Vladimir Tismăneanu: Mistere, vendete, trădări: Despre Iliescu și Ceaușescu (annotated, I)
(purely personal views, based on two decades of prior publications and research)
Once upon a time, I would have had the patience, stamina, and commitment to debunk a piece like this chronologically, line-by-line, claim-by-claim. I don’t anymore. Still, in this recycled essay–published essentially unchanged six years later after it first appeared…as if nothing had been researched, written, or discovered in the interim!–it is important to highlight some of the more egregious misinformation, mischaracterization, amnesia, and ignorance. It is necessary to invoke Tismaneanu’s own words in regard to this effort: yes, of course, you are entitled to your own opinions (unlike how you called my employer in late October 2007 demanding that I not be allowed to express my own and almost getting me fired), but you are not entitled to your own facts.
http://www.europalibera.org/a/27959164.html
http://m.evz.ro/senatul-evz-mistere-vendete-tradari-despre-iliescu-si-ceausescu-915721.html
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-8116261-mistere-vendete-tradari-despre-iliescu-ceausescu.htm
http://www.contributors.ro/reactie-rapida/mistere-vendete-tradari-despre-iliescu-si-ceausescu/
In this first annotated episode, let us look at the following claim from Tismaneanu’s essay (better put, “narrative,” for that captures better it’s timeless, research-free quality).
In paragraph 2, Tismaneanu makes a claim, familiar to anyone who has studied what people write and say about December 1989–especially in the comment sections of newspapers, according to which 1) Iliescu bears responsibility for the deaths after 22 December 1989, because 2) he was the undisputed leader of the military, and 3) the Securitate which had been “rapidly integrated into the military”
Militant comunist vreme de decenii și ideolog leninist prin vocație, Ion Iliescu era de acum uns șef suprem, avea un control de nimeni contestat asupra aparatului militar și a celui de Securitate (integrat rapid în cel militar).
Below the text of his essay, let us see how well Tismaneanu’s repetition of the common claim that the military controlled the Securitate from 22 December 1989 stands up to scrutiny…
Mistere, vendete, trădări: Despre Iliescu și Ceaușescu
Ion Iliescu devine nervos de două ori pe an: în iunie și în decembrie. A vrut cumva „emanatul” Ion Iliescu să-l grațieze pe Ceaușescu, să-l mențină în viață pe fostul său mentor și protector? Ori, mai degrabă, a fost el adevăratul autor (din umbră) al dublei execuții din 25 decembrie 1989? Cum și de către cine a fost numit „Tribunalul Excepțional”? De ce a fost executat nu doar tiranul sociopat, dar și soția sa (nu mai puțin deranjată psihic)? A fost de fapt Elena Ceaușescu condamnată împreună cu soțul ei? Iar dacă nu, cum putem numi împușcarea ei? Asasinat? A fost vorba de decizii pripite, impuse de Silviu Brucan (cum a sugerat, nu o dată, Virgil Măgureanu)? Ce rol a avut Victor („Victoraș, ai grijă de copii”) Stănculescu? De unde, din ce tenebre a apărut geologul misticoid Gelu Voican-Voiculescu, care au fost legăturile sale cu Securitatea? Cum de i s-a încredințat supravegherea execuției lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu? Cum se face că soții Ceaușescu n-au întrebat măcar o singură dată de soarta copiilor lor? Ori, dacă au întrebat, cum se face că aceste detalii s-au pierdut fără urmă?
Militant comunist vreme de decenii și ideolog leninist prin vocație, Ion Iliescu era de acum uns șef suprem, avea un control de nimeni contestat asupra aparatului militar și a celui de Securitate (integrat rapid în cel militar). Ajunsese acolo unde a visat să ajungă, de-a lungul atâtor ani când se prefăcuse că-l admira pe „genialul conducător”. Câtă fiere se va fi strâns în el, câtă obidă, câtă invidie! Să stai blocat atâta vreme „dans la réserve de la République”, să înghiți în sec, să disimulezi continuu, să te resemnezi cu poziții tot mai puțin vizibile în timp ce diverșii Dăscălescu, Andrei, Bobu, Postelnicu și Dincă, diversele Gâdea, Nae și Găinușe prosperă sub ochii tăi.
Muntele de ambiție numit Ion Iliescu este cel care ar putea lămuri misterul teroriștilor, deși mă îndoiesc că o va face vreodată. Îl privește direct și nu-i convine să spună ce s-a petrecut de fapt. În dialogul purtat cu Ion Iliescu în 2003 (publicat în 2004 la Editura Enciclopedică) am încercat să clarific aceste elemente. N-am reușit: omul se fofilează cu abilitate de felină, se ferește de întrebările directe, parează cu măiestrie de versat propagandist. L-am întrebat dacă știa cine era Corneliu Coposu. Mi-a răspuns că nu auzise de acesta până la data de 22 decembrie 1989. Evident, nu spunea adevărul. Corneliu Coposu era un nume știut în lumea din care făcea parte Iliescu. Se vorbise de multe ori despre el la Radio Europa Liberă. Noii potentați se temeau de resurecția partidelor istorice, îl priveau pe Corneliu Coposu cu teamă, cu mefiență. Asemeni precursorilor lor, Dej, Ana Pauker, Bodnăraș, Maurer, Ceaușescu, membrii echipei Iliescu sufereau de un mistuitor complex: cel al deficitului acut de legitimitate. Lichidarea lui Nicolae Ceaușescu era garanția de care avea nevoie noua putere atunci când se prezenta drept „emanația revoluției”. Sângele perechii dictatoriale consfințea o uzurpare (a Revoluției), o impostură (a pluralismului) și o nouă mitologie, a liderului salvator.
În parametrii schimbărilor de tip gorbaciovist, în perioada de după 1985, Iliescu reprezenta o versiune mai puțin irațională a sistemului. În acest sens, era pomenit adeseori drept un posibil succesor, un „reper” (evident nu moral, ci mai degrabă psihologic). Multă lume spera că odată ajuns să-l înlocuiască pe Ceaușescu, va renunța la elementele cele mai scandaloase, absurde și represive ale dictaturii. Era limpede că schimbarea nu putea veni din interiorul unei clici tot mai înspăimântate, tot mai panicată, incapabilă să acționeze în vreun fel, total controlată de Ceaușescu. Vag marginalizat, neimplicat direct în catastrofa ultimilor ani ai dictaturii, Iliescu părea șansa de a refoma sistemul.
El a dorit de fapt o perestroika à la roumaine. Era prea târziu și prea puțin, muriseră peste o mie de oameni. Asemeni unui Egon Krenz în fosta RDG ori unui Petar Mladenov în Bulgaria, Iliescu aparținea el însuși unui timp istoric revolut. Nu a fost sub nicio formă echivalentul românesc al unui Imre Nagy ori Alexander Dubček. Devotat tradiției bolșevice, Ion Iliescu a declarat în acele luni că pluralismul politic era un concept anacronic. Inspirat de Silviu Brucan, N. S. Dumitru și de Dan Marțian, cu sprijinul direct al unor Măgureanu, Roman, Voican-Voiculescu și Chițac, a transformat FSN în partid, a organizat fraude semantice, ofensive propagandistic-calomnioase și acțiunile terorist-polițienești care au culminat cu mineriada din 13-15 iunie 1990. Ca parte a unui bilanț biografic, se poate spune că Ion Iliescu este omul fără regrete, fără deziluzii, fără capacitatea căinței. Dacă ar fi să formulez sintetic destinul politic al lui Iliescu, aș spune: „Un leninist impenitent”.
From my previous research on this topic:
MYTH: the Army “Controlled” the Securitate after Ceausescu’s Flight
(purely personal views as always, based on two decades of prior research and publications)
In recent years, the myth that after communist dictator Nicolae Ceausescu fled from power on 22 December 1989 the Department for State Security (D.S.S.), the Securitate, subordinated itself to the Romanian Army and was effectively under Army control and direction thereafter, has continued to gain ground. It is repeated frequently as established fact.
The clear problem here is that subordination does not automatically imply or equal actual control. And in December 1989 it is abundantly clear that the Securitate’s subordination to the Ministry of Defense was merely formal…in reality, the Ministry of Defense struggled to place the Securitate under effective control.
There are many ways to establish this. The one I address here concerns Securitate communications. Did the Securitate’s subordination to the Ministry of Defense mean the Army controlled and was able to track all Securitate communications. Hardly! Instead, they struggled mightily during these days to establish control over the Securitate’s communications network.
—————————————————————-
We know from the recounting of revolutionaries in the Central Committee building that the Securitate’s leadership was, at the very least, hording and not sharing information:
Sergiu Tanasescu (medicul echipei de fotbal Rapid Bucuresti), iaunarie 1990:
“Intre noi si el [Guse] se crease insa o stare de tensiune. Nu ne placea cum vorbea la telefon, parca fiecare fraza avea un subinteles. De exemplu, au sunat cei de la Boteni care au anuntat ca au doborit niste elicoptere neidentificate. Guse s-a rastit la ei, ca de unde stiu lucrurile alea, ca actele gasite n-au nici o valoare, ca de ce sint atit de siguri pe ei? etc. Parca el era la Boteni! L-am intrebat ce se intimpla. Ne-a raspuns: “Niste timpiti, dom-le, unii trag in altii. Nici o problema.” Amindoi, el si cu [Generalul] Vlad tineau ocupate in permanenta ‘scurturile,’ ‘T.O.’ telefoane operative. Practic era imposibil sa li comunice evenimente poate mult mai importante. Daca intre timp se suna cumva al treilea telefon se repezeau sa vorbeasca si la acela, nelasindu-ne sa primim nici un mesaj. Chestia ni s-a parut suspecta.“
In context, reamintesc si momentul (trait de mine ca martor ocular) in care in sediul fostului CC al PCR, imediat dupa fuga lui Ceausescu, generalul Iulian Vlad, seful Securitatii, a refuzat orice insarcinare din partea revolutionarilor, care ii cereau sa asigure conducerea Ministerului de Interne, in scopul restabilirii ordinii si linistii publice. Acest refuz nu l-a impiedicat, insa, ca, in “noaptea generaliilor”, profitand de scurta absenta din birou a generalului Stefan Gusa, sa ia legatura cu Aviatia Militara si, pe un ton autoritar, revoltat chiar, sa intrebe, “de ce nu se ridica avioanele de la sol“. O intrebare cel putin deplasata daca avem in vedere ca era in vigoare ordinul strict ca orice aeronava care survoleaza spatiul aerian al Romaniei sa fie doborata de Apararea Antiaeriana.
Apreciez aceasta interventie a sefului Securitatii drept un act de diversiune, opinie intarita de audierea generalului Vlad ca martor in procesul “Otopeni”. Atunci l-am intrebat de ce si-a permis sa dea ordine Aviatiei Militare, in conditiile in care nu o avea in subordine. A raspuns ca asa a fost intelegerea cu generalul Gusa, seful Marelui Stat Major al Armatei, ca, in lipsa unuia dintre ei, cel care ramane in birou sa-i preia toate atributiile. Generalul Gusa nu a confirmat, insa, o asemenea intelegere. De altfel, arestarea generalului Iulian Vlad a avut loc atunci cand devenise evident ca actioneaza contra Revoltuiei, mentinandu-si legaturile clandestine de comunicatie cu unitatile de Securitate din subordinea sa. (Generalul Magistrat (r) Ioan Dan, Teroristii din ’89, Lucman, 2012)
Gheorghe Ratiu, head of the Securitate’s First Directorate (the one most identified as the “political police”), admitted in a pro-Securitate publication that it was only on 24 December 1989 that Securitate communication lines were fully cut.
Gheorghe Ratiu (Sef Dir I DSS) , interviu luat de Ilie Neacsu, Europa, episoade XVII si XVIII, martie-aprilie 1995.
Din ziua de 24 decembrie, ne-au fost taiate legaturile pe circuitele telefonice speciale si guvernamentale, mai aveam doar legaturi telefonice pe crcuitele obisnuite ale M.P.Tc.
Declaratia generalului colonel I. Hortopan, 16.02.1990 (din cate cunosc, pana publicarea cartii lui Dan Ioan, timp de 22 de ani, aceasta declaratie n-a aparut in presa romana)
“Actiunile teroristilor au crescut in intensitate in ziua de 23 decembrie si in seara zilei, la o analiza a Consilului Frontului Salvarii Nationale, Vlad a fost intrebat cine sunt cei care trag asupra Armatei si populatiei, la care acesta — in scopul de ne induce in eroare — a raspuns ca manifestantii patrunzand in anumite obiective importante, printre ei fiind si elemente rauvoitoare, fosti puscariasi de drept comun, au pus mana pe arme, s-au constituit in grupuri si trag asupra noastra. In timpul actiunii, trupele noastre au prins un numar de teroristi care faceau din unitatile de Securitate, au cerut cuvantul si au prezentat numarul unitatilor din care faceau parte (UM-0672F, UM-0639, UM-0106, UM-0620), la care Vlad, tot pentru inducere in eroare, a afirmat ca acestia s-ar putea sa fie fanatici, care, chipurile, ar actiona pe cont propriu.”
[Pe 25 decembrie Generalul Vlad] a iesit din birou si a chemat pe generalul Tencu si maiorul Iliuta, carora le-a ordonat sa-i organizez legaturile operative in biroul colonelului Bleort–Loctiitorul comandantului unitatii, ca va lucra cu el. De asemenea, l-a amenintat pe maiorul Iliuta sa stabileasca, in timpul cel mai scurt, legaturile telefonice operative, altfel il impusca…
- “Foarte curioasă treaba asta!”: Securitate General Iulian Vlad Remembers to Forget and Reorients His Story
- Lying in wait: Securitate Director General Vlad in the CC building (III)
- Lying in wait: Securitate Director General Vlad in the CC building (II)
- Lying in wait: Securitate Director General Vlad in the CC building (I)
- https://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/text-of-securitate-general-iulian-vlads-29-january-1990-declaration-identifying-the-terrorists/
[Pe 25 decembrie Generalul Vlad] a iesit din birou si a chemat pe generalul Tencu si maiorul Iliuta, carora le-a ordonat sa-i organizez legaturile operative in biroul colonelului Bleort–Loctiitorul comandantului unitatii, ca va lucra cu el. De asemenea, l-a amenintat pe maiorul Iliuta sa stabileasca, in timpul cel mai scurt, legaturile telefonice operative, altfel il impusca…
The ongoing, counter-revolutionary use of Securitate transmitters, as well as how the Hungarian military helped put locational data at the disposal of the Romanian military, so that the latter could work to take them out, is detailed below:
Colonel Gyorgy Keleti, head of the Hungarian People’s Army Press Department, 26 December 1989:
“…I would like to say that a progressive weakening of the Securitate has been experienced. We ourselves can see this, because our radio searching and locating units which were in Hungary a few days ago were monitoring broadcasts from 31 Securitate radio centers–yesterday 19, and today only 5. We of course put this data at the disposal of the Romanian military leadership.”
Hungarian Defense Minister in December 1989, General Ferenc Karpati continues to confirm this claim:
Ferenc Karpati: “A Securitate erői ellen hosszú, küzdelmes harcot folytattak a hadsereg és a forradalom más erői. Felszámolásuk érdekében a Magyar Honvédség speciális képzettségu rádióbemérő egységeinek egy részét átcsoportosítottuk a román államhatár közelébe, s így sikerült rádióállomásaikat bemérni, álláshelyeiket pontosan meghatározni. Az adatok átadásával jelentősen elősegítettük a Securitate-bázisok felszámolását.” KÁRPÁTI FERENC: A román forradalom és Magyarország, 1989. Egy volt miniszter emlékezése
1990. január 11., csütörtök 18:55
 |
||||
|
||||
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 