(purely personal views, based on over two decades of prior research and publications)
(Constantin Iftime, Cu ION CRISTOIU prin infernul contemporan, Bucuresti: Editura Contraria, 1993, pp. 126-127.)
Citeste mai mult: adev.ro/nv1int
Până la urmă v-aţi lămurit cine se afla în spatele revistei „Zig-Zag”, spuneaţi că erau tot „băieţii”…
–Cu Octavian Mitu şi acum sunt în relaţii bune, e prin America, consilier. Nu am abordat problema, sunt un om delicat. Dar cum să vină un absolvent de facultate să facă un ziar în ianuarie 1990? După părerea mea, toţi cei care au făcut atunci ziare – patroni, nu ca mine – aveau în spatele lor „băieţii”.
Adică aveau legături cu fosta Securitate.
–Da, ăia care aveau bani. Dar staţi să ne lămurim. Să nu plecăm de la premisa că era fosta Securitate care voia să păstreze ceauşismul. Nu, era fosta Securitate care voia să facă bani în noua orânduire. Asta a fost şi una din forţele principale care l-a răsturnat pe Ceauşescu. Au zis „bă, îl răsturnăm şi facem bani”.
O zonă a fostei Securităţi care, după ’90, s-a plasat împotriva lui Ion Iliescu.
–Da, păi de la început a fost. Era fosta Securitate care voia să facă capitalism. Mulţi dintre ei fuseseră în Occident, văzuseră ce e p-acolo, şi le-a fost greu să mai accepte comunismul.
Simţeaţi şi vreo influenţă în partea editorială dinspre această zonă a Securităţii?
–La „Zig-Zag”, în prima fază, făceam bani. Eu acolo n-am avut acţiuni, vă imaginaţi ce idiot eram! Mie îmi părea bine că sunt şef în presă. Cei care erau în spate adunau un profit uriaş, dar nu ştiu cine erau. Şi pe măsură ce s-a înaintat către fenomenul Piaţa Universităţii, aprilie-mai 1990, tonul revistei a început să deranjeze. Bănuiesc că adevăraţii proprietari, cunoscuţi de către oamenii lui Iliescu, au început să fie sunaţi. Momentul de declic, în care s-au hotărât să scape de mine, a fost un editorial al meu în care scriam despre o deplasare a lui Ion Iliescu în Iugoslavia. Acolo luase un singur jurnalist, o ziaristă despre care aveam bănuieli rezonabile că e mai mult decât o simpatie a lui. Şi atunci am scris un editorial în două ape, nici nu spunea că… mă rog, dar în acelaşi timp mă întrebam „cum, domnule, din toţi ziariştii din România, o iei doar pe ea?”. Era Carmen Firan, fusese secretara lui la Editura Tehnică. Asta a deranjat şi s-a pornit o operaţiune de îmbolnăvire a mea. Am avut o problemă la şold şi m-am dus, ghinionul meu, la policlinica Ministerului de Interne. Eu, în perioada respectivă, îi apărasem pe foştii securişti. Îi apărasem şi dintr-un calcul comercial: întotdeauna e bine să aperi pe ăla care e hăituit de oficialităţi pentru că îţi dă documente. Oficialitatea nu-ţi va da niciodată.
Un istoric american specializat pe Revoluţie a spus că articolele apărute în „Zig-Zag” pe subiectul decembrie ’89 subliniau nişte teme apropiate de interesele fostei Securităţi.
–Bate câmpii! Poziţia fostei Securităţi nu era în sensul că eu scriam editoriale. Noi eram cu Piaţa Universităţii, cu Opoziţia, dar în chestiunea evenimentelor din decembrie ’89 am dat foarte multe documente care spuneau adevărul. Sigur că ele erau anti-Iliescu.
Citeste mai mult: adev.ro/nv1int
————————————-
(Constantin Iftime, Cu ION CRISTOIU prin infernul contemporan, Bucuresti: Editura Contraria, 1993, pp. 126-127.)
Constantin Iftime: Cat ati stat la “Zig-Zag” ati avut sentimentul ca sunteti manipulat, ca revista este intoxicata?
Ion Cristoiu: Nu…De unde au pornit toate aceste legende cu manipularea? Eu am fost primul care, in “Zig-Zag” am deschis acea lunga campanie in legatura cu Revolutia. Despre revolta populara si lovitura de stat. Dintre cei care ne aduceau documente pe aceasta tema, era si celebra gazetarita de la “Europa” [e vorba de Angela Bacescu]. Ma trezisem intr-o zi cu o cetateanca in redactie, care sustinea ca vrea sa spuna adevarul, ca nu are nevoie de nici-un ban si ca are multe documente. Intr-adevar, a adus foarte multe documente, care dadeau si punctul de vedere al Securitatii despre 22 decembrie 1989. Le-am publicat. Ulterior, vazand ca ea, Angela Bacescu, a ajuns la “Europa”, am putut presupune ca fusese infiltrata. Dar nu regret si nu am constiinta ca am fost intoxicati. Asa am avut mult succes. In acea perioada conta si punctul de vedere al celeilalte parti. Eu am aceasta obsesie, nu poate sa existe democratie in care punctului celuilalt de vedere sa i puna pumnul la gura. Pana in aprilie 1990, Securitatea fusese prezentata ca o forta a raului. Stiam foarte bine ca, potrivit scenariului, nu ar fi putut sa aiba loc aceasta lovitura de stat fara contributia macar a unei parti a Securitatii. Deci Securiataea voia sa ajunga la o asemenea gazeta, care avea un atat de mare succes. Chiar daca veneau si ei cu puncte de vedere, nu am considerat ca suntem intoxicati. Succesul ziarului dovedea ca cititorii nu erau atat de prosti. Isi dadeau seama ca si in ceea ce sustinea Securitatea era ceva adevar. Era o tema absolut noua. Un punct de vedere socant intr-o perioada in care puterea inca glorifica Revolutia si vorbea mereu de martiri…Iata, cineva incerca, cu documente, sa aduca un alt punct de vedere. Asa am reabilitat situatia de la Sibiu [fieful lui Nicu Ceausescu] si am aratat ca acolo a fost o mare cacialma. Am reabilitat asa-zisa batalie cu scoala de politie de la Baneasa. Am aratat ca, de fapt, nu fusese nici un terorist acolo. Ulterior, toate lucrurile astea s-au confirmat.
Constantin Iftime: Pana la urma, Paunescu a fost adus la “Zig-Zag”
Ion Cristoiu: …Bineinteles, in primul sau editorial, Paunescu a spus ca vrea sa puna “Zig-Zag”-ul pe sine si a inceput elogiile la adresa lui Iliescu. Gestul a fost catastrofal.
(Constantin Iftime, Cu ION CRISTOIU prin infernul contemporan, Bucuresti: Editura Contraria, 1993, pp. 126-127.)
Angela Bacescu, “Adevarul despre Sibiu,” Zig-Zag, nr. 15, 19-26 iunie 1990, p. 8:
ziarista vorbeste in articolul acesta despre “asa-zisilor teroristi de la Sibiu” si despre “teroristii imagnari“:
“Toti arestati din bazin ofiteri si subofiteri de la Ministru de Interne, erau nevinovati. Ei nu au fost teroristi. Ei au fost omoriti si retinuti cind civilii aceia ne impuscau pe strazile Sibiului.”
Angela Bacescu, “Unde e Mortul lui Veverca?” Zig-Zag, nr. 25, 28 august – 3 septembrie 1990, p. 8.
Cazul Gheorghe Ionescu Olbojan
excerpt from
April 03, 2002
ION CRISTOIU’S ‘ZIG-ZAG’ AS GATEWAY
In the early 1990s, perhaps no mainstream publications served more as a haven for former Securitate officers and informers than the weeklies edited by Ion Cristoiu, in particular “Zig-Zag” and “Expres Magazin.” The Timisoara revolutionary Marius Mioc has gone so far as to call Cristoiu “the spearhead of the campaign to falsify the history of the revolution” (Mioc, 2000a). Cristoiu’s two most famous alumni are undoubtedly 1) Pavel Corut, a former Securitate officer who wrote under this name and the pseudonym “Paul Cernescu” for “Expres Magazin” during 1991 and 1992; and 2) Angela Bacescu, who since writing for “Zig-Zag” during the spring and summer of 1990 has been a mainstay for the notorious “Europa,” a veritable mouthpiece of the former Securitate (see Hall, 1997; for background on Corut, see Shafir 1993). Both strove during their tenure at Cristoiu’s publications to minimize and negate the Securitate’s role in the deaths of over 1,100 people in December 1989, particularly the Securitate’s responsibility for the so-called post-22 December “terrorism” that claimed almost 90 percent of those who died during the events.
Nevertheless, in the early 1990s, Cristoiu’s “Zig-Zag” and “Expres Magazin” were widely regarded as pillars of opposition to the rump Communist Party-state bureaucracy that made up the National Salvation Front (FSN) regime of President Ion Iliescu — including a large proportion of the former Securitate. To the extent that Cristoiu and his publications became the object of suspicion and cynicism within the opposition, it was because of an alleged slipperiness and inconsistency in his treatment of Iliescu — he was accused of cozying up to the regime when it appeared to benefit his interests (based on my own experience in discussions with various journalists and intellectuals in Romania between 1991 and 1994).
Probably no publication played a larger role in 1990 in rewriting the history of December 1989 than “Zig-Zag,” edited at the time by Ion Cristoiu. Because those analysts who have commented on the role of “Zig-Zag” in 1990 have focused almost exclusively on the change in coverage — a turn toward more favorable coverage of the FSN and President Iliescu after former Ceausescu court poet Adrian Paunescu took over editorship of the weekly from Cristoiu for a time during late 1990 and early 1991 — it is important to note that much of the most damaging revisionism began long BEFORE Paunescu became senior editor. As Marius Mioc notes, in an interview with Lucia Epure of the Timisoara daily “Renasterea Banateana” in September 1990, the notorious Ceausescu court poet Corneliu Vadim Tudor was asked which paper he enjoyed reading most (Mioc, 2000a). His response: “‘Zig-Zag.’ I like this boy, Ion Cristoiu.” The reason for Tudor’s appreciation of Cristoiu’s journal is “easy to understand,” according to Mioc, since that weekly “was the first [publication] that, after December 1989 (and especially after the May 1990 elections), began the campaign to rehabilitate the pro-Ceausescu theory of the revolution” (Mioc, 2000a). Indeed, in June 1990 when “Romania Mare” — a publication that at the time was supportive of the Iliescu regime — first began to appear, Tudor would list his favorite publications. At the top of the list with five out of five stars was “Zig-Zag,” a publication that under Cristoiu had developed a reputation as a critic of Ion Iliescu and the FSN!
It is hard to state with certainty what exactly Cristoiu’s role was in having his publications serve as a conduit for revisionist Securitate disinformation. This much is clear, however: Cristoiu was not unwitting for long about the backgrounds of the former Securitate personnel who came to work for him. Asked point blank about the Bacescu case in a book-length interview in 1993, Cristoiu was unrepentant. He claimed that he realized from the beginning that Bacescu was writing to defend the interests of the former Securitate but, since “there was something true in what the Securitate was saying,” he allowed her to publish (Iftime, 1993, p. 126). Cristoiu stated that he had “no regrets” and denied that it was accurate to assert that “Zig-Zag” had been “manipulated,” even though he admitted that Bacescu had shown up “without need of money…and she brought a lot of documents with her.” Cristoiu justified Bacescu’s sympathetic presentation of the Securitate in the December events as follows:
“Until April, 1990, the Securitate had been presented as a force of evil…. [Thus] [i]t was an absolutely new theme [to write that the Securitate had been innocent of the charges against them]. A shocking point of view in a period when the government was still glorifying the Revolution and always talking about martyrs…” (Iftime, 1993, p. 126).
Only in this way, Cristoiu concludes, was it possible to learn that “not a single terrorist had existed” in Sibiu — the city in which Nicolae Ceausescu’s son, Nicu Ceausescu, the so-called “Little Prince,” was party first secretary — a story which he maintains “was later confirmed” (Iftime, 1993, p. 127).
Despite Bacescu’s unambiguous ties to the former Securitate since she transferred to “Romania Mare” and then permanently to “Europa” in late 1990, to my knowledge — short of Marius Mioc — no Romanian writer has gone back to compare what Bacescu wrote after leaving “Zig-Zag” with what she wrote while at “Zig-Zag” or to scrutinize the validity of the allegations she made about the December 1989 events in the pages of that weekly. Significantly, for example, the article written by Bacescu to which Cristoiu alludes as exonerating the Securitate in the Sibiu events was reprinted VERBATIM in Tudor’s “Romania Mare” after she transferred to that publication in the second half of 1990 (Bacescu, 1990 a and b). Clearly, the publication of an article exonerating the Securitate by someone who did little to hide her connections to the former secret police — first in a publication bitterly critical of the Iliescu regime and then in a publication supportive of the very same regime — should have raised alarm bells and led to scrutiny of her claims. In the confused, stultifying, and slightly surreal context of post-Ceausescu Romania, however, it did not do so.
http://www.rferl.org/content/article/1342502.html
https://romanianrevolutionofdecember1989.com/big-chills-unexpected-shills-sibiu-july-1990/
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 