Madalin Hodor (revista 22): Adio, bătrâne asasin (Iulian Vlad)! v. Invisible Man (sau de unde vin detaliile lui Hodor despre decembrie 1989?)
http://revista22online.ro/70266106/adio-btrne-asasin.html
Madalin Hodor de regula publica articole lui fara surse sau cu foarte putine…IATA DE CE (un caz dintre mai multe)!
Pe 20 decembrie 1989, când pierduseţi deja Banatul şi flacăra „loviturii de stat anti-socialiste“ îşi croia drum spre Bucureşti, încă erai ferm convins că „nu există altă cale decât lichidarea acestei mişcări îndreptate împotriva securităţii statului“. Tu i-ai trimis cu avionul, la solicitarea lui Postelnicu, pe cei 40 de uslaşi în trening să-l apere pe Nicuşor la Sibiu.
Oare de unde stia dl. Hodor despre “solicitarea lui Postlenicu”?
—————————————————————————————————————————————————————————————
Am scris asa in 1996 (!), vezi mai jos traducerea lui Marius Mioc dintr-un articol de al meu din 2005 (care relua cazul)…
https://romanianrevolutionofdecember1989.com/rewriting-the-revolution-1997-chapter-8-unsolving-december/
During this same month, Anton Socaciu, the military prosecutor investigating the bloodshed in the central Transylvanian town of Sibiu–which had been the fiefdom of Ceausescu’s son Nicu, “the little prince”–affirmed that those who had fired in Sibiu were “USLA men” brought to Sibiu by plane on 20 December at Nicu’s request.[10] Ironically, Nicu Ceausescu himself supplied confirmation for Socaciu’s initial charges in a June 1990 interview in which he contrasted the different phases of his court case:
Therefore, during the first part of the judicial inquest, they were from the Interior Ministry. After that, during the second phase of the judicial inquest, when the USLA and those from the Interior Ministry began to pass ‘into the shadows’ so-to-speak…they turned out to be everyday people.[11]
Cryptically, in the same interview Nicu related how on the evening of 20 December after the plane from Bucharest had arrived in Sibiu, he–the party secretary of Sibiu!–was solicited to “find lodging for a group of tourists”!
Indicative of the degree to which the climate changed during 1990 are the contradictory comments of Socaciu’s successor as prosecutor in the Sibiu case, Marian Valer, in September 1990:
During the December 1989 events in Sibiu, the Army found a map of Securitate safehouses located around the military units in the city, in which Securitate personnel were to be placed in order to act against the Army in the event that the Army defected from the Ceausescu regime. Based on the investigations carried out, it has been established that military units were fired upon from these safehouses beginning on the afternoon of 22 December after the overturning of the Ceausescu regime….[T]here were many Soviet tourists staying in the hotels in the center of Sibiu….I’ll mention that from these respective hotels the demonstrators and Army were fired upon….As concerns the unidentified passengers [who arrived by plane from Bucharest on 20 December], I believe there are two possible versions, either they were USLA fighters sent to aid Nicu Ceausescu, or they were Soviet agents sent to act in the overthrow of the Ceausescu regime [emphasis added].[12]
Significantly, Interior Minister Tudor Postelnicu admitted at his trial in January 1990 that on 20 December Nicu Ceausescu had phoned him requesting “‘some troops’” and that he had announced Securitate Director Vlad of this request.[13]
…
https://mariusmioc.wordpress.com/2009/11/06/rich-hall-brandstatter-14/#more-4484
Nicu Ceauşescu, fiul lui Nicolae şi cel mai probabil moştenitor al său, la vremea revoluţiei secretar de partid la Sibiu, a pretins că şi el a avut de a face cu enigmaticii „turişti” în timpul acelor zile istorice. În 1990, din celula sa de închisoare, Nicu a povestit cum în noaptea de 20 decembrie 1989, un oficial de partid de rang înalt a venit la el să-l informeze că agenţia de turism de stat îi cerea lui – secretarul de partid judeţean din Sibiu! – „să găsească cazare pentru un grup de turişti care nu aveau găzduire”. În mod amabil, Nicu a făcut aranjamentele necesare (interviu cu Nicu Ceauşescu în „Zig-Zag” nr. 20 din 21-27 august 1990).
Interesant, în acelaşi interviu Nicu discută problema „turiştilor” cărora a fost rugat să le găsească găzduire în contextul unui grup de pasageri misterioşi care au venit de la Bucureşti cu avionul în seara de 20 decembrie 1989. Ştim că în perioada imediat următoare acestor evenimente, procurorul militar de atunci, Anton Socaciu, a afirmat că aceşti pasageri erau membri ai unităţii de elită a securităţii USLA (Unitate Specială de Luptă Antiteroristă) şi că erau răspunzători pentru o mare parte din vărsarea de sînge care a existat la Sibiu în timpul evenimentelor din decembrie. Nicu Silvestru, şeful miliţiei judeţene Sibiu, a recunoscut în treacăt într-o scrisoare din închisoare că în după masa de 19 decembrie într-o şedinţă consacrată crizei, fiul lui Ceauşescu a spus că urmează să cheme „specialiştii [săi] din Bucureşti” pentru a avea grijă de proteste („Baricada” nr. 45/1990). Tudor Postelnicu, ministrul de interne a lui Ceauşescu, a recunoscut în ianuarie 1990 la procesul său că Nicu i-a telefonat cerîndu-i „nişte trupe” şi el l-a informat pe generalul Vlad, şeful securităţii, despre această cerere („România Liberă” din 30 ianuarie 1990).
Rescrierea istoriei revoluţiei progresase, cînd, în august 1990, Nicu Ceauşescu observa cu prefăcătorie: „Procurorul militar mi-a dat două variante. În prima parte a anchetei, ei [pasagerii avionului] erau de la ministerul de interne. Mai tîrziu, în cea de-a 2-a parte a investigaţiilor, cînd cei de la USLA şi de la ministerul de interne au început – ca să spunem aşa – să treacă în umbră – după care nimeni n-a mai auzit nimic despre ei – ei [pasagerii] s-au dovedit a fi simpli cetăţeni” (interviu cu Nicu Ceauşescu în „Zig-Zag” nr. 20 din 21-27 august 1990).
Impactul acestor „reconsiderări” ale autorităţilor se poate vedea în comentariile lui Marian Valer, urmaşul lui Socaciu ca procuror militar însărcinat cu cazul Sibiu (vezi Hall, R. A. 1997, “Rewriting the Revolution: Authoritarian Regime-State Relations and the Triumph of Securitate Revisionism in Post-Ceausescu Romania” [Rescrierea istoriei revoluţiei: Relaţiile într-un regim autoritar şi triumful revizionismului securist în România post-ceauşistă], teză de doctorat, Indiana University, pag. 314-315). În septembrie 1990 Valer a declarat că investigaţiile au arătat faptul că au existat 37 de pasageri neidentificaţi în zborul de la Bucureşti şi că mulţi dintre ceilalţi pasageri au spus că „pe partea dreaptă a avionului era un grup de bărbaţi înalţi, atletici, îmbrăcaţi în ţinută sportivă, mulţi dintre ei blonzi, care le-au trezit bănuieli”. USLA, care era răspunzătoare de siguranţa aeropoartelor şi era „poliţia aerului” la toate zborurile (trei în acest caz) a refuzat să discute cu Valer despre identitatea acestor pasageri. Dacă investigaţiile au arătat că în acea perioadă au fost „mulţi turişti sovietici cazaţi în hotelurile sibiene”, acestea au stabilit deasemenea că „s-a tras asupra unităţilor militare din casele conspirative ale securităţii situate în jurul acestor unităţi începînd cu după-masa de 22 decembrie, după răsturnarea lui Ceauşescu”. Astfel, el concluzionează cu grijă:
„În ceea ce priveşte pasagerii neidentificaţi, sînt două posibile variante: fie au fost luptători USLA trimişi să-l apere pe Nicu Ceauşescu, fie au fost agenţi sovietici trimişi să acţioneze cu intenţia de a răsturna regimul Ceauşescu” („Expres”, nr. 33, septembrie 1990).
În mod sigur, una din cele două ipoteze este cu mult mai plauzibilă decît cealaltă. După cum am scris în decembrie 1996, bizuindu-mă parţial şi pe afirmaţiile procurorului militar Marian Valer, care a renunţat la investigarea evenimentelor de la Sibiu în toamna lui 1990, pretinzînd că a fost supus la presiuni: „pe măsură ce USLA a început să dispară din istoriografia, şi prin urmare din istoria revoluţiei, au început să apară aici turiştii sovietici” (Hall, R.A., 1996, “Ce demonstrează probele balistice după şapte ani? [Seven Years After: What Does the Ballistics’ Evidence Tell Us]” traducere Bobeica, A., în revista “22” 17-23 decembrie 1996).
alte cazuri: