Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on January 4, 2015
(purely personal views as always, based on two decades of prior research and publications)
***UPDATED: from the Wilson Center Digital Archive. Released to the public on 10 December 2019, https://digitalarchive.wilsoncenter.org/collection/633/cia-reports-on-the-collapse-of-communism-in-europe/5. At least one Bucharest daily has over the course of the last few days been translating and publishing these documents. Unfortunately, if predictably, the portions of this document with the highest classification (sources and methods), and hence best stuff, have been redacted. Still the overall conclusions of what is left make clear CIA’s view at the time. I append this here to my last post on this site, of 4 January 2015; the reader can piece together below the traces of the Securitate coverup after the fact…
December 28, 1989
Romania: New Regime Consolidating Security
An analysis of the new government’s efforts to eliminate the threat posed by Securitate troops.
By the last full week of January 1990 the door on what happened in December 1989 was beginning to close. Here, a last glimpse of some of those details from an official:
Bullets, Lies, and Videotape: The Amazing, Disappearing Romanian Counter-Revolution of December 1989 by Richard Andrew Hall, Ph.D.
Standard Disclaimer: All statements of fact, opinion, or analysis expressed are those of the author and do not reflect the official positions or views of the Central Intelligence Agency (CIA) or any other U.S. Government agency. Nothing in the contents should be construed as asserting or implying U.S. Government authentication of information or CIA endorsement of the author’s views. This material has been reviewed by CIA to prevent the disclosure of classified information. [Submitted to CIA’s Publications Review Board (PRB) 19 November 2009; cleared without changes by PRB 15 December 2009; final FEAB clearance for publication 22 December 2009]
I am an intelligence analyst for the Central Intelligence Agency. I have been a CIA analyst since 2000. Prior to that time, I had no association with CIA outside of the application process.
for full article and citations, please see here: (word file and pdf respectively)
Romania, December 1989: a Revolution, a Coup d’etat, AND a Counter-Revolution
This December marks twenty years since the implosion of the communist regimeof Dictator Nicolae Ceausescu. It is well-known, but bears repeating: Romania not only came late in the wave of communist regime collapse in the East European members of the Warsaw Pact in the fall of 1989 (Poland, Hungary, the GDR, Czechoslovakia, Bulgaria), it came last—and inevitably that was significant. Despite the more highly personalist (vs. corporate) nature of the Ceausescu regime, the higher level of fear and deprivation that characterized society, and the comparative insulation from the rest of the East European Warsaw Pact states, Romania could not escape the implications of the collapse of the other communist party-states. Despite the differences, there simply were too many institutional and ideological similarities, or as is often most importantly the case, that is how members of both the state and society interpreted matters. “Going last” [in turn, in show] almost inevitably implies that the opportunities for mimicry, for opportunism, for simulation on the one hand and dissimulation on the other, are greater than for the predecessors…and, indeed, one can argue that some of what we saw in Romania in December 1989 reflects this.
Much of the debate about what happened in December 1989 has revolved around how to define those events…and their consequences. [These can be analytically distinct categories and depending on how one defines things, solely by focusing on the events themselves or the consequences, or some combination thereof, will inevitably shape the answer one gets]. The primary fulcrum or axis of the definitional debate has been between whether December 1989 and its aftermath were/have been a revolution or a coup d’etat. But Romanian citizens and foreign observers have long since improvised linguistically to capture the hybrid and unclear nature of the events and their consequences. Perhaps the most neutral, cynical, and fatalistic is the common “evenimentele din decembrie 1989”—the events of December 1989—but it should also be pointed out that the former Securitate and Ceausescu nostalgics have also embraced, incorporated and promoted, such terminology. More innovative are terms such as rivolutie (an apparent invocation of or allusion to the famous Romanian satirist Ion Luca Caragiale’s 1880 play Conu Leonida fata cu reactiunea , where he used the older colloquial spelling revulutie) or lovilutie (a term apparently coined by the humorists at Academia Catavencu, and combining the Romanian for coup d’etat, lovitura de stat, and the Romanian for revolution, revolutie).
The following characterization of what happened in December 1989 comes from an online poster, Florentin, who was stationed at the Targoviste barracks—the exact location where Nicolae and Elena Ceausescu would be summarily tried and executed on 25 December 1989. Although his definitions may be too economically-based for my taste—authoritarianism/dictatorship vs. democracy would be preferable—and the picture he presents may be oversimplified at points, the poster’s characterization shows that sometimes the unadorned straighttalk of the plainspoken citizen can cut to the chase better than many an academic tome:
I did my military service, in Targoviste, in fact in the barracks at which the Ceausescu couple were executed…It appears that a coup d’etat was organized and executed to its final step, the proof being how the President of the R.S.R. (Romanian Socialist Republic) died, but in parallel a revolution took place. Out of this situation has transpired all the confusion. As far as I know this might be a unique historical case, if I am not mistaken. People went into the streets, calling not just for the downfall of the president then, but for the change of the political regime, and that is what we call a revolution. This revolution triumphed, because today we have neither communism, nor even neocommunism with a human face. The European Union would not have accepted a communist state among its ranks. The organizers of the coup d’etat foresaw only the replacement of the dictator and the maintenance of a communist/neocommunist system, in which they did not succeed, although there are those who still hope that it would have succeeded. Some talk about the stealing of the revolution, but the reality is that we live in capitalism, even if what we have experienced in these years has been more an attempt at capitalism, orchestrated by an oligarchy with diverse interests…
This is indeed the great and perhaps tragic irony of what happened in December 1989 in Romania: without the Revolution, the Coup might well have failed, but without the Coup, neither would the Revolution have succeeded. The latter is particularly difficult for the rigidly ideological and politically partisan to accept; yet it is more than merely a talking point and legitimating alibi of the second-rung nomenklatura who seized power (although it is that too). The very atomization of Romanian society that had been fueled and exploited by the Ceausescu regime explained why Romania came last in the wave of Fall 1989, but also why it was and would have been virtually impossible for genuine representatives of society—led by dissidents and protesters—to form an alternative governing body on 22 December whose decisions would have been accepted as sufficiently authoritative to be respected and implemented by the rump party-state bureaucracy, especially the armed forces and security and police structures. The chaos that would have ensued—with likely multiple alternative power centers, including geographically—would have likely led to a far greater death toll and could have enabled those still betting on the return of the Ceausescus to after a time reconquer power or seriously impede the functioning of any new government for an extended period.
The fact that the Revolution enabled the coup plotters to seize power, and that the coup enabled the Revolution to triumph should be identified as yet another version—one particular to the idiosyncracies of the Romanian communist regime—of what Linz and Stepan have identified as the costs or compromises of the transition from authoritarian rule. In Poland, for example, this meant that 65 percent of the Sejm was elected in non-competitive elections, but given co-equal authority with the Senate implying that “a body with nondemocratic origins was given an important role in the drafting of a democratic constitution”; in fact, Poland’s first completely competitive elections to both houses of Parliament occurred only in October 1991, fully two years after the formation of the first Solidarity government in August 1989. In Romania, this meant that second-rung nomenklaturists—a displaced generation of elites eager to finally have their day in the sun—who to a large extent still harbored only Gorbachevian perestroikist views of the changes in the system as being necessary, were able to consolidate power following the elimination of the ruling Ceausescu couple.
The self-description by senior Front officials (Ion Iliescu) and media promoters (such as Darie Novaceanu in Adevarul) of the FSN (National Salvation Front) as the “emanation of the Revolution” does not seem justified. It seems directly tied to two late January 1990 events—the decision of the Front’s leaders to run as a political party in the first post-Ceausescu elections and the contestation from the street of the Front’s leaders’ legitimacy to rule and to run in those elections. It also seems difficult to defend objectively as a legitimate description, since even according to their own accounts, senior Front officials had been in contact with one another and discussed overthrowing the Ceausescus prior to the Revolution, since there had existed no real competing non-Ceausescu regime alternative on 22 December 1989 (an argument they themselves make), and since they had clearly not been elected to office. Moreover, when senior former Front officials, Iliescu among them, point to their winning of two-thirds of the votes for the new parliament in May 1990 and Iliescu’s 85 percent vote for the presidency, the numbers in and of themselves—even beyond the by now pretty obvious and substantiated manipulation, surveillance, and intimidation of opposition parties, candidates, movements and civil society/non-governmental organizations that characterized the election campaign—are a red flag to the tainted and only partly free and fair character of those founding elections.
But if the FSN and Ion Iliescu cannot be accurately and legitimately described as the “emanation of the Revolution,” it also seems reasonable to suggest that the term “stolen revolution” is somewhat unfair. The term “stolen revolution” inevitably suggests a central, identifiable, and sufficiently coherent ideological character of the revolution and the presence of an alternative non-Ceausescu, non-Front leadership that could have ensured the retreat of Ceausescu forces and been able to govern and administer the country in the days and weeks that followed. The absence of the latter was pretty clear on 22 December 1989—Iasi, Timisoara, and Arad among others, had local, authentic nuclei leading local movements (for example, the FDR, Frontul Democrat Roman), but no direct presence in Bucharest—and the so-called Dide and Verdet “22 minute” alternative governments were even more heavily compromised by former high-ranking communist dignitary inclusion than the FSN was (the one with the least, headed by Dumitru Mazilu, was rapidly overtaken and incorporated into the FSN).
As to the question of the ideological character of the revolt against Ceausescu, it is once again instructive to turn to what a direct participant, in this case in the Timisoara protests, has to say about it. Marius Mioc , who participated in the defense of Pastor Tokes’ residence and in the street demonstrations that grew out of it, was arrested, interrogated, and beaten from the 16th until his release with other detainees on the 22nd and who has written with longstanding hostility toward former Securitate and party officials, IIiescu, the FSN, and their successors, gives a refreshingly honest account of those demonstrations that is in stark contrast to the often hyperpoliticized, post-facto interpretations of December 1989 prefered by ideologues:
I don’t know if the 1989 revolution was as solidly anticommunist as is the fashion to say today. Among the declarations from the balcony of the Opera in Timisoara were some such as “we don’t want capitalism, we want democratic socialism,” and at the same time the names of some local PCR [communist] dignitaries were shouted. These things shouldn’t be generalized, they could have been tactical declarations, and there existed at the same time the slogans “Down with communism!” and flags with the [communist] emblem cut out, which implicitly signified a break from communism. [But] the Revolution did not have a clear ideological orientation, but rather demanded free elections and the right to free speech.
Romania December 1989 was thus both revolution and coup, but its primary definitive characteristic was that of revolution, as outlined by “Florentin” and Marius Mioc above. To this must be added what is little talked about or acknowledged as such today: the counter-revolution of December 1989. Prior to 22 December 1989, the primary target of this repression was society, peaceful demonstrators—although the Army itself was both perpetrator of this repression but also the target of Securitate forces attempting to ensure their loyalty to the regime and their direct participation and culpabilization in the repression of demonstrators. After 22 December 1989, the primary target of this violence was the Army and civilians who had picked up weapons, rather than citizens at large. It is probably justified to say that in terms of tactics, after 22 December 1989, the actions of Ceausist forces were counter-coup in nature, contingencies prepared in the event of an Army defection and the possibility of foreign intervention in support of such a defection. However, precisely because of what occurred prior to 22 December 1989, the brutal, bloody repression of peaceful demonstrators, and because the success of the coup was necessary for the success of the revolution already underway, it is probably accurate to say that the Ceausescu regime’s actions as a whole constituted a counter-revolution. If indeed the plotters had not been able to effectively seize power after the Ceausescus fled on 22 December 1989 and Ceausescu or his direct acolytes had been able to recapture power, we would be talking of the success not of a counter-coup, but of the counter-revolution.
A key component of the counter-revolution of December 1989 concerns the, as they were christened at the time, so-called “terrorists,” those who were believed then to be fighting in defense of the Ceausescu couple. It is indeed true as Siani-Davies has written that the Revolution is about so much more than “the Front” and “the terrorists.” True enough, but the outstanding and most vexing question about December 1989—one that resulted in 942 killed and 2,251 injured after 22 December 1989—is nevertheless the question of “the terrorists.” Finding out if they existed, who they were, and who they were defending remains the key unclarified question of December 1989 two decades later: that much is inescapable.
…
We also know from Romanescu and a second source that USLA commander Gheorghe Ardeleanu (Bula Moise) addressed his troops as follows:
“On 25 December at around 8 pm, after the execution of the dictators, Colonel Ardeleanu gathered the unit’s members into an improvised room and said to them:
‘The Dictatorship has fallen! The Unit’s members are in the service of the people. The Romanian Communist Party [PCR] is not disbanding! It is necessary for us to regroup in the democratic circles of the PCR—the inheritor of the noble ideas of the people of which we are a part!…Corpses were found, individuals with USLAC (Special Unit for Antiterrorist and Commando Warfare) identity cards and identifications with the 0620 stamp of the USLA, identity cards that they had no right to be in possession of when they were found…’ He instructed that the identity cards [of members of the unit] had to be turned in within 24 hours, at which time all of them would receive new ones with Defense Ministry markings.”
In other words, a cover-up of a now failed attempt at counter-revolution—having been cut short by the execution of the Ceausescus, the object of their struggle—had begun. In the days and weeks that were to follow, the Securitate, including people such as the seemingly ubiquitous Colonel Ghircoias discussed in the opening of this article would go about recovering those “terrorists” who were unlucky enough to be captured, injured, or killed. By 24 January 1990, the “terrorists” of the Romanian Counter-Revolution of December 1989, no longer existed, so-to-speak, and the chances for justice and truth about what had happened in December 1989 would never recover.
A Brief Timeline of the Counter-Revolutionary Coverup
26 December 1989
(Those who argue that there was no “other side” during the fighting of 22-25 December 1989–that the “terrorists” did not exist, that they were from the Army (in particular DIA), that it was all just “friendly fire,” misunderstanding, paranoia, fear, and suspicion (such post-modernist excess permeates the accounts of Peter Siani-Davies, Ruxandra Cesereanu , Adrian Cioflanca, to name a few of the more recent accounts, as well as reviews of films such as A Fost sau N-a Fost?/12:08 East of Bucharest)–have difficulty explaining how the Hungarian military maintains they were tracking Securitate radio transmitters/transmissions and relaying the information to the Romanian military leadership and that the operation of these Securitate transmitters dropped off in sync with the drop off in counter-revolutionary resistance posed by the Securitate…Then again they are not aware of this or most of the details/evidence presented for the period 26 December 1989 – 24 January 1990 below…)
Colonel Gyorgy Keleti, head of the Hungarian People’s Army Press Department: “…I would like to say that a progressive weakening of the Securitate has been experienced. We ourselves can see this, because our radio searching and locating units which were in Hungary a few days ago were monitoring broadcasts from 31 Securitate radio centers–yesterday 19, and today only 5. We of course put this data at the disposal of the Romanian military leadership.”
Ferenc Karpati: “A Securitate erői ellen hosszú, küzdelmes harcot folytattak a hadsereg és a forradalom más erői. Felszámolásuk érdekében a Magyar Honvédség speciális képzettségu rádióbemérő egységeinek egy részét átcsoportosítottuk a román államhatár közelébe, s így sikerült rádióállomásaikat bemérni, álláshelyeiket pontosan meghatározni. Az adatok átadásával jelentősen elősegítettük a Securitate-bázisok felszámolását.” KÁRPÁTI FERENC: A román forradalom és Magyarország, 1989. Egy volt miniszter emlékezése
1990. január 11., csütörtök 18:55
A Honvédelmi Minisztérium közleménye (4. rész) (OS)
A kezdeti időszakban, amikor a diktátorhoz hű Securitate a
forradalom vérbe fojtására jelentős erőket vetett be, a Magyar
Néphadsereg speciális képzettségű rádióbemérő alakulatainak egy
részét átcsoportosította a magyar-román államhatár közelébe a Securitate rádióállomásainak bemérésére, helyeinek meghatározására.
Ezeknek az adatoknak az átadásával, az adók bemért földrajzi
helyeinek megjelölésével feltehetően segítséget nyújtott a Magyar
Néphadsereg a Securitate-bázisok felszámolásában, megsemmisítésében.
Szinte napról napra érzékelhető volt ezek számának csökkenése, ami a
magyar szakértők szerint arról tanúskodott, hogy a diktátorhoz hű
erők törzseit a román hadsereg folyamatosan számolja fel. Ezt
példázza, hogy a december 26-án nyilvánosságra hozottak szerint
24-én még 31, 25-én már 19 és 26-án csupán öt Securitate-rádióközpont működését rögzítették és mérték be a magyar
rádiófelderítő és bemérő alegységek.
Hungarian Defense Minister Colonel General Ferenc Karpati and Romanian Defense Attache to Hungary Colonel Ioan Todericiu (see videos below) confirm below the violation of Hungarian airspace by Romanian helicopters during the Romanian Revolution of December 1989 that overthrew communist dictator Nicolae Ceausescu 25 years ago. The context makes clear these were Securitate helicopters in the service of the Romanian secret police, the Securitate, and Nicolae Ceausescu.
Both at the time (Foreign Broadcast Information Service of the United States Government, FBIS-EEU-89-246, 26 December 1989) and 10 years later in 2000, Karpati acknowledged the violation of Hungarian airspace by Securitate helicopters. He didn’t have any doubt, these were not just the alleged suppositions of Hungarian journalists, and more than a decade after the events–in other words, after a tsunami of Securitate-inspired revisionism in Romania–he continued to maintain they belonged to the Securitate…not to the Romanian military as the timeless deniers would have us believe…
Former USLA Captain Marian Romanescu admitted to journalist Dan Badea in 1991 that the USLA (special anti-terrorist unit) had its own helicopter force, thereby substantiating the suspicion of the unidentified revolutionary that the helicopters in question were “special”/”from a special unit.” Thus, it is abundantly clear that Vlad’s claim that the Securitate had “just three helicopters” was a bald-faced lie.
Komoly gondot okozott a december végi sűrű ködös időben az alacsonyan repülő Securitate-csapatok helikoptereinek lokátorokkal történő bemérése. Ezek jelentették a magyar határvédelemre a legnagyobb veszélyt. Összesen öt alkalommal sértették meg az ilyen helikopterek a Magyar Köztársaság légterét.
The locational identification of low-flying Securitate unit helicopters caused real problems in the thick fog of late December. These represented the greatest threat to the Hungarian border defense. In total on five occasions such helicopters violated the airspace of the Hungarian Republic.
Other information from 2009 reinforces this claim:
Öt helikopter berepült Magyarországra
Ha a hadseregek közti fegyveres konfliktus esélyét minimálisnak is tekintette a magyar honvédség vezetése, a román belső feszültségekről a figyelmet elterelő provokációval továbbra is komolyan számoltak. Számos lakossági bejelentés érkezett, hogy hol láttak landoló román helikoptereket. Összesen öt légtérsértés valóban történt ezekben a napokban, helikopterek repültek át Romániából, de leszállás nélkül gyorsan vissza is tértek, ezért a magyar légierő állandó készültségben lévő MiG-21-esei nem is emelkedtek fel a betonról. Hogy csak tesztelték a rendszert, vagy besódródtak, az nem derült ki. De egy, a két évvel későbbi barcsi esethez hasonló ügynek – amikor a délszláv háború idején egy szerb gép kazettás bombát dobott le egy házra – a pattanásig feszült helyzetben komolyabb következményei lehettek volna.
Nem könnyítette meg a magyar honvédség dolgát, hogy 89 december közepén, végén szinte végig taknyos, ködös idő volt. Ezért Keleti György visszaemlékezése szerint külön őröket állítottak a laktanyákba, hogy füleljenek és ha különös zajra lesznek figyelmesek, azonnal jelentsék.
The Romanian Defense Attache to Budapest at the time, Col. Ioan Todericiu, confirms here (in Romanian) that the Hungarian Chief of Staff notified him of the penetration of Hungarian airspace of the same number of helicopters–five–and that they were within range of anti-aircraft missile defense at Szolnok. Todericiu was asked what the Hungarians should do. His answer is revealing: he left it up to the Hungarians. Would he have done that if there were even the slightest chance that these had been helicopters of the Romanian military? NO! His answer–politically incorrect and dangerous after 1990 in Romania–confirms Karpati’s claim above, as clear as day.
Todericiu supported his answers in the above videos here:
Gheorghe Ratiu, head of the Securitate’s First Directorate, maintains that, on Director Vlad’s orders, between 25 and 27 December 1989 he was tasked with finding out the “truth” concerning the “foreign terrorists” reported to be in the hospitals and morgues; he had to resort to subterfuge to verify the situation, since Army personnel were denying him entrance. (Gheorghe Ratiu, interview by Ilie Neacsu (episode 17), Europa, 7-22 March 1995, cited in Hall 1997, p. 366.)
Gheorghe Ratiu (fost sef al Directiei I a Securitatii): “La ordinul generalului Vlad, in zilele de 25-27 decembrie 1989, am coordonat o investigatie in spitalele si morgile Capitalei pentru a stabili care este adevarul in legatura cu ‘teroristii straini’ despre care se tot relatala televiziune si in presa. Toate unitatiile spitalicesti si morga de la Institutul Medico-Legal, fusesera preluate in paza de catre armata. La inceput, ofiterilor trimisi de mine nu li s-a permis intrarea in nici unul din aceste obiective, cu toate ca, oficial, de la data de 23 decembrie devenisem seful Directiei de Infromatii Interne a Armatei. Pentru a strapunge acest baraj instituit, de forte oculte, am apelat si am primit sprijinul procurorului general Popovici, a ministrului adjunct dr. Iacob de la Ministerul Sanatatii, si a generalului Vasile, inca sef al Directiei de contrainformatii militare. Am format astfel, patru echipe conduse de cate un procuror si din care mai faceau parte, cate un ofiter de contrainformatii cu uniforma al legitimatii cu uniforma si legitimatie de la Ministerul Apararii Nationale [!!!], un ofiter de la directia mea si un inspector de la Directia sanitara a Municipului Bucuresti. Aceste echipe au reusit sa patrunda peste tot [!!!], mai putin la Spitalul Militar Central…Rezultatul a fost ca in tara murisera in acea perioada doar patru cetateni straini…Deci, nici un terorist strain [!!!]“
Gheorghe Ratiu, interviu luat de Ilie Neacsu, Europa, episoade XVII si XVIII, martie-aprilie 1995.
In perioada 23-25 decembrie 1989, Brasovul a fost un oras in stare de razboi. Nu vom incerca sa dam raspunsuri definitive in privinta evenimentelor din acele zile, ci vom prezenta doar o serie de aspecte ciudate. Pe 16 decembrie 1989 este vazut in oras Ion Dinca. Il insoseste comandantul trupelor terestre din China. Era vorba de a se perfecta o tranzactie cu masini de lupta blindate. Evenimentele din Timisoara anuntau schimbari exceptionale. Brasovul era pregatit pentru ceva asemanator. Doua personaje cheie se ocupau de aceste planuri. Primul, generalul Zagoneanu, sef al Inspectoratului judetean al M.I., venit pe 19 noiembrie 1987 la Brasov. Daogaru Gheorghe, in fapt eminenta cenusie a judetului, secretar cu problemele economice, a venit pe 19 noiembrie 1987. Cei doi erau numiti de Ceausescu pentru a face in asa fel ca revolta din noiembrie 1987 sa nu se mai repete. Pentru demonstratia de la 23 august 1989 a fost pregatit planul “Victoria”. Pe cladirile din jurul tribunei oficiale au fost plasati lunetisti. Alte echipe care filmau cu camere video erau amplasate in balcoane. Echipe USLA erau in alarma de lupta. O varianta imbunatatita si mult mai ampla a fost gata pe 21 decembrie 1989. Pe 18 decembrie 1989 la ora 9 dimineata s-a intrunit in sedinta Consilul Apararii. Zagoneanu a prezentat planul de interventie. Acest plan prevedea ca, daca vor fi mai mult de 400 de manifestanti, Securitatea va interveni numai la cooperare cu armata si garzile patriotice. In seara de 18 decembrie 1989 planul a fost materializat pina la ultimele amanunte la comandamentul Brigazii de vinatori de munte. Au participat generalul Florea, sef de stat major, lt. colonel Dumitru Popescu, maiorul Oprea, reprezentantul si Zagoneanu, un delegat al Scolii militare de ofiteri, un delegat de la apararea civila si un anume Dragnea de la garzile patriotice.
Pe 19 si 20 decembrie 1989 acest plan a fost pus pe curat in cinci exemplare pe harta orasului Brasov. Pe 7 februarie 1990 aceste planuri i-au parvenit generalului Florea din partea lui Zagoneanu. Urmau sa fie distruse. Pe 18 decembrie avea loc o intilnire intre Gheorghe Pana, delegat al CC al PCR Petre Preoteasa, prim-secretar, si Zagoneanu, in care se discuta planul de interventie. In cladirea “Modaromului” s-au dispus tragatori de elita la mai multe niveluri. Pe 21 decembrie echicpele de interventie au ocupat posturile de lupta obligatorii. Au fost adusi in oras palestinieni. Au fost cazati in oras in trei hoteluri, “Aro”, “Postavarul” si “Capitol”, in urma interventiei Securitatii. Iata ce declara generalul Florea pe 27 decembrie 1989 in sedinta CFSN. “Sa dam dovada de vigilenta deosebita. La ora actuala la Procuratura sint retinuti libieni si palestinieni care sint interogati de procurorul militar sef Centiu Ioan, dar trebuie sa mai cautam si altii.” Exista si se poate verifica stenograma sedintei. Ce dorea sa spuna generalul Florea? Pe 25 decembrie 1989, noaptea, au fost expediati la Bucuresti cetateni straini (arabi) in doua vagoane speciale. Se vorbeste despre o tabara de antrenament pentru arabi la Dumbravita Birsei. O alta tabara de antrenament pentru arabi se afla intre Fagaras si Brasov, la poalele muntilor. Prin Brasov circula uneori un autobuz pe care erau niste incriptii in limba araba. Implicarea unor indivizi de origine araba in lupte este certa….
In luna iunie, anul trecut [1990], s-a deplasat la Brasov domnul general Nicolae Constantin Spiroiu insotit de cinci ofiteri. Au contactat grupul “Opinia” si alte persoane pentru a alfa cine ancheteaza evenimentele din decembrie 1989. La sediul grupului “Opinia” domnul general Spiroiu a discutat mai bine de cinci ore cu Adrian Moruzi, Viorel Boeru, Viorel Nitescu, Alexandru Popescu si Katarina Peter.
Pe 14 iunie 1990 seara, generalul Spiroiu l-a sunat pe Adrian Moruzi interesindu-se ce se intimpla la Brasov. S-a procedat la o deshumare a mortilor din decembrie 1989. Totul s-a facut cu participarea Procuraturii care a prelevat gloantele ucigase. S-au gasit in special gloante de calibrul 5,6 mm care nu sint in dotarea armatei. Recent la sediul Procuraturii din Brasov s-a produs un incendiu devastator. Au ars mai multe documente legate de Revolutie. Incendiul a fost atit de puternic incit s-a calcinat peretii. Ar fi interesant de aflat ce material inflamabil a putut produce o astfel de putere calorica. –Romulus Nicolae
I know of no better metaphor for what has happened to research on the Romanian Revolution of December 1989 than Ted Koppel’s surreal experience in Bucharest in early 1990 recounted below.
from 2 April 1990, ABC News Special. The Koppel Report: Death of a Dictator.
Monday, March 5 (1990).
Bucharest. Among the many art forms that have atrophied during the past 45 years in Romania, is that of dissembling. Confronted by questions they don’t like, a number of military officers and officials whom we encountered, simply lied. Stupid lies; the kind that speak of a society in which no one ever dared to question an official pronouncement.
We had requested a tour of the complex of tunnels that radiate out from beneath the old Communist Party Central Committee building in Bucharest. An army colonel escorted us along perhaps 50 yards of tunnel one level beneath the ground and the pronounced the tour over. I asked to be shown the second and third levels, videotape of which had already been provided us by some local entrepreneurs. “There is no second or third level,” said the colonel. I assured him that I had videotape of one of his own subordinates, who had escorted us on this tour, lifting a toilet that concealed the entrance to a ladder down to the next level of tunnels. The colonel went off to consult with his man. When he came back he said, “my officer says he’s never seen you before.” “True,” I replied, but then I’d never said he had, only that we were in possession of the videotape I’d described. “There are no other tunnels,” said the colonel.
Ted Koppel, “Romanian Notebook. The week Lenin got the hook.” The Washington Post, 13 March 1990, A25.
According to former Military Prosecutor, General Dan Voinea, whose claims form the foundation of the Chapter on December 1989 in the Final Report of the Presidential Commission for the Study of the Communist Dictatorship in Romania (CPADCR), also known as the Tismaneanu Commission after its president Vladimir Tismaneanu, there was nothing special about the tunnels found beneath Bucharest in December 1989–they were merely for sewage, water supply, and electricity, and could not have been used by “the terrorists” since, just like unusual munitions (for example, explosive dum-dum bullets), these most definitely did not exist….
However, according to videotape from December 1989, ventilation/oxygen filtration systems (not to mention an elevator to a bunker, fully-stocked refrigerators, gas masks, etc. see below screen captures from French TV–seems those may have been taken from BBC1 Michael Stewart’s report from 27 December 1989 below) happened to turn up in what Voinea claims are the typical underground tunnels that span beneath any large city…
Tunelurile secrete ale mincinosilor
– Ani de zile s-a tot vorbit despre tunelurile secrete pline de teroristi care ieseau si ucideau oamenii de pe strada sau din diverse institutii… Exista vreo marturie credibila, vreun document?
– Nu putem califica aceste informatii nici macar ca tinand de domeniul legendei. E o minciuna! O alta minciuna! Bucurestiul, ca de altfel toate marile orase, e brazdat subteran de tot felul de tuneluri, unele pentru canalizare, gospodarirea apei, electricitate si alte scopuri. De altfel, Capitala are in subteran tuneluri realizate in urma cu sute de ani. Aceste tuneluri nu au constituit adaposturi pentru teroristi. Recent, am participat la o reconstituire pe teren, la asemenea asa-zise tuneluri secrete folosite de teroristi. Era un simplu canal pentru distribuirea apei potabile. Deci am constatat ca a fost vorba de o minciuna.
The press of 1990 and later has told us of these tunnels and their features–including the ventilation/oxygen filtration systems–now confirmed by video, for many years.
“Echipa lui Gh. Grigoras “curata” in continuare subsolul ajungind la alta instalatie de aerisire. Filtre de aer ultramoderne, oxigen din belsug, ba chiar o mica… fabrica de oxigen, aflata la perfecta stare de functionare. Instalatia de ventilatie e super-sofisticata, iar dubla ei functionalitate consta in posibilitatea folosirii traseului secret pe care il ofera. Prin tunelele de ventilatie…”
“Labirintul subteran vechi al orasului pare neinsemnat pe langa cel construit din ordinul lui Ceausescu. Datele mi-au parvenit de la militarii care au intrat in subteranele fostului Comitet Central, actualul Senat la Romaniei, respectiv de la maiorul Gheorghe Grigoras si capitanul Nicolae Grigoras, de la unitatea speciala de lupta antiterorista. Ei au intrat in aceste catacombe chiar pe 25 decembrie 1989, impreuna cu un grup de genisti si pirotehnisti”, explica muzeograful Dan Falcan. Conform relatarii militarilor, la subsolul cladirii au gasit un tunel, nu prea lung, care coboara intr-un fel de cazarma. Opt camere cu paturi pliante. Din aceste camere pornesc mai multe culoare, unul ducand chiar pana la etajul II al cladirii. Pe un alt culoar se poate ajunge la un buncar mai larg, la 7 metri adancime. Se trece apoi de o usa blindata si se ajunge la un apartament spatios, la adancimea de 9 metri. Militarii au cautat apoi camera in care se afla sistemul de ventilatie si s-au trezit pe un nou culoar.”
WHY, OF WHY SO MANY YEARS AFTER DO WE NOT KNOW THE TRUTH ABOUT DECEMBER 1989 (DE CE NU STIM ADEVARUL DESPRE DECEMBRIE 1989?)
THE ANSWER CAN BE FOUND IN A PASSING COMMENT OF MIREL CUREA’S IN THIS JULY 1993 ARTICLE:
“Pentru a nu se crea probleme cu implicatii diplomatice internationale, nu insistam asupra acestei ultime etape.”
(In order not create any problems with international diplomatic implications, we won’t insist [upon discussing] this final stage [involving the role of foreign states]”
Reportage sur le réseau souterrain de Bucarest, véritable ville parallèle créee par Ceausescu pour assurer sa défense et où se sont réfugiés les rebelles de la Securitate, la police secrète du régime, après la chute du dictateur. – Soldat roumain explorant un souterrain l’arme au poing. Soldat ouvrant une porte d’un coup de botte. GP Visage du soldat tendu par la peur de se trouver face à face avec un agent de la Securitate. Soldat prenant un ascenseur qui les ammène dans le bunker personnel du dictateur Ceausescu. Restes d’un repas sur la table. Réfrigérateur plein de viande. Soldat fouillant un agent de la Securitate qui vient d’être arrêté dans un tunnel du réseau souterrain. On examine ses papiers. GP Oranges découvertes sur lui, indice supplémentaire confirmant son appartenance à la Securitate. Soldat explorant un tunnel le long duquel s’écoule une rigole d’eau.
Arhitectul bucurestean Camil Roguski, fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, dar si la Unitatea de întretinere si decorare a palatelor prezidentiale din perioada ceausista a fost unul dintre putinii civili care au avut privilegiul sa vada si sa participe la cartografierea, la construirea si decorarea unor tuneluri secrete din mai multe localitati
Cum se „teleporta” Ceausescu
În perioada 1970-1975, Calea Victoriei a fost blocata. Se efectuau lucrari la un tunel care facea legatura între Comitetul Central, Muzeul de Arta si Sala Palatului. Arhitectul Roguski isi aminteste ca : „Era un tunel elegant, foarte bine realizat, cu toate dotarile necesare. Era astfel construit, cu sursa de apa proprie, încât în cazuri de urgenta, se putea ramâne la interior cel putin trei zile fara interventii exterioare. Ceusescu venea de la CC, direct în loja de la Sala Palatului, prin tunel, fara paza, lucru care îi contraria pe multi care nu îl vedeau traversând Calea Victoriei. La Revolutie, soldatii consemnati aici au început sa iasa la suprafata si au fost luati drept teroristi. Trebuie cunoscut faptul ca toate clsdirile catalogate strategice din Bucuresti aveau buncare antiatomice sau antiaeriene construite foarte bine (chiar placate cu placi de plumb)”. Buncare de acest gen exista la Ministerul Afacerilor Externe (folosit pâna prin anii 1950 ca depozit de valori, pentru decoratii nemtesti si românesti), Ministerul Apararii Na]ionale, Palatul Victoria, Palatul Cotroceni, fostul Comitet Central etc. La Casa Poporului au fost construite doar doua masive buncare antiatomice si exista o retea de legaturi prin tuneluri spre anumite zone. Arhitectul a refuzat sa ofere alte amanunte, argumentând ca „anumite persoane ar fi deranjate”, multe constituie secrete de stat dar, subliniind ca exista foarte multe legende, fara fundament, legate de aceasta constructie.
„Sub fostul CC exista mai multe cai de acces, la nivelul subsolului doi. In decembrie 1989, tunelul care era liber, accesat cu un lift personal ,si care ar fi trebuit sa-i asigure iesirea lui Ceusescu trecea pe sub CC, CC-UTC, Bdul Magheru, Intercontinental si facea legatura cu tunelurile tehnice de langa statia de metrou <<Universitate>>. Nu este un secret ca majoritatea statiilor de metrou au fost astfel construite încât sa poata fi folosite ca adaposturi antiatomice. Sub tunelul propriu – zis exista o retea de buncare si tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un paienjenis sub Bucuresti. Prin aceste tuneluri se poate circula comod cu un anumit mijloc de transport electric. Se putea ajunge, urmând paralel traseul metroului, pâna la Palatul Primaverii unde exista un buncar central, de coordonare strategica . Din acest buncar, legatura era un tunel secret la care a lucrat, timp de trei ani, prin anii 80, o echipa de mineri de la Petrila. Legatura subterana ajungea la o amenajare de la Lacul Herastrau unde exista permanent o salupa rapida pregatita sa-l transporte pe un alt mal si unde astepta o masina cu destinatia Clinceni – aerodrom. Daca Ceausescu ajungea în subteranele de sub CC, avea posibilitea sa ajunga, foarte usor si rapid, în orice punct de la periferia Capitalei”, a precizat Roguski. Conform documentelor de arhiva si a marturiilor militarilor, de asigurarea securitatii la tunelurile din zona CC (adapost pentru conducerea PCR) se pare ca se ocupa direct, in acea perioada, generalul Ioan Geoana, seful Apararii Civile, tatal lui Mircea Geoana, actualul presedinte PSD.
buncarele au fost descoperite “destul de tirziu…dupa 24 decembrie”
U.S.L.A.C.
Sergiu Tanasescu (medicul echipei de fotbal Rapid Bucuresti) = S.T.
Ion K. Ion (ziarist, Cuvintul) = I.I.
I.I.: S-a vinturat prin presa ideea prezente unor teroristi straini…
S.T.: Imi veti ingadui sa nu ma priveasca aceasta problema ea tine de competenta
istoriei. De acord?
I.I.: O.K.
S.T.: Pe un terorist l-am prins chiar eu, mina mea. Avea 26 de ani si doua
legitimatii, una de student in anul IV la Drept si alta data de Directia a V-a
U.S.L.A.C. Unitati Speciale de Lupta Antiterorista si Comando. Era drogat. Am
gasit asupra lui si a altor teroristi un fel de cicolata, tipul “Pasuma” si
“Gripha”. Era un drog extraordinar de puternic ce dadea o stare de euforie,
axata insa pe agresivitate si distrugere, si o independenta fata de somn de cel
putin 10 zile. Aveau un armament supersofisticat, cu infrarosii, cu sistem de
auzire la distanta etc. Am capturat o arma din asta si am tras trei gloante
intr-o tinta aflata la vreo suta de metri. Arma n-avea nici un recul si,
controlind apoi, am constatat ca toate cele trei gloante se infipsesera unul in celalalt. Ne-am facut si
noi treaba apoi cu pusca asta pina s-a terminat munitia.
I.I. : Ce se intimpla cu teroristii prinsi?
S.T.: Noi i-am predat organelor de procuratura militara. Pe foarte multi i-am
prins in primele zile, identitatea lor fiind stabilita de mai multi, de
colonelul Octavian Nae, Constantin Dinescu (unchiul lui Mircea), Guse, dar mai
ales Vlad care strig la prinsii astia ca de ce nu i-au ascultat ordinul sa se
predea, ei faceau pe sfintii, dar teava armei era inca destul de calda de la
ispravile lor. Dupa ce suportau interogatoriul acesta sumar, celor mai multi li
se dadea drumul.
I.I.: De ce?
S.T. Asa ordona Vlad. Pe 22 decembrie am prins un maior de securitate care a
fost dezarmat si pus in libertate, a doua zi l-am prins din nou, i-am luat
armamentul si munitia si iarasi Vlad a garantat pentru el, numai ca a treia zi
l-am prins din nou. Ne-am enervat si atunci i-am arestat pe toti, inclusiv pe
Vlad si pe colonelul Nae, cu atit mai mult cu cit pe ultimul il surprinsese o fata de a noastra la subsol I,
unde era Termoficarea, transmitind nu stiu ce la un aparat de emisie-receptie.
I.I.: Cum si cind au fost descoperite buncarele?
S.T.: Destul de tirziu, in orice caz dupa 24 decembrie. Unele intimplator, cele mai multe insa datorita insa a doi indivizi….
(Sergiu Tanasescu, cu Ion K. Ion, “Dinca si Postelnicu au fost prinsi de pantera
roz!” Cuvintul, nr. 9 29 martie 1990, p. 15.)
se pare ca acesti doi indivizi au fost “maiorul Gheorghe Grigoras si capitanul Nicolae Grigoras, de la unitatea speciala de lupta antiterorista”…
Cai de navigatie secrete sub Bucuresti
La 12 metri sub platoul Pietei Revolutiei exista o retea de catacombe prin care se circula cu barca
La 12 metri sub platoul Pietei Revolutiei exista o retea de catacombe prin care se circula cu barca. E vorba de culoare betonate, cu latimea de aproximativ doi metri, prin care curge un rau subteran adanc de un metru. Cu apa curata. Debitul raului secret e aproximat la 1,5 metri cubi pe secunda. La intrare, aceste cai navigabile care stabat Capitala sunt utilate cu barci pneumatice. Informatiile ne-au fost furnizate de Dan Falcan, seful sectiei de istorie a Muzeului Municipiului Bucuresti. Istoricul a cules toate datele existente despre catacombele Bucurestilor, mai vechi si mai noi, si le-a pus cap la cap pentru a-si face o imagine asupra istoriei orasului.
Capitala Romaniei are o traditie de secole in materie de tainite si coridoare secrete. Din datele pe care le detin istoricii, primele coridoare subterane demne de luat in seama au fost beciurile producatorilor de vinuri. Acestea aveau zeci de metri si erau atat de largi incat se circula cu carele. In secolul al XIX-lea au aparut edificiile care aveau tuneluri de refugiu, cum e tunelul care leaga Palatul Ghica Tei de Manastirea Plumbuita, lung de mai bine de un kilometru. In nordul Parcului Cismigiu, Biserica Schitu Magureanu e legata prin subterane de Palatul Cretzulescu .
Sub Palatul Golescu, situat langa stadionul Giulesti, a fost depistat un coridor subteran care da inspre lunca Dambovitei . Coridorul a fost folosit si de Tudor Vladimirescu. “De pe la 1826 ne-au ramas
cateva relatari care ne dau o imagine asupra catacombelor de sub capitala Tarii Romanesti. La acea vreme haiduceau in zona vestitii Tunsu si Grozea. Timp de multi ani, ei au bagat spaima in boierii din Bucuresti, in special in cei care aveau casele in zona actualei sosele Panduri. Ii calcau mereu, iar poterele nu puteau face nimic. Desi reuseau sa ii localizeze si sa-i incercuiasca, cand sa puna mana pe ei haiducii dispareau “intrand in pamant”, adica coborau in subteran. Astazi putem afirma ca sub aceasta sosea erau o multime de coridoare subterane, late de trei metri si inalte de doi metri. Dar toate datele acestea au palit atunci cand am intrat in contact cu alte informatii recente. Labirintul subteran vechi al orasului pare neinsemnat pe langa cel construit din ordinul lui Ceausescu. Datele mi-au parvenit de la militarii care au intrat in subteranele fostului Comitet Central, actualul Senat la Romaniei, respectiv de la maiorul Gheorghe Grigoras si capitanul Nicolae Grigoras, de la unitatea speciala de lupta antiterorista. Ei au intrat in aceste catacombe chiar pe 25 decembrie 1989, impreuna cu un grup de genisti si pirotehnisti”, explica muzeograful Dan Falcan.
Conform relatarii militarilor, la subsolul cladirii au gasit un tunel, nu prea lung, care coboara intr-un fel de cazarma. Opt camere cu paturi pliante. Din aceste camere pornesc mai multe culoare, unul ducand chiar pana la etajul II al cladirii. Pe un alt culoar se poate ajunge la un buncar mai larg, la 7 metri adancime. Se trece apoi de o usa blindata si se ajunge la un apartament spatios, la adancimea de 9 metri. Militarii au cautat apoi camera in care se afla sistemul de ventilatie si s-au trezit pe un nou culoar. Dupa ce au strabatut aproximativ 30 de metri au gasit o nisa cu o lada mare, in care erau 16 barci din cauciuc, cu pompe de umflare. Dupa alti 20 de metri militarii au observat ca peretii tunelului au alta culoare, sunt mai noi si sunt acoperiti cu un fel de rasina sintetica. Dupa inca 10 metri culoarul se infunda. Chiar la capat se afla un piedestal din lemn pe care era asezat un capac de WC. Au ridicat capacul iar sub el au gasit un chepeng de fier. L-au ridicat si au gasit… un rau cu apa curata, care curge intr-o matca artificiala din beton. Are latimea de circa 1,5 metri si adancimea de aproximativ un metru. Raul se afla la aproximativ 12 metri sub platforma Pietei Revolutiei . Cele 16 barci erau folosite de fapt pentru acesta cale de navigatie. Albia amenajata are pe lateral bare metalice facute pentru oprirea sau impulsionarea barcilor. “In opinia militarilor, raul secret duce catre un lacurile din afara orasului, in nord, si Dambovita, in sud-est” , subliniaza Falcan. Ofiterii au vorbit insa de existenta unui alt canal similar, la capatul unui alt tunel, precum si de un sistem de inundare a labirintului, pe sectiuni. In cazul in care un eventual fugar e urmarit, el poate inunda portiuni de tunel in spatele lui pentru a opri urmaritorii. A mai fost gasita o gura de iesire din labirint in curtea interioara a fostului CC, de unde, printr-o retea de canale, se poate intra in canalizarea orasului, de unde se poate iesi catre Dambovita. Reteaua are guri de iesire in Palatul Regal, Biserica Cretzulescu si magazinul Muzica. “In urma unor cercetari ulterioare a reiesit ca ramificatiile subterane au corespondenta cu circa 80 de obiective din Bucuresti, cum ar fi cladirea ASE, Casa Enescu, Opera Romana etc. Subliniez, relatari sunt ale unor ofiteri din cadrul armatei. Lucru foarte interesant, nimeni nu neaga existenta acestor cai de navigatie secrete, dar cand am incercat sa le exploram, nu ni s-a permis pe motiv ca… nu se poate”. Despre aceste galerii ale lui Ceausescu ne-a vorbit si Radulescu Dobrogea, presedintele asociatiei Ecocivica, fost inspector de mediu in Primaria Capitalei, omul care s-a ocupat multi ani de panza freatica a orasului. El sustine ca stie de aceste galerii ale lui Ceausescu si ca apa limpede care curge prin ele este panza freatica de sub oras.
Administratorii Senatului au vazut numai intrarea in catacombe
“Pot sa va spun ca am auzit despre aceste lucruri, dar nu le-am vazut. Exista o cale de comunicatie subterana care pleaca din Senat catre Piata Revolutiei, o cale care pleaca de la Palatul Regal catre Piata si inca una, tot din Palatul Regal, catre Biserica Cretzulescu. Intrarile in aceste cai de acces le-am vazut, dar unde se opresc, nu stiu, nu este treaba noastra sa cotrobaim pe acolo”, ne-a declarat inginer Constantin Bratu, directorul tehnic al administratiai cladirii Senatului Romaniei.
SorinGolea (Libertatea 2005)
Actorul Ernest Maftei a avut de a face cu tuneluri…si teroristi…
Dan Badea: Cine erau cei pe care i-a impuscat Dan Iosif?
Ernest Maftei: USLA! Venisera sa ne ajute si a venit sa ne’mpuste, dom’le! Ce dracu’, nu stiu? Au venit sa ne ajute. La demisol erau niste oameni de ai nostri, ca acolo erau niste usi blindate ca nu stiu ce-i. Si unui o deschis o usa dina asta si umbla la becuri. Si nu-am speriat ca ce-o fi fost acolo. Atunci vine USLA sa ne ajute. Vin 15 insi si 4 colonel, dom’le. Da! Si cind se duc jos, i-au impuscat pe toti ai nostri. Doi dintre ai nostri acolo au fost omoriti, erau revolutionari, oameni necajiti care s-au dus acolo sa moara. Si atunci ne-am dat seama ca astia ne omoara. Dar apoi vin sus. Au avut si ei 3 morti. Si-atunci i-am inconjurat: “Dezbracarea!” Pai da’ ce dracu’ dom’le?
Dan Badea: Atunci i-au dezbracat?
Ernest Maftei: Pai dar cum dom’le? I-au impuscat pe loc! Pai dar ne impuscau ei pe noi…
Dan Badea: Dan Iosif a spus ca nu i-a impuscat pe cei 15 USLASI…
Ernest Maftei: Da’ nu te lua cu el! A fost necesar de i-a’mpuscat acolo! Dar nu-i voie sa zica, fiindca nu vrea sa se afle. nu-i voie din cauza ca acu’ne conduce Securitatea. Chiar aia care au tras in noi sint pe posturi de conducere. Asculta ce spun! Ca USLA, coloana a 5-a, a fost cu Ceausescu. Nu ne-ar fi omorit? Vai de mine!…
Dan Badea: Despre teroristi ce ne puteti spune?
Ernest Maftei: Atunci cind s-au deschis usile, d-a intrat toata lumea, atunci au existat si asa-zisii teroristi. Cu salopete, cu arme ascunse. … Au intrat printre noi. Se de-aia, incepind cu 11 noaptea [23 decembrie 1989], acolo a fost razboi civil….Fug astia repede sa-l prinda si atunci am descoperit ca in fostul CC, intre ziduri, se circula. Era un culoar. In zid. Pai cum? …
Dan Badea: Pe unde credeti ca veneau teroristii?
Ernest Maftei: Eu ma miram asa, la un moment dat: cum dom’le, se trage, trag o jumatate de ora in plin si pe urma stau? Si zic: ba, baieti, de unde dracu vin? Era pe 23, de-acuma. Zic: de unde vin si unde se duc? de unde iau astia arme si inca nu-i videm? Ce crezi? Mi-am adus aminte, eu fiind batrin, ca la vila asta, care e a artistilor acuma, linga Biserica Alba, c-a fost vila lu’ Lupeasca. Si de-acolo, Carol al II-lea a facut tunel pa sub pamint pina la palat, ca sa duca la el. Venea cu masina, ca sa nu se vada lumea. Si la palatul regal trageau tare. Pai acolo, la vila aia, a fost armament mult. Stai sa vezi ce se intimpla. Era 1 noaptea, pe 23. Zic: ma copii, mergeti voi cu mine? Si ajung pina in dreptul blocului aia, cu astia….
(Ernest Maftei cu Dan Badea, “‘Iliescu putea sa fie eroul neamului, dar a pierdut ocazia!’,” Expres, nr. 36 (85), 10-16 septembrie 1991, pp. 10-11)
Constantin Catalin-Ceferistul: “Pe 28 decembrie am predat patru cetateni de nationalitate araba. Aveau pasaport, Republica Irak.” (Expres Magazin, nr. 22 (1991))
(To my pleasant surprise, I discovered the AFP (Agence France Presse) Archive online. I finally dug into my pocket and purchased for approximately 3 euros an article the following articles.)
Anatomy of a Cover-up (or Constanta, we have a problem…): In the waning days of December 1989 following the execution of Nicolae and Elena Ceausescu on Christmas Day, several high-ranking officials from Romania’s military and commercial navy stationed in and around Constanta recounted to foreign reporters details of what had happened off the Black Sea Coast during the previous week and a half…That they spoke out of turn and were entirely too honest could be surmised by the effort of Bucharest–and those directly charged with the overall governance and defense of the country–to deny the revelations out of Constanta. It was the beginning of the cover-up of the Counter-Revolution of December 1989 and it was done precisely because of the involvement of foreign mercenaries in fighting side by side with elements of the Securitate who opposed the ouster of Nicolae Ceausescu. (So, indeed, the cover-up was initiated by Romania’s new civil and military leaders to avoid international ramifications (the ultimate state function, regardless of regime, in a world of nation-states)…it would be continued by others.)
One wonders what would have happened had this series of reports been laid out in sequence and analyzed as a sequence. There seems to have been more coverage of them (abroad) in the Budapest (see below), rather than Bucharest, press. One of the few references in the literature on December 1989 is on page 66 of Nestor Ratesh’s Romania: The Entangled Revolution (1991), where Ratesh notes a (31 December 1989) Agence France Presse dispatch citing the office of naval commander Constantin Iordache on Soviet and Bulgarian information that helicopters were being launched by suspicious ships approximately 60 miles off the coast, as well as a later denial by other Romanian authorities of the existence of these helicopters. As one can see below, the five AFP reports on the subject, from 30 and 31 December 1989, and 2 and 3 January 1990, are far more detailed, diverse, and damning than Ratesh’s allusion would suggest.
Note: Not everything at this point had “disappeared”: General Vasile Ionel confirmed that the terrorists had used foreign arms (arms not produced in Warsaw Pact countries, as he specified) and that they used munitions outlawed by international conventions, for example exploding DUM-DUM bullets (“balles explosives”).
Talk about a clear example where the stupidities about Front and/or Army “disinformation” “inventing the terrorists” cannot explain behavior and fall apart miserably: The case of the comments of military commanders on the Black Sea coast during the period 29-31 December 1989…and the reaction of senior military authorities in Bucharest who realized those revelations could cause international problems for Romania’s new leaders and thus needed to quash the truth as quickly as possible.
Robert Cullen, “Report from Romania: Down with the Tyrant,” The New Yorker, 2 April 1990.
Late the next night, Romanian television showed Ceausescu’s corpse, lying in a pool of blood. After that, the Securitate resistance wilted, although sporadic sniping continued for a week or so. It turned out that not all of the Securitate fighters were Romanian. A ranking member of the National Salvation Front told me that about a hundred of them, including some who fought the longest, were from Syria, Iraq, Libya, and other countries with histories of involvement in terrorism. They had come to Romania ostensibly as exchange students, but had in fact received commando training. In return, they agreed to serve the Securitate for several years. As these foreigners were captured, and rumors–accurate ones–about their origins began to spread, the Front publicly denied that any Arabs had been involved with the Securitate. It did so because it wished to avoid any trouble in relations with the Arab world, the Front official explained. I asked what would become of the captured Arab commandos, and he responded by silently drawing his index finger across his throat.
CONTACT WITH QADDAFI Tripoli Voice of Greater Arab Homeland – A telephone contact took place between the brother leader of the revolution (Qaddafi) and Ion Iliescu, President of the People’s Committee for National Salvation in Rumania in order to set his mind at rest with regard to the progress of the popular revolution there. The President of the People’s Committee for National Salvation reassured the brother leader of the revolution regarding the successful progress of the popular revolution in Rumania. The President of the People’s Committee for National Salvation saluted the attitudes of the great Al-Fatih revolution and the Libyan Arab people to the people of Rumania and its revolution. President Iliescu informed the brother leader of the revolution that the popular revolutionary leadership does not believe the rumors about the participation of Arabs in the fighting against the popular revolution and said that those rumors were spread by enemies in order to influence our morale, the progress of the popular revolution, and our friendship with the Arabs. President Iliescu confirmed to the brother leader of the revolution that authority will be that of the people because the popular revolution was carried out by the whole Rumanian people. President Iliescu expressed his thanks for and appreciation of the Libyan Arab people for the urgent humanitarian assistance provided by air to the Rumanian people. http://www.nytimes.com/1989/12/29/world/upheaval-in-the-east-news-reports-excerpts-from-broadcasts-and-a-press-dispatch.html Angela Bacescu with the Libyan ambassador to Romania Abu Ghula, Europa (Est/Vest), no. 94, September 1992, pp. 14-15 The Libyan ambassador discusses how on 25 or 26 December 1989 the then Libyan ambassador went on Romanian television to deny the rumors of Libyans fighting. “What is more, he called for the delivery of any Libyan terrorirsts [!]“ On 29 or 30 December, Colonel Khadaffi addressed the Romanian people by satellite. “Libya sent 4 planes with humanitarian aid (food, beds, medicine) that landed at Otopeni airport, were unloaded and then returned empty to Libya [interesting that he should have to specify that they returned empty to Libya].”
Dr. Nicolae Constantinescu, chief surgeon at the Coltea Hospital, also was paid the honor of a visit by Colonel Ghircoias during these days:
I remember that on 1 or 2 January ’90 there appeared at the [Coltea] hospital a colonel from the Interior Ministry, who presented himself as Chircoias. He maintained in violent enough language that he was the chief of I-don’t-know-what “criminalistic” department from the Directorate of State Security [ie. Securitate]. He asked that all of the extracted bullets be turned over to him. Thus were turned over to him 40 bullets of diverse forms and dimensions, as well as munition fragments.[9]
[9] Dr. Professor Nicolae Constantinescu, interview by Romulus Cristea, “”Nici acum nu-mi dau seama cum am putut sa operez nonstop timp de trei zile,” Romania Libera, 20 December 2006, online edition.
Bucuresti, Spitalul Coltea: “Pe data de 1 sau 2 ianuarie 1990 a aparut la spital un colonel Chircoias, de la Interne cred”
Prof. univ. dr. Nicolae (Nae) Constantinescu, membru al Academiei de Medicina si al Academiei Oamenilor de Stiinta. Medic chirug la Spitalul Coltea.
– Ce s-a intamplat cu cartusele extrase chirurgical din ranile pacientilor? Erau niste probe care ar fi putut lamuri anumite aspecte…
– Pe data de 1 sau 2 ianuarie 1990 a aparut la spital un colonel Chircoias, de la Interne cred. Acest Chircoias a fost judecat si condamnat mai tarziu intr-un proces la Timisoara in legatura cu revolutia.
Chircoias, care sustinea sus si tare ca ar conduce nu stiu ce sectie criminalistica din Directia Securitatii Statului, a cerut gloantele extrase. Acestea, vreo 40 la numar, i-au fost date de un medic care era secretar de partid la IMF. Tin minte ca erau gloante de diverse forme, de diferite dimensiuni.
Screen Capture of a registry presented by Dr. Nicolae Nae Constantinescu in TVR documentary by Toma Roman Jr. mentioning an atypical bullet with cap (varf) retezat extracted from a patient on 23 December 1989 and later “collected” by Ghircoias.
Confirm afirmatiilor medicului chirurg Nicolae Constantinescu, sus-numitul Tripon Cornel a fost ranit prin impuscare in zona hotel Negoiu din Bucuresti. Medicii de spitalul Coltea au solicitat Procuraturii instrumentarea acestor cazuri. Colonel Ghircoias, fost sef al directiei cercetari penale a Securitatii, i-a adunat pe toti indivizii care erau acuzati ca sint teroristii, facindu-i disparuti.
Florin Mircea Corcoz si Mircea Aries, “Terorist ascuns in Apuseni?” Romania Libera , 21 august 1992, p. 1, p. 3.
Dessa Trevisan (Belgrade), “Securitate agents seek Yugoslav sanctuary,” The Times (London), 1 January 1990.
“Ten Romanians suspected of being Securitate agents have sought asylum in Yugoslavia, where the authorities are cooperating with the new Romanian government to check their identity. Mr. Jovan Vuckovic, Deputy Minister of Internal Affairs, said that Yugoslavia was in touch with the Bucharest leadership after a warning that Securitate groups may be trying to escape.”
Ion Medoia, “Teroristi prinsi pe teritoriul Iugoslaviei,” Romania Libera, 10 ianuarie 1990.
d. Stire de senzatie
Autoritatile iugoslave au arestat ieri 63 de teroristi, care au participat la masacrele de la Timisoara, Sibiu si
Bucuresti. Cand vor fi predati inapoi, vom releva detalii semnificative.
(publicat in ziarul Renasterea banateana, Timisoara, 07.01.1990,pe prima pagina, fara titlu si nesemnat, dar incadrat in chenar)
N.R. La vremea respectiva colonelul Nicolae Predonescu, reprezentant al conducerii Garnizoanei militare Timisoara la Consiliul judetean FSN Timis si totodata membru al respectivului Consiliu, a informat, inclusiv pe presedintele Consiliului judetean FSN Timis, Lorin Ioan Fortuna, ca va pleca, impreuna cu o delegatie militara, la solicitarea
FBIS-EEU-90-006 9 January 1990 “Army Combs Timisoara Region for Securitate” Agence France Presse 9 January 1990, pp. 61-62
According to the journalist, the Army’s suspicions were confirmed when it found a cache of dum-dum bullets, exclusively used by the Securitate, at the home of the head of the agricultural cooperative at Topolovatu Mare, Ioan Josu [former member of the Communist Party Central Committee].
Mai tirziu in 11 ianuarie [1990], cind toata lumea spunea iarasi ‘civili sa predea armele’ impreuna cu Cercel Doina Rebeca am intrat in buncarul subteran din CC si am mai prins inca opt insi. Au tras–daca nu era Rebeca era a treia oara cind muream….
———————————————————————————————————–
9 January 1990; 11-17 January 1990
Lt. Col. Alexandru Bodea (no. 22 May 1990 Armata Poporului):On 9 January 1990, between the hours of 21:55 and 23:14, on the radar screens of the missile managers of one of the subordinate subunits there were detected signals coming from about 12 unidentified aircraft, that were deploying, at a height of 300 to 1800 meters, in the direction of a nearby locality.The following day, between the hours of 03:00 and 04:15 again were detected the signals of six airships, after which—the same—between 17:00-18:00 and 21:30—the same type of signals, several aerial targets hovering at altitudes between 300-3000 meters, in the same direction as the previous day.Then, as if to boost the belief of the missile officers that this was no accident, on the third day, 11 January, between the hours 0400-0500, again there appeared the signals of 7 unidentified aircraft, having essentially the same flight characteristics. What is curious is that not a single one of these targets was observed visually and no characteristic engine sounds were heard in the respective locations.But even more curious is that, just then, from the central radio base of a nearby municipality, there arrived a communications unit that intercepted foreign signals on a particular bandwidth, in impulses, while on another frequency an intense traffic in Arabic or Turkish was noted.In light of this information, the commander of the unit organized a radio inspection of numerous areas, with the help of transmissions’ equipment. Therefore, on 11 January 1990, between 1120 and 1130 on the respective frequency were received the code signs in English, 122 calling 49, 38, 89, 11, 82, 44, 38, 84, and asked if they “were doing well.”From the fragments of discussions it could be understood that they were making references to explosives, hospitals, medicines, and wounded “for the hours 1400.” At 1330, on the same frequency, once again were intercepted conversations in which there was mention of wounded and requests for help. The transmissions were received over this, in which a more feminine voice and a dog’s bark could be clearly heard. References were made to the preceding conversations that were to follow at 1800, 1900, 2200, and then on 12 January 1990, at 0910.Chatting with some citizens from the local area where these targets and foreign radio traffic were intercepted, the commander of the anti-aircraft unit to whom we referred found out that nearby there exists a wooded road (author’s note: the locality is in a mountainous area), surrounded by two rows of barbed wire, a road on which in fact there is no lumber transport. Not by chance, since before the Revolution, the road was off-limits and was under the strict guard of the Securitate. [emphasis added]These same citizens further informed the unit’s commander, that after the Revolution, the road in question did not become a no-man’s land, remaining instead in the hands of people dressed as woodsmen but about whom those from the local lumber collective had no clue.Who could these unknown “woodsmen” be? And what “affairs” did they have there? Perhaps exactly…[article concludes]
“…In data de 09.01.1990, intre orele 21.55 si 23.14, pe ecranele complexului de dirijare a rachetelor de la una dintre subunitatiile subordonate au fost sesizate semnale provenind de la un numar de 12 aeronave neidentificate, care se deplasau la inaltimi cuprinse intre 300 si 1800 de metri, pe directia unei localitatii invecinate.
In ziua urmatoare, intre orele 03.00 si 04.15, au fost sesizate, din nou, semnale de la sase aeronave, dupa care–la fel–intre orele 17.00-18.00 si 21.30–acelasi tip de semnale, despre niste tinte aeriene evoluind la altitudini cuprinse intre 800-3000 de metri, pe aceeasi directie de deplasare ca si in ziua precedenta.
Apoi, parca pentru a intari rachetistilor convingerea ca nu poate fi vorba de nici o confuzie, a treia zi, pe 11 ianuarie, intre orele 04.00-05.00, au mai aparut, iarasi, semnale despre 7 aeronave neidentificate, avind in esenta aceleasi caracteristici de zbor. Ceea ce este curios e ca nici una dintre tinte nu a fost observata vizual si nici nu a facut sa se auda in zona respectiva zgomotului caracteristic de motor.
Dar si mai curios este ca, tot atunci, de la centrul de control radio din municipiul apropriat, a parvenit la unitate informatia ca, pe o anumita banda de frecventa, au fost interceptate semnale strainii, modulate in impuls, iar pe o alta frecventa se semnala un intens trafic radio intr-o limba araba sau turca.
In urma acestei informatii, comandantul unitatii a organizat cercetarea radio din mai multe zone, cu ajutorul unor mijloace de transmisiuni din inzestrare. Astfel, in data de 11.01.1990 intre orele 11.20 si 11.30 au fost receptionate, pe frecventa respectiva, convorbiri radio, in fonic [?] in limba engleza, in cadrul carora indicatul “122″ chema indicativele “49″, “38″, “89″, “11″, “82″, “44″, “38″, “84″, si le intreba “daca va simtiti bine”.
Din fragmentele de discutii s-a mai inteles ca se faceau referiri la explozivi, spital, medicamente, si raniti “pentru orele 16.00″. La orele 13,30, pe aceeasi frecventa, au fost din nou interceptate convorbiri in care era vorba de raniti si se cereau ajutoare. Emisiunile au fost receptionate pe fondul altor convorbiri, din care s-au detasat mai clar o voce feminina si un latrat de ciine. S-au facut iarasi referiri la ulterioarele convorbiri ca urmau sa aiba loc la orele 16.00, 19.00, 22.00 si, apoi, in ziua de 12.01.1990, la 09.10.
Stind de vorba cu unii cetateni din zona localitatii unde au fost sesizate acele tinte aeriene si unde fusese localizat straniul trafic radio interceptat, comandantul unitatii de aparare antiaeriana la care ne-am referit a aflat ca, in vecinatate, exista un drum forestier (nota noastra; localitatea respectiva se afla intr-o zona muntoasa), marginit de doua rinduri de sirma ghimpata, drum pe care nu se efectueaza [?], de fapt, transporturi forestiere. Nu de alta, dar si pentru ca, pina la Revolutie, drumul in cauza era interzis si se afla sub paza stricta a securitatii.
Tot acei cetateni au mai tinut sa-l informeze pe comandantul unitatii ca, nici dupa Revolutie, drumul respectiv nu a ramas chiar al nimanului, intrucit in zona respectiva au fost vazute persoane imbracate in uniforme de padurari despre care insa, nimeni de la ocolul silvic in raza cariua se afla acele locuri nu stia absolut nimic.
Cine sa fi fost oare acei “padurari” necunoscuti? Si cu ce “treburi” pe acolo? Poate tot…”
(Locotenent-colonel Alexandru Bodea, din serialul “Varianta la Invazia Extraterestrilor. Pe cine interpelam pentru uriasa si ultraperfectionata diversiune psihologica si radioelectronica prin care s-a urmarit paralizarea conducerii armatei in timpul Revolutiei?”
Armata Poporului, nr. 22 (“urmare din numarul 21″), mai 1990.)
asemenea actiuni de diversiune radio-electronica s-au mai inregistrat si in zilele de 11 si 17 ianuarie, deci aproape la o luna dupa Revolutie…
16 January 1990: (Date of film procured by Ted Koppel and ABC News showing underground tunnels used by the “terrorists”)
Monday, March 5 (1990).
Bucharest. Among the many art forms that have atrophied during the past 45 years in Romania, is that of dissembling. Confronted by questions they don’t like, a number of military officers and officials whom we encountered, simply lied. Stupid lies; the kind that speak of a society in which no one ever dared to question an official pronouncement.
We had requested a tour of the complex of tunnels that radiate out from beneath the old Communist Party Central Committee building in Bucharest. An army colonel escorted us along perhaps 50 yards of tunnel one level beneath the ground and the pronounced the tour over. I asked to be shown the second and third levels, videotape of which had already been provided us by some local entrepreneurs. “There is no second or third level,” said the colonel. I assured him that I had videotape of one of his own subordinates, who had escorted us on this tour, lifting a toilet that concealed the entrance to a ladder down to the next level of tunnels. The colonel went off to consult with his man. When he came back he said, “my officer says he’s never seen you before.” “True,” I replied, but then I’d never said he had, only that we were in possession of the videotape I’d described. “There are no other tunnels,” said the colonel.
Ted Koppel, “Romanian Notebook. The week Lenin got the hook.” The Washington Post, 13 March 1990, A25.
from 2 April 1990, ABC News Special. The Koppel Report: Death of a Dictator.
Dupa alti 20 de metri militarii au observat ca peretii tunelului au alta culoare, sunt mai noi si sunt acoperiti cu un fel de rasina sintetica. Dupa inca 10 metri culoarul se infunda. Chiar la capat se afla un piedestal din lemn pe care era asezat un capac de WC. Au ridicat capacul iar sub el au gasit un chepeng de fier. L-au ridicat si au gasit… un rau cu apa curata, care curge intr-o matca artificiala din beton. Are latimea de circa 1,5 metri si adancimea de aproximativ un metru. Raul se afla la aproximativ 12 metri sub platforma Pietei Revolutiei . Cele 16 barci erau folosite de fapt pentru acesta cale de navigatie.
from 2 April 1990, ABC News Special. The Koppel Report: Death of a Dictator.
Radu Anton Roman, “Batalia pentru Bucuresti” Romania Literara, anul 23, nr. 3, 18 ianuarie 1990, pp. 14-15.
There’s much to be said about this article. My apologies for it’s quality: it was xeroxed from the Library of Congress’s microfilm collection and then scanned in. I wish I could say I came across this by myself, as I have so much of what I have found on the Romanian Revolution of December 1989. Instead, I found reference to it in Aurel Perva and Carol Roman’s 1991 book, Misterele Revolutiei Romane (see below).
“Aveau un armament foarte divers. Gloante 5, 6, N.A.T.O. lungi, cu cap de otel de foarte mare viteza si forta de penetratie ce provoaca dezastre anatomice. Cartuse explozive Dum-Dum care n-au fost folosite impotriva oamenilor decit de fascisti in 1941 la Odessa. Dar si ei au renuntat, cind rusii le-au raspuns cu acelasi calibru. Lunete cu infrarosii, amortizor de zgomot si obturator de flacara la gura tevii.”
On Thursday morning [18 January 1990], for example, a plainclothes officer of the pro-Ceausescu Securitate suddenly emerged from a manhole on Nicolae Balcescu Boulevard, the main north-south thoroughfare. He was immediately detained by passers-by, who were evidently aware that in recent weeks the Securitate forces had used a vast network of underground tunnels for hit-and-run attacks on the Rumanian Army units that joined the uprising. In a short time, armed soldiers gathered at the manhole and brought out another 16 Securitate officers who had been living in the tunnels for nearly a month. Down the street that same day, four more Securitate officers turned themselves in to an army unit in front of the Plaza Building, saying they were starving. This was revealed by two associates of Cristian Popisteanu, editor in chief of Magazin Istoric, who witnessed the incidents. But so far, no word of what happened has appeared in the Bucharest press or on television. [NYT 1/22/1990]
Upheaval in the East: Rumania; Rumanians Call for Freedom in Schools
By DAVID BINDER, Special to The New York Times
Published: January 22, 1990
BUCHAREST, Rumania, Jan. 21— Student leaders, addressing a crowd of about 3,000 of their classmates today, demanded far-reaching changes in the faculties of Bucharest University and other Rumanian institutions of higher learning.
The strongest demand, and the one cheered most loudly by the students, was for the ouster of professors most closely associated with the Communist dictatorship of the late Nicolae Ceausescu, particularly those working for the Securitate, or state security police.
”There are Securitate officers on the journalism faculty,” a student, Daniel Oghian, declared. He assailed Professor Radu Florian as a Ceausescu holdover whose advocacy of Communist ideology was particularly objectionable. Mr. Florian is a member of the Stefan Gheorgiu Academy, where Securitate officials were trained. The academy was grafted onto Bucharest University under the Ceausescu Government.
”Down with Florian!” the students chanted. ”Down with Stefan Gheorgiu! Depoliticize! Depoliticize!” ‘Militarized’ Classrooms Mihai Iliescu, a physics student, drew cheers when he declared that incompetent professors should be sent back to ”study their lessons over again” or be forced to resign. He also called for the ouster of the Ministry of Education’s inspector of universities.
Another speaker, from the Marine Sciences Institute in Constanta, said that his college had been ”militarized” and subjected to Securitate control under Mr. Ceausescu. Conditions were such that students were quartered 50 to a single room, he said, and buildings were unheated.
”Take it over!” the students shouted. ”Take it over!” It was the second rally in two weeks in the capital. The first was held at the Polytechnical Institute in western Bucharest. But this time the students gathered in University Square in the middle of the city under the auspices of a newly-formed Student League.
In passionate speeches commemorating classmates who were killed in the uprising that toppled the Ceausescu regime four weeks ago, the students said they wanted to create ”a new society” and ”a strong Rumania.”
”We speak from our hearts for those who were killed in the revolution,” said Mihai Gheorghiu, a third-year philosophy student. Dan Josif, another student, said, ”They fought with weapons, and we carried flowers.”
Government Is Silent on Protest
The students, many cradling lighted candles in their hands, bowed their heads in a minute of silence for their slain classmates, then raised their voices in four stanzas of the long-banned hymn ”Awake, Ye Rumanians,” which denounces ”barbarians and tyrants.”
There were no Government spokesmen at the rally. Nor was there any immediate reaction from the governing Council of National Salvation, although its President, Ion Iliescu, met with youth leaders today to discuss a future group for Rumanian young people to replace the Communist youth organization.
It has generally been impossible to obtain precise information about or reactions to daily events in Rumania from the Government, which closed its foreign press and telephone service on Saturday, even from its spokesman, although he holds periodic news conferences.
On Thursday morning, for example, a plainclothes officer of the pro-Ceausescu Securitate suddenly emerged from a manhole on Nicolae Balcescu Boulevard, the main north-south thoroughfare. He was immediately detained by passers-by, who were evidently aware that in recent weeks the Securitate forces had used a vast network of underground tunnels for hit-and-run attacks on the Rumanian Army units that joined the uprising.
In a short time, armed soldiers gathered at the manhole and brought out another 16 Securitate officers who had been living in the tunnels for nearly a month. Down the street that same day, four more Securitate officers turned themselves in to an army unit in front of the Plaza Building, saying they were starving.
This was revealed by two associates of Cristian Popisteanu, editor in chief of Magazin Istoric, who witnessed the incidents. But so far, no word of what happened has appeared in the Bucharest press or on television.
Photos: Students in Bucharest demonstrating yesterday for far-reaching changes at universities, including the ouster of faculty members the students say were supporters of the deposed dictator, Nicolae Ceausescu. (AP); A student at the rally mourning a relative killed in the revolution. (Reuters)
A cryptic message announcing the abrogation of unspecified secret accords with unspecified countries carried out by the Ceausescu regime, but not contained in the registries of the Foreign Ministry and in contravention of international law (in other words, Plan Z-Z, an accord with several Middle Eastern states, most importantly perhaps Qadhafi’s Libya)…24 January 1990 appears to have also been–not coincidentally–the last day “foreign terrorists” who had fought with the Securitate against Ceausescu’s downfall were exfiltrated from the country–reputedly following a threat to Romanian workers in Libya by Qadhafi if the remaining Arab mercenaries in Romanian custody were not allowed to leave the country…WHY OH WHY, WE ARE CONSTANTLY ASKED, DID ILIESCU, ROMAN, AND THE NATIONAL SALVATION FRONT NOT PUT THE “TERRORISTS” ON TRIAL: HERE IS YOUR ANSWER, THEY WERE COMPLICIT IN ALLOWING THEM TO LEAVE THE COUNTRY AND THEREFORE LACKED A KEY ELEMENT OF THOSE RESPONSIBLE FOR THE DECEMBER BLOODSHED. THE TRUTH ABOUT THE REVOLUTION WAS THUS COMPROMISED, BURIED ON THAT FATEFUL DAY OF 24 JANUARY 1990.
Constantin Vranceanu, “Planul Z-Z si telefonul rosu,” Romania Libera, 28 septembrie 1990.
Dupa citeva saptamini presedintele unei tari direct implicate a amenintat guvernul roman ca va recurge la represalii impotriva celor citeva mii de cetateni romani aflati cu contract de munca in tara respectiva daca nu vor fi returnati teroristii straini, vii sau morti. Santajul respectiv si-a facut efectul si un avion romanesc a efectuat o cursa mai putin obisnuita catre un aeroport polonez, de unde o “incarcatura” mai putin obisnuita constind in persoane valide, raniti si cosciuge a fost transferata pe un alt avion, plecand intr-o directie necunoscuta. In ziua aceea se stergeau orice urme ale planului “Z-Z”
24 ianuarie 1990
Dr. Manuel Burzaco (Medecins sans frontieres, “Doctors without Borders)
3) Dr. Richard Domergue (Marseille)
In early March 1990, Agence France Presse reported the declared findings of surgeons in Bucharest, attesting to the fact that many of those wounded on 21-22 December 1989 in Bucharest had been shot with exploding bullets, DUM-DUM bullets. [Significantly, a slew of military prosecutors, among them General Dan Voinea, General Romeo Balan, and General Teodor Ungureanu have attempted to deceive Romanians in the years since by denying or avoiding mention of the existence and use of DUM-DUM munitions in December 1989.]
Lt. Gnl. Traian Oancea, chief of surgery in part of the Central Military Hospital in Bucharest, and Dr. Nicolae “Nae” Constantinescu, chief of surgery at the Coltea Hospital, discussed this at a meeting of the Society of Surgeons in Bucharest.
De nombreux blesses du 21 et 22 decembre ont ete touches dans le dos ou a bout portant
BUCAREST 6 mars – De tres nombreux blesses lors des affrontements des 21 et 22 decembre a Bucarest ont ete touches par des balles qui ont ete tirees de dos, parfois a bout portant, ainsi que par des balles dum-dum, a constate la Societe de Chirurgie de la capitale roumaine.
La societe s est reunie a deux reprises, les 15 fevrier et le 1er mars dernier, sous la presidence du lieutenant-general Traian Oancea, chef de la 2e section de chirurgie de l Hopital militaire central de Bucarest.
Au cours de ces travaux, menes ” scientifiquement ” , a precise mardi a l AFP le chef du service de chirurgie de l hopital de Colcea (centre de la ville) le dr Nicolae Constantinescu, les experts en balistique ont pu determiner qu un pourcentage important de blessures par balles avaient ete causees non par des balles de guerre mais par des balles coupees ou trafiquees.
Les blessures observees etaient en effet non pas des trajectoires rectilignes, comme c est le cas en general pour les balles de guerre normales, mais des cavites creusees dans les tissus par l eclatement du projectile a son impact, resultant d une balle aplatie ou cisaillee s ecrasant sur le corps au lieu de le penetrer. ” Nous avons effectue 930 interventions dans la capitale sur des blessures par balle ” , a precise le docteur Constantinescu.
la peur.
” Apres discussion entre nous, nous sommes en mesure de dire qu il ne s agit pas d affrontements mais d un crime organise contre le peuple. D autant, ajoute-t-il en parlant des cas qu il a traites lui-meme a l hopital Colcea, que 60% des plaies etaient dans le dos ou sur le flanc, et non de face, et que 10 a 15% des coups avaient ete tires a bout portant, avec des calibres 9 et 6,35mm ” .
Le premier jour des affrontements, le 21, la majorite des blesses etaient des jeunes. ” Ils avaient tellement peur qu ils ne demandaient meme pas des calmants apres l anesthesie ” , ajoute le docteur qui cite le cas du danseur roumain de l Opera de Paris Vlad Stoinescu, blesse devant l hotel intercontinental : ” une balle l a touche au flanc, lui traversant l abdomen. La peur lui a fait parcourir tout seul les 300 metres le separant de notre hopital, ou il a donne son nom avant de s evanouir ” .
Par ailleurs, les analyses de sang effectuees sur ces jeunes blesses ont fait decouvrir un taux anormalement bas de proteines dans le sang : 5 a 6 grammes pour cent au lieu de 7,3. ” C est la preuve de leur malnutrition, ils n avaient pas du manger de viande et de fromage depuis six mois pour la plupart ” , a ajoute le medecin.
(PERHAPS) ONLY IN ROMANIA!: Twenty Years Later Romanianists and Romanians Continue to Deny the Existence of Atypical Munitions in December 1989…Even Though Clear Video Evidence Exists to Confirm Their Presence!
DUM-DUM MUNITIONS OF THE SECURITATE’S ELITE SNIPERS (above); VIDIA BULLETS (below)
Holland & Holland (London) magnum bullets found in Securitate V-a building
VIDIA bullets (Bucuresti, zona TVR) below– individual demonstrates how much smaller they are than Army’s standard 7,62 mm munitions
“Aveau un armament foarte divers. Gloante 5, 6, N.A.T.O. lungi, cu cap de otel de foarte mare viteza si forta de penetratie ce provoaca dezastre anatomice. Cartuse explozive Dum-Dum care n-au fost folosite impotriva oamenilor decit de fascisti in 1941 la Odessa. Dar si ei au renuntat, cind rusii le-au raspuns cu acelasi calibru. Lunete cu infrarosii, amortizor de zgomot si obturator de flacara la gura tevii.”
“In biroul domnului ministru al Apararii Nationale, generalul Victor Stanculescu, am avut ocazia sa vad cinci gloante extrase din corpul unor victime ale revolutiei. ‘Armata romana nu are asemenea gloante in dotare’ mi-a spus domnia sa.”
“Am intrebat cu o naivitate din care eu insumi nu puteam sa inteleg decit doua lucruri: ori a tras securitatea, ori a tras populatia. ‘Inseamna ca a fost pus in aplicare planul ‘Z/Z’?’ Domnul general a raspuns: ‘Nu am auzit niciodata de acest plan ‘Z/Z’.’
din filmul lui Spiru Zeres (sau asa se pare, dupa un reportaj japonez nhk http://www.youtube.com/watch?v=tXPr6bpekfw, din nenorocire care nu mai este disponsibil pe internet)
(posted by Alexandru2006 at http://www.dailymotion.com/video/x7rojm_revolutia-romana-22-dec-1989-cd5_shortfilms) , the sequence from roughly 1:20 to 2:50 shows civilians in the bowels of the CC building in Bucharest—the focal point of the December events, from where Nicolae Ceausescu gave his famous “final speech” on 21 December and from which Front leaders addressed crowds on 22 December and after—showing the munitions found in the Archives of the PCR’s CC. The “dum-dum” bullets of “the elite shooters/commandos”—he mentions they are of West German manufacture—are identified for the camera, as are smaller, special bullets—which appear, based on other video, photos, and accounts, to be “vidia” bullets. [Following the two screen captures below is an article from 31 December 1989, “Cu ce trag teroristii?” (With What are the Terrorists Shooting), in which the journalist discusses having a West German-manufactured (RWS firm) “dum-dum” bullet in his hand, as well as the “unfortunately now-famous small bullets of 5,62 mm caliber” (vidia bullets). click to see in this version here: Cu ce trag teroristii]
Bucharest: Stanculescu’s unexpected revelation prompted a participant in the Revolution to challenge Stanculescu’s claim to ignorance as to the source of the bullets. Ironically, while this challenge suggests Stanculescu may have being playing coy and not telling everything he knew, it does not contradict Stanculescu’s claim that the ammunition was not the Army’s, but rather buttresses it:
Balasa Gheorghe: I am very intrigued by the interview given by General Stanculescu to the newspaper ‘Tineretul Liber,’ an interview in which he avoids the truth.
From [Securitate] Directorate V-a, from the weapons depot, on 23-24 December 1989, DUM-DUM cartridges, special cartridges that did not fit any arm in the arsenal of the Defense Ministry were retrieved. Three or four boxes with these kinds of cartridges were found. The special bullets were 5-6 cm. in length and less thick than a pencil. Such a cartridge had a white stone tip that was transparent. All of these cartridges I personally presented to be filmed by Mr. Spiru Zeres. All the special cartridges, other than the DUM-DUM [ones] were of West German [FRG] make. From Directorate V-a we brought these to the former CC building, and on 23-24 December ’89 they were surrendered to U.M. 01305. Captain Dr. Panait, who told us that he had never seen such ammunition before, Major Puiu and Captain Visinescu know about [what was turned over].
In the former CC of the PCR, all of those shot on the night of 23-24 December ’89 were shot with special bullets. It is absurd to search for the bullet in a corpse that can penetrate a wall….[44]
S-a vorbi mult in perioada crimelor din Decembrie ’89 despre gloante speciale cu care erau ucisi tineri si virstnici, gloante care–zice-se nu se aflau in dotarea unitatilor noastre militare. S-a vorbit mult pina s-a tacut si dupa ce s-a facut suficient s-a redeschis discutia de la “nu exista asa ceva!” Gloante speciale n-au existat!–s-au grabit sa spuna mai marii nostri. Dovezi!–cerea Elena Ceausescu intr-o anume situatie. Dovezi!–cere procurorul general M.U.P. Cherecheanu. Dovezi!–se alatura domnul general A. Stanculescu.
Pentru a cauta dovezi este nevoie de putina munca pe care organele in drept nu sint dispuse a o efectua. Se platesc lefuri grase ca sa se taca mai mult decit sa se faca. Bunaoara, la citeva saptamini dupa ce am predat Procuraturii dosarul cu furturile din C.C., procurorul care preluase ancheta de la subsemnatul, intrebat fiind daca a avansat cu ceva, mi-a spus ca nu si ca sa-l sprijin eu ca…Altfel spus, noi scriem–noi rezolvam. Va trebui pina la urma sa cerem adoptarea unei legi prin care sa ni se subordeneze Politia (sau S.R.I.-ul) ca sa-i spunem noi ce si cum sa faca. Pina atunci insa, ne vom limita la dovezi-marturii pe care oamenii le dau, le semneaza si raspund pentru ele.
Consemnam mai jos doua astfel de marturii despre gloante speciale dar si despre altele, marturii ale unor revolutionari din Decembrie ’89…
“UN ASTFEL DE CARTUS AVEA IN VIRF O PITRA ALBA, TRASPARENTA”
BALASA GHEORGHE: Sint foarte intrigat de interviul acordat de dl. general Stanculescu ziarului “Tineretul Liber”, interviu in care acesta ocoleste adevarul.
Din Directia a V-a, din depozitul de munitie, au fost scoase pe 23-24 decembrie 1989 cartuse DUM-DUM, cartuse speciale care nu se potriveau la nici o arma din dotarea M.Ap.N. S-au gasit trei-patru cutii cu astfel de cartuse. Gloantele speciale, erau lungi de 5-6 cm si putin mai groasa decit un creion. Un astfel de cartus avea in virf o piatra alba, transparenta. Toate aceste cartuse i le-am prezentat personal, spre a fi filmate, d-lui Spiru Zeres. Toate cartusele speciale, in afara de DUM-DUM era de provenienta RFG-ista. Din Directia a V-a au fost predate U.M. 01305. Capitan doctor Panait, care a spus ca pina atunci nu vazuse astel de munitie, maior Puiu si captian Visinescu stiu de ele.
In fostul sediu C.C. P.C.R., toti cei impuscati in noaptea de 23 spre 24 decembrie ’89 au fost impuscati cu gloante speciale. Un glont care trece prin zid e absurd sa-l cauti in trupul celui impuscat. Dar s-au mai gaist si altele in Directia a V-a, si anume:
–armele de vinatoare ale lui Ceausescu. Erau vreo 5 arme unicat cu infrarosii:
–pistoale de salon cu teava lunga pentru antrenament;
–generator de inalta frecventa pentru tortura;
–statii de emisie-receptie;
–aparatura de foto de ultimul tip;
–dosarul de pregatire al celor de la USLA. Era un dosar de aproximativ 25 cm grosime si cit am stat acolo, sa pazesc, am rasfoit aproape jumatate din el;
–dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;
–buletine de identitate cu biletul inauntru pe care scria: “disparut in timpul anchetei”;
–casetele cu toate filmele facute cu vizitele lui Ceausescu;
–trei fisete cam de 1 m fiecare, pline cu pasapoarte. De exemplu erau trei pasapoarte cu aceeasi fotografie dar cu nume diferite;
–un dosar in care erau trecute diverse persoane aflate sub supravegherea anumitor ofiteri USLA.
–Impreuna cu mine, in cladirea CC PCR–corp. B. au mai fost si cunosc acestea urmatorii: ing. Minea Radu, Catalin Constantin, Varban Viorel, Catalin Crosu, Costel Ciuhad, Neagu George, Stoica Florin, maior Puiu si capitan Visinescu–de la regimentul de garda, capitan doctor Panait de la U.M. 01305 Bucuresti. Toate cele gasite au fost filmate de catre Spiru Zeres, iar apoi predate si transportate la U.M. 01305 Bucuresti pe 23 si 24 decembrie 1989.
“S-AU GASIT LAZI INTREGI, CONTININD DE LA GLOANTE SPECIALE, PINA LA GLOANTE DE VINATOARE”
Ing. MINEA RADU (cel care s-a ocupat de primirea pazirea si predarea celor gasite in Directia a V-a):
“S-au adus din Directia a V-a in incaperea aleasa de noi la parterul C.C.-ului, urmatoarele:
–extrem de multa munitie, lazi intregi de la gloante speciale pina la gloante de vinatoare sovietice, occidentale;
–foarte multe pasapoarte, pasapoarte diplomatice, pasapoarte in alb, legitimatii de serviciu. Printre legitimatii am gasit-o pe cea a lui ADALBERT COMANESCU–seful de Stat Major al generalului Neagoe. Legitimatia asta era formata din trei parti. Functie de situatie se arata pe partea corespunzatoare, datele din interior fiind codificate: era intr-un plastic albastru, special, cred ca era magnetic, iar fotografia era color;
–o multime de lazi pe care nu le-am desfacut;
–documente secrete carate cu paturile. Printre ele erau programate de actiune pentru situatii deosebite, cu nume de cod de calculator, pentru pregatirea ofiterilor de securitate. Erau de exemplu, moduri de actiune pentru dispersarea si anihilarea grupurilor mici. Mai erau moduri de actiune in intreprinderi fara ca ofiterii respectivi sa se deconspire. La sfirsitulul unor astfel de documente era o lista cu cursanti si cu semnaturile lor. In foarte multe din listele astea preponderenta era feminina: circa trei sferturi erau femei. Din ce-am citit despre dispersarea grupurilor mari, se recomanda ca niciodata sa nu se incerce direct aceasta, ci, mai intii, sa se desfasoare actiuni pentru spargerea lor in grupuri mai mici si acestea sa se anihileze separat;
–o ladita cu obiecte de valoare (farfurii de argint masiv, grele, foarte vechi, datind de prin 1700);
–gheme intregi de sirma de platina pentru filigran;
–un stilou dozimetru, de care multi s-au speriat; era de provenienta sovietica, nichelat si gradat in multiroentgen;
–codor pentru transmisiii U.K.V. Despre acesta s-a spus la TV ca ar fi o bomba pentru a arunca in aer subsolul. S-a aflat, de fapt, de ce nu interceptam noi ceea ce transmiteau ei prin statii. Aceasta fiindca se lucra pe o frecventa putin deasupra frecventei acordate si cu aceste codoare-decodoare se lucra pentru a transmite-receptiona. Daca nu le aveati si intrai intimplator pe frecventa, nu intelegeai nimic;
–masina de codat, cu calculatoare afisate pe ea. Masina asta am predat-o cu multa grija armatei, a fost pusa numai ea intr-un TAB si transportata l adapost pe 24 decembrie 1989;
–pustile de vinatoare ale lui Ceausescu. Cineva mi-a spus ca o pusca de acel tip valora cit trei Mercedes-uri. Si acestea, impachetate separat in paturi, au fost predate armatei;
–niste truse pistoale foarte ciudate;
–seturi intregi de fiole cu substante neoparalizante, de productie occidentala;
–in sala de mese de la subsolul C.C.-ului s-au gasit doua caiete, gen condici cu numele ofiterilor de securitate care luau masa acolo;
–o lista tiparita cu intreprinderile din Bucuresti, care continea in plus numerele de telefon si camerele unde puteau fi gasiti ofiterii de securitate din intreprinderile respective. Toate acestea au fost predate actualuli maior Puiu si unui locotenent-colonel:
–agende ale fostilor demitari in care erau trecute numele si numerele de telefon ale femeilor cu care aveau legaturi amoroase. In dreptul unor astfel de nume era trecut si ce le dadusera acestora in schimb: pantofi, fustele de piele, haine, caciuli de blana etc. Intr-o dimineata l-am surprins pe Varban Viorel sunind la o astfel de femeie si incercind sa o santajeze….
Cu toate cite s-au gasit exista caseta video facuta de dl. Spiru Zeres inainte de a le fi predat armatei.
Sint in cele doua declaratii de mai sus, suficiente elemente pentru o ancheta a Politiei sau Procuraturii. Adresele celor doi nu trebuie neaparat publicate. Acestea deoarece, din cite stim, toti cei care au pus piciorul in fostul sediu C.C. au…dosare gata facute.
[Dan Badea, “GLOANTE SPECIALE SAU CE S-A MAI GASIT IN CLADIREA DIRECTIEI A V-A,” Expres, 16-22 aprilie 1991]
Trying to reconstruct the timeline of reporting on the use of exploding dum-dum bullets and other unusual munitions used solely by the Securitate “terrorists” during the Romanian Revolution of December 1989 is not easy. Unfortunately, we must rely in the public domain on transcripts and diaries from the time, as demonstrated below. Clearly, it is emerging: there was discussion at the beginning. A watershed event that should have then and should now spark great interest and further investigation–a press conference by surgeons (including military doctors) in early March 1990 that as far as I can tell was only ever reported on in depth in French by AFP (see below)–has all but been ignored and forgotten as if it had never taken place. Highly damning too is the documentary evidence by the wounded themselves, relatives, army officers, and doctors in Timisoara (attesting to the use of these munitions both before and after 22 December 1989). The overall evidence is overwhelming as to the use of exploding dum-dum bullets and other unusual munitions in December 1989; the alibis and mechanisms of denial are transparent: just because they existed doesn’t mean they were used; perhaps the army had them too; perhaps the bullets ricocheted and split apart; doctors and army officers (even military doctors) what would they know about dum-dum bullets?; on and on, etc. etc.
Reportaj la Spitalul Militar Central: se relateaza despre modul dramatic în care au fost efectuate operatiile (chirurgicale) din ziua de 22 decembrie 1989. „Noapte alba sau zi neagra” spune doctorul pe buna dreptate. Armele teroristilor, a securistilor au împroscat multimea cu gloante explozive, care au avut ca efect plagi si leziuni gigantice. Emotionant! Dramatic! Dureros!
luni, 24 iunie 2013
SORIN M. RĂDULESCU – REVOLUŢIA CA SPECTACOL, Miercuri 27 decembrie, 1989 – Revolutia -3 –
REVOLUŢIA CA SPECTACOL
(ÎNSEMNARILE UNUI SOCIOLOG ÎN PERIOADA SEPTEMBRIE 1988-IULIE 1992) Miercuri 27 decembrie 1989
Primesc telefon de la Vasilica P., care îmi descrie cu lux de amanunte atmosfera din Centrul de Sociologie, care a devenit un fel de ,,dipecerat” al sociologilor bucuresteni. Ma deplasez imediat acolo ca sa fiu prezent la desfasurarea evenimentelor.
/ Teroriştii .Mărturii (22 27dec.’89 )
22 apr. Notez cu R –revoluţionarii, al căror nume nu-l pot şti
– R 1: Generalul Tudor, pe care aş vrea să nu-l mai văd!
El a eliberat teroriştii suspecţi prinşi de noi!
– R 2: Asupra lor am găsit agende, bancnote însemnate.
Ce a făcut g-ral Tudor cu ei, noi nu ştim!
– R 3 :Eu am păzit camera suspecţilor .Erau 9. Din ordinul g-ralului Tudor li s-a dat drumul
– R 4. Dorobanţu Marin: Un terorist trăgea dintr-o vilă vecină; o maşină cu copertină
din care cca 15 persoane au fugit din vila din faţă; am prins o salvare cu un terorist ;
era şi o maşină inflamabilă pe care am aprins-o; în spatele ei au ieşit 3 terorişti .
A fost un foc foarte puternic.
– Ofiţer paraşutist: aici se lupta, cum s-a spus …
– R 5: Teroriştii au atacat mult TVR. Pe 24 decembrie, din două taburi, cu steag,
au coborît mulţi militari şi au deschis foc asupra noastră .
S-au retras apoi pe străzi, în spatele maşinilor.
– R 6: Pe 24 decembrie s-a zvonit că mîncarea adusă este otrăvită. Am aruncat-o.
Nu aveam nici lumină şi apă .
– R 7: Parola noastră – ” Cine eşti ?”
– Reporter: Cine a tras în voi?
– Ofiţer: G-ral Tudor a eliberat mulţi suspecţi. Nici atunci, nici pe urmă, n-am înţeles
de ce a făcut-o
– R 2: Arestaţii terorişti aveau dolari, staţie de emisie, unul era chiar străin;
au fost eliberaţi – nu ştiu de ce!
– R 6: Au fost şi zvonuri pentru a face panică. Unele au fost false. Altele reale .
Pe 26 sau 27 decembrie a fost prins un civil ( ing. electronist la Tg. Mureş ). La control cpt. Epure i-a găsit o schiţă cu centrul Bucureştiului, pe care era marcat hotelul Modern. Aş vrea să ştiu ce este cu acest terorist?
– Reporter: Da, am vrea să ştim cine a tras în noi?
– Alt reporter ( arătînd la o uşă ): Cum a fost?
– Lct X: teroriştii trăgeau în balamale şi broaşte cu gloanţe cu cap vidia.
. Asemenea arme nu sunt în dotarea armatei.
– Lct mj. Diţiu: invită la sediul clubului “TV’22 “, ca să mai afle cum a fost.
In early March 1990, AFP reported the declared findings of surgeons in Bucharest, attesting to the fact that many of those wounded on 21-22 December 1989 in Bucharest had been shot with exploding bullets, DUM-DUM bullets. This is a critical article (and description of an event that I believe has gotten almost no coverage inside or outside Romania). Lt. Gnl. Traian Oancea, chief of surgery in part of the Central Military Hospital in Bucharest, and Dr. Nicolae “Nae” Constantinescu, chief of surgery at the Coltea Hospital, discussed this at a meeting of the Society of Surgeons in Bucharest.
This was also discussed by Bucharest medical personnel at a 1994 conference:
AMFITEATRUL FACULTATII DE MEDICINA
“Decembrie 1989, in spitalele din Bucuresti”
Mihail Lechkun, Romania Libera, 10 februarie 1994, p. 2
“In decembrie 1989 a fost o disponsibilitate pentru bestialitate, pe care nu am crezut-o capabila la poporul care fac parte, ” a declarat dl. conf. dr. Nicolae Constantinescu (Spitalul Coltea), in cadrul conferintei care s-a desfasurat marti seara in Amfiteatrul Mare al Facultatii de Medicina din Bucurest, avand ca subiect “Decembrie 1989, in spitalele din Bucuresti”. Printre invitatii Ligii Studentilor in Medicina, organizatorul acestei conferinte, s-au numarat: dl. prof. dr. Petre Andronescu, prorector, dl. dr. Constantin Antofie, dl. prof. dr. Marian Ciurel, dl. prof. conf. dr. Dan Niculescu, dl. conf. dr. Nicolae Constantinescu, dl. prof. conf. dr. Ilie Pavelescu, dl. dr. Eduard Geambasu, toti medici chirurgi din Capitala care au fost confruntate cu fluxul de raniti din decembrie 1989. “Documentatia pe care am avut-o, nu o mai avem,” a spus dl. prof. dr. Marian Ciurel (Spitalul de Urgenta) amintind totusi faptul ca au fost inregistrate date intr-o lucrare de doctorat. “Putini dintre cei raniti au fost socati psihic,” isi aminteste prof. dr. Petre Andronescu (Spitalul Colentina). Revolutionari si raniti au primit acelasi tratament, “stim doar ca la o parte din bolnavi s-au schimbat catusi” isi aminteste dl. prof. dr. Marian Ciurel. Peste 60 la suta din ranitii adusi la Spitalul Coltea erau impuscati lateral sau din spate. S-a tras si asupra oamenilor care au stat ghemuiti, acestia suferind astfel leziuni complexe. Pe langa datele statistice prezentate, medicii prezenti au atras atentia asupra naturii leziunilor care, in numar mare, au fost cazate de munitie al carie efect a fost mai mult distrugerea, mutilarea decat scoaterea din lupta. In acest sens, deosebit de interesante au fost datele prezentate din lucrarea de diploma, a medicului M. Briciu: “S-a tras cu gloante explozive”. Concluziile ce se pot trage din faptul ca cei adusi in spitale, in intervale de timp distincte, prezentau leziuni corespunzatoare anumitor portiuni din corp, demonstreaza existenta unor ordine asupra locului unde trebuia ochit. “Cred ca Romania va fi capabila sa constituie acel ecran care sa protejeze de acum inainte natia de asemenea manifestari,” a spus dl. conf. dr. Nicolae Constantinescu, remarcand aspectul benefic al unor astfel de conferinte.
NOR WERE THESE THE ONLY DOCTORS AND MEDICAL PERSONNEL–FOREIGN OR DOMESTIC–WHO ATTESTED TO THE USE OF DUM-DUM EXPLODING AND OTHER ATYPICAL, UNUSUAL MUNITIONS USED DURING THE EVENTS OF DECEMBER 1989
Dr. Manuel Burzaco from “Doctors without Borders” was part of a team of doctors from that group who visited hospitals in Bucharest, Ploiesti, Brasov, Buzau and Braila in late December 1989 and early January 1990. This report from the Madrid daily El Pais touches upon the women and children gravely injured by the exploding “dum dum bullets used by the Securitate.”
Other reports from Bucharest and Timisoara hospitals during the events:
“At Bucharest’s main emergency hospital, doctors said that Securitate snipers, apparently using infra-red telescopic sights and exploding dum-dum bullets, had been firing throughout Saturday night and they shot many civilians, with bullets striking foreheads and hearts. The morgue at the hospital was stacked with 90 bodies at noon today, almost all of them civilians dead of gunshot wounds.”
Blaine Harden, “In Bucharest, Tears and Prayers for the Fallen,” The Washington Post, 25 December 1989, p. A1; A40.
Rebeca Doina Cercel cu Traian Calin Uba, “1.500.000 dolari–C.C.–Emanatii ‘Revolutiei'” Contrast (Constanta), nr. 9 (49) 8-14 martie 1991, pp. 4-5.
si Viorel Ringhilescu, prezent si el in cladirea CC PCR, spune ca el a vazut documente USLA in limba araba…
‘USLAT-externe’ (“Pe partea din stanga a hartiei era scris in limba araba, probabil echivalentul lingvistic al aceste nume de trupe.”…”Toate erau batute la masina de scris si numele care se aflau notate acolo erau numai de provenienta araba” O Revolutie Originala, Bucuresti 2008)
George Arun, “Cazul Medias–istoria unui securist care a antrenat teroristi palestinieni in Romania. Colonelul Iana a disparut fara urma,” Cuvintul, nr. 7 (107), februarie 1992, p.3.
Afirmatiile sale (Dinca) din ultimul cuvint la care a avut dreptul, ne-au lasat cu gura cascata. Planul ,Zet-Zet’, care insemna de fapt ,sfirsitul sfisitului’ si reprezenta o intelegere intre ceausescu si sefii a cinci state de a interveni in caz de puci militar, ramine o enigma. Iar faptul ca ar mai fi vrut sa releve alte amanunte interesante, dar procurorii i-au interzis sa vorbeasca despre ele, intriga.
6 februarie 1990, Emil Munteanu, Romania Libera
In discutie a intervenit frecvent si problema ,planului ZZ’ sau ‘sfirsitul sfirsitului.’ A existat sau nu un asemenea plan disperat de salvare in extremis a familiei dictatoriale prin reprimarea totala a unei revolte populare? La proces, I. Dinca a aruncat ,bomba’ existentei acestei diabolice conspiratii internationale, promitind dezvaluiri. Dar dezvaluirile nu s-au produs. Condamnatul ne-a relatat ca a aflat de existenta acestui plan la un interogatoriu la care a fost supus in miez de noapte de fostul procuror general N. Popovici si de un numar de alti sase anchetori, cind a fost intrebat despre ,ZZ’. Acest ,ZZ’–ne-a spus I. Dinca–reprezenta un acord incheiat de dictator cu cinci guverne, prin care acestea se obligau sa intervina reciproc cu trupe specializate in cazul unor tulburari care sa ameninte existenta guvernelor respective.
I. Socaciu, 3 martie 1990
Dan Ioan (fost procuror militar), Teroristii din ’89Dan Ioan: Un militian care locuia in acelasi bloc cu mine mi-a spus ca, la Militia Capitalei, au fost retinuti ca teroristi si cetateni straini, pe care ii descria ca persoane atletice, si care erau siguri ca nu li se va intampla nimic. Mai retin ca, in fisetul fostului adjunct al procurorului general, au gasit si o lista care cuprindea cca 10 persoane cu nume araba, fara nicio explicatie. Daca ne amintim faptul ca primul avion strain de pasageri sosit la Otopeni a fost din Libia, care ar fi adus ajutoare, putem sa credem si varianta, care circula, ca acel avion i-a recuperat pe libienii vii sau morti si i-a dus in Libia. Putem, de asemenea, sa emitem versiunea ca cel mai bun prieten al lui Nicolae Ceausescu, in persoana fostului dictator libian Muammar Gaddafi, i-a trimis in ajutor luptatori de gherila sau ca acestia erau deja la studii, in special la Scoala Militara a Ministerului de Interne de la Baneasa. Dupa disparatia cuplului Ceausescu, luptatorii respectivi au trebuit sa fie retrasi, evident, cu ajutorul autoritatilor romane din acel moment. Departe de mine, insa, a crede ca teroristii au fost numai cetateni straini. Daca realmente au existat asemenea teroristi, aciea nu puteau actiona decat incadrati intr-un sistem organizat de acele structuri ale statului totalitar roman a caror singura ratiune de a fi consta in apararea regimului comunist si a conducatorilor lui.
Revolutia ne-au furat-o altii. Noi generatia in blugi si adidasi am inceput aceasta revolutie impotriva tiranului am invins si am fost dati la o parte de altii. Unde sunt teroristii libieni? Eu personal am vazut doi prinsi dezarmati de arme necunoscute noua si arestati de militarii romani. Vorbeau stricat romaneste cu accent arab. Cui i-au fost predati? Am fost la televiziune… Cine a tras asupra noastra si cine vroia sa cucereasca postul national de televiziune? De ce se spune acum ca nu au existat ofiteri de securitate fanatici care au luptat si au fost loiali dictatorului? De ce se spune acum ca nu au existat teroristi? Nu contest ca au fost si situatii nefericite cand datorita dezinformarii militarii au tras unii in altii… Dar astea au fost cazuri izolate. Am avut noroc ca Armata Romana ni s-a alaturat la indemnul nostru “ARMATA E CU NOI”, altfel varsarea de sange ar fi fost mai mare. Si acum dupa 20 de ani se ascunde adevarul despre REVOLUTIA ROMANA… Am fost acolo… am vazut tot… pe mine nu ma poate prosti nimeni… DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA IN PACE PE TOTI EROII NOSTRII DIN 89…
Stefan : Cateva intrebari: 1. Care a fost primul diplomat strain care a aparut la TVR, nu cumva ambasadorul libian….dupa aceasta interventie au disparut din spitale, etc toate persoanele care trebuiau sa dispara (au fost transportati cu masini utilizate pentru transportul painii) si dusi la Otopeni. Dupa aceasta data au incetat si luptele….O parte din teroristi ( in special libieni, palestinieni, etc.)erau din taberele de antrenament de la Cincu unde erau coordonati si antrenati de ofiteri romani contra cost in special pentru lupte de comando si in schimbul unoor tratate speciale cu tarile arabe.
“AM DAT NAS IN NAS CU ARABII” “Si inainte de 1989 am fost un mare pasionat al muntelui. Asa i-am cunoscut pe cei de la statia meteo de pe Tarcu. Ei mi-au dat caseta cu inregistrarile acelea din zilele revolutiei. Am incercat o traducere cu studentii mei de la Facultatea de Medicina. In mare parte, am reusit sa dezleg misterul, dar, din pacate, mai exista pasaje pe care inca nu am reusit sa le deslusesc. Pot doar sa va spun, cu toata convingerea, ca teroristi arabi au existat, in Timisoara, in perioada decembrie 1989. I-am vazut cu ochii mei langa fosta Policlinica cu plata. In plus, imediat dupa evenimentele de atunci, in pasul Sercaia, in timp ce faceam fotografii, am dat nas in nas cu indivizi ce aveau alura de arabi, imbracati in haine militare romanesti. Cred ca acolo era o tabara de antrenament” dr. Adrian Siniteanu
02:23 Pompiliu Alămorean: …Teroriştii libieni. Teroriştii libieni au plecat cu 2 avioane de pe Otopeni, în 27 decembrie 1989, ă, ’90. Teroriştii sirieni şi alţi arabi erau printre noi şi majoritatea au rămas printre noi. Erau studenţi, cum spunem noi, cu acoperire. Conserva. Teroriştii interni. Teroriştii interni au fost în primul rînd trupele speciale ale lui Ceauşescu, care îl şi purtau pe Ceauşescu la gît. Unul dintre ei este celebrul mort în revoluţie, care acuma îmi scapă numele, care pe masa de operaţie, sub narcoză spunea: “Unde-i tătucul să-mi dea gloanţe să trag?” Da, mă rog, acuma…
V.P. Spune:
august 5, 2010 at 1:33 pm Interesant ca langa cadavrul lui Iosif Costinas au gasit ambalaj de la diazepam, asa cum s-au gasit si in cazul enoriasului lui Tokes, a carui cadavru a fost descoperit intr-o padure de langa Timisoara, cu cateva luni inainte de decembrie 1989. Oare cu adevarat s-au sinucis amandoi, sau mai degraba au fost ‘sinucisi’? Iar despre teroristii libieni sau arabi care au plecat de la Otopeni, mai multi martori sustin ca asa a fost….Normal ca ambasadorul Siriei sau Libiei, sau al nu stiu carei tara a avut pe-acolo teroristi ar da in judecata Romania daca s-ar spune ceva oficial in legatura cu asta…Ca doar n-o fi prost ca sa sustina ca oamenii lor au fost implicati atat de bine in ‘evenimentele’ din Romania… http://mariusmioc.wordpress.com/2010/07/07/culisele-revolutiei-6/
————————————————————————–
26 – In decembrie 1989, la Revolutie, in Brasov, unii dintre acesti libieni s-au aflat printre cei care au tras de la ultimele doua etaje ale hotelului Capitol in brasovenii manifestanti;
27 – Desi prinsi de catre Armata, acei tragatori libieni au fost uterior eliberati;
teroristi in combinezon negru au fost retinuti inclusiv in arestul unuitatilor militare din Focsani. ne cereau tigari de dupa gratii si erau calmi si nu stiau limba romana. noi, simpli soldati le aratam cartusele din incarcator in locul tigarilor. asta e adevarul. apoi s-au volatilizat la ordin “de sus”.
M-am uitat la ei – da, erau… terorişti! Aveau tenul foarte măsliniu, nu vorbeau româneşte. Erau libieni – eu aşa cred. Şi îi legasem fedeleş şi îi păzeam cu coada de mătură. Le ziceam: „Dacă mişti, îţi dau cu asta în cap!” Ăia cu mătura… au dispărut a doua zi. I-a luat colonelul Oană pe toţi şi i-a dus, asta se ştie. Probabil că Gaddafi din Libia a zis că dacă mi-i împuşcaţi, vă împuşc şi eu vreo 300 de români în Libia, la mine! De-aia nici nu se putea spune nimic. Dar oamenii aceia au existat! Asta este teoria mea! Dacă lucrurile ar fi decurs altfel, dacă oamenii care aveau puterea ar fi decis să fie de partea lui Ceauşescu, eram oale şi ulcele, bătrâne! Păi, când a tras colonelul Oană salva de tun, am simţit că genunchii s-au tăiat şi am căzut la pământ imediat. Am ieşit în curte, era soare, frumos, şi deasupra – cu ochii mei, ţi-o spun, Andrei – am văzut, la o înălţime cam de o mie de metri, un elicopter şi unii cu o puşcă-mitralieră trăgeau în noi. Cum mă vezi şi cum te văd! Stupefiant! Cine era ăla? De ce trăgea în Televiziune? Incredibil! Erau atâtea evenimente că nu se poate spune, pe care să le ţii minte mai abitir?
Căderea lui Gadaffi ar putea lămuri unele mistere din 1989
Întrebat ce părere are despre revoluționarii care cer indemnizații mai mari, Dinescu a spus tranșant că sunt niște profitori, la fel ca Grigore Cartianu. ”Acest individ trăiește din sângele Revoluției, ceea ce este tot o formă de a profita de sacrificiul unor oameni. Este o rușine pentru istorici, că nu s-a găsit altul care să lămurească lucrurile. Știm câte țiitoare a avut Ștefan cel Mare și nu știm ce s-a întâmplat în 21-22 decembrie 1989… De pildă, s-a spus că au fost libieni, îmbrăcați în salopete. După căderea lui Gadaffi ar trebui să se solicite date din arhive. Erau sute de militari libieni la antrenament în România, exact cum s-au folosit, acum, mercenari străini în Libia. Și au fost răniți, există mărturii din spitalele de urgență. Gadaffi a amenințat că dacă nu le dă drumul, îi arestează pe cei 10.000 de români care lucrau în Libia, în acel moment. Așa că un avion cu soldați libieni a plecat în decembrie la Tripoli. Aștept ca istoricii să afle adevărul, să nu mai vină toți amatorii cu scorneli despre Revoluție”.
Dar despre împuşcarea în halul ăla a lui Ceauşescu, ce spuneţi?
Mircea Dinescu:
Păi cum!? O împuşcare mai suavă? (râsete ) Trebuia proces de-a adevăratelea, da, dar, s-a crezut, s-a spus că „n-o să mai tragă teroriştii” Şi italienii l-au spânzurat rapid pe Musolinni… Ce să cred? Din pricina lui Ceauşescu au murit mulţi, ei nu mai pot vorbi. Femei gravide, pe masa de operaţie, bătrâni care nu erau luaţi de salvare, că erau ca pe moarte, bestial, nu? Limita pentru asta era cea de 7o de ani, cea biblică, ce vreţi mai mare cinism? Au murit foarte-foarte mulţi oameni cu zile. Şi acum e aproape tot aşa. Dispreţul faţă de om, de semeni.
Altă voce din sală:
Dar terorişti au existat?
Mircea Dinescu:
Au existat, da! Există! Eu am văzut şi simulatoare electronice, astea erau împânzite în tot Bucureştiul, erau planuri vechi, pentru eventualitatea unor invazii, atacuri, etc.
Eugen Evu:
Acelaşi scenariu, peste tot unde s-a tras în oameni. Şi la Hunedoara, jur că s-a tras asupra mea, eram în faţa Poştei, cu o doamnă de la sindicate… Urma, gaura de glonţ vidia, alături de una normală, a stat mult timp în geamul intrării poştei, s-a tras asupra mea, eram de mult urmărit de securişti şi de unii de la miliţie, care mă arestau periodic, m-au anchetat şi penal, căci îi scrisesem lui Ceauşescu şi nu am vrut să recunosc! (ibidem,n.2006) În actuala Hunedoară, o biserică cu hramul martirilor prin împuşcare (şase la număr), stagnează de ani buni fără fonduri a se isprăvi. Pare un stigmat. Predicile se aud în oraş unele sunt de-a dreptul patetice, cu apeluri disperate, dar enoriaşii n-au bani, iar cei ce au nu prea se-apleacă. (ibid).
Mircea Dinescu:
De când erau în Cehoslovacia… Simulatoarele imitau mitralierele, soldaţii trăgeau uşurel, cu gloanţe în infraroşu, eu am văzut, erau împuşcaţi numai în frunte, aşa: în C.C., în întuneric! Numai acolo-ntr-o oră au fost împuşcaţi şaişpe inşi. Numai pe lumină stinsă, în frunte, doar erau profesionişti, erau băieţi care… aveau arme speciale cu lunetă! A existat şi o echipă specială care-l păzea pe Ceauşescu şi erau Arabi. Erau de-ai lui Araffat. Erau libieni, care au fost arestaţi de ai noştri, dar în acea vreme lucrau în Libia lui Gadaffi vreo zece mii de români. Ăla, terorist de rang mondial, a ameninţat că dacă nu li-se dă drumul imediat, ne împuşcă compatrioţii! A apărut şi la televiziunea lor, se ştie… Vă daşi seama ce ieşea? Şi le-a dat drumul înapoi, şi gata.
revolutia mea (2) (Miercuri, 21 decembrie 2011, 21:09)
gigi marga [anonim]
(continuare)2 – Cred ca era pe 23… “teroristii straini activau”; Cineva m-a rugat sa merg sa-l intalnesc undeva in centru Brasovului, dincolo de primarie. Cand am ajuns langa un mic cimitir acolo (langa cimitirul actual al eroilor) soldatii tocmai reusisera sa prinda un individ care semanase panica in zona cu un PSL (pusca luneta) si se ascundea in cimitir. L-au scos de acolo si ii trageau bocanci peste tot pana cand a venit un ofiter/locotenent parca, moment in care eram si eu aproape. M-am uitat bine la “prizonier” – avea figura de arab, nu vorbea deloc desi cred ca stia/intelegea romaneste, era bine echipat, camuflaj, bine facut parea un mercenar. Ofiterul in cauza a incercat sa-l interogheze fara succes, dupa ce a anuntatse captura la superiori, dar in scurt timp a venit un camion in care s-au suit si l-au dus la “cazarma”; ei stiu unde.
In zilele urmatoare am tot asteptat sa vad/aud/citesc cine era individul/teroristul in cauza!? Am asteptat eu mult si bine pana mi s-au lungit urechile ca la iepuri si atunci m-am hotarat relativ subit ca e momentul sa trag cortina, sa ma duc si sa-mi traiesc viata in pace pe meleaguri mai “normale” (asa am visat eu mereu si visul nu ti-l poate lua nimeni!)Un Craciun Fericit!
la toata lumea (exclus teroristii, ucigasii, hotzii, pungashii si probabil politicienii)http://www.hotnews.ro/stiri-10999290-.htm?nomobile
———————————————————————————-
5. Arabii- teroristii din crama cetate
Inainte de revolutie, se sarbatorea Sf Nicolae si erau mese organizate la crama cetate. La una din mese erau si niste arabi, mai multi care se antrenau la Cincu. La un moment dat a izbucnit un scandal intre unii dintre romanii de la o masa si arabii respectivi. Pentru asta puteti sa-i cereti detalii tot consilierului Contiu care a fost si implicat in scandal fiind invitat la ziua d-nului Tibi Popa. Acolo la cheful respectiv erau mai multe mese organizate si se aflau si alte persoane, inclusiv politisti. Din cauza scandalului, arabilor li s-a ordonat de catre securitate sa se retraga la cincu.
Ca garzile patriotice au primit si armament de la unitatea militara ESTE O MINCIUNA SFRUNTATA!
Multi fac doar presupuneri sau bazandu-se pe niste informatii eronate sau partiale, vin acum si fac pe eroii. Ca povestea in care teroristul arab se cinstea in crama de la cetate. :)) Pai daca era terorist se ducea sa bea ca tampitul si sa faca scandal sa-l ia toti in vizor?
Sau ca militarul in termen care asculta convorbirile! :))
Adevarul il detin insa oameni care au fost implicati direct atunci si inca mai traiesc!
Pentru cei ce mint cu atata nerusinare, sa va fie rusine!
Liviu Valenas, “Lovitura de Palat: Capii Complotului Se Dezvlauie,” Baricada, nr. 32, p. 3 Unii “teroristi” au fost evident straini. Nu este intimplator ca pe 25 decembrie 1989, primul avion sosit cu ajutoare a venit din Libia. El insa a plecat plin inapoi, incarcat cu persoane. In haosul aproape total care domnea atunci, Noua Putere nu a stiut de incarcatura, spre Libia a avionului respectiv (care a decolat de pe Otopeni, cind inca aeroportul era inchis pentru trafic).”
Constantin Vranceanu, “Planul Z-Z si telefonul rosu,” Romania Libera, 28 septembrie 1990. Dupa citeva saptamini presedintele unei tari direct implicate a amenintat guvernul roman ca va recurge la represalii impotriva celor citeva mii de cetateni romani aflati cu contract de munca in tara respectiva daca nu vor fi returnati teroristii straini, vii sau morti. Santajul respectiv si-a facut efectul si un avion romanesc a efectuat o cursa mai putin obisnuita catre un aeroport polonez, de unde o “incarcatura” mai putin obisnuita constind in persoane valide, raniti si cosciuge a fost transferata pe un alt avion, plecand intr-o directie necunoscuta. In ziua aceea se stergeau orice urme ale planului “Z-Z
More details emerged about this flight late in 1994.
Robert Cullen, “Report from Romania: Down with the Tyrant,” The New Yorker, 2 April 1990. Late the next night, Romanian television showed Ceausescu’s corpse, lying in a pool of blood. After that, the Securitate resistance wilted, although sporadic sniping continued for a week or so. It turned out that not all of the Securitate fighters were Romanian. A ranking member of the National Salvation Front told me that about a hundred of them, including some who fought the longest, were from Syria, Iraq, Libya, and other countries with histories of involvement in terrorism. They had come to Romania ostensibly as exchange students, but had in fact received commando training. In return, they agreed to serve the Securitate for several years. As these foreigners were captured, and rumors–accurate ones–about their origins began to spread, the Front publicly denied that any Arabs had been involved with the Securitate. It did so because it wished to avoid any trouble in relations with the Arab world, the Front official explained. I asked what would become of the captured Arab commandos, and he responded by silently drawing his index finger across his throat.
pasaport libian…
Romanian Army Rankled by Interference;Defector Cites Long-Standing Friction Between Military and State Security Forces
The violence that has erupted in Romania between the army and state security forces loyal to deposed president Nicolae Ceausescu is rooted in long-standing friction between the two institutions that has sharpened dramatically recently, a high-level Romanian defector said yesterday.
Lidiu Turcu, who worked with the foreign intelligence branch of the Department of State Security, known as the Securitate, until his defection in Austria last January, said a special directorate monitored the loyalty of top army officers. As Ceausescu’s paranoia increased, he appointed his brother Ilia as first deputy minister of defense and chief of the political directorate in the army.
The military deeply resented that interference, he said. Also angering the military was the removal several years ago of two high-ranking generals denounced by Securitate informers for cultivating connections at the Soviet Embassy in Bucharest, he said. There have been reports that the two were killed and dumped into the Black Sea from a helicopter, but Turcu said he could not confirm the story.
The well-equipped and dreaded security forces appear to number about 45,000 to 50,000 men, including 25,000 troops who live in barracks on the outskirts of major cities and 20,000 officers, technical personnel, and specialists, he said. That figure is far less than the up to 700,000 reported in recent days in other accounts from the region.
The officers and specialists were drawn from universities until several years ago. But in the 1980s, Turcu said, Ceausescu’s wife, Elena, ordered that recruitment of university students be stopped and that less-educated factory personnel be selected instead.
The uniformed force of fighters includes many young men who were taken from orphanages at an early age. These security soldiers, educated and trained at special schools, have no family loyalties and were indoctrinated to view Ceausescu as a father figure, Turcu said.
As Ceausescu’s fear of an internal threat to his security grew, he reportedly turned to a new “Directorate 5″ in the Securitate that had the responsibility for “defense of the leadership of the party.” Presumably this is the force involved in some of the recent fighting.
Growing evidence of atrocities perpetrated by the security forces against unarmed demonstrators-shooting into crowds in Timisoara and Bucharest-has raised questions about whether foreign mercenaries may be involved. Turcu said the massacres go against Ceausescu’s dictum of “no martyrs,” which was often repeated to his inner circle.
Turcu said he talked yesterday with a friend in Bucharest who reported being forced to evacuate his apartment complex by armed Arab commandos.
The former intelligence official said he was aware of a secret agreement between Ceausescu and Palestine Liberation Organization chairman Yasser Arafat that allowed PLO groups to use Romanian territory for “logistical support.” He said Interior Minister Tudor Postelnicu, who oversaw the security forces, was present at a recent meeting between Ceausescu and Arafat.
Romanian cooperation with the PLO began in the late 1960s, Turcu said, but intensified in the past three years. He said rival PLO groups coexist within Romanian territory, but the agreement forbade clashes between these groups and prohibited their possession of arms. One job of the Securitate was to ensure that the PLO factions were obeying the agreement, Turcu said.
In addition to the PLO factions, he said, Syrian, Libyan, Iraqi and Iranian military or special operations units have been trained at a camp near Buzau, in the Carpathian foothills.
Contrary to reports that the security forces lived lavishly, Turcu said that except for higher salaries, most ordinary officials did not have access to special restaurants and stores stocked with Western electronic goods. He suggested that security officials resorted to corruption and abuse of office to satisfy their needs, which exacerbated the public’s hatred and fanned the fury that burst over the past week.
CONTACT WITH QADDAFI Tripoli Voice of Greater Arab Homeland – A telephone contact took place between the brother leader of the revolution (Qaddafi) and Ion Iliescu, President of the People’s Committee for National Salvation in Rumania in order to set his mind at rest with regard to the progress of the popular revolution there. The President of the People’s Committee for National Salvation reassured the brother leader of the revolution regarding the successful progress of the popular revolution in Rumania. The President of the People’s Committee for National Salvation saluted the attitudes of the great Al-Fatih revolution and the Libyan Arab people to the people of Rumania and its revolution. President Iliescu informed the brother leader of the revolution that the popular revolutionary leadership does not believe the rumors about the participation of Arabs in the fighting against the popular revolution and said that those rumors were spread by enemies in order to influence our morale, the progress of the popular revolution, and our friendship with the Arabs. President Iliescu confirmed to the brother leader of the revolution that authority will be that of the people because the popular revolution was carried out by the whole Rumanian people. President Iliescu expressed his thanks for and appreciation of the Libyan Arab people for the urgent humanitarian assistance provided by air to the Rumanian people. http://www.nytimes.com/1989/12/29/world/upheaval-in-the-east-news-reports-excerpts-from-broadcasts-and-a-press-dispatch.html Angela Bacescu with the Libyan ambassador to Romania Abu Ghula, Europa (Est/Vest), no. 94, September 1992, pp. 14-15 The Libyan ambassador discusses how on 25 or 26 December 1989 the then Libyan ambassador went on Romanian television to deny the rumors of Libyans fighting. “What is more, he called for the delivery of any Libyan terrorirsts [!]“ On 29 or 30 December, Colonel Khadaffi addressed the Romanian people by satellite. “Libya sent 4 planes with humanitarian aid (food, beds, medicine) that landed at Otopeni airport, were unloaded and then returned empty to Libya [interesting that he should have to specify that they returned empty to Libya].”
Former Securitate member and head of its successor agency, the Romanian Information Service (SRI) from 1990 to 1997 not only admits in this French documentary that Libyans and other “Arab insurgents,” including Palestinians, were trained at bases in Romania, but admits specifically that they were trained by the Securitate’s anti-terrorist unit, the USLA–just as former Securitate whistleblowers (including Roland Vasilevici and Marian Romanescu among others had told us)
“Operatiunea ‘Deghizarea’ (IV),” Romania Libera, 19 martie 1992, p. 5a. Generalul Militaru: “Va sfatuiesc sa cercetati un detaliu privind vizita lui Ceausescu in Iran: colonelul Ardeleanu, seful de la USLA, i-a insotit la plecare. La intoarcere a venit cu o zi mai tirziu, aterizind cu un avion, incarcat cu persoane pe aeroportul Kogalniceanu. Pe de alta parte, in ziua de 29-30 decembrie, de pe aeroportul Baneasa s-au luat zborul mai multe avioane libiene. Cu oameni imbarcati.!
We also know from Romanescu and a second source that USLA commander Gheorghe Ardeleanu (Bula Moise) addressed his troops as follows:
“On 25 December at around 8 pm, after the execution of the dictators, Colonel Ardeleanu gathered the unit’s members into an improvised room and said to them:
‘The Dictatorship has fallen! The Unit’s members are in the service of the people. The Romanian Communist Party [PCR] is not disbanding! It is necessary for us to regroup in the democratic circles of the PCR—the inheritor of the noble ideas of the people of which we are a part!…Corpses were found, individuals with USLAC (Special Unit for Antiterrorist and Commando Warfare) identity cards and identifications with the 0620 stamp of the USLA, identity cards that they had no right to be in possession of when they were found…’ He instructed that the identity cards [of members of the unit] had to be turned in within 24 hours, at which time all of them would receive new ones with Defense Ministry markings.” [7][8]
In other words, a cover-up of a now failed attempt at counter-revolution—having been cut short by the execution of the Ceausescus, the object of their struggle—had begun. In the days and weeks that were to follow, the Securitate, including people such as the seemingly ubiquitous Colonel Ghircoias discussed in the opening of this article would go about recovering those “terrorists” who were unlucky enough to be captured, injured, or killed. By 24 January 1990, the “terrorists” of the Romanian Counter-Revolution of December 1989, no longer existed, so-to-speak, and the chances for justice and truth about what had happened in December 1989 would never recover.[9]
Sediul U.S.L.A , pe 25 decembrie 1989 in jurul orelor 18…
Pe 25 decembrie in jurul orelor 18, dupa executarea dictatorilor, col. Ardeleanu Gh. a adunat cadrele unitatii intr-o sala
improvizata si le-a spus: “Dictatura a cazut! Cadrele unitatii se afla in slujba
poporului. Partidul Comunist Roman nu se desfiinteaza! Trebuie sa ne regrupam in
rindul fortelor democratice din P.C.R.–continuatorul idealurilor nobile ale
poporului ai carui fii sintem ! (…) Au fost gasite cadavre, indivizi avind
asupra lor legitimatii de acoperire USLAC (Unitatea Speciala de Lupta
Antiterorista si Comando) si legitimatii cu antetul 0620–USLA, legitimatii care
nu se justifica in posesia celor asupra carora au fost gasite…” A ordonat apoi
sa fie predate in termen de 24 de ore legitmatiile de serviciu, urmind ca
tuturor sa le fie eliberate altele cu antetul M.Ap.N.
(capitanul Romanescu Marian, cu Dan Badea, “USLA, Bula Moise, teroristii si
‘Fratii Musulmani’,” Expres nr. 26 (75), 2-8 iulie 1991, 8-9)
(Capitanul Romanescu Marian (fost cadru USLA) si Dan Badea, “USLA, Bula Moise, teroristii, si ‘Fratii Musulmani’,” Expres nr. 26 (75), 2-8 iulie 1991, pp. 8-9)
COMANDOURILE USLAC
Cei care au avut si au cunostinta despre existenta si activitatea fortelor de soc subordonate direct lui Ceausescu, au tacut si tac in continuare de frica, sau din calcul. S-au spus multe despre indivizii imbracati in combinezoane negre, tatuati pe mina stinga si pe piept, fanaticii mercenari care actionau noaptea ucigind cu precizie si retragindu-se cind erau incoltiti in canalele subterane ale Bucurestiului. S-au spus multe, iar apoi au tacut ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat.
Suprapuse Directiei a V-a si USLA comandourile USLAC erau constituite din indivizi care “lucrau” acoperiti in diferite posturi. Erau studenti straini, doctoranzi si bastinasi devotati trup si suflet dictatorului. Foarte multi erau arabi si cunosteau cu precizie cotloanele Bucurestiului, Brasovului si ale altor orase din Romania. Pentru antrenament aveau la dispozitie citeva centre de instruire subterane: unul era in zona Brasovului, iar altul–se pare–chiar sub sediul fostului CC-PCR, poligon care au dat–din intimplare citiva revolutionari in timpul evenimentelor din Decembrie.
În revolutia din Brasov 22/23 Decembrie 1989, pe lângà cei ràpusi de gloante cu dublà explozie, a fost întreruptà si viata tânàrului Vasile Nedelcu, Sportiv de performantà, Student la a doua Facultate, Academia de Stiinte Economice Bucuresti.
Acum 20 de ani, în 21 Decembrie, `89, braşovenii, câteva sute, au ieşit în stradă pentru că nu mai voiau comunism. În 22 Decembrie au prins curaj mult mai mulţi, zeci de mii, şi li s-au alăturat. Puterea a reacţionat, fără excepţie, în forţă, punând la “treabă” tot aparatul de represiune : activul PCR, Securitatea, Armata. La Timişoara, şi apoi la Bucureşti, se “contabilizau” deja morţi: împuşcaţi sau călcaţi de tab-uri. La Braşov, măcelul a început în noaptea de 22 spre 23 Decembrie. După ce cuplul dictatorial al Ceauşeştilor fugise! Au fost peste 300 de morţi! Statisticile oficiale consemnează însă doar vreo 70 de victime la Braşov… Bărbaţi şi femei în putere, vârstnici, tineri şi tinere, adolescenţi şi chiar copii au fost asasinaţi mişeleşte. Cu gloanţe normale, cu gloanţe cu cap vidia, cu gloanţe explozive. Mulţi au fost împuşcaţi in frunte, cu puşti cu lunetă.Unora, nu puţini, proiectilele criminale le-au sfârtecat picioarele şi abdomenele. Alte victime au supravieţuit şi au murit mai tîrziu iar cei care mai trăiesc astăzi sunt mutilati pe viaţă. Familiile şi-au recuperat morţii sau au ajuns la răniţii lor cu greu. Morgile erau încuiate! Spitalele inaccesibile! Asasinii, adică teroriştii, nu de afară, inventaţi, ci autohtoni, dispăruseră! Iliescu şi FSN-ul său au ieşit public cu MAREA MINCIUNĂ: “ Românii s-au împuşcat între ei, ca proştii !”. De atunci au trecut 20 de ani. Iar MAREA MINCIUNĂ s- a perpetuat.
Vedeti si ascultati secventa 1:57 – 3:20–filmat pe 23 ianuarie 1990–in care vorbeste un medic brasovean despre cum au murit patru din sase soldati, impuscati cu gloante penetrante (cu alte cuvinte se pare: gloante vidia)
Afirmatia ca in decembrie 1989 brasovenii ar fi tras unii in altii este atribuita de numerosi localnici generalului Florea: se pare ca, intre timp, a intrat in folclorul local. Dovedeste un umor macabru, in ton cu lozinca scandata prin Piata Universitatii: 21-22, noi am tras in noi!. In realitate, afirmatia ar vrea sa insemne, de fapt, ca in orasul de sub Timpa n-au existat teroristi. Cei 68 (cifra oficiala) sau peste o suta de morti, militari si civili, in majoritatea tineri, ar fi victima confuzilor sau a imprecisiei coordonari a operatiunilor. Fireste, in asemena momente sint posibile si astfel de nefericite greseli. S-au petrecut, si la Brasov, si prin alte parti. Dar brasovenii nu se indoiesc ca, in orasul lor, cei pe care ne-am obisnuit sa-i numim teroristi au existat, au actionat dupa un plan dinainte pus la punct, au actionat in locuri bine alese, cu vizibilitate spre zonele cheie ale orasului. Au existat acele arme speciale pe care unii le-au vazut, iar altii pastreaza si acum gloante inexistente in dotarea armatei romane, de calibru special, cu cap vidia sau exploziv. In rindurile care urmeaza, vom incerca sa prezentam marturii ale unor localnici implicati in evenimente. In jur de doua sute de persoane suspecte, unele capturate in lupta, cu arma asupra lor, au fost predate la fostul Consilu Judetean, la Politie, la Comisariat, la unele unitatii militare. Nici macar unul nu a ajuns in fata instantei–sau daca totusi vor fi fost cazuri, au fost eliberati din lipsa de probe. In Brasov, nimeni n-a fost condamnat pentru moartea atitor tineri si schilodirea altora. Unii din cei contactati se tem inca, nu-s siguri ca fosta securitate a disparut cu adevarat….
Intre orele 3,30-4,30, intr-un moment in care amindoi, Gheorghe Iosif si soldatul, aveau sub observatie fereastra, in cadrul aceasta au aparut doua miini, una purtind o arma care, in slaba lumina ce venea de-afara, parea scurta dar cu doua tevi, sau cu un tub de evacuare a gazelor, plasat lateral. Apoi s-au ivit capul individului si umerii; era imbracat in negru si se pregatea sa sara inauntru. Cum era clar ca nu-i militar si n-avea de ce sa intre cineva pe acolo in cladire, in vreme ce afara tirul era in toi, soldatul a tras doua focuri in plin, in fata individului….
Gloante explozive sau de calibru special
Cornel Vasile Macrinean, care a condus impreuna cu un prieten operatiunile la o baricada pe strada Lunga, isi aminteste si el cite ceva din acele zile. Intii, ca primii civili care au sosit la Comisariatul Militar pentru a solicita arme–toti aveau stagiul militar indeplinit–au primit ZB-uri, arme depasite inca de pe vremea celui de-al doilea razboi mondial. Aceasta se petrecea in noaptea de 22-23 decembrie, pe la ora 4,00. Mai tirziu, dupa ora 6,00, la baricada au aparut adolescenti, unii sub 18 ani, cu arme automate AKM.
In noaptea urmatoare, pe la ora 1,00-1,30 pe strada Lunga trecea o masina cu numar de Italia. Inauntru, un domn mai in virsta, cu cei doi fii ai sai. Aflat pe bancheta din spate, tatal a fost lovit de un glont care a ricosat in omoplat, sfisiindu-i carnea pina in dreptul gulerului, apoi s-a oprit in tavanul masinii. D-l Macrinean a cercetat glontul: calibrul curent 7,62, dar mai scurt si “inflorit” la virf. Dupa aspectul ranii si al glontului, domnia sa e de parere ca acesta a fost exploziv: unul normal gaureste, nu sfisie, iar la ciocnirea cu un corp dur (tavanul masinii) se tur*este (?) sau se indoaie, nu plezneste in *vantai (?). Spre norocul italianului, e de parere dl. Macrinean, glontul c-a explodat la contactul cu parbrizul. Altfel, putin probabil ca acela sa fi scapat cu o simpla rana.
Pe 24 decembrie, in jurul prinzului (orele 12.00-13.00), dl Macrineanu se afla la Comisariat, dupa munitie. A asistat la sosirea a patru teroristi, romani (unul injura cit se poate de neaos), tineri, in jur de 18-19 ani, imbracat in civil, cu caciuli de schi prinsi, dupa cum declarau militarii care i-au adus, la Fabrica de Piine, dupa lupte, cu arme asupra lor.
Tot pe 24, dar seara, domnia sa a condus un grup de militari la o locuinta de pe strada Horea, nr. 65, asupra careia s-a tras. Au gasit in ferestre gauri mici, iar in zid gloantele: subtiri, cam de grosimea unui creion, de culoarea aluminiului, usoare si scurte. Pe cind isi satisfacea stagiul militar, dl. Macrineanu a facut trageri cam cu toate armele din dotarea infanteriei. Nu-si aminteste sa fi vazut ceva care sa semene, macar, cu acele gloante.
In aceeasi declaratie e consemnat momentul cind, de la Consilul Judetean, cinci suspecti (trei arabi si doi romani) au fost expediati spre Politie, unde n-au ajuns.
„Sunt foarte mulţi, chiar şi printre conducătorii ţării, care susţin că în 1989 în România nu a fost o Revoluţie îndreptată împotriva unui regim politic, ci doar o revoltă pornită nemulţumirile legate de nivelul de trai, ba chiar că ar fi fost o lovitură de stat. Probabil că ei erau atunci de cealaltă parte a baricadei!”, a acuzat Vasile Mardare, vicepreşedintele ALRUE Braşov.
200 de morţi, nici un vinovat
„Acum 23 de ani, pe 23 decembrie, chiar pe aceste locuri (Cimitirul Eroilor-Martiri, cuprins între Poştă, Prefectură, Teatru, dar şi porţiunea dintre Prefectură şi Modarom, Liceul Unirea – n.red) revoluţionarii au fost prinşi în mijlocul unui foc încrucişat. Atunci s-au înregistrat cei mai mulţi morţi şi răniţi. Vrem să spunem cu tărie că în 1989 în România a avut loc o revoluţie anticomunistă, împotriva dictaturii ceuşiste, pe care cei care îi erau fideli lui Ceauşescu au sperat s-o oprească, înăbuşind-o în sânge. S-a tras cu gloanţe dum-dum, care explodau după ce pătrundeau în corp, gloanţe interzise şi în război. La Braşov, din statisticile oficiale rezultă că au murit 87 de persoane, dar în mod real numărul morţilor de la Braşov se ridică la circa 200. Şi totuşi, nici un vinovat“, a mai spus Mardare.
The Dutch Nurse, Sister Roza, thinks Mr. Beres, who was shot in the foot on the night of 22 December 1989 in Brasov, was hit by a hollow-nosed dum dum bullet because of the nature of the wound (Harvey Morris, “When the workers of Romania said no,” The Independent (London), 13 January 1990)
Cine cunoaşte derularea evenimentelor din decembrie 1989 din centrul Braşovului, mai ţine minte cum înregistrau securiştii din clădirea Modarom şi cum în mulţime se aflau securişti, la fel ca în noiembrie 1987.
G.H.: Nu. Nici la această oră noi nu ştim unde a murit Cătălin. Ce ştim este doar că medicul a declarat că fiul nostru a fost împuşcat în cap cu glonţ dum-dum care la intrare a pătruns printr-un orificiu mic în tâmplă iar la ieşire a produs o gaură atât de mare că am fost nevoiţi să-l bandajăm cu tifon pentru a nu-i ieşi creierii prin ţeastă. În schimb asupra morţii lui Cătălin ni s-au servit mai multe variante. Că l-a împuşcat un coleg, atunci unde este colegul? Că a fost împuşcat pentru că nu a respectat un ordin, ce ordin? Că a fost împuşcat la consiliul popular pentru că plutonul lui a fost scos, din data de 20 până pe 23, pentru a păzi Consiliul Judeţean Braşov de elemente care ar fi vrut să destabilizeze ţara, alături de ei erau şi militarii de la vânătorii de munte. O variantă este că, pe data de 22, când a fugit Ceauşescu, Cătălin şi alţi doi colegi au ieşit să arboreze drapelul românesc, acela decupat, moment în care din Modarom s-a tras asupra lor şi au fost împuşcaţi mortal. Ultima variantă în ceea ce priveşte locul în care a fost împuşcat Cătălin a fost aceea că ar fi fost împuşcat în şcoală.
În tot acest timp, la mormintele eroilor au vegheat rudele lor. „Am fost alături de el pe 22 decembrie. Eram amândoi la Modarom, când deodată a dispărut. S-a tras de sus, de pe clădire. Când l-am găsit era mort. A fost împuşcat cu gloanţe explozive, care I-au ciopârţit corpul. A lăsat în urmă o soţie îndurerată şi o fetiţă care avea numai opt luni. A murit în floarea vârstei, avea numai 25 de ani. Era un tânăr dornic de libertate, dornic de o viaţă mai bună. De atunci, la noi sărbătorile vin cu durere şi suspine, pentru că ne plângem morţii” a mărturisit Victor Zoica, un pensionar venit cu familia la mormântul eroului Dorin Gheorghe Mitroi, ginerele acestuia.
De cealaltă parte, rămân semnele de întrebare ale revoluţionarilor, legate de muniţia folosită şi de numărul mare de victime împuşcate cu precizie în cap. „Civilii primeau arme de proastă calitate, însă în morga spitalului Judeţean au fost găsite persoane ucise cu gloanţe Dum-Dum, care nu au fost distribuite revoluţionarilor”, a povestit Vasile Mardare.De altfel, el a reamintit şi de episodul petrecut la sfârşitul lunii decembrie, când în spatele actualului Grup Şcolar Industrial „Astra”, se pare că ar fi fost rănit un terorist. „Acolo am găsit urme de sânge, dar persoana împuşcată de noi a dispărut”, a mai spus acesta.
La 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, braşovenii şi-au comemorat, marţi, eroii căzuţi începînd cu noaptea de 22/23 decembrie. Comemorarea a avut loc în Cimitirul Eroilor din faţa Prefecturii, oficialităţile, asociaţiile de revoluţionari şi partidele politice depunînd coroane de flori. Un sobor de preoţi militari a săvîrşit slujba de pomenire a eroilor. „Din păcate, nu avem o imagine clară a ceea ce s-a întîmplat în timpul Revoluţiei. Este de datoria noastră să rememorăm evenimentele din DEcembrie 1989, faptele eroilor căzuţi în acele zile nu trebuie să se piardă în ceaţa istoriei. În faţa Eroilor ne plecăm capetele şi pentru ei trebuie să dăm dovadă că sacrificiul lor nu a fost inutil“, a spus la coemmorare, prefectul Ioan Gonţea. Urmaşii eroilor căzuţi în decembrie ’89, îşi plîng şi azi morţii şi nu pot uita faptul că încă nu au aflat cine le-a ucis copiii, părinţii sau fraţii. „Dacă în 20 de ani nu am aflat ce s-a întîmplat, nici nu mai sper ca cineva să-mi spună cine mi-a ucis soţul în 23 decembrie, el fiind unul dintre cei împuşcaţi cu gloanţe explozive. Am avut şansa să-l mai prind în viaţă, dar după zece zile s-a stins, iar eu, împreună cu cei doi copiii ai noştri am rămas să-l plîngem. Sper din tot sufletul că sacrificiul lui nu a fost inutil“, a spus soţia unuia dintre eroii căzuţi pentru victoria Revoluţiei.
“Misterele revolutiei, la Brasov. Au ars dosarele procuraturii despre evenimentele din decembrie.” Romulus Nicolae, Cuvintul nr. 32 august 1991
In luna iunie, anul trecut [1990], s-a deplasat la Brasov domnul general Nicolae Constantin Spiroiu insotit de cinci ofiteri. Au contactat grupul “Opinia” si alte persoane pentru a alfa cine ancheteaza evenimentele din decembrie 1989. La sediul grupului “Opinia” domnul general Spiroiu a discutat mai bine de cinci ore cu Adrian Moruzi, Viorel Boeru, Viorel Nitescu, Alexandru Popescu si Katarina Peter.
Pe 14 iunie 1990 seara, generalul Spiroiu l-a sunat pe Adrian Moruzi interesindu-se ce se intimpla la Brasov. S-a procedat la o deshumare a mortilor din decembrie 1989. Totul s-a facut cu participarea Procuraturii care a prelevat gloantele ucigase. S-au gasit in special gloante de calibrul 5,6 mm care nu sint in dotarea armatei. Recent la sediul Procuraturii din Brasov s-a produs un incendiu devastator. Au ars mai multe documente legate de Revolutie. Incendiul a fost atit de puternic incit s-a calcinat peretii. Ar fi interesant de aflat ce material inflamabil a putut produce o astfel de putere calorica. –Romulus Nicolae
General Magistrat (r) Ioan Dan, Teroristii din ’89 (Lucman, 2012)
In dosarele intocmite de comisia de ancheta condusa de colonelul magistrat Anton Socaciu, pe atunci sef adjunct al Procuraturii Militare Brasov, care, ulterior–la propunerea mea–a fost numit sef, in ciuda incercarilor disperate din partea celor de la Ministerul de Interne de a impiedica aceasta promovare, invocand chiar si originea lui etnica, nu tocmai ‘pur romaneasca.’
[martie 1990] In realitate, masa a fost orgaizata de seful Militiei; au participat doi sau trei ofiteri de Militie din conducerea Inspectoratului. Acestia, foarte direct, mi-au cerut ca nu cumva sa fie numit sef al Procuraturii Militare din Brasov colonelul Anton Socaciu. Aceasta interventie mi-a intarit convingereaca Socaciu trebuie numit sef….
La un moment dat, procurorul militar sef de la Brasov mi s-a plans ca ‘treaba nu merge’, pentru ca cei doi subalterni ai sai sunt ‘dinamovisti.’ Aceasta era expresia folosita in cazul celor cunoscuti ca sustinatori ai fostei Securitati. Ulterior, s-a mai incadrat un procuror militar la Brasov si am incercat sa-l consolez pe sef ca macar va exista egalitate, doi dinamovisti si doi stelisti. Nu a trecut multa vreme si acelasi procuror militar sef mi s-a plans ca atunci avea trei dinamovisti. Cred ca aceasta era proportia, din trei procurori militari, cel putin doi erau ‘dinamovisti’.
By far, some of the worst, most disgusting (Securitate-inspired or Securitate-serving) revisionism is in connection, not by accident, with Sibiu, Nicu Ceausescu’s fiefdom. An admittedly, below, scattershot compendium of my previous writings/posts on Sibiu (apologies for the dezordine si haos!)!
Both of the previous two above videos posted on youtube by Tioluciano
“Cuvinte pentru Gloante III (Sibiu),” Colonel Gh. Vaduva, nr. 21 (76) 22-28 mai 1991, “Armata Romaniei”
dupa 15:00 22 decembrie 1989
“S-a mai tras?”
Cpt. Cristian Teodorescu:
Nu. Dar in momentul cind noi am tras focul de avertisment au fost raniti doi tinerei. In nici un caz de focurile noastre. Gloantele au venit din spate, nu din directia noastra si nici de sus. Unuia dintre ei i-a explodat in umar. Veneau oameni la mine si imi spuneau ‘La mine in pod este cineva de doua zile. Mi-a fost frica sa urc sa vad ce-i acolo.”
Dan Mititi, elevul:
S-a tras din toate punctuale asupra scolii…Eu am adunat plutonul din coada care se retrasera in cazarma, au trecut pe platou (?) unde erau retinuti trei indivizi in salopete si cu cite doua pistole si mi-am dus cu elevii in dormitor. Nu s-a tras intimplator, ci ochit si foarte precis.
In batalion am avut un mort si 14 raniti. Din fericire, cei raniti au fost recuperati. Se trageau cu un anumit fel de gloante. Am adunat multe gloante din acelea. Le-am dat comisi de procurori. Au disparut. Ca multe alte probe.
Dan Badea, “Secretele Revolutiei,” Expres, nr. 22 (7-13 iunie 1994), pp. 8-9
“Secretele Revolutiei” (Dan Badea, Expres, 7-13 iunie 1994)
from Orwellian…Positively Orwellian (2006)
Lt. Col. Aurel Dragomir, former commander of the “Nicolae Balcescu” Military Officers School in Sibiu, described in 1994 those killed as “terrorists” in Sibiu in December 1989:
…On the morning of 22 December…I was informed that on the rooftops there were some suspicious persons. I saw 2-3 people in black jumpsuits. The Militia told me that they weren’t their people. At noon there appeared 10 to 15 people in black jumpsuits who opened massive gunfire on the crowds and soldiers. I ordered them to respond with fire. I headed to the infirmary—the reserve command site, and col. Pircalabescu [head of the Patriotic Guards] called and asked me “why was there gunfire?” I told him we were being attacked. He told me to cease fire. Ilie Ceausescu [Ceausescu’s brother, and an Army General] told me to surrender. I slammed the telephone down. Then [Army General] Stanculescu called. I told him that we are under attack. Stanculescu said to me: ‘Defend yourselves!’….The attackers had on black jumpsuits under which they had on civilian clothes….Weapons and ammunition that weren’t in the arsenal of the Army were found, guns with silencers were found, that aren’t in the Army’s arsenal….After the events declarations given to the investigating commissions disappeared, notebooks filled with the recordings of officers on duty (ofiterii de serviciu), and a map that noted from which houses gunfire came. The dead who were in jumpsuits and had several layers of clothing were identified: they were cadre from the Sibiu Interior Ministry (Militia and Securitate)…. (“black jumpsuits” emphases and “weapons and ammunition…” emphasis added; rest in original)[57]
Armata Poporului, “Sub tirul incrucisat…(II)” interviu cu Aurel Dragomir, nr. 46, noiembrie 1990 p. 3.
Finally, in this context, the comments of a Codrut H. in July 1990 about what he and other civilians found when they occupied Securitate headquarters in Brasov on the night of 22 December: “What appeared suspicious to me was that the Securitate there appeared to have been prepared [for something]…. Out front of the building there was a white ARO [automobile] in which there were complete antiterrorist kits [emphasis added].” What else did the civilians find there?…combinezoane negre.[58]
Sibiu, 19-22 December 1989
In Sibiu, Siani-Davies tells us:
Controversy also continues to surround a commercial TAROM flight, which is alleged to have brought up to eighty USLA troops from Bucharest to Sibiu on December 20, 1989. It is not clear if the USLA forces were actually on the airplane, or, even if they were, what they actually did in Sibiu…[Serban] Sandulescu (c1996), 57-58…suggests they were not members of USLA but the DIA [Army’s Intelligence Unit].[151]
From the standpoint of Siani-Davies’ unsuspecting reader such a conclusion may seem not only credible, but judicious. But one of Siani-Davies’ habits—identified negatively by even those who praise the book—is his tendency to draw negative equivalencies: i.e. there is about as much evidence to support x as there is to support y, in order to disprove or discount both propositions. In a review, Doris Mironescu writes:
“Very common are claims such as the following: ‘Finding the proof to sustain such an explanation of the events [that the Army’s Intelligence arm, the DIA simulated the “terrorist diversion,” to permit the Front’s takeover and a possible Warsaw Pact invasion of the country] is as difficult as proving that special units of the securitate took up arms against the revolution’ (p. 154). Mutually contradictory hypotheses are invoked in order to negate each other, not so much because of the weight of the claims, but through the ideological similarity of both.”[152]
This tendency definitely affects Siani-Davies’ analysis of the “terrorists” and its accuracy. To begin with, in the very book (Sandulescu) invoked by Siani-Davies, the head of the DIA (Battalion 404 Buzau), Rear Admiral Stefan Dinu, is quoted as having told the Gabrielescu commission investigating the December events (of which Sandulescu was a member) that “we hardly had 80 fighters in this battalion.”[153] It is known that 41 of them were in Timisoara from the morning of 18 December and only returned to their home base in Buzau on 22 December.[154] This makes it highly unlikely that they were on the 20 December TAROM flight to Sibiu that is in question.[155]
Contrast this with the signs that exist pointing to the mystery passengers as having been from the Securitate/Interior Ministry, in particular the USLA. Nicu Silvestru, chief of the Sibiu County Militia, admitted in passing in a letter from prison that on the afternoon of 19 December 1989, in a crisis meeting, Nicolae Ceausescu’s son, Nicu, party head of Sibiu County, announced that he was going to “call [his] specialists from Bucharest” to take care of any protests.[156] Ceausescu’s Interior Minister, Tudor Postelnicu, admitted at his trial in January 1990 that Nicu had called him requesting “some troops” and he had informed Securitate Director General Iulian Vlad of the request.[157] If they were, indeed, DIA personnel, why would Nicu have called Postelnicu, and Postelnicu informed Vlad of the request—would such a request not have been relayed through the Defense Minister?
The first two military prosecutors for Sibiu, Anton Socaciu and Marian Valer, identified the passengers as USLA. Even Nicu Ceausescu admits that this was the accusation when he stated in August 1990:
“…[T]he Military Prosecutor gave me two variants. In the first part of the inquest, they [the flight’s passengers] were from the Interior Ministry. Later, however, in the second half of the investigation, when the USLA and those from the Interior Ministry began, so-to-speak, to pass ‘into the shadows,’ – after which one no longer heard anything of them – they [the passengers] turned out to be simple citizens…”[158]
Beginning, at least as early as August 1990, with the allusions of Major Mihai Floca, and later seemingly indirectly confirmed by former USLA officer Marian Romanescu, it was suggested that when USLA Commander Ardeleanu was confronted at the Defense Ministry on the night of 23/24 December 1989, Ardeleanu reportedly admitted that “30 were on guard at [various] embassies, and 80 had been dispatched to Sibiu with a Rombac [aircraft] from 20 December 1989 upon ‘orders from on-high’.”[159] Finally, and along these lines, we bring things full circle—and recall our “phantoms in black” again in the process—with the testimony of Army officer Hortopan to the same Serban Sandulescu at the Gabrielescu Commission hearings:
Sandulescu: About those dressed in black jumpsuits do you know anything, do you have any information about whom they belonged to?
Hortopan: On the contrary. These were the 80 uslasi sent by the MI [Interior Ministry], by General Vlad and Postelnicu to guard Nicolae Ceausescu [i.e. Nicu]. I make this claim because Colonel Ardelean[u] in front of General Militaru, and he probably told you about this problem, at which I was present when he reported, when General Militaru asked him how many men he had in total and how many were now present, where each of them was: out of which he said that 80 were in Sibiu based on an order from his commanders. Thus, it is natural that these are who they were.[160]
Bringing us up to the morning of 22 December 1989, and setting the stage for what was to come, Lt. Col. Aurel Dragomir told the Army daily in November 1990:
Dragomir: Events began to develop quickly on 22 December. In the morning some of the students posted in different parts of the town began to observe some suspect individuals in black jumpsuits on the roofs in the lights of the attics of several buildings.
Reporter: The same equipment as the USLAsi killed out front of the Defense Ministry…
Dragomir: And on the roof of the Militia building there were three or four similar individuals…[161]
Of course, the fact that these individuals were posted on the top of the Militia building on this morning, speaks volumes in itself about their affiliation. Indeed, in a written statement dated 28 January 1990, Ioan Scarlatescu, (Dir. Comm. Jud. Sibiu), admitted that he was asked by the Army on that morning if the unknown individuals “could be from the USLA?”[162]
Armata Romaniei, “N-am nimic de ascuns,” nr. 22 (233), 1-7 iunie 1994, p. 7.
IATA DE CE N-A INTELES GORBACIOV PROVOCAREA ‘SUBTILA’ SI ‘MINUNATA’ A LUI GRIGORE CARTIANU DE LA ADEVARUL…DOVADA CLAR CA HABAR N-ARE NICI NASUL DE LA BASE1TV RADU MORARU NICI GRIGORE CARTIANU DESPRE IDENTITATEA REALA A ‘TURISTILOR RUSI’ IN DECEMBRIE 1989
Revine in actualitate faimoasa, mult-vestita “geanta diplomat” cu pistolul gasita in Sibiu in decembrie 1989…ha ha ha, fraieri, spun majoritatea romanilor–sau asa se pare–TVR-ul, armata, si ziarele de atunci au facut mare caz de aceasta misterioasa “geanta diplomat” pentru a intari “dezinformarea” cruda despre “asa-zisii teroristi” care toata lumea cu bunul simt stie acum n-au existat deloc…totul a fost diversiune…si in plus “s-a dovedit” ca “pistolul din geanta diplomat” a fost tras numai o singura data si nu in decembrie 1989…si, in sfarsit, problema este ca nu mai exista “proba” aceasta la procuratura militara (nici documentele despre cazul)…care insemna ca nu exista oficial…si, de aceea, poate ca n-a existat niciodata, dle…
Bine, deci sa incepem cu cea mai noua mentiune a cazului de fata:
Pentru a scăpa cu viaţă, cadrele MI rămase în cele două sedii se adăpostiseră la subsolul Miliţiei, abandonându-şi armamentul şi muniţia în fişetele din birouri. Imediat după încetarea focurilor (în jurul orei 16.30), mai mulţi civili aflaţi în zonă au pătruns în sediul Miliţiei, unde au devastat birourile şi s-au înarmat cu pistoalele-mitralieră pe care le-au găsit în respectivele încăperi. „Dintr-un dulap tip rastel eu am luat o geantă diplomat în care se afla un mecanism cu pistol”, a declarat Frohlich Adolf Horst, unul dintre civilii pătrunşi în incintă, atunci când a fost audiat de Procuratura Militară pentru „Dosarul Revoluţiei”.
ANCHETA
La scurt timp după restabilirea liniştii, cercetarea evenimentelor de la Sibiu a fost preluată de anchetatorii Parchetului Militar Braşov, conduşi de către procurorul Socaciu. Revoluţionarul Ioan Nemeş ne-a declarat că în acea perioadă a adunat tot felul de gloanţe din zidurile caselor în care s-a tras, precum şi părţi componente ale unor puşti cu lunetă, găsite prin poduri. Alţi localnici afirmă că mai multe simulatoare de foc, găsite în imobilele amplasate în jurul unor unităţi militare, au fost predate comisiei de anchetă, conduse de acelaşi Socaciu.
Tot acolo s-a predat şi o ciudată geantă diplomat în interiorul căreia era mascat un revolver cu care se putea deschide focul în mod discret. Imaginea acelui dispozitiv a apărut în mai multe ziare. După doi ani, anchetatorii au anunţat că toate aceste probe, alături de mai multe declaraţii de martor, au dispărut fără urmă şi nu au mai fost găsite niciodată.
NUMAI CA E FOARTE INTERESANT SA NE AMINTIM CINE AU CALATORIT CU SI AU ADUS IN SIBIU “GENTI DIPOMATI” IN ACESTE ZILE: USLASII (“turisti rusi”) COMANDATI DE CATRE PRINTISORUL, NICU CEAUSESCU, CARE AU VENIT CU ROMBAC-UL IN SEARA DE 20 DECEMBRIE 1989:
Monica N. Marginean: Sa revenim la datele concrete ale regiei de care vorbeam anterior. Cum arata, de pilda, povestea atit de dezbatuta la procesul lui Nicu Ceausescu a cursei ROMBAC, daca o privim din perspectiva Comisiei de ancheta?
fostul procuror Marian Valer: In mod normal, cursa de avion Bucuresti-Sibiu trebuia sa decoleze de pe aeroportul Baneasa, la orele 17,10 folosindu-se pe acest traseu avioane marca Antonov. In dupa-amiaza zilei de 20 decembrie, insa, in jurul orelor 17, deci in apropierea orei prevazute pentru decolarea cursei obisnuite, pasagerii pentru Sibiu au fost invitati si dusi la Aeroportul Otopeni unde au fost imbarcati intr-un avion marca ROMBAC care a decolat in jurul orelor 18,30 si a aterizat pe aeroportul Sibiu in jur de ora 19. Fac precizarea ca in dupa-amiaza aceleiasi zile, cu aproape 2 ore inaintea decolarii acestei curse, a aterizat pe aeroportul Otopeni avionul prezidential cu care Ceausescu s-a reintors din Iran. Conform datelor furnizate de agentia TAROM Bucuresti, in avionul respectiv spre Sibiu au fost imbarcati 81 pasageri. In radiograma cursei sint consemnate domiciile doar la o parte din pasageri, cu mentiunea ca unele sint incomplete, lipsind fie localitatea, fie strada, fie numarul, iar la restul pasagerilor figureaza doar mentiunile ,rezervat’ sau Pasaport RSR. In urma investigatiilor efectuate, au putut fi identificati doar 44 de pasageri, majoritatea avind domiciliul in municipul si judetul Sibiu, stabilindu-se ca au fost persoane trimise in delegatie la foruri tutelare din capitala, sau studenti plecati in vacanta, iar citiva domiciliati in judetul Alba. Mentionez ca asupra acestor persoane nu planeaza nici un dubiu. Dubiile sint create insa in primul rind de faptul ca mai multi pasageri figureaza cu domiciliul in municipiul Bucuresti, dar in realitate nu domiciliaza la adresele consemnate, iar la unele adrese sint intreprinderi. Un alt element creator de dubii il constituie prezenta in avionul respectiv a unui inspector de la Departmentul Aviatiei Civile, cu numele de Nevrozeanu, care nu figureaza pe lista pasagerilor si cu privire la care s-a stabilit ca, in trecut, se deplasa cu avionul in cazuri speciale doar pe relatia Moscova, fiind un bun cunoscator al limbii ruse. Mai multi pasageri sustin ca in partea dreapta din fata a avionului au sesizat un grup de barbati, mai inalti, atletici, imbracati sportiv, multi dintre ei fiind blonzi, grup care li s-a parut suspect. Aceste afirmatii se coroboreaza cu faptul ca in zona respectiva a avionului nu a stat nici unul din pasagerii identificati. Mai mult, verificindu-se la hotelurile din municipiul Sibiu persoane care aveau numele celor 37 de persoane neidentificate, s-a constatat ca doar un pasager neidentificat care figureaza pe listele TAROM-ului cu domiciliul in municipiul Bucuresti, care nu exista la adresa respectiva din localitate, a fost cazat la hotelul Bulevard, dar in registrul de evidenta figureaza cu un alt domiciliu din Bucuresti. Ambele domicilii, si cei din diagrama TAROM si cel de la hotel sint false. Cu ocazia acelorasi verificari s-a constatat ca in perioada respectiva in hotelurile din Sibiu au fost cazati multi turisti sovietici, in special la Imparatul Romanilor, Continental, si Bulevard, situate in zona centrala a municipiului. Fac mentiunea ca din hotelurile respective s-a tras asupra manifestantilor si a armatei. Am omis sa precizez ca pe aeroportul Otopeni, in avionul ROMBAC au fost incarcate sute de colete identice ca format, dimensiuni si culoare, de marime apropriata unei genti diplomat, precum si ca, cu citeva minute inaintea decolarii cursei spre Sibiu, de pe acelasi aeroport au decolat curse ROMBAC spre Timisoara si Arad. Consider ca, in legatura cu pasagerii neidentificati, sint posibile doua versiuni, respectiv sa fie au fost luptatorii U.S.L.A. trimisi in sprijinul lui Nicu Ceausescu, fie au fost agenti sovietici trimisi sa actioneze in scopul rasturnarii regimului Ceausescu.
Monica N. Marginean: Ce alte demersuri a facut Comisia de ancheta pentru elucidarea misterului celor 37 de pasageri neidentificati?
Marian Valer: Am luat contact cu unul din loctiitorii comandamentului trupelor U.S.L.A. din capitala, caruia i-am solicitat sa-mi puna la dispozitie pe cei trei insotitori U.S.L.A. ai avionului ROMBAC. Loctiitorul mi-a spus ca acestia au fost audiati de un procuror militar si nu mai este de acord sa fie audiati inca o data.
Monica M. Maginean: “MARIAN VALER: Asistam la ingroparea Revolutiei,” Expres nr. 33, septembrie 1990, p. 2.
Monica N. Marginean, “MARIAN VALER: Asistam la ingroparea Revolutiei,” Expres, nr. 33 (septembrie 1990), p. 2.
Sa continuam dialogul inceput acum citeva saptamini prin limpezirea unor aspecte din evenimentele lui decembrie 1989 la Sibiu, aspecte pe care dubla calitate de procuror si membru al Comisiei de ancheta va impiedicau sa le dati publicitatii. Deci, de fapt, ce a putut afla, in ciuda obstructiilor si piedicilor de tot felul, fostul procuror Marian Valer, despre implicarea unor elemente ale fostei securitati si militii in evenimentele singeroase din Sibiu?
In urma anchetelor desfasurate la Sibiu, rezulta ca la data evenimentelor din decembrie 1989, organele Ministerului de Interne aveau adoptate doua planuri de actiune in cazul aparitiei unei defectiuni antiregim sub forma revoltei sau manifestatiei anti-ceausiste ale populatiei, ori sub forma unei tentative de lovitura de stat militara. Astfel, in primul rind, pe baza ordinului ministrului de interne nr. 02600/1988, la data respectiva functia sus mentionata fiind detinuta de Tudor Postelnicu, ordin emis ca urmare a manifestatiilor anticeausiste de la Brasov, din 15 noiembrie 1987, s-a adoptat la nivelul Inspectoratului judetean Sibiu al M.I. un plan unic de actiune si interventie in cazul unor manifestatii, in care urmau sa fie implicate securitatea, militia, trupele de securitate si cele de pompieri din cadrul Ministerului de Interne. Intr-o asemenea eventualitate, un rol deosebit urmau sa detina plutoane de interventie special constituite, respectiv plutoantele Scutul, Soimii si U.S.L.A. In al doilea rind, in urma investigatiilor efectuate a rezultat ca organele M.I. mai aveau un plan secret de actiune impotriva unitatilor Ministerului Apararii in cazul unei tentative de lovitura de stat militara sau a altei atitudini antiregim a armatei. Probabil ca acest plan era in conexiune cu planul Z-Z, la care facea referire Ion Dinca in cazul procesului sau si care consta in acorduri secrete incheiate de Ceausescu cu 5 state arabe pentru acordarea de asistenta militara directa in cazul unui puci militar in Romania. In acest sens, in timpul evenimentelor din decembrie 1989 din Sibiu, armata a gasit o harta cu casele conspirative ale Securitatii din jurul unitatilor militare din municipiu, in care urmau sa fie plasate cadre de securitate care sa actioneze impotriva acestora, in eventualitatea dezicerii armatei de regimul ceausist. In urma investigatiilor efectuate, s-a constatat ca din asemenea case s-a actionat cu foc asupra unor unitati militare, incepind cu dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, deci dupa rasturnarea dictaturii. S-a mai constatat ca, in general, in casele respective locuiau foste cadre de securitate sau militie, care se pensionsera sau trecusera in rezerva, sau informatori al securitatii, precum si ca, dupa inceperea manifestatiilor anticeausiste la Sibiu, la casele respective au intrat autoturisme care aveau numere de inmatriculare din alte judete, de exemplu Constanta, Iasi, Bacau. Astfel asupra U.M. 01512, s-a tras din imobilul nr. 7 din str. Stefan cel Mare, situat vis-a-vis de pavilionul central ai acesteia, in care locuiau familii ale unui fost comandant al securitatii din Sibiu si un informator al securitatii, precum si din imobilele situate in str. Moscovei, paralela cu unitatea militara. Asupra U.M. 1606, s-a tras din imobilul cu nr. 47 de pe str. Moldoveanu, in care locuiau un fost sef al militiei judetului Sibiu, iar asupra U.M. 01080 s-a tras din vila Branga, de pe Calea Dumbravii, in care locuia cu familia un mare crescator de oi, precum si din vila unui medic. A mai rezultat ca locatarii imobilelor respective au lipsit de la domiciliu in timpul evenimentelor, parasindu-le cu citeva zile in prealabil, precum si ca in unele din aceste case nu s-au gasit urme de mobilier sau de obiecte casnice. Harta caselor conspirative ale securitatii si militiei a ajuns in posesia locotenent-colonelului Dragomir, comandantul garnizoanei Sibiu, dar acesta, fiind solicitat sa o depuna la comisia de ancheta, a motivat ca nu o mai gaseste.
UN REVOLUTIONAR SIBIEN DESPRE ISPRAVA USLASILOR IN ZILELE ACESTE:
Acesti emanati, aceste lichele, nu-si puteau face jocurile, acapararea puterii totale, precum si inaintasii lor Dej si Ceausescu, decat prin forta represiunii armate. Parte din armata a reactionat pasnic, datorita onor ofitzeri care au dovedit mai multa logica, parte din armata a jucat rolul de dusman al romanilor. La Sibiu, avem tot mai multe date care intaresc teoria ca Dragomir a fost teroristul Nr. 1 in acele zile, ajutat si de grupul USLA trimis de la Bucuresti la Sibiu, pentru protectia lui NC, si care s-au reantors la “locul faptei” dupa ce l-a pus pe Nicu in siguranta. Ei au fost aceia care au comis executiile din Piatza Mare in ziua de 21 decembrie ora 11,45 cu primele victime ucise sau ranite. Au fost repartizati in patru puncte ale pietii: In podul Casei Albastre, in podul actualei Primarii, in podul de deasupra Tunelului Generalului si in podul de deasupra magazinului Moda. De aici, au deschis foc inspre demonstranti. Au deschis foc si pe data de 22 decembrie inspre hotelul Imparatul Romanilor din acelasi pod de deasupra Tunelului Generalului care avea corespondent cu celelalte poduri dinspre magazinul Covorul. Aceste grupe ale USLA nu aveau insemne de grad sau arma, nu purtau boneta militara si aveau la dispozitie doua microbuze ale unitatii 01512 care i-a transportat in tot acest timp. Un grup al USLA era incepand din ziua de 21 decembrie ora 07 la sediul Judetenei de partid, ocupand garajul din curtea din sapate cu munitie si armament special. Se poate descoperi foarte repede, numele persoanelor care au fost trimise la SIBIU cu Rombacul in dupa-amiaza zilei de 20 decembrie, ca urmare a convorbirilor indelungate purtate de Nicu si Bucuresti, despre demonstratia anuntata pentru dimineata zilei de 21 decembrie de la Mag Dumbrava. In timpul convorbirii telefonice, in biroul lui Nicu se afla Traian Popsa, fostul director de la IJIM Sibiu, maiorul Dragomir, seful Garzilor judetene Pescaru, secretar al CJPCR Sibiu si Niculae Hurubean, prim secretar la Alba care se afla in trecere prin Sibiu. Aceste trupe USLA au purtat alternativ, combinezoane negre, uniforma militara sau haine civile…
Lovitura de stat cu spectatori, cum zice Cornel Dinu, a functionat atata timp cat au avut nevoie pentru a pune mana pe putere acesti derbedei bolsevici-kaghebisti.
Interesant, si semnificativ, chiar daca saitul acesta (http://securitatea.100free.com/documente/diplomat.htm) incearca sa-i scapa pe securisti basme curate , recunoaste ca geanta dipomat a fost…folosita de catre USLA “in misiune de insotire”:
Celebra “arma secreta” a securitatii din Sibiu, de care au facut atata caz inclusiv cei de la procuratura militara, era de fapt un simplu pistolet introdus intr-o geanta tip diplomat, folosit de catre cei de la USLA in misiuni de insotire. “Inventie” pur romaneasca, pistoletul avea adaptat un mecanism, care il facea utilizabil printr-o simpla apasare intr-un anume loc al manerului.
Cazul SIBIU
Monica N. Marginean, “MARIAN VALER: Asistam la ingroparea Revolutiei,” Expres, nr. 33 (septembrie 1990), p. 2.
Sa continuam dialogul inceput acum citeva saptamini prin limpezirea unor aspecte din evenimentele lui decembrie 1989 la Sibiu, aspecte pe care dubla calitate de procuror si membru al Comisiei de ancheta va impiedicau sa le dati publicitatii. Deci, de fapt, ce a putut afla, in ciuda obstructiilor si piedicilor de tot felul, fostul procuror Marian Valer, despre implicarea unor elemente ale fostei securitati si militii in evenimentele singeroase din Sibiu?
In urma anchetelor desfasurate la Sibiu, rezulta ca la data evenimentelor din decembrie 1989, organele Ministerului de Interne aveau adoptate doua planuri de actiune in cazul aparitiei unei defectiuni antiregim sub forma revoltei sau manifestatiei anti-ceausiste ale populatiei, ori sub forma unei tentative de lovitura de stat militara. Astfel, in primul rind, pe baza ordinului ministrului de interne nr. 02600/1988, la data respectiva functia sus mentionata fiind detinuta de Tudor Postelnicu, ordin emis ca urmare a manifestatiilor anticeausiste de la Brasov, din 15 noiembrie 1987, s-a adoptat la nivelul Inspectoratului judetean Sibiu al M.I. un plan unic de actiune si interventie in cazul unor manifestatii, in care urmau sa fie implicate securitatea, militia, trupele de securitate si cele de pompieri din cadrul Ministerului de Interne. Intr-o asemenea eventualitate, un rol deosebit urmau sa detina plutoane de interventie special constituite, respectiv plutoantele Scutul, Soimii si U.S.L.A. In al doilea rind, in urma investigatiilor efectuate a rezultat ca organele M.I. mai aveau un plan secret de actiune impotriva unitatilor Ministerului Apararii in cazul unei tentative de lovitura de stat militara sau a altei atitudini antiregim a armatei. Probabil ca acest plan era in conexiune cu planul Z-Z, la care facea referire Ion Dinca in cazul procesului sau si care consta in acorduri secrete incheiate de Ceausescu cu 5 state arabe pentru acordarea de asistenta militara directa in cazul unui puci militar in Romania. In acest sens, in timpul evenimentelor din decembrie 1989 din Sibiu, armata a gasit o harta cu casele conspirative ale Securitatii din jurul unitatilor militare din municipiu, in care urmau sa fie plasate cadre de securitate care sa actioneze impotriva acestora, in eventualitatea dezicerii armatei de regimul ceausist. In urma investigatiilor efectuate, s-a constatat ca din asemenea case s-a actionat cu foc asupra unor unitati militare, incepind cu dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, deci dupa rasturnarea dictaturii. S-a mai constatat ca, in general, in casele respective locuiau foste cadre de securitate sau militie, care se pensionsera sau trecusera in rezerva, sau informatori al securitatii, precum si ca, dupa inceperea manifestatiilor anticeausiste la Sibiu, la casele respective au intrat autoturisme care aveau numere de inmatriculare din alte judete, de exemplu Constanta, Iasi, Bacau. Astfel asupra U.M. 01512, s-a tras din imobilul nr. 7 din str. Stefan cel Mare, situat vis-a-vis de pavilionul central ai acesteia, in care locuiau familii ale unui fost comandant al securitatii din Sibiu si un informator al securitatii, precum si din imobilele situate in str. Moscovei, paralela cu unitatea militara. Asupra U.M. 1606, s-a tras din imobilul cu nr. 47 de pe str. Moldoveanu, in care locuiau un fost sef al militiei judetului Sibiu, iar asupra U.M. 01080 s-a tras din vila Branga, de pe Calea Dumbravii, in care locuia cu familia un mare crescator de oi, precum si din vila unui medic. A mai rezultat ca locatarii imobilelor respective au lipsit de la domiciliu in timpul evenimentelor, parasindu-le cu citeva zile in prealabil, precum si ca in unele din aceste case nu s-au gasit urme de mobilier sau de obiecte casnice. Harta caselor conspirative ale securitatii si militiei a ajuns in posesia locotenent-colonelului Dragomir, comandantul garnizoanei Sibiu, dar acesta, fiind solicitat sa o depuna la comisia de ancheta, a motivat ca nu o mai gaseste.
Monica Marginean: Intr-o convorbire telefonica de saptamina trecuta, va plingeati de unele afecte nedorite ale demisiei dumneavoastra. De fapt, despre ce este vorba?
Marian Valer: Am simtit la scurt timp dupa publicarea demisiei ca beneficiez de serviciile organizatiei domnului Virgil Magureanu….Revin ca sa arat ca la Satu Mare am fost urmarit in modalitati mai mult sau mai putin insidioase, de asemenea, in primele zile, la domiciliul parintilor mei s-au deplasat in mai multe rinduri indivizi care s-au interesat de soarta mea.
(”Asistam la ingroparea Revolutiei” Expres, nr. 33 septembrie 1990, p. 2)
“Dupa evenimente au disparut niste declaratii date la comisiile de ancheta, au disparut caietele brute de inregistrare de la ofiterii de serviciu, plus o harta in care am insemnat casele de unde s-a tras. Mortii care erau in combinezoane si aveau mai multe haine dedesubt i-am identificat: erau cadre ale M.I. din Sibiu (Militie si Securitate)….S-au gasit arme si munitii care nu sint in dotarea armatei, s-au gasit pistoale cu amortizor, care nu sint in dotarea noastra etc.”
(Aurel Dragomir cu Dan Badea, “Secretele Revolutiei,” Expres, nr. 22 ( 7-13 iunie 1994), pp. 8-9.)
SIBIU, 21 decembrie 1989
Doua autoturisme ARO si un autoturism Dacia au inconjurat grupul Piata Mare, facand arestari. Militienii din ARO albastru au facut 3 arestari, placand in viteza. Autoturismul 1-SB-3634 a demarat in viteza printre oameni, solicitand respectarea linistii si ordinei publice. ARO cu numarul 1-SB-1425 a fost intors cu rotile in sus si a fost incendiat de o tanara.
Astfel, din adresele numărul 68 000 07 din 7 ianuarie 1990 şi numărul 68000171 din 28 februarie 1990 ale Serviciului Independent Arme-Muniţie şi Substanţe Toxice din cadrul Inspectoratului general al Poliţiei rezultă că, inculpatul figurează în evidenţa deţinătorilor legali de arme, cu pistolul marca STAR calibrul 7,85mm şi 12 cartuşe acelaşi calibru. Pentru celelalte arme găsite în locuinţa din Sibiu şi anume:pistolul mitralieră AKM , calibrul 5,6 mm, pistolul SCHMIDT, carabină automatic marca G ARM, calibrul 5,5mm, carabina 7 x 64 SAKO, carabină BROWING şi puşcă de vânătoare cu alice, semiautomată,calibrul 12 mm, cât şi pentru muniţia:6 cartuşe –357 MAGNUM, 214 cartuşe calibul 12 mm , 66 cartuşe-300 V.I.N. , 140 cartuşe-7×64mm şi 506 cartuşe.
Ion Neata: “…Avea cartus inauntru, l-am extras imediat si am inceput sa studiez arma, stiti, eu sint la maistri militari, specialitatea armament. Mi-au trecut multe pusti prin mina, dar asa ,bijuterie’ inca nu am vazut. Este vorba de un Browning de mare precizie, calibru 5,6 mm de productie belgiana….Controlindu-l am gasit asupra sa urmatoarele: buletin de identitate pe numele Fanea Nicolae, legitimatie de serviciu, pe acelasi nume, din care rezulta ca este inginer la I.P.A.S….si o statie de emisie-receptie de tipul celor de la militie.”
[“On 23 December 1989 in Sibiu, a soldier participated in the capture of one Fanea Nicolae who was carrying a Belgian-made 5.6 mm Browning and “a radio transmitter-receiver of the type used by the Romanian ‘Militia’.
Ion Neata, interview by Major Mihai Floca, “Unde sint teroristii?,” Armata Poporului, no. 30 (25 July 1990), p. 3.”
De asemenea, la locuinţa inculpatului situată în Bucureşti,strada Cosmonauţilor nr.2-4, a fost găsit un pistol cu aer comprimat calibrul 4,5 mm , 23 cartuşe calibrul 7×64mm, un cartuş 300 V.I.N., 44cartuşe-357 MAGNUM, 3 cartuşe calibrul 12 mm, 498 cartuşe-calibrul 5,6mm, 50 cartuşe-calibrul 9mm lung, 27 cartuşe-calibrul 6,35mm, două cutii cu diaboluri –calibrul 4,5mm pentru care nu a posedat autorizaţie legală, aşa cum prevede articolul 2,litera f din decretul numărul 367/1971.
La locuinta lui Nicolae Andruta Ceausescu din Bucuresti
“arma cu luneta si 695 gloante calibru 5,6 mm”
[Victor Dinu, Romania Libera, 12 April 1990, p. 2.
During the trial of Nicolae Ceausescu’s brother, Nicolae Andruta Ceausescu, head of the Securitate’s Baneasa training academy, it was disclosed that at his home “a gun with an infra-red scope and 695 cartridges of 5.6 mm bullets were found.”
Continuare –declaraţia inculpatului Nicu Ceauşescu
Pr.-În legătură cu cea de a doua învinuire şi anume deţinerea, fără drept sau în condiţii nelegale, a mai multor arme de foc şi a muniţiei aferente acestora, a muniţiei în general, ce aveţi de spus? Deci aţi deţinut, şi câte astfel de arme, în ce condiţii?
In.-Da.
Pr.-Ce aveţi de relatat vizavi de această învinuire ?Deci, în primul rând, ce arme aţi deţinut la locuinţele dumneavoastră?
In.-Domnule preşedinte , acuma trebuie, ţin să specific acelaşi lucru-armele nu au fost găsite la locuinţa mea din Sibiu.Nici armele, nici muniţia. Armele au fost găsite la Centrul de Dresaj-Câini.
Pr.-Da.
In.-Armele erau proprietatea tatălui meu pe care le foloseam şi eu.
Pr.-Deci, care sunt aceste arme?
In.-Poftiţi?
Pr.-Care sunt aceste arme? Să-ncepem unde le-aţi deţinut şi cu ce titlu, să ne spuneţi.
In.-Aşa. Aceste arme, deci-nu ştiu exact denumirile…
Pr.-Cele din rechizitoriu corespundeau, ca să putem să vă facilităm…
In.-Da,da,da.
Pr.-Atunci aţi posedat un pistol mitralieră,fără serie, confecţionat tip CUGIR…
In.-Da.
Pr.-de 5,6 calibru?
In.-Da.
Pr.-Unde s-a aflat acest …
In.-Acest pistol mitralieră s-a aflat o perioadă la taică-miu, o perioadă la mine, o perioadă la Şcoala de câini.
Pr.-Când anume, de ce a ajuns la Şcoala de Câini?
In.-Păi, la Şcoala de Câini a ajuns în ziua de 22, când am spus, existând pericolul…
Pr.-Deci, până în 22, unde a fost?
In.-Păi,la…depinde de când?
Pr.-Deci, de-atuncia…
In.-Bun. La Sibiu ,deci, de 2 ani de zile ca să nu mai…la mine!
Pr.-Era al dumneavoastră?
In.-Nu!
Pr.-Dar?
In.-Era al lui taică-miu, io-l foloseam. De fapt, ar…ăăă…regimul era în felul următor(puţin mai complicat),deci în fosta Direcţie 5 a fostului Departament al Securităţii Statului avea, din câte cunosc eu, toate armele înregistrate. Ea se ocupa de înregistrarea lor, deci,practic trecerea lor în registru sau în … asta de port-armă, muniţie, întreţinere, toate celelalte probleme. Am avut două discuţii, în legătură cu aceste arme, cu fostul şef al Direcţiei a 5-a ,respectiv fost general sau actual general-Marin Neagoe.
Şi l-am întrebat: toate armele sunt normale?(armele care erau în posesia mea). Mi-a spus:„Nu e nici o problemă, toate armele sunt trecute în evidenţa miliţiei şi există un permis general pe ele).
Pr.-Deci aţi auzit că există un permis general pe aceste arme?
In.-Pe fiecare, adică toate sunt trecute pă un singur permis.
Pr.-Aparţinând cui?
In.-Aşa.
Pr.-Deci există un permis ! Ce fel de permis?
In.-Un permis de arme în care sunt trecute toate armele care există în casă…
Pr.-Un permis pe numele cui? Sau pentru cine?Sau al cui?
In.-Această întrebare n-am pus-o.
Pr.-Nu vi se pare nefiresc că n-aţi pus-o?
In.-Nu!
Pr.-Şi că v-aţi mulţumit?…Da.
In.-Nu mi se … ştiţi de ce? Să vă spun foarte sincer –datorită faptului că era Departamentul Securităţii Statului.
Pr.-Acest pistol-mitralieră, de tip CUGIR, calibrul 5,6, de cât timp se află în detenţia dumnea, în deţinerea dumneavoastră?
In.-Doi ani jumate.
Pr.-„Am deţinut un pistol mitralieră-calibrul 5,6, tip Cugir, primit în urmă cu circa doi ani, de la tatăl meu…”. Pistolul SCHMIDT, unde l-aţi avut, tot la Sibiu? Pistol Schmidt?
In.-Pe care aveam permis de port-armă sau…?
Pr.-Pistolul SCHMIDT ca atare, şi pe urmă cu permisul…
In.-Păi, nu ,dar nu ştiu care este, vă rog să mă scuzaţi, da’ io nu ştiu exact, după denumire, cum arată, asta e partea mai…ăăă…
Pr.-Problema aceasta de tip de arme militare sau nu şi de mărci , nici nouă nu ne este foarte familiară, dar…
In.-În rechizitoriu spune că io-am avut permis de port –armă cu un singur pistolet.
Pr.-Câte pistoale aţi avut atunci? Câte pistoale,pistolete aţi deţinut?
In.-SCHMIDT? Păi, dacă-i aici e…tot de 2 ani de zile.
Pr.-Ca număr vă întreb.
In.-Păi, câte sunt în rechizitoriu.
Pr.-Nu, nu! Câte aţi avut dumneavoastră? Nu ştiaţi câte arme?
In.-Nu!
Pr.-„Nu pot preciza câte pistolete am deţinut…”
Dar, la Bucureşti, câte v-au fost găsite în maşină?
„…dar,la Bucuresti, au fost găsite în maşina cu care călătoream 2 pistolete,…”. Vă aparţineau acestea ?
In..-Da.
Pr.-„…care îmi aparţineau .” Câte carabine aţi avut?
In.-Două.
Pr.-Două sau trei?
In.-Două puşti de vânătoare şi două de 5,6 fiindcă şi…
Pr.-Deci două? Două cu lunetă şi două fără?
In.-Da.
Pr.-„Am mai deţinut 2 carabine cu lunetă şi 2 puşti de vânătoare”. Toate acestea la Sibiu, ce-am discutat?…
Pr.-Toate acestea la Sibiu, ce-am discutat până acuma?
In.-Da.
Pr.-„Toate acestea în locuinţa mea, din Sibiu, până la data de 22 decembrie…”
Cine a dispus să fie duse la Şcoala de Câini? Când,înainte de a pleca spre aeroport?
In.-Nu! Dimineaţa la şapte.
Pr.-„…când, dimineaţa, eu am dispus să fie transportate la Şcoala de Creştere şi Dresaj-Câini”. În locuinţa din Cosmonauţilor aţi deţinut un pistol de tip aer comprimat?
In.-Cred că da. Da!
Pr.-„Am deţinut la locuinţa din Bucureşti, strada Cosmonauţilor, un pistol de tir, cu aer comprimat, marcă germană”.
Contestaţi muniţia şi tipul de muniţie şi numărul din procesele verbale, care le-aţi văzut la dosar?
In.-Nu,păi…
Pr.-Că s-ar fi găsit la locuinţa dumneavoastră, că vă aparţineau?
In.-A, tot ce se poate! Acuma, singurul lucru, care pot să spun io , e că n-am văzut procesul verbal de percheziţie, da’, merg pe bună credinţă, înseamnă că aşa e.
Pr.-Da, atuncia ne puteţi dumneavoastră spune câte anume?
In.-Nu!Nu.
Pr.-„Am deţinut muniţie atât la locuinţa mea din Sibiu,…
In.-La Sibiu toată a fost dusă la…
Pr.-…care a fost, şi ea, transportată, la Centrul de Creştere şi Dresaj-Câini…”
La Bucureşti aţi avut muniţie? În Cosmonauţilor?
In.-Cred că da. Dacă spun c-am avut …
Pr.-„…şi cred c-am avut muniţie şi la locuinţa din Bucureşti”.
In.-Am înţeles că s-a găsit un cartuş, două cartuşe,mă rog.
Pr.- „Nu pot reda numeric şi, ca tip, muniţia deţinută , dar consider reale menţiunile din actele de la dosar”. Acestea v-au fost,în parte, date de tatăl dumneavoastră sau le-aţi primit dumneavoastră personal,sau cum? Aceste arme : carabine, puşti cu lunetă, pistoale?
In.-Da. Adică, am încercat de la început să explic un lucru. Deci nu numai astea le-aveam. Aveam la Direcţia 5-a mai multe.
Pr.-Nu. Asupra dumneavoastră şi-n locuinţele dumneavoastră?
In.-Bun!Asupra mea s-a găsit un pistol.
Pr.-Aşa.
In.-Dar…ăăă…problema care e – ei se ocupau de toate problemele astea.
Pr.-De unde aţi primit acestea despre care am vorbit?
In.-Aa, bun! O parte, de exemplu, o parte le-am primit şi eu, o parte erau de la tată-miu.
Pr.-„O parte din aceste arme le primisem de la tatăl meu , altele le primisem în mod direct.”
In.-Aşa. De exemplu, pistol…
Pr.-„Cert este că generalul Neagoe îmi comunicase că, pentru toate aceste arme există înregistrări legale , precum şi un permis general, iar eu nu am cerut alte precizări.”
Consideraţi că le deţineţi legal,practic?Consideraţi că sunteţi în deţinerea legală a acestor arme şi a acestor muniţii?
In.-Foarte greu de spus.Adică, domnule preşedinte, vă daţi seama că, în funcţia pe care o aveam io, ca să deţin permis, adică să obţin permis de port-armă şi muniţie aferentă era un lucru foarte simplu.Era, practic îl chemam pe cel de la…
Pr.-În funcţia în care…
In.-Era…
Pr.-…aţi deţinut-o, multe probleme le puteaţi rezolva foarte simplu,dar, aicea, este altă problemă.
In.-Bun, io-am…
Pr.-Tocmai în funcţia pe care o deţineaţi, eraţi dator să cunoaşteţi dispoziţiile legilor şi legislaţiei române.
In.-…am plecat de la buna…
Pr.-Vizavi de această legislaţie…
In.-Da?
Pr.-…dumneavoastră vă consideraţi un om cu studii superioare şi cu o anumită…deci, din acest punct de vedere consideraţi legală, privitor la legea română ?
In. -Am de făcut 2 precizări: nu cunosc legea din ` 71 privind regimul armelor …
Pr.-Deci nu cunoaşteţi această lege?
In.-Da.Aşa. Şi…ăăă…la momentul respectiv, consideram legal, dacă era vorba de…
Pr.-„Nu cunosc legea, actul normativ din 1971, privind regimul armelor şi muniţilor…”
In.-Da’ , acuma cunoscând, ştiu că nu-i legal.
Pr.-Şi deci, atunci, apreciaţi că sunteţi în cadrul unei deţineri legale?
In.-Nu,acuma…
Pr.-Nu acuma. Atunci ?
In.-Atuncia? Atuncia da, fiind…
Pr.-„…şi am considerat, în permanenţă, că mă aflu într-o deţinere legală a armamentului şi muniţiei, abia acum realizând că am încălcat dispoziţiile legale.”
Aţi avut,totuşi, un permis de port-armă ?
In.-Da.
Pr.-Şi la acest permis de port-armă, ce armă era trecută?
In.-Un pistol .
Pr.-Cine, de ce vi s-a dat? L-aţi solicitat dumneavoastră sau…?
In.-Nu! Era singura armă care nu provenea de la Direcţia 5.
Pr.-Da.
In.-Şi provenea direct de la Postelnicu. Şi-atuncia, când am zis , mi-au dat arma…
Pr.-Nu vi s-a părut normal că pentru acest pistol aveţi permis de port-armă, iar pentru toate celelalte-şi pe numele dumneavoastră categoric-?
In.-Dupa-ceea. Ăsta a fost şi motivul pentru care l-am întrebat pe Neagoe.
Pr.-E clar!
„Eu am primit un pistolet de la…direct de la Tudor Postelnicu şi un permis pentru acest pistolet, şi atunci l-am întrebat pe generalul Neagoe despre situaţia celorlalte arme, aflând despre ceea ce am numit un permis general”. În legătură cu aceste probleme, legate de învinuirea , în legătură cu armamentul şi muniţia mai aveţi ceva de declarat?
In.-Nu. Nu.
Pr.-În conformitate cu dispoziţiile legale, dacă aţi relatat tot ceea ce-aţi avut de relatat în legătură cu învinuirea, Instanţa vă va adresa câteva întrebări.
Did the black-suited ones have any affiliation to any institution? After all, is it not odd that so many of them would appear to be dressed in the same garb? In 1990, an engineer, Mircea Georgescu, expressed his frustration about the post-December disappearance of the “terrorists” in Sibiu, Nicu Ceausescu’s fiefdom, as follows:
“Who fired from the attics of Sibiu on 21-22 December 1989? Who are the so-called terrorists? Where are their guns with scopes and unmistakable cadence? Silence on all fronts:…
c) A fighter from the guards, along with his brother, captured in these days (23-25 dec.) some 8 securisti among whom: one about 45-50 years old, at the State Theater Sibiu, we surrendered him to the Commander at the Army House. He was taken under guard by 4 civilian fighters (one in front had a club in his hand) and by a soldier with a gun at his side. He was dressed in a vest (like a smith’s) and a pant-suit (combinezon) that was black or a very dark grey…brown with short hair, well-built and 1,70-1,75 m tall….What, nobody knows anything about this guy either?…[emphases added]”[56]
Lt. Col. Aurel Dragomir, former commander of the “Nicolae Balcescu” Military Officers School in Sibiu, described in 1994 those killed as “terrorists” in Sibiu in December 1989:
…On the morning of 22 December…I was informed that on the rooftops there were some suspicious persons. I saw 2-3 people in black jumpsuits. The Militia told me that they weren’t their people. At noon there appeared 10 to 15 people in black jumpsuits who opened massive gunfire on the crowds and soldiers. I ordered them to respond with fire. I headed to the infirmary—the reserve command site, and col. Pircalabescu [head of the Patriotic Guards] called and asked me “why was there gunfire?” I told him we were being attacked. He told me to cease fire. Ilie Ceausescu [Ceausescu’s brother, and an Army General] told me to surrender. I slammed the telephone down. Then [Army General] Stanculescu called. I told him that we are under attack. Stanculescu said to me: ‘Defend yourselves!’….The attackers had on black jumpsuits under which they had on civilian clothes….Weapons and ammunition that weren’t in the arsenal of the Army were found, guns with silencers were found, that aren’t in the Army’s arsenal….After the events declarations given to the investigating commissions disappeared, notebooks filled with the recordings of officers on duty (ofiterii de serviciu), and a map that noted from which houses gunfire came. The dead who were in jumpsuits and had several layers of clothing were identified: they were cadre from the Sibiu Interior Ministry (Militia and Securitate)…. (“black jumpsuits” emphases and “weapons and ammunition…” emphasis added; rest in original)[57]
According to the Army’s semi-official account of the December events, in the area of the Cernica and Pustnicu forests and the Brick Factory in Bucharest (apparently in the vicinity of vilas of Postelnicu and Valentin Ceausescu), a tank unit under the command of Captain Ion Anghel “engaged in battle with terrorist elements that were on foot and in ABIs,” the latter being a vehicle exclusively belonging to the USLA, as was noted earlier.[134]
Sibiu, 19-22 December 1989
In Sibiu, Siani-Davies tells us:
Controversy also continues to surround a commercial TAROM flight, which is alleged to have brought up to eighty USLA troops from Bucharest to Sibiu on December 20, 1989. It is not clear if the USLA forces were actually on the airplane, or, even if they were, what they actually did in Sibiu…[Serban] Sandulescu (c1996), 57-58…suggests they were not members of USLA but the DIA [Army’s Intelligence Unit].[151]
From the standpoint of Siani-Davies’ unsuspecting reader such a conclusion may seem not only credible, but judicious. But one of Siani-Davies’ habits—identified negatively by even those who praise the book—is his tendency to draw negative equivalencies: i.e. there is about as much evidence to support x as there is to support y, in order to disprove or discount both propositions. In a review, Doris Mironescu writes:
“Very common are claims such as the following: ‘Finding the proof to sustain such an explanation of the events [that the Army’s Intelligence arm, the DIA simulated the “terrorist diversion,” to permit the Front’s takeover and a possible Warsaw Pact invasion of the country] is as difficult as proving that special units of the securitate took up arms against the revolution’ (p. 154). Mutually contradictory hypotheses are invoked in order to negate each other, not so much because of the weight of the claims, but through the ideological similarity of both.”[152]
This tendency definitely affects Siani-Davies’ analysis of the “terrorists” and its accuracy. To begin with, in the very book (Sandulescu) invoked by Siani-Davies, the head of the DIA (Battalion 404 Buzau), Rear Admiral Stefan Dinu, is quoted as having told the Gabrielescu commission investigating the December events (of which Sandulescu was a member) that “we hardly had 80 fighters in this battalion.”[153] It is known that 41 of them were in Timisoara from the morning of 18 December and only returned to their home base in Buzau on 22 December.[154] This makes it highly unlikely that they were on the 20 December TAROM flight to Sibiu that is in question.[155]
Contrast this with the signs that exist pointing to the mystery passengers as having been from the Securitate/Interior Ministry, in particular the USLA. Nicu Silvestru, chief of the Sibiu County Militia, admitted in passing in a letter from prison that on the afternoon of 19 December 1989, in a crisis meeting, Nicolae Ceausescu’s son, Nicu, party head of Sibiu County, announced that he was going to “call [his] specialists from Bucharest” to take care of any protests.[156] Ceausescu’s Interior Minister, Tudor Postelnicu, admitted at his trial in January 1990 that Nicu had called him requesting “some troops” and he had informed Securitate Director General Iulian Vlad of the request.[157] If they were, indeed, DIA personnel, why would Nicu have called Postelnicu, and Postelnicu informed Vlad of the request—would such a request not have been relayed through the Defense Minister?
The first two military prosecutors for Sibiu, Anton Socaciu and Marian Valer, identified the passengers as USLA. Even Nicu Ceausescu admits that this was the accusation when he stated in August 1990:
“…[T]he Military Prosecutor gave me two variants. In the first part of the inquest, they [the flight’s passengers] were from the Interior Ministry. Later, however, in the second half of the investigation, when the USLA and those from the Interior Ministry began, so-to-speak, to pass ‘into the shadows,’ – after which one no longer heard anything of them – they [the passengers] turned out to be simple citizens…”[158]
Beginning, at least as early as August 1990, with the allusions of Major Mihai Floca, and later seemingly indirectly confirmed by former USLA officer Marian Romanescu, it was suggested that when USLA Commander Ardeleanu was confronted at the Defense Ministry on the night of 23/24 December 1989, Ardeleanu reportedly admitted that “30 were on guard at [various] embassies, and 80 had been dispatched to Sibiu with a Rombac [aircraft] from 20 December 1989 upon ‘orders from on-high’.”[159] Finally, and along these lines, we bring things full circle—and recall our “phantoms in black” again in the process—with the testimony of Army officer Hortopan to the same Serban Sandulescu at the Gabrielescu Commission hearings:
Sandulescu: About those dressed in black jumpsuits do you know anything, do you have any information about whom they belonged to?
Hortopan: On the contrary. These were the 80 uslasi sent by the MI [Interior Ministry], by General Vlad and Postelnicu to guard Nicolae Ceausescu [i.e. Nicu]. I make this claim because Colonel Ardelean[u] in front of General Militaru, and he probably told you about this problem, at which I was present when he reported, when General Militaru asked him how many men he had in total and how many were now present, where each of them was: out of which he said that 80 were in Sibiu based on an order from his commanders. Thus, it is natural that these are who they were.[160]
Bringing us up to the morning of 22 December 1989, and setting the stage for what was to come, Lt. Col. Aurel Dragomir told the Army daily in November 1990:
Dragomir: Events began to develop quickly on 22 December. In the morning some of the students posted in different parts of the town began to observe some suspect individuals in black jumpsuits on the roofs in the lights of the attics of several buildings.
Reporter: The same equipment as the USLAsi killed out front of the Defense Ministry…
Dragomir: And on the roof of the Militia building there were three or four similar individuals…[161]
Of course, the fact that these individuals were posted on the top of the Militia building on this morning, speaks volumes in itself about their affiliation. Indeed, in a written statement dated 28 January 1990, Ioan Scarlatescu, (Dir. Comm. Jud. Sibiu), admitted that he was asked by the Army on that morning if the unknown individuals “could be from the USLA?”[162]
Gheorghe Cocos povesteste cum el si sotia sa au fost impuscati cu gloante DUM-DUM “care se spune ca nu exista, dar totusi exista”
Vedeti clip-ul 4:55-6:23
posted by tioluciano on youtube on 22 December 2009 cu cuvintele aceste
“Documentarul “SIBIU 1989” LDTV(comprimat 15,4 MB, format WMV, 212kbps, 384 x 288 pixels,13 fps)
Documentar lansat într-o proiectie publica in data de 21 decembrie 2009, de la ora 18.00, la Casa de Cultura a Sindicatelor Sibiu, Sala STUDIO
Producator versiune originala : Octavian Repede ( sibiuvideo@gmail.com , sau Octavian Repede-0747/990495)
———————————————————————-
mai mult despre gloantele DUM-DUM in decembrie 1989:
MEN IN BLACK: The Recurring Theme of “Black Jumpsuits”
Part of the great riddle of the “terrorists” concerns their clothing. In Brasov, it was noted the individual arrested on 23 December firing a 5.65 mm Thomson automatic was wearing a “black jumpsuit.” The descriptions go by different names—“combinezoane negre,” “salopete negre,” or “de culor inchis,” for example—but they all note the black or dark outfits of many of those suspected of being “terrorists.”
It is critical to note that we have evidence that the focus on the black clothing of those identified as “terrorists” occurred among participants at the time, and is not merely some expost facto artifact. Major A.D. of Directorate V-a (probably Major Aurel David) recounted in early 1991 that while under arrest on 27 December 1989, the Army soldiers guarding him asked “If” as Major A.D. had sought to convince them, “it isn’t Ceausescu’s guard [i.e. V-a]” who was firing, “then who are the black-shirted ones [emphasis added]?”[52] The report of the SRI [the Securitate’s institutional successor] on Timisoara indirectly confirms Army suspicion when alleging that Army Colonel Constantin Zeca gave the order after 22 December 1989, to shoot at anybody “in a blue, navy blue, or black jumpsuit.”[53] Why this clothing in particular, and why the suspicion then?
Some of those shot as “terrorists” turn out to have been wearing “black jumpsuits.” Bucking the hegemony of official, elite interpretations denying the very existence of the “terrorists,” a poster calling himself “Danka” posted the following on the Jurnalul National web forum in April 2006:
“22 decembrie 1989, military unit 010_ _ at the edge of the Branesti forest.
The Branesti forest houses one of the largest munitions depots around the capital. It is said that an explosion at this depot would destroy the Pantelimon neighborhood from the beginning of the no. 14 tram [route]. Towards evening gunfire opened on the unit from the railroad. Everything was a target, [and] small caliber arms and semi-automatic weapons were being used [emphasis added; note: possible reference to 5 mm weapons]. Based on the flashes from the gun-barrels it appeared that there were 3 persons hiding among the tracks who opened fire with the goal of creating panic. The soldiers came out of their barracks and set up in the car-park under trucks. They couldn’t stay inside the buildings, “the terrorists” were shooting the windows [out]. Even though an alert had been given earlier in the day, nobody was prepared to respond except those on duty. A group of soldiers with officers and n.c.o.s equipped with AK-47s, and TT pistols launched an attack from the surrounding area. All reached their destined locations without problem by nightfall, in part because the intruders were preoccupied with maintaining a continuous gunfire on the unit. At a given moment, the soldiers opened fire, the gunfight lasted less than 10 minutes. Their little UZIs weren’t equipped for long-distance and thus could not stand up to the renowned AK 47. One of the terrorists was shot in the head, while the other two were wounded when they tried to flee through a field leading away from the military unit. The three were transported to the guard post where the lights were turned on (until then the unit had been in complete darkness) and we realized that one of the two survivors was in fact a woman. All three were olive-skinned, clothed in black jumpsuits [emphasis added] and the two wounded survivors struggled to say something in Arabic. After a half hour an ARO [vehicle] of the Army arrived saying they had come from the Chief of Staff’s Division and they took all three. After a few days all the soldiers who participated in the activities of that night were made to sign a declaration pledging not to divulge anything about what had happened. All of this is true and can easily be verified.”[54]
Another small group of people wearing “black jumpsuits” held a military convoy under fire near the city of Buzau. On the evening of 23 December 1989, a military convoy from Piatra Neamt en route to Bucharest reached the community of Maracineni near Buzau. Members of the local military unit told the soldiers from Piatra Neamt that
…the unit had been attacked by two people, a civilian and Militia NCO, who disappeared with an Oltcit [car] and an ABI vehicle [an armored transport used exclusively by the Securitate’s USLA]. Shortly after [being told] this, gunfire opened on the convoy. And gunfire reopened on the local military unit….those from the unit fired back with ordinance that lit the sky, in this way enabling them to observe a group of 3-4 armed people, wearing black jumpsuits (“salopete negre”) who were shooting while constantly changing position. At the same time, on the radio frequencies of the convoy, they received messages about coming devastating attacks, and even Soviet intervention. All of these proved to be simple disinformation. The next day, in a moment of calm, villagers brought the soldiers food, and related how the terrorists had occupied attics of their houses. They said they [the occupiers] were Romanians and that in a few words they had ordered [the villagers] to let them into the attics of their houses….In general, they shot at night, but on 25 December the cannonade continued during the day…. Curiously, the ‘fighting’ in Maracineni continued until 30 December. Who and for whom were they trying to impress? [emphasis added][55]
Indeed, there are three key aspects here: 1) this was not a heavily populated area, thereby undermining arguments about “operetta-like” fake warfare to impress the population, 2) it is difficult to explain this episode as the result of “misunderstandings” between units, and 3) the gunfire lasted well over a week, a fact that is difficult to ascribe to confusion.
Did the black-suited ones have any affiliation to any institution? After all, is it not odd that so many of them would appear to be dressed in the same garb? In 1990, an engineer, Mircea Georgescu, expressed his frustration about the post-December disappearance of the “terrorists” in Sibiu, Nicu Ceausescu’s fiefdom, as follows:
“Who fired from the attics of Sibiu on 21-22 December 1989? Who are the so-called terrorists? Where are their guns with scopes and unmistakable cadence? Silence on all fronts:…
c) A fighter from the guards, along with his brother, captured in these days (23-25 dec.) some 8 securisti among whom: one about 45-50 years old, at the State Theater Sibiu, we surrendered him to the Commander at the Army House. He was taken under guard by 4 civilian fighters (one in front had a club in his hand) and by a soldier with a gun at his side. He was dressed in a vest (like a smith’s) and a pant-suit (combinezon) that was black or a very dark grey…brown with short hair, well-built and 1,70-1,75 m tall….What, nobody knows anything about this guy either?…[emphases added]”[56]
Lt. Col. Aurel Dragomir, former commander of the “Nicolae Balcescu” Military Officers School in Sibiu, described in 1994 those killed as “terrorists” in Sibiu in December 1989:
…On the morning of 22 December…I was informed that on the rooftops there were some suspicious persons. I saw 2-3 people in black jumpsuits. The Militia told me that they weren’t their people. At noon there appeared 10 to 15 people in black jumpsuits who opened massive gunfire on the crowds and soldiers. I ordered them to respond with fire. I headed to the infirmary—the reserve command site, and col. Pircalabescu [head of the Patriotic Guards] called and asked me “why was there gunfire?” I told him we were being attacked. He told me to cease fire. Ilie Ceausescu [Ceausescu’s brother, and an Army General] told me to surrender. I slammed the telephone down. Then [Army General] Stanculescu called. I told him that we are under attack. Stanculescu said to me: ‘Defend yourselves!’….The attackers had on black jumpsuits under which they had on civilian clothes….Weapons and ammunition that weren’t in the arsenal of the Army were found, guns with silencers were found, that aren’t in the Army’s arsenal….After the events declarations given to the investigating commissions disappeared, notebooks filled with the recordings of officers on duty (ofiterii de serviciu), and a map that noted from which houses gunfire came. The dead who were in jumpsuits and had several layers of clothing were identified: they were cadre from the Sibiu Interior Ministry (Militia and Securitate)…. (“black jumpsuits” emphases and “weapons and ammunition…” emphasis added; rest in original)[57]
Finally, in this context, the comments of a Codrut H. in July 1990 about what he and other civilians found when they occupied Securitate headquarters in Brasov on the night of 22 December: “What appeared suspicious to me was that the Securitate there appeared to have been prepared [for something]…. Out front of the building there was a white ARO [automobile] in which there were complete antiterrorist kits [emphasis added].” What else did the civilians find there?…combinezoane negre.[58]
Sibiu, 19-22 December 1989
In Sibiu, Siani-Davies tells us:
Controversy also continues to surround a commercial TAROM flight, which is alleged to have brought up to eighty USLA troops from Bucharest to Sibiu on December 20, 1989. It is not clear if the USLA forces were actually on the airplane, or, even if they were, what they actually did in Sibiu…[Serban] Sandulescu (c1996), 57-58…suggests they were not members of USLA but the DIA [Army’s Intelligence Unit].[151]
From the standpoint of Siani-Davies’ unsuspecting reader such a conclusion may seem not only credible, but judicious. But one of Siani-Davies’ habits—identified negatively by even those who praise the book—is his tendency to draw negative equivalencies: i.e. there is about as much evidence to support x as there is to support y, in order to disprove or discount both propositions. In a review, Doris Mironescu writes:
“Very common are claims such as the following: ‘Finding the proof to sustain such an explanation of the events [that the Army’s Intelligence arm, the DIA simulated the “terrorist diversion,” to permit the Front’s takeover and a possible Warsaw Pact invasion of the country] is as difficult as proving that special units of the securitate took up arms against the revolution’ (p. 154). Mutually contradictory hypotheses are invoked in order to negate each other, not so much because of the weight of the claims, but through the ideological similarity of both.”[152]
This tendency definitely affects Siani-Davies’ analysis of the “terrorists” and its accuracy. To begin with, in the very book (Sandulescu) invoked by Siani-Davies, the head of the DIA (Battalion 404 Buzau), Rear Admiral Stefan Dinu, is quoted as having told the Gabrielescu commission investigating the December events (of which Sandulescu was a member) that “we hardly had 80 fighters in this battalion.”[153] It is known that 41 of them were in Timisoara from the morning of 18 December and only returned to their home base in Buzau on 22 December.[154] This makes it highly unlikely that they were on the 20 December TAROM flight to Sibiu that is in question.[155]
Contrast this with the signs that exist pointing to the mystery passengers as having been from the Securitate/Interior Ministry, in particular the USLA. Nicu Silvestru, chief of the Sibiu County Militia, admitted in passing in a letter from prison that on the afternoon of 19 December 1989, in a crisis meeting, Nicolae Ceausescu’s son, Nicu, party head of Sibiu County, announced that he was going to “call [his] specialists from Bucharest” to take care of any protests.[156] Ceausescu’s Interior Minister, Tudor Postelnicu, admitted at his trial in January 1990 that Nicu had called him requesting “some troops” and he had informed Securitate Director General Iulian Vlad of the request.[157] If they were, indeed, DIA personnel, why would Nicu have called Postelnicu, and Postelnicu informed Vlad of the request—would such a request not have been relayed through the Defense Minister?
The first two military prosecutors for Sibiu, Anton Socaciu and Marian Valer, identified the passengers as USLA. Even Nicu Ceausescu admits that this was the accusation when he stated in August 1990:
“…[T]he Military Prosecutor gave me two variants. In the first part of the inquest, they [the flight’s passengers] were from the Interior Ministry. Later, however, in the second half of the investigation, when the USLA and those from the Interior Ministry began, so-to-speak, to pass ‘into the shadows,’ – after which one no longer heard anything of them – they [the passengers] turned out to be simple citizens…”[158]
Beginning, at least as early as August 1990, with the allusions of Major Mihai Floca, and later seemingly indirectly confirmed by former USLA officer Marian Romanescu, it was suggested that when USLA Commander Ardeleanu was confronted at the Defense Ministry on the night of 23/24 December 1989, Ardeleanu reportedly admitted that “30 were on guard at [various] embassies, and 80 had been dispatched to Sibiu with a Rombac [aircraft] from 20 December 1989 upon ‘orders from on-high’.”[159] Finally, and along these lines, we bring things full circle—and recall our “phantoms in black” again in the process—with the testimony of Army officer Hortopan to the same Serban Sandulescu at the Gabrielescu Commission hearings:
Sandulescu: About those dressed in black jumpsuits do you know anything, do you have any information about whom they belonged to?
Hortopan: On the contrary. These were the 80 uslasi sent by the MI [Interior Ministry], by General Vlad and Postelnicu to guard Nicolae Ceausescu [i.e. Nicu]. I make this claim because Colonel Ardelean[u] in front of General Militaru, and he probably told you about this problem, at which I was present when he reported, when General Militaru asked him how many men he had in total and how many were now present, where each of them was: out of which he said that 80 were in Sibiu based on an order from his commanders. Thus, it is natural that these are who they were.[160]
Bringing us up to the morning of 22 December 1989, and setting the stage for what was to come, Lt. Col. Aurel Dragomir told the Army daily in November 1990:
Dragomir: Events began to develop quickly on 22 December. In the morning some of the students posted in different parts of the town began to observe some suspect individuals in black jumpsuits on the roofs in the lights of the attics of several buildings.
Reporter: The same equipment as the USLAsi killed out front of the Defense Ministry…
Dragomir: And on the roof of the Militia building there were three or four similar individuals…[161]
Of course, the fact that these individuals were posted on the top of the Militia building on this morning, speaks volumes in itself about their affiliation. Indeed, in a written statement dated 28 January 1990, Ioan Scarlatescu, (Dir. Comm. Jud. Sibiu), admitted that he was asked by the Army on that morning if the unknown individuals “could be from the USLA?”[162]
Specialistii lui Nicu…
Nicu Silvestru, chief of the Sibiu County Militia, admitted in passing in a letter from prison that on the afternoon of 19 December in a crisis meeting, Ceausescu’s son announced that he was going to “call [his] specialists from Bucharest” to take care of any protests (“Baricada,” no. 45, 1990). Ceausescu’s Interior Minister, Tudor Postelnicu, admitted at his trial in January 1990 that Nicu had called him requesting “some troops” and he had informed Securitate Director General Iulian Vlad of the request (“Romania Libera,” 30 January 1990.)
The rewriting of the story of the Revolution, the “tourists,” and the “terrorists” was already in full swing, when in August 1990, Nicu wryly observed:
“…[T]he Military Prosecutor gave me two variants. In the first part of the inquest, they [the flight’s passengers] were from the Interior Ministry. Later, however, in the second half of the investigation, when the USLA and those from the Interior Ministry began, so-to-speak, to pass ‘into the shadows,’ — after which one no longer heard anything of them — they [the passengers] turned out to be simple citizens…” (interview with Nicu Ceausescu in “Zig-Zag,” no. 20, 21-27 August 1990).
Acesti emanati, aceste lichele, nu-si puteau face jocurile, acapararea puterii totale, precum si inaintasii lor Dej si Ceausescu, decat prin forta represiunii armate. Parte din armata a reactionat pasnic, datorita onor ofitzeri care au dovedit mai multa logica, parte din armata a jucat rolul de dusman al romanilor. La Sibiu, avem tot mai multe date care intaresc teoria ca Dragomir a fost teroristul Nr. 1 in acele zile, ajutat si de grupul USLA trimis de la Bucuresti la Sibiu, pentru protectia lui NC, si care s-au reantors la “locul faptei” dupa ce l-a pus pe Nicu in siguranta. Ei au fost aceia care au comis executiile din Piatza Mare in ziua de 21 decembrie ora 11,45 cu primele victime ucise sau ranite. Au fost repartizati in patru puncte ale pietii: In podul Casei Albastre, in podul actualei Primarii, in podul de deasupra Tunelului Generalului si in podul de deasupra magazinului Moda. De aici, au deschis foc inspre demonstranti. Au deschis foc si pe data de 22 decembrie inspre hotelul Imparatul Romanilor din acelasi pod de deasupra Tunelului Generalului care avea corespondent cu celelalte poduri dinspre magazinul Covorul. Aceste grupe ale USLA nu aveau insemne de grad sau arma, nu purtau boneta militara si aveau la dispozitie doua microbuze ale unitatii 01512 care i-a transportat in tot acest timp. Un grup al USLA era incepand din ziua de 21 decembrie ora 07 la sediul Judetenei de partid, ocupand garajul din curtea din sapate cu munitie si armament special. Se poate descoperi foarte repede, numele persoanelor care au fost trimise la SIBIU cu Rombacul in dupa-amiaza zilei de 20 decembrie, ca urmare a convorbirilor indelungate purtate de Nicu si Bucuresti, despre demonstratia anuntata pentru dimineata zilei de 21 decembrie de la Mag Dumbrava. In timpul convorbirii telefonice, in biroul lui Nicu se afla Traian Popsa, fostul director de la IJIM Sibiu, maiorul Dragomir, seful Garzilor judetene Pescaru, secretar al CJPCR Sibiu si Niculae Hurubean, prim secretar la Alba care se afla in trecere prin Sibiu. Aceste trupe USLA au purtat alternativ, combinezoane negre, uniforma militara sau haine civile…
Dinel Staicu: „Misiunea mea a fost sa-l infiltrez pe Sandu in prefectura“
Ca fost comandant al grupei a II-a de patrundere si capturare din cadrul Militiei doljene, Dinel Staicu a fost bagat pina la briu in evenimentele din „22“. Cind a plecat din politie, in ’92, a luat cu el multe secrete. Dar nu a lepadat uniforma, pina nu a dezvaluit ce rol a avut el pe scena miscarilor revolutionare de la Craiova. Reproducem, mai jos, parte din marturiile livrate de ex-capitanul Dinel Staicu, pe 8 aprilie 1992, revistei craiovene Cartel.Dinel Staicu a circulat in zilele acelea fara oprelisti, intrind si iesind in prefectura, de fiecare data fiind inarmat, in ciuda perchezitiilor care i se faceau. Interesant daca in scriptele unitatii din acea perioada figureaza ridicarea armei sale, pentru ca, daca nu, inseamna ca, de acum, fostul ofiter poate sa posede si in prezent arme de foc. Dupa ce a fost consemnat la domiciliu timp de sase zile, pentru portul armei in evenimente, el si-a reluat misiunea: „… De data asta reusesc, il infiltrez atit de bine pe domnul Sandu, imi era doar sef si sefii trebuie sa stea in fata“.
Implicat si in cercetarea cauzelor din care se tragea in perioada aceea in Valea Rosie (cartier secerat metru cu metru de gloante), silit de catre fostul comandant al militiei, colonelul Langa, sa-i dau dreptate generalului Rosu, referitor la existenta unor gloante vidia in urma condamnarii la domiciliu, Dinel Staicu incearca o diversiune pentru inlaturarea celor care luasera conducerea (Nisipeanu, Popa), montind studentii aflati pe pozitii in Casa Studentilor. Actiunea lui de atunci a dat gres. La citva timp dupa aceasta, un alt grup de interes din prefectura n-a mai ratat. El poate fi admirat si astazi in fruntea judetului. La ora aceea, militia facea inca politica. Desi a stat inca in cazarma, securitatea (col. Gheorghe) „a imprumutat d-lui D. Staicu doua TAB-uri si citiva oameni din plutonul USLA al Securitatii (nu cel al militiei), desi cei de la Securitate primisera ordin sa nu mai ridice armament. Dar dl Staicu venea din partea Frontului…
In urma cercetarilor facute de el in Valea Rosie, Staicu sustine ca n-au fost teroristi (desi el insusi este un contraexemplu), pregatirea lui de baza (comandant al grupei a 2-a USLA) fiind si pentru diversiune, si pentru dezinformare. Parerea lui este ca armata a tras milioane de cartuse si ca, peste tot unde au fost unitati militare, pamintul s-a umplut de treburi. Numai ca il contrazice unitatea militara din Craiovita unde nu s-a tras. (…)
Dinel Staicu se considera singurul implicat cu adevarat in evenimentele din decembrie „singurul care-i capacitasem pe toti,… si totul a fost cum am vrut eu“. De aici sa intelegem ca artizanul „Revolutiei“ craiovene a fost un locotenent de militie?
Referitor la activitatea de atunci a sefilor lui, Staicu declara: „In zilele de dupa erau: Langa, Vaduva, Velicu, Sandu… Erau prezenti mai mult cu fizicul, in rest erau absenti total. Cam asta a fost aportul lor. Erau un fel de ostatici… Atunci, ceea ce puteai sa lucrezi era cam ceea ce am facut eu. Sa-i organizez pe studenti, sa linistesc starea de spirit“.
In ceea ce priveste vinovatii pentru victimele din decembrie ’89, pentru ca s-a tras in Craiova, Staicu e de parere ca „sint vinovati cu intentie si vinovati fara intentie, adica vinovati din culpa, asa-zisii incompetenti. Ca au fost generali sau au fost plutonieri, nu are importanta doar daca au avut capacitate de decizie“.
La intrebarea daca in Craiova evenimentele ar fi putut sa se desfasoare fara varsare de singe, ni se raspunde: „Cu o conditie, daca in Craiova n-ar fi existat unitati militare“.
Si iata ca, dupa atita osteneala, lt. maj. Staicu Dinel nici macar nu a fost avansat, de aceste binefaceri beneficiind „unii care n-au avut nici in clin, nici in mineca cu Revolutia“. Intr-un tirziu a fost totusi inaintat la gradul de capitan, ocazie cu care a avut urmatoarea conversatie cu colonelul (de-acum, generalul de miine? Asta ne-ar mai lipsi – n.r.) Sandu: „Ba, eu te-am facut capitan la exceptional. Imi pare rau, cam ai dreptate, dar de ce-mi strigi chestia asta? „…Dumneavoastra ati inceput“. In ceea ce priveste institutia in care a lucrat capitanul Staicu, relativ la „curatirea“ personalului, dl Staicu este drastic: „Este imposibil sa faca asa ceva, pentru ca ar trebui sa lichidezi 80-90% din efective, ceea ce nu se face peste noapte, se face in timp“.
Iata ca, pe masura ce trece timpul, capitanul isi pierde prietenii, care uita ca au fost avansati la exceptional datorita lui si incep sa-l marginalizeze. (Dl Sandu, pe care-l consideram… zice: „Mai putin Staicu – de la arme – referitor cu participarea la o sedinta“). Simtind aceasta marginalizare, Staicu, orientat deja spre zona afacerilor (deschisese chiar un gratar impreuna cu un amic de-ai sai, care i-a creat baza economica a „viitorului om de afaceri“, inca din anul 1990), ca orice politist care se respecta s-a apucat de cu totul altceva decit ii lasa dreptul legea, avind in vedere ca inca era functionar public. In virtutea experientei cu negustorii in general pentru ca „Eram anchetator la cercetare penala, in general lucram la dosare economice, de comert. D-aia ma pricep acum la afaceri, ca am invatat de la negustori“.
Si cum militia este „casa negustorilor“, a avut de unde invata.
Craiova: Finally, there is the case of one of the big personalities of the post-Ceausescu era, Dinel Staicu, a one-time soccer club mogul and owner of a kitschy Ceausescu nostalgic restaurant and park/museum.[48] Apparently, he “shot 63 bullets during the events,” but “according to him ‘only 11 to 13 stupid people died”[49]:
“Dinel Staicu moved about in those days unhindered, entering and exiting the prefecture, each time being armed, despite the interrogations to which he had been subject. It would be interesting to know if the seizure of his weapons was recorded because, if not, it means, he still possesses them [the article dates from 1992]. After he was confined to his home for six days, for carrying an arm during the events, he resumed his mission: ‘This time I succeeded to infiltrate Mr. Sandu, since he was my boss and bosses must stay at the helm.’ Implicated during this period in the policing of Valea Rosie (a neighborhood that had been raked by gunfire), forced by the former Militia commander, Colonel Langa, to verify to General Rosu [Army], the existence of vidia bullets following his confinement to his home, Dinel Staicu attempted a diversion in order to replace those who had seized power (Nisipeanu, Popa), …Although [technically-speaking] it was still confined to barracks, the Securitate (col. Gheorghe) ‘lent Mr. D. Staicu two TAB vehicles and some men from the Securitate’s USLA platoon (not from the Militia), even though the Securitate had been ordered not to carry arms. But Mr. Staicu came on behalf of the Front…’
Following the inspection he performed in Valea Rosie, Staicu maintained that there were no terrorists (despite the fact that he himself is an example that contradicts such a denial), his basic training (Commander of Group 2-a USLA) being both for diversion and disinformation. His opinion is that the Army fired millions of cartridges and that anywhere there was a military unit, the earth filled up with them. Only that the military unit from Craiovita where there was no firing disputes this (…)[50]
In other words, a member of the USLA denies the existence of vidia bullets and “terrorists”….
Craiova, decembrie 1989, Infirmeria Regimentului 26 mecanizat „Rovine”, cartierul Valea Roşie. În confuzia creată de Ceauşeşti la Timişoara şi apoi în toată ţara, armata, securitatea şi miliţia se învrăjbiseră între ele. Preţ de câteva zile noi soldaţii eram duşmani cu toţi şi duşmanii tuturor. Lipsiţi de orice pregătire tactică şi fizică, soldaţii trăgeau la cel mai mic semn sau anunţ de „teroriştii ne atacă unitatea”. Câţiva camarazi au pierit din cauza focului deschis de tovarăşii lor pentru că nu au stat la consemn. Alţii au făcut pe Rambo şi i-am găsit după câteva zile cu creierii zburaţi pe caldarâm în oraş, unde ieşiseră să facă ei dreptate. Alţii au căzut loviţi de gloanţe DUM-DUM bine plasate prin cască, deşi stăteau liniştiţi în tranşeele dinspre Parcul Poporului. Pe toţi i-am avut la infirmerie şi i-am dus personal cu targa la morga Spitalului Militar din vecinătate. Pentru un raport venit din partea comandantului de atunci căpitan Constantin Neagoe vezi aici. Pentru un raport al acelor zile vezi şi aici.
Am fost privilegiat că eram sanitar la infirmeria Regimentului şi am fost scutit de săpat tranşee sau de acţiuni de luptă. Am fost privilegiat pentru că aici se deşertau desagii cu istorisiri din misiunile ofiţerilor. Am fost privilegiat pentru că aici se tratau emoţional şi fizic oamenii care se luptau cu necunoscutul şi cu necunoscuţii. Privilegiile nu s-au încheiat în noaptea de Ajun când din pricina focului deschis de camarazii noştri de la Divizie împotriva unor duşmani neidentificaţi ne-a sărit în aer depozitul de carburaţi din vecinătatea infirmeriei. Întrucât în apropiere se afla depozitul de materiale şi depozitul de muniţie, s-a decis evacuarea infirmeriei. În noaptea aceea am stat planton lângă materiale şi m-am rugat ca nicicând altcândva pentru viaţa mea. În eventualitatea morţii, mi se închideau toate perspectivele, nu prea multe şi nu prea senzaţionale oricum, dintre care revederea Corneliei (actuala soţie) era cea mai presantă. Am făcut jurăminte şi m-am lăsat pe mâna lui Dumnezeu.
Noaptea a trecut luminată de exploziile butoaielor cu carburanţi într-un schimb de focuri infernal între noi şi „ceilalţi”, despre care nici acum nu ştim cine sunt. Rachete erau lansate pe cer şi explodau întâlnind obiecte cu muniţie sau aparatura electronică la bord. Ofiţerii (cei care nu se ascunseseră pe sub paturi) îşi urlau comenzile către nişte soldaţi în termen cu priviri absente, care le preluau cu întârziere. Haosul începea de regulă dimineaţa pe la 3 când indivizi necunoscuţi deschideau focul soldaţilor din tranşee, lăsându-ne pe noi să ne luptăm cu umbrele lor. Abia difuzarea execuţiei lui Ceauşescu a oprit acest spectacol suprarealist şi lucrurile au început să reintre în normal.
Între timp „eroii” noştri reuşiseră să distrugă sala de operaţii din secţia de Chirurgie a Spitalului militar, în care au intrat literalmente cu tancul, au perforat blocurile din vecinătate, ne-am făcut inutilizabil parterul celor două blocuri ale cazarmei noastre, ne-am distrus depozitul de carburanţi şi ne-am irosit muniţia. Practic aproape ne-am scos singuri din luptă. Apoi au început să sosească ajutoarele în hrană şi medicamente. Ca singurul care ştiam franceză dintre infirmieri am fost obligat să mă reprofilez pe farmacie şi să pun la punct depozitul de medicamente al unităţii. Am început să mâncăm ceva mai bine. Ni s-a promis reducerea perioadei de stagiu militar. Aşa a fost, astfel încât până la urmă am fost eliberat la 12 luni. Cel mai mare lucru dintre toate era că am rămas în viaţa în ciuda confuziei existente atunci în armată şi ni se deschidea perspective mai bune decât sub dictatura lui Ceauşescu. Cel mai dulce dintre toate era că Dumnezeu îmi aducea la mâna mea pe toţi duşmanii: caporalii care îşi bătuseră joc de mine şi de ceilalţi „pufani” în perioada de instrucţie, caporalul de la Contra-informaţii care se jucase cu mine de-a şoarecele şi pisica, subofiţerii şi ofiţerii care încuviinţaseră un regim de prost tratament asupra soldaţilor din motive religioase. Mai devreme sau mai târziu toţi oamenii au nevoie de medicamente şi de îngrijiri medicale. Trebuie doar să aştepţi suficient.
Craiova, decembrie 2010, cartierul „Ethos” din Romaneşti. Locuiesc de şase luni la câteva sute de metri de poligonul de pregătire fizică şi de unitatea militară unde mi-am satisfăcut întreg stagiul militar. Câte o lună lună pentru fiecare dintre cele două petrecute în stagiu militar. Acum nu mai sunt singur, ci împreună cu Cornelia şi cu cele trei fiice pe care ni le-a dăruit Dumnezeu în cei 18 ani de căsnicie. Ca militar în termen nu mi s-au acordat ieşiri în oraş sau permisii acasă. Acum am venit în Craiova să predic Evanghelia în oraş şi în Oltenia. Pot considera perioada petrecută acum o răscumpărare a timpului pierdut în 1989-90. Din păcate nu mai pot răscumpăra vieţile pierdute. Dumnezeu are şi un simţ al umorului, dar şi un perfect simţ al dreptăţii. După … 21 de ani. Mai sunt puţine zile şi voi face 40 de ani. Să fie un nou început?
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 28, 2014
(purely personal views as always, based on two decades of prior research and publications)
Hungarian language broadcast of Vojvodina (Novi Sad) TV, 24 December 1989. Several claims from people who participated in the capture of terrorists (see 4:14) and claim those captured were foreign (see 5:01; at 5:35 reference to location of Vinga, Arad county http://en.wikipedia.org/wiki/Vinga ) — most interesting is the claim at approx. 5:50-6:50 in Arad (live shots of fighting in Arad follow from approx. 7:00 to 8:30): keep in mind these are people who claim to have participated in the capture of the “terrorists”
the speaker in brown talks about the County Council building coming under heavy gunfire from about 2 am, that the terrorists apparently parachuted people in somewhere between Timisoara and Arad, that they had succeeded in capturing 17 of them, he verifies they are definitely foreigners, and clarifies that they are presumably Libyans but they don’t know for sure; there was firing at the Bank, the Post Office, the Stadium, etc.
1989-es romániai forradalom Arad, Temesvár courtesy of V. Joki
Published on Dec 22, 2014
Az 1989-es romániai forradalom a kelet-európai rendszerváltozások között a legvéresebb volt. Az ország diktátorát, Nicolae Ceaușescut és feleségét Elena Ceaușescut elűzték és kivégezték. A romániai forradalom előtt a többi kelet-európai ország békés úton oldotta meg a rendszerváltást; Románia volt az egyedüli ország a vasfüggöny mögött, ahol az átmenet erőszakos módon zajlott.
A Wikipédiából, a szabad enciklopédiából
A film, az Újvidéki Televízió (Vajdaság) híradójának készült: 1989 dec. 24.
another previously unseen Hungarian language video
Sorin said that on the eve of the revolution they were working over at the Park Hotel [Arad] which has a clear field of fire towards the army barracks. People in civilian clothes and carrying heavy bags began arriving from Bucharest. “We knew they were police and that they were bringing guns and we told the army but they took no notice. In the end that was where the sniping was from. The Manager of the Park was in on it. She’s called Sanda Kern and she took holidays every year in West Germany and had a foreign car. Her husband’s a barman at the airport. Do you know what she is doing now? She’s a member of the Arad National Salvation Front.”
Harvey Morris, “Changing of the Guard for Doina Cornea,” The Independent (London), 15 January 1990, p. 12.
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 21, 2009
Iată cum descrie această tragedie supravieţuitorul Ovidiu Păiuş: ”După ce am trecut de jumătatea Podului „Decebal” s-a început să se tragă bestial asupra noastră. Parbrizul camionului a fost dintr-o dată dezintegrat, fiind împroşcaţi cu mii de cioburi de sticlă, care mi-au intrat în gură, nas şi urechi, simţind însă o durere mai mare în palma stângă. Ulterior aveam să aflu că un glonţ „dum-dum” a explodat lângă capul meu! Norocul meu a fost că în clipa respectivă palmele mâinilor îmi acopereau faţa, schijele intrând în mâna stângă. Atât eu cât şi Andrei Safaleru ne-am lăsat pe spate, între scaune. Am deschis ochii, eram speriat că am orbit. Am reuşit să-l văd pe şoferul Ciumedean Dănuţ căzut peste volan, curgându-i sângele din gură. Mai târziu am aflat că un glonţ ieşit prin gură, i-a rupt patru dinţi. Speriat mi-am întors capul în cealată parte, tocmai când mandibula lui Doru Miclea a fost străpunsă de un glonţ. Dintr-o dată mandibula „i-a sărit” câţiva centimetri în faţă şi un şuvoi de sânge i-a ţâşnit pe gură! Atunci Andrei Safaleru a făcut o greşeală capitală, s-a ridicat în fund, după care s-a aruncat pe burtă. În noua sa poziţie l-au străpuns 17 gloanţe! Unul i-a intrat în plămân, iar restul, până la 17 gloanţe, în bazin şi în rinichi! Tot atunci, un glonţ „dum-dum” m-a lovit în laba piciorului. În momentul exploziei, adidasul mi-a fost smuls din picior! Apoi cabina basculantei s-a rabatat înainte şi am căzut de pe pod între malul râului Mureş şi intrarea în Ştrand! După circa 40 – 50 de minute am fost adunaţi de militarii care au inspectat zona, să vadă pe cine au împuşcat!” („Întrebătorul din Agora”, vol.I, p. 268 – 278).
În seara zile de 22 decembrie se încheie cea de-a doua etapă a Revoluţiei din Decembrie 1989 la Arad, respectiv „revoluţia de catifea”, nonviolentă, şi începe cea de-a treia etapă, pe care am numit-o violentă, „revoluţia de sânge”, care durează până după 25 decembrie 1989, când au fost executaţi soţii Ceauşescu, însă ultimele focuri de armă s-a auzit până în 28 decembrie.
La scurt timp după preluarea puterii de către Comitetul Frontului Democratic Român, în după-amiaza zilei de 22 decembrie a început o diversiune concentrată, care a luat prin surprindere pe toată lumea. Analizând evenimentele din decembrie 1989 de la Arad am constatat că întreaga diversiune s-a desfăşurat pe mai multe paliere. Primul palier a fost la nivelul înspăimântării populaţiei, apoi, al doilea pentru intimidarea primei structuri de putere create de revoluţionarii care au intrat în sediul fostului Comitet judeţean de partid, iar al treielea palier a fost la nivelul structurilor militare, de apărare, care au primit o serie de informaţii şi ordine contradictorii. Toate cele trei nivele de diversiuni au fost foarte bine orchestrate de cineva care a acţionat din umbră, fără să mai poată fi depistat până în prezent.
La circa două ore de la preluarea puterii au început să apară primele zvonuri alarmante că există forţe ascunse care îl vor apăra pe Ceauşescu. Lumea începea să vorbească despre trupe de comando speciale, respectiv despre „terorişti”.
La ora 15,20 a apărut zvonul că apa este otrăvită în Arad! Avertismentul a fost rostit de la balconul Consiliului, de unde, cu puţin timp în urmă, liderul revoluţiei din acest oraş a declarat Aradul oraş liber, apoi s-au perindat la microfon o mulţime de vorbitori. „După un timp, după ce a apărut zvonul că apa este otrăvită, nu ştiu exact cât timp a trecut – ne-a mărturisit revoluţionara Ofelia Călugăru – când tocmai aveam eu microfonul în mână, a venit o informaţie care ne-a liniştit. S-a apropiat de mine un domn, care mi-a spus:”Mă numesc Trifa Ioan şi am venit să vă anunţ că apa nu este otrăvită în Arad, personal vin de la laborator, unde mi s-a confirmat acest lucru!”.
Temuţii generali Nuţă şi Mihalea de la Timişoara sosesc la Arad
În seara şi noaptea zilei de 22. decembrie 1989 Aradul a fost teatrul de desfăşurare a unei ample acţiuni de diversiune psihologică, care a născut şi întreţinut o psihoză teroristă în rândul populaţiei şi a creat suspiciune şi confuzie între forţele care trebuiau să menţină stabilitatea. Psihoza a fost amplificată odată cu sosirea la Arad a doi generali M.I., Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu cu mai mulţi „colaboratori”. Având în vedere densitatea evenimentelor întâmplate în cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie 1989, vom prelua, pentru autenticitatea relatării, această secvenţă din Raportul Comisiei Senatoriale, menţionat mai sus.
În ziua de 17 decembrie 1989, cei doi generali au fost trimişi la Timişoara din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Ei au făcut parte din grupa operativă, alături de alţi generali din armată şi ofiţeri superiori, trimişi de Ceauşescu pentru organizarea lichidării „tulburărilor”.
„După fuga soţilor Ceauşescu, cei doi generali, intenţionând să revină la Bucureşti, s-au urcat în avionul care făcea cursa regulată Timişoara – Bucureşti, dar care în 22 decembrie 1989, din lipsa de pasageri suficienţi, a suplinit şi cursa Arad – Bucureşti, astfel că avionul a făcut o escală la Arad. Cursa a avut o mare întârziere, trebuia să plece din Arad la orele 17,50, dar a aterizat abia după orele 21,00. Era un „RomBac 111”, din care au coborât iniţial pasagerii pentru Arad. După ce la Bucureşti, gl. Zărnescu, comandantul aviaţiei civile, a interzis continuarea zborului, pasagerilor rămaşi în avion li s-a comunicat că datorită condiţiilor meteorologice avionul nu mai poate pleca la Bucureşti, că vor continua zborul a doua zi şi se va asigura transportul acestora la gară sau la hotel. Cei doi generali au plecat de la aeroport spre hotel cu autoturismul şefului compartimentului antiterorist (M.I.).
În acelaşi avion era şi un grup de 5 revoluţionari din Timişoara, în frunte cu Lorin Fortuna, care doreau să ajungă la Bucureşti, la Televiziune şi la FSN. Acest grup s-a întors la Timişoara încă din seara respectivă.
Pasagerii pentru Bucureşti, în număr de 29, au fost cazaţi la hotelul „Parc”.
În cursul serii, de la Bucureşti, în numele gl. Guşe, s-a trimis armatei, din nou, alarma de luptă generală. Gl.lt. Călinoiu a ordonat deplasarea la Arad a efectivelor de la Lipova. Mr. Diaconescu a şi pornit spre municipiu cu 300 militari, 20 TAB-uri şi 10 tancuri. La UM 01380 din Cetate s-a primit indicativul „Fanfara”, ceea ce însemna luarea măsurilor necesare împotriva unui atac iminent asupra Aeroportului. Blindatele au fost dispuse circular în jurul pistei de aterizare.
La sediul consiliului, pe la ora 20, a sunat pe telefonul operativ Ion Iliescu, s-a interesat de situaţia existentă în Arad. A spus să se ia legătura cu Timişoara, pentru că are informaţii că se trage în Piaţa Operei. Judecătorul Trifa Ioan, care a fost cooptat în conducerea Comitetului Frontului Democratic Român din Arad, s-a interesat la Timişoara, apoi a mai apucat să vorbească cu Bucureştiul, să confirme că, într-adevăr, se trage în Timişoara, după care telefonul operativ s-a întrerupt.
Pe celelalte telefoane, au apărut şi răspândit în continuare fel de fel de ştiri alarmante, potrivit cărora elicoptere inamice care zboară la mică înălţime se apropie de Valea Mureşului spre Arad, a fost minat podul CFR peste Mureş, o coloană de 30-40 de autovehicule pline de securişti vin de la Timişoara spre Arad. La întâmpinarea acestora au fost trimise 7 tancuri la staţia PECO din Aradul Nou, dar ulterior, motivând că nu rămân forţe de rezervă suficiente, aceste tancuri au fost retrase.
De la cercetarea prin radiolocaţie a parvenit ştirea potrivit căreia dinspre Deva se apropie o formaţie de elicoptere.
La ora 19,40, la UM 01380, din Cetate, s-a primit informaţia că la sediul Inspectoratului M.I. se trage, apoi că a fost atacată Poşta centrală. Toate s-au dovedit a fi informaţii false. În jurul orei 22,30, generalii Nuţă şi Mihalea au sunat de la hotelul Parc la sediul Miliţiei, întrebând de ofiţerii Cioflică, Răşină, Sălceanu sau Văduva (locţiitorul lui Cioflică), dar niciunul nu se găsea acolo. În personalul de miliţie şi securitate a intrat panica, cei doi generali fiind cunoscuţi ca şefi cu un comportament foarte dur faţă de subordonaţi.
În UM Cetate, ofiţerii Statului Major, împreună cu mr. Bădălan şi Său, de la Marea Unitate din Oradea, pregăteau pe hărţi sistemul de apărare al Unităţii Militare şi al oraşului. S-a discutat problema capturării celor doi generali, suspectaţi de genocid săvârşit la Timişoara. Mr. Marcu a pornit spre Consiliu, pentru a consulta şi revoluţionarii.
După ora 23 au fost trase primele focuri de armă. Mr. Marcu afirmă că primul cartuş a fost tras cu aprobarea sa de către cpt. Memetea, ca avertisment, pentru a se face linişte la sediu. Atunci, ca răspuns,
s-a tras asupra Consiliului Judeţean. S-au stins luminile şi s-a executat foc masiv şi prelungit din clădire în afară. Alţi martori afirmă că prima dată au fost trase focuri răzleţe asupra consiliului din diferite clădiri din jurul pieţii.
În piaţă, mulţimea continua să cânte „Ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e!”
Pe la ora 24 s-a deschis foc din hotelul „Parc” şi dinspre Ştrandul „Neptun” asupra UM din Cetate, de unde s-a răspuns cu foc masiv. Un ziarist englez şi un corespondent de la Radio Budapesta au reuşit să pătrundă în clădirea întunecată şi „asediată” a Consiliului.
La Aeroport, după orele 0,00 (23.12. 1989), s-a primit un ordin de la lt.col. Drăghicescu Nicolae (comandantul regimentului de aviaţie de la Timişoara) să fie blocată pista de aterizare pentru că se prevede un atac aerian iminent asupra Aeroportului. Când au ieşit cele trei autovehicule (autobuz, cisterna şi maşina PSI) din remiza auto cu care trebuia blocată pista şi au ajuns aproape de pistă şi au aprins farurile, dintr-un TAB aflat în dispozitivul de apărare s-a deschis foc asupra autovehiculelor. Focul s-a înteţit, s-a tras din toate părţile, au fost avariate autovehiculele, turnul de control, avionul RomBac 111 care staţiona.
S-au tras rafale de pistol-mitralieră din aerogară spre pistă şi de pe acoperişul clădirii aeroportului. S-a tras, de asemenea, spre şi dinspre Secţia de carotaj, unde exista un depozit de materiale explozive şi radioactive şi un pichet de pază militară. Au fost grav răniţi un soldat şi şoferul de pe vehiculul PSI, care abia dimineaţa au fost transportaţi la spital.(Din „Raportul Comisiei Senatoriale”)
Împuşcăturile au continuat cu intermitenţe toată noaptea, atât în jurul hotelului „Parc” – unde erau cazaţi generalii Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu – şi în jurul Unităţii Militare din Cetate, cât şi la Consiliu şi la Aeroport.
Primele victime
la Podul „Decebal”
Colonelul Liviu Stranski, comandantul Gărzilor Patriotice, cel care a împărţit arme civililor din Consiliu, în momentul în care a constatat că muniţia este pe terminate, a luat o hotărâre la fel de nefericită ca aceea de a împărţi arme şi muniţie revoluţionarilor, respectiv de a trimite cinci persoane din Consiliu cu o basculantă RABA de 16 tone a I.J.T.A. la UM.01380 din Cetate pentru muniţie. În acest sens au fost trimişi şoferul Ciumedean Dănuţ, maistrul militar Gheorghe Dupţa şi civilii Doru Miclea, Ovidiu Păiuş şi Andrei Safaleru.
La plecarea din Consiliu, „echipajul” a fost asigurat că totul a fost rezolvat telefonic la UM.01380, că militarii de la Podul „Decebal” din faţa intrării principale în UM Cetate au fost anunţaţi de sosirea lor cu basculanta pentru muniţie. În ciuda acestei asigurări date de col. Stranski, în momentul în care au ajuns pe Podul „Decebal” militarii care alcătuiau „ambuscada” de la piciorul podului au deschis focul asupra basculantei RABA de 16 tone! Primul rănit a fost şoferul Ciumedean Dănuţ şi maistru militar Gheporge Dupţa, apoi Doru Miclea şi Ovidiu Păiuş, iar tânărul Andrei Safaleru a fost împuşcat mortal, ciuruit cu 17 gloanţe, în vreme ce basculanta RABA s-a răsturnat de pe pod pe porţiunea dintre râul Mureş şi intrarea în Ştrandul „Neptum”. Iată cum descrie această tragedie supravieţuitorul Ovidiu Păiuş: ”După ce am trecut de jumătatea Podului „Decebal” s-a început să se tragă bestial asupra noastră. Parbrizul camionului a fost dintr-o dată dezintegrat, fiind împroşcaţi cu mii de cioburi de sticlă, care mi-au intrat în gură, nas şi urechi, simţind însă o durere mai mare în palma stângă. Ulterior aveam să aflu că un glonţ „dum-dum” a explodat lângă capul meu! Norocul meu a fost că în clipa respectivă palmele mâinilor îmi acopereau faţa, schijele intrând în mâna stângă. Atât eu cât şi Andrei Safaleru ne-am lăsat pe spate, între scaune. Am deschis ochii, eram speriat că am orbit. Am reuşit să-l văd pe şoferul Ciumedean Dănuţ căzut peste volan, curgându-i sângele din gură. Mai târziu am aflat că un glonţ ieşit prin gură, i-a rupt patru dinţi. Speriat mi-am întors capul în cealată parte, tocmai când mandibula lui Doru Miclea a fost străpunsă de un glonţ. Dintr-o dată mandibula „i-a sărit” câţiva centimetri în faţă şi un şuvoi de sânge i-a ţâşnit pe gură! Atunci Andrei Safaleru a făcut o greşeală capitală, s-a ridicat în fund, după care s-a aruncat pe burtă. În noua sa poziţie l-au străpuns 17 gloanţe! Unul i-a intrat în plămân, iar restul, până la 17 gloanţe, în bazin şi în rinichi! Tot atunci, un glonţ „dum-dum” m-a lovit în laba piciorului. În momentul exploziei, adidasul mi-a fost smuls din picior! Apoi cabina basculantei s-a rabatat înainte şi am căzut de pe pod între malul râului Mureş şi intrarea în Ştrand! După circa 40 – 50 de minute am fost adunaţi de militarii care au inspectat zona, să vadă pe cine au împuşcat!” („Întrebătorul din Agora”, vol.I, p. 268 – 278).
Tragediile au continuat toată noaptea la Podul „Decebal”. O autosanitară de la UM. 01380, după ce a transportat la Spitalul judeţean o angajată civil căreia i s-a făcut râu în UM Cetate, la întoarcere nu a mai fost recunoscută de militarii care alcătuiau „ambuscada” de la Podul „Decebal” şi au deschis un foc necruţător asupra ei. Autosanitara a avut aceeaşi soartă ca basculanta RABA, fiind ciuruită de gloanţe. În urma focului şoferul autosanitarei – soldatul Adrian Victor Puşcău – a fost împuşcat mortal, iar medicul, mr. dr. Aurel Chiş, a fost rănit cu un glonţ în picior. De asemenea a fost rănit şi cpt. Prodan Liviu, care se afla în autosanitară alături de medic.
Tot în acea noapte fatală de 22 spre 23 decembrie 1989, cetăţeanul maghiar Toth Şandor, care a venit în România din Ungaria cu un convoi cu autocamioane, pline cu ajutoare (alimente şi medicamente) la Spitalul din Arad, după ce a descărcat a fost solicitat să facă un transport până în Cetate. A fost de acord, dar la apropierea de podul de peste Mureş a fost întâmpinat cu foc de către militarii care apărau UM. Cetate, fiind împuşcat mortal.
În cursul nopţii telefoanele Unităţilor Militare au fost intoxicate cu informaţii false, cu zvonuri alarmante despre presupuse atacuri teroriste: că au aterizat trei elicoptere la Combinatul chimic, că vin „teroriştii” din Timişioara, că la Întreprinderea de strunguri miliţenii trag în oameni, că un tir cu nr.BH6729, plin cu „terorişti”, vine de la Oradea, că la Campingul din Aradul Nou sunt „terorişti” arabi.
Aceste zvonuri şi ştiri false au fost întărite cu acţiuni reale de diversiune. S-a executat foc real sau cu simulatoare de foc automat, sporadic sau succesiv, din locuri diferite. Astfel, s-a tras, ori s-a simulat tragerea asupra sediului Consiliului din podul Palatului cultural, din clădirea Liceului sanitar, din turnul restaurantului „Mureşul”, ori dinspre parc şi faleza Mureşului. S-a observat foc la gura ţevii ce îşi schimba poziţia şi din UM Cetate. Apărea când pe faleza Mureşului, când în parcarea de la Hotel „Parc”, când pe str. Teiului, de lângă malul Mureşului. Iar în dispozitivul de apărare al UM.01380 Cetate a fost împuşcat mortal soldatul t.r. Almen Werner! „Cartea Revoluţiei Române – Decembrie’89”, p. 355 – 356).
In Arad, Major Suciu of the USLA, who had been sent out on 23 December to help with the arrest of Militia Generals Nuta and Mihalea and the others who were shooting (“terrorists”) from the “Hotel Parc”—an unsuccessful mission—was arrested at noon on 24 December along with other Interior Ministry people, including USLA, probably in relation to an “accidental” confrontation involving an ABI.[133]
[133] Codrescu et. al., Armata Romana in Revolutia din Decembrie 1989, pp. 209-213. Vasile Surcel, “19 oameni au murit la Arad in zilele Revolutiei,” Jurnalul National, 29 October 2004, online edition.
19 morti si 38 de raniti. Acesta este tributul de sange platit de locuitorii Aradului in zilele Revolutiei din decembrie 1989. Victimele au aparut abia dupa fuga lui Ceausescu, in luptele duse cu “teroristii”. Bilantul tragic este privit acum si cu alte conotatii in urma numirii generalului Eugen Badalan la conducerea Armatei, ofiterul participand, potrivit unor marturii, la represiunea impotriva manifestantilor anti-ceausisti. Presedintele Romaniei, Ion Iliescu, a afirmat ieri ca “la Arad nu au existat confruntari si pierderi de vieti omenesti”. Realitatea, mult prea dramatica si complexa pentru a putea fi descrisa in aceste cateva cuvinte, este insa cu totul alta: la Revolutia din Decembrie 1989, in Arad au murit 19 oameni si alti 38 au fost raniti. Iar aceste victime au aparut acolo doar dupa fuga Ceausestilor.
VASILE SURCEL
FATA IN FATA. La inceput, civilii si militarii s-au aflat in “tabere” diferite. Dupa fuga lui Ceausescu, toti s-au unit in lupta contra “teroristilor”
In “Raportul Comisiei Senatoriale privind actiunile desfasurate in Revolutia din Decembrie 1989 in municipiul Arad”, publicat in anul 1997, se afirma ca maiorul Dumitru Marcu ar fi recunoscut ca primele focuri de arma trase in Arad, dupa fuga cuplului Ceausescu, s-au inregistrat in noaptea de 22/23 decembrie, putin dupa ora 23:00. Fostul comandant al UM 01380 a sustinut ca primul glont s-a tras, cu aprobarea sa, in Consiliul Judetean. Fara a se gandi prea mult la consecinte, el a dispus aceasta masura pentru a face liniste in sediul in care toata lumea vorbea, dar nimeni nu mai asculta pe nimeni. Ca raspuns la acea prima salva, in scurt timp a inceput sa se traga, din exterior, asupra cladirii. In aceasta situatie, crezandu-se asediati de “teroristi”, cei din interior, militari, dar si civili care fusesera inarmati la voia intamplarii au stins luminile si au executat foc intens si prelungit asupra cladirilor din zona. Din fericire, acest prim incident s-a incheiat fara nici o victima. AU EXISTAT “SIMULATOARE”? Poate ca totusi ordinul de a se trage acea prima rafala nu a fost dat chiar intamplator. Actorul Valentin Voicila ne-a declarat ca dupa catva timp, cand situatia s-a mai calmat, cativa dintre oamenii care au participat la acel incident au observat ca, desi in acea noapte avusesera impresia ca sunt atacati cu foc sustinut, din exterior, in zidurile cladirii nu exista nici o urma de glont. O situatie oarecum asemanatoare cu cea inregistrata in Capitala, la sediul CC, unde, in aceeasi noapte, “teroristii superinstruiti” au tras ca disperatii asupra cladirii, dar nu au reusit sa tinteasca nu celebrul “balcon” iluminat ca in miezul zilei, dar nici macar fatada imobilului. Aceasta situatie ciudata i-a facut pe multi aradeni sa creada ca si in orasul lor au existat “simulatoare”, al caror rol “tactic” a fost sa creeze panica si sa provoace raspunsuri haotice, cu focuri de arma reale. Revolutionarul Pintea Mos afirma chiar ca “la unitatea din Gai, pe copertinele de la intrare au fost gasite simulatoare de tragere”. Nimeni nu mai stie insa ce s-a intamplat ulterior cu aparatele. Oricum ar fi, la auzul rafalelor, in tot orasul s-a instaurat panica. Unii dintre oamenii aflati la fata locului s-au imprastiat speriati, in timp ce altii au venit chiar si din cartiere mai indepartate ca sa afle ce se intampla. In cursul aceleiasi nopti, dinspre Hotelul “Parc”, unde erau cazati generalii Nuta si Mihalea, dar si dinspre strandul din apropiere s-a deschis focul asupra UM 01380-Cetate. La randul lor, militarii de acolo au raspuns cu focuri de arma intense. Insa nici de asta data nu s-au inregistrat victime. MOARTEA REVOLUTIONARULUI GRUBER. Primul om care si-a pierdut viata la Arad a fost in noaptea de 23/24 decembrie revolutionarul Gheza Gruber. Moartea lui este considerata si acum unul dintre misterele Revolutiei de la Arad. Gruber s-a aflat pe strazile orasului, inca de la inceput. Apoi, dupa fuga cuplului Ceausescu si ocuparea sediului Consiliului Judetean de Partid a intrat si el inauntru. Pana in momentul in care a fost impuscat, a stat in biroul lui Oancea, fostul primar al Aradului, la telefonul “TO”, care asigura inca legatura cu exteriorul, pe “firul scurt”. De acolo a “monitorizat” toate legaturile telefonice si toate mesajele primite in acea perioada. Revolutionarii care au fost impreuna cu el sustin ca Gruber a avut un registru in care si-a notat continutul tuturor convorbirilor, precum si numerele de la care s-a sunat. Valentin Voicila isi aminteste ca, la un moment dat, Gruber l-a strigat spunandu-i ca are sa-i comunice ceva deosebit de important. Ocupat, actorul a amanat pentru mai tarziu acea discutie, care nu a mai apucat sa aiba loc, pentru ca, peste doar cateva minute, Gruber a fost impuscat. Oficial s-a spus ca el ar fi fost impuscat mortal in cap, cu un singur glont, in zona fetei. Cei care au fost de fata contrazic insa aceasta “varianta” si sunt convinsi ca, in realitate, moartea lui Gruber a fost provocata de un al doilea glont, care l-a lovit din spate, in zona inimii. Revolutionarul Ofelia Calugaru afirma chiar ca ar fi gasit in incapere tubul unui cartus de mic calibru, care nu ar fi avut ce cauta acolo daca victima ar fi fost impuscata din strada. Dupa ce a fost impuscat, Gruber a fost intins pe o saltea, cu fata in sus. Colegii lui afirma ca, atunci cand a fost ridicat de pe saltea, aceasta era patata cu sange exact in zona inimii. Ei mai sustin ca, in acele momente, in camera in care fusese impuscat Gruber s-au mai aflat inca doua persoane, doi militari. Ei sunt si acum convinsi ca glontul care le-a ucis prietenul nu a venit pe geam, de pe strada, ci a pornit chiar din interiorul acelei incaperi. Misterul mortii lui Gruber este intarit de un fapt ciudat, inca neelucidat: registrul in care acesta isi notase toate convorbirile telefonice a disparut in scurt timp, fara urma. Revolutionarii cred ca informatia a carei aflare l-a costat viata pe Geza Gruber – pe care voia sa o comunice si celorlalti revolutionari – nu-i era destinata personal, provenea de la Bucuresti de la un inalt esalon militar, si se referea la faptul ca, pana dimineata, toti civilii veniti in sediu din strada trebuia sa fie “curatati”. Acum, la 14 ani de la acea tragedie, nu se mai poate sti cu precizie daca acea informatie a fost una adevarata sau doar o alta diversiune menita sa aduca haosul asupra orasului. Cea de-a doua victima inregistrata in Arad a fost Toth Sandor, soferul unui camion venit din Ungaria, plin cu ajutoare aduse pentru locuitorii Aradului. El a fost ucis in apropierea podului “Decebal”. “LANTUL” DIVERSIUNILOR CRIMINALE. Multi aradeni cred si acum ca haosul existent in acea perioada in toate zonele orasului ar fi fost provocat de “teroristii” sositi in oras impreuna cu generalii Nuta si Mihalea. Pana acum nu s-a putut afla mare lucru despre activitatea acelor “teroristi”. La fel cum nu s-a putut afla daca acest haos nu a fost cumva provocat de incompetenta si lipsa de comunicare ce a existat intre diversele componente ale fortelor militare dislocate acolo. Cert este ca, incepand cu noaptea de 22 decembrie, Aradul a devenit un fel de “poligon” in care zvonurile au venit de peste tot si au fost imprastiate pe toate canalele posibile. Unii martori afirma ca in noaptea de 22 decembrie, in jurul orelor 21:00, dinspre Hotelul “Parc” si din directia strandului s-a deschis focul asupra UM 01380-Cetate. La randul lor, militarii de acolo au deschis si ei focul catre “obiective”. In noaptea de 22/23 decembrie, dupa orele unu, lt. col. Nicolae Draghicescu (comandantul Regimentului de Aviatie Timisoara) a ordonat ca pista de aterizare a Aeroportului Arad sa fie blocata, pentru ca se prevedea un atac masiv al teroristilor. In acest scop, un autobuz, o cisterna si o masina de pompieri au fost scoase din remiza auto, pentru a fi deplasate in capatul pistei. Nu au mai apucat sa ajunga acolo, pentru ca dintr-un TAB inclus in dispozitivul de aparare al aeroportului a inceput sa se traga asupra lor. Apoi, focul s-a generalizat si a inceput sa se traga din toate directiile, fara nici un fel de coordonare. In urma acelor canonade, avionul ROMBAC 111, care ii adusese in oras pe generalii Nuta si Mihalea, a fost avariat destul de grav.
TEHNICA DE LUPTA. “Armata e cu noi!” Cu tot cu TAB-uri si cu tancuri
De asemenea, au fost grav avariate vehiculele trimise sa blocheze pista. Acolo au fost grav raniti soferul de pe masina pompierilor si unul din soldatii aflati in zona. Cam tot in acelasi timp, din strandul despre care se spunea ca este ocupat de “teroristi” si dinspre Hotelul “Parc” s-a tras asupra unei autospeciale sanitare care apartinea UM 01380-Cetate. Aflat in acea masina, capitanul Nicolae Prodan a deschis focul asupra agresorilor nevazuti. Gestul sau a declansat o adevarata reactie in lant: observand ca se trage din acea masina pe care nu au recunoscut-o ca fiind a lor, militarii UM 01380 au deschis focul asupra ei. In acele imprejurari a fost ucis soldatul Adrian Victor Pascau, iar cpt. Niculae Prodan si mr. Victor Adrian au fos raniti. In aceeasi noapte, in jurul orei 2:45 s-a constatat ca revolutionarii din sediul Consiliului sunt pe punctul de a-si termina munitia. In aceasta situatie s-a luat decizia ca “stocul de munitie de lupta” sa fie completat cu alta, adusa de la UM 01380, cu o basculanta RABA de 16 tone, condusa de soferul Danut Ciumendean. Impreuna cu el au mai plecat maistrul militar Gheorghe Dupta si civilii Ovidiu Paius si Miclea Doru si tanarul Andrei Safaleru. La plecarea din incinta Consiliului, “echipajul” a fost asigurat ca vor fi bine primiti la UM 01380, ai carei militari ar fi fost anuntati anterior de sosirea basculantei. In ciuda acestor asigurari, in mod cu totul neasteptat, militarii de la “Cetate” au deschis focul asupra masinii care venea dupa munitie. Primul ranit a fost soferul Ciumendean, apoi toti ceilalti. Ciuruit de gloante, tanarul Andrei Safaleru a murit in scurt timp. Un alt episod dramatic a fost pe 24 decembrie cand s-a decis formarea unor patrule mixte, compuse din revolutionari, militari si militieni, care sa circule cu blindate (ABI sau TAB-uri) in zonele in care se afirma ca exista “teroristi”. Pe Calea Aurel Vlaicu, asupra unui astfel de echipaj s-a deschis focul dintr-un automobil “Dacia 1300”. S-a ripostat si in schimbul de focuri a fost ucis plt. de Militie Gheorghe Clepe, iar alte trei persoane au fost ranite. In scurt timp, un ABI, condus de capitanul de Militie Liviu Ursu, a fost chemat in zona pentru a da ajutor. A sosit insa prea tarziu, cand tragedia era deja consumata. La intoarcere, ABI-ul a fost ajuns din urma de TAB-ul condus de cpt. Dumitru Oprea de la UM 01191 care, crezand ca are in fata niste “teroristi”, a deschis foc de nimicire asupra ABI-ului. In acele imprejurari a fost ucis capitanul Pavel Duma, iar cpt. Ursu si revolutionarul Romeo Popa au fost raniti grav. Ranitii din ABI au fost totusi dusi la spital, unde au fost tinuti sub paza, crezandu-se ca sunt teroristi”. Iar aceste cazuri nu sunt singurele. In urma unor actiuni asemanatoare si-au pierdut viata sau au fost ranite celelalte victime de la Arad. In anii care au trecut de la aceste drame, justitia nu a putut sa descopere nici la Arad, la fel ca in restul tarii, vreun “terorist” adevarat, care sa fie judecat si condamnat sub aceasta acuzatie. CIUDATENII PE CERUL BANATULUI. Un fost ofiter de radiolocatie, care, desi a fost trecut de mult timp in rezerva, se teme si acum sa vorbeasca asumandu-si identitatea reala, ne-a declarat ca in timpul Revolutiei, in zona sa de competenta au existat cateva situatii in care s-a manifestat “razboiul radioelectronic”. “Pe ecranele uneia dintre statiile radar apareau grupuri de impulsuri care pareau sa apartina unor avioane sau elicoptere aflate in zbor. Erau grupuri care se repetau dand impresia unei invazii in valuri. Aparent, ele pareau ca vin din Ungaria, perpendicular pe granita si apoi dispareau undeva pe directia Deva – Timisoara, Muntii Poiana Rusca – Timisoara si apoi pareau ca se indreapta catre granita cu sarbii”. Ciudatenia relatarii fostului ofiter a aparut abia cand ne-a povestit ca aceleasi tipuri de semnale radar, cu aceeasi viteza si pe aceleasi traiectorii, au fost observate si in lunile septembrie si octombrie, in general, noaptea, intre orele 21:00 si 23:00. Ofiterul are si acum impresia ca acele aparitii au fost un fel de “repetitii”, un fel de antrenamente pentru aparitiile identice observate pe cerul Banatului in zilele si mai ales in noptile Revolutiei. El mai afirma ca, desi le-a raportat esaloanelor superioare, nimeni nu s-a interesat in mod real de natura acelor aparitii. Abia dupa 1990 li s-au cerut informatii despre acele “tinte”. Atunci s-a intocmit un intreg dosar legat de acele aspecte. Dosarul a fost inaintat la Divizia de Timisoara, dar de atunci nu s-a mai auzit absolut nimic despre soarta lui. Astfel ca, la aproape 15 ani de la intocmirea lui, nimeni nu pare curios sa afle cine s-a “jucat” in toamna anului 1989 cu “OZU-uri radioelectronice” pe cerul unei mari parti a Banatului. CE STIAU RUSII DE LA AMBASADA URSS? Acum, la 15 ani de la Revolutia din decembrie ’89, nu mai mira aproape pe nimeni faptul ca, la fel ca in alte cateva zone ale tarii, si la Arad au aparut o multime de “turisti” rusi care s-au plimbat nestingheriti, pe unde au vrut. Sau poate, pe unde au avut ordin. De altfel, rusii au mai aparut la Arad, intr-un mod ciudat, cel putin inca odata. Actorul Valentin Voicila ne-a relatat ca, in primavara anului 1990, pe cand indeplinea functia de primar interimar al Aradului, a avut mai multe contacte oficiale cu Eric Borger, un norvegian care locuia in California, om de afaceri specializat in instalatii de filtrare a apei. Intr-o buna zi, cand acesta se afla in biroul lui Voicila, acolo au venit doi membri ai Ambasadei URSS, intr-o vizita oficiala. La scurt timp de la venirea lor, Botger a plecat. Dupa iesirea lui din birou, unul dintre rusi l-a intrebat curios pe Voicila: “Dar ce cauta americanul aici?”. De altfel inca de la inceput actorul isi daduse seama, din comportamentul lor ca, desi straini unul de celalalt, musafirii sai se cunosteau. Ceva mai tarziu, in cursul discutiilor, rusii care vorbeau foarte bine romaneste i-au spus ca unul dintre colegii lor a fost impuscat in mana pe cand se afla la Bucuresti. Ceea ce-si mai aminteste Voicila este ca la un moment dat, in cursul discutiilor, unul dintre oaspeti i-a spus pe neasteptate “Vreti Basarabia, pierdeti Transilvania”. Dupa aceasta afirmatie, despre care Voicila afirma ca l-a inspaimantat, discutia lor nu a mai atins absolut deloc acest subiect. Stiau ceva acei rusi ciudati? Nu vom sti niciodata.
“Noaptea se auzeau focuri de armă. Ni se spunea că se trage cu gloante speciale, a căror învelis se topeste. Se auzea cum se lovesc de pereti, de poarta de metal. Soldatii nostri ripostau si ei. Se zăreau lumini pe clădirea Fabricii de Vagoane si la unele case din fata tipografiei. La un moment dat, când focurile de armă au stat, unul dintre militarii care păzeau intrarea dinspre service-ul de la UTA, a adormit pe hol si din greseală a apăsat pe trăgaci, producând panică printre noi. Ne-am aruncat unul pe celălalt, a fost o nebunie, mai ales că se tot vorbea despre teroristi” – spune Dorel Pintea.
Sorin said that on the eve of the revolution they were working over at the Park Hotel [Arad] which has a clear field of fire towards the army barracks. People in civilian clothes and carrying heavy bags began arriving from Bucharest. “We knew they were police and that they were bringing guns and we told the army but they took no notice. In the end that was where the sniping was from. The Manager of the Park was in on it. She’s called Sanda Kern and she took holidays every year in West Germany and had a foreign car. Her husband’s a barman at the airport. Do you know what she is doing now? She’s a member of the Arad National Salvation Front.”
Harvey Morris, “Changing of the Guard for Doina Cornea,” The Independent (London), 15 January 1990, p. 12.
The circumstance of firing from hotels into surrounding buildings and of individuals with obvious or likely “police” (i.e. active or former Securitate or Militia) ties carrying heavy bags to apartments or hotel rooms in December 1989 was not at all limited to Arad, as the example of Brasov makes clear:
Iesenii isi amintesc–cum pot sa uite?!–ca in zilele de 13 si 14 decembrie, toate caile de penetratie in Piata Unirii erau pazite de acele grupe de comando, care–s-a aflat–aveau si mitraliere, si tunuri de apa. S-a mai aflat, apoi, ca in podul Hotelului Traian erau montate alte mitraliere, iar baietii de la ‘Dinamoviada’ erau masati la etajele 1 si 2 din Hotelul Unirea. Cu lunete si pistoale-mitraliera. Generalul Olteanu, fostul secretar cu propaganda al C.C. venise la Iasi cu ofiteri superiori din Departmentul securitatii pentru anchete. Revoltator este ca anchetorii si batausii securitatii sint libera astazi…. (Vasile Iancu, “Sa nu uitam!,” Romania Libera, 14 decembrie 1990).
Iată cum descrie această tragedie supravieţuitorul Ovidiu Păiuş: ”După ce am trecut de jumătatea Podului „Decebal” s-a început să se tragă bestial asupra noastră. Parbrizul camionului a fost dintr-o dată dezintegrat, fiind împroşcaţi cu mii de cioburi de sticlă, care mi-au intrat în gură, nas şi urechi, simţind însă o durere mai mare în palma stângă. Ulterior aveam să aflu că un glonţ „dum-dum” a explodat lângă capul meu! Norocul meu a fost că în clipa respectivă palmele mâinilor îmi acopereau faţa, schijele intrând în mâna stângă. Atât eu cât şi Andrei Safaleru ne-am lăsat pe spate, între scaune. Am deschis ochii, eram speriat că am orbit. Am reuşit să-l văd pe şoferul Ciumedean Dănuţ căzut peste volan, curgându-i sângele din gură. Mai târziu am aflat că un glonţ ieşit prin gură, i-a rupt patru dinţi. Speriat mi-am întors capul în cealată parte, tocmai când mandibula lui Doru Miclea a fost străpunsă de un glonţ. Dintr-o dată mandibula „i-a sărit” câţiva centimetri în faţă şi un şuvoi de sânge i-a ţâşnit pe gură! Atunci Andrei Safaleru a făcut o greşeală capitală, s-a ridicat în fund, după care s-a aruncat pe burtă. În noua sa poziţie l-au străpuns 17 gloanţe! Unul i-a intrat în plămân, iar restul, până la 17 gloanţe, în bazin şi în rinichi! Tot atunci, un glonţ „dum-dum” m-a lovit în laba piciorului. În momentul exploziei, adidasul mi-a fost smuls din picior! Apoi cabina basculantei s-a rabatat înainte şi am căzut de pe pod între malul râului Mureş şi intrarea în Ştrand! După circa 40 – 50 de minute am fost adunaţi de militarii care au inspectat zona, să vadă pe cine au împuşcat!” („Întrebătorul din Agora”, vol.I, p. 268 – 278).
Sandor Koos discusses in an interview (presumably performed on the evening of 22 December 1989 before nightfall based on the discussion of coming nightfall) from Timisoara how he and civilians found 9 Securitate members on the property of the Hotel Timisoara next to the Opera building in the center of Timisoara, took their guns and turned them over to the Timisoara military garrison. (p. 1752)
Alexandru Kos’s declaration for the military prosecutor, from 14 January 1990:
“[pe 23 decembrie 1989] am fost impuscat…cu o arma de calibru mare si probabil cu gloante dum-dum”
[on 23 December 1989 I was shot by a high caliber weapon probably with dum-dum bullets]
After discussing the exact incident mentioned above in the interview from 22 December 1989 about rounding up Securitate personnel on the grounds of Hotel Timisoara, where he says they had been for several days, he continues: “I saw two of those who shot at me, one in a blue uniform with a white helmet, the other dressed in black with something white on his head.” [in other words, no stupidity here about the Army shooting into itself and into civilians in the confusion of it all…]
From this site http://www.banaterra.eu/romana/procesul-de-la-timisoara-1990-1991-vol-v ]. The following are from Volume V. Alexandru Koos’ courtroom testimony during the so-called Timisoara trial (date of his testimony appears to be 3 October 1990). Koos discusses all of the above incidents in detail, and also the specifics of those detained during these days.
Alexandru Koos who was wounded on the night of 22-23 December 1989 also was treated in Austria however, where both doctors and experts confirmed that the bullet in question was a dum-dum bullet. (p. 600)
Tot în dimineaţa zilei de 25 decembrie 1989, pe Calea Aradului din Timişoara a fost rănit prin împuşcare Băran Georgian. Fiind subofiţer în rezervă, în perioada 23-25 decembrie, a participat împreună cu foştii săi colegi de la U.M. 01185 Timişoara la mai multe operaţiuni militare de pe raza oraşului. Într-o primă declaraţie, dată în ianuarie 1990, Băran Georgian a relatat împrejurările în care a fost împuşcat:
„Din 23 decembrie 1989 am participat cu unităţile de armată, respectiv cu T.A.B.-ul condus de plutonier Diaconu de la U.M. 01185, cu care am fost coleg de muncă, la prinderea teroriştilor în Timişoara.
În ziua de 25 decembrie 1989, în jurul orelor 11,00 ni s-au semnalat doi terorişti vis-a-vis de I.T.T. Calea Aradului într-un bloc în construcţie. Ne-am deplasat cu T.A.B.-ul acolo. Civilii au spus că cei doi terorişti au coborât în subsol, unul fiind rănit. Eram înarmat, am coborât din T.A.B. Am somat prin voce să se predea. Nu era nimeni, n-a răspuns nimeni. În timp ce verificam s-a tras asupra mea din cabina macaralei turn. Am ripostat trăgând cu pistolul mitralieră. S-a tras asupra macaralei şi de pe TA.B. Am urcat pe macara pentru a ajunge la cabină, fiind convins că cel din cabină este mort. Ajungând sub cabină teroristul a tras asupra mea, cred că erau gloanţe dum-dum, mi-a lovit mâna dreaptă, piciorul drept, schijele m-au atins la faţă şi mâna stângă, una mi-a trecut razant prin apropierea zonei rinichilor. Militarii auacoperit cu foc, trăgând în cabina macaralei până am coborât şi am fost dus la spital.”[141]
În raportul medico-legal colectiv se menţionează că Băran Georgian a prezentat plagă împuşcată gamba stângă şi braţul drept, leziuni ce au necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale. S-a precizat că tragerea s-a făcut de la distanţă.”[142]
Deşi existau elemente că Băran Georgian a fost rănit de militarii care îl însoţeau, acesta a susţinut constant că a fost împuşcat de persoane necunoscute, probabil terorişti.
După 5 ani de la evenimente, în 21.01.1994, Băran Georgian a decedat, moartea fiind patologică şi datorându-se unui infarct miocardic. Soţia sa a predat asociaţiei de revoluţionari o scrisoare adresată de soţul ei lui Ion Cristoiu la 21.06.1993 şi neexpediată. Băran Georgian recunoaşte practic că a ştiut de la început autorii rănirii sale. Am să redau în întregime conţinutul acestei scrisori:
„Mă numesc Băran Georgian, sunt timişorean şi locuiesc pe Calea Torontalului nr.25A sc.C ap.2. Sunt posesor al certificatului de luptător cu numărul 994, fiind rănit în revoluţie. Prin intermediul cotidianului dvs. aş dori să pun o întrebare Comisiei pentru aplicarea Legii nr.42 şi d-lui preşedinte Ion Iliescu:
În data de 22 decembrie 1989 TVR a început să transmită Revoluţia în direct. Se ştia bine în acea vreme că T.V.R. transmitea între orele 20,00-22,00. În majoritatea judeţelor ţării s-a aflat de revoluţie abia în seara zilei de 22 decembrie, ori la acea oră sforile erau trase. D-l Ion Iliescu, în mod conştient, a transmis pe postul de televiziune (seara)mesajul în care solicita grevă generală pe tot parcursul României. Şi acum întrebarea:
Pe ce criterii şi din ce motive, în acele judeţe s-au eliberat certificate de luptător cu merite deosebite, poate chiar mai multe decât în Timişoara, unde, practic s-a răbdat sub gloanţe şi teroare 7 zile, până când a început Bucureştiul şi încă 4 zile după aceea.
Inclusiv eu, iniţial, am primit certificat de rănit în legătură cu evenimentele din Decembrie 1989, certificat care practic nu-mi conferea nici un drept, dar pentru faptul că nu am ieşit în stradă pentru drepturi, timp de un an am tăcut. Abia la intervenţia colegilor care mi-au cunoscut activitatea şi a d-lui procuror Bălan, care avea dosarul meu şi-mi cunoştea aportul la evenimente am solicitat schimbarea certificatului. Şi l-am primit pe cel de luptător, dar nu am beneficiat de nici un drept care mi-l conferă certificatul, deoarece s-au epuizat resursele şi de spaţii comerciale şi de teren agricol şi numerele de telefon. S-au terminat pentru mine.
Sunt invalid de gradul II (pensionat), două infarcturi, cu recomandări de imobilizare la pat, iar la solicitarea montării unui post telefonic mi s-a cerut să-mi schimb domiciliul. Am făcut şi acest lucru, am făcut un schimb dezavantajos de locuinţă doar pentru a avea telefon dar tot nu-l am.
Mai presus de toate, cei care au tras în noi au avantaje, iar noi suferinzii avem hârtii, după care am alergat mult. Personal îmi cunosc agresorul, acel criminal odios care a vrut să mă scoată din circulaţie. Norocul meu este că s-a dovedit un slab trăgător. Dar asta nu i-a împiedicat pe superiorii lui să-l avanseze în grad.
Recunosc că sunt un laş, că peste tot (proces, procuratură) am declarat că nu ştiu cine a tras în mine. Dar cum puteam recunoaşte, când asasinul este liber, înarmat şi avansat?
Inclusiv prietenul meu care se afla lângă asasin, nu are curajul să vorbească deoarece a fost ameninţat şi el cu familia lui.
Dar de acum mi-e indiferent. Oricum, la gravitatea sănătăţii mele un glonţ este binevenit. (Dar să-mi fie adresat mie, nu membrilor familiei).
Şi ca un sfat! Să se retragă toate certificatele de luptător sau să se declare nule, să se facă altele, cu altă prezentare şi să se dea celor ce le merită. Este singura soluţie, astfel impostorii, „teroriştii” şi asasinii sunt alături, ţinându-se de mână cu victimele.”
În seara zilei de 23 decembrie plutonierul Griga Ioan din U.M. 01926 Timişoara, împreună cu doi militari în termen înarmaţi şi mai mulţi civili au organizat un filtru de control pe Calea Aradului, la ordinul comandantului direct maior Medrea Vasile. În jurul orelor 19,00, cei din filtru au fost anunţaţi că este atacat Depozitul de medicamente din Calea Lipovei. Din proprie iniţiativă, subofiţerul s-a hotărât să-i ajute pe colegii săi aflaţi în pază la depozit. Însoţit de cei doi militari şi de 8 civili s-a deplasat în Calea Lipovei cu o autoutilitară T.V. de culoare albastră cu numărul de înmatriculare 32-PH-1685, ce aparţinea de Schela de foraj petrolier Timişoara. Autovehiculul a fost condus de Husar Daniel, voluntar civil, care a pus la dispoziţie maşina de serviciu. Autoutilitara a parcurs traseul str. Câmpina, str. Ion Ionescu de la Brad dar s-a oprit la str. Pomiculturii, unde era un baraj. Cei din interior au hotărât să se întoarcă pe acelaşi traseu, fără să ştie că în urma lor s-a deplasat şi un autocamion militar de la U.M.01926 Timişoara, tot spre Depozitul de medicamente. Autocamionul condus de plt.maj. Şandor Neculai a transportat un detaşament de militari, care urma să întărească paza la depozit. Nu ştiau unii de alţii.
Autocamionul militar a oprit la intersecţia străzilor Borzeşti cu Ion Ionescu de la Brad din cauza schimburilor de focuri din zonă iar detaşamentul militar sub comanda cpt. Ştirb Aurel şi locotenent Neamţu Costel, şi-a continuat drumul pe jos spre depozit. La autocamion a rămas şoferul plt.maj. Şandor Neculai şi doi militari în termen. Aceştia au sesizat apropierea autoutilitarei T.V., cu viteză şi cu farurile pe faza lungă, şi i-au somat pe cei din interior să oprească. T.V.-ul nu a oprit, motiv pentru care cei de lângă autocamion au deschis focul spre pneuri. În acest incident au fost răniţi şoferul Husar David şi plt. Griga Ioan, aflaţi pe scaunele din faţă şi alţi doi civili Sur Ioan şi Bapţan Gheorghe, aflaţi pe banchetele din spate.
Husar David a declarat:
„Am mers prudent şi la un moment dat s-a tras asupra noastră din faţă. Cauciucurile au fost sparte şi maşina s-a oprit. Am simţit că sunt rănit în piciorul stâng iar subofiţerul la piciorul drept şi ceilalţi au fost împuşcaţi în mâini şi la picioare. A venit un plutonier care ne-a recunoscut şi ne-a spus că au fost în eroare de au tras. Era coleg cu subofiţerul şi erau buni prieteni.”[165]
Husar David a suferit plagă împuşcată cu fractură cominutivă pilon tibial stâng, leziune ce a necesitat 70 de zile de îngrijiri medicale.[166]
Plutonier Griga Ioan, care a suferit plagă împuşcată transfixiantă fesă dreaptă şi picior drept, leziune ce a necesitat 40-50 de zile de îngrijiri medicale,[167] a relatat:
„Nu pot preciza dacă am fost împuşcat de militari sau terorişti. Militarii care au tras iniţial au încercat să vină în ajutorul nostru dar nu s-au putut apropia datorită schimbului de focuri.”[168]
Jubea Andrei tatăl a suferit plagă împuşcată braţ drept cu fractură cominutivă de humerus, leziune ce a necesitat iniţial 65 de zile de îngrijiri medicale, potrivit raportului medico-legal nr.1459 din 06.06.1990. Ulterior victima a rămas cu infirmitate permanentă.[130]
Jubea Andrei a declarat:
„N-am apucat să deschid uşa de la balcon când am auzit un foc de armă şi am fost împuşcat în braţul drept, m-am retras din faţa geamului şi am observat că fiul meu era căzut jos şi împuşcat în gât, în partea stângă. Am fost transportaţi la Spitalul clinic nr.2 iar după aproximativ o oră fiul meu a decedat pe masa de operaţie. Nu ştiu exact de unde s-a tras însă bănuiesc dinspre Poligrafie sau probabil dinspre pasajul de cale ferată.”[131]
În 01.04.1991 s-a efectuat un experiment judiciar pentru a se stabili locul de unde s-a executat foc iar în procesul-verbal s-a consemnat:
„Din bucătăria apartamentului, printr-o uşă dublă de lemn cu geam de sticlă, se face accesul pe balcon, cu o altă uşă de plasă de sârmă. În marginea uşii de lemn şi în plasa de sârmă se constată existenţa unui orificiu de intrare al glonţului cu diametru de aproximativ 0,8 centimetri. Făcând vizarea prin orificiul din uşă şi cel din plasa de sârmă, se constată că traseul glonţului este descendent. Vizând în continuare, se constată că locul de unde s-a efectuat tragerea este situat la colţul platformei de beton a staţiei PECO de pe Calea Aradului din Timişoara. Vizarea s-a făcut cu uşa din plasă de sârmă întredeschisă, aşa cum a fost în ziua de 24.12.1989.”[132]
Au fost răniţi Cota Iosif şi Teodorescu Ionel, care împreună cu alte persoane sosiseră din Topolovăţul Mare pentru a se alătura mişcării revoluţionare.
Cota Iosif a precizat:
„După poziţia leziunilor pe care le-am suferit, în degetul mare de la piciorul drept am fost lovit de gloanţe venite dinspre Restaurantul militar de la acele T.A.B.-uri, iar în fesa dreaptă, după poziţia leziunii şi după cum stăteam adăpostit, am fost lovit de gloanţe venite dinspre T.A.B.-ul care a circulat prin faţa Direcţiei agricole.”[58]
Leziunile suferite de Cota Iosif au necesitat 55 de zile de îngrijiri medicale, potrivit raportului medico-legal nr.789 din 09.07.1991.
În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989, în jurul orelor 9,00, Cacoceanu Iosif, subofiţer de penitenciar pensionar, a plecat de la domiciliul său de pe strada Dacilor în Piaţa Traian, aflată în apropiere, pentru a face cumpărături. S-a oprit în colţul pieţei dinspre strada Dacilor, lângă un chioşc de ziare şi a stat de vorbă cu alţi pensionari despre evenimentele de la acea dată. La un moment dat Cacoceanu Iosif a fost împuşcat cu un singur glonţ în abdomen. Deşi a fost transportat de urgenţă la spital şi a fost operat, Cacoceanu Iosif a decedat în cursul zilei de 25.12.1989. Nu se cunosc niciun fel de date cu privire la cei care au tras şi au ucis victima.
Singurul martor ocular identificat şi audiat, respectiv Dumitru Ion, a declarat:
„În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989, întâmplător, în spatele chioşcului de ziare din Piaţa Traian, chioşc situat pe colţul din stânga al pieţei privind spre biserica sârbească, dinspre Prinţul Turcesc, am văzut că erau adunaţi mai mulţi bătrâni, care comentau evenimentele petrecute în oraş. Printre aceştia am recunoscut pe Cacoceanu Iosif. Pe ceilalţi nu i-am cunoscut. M-am oprit şi eu şi am participat la discuţii. La un moment dat, s-a auzit o pocnitură, zgomot de glonţ, l-am văzut pe Cacoceanu căzând. De teamă noi am fugit în primul moment. Poziţia lui Cacoceanu înainte de a fi împuşcat, a fost aceea cu faţa spre liniile de tramvai care vin dinspre Prinţul Turcesc spre Podul Decebal, puţin oblic dreapta. Nu cunosc locul din corpul victimei unde a intrat glonţul întrucât acesta nu a fost dezbrăcat acolo, întrucât imediat a oprit acolo o maşină şi a fost transportat aşa îmbrăcat cum era la spital. Nu pot preciza direcţia detragere, eu mă aflam ca poziţie în spatele lui Cacoceanu în momentul împuşcării sale.”[196]
Martorul nu a putut de niciun fel de relaţii cu privire la cei care au deschis focul în Piaţa Traian.
În raportul medico-legal nr.1050/A din 25.12.1989 sunt consemnate ca semne de violenţă orificiile de intrare şi de ieşire al glonţului:
„1. Plagă orificială de aproximativ 0,7 cm diametru în regiunea abdominală anterior.
2. Plagă de aproximativ 3 cm diametru în regiunea lombară stângă.”[197]
S-a precizat că moartea violentă s-a datorat plăgii împuşcate abdominale.
Un alt pensionar i-a povestit soţiei victimei că s-a deschis focul dintr-un autoturism. Acesta nu a putut fi audiat deoarece a decedat la scurt timp.
Cacoceanu Margareta, soţia victimei a relatat:
„Eu am aflat despre împuşcarea soţului meu imediat deoarece a venit cineva în curtea imobilul unde locuiam şi a întrebat unde locuieşte pensionarul care a lucrat la penitenciar şi vecinii au indicat adresa mea, iar respectivul mi-a spus că soţul meu a fost împuşcat. Acel bătrân care mi-a dat această veste despre soţul meu mi-a mai spus că a fost împuşcat dintr-o maşină care a venit în viteză de la Prinţul Turcesc spre Podul Decebal.”[198]
Aceasta ar putea explica de ce nu au fost văzuţi trăgătorii.
—
[196] Dosar nr.308/P/2000, vol.XV, fila 7
[197] Ibidem, fila 14
[198] Ibidem, fila 21
“Margareta Cacoceanu (59 de ani) a relatat ca sotul ei a fost impuscat, cu gloante dum-dum, dintr-o “Dacie” rosie fara numar de inmatriculare.”
9) Alexandru Aciocoitei
În dimineaţa de 23 decembrie 1989, căpitan Aciocoiţei Alexandru, din U.M. 01864 Timişoara, împreună cu doi militari în termen, înarmaţi încerca să stabilească locurile de unde se executa foc. În jurul orelor 9,00, patrula a intrat în magazinul de pâine situat la colţul străzii Câmpina cu Calea Lipovei. Militarii s-au retras în acel spaţiu deoarece începuse să se tragă pe stradă. Un civil, respectiv Gheorghiu Constantin, refugiat şi el în magazin, a încercat să iasă pe uşa metalică din spate, care dădea spre strada Câmpina şi în acel moment a fost împuşcat. Gheorghiu Constantin a suferit o plagă împuşcată lombară, leziune ce a necesitat 30-40 zile de îngrijiri medicale.[155] În aceleaşi împrejurări şi în acelaşi loc a fost rănit şi cpt. Aciocoiţei Alexandru. Acesta a declarat:
„După ce am verificat interiorul, în momentul în care am vrut să ies în spatele magazinului am fost lovit de glonţ în antebraţul stâng, glontele ieşind din braţ. Cred că s-a tras din al doilea bloc, maxim etajul 2, după care m-am retras la unitate, de unde am fost dus la Spitalul Militar.”[156] Ofiţerul a prezentat o plagă împuşcată transfixiantă anterobranhială stângă, cu fractură deschisă de humerus, pentru care i s-au acordat 30 de zile de îngrijiri medicale.[157]
Trebuie menţionat că pe latura dinspre strada Câmpina era amplasat Batalionul de transmisiuni al diviziei, U.M. 01926 Timişoara.
Alexandru Aciocoitei: “…de unde am fost dus la spitalul militar. Mi s-au comunicat ca glontul era de 5,6 mm….”
10) Petru Ghinea
Lt.col. Ghinea Petre, din U.M. 01185 Timişoara, a asigurat paza Comandamentului diviziei cu un număr de 5 transportoare blindate, care au intrat în dispozitiv în Piaţa Libertăţii în noaptea de 22/23 decembrie 1989 în jurul orelor 22,00. Acest ofiţer a menţionat:
„După orele 22,15 – 22,30 şi până către orele 23,00 în Piaţa Libertăţii s-au auzit sporadic rafale şi împuşcături izolate. Toate încercările de a localiza aceste împuşcături au eşuat. Singurul aspect care le diferenţia de zgomotul normal al muniţiei utilizate de armamentul din dotarea unităţilor noastre era zgomotul, mult diminuat de parcă ar fi fost utilizate arme cu calibre mici… La un moment dat în Piaţa Libertăţii s-au auzit strigăte care semnalau apariţia unor elicoptere în zbor şi a unor paraşutişti care fuseseră lansaţi. Personal nu am văzut nimic şi consider că focul declanşat fără justificare de mijloacele dispuse în faţa comandamentului a impus o puternică stare de nelinişte şi nesiguranţă asupra evenimentelor care se derulau. Am fost trimis de col. Mancu Florin să merg la fiecare mijloc de foc şi să-i determin să înceteze focul. Am transmis că focul se va deschide numai la ordin. Cu toate acestea au fost destule situaţii în care acest foc a fost deschis fără nicio justificare concretă.”[53]
Lt.col. Ghinea Petre a menţionat:
„De după monumentul din centru pieţei s-au auzit strigăte şi solicitări de ajutor. Am fugit acolo şi am ajutat câțiva oameni să iasă la lumină, din care unul rănit, l-am trimis la spital. I-am cerut scuze pentru cele întâmplate rănitului. Cei doi subofiţeri din T.A.B.-ul care executase foc, mi-au raportat că fuseseră trimişi de comanda U.M. 01185 Timişoara. Nu după multă vreme a mai apărut un T.A.B. fantomă, care s-a opritdin viteză în Piaţa Libertăţii şi a executat focul pe două direcţii: în lungul străzii unde era consignaţia, către ceainărie şi spre Spitalul militar, ulterior am aflat că au fost răniţi grav oameni. În T.A.B. era lt. Rusu cred şi mr. Şerban din U.M..01185 Timişoara.”[60]
“O lupta cu fortele raului,” Orizont (Timisoara), nr. 5 (2 februarie 1990), p. 5.
Lt. Col. Petre Ghinea: Primele rafale de arma automata le-au tras fostii securisti chiar in Piata Libertatii, unde noi aveam amplasate transportoarele blindate care completau sistemul de foc al tancurilor, pentru apararea Comandamentului militar. Au tras din multe locuri, din podurile cladirilor. In seara zilei de 22 decembrie, intre orele 22,30 si 23….
Iosif Costinas: Cu toate astea, in seara zilei de 22 decembrie s-a tras, de aproape, asupra Comandamentul militar.
Lt. Col. Petre Ghinea: Da. Am fost de fata. Au tras dintr-o “Dacie” alba…Foloseau mai multe autoturisme, schimbindu-le din loc in loc. Le schimbeau si numerele….Din hotelul Central s-a tras asupra noastra si ne-au gaurit citeva pneuri de la transporter…
Iosif Costinas: Duminica, 24 decembrie, inainte de masa, te-am auzit vorbind, prin amplificare, in Piata Libertatii…
Lt. Col. Petre Ghinea: …[nea Ionescu de la Filarmonica] A venit cu o propunere demna de toata atentia. Am adus de la Filarmonica statia de amplificare si am instalat-o pe tarasa Casei Armatei. Statia functiona excelent. M-am adresat securistilor ascunsi prin casele din apropriere: “Securisti, predati-va! Nu mai aveti nici o sansa! Facem apel la ultimul dram de omenie pe care-i mai aveti in voi! Cursul evenimentelor este ireversibil! Nu veti putea fugi din oras, predati-va! Ne-am adresat si oamenilor care locuiesc in cladirile din care se tragea, spre a ne semnala locurile de unde se trage. Unii din ei au iesit la geamuri (cei de la etajele superioare) si aratau de unde vin rafalele de arme automate….Desi am facut apel la ultimul dram de omenie al securistilor, unii au tras asupra noastra. Din fericire, nu ne-au nimerit….In timp ce vorbea nea Ionescu mi-a fost impuscat un subordonat: soldatul Mihai Budugan, unul dintre cei mai curajosi baieti ai mei. A fost impuscat deasupra inimii. Dus la spital, a scapat cu viata. Dupa un timp, in urma apelurilor noastre, in zona Pietei Libertatii focul a scazut in intensitate. Au actionat si cercetasii si militarii de la unitatile de parasutisti. Tot in urma apelurilor noastre, mai multi cetateni ne-au comunicat numerele masinilor din care au tras securistii.
Iosif Costinas: Care este opinia ta despre felul cum au actionat securistii-teroristi?
Lt. Col. Petre Ghinea: Spre deosebire de militarii nostri, ei au fost foarte bine pregatiti pentru lupta in oras. Dispuneau de armament modern, special (inclusiv simulatoare de foc). De pilda, la automatele lor rabatabile, cu gloante videa [vidia] sau gloante explozive, nu se putea vedea flacara la gura tevii….Initial, dupa opinia mea, au intrat in lupta elemente extrem de bine instruite, apoi acestea au disparut, lasind in locul lor o seama de colaboratori ai fostei Securitatii (din diferite, ca sa zi asa, categorii, socio-profesionale). A fost un plan diabolic, indeplinit, din nefericire, in buna masura….
Iosif Costinas: Ce te-a nemultumit cel mai mult in acele zile atit de grele pentru noi, timisorenii?
Lt. Col. Petre Ghinea: Armata nu a putut sa faca fata tuturor solicitarilor. Sa nu mai vorbim de faptul ca nu am fost pregatiti pentru un asemenea tip de lupta. Caci, dupa cum se stie, nu este suficient sa ai in mina un pistol-mitraliera si o cantitate de munitie pentru a interveni cu eficicatate, unde este nevoie. M-a nemultumit, spre pilda, si inexistenta, alaturi de noi, a militienilor si chiar a unor elemente din fosta securitate, care, dupa cite am auzit, se considerau de bunacredinta. Foarte putini au raspuns apelurilor Comandamentului militar de a se prezenta la fostul lor sediu si de a ne da o mina de ajutor…
Reşiţa a plătit şi ea cu sânge dorinţa de schimbare a regimului socialist. Capitala Banatului de munte a dat ca jertfă un număr de aproximativ 65 de morţi, toţi aceştia fiind victimele diversiunii securisto-teroriste aservite vechiului regim, în încercarea sa de a menţine teroarea asupra populaţiei din judeţul Caraş-Severin şi după evacuarea cuplului de dictatori în data de 22 Decembrie 1989.
Am citit cu mare atenţie articolul d-lui col. (r) Aurel Mihalcea1
în legătură
cu evenimentele care au avut loc la Reşiţa în decembrie 1989, hotărând să vin şi eu
în completare cu câteva elemente pe care le consider a fi interesante.
L-am cunoscut pe colonelul Theodor Stepan de la Reşiţa în cadrul
programului de dispersare în ţară a structurilor informative ale României „post
decembriste” şi nu pot spune că această cunoştinţă mi-a făcut plăcere. Atunci,
alături de mai mulţi ofiţeri, am fost trimis din Mehedinţi la Caraş-Severin,
pentru a conduce noua structură a constraspionajului din zonă. În ziua sosirii
mele la Reşiţa, am fost uluit de felul în care arăta faţada clădirii Inspectoratului
Judeţean al Ministerului de Interne. Imaginea faţadei, ciuruită de circa 10000
de gloanţe şi cu aproape toate geamurile sparte, era de-a dreptul sinistră.
Prima întâlnire cu cel numit mai sus a avut loc în sala de şedinţe a
inspectoratului unde ne-a spus – pe un ton foarte grav – cine este. Apoi ne-a
informat că vine direct de la CPUN local, unde a informat că „ofiţerii
compromişi la Caraş-Severin în timpul revoluţiei au fost trimişi în alte judeţe”,
urmând ca în locul lor să vină cadre din altă parte. La sfârşitul şedinţei i-am
cerut o întrevedere personală, în cadrul căreia l-am rugat să nu mai insiste pe
tema mutării ofiţerilor aşa-zis compromişi întrucât, în mod logic, lumea va
percepe că şi noi cei trimişi la Reşiţa am fost compromişi în judeţele de unde
am plecat. La zisele mele nu a reacţionat în vreun fel cu excepţia unei priviri
tăioase şi a unui rictus facial. M-a întrebat în ce domeniu am lucrat şi dacă am
lucrat în străinătate. Rugându-l să mă sprijine în protejarea contrainformativă a
structurii de contraspionaj, întrucât nu ştim care va fi strategia de lucru în
viitor, m-a asigurat de sprijinul său, mi-a cerut să-mi cazez la hotel ofiţerii care
au venit, după care o să vadă ce se poate face.
După trei nopţi de cazare la hotel, câţiva dintre noi au fost cazaţi în
dormitoarele comune de la poliţia municipală Reşiţa, iar eu împreună cu încă
trei ofiţeri am fost cazaţi într-un apartament situat pe malul râului Bîrzava,
apartament ce ne-a fost predat de către o echipă a Centrului Militar, care era
1
„Vitralii – Lumini şi umbre”, nr. 9/Decembrie 201160 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.13, decembrie 2012-februarie 2013
atât de „conspirată” încât au venit purtând uniformele de serviciu, şi atât de
„discretă” încât toată scara blocului a asistat la operaţiune. Cu această ocazie
am aflat că respectivul apartament aparţinuse Securităţii ca o bază a filajului.
După încheierea formalităţilor de predare-primire, noii locatari au început
acţiunea de dereticare în interior şi nu mică ne-a fost mirarea când am găsit sub
cada din baie un glonţ mai deosebit. Uzând de cunoştinţele noastre în materie
criminalistică, am constatat că era un glonţ perforant, care intrase sub cadă prin
geamul de la baie în care lăsase gaura corespunzătoare, neobservată în procesul
de predare-preluare a apartamentului.
Am început „activitatea” prin observare directă pentru a cunoaşte oraşul,
studiind presa locală şi stând la cozile cele mai lungi pe care le întâlneam pentru a
face cumpărăturile necesare unui trai de subzistenţă. Mărturisesc că în acest mod
colectivul pe care-l conduceam a aflat informaţii deosebit de interesante.
Înainte de a prezenta o succintă analiză a lor, doresc să mai fac câteva
precizări:
Studiind, din afară, cu atenţie faţada clădirii inspectoratului
judeţean care fusese supus tirului susţinut al forţelor care luptaseră
cu „teroriştii”, am constatat că circa zece geamuri nu erau sparte în
totalitate, ele prezentând doar între una şi trei găuri;
din interior, am constatat că se trăsese cartuşe cu gloanţe perforante
dintr-o altfel de armă decât pistolul mitralieră binecunoscut (AKM),
situaţie constatată în biroul fostului şef al serviciului de
contraspionaj al judeţului Caraş Severin, de unde am şi recuperat
glonţul „poposit” în peretele opus ferestrei;
toate birourile care prezentau asemenea găuri în geamuri găzduiseră
comandanţi pe diferite trepte ierarhice ai Securităţii şi Miliţiei
judeţene;
Theodor Stepan fusese obiectiv în lucru pe linie de contrainformaţii
militare, iar la preluarea de către armată a Inspectoratului M.I.,
acesta şi-a găsit surprinzător de repede fişa de lucru aflată la
serviciul tehnic, motiv pentru care şeful acestuia a devenit
duşmanul său de moarte şi, evident, „securist – terorist” fruntaş.
Concluziile pe care le voi prezenta nu abordează faptele în desfăşurarea
lor cronologică, încercând mai degrabă o interconectare a lor. VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.13, decembrie 2012-februarie 2013 61
Aşadar, la câteva zile după preluarea noului post am avut norocul să cunosc
un tânăr inginer care, din ordinul luptătorului-şef împotriva teroriştilor, col. Theodor
Stepan, a tras de pe platforma unui bloc vecin cu inspectoratul, cu o armă cu lunetă
în fereastra biroului menţionat de mine mai sus. Conform spuselor acestuia, în birou
nu se afla nimeni când el a tras. A tras un singur cartuş şi cunoştea cui aparţinea acel
birou de la cel care-l instruise şi-l condusese la locul tragerii, un subordonat al lui
Theodor Stepan echipat în semicivil, fără însemne şi grade.
Din cele relatate de colegii reşiţeni rămaşi în unitate a rezultat că, odată
cu preluarea şefiei Ministerului Apărării de către generalul Militaru, toate
cadrele fostei Securităţi au fost consemnate la serviciu, fără a li se permite
legături cu exteriorul, inclusiv cu familia. La declanşarea tirului infernal asupra
sediului inspectoratului judeţean, toţi s-au adăpostit pe holurile clădirii. Prin
megafoane, vajnicii luptători împotriva „securiştilor – terorişti”, îi somau pe
cei din interior să iasă din clădire pentru a se preda. Pentru intimidarea acestora
au întreprins demonstraţii de forţă, plasând la baza clădirii mai multe
încărcături explozive. În cele din urmă au reuşit să „răpună” un terorist. Acesta
era şeful popotei inspectoratului (un subofiţer ori angajat civil, al cărui nume
regret că l-am uitat), care într-una dintre zile a ieşit să facă aprovizionarea cu
pâine. Cel în cauză are şi în ziua de azi o proteză specială la şold.
Întrucât nu avea formatori de opinie şi alte mijloace rapide de influenţă
şi dezinformare, Theodor Stepan, şef al Centrului Militar, comandant al
garnizoanei Reşiţa şi comandant suprem al tuturor forţelor armate din judeţul
Caraş-Severin (conform unui decret FSN), s-a prezentat personal la redacţia
ziarului local „Timpul” şi, începând cu data de 06.01.1990, a acordat interviuri
menite „a lumina ignoranta populaţie a Banatului de Munte”. Şi-a motivat
intervenţia la ziar prin aceea că „nu s-a evidenţiat anterior modul de acţiune al
armatei pentru sprijinirea Frontului şi apărarea unor obiective din oraş” (nu a
putut preciza împotriva cui – n.n.).
Fac oarecare eforturi să citez din înţelepciunea dumnealui: „voiau
(teroriştii) controlul aerian pentru a salva familia Ceauşescu”.
De asemenea, „în urma acţiunilor teroriste, negăsindu-se nici un
cadavru al acestora, a existat părerea că acel tumult de împuşcături ar fi
provocate în mod gratuit de armată şi gărzile patriotice, zvon răspândit repede
şi dăunător pentru armată”;… „s-a dovedit că armata nu era pregătită pentru 62 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.13, decembrie 2012-februarie 2013
asemenea acţiuni de apărare”;… „am avut de-a face cu militari care au tras
în 1989 trei cartuşe”;… „cu asemenea militari am fost puşi în situaţia de a
face faţă unor profesionişti, pentru că au fost de mare fineţe, buni cunoscători
ai unor tehnici de învăluire”. În primul său interviu „acordat” amintitului ziar,
Theodor Stepan întreba retoric: „Ce ne-a salvat pe noi?”, la care, bine
documentat, răspunde: „modul de organizare a focului. Am reuşit să realizăm
pe obiectivele care erau periculoase pentru noi o mare densitate de foc şi
această tactică nu le-a permis să folosească armamentul de care dispuneau la
o capacitate mare. I-am obligat să nu tragă”.
În marea lui slugărnicie faţă de profesorul său, Nicolae Militaru, a
afirmat că acesta ar fi motivul pentru care a tras cele aproape 10000 de cartuşe
asupra clădirii Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne, dar nu văd
în baza cărui raţionament logic putea susţine „tactica de organizare a focului”
cu militari „care nu ştiau să tragă”.
Seria de interviuri acordate ziarului culminează cu cele spuse în data de
07.01.1990, în articolul intitulat „Noaptea cea mai critică”. În opinia sa, noaptea
de 24/25.12.1989 „a început prin apariţia unui aliniament de trăgători care a
deschis foc puternic în zona hotelului asupra CMJ, cu 2-3 arme automate”;…
„noi am depistat în jur de 60 de cuiburi foc”;… „focul a durat toată noaptea cu
pauze de 10-15 minute”. Asemenea afirmaţii arată că marele comandant stătea
foarte rău cu logica, iar singurele dovezi ale operaţiunilor erau spusele sale.
Nimeni nu a găsit în locurile precizate de el nici măcar un cartuş, nemaivorbind de
imposibilitatea dispunerii a 2-3 arme automate în 60 cuiburi de foc.
În dimineaţa zilei de 25.12.1989, din ordinul lui Theodor Stepan, au ajuns
la Reşiţa 10 elicoptere de la unitatea din Caransebeş, care au „bătut pădurea cu
armamentul la bord” (pădurea este situată peste drum de I.J. al M.I. – n.n.).
După această operaţiune s-a efectuat scotocirea pădurii cu participarea
unei subunităţi MApN şi a unei grupe de poliţie, solicitată de Theodor Stepan,
prilej cu care s-a constatat că nu s-a găsit nici o creangă ruptă de rafalele
armelor, nici o urmă de tragere deci, a fost o demostraţie de forţă cu muniţie de
manevră. Îmi pun întrebarea, cred eu firească: nu cumva singurul terorist din
Reşiţa a fost Theodor Stepan? Am discutat cu o familie care locuieşte chiar la
poalele crângului supus intervenţiei, care mărturisea că acţiunile din acele zile VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.13, decembrie 2012-februarie 2013 63
i-au „terorizat psihic”. Mai târziu şi-au dat însă seama că totul a fost o făcătură,
o înscenare menită să alimenteze psihoza „securişti-terorişti”.
Tot în acel articol se mai afirmă că din catedrală s-a tras de la un crenel,
iar Theodor Stepan a apelat la un pluton de miliţie pentru prinderea teroristului,
blocând căile de refugiu cu militari al MApN.
Din afirmaţiile unui participant la acţiune a reieşit că la un moment dat
Theodor Stepan a spus că „merge la Front pentru consultaţii”, iar miliţienii să
stea pe poziţie în aşteptarea ordinelor. Theodor Stepan s-a deplasat prin spatele
catedralei, a revenit după două ore, ordonând scotocirea. Teroristul nu a fost
găsit, foarte probabil că în acel interval a fost retras din dispozitiv de către
comandantul său.
În judeţul Caraş-Severin, evenimentele din decembrie 1989 au fost
multiple, unele dintre ele tragice. Mi-aş permite însă o scurtă reflecţie: am
cunoscut mulţi bănăţeni. Aceştia au un puternic respect pentru rezultatele muncii,
motiv pentru care nu pot crede că distrugerile care au avut loc în această zonă să fi
fost opera lor, determinată de ura împotriva unui sistem social.
Mă mai întreb, în mod cât se poate de firesc, unde sunt cele câteva zeci
de pistoale mitralieră, repartizate unor „luptători din gărzile patriotice” pe baza
unei simple semnături într-un registru şi nerecuperate nici până astăzi?
Un monument dedicat evenimentelor din Decembrie 1989 va fi ridicat în centrul municipiului Reşiţa, la cererea revoluţionarilor, dar şi a urmaşilor acestora. În acest sens, primăria Reşiţa a lansat o competiţie la care se pot înscrie până în 15 mai, toţi artiştii plastici interesaţi. Cele mai bune trei proiecte vor fi premiate cu cinci mii de lei, trei mii de lei şi respectiv două mii de lei. Câştigătorii vor fi anunţaţi în data de 30 mai. Monumentul se va numi “In Memoriam 1989” şi va fi amplasat pe locul actualei troiţe închinate eroilor Revoluţiei.
In decembrie 1989 am scapat de “domnia” Partidului Comunist si a “mult iubitului conducator”, Nicolae Ceausescu. In acea perioada, romanii satui sa indure o dictatura ajunsa la un prag maxim de acceptabilitate, au iesit in strada unul cate unul, pana s-au inmultit, formand o masa mult prea mare pentru a fi stapanita de Nicolae Ceausescu si oamenii sai.
Pretul libertatii a fost scump. Pretul e imens, dramele prin care au trecut mii de familii in acea vreme nu au un pret anume, nu exista o alaturare de cuvinte agreabila. Pentru libertate s-au pierdut vieti. Vieti tinere, dornice de a descoperi viata in libertate, dar care nu au mai ajuns sa se bucure de ea. De libertate. Tineri si oameni in toata firea, din toate colturile tarii, au fost rapusi de gloantele si tancurile armatei. Sau de “teroristi” necunoscuti. Timisoara, Cluj, Iasi, Bucuresti, dar si in Resita, urmarile luptei pentru libertate se fac cunoscute si acum datorita memoriei celor care au disparut la revolutie.
Adam Livia, a fost o batrana din Resita care a plecat dintre cei vii in ziua de 25 decembrie 1989. Motivul este unul cat se poate de tragic. Un glont a penetrat fereastra apartamentului in care locuia si, din pacate, s-a oprit in corpul batranei.
Birbora Constantin pazea bazinele cu apa, era in timpul serviciului. Prins in valtoarea luptei, pe 14 decembrie 1989, acesta a fost impuscat mortal in zona capului. Final tragic a avut si Puraci Samfiu, unul din cei care au fost impuscati in fata sediului Militiei, decedand in urma ranilor provocate. Din pacate lista neagra nu se incheie doar cu aceste nume, ci si cu alte persoane care au sfarsit luptand pentru libertate, pentru dreptul a vorbi liber, de a munci unde si ce doreste. Pentru o viata mai buna.
De aceea, in memoria lor, le oferim o pagina, un loc de respect in amintirea lor, pe acest portal.
Nume si prenume
Calitatea pentru care s-a acordat titlul
Modul de acordare al titlului
1
Birbora Constantin
Fost luptator garzi la S.C. U.C.M. Resita S.A.
H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
2
Ivan Marius
Fost luptator garzi la Directia Judeteana de posta si telecomunicatii
H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
3
Lupea Ion Daniel
Sublocotenent post mortem U.M.01929
H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
4
Mihai Danut
Sublocotenent post mortem U.M.01929
H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
5
Motorgeanu Florinel
Sublocotenent post mortem U.M.01929
H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
6
Mircea Ioan
Fost luptator garzi la S.C. U.C.M. Resita S.A.
H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
7
Poptelecan Ioan
Capitan U.M.01929
H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
8
Pongracz Norbert
Sublocotenent U.M.01929
H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
9
Ruvineantu Remus Lazar
Sublocotenent U.M.01929
H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
10
Raut Mihai Ovidiu
Fost luptator garzi la S.C. U.C.M. Resita S.A.
H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
11
Smaranda Ion
Capitan U.M.01929
H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
12
Tamas Radu Simion
Capitan U.M.01929
H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
13
Talpeanu Mircea
Fost angajat la Directia Judeteana de posta si telecomunicatii
H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
14
Adam Livia
Victima a Revolutiei Române
H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem
15
Branza Constantin
Victima a Revolutiei Române
H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem
16
Popa Valerian
Victima a Revolutiei Române
H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem
17
Presznovka Adam Ion
Victima a Revolutiei Române
H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem
Lupea Ioan Daniel ( 255 )
Profesie: Soldat in termen la UM 01929 Resita
Data nasteri: 02.06.1970
Locul nasterii: Hunedoara
Calitate: Erou Martir
Data mortii: 24 decembrie 1989
Locul mortii: Resita, in dispozitivul de aparare al unitatii mil
Cauza: Impuscat pe 23 decembrie 1989 cu un glont dum-dum, care a intrat pe deasupra piciorului stang si a iesit pe sub mana stanga Vinovati:
Vineri, 21 Decembrie 2012 18:34 Scris de Patricia Klauss
Un moment solemn, dedicat Revoluţiei din Decembrie 1989, a avut loc, vineri, în curtea fostei garnizoane a Unităţii 17 Rachete Antiaeriene „Semenic” din Reşiţa.
După trecerea în revistă a gărzii de onoare de către prefectul de Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, şi intonarea imnului de stat, a urmat o slujba religioasă, oficiată de către un sobor de preoţi, şi depunerea de coroane, la monumentul dedicat soldaţilor căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989, la Unitatea Militară 17 Rachete Antiaeriene Semenic.
În fiecare an, în cazarma unităţii, eroii Revoluţiei sunt comemoraţi. Este un prilej pentru a reaminti, măcar câteva din momentele derulate începând cu data de 21 decembrie 1989, la Reşiţa.
În acea seară, când manifestanţii erau deja adunaţi în faţa Comitetului Judeţean de partid din municipiu, s-a petrecut un lucru care a influenţat derularea evenimentelor.
„Atunci, Regimentul 17 Rachete Antiaeriene Semenic a primit primit ordin să apere Comitetul Judeţean de partid. A fost, pentru prima oară, în calitatea mea de ofiţer al Armatei Române, cu o vechime de 25 de ani, în domeniu, când nu am spus: Am înţeles! Am adunat oamenii, le-am spus despre ce e vorba, care e misiunea regimentului. Atunci am luat decizia pe care mi-am asumat-o, de a nu scoate oamenii în stradă. Mi-am asumat decizia de a nu confrunta armata cu poporul, iar consecinţele nu s-au lăsat aşteptate. Dovadă, că în noaptea de 21 spre 22 decembrie, am fost atacaţi de profesionişti, care aveau în dotare arme care nu existau în Armata Română”, a declarat gen. (r.) Vasile Cocoşilă, comandant la acea vreme a Unităţii 17 Rachete Antiaeriene Semenic.
Unul dintre militarii care se aflau în punctul de control, sublocotenent post-mortem Daniel Lupea, a murit în noaptea de 23 spre 24 decembrie, după ce a fost împuşcat în stomac. Dacă glonţul era unul normal, Daniel Lupea ar fi trăit şi în ziua de astăzi, susţine gen. (r.) Vasile Cocoşilă.
„Din păcate, a fost vorba de un glonţ dum-dum, care, în timpul impactului produce o explozie, iar lui Daniel Lupea i-au fost distruse toate organele interne. Asemenea gloanţe nu existau nici în dotarea Armatei Române, nici a gărzilor naţionale, nici a altor structuri naţionale de apărare. Au fost multe alte diversiuni, dar Armata, la Reşiţa, nu a reacţionat împotriva poporului. Şi susţin aceasta, în ciuda tuturor afirmaţiilor prin care se susţine contrariul”, a mai precizat fostul comandant al unităţii.
După evenimentele din decembrie 1989, Reşiţa a fost declarat oraş martir. Aici şi-au pierdut viaţa, în timpul Revoluţiei, 25 de persoane.
Zaharia Drăghiţă a supravieţuit mai multor tentive de asasinat. Prima dintre acestea a avut loc în 21 decembrie, la intrarea în Pipirig. A doua a fost atunci când – susţine acesta – le-a cerut celor din noua conducere a Primăriei să nu ridice receptoarele telefoanelor, şi tocmai el a încălcat consemnul. În momentul în care a fost întrebat ,,Zoli?”, şi a răspuns ,,Da!”, s-a şi tras asupra lui. Următoarea tentativă a avut loc în 24 decembrie, când a plecat la Reşiţa să aducă muniţie. La Kilometrul 8 s-a tras asupra lui, şi, odată ajuns în faţa Miliţiei Judeţene, s-a deschis iar focul, Zaharia Drăghiţă scăpând cu viaţă doar fiindcă s-a aruncat pe burtă. Glonţul era dum-dum, l-a găsit şoferul maşinii înfipt în banchetă, când au ajuns înapoi, la Caransebeş. ,,Tot acolo, la sediul Miliţiei Judeţene, un securist a împuşcat doi miliţieni, după care a fugit”, a mai spus Drăghiţă. După alte două săptămâni s-a tras asupra sa dintr-o Dacie roşie, despre care ulterior a aflat că era maşina comandantului Securităţii, Pârvu. Altă dată a scăpat ca prin urechile acului de o maşină care voia să-l calce în timp ce era pe trotuar, cu fetiţa nou-născută în cărucior…
Nascut la 15 ianuarie 1971, unicul fiu al lui Norbert si al Ilenei Pongracz.
A cazut in noaptea de 23 decembrie 1989, ora 2,40 in unitatea (de radiolocatie) in care isi satisfacea stagiul militar. Un glont ucigas pornit din paduricea din apropiere (care ulterior s-a defrisat) in timp ce statea de vorba cu locotenentul sau i-a secerat pe amandoi. In total au fost ucise 9 persoane (ofiteri si militari in termen). S-a presupus ca ucigasii ar fi fost de la unitatea de rachete, dar arma cu care s-a tras a fost speciala, calibrul 5,62 fata de armamentul obisnuit de 7,62 mm.
Pe langa golul definitiv in sufletul lor, durerea cea mai mare a familiei Pongracz este ca nici acum nu s-a elucidat problema aceasta a ucigasilor fiului lor. Resita are declarati 16 morti in Revolutie, iar domnul Pongracz, cand a mers sa ridice trupul baiatului sau de la morga, a vazut circa 50 de cadavre.
Strada Gorunului a fost botezata dupa numele eroului Norbert Pongracz.
Sonetul sau de absolvent, dedicat lui Adrian Zamfirescu, contine urmatorul text: Sa traim din plin, soarele nu rasare de doua ori pe zi si viata nu ne este harazita decat o singura data? Cu stima si respect Norbi. Sub semnatura lui Norbi sta tiparit: La revedere, in prima sambata a lunii iulie 1999. El nu va putea veni la aceasta intalnire, dar va ramane pentru totdeauna in inimile noastre, intre eroii nostri.
Adolescent fiind, a trecut in randul nemuritorilor luptand cu arma in mana, pentru libertate, pentru prietenie, pentru ca in fapta aceasta este democratia – libertate si prietenie. Si pentru aceasta a fost si jertfa lui Norbert.
Suflet curat, fiu al unor parinti cinstiti si harnici, Norbert nu si-a dezmintit afirmatia: Viata nu ne este harazita decat o singura data. Avand constiinta acestui fapt, sacrificiul sau devine mai inalt, mai plin de intelesuri si durere decat insasi viata pe care o traim.
El nu a murit, traieste si va trai de-a pururi in sufletele parintilor sai, colegilor, camarazilor de lupta, in sufletele noastre.
– Vă rog să vă prezentaţi, domnule plutonier.
– Sânt plutonierul Coancă Gheorghe.
– Pentru prima dată v-am întâlnit în data de 20 decembrie 1989, în faţa Consiliului, împreună cu subunitatea dumneavoastră. Ce s-a întâmplat apoi ?
– Din 20 până în 25 decembrie 1989 am apărat oraşul Lugoj.
– Iar după aceea ?
– Consiliul Frontului Salvării Naţionale din Reşiţa a cerut întăriri din partea Lugojului şi o parte din subunităţile noastre s-au deplasat de urgenţă în ajutorul fraţilor din Reşiţa.
– Bănuiesc că a fost vorba de “terorişti” ?
– Nu, de securitatea civilă a statului.
– Unde se găseau ei ? În vreo unitate militară ?
– Erau dispersaţi în tot oraşul, în locuinţe, cazemate subterane şi la Liceul nr. 2, unde îşi transportau răniţii.
– În ce mod îşi desfăşurau atacul ?
– Atacul se deschidea la lăsarea serii şi înceta în jurul orei opt-nouă dimineaţa.
– Aţi reuşit să prindeţi câţiva ?
– La una din locuinţele de unde s-a tras, am reuşit să arestăm un maior de securitate, împreună cu cei doi fii ai săi (unul de 14 ani, iar celălalt de 20 ani, elev la şcoala militară de securitate), toţi trei foarte buni trăgători.
– Nu erau conştienţi de faptul că totul e pierdut ?
– Ba fa, dar … la întrebarea adresată de comandantul unităţii militare din Reşiţa : “Ce rost are vărsarea de sânge, situaţia oricum nu o puteţi întoarce ?”, răspunsul comandantului Securităţii civile, atunci arestat, a fost : “Puţin ne pasă !”.
– Care a fost atitudinea civililor ?
– Populaţia a manifestat o adevărată dragoste faţă de armată, gărzile patriotice participând activ la acţiunile de luptă.
– Aţi avut victime ?
– Din rândul gărzilor patriotice s-au înregistrat multe victime, din rândul subunităţii noastre nu s-a înregistrat nici o victimă. – Când s-au predat securiştii şi ce armament au folosit ? – S-au predat în data de 29 decembrie 1989, dar am continuat să apărăm obiectivele până astăzi, 10 ianuarie, când ne-am întors la Lugoj. Armamentul lor era de provenienţă străină, super-uşor, de calibru 5,6 şi în cadenţă de tragere dublă. Gloanţele erau cu vârf retezat şi pastilă explosivă în cap.
– Care este acum cea mai mare dorinţă a dumneavoastră ?
– Să-mi revăd copilul, de doi ani şi jumătate. Să fac o baie fierbinte şi să-mi schimb cizmele că, din 17 decembrie până în 5 ianuarie 1990, am dormit îmbrăcat şi fără să-mi scot cizmele din picioare.
– Spuneţi-mi, s-a ridicat convocarea ?
– Nu, dar ni se permite să mergem zilnic, pentru câteva ore acasă.
– Aveţi un gând personal ?
– Sânt mândru, satisfăcut, că atât la Lugoj cât şi la Reşiţa, ca de altfel în întreaga ţară, Armata şi-a dovedit calmul, puterea de discernământ şi disciplina.
Reporter : Simion FLORIEAN
(Drapelul, nr. 7 – sâmbătă, 13 ianuarie 1990)
Adam Livia ( 21 )
Profesie: Pensionara
Data nasteri: 19.01.1924
Locul nasterii: Caras-Severin
Calitate: Erou Martir
Data mortii: 25 decembrie 1989
Locul mortii: Resita, Piata 1 Decembrie 1918, (in locuinta sa)
Cauza: Plaga impuscata a capului
Vinovati:
Observatii: Glontul penetrant a intrat prin fereastra apartamentulu
A military aviation official, Colonel Mircea Budiaci, described the characteristics of the so-called “radio-electronic war” the armed forces faced, as follows:“…we were confronted with a powerful adversary which operated on the basis of long-prepared plans which were centrally directed and permanently adapted to changing conditions. [They attacked] by radio-electronic means by creating signals on our radar identical to those which represented real targets. When they reached a distance between 800 and 1500 meters from an object on the ground they would simulate gunfire of various types of weapons. These two things created the image of an air attack. They were combined with ground attacks, real or false, with various types of telephone calls by identified or unidentified callers, and with the spreading of rumors…on our operating frequencies there were conversations between what were presumed to be aircraft in flight and base command. You didn’t know what to make of it, and the confusion was intensified by the fact that they were speaking not only in Romanian, but also in English, Turkish, and Arabic…You can imagine in what a situation we had to perform our duties…” (Colonel Mircea Budiaci, interview by Maior D. Amariei, “NU! Teroristii n-au avut elicoptere,’ Armata Poporului, 21 March 1990, p. 4.) https://romanianrevolutionofdecember1989.com/2010/10/04/orwellian%E2%80%A6positively-orwellian%E2%80%9D-prosecutor-voinea%E2%80%99s-campaign-to-sanitize-the-romanian-revolution-of-december-1989-part-8-usla-and-friends/
Questioned by a reporter in 1992 if the Television station had ever really been in danger, Militaru responded:
No….You see, not even those of our commanders who were responsible for the defense of such objectives thought through and analyzed well enough exactly whom they were confronting. Because the adversary did not have an extraordinary number of men with which to take an object such as the TV tower by assault. They [the Army commanders] did, however, have to face a very well-equipped, well-prepared, and perfidious enemy. Not having sufficient forces, they [the “terrorists”] resorted to “gunfire simulators” which caused extraordinary confusion. They thus sought to do something completely different: to infiltrate…They succeeded in infiltrating into the TV station…[69] [69].. Nicolae Militaru, interview by Corneliu Antim, “Ordinul 2600 in Revolutia din decembrie,” Romania Libera, 17 December 1992, 2.
Through the years, the Romanian media–and especially former Securitate officers or collaborators in the Romanian media–have been very good about telling us the role of the Army in the event of a foreign invasion–but they have neglected to tell us about the planned role of Securitate units.
In fact, the tactics of the “terrorists” in December 1989 are strikingly similar to what was described in the journal of the Securitate (available on the CNSAS.ro site):
Actiunile de lupta desfasurate de formatiunile de rezistenta prezinta citeva caracteristici, altfel: de regula, sint de scurta durata si violente, avind aspectul unor lovituri fulgeratoare; vizeaza in principal obiective ale inamicului de o dezvoltare mai redusa, dar de mare importanta pentru acesta; au un pronuntat caracter de independenta, ducindu-se in conditiile lipsei unor vecini apropriati si a sprijinului altor forte militare; se desfasoara cu forte relativ putin numeroase; necesita o minutioasa si, uneori, indelungata pregatire a luptatorilor participanti la actiune; impun cunoasterea amanuntita a particularitatilor terenului in care va avea loc actiunea, precum si elaborarea unui plan simplu, usor de aplicat; se desfasoara, de regula, noaptea si in conditii grele de stare a vremii, in momente si locuri in care sa se realizeze surprinderea inamicului…
Members of the Romanian Armed Forces have hinted at their suspicion that in December 1989 Securitate forces were executing attacks and disinformation in conformity with the “lupta de rezistenta” concept…
(Locotenent-colonel Alexandru Bodea, din serialul “Varianta la Invazia Extraterestrilor. Pe cine interpelam pentru uriasa si ultraperfectionata diversiune psihologica si radioelectronica prin care s-a urmarit paralizarea conducerii armatei in timpul Revolutiei?” Armata Poporului, nr. 22 (“urmare din numarul 21″), 30 mai 1990. Xerox-ul facut in anul 1994 la Biblioteca Academiei Romane).
Mai mult decit atit, a fost cunoscut si folosit in scop de diversiune inclusiv sistemul de transmisiuni pentru conducerea si instiintarea trupelor de aparare antiaeriana a teritoriului. In majoritatea cazurilor, pregatirea actiunilor de lupta, aeriana si terestre, s-a desfasurat pe timp de noapte, probabil cu forte si mijloace dispuse din timp in zonele respective, dar si cu altele redislocati pe parcurs. In aceasta ordine de idei, exista suficiente date si informatii care ne indreptatesc sa afirmam ca toate actiunile aeriene au fost declansate–fie real (cu ajutorul unor mijloace si dispozitive adecvate de creare a tintelor aeriene false), fie imitate (cu o aparatura radioelectronica moderna)–din interiorul tarii si, de regula, din aceleasi zone in raionele unor localitatii pe care, din motive pe care nu este aici cauza sa le explicam, nu le vom divulga.
Am adauga ca, in conceptia doctrinara referitoare la apararea patriei de catre intregul popor, elaborata ‘sub obladuirea fostului comandant suprem’ a existat, atit sub aspect teoretic, metodologic, cit si practic, o sustinuta preocupare, mai ales in ultimii ani, pentru fundamentarea conceptului de ‘razboi de rezistenta’ si de pregatire, inca din timp de pace, a unor formatiuni ‘de rezistenta’ si a unor ‘zone libere’ si raioane de pe teritoriu in care, in cazul ocuparii unor parti din teritoriul national, vor actiona asa-zise ‘grupuri sau detasamente de rezistenta.’
Dar se parea ca ‘serialul nocturn’ al atacurilor teroriste incepe sa-si arate anumite ‘tipicuri’–daca le putem numi asa–care ar fi meritat sa fie mai judicios analizate si luate in calcul pentru luarea unor masuri mai eficiente de contracarare. Toate atacurile terestre ale teroristilor erau executate exclusiv pe timp de noapte si, de regula, in doua ‘reprize’ a circa o jumatate de ora fiecare, una in prima parte a noptii (aproximativ intre orele 22-23) si alta spre ziua (in jurul 02-03). Executate de grupuri mici de teroristi–dar niste profesionisti ai luptei de gherila avind un armament de inalta precizie, dotat cu sisteme optice de ochire pe timp de noapte–atacurile nu vizua insa altceva decit intretinirea unei atmosfere stresante, de tensiune, de amenintare permanenta, pentru mentinirea intregului efectiv (pe cit posibil!) in cazarma, intr-o permanenta stare de lupta, pentru a-l uza si a-l determina sa-si iroseasca o cantitate de mai mare din resursele de munitie.
Even the former head of the Securitate, General Iulian Vlad, admitted in a very judiciously worded declaration from 29 January 1990 that the “terrorists” were from the Securitate. (Significantly, this declaration has never appeared in the Romanian press, and even since its revelation by General Ioan Dan it has been consistently ignored. It is, to say the least, painful and difficult for the deniers to address.)
General Magistrat (r) Ioan Dan
In aprilie 1990, generalul Ghoerghe Diaconescu a fost destituit din functia de conducere in Directia Procuraturilor Militare. La plecare, mi-a predat cheia de la fisteul sau, cu mentiunea ca acolo au mai ramas cateva hartii fara importanta. Intrucat, la data respectiva, ma aflam in cea mai mare parte a timpului, in procesul cercetarilor de la Timisoara, mult mai tarziu, am dorit sa pun in respectivul fiset o serie de acte. Am cercetat ce mai ramasese de pe urma generalului Diaconescu si, spre surprinderea mea, am gasit declaratia olografa a generalului Iulian Vlad, data fostului adjunct al procurorului general, fostul meu sef direct, nimeni altul decat generalul Diaconescu, la 29 ianuarie 1990, cand toate evenimentele din decembrie 1989 erau foarte proaspete. Repet, este vorba despre declaratia olografa, un text scris foarte ingrijit, pe 10 pagini, din care voi reda acum integral doar partea care se refera expres la “actiunile teroriste in Capitala” (formularea apartine generalului Vlad).
“Analizand modul in care au inceput si s-au desfasurat actiunile teroriste in Capitala, pe baza acelor date si informatii ce le-am avut la dispozitie, consider ca acestea ar fi putut fi executate de:
1) Elementele din Directia a V-a, USLA, CTS si din alte unitati de Securitate, inclusiv speciale.
a) Directia a V-a, asa cum am mai spus, avea in responsabilitate paza si securitatea interioara a Palatului Republicii, multe dintre cadrele acestei unitati cunoscand foarte bine cladirea, cu toate detaliile ei. In situatia creata in ziua de 22.12.1989, puteau sa mearga la Palat, pe langa cei care faceau acolo serviciul si unii dintre ofiterii si subofiterii care se aflau la sediul CC ori la unitate.
Este ca se poate de clar ca numai niste oameni care cunosteanu bine topografia locului ori erau in complicitate cu cei care aveau asemenea cunostinte puteau patrunde in cladire (sau pe acoperisul ei) si transporta armamentul si cantitatile mari de munitie pe care le-au avut la dispozitie.
Tot aceasta Directie dispunea de o baza puternica si in apropierea Televiziunii (la Televiziunea veche). De asemenea, avea in responsabilitate perimetrul din zona resedintei unde se aflau numeroase case (vile) nelocuite si in care teroristii ar fi putut sa se ascunda ori sa-si faca puncte de sprijin.
Sunt si alte motive care pun pe prim-plan suspiciuni cu privire la aceasta unitate.
b) Elemente din cadrul unitatii speciale de lupta antiterroriste care aveau unele misiuni comune cu Directia a V-a si, ca si o parte a ofiterilor si subofiterilor de la aceasta unitate, dispuneau de o mai buna instruire si de mijloace de lupta mai diversificate.
c) Elemente din Trupele de Securitate care asigurau paza obiectivilor speciale (resedinta, palat etc.) si, impreuna cu Directia a-V-a, Securitatea Capitalei si Militia Capitalei asigurau traseul de deplasare.
d) Ofiteri si subofiteri din Securitatea Capitalei, indeosebi de la Serviciul Trasee, sau dintre cei care au lucrat la Directia a V-a.
e) Elemente din alte unitati de Securitate, inclusiv unitatile speciale 544, 195 si 110, precum si din cele complet acoperite, comandate de col. Maita, col. Valeanu, lt. col. Sirbu, col. Nica, col. Eftimie si lt. col. (Eftimie sau Anghelache) Gelu (asa sta scris in declaratie–n.n.). Aceste din urma sase unitati, ca si UM 544, in ansamblu, si UM 195 puteau dispune si de armament si munitii de provenienta straina, precum si de conditii de pregatire adecvate.
2) Ofiteri si subofiteri din Militie, atat de la Capitala, cat si de la IGM, cu prioritate cei din Detasamentul special de interventie si cei care asigurau traseul.
3) Cred ca s-ar impune verificarea, prin metode si mijloace specifice, a tragatorilor de elita din toate unitatile din Capitala ale Ministerului de Interne, precum si a celor care au avut in dotare sau au indeplinit misiuni folosind arme cu luneta. N-ar trebui omisi nici chiar cei de la Dinamo si de la alte cluburi sportive.
4) Unele cadre militare de rezerva ale Securitatii, Militiei si Armatei, precum si actuali (la data respectiva) si fosti activisti de partid sau UTC, persoane apropriate tradatorului si familiei sale ori care poseda arme de foc.
Propun, de asemenea, o atenta investigare a celor care au fost in anturajul lui Nicu Ceausescu. Acest anturaj, foarte divers, cuprindea inclusive unele elemente de cea mai scazuta conditie morala care puteau fi pretabile la asemenea actiuni.
Ar fi bine sa se acorde atentia cuvenita sub acest aspect si fratilor dictatorului–Ceausescu Ilie si Ceausescu Nicolae–care, prin multiplele posibilitati pe care le aveau, puteau organiza asemenea actiuni.
5) Anumite cadre militare sau luptatori din Garzile Patriotice.
6) Straini:
Din randul celor aflati la studii in Romania:
– arabi, in general, si palestinieni, in special, inclusiv cei care sunt la pregatire pe linia Armatei (de exemplu, la Academia Militara);
– alte grupuri de straini la studii (iranieni si altii).
Special infiltrati (indeosebi din cei care au urmat diverse cursuri de pregatire pe linia MI sau a MAN);
Alti straini aflati in tara cu diverse acoperiri, inclusiv diplomatice;
Fosti cetateni romani (care ar fi putut intra in tara si in mod fraudulos).
7) Elemente infractoare de drept comun care au posedat armament ori l-au procurat in chiar primele ore din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, cand, din mai multe unitati de Securitate, intre care Directia a V-a si Securitatea Capitalei, s-a ridicat o cantitate mare si diversa de armament si munitie.”
Generalul Mircea Mocanu, comandantul CAAT în 1989, declara în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 că România s-a confruntat în mod cert, în timpul Revoluţiei, cu ceea ce se numeşte „război electronic”. El explică câteva dintre metodele unei astfel de operaţiuni. „Ulterior au fost găsite pe teritoriul ţării mai multe baloane tip meteo, cu materialul din plastic sfâşiat de schije; de baloane atârnau reflectoare poliedrice, adică un schelet de lemn cu foiţă de staniol în măsură să reflecte undele electromagnetice emise de staţiile de radiolocaţie. Pe cutie – o brumă de aparatură, pe care scria în limba rusă «fabricat în URSS»; aveau şi o etichetă pe care scria în limba maghiară: «Cine aduce la organele locale un asemenea obiect primeşte 50 de forinţi»”Citeste mai mult: adevarul.ro/news/societate/video-misterele-revolutiei-diversiunea-radioelectronica-sovieticii-americaniii-1_50ad127b7c42d5a6638e4c95/index.html
In fact, the tactics of the “terrorists” in December 1989 are strikingly similar to what was described in the journal of the Securitate (available on the CNSAS.ro site):
– desfasurarea unor activitati de dezinformare a inamicului cu privire la actiunile fortelor proprii…
Let’s take a look at some of the claims made about the character and content of the disinformation–especially as pertains to the so-called “radioelectronic war”–as it transpired in December 1989:
volumul Armata romana in revolutia din decembrie 1989 (Editura Militara)
Apreciem că, în acelaşi context, prezintă o oarecare importanţă şi aspectul semnalat în NOTA S.R.I. transmisă comisiei cu nr. S/9.022/1992 şi anume: „… În ziua de 2 ianuarie 1990 a fost reţinut la Unitatea militară 01929 Reşiţa, alături de alte cadre de securitate fostul şef al Serviciului „T”, cpt.(r.) Berinde Florin. Cu ocazia anchetelor la care a fost supus de către unele cadre militare ale M.Ap.N. şi organe ale procuraturii militare, acesta a relatat că, în ziua de 23 decembrie 1989, în jurul orelor 1500, pe când se efectuau acordurile pe scala staţiei R-105, pentru menţinerea legăturii, conform celor convenite anterior, s-au auzit convorbiri în limba rusă, ce aveau intonaţii puternice, de ordin. La auzul acestor mesaje lt.col. Măriuţa Gheorghe de la fostul organ de miliţie, cel mai mare în grad dintre cei prezenţi, a dat ordin să se închidă staţia pentru a nu afla şi alte cadre şi a nu crea o stare de panică în rândul efectivelor. Din cele relatate rezultă că aceste convorbiri se auzeau deosebit de clar se transmiteau de aproape, fără zgomot de fond fâsâit sau bruiaj. Acelaşi ofiţer a mai relatat că, în împrejurările de mai sus a discutat şi cu cpt.ing. Brencea Constantin, care i-a spus că începând cu 23 decembrie 1989 şi ei au fost bruiaţi pe sistemul de transmisiuni radioreleu pe unde scurte, pe toate canalele posibile cu semnale care emit fie convorbiri în limba rusă, fie un fel de triluri muzicale, iar pe radiolocatoare au fost bruiaţi prin generarea unui semnal care imita ţinte reale…”.
Generalul Mircea Mocanu, comandantul CAAT în 1989, declara în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 că România s-a confruntat în mod cert, în timpul Revoluţiei, cu ceea ce se numeşte „război electronic”. El explică câteva dintre metodele unei astfel de operaţiuni. „Ulterior au fost găsite pe teritoriul ţării mai multe baloane tip meteo, cu materialul din plastic sfâşiat de schije; de baloane atârnau reflectoare poliedrice, adică un schelet de lemn cu foiţă de staniol în măsură să reflecte undele electromagnetice emise de staţiile de radiolocaţie. Pe cutie – o brumă de aparatură, pe care scria în limba rusă «fabricat în URSS»; aveau şi o etichetă pe care scria în limba maghiară: «Cine aduce la organele locale un asemenea obiect primeşte 50 de forinţi»”.
Reflectori poliedrici cu marca “Fabricat in URSS”
Faptul ca pe langa tintele false au existat si tinte reale este sustinut in cadrul raportului MApN de gasirea, in diferite locuri, a unor baloane asemanatoare cu cele utilizate in meteorologie. Neobisnuit insa, aceste baloane aveau acrosati reflectori poliedrici care puteau induce pe ecranele de radiolocatie semnale similare celor provenind de la o aeronava reala. Pe cutia aparaturii acrosata baloanelor distruse s-au gasit inscriptii in limba rusa sau engleza cu “Fabricat in URSS”. Raportul militar mai mentioneaza un aspect greu de crezut, un fel de fantezie, si care pare mai degraba o influenta a curentului antimaghiar dezvoltat preponderent in randurile cadrelor armatei, indoctrinate sub comunism, din acea perioada, si anume ca mai existau “atasate biletele in limba maghiara prin care se promiteau aducatorilor acestor obiecte recompense de 150 forinti”. Era si o perioada in care teoria conspiratiei incerca sa justifice evenimentele din perioada Revolutiei. Sa nu uitam ca si Ceausescu, la fel ca si cadrele Armatei si Securitatii, avea aceasta obsesie a “cetatenilor straini care vor sa destabilizeze tara si sa fure Transilvania”. Ceea ce militarii specializati si procurorii militari au denumit, la inceputul anilor ’90, razboiul radio-electronic a amplificat starea emotiva a unei parti din participantii la Revolutie, care faceau periodic trimiteri la eventuale forte straine, solicitand implicit interventii din partea Armatei si a grupurilor de civili inarmati.
Elicopterul rusesc a ramas in urma
Mai multi tanchisti din batalionul de tancuri de la Targoviste, dislocat pentru apararea Ministerului Apararii Nationale si pentru intarirea dispozitivelor de paza din zona, au sustinut ca, incercand sa-si racordeze frecventele radio, au surprins fragmente din conversatii in limba rusa identificate ca avand drept sursa o formatiune de elicoptere. Din convorbirile interceptate, traduse de inginerul Simion Barbu, rezulta ca era vorba de o formatiune de zbor careia ii ramasese in urma un elicopter, aparat ce ar fi fost pilotat de o femeie. In transmisiunea radio, pilotul isi justifica ramanerea in urma si desprinderea de formatie prin defectiuni survenite la aparat, iar comandantul formatiunii i-a transmis ordinul sa pastreze aceeasi altitudine si acelasi itinerar pana in momentul in care va reusi sa realizeze contactul cu formatiunea de care apartinea.
Amiralul (r) Gheorghe Anghelescu*** rememorează la rândul său: „Acţiunile noastre au început să se desfăşoare atunci când ne aşteptăm mai puţin. În noaptea de 22-23 decembrie, pe ecranele
radiolocatoarelor sistemului de observare electronic al Marinei şi Apărării Antiaeriene a teritoriului au apărut nenumărate nave, avioane şi
elicoptere, care toate se îndreptau spre litoralul nostru. Prin reţelele radio se primeau cele mai diverse informaţii care confirmau această mare acţiune aeronavală ostilă. Totul părea incredibil. În portul Constanţa navele comerciale aveau indicii că sunt minate de scafandri inamici, de pe litoral, posturile de observare ne semnalau elicoptere, navele civile şi platformele petroliere marine descopereau şi informau despre ţinte aeriene, în reţelele radio se intensifica frecvenţa convorbirilor în limba rusă, arabă şi engleză; toate acestea ne-au făcut să percepem ca reală o agresiune aeronavală”.
Ţintele se îndreptau către plajele Mamaia, Mangalia, Sf. Gheorghe şi Sulina, zone propice efectuării de desantări de trupe. Rapoartele primite înştiinţau prezenţa elicopterelor în largul Mării Negre, în zona platformelor de foraj marin.
Cine sunt agresorii din decembrie? Îi vom cunoaşte vreodată pe cei care au bântuit cerul în acele zile? Uimirea miltarilor a atins apogeul, când s-a constatat corelarea perfectă a evenimentelor din teren cu cele aeriene şi convorbirile radio: “04 către 34 … Staţia S, defectă … mergem numai 18 … unitatea de lângă noi a tras cu mitraliere, tunuri şi rachete”. Toate aceste convorbiri radio, se refereau la probleme concrete, la acţiuni reale; sau un alt caz: “se poate decola pentru că S.R.C. (staţia radiolocaţie cercetare) nu lucrează … aruncarea în aer a containerului …”Asemenea convorbiri se amestecau cu altele în limba rusă, arabă, engleză.
După data de 28 decembrie, atât numărul ţintelor reperate cât şi traficul radio, au căzut, ajungând la zero. Dealtfel şi fragmentele de conversaţii interceptate sugerau o retragere spre “bazele proprii”. (Carol Roman, “Enigmele ale Revolutiei Romane din ’89”)
Simultan in circuitile telefonice, radio, si chiar de comanda (da, nu este o exagerare!) se inregistreaza o avalansa de ordine si informatii, atit in limba romana, cit si in engleza, araba, si turca.
Locotenent-colonel Alexandru Bordea, “Varianta la Invazia Extraterestrilor,” Armata Poporului, nr. 19 (9 mai 1990), p.2.
Convorbirile erau purtate in mai multe limbi, preponderent in engleza (cu un pronuntat accent arab), dar si in italiana, turca, bulgara, sirba, si romana…
ALL THE RUSSIAN TOURISTS, WHERE DO THEY ALL COME FROM?…WHERE DO THEY ALL BELONG?
A modest proposal: In order to operate in a country under foreign occupation and to confuse the foreign occupier, the “nuclee de rezistenta” would need equipment that could pass for that of the occupier. In the previous episode, we saw this possibility with the weather balloon, with Russian writing, but a fictitious address in Budapest. Since Nicolae Ceausescu was afraid most of all of a Soviet invasion, the “resistance fighters” would need to be able to appear or pass themselves off as Soviets/Russians themselves. Is it then possible that the former Securitate’s insistence upon mentioning the presence of convoys of male Soviet tourists in Russian cars with Soviet plates is an admission–stripped out of context–that these cars and their occupants were part of the “resistance war” so long planned for and which we have seen awarded a critical, though until now not publicized, role to the Securitate?
Valer Marian’s revelations in September 1990 are VERY interesting in this regard…
Monica N. Marginean: Sa revenim la datele concrete ale regiei de care vorbeam anterior. Cum arata, de pilda, povestea atit de dezbatuta la procesul lui Nicu Ceausescu a cursei ROMBAC, daca o privim din perspectiva Comisiei de ancheta?
fostul procuror Marian Valer: In mod normal, cursa de avion Bucuresti-Sibiu trebuia sa decoleze de pe aeroportul Baneasa, la orele 17,10 folosindu-se pe acest traseu avioane marca Antonov. In dupa-amiaza zilei de 20 decembrie, insa, in jurul orelor 17, deci in apropierea orei prevazute pentru decolarea cursei obisnuite, pasagerii pentru Sibiu au fost invitati si dusi la Aeroportul Otopeni unde au fost imbarcati intr-un avion marca ROMBAC care a decolat in jurul orelor 18,30 si a aterizat pe aeroportul Sibiu in jur de ora 19. Fac precizarea ca in dupa-amiaza aceleiasi zile, cu aproape 2 ore inaintea decolarii acestei curse, a aterizat pe aeroportul Otopeni avionul prezidential cu care Ceausescu s-a reintors din Iran. Conform datelor furnizate de agentia TAROM Bucuresti, in avionul respectiv spre Sibiu au fost imbarcati 81 pasageri. In radiograma cursei sint consemnate domiciile doar la o parte din pasageri, cu mentiunea ca unele sint incomplete, lipsind fie localitatea, fie strada, fie numarul, iar la restul pasagerilor figureaza doar mentiunile ,rezervat’ sau Pasaport RSR. In urma investigatiilor efectuate, au putut fi identificati doar 44 de pasageri, majoritatea avind domiciliul in municipul si judetul Sibiu, stabilindu-se ca au fost persoane trimise in delegatie la foruri tutelare din capitala, sau studenti plecati in vacanta, iar citiva domiciliati in judetul Alba. Mentionez ca asupra acestor persoane nu planeaza nici un dubiu. Dubiile sint create insa in primul rind de faptul ca mai multi pasageri figureaza cu domiciliul in municipiul Bucuresti, dar in realitate nu domiciliaza la adresele consemnate, iar la unele adrese sint intreprinderi. Un alt element creator de dubii il constituie prezenta in avionul respectiv a unui inspector de la Departmentul Aviatiei Civile, cu numele de Nevrozeanu, care nu figureaza pe lista pasagerilor si cu privire la care s-a stabilit ca, in trecut, se deplasa cu avionul in cazuri speciale doar pe relatia Moscova, fiind un bun cunoscator al limbii ruse. Mai multi pasageri sustin ca in partea dreapta din fata a avionului au sesizat un grup de barbati, mai inalti, atletici, imbracati sportiv, multi dintre ei fiind blonzi, grup care li s-a parut suspect. Aceste afirmatii se coroboreaza cu faptul ca in zona respectiva a avionului nu a stat nici unul din pasagerii identificati. Mai mult, verificindu-se la hotelurile din municipiul Sibiu persoane care aveau numele celor 37 de persoane neidentificate, s-a constatat ca doar un pasager neidentificat care figureaza pe listele TAROM-ului cu domiciliul in municipiul Bucuresti, care nu exista la adresa respectiva din localitate, a fost cazat la hotelul Bulevard, dar in registrul de evidenta figureaza cu un alt domiciliu din Bucuresti. Ambele domicilii, si cei din diagrama TAROM si cel de la hotel sint false. Cu ocazia acelorasi verificari s-a constatat ca in perioada respectiva in hotelurile din Sibiu au fost cazati multi turisti sovietici, in special la Imparatul Romanilor, Continental, si Bulevard, situate in zona centrala a municipiului. Fac mentiunea ca din hotelurile respective s-a tras asupra manifestantilor si a armatei. Am omis sa precizez ca pe aeroportul Otopeni, in avionul ROMBAC au fost incarcate sute de colete identice ca format, dimensiuni si culoare, de marime apropriata unei genti diplomat, precum si ca, cu citeva minute inaintea decolarii cursei spre Sibiu, de pe acelasi aeroport au decolat curse ROMBAC spre Timisoara si Arad. Consider ca, in legatura cu pasagerii neidentificati, sint posibile doua versiuni, respectiv sa fie au fost luptatorii U.S.L.A. trimisi in sprijinul lui Nicu Ceausescu, fie au fost agenti sovietici trimisi sa actioneze in scopul rasturnarii regimului Ceausescu.
Monica N. Marginean: Ce alte demersuri a facut Comisia de ancheta pentru elucidarea misterului celor 37 de pasageri neidentificati?
Marian Valer: Am luat contact cu unul din loctiitorii comandamentului trupelor U.S.L.A. din capitala, caruia i-am solicitat sa-mi puna la dispozitie pe cei trei insotitori U.S.L.A. ai avionului ROMBAC. Loctiitorul mi-a spus ca acestia au fost audiati de un procuror militar si nu mai este de acord sa fie audiati inca o data.
Monica M. Maginean: “MARIAN VALER: Asistam la ingroparea Revolutiei,” Expres nr. 33, septembrie 1990, p. 2.
THE SECURITATE ROOTS OF A MODERN ROMANIAN FAIRY TALE: THE PRESS, THE FORMER SECURITATE, AND THE HISTORIOGRAPHY OF DECEMBER 1989
By Richard Andrew Hall
Part 2: ‘Tourists Are Terrorists and Terrorists are Tourists with Guns…’ *
HOW THE ‘TOURISTS’ ENTRY INTO THE HISTORIOGRAPHY OF DECEMBER 1989 PARALLELS THE EXIT OF THE SECURITATE In commenting in August 1990 upon how the details of the state’s case against him had changed since early in the year, Nicolae Ceausescu’s son, Nicu, ironically highlighted how Securitate forces had begun to fade away from the historiography of the December 1989 events. In the August 1990 interview from his prison cell with Ion Cristoiu’s “Zig-Zag” (mentioned above), Nicu discusses the “tourists” for which he was asked to find accommodations in the context of a group of mysterious passengers who had arrived by plane from Bucharest on the evening of 20 December 1989. We know that in the period immediately following these events, the then-military prosecutor, Anton Socaciu, had alleged that these passengers from Bucharest were members of the Securitate’s elite USLA unit (Special Unit for Antiterrorist Warfare) and were responsible for much of the bloodshed that occurred in Sibiu during the December events (for a discussion, see Hall, 1996). In August 1990, however, Nicu wryly observed:
“…[T]he Military Prosecutor gave me two variants. In the first part of the inquest, they [the flight’s passengers] were from the Interior Ministry. Later, however, in the second half of the investigation, when the USLA and those from the Interior Ministry began, so-to-speak, to pass ‘into the shadows,’ — after which one no longer heard anything of them — they [the passengers] turned out to be simple citizens…” (interview with Nicu Ceausescu in “Zig-Zag,” no. 20, 21-27 August 1990).
The impact of this “reconsideration” by the authorities could be seen in the comments of Socaciu’s successor as military prosecutor in charge of the Sibiu case, Marian Valer (see Hall 1997a, pp. 314-315). Valer commented in September 1990 that investigations yielded the fact that there were 37 unidentified passengers on board the 20 December flight from Bucharest and that many of the other passengers maintained that “on the right side of the plane there had been a group of tall, athletic men, dressed in sporting attire, many of them blond, who had raised their suspicions.” While investigations revealed that during this time there “were many Soviet tourists staying in Sibiu’s hotels,” they also established that “military units were fired upon from Securitate safehouses located around these units as of the afternoon of 22 December, after the overturning of the Ceausescu regime.” He thus carefully concludes:
“As far as the unidentified passengers are concerned, there are two possible variants: Either they were USLA fighters sent to defend Nicu Ceausescu, or they were Soviet agents sent to act with the intent of overthrowing the Ceausescu regime” (“Expres,” no. 33, September 1990).
Thus, as the “tourists” began to enter the historiography of the December 1989 events, so the Securitate — specifically the USLA — began to disappear.
Fac apel la oricine care a fost in seara de 21 spre 22 (ora 11,30-11,50) pe strada(actuala)Revolutiei, sau a vazut autoturismele parcate vis-sa vis de fosta Brutarie Nesciuc trei albe si una rosu inchis “Lada”. Va intreb daca cele 11 persoane imbracate cu scurta albastre tip jeans, pantaloni deschisi la culoare, doi cu caciula de blana, trei cu caciula de lana impletita de culoare inchisa, si restul cu capul gol care au intors autoturismele parcate din capatul strazii si incendierea acestora? Statura lor era atletica? Cine a mai vazut apoi aceste persoane (acest gen) in afara de Piatza Mare din 21 decembrie ora 11,30 cand l-au protejat pe domnul care a iesit in fatza scutierilor cu copilul ridicat pe maini? (in dreptul Casei Albastre)
Aceleasi persoane au fost si in data de 21 decembrie la ora 9 in fata intrarii in magazinul Dumbrava, cand au “jenat” fara nici o teama scutierii si politistii care incercau sa prinda persoanele care fugeau prin magazin…Mai apelez la locatarii Blocului de garsoniere “turn” din coltul Calea Dumbravii-Milea, sa ne trimita o informatie cu intamplarile din 23-25 de la etajul 7-8, cu persoanele in combinezon de culoare inchisa care au coborat pe partea dinspre magazin din balcon in balcon, inclusiv despre persoana decedata, daca are legatura cu acel incident.O alta intrebare extrem de importanta: stie cineva cine a organizat “filtrele” de pe strazile Sibiului?Va multumesc
O precizare: Autoturismele erau parcate pe str Dobrun inspre str. Berariei Era pe trotoarul brutariei particulare (Nescuc sau Cibu, nu mai stiu cum se chema)
Acesti emanati, aceste lichele, nu-si puteau face jocurile, acapararea puterii totale, precum si inaintasii lor Dej si Ceausescu, decat prin forta represiunii armate. Parte din armata a reactionat pasnic, datorita onor ofitzeri care au dovedit mai multa logica, parte din armata a jucat rolul de dusman al romanilor. La Sibiu, avem tot mai multe date care intaresc teoria ca Dragomir a fost teroristul Nr. 1 in acele zile, ajutat si de grupul USLA trimis de la Bucuresti la Sibiu, pentru protectia lui NC, si care s-au reantors la “locul faptei” dupa ce l-a pus pe Nicu in siguranta. Ei au fost aceia care au comis executiile din Piatza Mare in ziua de 21 decembrie ora 11,45 cu primele victime ucise sau ranite. Au fost repartizati in patru puncte ale pietii: In podul Casei Albastre, in podul actualei Primarii, in podul de deasupra Tunelului Generalului si in podul de deasupra magazinului Moda. De aici, au deschis foc inspre demonstranti. Au deschis foc si pe data de 22 decembrie inspre hotelul Imparatul Romanilor din acelasi pod de deasupra Tunelului Generalului care avea corespondent cu celelalte poduri dinspre magazinul Covorul. Aceste grupe ale USLA nu aveau insemne de grad sau arma, nu purtau boneta militara si aveau la dispozitie doua microbuze ale unitatii 01512 care i-a transportat in tot acest timp. Un grup al USLA era incepand din ziua de 21 decembrie ora 07 la sediul Judetenei de partid, ocupand garajul din curtea din sapate cu munitie si armament special. Se poate descoperi foarte repede, numele persoanelor care au fost trimise la SIBIU cu Rombacul in dupa-amiaza zilei de 20 decembrie, ca urmare a convorbirilor indelungate purtate de Nicu si Bucuresti, despre demonstratia anuntata pentru dimineata zilei de 21 decembrie de la Mag Dumbrava. In timpul convorbirii telefonice, in biroul lui Nicu se afla Traian Popsa, fostul director de la IJIM Sibiu, maiorul Dragomir, seful Garzilor judetene Pescaru, secretar al CJPCR Sibiu si Niculae Hurubean, prim secretar la Alba care se afla in trecere prin Sibiu. Aceste trupe USLA au purtat alternativ, combinezoane negre, uniforma militara sau haine civile…
————————————————————————————————————————————
Perhaps it should thus no be so surprising, that of all the people to talk with a former “KGB agent” in Romania, it was Sorin Rosca Stanescu, former USLA collaborator:
„Sub fostul CC exista mai multe cai de acces, la nivelul subsolului doi. In decembrie 1989, tunelul care era liber, accesat cu un lift personal ,si care ar fi trebuit sa-i asigure iesirea lui Ceusescu trecea pe sub CC, CC-UTC, Bdul Magheru, Intercontinental si facea legatura cu tunelurile tehnice de langa statia de metrou <<Universitate>>. Nu este un secret ca majoritatea statiilor de metrou au fost astfel construite încât sa poata fi folosite ca adaposturi antiatomice. Sub tunelul propriu – zis exista o retea de buncare si tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un paienjenis sub Bucuresti. Prin aceste tuneluri se poate circula comod cu un anumit mijloc de transport electric. Se putea ajunge, urmând paralel traseul metroului, pâna la Palatul Primaverii unde exista un buncar central, de coordonare strategica . Din acest buncar, legatura era un tunel secret la care a lucrat, timp de trei ani, prin anii 80, o echipa de mineri de la Petrila. Legatura subterana ajungea la o amenajare de la Lacul Herastrau unde exista permanent o salupa rapida pregatita sa-l transporte pe un alt mal si unde astepta o masina cu destinatia Clinceni – aerodrom. Daca Ceausescu ajungea în subteranele de sub CC, avea posibilitea sa ajunga, foarte usor si rapid, în orice punct de la periferia Capitalei”, a precizat Roguski. Conform documentelor de arhiva si a marturiilor militarilor, de asigurarea securitatii la tunelurile din zona CC (adapost pentru conducerea PCR) se pare ca se ocupa direct, in acea perioada, generalul Ioan Geoana, seful Apararii Civile, tatal lui Mircea Geoana, actualul presedinte PSD. 
CONTACT WITH QADDAFI Tripoli Voice of Greater Arab Homeland – A telephone contact took place between the brother leader of the revolution (Qaddafi) and Ion Iliescu, President of the People’s Committee for National Salvation in Rumania in order to set his mind at rest with regard to the progress of the popular revolution there. The President of the People’s Committee for National Salvation reassured the brother leader of the revolution regarding the successful progress of the popular revolution in Rumania. The President of the People’s Committee for National Salvation saluted the attitudes of the great Al-Fatih revolution and the Libyan Arab people to the people of Rumania and its revolution. President Iliescu informed the brother leader of the revolution that the popular revolutionary leadership does not believe the rumors about the participation of Arabs in the fighting against the popular revolution and said that those rumors were spread by enemies in order to influence our morale, the progress of the popular revolution, and our friendship with the Arabs. President Iliescu confirmed to the brother leader of the revolution that authority will be that of the people because the popular revolution was carried out by the whole Rumanian people. President Iliescu expressed his thanks for and appreciation of the Libyan Arab people for the urgent humanitarian assistance provided by air to the Rumanian people. http://www.nytimes.com/1989/12/29/world/upheaval-in-the-east-news-reports-excerpts-from-broadcasts-and-a-press-dispatch.html Angela Bacescu with the Libyan ambassador to Romania Abu Ghula, Europa (Est/Vest), no. 94, September 1992, pp. 14-15 The Libyan ambassador discusses how on 25 or 26 December 1989 the then Libyan ambassador went on Romanian television to deny the rumors of Libyans fighting. “What is more, he called for the delivery of any Libyan terrorirsts [!]“ On 29 or 30 December, Colonel Khadaffi addressed the Romanian people by satellite. “Libya sent 4 planes with humanitarian aid (food, beds, medicine) that landed at Otopeni airport, were unloaded and then returned empty to Libya [interesting that he should have to specify that they returned empty to Libya].” 
Offline
