Militarii de la Unitatea 17 Rachete Antiaeriene Semenic, împuşcaţi cu gloanţe dum-dum (voxbanat.ro, 21 decembrie 2012, Patricia Klauss)
Militarii de la Unitatea 17 Rachete Antiaeriene Semenic, împuşcaţi cu gloanţe dum-dum
+10 | Îmi placeNu-mi placeDistribuieRaportează |
Vineri, 21 Decembrie 2012 18:34 Scris de Patricia Klauss
Un moment solemn, dedicat Revoluţiei din Decembrie 1989, a avut loc, vineri, în curtea fostei garnizoane a Unităţii 17 Rachete Antiaeriene „Semenic” din Reşiţa.
După trecerea în revistă a gărzii de onoare de către prefectul de Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, şi intonarea imnului de stat, a urmat o slujba religioasă, oficiată de către un sobor de preoţi, şi depunerea de coroane, la monumentul dedicat soldaţilor căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989, la Unitatea Militară 17 Rachete Antiaeriene Semenic.
În fiecare an, în cazarma unităţii, eroii Revoluţiei sunt comemoraţi. Este un prilej pentru a reaminti, măcar câteva din momentele derulate începând cu data de 21 decembrie 1989, la Reşiţa.
În acea seară, când manifestanţii erau deja adunaţi în faţa Comitetului Judeţean de partid din municipiu, s-a petrecut un lucru care a influenţat derularea evenimentelor.
„Atunci, Regimentul 17 Rachete Antiaeriene Semenic a primit primit ordin să apere Comitetul Judeţean de partid. A fost, pentru prima oară, în calitatea mea de ofiţer al Armatei Române, cu o vechime de 25 de ani, în domeniu, când nu am spus: Am înţeles! Am adunat oamenii, le-am spus despre ce e vorba, care e misiunea regimentului. Atunci am luat decizia pe care mi-am asumat-o, de a nu scoate oamenii în stradă. Mi-am asumat decizia de a nu confrunta armata cu poporul, iar consecinţele nu s-au lăsat aşteptate. Dovadă, că în noaptea de 21 spre 22 decembrie, am fost atacaţi de profesionişti, care aveau în dotare arme care nu existau în Armata Română”, a declarat gen. (r.) Vasile Cocoşilă, comandant la acea vreme a Unităţii 17 Rachete Antiaeriene Semenic.
Unul dintre militarii care se aflau în punctul de control, sublocotenent post-mortem Daniel Lupea, a murit în noaptea de 23 spre 24 decembrie, după ce a fost împuşcat în stomac. Dacă glonţul era unul normal, Daniel Lupea ar fi trăit şi în ziua de astăzi, susţine gen. (r.) Vasile Cocoşilă.
„Din păcate, a fost vorba de un glonţ dum-dum, care, în timpul impactului produce o explozie, iar lui Daniel Lupea i-au fost distruse toate organele interne. Asemenea gloanţe nu existau nici în dotarea Armatei Române, nici a gărzilor naţionale, nici a altor structuri naţionale de apărare. Au fost multe alte diversiuni, dar Armata, la Reşiţa, nu a reacţionat împotriva poporului. Şi susţin aceasta, în ciuda tuturor afirmaţiilor prin care se susţine contrariul”, a mai precizat fostul comandant al unităţii.