fapt care a fost vazut de cei care au fost in strada in acele momente.

Si va mai dau un “indiciu” :

S-a tras la Revolutie cu >, desi cei din acele unitati securiste infiltrate in armata au negat acest lucru. Eu am avut subordonati care au fost loviti cu astfel de gloante in incinta unitatii in care ma aflam, deci cine sa traga din afara unitatii nu avea cum. Dar s-a pierdut raportul facut atunci, pentru ca si cine era la comanda avea interes sa nu se afle (legaturile de rudenie dintre comandanti erau la moda in Armata). Intamplator sau nu, chiar Plutonierul de Companie al subunitatii respective a fost omorat in unitate nu in afara ei ca sa dai vina pe “teroristi”. Faptele nu s-au petrecut in Timisoara, dar pot avea similitudini acolo. Mai avem mult de asteptat pana o sa aflam ADEVARUL REVOLUTIEI.

S-a tras la Revolutie cu … “cartuse cu cap vidia” care erau o “noutate” la noi in tara, tocmai din cauza puterii de penetrare si a “ravagiilor” pe care le faceau la iesirea din organismul omului (erau … “interzise” de conventii internationale, dar nu stiu daca si la noi in acea vreme).

http://www.9am.ro/comunitate/forum/view_topic/19172/CE-PARERE-AVETI-DESPRE-ARESTAREA-GENERALILOR-STANCULESCU-SI-CHITAC-/CE-PARERE-AVETI-DESPRE-ARESTAREA-GENERALILOR-STANCULESCU-SI-CHITAC–pagina-4.html.

(Duminică, 23 decembrie 2007, 11:33)

Istoric [anonim]

Cu repectul cuvenit fatza de cei omoriti in decembrie 1989,civili si militari,in calitate de rezervist al armatei Romane,indraznesc sa intreb si eu :

Cine avea in Romania anului 1989,munitie tip NATO, 5.5 mm calibru, in plus “crestata” - lucru interzis de Conventia de la Geneva,stiut fiind faptul ca Armata Romana avea la vremea aceea calibrul Pactului de laVarsovia ,pentru armamentul usor,adica 7,62 mm…..La vremea aceea chiar campionul olimpic la proba de pistol viteza, Sorin Babii, isi exprima nedumerirea….Eu am avut in mina citeva mostre din aceste cartuse :mici,negre,cu o spirala in virf,sau cu 4 muchii (cei ce cunosc putina balistica si medicina legala isi vor da seama de rolul devastator al acestor modoficari…

Astept si acum raspuns la intrebarile mele…poate ca totusi cineva se vagasi sa rupa tacerea…II multumesc anticipat !

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-2121712-ultimele_zile_revolutiei_romane.htm

———————————————————————————————————————-

CUM SPUNE CLAR DLE. EUGENB…SECURISTI NEAGA IN CONTINUARE EXISTENTA SI FOLOSIREA GLOANTELOR VIDIA…CAM DE CE?!!!

S-a tras la Revolutie cu >, desi cei din acele unitati securiste infiltrate in armata au negat acest lucru. Eu am avut subordonati care au fost loviti cu astfel de gloante in incinta unitatii in care ma aflam, deci cine sa traga din afara unitatii nu avea cum. Dar s-a pierdut raportul facut atunci, pentru ca si cine era la comanda avea interes sa nu se afle (legaturile de rudenie dintre comandanti erau la moda in Armata). Intamplator sau nu, chiar Plutonierul de Companie al subunitatii respective a fost omorat in unitate nu in afara ei ca sa dai vina pe “teroristi”. Faptele nu s-au petrecut in Timisoara, dar pot avea similitudini acolo. Mai avem mult de asteptat pana o sa aflam ADEVARUL REVOLUTIEI.

CINCI CARE NU CRED IN FOLOSIREA GLOANTELOR DUM-DUM SI VIDIA DUPA DE 22 DECEMBRIE 1989…(si deci, sigur, nici vorba de asa ceva INAINTE de 22 decembrie 1989)

PAVEL CORUT, STEFAN DEMETER, TEODOR UNGUREANU, VLADIMIR BELIS, DAN VOINEA

1) Pavel Corut (ocupatie inainte de 1990:  securist)

“…nu a existat o garda speciala care sa fi depus un juramint de credinta de legionar fata de dictator, nu au existat lunetisti dotati cu sisteme de ochire cu infrarosii, nu s-a tras cu gloante vidia…”

Paul Cernescu (aka Pavel Corut), “Cine a tras in noi?” Expres Magazin, nr. 65 (42) 1991, p. 12.

“…Treburile pareau sa se fi indreptat catre directia buna, dar in dimineata zilei de 23 decembrie [sic. 24 decembrie], capitanul P.I. m-a informat ca in fata ministerului sint doua masini blindate cu teroristi de la U.S.L.A., lichidati de tanchistii nostri.  Discutase cu locotenentul (comandant de pluton) care facuse isprava si acesta mindru de fapta sa, se laudase ca intentionase chiar sa se urce cu tancul pe ei, dar nu a reusit.  Soldatul curier de corospondenta din organigrama compartimentului m-a informat ca peste noapte santinela din postul 2 il impuscase mortal pe ofiterul comandant de garda, un tinar locotenent.  Mai tirziu am citit relatari fanteziste si patetice referitoare la moartea acestui ofiter, “lovit de gloante vidia si explozive.”  Nu este singurul  militar mort in accident de lupta….”

2) col. Stefan Demeter (sef al birou de servicii si inzestrare al (atunci) Inspectoratului judetean al M.I.):

“Dupa munitia folosita si zgomotele auzite in oras, rezulta clar ca pina in seara de 22 decembrie s-a tras cu pistoale mitraliera model 1963, de 7,62. Nu s-a folosit munitia “Dum-Dum” cu virf exploziv, interzisa de Tribunalul de Haga. Din 1989 si armamentul “Stecikin” car folosea munitie de 9 mm scurt a fost retras din toate inspectoratele judetene ale M.I. S-a vorbit mult despre gloante vidia. Motivul e simplu: materialul vidia e foarte casant si ar distruge teava armei. Este, deci, pe cit de inutil, pe atit de scump. “Exemplele” prezentate ca “gloante vidia” erau, de fapt, miezuri de otel ale gloantelor de 7,62.”

Radu Ciobotea, “M.I.–Martor Incomod,” Flacara, nr. 33, 14 august 1991, pp. 4-5.

3) procuror ceausist Teodor Ungureanu (Facultatea de Drept, promotia 1978) care n-a vazut si n-a gasit nici un terorist in decembrie 1989, sau dupa…gazdat de catre Jurnalul National in perioada 2004-2005 (cam 10 articole)

http://mariusmioc.wordpress.com/2009/04/14/procuror-teodor-ungureanu-diversiunea-3-gloantele-vidia-erau-miezurile-de-otel-care-intrau-in-alcatuirea-proiectilului-762-mm/

La cele de mai sus va trebui să adăugăm fabulaţiile cu privire la celebrele “gloanţe-widia”. Prin lansarea acestei aberaţii, cei mai de seamă reprezentanţi ai Armatei s-au compromis lamentabil. Ceea ce prezentau în emisiuni tv ori în paginile unor ziare ca fiind teribilele instrumente ale morţii, nu erau nimic altceva decât miezurile din oţel care intrau în alcătuirea internă a proiectilului cal. 7,62 mm-scurt destinat armelor tip AKM. Tot aşa aveau să fie făcute speculaţii asupra folosirii muniţiei explozive (de tip dum-dum), de către persoane care erau fie străine de efectele povocate asupra corpului uman de proiectile cu diverse energii cinetice (la momentul străpungerii), ori de fragmente din proiectile dezmembrate la un anterior impact cu un corp dur, fie de cei angajaţi într-o reală acţiune de dezinformare.

4) Vladimir Belis

dl profesor Vladimir Belis, care in decembrie 1989 era directorul Institutului de Medicina Legala Mina Minovici din Bucuresti

Povestile despre teroristi care trageau cu gloante “”dum-dum””, “”gloante cu cap vidia”” sau gloante de calibru mare, atipice pentru unitatile militare romanesti, vor ramane din cauza asta doar niste povesti care nu pot fi confirmate sau infirmate.

Belis nu a vazut cadavrele ceausestilor, Jurnalul National

5)  Generalul Dan Voinea (procuror militar din 1982)

(Dan Voinea este slavit de catre Sorin Iliesiu asa: Justiţia română a dovedit diversiunea “teroriştii” şi nu a găsit nici un terorist printre morţi, răniţi sau arestaţi. D-l gen. Dan Voinea spune clar: “Teroriştii nu au existat. S-a minţit pentru a-i ascunde pe adevăraţii criminali”….Rechizitoriul Justiţiei române, spiritul acestora regăsindu-se în Raportul [Raport Final CPADCR]…)

Dan Voinea, citat pe forumul asociatiei 21 decembrie 1989, nu exista victime de la dum-dum

“Toti alergau dupa un inamic invizibil”

Romulus Cristea
Joi, 22 Decembrie 2005

Interviu cu general-magistrat Dan Voinea

Romulus Cristea:  Munitia speciala, gloantele cu cap vidia sau dum-dum, a provocat victime? Presa de la acea vreme a fost plina cu astfel de relatari…
- Nu exista victime (persoane impuscate) nici de la gloantele cu cap vidia, nici de la dum-dum. Pe durata evenimentelor s-a folosit munitie de razboi, munitie normala care se gasea la vremea respectiva in dotarea Ministerului de Interne si a Ministerului Apararii Nationale. Confuzia si informatiile false au aparut de la faptul ca se foloseau calibre diferite si, deci, zgomotul produs era altfel perceput.

Posted in raport final | Tagged: , , , , , | 1 Comment »

Timisoara si Gloante Dum-Dum: Inainte si dupa 22 decembrie 1989

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 17, 2009

—————————————————————————————————–

Stefan Both Adevarul 3 decembrie 2009

Soldaţii care erau în faţă la Spitalul Militar au somat demonstranţii să nu înainteze spre centru. Vasile a fost împuşcat între Hotel Timişoara şi comisariatul de stat. A fost nimenerit de un glonţ, care i-a străpuns toate organelele principale, plămânii, ficatul şi rinichii. A fost un glonţ explozibil!”, a povestit Olimpia Avram.

Decembrie ’89. Familia care nu mai are sărbători de iarnă de 20 de ani

  • Ştefan Both
  • 1775 afişări
  • Luni 7 dec 2009

//

Olimpia Avram

Timişoara

Olimpia Avram

Vasile Avram a fost împuşcat pe 17 decembrie 1989, în Piaţa 700, după ce militarii de la Comisariatul de Stat au deschis focul asupra manifestanţilor. A murit în ziua de Crăciun. Pentru familia Avram, cea mai frumoasă sărbătoare a creştinătăţii s-a transformat într-o perioadă tristă cu remintiri şi comemorări.

Vasile Avram locuia în Cartierul Circumvalaţiunii. Împreună cu patru vecini au plecat spre Piaţa Operei, cu intenţia de a se alătura manifestanţilor de acolo. Între Spitalul Militar şi Spitalul Dermato-veneric se afla un cordon de militari, iar în faţa lor revoluţionarii care doreau să ajungă în centru, pe lângă Hotelul Timişoara. După numai o jumătatea de oră, unul dintre vecini a bătut la uşa Olimpiei Avram cu o veste groaznică. Vasile fusese împuşcat.

Soldaţii care erau în faţă la Spitalul Militar au somat demonstranţii să nu înainteze spre centru. Vasile a fost împuşcat între Hotel Timişoara şi comisariatul de stat. A fost nimenerit de un glonţ, care i-a străpuns toate organelele principale, plămânii, ficatul şi rinichii. A fost un glonţ explozibil!”, a povestit Olimpia Avram.

Miliţia şi-a făcut “datoria”

În parcarea Hotelului Timişoara oamenii au fost bătuţi cu sălbăticie de miliţieni şi s-au făcut arestări. Miliţia a acţionat cu trei maşini ARO şi două dube albastre. Miliţienii controlau curţile şi casele de pe străzile Brediceanu şi 16 Februarie. Oamenii găsiţi în casele scărilor erau ridicaţi. Prietenii l-au luat pe Vasile şi l-au dus la Clinicile Noi (actualul Spital Municipal), unde medicii l-au operat. Chiar în aceea seară, soţia, neamurile şi colegii s-au dus să doneze sânge.

Starea lui Vasile Avram era foarte gravă! Se afla în comă. „Pe parcurs şi-a revenit şi chiar am vorbit cu el. Ne-a povestit cum a fost somat, cum au tras. Spunea că erau militari în termen. În mulţime a remarcat o persoană în civil, care l-a fixat în ochi. A şi vrut să se întoarcă înapoi, dar era prea târziu. S-a deschis focul”, a mai declarat soţia revoluţionarului.

A murit de Crăciun

După patru zile de perfuzii, Vasile Avram şi-a revenit. A vorbit cu toţi cei care l-au vizitat. „La spital era agitaţie mare, veneau securiştii şi întrebau de aparţinători. Eu m-am ascuns de fiecare dată. Nu ştiam ce se va întâmpla cu noi. Ne era foarte frică. După ce i-au scos perfuziile, i s-a făcut din nou rău”, a mai spus Olimpia Avram. Pe 24 decembrie, de Crăciun, Vasile Avram a murit. „A urmat o suferinţă de nedescris. De atunci, nimic nu a mai fost la fel pentru noi. Nimic nu s-a schimbat după 20 de ani”, a mai spus Olimpia Avram.

Fata ei, Camelia, care avea 13 ani la Revoluţie, sătulă de atâta suferinţă a decis să plece din ţară. Aceasta locuieşte în Canada. „Dacă trăia tata, fata nu pleca din ţară. Îşi iubea enorm tatăl. O ducea peste tot. Din 1989, copilăria ei s-a terminat!”, spune Olimpia Avram.

„Niciodată nu am mai avut un Crăciun fericit”

Pentru familia Avram, Crăciunul, sărbătoarea care este aşteptată cu speranţe şi bucurii, vine cu tristeţe. „Ce e mai trist că a murit de Crăciun. Când toată lumea se bucură, pentru familia noastră atunci s-a terminat totul. În fiecare an, în această perioadă încep reamintirile. Pe 17 decembrie colivă, de Crăciun, când a murit, iară suferinţă, revin toate amintirile.

Niciodată nu am mai putut avea un Crăciun fericit! Era cea mai frumoasă sărbătoare însă în 89 s-a rupt totul. Şi mai mare durere este că a murit chiar degeaba! Ne ignoră toţi!”, a mai declarat Olimpia Avram.O altă mare durere a femeii este faptul că au fost uitaţi.

Revoluţia de pe strada Circumvalaţiunii

Când s-a spart buboiul, timişorenii nu mai puteau să ste în case şi au ieşit în număr mare în toate zonele oraşului. Una din punctele ferbinţi a fost intersecţia bulevardului Circumvalaţiunii cu strada Gheorghe Lazăr. Pe alocuri se puteau vedea camioane militare. Soldaţii nu i-au putut însă opri pe cei aproximativ 2.000 de oameni. Lumea se îndrepta spre Piaţa Dacia.

În drumul spre Calea Torontalului, manifestanţii au fost întâmpinaţi de trupele de la Miliţie, care erau echipate cu arme, scuturi şi căşti. Aici a avut loc o adevărată bătălie în care forţele de ordine au folosit paturi de armă şi baionetele. Mulţimea a răspuns cu pietre, crengi rupte din copaci şi bucăţi de lemn. Apar transpotoarele blindate şi patrulele de câini şi se fac arestări masive.

—————————————————————————————————–

UCIS PE TREPTELE CATEDRALEI
Acestea sunt ultimele informaţii certe pe care le-a mai aflat doamna Stanciu despre soţul ei. În rest… doar zvonuri. Ceva mai târziu, către sfârşitul lunii decembrie 1989 i s-a spus că el a ar fi fost împuşcat pe treptele catedralei din oraş. Că ar fi fost lovit în zona toracică de un glonţ exploziv care l-ar fi făcut ţăndări pe-dinăuntru. Dar nici măcar trupul nu i l-a mai găsit vreodată.Vasile Surcel 9 decembrie 1989 Jurnalul National

—————————————————————————————————–

(Cel mai putin) Cinci cazuri de folosire ale gloantelor dum-dum in decembrie 1989 la Timisoara:

unul dupa 22 decembrie, alti patru inainte.  Iata aici:

1) Cacoceanu Iosef (66 de ani, pensionar), 23 decembrie 1989

“Margareta Cacoveanu (59 de ani) a relatat ca sotul ei a fost impuscat, cu gloante dum-dum, dintr-o “Dacie” rosie fara numar de inmatriculare.”

image-55


(Iosif Costinas, “PROCESUL TITRATILOR [e vorba de Procesul de la Timisoara]:  ‘DE CE V-A TREBUIT REVOLUTIE?…’,” Orizont (Timisoara), nr. 42 (20 octombrie 1990), p. 5)

(aflam din paginile lui Marius Mioc ca “Era in 23 decembrie dimineata. Ceausescu fugise iar Cacoceanu Iosef (nascut in 11 martie 1923 la Cacot – jud. Mehedinti, pensionar, fost plutonier de militie, 4 copii) a hotarit sa mearga in Centru. Sotia, Cacoceanu Margareta (nascuta in 1 mai 1931 la Cacot, pensionara) i-a zis sa nu plece ca la radio s-a anuntat ca in oras se trage, dar el n-a ascultat. Peste 10 minute doamna Cacoceanu a fost anuntata ca sotul ei a fost impuscat in Piata Traian. Dus la spitalul judetean, a raposat in 25 decembrie.”  Marius Mioc \”Destine frinte\”

2) Farcau Mariana Rodica, 17 decembrie 1989

La podul Decebal, intre pod si parc, erau militari in uniforma verde. Printre ei si unii mai in virsta, imbracati civil. In spate se vedea si un camion. Cind ne-am aproiat de ei, strigind “Armata e cu noi!” si alte lozinci, ne-am pomenit cu o ploaie de gloante (fara somatie). In momentul acela am simtit o durere puternica si am cazut. Fusesem atinsa de doua gloante (unul exploziv).Asta nu-i moarta! Hai s-o luam!

Farcau Mariana Rodica

nascuta in 9 ianuarie 1962 la Supur (jud. Satu Mare), lucratoare comerciala la ICSMA (1989), acum pensionata cu grad 2 de invaliditate, impuscata in umarul drept si spate

Simbata 16 decembrie pe la ora 19 fiind la sensul giratoriu de pe bd. Parvan am vazut grupuri de 2-3 persoane (militieni si securisti). In grupurile acestea am recunoscut pe Radulescu si pe Valentin Mioc, angajati ai Ministerului de Interne. Ii stiam fiindca lucrasem la un magazin din apropierea militiei, unde veneau si multi militieni.

Am plecat spre Piata Maria. La podul Mihai Viteazul am intilnit vreo 20 de manifestanti. Citiva au plecat spre caminele studentesti. Eu, cu alte 7 persoane am luat-o spre prefectura, pe la primarie, Modex, Muzeu, parcul din spatele magazinului Bega. Pe drum chemam oamenii sa ni se alature. La statia de tramvai de la Continental am stat dupa doua tramvaie, rugind calatorii sa vina cu noi.

Am ajuns la prefectura. S-au adunat tot mai multi oameni si am oprit tramvaiele. Au venit doua masini de militie si ne-au spus sa plecam. N-am vrut si atunci au cerut ajutoare. Au venit doua masini de pompieri care stropeau cu apa, incercind sa ne impinga spre Parcul Copiilor (Pionierilor). Militari in termen in uniforme albastre impreuna cu militienii, faceau arestari.

Am fugit, sarind gardul de la Parcul Pionierilor, apoi am luat-o pe Pestalozzi spre Fabrica de Bere. Aici am luat tramvaiul spre casa. In tramvai m-am razgindit si m-am intors la prefectura. Aici inca erau manifestanti (destul de multi, de ordinul zecilor). Vedeam cum militienii inhatau cite un demonstrant si il bagau intr-o duba.

Am plecat spre Piata Maria, cu ceilalti manifestanti care mai ramasesera la prefectura. Ajungind la Posta Mare, m-am gindit ca miine trebuie sa merg la serviciu si am plecat acasa. Ramaseseram putini si multi s-au descurajat plecind spre casele lor, cum am facut si eu.

Noaptea n-am putut sa dorm, am povestit la toti veciniice a fost in oras. La ora 4 am plecat spre servici.

La magazinul unde lucram, in dimineata aceea (17 decembrie) clientii (studentii din Complex) povesteau alarmati ca in complex sint multi politai care vor sa-i impiedice pe studenti sa iasa din camine. In jurul orei 11 prin zona au inceput sa patruleze tancuri.

Am fost cautata la telefon de o persoana care mi-a zis, fara sa se prezinte: “daca dumneavoastra sinteti Mariana Farcau mergeti imediat la sediul Politiei din Salajan, unde fratele si sora dv. care au fost arestati aseara urmeaza sa fie impuscati in urmatoarele ore”, apoi a inchis telefonul.

M-am gindit ca poate e o provocare, ca sa ma atraga la ei. Si inainte, militia si securitatea imi propusesera sa lucrez pentru ei, dar refuzasem. Am sunat la cumnata si am aflat ca intr-adevar fratele si sora mea nu s-au mai intors de o zi.

Am plecat cu masina. La posta era multa lume si cordoane de militari nu lasau lumea sa treaca. Cineva mi-a lovit parbrizul cu o umbrela si mi-a zis: “Coboara din masina si vino cu noi”. Am coborit si am spus celor adunati de situatia fratelui si a sorei mele. Ne-am adunat mai multi cu gindul sa mergem la militie sa eliberam arestatii, dar nu puteam trece din cauza soldatilor. Am plecat spre primarie ca sa mai adunam lume si de acolo. Intre primarie si cinema Capitol era cordon de militari. In fata cordonului manifestantii cintau Hora Unirii si scandau: “O vrem pe Doina Cornea!”. Grupuri de oameni erau si pe scarile Catedralei si imprastiati prin piata.

Am mers spre Opera. M-am suit pe postamentul pasajului subteran uitindu-ma dupa o colega (era intre orele 13-14). Cind am coborit am vazut un om imbracat cu vesta maro cazind, la coltul catre strada Alba Iulia. Cineva a zis: “l-au impuscat!”. Eu n-am auzit impuscatura. Altcineva a spus, uitindu-se catre Lacto Bar: “Adapostiti-va! Se trage cu amortizor si luneta!”. Cineva l-a luat pe om, si am vazut ca avea singe pe camasa. Am fugit spre Muzeu, dar apoi m-am intors in piata. La libraria Eminescu, in strada, ardeau cartile lui Ceausescu. Se spargea magazinul de blanuri si o alimentara.

Eu ii cautam pe cei din grupul cu care venisem, ca sa merg cu ei la Militie. Am format un grup de vreo 100 de persoane. Cum strada de pe linga primarie era blocata am mers pe podul Mihai Viteazul, iar apoi, pe Bd. P<rvan, in Complexul Studentesc. Voiam sa luam studenti sa vina cu noi la politie. Aveam si un drapel cu noi, cu stema spintecata, pe care il luaseram de la primarie. Stiam ca podul Decebal e blocat.

In Complex doua camine erau inchise cu lacate. Unii studenti au sarit pe geam de la etajul 1.

Cind coloana a ajuns la intersectia cu str. Pestalozzi 5-6 barbati bine imbracati, solizi, cred ca securisti, au incercat sa disperseze coloana spunindu-ne sa ne intoarcem in centru, unde se trage in oameni, si sa nu mergem la politie ca se va trage in noi. Vreo 10 minute am stat acolo, nu stiam ce sa facem. O parte s-au intors spre Centru. Eu atunci am luat drapelul si am mers spre podul Decebal ca sa-i conving pe oameni sa mearga la politie. La inceput nu m-au urmat decit 10-15 persoane, dar dupa ce am inceput sa scandam a venit toata coloana. Am dat altcuiva drapelul. Intentionam ca, daca se trage, sa trec Bega pe la pasarela cu alti citiva si sa mergem totusi la politie. Era seara, dar inca nu se intunecase complet.

La podul Decebal, intre pod si parc, erau militari in uniforma verde. Printre ei si unii mai in virsta, imbracati civil. In spate se vedea si un camion. Cind ne-am aproiat de ei, strigind “Armata e cu noi!” si alte lozinci, ne-am pomenit cu o ploaie de gloante (fara somatie). In momentul acela am simtit o durere puternica si am cazut. Fusesem atinsa de doua gloante (unul exploziv). Am facut pipi pe mine si am vazut parca niste stele si oameni luind-o la fuga. Dupa ce rafalele au incetat cei care se aruncasera la pamint s-au ridicat si unii plecau. Am strigat: “Luati-ma si pe mine!”. Cineva a zis: “Uite, asta nu-i moarta! Hai s-o luam!”. Altul zice: “Bine, dar e grea!”. M-au legat cu fularul si vorbeau intre ei sa aduca o masina. Eu am scos cheile de la masina si le-am dat, spunind ca am masina in parcarea de la Terma l (unde o dusesem intre timp). Apoi mi-am pierdut cunostiinta si m-am trezit la spital.

Doctorii de la spital spuneau ca trebuie sa-mi amputeze mina. Eu am refuzat. Dupa revolutie am fost trimisa la tratament in Franta, unde mi s-a adaptat o proteza metalica la umar, scapind astfel de amputare.

6 octombrie 1995

Mioc: Farcau

3) Adrian Kali, 17 decembrie 1989

Rănit în Revoluţie, cu gloanţe adevărate

Deşi este proprietarul celei mai numeroase armate paşnice din România, Adrian Kali a fost împuşcat de două ori. Întâi cu un glonte exploziv, aşa-numitele dum-dum, apoi cu un glonte de 7,62. Asta s-a întâmplat în timpul Revoluţiei din 1989, în 17 decembrie, pe Podul Decebal. În 15 decembrie, a plecat de la lucru şi s-a oprit în faţa locuinţei lui Tökes. „Veneau câte doi în civil şi-l ridicau pe câte unul. Aşa, scurt”. La o „ridicare” din asta, a intervenit Ştefan Iordănescu, care s-a recomandat „regizor şomer”, când securistul care arestase un tânăr i-a cerut să se legitimeze. I-a tras un cap în gură securistului, Kali l-a lovit şi el, apoi coloana a trecut efectiv peste băieţii cu ochi albaştri. În 17 decembrie, Adrian Kali a fost împuşcat. La Urgenţele Spitalului Judeţean a ajuns cu o Dacie încărcată cu… carne de porc. Transferat la Spitalul de Cardiologie de la Pădurea Verde, a fost de două ori operat pe viu.
Glontele îl mai are şi acum. Cele 40 de milioane de lei pe care le-a primit ca rănit în Revoluţie le-a pus la bancă, oricând gata să le dea înapoi. Aşa că eroul Adrian Kali trăieşte, ca un om obişnuit, din salariul de profesor de istorie. Un profesor neobişnuit. „Important e ca soldaţii şi războaiele să stea la locul lor: în cutiile mele de carton, nu în lumea reală”.

Adrian Kali

4) Danut Gavra

“Mi-au dat o proteza si pe urma mi-au taiat pensia de invalid”
“Pentru cei care gandesc cu stomacul, nu a meritat sa lupti in ’89″, iti spune Danut Gavra, care a ramas, dupa acel sangeros decembrie, aproape fara tot piciorul stang. Avea atunci 24 de ani si, dupa cum isi aduce aminte, “speram ca daca pica Ceausescu, a doua zi va fi ca in America”. A fost in strada inca din 15 decembrie ’89, cand dupa serviciu s-a dus la casa lui Tokes. Istoria vrea sa scoata data de 15 decembrie. Vrea sa uitam de dimensiunea spirituala. Daca nu era acel 15, nu era nici 16, nici 22 decembrie. Desi infirm, barbatul, trecut de prima tinerete, traieste si acum clipele care i-au schimbat viata. Strange din pumni si scandeaza lozincile din ’89: “Vrem libertate”; “Vrem alegeri libere”; “Vrem faina si malai si pe regele Mihai”. A fost impuscat printre primii, la Podul Decebal din Timisoara, in seara zilei de 16. “Cand a aruncat unul din dreapta tigara jos, soldatii din cordon au inceput sa traga fara somatie. Cand am vrut sa ma intorc, un glont m-a nimerit in piciorul stang. De la genunchi si pana la talpa toata carnea era macinata pe dinauntru. Au tras cu dum-dum“.

http://www.adevarul.ro/articole/2002/medalia-uitarii.html

http://www.bbc.co.uk/romanian/forum/story/2006/12/061218_raport_comisie_comunism .shtml.

5)  TRAIAN POP TRAIAN

Batalia din Piata Libertatii (orele 16:00-17:30)

Multimea ajunsa in Piata Libertatii, se lupta in continuare cu blindatele. Se rastoarna si se aprinde o masina Dacia albastra langa Restaurantul Banloc. Se sparg geamurile cladirilor, se da foc cabinei de dispecerat a intreprinderii de transporturi locale din centrul pietei. Este spart magazinul de Consignatie. Dupa o informatie publicata (Traian Pop Traian, in ziarul Timisoara, I, 2 din 24.01.1990), doi civili bine imbracati arunca cu sticle incendiare in cladirea garnizoanei si deschid focul cu arme incarcate cu gloante explozive impotriva civililor si a soldatilor din armata regulata. Cad sub gloante doi civili si patru militari. Se inregistreaza raniti si alti morti. Alti participanti afirma ca, initial, s-au folosit gloante oarbe si de cauciuc iar, ulterior gloante adevarate. Consideram ca este de competenta organelor de ancheta legal constituite in noua republica Romania, sa stabileasca numarul victimelor in toata infruntarea ce a avut loc la Timisoara vreme de mai bine de o saptamana. Multimea din Piata Libertatii se retrage spre Opera, Piata Unirii si Piata “700″.

6) Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian

Barzeanu Atanasie, 65 anit, medic primar, doctor in stiinte, chirurg, Spitalul Judetean Timisoara

“…sintem deci in 18 decembrie…Pe la orele doua si patruzeci, cind inchideam o operatie–Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian, dintr-un ARO [!], pacienta prezentindu-se o echimoza cu distrugerea tesuturilor (plaga in diametru de 15 centimetri), a tesuturilor din regiunea epigastrica, inclusiv a muschilor drepti abdominali, cu ruptura a colonului ascendent transvers si a jejuno-ileonului, fiind in stare de soc grav traumatic, hemoragic–, fara sa-mi poti explica nici macar acum cu ce fel de gloante a putut fi lovita, pentru ca nu am identificat nici orificiul de iesire si nici pe cel de intrare, a venit o asistenta de la Chirurgie I, care mi-a spus sa merg la domnul Ignat.”

Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gura, (Editura Facla 1990), pp. 133-134.

————————————————————————————————————————————————–

Armata nu neaga existenta gloantelor dum-dum…

“O lupta cu fortele raului,” Orizont (Timisoara), nr. 5 (2 februarie 1990), p. 5.

Iosif Costinas: Care este opinia ta despre felul cum au actionat securistii-teroristi?

Lt. Col. Petre Ghinea: Spre deosebire de militarii nostri, ei au fost foarte bine pregatiti pentru lupta in oras. Dispuneau de armament modern, special (inclusiv simulatoare de foc). De pilda, la automatele lor rabatabile, cu gloante videa [vidia] sau gloante explozive [dum-dum], nu se putea vedea flacara la gura tevii….

“Ion Coman era mana dreapta a lui Ceausescu si avea in subordine armata, Ministerul de Interne si justitia. Totodata, Vasile Milea, generalul Guse si Ilie Ceausescu erau singurii care aveau dreptul sa dea ordin sa se traga”, a spus Chitac. Contrar afirmatiilor partilor civile implicate in dosar, care spun ca s-a tras in ei cu cartuse de tip dum -dum“, generalul a negat ca in dotarea Ministerului Apararii Nationale (MApN) s-ar fi aflat munitie de acest tip, dar a sustinut ca nu are cunostinta care era dotarea Ministerului de Interne.

Chitac: M.I. si dum-dum

———————————————————————————————

…oficial, Ministerul de Interne nu crede in existenta gloantelor dum-dum…

Radu Ciobotea:  Cu ce arme s-a tras in decembrie?

col. Stefan Demeter (sef al birou de servicii si inzestrare al (atunci) Inspectoratului judetean al M.I.):

“Dupa munitia folosita si zgomotele auzite in oras, rezulta clar ca pina in seara de 22 decembrie s-a tras cu pistoale mitraliera model 1963, de 7,62.  Nu s-a folosit munitia “Dum-Dum” cu virf exploziv, interzisa de Tribunalul de Haga.  Din 1989 si armamentul “Stecikin” car folosea munitie de 9 mm scurt a fost retras din toate inspectoratele judetene ale M.I.  S-a vorbit mult despre gloante vidia.  Motivul e simplu:  materialul vidia e foarte casant si ar distruge teava armei.  Este, deci, pe cit de inutil, pe atit de scump.  “Exemplele” prezentate ca “gloante vidia” erau, de fapt, miezuri de otel ale gloantelor de 7,62.”

Radu Ciobotea, “M.I.–Martor Incomod,” Flacara, nr. 33, 14 august 1991, pp. 4-5.

———————————————————————————————————

neoficial, totusi, citiva fosti securisti vorbesc altfel…

Roland Vasilevici (fost securist, Dir I, judetul Timis, secte religioase):

Cartusele celor din U.S.L.A. erau speciale si la lovirea tintelor provocau noi explozii.”

Puspoki F., “Piramida Umbrelor (III),” Orizont, nr. 11 (16 martie 1990), p. 4.

si in Roland Vasilevici, Piramida Umbrelor (editura de vest, 1991), p. 61:

Cei din U.S.L.A. si unii studenti straini, alaturati lor, trageau cu niste cartuse speciale, care, la lovirea tintei, provocau noi explozii.

Dezvaluiri despre implicarea USLA in evenimentele din Decembrie ‘89

Un tanar care si-a facut stagiul militar in trupele USLA a declarat
corespondentului A.M. PRESS din Dolj: “Am fost la Timisoara si la Bucuresti in
Decembrie ‘89. Odata cu noi, militarii in termen, au fost dislocati si
profesionistii reangajati, care purau costume negre de camuflaj. Dispozitivele
antitero de militari in termen si profesionisti au primit munitie de razboi. La
Timisoara s-a tras in manifestanti de la distanta mica. Am vazut
cum sareau creierii celor ciuruiti de gloante. Cred ca mascatii, folosind armamentul lor special, au tras cu
gloante explozive.
In ianuarie 1990, toti militarii in termen din trupele USLA
au fost internati pentru dezintoxicare. Fusesaram drogati. Am fost lasati la
vatra cu cinci luni inainte de termen pentru a ne pierde urma. Nu-mi publicati
numele. Ma tem pentru mine si parintii mei. La antranamente si aplicatii eram
impartiti in “amici” si “inamici.” Mascatii erau “inamicii” pe care trebuia sa-i
descoperim si sa-i neutralizam. Cred ca mascatii au
fost acei teroristi.”

(Romania Libera, 28 Decembrie 1994, p. 3)

Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 Comments »

Romania 1989 VIDEO. Patru videouri dintr-o tragedie. Ne spune ca n-au existat gloante dum-dum si vidia, deci cum se explica prezenta lor in videouri filmate in decembrie 1989?

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on November 10, 2009

Ar fi interesant sa aflam…oare au sosit sau au ramas vreodata la procuratura militara aceste 4 videouri?  Fiindca se contrazice clar cei care ne spune ca n-ar fi existat gloante neobisnuite, gloante dum-dum si vidia in Romania in decembrie ’89.

Cei care ne-au spus adevarul… si Cei care ne-au mintit…

——————————————————————————————————————————————–

2 videouri de o importanta extraordinoara pentru intelegerea Revolutiei Romane din decembrie 1989.  (Amindoua din site dailymotion.com  postat de un Alexandru2006; 8 in total si de o importanta deosebita din punctul de vedere istoric, chiar daca se pare ca pina acum numai citeva sute de oameni le-au vazut).

I.  In prima video, vedeti secventa 1:20-2:50 in care se arata gloantele dum-dum si vidia depistate din arhiva securitatii.

Fullscreen capture 10182009 104823 AM
Fullscreen capture 10182009 105139 AM

image-24


—————————————————————————————————————————————
II.   In a doua, secventa 0:45 – 1:20 filmate se pare la Piata Aviatorilor (deci zona TVR-ului) in care omul demonstreaza cum gloantele teroristilor (in cazul acesta, se pare de tip vidia) sint diferite de gloante obisnuite.
Revolutia  Romana 22 Dec.1989 – cd4
Fullscreen capture 10182009 103639 AM
——————————————————————————————————————————————- 

III.Vedeti imaginea la 4:17 (din 4:55; 1450 24 decembrie 1989; intervalul 3:43-4:20)

Fullscreen capture 10182009 112722 AM

Claude 2.0 Dupa 19 ani – Gloante dum-dum ? postare din 14 aprilie 2009

(se pare ca asta explica confuzia la 3:54…holland london…firma este Holland si Holland, locuit in London)

1:Kynoch 375 H&H Magnum - Full & Sealed - MINT!

2:

cred ca e posibil ca in articolul de mai jos, descrierea despre sesizarea lui Ion Stefanut intr-un caz asemantor din “zona fostului sediu al c.c.” are vreo legatura cu videoul postat de catre dl. Claude 2.0 (observati si foto-ul alaturat al gloantelor…cred ca in sus e forma de gloante explozive (soft-nosed, dum-dum) si in jos e un glont vidia (interesant este ca interviul acesta s-a sistat–fara orice explicatie–inainte de discutia despre gloante vidia :

image-9image-8—————————————————————————————————————————————————–

IV.  Brasov

Vedeti si ascultati secventa 1:57 – 3:20–filmat pe 23 ianuarie 1990–in care vorbeste un medic brasovean despre cum au murit patru din sase soldati, impuscati cu gloante penetrante (cu alte cuvinte se pare:  gloante vidia)

Fullscreen capture 10182009 112904 AM

Fullscreen capture 10182009 113003 AM

un film de Maria Petrascu, Brasov partea 7-a Intervalul 1:58-3:17 gloante penetrante vidia

alte referiri din cazul Brasov in legatura cu gloante vidia

image-44

BRASOV

1)  Alin Alexandru, “Brasov (III):  Teroristii au intrat in pamint,” Expres, nr. 27 iulie 1990, p. 6.

“Versiunea oficiala a generalului Florea impartasita si de Procuratura Militara a Brasovului  este cunoscuta:  nu au fost teroristi, oamenii s-au impuscat intre ei…”

“Andrei N…:  In 23 dimineata de la Unirea se tragea ca si de la [hotel] Postavaru.  Am urcat spre poligonul de sub Timpa.  Am vazut un individ care tragea.  A sarit gardul, eram mai multi si l-am prins.  Avea arma cu luneta.  Mai tirziu s-a tras de la Liceul Sanitar.  La spalatorie am vazut o tapla ce nu era cizma militara.  Am doborit usa.  Individul era urcat pe o mobila.  L-am ranit.  Era imbracat in combinezon negru, pe dedesubt avea pulovar gri.  Poseda un automat Thomson calibru 5.65.  La el avea cam 2500-3000 de cartuse.”

2) Adrian Socaciu, “Dupa nopti de groaza si tortura, toti teroristi sint liberi,” Cuvintul, nr. 1-2 ianuarie 1991, pp. 3-5.

Pe pagina 3, ziaristul scrie despre gloante de calibru special, cap vidia sau exploziv.
Pe pagina 4, despre un individual la cantina partidului imbracat in negru, cu o pusca cu teava scurta, gloante 7,62 mm dar explozive, despre gloante de “grosimea unui creion, de culoarea aluminumului.”
Pe pagina 5, ca au fost arestati 5 indivizi suspectati ca teroristi, 3 arabi si 2 romani…

3) Romulus Nicolae, “Au ars dosarele procuratorii despre evenimente din decembrie,” Cuvintul, nr. 32 august 1991, pp. 4-5.

In iunie 1990, dupa o convorbire intre Generalul Spiroiu, citiva ofiteri, si ziaristi din publicatia locala Opinia, au fost dezhumati morti din decembrie 1989.

CE S-AU GASIT?

“S-AU GASIT IN SPECIAL GLOANTE DE CALIBRUL 5,6 MM CARE NU SINT IN DOTAREA ARMATEI.”

In legatura cu subiectul acesta, mai cititi:

decembrie 1989: Dosarul nr. 97/P/1990 … si gloante perforante (aka vidia, crestate)

31 decembrie 1989 celebrele gloante mici de calibru 5,6

Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 Comments »

22 decembrie 1989: ce s-a gasit in Cabinetul Unu (Nicolae Ceausescu) si Cabinetul Doi (Elena Ceausescu)

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on August 12, 2009

In ziua aceasta, am (re)gasit-o pe marturia lui Mircea Boaba din revista-ziar Strict Secret (trustul Romania Libera) din 1991 (intre nr. 46 3/12-18/1991 si nr. 50 4/10-15/1991).  Apare un Mircea Boaba pe lista BNR Mircea Boaba, Blocul National al Revolutionarilor, si apare un (Viorel) Mircea Boaba pe lista de necolaborare a lui CNSAS aicea Mircea Boaba, adeverinata de necolaborare cu fosta Securitate, nr. 4762.

Chiar daca fosti securisti au dezvaluit ca cadre USLAC–mercenarii ai lui Ceausescu–au folosit gloante explozive in decembrie 1989, si chiar daca militari care au intrat in sediul Directiei a V-a in perioada 22-24 decembrie 1989 au povestit cum au descoperit gloante explozive (dum-dum) acolo, nu e deajuns unora gloante explozive la revolutie?…dupa aproape doua deceni de reviZioniZmul securist subit si la vedere.

Totusi, iata ce spune revolutionarul Mircea Boaba, participant la evenimentele din Piata Universitatii pe noaptea insangerata de 21-22 decembrie 1989 (noaptea cea mai lunga) si unul dintre cei care au pentrat intii in C.C.-ul pe 22 decembrie 1989.  (Serialul merita sa fie citita in intregimea sa.)

In aceea camera am inceput sa stringem toate obietele de valoare gasite prin celelalte incaperi.  Asa a luat nastere primul “tezaur” din C.C.  Inauntru s-a incuiat nea Tarchila cu un pistol mitraliera si sint sigur ca ar fi fost in stare sa impuste pe oricine ar fi incercat sa deschida usa daca n-ar fi fost insotit de noi.  Noroc ca nu a fost cazul.  Intre timp ni se aduceau de peste tot arme si munitii.

Armele erau de toate felurile:  pistolete Carpati, Beretta, Makarov, T.T., Stecikin, unele mici si plate cum nu mai vazusem niciodata, in tocuri de piele special construite cu compartimente aparte pentru box si cutit cu buton, adevarate pumnale cu lama foarte subtire si fina, lunga de 15-20 ce tisnea din miner (nu erau in nici un caz destinate pentru curatatul cartofilor la popota); pistoale mitraliera AKM cu pat de lemn sau cu pat rabatabil…mitraliera, pusti semiautomate cu luneta de tipul celei cu care ma fuduleam eu; mitraliere de campanie, un aruncator de grenade antitanc; grenade de mina, munitie de toate tipurile si calibrele, ce mai nu ne lipsea decit un tun, in rest aveam de toate.

Venit din cabinetul 1, Doru Haraga isi da cu parerea ca ar trebui sa le transportam intr-un colt al incaperii si pentru a le separa de restul camerei incercam sa delimitam spatiul cu o canapea.  Lunga de 2 m nu se lasa umita din loc, parca era batuta in cuie, inciduati, am inceput sa mesterim ia ea.  Am desfacut-o si am ramas perplecsi.  In cabinetul 2, in camera de lucru a tovarasei de viata a celui mai iubit fiu, in lada unei canapele era un adevarat arsenal:  24 pistoale mitraliera cu pat rabatabil si teava scurta, 22 pistolete Carpati, 2 Stecikin, 4 carabine cu luneta, semiautomate, doua pusti mitraliera, grenade de mina si la fund lazi metalice cu munitie de lupta–gloante incendiare, trasoare, perforante, explozive, numai din cele normale–nu. Si deasupra trona ca o culme a ridicolului o prastie cu cracan si linga ea o cutie cu bile de rulment.  Pe capacul interior al canapelei era o list cu denumirea “lada de armament si munitii nr. 2″.  Urma inventarul si continua cu–raspunde plt. adj.–cutare, nu am retinut numele.  Deci lada nr. 2.  Dar unde este nr. 1?  Citiva metri mai incolo–o canapea asemanatoare.  Ne-am repezit asupra ei si am deschis-o.  Continutul era identic, mai putin prastia.  Puteam inarma un regiment.  Oare de ce tinea “savanta” in cabinetul ei atita armament si munitie?  Dar prastia?  Asta chiar ca punea capac la toate!

Mircea Boaba, “Gloante, nestemate si singe.  Ziua I:  Comoara lui Ali Baba,”  Strict Secret, nr. 48 26 martie – 1 aprilie 1991, pp. 4-5.

In timp ce urcam scara, vrind sa incarc carabinaa, am avut surpriza sa descopar ca gloantele din cele doua incarcatoare erau cu virful bont.

nr. 47 18-25 martie 1991, pp. 4-5.

Las automatul si ma duc in tezaur unde nea Tarchila tropala, nestiind ce se intimpla.  Ii explic in doua cuvinte si iau dintr-o cutie lunga de lemn comoara care pentru mine avea atunci cea mai mare importanta.  O pusca semiautomata nou-nouta, cu luneta de noapte in infrarosu cu baterii si petru incarcatoare cu gloante explozive.

nr. 50, 10-15 aprilie 1991, p. 4.

Posted in raport final | Tagged: , , , , , , , , , , , , , | 1 Comment »

Contra- Revolutia din decembrie 1989: disparuta in timpul anchetei…

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on July 15, 2009

VIDEO ROMANIA NICOLAE CEAUSESCU 1989. VIDEO FROM DECEMBER 1989-JANUARY 1990 PROVING EXISTENCE OF DUM-DUM AND VIDIA BULLETS…AND THUS OF THE TERRORISTS

Radu Ciobotea, “Spitalul groazei nu are amintiri,” Flacara, nr. 19 (8 mai 1991), p. 4.

…Soseste si Simion Cherlea, tulburat.  A primit inca o amenintare cu moartea, cu cuvinte decupate din ziar.  Linga ea, in cutia postala, i s-a pus un cartus.  I s-a explicat, adica, in ce fel o va sfirsi, daca…

Daca vorbesc.  Sau daca am vreo copie dupa dosarul pe care l-am sustras in 22 decembrie  1989 din biroul sefului securitatii judetene.  Acolo era harta cu cele opt dispozitive ale M.I. din Timisoara si “registrul-jurnal al actiunilor unice operative ordonate.”  Le-am predat maiorului Grecu Constantin (intre timp trecut in rezerva), care le-a dat colonelului Zeca si generalului Gh. Popescu.  Actele au fost de mare folos in…lupta armatei impotriva teroristilor.  Stiti ce-i aia un dispozitiv?

–Cred ca da.

–Si eu credeam ca stiu.  Cind am vazut harta, mi s-au impaienjenit ochii.  Dispozitivele lor, domnule, erau zone intregi in care actionau cite 10-12 cuiburi de foc, programate sa traga pe ore si minute!  Va imaginati!  Si eu, ca sa contribui la lupta impotriva teroristilor, le-am predat!  Acum am cerut sa fie folosite in proces.  In registru scria tot:  cine ordona, cine executa misiunea, locul, ora, durata, efectul.  Ei bine, actele alea se zice ca au disparut.  Si sint amenintat ca o sa dispar si eu.

image

————————————————————-

Monica N. Marginean, “MARIAN VALER:  Asistam la ingroparea Revolutiei,” Expres, nr. 33 (septembrie 1990), p. 2.

Sa continuam dialogul inceput acum citeva saptamini prin limpezirea unor aspecte din evenimentele lui decembrie 1989 la Sibiu, aspecte pe care dubla calitate de procuror si membru al Comisiei de ancheta va impiedicau sa le dati publicitatii.  Deci, de fapt, ce a putut afla, in ciuda obstructiilor si piedicilor de tot felul, fostul procuror Marian Valer, despre implicarea unor elemente ale fostei securitati si militii in evenimentele singeroase din Sibiu?

In urma anchetelor desfasurate la Sibiu, rezulta ca la data evenimentelor din decembrie 1989, organele Ministerului de Interne aveau adoptate doua planuri de actiune in cazul aparitiei unei defectiuni antiregim sub forma revoltei sau manifestatiei anti-ceausiste ale populatiei, ori sub forma unei tentative de lovitura de stat militara.  Astfel, in primul rind, pe baza ordinului ministrului de interne nr. 02600/1988, la data respectiva functia sus mentionata fiind detinuta de Tudor Postelnicu, ordin emis ca urmare a manifestatiilor anticeausiste de la Brasov, din 15 noiembrie 1987, s-a adoptat la nivelul Inspectoratului judetean Sibiu al M.I. un plan unic de actiune si interventie in cazul unor manifestatii, in care urmau sa fie implicate securitatea, militia, trupele de securitate si cele de pompieri din cadrul Ministerului de Interne.  Intr-o asemenea eventualitate, un rol deosebit urmau sa detina plutoane de interventie special constituite, respectiv plutoantele Scutul, Soimii si U.S.L.A.  In al doilea rind, in urma investigatiilor efectuate a rezultat ca organele M.I. mai aveau un plan secret de actiune impotriva unitatilor Ministerului Apararii in cazul unei tentative de lovitura de stat militara sau a altei atitudini antiregim a armatei.  Probabil ca acest plan era in conexiune cu planul Z-Z, la care facea referire Ion Dinca in cazul procesului sau si care consta in acorduri secrete incheiate de Ceausescu cu 5 state arabe pentru acordarea de asistenta militara directa in cazul unui puci militar in Romania.  In acest sens, in timpul evenimentelor din decembrie 1989 din Sibiu, armata a gasit o harta cu casele conspirative ale Securitatii din jurul unitatilor militare din municipiu, in care urmau sa fie plasate cadre de securitate care sa actioneze impotriva  acestora, in eventualitatea dezicerii armatei de regimul ceausist.  In urma investigatiilor efectuate, s-a constatat ca din asemenea case s-a actionat cu foc asupra unor unitati militare, incepind cu dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, deci dupa rasturnarea dictaturii.  S-a mai constatat ca, in general, in casele respective locuiau foste cadre de securitate sau militie, care se pensionsera sau trecusera in rezerva, sau informatori al securitatii, precum si ca, dupa inceperea manifestatiilor anticeausiste la Sibiu, la casele respective au intrat autoturisme care aveau numere de inmatriculare din alte judete, de exemplu Constanta, Iasi, Bacau.  Astfel asupra U.M. 01512, s-a tras din imobilul nr. 7 din str. Stefan cel Mare, situat vis-a-vis de pavilionul central ai acesteia, in care locuiau familii ale unui fost comandant al securitatii din Sibiu si un informator al securitatii, precum si din imobilele situate in str. Moscovei, paralela cu unitatea militara.  Asupra U.M. 1606, s-a tras din imobilul cu nr. 47 de pe str. Moldoveanu, in care locuiau un fost sef al militiei judetului Sibiu, iar asupra U.M. 01080 s-a tras din vila Branga, de pe Calea Dumbravii, in care locuia cu familia un mare crescator de oi, precum si din vila unui medic.  A mai rezultat ca locatarii imobilelor respective au lipsit de la domiciliu in timpul evenimentelor, parasindu-le cu citeva zile in prealabil, precum si ca in unele din aceste case nu s-au gasit urme de mobilier sau de obiecte casnice.  Harta caselor conspirative ale securitatii si militiei a ajuns in posesia locotenent-colonelului Dragomir, comandantul garnizoanei Sibiu, dar acesta, fiind solicitat sa o depuna la comisia de ancheta, a motivat ca nu o mai gaseste.

Monica Marginean: Intr-o convorbire telefonica de saptamina trecuta, va plingeati de unele afecte nedorite ale demisiei dumneavoastra. De fapt, despre ce este vorba?

Marian Valer: Am simtit la scurt timp dupa publicarea demisiei ca beneficiez de serviciile organizatiei domnului Virgil Magureanu….Revin ca sa arat ca la Satu Mare am fost urmarit in modalitati mai mult sau mai putin insidioase, de asemenea, in primele zile, la domiciliul parintilor mei s-au deplasat in mai multe rinduri indivizi care s-au interesat de soarta mea.

(”Asistam la ingroparea Revolutiei” Expres, nr. 33 septembrie 1990, p. 2)

“Dupa evenimente au disparut niste declaratii date la comisiile de ancheta, au disparut caietele brute de inregistrare de la ofiterii de serviciu, plus o harta in care am insemnat casele de unde s-a tras” (Aurel Dragomir cu Dan Badea, “Secretele Revolutiei,” Expres, nr. 22 ( 7-13 iunie 1994), pp. 8-9.)

————————————————————-

Bucuresti, Spitalul de Urgenta Floreasca

Profesorul Andrei Firica, directorul Spitalului de Urgenta Floreasca in 1989, povesteste cum la camera de garda a spitalului au fost aduse, in zilele Revolutiei, mai multe persoane suspectate ca ar fi teroristi. Acestea au disparut apoi fara urma, luate de un colonel de la militie.

Dar, legat de teroristi, lucrurile s-au desfasurat astfel: a venit din nou colonelul acela de militie care ma indemnase sa nu mai duc ziaristii la patul teroristilor si i-a incarcat pe teroristi intr-un autobuz, plecand cu ei. Este exact ce eu doream, facand tot felul de demersuri pentru a fi preluati de Spitalul Jilava, fiindca ei nu aveau rani grave. Peste doua-trei zile am primit un telefon de la genelarul Chitac, deja ministru, care m-a intrebat ce e cu teroristii. I-am relatat cum ei au fost luati de acel colonel de militie si generalul Chitac n-a parut surprins. Chiar parea multumit ca au fost luati de acel colonel de militie. Marea mea surpirza a fost cand pe acel colonel de militie l-am revazut in zeghe, la televizor, in boxa acuzatilor, la procesul de la Timisoara. De altfel, l-am rugat pe fiul meu, care a facut Facultatea de Teatru si Film, sa-i filmeze pe acei teroristi prinsi cu catuse de paturile spitalului si am dat copii dupa aceasta caseta la Procuratura. Fiul meu filmase si desfasurarea Revolutiei pe strazi.

Inainte de asta era sa uit niste lucruri. Am facut cate un mic dosar cu situatia medicala a celor 15-20 de banuiti teroristi din Spitalul de Urgenta. Ei bine, toate aceste dosare au disparut. …In privinta unui asa-zis diagnostic, cine sustine ca n-au existat teroristi spune o porcarie. In Spitalul de Urgenta au fost adusi oameni impuscati cu precizie in frunte, manifestanti tintiti prin impuscare, din spate, de la cativa metri din randul demonstrantilor, or astea nu le puteau face decat teroristii. Bineinteles ca in acele momente dramatice se puteau petrece si erori, dau exemplu chiar o scena din Spitalul de Urgenta, cand un militar din trupele ce ne pazeau a vrut sa il sperie pe un coleg si l-a nimerit din plin. Cei care neaga participarea extraordinara a populatiei la infaptuirea Revolutiei fac cea mai mare porcarie.

Teroristii din Spitalul de Urgenta, 09/03/2004, FLORIN CONDURATEANU

http://www.jurnalul.ro/articole/71729/teroristii-din-spitalul-de-urgenta

————————————————-

“In perioada 21-26 decembrie 1989 la spitalul Coltea au fost internati o serie de indivizi prinsi ca teroristi, printre care un anume plutonier de militie Tripon Cornel.

Confirm afirmatiilor medicului chirurg Nicolae Constantinescu, sus numitul Tripon Cornel a fost ranit prin impuscare in zona hotel ‘Negoiu’ din Bucuresti. Medicii de la spitalul Coltea au solicitat Procuraturii instrumentarea acestor cazuri. Colonelul Ghircoias, fost sef al directiei cercetari penale a Securitatii i-a adunat pe toti individzii care erau acuzati ca sint teroristi facandu-i disparuti. Astfel Procuratura n-a mai avut obiect de cercetara pe linga disparitia banuitilor invocind ii decretul de amnistie dat de presedintele (pe atunci al C.P.U.N.) Ion Iliescu, in luna ianuarie 1990.

Florin Mircea Corcoz si Mircea Aries, “Terorist ascuns in Apuseni?” Romania Libera, 21 August 1992, p. 1

——————————————————–

Bucuresti, Spitalul Coltea

Prof. univ. dr. Nicolae (Nae) Constantinescu, membru al Academiei de Medicina si al Academiei Oamenilor de Stiinta. Medic chirug la Spitalul Coltea.

- Ce s-a intamplat cu cartusele extrase chirurgical din ranile pacientilor? Erau niste probe care ar fi putut lamuri anumite aspecte…

- Pe data de 1 sau 2 ianuarie 1990 a aparut la spital un colonel Chircoias, de la Interne cred. Acest Chircoias a fost judecat si condamnat mai tarziu intr-un proces la Timisoara in legatura cu revolutia. Chircoias, care sustinea sus si tare ca ar conduce nu stiu ce sectie criminalistica din Directia Securitatii Statului, a cerut gloantele extrase. Acestea, vreo 40 la numar, i-au fost date de un medic care era secretar de partid la IMF. Tin minte ca erau gloante de diverse forme, de diferite dimensiuni.

Procurori timorati

- Ati sesizat Parchetul Militar? Ati cerut sa se faca o ancheta in legatura cu cei impuscati la revolutie?
- Bineinteles, am anuntat Parchetul, am cerut o ancheta. De exemplu, cand le-am aratat apartamentul de unde s-a tras la revolutie, de la etajul 4, de la cinematograful “Luceafarul”, procurorii mi-au zis ca au facut verificarile si au depistat ca acolo era o locuinta conspirativa a Securitatii si atat. In anul 1992 am semnat alaturi de alti medici, profesori universitari, chirurgi de renume, un memoriu pe care l-am adresat Parchetului General si prin care am solicitat sa se faca o ancheta cu privire la ranitii si mortii prin impuscare. Neprimind nici un raspuns, dupa sase luni m-am dus la Parchet sa intreb ce se intampla. Mi s-a raspuns ca se lucreaza, mi-au aratat doua-trei avize puse pe colturile cererii si atat. Unul dintre procurori m-a luat cu el pe un coridor si mi-a spus ca “are copil, are nevasta, e foarte complicat…”. Ma intreba pe mine ce sa mai faca… Am izbucnit, le-am spus ca nu sunt un om care sa fie, asa, aburit cu una, cu doua. Le-am aratat radiografiile celor impuscati, le-am aratat gloante in ficat. Radiografiile existau, nu erau inventiile mele, nu mi se nazarise asa, dintr-o data sa cer ancheta! Le-am spus ca niste oameni doresc sa afle adevarul si ca cei care au semnat memoriul catre Parchet nu sunt niste persoane oarecare, ci medici cu experienta, somitati in materie. Degeaba am solicitat expertize balistice sau alte cercetari, degeaba am prezentat acte, documente, radiografii, lucrari. Nu se dorea sa se faca o ancheta serioasa.

Interviu cu prof. dr. Nicolae Constantinescu

—————————————————-

AMFITEATRUL FACULTATII DE MEDICINA

“Decembrie 1989, in spitalele din Bucuresti”

Mihail Lechkun, Romania Libera, 10 februarie 1994, p. 2

“In decembrie 1989 a fost o disponsibilitate pentru bestialitate, pe care nu am crezut-o capabila la poporul care fac parte, ” a declarat dl. conf. dr. Nicolae Constantinescu (Spitalul Coltea), in cadrul conferintei care s-a desfasurat marti seara in Amfiteatrul Mare al Facultatii de Medicina din Bucurest, avand ca subiect “Decembrie 1989, in spitalele din Bucuresti”.  Printre invitatii Ligii Studentilor in Medicina, organizatorul acestei conferinte, s-au numarat:  dl. prof. dr. Petre Andronescu, prorector, dl. dr. Constantin Antofie, dl. prof. dr. Marian Ciurel, dl. prof. conf. dr. Dan Niculescu, dl. conf. dr. Nicolae Constantinescu, dl. prof. conf. dr. Ilie Pavelescu, dl. dr. Eduard Geambasu, toti medici chirurgi din Capitala care au fost confruntate cu fluxul de raniti din decembrie 1989.  “Documentia pe care am avut-o, nu o mai avem,” a spus dl. prof. dr. Marian Ciurel (Spitalul de Urgenta) amintind totusi faptul ca au fost inregistrate date intr-o lucrare de doctorat.  “Putini dintre cei raniti au fost socati psihic,” isi aminteste prof. dr. Petre Andronescu (Spitalul Colentina).  Revolutionari si raniti au primit acelasi tratament, “stim doar ca la o parte din bolnavi s-au schimbat catusi” isi aminteste dl. prof. dr. Marian Ciurel.  Peste 60 la suta din ranitii adusi la Spitalul Coltea erau impuscati lateral sau din spate.  S-a tras si asupra oamenilor care au stat ghemuiti, acestia suferind astfel leziuni complexe.  Pe langa datele statistice prezentate, medicii prezenti au atras atentia asupra naturii leziunilor care, in numar mare, au fost cazate de munitie al carie efect a fost mai mult distrugerea, mutilarea decat scoaterea din lupta.  In acest sens, deosebit de interesante au fost datele prezentate din lucrarea de diploma, a medicului M. Briciu:  “S-a tras cu gloante explozive”. Concluziile ce se pot trage din faptul ca cei adusi in spitale, in intervale de timp distincte, prezentau leziuni corespunzatoare anumitor portiuni din corp, demonstreaza existenta unor ordine asupra locului unde trebuia ochit.  “Cred ca Romania va fi capabila sa constituie acel ecran care sa protejeze de acum inainte natia de asemenea manifestari,” a spus dl. conf. dr. Nicolae Constantinescu, remarcand aspectul benefic al unor astfel de conferinte.

——————————————

Telefoane de amenintare
Marius si Maria Petrascu au inceput investigatiile imediat dupa Revolutie. Multa vreme Parchetul Militar Brasov
n-a
facut nimic, desi aveau probe, declaratii, documente, poze si chiar
gloante atipice aduse de familiile celor ucisi sau raniti.

http://www.portalulrevolutiei.ro/forum/index.php?topic=1.msg214

————————————————————————–

Declaratia dle Jean Constantinescu, 22 December 2008:

“Am avut două întîlniri cu reprezentanţii parchetului. Primul procuror m-a vizitat acasă, la circa două luni de la evenimente, a ascultat şi notat cu atenţie relatarea mea şi, ca o concluzie personală, informală, mi-a spus ceva de genul „cunoaştem deja mare parte dintre trăgători, aceştia sînt în măsură să plăteasca şi daune civile, puteţi să vă declaraţi parte civilă şi să solicitaţi daune consistente”. După o ezitare, am adăugat şi o astfel de pretenţie, la sfîrşitul scurtei declaraţii scrise, pe care am semnat-o. Al doilea procuror, ajuns mai tîrziu să conducă instituţia, m-a invitat după cîteva luni la parchetul situat pe lîngă Piaţa Rosetti. La sfîrşitul convorbirii, acesta încerca să mă convingă că ne-am împuşcat între noi.”

Declaraţia dlui Jean Constantinescu dată în faţa procurorilor militari, în legătură cu evenimentele din 22 decembrie 2008:

—————————————————–

BALASA GHEORGHE: Sint foarte intrigat de interviul acordat de dl. general Stanculescu ziarului “Tineretul Liber”, interviu in care acesta ocoleste adevarul.

Din Directia a V-a, din depozitul de munitie, au fost scoase pe 23-24 decembrie 1989 cartuse DUM-DUM, cartuse speciale care nu se potriveau la nici o arma din dotarea M.Ap.N. S-au gasit trei-patru cutii cu astfel de cartuse. Gloantele speciale, erau lungi de 5-6 cm si putin mai groasa decit un creion. Un astfel de cartus avea in virf o piatra alba, transparenta. Toate aceste cartuse i le-am prezentat personal, spre a fi filmate, d-lui Spiru Zeres. Toate cartusele speciale, in afara de DUM-DUM era de provenienta RFG-ista. Din Directia a V-a au fost predate U.M. 01305. Capitan doctor Panait, care a spus ca pina atunci nu vazuse astel de munitie, maior Puiu si captian Visinescu stiu de ele.

In fostul sediu C.C. P.C.R., toti cei impuscati in noaptea de 23 spre 24 decembrie ‘89 au fost impuscati cu gloante speciale. Un glont care trece prin zid e absurd sa-l cauti in trupul celui impuscat. Dar s-au mai gaist si altele in Directia a V-a, si anume:

armele de vinatoare ale lui Ceausescu. Erau vreo 5 arme unicat cu infrarosii:

–pistoale de salon cu teava lunga pentru antrenament;

–generator de inalta frecventa pentru tortura;

–statii de emisie-receptie;

–aparatura de foto de ultimul tip;

–dosarul de pregatire al celor de la USLA. Era un dosar de aproximativ 25 cm grosime si cit am stat acolo, sa pazesc, am rasfoit aproape jumatate din el;

–dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;

–buletine de identitate cu biletul inauntru pe care scria: “disparut in timpul anchetei”;

–casetele cu toate filmele facute cu vizitele lui Ceausescu;

–trei fisete cam de 1 m fiecare, pline cu pasapoarte. De exemplu erau trei pasapoarte cu aceeasi fotografie dar cu nume diferite;

–un dosar in care erau trecute diverse persoane aflate sub supravegherea anumitor ofiteri USLA.

–Impreuna cu mine, in cladirea CC PCR–corp. B. au mai fost si cunosc acestea urmatorii: ing. Minea Radu, Catalin Constantin, Varban Viorel, Catalin Crosu, Costel Ciuhad, Neagu George, Stoica Florin, maior Puiu si capitan Visinescu–de la regimentul de garda, capitan doctor Panait de la U.M. 01305 Bucuresti. Toate cele gasite au fost filmate de catre Spiru Zeres, iar apoi predate si transportate la U.M. 01305 Bucuresti pe 23 si 24 decembrie 1989.

[Dan Badea, "GLOANTE SPECIALE SAU CE S-A MAI GASIT IN CLADIREA DIRECTIEI A V-A," Expres, 16-22 aprilie 1991]

si totusi exista oameni–procurorul Dan Voinea (acum, in fine, delegitimat pentru “munca” lui, dupa ani in sir in care a fost prezentat de catre ziaristi si partizani ca eroul neobositor al adevarului) sau Voinea al doilea (procurorul Teodor(u) Ungureanu, favoritul Jurnalului National, unde a publicat zece articole!), sau o armata de fosti securisti, sau cei care au o pofta pentru justitie mai mare decit pentru adevarul–care vor sa ne spuna ori ca teroristii n-au existat, ori ca au fost ofiteri DIA sau turisti rusi (“turisti rusi” au fost, turisti rusi nu prea) s.a.m.d.  Cine, oare cine, avea interesul sau mai bine zis “atita grija” sa faca “disparute in timpul anchetei”–si chiar a ajutat actiunea–suspecti teroristi raniti (Ghircoias), hartii securistilor, gloantele extrase (Ghircoias), videouri predate s.a.m.d.?  In engleza, avem citeva cuvinte potrivite THE BIG LIE si THE COVERUP!  Vai…

Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , | 6 Comments »

Romania’s December 1989 Subterranean Blues

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on June 6, 2009

A murit generalul Ioan Geoana, “fostul custode, ca şef al Apărării Civile, în decembrie ’89, al tunelurilor secrete din Bucureşti. Tunelurile prin care s-ar fi ascuns şi ar fi apărut, ca din senin, aşa-zişii “terorişti”.” Adevarul 2006
 
pacat si in zadar fiindca multi romani nu cred nici in tunelurile, nici in teroristii acestea.
 
de exemplu Dan Voinea…
 
(Dan Voinea este slavit de catre Sorin Iliesiu asa: Justiţia română a dovedit diversiunea “teroriştii” şi nu a găsit nici un terorist printre morţi, răniţi sau arestaţi. D-l gen. Dan Voinea spune clar: “Teroriştii nu au existat. S-a minţit pentru a-i ascunde pe adevăraţii criminali”….Rechizitoriul Justiţiei române, spiritul acestora regăsindu-se în Raportul [Raport Final CPADCR]…)
 
Dan Voinea cu Romulus Cristea, “Toti alergau dupa un inamic invizibil,” Romania Libera, 22 decembrie 2005
 
Tunelurile secrete ale mincinosilor
- Ani de zile s-a tot vorbit despre tunelurile secrete pline de teroristi care ieseau si ucideau oamenii de pe strada sau din diverse institutii… Exista vreo marturie credibila, vreun document?
- Nu putem califica aceste informatii nici macar ca tinand de domeniul legendei. E o minciuna! O alta minciuna! Bucurestiul, ca de altfel toate marile orase, e brazdat subteran de tot felul de tuneluri, unele pentru canalizare, gospodarirea apei, electricitate si alte scopuri. De altfel, Capitala are in subteran tuneluri realizate in urma cu sute de ani. Aceste tuneluri nu au constituit adaposturi pentru teroristi. Recent, am participat la o reconstituire pe teren, la asemenea asa-zise tuneluri secrete folosite de teroristi. Era un simplu canal pentru distribuirea apei potabile. Deci am constatat ca a fost vorba de o minciuna.

 

——————————————————————–

Un alt procuror care argumenteaza ca Voinea, dar si mai rau este Teodor Ungureanu…

In mod artificial, in chiar interiorul cladirii supraaglomerata cu militari, s-a creat suspiciunea infiltrarii unor “elemente teroriste”, care misunau prin catacombe, tuneluri, canalizari…

Procurorul Teodor Ungureanu in Jurnalul National

fiindca Voinea s-a compromis jalnic, sprijinatorii lui acum fac recurs la Teodor Ungureanu…

Pe toate canalele de comunicare către “publicul telespectator” se făceau cunoscute luptele din interiorul CC-ului, pentru respingerea “teroriştilor”, musai securişti, care foloseau o reţea de tuneluri secrete. Fără îndoială, orice clădire cu destinaţie împortantă în structurile statale dispune de spaţii de adăpostire în caz de atac aerian, precum şi de căi de comunicaţie subterane apte să asigure o retragere de urgenţă.

Voinea al doilea: Teodor Ungureanu

—————————————————

numai ca Gheorghe Balasa si altii care au patruns in Sediul Directiei V-a a Securitatii au descoperit printre altele–precum gloante dum-dum–”dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;”

BALASA GHEORGHE: Sint foarte intrigat de interviul acordat de dl. general Stanculescu ziarului “Tineretul Liber”, interviu in care acesta ocoleste adevarul.

Din Directia a V-a, din depozitul de munitie, au fost scoase pe 23-24 decembrie 1989 cartuse DUM-DUM, cartuse speciale care nu se potriveau la nici o arma din dotarea M.Ap.N. S-au gasit trei-patru cutii cu astfel de cartuse. Gloantele speciale, erau lungi de 5-6 cm si putin mai groasa decit un creion. Un astfel de cartus avea in virf o piatra alba, transparenta. Toate aceste cartuse i le-am prezentat personal, spre a fi filmate, d-lui Spiru Zeres. Toate cartusele speciale, in afara de DUM-DUM era de provenienta RFG-ista. Din Directia a V-a au fost predate U.M. 01305. Capitan doctor Panait, care a spus ca pina atunci nu vazuse astel de munitie, maior Puiu si captian Visinescu stiu de ele.

In fostul sediu C.C. P.C.R., toti cei impuscati in noaptea de 23 spre 24 decembrie ‘89 au fost impuscati cu gloante speciale. Un glont care trece prin zid e absurd sa-l cauti in trupul celui impuscat. Dar s-au mai gaist si altele in Directia a V-a, si anume:

armele de vinatoare ale lui Ceausescu. Erau vreo 5 arme unicat cu infrarosii:

–pistoale de salon cu teava lunga pentru antrenament;

–generator de inalta frecventa pentru tortura;

–statii de emisie-receptie;

–aparatura de foto de ultimul tip;

–dosarul de pregatire al celor de la USLA. Era un dosar de aproximativ 25 cm grosime si cit am stat acolo, sa pazesc, am rasfoit aproape jumatate din el;

–dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;

–buletine de identitate cu biletul inauntru pe care scria: “disparut in timpul anchetei”;

–casetele cu toate filmele facute cu vizitele lui Ceausescu;

–trei fisete cam de 1 m fiecare, pline cu pasapoarte. De exemplu erau trei pasapoarte cu aceeasi fotografie dar cu nume diferite;

–un dosar in care erau trecute diverse persoane aflate sub supravegherea anumitor ofiteri USLA.

–Impreuna cu mine, in cladirea CC PCR–corp. B. au mai fost si cunosc acestea urmatorii: ing. Minea Radu, Catalin Constantin, Varban Viorel, Catalin Crosu, Costel Ciuhad, Neagu George, Stoica Florin, maior Puiu si capitan Visinescu–de la regimentul de garda, capitan doctor Panait de la U.M. 01305 Bucuresti. Toate cele gasite au fost filmate de catre Spiru Zeres, iar apoi predate si transportate la U.M. 01305 Bucuresti pe 23 si 24 decembrie 1989.

(Expres, aprilie 1991)

—————————————————————

BACK DOOR MAN, THE DOORS

si hai sa citim dezvaluirile lui renumitul actor Ernest Maftei in 1991 (tot din Expres):

Dan Badea:  Cine erau cei pe care i-a impuscat Dan Iosif?

Ernest Maftei:  USLA!  Venisera sa ne ajute si a venit sa ne’mpuste, dom’le!  Ce dracu’, nu stiu?  Au venit sa ne ajute.  La demisol erau niste oameni de ai nostri, ca acolo erau niste usi blindate ca nu stiu ce-i.  Si unui o deschis o usa dina asta si umbla la becuri.  Si nu-am speriat ca ce-o fi fost acolo.  Atunci vine USLA sa ne ajute.  Vin 15 insi si 4 colonel, dom’le.  Da!  Si cind se duc jos, i-au impuscat pe toti ai nostri.  Doi dintre ai nostri acolo au fost omoriti, erau revolutionari, oameni necajiti care s-au dus acolo sa moara.  Si atunci ne-am dat seama ca astia ne omoara.  Dar apoi vin sus.  Au avut si ei 3 morti.  Si-atunci i-am inconjurat:  “Dezbracarea!”  Pai da’ ce dracu’ dom’le?

Dan Badea:  Atunci i-au dezbracat?

Ernest Maftei:  Pai dar cum dom’le?  I-au impuscat pe loc!  Pai dar ne impuscau ei pe noi…

Dan Badea:  Dan Iosif a spus ca nu i-a impuscat pe cei 15 USLASI…

Ernest Maftei:  Da’ nu te lua cu el!  A fost necesar de i-a’mpuscat acolo!  Dar nu-i voie sa zica, fiindca nu vrea sa se afle.  nu-i voie din cauza ca acu’ne conduce Securitatea.  Chiar aia care au tras in noi sint pe posturi de conducere.  Asculta ce spun!  Ca USLA, coloana a 5-a, a fost cu Ceausescu.  Nu ne-ar fi omorit?  Vai de mine!…

Dan Badea:  Despre teroristi ce ne puteti spune?

Ernest Maftei:  Atunci cind s-au deschis usile, d-a intrat toata lumea, atunci au existat si asa-zisii teroristi.  Cu salopete, cu arme ascunse. … Au intrat printre nio.  Se de-aia, incepind cu 11 noaptea [23 decembrie 1989], acolo a fost razboi civil….Fug astia repede sa-l prinda si atunci am descoperit ca in fostul CC, intre ziduri, se circula.  Era un culoar.  In zid.  Pai cum? …

Dan Badea:  Pe unde credeti ca veneau teroristii?

Ernest Maftei:  Eu ma miram asa, la un moment dat:  cum dom’le, se trage, trag o jumatate de ora in plin si pe urma stau?  Si zic:  ba, baieti, de unde dracu vin?  Era pe 23, de-acuma.  Zic:  de unde vin si unde se duc?  de unde iau astia arme si inca nu-i videm?  Ce crezi?  Mi-am adus aminte, eu fiind batrin, ca la vila asta, care e a artistilor acuma, linga Biserica Alba, c-a fost vila lu’ Lupeasca.  Si de-acolo, Carol al II-lea a facut tunel pa sub pamint pina la palat, ca sa duca la el.  Venea cu masina, ca sa nu se vada lumea.  Si la palatul regal trageau tare.  Pai acolo, la vila aia, a fost armament mult.  Stai sa vezi ce se intimpla.  Era 1 noaptea, pe 23.  Zic:  ma copii, mergeti voi cu mine?  Si ajung pina in dreptul blocului aia, cu astia….

(Ernest Maftei cu Dan Badea, “‘Iliescu putea sa fie eroul neamului, dar a pierdut ocazia!’,” Expres, nr. 36 (85), 10-16 septembrie 1991, pp. 10-11.)  

————————————————–

alte martuiri despre tuneluri care se pare nu exista in imaginatia unora…

 

Cai de navigatie secrete sub Bucuresti

La 12 metri sub platoul Pietei Revolutiei exista o retea de catacombe prin care se circula cu barca

La 12 metri sub platoul Pietei Revolutiei exista o retea de catacombe prin care se circula cu barca. E vorba de culoare betonate, cu latimea de aproximativ doi metri, prin care curge un rau subteran adanc de un metru. Cu apa curata. Debitul raului secret e aproximat la 1,5 metri cubi pe secunda. La intrare, aceste cai navigabile care stabat Capitala sunt utilate cu barci pneumatice. Informatiile ne-au fost furnizate de Dan Falcan, seful sectiei de istorie a Muzeului Municipiului Bucuresti. Istoricul a cules toate datele existente despre catacombele Bucurestilor, mai vechi si mai noi, si le-a pus cap la cap pentru a-si face o imagine asupra istoriei orasului.

(IMG:http://news.softpedia.com/images//news/1913_6.jpg)

Capitala Romaniei are o traditie de secole in materie de tainite si coridoare secrete. Din datele pe care le detin istoricii, primele coridoare subterane demne de luat in seama au fost beciurile producatorilor de vinuri. Acestea aveau zeci de metri si erau atat de largi incat se circula cu carele. In secolul al XIX-lea au aparut edificiile care aveau tuneluri de refugiu, cum e tunelul care leaga Palatul Ghica Tei de Manastirea Plumbuita, lung de mai bine de un kilometru. In nordul Parcului Cismigiu, Biserica Schitu Magureanu e legata prin subterane de Palatul Cretzulescu .

Sub Palatul Golescu, situat langa stadionul Giulesti, a fost depistat un coridor subteran care da inspre lunca Dambovitei . Coridorul a fost folosit si de Tudor Vladimirescu. “De pe la 1826 ne-au ramas
cateva relatari care ne dau o imagine asupra catacombelor de sub capitala Tarii Romanesti. La acea vreme haiduceau in zona vestitii Tunsu si Grozea. Timp de multi ani, ei au bagat spaima in boierii din Bucuresti, in special in cei care aveau casele in zona actualei sosele Panduri. Ii calcau mereu, iar poterele nu puteau face nimic. Desi reuseau sa ii localizeze si sa-i incercuiasca, cand sa puna mana pe ei haiducii dispareau “intrand in pamant”, adica coborau in subteran. Astazi putem afirma ca sub aceasta sosea erau o multime de coridoare subterane, late de trei metri si inalte de doi metri. Dar toate datele acestea au palit atunci cand am intrat in contact cu alte informatii recente. Labirintul subteran vechi al orasului pare neinsemnat pe langa cel construit din ordinul lui Ceausescu. Datele mi-au parvenit de la militarii care au intrat in subteranele fostului Comitet Central, actualul Senat la Romaniei, respectiv de la maiorul Gheorghe Grigoras si capitanul Nicolae Grigoras, de la unitatea speciala de lupta antiterorista. Ei au intrat in aceste catacombe chiar pe 25 decembrie 1989, impreuna cu un grup de genisti si pirotehnisti”, explica muzeograful Dan Falcan.

Conform relatarii militarilor, la subsolul cladirii au gasit un tunel, nu prea lung, care coboara intr-un fel de cazarma. Opt camere cu paturi pliante. Din aceste camere pornesc mai multe culoare, unul ducand chiar pana la etajul II al cladirii. Pe un alt culoar se poate ajunge la un buncar mai larg, la 7 metri adancime. Se trece apoi de o usa blindata si se ajunge la un apartament spatios, la adancimea de 9 metri. Militarii au cautat apoi camera in care se afla sistemul de ventilatie si s-au trezit pe un nou culoar. Dupa ce au strabatut aproximativ 30 de metri au gasit o nisa cu o lada mare, in care erau 16 barci din cauciuc, cu pompe de umflare. Dupa alti 20 de metri militarii au observat ca peretii tunelului au alta culoare, sunt mai noi si sunt acoperiti cu un fel de rasina sintetica. Dupa inca 10 metri culoarul se infunda. Chiar la capat se afla un piedestal din lemn pe care era asezat un capac de WC. Au ridicat capacul iar sub el au gasit un chepeng de fier. L-au ridicat si au gasit… un rau cu apa curata, care curge intr-o matca artificiala din beton. Are latimea de circa 1,5 metri si adancimea de aproximativ un metru. Raul se afla la aproximativ 12 metri sub platforma Pietei Revolutiei . Cele 16 barci erau folosite de fapt pentru acesta cale de navigatie. Albia amenajata are pe lateral bare metalice facute pentru oprirea sau impulsionarea barcilor. “In opinia militarilor, raul secret duce catre un lacurile din afara orasului, in nord, si Dambovita, in sud-est” , subliniaza Falcan. Ofiterii au vorbit insa de existenta unui alt canal similar, la capatul unui alt tunel, precum si de un sistem de inundare a labirintului, pe sectiuni. In cazul in care un eventual fugar e urmarit, el poate inunda portiuni de tunel in spatele lui pentru a opri urmaritorii. A mai fost gasita o gura de iesire din labirint in curtea interioara a fostului CC, de unde, printr-o retea de canale, se poate intra in canalizarea orasului, de unde se poate iesi catre Dambovita. Reteaua are guri de iesire in Palatul Regal, Biserica Cretzulescu si magazinul Muzica. “In urma unor cercetari ulterioare a reiesit ca ramificatiile subterane au corespondenta cu circa 80 de obiective din Bucuresti, cum ar fi cladirea ASE, Casa Enescu, Opera Romana etc. Subliniez, relatari sunt ale unor ofiteri din cadrul armatei. Lucru foarte interesant, nimeni nu neaga existenta acestor cai de navigatie secrete, dar cand am incercat sa le exploram, nu ni s-a permis pe motiv ca… nu se poate”. Despre aceste galerii ale lui Ceausescu ne-a vorbit si Radulescu Dobrogea, presedintele asociatiei Ecocivica, fost inspector de mediu in Primaria Capitalei, omul care s-a ocupat multi ani de panza freatica a orasului. El sustine ca stie de aceste galerii ale lui Ceausescu si ca apa limpede care curge prin ele este panza freatica de sub oras.

Administratorii Senatului au vazut numai intrarea in catacombe

“Pot sa va spun ca am auzit despre aceste lucruri, dar nu le-am vazut. Exista o cale de comunicatie subterana care pleaca din Senat catre Piata Revolutiei, o cale care pleaca de la Palatul Regal catre Piata si inca una, tot din Palatul Regal, catre Biserica Cretzulescu. Intrarile in aceste cai de acces le-am vazut, dar unde se opresc, nu stiu, nu este treaba noastra sa cotrobaim pe acolo”, ne-a declarat inginer Constantin Bratu, directorul tehnic al administratiai cladirii Senatului Romaniei.

Sorin Golea

———————————

si in fine, se pare ca nici Romulus Cristea nu prea lua in serious declaratii lui Dan Voinea…are un site cu titlu

“Doar despre tuneluri, buncare, si forturi”… sigur e vorba numai despre cei care n-au existat si cei din care n-au aparut teroristii imaginari…ca intotdeauna…

http://rcristea.blogspot.com/2007/04/subteranele-oraului.html

14 aprilie 2007

SUBTERANELE ORAŞULUI

Paienjenis de drumuri interzise construite sub oras

Retea strategica de buncare si tuneluri

Aproape ca nu exista localitate urbana care sa nu fie brazdata subteran de retele de tuneluri. Despre vechile catacombe, si chiar despre mai recentele buncare si tuneluri existente sub orase precum Bucuresti, Timisoara, Arad, Braila, Galati, Suceava, Constanta, Cluj sau Focsani exista putine relatari documentare, din pacate si o parte din acestea atinse de aripa imaginatiei. Singurul oras unde s-a facut o cartografiere completa a paienjenisului de tuneluri de sub pamant este Iasul. Desimea acestor cai de acces subteran difera de la un oras la altul, traditiile negustoresti si nu importanta localitatii putand fi criteriul de apreciere. Paradoxal, nu Bucurestiul detine primul loc la densitatea de tuneluri, ci Braila. Maruntaiele Bucurestiului ascund insa unul dintre cele mai celebre, mai lungi si mai vechi galerii subterane. La fel, este de neintrecut in reteaua de buncare si tuneluri de utilitate strategica militara contruite in secolul trecut.

Cu caleasca prin catacombe

Istoria catacombelor de sub Bucuresti începe undeva prin jurul anilor 1750. Astfel de cai de acces subterane serveau pentru circulatie între palate, între casele oamenilor bogati, erau locuri unde oamenii îsi puteau ascunde bunurile sau se puteau adaposti în vremuri de restriste. Arhitectul bucurestean Camil Roguski, fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, dar si la Unitatea de întretinere si decorare a palatelor prezidentiale din perioada ceausista a fost unul dintre putinii civili care au avut privilegiul sa vada si sa participe la cartografierea, la construirea si decorarea unor tuneluri secrete din mai multe localitati: „In acea perioada, populatia Bucurestiului era cât pe ce sa fie evacuata, din cauza deselor invazii ale unor bande, în special turcesti care navaleau dinspre Raiaua Giurgiuva si Rusciuc. În trei ore de calarie acestiau ajungeau lânga Bucuresti, devastau si plecau. Bucurestiul era înconjurat de codrii si avea un diametru de maximum un kilometru. Oamenii au început sa-si sape ascunzatori si tuneluri pentru ei, dar si pentru depozitarea averilor. Cu toate acestea, Bucurestiul nu a avut o retea bogata de tuneluri subterane precum alte orase cum ar fi Braila (unde densitatea acestora e maxima si astazi, multe case se prabusesc în urma surparii peretilor tunelurilor). Iasul este un alt oras cu o retea densa de tuneluri, aici, cu ani în urma efectuându-se o cartografiere completa la care am si asistat. Îmi aduc aminte când un coleg a spart un perete zidit al unui tunel central gândindu-se la o mare comoara, însa a fost dezamagit: a intrat direct în beciurile unui restaurant”. În Bucuresti, cel mai mare tunel cunoscut este cel denumit „Tudor Vladimirescu”. Nu a fost construit în vremea lui Vladimirescu, ci mai târziu. Poarta aceasta denumire deoarece începea de lânga palat, din preajma bisericii manastirii Cotroceni, care a fost ocupata, scurta vreme, de arnautii si soldatii lui Tudor Vladimirescu. Tunelul se termina la fosta Gara Filaret. Pe parcursul timpului s-a mai prabusit si în el s-au construit crame celebre (de exemplu Crama Razoare, de lânga Cotroceni, pe o lungime de 50 de metri). „Când l-am vizitat, in anii 1970, nu exista strop de infiltratie de apa, era înalt de 5-6 metri, boltit, din caramida arsa, destul de lat, permitând trecerea a doua vehicule, unul pe lânga altul). Când s-au facut sapaturi pentru Casa Poporului s-au mai descoperit anumite portiuni. Am mai fost solicitat sa particip, dupa astuparea uneia din gurile care dadea în curtea Palatului Cotroceni, la decorarea acestei portiuni cu o minicascada obtinuta prin captarea unui izvor. Din câte am aflat din arhive, constructia acestui tunel a durat 50 – 60 de ani si a fost finantat si întretinut de negustorii bucuresteni”, a precizat arhitectul.

Subterane secrete cu multe ramificatii

Lucrarile de sistematizare ale Bucurestiului, amenajarea raului Dambovita, constructia metroului au scos la iveala, rand pe rand, galerii subterane de mult uitate. Tot datorita acestor lucrari, multe dintre tuneluri au fost distruse total sau partial. In zona Unirii, pe strada Negru Voda a fost descoprit un tunel captusit in totalitate cu caramida, cu o latime de 1,5 metri, datand se pare din secolul XVI. Ramificatii de tunel pornind din Unirii conduc fie pâna la Calea Serban Voda, fie pana la Dealul Mitropoliei (un coridor de circa 400 metri), inspre Dealul Vacarestilor, sau pe langa Vechea Curte Domneasca. Retele similare exista si in zona vechiului centru istoric (Lipscan, Selari, Smardan, Sfantul Gheorghe). Sapat la o adancime de peste zece metri, un tunel de circa 350 metri leaga pe sub pamant Curtea Veche, Hanul lui Manuc si Biserica Domneasc`. Si in alte cartiere ale Capitalei (Colentina, Panduri, Dudesti, Baneasa) paienjenisul subteran este inca de nedescalcit. Pe sub raul Colentina, un tunel leaga Paltul Ghica- Tei de Manastirea Plumbuita. Pe sub Biserica Sfantul Ioan Nou si Dambovita subtraverseaza o cale de acces cu nenumarate ramificatii pe mai multe niveluri care leaga fostul Turn al Coltei de Cimitirul Bellu ortodox. Fostul Han Gabroveni (langa Magazinul Victoria) era legat prin tuneluri care conduceau spre Biserica Mihai Voda, Pasajul Victoria si Biserica Sf. Gheorghe. O alta zona brazdata subteran este Parcul Cismigiu- Biserica Schitu Magureanu. Tunelurile erau orientate catre raul Dambovita si Uranus. In acest perimetru se pare ca au existat si cele mai vechi catacombe, depozite si ascunzatori datand din din vremea lui Vlad Tepes si care au fost distruse cu ocazia amenajarii parcului.

Astupate cu nisip sau transformate in crame

Alte numeroase cai subterane de acces care fac legatura între diverse imobile. Pe strada Batistei (între Casa Luca – un fost cazinou si Banca „Marmorosch Blank”), pe strada Aristide Briand (din subsolul unui imobil se poate ajunge pâna la malul Dâmbovitei), Calea Victoriei (un tunel porneste de lânga blocul Turn, trece pe sub Dâmbovita si ajunge undeva lânga sediul actualului IGP) etc. Alt tunel celebru este cel existent sub Piata Victoriei, spre Kiseleff care pleca de la palatul unui fost boier, actualul sediu al Clubului Petrolistilor, din Piata Amzei, o cladire frumoasa, în stil gotic, cu crama. „Zona de sub Pia]a Romana a tunelului a fost transformata, prin anii 1970 în depozit de bauturi alcoolice. Cred ca se mentine si astazi aceeasi functiune. În perioada regelui Ferdinand, familia regala folosea un tunel care pleca de sub Palatul Regal (actualul Muzeu National de Arta), din sala cazanelor si iesea direct în Cismigiu, lânga Palatul Stirbei (astazi, sediul UNESCO). Prin anul 1981, am fost trimis sa-l reamenajez: a fost zugravit, electrificat, s-au facut dotari si a fost chiar mochetat. În anul 1989, ni s-a solicitat astuparea acestuia cu nisip, argumentându-se ca nu era practic, Ceusescu neutilizandu-l niciodata”, a precizat arh. Camil Roguski. Intrarea in tunel a fost zidita, si chiar in fata acestuia a fost ridicat un monument inchinat jandarmeriei. Urmele niselor de intrare sunt inca vizibile si astazi.

Cum se „teleporta” Ceausescu

În perioada 1970-1975, Calea Victoriei a fost blocata. Se efectuau lucrari la un tunel care facea legatura între Comitetul Central, Muzeul de Arta si Sala Palatului. Arhitectul Roguski isi aminteste ca : „Era un tunel elegant, foarte bine realizat, cu toate dotarile necesare. Era astfel construit, cu sursa de apa proprie, încât în cazuri de urgenta, se putea ramâne la interior cel putin trei zile fara interventii exterioare. Ceusescu venea de la CC, direct în loja de la Sala Palatului, prin tunel, fara paza, lucru care îi contraria pe multi care nu îl vedeau traversând Calea Victoriei. La Revolutie, soldatii consemnati aici au început sa iasa la suprafata si au fost luati drept teroristi. Trebuie cunoscut faptul ca toate clsdirile catalogate strategice din Bucuresti aveau buncare antiatomice sau antiaeriene construite foarte bine (chiar placate cu placi de plumb)”. Buncare de acest gen exista la Ministerul Afacerilor Externe (folosit pâna prin anii 1950 ca depozit de valori, pentru decoratii nemtesti si românesti), Ministerul Apararii Na]ionale, Palatul Victoria, Palatul Cotroceni, fostul Comitet Central etc. La Casa Poporului au fost construite doar doua masive buncare antiatomice si exista o retea de legaturi prin tuneluri spre anumite zone. Arhitectul a refuzat sa ofere alte amanunte, argumentând ca „anumite persoane ar fi deranjate”, multe constituie secrete de stat dar, subliniind ca exista foarte multe legende, fara fundament, legate de aceasta constructie.

„Sub fostul CC exista mai multe cai de acces, la nivelul subsolului doi. In decembrie 1989, tunelul care era liber, accesat cu un lift personal ,si care ar fi trebuit sa-i asigure iesirea lui Ceusescu trecea pe sub CC, CC-UTC, Bdul Magheru, Intercontinental si facea legatura cu tunelurile tehnice de langa statia de metrou <<Universitate>>. Nu este un secret ca majoritatea statiilor de metrou au fost astfel construite încât sa poata fi folosite ca adaposturi antiatomice. Sub tunelul propriu – zis exista o retea de buncare si tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un paienjenis sub Bucuresti. Prin aceste tuneluri se poate circula comod cu un anumit mijloc de transport electric. Se putea ajunge, urmând paralel traseul metroului, pâna la Palatul Primaverii unde exista un buncar central, de coordonare strategica . Din acest buncar, legatura era un tunel secret la care a lucrat, timp de trei ani, prin anii 80, o echipa de mineri de la Petrila. Legatura subterana ajungea la o amenajare de la Lacul Herastrau unde exista permanent o salupa rapida pregatita sa-l transporte pe un alt mal si unde astepta o masina cu destinatia Clinceni – aerodrom. Daca Ceausescu ajungea în subteranele de sub CC, avea posibilitea sa ajunga, foarte usor si rapid, în orice punct de la periferia Capitalei”, a precizat Roguski. Conform documentelor de arhiva si a marturiilor militarilor, de asigurarea securitatii la tunelurile din zona CC (adapost pentru conducerea PCR) se pare ca se ocupa direct, in acea perioada, generalul Ioan Geoana, seful Apararii Civile, tatal lui Mircea Geoana, actualul presedinte PSD.

Modernizate si finisate conform standardelor sovietice

Nu mai putin de opt tuneluri de fuga si cel putin doua buncare antiatomice, construite si finisate conform standardelor sovietice, sunt amplasate sub Casa Poporului. Totul este proiectat sa reziste la un cutremur devastator de chiar 9 grade Richter, la atacuri repetate cu rachete performante si la doua bombe atomice lansate succesiv. Aici, diafragma zidurilor este de 1,4 metri. Ca la vechile forturi militare, tunelurile de fuga sunt legate in jurul Casei Parlamentului de un alt tunel circular. Sursele de apa sunt obtinute prin saparea unor puturi de mare adancime, de peste 270 metri, deasupra acestui nivel solul fiind stancos. Tot acest sistem de buncare si tuneluri sunt in administrarea armatei si serviciilor de informatii si se gasesc sub cota minus 19 (se ajunge pana la cota minus 27 metri). Cel pu]in unul din buncare are toate dotarile puse la punct, functionale si este captusit cu plumb. Un tunel de fuga cu o lungime de 60 de metri duce inspre fantanile de langa Piata Constitutiei, altul, cu o lungime de 500 metri si o latime de 3,8 metri, ajunge la statia de metrou Izvor. Cantitatile enorme de precipitatii cazute in acest an au inundat reteaua de subterane, pompele de evacuare s-au defectat si apa s-a revarsat chiar in sta]ia de metrou, dand batai de cap autoritatilor locale timp de mai multe zile. Tot din cauza acestor amenajari subterane secrete, locul de fundare al viitoarei Catedrale a Mantuirii Neamului (situat in apropierea Casei Poporului) a fost mutat cu 100 metri, pentru a nu afecta tunelul administrat de Ministerul Apararii Nationale si care leaga Parlamentul de Palatul Cotroceni.

ROMULUS CRISTEA

Explicatii foto:
1)Iesire de siguranta de la tunelul de fuga, la Palatul Cotroceni;
2)Gura de tunel, zidita, in zona strazii Batistei;
3)Arhitectul Camil Roguski sustine ca a amenajat mai multe galerii subterane, la cererea lui Ceausescu;
4)Subteranele legau zona Bisericii Schitul Magureanu de adaposturi aflate dincolo de Dambovita;
5)Tunelul amenajat intre Sala Palatului si Cismigiu a fost inundat cu nisip in anul 1989. Urmele intrarii zidite sunt vizibile si astazi;

27 decembrie 2005
Articol apărut în ziarul
România liberă
www.romanialibera.ro

 

 

 

**********************************
Posts that contain Romulus Cristea per day for the last 30 days.

Get your own chart!

Oraşul interzis de sub Bucureşti

„Tovarăşe comandant, plecaţi în zbor , tunelul e

periculos!”

# La plimbare cu caleaşca, sub Bucureşti # Ceauşescu făcea pe omul invizibil # Din centru, prin văgăune, la marginea oraşului # Solul de sub Brăila, ca o felie de şvaiţer # La Iaşi, catacombele nu mai au mister # Comoara nu a fost încă descoperită # Mii de legături sub oraş # Buncăre transformate în depozite de valori # Militarii ieşiţi de sub pământ, confundaţi cu teroriştii # Tunelul electrificat şi mochetat a fost „inundat” cu nisip # Cotloanele de sub Dâmboviţa # Sub construcţii , câte un hău adânc # Şalupa de la gura tunelului pleca pe salba de lacuri # Secretele de stat de sub Capitală # Schemele de la index

Tunelul „Tudor Vladimirescu” cu dublu sens de circulaţie

Istoria tunelurilor subterane de sub Capitală începe undeva prin jurul anilor 1750. Aceste căi de acces serveau pentru circulaţie între palate, între casele oamenilor bogaţi, erau locuri unde oamenii îşi puteau ascunde bunurile sau se puteau adăposti în vremuri de restrişte. Arhitectul bucureştean Camil Roguski, fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, dar şi la Unitatea de întreţinere şi decorare a palatelor prezidenţiale din perioada ceauşistă a fost unul dintre puţinii românii care au avut privilegiul să vadă şi să participe la cartografierea, la construirea şi decorarea unor tuneluri subterane secrete din mai multe localităţi: „Pe la anul 1750 populaţia Bucureştiului era cât pe ce să fie evacuată, din cauza deselor invazii ale unor bande, în special turceşti care năvăleau dinspre Raiaua Giurgiuvă şi Rusciuc. În trei ore de călărie aceştiau ajungeau lângă Bucureşti, devastau şi plecau. Să nu uităm că Bucureştiul era înconjurat de codrii şi avea un diametru de maximum un kilometru. Oamenii au început să-şi sape ascunzători şi tuneluri pentru ei, dar şi pentru averi. Cu toate acestea, Bucureştiul nu a avut o reţea bogată de tuneluri subterane precum alte oraşe cum ar fi Brăila (unde densitatea acestora e maximă şi astăzi, multe case se prăbuşesc în urma surpării pereţilor tunelurilor). Iaşul este un alt oraş cu o reţea densă de tuneluri aici, cu ani în urmă efectuându-se o cartografiere completă la care am şi asistat. Îmi aduc aminte când un coleg a spart un perete zidit al unui tunel central gândindu-se la o mare comoară, însă a fost dezamăgit: a intrat direct în beciurile unui restaurant. În Bucureşti, cel mai mare tunel cunoscut este cel denumit „Tudor Vladimirescu”. Nu a fost construit în vremea lui Vladimirescu, ci mai târziu. Poartă această denumire deoarece începea de lângă palat, din preajma bisericii mănăstirii Cotroceni, care a fost ocupată, puţină vreme, de arnăuţii şi soldaţii lui Tudor Vladimirescu. Tunelul se termina la fosta Gară Filaret. Pe parcursul timpului s-a mai prăbuşit şi în el s-au construit crame celebre (de exemplu Crama Răzoare, de lângă Cotroceni, pe o lungime de 50 de metri). Când l-am vizitat, anii 1970, nu exista strop de infiltraţie de apă, era înalt de 5-6 metri, boltit , din cărămidă, destul de lat, permiţând trecerea a două vehicule, unul pe lângă altul). Când s-au făcut săpături pentru Casa Poporului s-au mai descoperit anumite porţiuni. Am mai fost solicitat să particip, după astuparea uneia din gurile care dădea în curtea palatului Cotroceni, la decorarea acestei porţiuni cu o minicascadă obţinută prin captarea unui izvor. Din câte am aflat din arhive, construcţia acestui tunel a durat 50 – 60 de ani şi a fost finanţat şi întreţinut de negustorii bucureşteni”.
Subteranele din Romană, Victoriei şi Palatul Regal

În Capitală, mai există alte numeroase căi subterane de acces care fac legătura între diverse imobile. De exemplu, pe strada Batiştei (între Casa Luca – un fost cazinou şi Banca „Marmorosch Blank”), pe strada Aristide Briand (din subsolul unui imobil se poate ajunge până la malul Dâmboviţei), Calea Victoriei (un tunel pleacă de lângă blocul Turn, trece pe sub Dâmboviţa şi ajunge undeva lângă sediul actualului IGP) etc. Alt tunel celebru este cel existent sub Piaţa Victoriei, spre Kiseleff care pleca de la palatul unui fost boier, actualul sediu al Clubului Petrolistilor, din Piaţa Amzei, o clădire frumoasă, în stil gotic, cu cramă. „Zona de sub Piaţa Romană a tunelului a fost transformată, prin anii 1970 în depozit al <>-ului. Cred că se menţine şi astăzi aceeaşi funcţiune. În perioada regelui Ferdinand, familia regală folosea un tunel care pleca de sub Palatul Regal (actualul Muzeu Naţional de Artă), din sala cazanelor şi ieşea direct în Cişmigiu, lângă Palatul Ştirbei (astăzi, sediul UNESCO). Prin anul 1981, am fost trimis să-l reamenajez: a fost zugrăvit, electrificat, s-au făcut dotări şi a fost chiar mochetat. În anul 1989, ni s-a solicitat astuparea acestuia cu nisip, argumentându-se că nu era util, Ceuşescu nefolosindu-l niciodată”, a precizat arh. Camil Roguski.
Un drum subteran „elegant” de la CC la Sala Palatului

În perioada 1970-1975, la un moment dat, Calea Victoriei a fost blocată. Se efectuau lucrări la un tunel care făcea legătura între Comitetul Central, Muzeul de Artă şi Sala Palatului. Arhitectul Roguski îşi aminteşte că : „Era un tunel elegant, foarte bine realizat, cu toate dotările necesare. Era astfel construit, cu sursă de apă proprie, încât în cazuri de urgenţă, se putea rămâne la interior cel puţin trei zile fără intervenţii exterioare. Ceuşescu venea de la CC, direct în loja de la Sala Palatului, prin tunel, fără pază, lucru care îi contraria pe mulţi care nu îl vedeau traversând Calea Victoriei. La Revoluţie, soldaţii consemnaţi aici au început să iasă la suprafaţă şi au fost luaţi drept terorişti. Trebuie cunoscut faptul că toate clădirile catalogate strategice din Bucureşti aveau buncăre antiatomice sau antiaeriene construite foarte bine (chiar placate cu plăci de plumb)”. Buncăre de acest gen există la Ministerul Afacerilor Externe (folosit până prin anii 1950 ca depozit de valori, pentru decoraţii nemţeşti şi româneşti), Ministerul Apărării Naţionale, Palatul Victoria, Palatul Cotroceni fostul Comitet Central etc. La Casa Poporului au fost construite doar două masive buncăre antiatomice şi există o reţea de legături prin tuneluri cu anumite zone. Arhitectul a refuzat să dea alte amănunte, argumentând că „anumite persoane ar fi deranjate”, multe constituie secrete de stat dar, subliniind că există foarte multe legende, fără fundament, legate de această construcţie.
Restricţie de acces la subsol, pentru dictator

În decembrie 1989, când clădirea Comitetului Central a fost luată cu asalt, Ceauşescu a întrebat pe unul din aghiotanţi dacă poate fugi prin subsol, prin tunel. Acesta i-ar fi răspuns: „Tovarăşe comandant, plecaţi în zbor, cu elicopterul, tunelul e periculos”. Arhitectul Roguski afirmă că ar cunoaşte unele amănunte: „Generalul Stănculescu este cel care i-a confirmat lui Ceauşescu că nu poate fugi prin tunelul de sub CC, fapt care nu era adevărat. Ulterior, am fost chemat să particip la reconstituire. Sub CC există mai multe căi de acces, la nivelul subsolului doi. Tunelul care era liber, accesat cu un lift personal , şi care ar fi trebuit să-i asigure ieşirea lui Ceuşescu trecea pe sub CC, CC-UTC, Bdul Magheru, Intercontinental şi făcea legătura cu tunelurile tehnice de langă staţia de metrou <<Universitate>>. Nu este un secret că majoritatea staţiilor de metrou au fost astfel construite încât să poată fi folosite ca adăposturi antiatomice. Sub tunelul propriu – zis există o reţea de buncăre şi tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un păienjeniş sub Bucureşti. Prin aceste tuneluri se poate circula comod cu un anumit mijloc de transport electric. Se putea ajunge, urmând paralel traseul metroului, până la Palatul Primăverii unde exista un buncăr central, de coordonare strategică . Din acest buncăr legătura era un tunel secret la care a lucrat, timp de trei ani, prin anii 80, o echipă de mineri. Legătura subterană ajungea la o amenajare de la Lacul Herăstrău unde exista permanent o şalupă rapidă pregătită să-l transporte pe un alt mal şi unde aştepta o maşină cu destinaţia Clinceni – aerodrom. Practic, dacă Ceauşescu ajungea în subteranele de sub CC avea posibilitea să ajungă, foarte uşor şi rapid, în orice punct de la periferia Capitalei”.
ROMULUS CRISTEA

Explicaţii foto:

1)Arhitectul Camil Roguski a participat la amenajarea şi realizarea mai multor tuneluri subterane secrete;
2)De la clădirea fostului Comitet Central (astăzi clădirea Senatului) se poate ajuge în orice zonă din Bucureşti

11 mai 2004

Articol apărut în ziarul România libera

www.romanialibera.ro

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 10 Comments »

Sediul M.Ap.N., 22-23 decembrie 1989: sosirea detasamentului de studenti din Academia Militara. Facultatea Tehnica.

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on May 15, 2009

–Dupa ora 01.00, a ajuns in fata M.Ap.N. un detasament de studenti din Academia Militara.  Facultatea Tehnica, chemat pentru a participa la intarirea apararii obiectivului.  Detasamentul era constituit din Cp. 4, comandata de colonel ing. Gheorghe Constantin, cu un efectiv de 215 studenti, si Cp. 5, comandata de colonel dr. ing. Florinel Papuc, cu 132 studenti si 13 ofiteri cadre care-i insoteau pe elevi.

     Inainte de plecarea detasamentului din incinta Academiei Militare, generalul-maior Ion Angheloiu a precizat ca deplasarea la sediul M.Ap.N. se va executa cu autobuzele, pe traseul b-dul Tudor Vladimirescu, sos. Panduri, str. Drumul Taberei, intrarea in sediul ministerului urmand sa se realizeze pe la poarta de acces dispusa vizavi de complexul “Orizont”.

     In momentul cand primele autobuze din capul coloanei s-au oprit aproape de intrarea in incinta ministerului, pe str. Drumul Taberei, s-a declansat un schimb de focuri intre militarii care aparau sediul M.Ap.N. si diversionistii aflati in blocurile de locuinte cu patru etaje aflate in fata Centrului de Calcul al M.Ap.N.

     Cadrele si studentii ce au coborat repede din autobuze au ocupat pozitii de tragere in intervalul dintre blocurile A1, A2, si A3, raspuzand cu foc; prin cateva salturi altii s-au refugiat in holurile si pe scarile blocurilor respective.

     Focul declansat de studenti a fost initial circular, pe intuneric nedistingand din ce directie se trage asupra lor.  Ulterior, tirul acestora s-a concentrat asupra blocurilor din preajma in care se ascundeau tragatorii diversionisti.*

     In urma acestui foc incrucisat, au cazut impuscati si au decedat cinci studenti, iar alti opt au fost raniti.  Cei mai multi au fost loviti in cap sau in zona inimii.  Din maxilarul unui elev impuscat s-a extras un glont cal. 9 mm care nu era in dotarea armatei romane.

*Despre prezenta in zona a unor persoane inarmate, care au deschis foc spre cladirile M.Ap.N., este elocventa declaratia numitei Cosma Viorica, locatara in blocul A2:  “La data de 22.12.1989, nu se intunecase inca…am remarcat, privind de geamul de la bucatarie, prezenta unui grup de tineri in spatiul verde din fata noastra…Erau 5 persoane…Distanta dintre mine si ei era in jur de 20-25 m, poate si mai aproape…Mi-a atras atentia faptul ca unul dintre ei era imbracat intr-o geaca alba, imaculata.  Pareau in varsta de 20 de ani.  Erau tunsi cam la fel.  Toti erau inarmati.  S-au deplasat langa coltul blocului si au inceput sa traga…Dupa ce au tras au fugit imediat in spatele blocului…Atunci a intervenit sotul meu care a strigat la ei de dupa geam:  “Potoliti-va ma!  Ce dracu faceti?”  Unul dintre ei s-a rastit la noi si ne-a spus sa intram in casa, sa inchidem geamul ca ne trage  un glont in cap.  A mai adaugat si o injuratura….Vazand despre ce este vorba ne-am retras in casa.  Cand au tras acestia, cei de peste drum, militarii, au ripostat…A doua zi l-am vazut pe cel cu geaca alba, era mort.” (Raportul Comisiei Senatoriale privind actiunile desfasurate in Revolutia din decembrie 1989, noiembrie 1996).

Armata Romana in Revolutia din Decembrie 1989, ed. II (1998), p. 241

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , | Leave a Comment »