“Elicopterul care a tras la Televiziune pe 23 decembrie 1989” (Ioan Itu ’94; N.S. Soucoup ’91; pilotii si alti martori oculari)
(ca intotdeauna, un punct de vedere strict personal)
Ioan Itu, “Enigme si false enimge ale Revolutiei,” Adevarul, 21 decembrie 1994, p. 3.
(“Razboiul electronic nu a existat!…Teroristii…nu au existat!”)
“Elicoptere fara insemne”
S-a facut mul caz despre provenienta si identitatea elicopterului care a tras asupra etajului X1 al Televiziunii. Toti martorii oculari au declarat ferm ca acel elicopter nu avea nici un fel de insemne–cifre, litere sau culorile vreunui drapel–dupa care sa fie identificat….In dimineata de 23 decembrie 1989, din ordinul colonelului Suciu, comandantul regimentului, s-au mascat cu vopsea de camuflaj insemnele ce atestau apartanenta la armata romana de pe cateva elicoptere. Asa declara sub prestare de juramant, maiorul Mateiciuc. Tot sub prestare de juramant col. Suciu confirma stergerea insemnelor, si declara ca a primit ordin in acest sens de la comandantul de atunci al aviatiei militare, generalul Iosif Rus, Acelasi elicopter a executat in zilele urmatoare si alte misiuni de lupta, din care merita semnalate doua: a atacat cu foc teroristii (?!) din cimitirul Ghencea, ocazie cu care a fost avariat de focurile trase asupra sa de cate militarii din M.Ap.N.–fapt normal daca avem in vedere lipsa insemnelor armatei romane–…
——————————————————————————————————————
Nicolae Stefan Soucoup cu Nicolae Tone, “La razboi ca la razboi!” Tineretul Liber, 21 decembrie 1991, p. 3.
In decembrie 1991, Nicoale Stefan Soucoup care a participat direct in luptele din TVR a vorbit altfel despre elicopterul/ele…
“In jur de 9,30-10,00 a aparut deasupra un elicopter kaki, cu pete de camuflaj pe el, si un alt elicopter mic, alb, cu tricolor. Din elicopterul kaki, care a survolat Televiziunea dinspre Casa Scinteii, desi credeam ca este de-al armatei, spre stupefactia noastra a inceput sa traga cu violenta. Mai tirziu am aflat ca acest elicopter, sau aceste elicoptere, ar fi fost chemat(e) sa anihileze teroristii care erau pe acoperisurile imobilelor din jurul Televiziunii.”
———————————————————————————-
Mircea Budiaci a spus in decembrie 1990:
„Am fost sunaţi apoi de la Televiziune. Cei de aici ne cereau să intervenim deoarece erau atacaţi din vilele din faţă. Noi le-am explicat că nu este bine să atacăm cu elicoptere, în primul rînd că nu poţi avea precizie la o ţintă mică, trăgînd din zbor, pe uşa aparatului. Ni s-a spus însă că trebuie să venim chiar şi numai pentru a arăta că se poate conta pe prezenţa noastră. Am trimis trei aparate, s-a şi tras din acestea. Din greşeală, s-a nimerit şi unul din etajele superioare ale televiziunii şi atunci s-a zis că elicopterele teroriştilor îi atacă pe cei de aici. Nu a fost însă vorba despre aşa ceva, elicopterele fiind ale noastre, trimise la cererea celor care se aflau aici”.
preluata de pe saitul lui Marius Mioc: https://mariusmioc.wordpress.com/2009/09/22/adevarul-despre-elicopterul-care-a-tras-la-televiziune-speriindu-l-pe-actualul-procuror-general-adjunct-tiberiu-mihail-nitu/
un comentator pe saitul lui Mioc:
Victor Says:
Adevarul despre elicopterul care a tras in curtea televiziunii in dimineata zilei de 23 decembrie 1989
1,S- a tras imediat dupa ora 8 dimineata
2.Inainte de acest eveniment un colonel de infanterie a dat ordin parasutistilor si ne-a spus si noua celor din garzile patrotice ISPE ca daca apare un elicopter sa nu tragem in el deoarece vine sa traga in teroristi,nu in noi.
3.Dupa ce elicopterul a tras in curtea TV ,colonelul de infanterie care era foarte in varsta a disparut.
4.Dupa ce a tras ca sa ne omoare ( din fericire a ratat ) am riscat ca sa vad care erau insemnele si am INGHETAT,avea atat dreptunghiul cu culorile drapelului Romaniei dar si un cerc cu culorile drapelului Romaniei !
Acesta a fost ADEVARUL ! in cazul elicopterului !
Au fost si altele pana atunci !
————————————————————————————–
In 2011, Sorin Turturica published the following interview with one of the pilots:
https://www.scribd.com/document/200092336/Caietele-Revolutiei-Nr-2-34-2011
http://www.resboiu.ro/povestea-purtatoarei-de-drapel-puma-74-la-revolutie/
23 decembrie 1989
Un elicopter la Televiziune
– Domnule căpitan-comandor (r) Adrian Constantinescu, în decembrie 1989 eraţi pilot militar încadrat la Regimentul 61 Elicoptere, care se afla la Titu-Boteni….
A venit ziua de 23 decembrie…
– Da. A venit la mine maiorul Mateiciuc şi mi-a zis: „Avem o misiune deasupra Bucureştiului, mergi?” „Merg!”, i-am răspuns. Era dimineaţă, vizibilitatea era destul de redusă… Am decolat şi am primit misiunea să mergem la Televiziune, că se trăgea, şi să vedem de unde anume. Chiar am zis: „La Televiziune sunt paraşutiştii pe care i-am transportat aseară!”. Mi s-a răspuns: „Da, dar se trage asupra lor din clădirile din jur!”.
– Vă mai amintiţi înmatricularea elicopterului?
– Am decolat la ora 10.10 cu elicopterul IAR 330H nr. 74. Am decolat mai multe elicoptere atunci, cu misiuni diferite. Zburam pe la 150-200 de metri. Şi, cu cât ne apropiam de Bucureşti, la vreo 180 de metri înălţime de sol, era un strat gălbui ca o pâclă, de la cât se trăsese toată noaptea. Acel strat avea o grosime de vreo 30 de metri.
– Mai exact, ce zonă acoperea?
– În mod deosebit în zona 13 Septembrie – Ghencea.
– Venind la Bucureşti, cu cine aţi intrat în legătură?
– La Chitila am fost preluaţi de staţia radio de la Divizia de Aviaţie. Ca punct de navigaţie aeriană pe vremea aceea, era un NDB la Floreşti, la verticala căruia trebuia să zbori înainte de a intra deasupra Bucureştiului. Am zburat pe lângă „Casa Scânteii” şi am mers spre Televiziune. Am coborât la vreo sută de metri şi ni s-a spus prin radio că de pe o vilă din zonă se trage spre curtea Televiziunii.
– De unde, mai exact, vi s-a spus?
– Nu ştiu, putea să fie de la Comandamentul Aviaţiei Militare, putea să fie de la Otopeni, de la Divizie… În orice caz, pe cei de la Boteni nu-i mai auzeam. Am cerut informaţii mai concrete şi ni s-a spus că este o vilă cu acoperiş negru, pe colţ, la o intersecţie vis-à-vis de Televiziune. Anghel Gheorghe, mecanicul de bord, a deschis ambele uşi laterale de la cabina cargo şi s-a instalat la mitraliera din partea dreaptă. A deschis focul şi, vă spun sincer, nici la tragerile din poligon n-am văzut atâta precizie. A tras două rafale exact pe mijlocul acoperişului vilei respective.
– Aţi văzut în cine a tras mecanicul dumneavoastră?
– Sigur, pe acoperiş erau două persoane îmbrăcate în salopete negre. În momentul în care s-a deschis focul au reuşit să intre în vilă, parcă printr-un chepeng.
– Este posibil ca, din cauza distanţei, să vi se fi părut că au fost nişte oameni în salopete negre? Poate erau nişte civili care…
– Nu! Eram la o înălţime de zbor de sub o sută de metri şi, la vârsta pe care o aveam, la vederea pe care o aveam atunci, nu m-am înşelat.
[Deci, nu e adevarat ca n-au fost teroristi in zona Televiziunii]
– Dar, de ce nu i-a eliminat un lunetist?
– Nu ştiu, dar pe clădirea înaltă a Televiziunii nu era nimeni. Am văzut paraşutişti doar pe clădirea joasă a Televiziunii. Sunt sigur, pentru că eu eram pe partea dreaptă şi am făcut viraj acolo. Aşa am zburat atunci, pe dreapta, deşi eram pilot secund…
– Aţi insistat, totuşi, să vedeţi dacă sunt şi alte mişcări pe lângă vilă?
– Nu, de acolo am primit ordin să mergem la Ministerul Apărării, că se trage asupra acestuia din cimitirul „Ghencea”. Urma să deschidem foc asupra cimitirului.
– Cine v-a dat acest ordin?
– Tot prin staţia radio, dar nu ştiu exact de unde. Eram pe o frecvenţă unică pe care comunicam cu toate punctele de comandă. Dar pot spune sigur că nu era vocea comandantului Diviziei 70 de la Otopeni, generalul Drăghin… La „Ghencea” era deja un elicopter de la Boteni care avea ordinul să tragă asupra cimitirului cu proiectile reactive nedirijate. Şi am înţeles că a făcut acest lucru. Nu cunosc amănunte… Pilot era Mircea Militaru. La „Ghencea” sau în drum spre Boteni, asupra elicopterului pe care îl pilota s-a deschis foc, iar mecanicul de bord, Florică Târnă, a fost împuşcat în cap, dar nu mortal. Elicopterul acesta a aterizat undeva prin Chitila.
– Traseul dumneavoastră spre Ghencea care a fost?
– De la televiziune am zburat spre Piaţa Victoriei, am trecut pe lângă „Inter”, iar la „Unirea” am făcut viraj dreapta. Am trecut pe lângă „Casa Poporului”, având-o în partea dreaptă, şi maiorul Mateiciuc a zis: „Hai să facem o trecere la verticala cimitirului “Ghencea”, să vedem despre ce este vorba!”.
– La ce distanţă eraţi acum?
– Urcasem la vreo două sute de metri, eram deasupra stratului de pâclă. Şi a început să se tragă în noi…
– De unde?
– Şi dinspre fostul Club „Steaua”, şi dinspre Minister. De ce? Pentru că n-am avut farul aprins! Ulterior am aflat de la un fost vecin, pe atunci paraşutist la Boteni, că ei ştiau că elicopterele amice zburau cu farul aprins. Noi nu ştiam acest lucru atunci, nu ne anunţase nimeni că trebuia să aprindem farul!
– Dar, dumneavoastră, pe elicopter, ce marcaje aveaţi?
– Aveam vopsit tricolorul pe coadă.
si in confirmarea acestui lucru vezi articole aceste:
De la Boteni, insa, nu s-a speriat nimeni si cea mai buna dovada este ca pina si pilotul maior Zamfir pornea la cerere in ziua urmatoare doboririi sale la o noua misiune, cum au pornit si alte elicoptere militare venite in apararea Bucurestiului, de atacurile truperlor teroriste. Atentie, insa, ca sa nu se dea loc la confuzii, pe ‘burta’ elicopterelor si lateral, peste cocarda a fost vopsit tricolorul, iar piloti Botenilor au actionat cu cura impotriva teroristilor din Cimitirul Ghencea, ca si a altora, care trageau in alte zone ale Capitalei, in Floreasca, bunaoara, la una dintre misiuni, s-au localizat pe blocuri teroristi care trageau de pe acoperis, dar faptul ca jos se afla armata impreuna cu garzile patriotice nu a permis actionarea cu foc, pentru a nu periclita viata fortelor revolutionare.
Horia Alexandrescu, “Misterele de la Boteni (IV): Fata in fata cu ‘Razboiul Electronic’,” Tineretul Liber, 18 martie 1990. https://romanianrevolutionofdecember1989.com/serialul-misterele-de-la-boteni-bobu-si-manescu-tineretul-liber-martie-1990/
[Deci, se pare, ca nu avea dreptate Itu cand spunea ca n-a fost nici un semn de identificare ca fiind ale armatei romane]
– Revenim? Ce s-a întâmplat când aţi ajuns la „Ghencea”?
– A început să se tragă în noi… I-am spus domnului Mateiciuc: „Priviţi, din dreapta se trage în noi în draci! Deja au început să ne ia bine în cătare!”. Tirul se concentra din ce în ce mai mult asupra elicopterului. Fiind gloanţe-trasoare, puteai să le vezi.
– Ştiu că elicopterul “Puma” nu avea blindaj…
– Nu. Ne-au ciuruit elicopterul, dar am avut noroc să nu ne lovească vreun glonţ, piloţi şi mecanic. Dar, din rezervoare curgea combustibilul ca prin sită. În mod normal, rezervoarele aveau un strat de protecţie dintr-o soluţie specială, care, după ce trecea glonţul, se solidifica şi astupa gaura. Dar cred că rezervoarele noastre erau simple… Domnul Mateiciuc a zis: „La vale!” Şi am plecat de-acolo, pe la „Drumeţul”, printre blocuri. În mintea noastră era următorul lucru: „Dacă zburăm la nivelul blocurilor, nu vor mai trage în noi, să nu lovească blocurile.”
– Artileria antiaeriană a tras? Mă gândesc că poate aveau aşa ceva la Minister…
– Nu, nu a tras.
[Deci, nu spune adevarul cand scrie Itu ca elicopterul era avariat cu un glont tras de catre militarii din M.Ap.N.]
– Cum a fost afectat elicopterul?
– Grav. Prin partea stângă trecea conducta instalaţiei hidraulice, de grosimea unui creion. A fost spartă de un glonţ foarte subţire, probabil de 5,5 mm. Mă întreb, cine avea pe vremea aceea aşa ceva? Trecusem de locul unde astăzi se află complexul comercial „Billa” când ni s-a aprins hidraulica stângă, ne-am uitat la indicator, am văzut că scade presiunea… Poate ştiţi, foarte mulţi au murit din cauza defectării instalaţiei hidraulice, pentru că atunci comenzile devin foarte rigide. Abia dacă doi inşi pot să le controleze. Şi, pe măsură ce părăseam cartierul „Drumul Taberei”, uşor comenzile elicopterului nostru începeau să se îngreuneze. Ne-am apropiat de locul în care autostrada spre Piteşti se intersectează cu calea ferată care duce la Roşiorii de Vede. Şi am aterizat acolo, cu vreo 200 de metri până în calea ferată. Dar nu în câmp, pe arătură, pentru că veneam perpendicular pe direcţia arăturii şi ar fi existat riscul să ne răsturnăm la afundarea roţilor în arătură. Am venit cu uşoară viteză de înaintare, uşor rulaj, comenzile fiind dificil de stăpânit. Şi am auzit în cască pilotul unui alt elicopter care se îndrepta spre Boteni că se văita că a încasat un glonţ în fesă. Noi l-am rugat să anunţe la unitate despre soarta noastră. După aproximativ o oră, o oră şi jumătate, a venit un elicopter pilotat de Octavian Tudor şi Eugen Suciu, cu o echipă tehnică. Am luat toată muniţia de pe elicopterul nostru şi am plecat la unitate.
– Cu elicopterul pe care l-aţi abandonat ce s-a întâmplat?
– Elicopterul a fost dus la fabrica de la Braşov, pentru reparaţii capitale. Fac o paranteză: la un moment dat, până să plecăm, m-am dus la şosea să opresc o maşină, să rog pe cineva să dea un telefon la unitate şi să anunţe poziţia în care suntem aterizaţi. Singurul care a oprit atunci a fost cel care era atunci primar în Ciorogârla, care ne-a spus că nu s-a mai înţeles cu cei din comună, a închis Primăria şi a plecat acasă, în Bucureşti. Şi tot el ne-a dat o sticlă de vin roşu, de un litru, cum era pe atunci, şi o bucată de şorici. Am împărţit în trei şoriciul şi l-am mâncat cu multă plăcere. Ne era foame! Iar sticla cu vin a rămas în elicopter. A doua sau a treia zi, când a venit echipa tehnică la faţa locului, a găsit elicopterul jefuit, iar sticla de vin, goală.
.
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 