Gocz Elvira (Elvira Gocz, Elvire Gozin) la un spital bucurestean la sfarsitul lunii decembrie 1989 (video)
(purely personal views, as always, based on over two decades of prior research and publications)
Below, a quite extraordinary video I stumbled across, abou Elvira Gocz, at the time 20 years a member of the French Red Cross and 5 years of the “Doctors of the World,” who came to Bucharest to care for the wounded in December 1989. From approximately 19:30 to 21:45 there is discussion of the use of illegal dum-dum bullets, including the wounded patient Victor Chivu. Chivu recounts that he was shot by someone with a small western-made automatic weapon, and then details the characteristics of the bullet with which he was shot in his left thigh, that it had a “crestatura” (notch) that made it so lethal upon impact. The description from the video, in addition to information found on Marius Mioc’s blog, confirms that this is Victor Chivu, one of the “Patriotic Guards” guarding the Gheorghe Marinescu Hospital in Bucharest (in which the filming apparently takes place) and that he was wounded on 29 December 1989, therefore four days after the execution of the Ceausescus.
Gocz Elvira — Bukarest 1989 posted by CsernatonTV
Numitul Chivu Victor, fiul lui Gheorghe şi Ioana, născut la data de 11.08.1958 în com. Costeşti, jud. Teleorman, cu domiciliul în Bucureşti (…) a făcut parte din gărzile patriotice care au asigurat paza Spitalului „Gh. Marinescu”, iar în dimineaţa zilei de 29.12.1989 a fost rănit prin împuşcare în coapsa stângă.
Conform raportului medico legal nr. A1/3163/1991 a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale.
– Mamici, olyan boldog vagyok, hogy végre egy karácsonyt együtt tölthetünk!
– Én is, drágám! Estére felöltöztetjük a fenyőt!
Valentin alig tette le a gyantaillatú karácsonyfát, amikor megszólalt a telefon. S hát ki hívott?
– Itt a Médecins du Monde – jelentkezett be egy hang. – A belügyminisztertől szereztük meg az ön címét, mert nyilvántartásunk szerint ön háborús nővér, és románul is beszél. Háború van Romániában, és nagy szükségünk lenne önre!
– Háború?… Romániában? – képedtem el.
– Ön nem hallotta, hogy kitört a forradalom? Megdőlt a Ceauşescu-rendszer! Kérjük tisztelettel, hozza az útlevelét, a legszükségesebb csomagját, és fél óra alatt jelentkezzen a Médicins du Monde székhelyén. (…)
* Már a második vagy harmadik napon nehéz feladat elé kerültünk. Csapatnyi orvos társaságában egy francia újságírót kellett megkeresnünk, azonosítanunk a hullaházban. Jean Calderon az elsők közt érkezett Bukarestbe, és szemtanúk szerint egy tank megütötte, összetörte a fejét. El kellett mennünk a bukaresti Törvényszéki Bonctani Intézetbe. Még elmondani is borzalmas, hogy milyen kép fogadott minket. Színültig volt a hullaház! Egymás hegyén-hátán feküdtek a halottak. Pakolnunk kellett őket egyik helyről a másikra. (…)
* Az expedíció végeztével, közel három hónap múlva még több mint hatvan súlyos beteget kezeltünk Franciaországban. Én foglalkoztam velük, mert nyelvükön tudtam szólni hozzájuk és így közeli kapcsolatba kerültünk. Nagy dolog, ha egy beteg emberrel anyanyelvén tud beszélgetni az, aki őt gyógyítja. Egy sepsiszentgyörgyi magyar is volt a sebesültek közt, gyomorlövést kapott, többször kellett őt újraoperálni, de végül sikerrel járt. Úgy emlékszem, Karácsony Dezsőnek hívják.
Here is some discussion about Elvira Gocz from a Romanian daily:
Elvira Gocz (Elvire Gozin – cum i-au spus francezii) e cunoscută în lumea occidentală pentru vasta activitate umanitară pe care o desfăşoară, fiind împlicată în misiuni filantropice atât pentru sprijinirea spitalelor şi a copiilor săraci din România cât şi din numeroase colţuri ale lumii. “M-am născut la Covasna, în 1939, în familia Gocz. Au trecut mulţi ani de atunci… La 5 ani am rămas orfană, a murit mama. La 12 ani eram servitoare la Sfântu Gheorghe. Când aveam 14 ani am venit acasă fiindcă este o ţesătorie aici, la Covasna, se cheamă «Pacea». Am auzit că se caută ţesătoare iar eu ştiam de la bunica mea să ţes. Am mers să mă angajez. «Căutaţi ţesătoare», am zis? «Da. Tu ştii să ţeşi?» «Da.» «Şi câţi ani ai?» « Păi… cât trebuie să am?» «16!» «Am făcut deja 16 şi jumătate!…», am spus falsificându-mi vârsta…”, îşi aminteşte zâmbind doamna Gocz de anii copilăriei grele. După ce a uimit prin îndemânare, a fost angajată fără să i se mai solicite certificatul de naştere. “Aveam 14 ani în realitate iar când am ajuns la pensie nu corespundeau anii.. (râde). Am fost apoi ţesătoare la Moscova, la fabrica de textile “Derjinski” şi am făcut şi Şcoala Medicală “Botkina”, de soră de război. Săream cu paraşuta, cu kalaşnikov-ul, din avion… Am fost soră de la 18 ani, la Moscova. În ’62 am venit înapoi, am lucrat la Spitalul Militar dar nu mi-a convenit şi am plecat…”, continuă doamna Elvira Gocz.
“Evadarea”
Diploma obţinută la Moscova avea să fie asemenea unui paşaport către viaţa mult dorită a Occidentului, unde avea să ajungă cu sacrificii uluitoare.
În 1967, a luat într-o zi o decizie pentru care nu exista cale de întoarcere. Cu diploma de soră de război în geantă, a hotărât să părăsească România. Însoţită de băieţelul de trei ani, Valentin, care-şi strângea cu putere la piept ursuleţul de pluş, a plecat la Budapesta. A cusut câteva grame de otravă la rever, pentru ultima “frontieră” însă gândul pe care l-a avut a fost de la început al supravieţuirii şi al unei noi vieţi, în libertate. O libertate pentru care a plătit un preţ scump, închisoare şi zile necontenite de muncă teribilă.
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 