The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

Vladimir Tismaneanu: “…onesta ancheta jurnalistica a lui Grigore Cartianu (publicata sub titlul de carte: “Sfârşitul Ceauşeştilor”)”

(purely personal views, as always, based on over two decades of prior research and publications)

Vladimir Tismaneanu:  “Este un lucru demonstrat cu prisosinta si de onesta ancheta jurnalistica a lui Grigore Cartianu (publicata sub titlul de carte: “Sfârşitul Ceauşeştilor”).”

https://tismaneanu.wordpress.com/2010/07/21/deshumarea-lui-ceausescu-un-pas-spre-adevar/

 

Mircea Marian 22 iunie 2010

Bietul Cartianu! A ajuns și vuvuzela Securistului Patriot.

Dacă vă era dor de tezele aripii patriotice a securiștilor, teze care susțin că evenimentele din decembrie 1989 au fost opera spionilor unguri și ruși, iar cei care i s-au opus lui Nicolae Ceaușescu erau plătiți de către „cercurili” din străinătate, vă recomand cu căldură cartea „Sfârșitul Ceaușeștilor”, în care Grigore Cartianu scrie după dictare poveștile fostului vicepreședinte al lui Gigi Becali, Alex Mihai Stoenescu. Din această carte veți afla că rușii au invadat România în decembrie 1989 (Cartianu identifică nu mai puțin de 30.879 de turiști dubioși, echivalentul a aproape trei divizii sovietice motorizate), iar ceea ce s-a întâmplat la Timișoara în 16 decembrie 1989 a fost o „diversiune”. Dovada? Printre altele, un interviu al lui Stoenescu cu S.O.Vântu, care însă nu spune tot, pentru că se teme! Și, strecurate printre aceste vechi teorii conspiraționiste, o informație inedită: „Tovarăşul se întoarce cu faţa spre boscheţi, slăbeşte cureaua de la pantaloni, deschide nasturii unul câte unul, scoate… vorba aia… şi dă drumul unui jet subţire. Marele Conducător termină repede, ca de obicei, iar ultimul strop, tot ca de obicei, îi cade în pantaloni.” De unde o fi știind Cartianu că „Marele Conducător” termină repede, „ca de obicei”?

http://www.kiseleff.ro/2010/06/22/bietul-cartianu-a-ajuns-%C8%99i-vuvuzela-securistului-patriot/

https://www.literaturadeazi.ro/rubrici/istoriile-mele/lovitura-falsa-de-la-iasi-rolul-lui-tokes-la-timisoara-21978

Scânteia se aprinde la Timişoara
În Banat, lucrurile erau clare. Toate acţiunile desfăşurate atât din exterior, cât şi din interior erau orientate în jurul preotului Laszlo Tökes. Încă din 10 decembrie 1989, pastorul reformat şi-a anunţat enoriaşii că pe 15 decembrie nu va putea oficia slujba pentru că va fi evacuat.
Istoricul Ioan Scurtu a publicat o informare a Securităţii referitoare la legăturile lui Tökes cu serviciile de spionaj străine. „Aveam dovezile trădării, chitanţa olografă scrisă de pastor, pentru 20.000 de lei, şi două pagini cu informaţii, toate găsite la ieşirea din ţară a doi cetăţeni maghiari, cadre ale serviciilor de specialitate din ţara vecină”, se menţiona în document.
Colonelul Gheorghe Raţiu spune că pastorul de origine maghiară era monitorizat la sânge: “În ultimele săptămâni, sâmbăta şi duminica, intrau şase sau şapte maşini din Ungaria, făceau filaj la Timişoara şi încercau să-i dea semnale lui Tökes. Aveam microfoane la Tökes în birou”.
Timişoara avea toate atuurile pentru a fi locul de unde să plece scânteia revoltei. Măsurile lui Ceauşescu de a evita o mişcare de masă au fost practic inutile. Una dintre aceste măsuri poate stârni chiar râsul. E vorba de închiderea talciocurilor din Timişoara pe 15 decembrie. Talciocul era locul de unde tot românul încerca să cumpere cafea, săpun, ceasuri electronice, ţigări străine sau gumă de mestecat cu surprize.
Pe 16 decembrie însă, începe marea surpriză pentru Ceauşescu: diversiunea. Numărul persoanelor din faţa reşedinţei lui Tökes creşte din oră în oră, iar după ora 17.00, câteva grupuri devin mai agresive. E oprită circulaţia, iar tramvaiele sunt imobilizate pe linie.
Din acest moment, la Timişoara începe asaltul asupra instituţiilor statului comunist. Un asalt silenţios, tenace, realizat de profesionişti. Timp de trei zile, reacţia populaţiei este mai degrabă prudentă. Cu excepţia zilei de 17 decembrie, când în Piaţa Operei se strâng circa 3.000 de oameni, puţini timişoreni se încumetă să se alăture activ revoltei. Firul se rupe însă decisiv pe 20 decembrie, când se produce masa critică. Localnicii ies în stradă cu miile, apoi cu zecile de mii, consfinţind transformarea Timişoarei, incredibil şi eroic, într-un oraş „liber de comunism“.

Episodul 17: Asaltul tăcut al turiștilor sovietici

http://www.literaturadeazi.ro/rubrici/istoriile-mele/asaltul-tacut-al-turistilor-sovietici-21437

Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

http://www.literaturadeazi.ro/rubrici/istoriile-mele/o-tara-libera-dar-sub-ocupatie-sovietica-21700

 

 

http://www.eva.ro/actualitate/stirea-zilei/adevarul-despre-sfarsitul-ceausestilor-articol-33672.html

Adevărul despre sfârşitul Ceauşeştilor

Prezentăm în exclusivitate un capitol din cartea ”Sfârşitul Ceauşeştilor: Crimele Revoluţiei”, scrisă de Grigore Cartianu. E al doilea volum din serie şi va fi lansat în acest weekend la Târgul de Carte ”Gaudeamus”.

Prezentăm în exclusivitate un capitol din cartea ”Sfârşitul Ceauşeştilor: Crimele Revoluţiei”, scrisă de Grigore Cartianu. E al doilea volum din serie şi va fi lansat în acest weekend la Târgul de Carte ”Gaudeamus”.

Jurnalistul face o incursiune plină de pericole în acele zile tulburi din decembrie 1989 şi descoperă cine sunt adevăraţii terorişti. Printre ei veţi descoperi feţe cunoscute care au condus multă vreme România, cum ar fi Ion Iliescu, Silviu Brucan şi Nicolae Militaru. După mai bine de 20 de ani ştim cine l-a omorât pe Ceauşescu şi cine a tras în noi. Cartea a fost publicată de editura ”Adevărul” într-un tiraj de 100.000 de exemplare. Din primul volum, ”Sfârşitul Ceauşeştilor: Să mori ca un animal sălbatic”, s-au vândut 80.000 de exemplare.

Ei au tras în noi după 22!

Ion Iliescu, Silviu Brucan şi Nicolae Militaru sunt marii responsabili pentru cei aproape 1.000 de morţi de după fuga lui Ceauşescu. Iliescu, în calitatea sa de decident politic, a instalat un spion sovietic în fruntea Armatei. Brucan a fost creierul diversiunii prin Televiziune şi prin Radio.
Iar generalul Militaru şi-a asumat rolul de măcelar.

Pe 22 decembrie 1989, ora 12.09, România devenea brusc o ţară fără conducător. Scoaterea lui Nicolae Ceauşescu din sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, văzută din exteriorul Palatului ca o fugă cu elicopterul, era de fapt luarea acestuia prizonier de către Armată. Ceauşescu nu ştia, dar avea să afle curând. Dându-i senzaţia că-l salvează de furia mulţimii, care ameninţa cu pătrunderea în Palat, generalul Victor Atanasie Stănculescu îl deposedase, de fapt, de putere. Urmau câteva ore de joacă de-a şoarecele şi pisica, încheiate prin punerea dictatorului sub pază militară într-o cazarmă din Târgovişte. Brusc, Ceauşescu devenise un nimeni. Stănculescu s-a trezit stăpân peste o ţară euforică, eliberată de frică, dar şi cu structurile de conducere prăbuşite.

Generalul avea de luat decizii importante. Prima dintre ele: cum să gestioneze puterea? Exista tentaţia de a o păstra pentru el, timp de câteva luni,
şi a o preda civililor după alegeri libere. Dar a aflat rapid că nu e singur pe lume: în jurul orei 13.00, Televiziunea a început să emită pe lungimi de undă revoluţionare. Pe micile ecrane, euforia şi isteria se topeau într-un entuziasm general, care scotea, în sfârşit, milioane de oameni în stradă. De-acum, o ţară întreagă înţelegea că Nicolae Ceauşescu e istorie. Văzând figurile care se perindau pe ecranul televizorului său de la Ministerul Apărării, încercă să ghicească cine face jocurile la Televiziune. Nu putea, aşa, oricine să pornească emisia… să vorbească fiecare după cum îl taie capul. E cineva în spate, care face distribuţia… Stănculescu avu tentaţia de a opri emisia. Dădea un telefon la Palatul Telefoanelor, la colonelul Stelian Pintilie, şi harşt, apăreau „purici“. Dar generalul se gândi mai bine: balamucul ăsta s-ar putea să-i folosească… Aşezat pe scaunul de ministru, dădu telefon la infirmerie, să vină cineva să-i scoată, naibii, ghipsul ăsta nesuferit, că nu mai poate suporta mâncărimea de la piciorul stâng!

A trecut o oră de la evacuarea lui Ceauşescu şi ţara pare în carnaval. Toată lumea sărbătoreşte victoria. Peste tot, oamenii sunt fericiţi. Cu o excepţie: la Sibiu, unde se trage în draci. E ceva ciudat acolo… Gata cu Revoluţia, de-acum nu trebuie să mai moară nimeni în România! Dictatorul a fugit, dictatoarea e cu el, Armata e cu noi, Televiziunea a trecut şi ea de partea poporului, la fel Radioul şi ziarele…

Şi totuşi, se trage la Sibiu, iar în curând se va trage în toată ţara.Abia acum se pregăteşte adevărata baie de sânge! De ce, dacă dictatorii au fugit, iar puterea e în mâinile poporului?!

Morţii noştri, teroriştii lor

Cei aproape o mie de morţi de după fuga lui Ceauşescu au fost puşi, atunci, pe seama teroriştilor. Termenul a fost lansat prin Televiziunea Română, la scurt timp după reluarea emisiei în varianta „democratică“ (Televiziunea Română Liberă!), iar la originea lui s-a aflat un grup pro-sovietic condus de Silviu Brucan. În scurt timp, toţi emisarii acestui grup repetau insistent, pe post, ca nişte automate: „securişti“… „terorişti“…
„securişti-terorişti“. Şi Ion Iliescu, şi generalul Militaru, şi contraamiralul Cico Dumitrescu, şi căpitanul Lupoi…
Sperietoarea securisto-teroristă a fost promovată agresiv prin TVR şi folosită de noul grup de putere, condus de Ion Iliescu. De atunci, teoria acestui grup a rămas mereu aceeaşi: morţii din decembrie 1989 sunt opera „teroriştilor lui Ceauşescu“. Ulterior s-a demonstrat că aceşti terorişti n-au existat. Au existat, în schimb, altfel de terorişti. Teroriştii lor, ai celor care făceau alpinism spre putere.

Gogoaşa diversiunii securiste a demonstrat-o chiar Ion Iliescu, care, deşi a preluat puterea pe termen lung şi a avut la dispoziţie toate instituţiile statului, n-a arestat pe nimeni. Iar acolo unde a mai apărut câte-o condamnare răzleaţă, a intervenit prompt preşedintele Iliescu Graţiatorul.
Insistenţa unor „emanaţi“ de a pune crimele de după 22 decembrie pe seama „securiştilor fanatici ai lui Ceauşescu“ este nu doar stupidă, ci şi ticăloasă. Atât de fanatici au fost securiştii în apărarea cuplului dictatorial, încât l-au abandonat până şi gărzile de corp – ofiţeri din Direcţia a 5-a. La o oră şi jumătate după fuga din sediul CC, Ceauşeştii şi-au pierdut penultimul aghiotant (căpitanul Marian Rusu), în zona Titu-Boteni. O oră mai târziu, au rămas şi fără ultima gardă de corp (maiorul Florian Raţ), în centrul oraşului Târgovişte.

Să încercăm o încadrare în timp: când soţii Ceauşescu au rămas ai nimănui, în maşina unui necunoscut, ceasul arăta 14.20. În acel moment, Ion Iliescu pleca de acasă spre Televiziune. Aşadar, „odiosul dictator“ fusese abandonat complet de către Securitate înainte ca succesorul său să apuce
să se arate public! Într-o situaţie similară se afla Nicu Ceauşescu. Gărzile de corp l-au părăsit la Sibiu, astfel încât „Prinţişorul“ a fost victimă uşoară pentru descreieratul care l-a înjunghiat la intrarea în Bucureşti. Iar mai pe seară, cum să creadă cineva că Nicolae Ceauşescu
ar mai putea reveni la putere, când îl „îngropaseră“ deja, prin declaraţii oficiale, şi sovieticii, şi americanii, şi ONU, şi Papa de la Roma… plus ungurii şi bulgarii, RDG-iştii şi RFG-iştii, austriecii şi olandezii, François Mitterrand şi Margaret Thatcher… Îi spuseseră adio până şi venezuelenii!

Din punct de vedere politic, Ceauşescu era mort din după-amiaza de 22 decembrie. Îl abandonase toată lumea, în interior şi în exterior. Deci,
teroriştii trebuie căutaţi în altă parte.

Advertisements
 
%d bloggers like this: