Raportul SRI întocmit de locotenent-colonelul Ioan Rusan în 1993, care reconstituie evenimentele din anul 1989, semnalează, începând din primăvara lui 1989, prezenţa în câteva reprise, în municipiul Sibiu, a unui detaşament compus din peste 30 de militari activi din cadrul Batalionului 404 Cercetare Operativ-Strategică de la Buzău (B. 404 CC), aparţinând DIA. Militarii erau în ţinută sport civilă, dotaţi cu staţii de emisie-recepţie şi au executat o amplă recunoaştere în teren cu autoturisme având numere de înmatriculare de Sibiu. Gravitând în vecinătatea unor unităţi ale MApN şi MI, pe care le-au fotografiat de pe clădirile învecinate. Câţiva din acest grup au fost reţinuţi şi chestionaţi de ofiţerii de Securitate în martie 1989 şi au motivat că făceau o testare de vigilenţă asupra unităţilor militare din Sibiu. Hărţile capturate de Securitate demonstrau că acţiunea DIA nu făcea parte din categoria „testarea vigilenţei”, întrucât măsurătorile lor vizau hotelurile Continental, Bulevard, BTT, blocurile de locuinţe şi podurile unor case din oraş. Întâmplător acestea au fost locurile fierbinţi în care s-au derulat evenimentele din decembrie 1989. Rezultatul era acela că sediul miliţiei şi Securităţii a ajuns să arate astfel:

Publicat in: Special

Publicat la date de: 30 Noi 2004 – 00:00

ALEX MIHAI STOENESCU

Rusan just joins a long list of former Securitate officers (and their collaborators) who claim the terrorists were members of the DIA, rather than the Securitate itself.  It isn’t coincidental and it is certainly self-interested.

Cum am demonstrat in episoadele anterioare, teza DIA are radacinile adince in fosta securitatea:  intii cu Gheorghe Ionescu Olbojan in Zig-Zag, si mai tirziu in interviuri cu Gheorghe Ratiu (seful Dir I, “politie politica”), Nicolae Plesita, Valentin Raiha, Ion Hotnog, si multi alti fosti securisti.  Iata aici un alt exemplu (un fost colonel de contrainformatiile militare, deci Dir IV Securitate) publicat in revista NU! in toamna 1990 (nr. 32):

sigur ca mai tirziu fosti colaboratori ai securitatii–de exemplu, Sorin Rosca Stanescu–au facut rost de diversiune aceasta, de exemplu in acest articol din Ziua 23 aprilie 1998;

GROZAVIA DECLARATIEI LUI VICTOR BABIUC

Sorin Rosca STANESCU

Declaratia lui Victor Babiuc, publicata ieri, demonstreaza ca Ministrul Apararii Nationale a ajuns prizonierul DIA. Al Directiei de Informatii a Armatei. Intreg tambalaul din ultimele saptamani este declansat nu fiindca cineva doreste sa discrediteze Armata, printr-o culpabilizare globala, ci din simplul motiv ca un anumit numar de criminali cu rang de ofiteri superiori se bucura de protectia DIA. De cate ori unul dintre acestia este acuzat pentru asasinatele din decembrie ’89, fortele interesate din DIA actioneaza, in asa fel incat Armatei si opiniei publice sa-i fie insinuata convingerea ca Oastea tarii este, ea insasi, tinta unei murdare agresiuni. Este o diversiune care prinde sistematic. De opt ani.

De ce reprezentantii serviciului secret al armatei apara cu atata inversunare libertatea catorva ofiteri? De ce le ofera acestora un cec in alb? De ce, pentru ca o mana de criminali sa fie salvata, este pus in joc, mereu si mereu, prestigiul Armatei? Si cum se face ca Babiuc a ajuns sa scrie declaratii, la dictarea DIA? Acest tip de reactie conduce la o singura concluzie: DIA insasi a fost implicata in evenimentele din decembrie 1989. DIA insasi se face responsabila, atat pentru unele dintre victimele inregistrate pana la plecarea lui Ceausescu, cat si pentru o parte dintre cele o mie de persoane, ucise cu sange rece, in cea de-a doua parte a scenariului. Daca nu ar fi asa, pe ofiterii DIA i-ar lasa rece faptul ca opinia publica reclama insistent anchetarea, judecarea si condamnarea celor cativa vinovati. Cine sunt acestia? Cei care au dat sau au transmis ordine criminale si cei care le-au executat. Pana la fuga lui Ceausescu. Armata a utilizat impotriva manifestantilor milioane de cartuse de razboi. Cu toate acestea, au murit doar cateva sute de oameni. Desi, pretutindeni, ordinul a fost clar: sa se traga in plin. Ce rezulta? Fie se admite ca majoritatea covarsitoare a trupei si a ofiterilor a procedat corect, neexecutand un ordin criminal, si atunci cei care au tras in oameni trebuie sa raspunda. Fie admitem ca cea mai mare parte a Armatei a tradat, fiind putini si demni de toata stima cei care au executat orbeste ordinul si au tras in oameni. A se observa ca si intr-un caz si in celalalt este obligatoriu ca, mai devreme sau mai tarziu, cele doua tabere sa poata fi departajate. Aparand, in mod poate inocent sau poate diversionist, o cauza, imorala, rusinoasa, ministrul Victor Babiuc se prevaleaza de un articol (nr. 7) din “Regulamentul disciplinei militare” dar se face, vai, ca uita ca ostasului ii revine nu numai obligatia de a executa “intocmai si la timp” ordinele primite, dar si de a discerne intre ordinele legale si ordinele vadit ilegale. Adica ordinele criminale. Ignorarea cu buna stiinta a acestui articol din Regulament este o dovada absoluta a relei credinte a celor care i-au bagat lui Babiuc sub nas, la semnat, recenta “Declaratie”. Procedand astfel, implicit “baietii” de la DIA arata ca au ceva de ascuns. Ceva extrem de grav.

Victor Babiuc trebuie sa se pronunte in mod raspicat. Ori sa ceara judecarea si condamnarea sutelor de mii de ostasi si a miilor de ofiteri care au refuzat sa execute orbeste ordinele criminale pe care le-au primit si care, in loc sa traga in tintele umane, au impuscat cerul. (In eventualitatea de mai sus acesti veritabili eroi ai evenimentelor din decembrie ar trebui trimisi dupa gratii. Ei ar fi atat de multi incat Romania s-ar transforma intr-o uriasa si sinistra puscarie.) Ori acelasi Victor Babiuc ar refuza in viitor sa mai semneze declaratii diversioniste si ar solicita pur si simplu o cercetare temeinica a implicarii, in acte si fapte criminale, a unor ofiteri. In aceasta eventualitate, Babiuc ar porni de la un principiu de drept, pe care il cunoaste foarte bine, si anume ca un ordin criminal, nicicand si niciunde, nu poate justifica crima. Iar pentru a nu repeta vechile diversiuni, pentru ca parchetele militare sa nu se mai poata juca de-a ancheta, incurcand in realitate lucrurile, Babiuc ar trebui sa le ceara procurorilor sa inceapa cu inceputul. Adica cu DIA.

In timp ce toata lumea alerga dupa teroristi arabi, teroristi arabi nu s-au prea gasit. La fel, in ceea ce priveste temuta Securitate. Nu ea a tras. Iar daca au existat ucigasi, acestia au fost individuali si extrem de putini la numar. A face responsabili pentru diversiunile din decembrie Politia, sau Garzile patriotice, sau Pompierii, ar fi un simplu act de imbecilitate. Tinta oricarei investigatii serioase trebuie sa se indrepte impotriva acelora care dispuneau de mijloacele si de instructia necesara executarii celor doua diversiuni din decembrie: provocarea, lansata unei populatii profund nemultumite, de a se rascula, si, ulterior, acapararea puterii politice de catre un grupuscul de initiati, actiune realizata pe fondul scenariului cu teroristii. Singura formatiune pregatita sub toate aspectele pentru un razboi de gherila urbana era DIA. Sub adapostul minunatului slogan “Armata e cu noi!”, DIA putea actiona nestanjenita. In baza planurilor uzuale pentru compartimentele ei de executie, bine pregatite si insusite pentru eventualitatea oricarui tip de ocupatie straina, cand semnalul de declansare a rezistentei este dat prin provocare de dezordine si confuzie generala. In aceeasi logica se inscrie faptul ca DIA a fost singura organizatie secreta care a avut in dotarea sa lunete cu infrarosu, simulatoare de zgomote si aparatura de bruiaj radio si antiradar. Nucleul de comunisti, care timp de doua decenii s-a jucat de-a conspiratia, in frunte cu Ion Iliescu si Nicolae Militaru, aveau in vedere pentru capturarea Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, tot un grup DIA.

Faptul ca printre vinovatii de actiuni criminale vor fi gasiti mai multi ofiteri DIA, nu inseamna o culpabilizare globala a Armatei. Si nici macar a DIA. Niciunde in lume Armata nu poate fi pusa pe picior de razboi impotriva propriului popor. In decembrie 1989, soldatii si ofiterii, spre cinstea lor, au inteles natura criminala a ordinelor primite. Si nu le-au excutat. Si, fireste, nimeni nu i-a trimis, pentru neexecutare, in fata Tribunalului Militar. Cei care au executat insa ordinele si au ucis miseleste atat de multi oameni sunt, multi dintre ei, nu doar simpli executanti, ci si regizori ai razboiului de gherila romano-roman. Pe acesti criminali ii apara Victor Babiuc? Daca nu, sa faca dovada ca nu. Opinia publica trebuie sa afle ce a facut fiecare ofiter DIA intre 10 si 25 decembrie 1989. Atunci va sosi si marea clipa a adevarului atat de mult asteptat.

si raspindirea acestei tezei nu s-au oprit acolo, cum reiese din discutia mai jos a lui Cornel Ivanciuc (cred ca din 1999):

Lumea Libera (New York), 11 martie 1995

Expres Magazin, 9 ianuarie 1992