The Dubious Recollections of Army officer Ion Niculecu
(purely personal views, based on two decades of prior research and publications)
I don’t know how many times over the past decade I have read or seen the memories of Major Ion Niculescu invoked or repeated as “evidence” that senior leaders of the Army itself and/or TVR personalities were responsible for the diversions of December 1989 that cost so many lives after Nicolae Ceausescu evacuated from the Central Committee building shortly after noon on 22 December 1989. Never mind that those who militate against Jurnalul National for its revisionism, miraculously seem to forget that it was (as in the case of former military prosecutor Teodor Ungureanu) Jurnalul National that launched Niculescu on the media scene back in 2004 on the 15th anniversary of the Revolution.
http://jurnalul.ro/special-jurnalul/misterul-diversiunii-de-la-podul-otopeni-68122.html
http://jurnalul.ro/special-jurnalul/otopeni-cum-s-a-evitat-al-doilea-macel-68064.html
http://jurnalul.ro/special-jurnalul/ca-sa-si-scape-pielea-au-inventat-teroristi-57730.html
http://ioncoja.ro/colonel-ion-nicolescu-versus-sergiu-nicolaescu/
ALK, an astute observer of and commenter on December 1989, immediately gravitated to what jumps out at the reader of Maior Ion Niculescu’s account.
Am citit mai demult acest interviu din JN. M-a interesat mai ales pentru faptul ca acest capitan era de acum celebrul prieten al regizorului Nicolaescu si pastratorului armei cu luneta cu care Nicolaescu vroia sa-l impuste pe Ceausescu la mitingul din 21.
Din cite stiu a si stat un an in puscarie, aflind apoi ca a fost condamnat la 3 ani cu suspendare.
Din interviu am inteles ca dumnealui se credea un fel de Mesia, a tras cu tunul in cladirile din jurul televiziunii, a impuscat oameni pe podul Baneasa (pentru faptul ca, pe intuneric, a crezut ca respectivul avea pistol la briu).
Citez din JN: „Impreuna cu militarii din subordine, a participat la evenimentele fierbinti din decembrie ’89, iar apoi la restabilirea ordinii in valul de tulburari de strada si de mineriade de la inceputul anilor ’90.” Daca contestarea lui Iliescu era tulburare de strada, sa ma scuze..
In 1997 a fost acuzat de coruptie. Tot ce se poate ca aceasta sa fie o inscenare dar nu cred ca legat de evenimentele din ’89. Oricum ajunsese destul de sus.
Inca un mic citat din JN privind cariera militara: Colonelul in rezerva Ion Niculescu a fost, in decembrie 1989, comandantul regimentului 7 mecanizat Prahova. Avea pe atunci grad de capitan. Chiar ministrul Vasile Milea il numise in aceasta functie la 25 octombrie 1987. A urmat toate treptele ierarhiei militare: comandant de pluton, de companie, de batalion. A urmat Academia Militara. Pentru un timp, a fost si ofiter in Directia Securitatii Statului.
Dupa terminarea cursului de comanda la Centrul de Perfectionare a Cadrelor de Securitate de la Gradistea, a fost numit de generalul Nicolae Plesita inlocuitor al comandantului pentru ordine si disciplina. Apoi, a fost numit loctiitor sef birou in Directia a IV-a, Serviciul 6 Contrainformatii.” Ohohooo, asta spune multe.
retired commander Remus Macovei is even more specific about Niculescu’s strange trajectory from the Securitate back to the Army:
La rândul său, cpt. Ion Nicolescu, după absolvirea Academiei Militare, a fost încadrat ofiţer în Direcţia Securităţii Statului (D.S.S.). După terminarea cursului de comandă la Centrul de Perfecţionare a Cadrelor de Securitate de la Grădiştea, a fost numit de generalul Nicolae Pleşiţă înlocuitor al comandantului pentru ordine şi disciplină. Apoi, a fost numit locţiitor şef birou în Direcţia a IV, Serviciul 6 Contraspionaj. La cerere, Tudor Postelnicu i-a aprobat să se întoarcă la Armată. Nu cunosc ca în Armata Română, înainte de 1989, să mai fie existat un astfel de caz, în care un ofiţer de la D.S.S., să ia comanda unui regiment mecanizat. Este un caz atipic, chiar şi pentru vremurile respective. Este adevărat că a mai existat un ofiţer din Direcţia a V-a a D.S.S., lt.-col. Aurel Dragomir, care a fost numit la comanda Şcolii Militare de Ofiţeri activi din Sibiu, care, în decembrie 1989, a demonstrat din plin care sunt consecinţele iresponsabilităţii celor care numesc în funcţii militare deosebit de importante persoane incompetente şi iresponsabile.
http://monitorsri.blogspot.com/2013/01/ce-regiza-sergiu-nicolaescu-la_30.html
Macovei goes on to detail the contradictions, evolution, and mistakes of Niculescu’s account as follows (note: I take some of what Macovei writes in general with a large grain of salt, but some of what he presents here seems to have something to it):
Este foarte probabil că în alegerea atragerii cpt. Ion Nicolescu la acţiuni împotriva regimului ceauşist, pe lîngă calităţile de „militar adevărat“, să fi contat şi acest argument. Nu putem fi atât de naivi să credem că Sergiu Nicolaescu nu i-a studiat în amănunt cariera viitorului său „prieten“. De asemenea, Sergiu Nicolaescu a lucrat, pe timpul realizării filmelor sale istorice, cu foarte mulţi alţi comandanţi. Dintre toţi, cel ales a fost absolut întâmplător cpt. Ion Nicolescu. Col. Ion Nicolescu recunoaşte, în „Memoriul înaintat preşedintelui României“ că, în repetate rânduri, a organizat pentru Sergiu Nicolaescu şi apropiaţi ai săi nişte „trageri“ în poligonul unităţii. Din păcate, nu precizează periodicitatea desfăşurării unor astfel de antrenamente, identitatea persoanelor participante şi categoriile de armament cu care s-au executat. Dacă printre civilii care s-au antrenat atunci sunt şi cascadori, atunci Sergiu Nicolaescu ar fi trebuit să explice cum de a avut intuiţia să îi antreneze pe aceşti oameni, care, cel puţin după 22 decembrie, au jucat un rol important în apărarea cu arma în mână a revoluţiei. Sunt convins că nici un comandant de regiment din Armata Română, în etapa respectivă, nu şi-ar fi permis să organizeze trageri în poligoanele unităţilor militare pentru civili. S-ar fi confruntat cu cel puţin două probleme: asigurarea şi justificarea muniţiei prin O.Z.U. [ordin de zi pe unitate – n.red.] şi înşelarea vigilenţei C.I.-stului unităţii, care avea, în mod deosebit, în vedere aspectele legate de siguranţa armamentului şi muniţiei.
O problemă neclară o reprezintă situaţia armelor aparţinând lui Sergiu Nicolaescu, care au fost reglate în unitatea comandată de cpt. Ion Nicolescu. În interviul acordat Jurnalului Naţional, în ziua de 10 decembrie 2004, Sergiu Nicolaescu face o afirmaţii şocantă: ar fi ţinut armele ascunse în această unitate. Despre provenienţa armelor, Sergiu Nicolaescu oferă detalii foarte confuze. Puşca ar fi fost primită cadou din Germania (Jurnalul Naţional, vineri, 10 decembrie 2004) sau cumpărată din Franţa în anul 1970 (Adevărul, 3 ianuarie 2013), iar pistolul ar fi fost cumpărat din Finlanda în 1974 (Adevărul, 3 ianuarie 2013). Într-o altă variantă, la începutul lunii decembrie 1989, aflându-se în R.F.G., dar intuind că, în proxima etapă, „va fi nevoie de arme“, Sergiu Nicolaescu, prin domnul Marian Găman, viitorul său şef de cabinet parlamentar, trimite căpitanului Ion Nicolescu două arme spre a fi reglate: o puşcă cu amortizor şi lunetă şi un pistol Browning, ambele de calibrul 22 mm. Aceasta este versiunea regizorului. În toate declaraţiile sale, col. Ion Nicolescu vorbeşte doar despre o puşcă semiautomată cu amortizor, calibrul 5,6 mm, care avea un încărcător de 16 cartuşe. A reglat această armă, probabil şi pe cealaltă. Despre muniţia necesară reglării armei/armelor nimeni nu spune nimic. Cel mai probabil ea a fost asigurată tot de Sergiu Nicolaescu, pentru că în unitatea lui Ion Nicolescu nu exista cu siguranţă acest tip de muniţie. Problema surprinzătoare este din nou lipsa de vigilenţă a C.I.-istului.
Ceea ce s-a întâmplat cu aceste arme este o mare enigmă. Col. Ion Nicolescu declară în memoriu că a predat puşca în data de 10-11 decembrie lui Marian Găman. Sergiu Nicolaescu are o altă variantă. În ziua de 21 decembrie, la părăsirea unităţii din Ploieşti, „un militar îi aduce puşca învelită într-o prelată militară“ (Jurnalul Naţional, vineri, 10 decembrie 2004). Într-o altă declaraţie, Sergiu Nicolaescu arată că, după ce a plecat de la Ploieşti, „m-am oprit acasă, am lăsat armele la un vecin“ (Adevărul, 3 ianuarie 2013). Ceea ce s-a întâmplat ulterior cu aceste arme, regizorul nu mai face nici o precizare. În plus, în noaptea de 22/23 decembrie, Sergiu Nicolaescu purta asupra sa, conform mărturiei lui Ion Nicolaescu, un pistol Magnum 44. Îndrăznesc să apreciez că Sergiu Nicolaescu, conform acestor declaraţii, era posesorul unui adevărat arsenal şi sesizez un aspect interesant: procurorii militari care au anchetat crimele din decembrie 1989, deşi au constatat că o mare parte dintre victime fuseseră produse de arme care nu erau în dotarea Armatei Române, nu au avut măcar curiozitatea să verifice ce s-a întâmplat cu armele lui Sergiu Nicolaescu .
O altă enigmă o reprezintă problema grenadelor pe care cpt. Ion Nicolescu le pune la dispoziţia lui Sergiu Nicolaescu. În dimineaţa zilei de 21 decembrie, în jurul orei 11.00, Sergiu Nicolaescu, însoţit de Vladimir Găitan, „ambii îmbrăcaţi în combinezoane negre“, în biroul comandantului, solicită să-i fie puse la dispoziţie 2 lăzi de grenade ofensive. Ion Nicolescu ordonă unui subordonat să îi aducă 12 grenade ofensive, într-un loc mai izolat din apropierea unităţii. După ce le primeşte, declară că le-a pus în „portbagajul lui Vladimir Găitan“. Referitor la acest aspect, Sergiu Nicolaescu prezintă mai multe variante. Atunci când i-a fost adusă puşca învelită în prelată, a primit şi „o grenadă de exerciţiu şi o petardă militară“ (Jurnalul Naţional, vineri, 10 decembrie 2004). În interviul din Adevărul, acordat în ziua de 3 ianuarie 2013, recunoaşte că a primit „cîteva grenade ofensive“. Despre modul de întrebuinţare a acestor grenade Sergiu Nicolaescu ne oferă, de asemenea, mai multe variante. Într-o primă variantă declară că a umblat toată ziua de 21 decembrie 1989 „cu grenadele în buzunar“, dar nu le-a folosit (vezi interviul cu Alex Mihai Stoenescu). În acest caz regizorul ar fi trebuit să ne spună ce s-a întâmplat cu grenadele, dacă, eventual, le-a predat cuiva şi când. În a două variantă, care pare ştiinţifico-fantastică, regizorul pretinde că „evident, am folosit grenadele“ la spargerea mitingului din Piaţa Palatului (Adevărul, 3 ianuarie 2013). Orice militar ştie că utilizarea uneia sau a mai multor grenade ofensive într-o aglomeraţie de oameni, cum a fost atunci la ultimul miting al lui Ceauşescu, ar fi însemnat zeci de morţi şi răniţi. Este posibil ca grenadele ofensive să fi fost, de fapt, petarde, dar atunci are o mare problemă de credibilitate Ion Nicolescu, care se pretinde un specialist în arme şi muniţii.
În toate relatările sale, Sergiu Nicolaescu povesteşte că, în dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, ar fi solicitat cpt. Ion Nicolaescu mai multe blindate/Tab-uri, cu care să se deplaseze în Piaţa Palatului şi să deschidă focul asupra balconului C.C., dar nu a primit nici un răspuns din cauza C.I.-stului, care, în sfârşit, şi-a făcut simţită prezenţa. Col. Ion Nicolescu nu aminteşte niciodată un astfel de episod.
O ultimă problemă care ar mai fi de lămurit este momentul când Sergiu Nicolaescu îi promite cpt. Ion Nicolescu că îl va numi ministru al Apărării Naţionale. Acesta relatează că, în dimineaţa de 21 decembrie, l-ar fi întrebat pe prietenul său: „Domnule căpitan, vrei să ajungi ministru?“ Col. Ion Nicolescu nu recunoaşte acest lucru, dar arată că, la întâlnirea de la Buftea, din 14 decembrie 1989, regizorul i-ar fi spus: „Am vorbit eu, vei avea un rol foarte important. Poţi ajunge mare“. De asemenea, pe timpul apropierii de Bucureşti, în noaptea de 22/23 decembrie 1989, regizorul îi reproşează, în repetate rânduri, că din cauză că a întârziat, a ratat şansa de a deveni ministru.
C. Faptele de arme ale căpitanului Ion Nicolescu în Bucureşti
În seara de 22 decembrie 1989 a început aventura militară a căpitanului Ion Nicolescu. După ce nu a răspuns cererilor civililor de la televiziune, la ora 20.00, a primit următorul ordin de la comandantul Diviziei 57 Tancuri, col. Tiberiu Costache: „Am primit ordine superioare să pleci în Bucureşti, cu jumătate din forţe la Televiziune, jumătate la M.Ap.N. Sunt terorişti. Mor oameni. Se trage, vezi ce faci. Ţinem legătura“. Dacă ceea ce prezintă col. Ion Nicolescu este adevărat, col. Tiberiu Costache poartă o mare parte din răspunderea pentru modul cum a acţionat această impresionantă forţă militară.
Conform declaraţiei col. Ion Nicolescu, deplasarea spre Bucureşti s-a făcut cu „214 cadre şi 1.400 militari în termen, cu tancuri, tunuri, TAB-uri, autocamioane“. În raportul Comisiei senatoriale privind acţiunile desfăşurate în revoluţia din decembrie 1989, vol. I, pag. 261, efectivele cu care s-a prezentat unitatea comandată de cpt. Ion Nicolaescu la Televiziune au fost doar de: „57 ofiţeri, 8 maiştri militari, 46 subofiţeri, 615 soldaţi, cu 26 mijloace de transport“. Este cert că cineva se înşeală, nu este posibil ca unitatea să-şi fi pierdut peste jumătate din efective pe drum.
La Săftica este întâmpinat de col. Niculae Niţu, de la Miliţia Capitalei, care îi transmite un bileţel cu un ordin transmis telefonic: „Vă prezentaţi la Băneasa, la generalul Mocanu, comandantul Apărării A.A. a teritoriului (C.A.T.)“. Nu se ştie cine a emis acest ordin. La 30 de minute după reluarea deplasării, se întâlneşte cu Sergiu Nicolaescu, care îi transmite: „De acum, execuţi ordinele mele. Am împuternicire în acest sens… Am împuternicire să mergi cu mine, cu toate forţele la Televiziune“. Este un moment inedit în istoria Armatei Române, un civil ia comanda unui regiment mecanizat! Doar în originala noastră revoluţie se putea întâmpla aşa ceva! Odată ajuns la C.A.T., generalul Mocanu îi comunică să se deplaseze la Televiziune, cu domnul Nicolaescu, aprobarea fiind dată de gen. Victor Atanasiu Stănculescu.
Pe timpul deplasării are loc incidentul de la Podul Otopeni. În revista România Mare, din 24 iunie 2005, Ion Nicolescu declară că, în timp ce ordona cercetarea genistică a podului, s-a deschis foc asupra coloanei sale de către unităţile militare de A.A., existente în zonă. Soldaţii săi au ripostat, iar 4 maşini Dacia care se deplasau spre Ploieşti au fost lovite în plin, rezultând 5-6 morţi şi 2 răniţi. Reporterilor de la Adevărul, în 3 ianuarie 2013, col. Ion Nicolescu le prezintă o versiune puţin diferită. Aflat în fruntea coloanei, în timp ce cadrele se adunau pentru precizări, acesta recunoaşte că, „observând apropierea Daciilor, a ieşit în mijlocul drumului şi a tras în sus 4 gloanţe pentru oprirea acestora. Acestea nu s-au oprit şi au început să tragă şi militarii de la unităţile de A.A. şi militarii săi“. Urmările se cunosc. Sergiu Nicolaescu are şi el varianta sa: „La Podul Otopeni veneau câteva maşini dinspre Bucureşti. Nicolaescu s-a dus în faţă, le-a făcut stop cu mâna şi a tras o rafală în aer. Apoi, imediat, toţi ostaşii din coloană au deschis focul împotriva maşinilor şi au murit cei din maşini. Nicolaescu s-a luat cu mâinile de cap, era responsabil: «Aoleu, ce păţesc!». Orice altceva spune el, asta e povestea adevărată. Civilii ăia au murit din cauza lui, erau oameni care fugeau din Bucureşti de frică“ (Adevărul, 3 ianuarie 2013). Cert este un lucru: cinci oameni nevinovaţi au murit şi alţi doi au fost răniţi.
Următorul episod dureros pentru orice militar este legat de incidentele de la Televiziune. La părăsirea sediului Televiziunii, la plecarea spre Aeroportul Otopeni, deoarece trei-patru miliţieni, coborîţi din trei autobuze aflate în apropierea intrării în Televiziune, au deschis focul împotriva coloanei regimentului, militarii au deschis focul. Iată descrierea făcută de Ion Nicolescu: „Şi atunci militarii mei au deschis focul de la 8 metri cu mitraliere de 12,7 mm. Am văzut cum săreau bucăţi de stofă albastră din ei. Vreo 12-13 i-am văzut eu. În acest moment s-a deschis foc puternic dinspre consulatul sovietic… Şi am dat comanda «Foc!» spre consulat. Nu aveai loc să arunci jos ţigara de tuburi trase“. Atunci când a fost anunţat că un soldat a fost ucis, Ion Nicolaescu a simţit că a înnebunit şi a declanşat apocalipsa. „S-a tras până la golirea benzilor… Nu am mai putut să opresc focul, am rămas pe maşina de luptă, nu fascinat, ci îngrozit de priveliştea miilor de trasoare care plecau din ţevile mitralierelor şi dezmembrau vilele acelea“.
Ultimul episod sângeros are loc la Aeroportul Otopeni. La Televiziune, Ion Nicolescu pretinde că a primit următorul ordin de la generalul Ştefan Guşă: „Vezi că Aerogara este ocupată de terorişti, care au luat ostateci. Prea multe nu am timp să-ţi spun. Am încredere în tine, Nicolescule. Bine că m-ai sunat, nu avem forţe acolo. Blochezi pistele, nu se aterizează, nu se decolează. Pentru siguranţă, nimeni“. Nu pot crede că generalul Guşă a putut da un astfel de ordin. Acesta, în calitate de şef al M. St. M., ştia foarte bine ce înseamnă un plan unic de pază şi apărare a unui aeroport, la care participau forţe provenind din diferite structuri. Ştia că la Aeroport comanda este unică, la Otopeni comandant fiind colonelul Dumitru Drăghin. Generalul Guşă ar fi trebuit, înainte de a-l trimite pe cpt. Ion Nicolescu la Otopeni, să îi anunţe pe generalul Iosif Rus, comandantul Aviaţiei Militare, care avea în subordine Aeroportul Otopeni, şi pe colonelul Dumitru Drăghin, despre misiunea fixată regimentului din Ploieşti şi să stabilească un minim de elemente de cooperare, deoarece cunoştea că, pentru a putea intra în dispozitivul de apărare circulară a aeroportului, noua unitate trimisă trebuia să fie întîmpinată de o călăuză, care, după verificarea parolei de recunoaştere, urma să o dirijeze în locul stabilit de comandantul unic. La ora respectivă, 06.00, la Aeroport era linişte, abia la ora 07.30 va avea loc tragedia cu militarii din Câmpina, cauzată, în principal, tocmai de nerespectarea acestor reguli. Personal, refuz să cred că a existat acest ordin, prezentat de col. Ion Nicolescu.
Odată ajuns la Aeroportul Otopeni, în jurul orei 11.00, cpt. Ion Nicolescu, fără a avea nici cea mai vagă idee despre dispunerea forţelor la acest obiectiv, pătrunde în forţă şi, pentru intimidare, ordonă „executarea unui foc de baraj cu tunurile de pe tancurile în mişcare“, prima salvă, „la 400 m, a doua salvă la 300 m de Aerogară şi ultima salvă la 200 m de Aerogară“. La un moment dat îşi punea chiar problema distrugerii Aerogării! Deoarece dinspre o pădurice s-a deschis un foc puternic, ordonă să se tragă câteva lovituri de 100 mm de pe tanc şi în această zonă. „Au sărit copacii 60 m în aer“. Noroc cu un colonel de aviaţie, care a venit în fugă şi i-a explicat despre ce se întâmplă pe Aeroport şi în apropierea acestuia.
Col. Ion Nicolescu prezintă, apoi, câteva întâmplări toate soldate cu victime omeneşti. Într-o noapte a lăsat „adversarii“ să-şi care morţii, vreo 15, „după care am tras fără somaţie, fără milă“. În regulamentele militare în vigoare, de atunci, nu era prevăzut nicăieri un astfel de comportament al militarilor, aflaţi în paza şi apărarea unui obiectiv. În sectorul apărat de un batalion de tancuri din Regimentul 2 Mecanizat, aflat în subordinea sa, două T.A.B.-uri de la Regimentul din Focşani au deschis focul asupra maşinilor aflate în parcarea de la intrarea în Flotila 50 Specială. Ion Nicolescu recunoaşte: „Am ordonat foc de ripostă cu lovituri de tancuri şi de AG-9, cele două T.A.B.-uri fiind distruse“. În incident au murit „cel puţin 4 militari din Focşani“.
Interogarea persoanelor presupus a fi teroriste se face după reguli în contradicţie cu regulile războiului. Col. Ion Nicolescu se mândreşte cu faptele sale de arme: „L-am lovit cu pistolul în cap, i-am băgat ţeava pistolului în gură şi i-am spus că dacă nu-mi spune cine îi conduce, îl împuşc pe loc“ şi „I-am interogat la fel de elegant, pe rând, pe toţi trei. Doi nu au scos o vorbă, celui de al treilea, celui rănit, i-am spus: Dacă nu spui adevărul de ce te-am întrebat, te las într-un transportor şi te ţin acolo până se scurge tot sângele din tine“.
Prin rezoluţia nr. 97/P/1990 din data de 07.12.2004, generalul maior Dan Voinea, procuror militar inspector în cadrul Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus începerea urmăririi penale „sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 174 c. pen., art. 175 c. pen., art.176 c .pen., art. 356 c. pen., art. 357 c. pen., art. 358 c. pen., art. 359 c. pen., art. 360 c. pen., art. 361 c. pen., precum şi pentru tentativă, complicitate, instigare, participaţie improprie la infracţiunile sus amintite“ împotriva mai multor generali şi militari implicaţi în producerea incidentelor soldate cu morţi şi răniţi în decembrie 1989. Printre ei se afla şi col. Ion Nicolescu. Din păcate, generalul de brigadă magistrat Ion Vasilache, procuror şef Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispune, la 05.10.2009, infirmarea rezoluţiei prin care s-a dispus începerea urmăriri penale la data de 07.12.2004 în dosarul 97/P/1990. Infirmarea rezoluţiei generalului Dan Voinea nu s-a făcut pentru că faptele incriminate nu ar fi existat, ci pentru vicii de întocmire a acestui document.
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 