Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 18, 2014
(Purely personal views as always, based on over two decades of research and publications inside and outside Romania)
2014 marks the 25th anniversary of the collapse of communism in central and eastern Europe–Poland, Hungary, East Germany, Czechoslovakia, Bulgaria, and Romania. This series looks at 25 things I have learned about the events of the Romanian Revolution of December 1989. The numbering is not designed to assign importance, but rather–to the extent possible–to progress chronologically through those events.
Significance: On Monday 18 December 1989, the morning after the bloodbath in Timisoara, Nicolae Ceausescu left on a state visit to Iran. On the one hand, some observers have jumped to the conclusion that this was a spontaneous, last-ditch effort by the dictator to seek the moral support of a friendly regime for the crackdown and perhaps to ask for military reinforcements or materiel. As it turns out, Nicolae Ceausescu did not go to Iran as the result of a snap decision. Instead, high-level Securitate and regime personnel had gone ahead to prepare for Ceausescu’s arrival, as early as 9 December 1989 (a fact we have known since March 1990, see article from Expres below)–therefore, a full week prior to the outbreak of the uprising against Ceausescu’s regime in Timisoara. It is possible that Ceausescu brought gold for his hosts with him on this trip.
On Monday morning 18 December 1989, President Nicolae Ceausescu departed on a previously-scheduled state visit to Iran. He was the first head of state to pay an official visit to Tehran since the death of the Ayatollah Khomeini in June 1989.[1] By the time the presidential jet took off for Iran, Timisoara was under virtual military occupation by units of the Army, Securitate, and Militia. Ceausescu was apparently sufficiently satisfied by the news he was receiving on the status of the crackdown, that he judged it safe to leave the country. In his absence, the “Permanent Bureau of the Political Executive Committee (CPEx)” was left in charge. In effect, this meant that power resided with the First Deputy Prime Minister, his wife Elena–hardly a stranger to such power–and the Vice President of the country, Manea Manescu, who was married to Nicolae’s sister Maria.[2]
On the one hand, the fact that Ceausescu would leave the country in the midst of the most serious challenge ever to communist rule in Romania–fully aware of what had happened to his fellow communist leaders in the region earlier that fall–was a testament to how supremely overconfident and detached from reality he had become. On the other hand, Ceausescu’s absence from the country between 18 and 20 December for a period in excess of forty-eight hours provided regime elites with the perfect opportunity to oust him from power had they wanted to. Ceausescu would likely have been granted asylum by the Iranian regime. In theory it seems, had Ceausescu’s ouster been premeditated, this was the ideal moment to strike.
Most regime elites had a vivid memory of how Ceausescu’s absence from the country during the devastating earthquake of March 1977 had paralyzed the regime apparatus.[3] Moreover, having been threatened by Ceausescu at the emergency CPEx meeting of 17 December with removal from their posts and possible execution–and Ceausescu had been persuaded merely to defer, rather than to cancel this decision–Ceausescu’s commanders had a strong incentive to act fast. Instead, Ceausescu’s henchmen faithfully executed his orders and patiently awaited his return. This is a powerful argument against any suggestion that Ceausescu’s subordinates were scheming to replace him and had intentionally allowed the Timisoara unrest to elude their control.
Theories which maintain that Ceausescu was overthrown by a foreign-engineered coup d’etat also have trouble explaining why the plotters did not attempt to seize power during the period while Ceausescu was out of the country and then prevent him from returning to Romania. The Timisoara events had already assured that Ceausescu’s ouster would contain the popular dimension which was reputedly so central to this coup d’etat scenario. Furthermore, if the Timisoara protests had been instigated by foreign agents, why were these agents unable to “spread the revolution” to Bucharest (which remained surprisingly quiet) during these days?
In support of his contention that the December events were a Soviet-backed coup d’etat, Cornel Ivanciuc has cited the March 1994 comments of Igor Toporovski (director of the Moscow-based Institute for Russian and International Political Studies) which allege that the Soviet Politburo “…chose the moment when Ceausescu was in Teheran [to oust him] because otherwise the action would have been difficult to initiate.”[4] Yet the facts tell another story. Ceausescu was not driven from power at the most opportune moment–while he was in Iran–and the uprising in Timisoara did not spread outside of Timisoara until after Ceausescu’s return. These points cast doubt upon Toporovski’s claims.
[1].. Jack Anderson and Dale Van Atta, “Iran Embarrassed by Ceausescu Visit,” The Washington Post, 17 January 1990, E17.
[2].. Martyn Rady, Romania in Turmoil: A Contemporary History (New York: IB Tauris & Co Ltd., 1992), 94. For Manescu’s link to the Ceausescu family, see ibid., 52-53.
[3].. Indeed, the abortive military coup d’etat attempt planned for October 1984 while the Ceausescus were on a state visit to West Germany had been inspired by memories of the March 1977 experience. See Silviu Brucan, The Wasted Generation: Memories of the Romanian Journey from Capitalism to Socialism and Back (Boulder, CO: Westview Press, 1993), 131-134.
[4].. Cornel Ivanciuc, “Raporturile dintre Frontul Salvarii Nationale si KGB,” 22, no. 21 (24-30 May 1995), 11.
[85] …In no.8 (23-30 March 1990) Expres p. 8, Cornel Nistorescu wrote in “Tot Felul,”
“Our compatriots tried and are trying to sell a lie: that the USLA had no role in guarding the dictator. Mr. General Stanculescu, we communicate publicly to you something you know: that every time Ceausescu went out in Bucharest, in each convoy there was an USLA team. And for Ceausescu’s visit to Iran on flight RO 247 of 9 December to Istanbul and on to Teheran were the following: Mortoriu Aurel, Ardeleanu Gheorghe, Bucuci Mihai, Ivan Gelu, Grigore Corneliu, Floarea Nicolae, Rotar Ion and Grecu Florin. These weren’t diplomats and they weren’t going for a snack.”
Revista “Expres,” nr. 8 23-29 martie 1990, p. 8.
for further details on UM 0666 Directia V-a of the Securitate and some of the personalities listed above and below (Mihai Bucuci et. al.) see
PLECAŢI CU MULT ÎNAINTE
Contrar majorităţii “excursiilor” externe ale lui Ceauşescu, cea din Iran a fost foarte scurtă: a început la 18 decembrie 1989 şi s-a încheiat la 20. “Antemergătorii” au pornit însă la drum pe rând, cu mult înainte. Securiştii şi angajaţii MAE au plecat cu avionul, în primul “val”, la 9 decembrie, iar specialiştii în comerţ exterior la 12. Au făcut escală la Istanbul, de unde au ajuns la Teheran, tot pe calea aerului. Doar traseul ziaristului de la Agerpres a fost mai complicat. Plecat la 13 decembrie, el a trecut mai întâi pe la Moscova, unde a fost găzduit peste noapte la Ambasada României. La Teheran a ajuns abia a doua zi, la 14. În declaraţia sa, Ivanici nu a pomenit despre ciudatul ocol făcut pe la Moscova, într-o perioadă extrem de delicată pentru regimul comunist. Este drept că nici anchetatorii nu s-au arătat prea curioşi în privinţa acelui episod, despre care nu l-au întrebat absolut nimic.
VIAŢA DE SECURIST
Mihai Bucuci, Ioan Rotar şi Nicolae Florea, trei dintre “antemergătorii” delegaţiei oficiale, erau ofiţeri superiori de Securitate. Incluse în dosarul “T-Iran”, declaraţiile lor sunt interesante chiar şi acum, după atâţia ani de la prăbuşirea regimului comunist. Din ele aflăm, în premieră, cu ce se ocupau securiştii care pregăteau detaliile “tehnice” ale vizitelor externe la nivel înalt. Mihai Bucuci era colonel la UM 0666, iar de la el aflăm: “În toate cazurile am făcut parte din grupele pregătitoare care plecau în avans faţă de delegaţiile oficiale. Aceste grupe erau conduse de cadre cu funcţii importante: miniştri adjuncţi, secretari de stat sau şefi de unităţi. Activitatea grupei se baza pe un mandat scris, compus din 8-10 puncte. Concret, erau avute în vedere stabilirea şi organizarea măsurilor de pază la aeroport, la sosire şi la plecare, traseele de deplasare, reşedinţa şi obiectivele din program, dar şi asigurarea securităţii membrilor delegaţiei când se depuneau coroane de flori ori la vizitele în fabrici, uzine şi muzee”. Bucuci a plecat la 9 decembrie 1989 şi a ajuns la Teheran la 11, după o escală de o zi la Istanbul. Timp de o săptămână a pus la punct, cu organele de specialitate iraniene, paza delegaţiei oficiale. Pentru a evita orice manifestări ostile la adresa lui Ceauşescu, securiştii români au predat organelor locale de poliţie şi de siguranţă liste cu persoanele “periculoase”, de origine română sau străină, aflate în Iran ori în ţările vecine, liste întocmite “de unităţile centrale de Securitate”. Încercând poate să convingă că nu era un apropiat al Ceauşeştilor, Bucuci s-a plâns procurorilor: “Deşi am lucrat mult timp în UM 0666, care asigura paza fostului dictator, nu am fost agreat în reşedinţe, în apartamente sau birouri. Sarcinile «de intimitate» erau rezervate cadrelor din Serviciul 1″. În acelaşi timp, Bucuci a încercat să-i convingă pe procurori că nici nu prea era mare lucru să fii în slujba directă a lui Ceauşescu: “Serviciul 1 de la UM 0666 Bucureşti, care a asigurat securitatea lui N.C. şi a soţiei sale, era compus din 20 de ofiţeri cu vârste între 25 şi 55 de ani, care lucrau în ture, 24 cu 24. Salariile nu erau mult mai mari decât ale celorlalţi militari”. El a ţinut să menţioneze special că acei ofiţeri “trebuiau să aibă o condiţie fizică foarte bună, dar şi să joace bine volei, sport foarte agreat de Ceauşescu”. Aproape că îţi vine să le plângi de milă.
COMUNICAŢII “LA LIBER”
Securiştii care pregăteau vizitele oficiale răspundeau şi de legăturile telefonice cu ţara. În Iran această sarcină i-a revenit maiorului DSS Nicolae Florea, de la UM0695, specialist în telecomunicaţii. A ajuns la Teheran la 11 decembrie şi în câteva zile a pus pe roate întregul sistem de comunicaţii cu ţara. Era vorba despre telefon şi telex, precum releul tele-foto pentru Agerpres. Principalul “beneficiar” al muncii lui a fost chiar Ceauşescu. Cei care au stat în preajma preşedintelui afirmă că acesta a vorbit foarte mult cu Elena, pe care, în anumite perioade, a sunat-o şi din jumătate în jumătate de oră. În mod ciudat, convorbirile lui telefonice, la fel ca şi restul legăturilor cu ţara, nu au fost secretizate, fapt menţionat clar de fostul maior DSS Florea. Anchetatorii din 1990 nu au fost însă curioşi să afle de ce şi cine a avut interesul să nu codifice convorbirile lui Ceauşescu, făcând astfel accesibile toate ordinele date de el de la distanţă în acele zile tulburi.
DE CINE SE TEMEA CEAUŞESCU?
Această ciudăţenie tehnică nu a fost singura. În decembrie 1989, Ion Tâlpeanu era locotenent colonel în Serviciul l în Direcţia a V-a a Securităţii şi aghiotant prezidenţial. El relatează că delegaţia propriu-zisă, cea condusă de Ceauşescu, a plecat în Iran la 18 decembrie la ora 9:05 şi a ajuns la Teheran la ora 12:00. Ciudăţenia de care vorbeam a constat într-o adevărată premieră: în spaţiul aerian naţional şi al apelor teritoriale din Marea Neagră, avionul prezidenţial a fost escortat de patru avioane de vânătoare MIG 21, aparţinând flotei aeriene române. Aceleaşi măsuri de siguranţă neobişnuite s-au luat şi la 20 decembrie ’89, când, în jurul orei 15:00, aeronava prezidenţială a revenit acasă. De ce s-o fi considerat Ceauşescu vulnerabil atât timp cât a zburat “pe cerul patriei”? Nu vom şti niciodată.
TOVARĂŞI DE DRUM
Planificată cu mult înainte, această ultimă vizită oficială s-a înscris în tiparul celorlalte. Încă sigur pe el şi pe poziţia lui politică, probabil că lui Ceauşescu nici nu i-a trecut prin cap că, la 18 decembrie 1989, când pleca la Teheran, intrase în ultima lui săptămână de viaţă. Şi că peste doar câteva zile regimul comunist din România, pe care îl condusese 24 de ani, avea să se prăbuşească. În dimineaţa plecării, Ceauşescu a vorbit la reşedinţa din Primăverii cu generalii Iulian Vlad, Vasile Milea şi cu ministrul Tudor Postelnicu, veniţi la el rând pe rând. La întâlnirile cu ei, părea calm şi foarte liniştit. La ducere, Ceauşescu a discutat, în avion, în compartimentul de lucru, cu membrii delegaţiei: Ion Stoian, fost ministru de Externe, Constantin Mitea, consilier prezidenţial pe probleme de presă, secretarul personal Mihai Hârjeu, precum şi generalii Neagoe şi Iosif Rus.
Jack Anderson and Dale Van Atta reported in mid-January 1990–in article that referenced “Iranian and Romanian sources and intelligence sources,”–that “Ceausescu had become so enamored of Iran, according to Romanian sources, that in November he secretly deposited millions of dollars in gold for safekeeping in Iranian banks.”
Jack Anderson and Dale Van Atta, “Iran Embarrassed by Ceausescu Visit,” The Washington Post, 17 January 1990, E17. (syndicated copy above) WASHINGTON — Romanian despot Nicolae Ceausescu got some help last-minute help from a soul mate who is now embarrassed about coming to the aid of a loser. Iranian President Hashemi Rafsanjani tried to prop up Ceausescu by sending Iranian security goons to Romania to protect him. Ceausescu’s three-day visit to Iran while his troops massacred dissidents at home contributed to the foment that eventually overthrew him. Rafsanjani’s embrace of the Romanian dictator on that trip has not helped his stock with the Western diplomatic community. Iranian and Romanian sources and intelligence sources now tell us what went on behind the scenes when Ceausescu was in Iran. He flew to Tehran on Dec 18 while his troops were brutally putting down a riot in the Romanian city of Timisoara. The day before, Ceausescu’s secret police had used tanks and machine guns to open fire on crowds of demonstrators. Hundreds of men women and children were murdered. The battle continued while Ceausescu was being welcomed by an elated Rafsanjani. In his first six months as president of Iran, no other head of state had bothered to visit. The two men openly conferred about trade issues. Romania has been a major trading partner with Iran, and their business amounted to about $1.8 billion last year. Ceausescu had become so enamored of Iran, according to Romanian sources, that in November he secretly deposited millions of dollars in gold for safekeeping in Iranian banks. He mistrusted Western banks after seeing some of them freeze the ill-gotten gain of another opportunist Ferdinand Marcos. On the second day of his visit to Tehran, Ceausescu placed a wreath on the tomb of Ayatollah Khomeini. In doing so, he became the only head of state to kiss up to Khomeini after death. In retrospect, it was a kiss of death back home. That night, with word that the demonstrations were out of control in Romania, Ceausescu begged Rajsanjani for help. Rafsanjani supplied some of his most loyal Iranian bodyguards to protect Ceausescu on his return. The next day, Dec 20, a contingent of Iranian Pasdaran, the Revolutionary Guard, secretly flew to Bucharest. Two days later, when the Romanian army turned against Ceausescu’s security police. the despot knew it was over. He and his wife Elena fled Bucharest but were captured by peasants. Meanwhile, Timisoara was still a battleground where eyewitnesses to the shooting claimed the forces were not all Romanians. According to some witnesses, Iranians or Libyans were doing some of the shooting. Similar reports of Iranian and Libyan snipers came from the industrial city of Craiova. In a two-hour secret trial on Christmas Day, the Ceausescus were convicted of genocide of 60,000 Romanians and theft of more than billion. “You should have stayed in Iran where you had flown to, the prosecutor told them. “We do not stay abroad,” Elena Ceausescu said. “This is our home.” The two were executed by firing squad. Rafsanjani was fit to be tied. He was embarrassed about helping Ceausescu at the end because he feared it would jeopardize trade arrangements with the new Romanian government. Rafsanjani dismissed his ambassador to Romania for not telling him about the power of the anti-Ceausescu forces in time to spare Iran the humiliation of hosting a has-been.
Petre Dumitru (cu un ofiter din Directia V-a), “Noi amanunte privind vizita lui Ceausescu in Iran,” Expres Magazin, nr. 9 (1991), p. 11.
Articles suggesting that Ceausescu had been sending gold to Switzerland for safekeeping, prior to the outbreak of the December 1989 events.
Marian Dumitrescu, “Cum au fost transportate 40 tone aur in Elvetia,” Romania Libera (?), 30 ianuarie 1990, p. 3.
Dan Badea reported later in the summer of 1991 about Ceausescu’s efforts in the summer of 1989 to have the USLA move some of his gold to Switzerland.
Dan Badea, “Transporturi Masive de Aur in Elvetia,” Expres nr. 23 (72) 11-17 June 1991, p. 16.
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 18, 2014
(Purely personal views as always, based on over two decades of research and publications inside and outside Romania)
2014 marks the 25th anniversary of the collapse of communism in central and eastern Europe–Poland, Hungary, East Germany, Czechoslovakia, Bulgaria, and Romania. This series looks at 25 things I have learned about the events of the Romanian Revolution of December 1989. The numbering is not designed to assign importance, but rather–to the extent possible–to progress chronologically through those events.
Significance: The morning after the bloodbath in Timisoara, a by-any-standard bizarre article entitled “Some [very specific] advice for those who find themselves at the ocean these days,” was published in the official central organ, Scinteia Tineretului. From the beginning the explanation that this was a joke–who in the dead of December would be vacationing at the beach in these days?–as the claimed author of this article later maintained was implausible. The morning after the Timisoara massacre, when the Ceausescu regime was across the board in a high-state of alert, when the regime was desperately attempting to cover up that anything was wrong, on that morning the author and the editors decided this would be a good time for a joke about summer vacations? Highly unlikely, and downright suicidal under such circumstances. Of somewhat greater plausibility is the suggestion that the article was either an effort to communicate to would-be protesters about how to carefully assemble, or that this was the coded message of some KGB/GRU mole to Russian agents in the country. Neither of these stands up very well either. Everybody knew then as now, but especially in those tense days, that the Securitate controlled what got published and it is hard to see either of these scenarios playing out. Another more plausible scenario is that it was from the Romanian military, a DIA message. However, given the relationship between DIA and the Securitate at that time–not good–it is hard to see that happening. Moreover, what is most significant, and what would seem to confirm the most likely scenario that it was a Securitate coded-message to undercovers in the field in light of what had happened in Timisoara, is that we now know the Romanian military was trying to divine the meaning of the message during December 1989 and January 1990. Most significant in this regard are the revelations/interpretations below by General Dan Ioan.
“Citeva sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare,” Scinteia Tineretului, 18 decembrie 1989
Photo from “Decriptarea textului din Scanteia Tineretului,” Luni, 28 decembrie 2009 11:51 by Mihaela G.
Aceasta este decriptarea trimisa CSAT in 2007 – Declansati, pe neasteptate, planul ”Soare”. Incepeti prudent, cu operatiuni scurte, de 10-15 minute, simultan in mai multe zone, pana la acoperirea intregii tari.2 – Nu depasiti obiectivele. Altfel sunteti in mare pericol si nu va va ajuta nimeni.3 – Bazati-va pe sprijinul trupelor speciale care au rol activ intre orele 5,30 si 7,30 in scopul recuperarii ranitilor.4 – Devastati librariile si distrugeti ”operele alese” (cartile lui Ceausescu – n.r.) pentru instigare si intimidare.5 – Pentru nehotarati: nu tradati scopul, daca va iubiti tara.
“Acel articol a fost un cosmar pentru mine. In 22 decembrie au aparut fluturasi in Bucuresti cu “sfaturile ” din “Scinteia Tineretului “. Cine avea xeroxuri in acea vreme?”, se intreaba Sorin Preda. Am fost anchetat de Ministerul Apararii Nationale pentru ca generalul Militaru a considerat sau i s-a sugerat ca articolul meu era un semnal si pentru teroristi. Articolul il scrisesem cu patru zile inainte de aparitie si avea o introducere in care explicam caracterul lui umoristic. Nu stiu de ce acea introducere a disparut.”
…Buna ziua. Imi pare rau sa spun asta dar nu cred nici cat negru sub unghie ceea ce declara dl. Sorin Preda legat de articolul referitor la “sfaturile” pentru cei aflati pe litoral “la plaja” pe 18 Decembrie 1989. Este absurd. Ar fi prea multe coincidente. Eu detin ziarul respectiv in intregime. La vremea aceea eram ofiter activ in Brasov si vreau sa va spun ca dupa aparitia articolului, imediat dupa teleconferinta tinuta de Ceausescu in 17.12.1989, evenimentele au inceput sa se desfasoare intocmai cum era “ordonat” in “sfaturile” aparute in Scinteia Tineretului din 18.12.1989. Daca doriti sa va dau si decodificarea articolului o fac bucuros.Cu stima,Mircea
Mircea Ferestrăuariu avea 25 de ani în decembrie 1989 şi era locotenent în cadrul Şcolii Militare de Ofiţeri Activi şi Artilerie Antiaeriană şi Radiolocaţii „Leontin Sălăjan” din Braşov. Îşi aminteşte clar cum s-a răspândit în unitatea militară zvonul că „e ceva” cu articolul din „Scînteia tineretului”, că ar fi un articol codat şi cum, după câteva zile, a apărut şi o decodare pe care mai toată lumea din unitate şi-o copia de pe o fiţuică. Mircea Ferestrăuariu are şi-acum decodarea, într-o cutie cu documente din casă. „Nu ştiu cum a intrat în şcoală decodarea, cine a adus-o, de unde, dar ea părea veridică. Iar la sfârşitul decodării scria că ea fusese făcută de un maior şi de un căpitan, maiorul Ioan Ardelean şi căpitanul Ioan Hendre. Numele nu-mi erau cunoscute, nu erau din unitatea noastră. Oricum, eu sunt absolut convins că articolul a fost un ordin codat către forţele de represiune care nu făceau parte din structurile militare. Cine se duce la mare în decembrie să facă plajă şi baie? E de neconceput ca la vremea respectivă să apară un astfel de articol şi nimeni să nu sesizeze că e ceva aberant”.
General Magistrat (r) Ioan Dan, Teroristii din ’89 (Lucman, 2012):
In luna ianuarie 1990 eram la Timisoara, cand un subaltern mi-a prezentat un articol intitulat “Cateva sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare,” publicat in ziarul ‘Scanteia Tineretului’ din ziua de 18 decembrie 1989. Articolul–la care, de asemenea, m-a referit–se compune din 5 fraze sub forma de strofe, pe care le reproduc:
Cu toate incercarile de a fi convins de contrariu, am considerat si consider ca acest articol a constituit ordinul de lupta transmis structurilor acoperite ale Securitatii. Spun “ordin”, deoarece cuvantul “sfaturi” este pus intre ghilimele.
“Avem inca o declaratie, din atatea altele, care ne duce cu gandul la acel faimos articol din ziua de 18 decembrie 1989, publicat in “Scanteia Tineretului”, prin care se dadeau sfaturi la cei aflati in acele zile de decembrie la mare si faceau plaja, sa inceapa cu reprize scurte, de 10-15 minute, cand pe-o parte, cand pe alta.”
p. 309 In aceaste ordine de idei…
Ion Costin Grigore, Cucuveaua cu pene rosii (1994, Editura Miracol)
Textul din Scateia Tineretului:”Citeva sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare”*Evitati expunerea intempestiva si prelungita la soare. E de preferat sa incepeti mai prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute – cand pe-o parte, cand pe alta. Astfel, va veti asigura un bronzaj placut si uniform.* Nu va avantati prea mult in larg. Oricum, in caz de pericol, nu strigati. Este inutil. Sansele ca prin apropuiere sa se afle vreo persoana dispusa a va asculta sunt minime.* Profitati de binefacerile razelor ultraviolete. Dupa cum se stie, ele sunt mai active intre orele 5,30 si 7,30. Se recomanda cu precadere persoanelor mai debile.* Daca sunteti o fire sentimentala si agreati apusurile soarelui, librariile de pe litoral va ofera un larg sortiment de vederi cu acest subiect.* Si inca ceva – daca aceste <sfaturi> v-au pus pe ganduri si aveti deja anumite ezitari, gandindu-va sa renuntati in favoarea muntelui, inseamna ca nu iubiti in suficienta masura marea. (S.P.)”Aceasta este decriptarea trimisa CSAT in 20071 – Declansati, pe neasteptate, planul ”Soare”. Incepeti prudent, cu operatiuni scurte, de 10-15 minute, simultan in mai multe zone, pana la acoperirea intregii tari.2 – Nu depasiti obiectivele. Altfel sunteti in mare pericol si nu va va ajuta nimeni.3 – Bazati-va pe sprijinul trupelor speciale care au rol activ intre orele 5,30 si 7,30 in scopul recuperarii ranitilor.4 – Devastati librariile si distrugeti ”operele alese” (cartile lui Ceausescu – n.r.) pentrui instigare si intimidare.5 – Pentru nehotarati: nu tradati scopul, daca va iubiti tara.
—————————————
“Acel articol a fost un cosmar pentru mine. In 22 decembrie au aparut fluturasi in Bucuresti cu “sfaturile ” din “Scinteia Tineretului “. Cine avea xeroxuri in acea vreme?”, se intreaba Sorin Preda. Am fost anchetat de Ministerul Apararii Nationale pentru ca generalul Militaru a considerat sau i s-a sugerat ca articolul meu era un semnal si pentru teroristi. Articolul il scrisesem cu patru zile inainte de aparitie si avea o introducere in care explicam caracterul lui umoristic. Nu stiu de ce acea introducere a disparut.”
…Buna ziua. Imi pare rau sa spun asta dar nu cred nici cat negru sub unghie ceea ce declara dl. Sorin Preda legat de articolul referitor la “sfaturile” pentru cei aflati pe litoral “la plaja” pe 18 Decembrie 1989. Este absurd. Ar fi prea multe coincidente. Eu detin ziarul respectiv in intregime. La vremea aceea eram ofiter activ in Brasov si vreau sa va spun ca dupa aparitia articolului, imediat dupa teleconferinta tinuta de Ceausescu in 17.12.1989, evenimentele au inceput sa se desfasoare intocmai cum era “ordonat” in “sfaturile” aparute in Scinteia Tineretului din 18.12.1989. Daca doriti sa va dau si decodificarea articolului o fac bucuros.Cu stima,Mircea
Mircea Ferestrăuariu avea 25 de ani în decembrie 1989 şi era locotenent în cadrul Şcolii Militare de Ofiţeri Activi şi Artilerie Antiaeriană şi Radiolocaţii „Leontin Sălăjan” din Braşov. Îşi aminteşte clar cum s-a răspândit în unitatea militară zvonul că „e ceva” cu articolul din „Scînteia tineretului”, că ar fi un articol codat şi cum, după câteva zile, a apărut şi o decodare pe care mai toată lumea din unitate şi-o copia de pe o fiţuică. Mircea Ferestrăuariu are şi-acum decodarea, într-o cutie cu documente din casă. „Nu ştiu cum a intrat în şcoală decodarea, cine a adus-o, de unde, dar ea părea veridică. Iar la sfârşitul decodării scria că ea fusese făcută de un maior şi de un căpitan, maiorul Ioan Ardelean şi căpitanul Ioan Hendre. Numele nu-mi erau cunoscute, nu erau din unitatea noastră. Oricum, eu sunt absolut convins că articolul a fost un ordin codat către forţele de represiune care nu făceau parte din structurile militare. Cine se duce la mare în decembrie să facă plajă şi baie? E de neconceput ca la vremea respectivă să apară un astfel de articol şi nimeni să nu sesizeze că e ceva aberant”.
Sfaturi catre securisti in decembrie ’89Pe Ceausescu l-a doborat “o gluma” * In ziarul UTC, in plina iarna apare textul “Sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare” * La Timisoara era razboi civil, Armata tragea in populatie * Dupa 12 ani, un general din contraspionaj a trimis decriptarea textului la CSAT * Autorul sustine ca a scris un text umoristicIn data de 18 decembrie 1989, in timp ce in Timisoara era razboi civil, “Scanteia Tineretului” a publicat, in pagina 5, un text straniu, care nu avea nicio logica. Textul a facut valva la acea vreme, ca si in anii imediat urmatori Revolutiei. Erau sfaturi pentru cei ce se bronzau in acel moment, adica in mijlocul lunii decembrie, la mare. Textul a atras atentia imediat, in sensul ca semana cu un semnal incifrat pentru a se declansa ceva – dar pana azi contextul aparitiei sale nu a fost elucidat. A ramas ”o gluma”. In decembrie 2007, un general activ din contraspionajul romanesc a trimis decriptarea textului pentru a fi citita intr-o sedinta a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT). El era consilier in cadrul CSAT la acea vreme.
Textul din Scateia Tineretului:”Citeva sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare”*Evitati expunerea intempestiva si prelungita la soare. E de preferat sa incepeti mai prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute – cand pe-o parte, cand pe alta. Astfel, va veti asigura un bronzaj placut si uniform.* Nu va avantati prea mult in larg. Oricum, in caz de pericol, nu strigati. Este inutil. Sansele ca prin apropuiere sa se afle vreo persoana dispusa a va asculta sunt minime.* Profitati de binefacerile razelor ultraviolete. Dupa cum se stie, ele sunt mai active intre orele 5,30 si 7,30. Se recomanda cu precadere persoanelor mai debile.* Daca sunteti o fire sentimentala si agreati apusurile soarelui, librariile de pe litoral va ofera un larg sortiment de vederi cu acest subiect.* Si inca ceva – daca aceste <sfaturi> v-au pus pe ganduri si aveti deja anumite ezitari, gandindu-va sa renuntati in favoarea muntelui, inseamna ca nu iubiti in suficienta masura marea. (S.P.)”
Aceasta este decriptarea trimisa CSAT in 2007 – Declansati, pe neasteptate, planul ”Soare”. Incepeti prudent, cu operatiuni scurte, de 10-15 minute, simultan in mai multe zone, pana la acoperirea intregii tari.2 – Nu depasiti obiectivele. Altfel sunteti in mare pericol si nu va va ajuta nimeni.3 – Bazati-va pe sprijinul trupelor speciale care au rol activ intre orele 5,30 si 7,30 in scopul recuperarii ranitilor.4 – Devastati librariile si distrugeti ”operele alese” (cartile lui Ceausescu – n.r.) pentru instigare si intimidare.5 – Pentru nehotarati: nu tradati scopul, daca va iubiti tara.
Autorul spune ca a fost o glumaAutorul articolului, Sorin Preda, a declarat atat in fata anchetatorilor Ministerului Apararii cat si in presa, ca el a scris un text umoristic si atat. Adica cele cinci paragrafe, care au avut trimitere pe prima pagina, nu aveau nicio legatura cu Revolutia si a fost o simpla intamplare faptul ca au sunat atat de straniu in acele zile. Trebuie mentionat aici ca fisetul in care se pastrau manuscrisul si spaltul acestor ”sfaturi” a fost spart iar obiectele mai sus mentionate au disparut in timpul evenimentelor de dupa 22 decembrie 1989.Mihaela G.
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 18, 2014
(Purely personal views as always, based on over two decades of research and publications inside and outside Romania)
2014 marks the 25th anniversary of the collapse of communism in central and eastern Europe–Poland, Hungary, East Germany, Czechoslovakia, Bulgaria, and Romania. This series looks at 25 things I have learned about the events of the Romanian Revolution of December 1989. The numbering is not designed to assign importance, but rather–to the extent possible–to progress chronologically through those events.
However, they suddenly are willing to countenance their use where demonstrators maintain they were shot by the Army. But they fail to ask the critical question of what forces were present among those involved in firing on demonstrators and what evidence exists that the institution in question had access to and possessed such munitions? The evidence is pretty clear: even where demonstrators zealously maintain they were shot “by the Army,” Securitate forces were also present, and whereas there are multiple indications that the Securitate possessed and used such ammunition, there exists NOT a SINGLE piece of evidence that the Army did. Until those who maintain this point of view can marshal evidence demonstrating that the Army possessed and used DUM-DUM bullets, logically one can only assume that it was the Securitate who possessed and used these vicious munitions. To illustrate this, let us look at the tragedy at Podul Decebal in Timisoara on 17 December 1989.
(Dan Gavra has no doubt: his foot was blown off by a double-explosion bullet, a DUM-DUM bullet. Indeed, in this interview with Radio Timisoara Vocea Evangheliei, from approximately min. 20:45 he explains exactly why)
We know that at least four people and probably more were wounded or killed with exploding DUM-DUM bullets at Podul Decebal on 17 December 1989, including Ţînţaru Teodor Octavian (http://asociatia17decembrie1989timisoara.wordpress.com/in-memoriam/ “Octavian suferise o operaţie laborioasă condusă de Dr. Lazăr Fulger. Din cauza gloanţelor explozive i-au fost distruse un rinichi, jumătate din ficat şi artera femurală. Nu a supravieţuit pentru că nu erau rezerve de sânge pentru transfuzie.”) and Banciu Leontina http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=revista-on-line/memorial-4/masacrul-de-la-pod-i ” Pe certificatul medical de constatate a decesului soţiei scrie: plagă împuşcată torace, glonţ exploziv. Deci a explodat în inimă glonţul, iar Procuratura Militară, după declaraţiile care au fost, care le-am dat eu, mi-a dat alt certificat care zice că a fost în coloana de manifestanţi de la Podul Decebal din Timişoara şi a fost împuşcată în seara din 17 Decembrie.”)
Gavra continued:
D.G.: – Am rămas în picioare. Când am vrut să fug, a început, din nou, rafala. Iar am rămas în picioare. Iar s-a oprit. Şi atunci am vrut să fug. Şi-atunci a venit un cartuş, deci am luat-o spre stânga, direct din faţă a venit… deci eu am fost în mijloc, chiar în mijlocul şoselei. Când am vrut să fac stânga, a venit un cartuş şi m-a lovit în picior. Şi am zburat vreo doi, trei metri în aer. Am căzut pe marginea, pe pământ acolo, într-o baltă, într-o urmă de TAB, cred că acolo întorsese TAB-ul sau cine ştie, că eram parcă într-un tranşeu. Aşa am simţit, când am căzut jos, încă o rafală razantă cu pământul. Doar atât am apucat, să-mi pun mâinile după cap. Şi, când am vrut să mă ridic de acolo, din noroi – spun de noroi, pentru că am văzut că tot eram plin de noroi – nu mai reuşeam să-mi ridic piciorul. Piciorul meu parcă era bătut cu un ţăruş în pământ. Piciorul meu a dispărut de la genunchi şi până la talpă, pe o distanţă de douăzeci şi ceva de centimetri. A dispărut tibia, peroneul, tot. Au tras cu cartuşe cu dublă explozie. http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=revista-on-line/memorial-5/masacrul-de-la-pod-ii
Gavra has detailed whom he believes was involved in his wounding (and the death of his girlfriend at the time, 21 year old Ewinger Slobodanca) in the following interview. His focus is on Army personnel who opened fire, commanded by Major Gheorghe Badea:
„Plutonul de execuţie era de la unitatea unde am făcut eu armata”
D.G.: – La Podul Decebal era un pluton de execuţie, o unitate militară… ironia sorţii, chiar cu câtva timp înainte fusesem concentrat la unitatea aceea militară.
L.K.: – Care unitate ?
D.G.: – 01185 de pe Chişodei. Era sub comanda maiorului Badea Gheorghe acel pluton. Ne-am apropiat de ei şi strigam: „Nu vă impacientaţi! Fără violenţă!”. Diferite lucruri. Şi ne-am apropiat la vreo 30 de metri de ei. Fără somaţie, fără nimic, s-a tras în plin în noi.
L.K.: – Până unde aţi ajuns? Până la colţ cu…
D.G.: – La vreo 30 de metri… Ei erau dispuşi în felul următor: un rând în genunchi, un rând în picioare. Între Parc şi Bega. Pe şoseaua aceea. La o distanţă de vreo cinci, zece metri de pod. Noi ne-am apropiat de ei, am zis 30 de metri, dar poate mai aproape, pentru că-i vedeam şi puteam să avem un dialog. De fapt, numai noi strigam: „Fără violenţă!”.
L.K.: – Erau luminile încă?
D.G.: – Nu. Nu erau. Şi s-a tras în plin în noi.
L.K.: – Aţi fost somaţi?
D.G.: – Nu, eu atâta mi s-a părut, că cel din dreapta plutonului fuma şi, când a aruncat ţigara, a început şi focul, dar poate-i doar închipuirea mea, n-a fost nicio somaţie, nici…
L.K: – Aţi văzut nişte siluete, practic? Un TAB aţi văzut? Erau în dispozitiv?
G.D.: – Nu. Erau… deci am spus că a fost o grupă. Vreo patru de tragere în genunchi şi vreo şase, şapte în picioare. Unii spun că au fost mai mulţi, dar eu cam aşa îmi aduc aminte. Pentru că eram chiar în faţă, am rămas, la un moment dat, toţi au fugit, au căzut, au murit, au fost răniţi. Eu am rămas în picioare, pentru că m-am şocat. Nu-mi venea să cred că se întâmplă. Patru bucăţi mi-au trecut, mi-au şuierat pe la urechea dreaptă. Am vrut să mă pun şi eu jos, au bătut în piatră cartuşele. Realmente nu mai ştiam ce să fac! Mă gândeam: acuma o să mor. Şi, când am simţit o ezitare între rafale, pentru că a fost o rafală… Eu am rămas şocat. S-a oprit.
„Am zburat vreo trei metri şi am căzut într-o baltă”
D.G.: – Am rămas în picioare. Când am vrut să fug, a început, din nou, rafala. Iar am rămas în picioare. Iar s-a oprit. Şi atunci am vrut să fug. Şi-atunci a venit un cartuş, deci am luat-o spre stânga, direct din faţă a venit… deci eu am fost în mijloc, chiar în mijlocul şoselei. Când am vrut să fac stânga, a venit un cartuş şi m-a lovit în picior. Şi am zburat vreo doi, trei metri în aer. Am căzut pe marginea, pe pământ acolo, într-o baltă, într-o urmă de TAB, cred că acolo întorsese TAB-ul sau cine ştie, că eram parcă într-un tranşeu. Aşa am simţit, când am căzut jos, încă o rafală razantă cu pământul. Doar atât am apucat, să-mi pun mâinile după cap. Şi, când am vrut să mă ridic de acolo, din noroi – spun de noroi, pentru că am văzut că tot eram plin de noroi – nu mai reuşeam să-mi ridic piciorul. Piciorul meu parcă era bătut cu un ţăruş în pământ. Piciorul meu a dispărut de la genunchi şi până la talpă, pe o distanţă de douăzeci şi ceva de centimetri. A dispărut tibia, peroneul, tot. Au tras cu cartuşe cu dublă explozie.
D.G: – Doar praf în ochi. Pentru că nu doar ei au fost cei arestaţi. Pentru că maiorul Badea Gheorghe, cel care a tras în noi, ulterior, din ordin prezidenţial al tovarăşului Ion Iliescu, a fost avansat de la gradul de maior sau ce-o fost la gradul de locotenent-colonel.
Even more convinced that he was shot by a DUM-DUM bullet shot by the Army is Adrian Kali. Significantly, Kali talks about being shot by two distinct bullets, one a normal munition and one a DUM-DUM bullet, demonstrating that doctors and others involved in these events were able to distinguish between different types of munitions used.
Rănit în Revoluţie, cu gloanţe adevărate
Deşi este proprietarul celei mai numeroase armate paşnice din România, Adrian Kali a fost împuşcat de două ori. Întâi cu un glonte exploziv, aşa-numitele dum-dum, apoi cu un glonte de 7,62. Asta s-a întâmplat în timpul Revoluţiei din 1989, în 17 decembrie, pe Podul Decebal.
BUT DOES THE CONVICTION OR FOCUS OF THESE PARTICIPANTS THAT THEY WERE “SHOT WITH DUM-DUM BULLETS FIRED BY THE ARMY” HOLD UPON FURTHER ANALYSIS. DO THEY ACTUALLY KNOW THE MAKE-UP OF THE UNITS THAT FIRED AT THEM? THE ANSWER IS NO: BECAUSE THESE UNITS WERE MADE UP NOT ONLY OF ARMY PERSONNEL BUT…ALSO OF SECURITATE PERSONNEL AS WE LEARN FROM NICOLAE DURBAC BELOW:
(Anexa 3)
“ COMISIA GUVERNAMENTALĂ
JUDEŢUL TIMIŞ
REFERAT
(luna mai 1990)
Din datele culese până în prezent de Comisia Guvernamentală, instituită la nivelul judeţului Timiş, a reieşit că în zona podului Decebal, din Timişoara, în seara zilei de 17. 12 1989, s-a deschis foc împotriva demonstranţilor şi au rezultat mai mulţi morţi şi răniţi. În urma verificărilor făcute, s-au stabilit următoarele :
Din cadrul M.U., (Divizia 18 Mecanizată Timişoara, n.a.), în după amiaza zilei de 17.12 1989, în zona podului Decebal s-au dispus, în cordoane, militari de la U.M. 01185, de la U.M. 01008, ambele din Timişoara. În zonă erau dis-puşi, de asemenea, şi militari de la Brigada de securitate Timişoara.
Aceste forţe au avut misiunea de a împiedica acce-sul demonstranţilor spre Comitetul judeţean al P.C.R. Timiş. În jurul orelor 19.30-20.00, cordonul de militari, dispus în partea dreaptă a podului, a deschis focul de armă împotriva unei coloane de demonstranţi care se deplasa pe strada Splaiul Galaţi, dinspre Complexul studenţesc spre podul De-cebal.
Din audierile militarilor aflaţi în zonă, rezultă că dis-pozitivul care a deschis focul de armă era format din militari de la U.M. 01185 Timişoara, sub comanda căpitanului Ba-dea Gheorghe şi din militarii de la Brigada de securitate, sub comanda locotentului major Zepa Anbrozie. Acest aspect rezultă din declaraţiile locotenent-colonelului Andrei Ilie, ale maiorului Dragomir Marin, ambii din cadrul U.M. 01008 Timi-şoara, ale maiorului Ghibea Dorel, din U.M. 01115 Timi-şoara şi ale căpitanului Lăzăroiu Ioan de la U.M. 01024 Timişoara, filele 30-33 şi 3-12. Din declaraţiile locotenentului major Zepa Anbrozie şi ale soldaţilor Brâncoveanu Gheor-ghe şi Ţibocu Iulian, toţi din cadrul Brigăzii de securitate, reiese că ordinul de a se deschide foc spre demonstranţi a fost dat de căpitanul Badea Gheorghe.
Fiind audiat căpitanul Badea Gheorghe şi alte cadre de la U.M. 01185 Timişoara, rezultă că au deschis numai foc de avertisment, în plan vertical, însă, la faţa locului, s-au înregistrat morţi şi răniţi. Totodată, acesta susţine că s-a deschis focul din altă direcţie, aspect care este infirmat de declaraţiile date de maiorul Dima Viorel, din aceeaşi unitate, fila 28, de căpitanul Lăzăroiu Ioan, de la divizie, de căpitanul Ghibea Dorel, de la U.M. 01115, filele 3-12, precum şi de declaraţia numitului Bindeleu Gelu, persoană prezentă în rândul demonstranţilor, fila 1-2.
Faţă de cele mai sus, Comisia Guvernamentală pro-pune cercetarea penală, de către Procuratura Militară Timi-şoara, a căpitanului Badea Gheorghe.
25:35 Ioan Bânciu begins discussing of his experience, and the death of his wife Leontina
26:33 An interesting admission others have made too: despite the well-known and well-deserved reputation of the Ceausescu regime for its repression, Bânciu claims that no one could believe when regime forces, including the Army, opened fire with real bullets, that they were generally surprised and that rumors had circulated according to which the Army did not have real bullets (my note: thus a situation where positive misinformation actually emboldened demonstrators and gave them optimism and hope beyond what they realistically would have had).
29:09 Soldiers allow them to proceed by the Cathedral, the cry “God exists!” rang out.
30:25 Bânciu talks about the area near the river/canal Bega where there were no houses, no institutions
31:03 Toward Decebal Bridge, all lights are off
31:34 Soldiers open fire without giving a warning.
32:30-33:05 An important discussion in which Bânciu says they were shot by hidden regime forces, not just soldiers but also probably of the “Securitate-police type”
Raportul medico-legal nr. 982/A din 18.12.1989 a fost întocmit pentru cadavrul neidentificat de sex feminin, cu numărul de ordine 10. Ca semn de violenţă este consemnată o plagă orificială anfractuoasă cu marginile de 2/2 cm, orificiu de intrare pe faţa posterioară a hemitoracelui stâng în 1/2 inferioară, fără a se putea decela orificiul de ieşire. S-a concluzionat că moartea violentă s-a datorat hemoragiei interne şi externe consecutivă leziunii de organe interne, prin proiectil de armă de foc, tragerea fiind efectuată de la distanţă dinapoi înainte. În baza portretului vorbit, consemnat în raport, a obiectelor de îmbrăcăminte şi a leziunii de violenţă prin împuşcare, victima Bânciu Leontina a fost identificată de soţul ei. Acesta a fost martor ocular al împuşcării soţiei sale la Podul Decebal din Timişoara în seara zilei de 17 decembrie 1989, şi a putut da relaţii cu privire la faptul că soţia sa a fost împuşcată, în spate. Personal a transportat-o la Spitalul Judeţean Timiş. Bânciu Ioan a relatat:
“Văzând că începe să se tragă, noi, eu cu soţia am intenţionat să ne salvăm şi să fugim spre gardul Parcului Tineretului. În acel moment, soţia mea a fost împuşcată în spate, mai sus de coapsa stângă. Am luat măsuri şi am transportat-o pe soţia mea cu un autoturism proprietate personală la Spitalul Judeţean, unde când am ajuns un medic mi-a spus că soţia a decedat. Am lăsat-o pe soţia mea decedată la spital şi apoi am plecat acasă la copii. A doua zi, când am revenit nu am mai fost lăsat nici să intru în spital şi nici să văd cadavrul soţiei. De atunci până în prezent nu am mai văzut cadavrul soţiei şi acesta nu mi-a fost eliberat.[10]
Pentru cadavrul neidentificat de sex feminin, cu numărul de ordine 42 a fost întocmit raportul medico-legal nr. 1014/A din 18.12.1989. Sunt prezentate leziunile de violenţă, respectiv frontal în stâng orificiu rotund pergamentat de circa 7 mm (orificiu intrare) şi plagă occipitală cu multiple eschile şi hernie de substanţă cerebrală (orificiu ieşire). S-a concluzionat că moartea s-a datorat unei plăgi împuşcate craniene. Plecând de la descrierea fizică şi a obiectelor de îmbrăcăminte precum şi a leziunilor de violenţă descrise de martorii oculari, Radu Daniela-Oxana a identificat cadavrul sorei sale Sava Angela-Elena. Aceasta a fost împuşcată mortal în aceleaşi împrejurări ca şi surorile Caceu, în seara de 17 decembrie 1989, în apropierea Catedralei.
“Pe certificatul medical de constatate a decesului soţiei scrie: plagă împuşcată torace, glonţ exploziv. Deci a explodat în inimă glonţul, iar Procuratura Militară, după declaraţiile care au fost, care le-am dat eu, mi-a dat alt certificat care zice că a fost în coloana de manifestanţi de la Podul Decebal din Timişoara şi a fost împuşcată în seara din 17 Decembrie.”)
Maria(na)Mişcov recounts the tragic death of her daughter, Miriana (above), between approximately 14:50 and 22:05. From 16:08 or so she talks about these military men definitely not being draftees because they were older, they had military vests, but no epaulets, and satchels or bags.
These “mystery men” are analyzed in the following posts, for example:
For example, in a 7 September 1995 interview, Dorina Aparaschivei told Marius Mioc about how her husband, Valentin Aparaschivei, was shot to death on 17 December 1989 in Timisoara ( “A luminat cu o lanterna si apoi a tras” http://www.timisoara.com/mioc/REVT04~1.HTM ). Among the details, she notes, “Cind militarii au ajuns in fata blocului unul dintre ei, mai batrin si cu mustata, a luminat cu o lanterna puternica si apoi a tras mai multe focuri spre noi. Sotul a fost impuscat in piept si a cazut pe spate.”
Thanks to the publication of Dosarele Revolutiei de la Timisoara, we can now confirm that was reported in the media in July 2008 is indeed the actual quote of Dumitru Marcu, commander of U.M. 01380 Arad, as recorded in his report dated 4 January 1990. In this report, Marcu spoke of unidentified personnel infiltrated among the personnel of his military unit who used powerful flashlights (lanterns/lamps), and he suggests that these may have been Securitate/Militie personnel.
Un alt raport de Informare al Ministerului Apărării Naţionale, întocmit de comandantul Marcu Dumitru din Arad, arată că acesta a semnalat “efective militare necunoscute” printre militarii săi.
“Între efectivele noastre au fost semnalate efective de militari necunoscuţi care aveau în dotare lanterne foarte puternice şi care îndreptau fascicolul luminos spre balcoane, iar după aceea trăgeau asupra acestora – cazuri semnalate pe calea Girocului – îmbrăcaţi civili. Au fost semnalate efective ale Securităţii şi Miliţie în toate punctele unde am avut efective. Nu cunoaştem misiunile pe care le aveau de îndeplinit aceşti indivizi”, raporta comandantul.
Comandantul unitatii militare din Arad, martor al evenimentelor, a raportat ca “printre militarii care au actionat pe Calea Girocului s-au strecurat si persoane necunoscute, in uniforma, care aveau lanterne foarte puternice cu care luminau balcoanele blocurilor din apropiere, dupa care trageau asupra lor”.
Internet posters claiming to have been in the military and on the streets of Timisoara in December 1989 have discussed the appearance of personnel in military uniforms who very clearly were not from the military (my thanks to Corneliu N. Vaida for bringing the following to my attention):
Am fost la Timisoara militar in termen in 89. In fata noastra la un moment dat a fost dizlocat un pluton cu militari in tinuta kaki, mai in varsta ca noi, la 30-35 de ani si care nu aveau petlite si nici insemne de arma. Ii intrebam de vorba si nu ne raspundeau ne ignorau… Au tras orizontal rafale de pistol automat… Noi pana atunci am tras in plan vertical. Cine erau acei “militari”?
Noi toti am banuit ca erau ofiteri din trupele de securitate imbracati in postav kaki nou de la stoc care mirosea a naftalina.
Dupa aceea toata revolutia am petrecut-o pe un bloc in fata unei mitraliere si cu un camarad cu care ma scimbam periodic. Am ramas de atunci bolnav cu “mijlocul” din cauza frigului pe care l-am suportat atunci pe acel nenorocit de bloc.
Dumnezeu sa-i ierte pe toti eroii revolutiei din 1989…
So then the question becomes one of who would have possessed and used DUM-DUM bullets in Timisoara on 17 December 1989. For one thing, we can almost automatically eliminate two hypotheses: Peter Siani-Davies hypothesis used to cast doubt on the use of atypical munitions after 22 December 1989–i.e. that the revolutionaries/civilians could have themselves taken possession of the munitions and weapons of regime forces and used them–since it is clear from the events at Podul Decebal that the only ones who fired were from the regime forces. Secondly, as part 1 of this series demonstrated, the Securitate themselves in their declarations immediately after the events denied the presence and involvement in the demonstrations of foreign agents, most notably the so-called “Soviet/Russian tourists.”
So what is the evidence that the Army would have possessed and used DUM-DUM bullets on 17 December 1989 in Timisoara? The answer is essentially NONE. In more than two decades, not a single Army officer or even draftee has come forward and alleged/admitted that a) the Army had them, b) that those munitions were distributed to them, and c) that they fired them against demonstrators. This is in stark contrast to the case of the Securitate, where we have demonstrators overhearing the Army complaining about being left out to dry so-to-speak by the Securitate who was using these munitions (see below). But moreoever, we have the claims of former Securitate whistleblowers, multiple cases, admitting that they had these munitions and used them. Any logical, evidentiary based analysis of December 1989 then can only conclude that it was the Securitate who had and used these munitions.
The testimonies of the demonstrators Ion Popovici (9 January 1990) and Marin Stoica (8 January 1990) show that they overheard the discussion of the use of Dum-Dum bullets between soldiers and Interior Ministry personnel.
Popovici: “Mi-am revenit intr-un camion militar in care eram multi civili unii morti fiind adusi la garnizoana militara. La garnizoana eu am fost dat jos si predat unui cpt (capitan) sau unui lt.major (locotenent major). vazand rana mea n-a vrut sa ma primeasca exprimand: Voi trageti cu dum dum si noi sa raspundem pentru acest lucru.” (my thanks to A.K. for this transcription)
Popovici: “I came to in a military truck in which there were lots of civilians some dead being brought to the military garrison. At the garrison I was taken down and surrendered to a captain or lt. major, who looking at my wound did not want to receive me, exclaiming: You shoot with dum-dum bullets and we are held responsible for it.”
Mircea Stoica (declaratie, 8 ian 1990): “Cind am ajuns aici, la poarta o voce de militar din garnizoana s-a exprimat: “Ce faceti mai — voi toti cu BUM-BUM sau DUM-DUM si ni-i trimiteti noua sa ne spalam pe cap cu ei.”
Mircea Stoica (declaration, 8 January 1990): “When I got there, I heard a soldier’s voice from the garrison exclaim: “What are you guys doing? You all with your BUM-BUM or DUM-DUM and then you send`em to us to solve the problem [almost impossible to solve]” <very angry, pissed off> (my sincere thanks to Gigga Adrian Tudor for this transcription and translation of the quote!)
Some excerpts: P.C.: Ati dat o declaratie? Po. I. : Da P.C.: O mentineti? Po. I. Da (p. 827) P.C.: “Inteleg sa fiu audiat in cauza ca parte civila”, da? V-as ruga sa faceti putin liniste! “Mentin declaratia de la Procuratura si…” (p. 833)
Po. I.: …Da [am fost ranit]. Si dupa aceea a venit unul dintre trei [civili mai in varsta] dupa mine, m-a tarat pana la masina si la masina, acolo, am luat o bataie…ca n-am putut doua saptamani nici sa mananc nimica. M-a lovit cu patul de arma in falca si cu bocancii in cap. Si m-au dus, m-au dus la Garnizoana. La Garnizoana m-au aruncat din masina si a venit ofiterul de serviciu. Au venit si acestia trei a spus lu’ ofiterul de serviciu, cica: “Luati-l si duceti-l la arest.” Atata retin foarte bine minte, ca ofiterul a spus, cica: “Nu, voi trageti cu dum-dum-uri si dupa aia Armata raspunde. Voi omorati oameni si raspunde Armata dupa aceea.” Asta tin minte precis. Si de acolo mi-am dat seama ca nu poate sa fie soldati aceia. (p. 830)
Mircea Stoica (declaratie, 8 ian 1990): “Cind am ajuns aici, la poarta o voce de militar din garnizoana s-a exprimat: “Ce faceti mai — voi toti cu BUM-BUM sau DUM-DUM si ni-i trimiteti noua sa ne spalam pe cap cu ei.”
Mircea Stoica (declaration, 8 January 1990): “When I got there, I heard a soldier’s voice from the garrison exclaim: “What are you guys doing? You all with your BUM-BUM or DUM-DUM and then you send`em to us to solve the problem [almost impossible to solve]” <very angry, pissed off>
(my sincere thanks to Gigga Adrian Tudor for this transcription and translation of the quote!)
197. Partea vătămată Stoica Maria cere 500000 lei, lunar, contribuţie de întreţinere, motivînd că, în decembrie 1989, soţul ei, Mircea Stoica a fost împuşcat, patru luni spitalizat, a rămas handicapat (gradul II de invaliditate), apoi a decedat. În dovedirea cererii, depune acte de spitalizare şi de stabilire a capacităţii de muncă, care atestă vătămarea, cauzele şi consecinţele ei. Mai depune: declaraţia împuşcatului, actul lui de deces, actul de căsătorie şi carnetul de muncă (vol. 6 p. 304; vol. 10 p. 58-60, 170, 245-250; vol. 14 p. 54-61; vol. 27 p. 179-207).
“Cind am ajuns aici, la poarta o voce de militar din garnizoana s-a exprimat: “Ce faceti mai — voi toti cu BUM-BUM sau DUM-DUM si ni-i trimiteti noua sa ne spalam pe cap cu ei.”
It doesn’t take a genius to recognize the important similarity between the testimonies of Mircea Stoica and Ioan Popovici: both are party to/overhear military personnel referring to the 1) use of DUM-DUM bullets, 2) that those who are using them are clearly not fellow soldiers and instead likely M.I./Securitate personnel, and 3) the Army personnel are resentful of essentially being left to “hold the bag” for the results of the DUM-DUM munitions!
Uzina Sadu-Gorj, august-septembrie 1989,
comanda de fabricatie a gloantelor explozive DUM-DUM
Referitor la existenta cartuselor explozive si perforante, dupa unele informatii rezulta ca in perioada august-septembrie 1989 la uzinele Sadu-Gorj s-a primit o comanda de executare a unor asemenea cartuse explozive. Comanda a fost ordonata de Conducerea Superioara de partid si executata sub supravegherea stricta a unor ofiteri din fosta Securitate.
Asa cum s-a mai spus, asupra populatiei, dar si asupra militarilor MApN teroristii au folosit cartuse cu glont exploziv. Cartusele respective de fabricarea carora fostul director al uzinei Constantin Hoart–actualmente deputat PSM Gorj–si ing. Constantin Filip nu sunt straini, au fost realizate sub legenda, potrivit careia, acestea urmai a fi folosite de Nicolae Ceausescu in cadrul partidelor de vanatoare.
Consider ca lt. col. Gridan fost ofiter de Contrainformatii pentru Uzina Sadu–actualmente pensionar ar putea confirma fabricarea unor asemenea cartuse si probabil si unele indicii cu privire la beneficiar. Daca intr-adevar aceste cartuse au fost fabricate in Romania atunci este limpede ca o mare parte din teroristii din decembrie 1989 au fost autohtoni, iar organele de securitate nu sunt straine de acest lucru.
The Amazing, Disappearing Romanian Counter-Revolution of December 1989
by Richard Andrew Hall, Ph.D.
Standard Disclaimer: All statements of fact, opinion, or analysis expressed are those of the author and do not reflect the official positions or views of the Central Intelligence Agency (CIA) or any other U.S. Government agency. Nothing in the contents should be construed as asserting or implying U.S. Government authentication of information or CIA endorsement of the author’s views. This material has been reviewed by CIA to prevent the disclosure of classified information. [Submitted 19 November 2009; PRB approved 15 December 2009]
I am an intelligence analyst for the Central Intelligence Agency. I have been a CIA analyst since 2000. Prior to that time, I had no association with CIA outside of the application process.
As opposed to the aforementioned Vladimir Belis, Pavel Corut, and Dan Voinea, all of whom who have strenuously and repeatedly denied the existence and use in December 1989 of atypical munitions of dum-dum bullets and vidia bullets, there exist those who have told us of the existence and use of these in December 1989.[2] They are essentially, for lack of a better term, former Securitate whistleblowers, who have admitted the Securitate’s role in providing the “terrorists” who caused so much destruction, mayhem, and loss of life in those days.
For years I have been essentially the sole researcher inside or outside the country familiar with and promoting the claims of 1) former Timisoara Securitate Directorate I officer Roland Vasilevici—who published his claims about December 1989 under the byline of Puspoki F. in the Timisoara political-cultural weekly Orizont in March 1990 and under the pseudonym “Romeo Vasiliu”—and 2) an anonymous USLA recruit who told his story to AM Press Dolj (published on the five year anniversary of the events in Romania Libera 28 December 1994…ironically (?) next to a story about how a former Securitate official attempted to interrupt a private television broadcast in which Roland Vasilevici was being interviewed in Timisoara about Libyan involvement in December 1989).
Vasilevici claimed in those March 1990 articles and in a 140 page book that followed—both the series and the book titled Pyramid of Shadows—that the USLA and Arab commandos were the “terrorists” of December 1989. What is particularly noteworthy in light of the above discussion about “exploding [dum-dum] bullets” was his claim that the USLA and the foreign students who supplemented them “used special cartridgeswhich upon hitting their targets caused new explosions” [emphasis added]—in other words, exploding or dum-dum bullets.[3]
The anonymous USLA recruit stated separately, but similarly:
I was in Timisoara and Bucharest in December ’89. In addition to us [USLA] draftees, recalled professionals, who wore black camouflage outfits, were dispatched. Antiterrorist troop units and these professionals received live ammunition. In Timisoara demonstrators were shot at short distances. I saw how the skulls of those who were shot would explode. I believe the masked ones, using their own special weapons, shot with exploding bullets. In January 1990, all the draftees from the USLA troops were put in detox. We had been drugged. We were discharged five months before our service was due to expire in order to lose any trace of us. Don’t publish my name. I fear for me and my parents. When we trained and practiced we were separated into ‘friends’ and ‘enemies.’ The masked ones were the ‘enemies’ who we had to find and neutralize. I believe the masked ones were the ‘terrorists’.[4] [emphases added]
Dezvaluiri despre implicarea USLA in evenimentele din Decembrie ‘89
Un tanar care si-a facut stagiul militar in trupele USLA a declarat
corespondentului A.M. PRESS din Dolj: “Am fost la Timisoara si la Bucuresti in Decembrie ‘89. Odata cu noi, militarii in termen, au fost dislocati si profesionistii reangajati, care purau costume negre de camuflaj. Dispozitivele antitero de militari in termen si profesionisti au primit munitie de razboi. La
Timisoara s-a tras in manifestanti de la distanta mica. Am vazut cum sareau creierii celor ciuruiti de gloante. Cred ca mascatii, folosind armamentul lor special, au tras cu
gloante explozive. In ianuarie 1990, toti militarii in termen din trupele USLA
au fost internati pentru dezintoxicare. Fusesaram drogati. Am fost lasati la
vatra cu cinci luni inainte de termen pentru a ne pierde urma. Nu-mi publicati
numele. Ma tem pentru mine si parintii mei. La antranamente si aplicatii eram
impartiti in “amici” si “inamici.” Mascatii erau “inamicii” pe care trebuia sa-i
descoperim si sa-i neutralizam. Cred ca mascatii au
fost acei teroristi.”
(Romania Libera, 28 Decembrie 1994, p. 3)
As I have pointed out, despite the short shrift given these two revelations by Romanian media and Romanianists, one group has paid close attention: the former Securitate. That is not accidental.[5]
for full discussion of those who told us the truth (i.e. continuation of above), see discussion here:
Bucharest: Stanculescu’s unexpected revelation prompted a participant in the Revolution to challenge Stanculescu’s claim to ignorance as to the source of the bullets. Ironically, while this challenge suggests Stanculescu may have being playing coy and not telling everything he knew, it does not contradict Stanculescu’s claim that the ammunition was not the Army’s, but rather buttresses it:
Balasa Gheorghe: I am very intrigued by the interview given by General Stanculescu to the newspaper ‘Tineretul Liber,’ an interview in which he avoids the truth.
From [Securitate] Directorate V-a, from the weapons depot, on 23-24 December 1989, DUM-DUM cartridges, special cartridges that did not fit any arm in the arsenal of the Defense Ministry were retrieved. Three or four boxes with these kinds of cartridges were found. The special bullets were 5-6 cm. in length and less thick than a pencil. Such a cartridge had a white stone tip that was transparent. All of these cartridges I personally presented to be filmed by Mr. Spiru Zeres. All the special cartridges, other than the DUM-DUM [ones] were of West German [FRG] make. From Directorate V-a we brought these to the former CC building, and on 23-24 December ’89 they were surrendered to U.M. 01305. Captain Dr. Panait, who told us that he had never seen such ammunition before, Major Puiu and Captain Visinescu know about [what was turned over].
In the former CC of the PCR, all of those shot on the night of 23-24 December ’89 were shot with special bullets. It is absurd to search for the bullet in a corpse that can penetrate a wall….[44]
S-a vorbi mult in perioada crimelor din Decembrie ’89 despre gloante speciale cu care erau ucisi tineri si virstnici, gloante care–zice-se nu se aflau in dotarea unitatilor noastre militare. S-a vorbit mult pina s-a tacut si dupa ce s-a facut suficient s-a redeschis discutia de la “nu exista asa ceva!” Gloante speciale n-au existat!–s-au grabit sa spuna mai marii nostri. Dovezi!–cerea Elena Ceausescu intr-o anume situatie. Dovezi!–cere procurorul general M.U.P. Cherecheanu. Dovezi!–se alatura domnul general A. Stanculescu.
Pentru a cauta dovezi este nevoie de putina munca pe care organele in drept nu sint dispuse a o efectua. Se platesc lefuri grase ca sa se taca mai mult decit sa se faca. Bunaoara, la citeva saptamini dupa ce am predat Procuraturii dosarul cu furturile din C.C., procurorul care preluase ancheta de la subsemnatul, intrebat fiind daca a avansat cu ceva, mi-a spus ca nu si ca sa-l sprijin eu ca…Altfel spus, noi scriem–noi rezolvam. Va trebui pina la urma sa cerem adoptarea unei legi prin care sa ni se subordeneze Politia (sau S.R.I.-ul) ca sa-i spunem noi ce si cum sa faca. Pina atunci insa, ne vom limita la dovezi-marturii pe care oamenii le dau, le semneaza si raspund pentru ele.
Consemnam mai jos doua astfel de marturii despre gloante speciale dar si despre altele, marturii ale unor revolutionari din Decembrie ’89…
“UN ASTFEL DE CARTUS AVEA IN VIRF O PITRA ALBA, TRASPARENTA”
BALASA GHEORGHE: Sint foarte intrigat de interviul acordat de dl. general Stanculescu ziarului “Tineretul Liber”, interviu in care acesta ocoleste adevarul.
Din Directia a V-a, din depozitul de munitie, au fost scoase pe 23-24 decembrie 1989 cartuse DUM-DUM, cartuse speciale care nu se potriveau la nici o arma din dotarea M.Ap.N. S-au gasit trei-patru cutii cu astfel de cartuse. Gloantele speciale, erau lungi de 5-6 cm si putin mai groasa decit un creion. Un astfel de cartus avea in virf o piatra alba, transparenta. Toate aceste cartuse i le-am prezentat personal, spre a fi filmate, d-lui Spiru Zeres. Toate cartusele speciale, in afara de DUM-DUM era de provenienta RFG-ista. Din Directia a V-a au fost predate U.M. 01305. Capitan doctor Panait, care a spus ca pina atunci nu vazuse astel de munitie, maior Puiu si captian Visinescu stiu de ele.
In fostul sediu C.C. P.C.R., toti cei impuscati in noaptea de 23 spre 24 decembrie ’89 au fost impuscati cu gloante speciale. Un glont care trece prin zid e absurd sa-l cauti in trupul celui impuscat. Dar s-au mai gaist si altele in Directia a V-a, si anume:
–armele de vinatoare ale lui Ceausescu. Erau vreo 5 arme unicat cu infrarosii:
–pistoale de salon cu teava lunga pentru antrenament;
–generator de inalta frecventa pentru tortura;
–statii de emisie-receptie;
–aparatura de foto de ultimul tip;
–dosarul de pregatire al celor de la USLA. Era un dosar de aproximativ 25 cm grosime si cit am stat acolo, sa pazesc, am rasfoit aproape jumatate din el;
–dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;
–buletine de identitate cu biletul inauntru pe care scria: “disparut in timpul anchetei”;
–casetele cu toate filmele facute cu vizitele lui Ceausescu;
–trei fisete cam de 1 m fiecare, pline cu pasapoarte. De exemplu erau trei pasapoarte cu aceeasi fotografie dar cu nume diferite;
–un dosar in care erau trecute diverse persoane aflate sub supravegherea anumitor ofiteri USLA.
–Impreuna cu mine, in cladirea CC PCR–corp. B. au mai fost si cunosc acestea urmatorii: ing. Minea Radu, Catalin Constantin, Varban Viorel, Catalin Crosu, Costel Ciuhad, Neagu George, Stoica Florin, maior Puiu si capitan Visinescu–de la regimentul de garda, capitan doctor Panait de la U.M. 01305 Bucuresti. Toate cele gasite au fost filmate de catre Spiru Zeres, iar apoi predate si transportate la U.M. 01305 Bucuresti pe 23 si 24 decembrie 1989.
“S-AU GASIT LAZI INTREGI, CONTININD DE LA GLOANTE SPECIALE, PINA LA GLOANTE DE VINATOARE”
Ing. MINEA RADU (cel care s-a ocupat de primirea pazirea si predarea celor gasite in Directia a V-a):
“S-au adus din Directia a V-a in incaperea aleasa de noi la parterul C.C.-ului, urmatoarele:
–extrem de multa munitie, lazi intregi de la gloante speciale pina la gloante de vinatoare sovietice, occidentale;
–foarte multe pasapoarte, pasapoarte diplomatice, pasapoarte in alb, legitimatii de serviciu. Printre legitimatii am gasit-o pe cea a lui ADALBERT COMANESCU–seful de Stat Major al generalului Neagoe. Legitimatia asta era formata din trei parti. Functie de situatie se arata pe partea corespunzatoare, datele din interior fiind codificate: era intr-un plastic albastru, special, cred ca era magnetic, iar fotografia era color;
–o multime de lazi pe care nu le-am desfacut;
–documente secrete carate cu paturile. Printre ele erau programate de actiune pentru situatii deosebite, cu nume de cod de calculator, pentru pregatirea ofiterilor de securitate. Erau de exemplu, moduri de actiune pentru dispersarea si anihilarea grupurilor mici. Mai erau moduri de actiune in intreprinderi fara ca ofiterii respectivi sa se deconspire. La sfirsitulul unor astfel de documente era o lista cu cursanti si cu semnaturile lor. In foarte multe din listele astea preponderenta era feminina: circa trei sferturi erau femei. Din ce-am citit despre dispersarea grupurilor mari, se recomanda ca niciodata sa nu se incerce direct aceasta, ci, mai intii, sa se desfasoare actiuni pentru spargerea lor in grupuri mai mici si acestea sa se anihileze separat;
–o ladita cu obiecte de valoare (farfurii de argint masiv, grele, foarte vechi, datind de prin 1700);
–gheme intregi de sirma de platina pentru filigran;
–un stilou dozimetru, de care multi s-au speriat; era de provenienta sovietica, nichelat si gradat in multiroentgen;
–codor pentru transmisiii U.K.V. Despre acesta s-a spus la TV ca ar fi o bomba pentru a arunca in aer subsolul. S-a aflat, de fapt, de ce nu interceptam noi ceea ce transmiteau ei prin statii. Aceasta fiindca se lucra pe o frecventa putin deasupra frecventei acordate si cu aceste codoare-decodoare se lucra pentru a transmite-receptiona. Daca nu le aveati si intrai intimplator pe frecventa, nu intelegeai nimic;
–masina de codat, cu calculatoare afisate pe ea. Masina asta am predat-o cu multa grija armatei, a fost pusa numai ea intr-un TAB si transportata l adapost pe 24 decembrie 1989;
–pustile de vinatoare ale lui Ceausescu. Cineva mi-a spus ca o pusca de acel tip valora cit trei Mercedes-uri. Si acestea, impachetate separat in paturi, au fost predate armatei;
–niste truse pistoale foarte ciudate;
–seturi intregi de fiole cu substante neoparalizante, de productie occidentala;
–in sala de mese de la subsolul C.C.-ului s-au gasit doua caiete, gen condici cu numele ofiterilor de securitate care luau masa acolo;
–o lista tiparita cu intreprinderile din Bucuresti, care continea in plus numerele de telefon si camerele unde puteau fi gasiti ofiterii de securitate din intreprinderile respective. Toate acestea au fost predate actualuli maior Puiu si unui locotenent-colonel:
–agende ale fostilor demitari in care erau trecute numele si numerele de telefon ale femeilor cu care aveau legaturi amoroase. In dreptul unor astfel de nume era trecut si ce le dadusera acestora in schimb: pantofi, fustele de piele, haine, caciuli de blana etc. Intr-o dimineata l-am surprins pe Varban Viorel sunind la o astfel de femeie si incercind sa o santajeze….
Cu toate cite s-au gasit exista caseta video facuta de dl. Spiru Zeres inainte de a le fi predat armatei.
Sint in cele doua declaratii de mai sus, suficiente elemente pentru o ancheta a Politiei sau Procuraturii. Adresele celor doi nu trebuie neaparat publicate. Acestea deoarece, din cite stim, toti cei care au pus piciorul in fostul sediu C.C. au…dosare gata facute.
[Dan Badea, “GLOANTE SPECIALE SAU CE S-A MAI GASIT IN CLADIREA DIRECTIEI A V-A,” Expres, 16-22 aprilie 1991]
FBIS-EEU-90-006 9 January 1990 “Army Combs Timisoara Region for Securitate” Agence France Presse 9 January 1990, pp. 61-62
According to the journalist, the Army’s suspicions were confirmed when it found a cache of dum-dum bullets, exclusively used by the Securitate, at the home of the head of the agricultural cooperative at Topolovatu Mare, Ioan Josu [former member of the Communist Party Central Committee].
In early March 1990, AFP reported the declared findings of surgeons in Bucharest, attesting to the fact that many of those wounded on 21-22 December 1989 in Bucharest had been shot with exploding bullets, DUM-DUM bullets. This is a critical article (and description of an event that I believe has gotten almost no coverage inside or outside Romania). Lt. Gnl. Traian Oancea, chief of surgery in part of the Central Military Hospital in Bucharest, and Dr. Nicolae “Nae” Constantinescu, chief of surgery at the Coltea Hospital, discussed this at a meeting of the Society of Surgeons in Bucharest.
Jack Anderson and Dale Van Atta, “Iran Embarrassed by Ceausescu Visit,” The Washington Post, 17 January 1990, E17. (syndicated copy above) WASHINGTON — Romanian despot Nicolae Ceausescu got some help last-minute help from a soul mate who is now embarrassed about coming to the aid of a loser. Iranian President Hashemi Rafsanjani tried to prop up Ceausescu by sending Iranian security goons to Romania to protect him. Ceausescu’s three-day visit to Iran while his troops massacred dissidents at home contributed to the foment that eventually overthrew him. Rafsanjani’s embrace of the Romanian dictator on that trip has not helped his stock with the Western diplomatic community. Iranian and Romanian sources and intelligence sources now tell us what went on behind the scenes when Ceausescu was in Iran. He flew to Tehran on Dec 18 while his troops were brutally putting down a riot in the Romanian city of Timisoara. The day before, Ceausescu’s secret police had used tanks and machine guns to open fire on crowds of demonstrators. Hundreds of men women and children were murdered. The battle continued while Ceausescu was being welcomed by an elated Rafsanjani. In his first six months as president of Iran, no other head of state had bothered to visit. The two men openly conferred about trade issues. Romania has been a major trading partner with Iran, and their business amounted to about $1.8 billion last year. Ceausescu had become so enamored of Iran, according to Romanian sources, that in November he secretly deposited millions of dollars in gold for safekeeping in Iranian banks. He mistrusted Western banks after seeing some of them freeze the ill-gotten gain of another opportunist Ferdinand Marcos. On the second day of his visit to Tehran, Ceausescu placed a wreath on the tomb of Ayatollah Khomeini. In doing so, he became the only head of state to kiss up to Khomeini after death. In retrospect, it was a kiss of death back home. That night, with word that the demonstrations were out of control in Romania, Ceausescu begged Rajsanjani for help. Rafsanjani supplied some of his most loyal Iranian bodyguards to protect Ceausescu on his return. The next day, Dec 20, a contingent of Iranian Pasdaran, the Revolutionary Guard, secretly flew to Bucharest. Two days later, when the Romanian army turned against Ceausescu’s security police. the despot knew it was over. He and his wife Elena fled Bucharest but were captured by peasants. Meanwhile, Timisoara was still a battleground where eyewitnesses to the shooting claimed the forces were not all Romanians. According to some witnesses, Iranians or Libyans were doing some of the shooting. Similar reports of Iranian and Libyan snipers came from the industrial city of Craiova. In a two-hour secret trial on Christmas Day, the Ceausescus were convicted of genocide of 60,000 Romanians and theft of more than billion. “You should have stayed in Iran where you had flown to, the prosecutor told them. “We do not stay abroad,” Elena Ceausescu said. “This is our home.” The two were executed by firing squad. Rafsanjani was fit to be tied. He was embarrassed about helping Ceausescu at the end because he feared it would jeopardize trade arrangements with the new Romanian government. Rafsanjani dismissed his ambassador to Romania for not telling him about the power of the anti-Ceausescu forces in time to spare Iran the humiliation of hosting a has-been.
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 