The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

Cu cine vă războiți acum? Și de ce? Cui folosește azi acest tip de manipulare? (Mihalache v. Hodor/Invisible Man)

(purely personal views as always, based on over two decades of prior research and publications)

Recently, the filmmaker Cornel Mihalache testily responded to a series in the weekly 22 by Madalin Hodor on what happened in Romania in December 1989:

I am familiar with Mihalache’s films on December 1989 and have previously annotated/responded to one of them:  When Hodor’s series began in February, I alluded to its intriguing, and very familiar, content as follows:

The above quote in which a dumbfounded Mihalache assails Hodor–Cu cine vă războiți acum? Și de ce? Cui folosește azi acest tip de manipulare? Who are you fighting with now?  And why?  Who today uses this type of manipulation?–speaks volumes about how Mihalache and so many Romanians view December 1989.  Mihalache is convinced–as are so many Romanians–that there was no threat from pro-Ceausescu forces in December 1989, that the “terrorists” were an invention, a manipulation, by those who seized power then.  Hence, he asks in befuddled outrage:  Who TODAY uses this type of manipulation?…because for him it could only be manipulation, it could not be a real conclusion…after all, everyone has concluded that it was a manipulation…or so Mihalache is convinced.

Mihalache is convinced that Army General Nicolae Militaru, a suspected Soviet spy, ordered and engineered the death of the Securitate’s USLA unit headed by Colonel Gheorghe Trosca on the night of 23-24 December 1989 at the Defense Ministry in Bucharest.  I don’t have much patience rebutting what Mihalache is unable to see through as the post-December 1989 former Securitate disinformation campaign that it is (to say the least, he is not alone:  it includes supposed brilliant intellectuals like Adrian Cioflanca, Alin Fumurescu, and Dragos Paul Aligica, among many others).  I will post just a few key articles below that 1) show that even USLA chief Gheorghe Ardeleanu (aka Bula Moise) admitted that he and not Militaru was the one who chose Trosca for the mission (I was the first to find this and write about it, beginning from the mid-1990s:  I can prove it); 2) this revisionist account that Militaru was responsible for Trosca’s death has clear roots in the former Securitate’s media network of 1990; and 3) that it arrogantly ignores the revelations of soldiers who participated in the event and civilians who witnessed it from the surrounding apartment blocs.  As for Mihalache’s obsession with and innuendo concerning the short-lived appeal by Iliescu and the Front leadership for Soviet aid, including military aid–Mihalache (via Burakowski) actually tries to suggest that this was the equivalent of Kadar in Hungary in October-November 1956 and Husak in Czechoslovakia in August 1968!:  yes, Cornel, they appealed for Soviet military aid, and they regret post-facto that they did…but missing from your whole discussion is the correct context for why they made such a desperate, ill-considered appeal.  To understand why, in short, see here:  (and yes, it invokes and uses the very Polish telegram unearthed by Polish researcher Adam Burakowski,


A vrut [e vorba de Militaru] sa stie daca ordinul meu se executa si pentru aceasta i-am dat asigurari. M-a atentionat ca ordinul ce-l voi transmite se inregistreaza si a procedat in consecinta. Am transmis ordinul colonelului B.I. [Bleort Ion] care asigura comanda in unitate. Colonelul B.I. mi-a raportat ca se afla langa el colonelul Trosca Gheorghe–seful statului major–care va lua masuri de executare a ordinului. Avand in vedere importanta misiunii, am ordonat ca atare.” [deci el admite ca el [Ardeleanu] l-a nominalizat pe Trosca, nu Militaru] p. 116

2) Angela Bacescu, portavocea renumita a fostei securitati, Zig-Zag, aprilie 1990!


Ion Cristoiu despre Angela Bacescu si fosta securitate atunci:

(Constantin Iftime, Cu ION CRISTOIU prin infernul contemporan, Bucuresti:  Editura Contraria, 1993, pp. 126-127.)


Democratia (9/1990): Ofiteri ai fostei securitati (Directia a V-A), “Asa va place revolutia? Asa a fost!”

So many of the themes–promoted by Alex Mihai Stoenescu, Larry Watts, and Grigore Cartianu among many others, and accepted as fact by so many other Romanians across the political spectrum–can be found in the following article from revista Democratia (nr. 36, 24-30 September 1990), a publication whose editor was Eugen Florescu, Nicolae Ceausescu’s chief ideologue:  1) the role of tourists (although in this version they are both Hungarian and Soviet); 2) the complete innocence of the Securitate, especially Dir. V-a personnel, who were set up and had nothing to do with the repression, bloodshed, and terrorism; 3) General Militaru intentionally killing USLA Col. Gheorghe Trosca by setting up an ambush at M.Ap.N. etc.  These weren’t the first time some of these themes seeped into the Romanian mass media in 1990, but this was perhaps the first direct expression of the themes together in which the source was openly identified as coming from the former Securitate.  This xerox is from fall 1990 (Indiana University Bloomington).  I never found out why, but either because IU’s Main Library staff did not have control over what exactly they received from Romania, or perhaps because titles were chosen with little knowledge of the publications, somehow the library received some of the publications most directly associated with former Nicolae Ceausescu acolytes and the former Securitate:  Democratia (ed. Eugen Florescu), Europa (ed. Ilie Neacsu), Zig-Zag (ed. Ion Cristoiu, then Adrian Paunescu).


Faptul ca, de la Revolutie incoace, armata este tinta unor atacuri bine dirijate si din ce in ce mai insistente, il poate constata oricine.  Prea putini dintre ziaristii care isi pun semnatura sub articolele defaimatoare care apar in unele publicatii, mai sint interesati de aportul armatei la apararea Revolutiei, la victorie.  Jertfa celor 267 de ofiteri, maistri militari, subofiteri, elevi si soldati, nu mai are, acum, nico o importanta!  Tot ce-i preocupa pe respectivii “oameni de bine” este sa arate ca armata a contribuit la genocid, eventual sa demonstreze ca aceasta contributie a fost cit mai mare.

Iata, insa, ca, in ultima vreme, concertul dirijat impotriva ostirii si-a largit repertoriul.  Au aparut voci distincte–unele caracterizate prin tonalitatii foarte inalte.  Acum armata este acuzata, incriminata si pentru ce a facut dupa 22 decembrie.  In cadrul acestei orientari noi, in mod deosebit se remarca articolul “O crima ce trebuie neaparat dezvaluita” semnat de doamna Angela Bacescu in revista de actualitati si reportaje “ZIG-ZAG MAGAZIN” numarul 9, din 23-29 aprilie 1990.  Nu stim in ce redactie si-a facut doamna Bacescu ucenicia in ale scrisului.  Un gazetar oricit ar fi el de tinar, isi alege cu grija cuvintele, nu se joaca cu ele.  Or cuvintul “crima” — folosit cu atita nonsalanta, chiar in titlu, presupune si un subiect.  Pe cine acuza doamna ziarista, in ce directie trage?  Spre armata, bineinteles.  Insa autoarea merge mult mai departe cu insinuarile.  Acuza “populatia isterizata de pericolul terorist”,  sustine ca pe teroristi “nu-i vazuse nimeni…”.  “Daca acestia au fost”.  De unde este asa de bine (dez)informata?  Sau vrea sa strecoare subtil, ideea ca cei din sediul M.Ap.N. s-au luptat cu propriile inchipuiri, iar locatarii blocurilor din zona Orizont au fost bintuiti de halucinatii?  Numai ca toate argumentele pe care le aduce provin doar de la una din partile participante la ceea ce s-a intimplat in cumplita noapte de 23/24 decembrie.  Concret, aduce o singura marturie — a sergentului-major Stefan Soldea, unul dintre uslasii supravietuitori — restul informatiilor avind o provenienta dubioasa.  Ca doar n-a fost prezenta, in acea noapte, la sediul M.Ap.N.  (Eu, insa, am fost !)  Se pare ca dictonul latin “audeatur et altera pars” (asculta si partea cealalta) ii este strain.  Tocmai de aceea, in cele ce urmeaza, vom exprima punctul de vedere al militarilor care au urmarit sau au luat parte mijlocita la acel “macel stupid”  — ca o sa citam pe doamna Bacescu.  Am mai scris despre acest subiect.  De aceea m-am hotarit sa reiau firul evenimentelor.  N-am dreptul sa tac.

Au venit pe furis…

Capitan Victor Stoica:  Noi — cei care ne aflam in Centrul de Calcul al M.Ap.N. — au putut urmari in intregime, ca dintr-un amfiteatru, acel spectacol zguduitor.  Pina acum, nu am luat atitudine, desi eram la curent cu stradaniile unor ziaristi de a-i face eroi pe cei de la U.S.L.A.  Am tacut deoarece ne-am gindit ca in urma celor cazuti au ramas sotii, copii –care nu au nici o vina.  Dar acum–pentru ca am fost acuzati de crima, sin in nici unul din ziarele civile nu s-a prezentat punctul nostru de vedere–avem obligatia sa spunem ce am vazut.  Observatorii nostri au fost contrariati de faptul ca cele doua A.B.I.-uri, venind de pe strada Ho Si Min, au stins farurile cu 20-30 metri inainte de a vira la dreapta, pe Drumul Taberei.  Nici o masina blindata–tanc sau T.A.B.–nu procedase, pina atunci astfel.  Eram la etajul intii.  Am vazut clar cum cele doua autovehicule blindate, s-au furisat intre tancuri, unde au stationat, pret de 20-30 minute.  Nici vorba de steagul alb, pomenit de doamna ziarista!  Daca au venit cu ginduri curate, de ce s-au oprit intre tancuri si nu s-au indreptat spre poarta ministerului?  Probabil din cauza ca — asa cum s-a constatat dimineata — nici un uslas nu avea asupra sa documente de identitate –iata un raspuns care contine alta intrebare!  De ce nu au incercat sa ia legatura cu noi?  (In A.B.I.-uri, dimineata s-au gasit doua portavoce).  Dar sa continuam cu faptele.  Am fugit repede la postul meu de lupta, schimbul de focuri incepuse si am vazut, cu ochii mei, cum mitraliera de pe un A.B.I. tragea spre unul din blindatele noastre.  Pe unul din tancuri am vazut o umbra — mi s-a parut ca cineva incearca sa foloseasca mitraliera a.a.  !!  Pentru mine nu este clar nici cum au ajuns cei trei supravietuitori in blocul A.1.  Probabil ca ei debarcasera inainte — focul nostru era prea dens ca sa mai scape cineva.  Oricum, din felul cum au actionat cele doua echipaje, este clar ca nu au avut intentii prietenesti…Si inca ceva.  La aproximativ o ora dupa incetarea focului am vazut vreo zece indivizi care au iesit — cu mare dexteritate — pe unul din geamurile de la parterul blocului B.3…

Colonel Romulus Antonescu:  Si eu vazut, pe unul din tancuri — inainte de a trage A.B.I.-ul din fata lui — o umbra:  mi-era chiar teama sa nu fie lovita de tragatorii nostri.  Afirmatia din Zig-Zag — ca cei de las U.S.L.A. “n-au tras nici un foc” — nu este adevarata.  Pe toti ne-a mirat lumina alba de la teava mitralierei de pe A.B.I. (ei trageau fara trasoare):  dovada ca se tragea, din turela tancului sareau scintei asemeni artificiilor de la pomul de iarna.

Capitan Mihai Munteanu:  Este oare, intimplator ca din echipajele respective faceau parte doi fost ceisti?  De unul dintre acestia destul de dur le era frica multora dintre ofiteri armatei din Bucuresti…iar faptul ca in noaptea respectiva, aceeasi persoana purta uniforma de -a noastra –avind la manta epoletii de locotenent-colonel de geniu si la vestonul de fresco (!) epoleti de maior inginer — cum poate fi interpretat?

Locotonent-major Cristian Costache:  Ca ofiter de control si comanduire, asiguram traficul in sediul ministerului.  Era acalmie, liniste deplina.  Nu fusesem preveniti de sosirea A.B.I.-urilor.  Primul care le-a zarit — “doua mogildete” intre tancuri — a fost colegul meu Radu Dragos, capitan post-mortem.  A fost impuscat in seara de 24 decembrie…

Ce zic tanchistii?

–Domnule capitan Gheorge Tanase, sinteti comandantul companiei de tancuri care, in acea noapte ocupa dispozitiv de lupta in fata Centrului de Calcul.  Ce s-a intimplat, de fapt?

–In primul rind, am fost total surprinsi de venirea — la orele 0,10 — si stationarea celor doua A.B.I.-uri intre tancurile noastre.  Incepind cu noi — cei din linia intii — si terminind cu grupa centrala, care conducea actiunile in sediul M.Ap.N. Nu am fost in nici un fel avertizati, nu ni s-a comunicat semnele de recunoastere si cooperare.  N-am deschis focu de indata ce i-am remarcat — cumne acuza doamna ziarista.  Intre venirea lor si deschiderea focului a trecut aproape o jumatate de ceas!  Initial ni s-a ordonat sa asteptam pina se vor face cercetari.  Prin statie am auzit ca cei din A.B.I.-uri au raportat ca sint trimisi de un oarecare maior Roman de la F.G.M.S. (Din cite am inteles acest ofiter nu exista).  Ni s-a cerut sa vedem ce-i cu ele si, la nevoie sa procedam conform situatiei in care ne aflam, adica de lupta.  Nu a fost nici eroare, nici crima.  Noi am tras fiind convinsi ca nu avem de-a face cu prieteni…

–In afara de modul –interpretat ca suspect–, in care au patruns in dispozitivul dumneavoastra, ce dovezi mai aveti?

–Faptul ca, la teava unuia dintre tancuri, tabla de protectie a fost rupta in doua locuri, trei din pistoalele mitraliera pe care le-am “capturat” (cu teava scurta si incarcator de 20 cartuse)  aveau tevile afumate, turela tancului de comandat de locotenentul maior Vasile Barbu a fost blocata, iar dimineata plutonierul Butoi a gasit pe tancul sau un pistol mitraliera si o lanterna de semnalizare…Cit despre dotare, sa nu-mi zica mie cum am citit intr-un ziar de mare tiraj– ca era jalnica, in nivelul armatei.  A doua zi, am recuperat, din cele doua autoblindate, radiotelefoane Telefunken, veste antiglont, pistoale de 9 mm, pumnale, binoclu cu infrarosu — care pentru noi constituiau noutatii absolute.  Si, pentru ca tot am fost provocati, sa va mai spun ceva.  Dimineata, cind l-am intrebat “de ce ai tras, ma?” unul dintre cei trei supravietuitori, pe care i-am gasit in blocul de vizavi mi-a raspuns:  “Ce p. mati, si eu execut acelasi ordin ca si tine!!!”  E clar ca nu au venit ca prieteni!

–In Zig-Zag, sub o poza, sta urmatoarea explicatie:  “A.B.I.-il dupa ce s-a tras in ei cu tunul”…

Locotenent Liviu Lita: Nu ma mai mira nimic, din moment ce o ziarista se amesteca in probleme de armament si munitie.  Noi o informam — daca vrea, intr-adevar, sa stie adevarul — ca greutatea unui proiectil nu este cu mult sub 20 kilograme, iar viteza cu care paraseste teava depaseste 800 pe secunda.  in asemenea conditii — avind in vedere si distanta mica de tragere — A.B.I.-ul ar fi fost facut praf.  Dar noi nu am folosit tunul pentru ca, la citiva pasi, erau blocul de locuinte…La fel de gogonata este si minciuna ca am fi tras cu mitraliera de 12,7 mm.  Folosirea acesteia presupune ridicarea deasupra turelei, ori nimeni nu era nebun sa puna in pericol viata servantiilor, atita vreme cit teroristii misunau prin blocurile de peste drum!

Partea civila

Trei din membrii celor doua echipaje, ramasi in viata s-au refugiat in blocul A.1., la scara B.  Redam mai jos ce ne-au declarat doua dintre locaterele imobilului:

Maria Sincai (apart. 34):  In jurul orei 02,00 am auzit ca in usa a batut cineva, nu tare, tare.  Apoi a sunat.  nu am raspuns.  Jos se tragea.  Numai cind a inceput sa piriieyala am deschis.  Pe prag — lac de singe:  erau trei oameni in niste uniforme mai deosebite, un fel de combinezoane kaki, unul singera la stomac si picior.  Am aflat ca a mai ramas unul ranit in mijlocul strazii, si carea ajutor, dar fiind mai corpolent, nu l-au putut trage.  Ne-au rugat sa stergem singele de pe scare spunind:  “astia de jos stiu ca sintem aici si ne iau ca din oala.”  Am intrebat daca exista posibilitati — pe la subsol sau prin pod — ca sa poata parasi blocul pe partea cealalta.  Nu stiu cind au ascuns pistolul sub covor.  Baiatului meu i-au cerut haine civile.  Unul din ei, Romica a telefonat de vreo doua ori, la seful lor, probabil.  Au si primit un telefon.  La un moment dat, spre dimineata, spune cam asa:  “Ce faceti, domnule, cum ne scoateti de aici, ca ne fac praf?  Ei ne-au luat drept altii”…  “Sa stit ca sint foarte bine pregatiti.  De la Favorit la poarta de intrare sint tancuri pe amindoua partile.  Ne-au facut zob”…

Stela Baila (apart. 25):  Dimineata, eu am cules doua pistoale de pe scari si le-am predat tanchistilor.  Cind baiatul doamnei Sincai a coborit (in pijama), eu am anuntat armata ca avem “oaspeti”.  Apoi, au venit militarii, i-au ridicat.  unul din cei trei ne-a zis rizind:  “O sa vedeti, sintem armata, sintem romani, nu teroristi.”

In loc de concluziile, sa redam si opinia unui alt martor ocular, locontenent-colonelul Vasile Tintas:  Stim acum, ca U.S.L.A. era o unitate formata in principal din cadre din foarte buni profesionisti.  Ei trebuiau sa-si dea seama ca aici vor intilni tot profesionisti.  Or, prin modul in care s-au comportat, chiar in varianta ca au fost chemati — si au facut dovada celui mai pur amatorism, daca nu este vorba de altceva.  Pentru ca toata conduita lor — incepind cu parasirea cazarmii de catre seful de stat major intr-un moment in care comandantul unitatii lipsea, apoi stingerea farurilor etc. —  a contrazis modul firesc de actiune.  Asa ca in nici un caz accidental nu a fost generat de trupele aflate in dispozitiv.

Deci lucrurile nu stau asa de simplu, pe cit incearca sa le prezinte doamna Bacescu.  Declaratiile redate mai sus isca o multime de intrebari.  Cei patru uslasi care au supravietuit — locotenent-major Romulus Girz, plutonierul Petre Gainescu, sergentii-majorit Stefan Soldea si Ionel Paduraru — speram sa ne fie in curind interlocutori.


“Crima?!” Armata Poporului, nr. 23 (6 iunie 1990), p. 3.

Romania 1989: Unde sint teroristii? PE STRADA, PRINTRE NOI (I) 13 iunie 1990

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on March 30, 2010

Ziarul armatei–deci al unei institutii situate, gratie Revolutiei din Decembrie, in afara politicii–nu este, in mod deliberat, o publicatie polemica. Asa cum este si organismul din care faceum parte, noi, ziaristii militari, am optat pentru o atitudine sobra, echilibrata, pe cit posibil obiectiva, constienti de faptul ca, prin lispa materialelor sezationale, de scandal vom avea, pentru inceput, o audienta mai redusa in rindul cititorilor. Fericiti ca, in sfirsit, ne putem vedea de treburile noastre–ca si armata in ansamblul el, de altfel–noi nu ne-am propus deci, in mod programatic, sa ne luam la harta cu diverse organe de presa din tari, nici vorba de cele din strainatate. Iata, insa, ca saptaminal independent “Expres”–nr. 18, mai 1990–ne pune la curent cu dezvaluirile senzationale ale revistei franceze “LE POINT”, din 21 mai 1990. Initial, ne-am gindit ca-i treaba politicienilor sa dezamorseze, sa combata continuntul incitantului articol, intitulat “In Romania, complotul iese la iveala.” Dar cind am aflat, de la niste ziaristi straini, ca armata noastra “a tras si asupra propriilor rinduri, astfel ca, in confuzia generala, au murit aproape la fel de multi ostasi si civili,” nu am putut ramine in expectativa. Pentru ca este vorba de o incalificabila ofensa adusa eroilor pe care armata i-a jertfit pe altarul Revolutiei. Noi nu cunoastem meseria armelor din carti, ci am deprins-o in poligoane, pe cimpurile de instructie. Daca accidentele se pot produce si pe timp de pace–lucru de care ne-au convins viata, practica militara pe care am trait-o, vreme de peste doua decenii–acestea au fost pe deplin posibile, si chiar s-au produs, si pe timpul Revolutiei, cind inamicul era peste tot si nicaieri. Dar de aici si pina a afirma ca cei 267 de morti si 674 raniti ai armatei s-au impuscat intre ei e o cale atit de lunga, pe care nici un om cu buna credinta n-ar face-o. Nu punem la indoiala buna credinta a jurnalistilor francezi, desi ideea promovata de ei convine de minune celor care se dau de ceasul mortii sa ne demonstreaza ca, de fapt, teroristii n-au existat. Fie-ne, insa, permis sa aratam ca documentarea celor de la “Le point” a fost, cel putin, incompleta. O spunem noi, care am fost tot timpul aici, reporteri printre gloante, in punctele fierbinti ale Revolutiei. O spunem si o argumentam, pentru inceput, cu fapte petrecute in zona sediului Ministerului Apararii Nationale.


Nu ne vine sa credem! Desi a trecut peste o jumatate de an de la consumarea
evenimentelor, oamenii sint speriati. Este vorba de locatarii celor trei
blocuri–A1, A2, B3–dispuse in fata Centrul de Calcul al M.Ap.N. In urma cu
citeva saptamini, erau deschisi, raspundeau la orice intrebare, relatau faptele,
imprejurarile extrem de grele prin care au trecut, iar acum sint prudenti, retinuti, tematori. Mai mult, o doamna–cu mina pe inima si vocea tremurinda–ne
sfatuieste sa o lasam balta, ca riscam prea mult…

Ce s-a intimplat de fapt? In ultima vreme, pe la usile unor apartamente, au
batut citeva…persoane de bine, care, cu destula discretie–si
subtitlitate–s-au straduit sa le explice oamenilor cum s-au petrecut, cu
adevarat, lucrurile in perioada 22-25 decembrie 1989. De exemplu, in blocul A.1,
apartamentul 27, o doamna–banuitaj de a fi avut, in trecut, relatii cu
securitatea de trist renume–le a sugerat gazdelor cum sa interpreteze ,corect’
incidentul cu cele doua A.B.I.-uri din noaptea de 23/24 decembrie.

Alti vizitatori n-au avut nici macar inspiratia de a-si disimula identitatea
(sau poate ca chiar asta au facut). Domnilor, mie sa nu-mi dati numele la ziar,
ne roaga alt locatar. Am avut destule necazuri cu securitatea. In 21 mai, a fost
la mine un maior de politie, Popescu zicea ca-l cheama. S-a interesat despre
teroristii care au tras din blocul nostru. I-am spus ca, daca vrea sa loveasca in armata, nu are nici o sansa: au tot adevarul ii voi
spune. In final mi-a adresat o rugaminte: sa nu stie cei de la armata de vizita
lui… A revenit peste 2-3 zile, dar mi-a fost frica sa-i mai deschid…”

Cine-o fi misteriosul maior si de ce pastreaza atita discretie? Se pare insa ca
persoanele cu pricina manifesta un mare interes pentru blocul B.3. Domnul Stancu
Varzan are mai mult curaj.

–Dumneavoastra nu stiti ce nopti de cosmar am trait noi: se tragea si din fata
si din spate, de la gunoaie. Totul a inceput in 22 decembrie, pe la orele 22.00:
la inceput sa auzeau focuri izolate. Apoi–ca la razboi. Numai in baie ne
simteam oarecum in siguranta. La un moment dat, am si ris. Fata mea a plecat
pina la bucatarie si, cind s-a intors, ne-a spus sa fim linistiti ca, de sus, de
pe bloc, trage o mitraliera si ne apara! Era vorba, de fapt, de o
pusca-mitraliera, care executa foc spre Centrul de Calcul…Si de pe casa
scarilor s-a tras, in aceasi directie. Teroristii au incercat sa intre la mine in apartament, dar noi avuseseram grija sa blocam usa cu un cuier
greu. Sint bolnavi astia care vor sa ne convinga ca a tras armata in noi si ca,
de fapt, nici nu au existat teroristi. Dar i-am auzit discutind precipitat,
tropaind: in jurul blocului, pe scari, pe acoperis.

In acelasi bloc, stam de vorba si cu sotii Florica si Gheorghe Petrut. Sint

–Au fost la noi doi civili, spune doamna. Ne-au fluturat pe sub nas niste
legitimatii, din care am retinut ca sint de la militia din Turnu-Severin. Cind
noi am intrebat cine a tras, ei ne-au informat: “armata a tras.” Bine, dar in
armata cine a tras?–am continuat noi–doar in parcul din fata blocului au fost
impuscati studenti militari. “Au tras unii in altii”–ni s-a raspuns.

Si in incheiere, gazdele noastre ne avertizeaza:

–Fiti cu mare bagare de seama, domnilor ofiteri. Astia au tot interesul sa va

Deci ,baietii’ lucreaza. Fara voie ne gindim la povestea cu lupul care se
intoarce la locul unde a mincat o oaie. Si a criminalului care se intoarce la locul faptei…

(Maior Mihai Floca si Capitan Victor Stoica, Armata Poporului, 13 iunie 1990, p. 3)

Unde sint teroristii? PE STRADA, PRINTRE NOI (II) (Romania, decembrie 1989)

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on March 30, 2010

Armata Poporului, nr. 26, 27 iunie 1990

Mult incercatul bloc A1

Prinsi intre focuri–ale teroristilor, dintr-o parte, si cele ale militarilor aflati in dispozitivul de aparare al M.Ap.N., din cealalta parte–locatarii blocului A1 (Drumul Taberei, 16) au trait, in zilele Revolutiei din Decembrie, nopti de groaza.  Sa-i ascultam.

–Eu, pur si simplu, nu inteleg domnilor, cum unii ziaristi pot fi asa de rai si palavragii.  Distrug omul, nu alta!  S-au scris in presa fel de fel de minciuni despre ce s-a intimplat aici, in zilele si noptile ce au urmat fugii lui Ceausescu.  Unii s-au apucat sa arate–culmea nerusinarii!–ca nici n-au fost teroristi.  Pe noi, insa, nu ne-a intrebat nimeni:  ce am trait, ce am simtit atunci, cum am supravietuit…

Si spre a fi mai convingatoare, doamna Stela Baila (scara B, apart. 26) ne arata o cutie cu…gloante (18 la numar), pe care le-a strins din camere.

–Cum a inceput lupta?

–Era pe 22 decembrie.  In jurul orei 21,00 am vazut, aproape de poarta Centrului de Calcul, un TIR mare, un fel de sa lunga.  Soldatii nici nu apucasera sa ia pozitie de lupta.  De sub masina s-a deschis focul:  atit spre Ministerul Apararii Nationale, cit si spre noi.  Tirul era foarte intens, cred ca de sub masina trageau peste 20 de indivizi.  Un glont mi-a trecut pe deasupra capului si s-a infipt, uitati-i urma, sub tavan.  Ce a urmat, nu va mai spun.  Ne-am refugiat in camera din spate, dar nici acolo n-am avut parte de liniste:  din parculet, se auzeau multe strigate, apoi a inceput rapaiala.  De pe toate blocurile se tragea!  Tocmai umblam la televizor, il reglam, cind un glont a lovit in perete, deasupra televizorului, la citeva zeci de centimetri de capul meu.  M-am ales doar cu o rana la mina stinga.  Dupa ce teroristii ne-au mai “onorat” cu un glont, am fugit in baie.  Dimineata, geamurile erau faramitate.

Din aceeasi directie, dinspre blocul B4, s-a tras si in apartamentul vecin.  Gaura din geam se afla la aceeasi inaltime cu cea de pe perete:  1,45 m.  Dat fiind ca apartamentul se gaseste la etajul 1, este evident ca teroristul a deschis foc dintr-un loc situat la aceeasi inaltime.  De la locatarii acestui apartament (27), aflam ca teroristii erau imbracati intr-un fel de salopete, probabil de culoare gri.

–Da, i-am vazut cu ochii nostri.  Alergau ca niste speriati prin parculet, de la un bloc la altul, isi aminteste doamna Maria Cotofana.  Dupa miezul noptii, in careul format din cele trei blocuri a avut locu un violent schimb de focuri.  Apoi, am auzit batai puternice in usa.  “Deschideti, sintem armata, avem raniti!”–auzeam de pe scari.  Am primit si noi un ranit–il cheama Cristian Popescu si niste student la Academia Tehnica Militara–impreuna cu un coleg.  Imedia cei doi tineri s-au repezit la balcon, sa traga in teroristii care le-au ucis colegii.  Foarte greu i-am determinat sa renunte, le-am explicat ca teroristii ne “avertizasera” deja si ne vor face zob apartamentul.  Ii vedeam cum se chinuiesc privind neputinciosi cum banditii scuipau moarte si foc de pe blocul B3…

“Au tras din blocul meu!!!”

Exista locatari care i-au vazut foarte de aproape pe teroristi, au discutat cu ei. Unul din acesti oameni a acceptat sa ne povesteasca patania sa, dar cu conditia sa nu-i precizam identitatea. Intimplarea a avut loc in aceeasi noapte: 22/23 decembrie 1989.

–Sa tot fi fost 12,30-1,00, cind am auzit “poc, poc, poc”–cineva umbla pe balcon. Fiindca am instalatie electrica acolo, am aprins lumina. Am deschis prima usa ce dadea spre balcon si am vazut un tinar de 24-25 de ani: brunetel, creol, cu parul andulat, slabut. Purta of gluga bej, iar pe deasupra un fel de veston kaki. Inapoi lui, pe lada mai era unul. Grozav m-am speriat: “Deschideti, deschideti”–mi-a strigat brunetul. Am raspuns instantaneu: “Nu se poate, e militia la mine, e militia la mine!” si am inchis usa la loc. El a scos ceva din buzunar–un corp rotund–si a spart geamul usii din exterior. Am fugit, iar in urma mea au rasunat focuri de arma.

Intr-adevar, pe peretele opus balconului sint citeva gauri: acestea nu puteau fi provocate decit de gloante trase din balcon. Din acest balcon–asa cum ne-a relatat locotenentul Marius Mitrofan–s-a tras si asupra studentilor de la Academia Tehnica Militara.

–L-ati recunoaste pe cel care a tras?

–L-am si recunoscut! Dar ma opresc aici, ca si asa am spus prea multe!

Sa mai adaugum ca, pe 23 decembrie, cind gazda noastra a povestit scena cu balconul, un vecin, “binevoitor,” i-a spus: “ti s-a nazarit.”

Foc concentrat asupra Centrului de calcul!

Spre Centrul de Calcul al M.Ap.N. teroristii si-au indreptat cu predilectie armele. Oricine poate constata asta. Daca s-ar fi inarmat cu putina rabdare, gazetarii revistei “Le Point” ar fi putut numara, in peretele frontul al cladirii, circa 300 urme de gloante.  La care trebuie adaugate si gaurile care se mai vad, inca, in geamuri.  Sigur, geamurile ciuruite au fost schimbate, dar,–prevazatori si rigurosi–, cei din Centrul de Calcul, au avut grija sa le fotografieze.  Avem, la redactie, cliseele respective si le putem pune la dispozitia oricui.  Ne este imposibil sa credem ipoteza cu “confuzia generala” a confratilor francezi.  Pentru ca aici nu este vorba de doua, trei focuri–scapate, la un moment dat, intr-o directie gresita–, ci de sute de gloante trimise cu buna stiinta, nopti de-a rindul, asupra unui obiectiv militar.  Si vizind cu prioritate birourile cadrelor cu functii de raspundere.

S-a tras nu numai din strada, ci, in special, de la etajele superioare ale cladirilor de peste drum.

–Noi nu avem caderea sa acuzam pe nimeni–arata colonelul Marcel Dumitru.  Dar nu ne putem mira indeajuns de faptul ca nimeni din cei in drept nu a initiat pina acum o cercetare.  Nu stim cine a tras, dar stim, cu destula precizie, de unde s-a tras in noi.  Cind copacii erau desfunziti, privind prin gaurile produse de gloante in geamurile noastre–avem geamuri duble–vizam tocmai acoperisul, balconul, fereasta de unde s-a tras?

De altfel, cu pricepere de artilerist, pe baza observatiilor facute in acele vile de decembrie, maiorul Vasile Savu a intocmit o schema cu locurile de unde s-a tras asupra Centrului de Calcul.  Numaram pe schema peste 25 puncte de foc, citeva din acestea coincid cu cele indicate de studentii Academiei Tehnice Militare.  In “Le Point” se arata:  “Desigur, citiva securisti, infierbintati, au tras pe strada, de pe acoperisuri.  Dar nu era decit o mina de oameni, cei multi fiind falsii “teroristi”…armata a amplificat roulu securistilor si a plasat ea insasi falsi teroristi in diferite cartiere ale capitalei.”  Ce om cu mintea intreaga poate accepta ideea ca armata a ordonat unor membri ai ei sa traga asupra proprilului minister?!!

Centrul de Calcul este doar una din cladirile aflate in localul M.Ap.N.  Nu vom sti niciodata, cu exactitate cite gloante s-au tras asupra integrului complex.  Oricum, in comparatie cu cele ce au tintit Centrul de Calcul, acestea sint mult mai multe, ele producind victime mai ales in rindurile personalului neadapostit.

Sa mai amintim ca in 22/23 decembrie, tot inainte de a intra in sediul M.Ap.N.–deci in aceleasi conditii, ca si cei cinci studenti–au cazut un ofiter, un subofiter, si doi soldati dint-o unitate de parasutisti.  Tot aici Regimentul de Garda a avut 9 mortii–doi ofiteri si sapte soldati–toti impuscate dupa ce intrasera in dispozitivul de aparare constituit in curtea ministerului.  Deci au cazut, in total, 18 eroi.  Vom afla, vreodata, cine-i are pe constiinta?

(Maior Mihai Floca si Capitan Victor Stoica, “Unde sint teroristii?  PE STRADA, PRINTRE NOI (II), Armata Poporului, 27 iunie 1990, p. 3)


As for the series by Madalin Hodor, I am heartened and disturbed at the same time.  Plagiarism is a curse in Romania.  Nothing surprises me by now:  I once had a quote from a piece I wrote in the early 2000s end up being attributed to the famous Romanian historian Nicolae Iorga!  In-f-ing-credible…tupeu (chutzpah) as the Romanians say!  I was reminded in reading Hodor’s series of a famous title from 1991 (famous at least in the historiography of the Romanian Revolution).  The same appears valid with regard to this website and Madalin Hodor of the CNSAS if you study the deconstruction/annotation of his source base below.

Gelu Voican Voiculescu memoriaza din Expres  (Brindusa Armanca). 17-23 septembrie 1991 (nr. 86)


Revenind la episodul „verificării loialităţii USLA“, trebuie spus că, la momentul respectiv, din unitate lipseau cel puţin 40 de luptători (80, după alte surse), aşa cum avea să recunoască senin Gheorghe Arde­leanu chiar în biroul lui Militaru, pe 23 de­cembrie, adică a doua zi după „inspecţia“ lui Isac. Absenţi erau uslaşii trimişi la Si­biu să-l „ajute“ pe Nicu Ceauşescu să „re­stabilească ordinea“ (pe care „con­s­pir­a­ţio­niştii“ i-au transformat în „comandouri so­vietice alcătuite din basarabeni“). Apar­­tenenţa lor la USLA a fost confirmată de Tudor Postelnicu, în declaraţia pe care a dat-o în timpul procesului Lotului CPEx, când a mărturisit că, la cererea te­lefonică a lui Nicu Ceauşescu, a vorbit cu Iulian Vlad, iar acesta, cu Gheorghe Arde­leanu, care a executat ordinul.

Isac – un revoluţionar cu nume conspirativ?

Din categoria informaţiilor uitate şi igno­rate sunt declaraţiile unor militari care au fost implicaţi direct în schimbul de focuri. Într-un articol publicat în Armata po­po­ru­lui, pe 6 iunie 1990, de maiorul Mihai Flo­ca, patru ofiţeri, aflaţi în dispozitivul de apărare al MApN în noaptea de 23-24 de­cembrie 1989, expun versiunea lor asupra evenimentelor. Câteva dintre detaliile re­latate de ei contravin flagrant cu modul în care este receptată povestea astăzi.

Pe 22 decembrie 1989, doamna Cosma lo­cuia într-unul dintre blocurile din faţa Mi­nisterului Apărării. În jurul orelor 17-18 se afla în sufrageria apartamentului său îm­preună cu două vecine de scară. O ti­pică reuniune la o cafea. În declaraţia sa, dată în faţa procurorului Popov, Cosma Vio­rica povesteşte o scenă incredibilă. La un moment dat, „era înaintea lăsării în­tunericului“, de la geamul balconului observă în spaţiul verde dintre blocurile A1 şi A2 un grup de cinci tineri şi remarcă pe unul dintre ei, „îmbrăcat cu o geacă al­bă“. Detaliul vestimentar i-a atras aten­ţia, ştiut fiind faptul că înainte de 1989 oamenii preferau îmbrăcămintea închisă la culoare. A observat apoi că cei cinci, îm­brăcaţi civil, erau înarmaţi, dar nu a putut preciza tipul armamentului, descriindu-l ca fiind „puşti scurte şi negre“. Ce a urmat este şi mai incredibil. Cei cinci des­chid focul asupra clădirii Centrului de Calcul, apoi fug şi se ascund în spatele blo­curilor. Soldaţii din dispozitivul de apă­rare ripostează, iar gloanţele trase de ei lo­vesc blocurile şi sparg geamurile apar­ta­men­tului doamnei Cosma. Panicată, aceas­ta aleargă la soţul său, aflat în bucătărie, şi îi povesteşte scena. Domnul Cosma scoa­te capul pe geamul bucătăriei şi îi vede pe cei cinci ascunşi în spatele blocului. Ţipă la ei „să se potolească“ şi „să lase pros­tiile“. I se răspunde în cea mai neaoşă lim­bă română: „Bagă capul în casă că te îm­puşcăm!“. Doamna Cosma a mai declarat că l-a văzut, a doua zi, pe tânărul îm­bră­cat în „geaca albă“ mort lângă unul din­tre blocuri.

Revenind la „fantomele“ din decembrie 1989, existenţa lor trebuie că era cu­noscută de şefii Securităţii cu mult an­terior evenimentelor, pregătirea lor ne­pu­tând să se desfăşoare fără ştiinţa şi spri­ji­nul logistic al acestora. Astfel încât este probabil ca declaraţia dată de Iulian Vlad, la 29 ianuarie 1990, în faţa procurorului Diaconescu, şi reprodusă apoi de generalul magistrat Ioan Dan în cartea sa Teroriştii din ‘89 să fie o dovadă în acest sens. Fos­tul şef al Securităţii afirma următoarele: „Analizând modul în care au început şi s-au desfăşurat acţiunile teroriste în Capitală, pe baza acelor date şi in­for­ma­ţii ce le-am avut la dispoziţie, consider că acestea ar fi putut fi executate de: 1) Elemente din Direcţia a V-a, USLA, CTS şi din alte unităţi de Securitate, inclusiv speciale. (…).

În revista Securitatea, nr. 1 (85), a fost pu­bli­cat, în martie 1989, sub semnăturile cpt. Nicolae Catană şi lt.col. Alexandru Tu­dor, un articol cu titlul Lupta de re­zis­tenţă în cadrul războiului de apărare a pa­triei. Particularităţi ale participării uni­tăţilor centrale şi teritoriale de se­cu­ri­ta­te la organizarea luptei de rezistenţă pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic.

Înainte de a prezenta cele mai interesante aspecte ale studiului, trebuie să precizăm că apariţia lui în martie 1989 nu este re­zul­tatul vreunei conspiraţii. Tema era discu­tată de mai mulți ani şi au existat nu­me­roase şedinţe şi dezbateri la care par­ti­ci­pau cadre din Securitate, Armată, Gărzi Pa­triotice şi partid. Au fost elaborate va­riante de lucru şi s-au adus îmbunătăţiri pe­riodice ale planurilor, în funcţie de rea­lităţile schimbătoare de-a lungul timpului. Textul nu reprezintă un indiciu al unei conspiraţii care pregătea evenimentele, ci doar o expunere a unor planuri existente. De asemenea, deşi el priveşte doar rolul Se­curităţii, care era doar o parte a me­ca­nismului, conţine şi aspecte cu caracter ge­neral valabil.

Lupta de rezistenţă este descrisă de la bun început ca fiind: „un procedeu strategic al războiului întregului popor (…) cu un conţinut profund patriotic şi exprimă con­tradicţia antagonistă şi ireconci­lia­bi­lă dintre naţiunea care se apără şi for­ţele inamice agresoare“. Succesul acţiu­nilor duse de formaţiunile de rezistenţă depindea de aplicarea unor principii esen­ţiale: „conducerea de către Partidul Co­mu­nist Român a luptei de rezistenţă, ade­ziunea maselor populare, organizarea te­ritorială în raport cu desfăşurarea luptei de rezistenţă, voluntariatul, conspi­ra­ti­vi­tatea, oportunitatea, continuitatea, mobi­litatea acţiunilor şi surprinderea“.

Structura organizatorică era concepută în fun­cţie de factori care ţineau de numărul combatanţilor, posibilităţile de înzestrare cu armament, complexitatea misiunilor şi zona de acţiune. Era, în principiu, formată din nuclee de rezistenţă, echipe, grupuri şi detaşamente. Nucleul de rezistenţă se constituia în fiecare sat sau comună, iar în oraşe în fiecare întreprindere, ins­ti­tu­ţie, cartier şi era compus din 3-5 luptători „stabiliţi pe timpul decretării stării de necesitate, care vor fi comandanţii vii­toa­relor formaţiuni de rezistenţă“. Echi­pa de rezistenţă era alcătuită din 15-30 luptători şi putea acţiona pe 2-3 grupe a câte 5-10 luptători. Grupul de rezistenţă era alcătuit din 3-5 echipe de rezistenţă, ca­re îndeplineau acţiuni de luptă sau erau specializate în transmisiuni, geniu, chi­mie, cercetare-informare, tehnică, asigu­ra­re materială. Grupul era gândit ca o for­maţiune teritorială.

Unitatea tactică de bază era Detaşamentul de rezistenţă, care avea un comandant, 3-5 grupuri de rezistenţă, echipe in­de­pen­dente şi grupe pe diferite specialităţi. Ba­zele de dispunere ale unităţilor de rezi­s­ten­ţă erau create din timp „de un număr restrâns de luptători, care prezintă ma­ximă încredere“ şi trebuiau să conţină stric­tul necesar de mijloace necesare su­pra­vieţuirii şi ducerii operaţiunilor mi­li­tare. Ele cuprindeau spaţii de cazare, de­pozite de armament şi muniţii şi puteau fi amplasate fie în localităţi, fie în afara aces­tora. Pe lângă baza principală se prevedea şi existenţa a 1-2 baze de rezervă.

În privinţa procedeelor de luptă, studiul precizează că acestea au un „pronunţat ca­racter ofensiv, bazându-se pe o largă ma­nevră de forţe şi mijloace, pe impe­tuo­zi­tatea şi oportunitatea declanşării ac­ţiu­nilor, precum şi pe o desăvârşită cons­pi­rativitate“. Atacurile „sunt de scurtă du­rată şi violente, având aspectul unor lo­vi­turi fulgerătoare; vizează obiective ale inamicului de o dezvoltare mai redusă, dar de mare importanţă pentru acesta; au un pronunţat caracter de inde­pen­den­ţă, ducându-se în condiţiile lipsei unor vecini apropiaţi şi ale sprijinului altor forţe militare; se desfăşoară cu forţe re­la­tiv reduse; necesită o minuţioasă şi une­ori îndelungată pregătire a luptătorilor par­ticipanţi la acţiune; (…) se desfăşoară, de regulă, noaptea şi în condiţii grele de sta­re a vremii“. Procedeele de acţiune erau: atacul cu obiectiv limitat, in­cur­siu­nea, raidul, ambuscada, capcana, pânda, su­pravegherea, barajele şi distrugerile.


%d bloggers like this: