The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

Mare mister si rastalmacire de doi bani: Iosif Rus si revopsirea elicopterelor de la Boteni

(ca intotdeauna un punct de vedere strict personal, bazat pe o cercetare de mai bine de doua deceni)

Totodată, față de gl. lt. (r) Iosif Rus există probe care demonstrează că, la data de 23.12.1989, acesta a dat ordin ca elicopterelor de la Regimentul 61 Elicoptere Boteni să le fie schimbate, prin revopsire, cocardele tricolore de pe fuselaj și înlocuite cu alte însemne, de alt format geometric. În condițiile în care gl. lt. (r) Iosif Rus a ordonat, în mai multe rânduri, ca aparatele de zbor amintite să efectueze diverse misiuni deasupra Capitalei (TVR, Cimitirul Ghencea etc.) și în alte zone, cu scopul combaterii presupușilor teroriști,

https://revista22.ro/70270716/crainicul-revoluiei-din-1989-pus-sub-urmrire-penal-pentru-infraciuni-contra-umanitii.html

Iata cat de mare a fost “secretul” acesta despre revopsirea (rastalmacita de catre procoruri mai sus)

 

Domnule căpitan-comandor (r) Adrian Constantinescu, în decembrie 1989 eraţi pilot militar încadrat la Regimentul 61 Elicoptere, care se afla la Titu-Boteni.

– Dar, dumneavoastră, pe elicopter, ce marcaje aveaţi?

Aveam vopsit tricolorul pe coadă.

http://www.resboiu.ro/povestea-purtatoarei-de-drapel-puma-74-la-revolutie/

– Anticipez puţin: când, a doua zi, aţi executat misiunea de la Televiziune, eraţi nedormit?

– Eram cam nedormit. Mai târziu s- au amenajat nişte tărgi într-un hangar şi mai dormeam pe-acolo.

– A venit ziua de 23 decembrie…

– Da. A venit la mine maiorul Mateiciuc şi mi-a zis: „Avem o misiune deasupra Bucureştiului, mergi?” „Merg!”, i-am răspuns. Era dimineaţă, vizibilitatea era destul de redusă… Am decolat şi am primit misiunea să mergem la Televiziune, că se trăgea, şi să vedem de unde anume. Chiar am zis: „La Televiziune sunt paraşutiştii pe care i-am transportat aseară!”. Mi s-a răspuns: „Da, dar se trage asupra lor din clădirile din jur!”.

– Vă mai amintiţi înmatricularea elicopterului?

– Am decolat la ora 10.10 cu elicopterul IAR 330H nr. 74. Am decolat mai multe elicoptere atunci, cu misiuni diferite. Zburam pe la 150-200 de metri. Şi, cu cât ne apropiam de Bucureşti, la vreo 180 de metri înălţime de sol, era un strat gălbui ca o pâclă, de la cât se trăsese toată noaptea. Acel strat avea o grosime de vreo 30 de metri.

– Mai exact, ce zonă acoperea?

– În mod deosebit în zona 13 Septembrie – Ghencea.

– Venind la Bucureşti, cu cine aţi intrat în legătură?

– La Chitila am fost preluaţi de staţia radio de la Divizia de Aviaţie. Ca punct de navigaţie aeriană pe vremea aceea, era un NDB la Floreşti, la verticala căruia trebuia să zbori înainte de a intra deasupra Bucureştiului. Am zburat pe lângă „Casa Scânteii” şi am mers spre Televiziune. Am coborât la vreo sută de metri şi ni s-a spus prin radio că de pe o vilă din zonă se trage spre curtea Televiziunii.

– De unde, mai exact, vi s-a spus?

– Nu ştiu, putea să fie de la Comandamentul Aviaţiei Militare, putea să fie de la Otopeni, de la Divizie… În orice caz, pe cei de la Boteni nu-i mai auzeam. Am cerut informaţii mai concrete şi ni s-a spus că este o vilă cu acoperiş negru, pe colţ, la o intersecţie vis-à-vis de Televiziune. Anghel Gheorghe, mecanicul de bord, a deschis ambele uşi laterale de la cabina cargo şi s-a instalat la mitraliera din partea dreaptă. A deschis focul şi, vă spun sincer, nici la tragerile din poligon n-am văzut atâta precizie. A tras două rafale exact pe mijlocul acoperişului vilei respective.

– Aţi văzut în cine a tras mecanicul dumneavoastră?

– Sigur, pe acoperiş erau două persoane îmbrăcate în salopete negre. În momentul în care s-a deschis focul au reuşit să intre în vilă, parcă printr-un chepeng.

– Este posibil ca, din cauza distanţei, să vi se fi părut că au fost nişte oameni în salopete negre? Poate erau nişte civili care…

– Nu! Eram la o înălţime de zbor de sub o sută de metri şi, la vârsta pe care o aveam, la vederea pe care o aveam atunci, nu m-am înşelat.

– Dar, de ce nu i-a eliminat un lunetist?

– Nu ştiu, dar pe clădirea înaltă a Televiziunii nu era nimeni. Am văzut paraşutişti doar pe clădirea joasă a Televiziunii. Sunt sigur, pentru că eu eram pe partea dreaptă şi am făcut viraj acolo. Aşa am zburat atunci, pe dreapta, deşi eram pilot secund…

– Aţi insistat, totuşi, să vedeţi dacă sunt şi alte mişcări pe lângă vilă?

– Nu, de acolo am primit ordin să mergem la Ministerul Apărării, că se trage asupra acestuia din cimitirul „Ghencea”. Urma să deschidem foc asupra cimitirului.

– Cine v-a dat acest ordin?

– Tot prin staţia radio, dar nu ştiu exact de unde. Eram pe o frecvenţă unică pe care comunicam cu toate punctele de comandă. Dar pot spune sigur că nu era vocea comandantului Diviziei 70 de la Otopeni, generalul Drăghin… La „Ghencea” era deja un elicopter de la Boteni care avea ordinul să tragă asupra cimitirului cu proiectile reactive nedirijate. Şi am înţeles că a făcut acest lucru. Nu cunosc amănunte… Pilot era Mircea Militaru. La „Ghencea” sau în drum spre Boteni, asupra elicopterului pe care îl pilota s-a deschis foc, iar mecanicul de bord, Florică Târnă, a fost împuşcat în cap, dar nu mortal. Elicopterul acesta a aterizat undeva prin Chitila.

– Traseul dumneavoastră spre Ghencea care a fost?

– De la televiziune am zburat spre Piaţa Victoriei, am trecut pe lângă „Inter”, iar la „Unirea” am făcut viraj dreapta. Am trecut pe lângă „Casa Poporului”, având-o în partea dreaptă, şi maiorul Mateiciuc a zis: „Hai să facem o trecere la verticala cimitirului “Ghencea”, să vedem despre ce este vorba!”.

– La ce distanţă eraţi acum?

– Urcasem la vreo două sute de metri, eram deasupra stratului de pâclă. Şi a început să se tragă în noi…

– De unde?

– Şi dinspre fostul Club „Steaua”, şi dinspre Minister. De ce? Pentru că n-am avut farul aprins! Ulterior am aflat de la un fost vecin, pe atunci paraşutist la Boteni, că ei ştiau că elicopterele amice zburau cu farul aprins. Noi nu ştiam acest lucru atunci, nu ne anunţase nimeni că trebuia să aprindem farul!

– Dar, dumneavoastră, pe elicopter, ce marcaje aveaţi?

– Aveam vopsit tricolorul pe coadă.

– Revenim? Ce s-a întâmplat când aţi ajuns la „Ghencea”?

– A început să se tragă în noi… I-am spus domnului Mateiciuc: „Priviţi, din dreapta se trage în noi în draci! Deja au început să ne ia bine în cătare!”. Tirul se concentra din ce în ce mai mult asupra elicopterului. Fiind gloanţe-trasoare, puteai să le vezi.

– Ştiu că elicopterul “Puma” nu avea blindaj…

– Nu. Ne-au ciuruit elicopterul, dar am avut noroc să nu ne lovească vreun glonţ, piloţi şi mecanic. Dar, din rezervoare curgea combustibilul ca prin sită. În mod normal, rezervoarele aveau un strat de protecţie dintr-o soluţie specială, care, după ce trecea glonţul, se solidifica şi astupa gaura. Dar cred că rezervoarele noastre erau simple… Domnul Mateiciuc a zis: „La vale!” Şi am plecat de-acolo, pe la „Drumeţul”, printre blocuri. În mintea noastră era următorul lucru: „Dacă zburăm la nivelul blocurilor, nu vor mai trage în noi, să nu lovească blocurile.”

– Artileria antiaeriană a tras? Mă gândesc că poate aveau aşa ceva la Minister…

– Nu, nu a tras.

– Cum a fost afectat elicopterul?

Grav. Prin partea stângă trecea conducta instalaţiei hidraulice, de grosimea unui creion. A fost spartă de un glonţ foarte subţire, probabil de 5,5 mm. Mă întreb, cine avea pe vremea aceea aşa ceva? Trecusem de locul unde astăzi se află complexul comercial „Billa” când ni s-a aprins hidraulica stângă, ne-am uitat la indicator, am văzut că scade presiunea… Poate ştiţi, foarte mulţi au murit din cauza defectării instalaţiei hidraulice, pentru că atunci comenzile devin foarte rigide. Abia dacă doi inşi pot să le controleze. Şi, pe măsură ce părăseam cartierul „Drumul Taberei”, uşor comenzile elicopterului nostru începeau să se îngreuneze. Ne-am apropiat de locul în care autostrada spre Piteşti se intersectează cu calea ferată care duce la Roşiorii de Vede. Şi am aterizat acolo, cu vreo 200 de metri până în calea ferată. Dar nu în câmp, pe arătură, pentru că veneam perpendicular pe direcţia arăturii şi ar fi existat riscul să ne răsturnăm la afundarea roţilor în arătură. Am venit cu uşoară viteză de înaintare, uşor rulaj, comenzile fiind dificil de stăpânit. Şi am auzit în cască pilotul unui alt elicopter care se îndrepta spre Boteni că se văita că a încasat un glonţ în fesă. Noi l-am rugat să anunţe la unitate despre soarta noastră. După aproximativ o oră, o oră şi jumătate, a venit un elicopter pilotat de Octavian Tudor şi Eugen Suciu, cu o echipă tehnică. Am luat toată muniţia de pe elicopterul nostru şi am plecat la unitate.

– Cu elicopterul pe care l-aţi abandonat ce s-a întâmplat?

– Elicopterul a fost dus la fabrica de la Braşov, pentru reparaţii capitale. Fac o paranteză: la un moment dat, până să plecăm, m-am dus la şosea să opresc o maşină, să rog pe cineva să dea un telefon la unitate şi să anunţe poziţia în care suntem aterizaţi. Singurul care a oprit atunci a fost cel care era atunci primar în Ciorogârla, care ne-a spus că nu s-a mai înţeles cu cei din comună, a închis Primăria şi a plecat acasă, în Bucureşti. Şi tot el ne-a dat o sticlă de vin roşu, de un litru, cum era pe atunci, şi o bucată de şorici. Am împărţit în trei şoriciul şi l-am mâncat cu multă plăcere. Ne era foame! Iar sticla cu vin a rămas în elicopter. A doua sau a treia zi, când a venit echipa tehnică la faţa locului, a găsit elicopterul jefuit, iar sticla de vin, goală.

– Bogdan Movileanu –


 

De la Boteni, insa, nu s-a speriat nimeni si cea mai buna dovada este ca pina si pilotul maior Zamfir pornea la cerere in ziua urmatoare doboririi sale la o noua misiune, cum au pornit si alte elicoptere militare venite in apararea Bucurestiului, de atacurile truperlor teroriste. Atentie, insa, ca sa nu se dea loc la confuzii, pe ‘burta’ elicopterelor si lateral, peste cocarda a fost vopsit tricolorul, iar piloti Botenilor au actionat cu cura impotriva teroristilor din Cimitirul Ghencea, ca si a altora, care trageau in alte zone ale Capitalei, in Floreasca, bunaoara, la una dintre misiuni, s-au localizat pe blocuri teroristi care trageau de pe acoperis, dar faptul ca jos se afla armata impreuna cu garzile patriotice nu a permis actionarea cu foc, pentru a nu periclita viata fortelor revolutionare.

Horia Alexandrescu, “Misterele de la Boteni (IV):  Fata in fata cu ‘Razboiul Electronic’,” Tineretul Liber, 18 martie 1990.

 

Pe ecranele radar apareau, asadar ‘tiinte’ care ie inforau.  Ele anuntau atacul, lupta, prapadul si totul se precipita cu sufletul la gura, mult mai dur si mai apasator ca la antrenamentele de lupta!  Iar ‘tiintele’ veneau si veneau si veneau pe ecranele radar:  dupa viteza lor de deplasare pareau sa fie categoric elicoptere…  inamice, dar pe deasupra nu trecea nimic!  O data, de doua ori, de multe ori.  Stresant, tensionant, jurindu-ti nervii, incercindu-ti rabdarea, incindu-ti calmul de dinaintea ‘furtunii.’  Pe aer, insa, nimic si totusi elicopterul decolat cu misiunea de cercetare este tintit perfect, in nici doua minute, iar ramasitele lui zac si astazi undeva, linga pista, ca o dovada cruda a durerosului adevar.  Misterul pare de nedeslusit si, totusi, valul se ridica incet-incet, acum, cind calmul a revenit.  Se afla despre posibilitatea de aeronave electronice in bezile de frecventa a radiolocatoarelor.  Patrunderi-pirat, care erau ‘tintele’ acelea misterioase, care veneau si se duceau mai departe fara sa…existe, de fapt!  Ele se dovedeau nu numai o eficace arma psihologica, de diversiune, dar si una de ademenire, cum a fost cu elicopterul pilotat de maiorul Zamfir decolat in noapte pentru a fi ‘vinat’ de tintasii ascunsi in imprejurimi.  Citeva dintre urmele teroristilor au fost descoperite ulterior, dar ei au disparut!  Nici macar cartuse goale nu s-au gasit, iar seful de stat major al unitatii avansa posibilitatea ca armele cu care s-a tras sa aiba atasate colectoare de cartuse goale.  Foarte plauzibil, desi, din cite am aflat, la noi nu prea ar exista asa ceva….Intre timp, insa, pe adresa redactiei au inceptu sa ne soseasca diferite gloante si cartuse, dintre cele extrem de ciudate si de dubioase.  Ne vin, de regula, fara adresele expeditorilor, dar ne uimesc si ne grabim sa le prezentam specialistilor, care se arata uimiti la rindul lor.  Un asemenea cartus poarta pe el marca…’Magnum-Kynoch’ arata ingrozitor fie si dezamorsat, impresionindu-ne nu numai prin dimensiuni, dar si prin pulberea tip…care, cu viteza de ardere marita si prin glontul burton, cu briuri directoare!  Ne-a fost trimiis de undeva, de la Buzau, si ni se spune ca asemenea cartuse nu pot fi trase decit din carabine super-sofisticate, pentru mari distante, cu precicii teribile.  Si inca nu stim totul!  Dar unde sint carabinele si unde sint cei care au tras cu ele?  Dar, mai ales, cine sint ei?!  Mister, mister deplin!  Printre asemenea minuni aflam ca, apropo de volatilizarea tuburilor goale, ar exista unele care, dupa percutie, se autodizolva in mod automat si nu mai e nevoie nici de ‘colectorul’ de cartuse.  Subtilitati ultra-moderne, ca si pirateria pe ecranele radar:  comandantul garzioanei, experimentatul pilot care este dl. colonel Ion Suciu, ne lasa resimente de gura cascata, povestindu-ne despre ele.  Si mai aflam ca, totusi, pe deasupra aeroportului s-au semnalat… baloane, probabil telecomandate, in care s-a executat foc antiaerian, dar fara efect!  Treceau mai deaprte, imperturbariile, unele cu luminii intermitente, rosii, sfidind in bezna noptii… Totul aduce a imaginii de science-fiction si insusi, sint adevaruri pure, pentru ca ‘tintele’ de pe ecranul radar n-au fost jocuri pe calculator, iar baloanele teleghidate exista si ele!  Am aflat date concrete dintr-un interesant articol pe aceasta tema semnat in revista ‘Viata armatei’ de colegul nostru Cristian Craciunoiu.  Citam:  “Un aeromodel cu anvergura de 2,5-3 metri este invulnerabil!  Practica a aratat ca in cazul tragerilor directe asupra ‘mini-avioanelor’ teleghidate, aflate la numai citeva sute de metri, efectele sint nule!  I….)  Printre mijoloacele (fortelor teroriste — n.n.) ultramoderne se gasesc si unele din categoria microaviatiei respectiv mini-baloanele libere sau captive pentru inducerea in eroare a statiilor radar.  La bordul unui asemenea minidirijabil se gasescte un puternic reflector radar ce da pe ecran un semnal comparabil cu acela al unui elicopter care se deplaseaza cu viteza foarte mica si dispune de motoare silentioase.  Astfel de dispozitive pot fi depozitate in vecinitatea pistelor de pe aerodrumuri, in conteinere nu mai mari decit o cutie de carton pentru inghetata.  Umflarea se face instantaneu, cu ajutorul unei mini-buielli de marimea unui spray-deodorant…”  Nu simtiti un frison si nu vi se pare ca in noaptea Botenilor s-au miscat silentios asemenea continuturi ale unor ‘cutii de inghetata’ si ca, pe sub deruta semnata de ele, s-au strecurat gloante tintite de ochitori de elita?!  Am vazut cu ochii nostri multe elicoptere ciurite la Boteni si am vaut, mai ales, la unul dintre ele doua urme de glont oprite miraculos chiar in…broastele usilor laterlae.  Doar citiva milimetri mai sus si proiectilele loveau direct capul pilotului sau copilotului, din stinga si din dreapta!!!  De altfel, cum spuneam, si maistrul militar Tirna a fost impuscat direct in cap, elicopterul aflindu-se in zbor!
De la Boteni, insa, nu s-a speriat nimeni si cea mai buna dovada este ca pina si pilotul maior Zamfir pornea la cerere in ziua urmatoare doboririi sale la o noua misiune, cum au pornit si alte elicoptere militare venite in apararea Bucurestiului, de atacurile truperlor teroriste.  Atentie, insa, ca sa nu se dea loc la confuzii, pe ‘burta’ elicopterelor si lateral, peste cocarda a fost vopsit tricolorul, iar piloti Botenilor au actionat cu cura impotriva teroristilor din Cimitirul Ghencea, ca si a altora, care trageau in alte zone ale Capitalei, in Floreasca, bunaoara, la una dintre misiuni, s-au localizat pe blocuri teroristi care trageau de pe acoperis, dar faptul ca jos se afla armata impreuna cu garzile patriotice nu a permis actionarea cu foc, pentru a nu periclita viata fortelor revolutionare.  Mai multe elicoptere au fost lovite si la Bucuresti unele fiind chiar obligate la aterizaj fortat, in marginea de Nord a Capitalei.  Au fost destui, unii chiar foarte grav, in timp ce dintre parasutistii garnizoanei Boteni au cazut la datorie 10 ostasi, nenumarati altii fiind, de asemena, raniti.  Pentru ei si pentru cei care au luptat umar la umar pe frontul Revolutiei, pentru Revolutie, de partea poporului si numai a poporului, ne-am dus la Boteni si am scris acest serial, culegind impresionantele secvente de eroism pe care vi le-am prezentat, dar si o sumedenie de mistere inca nedezlegate.  Cer senin si plecaciune, bravilor ostasi de la Boteni!

 

 
%d bloggers like this: