The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

(Oare) Cine a tras cu gloante de calibru 5,62 in decembrie 1989?

Orwellian Positively Orwellian Part III A fistful of bullets

1) Dl. Savin Chiritescu

“Vreau sa arat ca subsemnatul si mai multi colegi din aceeasi unitate de tancuri [UM 01060 Bucuresti-Pantelimon] am capturat teroristi arabi (dintre care unul ne-a spus ca este din Beirut) inarmati, pe care i-am predate la Marele Stat Major. Unul era student, am gasit asupra lui un pistol mitraliera de calibrul 5.62 seria UF 060866, cu cadenta de ambreiaj, lung de vreo 40 cm, portabil pe sub haine: arma parea facuta dintr-un plastic foarte dur, cu exceptia tevii si a mecanismului de dare a focului. “

Al. Mihalcea, “O gafa monumentala,” Romania Libera, 31 October 1990, p. 5a.

Savin Chiritescu wrote to Romania Libera in October 1990:

“…myself and many colleagues from this tank unit [UM 01060 Bucuresti-Pantelimon] captured armed Arab terrorists (one of whom told us he was from Beirut), who we turned over to the Chief of Staff’s Division.  One was a student, upon whom we found a machine gun of 5.62 caliber series UF 060866, 40 cm long, capable of being carried under clothes:  the weapon was made from a hard plastic, with the exception of the gun barrel and the trigger.  He admitted he had been paid and that he loved Ceausescu greatly.  He was wearing leather pants, PUMA sneakers and a black sweater….”[40]

Revoluție. Cartierul de lângă Cișmigiu, în care locuiește familia lui Miron Mitrea, este „lovit”, neîntrerupt, de gloanțele mitralierelor. Miti și „tribul” lui, exasperați, vor să pună mâna pe „teroristul” care, în fiecare noapte, începea rafale scurte, repetate, la un cap al străzii, apoi cu bocancii grei fugea în celălalt capăt și, din nou, zeci de rafale pe secundă.



Dimineața pornisem să-i căutăm vizuina. La intersecția Cazzavilan cu Transilvaniei era o clădire paradită rău. Fusese un teatru, ceva. Sub scena dărâmată găsisem o grămadă de tuburi goale de cartușe. Multe. Gri deschis. Mici.

Sunt de 5,62. Un UZI ceva…

Mă uit printr-o crăpătură.

-Uite-l, e acolo!

Rezemat de perete, cu capul în piept, e „arabul”. Sigur e el. Îi cunosc bocancii. Stă nemișcat. De înălțime peste medie.

-Să intrăm. Să-l capturăm.

Radu e înfrigurat.

-Îl bat de-l rup…

În câțiva pași suntem lângă el. Brunet. Neras. Ochii închiși. Pare că doarme. Nu e conștient de prezența noastră. -Ce are mă, e mort? La piept, spânzurată de gât cu o curelușă, atârnă arma. Mică, pătrățoasă. Sub sacoul deschis se vede un pulover gros. De sub fesul gri iese părul negru-sârmos. Îl imobilizăm. Nu se opune. Mormăie ceva neinteligibil. Deschide niște ochi injectați. Tulburi. Se înmoaie. Trebuie să-l ținem.

http://evz.ro/memoriile-lui-miron-mitrea-scrise-in-puscarie-cum-a-capturat-un-terorist-arab-la-revolutie-si-cum-i-a-dictat-ion-iliescu-sa-faca-ordine-la-mineriada.html

 

It was the Army who revealed details of the munitions used and insisted that they were used by members of the Securitate and those associated with them [in and of itself, something which makes it unlikely that they also had and used such ammunition]

Am avut in palma un glont dum-dum.  Dupa ce-si loveste tinta explodeaza.  E lung cam de 10 cm.  Virful de penetrare si partea exploziva se deosebesc usor.  In jurul capsei detonatoare este scris “RWS  9,3X74 R”.  Celebrele, din pacate, gloante mici sint de calibru 5,62 si se amabaleaza in cutii pe care scrie “STYPEN 6 carthouses [sic.? cartouches] standard“.

Gavrila Inoan, “Cu ce trag teroristii,” Tineretul Liber, 31 decembrie 1989, p. 1.

[Inoan has confirmed to me that these details were given to him by the Army.]

image-11

 

http://www.revolutialugojana.org/eroi/

 

Norbert Pongracz

Nascut la 15 ianuarie 1971, unicul fiu al lui Norbert si al Ilenei Pongracz.

A cazut in noaptea de 23 decembrie 1989, ora 2,40 in unitatea (de radiolocatie) in care isi satisfacea stagiul militar. Un glont ucigas pornit din paduricea din apropiere (care ulterior s-a defrisat) in timp ce statea de vorba cu locotenentul sau i-a secerat pe amandoi. In total au fost ucise 9 persoane (ofiteri si militari in termen). S-a presupus ca ucigasii ar fi fost de la unitatea de rachete, dar arma cu care s-a tras a fost speciala, calibrul 5,62 fata de armamentul obisnuit de 7,62 mm.

Pe langa golul definitiv in sufletul lor, durerea cea mai mare a familiei Pongracz este ca nici acum nu s-a elucidat problema aceasta a ucigasilor fiului lor. Resita are declarati 16 morti in Revolutie, iar domnul Pongracz, cand a mers sa ridice trupul baiatului sau de la morga, a vazut circa 50 de cadavre.

Strada Gorunului a fost botezata dupa numele eroului Norbert Pongracz.

Sonetul sau de absolvent, dedicat lui Adrian Zamfirescu, contine urmatorul text: Sa traim din plin, soarele nu rasare de doua ori pe zi si viata nu ne este harazita decat o singura data? Cu stima si respect Norbi. Sub semnatura lui Norbi sta tiparit: La revedere, in prima sambata a lunii iulie 1999. El nu va putea veni la aceasta intalnire, dar va ramane pentru totdeauna in inimile noastre, intre eroii nostri.

Adolescent fiind, a trecut in randul nemuritorilor luptand cu arma in mana, pentru libertate, pentru prietenie, pentru ca in fapta aceasta este democratia – libertate si prietenie. Si pentru aceasta a fost si jertfa lui Norbert.

Suflet curat, fiu al unor parinti cinstiti si harnici, Norbert nu si-a dezmintit afirmatia: Viata nu ne este harazita decat o singura data. Avand constiinta acestui fapt, sacrificiul sau devine mai inalt, mai plin de intelesuri si durere decat insasi viata pe care o traim.

El nu a murit, traieste si va trai de-a pururi in sufletele parintilor sai, colegilor, camarazilor de lupta, in sufletele noastre.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

http://www.revolutialugojana.org/capitol-istoric/de-vorba-cu-un-fiu-al-armatei-romane.html

– Vă rog să vă prezentaţi, domnule plutonier.
– Sânt plutonierul Coancă Gheorghe.
– Pentru prima dată v-am întâlnit în data de 20 decembrie 1989, în faţa Consiliului, împreună cu subunitatea dumneavoastră. Ce s-a întâmplat apoi ?
– Din 20 până în 25 decembrie 1989 am apărat oraşul Lugoj.
– Iar după aceea ?
– Consiliul Frontului Salvării Naţionale din Reşiţa a cerut întăriri din partea Lugojului şi o parte din subunităţile noastre s-au deplasat de urgenţă în ajutorul fraţilor din Reşiţa.
– Bănuiesc că a fost vorba de “terorişti” ?
– Nu, de securitatea civilă a statului.
– Unde se găseau ei ? În vreo unitate militară ?
– Erau dispersaţi în tot oraşul, în locuinţe, cazemate subterane şi la Liceul nr. 2, unde îşi transportau răniţii.
– În ce mod îşi desfăşurau atacul ?
– Atacul se deschidea la lăsarea serii şi înceta în jurul orei opt-nouă dimineaţa.
– Aţi reuşit să prindeţi câţiva ?
– La una din locuinţele de unde s-a tras, am reuşit să arestăm un maior de securitate, împreună cu cei doi fii ai săi (unul de 14 ani, iar celălalt de 20 ani, elev la şcoala militară de securitate), toţi trei foarte buni trăgători.
– Nu erau conştienţi de faptul că totul e pierdut ?
– Ba fa, dar … la întrebarea adresată de comandantul unităţii militare din Reşiţa : “Ce rost are vărsarea de sânge, situaţia oricum nu o puteţi întoarce ?”, răspunsul comandantului Securităţii civile, atunci arestat, a fost : “Puţin ne pasă !”.
– Care a fost atitudinea civililor ?
– Populaţia a manifestat o adevărată dragoste faţă de armată, gărzile patriotice participând activ la acţiunile de luptă.
– Aţi avut victime ?
– Din rândul gărzilor patriotice s-au înregistrat multe victime, din rândul subunităţii noastre nu s-a înregistrat nici o victimă.
– Când s-au predat securiştii şi ce armament au folosit ?
– S-au predat în data de 29 decembrie 1989, dar am continuat să apărăm obiectivele până astăzi, 10 ianuarie, când ne-am întors la Lugoj. Armamentul lor era de provenienţă străină, super-uşor, de calibru 5,6 şi în cadenţă de tragere dublă. Gloanţele erau cu vârf retezat şi pastilă explosivă în cap.
– Care este acum cea mai mare dorinţă a dumneavoastră ?
– Să-mi revăd copilul, de doi ani şi jumătate. Să fac o baie fierbinte şi să-mi schimb cizmele că, din 17 decembrie până în 5 ianuarie 1990, am dormit îmbrăcat şi fără să-mi scot cizmele din picioare.
– Spuneţi-mi, s-a ridicat convocarea ?
– Nu, dar ni se permite să mergem zilnic, pentru câteva ore acasă.
– Aveţi un gând personal ?
– Sânt mândru, satisfăcut, că atât la Lugoj cât şi la Reşiţa, ca de altfel în întreaga ţară, Armata şi-a dovedit calmul, puterea de discernământ şi disciplina.

Reporter : Simion FLORIEAN

(Drapelul, nr. 7 – sâmbătă, 13 ianuarie 1990)

image0-001

from Libertatea (Braila), 24 octombrie 1991

Maiorul Ionel Taralunga:  Pe seara, dupa caderea intunericului s-a tras asupra comandamentului diviziei si unitatii noastre, care se afla in aceeasi curte, in special din blocurile in constructie.  Aceleasi pocnete seci, care s-au auzit si in alte zone.  Am adunat destule asemenea gloante pe care le-am predat procurorului militar.  Erau calibrul 5.6 mm, cilindrice dintr-un metal dur de culoare alba. De altfel gaurile facute de ele in cladirile noastre se mai pastreaza inca.  Sint mai mici decit cele produse de gloante de calibru 7,62 mm.  S-a tras si cu munitie 7,62 mm…

image0-003

Locotenent-colonel Dumitru Marvela:  Aceleasi care s-au strins si din comandamentul diviziei si din alte obiective militare.  Gloante calibru 5,6 mm….Cred ca scopul atacului n-a fost de a cuceri acest obiectiv ci de a provoca, a stinjeni aprovizionarea cu munitie a unitatilor miltare, a produce panica.  Altfel actionau cu forte mai serioase.  N-au fost decit mai multi, 4-5 persoane.  Nici ranitul sau mortul n-a fost identificat.

Locotenent colonel Tache Ene:  Si la Braila, ca si in alte orase din tara, acelasi sistem de operatiuni asupra unitatilor militare si obiective de importanta deosebita:  “Trage si dispari!”, binecunoscut principiu al actiunilor grupurilor de comando.  Atacurile s-au petrecut aproape in exclusivitate noaptea, intunericul fiind o masca ideala pentru aceste misiuni.  S-a folosit indeosebi armament usor, calibru mic (5,6 mm), dotat cu dispozitive de ochire in timp de noapte….Ce scopuri urmareau?  Crearea unei situatii confuze, paralizarea conducerii unitatilor militare, dispersarea fortelor de aparare in cit mai multe puncte si altele.    

Advertisements
 
%d bloggers like this: