The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

25 for the 25th Anniversary of the Romanian Revolution: #22 Fighting after the 22nd (Arad, Timisoara, Resita, Hateg, Caras-Severin, Caransebes)

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 28, 2014

(purely personal views as always, based on two decades of prior research and publications)

Hungarian language broadcast of Vojvodina (Novi Sad) TV, 24 December 1989.  Several claims from people who participated in the capture of terrorists (see 4:14) and claim those captured were foreign (see 5:01; at 5:35 reference to location of  Vinga, Arad county http://en.wikipedia.org/wiki/Vinga ) — most interesting is the claim at approx. 5:50-6:50 in Arad (live shots of fighting in Arad follow from approx. 7:00 to 8:30):  keep in mind these are people who claim to have participated in the capture of the “terrorists”

the speaker in brown talks about the County Council building coming under heavy gunfire from about 2 am, that the terrorists apparently parachuted people in somewhere between Timisoara and Arad, that they had succeeded in capturing 17 of them, he verifies they are definitely foreigners, and clarifies that they are presumably Libyans but they don’t know for sure; there was firing at the Bank, the Post Office, the Stadium, etc.

1989-es romániai forradalom Arad, Temesvár courtesy of  V. Joki

Published on Dec 22, 2014

Az 1989-es romániai forradalom a kelet-európai rendszerváltozások között a legvéresebb volt. Az ország diktátorát, Nicolae Ceaușescut és feleségét Elena Ceaușescut elűzték és kivégezték. A romániai forradalom előtt a többi kelet-európai ország békés úton oldotta meg a rendszerváltást; Románia volt az egyedüli ország a vasfüggöny mögött, ahol az átmenet erőszakos módon zajlott.
A Wikipédiából, a szabad enciklopédiából
A film, az Újvidéki Televízió (Vajdaság) híradójának készült: 1989 dec. 24.

another previously unseen Hungarian language video

Romania 89 by rendszerváltás

Published on Dec 11, 2014

Románia, Arad, Temesvár, 1989. december 22-23. Balogh László eddig be nem mutatott felvételei. A RETÖRKI segítségével.

———————————————————————————————————————————————————————————————–

Arad:

Sorin said that on the eve of the revolution…people in civilian clothes and carrying heavy bags began arriving [at the Hotel Parc in Arad] from Bucharest. “We knew they were police and that they were bringing guns…In the end that was where the sniping was from. (Harvey Morris, “Changing of the Guard for Doina Cornea,” The Independent (London), 15 January 1990) (I)

image0

Sorin said that on the eve of the revolution they were working over at the Park Hotel [Arad] which has a clear field of fire towards the army barracks.  People in civilian clothes and carrying heavy bags began arriving from Bucharest.  “We knew they were police and that they were bringing guns and we told the army but they took no notice.  In the end that was where the sniping was from.  The Manager of the Park was in on it.  She’s called Sanda Kern and she took holidays every year in West Germany and had a foreign car.  Her husband’s a barman at the airport.  Do you know what she is doing now?  She’s a member of the Arad National Salvation Front.”

Harvey Morris, “Changing of the Guard for Doina Cornea,” The Independent (London), 15 January 1990, p. 12.

 http://www.transira.ro/bb3/download/file.php?id=95617

 The Securitate and Militia terrorists–as in Sibiu https://romanianrevolutionofdecember1989.com/2013/08/16/final-boarding-call-for-taroms-special-rombac-service-from-bucuresti-to-sibiu-would-the-large-party-of-suspicious-soviet-tourists-please-report-to-the-gate-immediately-iv/ –preferred to travel by TAROM ROMBAC 111’s!  And where did Generals Nuta and Mihalea–and the 29 cadre traveling with them–head fleeing their role in the repression of demonstrators in Timisoara:  why the Hotel Parc, of course!  And, as we know, the hotel had already been prepared for them, as in other towns!

image0-003

image0-001

image0-005

image0-007

Maiorul Alexandru Chis, ” 22-24 decembrie 1989″ Armata Poporului, nr. 11 14 martie 1990, p. 3.

image0-009

And of course as elsewhere, the Securitate terrorists left their calling card:  exploding dum-dum bullets.

23 decembrie 1989: Tot la Arad “n-au existat gloante dum-dum”

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 21, 2009

Iată cum descrie această tragedie supravieţuitorul Ovidiu Păiuş: ”După ce am trecut de jumătatea Podului „Decebal” s-a început să se tragă bestial asupra noastră. Parbrizul camionului a fost dintr-o dată dezintegrat, fiind împroşcaţi cu mii de cioburi de sticlă, care mi-au intrat în gură, nas şi urechi, simţind însă o durere mai mare în palma stângă. Ulterior aveam să aflu că un glonţ „dum-dum” a explodat lângă capul meu! Norocul meu a fost că în clipa respectivă palmele mâinilor îmi acopereau faţa, schijele intrând în mâna stângă. Atât eu cât şi Andrei Safaleru ne-am lăsat pe spate, între scaune. Am deschis ochii, eram speriat că am orbit. Am reuşit să-l văd pe şoferul Ciumedean Dănuţ căzut peste volan, curgându-i sângele din gură. Mai târziu am aflat că un glonţ ieşit prin gură, i-a rupt patru dinţi. Speriat mi-am întors capul în cealată parte, tocmai când mandibula lui Doru Miclea a fost străpunsă de un glonţ. Dintr-o dată mandibula „i-a sărit” câţiva centimetri în faţă şi un şuvoi de sânge i-a ţâşnit pe gură! Atunci Andrei Safaleru a făcut o greşeală capitală, s-a ridicat în fund, după care s-a aruncat pe burtă. În noua sa poziţie l-au străpuns 17 gloanţe! Unul i-a intrat în plămân, iar restul, până la 17 gloanţe, în bazin şi în rinichi! Tot atunci, un glonţ „dum-dum” m-a lovit în laba piciorului. În momentul exploziei, adidasul mi-a fost smuls din picior! Apoi cabina basculantei s-a rabatat înainte şi am căzut de pe pod între malul râului Mureş şi intrarea în Ştrand! După circa 40 – 50 de minute am fost adunaţi de militarii care au inspectat zona, să vadă pe cine au împuşcat!” („Întrebătorul din Agora”, vol.I, p. 268 – 278).
Eveniment
printeazatrimite e-mail

22 – 25 DECEMBRIE’89

20 decembrie 2009 23:04

Declanşarea diversiunii în Arad
În seara zile de 22 decembrie se încheie cea de-a doua etapă a Revoluţiei din Decembrie 1989 la Arad, respectiv „revoluţia de catifea”, nonviolentă, şi începe cea de-a treia etapă, pe care am numit-o violentă, „revoluţia de sânge”, care durează până după 25 decembrie 1989, când au fost executaţi soţii Ceauşescu, însă ultimele focuri de armă s-a auzit până în 28 decembrie.
La scurt timp după preluarea puterii de către Comitetul Frontului Democratic Român, în după-amiaza zilei de 22 decembrie a început o diversiune concentrată, care a luat prin surprindere pe toată lumea. Analizând evenimentele din decembrie 1989 de la Arad am constatat că întreaga diversiune s-a desfăşurat pe mai multe paliere. Primul palier a fost la nivelul înspăimântării populaţiei, apoi, al doilea pentru intimidarea primei structuri de putere create de revoluţionarii care au intrat în sediul fostului Comitet judeţean de partid, iar al treielea palier a fost la nivelul structurilor militare, de apărare, care au primit o serie de informaţii şi ordine contradictorii. Toate cele trei nivele de diversiuni au fost foarte bine orchestrate de cineva care a acţionat din umbră, fără să mai poată fi depistat până în prezent.
La circa două ore de la preluarea puterii au început să apară primele zvonuri alarmante că există forţe ascunse care îl vor apăra pe Ceauşescu. Lumea începea să vorbească despre trupe de comando speciale, respectiv despre „terorişti”.
La ora 15,20 a apărut zvonul că apa este otrăvită în Arad! Avertismentul a fost rostit de la balconul Consiliului, de unde, cu puţin timp în urmă, liderul revoluţiei din acest oraş a declarat Aradul oraş liber, apoi s-au perindat la microfon o mulţime de vorbitori. „După un timp, după ce a apărut zvonul că apa este otrăvită, nu ştiu exact cât timp a trecut – ne-a mărturisit revoluţionara Ofelia Călugăru –  când tocmai aveam eu microfonul în mână, a venit o informaţie care ne-a liniştit. S-a apropiat de mine un domn, care mi-a spus:”Mă numesc Trifa Ioan şi am venit să vă anunţ că apa nu este otrăvită în Arad, personal vin de la laborator, unde mi s-a confirmat acest lucru!”.
Temuţii generali Nuţă şi Mihalea de la Timişoara sosesc la Arad
În seara şi noaptea zilei de 22. decembrie 1989 Aradul a fost teatrul de desfăşurare a unei ample acţiuni de diversiune psihologică, care a născut şi întreţinut o psihoză teroristă în rândul populaţiei şi a creat suspiciune şi confuzie între forţele care trebuiau să menţină stabilitatea. Psihoza a fost amplificată odată cu sosirea la Arad a doi generali M.I., Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu cu mai mulţi „colaboratori”. Având în vedere densitatea evenimentelor întâmplate în cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie 1989, vom prelua, pentru autenticitatea relatării, această secvenţă din Raportul Comisiei Senatoriale, menţionat mai sus.
În ziua de 17 decembrie 1989, cei doi generali au fost trimişi la Timişoara din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Ei au făcut parte din grupa operativă, alături de alţi generali din armată şi ofiţeri superiori, trimişi de Ceauşescu pentru organizarea lichidării „tulburărilor”.
„După fuga soţilor Ceauşescu, cei doi generali, intenţionând să revină la Bucureşti, s-au urcat în avionul care făcea cursa regulată Timişoara – Bucureşti, dar care în 22 decembrie 1989, din lipsa de pasageri suficienţi, a suplinit şi cursa Arad – Bucureşti, astfel că avionul a făcut o escală la Arad. Cursa a avut o mare întârziere, trebuia să plece din Arad la orele 17,50, dar a aterizat abia după orele 21,00. Era un „RomBac 111”, din care au coborât iniţial pasagerii pentru Arad. După ce la Bucureşti, gl. Zărnescu, comandantul aviaţiei civile, a interzis continuarea zborului, pasagerilor rămaşi în avion li s-a comunicat că datorită condiţiilor meteorologice avionul nu mai poate pleca la Bucureşti, că vor continua zborul a doua zi şi se va asigura transportul acestora la gară sau la hotel. Cei doi generali au plecat de la aeroport spre hotel cu autoturismul şefului compartimentului antiterorist (M.I.).
În acelaşi avion era şi un grup de 5 revoluţionari din Timişoara, în frunte cu Lorin Fortuna, care doreau să ajungă la Bucureşti, la Televiziune şi la FSN. Acest grup s-a întors la Timişoara încă din seara respectivă.
Pasagerii pentru Bucureşti, în număr de 29, au fost cazaţi la hotelul „Parc”.
În cursul serii, de la Bucureşti, în numele gl. Guşe, s-a trimis armatei, din nou, alarma de luptă generală. Gl.lt. Călinoiu a ordonat deplasarea la Arad a efectivelor de la Lipova. Mr. Diaconescu a şi pornit spre municipiu cu 300 militari, 20 TAB-uri şi 10 tancuri. La UM 01380 din Cetate s-a primit indicativul „Fanfara”, ceea ce însemna luarea măsurilor necesare împotriva unui atac iminent asupra Aeroportului. Blindatele au fost dispuse circular în jurul pistei de aterizare.
La sediul consiliului, pe la ora 20, a sunat pe telefonul operativ Ion Iliescu, s-a interesat de situaţia existentă în Arad. A spus să se ia legătura cu Timişoara, pentru că are informaţii că se trage în Piaţa Operei. Judecătorul Trifa Ioan, care a fost cooptat în conducerea Comitetului Frontului Democratic Român din Arad, s-a interesat la Timişoara, apoi a mai apucat să vorbească cu Bucureştiul, să confirme că, într-adevăr, se trage în Timişoara, după care telefonul operativ s-a întrerupt.
Pe celelalte telefoane, au apărut şi răspândit în continuare fel de fel de ştiri alarmante, potrivit cărora elicoptere inamice care zboară la mică înălţime se apropie de Valea Mureşului spre Arad, a fost minat podul CFR peste Mureş, o coloană de 30-40 de autovehicule pline de securişti vin de la Timişoara spre Arad. La întâmpinarea acestora au fost trimise 7 tancuri la staţia PECO din Aradul Nou, dar ulterior, motivând că nu rămân forţe de rezervă suficiente, aceste tancuri au fost retrase.
De la cercetarea prin radiolocaţie a parvenit ştirea potrivit căreia dinspre Deva se apropie o formaţie de elicoptere.
La ora 19,40, la UM 01380, din Cetate, s-a primit informaţia că la sediul Inspectoratului M.I. se trage, apoi că a fost atacată Poşta centrală. Toate s-au dovedit a fi informaţii false. În jurul orei 22,30, generalii Nuţă şi Mihalea au sunat de la hotelul Parc la sediul Miliţiei, întrebând de ofiţerii Cioflică, Răşină, Sălceanu sau Văduva (locţiitorul lui Cioflică), dar niciunul nu se găsea acolo. În personalul de miliţie şi securitate a intrat panica, cei doi generali fiind cunoscuţi ca şefi cu un comportament foarte dur faţă de subordonaţi.
În UM Cetate, ofiţerii Statului Major, împreună cu mr. Bădălan şi Său, de la Marea Unitate din Oradea, pregăteau pe hărţi sistemul de apărare al Unităţii Militare şi al oraşului. S-a discutat problema capturării celor doi generali, suspectaţi de genocid săvârşit la Timişoara. Mr. Marcu a pornit spre Consiliu, pentru a consulta şi revoluţionarii.
După ora 23 au fost trase primele focuri de armă. Mr. Marcu afirmă că primul cartuş a fost tras cu aprobarea sa de către cpt. Memetea, ca avertisment, pentru a se face linişte la sediu. Atunci, ca răspuns,
s-a tras asupra Consiliului Judeţean. S-au stins luminile şi s-a executat foc masiv şi prelungit din clădire în afară. Alţi martori afirmă că prima dată au fost trase focuri răzleţe asupra consiliului din diferite clădiri din jurul pieţii.
În piaţă, mulţimea continua să cânte „Ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e!”
Pe la ora 24 s-a deschis foc din hotelul „Parc” şi dinspre Ştrandul „Neptun” asupra UM din Cetate, de unde s-a răspuns cu foc masiv. Un ziarist englez şi un corespondent de la Radio Budapesta au reuşit să pătrundă în clădirea întunecată şi „asediată” a Consiliului.
La Aeroport, după orele 0,00 (23.12. 1989), s-a primit un ordin de la lt.col. Drăghicescu Nicolae (comandantul regimentului de aviaţie de la Timişoara) să fie blocată pista de aterizare pentru că se prevede un atac aerian iminent asupra Aeroportului. Când au ieşit cele trei autovehicule (autobuz, cisterna şi maşina PSI) din remiza auto cu care trebuia blocată pista şi au ajuns aproape de pistă şi au aprins farurile, dintr-un TAB aflat în dispozitivul de apărare s-a deschis foc asupra autovehiculelor. Focul s-a înteţit, s-a tras din toate părţile, au fost avariate autovehiculele, turnul de control, avionul RomBac 111 care staţiona.
S-au tras rafale de pistol-mitralieră din aerogară spre pistă şi de pe acoperişul clădirii aeroportului. S-a tras, de asemenea, spre şi dinspre Secţia de carotaj, unde exista un depozit de materiale explozive şi radioactive şi un pichet de pază militară. Au fost grav răniţi un soldat şi şoferul de pe vehiculul PSI, care abia dimineaţa au fost transportaţi la spital.(Din „Raportul Comisiei Senatoriale”)
Împuşcăturile au continuat cu intermitenţe toată noaptea, atât în jurul hotelului „Parc” – unde erau cazaţi generalii Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu – şi în jurul Unităţii Militare din Cetate, cât şi la Consiliu şi la Aeroport.
Primele victime
la Podul „Decebal”
Colonelul Liviu Stranski, comandantul Gărzilor Patriotice, cel care a împărţit arme civililor din Consiliu, în momentul în care a constatat că muniţia este pe terminate, a luat o hotărâre la fel de nefericită ca aceea de a împărţi arme şi muniţie revoluţionarilor, respectiv de a trimite cinci persoane din Consiliu cu o basculantă RABA de 16 tone a I.J.T.A. la UM.01380 din Cetate pentru muniţie. În acest sens au fost trimişi şoferul Ciumedean Dănuţ, maistrul militar Gheorghe Dupţa şi civilii Doru Miclea, Ovidiu Păiuş şi Andrei Safaleru.
La plecarea din Consiliu, „echipajul” a fost asigurat că totul a fost rezolvat telefonic la UM.01380, că militarii de la Podul „Decebal” din faţa intrării principale în UM Cetate au fost anunţaţi de sosirea lor cu basculanta pentru muniţie. În ciuda acestei asigurări date de col. Stranski, în momentul în care au ajuns pe Podul „Decebal” militarii care alcătuiau „ambuscada” de la piciorul podului au deschis focul asupra basculantei RABA de 16 tone! Primul rănit a fost şoferul Ciumedean Dănuţ şi maistru militar Gheporge Dupţa, apoi Doru Miclea şi Ovidiu Păiuş, iar tânărul Andrei Safaleru a fost împuşcat mortal, ciuruit cu 17 gloanţe, în vreme ce basculanta RABA s-a răsturnat de pe pod pe porţiunea dintre râul Mureş şi intrarea în Ştrandul „Neptum”. Iată cum descrie această tragedie supravieţuitorul Ovidiu Păiuş: ”După ce am trecut de jumătatea Podului „Decebal” s-a început să se tragă bestial asupra noastră. Parbrizul camionului a fost dintr-o dată dezintegrat, fiind împroşcaţi cu mii de cioburi de sticlă, care mi-au intrat în gură, nas şi urechi, simţind însă o durere mai mare în palma stângă. Ulterior aveam să aflu că un glonţ „dum-dum” a explodat lângă capul meu! Norocul meu a fost că în clipa respectivă palmele mâinilor îmi acopereau faţa, schijele intrând în mâna stângă. Atât eu cât şi Andrei Safaleru ne-am lăsat pe spate, între scaune. Am deschis ochii, eram speriat că am orbit. Am reuşit să-l văd pe şoferul Ciumedean Dănuţ căzut peste volan, curgându-i sângele din gură. Mai târziu am aflat că un glonţ ieşit prin gură, i-a rupt patru dinţi. Speriat mi-am întors capul în cealată parte, tocmai când mandibula lui Doru Miclea a fost străpunsă de un glonţ. Dintr-o dată mandibula „i-a sărit” câţiva centimetri în faţă şi un şuvoi de sânge i-a ţâşnit pe gură! Atunci Andrei Safaleru a făcut o greşeală capitală, s-a ridicat în fund, după care s-a aruncat pe burtă. În noua sa poziţie l-au străpuns 17 gloanţe! Unul i-a intrat în plămân, iar restul, până la 17 gloanţe, în bazin şi în rinichi! Tot atunci, un glonţ „dum-dum” m-a lovit în laba piciorului. În momentul exploziei, adidasul mi-a fost smuls din picior! Apoi cabina basculantei s-a rabatat înainte şi am căzut de pe pod între malul râului Mureş şi intrarea în Ştrand! După circa 40 – 50 de minute am fost adunaţi de militarii care au inspectat zona, să vadă pe cine au împuşcat!” („Întrebătorul din Agora”, vol.I, p. 268 – 278).
Tragediile au continuat toată noaptea la Podul „Decebal”. O autosanitară de la UM. 01380, după ce a transportat la Spitalul judeţean o angajată civil căreia i s-a făcut râu în UM Cetate, la întoarcere nu a mai fost recunoscută de militarii care alcătuiau „ambuscada” de la Podul „Decebal” şi au deschis un foc necruţător asupra ei. Autosanitara a avut aceeaşi soartă ca basculanta RABA, fiind ciuruită de gloanţe. În urma focului şoferul autosanitarei – soldatul Adrian Victor Puşcău – a fost împuşcat mortal, iar medicul, mr. dr. Aurel Chiş, a fost rănit cu un glonţ în picior. De asemenea a fost rănit şi cpt. Prodan Liviu, care se afla în autosanitară alături de medic.
Tot în acea noapte fatală de 22 spre 23 decembrie 1989, cetăţeanul maghiar Toth Şandor, care a venit în România din Ungaria cu un convoi cu autocamioane, pline cu ajutoare (alimente şi medicamente) la Spitalul din Arad, după ce a descărcat a fost solicitat să facă un transport până în Cetate. A fost de acord, dar la apropierea de podul de peste Mureş a fost întâmpinat cu foc de către militarii care apărau UM. Cetate, fiind împuşcat mortal.
În cursul nopţii telefoanele Unităţilor Militare au fost intoxicate cu informaţii false, cu zvonuri alarmante despre presupuse atacuri teroriste: că au aterizat trei elicoptere la Combinatul chimic, că vin „teroriştii” din Timişioara, că la Întreprinderea de strunguri miliţenii trag în oameni, că un tir cu nr.BH6729, plin cu „terorişti”, vine de la Oradea, că la Campingul din Aradul Nou sunt „terorişti” arabi.
Aceste zvonuri şi ştiri false au fost întărite cu acţiuni reale de diversiune. S-a executat foc real sau cu simulatoare de foc automat, sporadic sau succesiv, din locuri diferite. Astfel, s-a tras, ori s-a simulat tragerea asupra  sediului Consiliului din podul Palatului cultural, din clădirea Liceului sanitar, din turnul restaurantului „Mureşul”, ori dinspre parc şi faleza Mureşului. S-a observat foc la gura ţevii ce îşi schimba poziţia şi din UM Cetate. Apărea când pe faleza Mureşului, când în parcarea de la Hotel „Parc”, când pe str. Teiului, de lângă malul Mureşului. Iar în dispozitivul de apărare al UM.01380 Cetate a fost împuşcat mortal soldatul t.r. Almen Werner! „Cartea Revoluţiei Române – Decembrie’89”, p. 355 – 356).
In Arad, Major Suciu of the USLA, who had been sent out on 23 December to help with the arrest of Militia Generals Nuta and Mihalea and the others who were shooting (“terrorists”) from the “Hotel Parc”—an unsuccessful mission—was arrested at noon on 24 December along with other Interior Ministry people, including USLA, probably in relation to an “accidental” confrontation involving an ABI.[133]
[133] Codrescu et. al., Armata Romana in Revolutia din Decembrie 1989, pp. 209-213.  Vasile Surcel, “19 oameni au murit la Arad in zilele Revolutiei,” Jurnalul National, 29 October 2004, online edition.

19 oameni au murit la Arad in zilele Revolutiei

29 Oct 2004 – 00:00

SPECIAL

19 morti si 38 de raniti. Acesta este tributul de sange platit de locuitorii Aradului in zilele Revolutiei din decembrie 1989. Victimele au aparut abia dupa fuga lui Ceausescu, in luptele duse cu “teroristii”. Bilantul tragic este privit acum si cu alte conotatii in urma numirii generalului Eugen Badalan la conducerea Armatei, ofiterul participand, potrivit unor marturii, la represiunea impotriva manifestantilor anti-ceausisti. Presedintele Romaniei, Ion Iliescu, a afirmat ieri ca “la Arad nu au existat confruntari si pierderi de vieti omenesti”. Realitatea, mult prea dramatica si complexa pentru a putea fi descrisa in aceste cateva cuvinte, este insa cu totul alta: la Revolutia din Decembrie 1989, in Arad au murit 19 oameni si alti 38 au fost raniti. Iar aceste victime au aparut acolo doar dupa fuga Ceausestilor.

VASILE SURCEL
Click pentru a mari imaginea
FATA IN FATA. La inceput, civilii si militarii s-au aflat in “tabere” diferite. Dupa fuga lui Ceausescu, toti s-au unit in lupta contra “teroristilor”

In “Raportul Comisiei Senatoriale privind actiunile desfasurate in Revolutia din Decembrie 1989 in municipiul Arad”, publicat in anul 1997, se afirma ca maiorul Dumitru Marcu ar fi recunoscut ca primele focuri de arma trase in Arad, dupa fuga cuplului Ceausescu, s-au inregistrat in noaptea de 22/23 decembrie, putin dupa ora 23:00. Fostul comandant al UM 01380 a sustinut ca primul glont s-a tras, cu aprobarea sa, in Consiliul Judetean. Fara a se gandi prea mult la consecinte, el a dispus aceasta masura pentru a face liniste in sediul in care toata lumea vorbea, dar nimeni nu mai asculta pe nimeni. Ca raspuns la acea prima salva, in scurt timp a inceput sa se traga, din exterior, asupra cladirii. In aceasta situatie, crezandu-se asediati de “teroristi”, cei din interior, militari, dar si civili care fusesera inarmati la voia intamplarii au stins luminile si au executat foc intens si prelungit asupra cladirilor din zona. Din fericire, acest prim incident s-a incheiat fara nici o victima. AU EXISTAT “SIMULATOARE”? Poate ca totusi ordinul de a se trage acea prima rafala nu a fost dat chiar intamplator. Actorul Valentin Voicila ne-a declarat ca dupa catva timp, cand situatia s-a mai calmat, cativa dintre oamenii care au participat la acel incident au observat ca, desi in acea noapte avusesera impresia ca sunt atacati cu foc sustinut, din exterior, in zidurile cladirii nu exista nici o urma de glont. O situatie oarecum asemanatoare cu cea inregistrata in Capitala, la sediul CC, unde, in aceeasi noapte, “teroristii superinstruiti” au tras ca disperatii asupra cladirii, dar nu au reusit sa tinteasca nu celebrul “balcon” iluminat ca in miezul zilei, dar nici macar fatada imobilului. Aceasta situatie ciudata i-a facut pe multi aradeni sa creada ca si in orasul lor au existat “simulatoare”, al caror rol “tactic” a fost sa creeze panica si sa provoace raspunsuri haotice, cu focuri de arma reale. Revolutionarul Pintea Mos afirma chiar ca “la unitatea din Gai, pe copertinele de la intrare au fost gasite simulatoare de tragere”. Nimeni nu mai stie insa ce s-a intamplat ulterior cu aparatele. Oricum ar fi, la auzul rafalelor, in tot orasul s-a instaurat panica. Unii dintre oamenii aflati la fata locului s-au imprastiat speriati, in timp ce altii au venit chiar si din cartiere mai indepartate ca sa afle ce se intampla. In cursul aceleiasi nopti, dinspre Hotelul “Parc”, unde erau cazati generalii Nuta si Mihalea, dar si dinspre strandul din apropiere s-a deschis focul asupra UM 01380-Cetate. La randul lor, militarii de acolo au raspuns cu focuri de arma intense. Insa nici de asta data nu s-au inregistrat victime. MOARTEA REVOLUTIONARULUI GRUBER. Primul om care si-a pierdut viata la Arad a fost in noaptea de 23/24 decembrie revolutionarul Gheza Gruber. Moartea lui este considerata si acum unul dintre misterele Revolutiei de la Arad. Gruber s-a aflat pe strazile orasului, inca de la inceput. Apoi, dupa fuga cuplului Ceausescu si ocuparea sediului Consiliului Judetean de Partid a intrat si el inauntru. Pana in momentul in care a fost impuscat, a stat in biroul lui Oancea, fostul primar al Aradului, la telefonul “TO”, care asigura inca legatura cu exteriorul, pe “firul scurt”. De acolo a “monitorizat” toate legaturile telefonice si toate mesajele primite in acea perioada. Revolutionarii care au fost impreuna cu el sustin ca Gruber a avut un registru in care si-a notat continutul tuturor convorbirilor, precum si numerele de la care s-a sunat. Valentin Voicila isi aminteste ca, la un moment dat, Gruber l-a strigat spunandu-i ca are sa-i comunice ceva deosebit de important. Ocupat, actorul a amanat pentru mai tarziu acea discutie, care nu a mai apucat sa aiba loc, pentru ca, peste doar cateva minute, Gruber a fost impuscat. Oficial s-a spus ca el ar fi fost impuscat mortal in cap, cu un singur glont, in zona fetei. Cei care au fost de fata contrazic insa aceasta “varianta” si sunt convinsi ca, in realitate, moartea lui Gruber a fost provocata de un al doilea glont, care l-a lovit din spate, in zona inimii. Revolutionarul Ofelia Calugaru afirma chiar ca ar fi gasit in incapere tubul unui cartus de mic calibru, care nu ar fi avut ce cauta acolo daca victima ar fi fost impuscata din strada. Dupa ce a fost impuscat, Gruber a fost intins pe o saltea, cu fata in sus. Colegii lui afirma ca, atunci cand a fost ridicat de pe saltea, aceasta era patata cu sange exact in zona inimii. Ei mai sustin ca, in acele momente, in camera in care fusese impuscat Gruber s-au mai aflat inca doua persoane, doi militari. Ei sunt si acum convinsi ca glontul care le-a ucis prietenul nu a venit pe geam, de pe strada, ci a pornit chiar din interiorul acelei incaperi. Misterul mortii lui Gruber este intarit de un fapt ciudat, inca neelucidat: registrul in care acesta isi notase toate convorbirile telefonice a disparut in scurt timp, fara urma. Revolutionarii cred ca informatia a carei aflare l-a costat viata pe Geza Gruber – pe care voia sa o comunice si celorlalti revolutionari – nu-i era destinata personal, provenea de la Bucuresti de la un inalt esalon militar, si se referea la faptul ca, pana dimineata, toti civilii veniti in sediu din strada trebuia sa fie “curatati”. Acum, la 14 ani de la acea tragedie, nu se mai poate sti cu precizie daca acea informatie a fost una adevarata sau doar o alta diversiune menita sa aduca haosul asupra orasului. Cea de-a doua victima inregistrata in Arad a fost Toth Sandor, soferul unui camion venit din Ungaria, plin cu ajutoare aduse pentru locuitorii Aradului. El a fost ucis in apropierea podului “Decebal”. “LANTUL” DIVERSIUNILOR CRIMINALE. Multi aradeni cred si acum ca haosul existent in acea perioada in toate zonele orasului ar fi fost provocat de “teroristii” sositi in oras impreuna cu generalii Nuta si Mihalea. Pana acum nu s-a putut afla mare lucru despre activitatea acelor “teroristi”. La fel cum nu s-a putut afla daca acest haos nu a fost cumva provocat de incompetenta si lipsa de comunicare ce a existat intre diversele componente ale fortelor militare dislocate acolo. Cert este ca, incepand cu noaptea de 22 decembrie, Aradul a devenit un fel de “poligon” in care zvonurile au venit de peste tot si au fost imprastiate pe toate canalele posibile. Unii martori afirma ca in noaptea de 22 decembrie, in jurul orelor 21:00, dinspre Hotelul “Parc” si din directia strandului s-a deschis focul asupra UM 01380-Cetate. La randul lor, militarii de acolo au deschis si ei focul catre “obiective”. In noaptea de 22/23 decembrie, dupa orele unu, lt. col. Nicolae Draghicescu (comandantul Regimentului de Aviatie Timisoara) a ordonat ca pista de aterizare a Aeroportului Arad sa fie blocata, pentru ca se prevedea un atac masiv al teroristilor. In acest scop, un autobuz, o cisterna si o masina de pompieri au fost scoase din remiza auto, pentru a fi deplasate in capatul pistei. Nu au mai apucat sa ajunga acolo, pentru ca dintr-un TAB inclus in dispozitivul de aparare al aeroportului a inceput sa se traga asupra lor. Apoi, focul s-a generalizat si a inceput sa se traga din toate directiile, fara nici un fel de coordonare. In urma acelor canonade, avionul ROMBAC 111, care ii adusese in oras pe generalii Nuta si Mihalea, a fost avariat destul de grav.

Click pentru a mari imaginea
TEHNICA DE LUPTA. “Armata e cu noi!” Cu tot cu TAB-uri si cu tancuri

De asemenea, au fost grav avariate vehiculele trimise sa blocheze pista. Acolo au fost grav raniti soferul de pe masina pompierilor si unul din soldatii aflati in zona. Cam tot in acelasi timp, din strandul despre care se spunea ca este ocupat de “teroristi” si dinspre Hotelul “Parc” s-a tras asupra unei autospeciale sanitare care apartinea UM 01380-Cetate. Aflat in acea masina, capitanul Nicolae Prodan a deschis focul asupra agresorilor nevazuti. Gestul sau a declansat o adevarata reactie in lant: observand ca se trage din acea masina pe care nu au recunoscut-o ca fiind a lor, militarii UM 01380 au deschis focul asupra ei. In acele imprejurari a fost ucis soldatul Adrian Victor Pascau, iar cpt. Niculae Prodan si mr. Victor Adrian au fos raniti. In aceeasi noapte, in jurul orei 2:45 s-a constatat ca revolutionarii din sediul Consiliului sunt pe punctul de a-si termina munitia. In aceasta situatie s-a luat decizia ca “stocul de munitie de lupta” sa fie completat cu alta, adusa de la UM 01380, cu o basculanta RABA de 16 tone, condusa de soferul Danut Ciumendean. Impreuna cu el au mai plecat maistrul militar Gheorghe Dupta si civilii Ovidiu Paius si Miclea Doru si tanarul Andrei Safaleru. La plecarea din incinta Consiliului, “echipajul” a fost asigurat ca vor fi bine primiti la UM 01380, ai carei militari ar fi fost anuntati anterior de sosirea basculantei. In ciuda acestor asigurari, in mod cu totul neasteptat, militarii de la “Cetate” au deschis focul asupra masinii care venea dupa munitie. Primul ranit a fost soferul Ciumendean, apoi toti ceilalti. Ciuruit de gloante, tanarul Andrei Safaleru a murit in scurt timp. Un alt episod dramatic a fost pe 24 decembrie cand s-a decis formarea unor patrule mixte, compuse din revolutionari, militari si militieni, care sa circule cu blindate (ABI sau TAB-uri) in zonele in care se afirma ca exista “teroristi”. Pe Calea Aurel Vlaicu, asupra unui astfel de echipaj s-a deschis focul dintr-un automobil “Dacia 1300”. S-a ripostat si in schimbul de focuri a fost ucis plt. de Militie Gheorghe Clepe, iar alte trei persoane au fost ranite. In scurt timp, un ABI, condus de capitanul de Militie Liviu Ursu, a fost chemat in zona pentru a da ajutor. A sosit insa prea tarziu, cand tragedia era deja consumata. La intoarcere, ABI-ul a fost ajuns din urma de TAB-ul condus de cpt. Dumitru Oprea de la UM 01191 care, crezand ca are in fata niste “teroristi”, a deschis foc de nimicire asupra ABI-ului. In acele imprejurari a fost ucis capitanul Pavel Duma, iar cpt. Ursu si revolutionarul Romeo Popa au fost raniti grav. Ranitii din ABI au fost totusi dusi la spital, unde au fost tinuti sub paza, crezandu-se ca sunt teroristi”. Iar aceste cazuri nu sunt singurele. In urma unor actiuni asemanatoare si-au pierdut viata sau au fost ranite celelalte victime de la Arad. In anii care au trecut de la aceste drame, justitia nu a putut sa descopere nici la Arad, la fel ca in restul tarii, vreun “terorist” adevarat, care sa fie judecat si condamnat sub aceasta acuzatie. CIUDATENII PE CERUL BANATULUI. Un fost ofiter de radiolocatie, care, desi a fost trecut de mult timp in rezerva, se teme si acum sa vorbeasca asumandu-si identitatea reala, ne-a declarat ca in timpul Revolutiei, in zona sa de competenta au existat cateva situatii in care s-a manifestat “razboiul radioelectronic”. “Pe ecranele uneia dintre statiile radar apareau grupuri de impulsuri care pareau sa apartina unor avioane sau elicoptere aflate in zbor. Erau grupuri care se repetau dand impresia unei invazii in valuri. Aparent, ele pareau ca vin din Ungaria, perpendicular pe granita si apoi dispareau undeva pe directia Deva – Timisoara, Muntii Poiana Rusca – Timisoara si apoi pareau ca se indreapta catre granita cu sarbii”. Ciudatenia relatarii fostului ofiter a aparut abia cand ne-a povestit ca aceleasi tipuri de semnale radar, cu aceeasi viteza si pe aceleasi traiectorii, au fost observate si in lunile septembrie si octombrie, in general, noaptea, intre orele 21:00 si 23:00. Ofiterul are si acum impresia ca acele aparitii au fost un fel de “repetitii”, un fel de antrenamente pentru aparitiile identice observate pe cerul Banatului in zilele si mai ales in noptile Revolutiei. El mai afirma ca, desi le-a raportat esaloanelor superioare, nimeni nu s-a interesat in mod real de natura acelor aparitii. Abia dupa 1990 li s-au cerut informatii despre acele “tinte”. Atunci s-a intocmit un intreg dosar legat de acele aspecte. Dosarul a fost inaintat la Divizia de Timisoara, dar de atunci nu s-a mai auzit absolut nimic despre soarta lui. Astfel ca, la aproape 15 ani de la intocmirea lui, nimeni nu pare curios sa afle cine s-a “jucat” in toamna anului 1989 cu “OZU-uri radioelectronice” pe cerul unei mari parti a Banatului. CE STIAU RUSII DE LA AMBASADA URSS? Acum, la 15 ani de la Revolutia din decembrie ’89, nu mai mira aproape pe nimeni faptul ca, la fel ca in alte cateva zone ale tarii, si la Arad au aparut o multime de “turisti” rusi care s-au plimbat nestingheriti, pe unde au vrut. Sau poate, pe unde au avut ordin. De altfel, rusii au mai aparut la Arad, intr-un mod ciudat, cel putin inca odata. Actorul Valentin Voicila ne-a relatat ca, in primavara anului 1990, pe cand indeplinea functia de primar interimar al Aradului, a avut mai multe contacte oficiale cu Eric Borger, un norvegian care locuia in California, om de afaceri specializat in instalatii de filtrare a apei. Intr-o buna zi, cand acesta se afla in biroul lui Voicila, acolo au venit doi membri ai Ambasadei URSS, intr-o vizita oficiala. La scurt timp de la venirea lor, Botger a plecat. Dupa iesirea lui din birou, unul dintre rusi l-a intrebat curios pe Voicila: “Dar ce cauta americanul aici?”. De altfel inca de la inceput actorul isi daduse seama, din comportamentul lor ca, desi straini unul de celalalt, musafirii sai se cunosteau. Ceva mai tarziu, in cursul discutiilor, rusii care vorbeau foarte bine romaneste i-au spus ca unul dintre colegii lor a fost impuscat in mana pe cand se afla la Bucuresti. Ceea ce-si mai aminteste Voicila este ca la un moment dat, in cursul discutiilor, unul dintre oaspeti i-a spus pe neasteptate “Vreti Basarabia, pierdeti Transilvania”. Dupa aceasta afirmatie, despre care Voicila afirma ca l-a inspaimantat, discutia lor nu a mai atins absolut deloc acest subiect. Stiau ceva acei rusi ciudati? Nu vom sti niciodata.

ARAD

“Noaptea se auzeau focuri de armă. Ni se spunea că se trage cu gloante speciale, a căror învelis se topeste. Se auzea cum se lovesc de pereti, de poarta de metal. Soldatii nostri ripostau si ei. Se zăreau lumini pe clădirea Fabricii de Vagoane si la unele case din fata tipografiei. La un moment dat, când focurile de armă au stat, unul dintre militarii care păzeau intrarea dinspre service-ul de la UTA, a adormit pe hol si din greseală a apăsat pe trăgaci, producând panică printre noi. Ne-am aruncat unul pe celălalt, a fost o nebunie, mai ales că se tot vorbea despre teroristi” – spune Dorel Pintea.

http://www.observator.info/cutenews/arhiva.php?subaction=showfull&id=1135121929&archive=1135207455&start_from=&ucat=22& Arad

https://romanianrevolutionofdecember1989.com/2009/12/23/numai-din-saptamana-aceasta-cazuri-de-gloante-dum-dum-si-vidia-folosite-in-decembrie-89-mentionate-in-presa-romana-disponsibila-pe-internetul/

The Dutch Nurse, Sister Roza, thinks Mr. Beres, who was shot in the foot on the night of 22 December 1989 in Brasov, was hit by a hollow-nosed dum dum bullet because of the nature of the wound (Harvey Morris, “When the workers of Romania said no,” The Independent (London), 13 January 1990)

image0

Sorin said that on the eve of the revolution they were working over at the Park Hotel [Arad] which has a clear field of fire towards the army barracks.  People in civilian clothes and carrying heavy bags began arriving from Bucharest.  “We knew they were police and that they were bringing guns and we told the army but they took no notice.  In the end that was where the sniping was from.  The Manager of the Park was in on it.  She’s called Sanda Kern and she took holidays every year in West Germany and had a foreign car.  Her husband’s a barman at the airport.  Do you know what she is doing now?  She’s a member of the Arad National Salvation Front.”

Harvey Morris, “Changing of the Guard for Doina Cornea,” The Independent (London), 15 January 1990, p. 12.

 http://www.transira.ro/bb3/download/file.php?id=95617

image0-005

image0-004

The circumstance of firing from hotels into surrounding buildings and of individuals with obvious or likely “police” (i.e. active or former Securitate or Militia) ties carrying heavy bags to apartments or hotel rooms in December 1989 was not at all limited to Arad, as the example of Brasov makes clear:

https://romanianrevolutionofdecember1989.com/2011/05/23/brasov-decembrie-1989-zona-modarom-hotel-capitol-in-decembrie-1989/

image0-008

Alin Alexandru, “Brasov:  Linistea dinaintea macelului,” si “Ajutati-ma sa mor de moarte buna,” Expres, 1990.

image0-010

https://romanianrevolutionofdecember1989.com/2010/12/14/iasi-14-decembrie/

Iesenii isi amintesc–cum pot sa uite?!–ca in zilele de 13 si 14 decembrie, toate caile de penetratie in Piata Unirii erau pazite de acele grupe de comando, care–s-a aflat–aveau si mitraliere, si tunuri de apa.  S-a mai aflat, apoi, ca in podul Hotelului Traian erau montate alte mitraliere, iar baietii de la ‘Dinamoviada’  erau masati la etajele 1 si 2 din Hotelul Unirea.  Cu lunete si pistoale-mitraliera.  Generalul Olteanu, fostul secretar cu propaganda al C.C. venise la Iasi cu ofiteri superiori din Departmentul securitatii pentru anchete.  Revoltator este ca anchetorii si batausii securitatii sint libera astazi…. (Vasile Iancu, “Sa nu uitam!,” Romania Libera, 14 decembrie 1990).

Iată cum descrie această tragedie supravieţuitorul Ovidiu Păiuş: ”După ce am trecut de jumătatea Podului „Decebal” s-a început să se tragă bestial asupra noastră. Parbrizul camionului a fost dintr-o dată dezintegrat, fiind împroşcaţi cu mii de cioburi de sticlă, care mi-au intrat în gură, nas şi urechi, simţind însă o durere mai mare în palma stângă. Ulterior aveam să aflu că un glonţ „dum-dum” a explodat lângă capul meu! Norocul meu a fost că în clipa respectivă palmele mâinilor îmi acopereau faţa, schijele intrând în mâna stângă. Atât eu cât şi Andrei Safaleru ne-am lăsat pe spate, între scaune. Am deschis ochii, eram speriat că am orbit. Am reuşit să-l văd pe şoferul Ciumedean Dănuţ căzut peste volan, curgându-i sângele din gură. Mai târziu am aflat că un glonţ ieşit prin gură, i-a rupt patru dinţi. Speriat mi-am întors capul în cealată parte, tocmai când mandibula lui Doru Miclea a fost străpunsă de un glonţ. Dintr-o dată mandibula „i-a sărit” câţiva centimetri în faţă şi un şuvoi de sânge i-a ţâşnit pe gură! Atunci Andrei Safaleru a făcut o greşeală capitală, s-a ridicat în fund, după care s-a aruncat pe burtă. În noua sa poziţie l-au străpuns 17 gloanţe! Unul i-a intrat în plămân, iar restul, până la 17 gloanţe, în bazin şi în rinichi! Tot atunci, un glonţ „dum-dum” m-a lovit în laba piciorului. În momentul exploziei, adidasul mi-a fost smuls din picior! Apoi cabina basculantei s-a rabatat înainte şi am căzut de pe pod între malul râului Mureş şi intrarea în Ştrand! După circa 40 – 50 de minute am fost adunaţi de militarii care au inspectat zona, să vadă pe cine au împuşcat!” („Întrebătorul din Agora”, vol.I, p. 268 – 278).
—————————————————————————————————————————————————————————————————-

Timisoara:

From the 630 am broadcast of Kossuth Radio on 23 December 1989 (Hungarian Monitoring transcripts of Radio Free Europe in Munich, Germany) http://storage.osaarchivum.org/low/c5/b8/c5b829b1-9021-414f-a83b-c90d3e5739c3_l.pdf :

Sandor Koos discusses in an interview (presumably performed on the evening of 22 December 1989 before nightfall based on the discussion of coming nightfall) from Timisoara how he and civilians found 9 Securitate members on the property of the Hotel Timisoara next to the Opera building in the center of Timisoara, took their guns and turned them over to the Timisoara military garrison. (p. 1752)

image0-005

image0-007

https://romanianrevolutionofdecember1989.com/2013/12/17/dosarele-revolutiei-de-la-timisoara-si-procesul-de-la-timisoara-cateva-documente/

Alexandru Kos’s declaration for the military prosecutor, from 14 January 1990:

“[pe 23 decembrie 1989] am fost impuscat…cu o arma de calibru mare si probabil cu gloante dum-dum”

[on 23 December 1989 I was shot by a high caliber weapon probably with dum-dum bullets]

After discussing the exact incident mentioned above in the interview from 22 December 1989 about rounding up Securitate personnel on the grounds of Hotel Timisoara, where he says they had been for several days, he continues:  “I saw two of those who shot at me, one in a blue uniform with a white helmet, the other dressed in black with something white on his head.” [in other words, no stupidity here about the Army shooting into itself  and into civilians in the confusion of it all…]

imaginea 207
imaginea 208

IMG_0207

IMG_0208

https://romanianrevolutionofdecember1989.com/2011/10/25/procesul-de-la-timisoara-xi-dupa-22-decembrie-teroristii-martorii-alexandru-koos-ion-flocioiu-si-herlea-floarea/

From this site http://www.banaterra.eu/romana/procesul-de-la-timisoara-1990-1991-vol-v ].  The following are from Volume V.  Alexandru Koos’ courtroom testimony during the so-called Timisoara trial (date of his testimony appears to be 3 October 1990).  Koos discusses all of the above incidents in detail, and also the specifics of those detained during these days.

Alexandru Koos who was wounded on the night of 22-23 December 1989 also was treated in Austria however, where both doctors and experts confirmed that the bullet in question was a dum-dum bullet. (p. 600)

https://romanianrevolutionofdecember1989.com/2011/10/02/procesul-de-la-timisoara-iv-martorii-adrian-kali-ioan-musca-traian-orban-si-alexandru-koos/

Alexandru Koos:

https://romanianrevolutionofdecember1989.wordpress.com/2011/05/11/lets-go-to-the-videotape-i-to-the-army-its-confirmation-that-theyve-been-dealing-with-a-specially-trained-force-because-its-the-type-of-bullet-theyve-never-seen-before-itn-uk-telev/

4) Băran Georgian

Tot în dimineaţa zilei de 25 decembrie 1989, pe Calea Aradului din Timişoara a fost rănit prin împuşcare Băran Georgian. Fiind subofiţer în rezervă, în perioada 23-25 decembrie, a participat împreună cu foştii săi colegi de la U.M. 01185 Timişoara la mai multe operaţiuni militare de pe raza oraşului. Într-o primă declaraţie, dată în ianuarie 1990, Băran Georgian a relatat împrejurările în care a fost împuşcat:

„Din 23 decembrie 1989 am participat cu unităţile de armată, respectiv cu T.A.B.-ul condus de plutonier Diaconu de la U.M. 01185, cu care am fost coleg de muncă, la prinderea teroriştilor în Timişoara.

În ziua de 25 decembrie 1989, în jurul orelor 11,00 ni s-au semnalat doi terorişti vis-a-vis de I.T.T. Calea Aradului într-un bloc în construcţie. Ne-am deplasat cu T.A.B.-ul acolo. Civilii au spus că cei doi terorişti au coborât în subsol, unul fiind rănit. Eram înarmat, am coborât din T.A.B. Am somat prin voce să se predea. Nu era nimeni, n-a răspuns nimeni. În timp ce verificam s-a tras asupra mea din cabina macaralei turn. Am ripostat trăgând cu pistolul mitralieră. S-a tras asupra macaralei şi de pe TA.B. Am urcat pe macara pentru a ajunge la cabină, fiind convins că cel din cabină este mort. Ajungând sub cabină teroristul a tras asupra mea, cred că erau gloanţe dum-dum, mi-a lovit mâna dreaptă, piciorul drept, schijele m-au atins la faţă şi mâna stângă, una mi-a trecut razant prin apropierea zonei rinichilor. Militarii au acoperit cu foc, trăgând în cabina macaralei până am coborât şi am fost dus la spital.”[141]

În raportul medico-legal colectiv se menţionează că Băran Georgian a prezentat plagă împuşcată gamba stângă şi braţul drept, leziuni ce au necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale. S-a precizat că tragerea s-a făcut de la distanţă.”[142]

Deşi existau elemente că Băran Georgian a fost rănit de militarii care îl însoţeau, acesta a susţinut constant că a fost împuşcat de persoane necunoscute, probabil terorişti.

După 5 ani de la evenimente, în 21.01.1994, Băran Georgian a decedat, moartea fiind patologică şi datorându-se unui infarct miocardic. Soţia sa a predat asociaţiei de revoluţionari o scrisoare adresată de soţul ei lui Ion Cristoiu la 21.06.1993 şi neexpediată. Băran Georgian recunoaşte practic că a ştiut de la început autorii rănirii sale. Am să redau în întregime conţinutul acestei scrisori:

„Mă numesc Băran Georgian, sunt timişorean şi locuiesc pe Calea Torontalului nr.25A sc.C ap.2. Sunt posesor al certificatului de luptător cu numărul 994, fiind rănit în revoluţie. Prin intermediul cotidianului dvs. aş dori să pun o întrebare Comisiei pentru aplicarea Legii nr.42 şi d-lui preşedinte Ion Iliescu:

În data de 22 decembrie 1989 TVR a început să transmită Revoluţia în direct. Se ştia bine în acea vreme că T.V.R. transmitea între orele 20,00-22,00. În majoritatea judeţelor ţării s-a aflat de revoluţie abia în seara zilei de 22 decembrie, ori la acea oră sforile erau trase. D-l Ion Iliescu, în mod conştient, a transmis pe postul de televiziune (seara)mesajul în care solicita grevă generală pe tot parcursul României. Şi acum întrebarea:

Pe ce criterii şi din ce motive, în acele judeţe s-au eliberat certificate de luptător cu merite deosebite, poate chiar mai multe decât în Timişoara, unde, practic s-a răbdat sub gloanţe şi teroare 7 zile, până când a început Bucureştiul şi încă 4 zile după aceea.

Inclusiv eu, iniţial, am primit certificat de rănit în legătură cu evenimentele din Decembrie 1989, certificat care practic nu-mi conferea nici un drept, dar pentru faptul că nu am ieşit în stradă pentru drepturi, timp de un an am tăcut. Abia la intervenţia colegilor care mi-au cunoscut activitatea şi a d-lui procuror Bălan, care avea dosarul meu şi-mi cunoştea aportul la evenimente am solicitat schimbarea certificatului. Şi l-am primit pe cel de luptător, dar nu am beneficiat de nici un drept care mi-l conferă certificatul, deoarece s-au epuizat resursele şi de spaţii comerciale şi de teren agricol şi numerele de telefon. S-au terminat pentru mine.

Sunt invalid de gradul II (pensionat), două infarcturi, cu recomandări de imobilizare la pat, iar la solicitarea montării unui post telefonic mi s-a cerut să-mi schimb domiciliul. Am făcut şi acest lucru, am făcut un schimb dezavantajos de locuinţă doar pentru a avea telefon dar tot nu-l am.

Mai presus de toate, cei care au tras în noi au avantaje, iar noi suferinzii avem hârtii, după care am alergat mult. Personal îmi cunosc agresorul, acel criminal odios care a vrut să mă scoată din circulaţie. Norocul meu este că s-a dovedit un slab trăgător. Dar asta nu i-a împiedicat pe superiorii lui să-l avanseze în grad.

Recunosc că sunt un laş, că peste tot (proces, procuratură) am declarat că nu ştiu cine a tras în mine. Dar cum puteam recunoaşte, când asasinul este liber, înarmat şi avansat?

Inclusiv prietenul meu care se afla lângă asasin, nu are curajul să vorbească deoarece a fost ameninţat şi el cu familia lui.

Dar de acum mi-e indiferent. Oricum, la gravitatea sănătăţii mele un glonţ este binevenit. (Dar să-mi fie adresat mie, nu membrilor familiei).

Şi ca un sfat! Să se retragă toate certificatele de luptător sau să se declare nule, să se facă altele, cu altă prezentare şi să se dea celor ce le merită. Este singura soluţie, astfel impostorii, „teroriştii” şi asasinii sunt alături, ţinându-se de mână cu victimele.”

http://mariusmioc.wordpress.com/2014/06/04/procuror-romeo-balan-teroristii-din-timisoara-dupa-22-decembrie-1989-7-calea-aradului/

Georgian Baran “[pe 25 decembrie 1989]…teroristul a tras asupra mea, cred ca erau gloante dum-dum, mi-a lovit…”

imaginea 61
imaginea 62

IMG_0062

5) Griga Ioan

În seara zilei de 23 decembrie plutonierul Griga Ioan din U.M. 01926 Timişoara, împreună cu doi militari în termen înarmaţi şi mai mulţi civili au organizat un filtru de control pe Calea Aradului, la ordinul comandantului direct maior Medrea Vasile. În jurul orelor 19,00, cei din filtru au fost anunţaţi că este atacat Depozitul de medicamente din Calea Lipovei. Din proprie iniţiativă, subofiţerul s-a hotărât să-i ajute pe colegii săi aflaţi în pază la depozit. Însoţit de cei doi militari şi de 8 civili s-a deplasat în Calea Lipovei cu o autoutilitară T.V. de culoare albastră cu numărul de înmatriculare 32-PH-1685, ce aparţinea de Schela de foraj petrolier Timişoara. Autovehiculul a fost condus de Husar Daniel, voluntar civil, care a pus la dispoziţie maşina de serviciu. Autoutilitara a parcurs traseul str. Câmpina, str. Ion Ionescu de la Brad dar s-a oprit la str. Pomiculturii, unde era un baraj. Cei din interior au hotărât să se întoarcă pe acelaşi traseu, fără să ştie că în urma lor s-a deplasat şi un autocamion militar de la U.M.01926 Timişoara, tot spre Depozitul de medicamente. Autocamionul condus de plt.maj. Şandor Neculai a transportat un detaşament de militari, care urma să întărească paza la depozit. Nu ştiau unii de alţii.

Autocamionul militar a oprit la intersecţia străzilor Borzeşti cu Ion Ionescu de la Brad din cauza schimburilor de focuri din zonă iar detaşamentul militar sub comanda cpt. Ştirb Aurel şi locotenent Neamţu Costel, şi-a continuat drumul pe jos spre depozit. La autocamion a rămas şoferul plt.maj. Şandor Neculai şi doi militari în termen. Aceştia au sesizat apropierea autoutilitarei T.V., cu viteză şi cu farurile pe faza lungă, şi i-au somat pe cei din interior să oprească. T.V.-ul nu a oprit, motiv pentru care cei de lângă autocamion au deschis focul spre pneuri. În acest incident au fost răniţi şoferul Husar David şi plt. Griga Ioan, aflaţi pe scaunele din faţă şi alţi doi civili Sur Ioan şi Bapţan Gheorghe, aflaţi pe banchetele din spate.

Husar David a declarat:

„Am mers prudent şi la un moment dat s-a tras asupra noastră din faţă. Cauciucurile au fost sparte şi maşina s-a oprit. Am simţit că sunt rănit în piciorul stâng iar subofiţerul la piciorul drept şi ceilalţi au fost împuşcaţi în mâini şi la picioare. A venit un plutonier care ne-a recunoscut şi ne-a spus că au fost în eroare de au tras. Era coleg cu subofiţerul şi erau buni prieteni.”[165]

Husar David a suferit plagă împuşcată cu fractură cominutivă pilon tibial stâng, leziune ce a necesitat 70 de zile de îngrijiri medicale.[166]

Plutonier Griga Ioan, care a suferit plagă împuşcată transfixiantă fesă dreaptă şi picior drept, leziune ce a necesitat 40-50 de zile de îngrijiri medicale,[167] a relatat:

„Nu pot preciza dacă am fost împuşcat de militari sau terorişti. Militarii care au tras iniţial au încercat să vină în ajutorul nostru dar nu s-au putut apropia datorită schimbului de focuri.”[168]

http://mariusmioc.wordpress.com/2014/07/02/procuror-romeo-balan-teroristii-din-timisoara-dupa-22-decembrie-1989-9-calea-lipovei/#more-16536 

Griga “civilii au fost impuscati cu gloante plate [?], care asa cum spuneau medicii cu rupt tesuturile”

imaginea 170
imaginea 171

IMG_0171

6) Andrei Jubea

Jubea Andrei tatăl a suferit plagă împuşcată braţ drept cu fractură cominutivă de humerus, leziune ce a necesitat iniţial 65 de zile de îngrijiri medicale, potrivit raportului medico-legal nr.1459 din 06.06.1990. Ulterior victima a rămas cu infirmitate permanentă.[130]

Jubea Andrei a declarat:

„N-am apucat să deschid uşa de la balcon când am auzit un foc de armă şi am fost împuşcat în braţul drept, m-am retras din faţa geamului şi am observat că fiul meu era căzut jos şi împuşcat în gât, în partea stângă. Am fost transportaţi la Spitalul clinic nr.2 iar după aproximativ o oră fiul meu a decedat pe masa de operaţie. Nu ştiu exact de unde s-a tras însă bănuiesc dinspre Poligrafie sau probabil dinspre pasajul de cale ferată.”[131]

În 01.04.1991 s-a efectuat un experiment judiciar pentru a se stabili locul de unde s-a executat foc iar în procesul-verbal s-a consemnat:

„Din bucătăria apartamentului, printr-o uşă dublă de lemn cu geam de sticlă, se face accesul pe balcon, cu o altă uşă de plasă de sârmă. În marginea uşii de lemn şi în plasa de sârmă se constată existenţa unui orificiu de intrare al glonţului cu diametru de aproximativ 0,8 centimetri. Făcând vizarea prin orificiul din uşă şi cel din plasa de sârmă, se constată că traseul glonţului este descendent. Vizând în continuare, se constată că locul de unde s-a efectuat tragerea este situat la colţul platformei de beton a staţiei PECO de pe Calea Aradului din Timişoara. Vizarea s-a făcut cu uşa din plasă de sârmă întredeschisă, aşa cum a fost în ziua de 24.12.1989.”[132]

http://mariusmioc.wordpress.com/2014/06/04/procuror-romeo-balan-teroristii-din-timisoara-dupa-22-decembrie-1989-7-calea-aradului/#more-16532

Andrei Jubea “glontul special de culoare alb”

imaginea 204
imaginea 205

IMG_0205

7) Cota Iosif

Au fost răniţi Cota Iosif şi Teodorescu Ionel, care împreună cu alte persoane sosiseră din Topolovăţul Mare pentru a se alătura mişcării revoluţionare.

Cota Iosif a precizat:

„După poziţia leziunilor pe care le-am suferit, în degetul mare de la piciorul drept am fost lovit de gloanţe venite dinspre Restaurantul militar de la acele T.A.B.-uri, iar în fesa dreaptă, după poziţia leziunii şi după cum stăteam adăpostit, am fost lovit de gloanţe venite dinspre T.A.B.-ul care a circulat prin faţa Direcţiei agricole.”[58]

Leziunile suferite de Cota Iosif au necesitat 55 de zile de îngrijiri medicale, potrivit raportului medico-legal nr.789 din 09.07.1991.

http://mariusmioc.wordpress.com/2014/05/05/procuror-romeo-balan-teroristii-din-timisoara-dupa-22-decembrie-1989-3-piata-libertatii/

Iosif Cota “gloante crestati”

imaginea 90
imaginea 91

IMG_0091

8) Cacoceanu Iosif

PIAŢA TRAIAN

În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989, în jurul orelor 9,00, Cacoceanu Iosif, subofiţer de penitenciar pensionar, a plecat de la domiciliul său de pe strada Dacilor în Piaţa Traian, aflată în apropiere, pentru a face cumpărături. S-a oprit în colţul pieţei dinspre strada Dacilor, lângă un chioşc de ziare şi a stat de vorbă cu alţi pensionari despre evenimentele de la acea dată. La un moment dat Cacoceanu Iosif a fost împuşcat cu un singur glonţ în abdomen. Deşi a fost transportat de urgenţă la spital şi a fost operat, Cacoceanu Iosif a decedat în cursul zilei de 25.12.1989. Nu se cunosc niciun fel de date cu privire la cei care au tras şi au ucis victima.

Singurul martor ocular identificat şi audiat, respectiv Dumitru Ion, a declarat:

„În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989, întâmplător, în spatele chioşcului de ziare din Piaţa Traian, chioşc situat pe colţul din stânga al pieţei privind spre biserica sârbească, dinspre Prinţul Turcesc, am văzut că erau adunaţi mai mulţi bătrâni, care comentau evenimentele petrecute în oraş. Printre aceştia am recunoscut pe Cacoceanu Iosif. Pe ceilalţi nu i-am cunoscut. M-am oprit şi eu şi am participat la discuţii. La un moment dat, s-a auzit o pocnitură, zgomot de glonţ, l-am văzut pe Cacoceanu căzând. De teamă noi am fugit în primul moment. Poziţia lui Cacoceanu înainte de a fi împuşcat, a fost aceea cu faţa spre liniile de tramvai care vin dinspre Prinţul Turcesc spre Podul Decebal, puţin oblic dreapta. Nu cunosc locul din corpul victimei unde a intrat glonţul întrucât acesta nu a fost dezbrăcat acolo, întrucât imediat a oprit acolo o maşină şi a fost transportat aşa îmbrăcat cum era la spital. Nu pot preciza direcţia de tragere, eu mă aflam ca poziţie în spatele lui Cacoceanu în momentul împuşcării sale.”[196]

Martorul nu a putut de niciun fel de relaţii cu privire la cei care au deschis focul în Piaţa Traian.

http://mariusmioc.wordpress.com/2014/07/18/procuror-romeo-balan-teroristii-din-timisoara-dupa-22-decembrie-1989-11-piata-traian/

În raportul medico-legal nr.1050/A din 25.12.1989 sunt consemnate ca semne de violenţă orificiile de intrare şi de ieşire al glonţului:

„1. Plagă orificială de aproximativ 0,7 cm diametru în regiunea abdominală anterior.

2. Plagă de aproximativ 3 cm diametru în regiunea lombară stângă.”[197]

S-a precizat că moartea violentă s-a datorat plăgii împuşcate abdominale.

Un alt pensionar i-a povestit soţiei victimei că s-a deschis focul dintr-un autoturism. Acesta nu a putut fi audiat deoarece a decedat la scurt timp.

Cacoceanu Margareta, soţia victimei a relatat:

„Eu am aflat despre împuşcarea soţului meu imediat deoarece a venit cineva în curtea imobilul unde locuiam şi a întrebat unde locuieşte pensionarul care a lucrat la penitenciar şi vecinii au indicat adresa mea, iar respectivul mi-a spus că soţul meu a fost împuşcat. Acel bătrân care mi-a dat această veste despre soţul meu mi-a mai spus că a fost împuşcat dintr-o maşină care a venit în viteză de la Prinţul Turcesc spre Podul Decebal.”[198]

Aceasta ar putea explica de ce nu au fost văzuţi trăgătorii.

[196] Dosar nr.308/P/2000, vol.XV, fila 7

[197] Ibidem, fila 14

[198] Ibidem, fila 21

“Margareta Cacoceanu (59 de ani) a relatat ca sotul ei a fost impuscat, cu gloante dum-dum, dintr-o “Dacie” rosie fara numar de inmatriculare.”

image-55

9) Alexandru Aciocoitei

În dimineaţa de 23 decembrie 1989, căpitan Aciocoiţei Alexandru, din U.M. 01864 Timişoara, împreună cu doi militari în termen, înarmaţi încerca să stabilească locurile de unde se executa foc. În jurul orelor 9,00, patrula a intrat în magazinul de pâine situat la colţul străzii Câmpina cu Calea Lipovei. Militarii s-au retras în acel spaţiu deoarece începuse să se tragă pe stradă. Un civil, respectiv Gheorghiu Constantin, refugiat şi el în magazin, a încercat să iasă pe uşa metalică din spate, care dădea spre strada Câmpina şi în acel moment a fost împuşcat. Gheorghiu Constantin a suferit o plagă împuşcată lombară, leziune ce a necesitat 30-40 zile de îngrijiri medicale.[155] În aceleaşi împrejurări şi în acelaşi loc a fost rănit şi cpt. Aciocoiţei Alexandru. Acesta a declarat:

„După ce am verificat interiorul, în momentul în care am vrut să ies în spatele magazinului am fost lovit de glonţ în antebraţul stâng, glontele ieşind din braţ. Cred că s-a tras din al doilea bloc, maxim etajul 2, după care m-am retras la unitate, de unde am fost dus la Spitalul Militar.”[156] Ofiţerul a prezentat o plagă împuşcată transfixiantă anterobranhială stângă, cu fractură deschisă de humerus, pentru care i s-au acordat 30 de zile de îngrijiri medicale.[157]

Trebuie menţionat că pe latura dinspre strada Câmpina era amplasat Batalionul de transmisiuni al diviziei, U.M. 01926 Timişoara.

http://mariusmioc.wordpress.com/2014/07/02/procuror-romeo-balan-teroristii-din-timisoara-dupa-22-decembrie-1989-9-calea-lipovei/#more-16536

Alexandru Aciocoitei:  “…de unde am fost dus la spitalul militar.  Mi s-au comunicat ca glontul era de 5,6 mm….”

IMG_0010

10) Petru Ghinea

Lt.col. Ghinea Petre, din U.M. 01185 Timişoara, a asigurat paza Comandamentului diviziei cu un număr de 5 transportoare blindate, care au intrat în dispozitiv în Piaţa Libertăţii în noaptea de 22/23 decembrie 1989 în jurul orelor 22,00. Acest ofiţer a menţionat:

„După orele 22,15 – 22,30 şi până către orele 23,00 în Piaţa Libertăţii s-au auzit sporadic rafale şi împuşcături izolate. Toate încercările de a localiza aceste împuşcături au eşuat. Singurul aspect care le diferenţia de zgomotul normal al muniţiei utilizate de armamentul din dotarea unităţilor noastre era zgomotul, mult diminuat de parcă ar fi fost utilizate arme cu calibre mici… La un moment dat în Piaţa Libertăţii s-au auzit strigăte care semnalau apariţia unor elicoptere în zbor şi a unor paraşutişti care fuseseră lansaţi. Personal nu am văzut nimic şi consider că focul declanşat fără justificare de mijloacele dispuse în faţa comandamentului a impus o puternică stare de nelinişte şi nesiguranţă asupra evenimentelor care se derulau. Am fost trimis de col. Mancu Florin să merg la fiecare mijloc de foc şi să-i determin să înceteze focul. Am transmis că focul se va deschide numai la ordin. Cu toate acestea au fost destule situaţii în care acest foc a fost deschis fără nicio justificare concretă.”[53]

Lt.col. Ghinea Petre a menţionat:

„De după monumentul din centru pieţei s-au auzit strigăte şi solicitări de ajutor. Am fugit acolo şi am ajutat câțiva oameni să iasă la lumină, din care unul rănit, l-am trimis la spital. I-am cerut scuze pentru cele întâmplate rănitului. Cei doi subofiţeri din T.A.B.-ul care executase foc, mi-au raportat că fuseseră trimişi de comanda U.M. 01185 Timişoara. Nu după multă vreme a mai apărut un T.A.B. fantomă, care s-a oprit din viteză în Piaţa Libertăţii şi a executat focul pe două direcţii: în lungul străzii unde era consignaţia, către ceainărie şi spre Spitalul militar, ulterior am aflat că au fost răniţi grav oameni. În T.A.B. era lt. Rusu cred şi mr. Şerban din U.M..01185 Timişoara.”[60]

http://mariusmioc.wordpress.com/2014/05/05/procuror-romeo-balan-teroristii-din-timisoara-dupa-22-decembrie-1989-3-piata-libertatii/

https://romanianrevolutionofdecember1989.com/2011/06/02/iosif-costinas-cu-locotenent-colonelul-petre-ghinea-o-lupta-cu-fortele-raului-orizont-timisoara-nr-5-221990-p-5/

“O lupta cu fortele raului,” Orizont (Timisoara), nr. 5 (2 februarie 1990), p. 5.

Lt. Col. Petre Ghinea:  Primele rafale de arma automata le-au tras fostii securisti chiar in Piata Libertatii, unde noi aveam amplasate transportoarele blindate care completau sistemul de foc al tancurilor, pentru apararea Comandamentului militar.  Au tras din multe locuri, din podurile cladirilor.  In seara zilei de 22 decembrie, intre orele 22,30 si 23….

Iosif Costinas:  Cu toate astea, in seara zilei de 22 decembrie s-a tras, de aproape, asupra Comandamentul militar.

Lt. Col. Petre Ghinea:  Da.  Am fost de fata.  Au tras dintr-o “Dacie” alba…Foloseau mai multe autoturisme, schimbindu-le din loc in loc.  Le schimbeau si numerele….Din hotelul Central s-a tras asupra noastra si ne-au gaurit citeva pneuri de la transporter…

Iosif Costinas:  Duminica, 24 decembrie, inainte de masa, te-am auzit vorbind, prin amplificare, in Piata Libertatii…

Lt. Col. Petre Ghinea: …[nea Ionescu de la Filarmonica] A venit cu o propunere demna de toata atentia.  Am adus de la Filarmonica statia de amplificare si am instalat-o pe tarasa Casei Armatei.  Statia functiona excelent.  M-am adresat securistilor ascunsi prin casele din apropriere:  “Securisti, predati-va!  Nu mai aveti nici o sansa!  Facem apel la ultimul dram de omenie pe care-i mai aveti in voi!  Cursul evenimentelor este ireversibil!  Nu veti putea fugi din oras, predati-va!  Ne-am adresat si oamenilor care locuiesc in cladirile din care se tragea, spre a ne semnala locurile de unde se trage.  Unii din ei au iesit la geamuri (cei de la etajele superioare) si aratau de unde vin rafalele de arme automate….Desi am facut apel la ultimul dram de omenie al securistilor, unii au tras asupra noastra.  Din fericire, nu ne-au nimerit….In timp ce vorbea nea Ionescu mi-a fost impuscat un subordonat:  soldatul Mihai Budugan,  unul dintre cei mai curajosi baieti ai mei.  A fost impuscat deasupra inimii.  Dus la spital, a scapat cu viata.  Dupa un timp, in urma apelurilor noastre, in zona Pietei Libertatii focul a scazut in intensitate.  Au actionat si cercetasii si militarii de la unitatile de parasutisti.  Tot in urma apelurilor noastre, mai multi cetateni ne-au comunicat numerele masinilor din care au tras securistii.

Iosif Costinas: Care este opinia ta despre felul cum au actionat securistii-teroristi?

Lt. Col. Petre Ghinea: Spre deosebire de militarii nostri, ei au fost foarte bine pregatiti pentru lupta in oras. Dispuneau de armament modern, special (inclusiv simulatoare de foc). De pilda, la automatele lor rabatabile, cu gloante videa [vidia] sau gloante explozive, nu se putea vedea flacara la gura tevii….Initial, dupa opinia mea, au intrat in lupta elemente extrem de bine instruite, apoi acestea au disparut, lasind in locul lor o seama de colaboratori ai fostei Securitatii (din diferite, ca sa zi asa, categorii, socio-profesionale).  A fost un plan diabolic, indeplinit, din nefericire, in buna masura….

Iosif Costinas:  Ce te-a nemultumit cel mai mult in acele zile atit de grele pentru noi, timisorenii?

Lt. Col. Petre Ghinea:  Armata nu a putut sa faca fata tuturor solicitarilor.  Sa nu mai vorbim de faptul ca nu am fost pregatiti pentru un asemenea tip de lupta.  Caci, dupa cum se stie, nu este suficient sa ai in mina un pistol-mitraliera si o cantitate de munitie pentru a interveni cu eficicatate, unde este nevoie.  M-a nemultumit, spre pilda, si inexistenta, alaturi de noi, a militienilor si chiar a unor elemente din fosta securitate, care, dupa cite am auzit, se considerau de bunacredinta.  Foarte putini au raspuns apelurilor Comandamentului militar de a se prezenta la fostul lor sediu si de a ne da o mina de ajutor…

————————————————————————————————————————————————————————————————–

Resita:

https://romanianrevolutionofdecember1989.com/2013/05/05/la-resita-s-a-jucat-o-mare-carte-a-revolutiei/

Reşiţa a plătit şi ea cu sânge dorinţa de schimbare a regimului socialist. Capitala Banatului de munte a dat ca jertfă un număr de aproximativ 65 de morţi, toţi aceştia fiind victimele diversiunii securisto-teroriste aservite vechiului regim, în încercarea sa de a menţine teroarea asupra populaţiei din judeţul Caraş-Severin şi după evacuarea cuplului de dictatori în data de 22 Decembrie 1989.

http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=evenimente/2012/vernisaj-reia

 image0-001

 

56 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE

REŞIŢA: CUM AM DEVENIT „ŞEFUL TERORIŞTILOR”

Deşi intervenţia mea poate părea tardivă, consider că sunt dator, ca fost

şef al Securităţii din Inspectoratul MI al judeţului Caraş-Severin, să contribui la

ridicarea vălului de dezinformări, minciuni şi manipulări care s-au vehiculat

despre cadrele de Securitate.

Acum începem să aflăm adevărul, acum putem, după atâţia ani, să

înţelegem cum şi de ce, în decembrie 1989, s-au putut petrece acele grozăvii,

cine au fost cei care fabricau scenariile, cine au fost cei care le ordonau, le

răspândeau sau le executau.

Foarte pe scurt, doar câteva aspecte din perioada premergătoare:

Pe fondul lipsurilor în care ne zbăteam, şi în judeţul nostru

nemulţumirile populaţiei s-au amplificat, situaţia devenind explozivă. Zilele lui

Ceauşescu păreau a fi numărate, mulţi dintre noi punându-şi speranţa în cel deal XIV–lea Congres al PCR, care însă a fost dezamăgitor. Am constatat o

creştere a virulenţei manifestărilor anticeauşiste, dar ne-am limitat numai la

raportarea ierarhică a informaţiilor primite.

Nu puţine informaţii ne parveneau şi din exterior. Astfel, un director

german de la firma mixtă „Renk-Reşiţa”, întorcându-se din ţara natală, s-a

adresat celor care îl aşteptau la aeroport cu cuvintele: „Nu mai aveţi mult şi

până în decembrie scăpaţi de Ceauşescu”.

Constatam trecerea tot mai intensă a frontierei, atât legal cât şi ilegal,

depistând agenţi şi tot felul de emisari străini veniţi cu sarcini destabilizatoare,

precum şi pătrunderea în ţară a unor fugari anterior instruiţi şi pregătiţi în

exterior cu scopul de a forma pichete ale dezordinii la un semnal dat.

Mai mult, aşa după cum a reieşit din cercetarea acestora, în aşteptarea

acelui moment cei în cauză erau instruiţi să lanseze zvonuri alarmiste; să racoleze

noi persoane pretabile la acţiuni de dezordine şi de incitare; să creeze noi canale de

trecere ilegală a graniţei; să studieze modalităţile de distrugere a unor obiective

social-politice şi economice; să culeagă şi să transmită date despre aceste

obiective, precum şi despre activiştii de partid, despre cadrele MI etc.

Asemenea elemente depistate de Inspectoratul MI al judeţului Caraş-

Severin au fost preluate în acelaşi scop, de cercetare, şi de către unităţile centrale

ale Securităţii, stabilindu-se misiunile clandestine ce le aveau de îndeplinit în

România, primite îndeosebi de cei trecuţi prin lagărul de la Bicske, Ungaria.

În ziua de 21 decembrie 1989 au fost semnalate 14 autoturisme cu turişti

sovietici în centrul oraşului Reşiţa; în preajma evenimentelor, pe şoselele judeţului

circulau astfel de coloane, care au făcut obiectul cercetărilor efectuate de un VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE 57

colectiv condus de şeful Miliţiei – colonel Câmpeanu Alexandru (unul dintre

autoturisme fusese distrus într-un accident soldat cu moartea celor doi pasageri).

Consider că este un fapt deja clarificat că nu pentru turism veniseră

aceştia în România.

Pentru noi, cei de la Securitate, a contat mult o convocare organizată în

acea perioadă pe regiuni ale ţării de către conducerea centrală, cu prilejul căreia

s-au trasat sarcinile ce ne reveneau, în sensul de a cunoaşte în permanenţă

starea de spirit; de a nu ne implica în acţiuni stradale de reprimare a unor

eventuale demonstraţii; de a nu panica subordonaţii şi alte asemenea ordine, cu

accent pe informarea cu operativitate a forurilor ierarhic superioare.

Aşadar, starea de fapt creată în ultima parte a anului 1989, generatoare

de revoltă a populaţiei, cât şi faptul că în toate instituţiile şi unităţile economice

s-au organizat adunări având ca scop condamnarea celor petrecute în

Timişoara, au culminat şi la Reşiţa, cum era previzibil, cu ieşirea în stradă a

demonstranţilor încă din 21 decembrie. Aceştia au ocupat piaţa centrală a

oraşului şi manifestau, scandând revendicări legate de condiţii mai bune de

muncă şi viaţă: apă caldă, căldură, aprovizionare etc., şi exprimându-şi

simpatia faţă de timişoreni.

De menţionat că în tot acest timp cadrele MI din toate localităţile

judeţului nu au intervenit pentru a împiedica aceste manifestări, în ciuda

instrucţiunilor primite de la conducerea de partid locală care, textual, ne cerea:

„Nu scăpaţi muncitorii în stradă!”

Spre sfârşitul zilei de 21 decembrie, o parte dintre demonstranţi au pătruns

în sediul Comitetului judeţean de partid, astăzi Prefectura judeţului, dorind a

dialoga asupra revendicărilor lor. Personalul militar din Inspectoratul MI Caraş-

Severin care asigura paza sediului şi a oficialităţilor de atunci s-a comportat

exemplar. Împreună cu liderii demonstranţilor, aceştia au reuşit să atenueze unele

stări tensionale care începuseră să apară, au determinat încetarea lozincilor

incitatoare la dezordine şi a zvonurilor alarmiste cu tentă de violenţă.

Numeroase au fost măsurile luate de conducerea Inspectoratului, la

solicitarea liderilor, în acea noapte, spre a împiedica săvârşirea de acte cu

implicaţii imprevizibile, accentul punându-se pe paza instituţiilor şi a

obiectivelor economice din municipiu.

Pe timpul nopţii de 21-22 decembrie am fost solicitat de liderul ad-hoc

al revoluţionarilor pătrunşi în sediul Comitetului judeţean de partid, un pictor,

pe nume Nicolae Vlădulescu (devenit ulterior preşedintele FSN Caraş-

Severin), să verific prin subordonaţii mei numeroasele zvonuri alarmiste sau de

natură incitatoare. De asemenea, i-am pus la dispoziţie mijloacele umane şi

tehnice necesare pentru a se adresa demonstranţilor, asigurându-i că Securitatea

este de partea lor.58 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE

Încă din 21 decembrie, conform ordinului transmis telefonic de

generalul Iulian Vlad, armamentul din dotarea subordonaţilor a fost depus la

rastel, iar ofiţerii şi subofiţerii de Securitate au fost instruiţi să nu părăsească

unitatea decât la ordin şi să nu răspundă la eventuale provocări.

Manifestările de revoltă împotriva lui Ceauşescu au continuat şi în

dimineaţa zilei de 22 decembrie, când coloane de muncitori de la marile

obiective economice ale municipiului Reşiţa s-au deplasat spre centrul oraşului,

scandând lozinci anticeauşiste, şi s-au alăturat celor ce ocupaseră piaţa centrală

în ziua precedentă.

Pe tot parcursul zilei de 22 decembrie manifestările nu s-au soldat cu

incidente, iar procesul de preluare a puterii a decurs în mod paşnic, aşa cum s-a

petrecut şi în alte oraşe ale judeţului, cu excepţia municipiului Caransebeş.

După alegerea comitetului provizoriu al Frontului Salvării Naţionale pe

judeţ, preşedintele acestuia, Nicolae Vlădulescu, ne-a convocat în după-amiaza

zilei de 22 decembrie (pe subsemnatul şi pe şeful Miliţiei judeţene) la sediul

Prefecturii de azi, ce se afla încă sub paza instituţiei noastre. Cu această ocazie, a

evidenţiat modul reuşit în care cadrele Inspectoratului nostru au acţionat,

prevenind acţiuni violente şi acte de dezordine în municipiu, şi ne-a fixat sarcini

pentru a doua zi, când urma să ne prezentăm din nou la el. La terminarea

discuţiilor a ţinut să ne aducă mulţumiri din partea FSN şi, prin noi, tuturor

cadrelor din subordine, pentru sprijinul acordat, pentru evitarea apariţiei unor

victime, pentru faptul că a fost posibil să nu se tragă nici un foc de armă în Reşiţa.

Noaptea de 22 spre 23 decembrie a însemnat şi pentru judeţul Caraş-

Severin o cotitură nefastă în desfăşurarea evenimentelor, urmare celor

orchestrate de la Bucureşti de echipa generalului Nicolae Militaru, proaspăt

numit la conducerea Armatei, despre care ştiam că fusese trecut în rezervă

pentru activitate de trădare în favoarea unei puteri străine.

Ca profesionist al informaţiilor, presimţeam că această numire nu este

de bun augur, iar faptele reprobabile şi atrocităţile comise în zilele următoare în

Reşiţa au dovedit că nu m-am înşelat. Şi asta s-a întâmplat pentru că în unele

judeţe (ca şi în Caraş-Severin) au existat comandanţi militari zeloşi, după

chipul şi asemănarea generalului Militaru, care i-au urmat orbeşte ordinele,

devenind principalii factori destabilizatori ai noii puteri.

În ziua de 22 decembrie, Securitatea judeţeană a fost preluată sub

control de colonelul Teodor Stepan, la data respectivă şef al Centrului Militar

al judeţului Caraş-Severin şi, după cum au urmat lucrurile, se părea că ne vom

continua activităţile specifice în noua subordonare a FSN. Pe radarele de la

graniţă apăruseră ţinte aeriene într-un număr atât de mare, încât ne pregăteam

să facem faţă unui eventual atac aerian.VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE 59

Liniştea ce se aşternuse în conştiinţa noastră de militari, cum că ne-am

făcut datoria în acele condiţii deosebite nu a durat însă decât până în seara zilei

de 22 decembrie, când am constatat că legăturile telefonice ne-au fost tăiate,

când a început lansarea unor zvonuri, precum atacarea de către trupe

nedefinite, otrăvirea apei etc.

În aceeaşi zi, în jurul orei 2300, mi s-a cerut să mă deplasez la sediul

FSN, deoarece cadrele Ministerului de Interne care asigurau paza acestuia, ca

şi cei stabiliţi în garda de corp a noilor conducători sau cei ce fuseseră solicitaţi

de însuşi colonelul Teodor Stepan pentru diverse misiuni, fuseseră sechestraţi.

Ajuns la sediul amintit, am fost foarte surprins de faptul că am fost

percheziţionat şi suspectat ca aş fi intenţionat să atac revoluţionarii şi am luat la

cunoştinţă că paza fusese preluată de militarii colonelului Stepan. Consternat

de aceste răsturnări de situaţie, am fost dus într-un birou şi acuzat că am trădat

revoluţia şi că desfăşor acţiuni împotriva poporului român.

Închis în acel birou, singur şi în imposibilitate de a-mi îndeplini

atribuţiunile de până atunci, am asistat la vânzoleala penibilă, în unele situaţii

chiar tragică, auzind informaţii şoc, precum că trupe fidele lui Ceauşescu atacă

Reşiţa, că se trage spre sediul Inspectoratului MI etc.

În jurul orelor 3 din dimineaţa zilei de 23 decembrie, după ce se mai

liniştise canonada, am fost scos din camera amintită de către militarii

colonelului Stepan şi dus în biroul preşedintelui FSN, unde mi s-a spus, cu o

oarecare jenă, ca voi părăsi clădirea pentru a-mi exercita atribuţiunile ce îmi

reveneau, dându-mi-se în primire şi cei 9 ofiţeri MI care, de asemenea, fuseseră

dezarmaţi şi sechestraţi în condiţiile arătate.

Ajuns la sediul Securităţii, mi s-a raportat ca în acea noapte clădirea

Inspectoratului a fost atacată cu gloanţe de mitralieră, de la o unitate de rachete ce

se afla pe un podiş de pe teritoriul municipiului şi că au fost făcute cercetări asupra

gloanţelor identificate, dar că militarii noştri de pază nu au răspuns atacului.

Am informat conducerea Inspectoratului despre cele întâmplate cu mine

şi cu militarii sechestraţi şi împreună am apreciat că militarii din paza

Inspectoratului au procedat foarte bine atunci când nu au răspuns cu foc

atacului amintit, fiind vorba de o provocare.

În dimineaţa aceleiaşi zile de 23 decembrie, am fost anunţaţi să ne

deplasăm, conducerea inspectoratului, la sediul FSN. Ştiind că acest lucru

rămăsese stabilit din ziua precedentă, în cadrul discuţiilor cu preşedintele FSN,

am mers liniştiţi, nebănuind nimic din cele ce urma să ni se întâmple.

Ajunşi la FSN, în biroul preşedintelui Nicolae Vlădulescu, am constatat

că mai erau prezenţi adjunctul acestuia (fostul prim-secretar Szasz Iosif),

colonelul Teodor Stepan, mai mulţi revoluţionari şi ziarişti, printre care şi Dan

Dinu Glăvan. După unele discuţii legate de situaţia existentă la acea oră în 60 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE

municipiu, a intervenit colonelul Teodor Stepan, care a început să debiteze un

scenariu ridicol de superficial şi de prost argumentat, vădit incriminant la

adresa conducerii Inspectoratului MI. Din acuze reieşea că eu aş fi şeful

teroriştilor, că am legături la Bucureşti, de unde primesc instrucţiuni pentru a

dirija acţiunile în judeţ împotriva revoluţiei, că aş dispune de depozite de

armament şi muniţie sofisticată, că aş fi dat dispoziţii subalternilor să distrugă

arhiva Securităţii etc. Riposta mea de a demonta asemenea aberaţii a fost

hotărâtă, fără a-l determina însă să îşi retragă scenariul prezentat.

Într-un final, adjunctul preşedintelui, Szasz Iosif, sesizând netemeinicia

acuzaţiilor invocate de colonel şi dorind, probabil, să curme situaţia penibilă ce

se crease, a propus ca cei din conducerea Inspectoratului MI să fim lăsaţi liberi

pentru a ne putea continua activitatea în noua situaţie, atragându-ne atenţia de a

ne subordona întrutotul colonelului Stepan Teodor, care reclamase anterior aşazise acte de insubordonare.

Această intervenţie a fost însă de natură să-l irite şi mai mult pe colonel,

care a ieşit din birou, reîntorcându-se după un timp cu un ofiţer subordonat şi

doi militari. Acestora li s-a ordonat să povestească un alt scenariu, la fel de

prost documentat, prin care susţineau că în noaptea respectivă ar fi văzut ieşind

dintr-un bloc apropiat Inspectoratului nostru un terorist care şi-ar fi camuflat un

pistol rabatabil într-o servietă diplomat; că acesta ar fi intrat în sediul

Securităţii, că în tot cursul nopţii acolo ar mai fi pătruns şi alte persoane, unele

rănite; că în curtea Inspectoratului MI ar fi văzut intrând o Salvare şi mai multe

maşini particulare etc.

În aceste condiţii, m-am situat pe aceeaşi poziţie de loialitate şi

onestitate, încercând să clarific toate suspiciunile ce planau (doar în mintea lor)

asupra noastră. Ceilalţi colegi din conducerea Inspectoratului au început să dea

explicaţii în sprijinul celor susţinute de mine, prezentând diverse aspecte şi

fapte cu care s-au confruntat pe linie de Miliţie. Aceştia au mai spus că asupra

clădirii Inspectoratului, în acea noapte s-au tras rafale de mitralieră. Colonelul

Teodor Stepan a replicat că s-a tras de la acea unitate pentru că au constatat că

s-ar fi făcut semnale luminoase şi că în acele împrejurări li s-ar fi împuşcat un

ostaş. Adevărata împrejurare în care a murit acel soldat mi-a fost dezvăluită

ulterior, în timp ce mă aflam în arestul unităţii, de către un subofiţer ce

participase la acele evenimente, afirmaţii confirmate ulterior de către un vecin,

revoluţionar, Bărbulescu Gheorghe, care mi-a explicat că de fapt a fost un

accident între ostaşi.

Colonelul Teodor Stepan a curmat discuţiile, cu dreptul celui care are

puterea. A reluat acuzaţiile anterioare legate de instruirea subordonaţilor mei spre a

desfăşura acte îndreptate împotriva revoluţiei, fiind vizibil că dorea arestarea mea

şi a celorlalţi. În urma acestor acuzaţii, preşedintele Vlădulescu Nicolae ne-a cerut, VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE 61

celor din conducerea Inspectoratului, să părăsim pentru un timp încăperea.

Nu ştiu ce s-a mai discutat în lipsa noastră, dar după aceea am fost

chemaţi înapoi în birou, preşedintele m-a abordat astfel: „Domnule colonel…

sunt convins că nu puteai acţiona ca terorist… aşa cum s-a spus,… dar te rog să

explici dacă ai cunoştinţe despre astfel de terorişti care acţionează sau vor să

acţioneze în judeţ…, dacă ai primit instrucţiuni în acest sens? “

La răspunsul meu negativ, mi-a spus să accept sechestrarea, până când,

în următoarele zile, se vor clarifica problemele, hotărând ca împreună cu

inspectorul şef, colonel Rădulescu Gheorghe, să rămânem în acel sediu. A mai

afirmat, la despărţire: „Dacă asigurările dumneavoastră se vor confirma, atunci

fiţi siguri că tot noi vom fi aceia care vă vom cere scuze”.

Acestea fiind spuse, am fost conduşi de un ofiţer MApN la subsolul

clădirii amintite, unde au eliberat în grabă o cameră, iar şeful Miliţiei,

Câmpeanu Alexandru, a fost învestit, în prezenţa noastră, să preia comanda

efectivelor Inspectoratului. În continuare, lucrurile s-au derulat la Reşiţa ca şi

la Sibiu şi în alte oraşe din ţară.

În zadar am tot aşteptat scuzele pentru arestarea mea ilegală, deoarece

colonelul Teodor Stepan, pentru a se erija într-un erou şi salvator al oraşului

Reşiţa, m-a popularizat prin mass-media ca şef al teroriştilor care i-aş fi

pricinuit multe suferinţe.

Şi acum câteva cuvinte doar despre personajul care după evenimente a

obţinut avansarea la gradul de general, fapt care aproape că nu mai miră pe

nimeni. El – şi ca el mulţi alţii – s-au încadrat în rândul profitorilor noului

regim, s-au transformat în virulenţi adversari ai Securităţii şi s-au străduit ca

despre persoana lor să se creeze o cu totul altă imagine decât cea reală.

Stepan Teodor, ofiţer de Transmisiuni promoţia 1958, a lucrat, de la

înălţarea sa la gradul de locotenent, în structurile Direcţiei de Informaţii a

Armatei. A ajuns diplomat la ambasada română din Atena, de unde a fost retras

după o perioadă foarte scurtă de şedere la post. (Nu cumva trebuie să ne

întrebăm de ce?). Contrainformaţiile Militare ajunseseră la concluzia că ar

trebui trecut în rezervă, pe motive similare cazului Militaru. Nu a fost

îndepărtat din Armată, ci doar mutat într-o funcţie mai puţin sensibilă, aceea de

şef al Centrului militar judeţean Caraş-Severin.

După ştiinţa mea, a mai existat un caz asemănător, cel al colonelului

Marin Pancea, fost ataşat militar la Paris şi Belgrad. Şi acesta, după ce a fost

documentat ca agent sovietic, a fost scos din DIA şi trimis şef al Centrului

Militar din Brăila. În decembrie 1989, Marin Pancea a preluat comanda

garnizoanei Brăila, consecinţa ordinelor sale aberante fiind 44 de morţi şi 99 de

răniţi. Apoi a fost numit şef al spionajului românesc, dar a rezistat foarte puţin

timp, adică mai puţin de o lună. A fost transferat ca şef al DIA, unde a rezistat 62 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE

ceva mai mult, până în 1991, după care, plin de grijă, preşedintele Iliescu l-a

numit secretar al CSAT.

Teodor Stepan a fost numit de către noul ministru al Apărării, generalul

Nicolae Militaru, comandant al garnizoanei, rămânând în funcţie până la trecerea

în rezervă. Mai amintesc aici un alt episod legat de acesta. Atunci când Ceauşescu

a ţinut vestita sa teleconferinţă din 17 decembrie, legată de evenimentele din

Timişoara, la încheierea teleconferinţei, colonelul Teodor Stepan a fost singurul

din sală care s-a ridicat şi a condamnat tulburările din Timişoara, cerând primului

secretar al judeţului dreptul de a interveni cu unităţile militare din judeţ, pentru a

executa, exemplar, ordinele comandantului suprem.

Teodor Stepan a început punerea în aplicare a scenariilor diversioniste

care trebuia să ducă la incitarea populaţiei împotriva cadrelor Ministerului de

Interne şi în special împotriva Securităţii.

Au urmat episoade dramatice derulate pe timpul detenţiei în aresturi

improvizate, dar şi pe timpul transportului dintr-o localitate într-alta, acţiuni

gândite coerent şi urmărind evident o finalitate previzibilă pentru mine:

suprimarea fizică.

Să încep cu sechestrarea la Prefectură. Aici, în noaptea de 23 spre 24

decembrie, Stepan şi subordonaţii săi au organizat o sarabandă de trageri cu tot

felul de armament, însoţită de comentarii prin portavoce, alarmante pentru

populaţie, care anunţau iminenţa unui atac executat de forţe teroriste asupra

sediului Prefecturii, pentru recuperarea şefului lor. Auzeam din camera de la

demisol tropăituri, înjurături şi frânturi de dialog: „Acolo ai găsit ceva?… Nu,

aici nu sunt…” sau îndemnuri de a se trage cât mai multă muniţie. Am încercat

să sting lumina, dar ofiţerul de pază mi-a sugerat „subtil” (adică urlând) să

aprind lumina, reproşându-mi că „fac semnale luminoase”. Continuau în acest

timp avertizările, prin portavoce, către populaţie să nu stea la ferestre şi să nu

iasă din imobile pentru că pot fi împuşcaţi de terorişti (ei probabil fiind imuni –

precum eroii din filmele proaste de război).

Pe străzile oraşului, un autoturism cu megafon „informa” populaţia că

în cimitirul din localitate se ascundea, nimeni altul, decât „şeful teroriştilor”,

dovedit în persoana şefului Securităţii judeţului, mai concret colonelul

Mihalcea Aurel. În acele momente acesta nu era însă altceva decât un individ

terorizat în subsolul din sediul fostului organ judeţean de partid. Pentru

credibilitate se afirma că eram însoţit de un alt terorist marcant, subordonatul

meu, lt. col. Petre Ion. Acesta era comandantul formaţiunii de luptă

antiteroristă, structură existentă la fiecare Securitate judeţeană de atunci.

Am aflat ulterior de la dl. Gigi Bărbulescu, revoluţionar, că de fapt în

cimitir, din ordinul lui Stepan, erau doi cetăţeni înarmaţi care, după ce s-au

trezit din somnul cel dulce indus de o cantitate apreciabilă de palincă, au VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE 63

început să-şi descarce la întâmplare muniţia cu care erau dotaţi. Tacticianul

Stepan Teodor, apreciind că teroriştii nu vor renunţa să-şi salveze şeful, a

ordonat ca în dimineaţa zilei de 24 decembrie eu şi col. Rădulescu să fim

transportaţi la o unitate de rachete, din municipiu.

Mijlocul de transport era ABI-ul cu care era dotată subunitatea antitero a

Inspectoratului. În autovehicul mai era şi un subofiţer MApN care manevra

ameninţător o mitralieră. Imaginea de ansamblu se completa cu grupuri de

manifestanţi cu banderole tricolore şi trecători, de o parte şi de alta a drumului,

care priveau curioşi la transportul celor doi terorişti. La apropierea de unitatea

militară, am fost întâmpinaţi cu foc puternic de automate, gloanţele lovind

blindajul ABI-ului. Ceva mai inspirat, de data asta (nu ca în subsolul prefecturii),

i-am cerut ofiţerului MApN să nu mai tragă cu AKM-ul şi să semnalizeze

intenţiile noastre paşnice cu banderola tricoloră legată de ţeava armei.

Doar aşa a încetat focul dinspre unitatea militară, iar stupefacţia

cadrelor din unitate la vederea şi identificarea noastră, a fost totală, deoarece

erau informaţi că vor fi atacaţi. Cred că ofiţerul MApN din ABI ar putea să-mi

fie recunoscător, deoarece, dacă nu mi-ar fi urmat sfatul, am fi putut fi acum,

împreună, la doi metri sub pământ, victime ale „revoluţiei”.

Dar spiritul războinic al lui Stepan nu avea odihnă! Analizând încă o

dată complexitatea situaţiei, a decis că nu suntem bine „asiguraţi”, aşa că a

solicitat un elicopter, de la o unitate din Caransebeş, pentru a-i transporta pe cei

doi terorişti la arestul unităţii militare de pe lângă aeroportul acestui municipiu.

Toţi participanţii, atât cei din paza transportului, cât şi cei de la primirea

noastră la aeroport au fost avertizaţi că au de-a face cu indivizi foarte

periculoşi. De aceea la aeroport eram aşteptaţi de echipa de luptă antitero, adică

subordonaţii mei, dar şi de nişte militari mai ciudaţi, echipaţi în uniforme

speciale, despre care am aflat că ar fi paraşutişti veniţi de la Buzău. Şi probabil,

tot de aceea, escorta din elicopter ne-a legat mâinile cu sârmă şi ne-au tratat cu

tot „respectul” de care erau ei în stare.

Îmi îngădui o paranteză şi îmi cer scuze de la cititori, dacă întrebarea pe

care le-o pun este aparent naivă: recunoaşteţi scenariile?

Primirea teroriştilor la aeroport a fost la fel de consternantă şi de

stânjenitoare ca şi la unitatea de rachete. Am fost recunoscuţi de subordonaţi, dar

şi de ofiţerii cu funcţii de decizie de la aeroport, care totuşi nu au putut trece peste

deciziile militare. Aşa că am mers legaţi la arestul aeroportului. Acolo un ofiţer

MApN necunoscut, oarecum enervat şi furios, ne-a dezlegat, consecinţa stării lui

fiind urmele rămase pe mâinile noastre… Am fost cazaţi într-o camera „surdă” şi

am intrat în atenţia gorilelor paraşutate din jungla umană, care şi-au manifestat

cultura diversionist teroristă (de fapt, ei chiar puteau fi numiţi terorişti) printr-un

întreg arsenal de injurii şi alte tratamente speciale.64 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE

Am fost scoşi din ghearele lor de şeful arestului, un om cu nume

aproape predestinat – Apostol, căruia îi mulţumesc încă o dată – şi am fost

„promovaţi” din ordinul inimosului comandant al unităţii într-un birou, cât de

cât mai primitor, unde umanoizii nu mai aveau acces.

Încerc să înţeleg astăzi acest comportament al lor prin prisma omului

supus stării de stres, teamă, nesiguranţă şi tensiune, ca o consecinţă a

propagandei cenuşii, dar poate şi a ordinelor şi instrucţiunilor primite. Ce nu pot

înţelege este faptul că şi eu, şi ei eram MILITARI. Ce a făcut diferenţa?

A urmat calvarul anchetelor. Echipele de procurori se succedau una

după alta, în încercarea de a smulge „mărturii” despre activitatea noastră de

terorişti şi duşmani ai „revoluţiei”, despre planuri, depozite, legături şi tot ce le

putea imagina mintea înfierbântată de importanţa actului lor justiţiar. Evident

că toate aceste presiuni nu s-au putut finaliza şi nici nu s-au putut contraface

„probe”. Ca urmare a acestui eşec, am beneficiat de încă o mutare de şah

„stepanovistă”, fiind readuşi la unitatea de rachete din Reşiţa, mai aproape de

sufletul dar şi de posibilităţile pe care le avea proaspătul eliberator şi erou al

oraşului de a manipula şi influenţa anchetele procurorilor militari.

Rămăsesem singurul arestat, col. Rădulescu nemaiprezentând nici

pericol şi nici interes pentru proaspătul emanat, aşa că trebuia acum ca noile

echipe de anchetatori să scoată de la mine ceva care să justifice, cât de cât,

arestarea şi reţinerea mea ilegală.

*

Întrerup deocamdată nararea teribilei mele încercări de viaţă, cu

promisiunea de a reveni cu finalizarea anchetelor (şi sunt multe de povestit)

într-unul dintre numerele viitoare ale revistei „Vitralii”.

Mă motivează şi gândul, acum mărturisit, că admirabilii mei subalterni,

colegi şi tovarăşi de suferinţă, închişi şi încătuşaţi la fel ca şi mine, îşi vor reactiva

memoria şi vor creiona alte gânduri, trăiri şi evenimente din acea perioadă.

Pentru că au mai fost şi multe, şi dureroase! Să ne amintim de raidul

aerian al aviaţiei de vânătoare din Timişoara care avea ca scop lichidarea

teroriştilor de pe un deal împădurit, învecinat Reşiţei, locaţie în care Stepan

ordonase în prealabil să meargă efective din Inspectoratul MI Caraş-Severin,

tocmai pentru că acolo s-ar fi aflat terorişti? Sau despre tragerile misterioase

din clopotniţa unei biserici care, la ordinul lui Stepan, a fost „cercetată” abia

după câteva ore, timp în care ….

Măcar pentru memoria şi cinstirea celor 18 morţi şi a numeroşilor

mutilaţi, civili şi militari, care au înroşit pământul Reşiţei cu propriul lor sânge.

Dar şi pentru a dezvălui adevărata faţă a unor aşa-zişi eroi!

Col. (r) Aurel Mihalcea

http://www.acmrr-sri.ro/upload/vitraliino9.pdf

http://www.acmrr-sri.ro/upload/Vitraliino13.pdf glont perforant

COLONELUL STEPAN

Am citit cu mare atenţie articolul d-lui col. (r) Aurel Mihalcea1

în legătură

cu evenimentele care au avut loc la Reşiţa în decembrie 1989, hotărând să vin şi eu

în completare cu câteva elemente pe care le consider a fi interesante.

L-am cunoscut pe colonelul Theodor Stepan de la Reşiţa în cadrul

programului de dispersare în ţară a structurilor informative ale României „post

decembriste” şi nu pot spune că această cunoştinţă mi-a făcut plăcere. Atunci,

alături de mai mulţi ofiţeri, am fost trimis din Mehedinţi la Caraş-Severin,

pentru a conduce noua structură a constraspionajului din zonă. În ziua sosirii

mele la Reşiţa, am fost uluit de felul în care arăta faţada clădirii Inspectoratului

Judeţean al Ministerului de Interne. Imaginea faţadei, ciuruită de circa 10000

de gloanţe şi cu aproape toate geamurile sparte, era de-a dreptul sinistră.

Prima întâlnire cu cel numit mai sus a avut loc în sala de şedinţe a

inspectoratului unde ne-a spus – pe un ton foarte grav – cine este. Apoi ne-a

informat că vine direct de la CPUN local, unde a informat că „ofiţerii

compromişi la Caraş-Severin în timpul revoluţiei au fost trimişi în alte judeţe”,

urmând ca în locul lor să vină cadre din altă parte. La sfârşitul şedinţei i-am

cerut o întrevedere personală, în cadrul căreia l-am rugat să nu mai insiste pe

tema mutării ofiţerilor aşa-zis compromişi întrucât, în mod logic, lumea va

percepe că şi noi cei trimişi la Reşiţa am fost compromişi în judeţele de unde

am plecat. La zisele mele nu a reacţionat în vreun fel cu excepţia unei priviri

tăioase şi a unui rictus facial. M-a întrebat în ce domeniu am lucrat şi dacă am

lucrat în străinătate. Rugându-l să mă sprijine în protejarea contrainformativă a

structurii de contraspionaj, întrucât nu ştim care va fi strategia de lucru în

viitor, m-a asigurat de sprijinul său, mi-a cerut să-mi cazez la hotel ofiţerii care

au venit, după care o să vadă ce se poate face.

După trei nopţi de cazare la hotel, câţiva dintre noi au fost cazaţi în

dormitoarele comune de la poliţia municipală Reşiţa, iar eu împreună cu încă

trei ofiţeri am fost cazaţi într-un apartament situat pe malul râului Bîrzava,

apartament ce ne-a fost predat de către o echipă a Centrului Militar, care era

1

„Vitralii – Lumini şi umbre”, nr. 9/Decembrie 201160 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.13, decembrie 2012-februarie 2013

atât de „conspirată” încât au venit purtând uniformele de serviciu, şi atât de

„discretă” încât toată scara blocului a asistat la operaţiune. Cu această ocazie

am aflat că respectivul apartament aparţinuse Securităţii ca o bază a filajului.

După încheierea formalităţilor de predare-primire, noii locatari au început

acţiunea de dereticare în interior şi nu mică ne-a fost mirarea când am găsit sub

cada din baie un glonţ mai deosebit. Uzând de cunoştinţele noastre în materie

criminalistică, am constatat că era un glonţ perforant, care intrase sub cadă prin

geamul de la baie în care lăsase gaura corespunzătoare, neobservată în procesul

de predare-preluare a apartamentului.

Am început „activitatea” prin observare directă pentru a cunoaşte oraşul,

studiind presa locală şi stând la cozile cele mai lungi pe care le întâlneam pentru a

face cumpărăturile necesare unui trai de subzistenţă. Mărturisesc că în acest mod

colectivul pe care-l conduceam a aflat informaţii deosebit de interesante.

Înainte de a prezenta o succintă analiză a lor, doresc să mai fac câteva

precizări:

 Studiind, din afară, cu atenţie faţada clădirii inspectoratului

judeţean care fusese supus tirului susţinut al forţelor care luptaseră

cu „teroriştii”, am constatat că circa zece geamuri nu erau sparte în

totalitate, ele prezentând doar între una şi trei găuri;

 din interior, am constatat că se trăsese cartuşe cu gloanţe perforante

dintr-o altfel de armă decât pistolul mitralieră binecunoscut (AKM),

situaţie constatată în biroul fostului şef al serviciului de

contraspionaj al judeţului Caraş Severin, de unde am şi recuperat

glonţul „poposit” în peretele opus ferestrei;

 toate birourile care prezentau asemenea găuri în geamuri găzduiseră

comandanţi pe diferite trepte ierarhice ai Securităţii şi Miliţiei

judeţene;

 Theodor Stepan fusese obiectiv în lucru pe linie de contrainformaţii

militare, iar la preluarea de către armată a Inspectoratului M.I.,

acesta şi-a găsit surprinzător de repede fişa de lucru aflată la

serviciul tehnic, motiv pentru care şeful acestuia a devenit

duşmanul său de moarte şi, evident, „securist – terorist” fruntaş.

Concluziile pe care le voi prezenta nu abordează faptele în desfăşurarea

lor cronologică, încercând mai degrabă o interconectare a lor. VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.13, decembrie 2012-februarie 2013 61

Aşadar, la câteva zile după preluarea noului post am avut norocul să cunosc

un tânăr inginer care, din ordinul luptătorului-şef împotriva teroriştilor, col. Theodor

Stepan, a tras de pe platforma unui bloc vecin cu inspectoratul, cu o armă cu lunetă

în fereastra biroului menţionat de mine mai sus. Conform spuselor acestuia, în birou

nu se afla nimeni când el a tras. A tras un singur cartuş şi cunoştea cui aparţinea acel

birou de la cel care-l instruise şi-l condusese la locul tragerii, un subordonat al lui

Theodor Stepan echipat în semicivil, fără însemne şi grade.

Din cele relatate de colegii reşiţeni rămaşi în unitate a rezultat că, odată

cu preluarea şefiei Ministerului Apărării de către generalul Militaru, toate

cadrele fostei Securităţi au fost consemnate la serviciu, fără a li se permite

legături cu exteriorul, inclusiv cu familia. La declanşarea tirului infernal asupra

sediului inspectoratului judeţean, toţi s-au adăpostit pe holurile clădirii. Prin

megafoane, vajnicii luptători împotriva „securiştilor – terorişti”, îi somau pe

cei din interior să iasă din clădire pentru a se preda. Pentru intimidarea acestora

au întreprins demonstraţii de forţă, plasând la baza clădirii mai multe

încărcături explozive. În cele din urmă au reuşit să „răpună” un terorist. Acesta

era şeful popotei inspectoratului (un subofiţer ori angajat civil, al cărui nume

regret că l-am uitat), care într-una dintre zile a ieşit să facă aprovizionarea cu

pâine. Cel în cauză are şi în ziua de azi o proteză specială la şold.

Întrucât nu avea formatori de opinie şi alte mijloace rapide de influenţă

şi dezinformare, Theodor Stepan, şef al Centrului Militar, comandant al

garnizoanei Reşiţa şi comandant suprem al tuturor forţelor armate din judeţul

Caraş-Severin (conform unui decret FSN), s-a prezentat personal la redacţia

ziarului local „Timpul” şi, începând cu data de 06.01.1990, a acordat interviuri

menite „a lumina ignoranta populaţie a Banatului de Munte”. Şi-a motivat

intervenţia la ziar prin aceea că „nu s-a evidenţiat anterior modul de acţiune al

armatei pentru sprijinirea Frontului şi apărarea unor obiective din oraş” (nu a

putut preciza împotriva cui – n.n.).

Fac oarecare eforturi să citez din înţelepciunea dumnealui: „voiau

(teroriştii) controlul aerian pentru a salva familia Ceauşescu”.

De asemenea, „în urma acţiunilor teroriste, negăsindu-se nici un

cadavru al acestora, a existat părerea că acel tumult de împuşcături ar fi

provocate în mod gratuit de armată şi gărzile patriotice, zvon răspândit repede

şi dăunător pentru armată”;… „s-a dovedit că armata nu era pregătită pentru 62 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.13, decembrie 2012-februarie 2013

asemenea acţiuni de apărare”;… „am avut de-a face cu militari care au tras

în 1989 trei cartuşe”;… „cu asemenea militari am fost puşi în situaţia de a

face faţă unor profesionişti, pentru că au fost de mare fineţe, buni cunoscători

ai unor tehnici de învăluire”. În primul său interviu „acordat” amintitului ziar,

Theodor Stepan întreba retoric: „Ce ne-a salvat pe noi?”, la care, bine

documentat, răspunde: „modul de organizare a focului. Am reuşit să realizăm

pe obiectivele care erau periculoase pentru noi o mare densitate de foc şi

această tactică nu le-a permis să folosească armamentul de care dispuneau la

o capacitate mare. I-am obligat să nu tragă”.

În marea lui slugărnicie faţă de profesorul său, Nicolae Militaru, a

afirmat că acesta ar fi motivul pentru care a tras cele aproape 10000 de cartuşe

asupra clădirii Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne, dar nu văd

în baza cărui raţionament logic putea susţine „tactica de organizare a focului”

cu militari „care nu ştiau să tragă”.

Seria de interviuri acordate ziarului culminează cu cele spuse în data de

07.01.1990, în articolul intitulat „Noaptea cea mai critică”. În opinia sa, noaptea

de 24/25.12.1989 „a început prin apariţia unui aliniament de trăgători care a

deschis foc puternic în zona hotelului asupra CMJ, cu 2-3 arme automate”;…

„noi am depistat în jur de 60 de cuiburi foc”;… „focul a durat toată noaptea cu

pauze de 10-15 minute”. Asemenea afirmaţii arată că marele comandant stătea

foarte rău cu logica, iar singurele dovezi ale operaţiunilor erau spusele sale.

Nimeni nu a găsit în locurile precizate de el nici măcar un cartuş, nemaivorbind de

imposibilitatea dispunerii a 2-3 arme automate în 60 cuiburi de foc.

În dimineaţa zilei de 25.12.1989, din ordinul lui Theodor Stepan, au ajuns

la Reşiţa 10 elicoptere de la unitatea din Caransebeş, care au „bătut pădurea cu

armamentul la bord” (pădurea este situată peste drum de I.J. al M.I. – n.n.).

După această operaţiune s-a efectuat scotocirea pădurii cu participarea

unei subunităţi MApN şi a unei grupe de poliţie, solicitată de Theodor Stepan,

prilej cu care s-a constatat că nu s-a găsit nici o creangă ruptă de rafalele

armelor, nici o urmă de tragere deci, a fost o demostraţie de forţă cu muniţie de

manevră. Îmi pun întrebarea, cred eu firească: nu cumva singurul terorist din

Reşiţa a fost Theodor Stepan? Am discutat cu o familie care locuieşte chiar la

poalele crângului supus intervenţiei, care mărturisea că acţiunile din acele zile VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.13, decembrie 2012-februarie 2013 63

i-au „terorizat psihic”. Mai târziu şi-au dat însă seama că totul a fost o făcătură,

o înscenare menită să alimenteze psihoza „securişti-terorişti”.

Tot în acel articol se mai afirmă că din catedrală s-a tras de la un crenel,

iar Theodor Stepan a apelat la un pluton de miliţie pentru prinderea teroristului,

blocând căile de refugiu cu militari al MApN.

Din afirmaţiile unui participant la acţiune a reieşit că la un moment dat

Theodor Stepan a spus că „merge la Front pentru consultaţii”, iar miliţienii să

stea pe poziţie în aşteptarea ordinelor. Theodor Stepan s-a deplasat prin spatele

catedralei, a revenit după două ore, ordonând scotocirea. Teroristul nu a fost

găsit, foarte probabil că în acel interval a fost retras din dispozitiv de către

comandantul său.

În judeţul Caraş-Severin, evenimentele din decembrie 1989 au fost

multiple, unele dintre ele tragice. Mi-aş permite însă o scurtă reflecţie: am

cunoscut mulţi bănăţeni. Aceştia au un puternic respect pentru rezultatele muncii,

motiv pentru care nu pot crede că distrugerile care au avut loc în această zonă să fi

fost opera lor, determinată de ura împotriva unui sistem social.

Mă mai întreb, în mod cât se poate de firesc, unde sunt cele câteva zeci

de pistoale mitralieră, repartizate unor „luptători din gărzile patriotice” pe baza

unei simple semnături într-un registru şi nerecuperate nici până astăzi?

Lt. col. (r) Ioan Micle

In Memoriam 1989

Scris de Mirabela Boru in General / 29.04.2013 / 10:57 | Comentarii |

Un monument dedicat evenimentelor din Decembrie 1989 va fi ridicat în centrul municipiului Reşiţa, la cererea revoluţionarilor, dar şi a urmaşilor acestora.  În acest sens, primăria Reşiţa a lansat o competiţie la care se pot înscrie până în 15 mai, toţi artiştii plastici interesaţi. Cele mai bune trei proiecte vor fi premiate cu  cinci mii de lei, trei mii de lei şi respectiv două mii de lei. Câştigătorii vor fi anunţaţi în data de 30 mai. Monumentul se va numi “In Memoriam 1989” şi va fi amplasat pe locul actualei troiţe închinate eroilor Revoluţiei.

http://www.radio-resita.ro/in-memoriam-1989

http://www.resita.ro/eroi-ai-revolutiei

Eroi ai revolutiei

In decembrie 1989 am scapat de “domnia” Partidului Comunist si a “mult iubitului conducator”, Nicolae Ceausescu. In acea perioada, romanii satui sa indure o dictatura ajunsa la un prag maxim de acceptabilitate, au iesit in strada unul cate unul, pana s-au inmultit, formand o masa mult prea mare pentru a fi stapanita de Nicolae Ceausescu  si oamenii sai.

Pretul libertatii a fost scump. Pretul e imens, dramele prin care au trecut mii de familii in acea vreme nu au un pret anume, nu exista o alaturare de cuvinte agreabila. Pentru libertate s-au pierdut vieti. Vieti tinere, dornice de a descoperi viata in libertate, dar care nu au mai ajuns sa se bucure de ea. De libertate. Tineri si oameni in toata firea, din toate colturile tarii, au fost rapusi de gloantele si tancurile armatei. Sau de “teroristi” necunoscuti. Timisoara, Cluj, Iasi, Bucuresti, dar si in Resita, urmarile luptei pentru libertate se fac cunoscute si acum datorita memoriei celor care au disparut la revolutie.

Adam Livia, a fost o batrana din Resita care a plecat dintre cei vii in ziua de 25 decembrie 1989. Motivul este unul cat se poate de tragic. Un glont a penetrat fereastra apartamentului in care locuia si, din pacate, s-a oprit in corpul batranei.

Birbora Constantin pazea bazinele cu apa, era in timpul serviciului. Prins in valtoarea luptei, pe 14 decembrie 1989, acesta a fost impuscat mortal in zona capului. Final tragic a avut si Puraci Samfiu, unul din cei care au fost impuscati in fata sediului Militiei, decedand in urma ranilor provocate. Din pacate lista neagra nu se incheie doar cu aceste nume, ci si cu alte persoane care au sfarsit luptand pentru libertate, pentru dreptul a vorbi liber, de a munci unde si ce doreste. Pentru o viata mai buna.

De aceea, in memoria lor, le oferim o pagina, un loc de respect in amintirea lor, pe acest portal.

Nume si prenume Calitatea pentru care s-a acordat titlul Modul de acordare al titlului
1 Birbora Constantin Fost luptator garzi la S.C. U.C.M. Resita S.A. H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
2 Ivan Marius Fost luptator garzi la Directia Judeteana de posta si telecomunicatii H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
3 Lupea Ion Daniel Sublocotenent post mortem U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
4 Mihai Danut Sublocotenent post mortem U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
5 Motorgeanu Florinel Sublocotenent post mortem U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
6 Mircea Ioan Fost luptator garzi la S.C. U.C.M. Resita S.A. H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
7 Poptelecan Ioan Capitan U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
8 Pongracz Norbert Sublocotenent U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
9 Ruvineantu Remus Lazar Sublocotenent U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
10 Raut Mihai Ovidiu Fost luptator garzi la S.C. U.C.M. Resita S.A. H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
11 Smaranda Ion Capitan U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
12 Tamas Radu Simion Capitan U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
13 Talpeanu Mircea Fost angajat la Directia Judeteana de posta si telecomunicatii H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
14 Adam Livia Victima a Revolutiei Române H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem
15 Branza Constantin Victima a Revolutiei Române H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem
16 Popa Valerian Victima a Revolutiei Române H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem
17 Presznovka Adam Ion Victima a Revolutiei Române H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem

Lupea Ioan Daniel ( 255 )
Profesie: Soldat in termen la UM 01929 Resita
Data nasteri: 02.06.1970
Locul nasterii: Hunedoara
Calitate: Erou Martir
Data mortii: 24 decembrie 1989
Locul mortii: Resita, in dispozitivul de aparare al unitatii mil
Cauza: Impuscat pe 23 decembrie 1989 cu un glont dum-dum, care a intrat pe deasupra piciorului stang si a iesit pe sub mana stanga
Vinovati:

http://www.voxbanat.ro/divertisment/2090-militarii-de-la-unitatea-17-rachete-antiaeriene-semenic-impucai-cu-gloane-dum-dum

Militarii de la Unitatea 17 Rachete Antiaeriene Semenic, împuşcaţi cu gloanţe dum-dum

+10 Îmi placeNu-mi placeDistribuieRaportează

Vineri, 21 Decembrie 2012 18:34 Scris de Patricia Klauss

Un moment solemn, dedicat Revoluţiei din Decembrie 1989, a avut loc, vineri, în curtea fostei garnizoane a Unităţii 17 Rachete Antiaeriene „Semenic” din Reşiţa.

După trecerea în revistă a gărzii de onoare de către prefectul de Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, şi intonarea imnului de stat, a urmat o slujba religioasă, oficiată de către un sobor de preoţi, şi depunerea de coroane, la monumentul dedicat soldaţilor căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989, la Unitatea Militară 17 Rachete Antiaeriene Semenic.

În fiecare an, în cazarma unităţii, eroii Revoluţiei sunt comemoraţi. Este un prilej pentru a reaminti, măcar câteva din momentele derulate începând cu data de 21 decembrie 1989, la Reşiţa.

În acea seară, când manifestanţii erau deja adunaţi în faţa Comitetului Judeţean de partid din municipiu, s-a petrecut un lucru care a influenţat derularea evenimentelor.

„Atunci, Regimentul 17 Rachete Antiaeriene Semenic a primit primit ordin să apere Comitetul Judeţean de partid. A fost, pentru prima oară, în calitatea mea de ofiţer al Armatei Române, cu o vechime de 25 de ani, în domeniu, când nu am spus: Am înţeles! Am adunat oamenii, le-am spus despre ce e vorba, care e misiunea regimentului. Atunci am luat decizia pe care mi-am asumat-o, de a nu scoate oamenii în stradă. Mi-am asumat decizia de a nu confrunta armata cu poporul, iar consecinţele nu s-au lăsat aşteptate. Dovadă, că în noaptea de 21 spre 22 decembrie, am fost atacaţi de profesionişti, care aveau în dotare arme care nu existau în Armata Română”, a declarat gen. (r.) Vasile Cocoşilă, comandant la acea vreme a Unităţii 17 Rachete Antiaeriene Semenic.

Unul dintre militarii care se aflau în punctul de control, sublocotenent post-mortem Daniel Lupea, a murit în noaptea de 23 spre 24 decembrie, după ce a fost împuşcat în stomac. Dacă glonţul era unul normal, Daniel Lupea ar fi trăit şi în ziua de astăzi, susţine gen. (r.) Vasile Cocoşilă.

      „Din păcate, a fost vorba de un glonţ dum-dum, care, în timpul impactului produce o explozie, iar lui Daniel Lupea i-au fost distruse toate organele interne. Asemenea gloanţe nu existau nici în dotarea Armatei Române, nici a gărzilor naţionale, nici a altor structuri naţionale de apărare. Au fost multe alte diversiuni, dar Armata, la Reşiţa, nu a reacţionat împotriva poporului. Şi susţin aceasta, în ciuda tuturor afirmaţiilor prin care se susţine contrariul”, a mai precizat fostul comandant al unităţii.

După evenimentele din decembrie 1989, Reşiţa a fost declarat oraş martir. Aici şi-au pierdut viaţa, în timpul Revoluţiei, 25 de persoane.

http://www.7-zile.com/2008/12/25/1989-decembrie-caransebes-ii/

Zaharia Drăghiţă a supravieţuit mai multor tentive de asasinat. Prima dintre acestea a avut loc în 21 decembrie, la intrarea în Pipirig. A doua a fost atunci când – susţine acesta – le-a cerut celor din noua conducere a Primăriei să nu ridice receptoarele telefoanelor, şi tocmai el a încălcat consemnul. În momentul în care a fost întrebat ,,Zoli?”, şi a răspuns ,,Da!”, s-a şi tras asupra lui. Următoarea tentativă a avut loc în 24 decembrie, când a plecat la Reşiţa să aducă muniţie. La Kilometrul 8 s-a tras asupra lui, şi, odată ajuns în faţa Miliţiei Judeţene, s-a deschis iar focul, Zaharia Drăghiţă scăpând cu viaţă doar fiindcă s-a aruncat pe burtă. Glonţul era dum-dum, l-a găsit şoferul maşinii înfipt în banchetă, când au ajuns înapoi, la Caransebeş. ,,Tot acolo, la sediul Miliţiei Judeţene, un securist a împuşcat doi miliţieni, după care a fugit”, a mai spus Drăghiţă. După alte două săptămâni s-a tras asupra sa dintr-o Dacie roşie, despre care ulterior a aflat că era maşina comandantului Securităţii, Pârvu. Altă dată a scăpat ca prin urechile acului de o maşină care voia să-l calce în timp ce era pe trotuar, cu fetiţa nou-născută în cărucior…

https://romanianrevolutionofdecember1989.com/2008/12/27/un-caz-nou-24-decembrie-1989-resita-si-un-glont-dum-dum/

image0-002

Norbert Pongracz

Valentin Rosada

Nascut la 15 ianuarie 1971, unicul fiu al lui Norbert si al Ilenei Pongracz.

A cazut in noaptea de 23 decembrie 1989, ora 2,40 in unitatea (de radiolocatie) in care isi satisfacea stagiul militar. Un glont ucigas pornit din paduricea din apropiere (care ulterior s-a defrisat) in timp ce statea de vorba cu locotenentul sau i-a secerat pe amandoi. In total au fost ucise 9 persoane (ofiteri si militari in termen). S-a presupus ca ucigasii ar fi fost de la unitatea de rachete, dar arma cu care s-a tras a fost speciala, calibrul 5,62 fata de armamentul obisnuit de 7,62 mm.

Pe langa golul definitiv in sufletul lor, durerea cea mai mare a familiei Pongracz este ca nici acum nu s-a elucidat problema aceasta a ucigasilor fiului lor. Resita are declarati 16 morti in Revolutie, iar domnul Pongracz, cand a mers sa ridice trupul baiatului sau de la morga, a vazut circa 50 de cadavre.

Strada Gorunului a fost botezata dupa numele eroului Norbert Pongracz.

Sonetul sau de absolvent, dedicat lui Adrian Zamfirescu, contine urmatorul text: Sa traim din plin, soarele nu rasare de doua ori pe zi si viata nu ne este harazita decat o singura data? Cu stima si respect Norbi. Sub semnatura lui Norbi sta tiparit: La revedere, in prima sambata a lunii iulie 1999. El nu va putea veni la aceasta intalnire, dar va ramane pentru totdeauna in inimile noastre, intre eroii nostri.

Adolescent fiind, a trecut in randul nemuritorilor luptand cu arma in mana, pentru libertate, pentru prietenie, pentru ca in fapta aceasta este democratia – libertate si prietenie. Si pentru aceasta a fost si jertfa lui Norbert.

Suflet curat, fiu al unor parinti cinstiti si harnici, Norbert nu si-a dezmintit afirmatia: Viata nu ne este harazita decat o singura data. Avand constiinta acestui fapt, sacrificiul sau devine mai inalt, mai plin de intelesuri si durere decat insasi viata pe care o traim.

El nu a murit, traieste si va trai de-a pururi in sufletele parintilor sai, colegilor, camarazilor de lupta, in sufletele noastre.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

http://www.revolutialugojana.org/eroi

– Vă rog să vă prezentaţi, domnule plutonier.
– Sânt plutonierul Coancă Gheorghe.
– Pentru prima dată v-am întâlnit în data de 20 decembrie 1989, în faţa Consiliului, împreună cu subunitatea dumneavoastră. Ce s-a întâmplat apoi ?
– Din 20 până în 25 decembrie 1989 am apărat oraşul Lugoj.
– Iar după aceea ?
– Consiliul Frontului Salvării Naţionale din Reşiţa a cerut întăriri din partea Lugojului şi o parte din subunităţile noastre s-au deplasat de urgenţă în ajutorul fraţilor din Reşiţa.
– Bănuiesc că a fost vorba de “terorişti” ?
– Nu, de securitatea civilă a statului.
– Unde se găseau ei ? În vreo unitate militară ?
– Erau dispersaţi în tot oraşul, în locuinţe, cazemate subterane şi la Liceul nr. 2, unde îşi transportau răniţii.
– În ce mod îşi desfăşurau atacul ?
– Atacul se deschidea la lăsarea serii şi înceta în jurul orei opt-nouă dimineaţa.
– Aţi reuşit să prindeţi câţiva ?
– La una din locuinţele de unde s-a tras, am reuşit să arestăm un maior de securitate, împreună cu cei doi fii ai săi (unul de 14 ani, iar celălalt de 20 ani, elev la şcoala militară de securitate), toţi trei foarte buni trăgători.
– Nu erau conştienţi de faptul că totul e pierdut ?
– Ba fa, dar … la întrebarea adresată de comandantul unităţii militare din Reşiţa : “Ce rost are vărsarea de sânge, situaţia oricum nu o puteţi întoarce ?”, răspunsul comandantului Securităţii civile, atunci arestat, a fost : “Puţin ne pasă !”.
– Care a fost atitudinea civililor ?
– Populaţia a manifestat o adevărată dragoste faţă de armată, gărzile patriotice participând activ la acţiunile de luptă.
– Aţi avut victime ?
– Din rândul gărzilor patriotice s-au înregistrat multe victime, din rândul subunităţii noastre nu s-a înregistrat nici o victimă.
Când s-au predat securiştii şi ce armament au folosit ?
– S-au predat în data de 29 decembrie 1989, dar am continuat să apărăm obiectivele până astăzi, 10 ianuarie, când ne-am întors la Lugoj. Armamentul lor era de provenienţă străină, super-uşor, de calibru 5,6 şi în cadenţă de tragere dublă. Gloanţele erau cu vârf retezat şi pastilă explosivă în cap.
– Care este acum cea mai mare dorinţă a dumneavoastră ?
– Să-mi revăd copilul, de doi ani şi jumătate. Să fac o baie fierbinte şi să-mi schimb cizmele că, din 17 decembrie până în 5 ianuarie 1990, am dormit îmbrăcat şi fără să-mi scot cizmele din picioare.
– Spuneţi-mi, s-a ridicat convocarea ?
– Nu, dar ni se permite să mergem zilnic, pentru câteva ore acasă.
– Aveţi un gând personal ?
– Sânt mândru, satisfăcut, că atât la Lugoj cât şi la Reşiţa, ca de altfel în întreaga ţară, Armata şi-a dovedit calmul, puterea de discernământ şi disciplina.

Reporter : Simion FLORIEAN

(Drapelul, nr. 7 – sâmbătă, 13 ianuarie 1990)

Adam Livia ( 21 )
Profesie: Pensionara
Data nasteri: 19.01.1924
Locul nasterii: Caras-Severin
Calitate: Erou Martir
Data mortii: 25 decembrie 1989
Locul mortii: Resita, Piata 1 Decembrie 1918, (in locuinta sa)
Cauza: Plaga impuscata a capului
Vinovati:
Observatii: Glontul penetrant a intrat prin fereastra apartamentulu

 

 image0-001

image0-004

image0-005

image0

image0

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: