Un ofiter de Securitate cu rang inalt povesteste cum fost creata panica in Piata Palatului, de un vuiet teribil produs de o instalatie amplasata pe o masina a Armatei. Zgomotul si grupurile de agitatori au facut ca mitingul sa scape de sub control, iar manifestantii sa rupa randurile, aruncandu-si pancartele si fugind din piata, sub ochii lui Ceausescu.
Un ofiter cu functie inalta in fosta Directie V sparge tacerea, facand dezvaluiri senzationale despre momentul in care mitingul convocat in Piata Palatului, in dimineata zilei de 21 decembrie ‘89, s-a intors impotriva lui Ceausescu. Sub protect ia anonimatului (la care va renunta la un moment dat), martorul ocular relateaza experient a “provocarii” (cum o numeste el), accentua nd doua aspecte de importanta majora. Unul este zgomotul infernal care a semanat groaza in zecile de mii de ocupant i ai pietei. Al doilea este prezenta unor grupuri de barbati ale caror actiuni au amplificat panica.
MARIUS TUCA
- Jurnalul National: Unul dintre cele mai importante momente de la acea manifestatie a fost vuietul care s-a auzit si care i-a ingrozit pe oamenii care se aflau in piata si au inceput sa se imbulzeasca. Unde va aflati in acel moment? Ma aflam in fata sediului Comitetului Central sub balconul principal. Zgomotul s-a produs in doua reprize, la intervale scurte de timp. A fost sub forma unui vuiet asemanator lansarii unei rachete. Dar foarte interesant pentru ca frecventa vuietului a fost atat de puternica incat chiar prin masa aceea de oameni simteai cum iti vibreaza stomacul. In nici un caz nu s-a produs in nici una dintre masinile televiziunii. Toate aceste mijloace ale televiziunii fusesera amplasate de-a lungul cladirii CC, pe fatada, foarte aproape de spatiul verde.Erau vreo trei masini. Chiar in dreptul Bibliotecii Universitare a venit, fara sa fie anuntata si fara sa stiu de existenta ei, o masina de la Armata, de marimea unui microbuz tv, deasupra careia se aflau difuzoare de la instalatiile de sonorizare. Era de culoare kaki si cu numar de armata. Numai ca ofiterii care au fost la Biblioteca Universitara, care faceau parte din Comandamentul Bucuresti m-au informat ca zgomotele respective s-au produs de la aceasta masina a Armatei. Deci avea difuzoare deasupra.
- Ati mai vazut inainte astfel de masini ale Armatei?Cand avea loc un miting in afara de mijloacele acestea de la televiziune, obligatoriu solicitam sprijin, daca era nevoie, si de la Armata, dar si prin mijloacele noastre. Noi aveam un Mercedes pe care era montata o statie de un kilowat. Masina aceasta ulterior i-am dat-o lui Dan Iosif de-a dus-o in piata si s-a laudat ca a capturat-o de la Securitate.
- Difuzorele pentru miting unde erau?Erau si in fata CC si de o parte si de alta incat sa acopere toata piata. Erau multe. Dar toate erau dirijate de carele de reportaj si de masinile de sonorizare. De la ei este exclus sa se fi produs vuietul.
- Dupa vuiet ce s-a intamplat?Nu se crea busculada numai din cauza vuietului. Ulterior am aflat, dupa ce s-a evacuat piata, ridicandu-se obiectele care au ramas in piata (lozici rupte, obiecte de imbracaminte), cei care au fost pe latura dinspre Consiliul de Stat, la semnalul care s-a primit al zgomotului respectiv au scos suportii lozincilor si am gasit aproape o suta de astfel de mijloace, un gen de furci. Suportul de lemn si partea de sus tepi. Au intepat indeosebi femeile care erau prin apropiere, ele au tipat, s-a creat busculada si in felul acesta s-a produs dezordinea din piata. S-au aruncat si doua petarde pe latura dinspre Magazinul „Muzica”. Imediat cum a inceput sa se evacueze oamenii din piata, masina aceasta cu numar de Armata a disparut foarte repede.
- Ati gasit dupa miting magneti pe la boxe, pentru ca s-a vehiculat si aceasta varianta pentru producerea vuietului?Nu, nici vorba de asa ceva. Zgomotele care s-au produs erau ca suieratul unei rachete.Ne-am uitat pe cateva fotografii de-atunci si nu apare masina aceea cu numar de Armata.
- Cand credeti ca a disparut?La putin dupa vuiet. Era chiar in fata Bibliotecii, pe latura dinspre piata.
- Ofiterii Directiei pe care o conduceati au facut fotografii, au luat imagini de la miting?Da, am inregistrat pe camere video tot mitingul, dar dupa evenimente imaginile au disparut. Mai mult, vreau sa va precizez ca Directia a V-a a fost luata in paza Armatei la 22 decembrie, la ora 14:00. Ulterior, desi era sub paza, la 23 decembrie s-a tras in ea. In acea zi, cei de la Armata au venit cu camioanele si au luat toate fisetele din Directie si apoi sediul a fost incendiat.
- Pe imaginile dumneavoastra se vedea aceasta masina?Sigur ca da. Le-am urmarit imediat dupa miting si le-am examinat cu atentie, dar au disparut, cum v-am spus, toate, precum si alte bunuri. Cu toate ca sediul era luat in paza, de acolo s-au distribuit munitie si armament.
- La ce ora s-au auzit vuietele si petardele?Zgomotul s-a auzit la aproximativ 20-25 de minute de la inceperea mitingului. S-au aruncat si cele doua petarde in momentul in care a inceput sa se creeze busculada. Ca sa mareasca amploarea busculadei s-au aruncat cele doua petarde. Vuietul a constituit semnalul si pentru cei care trebuiau sa actioneze cu furcile.
Deci se pare ca acest fost ofiter de Securitate vrea sa sugereze ca vuietul, petardele (in realitate lansate tocmai de USLA), si tipetele erau partea unei diversiuni intentionate impotriva regimului lui Ceausescu…
Cat de nepotrivita si rupt de realitate este varianta aceasta se explica dl. Hodor mai jos…
Că Ilie Ceauşescu era convins că „duşmanii externi“ îi puseseră gând rău fratelui său este de înţeles, dar problema este că le-a transmis „viziunea“ sa şi subordonaţilor. Care subordonaţi erau şi pe 21 decembrie 1989 în piaţa unde se desfăşura mitingul. Dacă cineva ar fi avut curiozitatea să citească până la capăt Ordonanţa 692/C2/2016 a procurorului Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, ar fi putut să producă titluri mai interesante decât „S-a redeschis Dosarul Revoluţiei!“.
După o introducere tehnică (motiv pentru care cred că nimeni nu s-a ostenit să parcurgă restul documentului), se trece la subcapitolul intitulat Cronologia evenimentelor. Aici este prezentată o declaraţie a martorului Ionel Dumitrescu, colonel inginer, ofiţer I la UM 02348 (Secţia de înzestrare cu materiale tehnice a Consiliului Politic Superior al Armatei) „având ca atribuţii asigurarea cu tehnică de propagandă la inamic a UM 02487 (război psihologic şi asigurarea cu tehnică de propagandă şi cultură – televizoare, aparate radio, amplificatoare de putere, magnetofoane – pentru întreg Ministerul Apărării Naţionale )“.
Ce aflăm din ea? Anume că „la data de 21 decembrie 1989 de la unitatea mea au fost trimise mai multe autospeciale care au avut rolul de a amplifica sunetul (respectiv de a dubla sistemul celor de la Radiodifuziunea Romînă). Autospecialele trimise au fost sub comanda locotenentului-major Grumaz Alexandru, care în prezent ocupă funcţia de consul general al României la Shanghai [la data declaraţiei, n.n.]. Autospecialele au fost sursa sunetului auzit atunci când adunarea populară organizată în piaţa palatului s-a dezorganizat, iar participanţii au început să fugă“.
Iată sfârşitul misterului. Crezând, după explozia grenadei, ca şi cei de la Securitate, că sediul CC-ului urmează să fie atacat în forţă de „diversionişti“, oamenii lui Ilie Ceauşescu au primit ordin să pună pe amplificatoarele din piaţă benzile lor de pe simulatoarele de „război psihologic“. Ceea ce explică precis vuietul care a produs acea senzaţie de panică (asta şi trebuia să producă!) care a făcut ca mulţimea să fugă şi să se calce în picioare, urmărită de „tancuri“ şi „avioane“. De ce au recurs la această măsură radicală? Pentru a elibera rapid piaţa şi a permite forţelor din jurul perimetrului să se concentreze în jurul sediului pentru „a-l apăra pe Tovarăşul StejaruI“ (numele de cod al lui Nicolae Ceauşescu în planurile şi comunicaţiile Securităţii).
Ironia supremă este că singurul care a avut capacitatea de a analiza corect situaţia de fapt şi care a blocat un şir de acţiuni ce ar fi condus la un plauzibil măcel a fost tocmai Stejarul. Poate şi pentru că avea posibilitatea să vadă ce se întâmplă de fapt în piaţă de la înălţimea balconului, Nicolae Ceauşescu şi-a dat seama că nu există un pericol iminent, a refuzat sugestiile de a „intra în sediu“ şi a anulat ipoteza panicardă a atacului cu un scurt „Ho, bă!“. Care a avut exact sensul primar, pentru că rotiţele planului în desfăşurare s-au oprit imediat.
Oamenii lui Neagoe şi Vlad şi-au pus piedicile la arme şi au rămas pe poziţii până când cordoanele de ordine i-au recuperat pe fugari de pe străzile laterale şi i-au împins, împreună cu cei care se refugiaseră în preajma intrării în CC, la loc în piaţă. I-au aşezat, cu chiu, cu vai, cât să dea impresia că nu sunt aşa de puţini, şi au apelat şi la forţele de rezervă ale Direcţiei a V-a şi SMB din interiorul Bibliotecii Naţionale ca să completeze rândurile rărite.
Nicolae Ceuaşescu şi-a reînceput discursul, dar toată lumea văzuse deja ce era de văzut. „Poporul“ (chiar şi „loialiştii“ aduşi cu forţa) nu mai era cu ei ca în 1968.
Trebuiau să se bazeze doar pe Armată şi Securitate ca să „reziste“.
Totuşi, deşi încă aveau tancuri, mitraliere şi oameni care să tragă cu ele, cel mai important moment, cel psihologic, fusese deja pierdut. Se văzuse la televizor că le era frică…
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 