“În raportul Parchetului Militar totul este o minciună” (VI: Braila)
(purely personal views as always, based on more than two decades of prior research and publications)
“Dosarul meu este cuplat cu cel al lui Rogoz, s-a spus că ne-am împuşcat unul pe altul, ceea ce nu este adevărat. În 2007, aveam nevoie de o adeverinţă pentru eliberarea certificatului pe Legea 341, precum nu am făcut poliţie politică sau acţiuni teroriste. La vremea aceea, prim-procurorul general, Dan Voinea, avea toate dosarele cadrelor militare din timpul Revoluţiei. M-am înscris în audienţă şi când m-a văzut mi-a spus că de când mă aşteaptă să îi spun cum l-am împuşcat eu pe Rogoz. Spre norocul meu, Rogoz era pe hol, venisem toţi de la Brăila, pentru eliberarea acestor adeverinţe. În 2007 eram colegi de unitate, în 1989 eram la unităţi diferite, nici nu ne cunoşteam atunci. Din discuţii cu el am aflat că fusese împuşcat la 8,30, iar la 8,50 era la Spitalul 3, iar eu abia plecam în misiune la 11,30. Atunci i-am spus prim-procurorului general Dan Voinea că mă las în voia sorţii, dar să îmi răspundă la o întrebare: ‘Cum se face că noi doi ne-am împuşcat, atâta timp cât Rogoz la ora 9 era în spital împuşcat, iar eu la 11,30 abia plecam în misiune. A luat apoi dosarul cu declaraţiile date în 1990, care erau adevărate şi curate, şi în momentul în care a citit mi-a spus zâmbind: ‘am vrut să te pun la încercare’. După ce am ieşit eu, l-a chemat pe Rogoz. La ieşire, l-am întrebat pe Rogoz ce a făcut atâta timp înăuntru şi mi-a spus că a fost pus să mai dea o declaraţie cu ce s-a întâmplat în 1989, în care să nu mai treacă ora. Şi i-am spus: ‘Tu ştii că acum m-ai băgat pe mine în belea?’ Mă supărasem şi pe el că a putut face asta. Când prim-procurorul general m-a chemat iar înăuntru i-am spus doar atât: ‘Şi consideraţi că veţi schimba toate declaraţiile şi actele care sunt şi la spital şi peste tot?’ şi am plecat. De asta nu am încredere în rechizitoriul procurorului Ungureanu, pentru că e fapt concret, persoana mea. Nu i-a interesat să vadă cum s-a întâmplat, au făcut anchetele pe genunchi, din birou”, afirmă Ghiorghiu.
https://www.agerpres.ro/social/2019/12/22/revolutie-30-braila-rafalele-de-gloante-in-piata-independentei-si-zecile-de-diversiuni-au-produs-42-de-morti-si-101-raniti-in-decembrie-89–424041?fb_comment_id=2529346357187493_2530304293758366
AGERPRES / (A – autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu, Alexandru Cojocaru)
Marian Ghiorghiu, preşedinte al Uniunii Revoluţionarilor “Brăila 1989” şi fost ofiţer în Armata Română, rănit în timpul Revoluţiei din 1989, a declarat în decembrie 2019, pentru AGERPRES, unde l-a prins “botezul focului” din noaptea de 23 decembrie şi cum s-au derulat secvenţele sângeroase din Brăila în următoarele zile.
“În 1989, eram ofiţer în cadrul Armatei Române, eram la un batalion de geniu şi aveam o funcţie care îmi permitea ieşirea, chiar dacă pe timpul indicativului ‘Radu cel Frumos’ toate efectivele erau comasate în cazărmi. Datorită funcţiei pe care o aveam – aceea de ofiţer cu minarea şi deminarea pe Garnizoana Brăila – ieşeam la diferite intervenţii sau informaţii. Au fost foarte multe informaţii, marea majoritate, bineînţeles, false, gen maşină capcană şi altele. Începând din 21 decembrie, chiar şi în 22, am intervenit în faţa magazinului Dunărea, apoi la sediul Teatrului Maria Filotti, unde avuseseră loc cu ceva vreme în urmă lucrări de reparaţii şi s-a spus că subsolul ar fi minat. Noaptea ‘botezului focului’, 23 spre 24 decembrie, m-a prins în Teatrul Maria Filotti, cu întreaga echipă pe care o aveam în subordine. Toată noaptea, din cauza bruiajului, nu am mai putut ţine legătura cu unitatea. Singura modalitate de a ţine legătura atunci era telefonul fix. Toată noaptea am rămas în teatru, de unde am văzut foarte multe: persoane deosebite în trenciuri care plecau din Hotelul Traian, se strecurau pe lângă Muzeul de Istorie, mergeau pe Calea Galaţi şi, după maxim 10 minute, începea să se tragă din zona unde era Miliţia Municipală. Puteam să văd astfel de lucruri, pentru că aveam un dispozitiv de vedere pe timp de noapte. La Hotelul Traian, la etajele 7 şi 11, pe rândul de geamuri de la jumătate, erau două camere ocupate de persoane ‘deosebite’, care supravegheau zona. Din faţa Hotelului Traian a plecat acel Aro alb, din care, ulterior, am aflat că s-a tras în faţa Consiliului”, spune Ghiorghiu.
În timpul unei misiuni în care fusese trimis într-un bloc de pe Calea Călăraşilor, unde fusese omorâtă o persoană, lt.maj. Marian Ghiorghiu a fost la rândul lui împuşcat.
“Am fost rănit în şoldul stâng în urma unei intervenţii pe care am avut-o pe Călăraşi. Am fost trimis în misiune, pentru că la Blocul C1, scara 5, fusese împuşcată o persoană la etajul 10 şi nu se ştia dacă murise sau era rănită. A fost văzută de către soldatul observator când, în urma unui foc de armă, s-a prăbuşit cu tot cu draperie. Am fost trimis să văd dacă persoana este rănită, situaţie în care trebuia să ies la geam şi să fac flutur o cârpă albă, pentru a se trimite salvarea. Am intrat în apartamentul respectiv, unde în dreptul uşii, curios, era pusă o canapea în picioare şi uşa se deschidea exact cât să se poată strecura un om, iar persoana care fusese împuşcată era în pat, învelită. Dubios, nu? Din blocul aflat vizavi de C1, de la etajul 10, se trăgea de la geamul de la bucătărie. Aici e ceva foarte dubios, pentru că nu se trăgea asupra populaţiei, totul era pentru creare de panică. Puteam să nu mai fiu, pentru că un glonţ trasor mi-a trecut pe sub nas şi mi-a atins vestonul, iar un al doilea, din ricoşeu, s-a dus direct în coapsă. Am simţit că se prelinge ceva cald pe picior, m-am uitat şi am văzut că vestonul era găurit. Am văzut glonţul şi am strigat la cei doi soldaţi care erau cu mine şi mi-au spus că sunt bine. M-am dezbrăcat, am băgat mâna, am scos glonţul şi l-am băgat în buzunar, apoi am coborât 10 etaje pe jos. Am glonţul acasă”, afirmă Ghiorghiu.
Deşi au trecut 30 de ani de la evenimentele din 1989, Marian Ghiorghiu este în continuare nemulţumit de ancheta făcută de procurorul militar Ungureanu în cazul său. Potrivit procurorului Ungureanu, “în timp ce lt. maj. Ghiorghiu Marian executa o misiune de scotocire a blocului C1, situat pe Şos. Călăraşilor, asupra sa a tras un foc de armă plt. maj. Rogoz Marian, care nu cunoştea de prezenţa ofiţerului în acea zonă” şi că, “în timp ce plt. maj. Rogoz Marian executa o misiune de scotocire a blocului A10, situat pe Şos. Călăraşilor, asupra sa a tras un foc de armă lt. maj. Ghiorghiu Marian, care nu cunoştea de prezenţa subofiţerului în acea zonă”.
“Dosarul meu este cuplat cu cel al lui Rogoz, s-a spus că ne-am împuşcat unul pe altul, ceea ce nu este adevărat. În 2007, aveam nevoie de o adeverinţă pentru eliberarea certificatului pe Legea 341, precum nu am făcut poliţie politică sau acţiuni teroriste. La vremea aceea, prim-procurorul general, Dan Voinea, avea toate dosarele cadrelor militare din timpul Revoluţiei. M-am înscris în audienţă şi când m-a văzut mi-a spus că de când mă aşteaptă să îi spun cum l-am împuşcat eu pe Rogoz. Spre norocul meu, Rogoz era pe hol, venisem toţi de la Brăila, pentru eliberarea acestor adeverinţe. În 2007 eram colegi de unitate, în 1989 eram la unităţi diferite, nici nu ne cunoşteam atunci. Din discuţii cu el am aflat că fusese împuşcat la 8,30, iar la 8,50 era la Spitalul 3, iar eu abia plecam în misiune la 11,30. Atunci i-am spus prim-procurorului general Dan Voinea că mă las în voia sorţii, dar să îmi răspundă la o întrebare: ‘Cum se face că noi doi ne-am împuşcat, atâta timp cât Rogoz la ora 9 era în spital împuşcat, iar eu la 11,30 abia plecam în misiune. A luat apoi dosarul cu declaraţiile date în 1990, care erau adevărate şi curate, şi în momentul în care a citit mi-a spus zâmbind: ‘am vrut să te pun la încercare’. După ce am ieşit eu, l-a chemat pe Rogoz. La ieşire, l-am întrebat pe Rogoz ce a făcut atâta timp înăuntru şi mi-a spus că a fost pus să mai dea o declaraţie cu ce s-a întâmplat în 1989, în care să nu mai treacă ora. Şi i-am spus: ‘Tu ştii că acum m-ai băgat pe mine în belea?’ Mă supărasem şi pe el că a putut face asta. Când prim-procurorul general m-a chemat iar înăuntru i-am spus doar atât: ‘Şi consideraţi că veţi schimba toate declaraţiile şi actele care sunt şi la spital şi peste tot?’ şi am plecat. De asta nu am încredere în rechizitoriul procurorului Ungureanu, pentru că e fapt concret, persoana mea. Nu i-a interesat să vadă cum s-a întâmplat, au făcut anchetele pe genunchi, din birou”, afirmă Ghiorghiu.
….
Dorin Uzun îşi mai aminteşte că, într-una din zile, ajungând la Spitalul nr.3, unde se împrietenise cu şeful de obiectiv pe perioada cât a cărat o parte din morţi şi răniţi, l-a rugat să îi arate morga spitalului.
“La un moment dat, l-am rugat pe cel care luase în comandă Spitalul 3 să îmi arate şi mie ce este la Morgă. Eu în noaptea de 23 decembrie am cărat morţii şi răniţii la spital. Ţin minte că pe unul am încercat să îl iau în braţe şi mi-a intrat mâna până la încheietură în el. Era mort, avea o rană mică în faţă şi o rană mare în spate. Am fost şi am văzut ce era în Morgă şi când ne-am întors mi-a arătat gloanţele care au fost scoase din morţii şi din răniţii din Brăila. A pus o coală A4 pe masă, avea un săculeţ de pânză şi a deşertat gloanţele pe masă şi a început să îmi spună: ‘ăsta e 7,62, ăsta e 7,65, ăsta nu îi ştiu calibru’ şi s-au făcut două grămezi. Gloanţe de 7,62 şi 7,65 aveau armata, miliţia, securitatea. Când le-a separat, grămada de gloanţe extrase de alte calibre era de două ori şi ceva mai mare decât cea de 7,62, şi 7,65. Atunci l-am întrebat: Eşti de acord să filmăm aceste lucruri? ‘Bineînţeles’, mi-a spus”, povesteşte Uzun.
Ca să facă rost de o cameră video, care era o raritate în 1989, Dorin Uzun a mers la La Cinematograful Central, unde era un centru de înregistrări audio, care aparţinea de Cooperativa Metalochimica, unde el lucra, şi l-a convins pe preşedintele cooperativei să îi dea pe proces verbal o cameră video nouă, cumpărată în urmă cu trei săptămâni, cu scopul de a se face filmări la nunţi.
“Când am mers la spital cu camera să filmez gloanţele, cel cu care vorbisem cu o zi înainte mi-a spus că am nevoie de o aprobare de la Consiliu. Am mers la Gabi Dămăroiu, i-am spus despre ce este vorba, am mers împreună la Vasile Datcu, cel pe care îl numisem prefect, mi-a făcut imediat hârtia la maşină, mi-a pus ştampila şi m-am întors cu ea la spital. Când i-am dat hârtia, mi-a spus: ‘Dar nu le mai am’. De ce? ‘Păi acum au fost doi civili cu ordin scris şi le-am predat’. Nemaiavând ce gloanţe să filmez, am mers în spital şi am filmat toţi răniţii, am stat de vorbă cu ei, totul era sub formă de interviuri. Pe caseta asta apărea şi cum a luat foc Romarta. Pe data de 27 decembrie, aşa bătut cum eram, am mers la Bucureşti şi am predat caseta la Televiziunea Română, domnului Cacoveanu şi domnului Marinescu şi am mâncat bătaie încă o dată, pe motiv că acea casetă era făcută în studiouri în străinătate. Caseta aceea s-a pierdut, deşi noi am lăsat-o în televiziune, de asta Brăila nu apare nicăieri, zici că este ciuma României”, spune Uzun.
Foto: (c) Ecaterina Ignat/AGERPRES (nota: din nenorocire, numai acest foto exista din/despre articolul acesta important din Libertatea (Braila), 23 ianuarie 1990)
%20Ecaterina%20IgnatAGERPRES.JPG)
“Sint acele elemente fantatice, asasine, slugile dictatorului. Braila, prin cele doua nave prezidentiale bine inarmate, aflate la Dunare, a facut parte dintr-o varianate de scoatere din tara a celor doi dictatori. Au fost atacate cazarmile din cartierul Viziru, sediul fostului Comitet judetean al PCR si alte obiective. A atacat o formatie de 5-6 elicoptere mici in care erau amplasate comandouri de 5-6 [nota: sic] persoane.
Elicopterele erau dotate cu armament usor de bord-mitraliere de calibru 7,62 mm si tunuri de 38 mm. Ei cunosteau foarte bine dispozitivele noastre. Uluitor este faptul ca erau dirijate prin radio, de la sol. Erau bine infiltrati in sistemele noastre telefonice de ascultare. Detinem un intreg caiet de dezinformari; ei au paralizat la un moment dat toate sistemele noastre de legaturi teritoriale, au inregistrate voci prin care o alta persoana se putea subtitui mie sau altor ofiteri. Iata si un exemplu in acest sens: La comandament am primit telefon de la Ianca, in care mi se comunica ca aerodromul militar de acolo a fost ocupat de o unitate de parasutisti. Ni se crea ajutor. Am utilizat pentru control un telefon secret de care domnii securisti nu mai stiau. Asa le-am dejucat planul, aflind ca totul era diversiune.”
La intrebarea cine a tras in Braila, d-nul gen. Rizea spune “Elemente teroriste ale securitatii.”…
Rep. (Libertatea Braila): A descoperit armat ascunzatori de arme?
Gen.: Desigur, in cimitirul Sf. Constantin si in port.
Rep.: Au existat oameni care sa fie surprinsi in actiuni teroriste?
Gen.: Da. Au tras din cele mai diverse locuri utilizind si casele conspirative.
Rep.: Cite case conspirative a gasit armata?
Gen.: Destule. Multe nelocuite, dar dotate ultramodern, cu rezerve de hrana, cu munitii si posibilitati de tragere perfecte. Retineti ca au folosit si cartuse explozive de tip dum-dum. Pentru stergerea urmelor au folosit captatoare de tuburi. Au dispus de arme ultramoderne, inclusiv de lunete cu raze infrarosii, de arme cu teava-lisa, imitatoare de zgomot. Au dispus de slupe proprii, de barci pneumatice, dotate cu motoare de tip “Johnson”.
Rep.: D-le general, credeti ca au existat in Braila alte forte paralele, neincluse pe statele de plata oficiale?
Gen.: Eu, personal, cred ca da. Securitatea a distribuit arme unor elemente declasate, unor tigani care au tras din cimitirul Sf. Constantin. Aici am gasit un mini-depozit de arme si curios, unele de fabricatie artizanala. Avem indicii ca indivizii au fost platiti cu importante sume de bani necontabiliati.”…
Gen.: Elementele teroriste au folosit uniforme si grade militare pentru a semana confuzie, pentru a introduce panica si deruta. Una dintre cele mai edificatoare dovezi e harta cu interceptarile convorbirilor radio, detinuta de o unitate speciala de-a noastra. S-a emis din mai multe puncte. Avem o banda de cinci file, reprezentind convorbirile codificate pe care-le au avut. Au mai fost descifrate trei sferturi din acestea. Mai este de identificat o singura persoana.”
Ciprian Banciu, “Braila–lotcile ucigase,” NU ! [Cluj], (24-31 august 1990) nr. 22, p. 7.
“Iata ce spune lt. maj. Ionut Voicu aflat in noaptea de 23/24 decembrie in padurea Stejaru: ‘Din nou se aud zgomotele gloantelor. Au un suierat specific, banuim ca sint de calibru redus (dimineata presupunerea s-a adeverit, am gasit gloante de calibru 5,6 mm). Nu sint flacari la gura tevii. Dei au ascunzator la gura tevii.”
Ciprian Banciu, “Braila–lotcile ucigase,” NU ! [Cluj], (24-31 august 1990) nr. 22, p. 7.
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 