The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

OPINIE SEPARATĂ PRIVIND FENOMENUL TERORIST ÎN REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989 – Senator Adrian D.Popescu Necşeşti –

image0-002

image0-003

Aura Alexa Ioan (cu Adrian Popescu-Necsesti), “Teroristii Revolutiei au certificat de psihopati!” Tinerama, 8-14 octombrie 1996, p. 8


https://www.flux24.ro/raportul-necsesti-teroristii-au-facut-parte-din-cadrele-oficiale-si-cele-acoperite-ale-fostei-securitati/

Adrian Dumitru Popescu-Necșești a fost un politician român, fost senator în Parlamentul României în legislatura 1992-1996, ales în județul Caraș-Severin pe listele partidului PNLCD. A fost membru în Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989. Necsești este autorul unui raport parlamentar care lămurește o parte din cele întâmplate în decembrie 1989. Dar nimeni nu a mers mai departe cu cercetările.

Raportul lui Adrian Popescu-Necșești se bazează pe teoria generalului magistrat Ioan Dan, fostul șef adjunct al Secției Parchetelor Militare din Parchetul General, care a susținut -chiar și-n fața Comisiei Decembrie 1989 – că, din datele pe care le cunoaște, „teroriștii au făcut parte din cadrele oficiale și cele acoperite ale fostei Securități„.

Ideea de bază a Raportului Popescu-Necșești este foarte limpede: numai MI avea organizarea, personal de specialitate și logistica necesare desfășurării tuturor tipurilor de acțiunui diversionist-teroriste. Drept dovadă, P.N. amintește de Ordinul Secret nr.2600/1988 al Ministerului de Interne care reglementează modul de acțiune în cazul unor tulburări sociale. Două ordine mai vechi, secrete și ele, se referă numai la unitățile speciale de intervenție: Ordinul Ministrului de Interne nr. 001084/1977 privind acțiunile detașamentului special de intervenție antiteroristă (în cooperare cu alte forțe) și Ordinul M.I. nr.001370/1978 (cap.II – Rolul și sarcinile USLA). Adrian Popescu-Necșești consideră că aceste dispoziții seamănă până la identificare cu modul de acțiune împotriva demonstranților de la Timișoara și București.

Concluzia lui Adrian Popescu-Necșești este clară: „În actele de diversiune și terorism au fost implicate cadre active ale fostului Minister de Interne, în mod deosebit ale fostului Departament de Securitate. Scopul tuturor acestor acte diversionist-teroriste a fost stoparea fenomenului revoluționar și limitarea acestuia la răsturnarea de la putere a cuplului Ceaușescu. Conform lui Necșești, majoritatea teroriștilor noștri au fost cadre ale MI (îndeosebi DSS) și USLA.


 

 

OPINIE SEPARATĂ PRIVIND FENOMENUL TERORIST ÎN REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989

– Senator Adrian D.Popescu Necşeşti –

 

Cea mai controversată problemă a Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a fost şi rămâne problema teroriştilor.

Principalele versiuni emise în legătură cu această chestiune sunt:

–        Nu au existat terorişti;

–        Teroriştii au fost elemente ale unor ţări străine;

–        Teroriştii au făcut parte din efectivele oficiale şi din cele acoperite ale fostului Departament al Securităţii Statului din Ministerul de Interne, inclusiv D.I.A. (Direcţia Informaţii a Armatei).

Nu este greu de intuit ale cui interese se ascund în spatele fiecăreia dintre aceste versiuni.

Fără a avea pretenţia că am elucidat această problemă – pe datele pe care le am la dispoziţie nici nu este posibil acest lucru – am analizat elementele pe care le deţinem la Comisie în legătură cu versiunile menţionate şi evident mi-am expus punctul de vedere. În această opinie separată am încercat – examinând date şi fapte, nu vorbe – să apreciez care din aceste 3 (trei) versiuni se apropie cu cea mai mare probabilitate de adevăr.

Cea mai neverosimilă versiune, susţinută împotriva tuturor evidenţelor de unele persoane, este fără îndoială prima, potrivit căreia nu ar fi existat terorişti. Tot ce s-a întâmplat după fuga cuplului dictatorial, nu ar fi fost decât o degringoladă generală în care un rol important ar fi avut lipsa de discernământ şi de coordonare din armată în acţiunile de apărare a revoluţiei. De asemenea, s-ar fi datorat unei „psihoze a teroriştilor”, cum se exprima Secţia Parchetelor Militare în raportul său, a celor care au relatat împrejurări concludente cu privire la terorişti şi la acţiunile lor. Martorilor li s-a reproşat că deturnează adevărul şi că relatările lor nu ar constitui altceva decât „confabulaţii”, cum se exprimă din păcate aceeaşi instituţie, tocmai instituţia căreia i-a revenit în principal misiunea elucidării acestei probleme.

În această ordine de idei trebuie să constat, cu regret, că organele Parchetului Militar, în cercetarea cauzelor revoluţiei, s-au limitat la a constata că o anumită persoană a fost împuşcată din eroare, ori că altă persoană a fost împuşcată din culpă de către unii militari ai armatei care au fost trimişi în judecată. Cu toate acestea, din numeroase dosare ale Parchetelor Militare rezultă suficiente date care ne permit să tragem anumite concluzii. Contrariază însă faptul că Parchetele Militare nu au dus până la capăt cercetările, iar date importante nu au fost evidenţiate nici în raportul prezentat comisiei noastre. Voi încerca deci să analizez aceste date, atâtea câte am reuşit să obţinem în cadrul Comisiei Senatoriale.

Din numeroasele persoane şi personalităţi audiate de Comisia Senatorială, marea majoritate s-au limitat la generalităţi şi la expunerea unor versiuni personale, fără concretizări şi fără să facă trimiteri la probe.

Una din excepţiile de la această regulă  a constituit-o generalul magistrat loan Dan, fostul şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul General care a susţinut în faţa comisiei că, din datele pe care le cunoaşte, rezultă faptul că teroriştii, care fără îndoială au existat, au făcut parte din cadrele oficiale şi din cele acoperite ale fostei securităţi, precum şi din elementele de sprijin ale acesteia.

Generalul loan Dan şi-a întemeiat această ipoteză pe datele rezultate dintr-o serie de dosare cercetate şi soluţionate de organele Parchetului Militar, indicându-ne, pe parcursul activităţii comisiei noastre, mai multe dosare de acest gen. Aceste dosare constituie, de altfel, principala sursă de date care a stat la baza întocmirii acestui raport. Mai mult, aceste date ne duc la concluzia că raportul oficial al Secţiei Parchetelor Militare abundă în teoretizări şi că în conţinutul său nu regăsim date foarte importante rezultate din dosare, ceea ce demonstrează că problema teroriştilor a fost tratată, premeditat sau nu, ca o problemă secundară şi că aceasta nu a constituit obiect de preocupare a procurorilor militari. în continuare, mă voi referi pe scurt la fiecare din versiunile expuse la început.

Prima versiune, potrivit căreia nu ar fi existat terorişti, sfidează pur şi simplu un adevăr trăit şi recepţionat de mii de oameni de toate categoriile. Este imposibil să-i considerăm pe toţi nebuni, cu vedenii sau să considerăm că o mulţime de oameni „confabulează”. Nu voi insista asupra acestei versiuni absurde, fapt ce va rezulta din cazurile pe care le voi expune la timpul potrivit.

În legătură cu cea de-a doua versiune, potrivit căreia teroriştii ar fi fost cetăţeni străini, nimeni nu a putut prezenta o probă concludentă. Se face mult caz pe faptul că, în Decembrie 1989, ţara noastră ar fi fost invadată de un mare număr de turişti străini, în special din fosta Uniune Sovietică. Fără îndoială că, în perioada respectivă, ţara noastră, ca ultim bastion european al comunismului, a fost în atenţia multor servicii de informaţii străine. Dar a-i considera pe agenţii străini vinovaţi de intensa diversiune şi de actele de violenţă armată este lipsit de orice temei. Nu a fost prins nici unul şi este greu de imaginat că ar fi fost posibil să se introducă în ţară armamentele şi logistica necesare actelor de diversiune şi terorism. În analiza oricărui eveniment se pune şi următoarea problemă cine a beneficiat de pe urma unor fapte ?

În legătură cu problema în discuţie se pune de asemenea întrebarea: cine avea interesul ca procesul revoluţionar să fie limitat la căderea lui Ceauşescu ? Nu este greu să se răspundă la această întrebare.

A produs multă vâlvă o afirmaţie pe care generalul loan Dan a făcut-o pe postul naţional TVR la 22 decembrie 1993. La întrebarea „cine a tras în noi după 22” acesta a răspuns că acest lucru este lămurit, în sensul că cei care au tras până în 22 au tras şi după această dată. Această afirmaţie a iritat, se pare cercurile puterii, iritare care poate explica retrogadarea generalului la data de 1 martie 1994, retrogadare în legătură cu care nimeni nu a dat nici o explicaţie, nici măcar celui în cauză. Se pare că generalul a atins un punct foarte sensibil şi neplăcut pentru actuala Putere. Prin retrogadarea respectivă, generalul a fost înlăturat de la orice activitate în legătură cu cercetarea şi soluţionarea dosarelor revoluţiei.

Am ajuns la ultima variantă cunoscută, pe care o vom dezvolta, nu pentru că am fi dominaţi de o idee preconcepută, ci pentru faptul că numai această variantă poate fi susţinută cu probe şi exemple concrete.

Voi începe cu partea teoretică, organizatorică a acestei versiuni.

Este vorba, în primul rând, de ordinul secret nr.2600/1988 al ministrului de interne care reglementa modul de acţiune în cazul unor tulburări sociale. Este evidentă legătura dintre revolta împotriva dictaturii ce a avut loc la 15 noiembrie 1987 la Braşov şi emiterea acestui ordin care a avut menirea să nu mai surprindă nepregătite organele Ministerului de Interne în cazul unor evenimente similare.

Pe baza acestui ordin cu caracter general, s-au întocmit planuri de acţiune semnate de inspectorul şef al M.I. şi de primul secretar P.C.R. al judeţului, în care sarcinile stabilite erau concretizate pe diferitele formaţiuni şi persoane care trebuiau să acţioneze în executarea ordinului menţionat.

Aceste documente cu caracter organizatoric, menite să întărească apărarea regimului dictatorial, premeditat sau din alte motive, nu au constituit baza organizării şi desfăşurării cercetărilor penale efectuate după revoluţie. Aşa după cum am mai arătat, totul s-a rezumat la cercetarea cazurilor concrete de morţi şi răniri violente. (Excepţie au făcut cazurile C.P.Ex., lotul Timişoara şi aşa numitul caz Jilava în care au fost cercetaţi şi judecaţi o parte din organizatorii şi coordonatorii represiunii violente a manifestanţilor).

În afara acestor documente de care s-a mai vorbit, am căutat să aflăm şi alte acte emanate de fostul Minister de Interne, care eventual reglementa acţiuni de genul celor desfăşurate în perioada de după 22 decembrie1989. Am obţinut date privind două ordine mai vechi care se referă la unităţi speciale de intervenţie. Astfel:

–        Ordinul ministrului de interne nr.001084/01 iulie 1977, din care cităm:

Pct.1- „Începând cu data de 1 iulie 1977 intră în vigoare instrucţiunile privind întrebuinţarea detaşamentului special de intervenţie antiteroristă (în cooperare cu alte forţe)”;

Pct.2 –„Inspectoratul General al Miliţiei, Comandamentul Trupelor de Securitate şi Pompieri, unităţile centrale de securitate, inspectoratele judeţene şi ale municipiului Bucureşti ale M.I., vor lua toate măsurile ce se impun pe linia lor de activitate pentru sprijinirea forţelor de intervenţie în executarea misiunilor”.

Rezultă deci că au existat „forţe de intervenţie” care trebuiau să fie sprijinite de toate unităţile cunoscute oficial ce aparţineau de Ministerul de Interne, mai puţin penitenciarele, dar desigur, la nevoie şi de către armată.

În cap.1, art.2 se menţionează că Detaşamentul Special de Intervenţie Antitero, la ordin, participa la „restabilirea ordinii şi liniştii publice, la executarea măsurilor de prevenire şi a altor misiuni”.

„În cooperare cu compartimentele informative ale U.M. 0625/R.P., Direcţiile a-III-a şi a-IV-a, Inspectoratul Municipiului Bucureşti şi alte unităţi centrale şi teritoriale ale M.I., Detaşamentul Special de Intervenţie Antitero participă la executarea măsurilor de înşelare şi derutare a elementelor teroriste, în câmpul acţiunii pentru câştigarea de timp şi crearea condiţiilor necesare trecerii la neutralizare.”

„Art.6 – Detaşamentul Special de Intervenţie Antitero este dotat cu echipament adecvat şi mijloace tehnice moderne de luptă: pistoale, pistoale mitralieră, puşti cu lunetă, puşti cu amortizor zgomot şi ascunzător de flăcări, puşti mitralieră, aruncătoare de grenade A.T, aruncătoare de flăcări, grenade şi obiecte de împungere şi lovire, materiale explozive, substanţe toxice şi medicamentoase, complete de căţărare şi escaladare, staţii de radio emisie-recepţie, mijloace de protecţie antiglonţ şi antichimică, maşini speciale de luptă, transportoare blindate şi, după caz, cu elicoptere.”

În art.10 se vorbeşte de „dispunerea lunetiştilor şi a celorlalte elemente de dispozitiv pentru sprijinirea echipelor de asalt în executarea lichidării”.

Nu putem să nu ne referim la asemănarea până la identificare a acestor dispoziţii organizatorice cu modul de acţiune împotriva demonstranţilor la Timişoara, în zilele de 17 şi 18.12.1989, şi la Bucureşti, în seara de 21.12.1989, precum şi în alte localităţi.

În art.13 se arată că „Grupul de luptă” poate fi întărit cu: „două trei echipe tehnice pentru interceptarea convorbirilor radio şi telefonice, transmiterea de mesaje false, întreruperea circuitelor telefonice şi electrice, provocarea de deranjamente la sistemele de alimentare cu apă, gaze, bruiaj radio, etc.”.

La aceste echipe tehnice de întărire ne gândim atunci când încercăm să lămurim intensa diversiune la care a fost supusă armata (mesaje false, bruiaj radio, etc.) şi care, în unele cazuri, a dus la incidente grave, dintre care cel mai tragic s-a produs în dimineaţa zilei de 23.12.1989, la aeroportul Otopeni. În alte cazuri tragediile au fost evitate în ultimul moment.

Ne vom mai referi foarte pe scurt la Ordinul M.I. nr.001370 din 10.05.1978 şi vom cita numai Cap.II „Rolul şi sarcinile Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă”.

Art.11 – „Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă i se subordonează operativ Batalionul Special de Securitate-Intervenţie, din organica trupelor de securitate, destinat îndeplinirii următoarelor misiuni de luptă antiteroristă: participă la menţinerea şi restabilirea ordinii în cazul unor acţiuni turbulente precum şi la executarea altor misiuni ordonate de conducerea Ministerului de Interne.

În funcţie de natura misiunilor efectivele batalionului vor fi echipate în uniforma trupelor de securitate, de miliţie sau ţinută civilă.”

Nu este greu de observat că, în viziunea fostului Minister de Interne orice acţiune îndreptată contra ordinii (a se citi contra regimului comunist) era considerată acţiune teroristă, iar reprimarea însemna acţiune antiteroristă.

A mai existat un document concludent, dar la fel de neluat în seamă, şi anume, un articol publicaţia în 18 decembrie1989 în ziarul „Scânteia Tineretului”. Articolul se intitula: „Câteva sfaturi pentru cei aflaţi în aceste zile la mare”. De reţinut că la 18 decembrie 1989 începuse de două zile revolta populară anticeauşistă la Timişoara. De asemenea, în acel moment nici nu se putea vorbi de cură marină.

Vom reda conţinutul integral al acestui articol:

„- Evitaţi expunerea intempestivă şi prelungită la soare. E de preferat să începeţi mai prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute – când pe-o parte, când pe alta. Astfel, vă veţi asigura un bronzaj plăcut şi uniform pe tot corpul.

– Nu vă avântaţi prea mult în larg. Oricum, în caz de pericol nu strigaţi. Este inutil. Şansele ca prin apropiere să se afle vreo persoana dispusă a vă asculta sunt minime.

– Profitaţi de binefacerile razelor ultraviolete. După cum se ştie, ele sunt mai active între orele 530 şi 730. Se recomandă cu precădere persoanelor mai debile.

– Dacă sunteţi o fire sentimentală şi agreaţi apusurile de soare, librăriile de pe litoral vă oferă un larg sortiment de vederi cu acest subiect.

– Şi încă ceva – dacă aceste „sfaturi” v-au pus pe gânduri şi aveţi deja anumite ezitări, gândindu-vă să renunţaţi în favoarea muntelui, înseamnă că nu iubiţi în suficientă măsură marea”.(S.P.)

Cei interesaţi în ascunderea adevărului au dat o explicaţie puerilă apariţiei acestui articol; şi anume, că el ar fi fost scris pentru publicare în vara anului 1989, dar, fiind rătăcit, a fost publicat în decembrie 1989. O explicaţie mai absurdă nu se poate.

Pentru orice om de bună credinţă este clar că acest articol constituie în realitate un mesaj adresat persoanelor care aveau misiunea de a acţiona cu arme de foc, din locuri ascunse, împotriva demonstranţilor.

Până în momentul fugii cuplului dictatorial, elementele care au acţionat potrivit îndrumărilor din articol au beneficiat de acoperirea efectivelor militare aflate în stradă, care în marea majoritate a cazurilor, au executat foc în plan vertical. Din examinarea persoanelor ucise sau rănite până la 22 decembrie1989 rezultă că majoritate au fost împuşcate cu un singur glonţ în zone vitale ale corpului – cap şi torace, fapt ce demonstrează că autorii acestor împuşcări erau specializaţi în trageri la punct ochit-punct lovit, dotaţi fiind şi cu un „bogat sortiment cu vederi” aflate în librăriile de pe litoral.

Cum se explică, faptul că aceleaşi elemente care au tras în manifestanţi până în ziua de 22 decembrie 1989 au tras şi după această dată, în situaţia în care se susţine că fosta Securitate nu l-a mai apărat pe Ceauşescu ?

Explicaţia nu este greu de găsit. În ziua de 22.12.1989 era clar pentru toată lumea că soarta lui Ceauşescu era pecetluită şi că acesta nu mai putea fi salvat. Probabil cei mai mulţi comunişti nici nu mai doreau acest lucru. Atunci ce rost mai avea ca Securitatea să acţioneze prin acte de teroare şi diversiune? După opinia noastră rostul este clar, şi anume, stoparea fenomenului revoluţionar şi limitarea efectelor acestuia la răsturnarea de la putere a lui Ceauşescu, conservarea regimului comunist, chiar cu unele resturi şi cosmetizări. Departamentul Securităţii Statului şi numeroasa armată a activiştilor de partid erau conştienţi de faptul că, în cazul unei răsturnări radicale, vor urma zile grele pentru ei.

În noile condiţii însă, acţiunea elementelor fostei Securităţi a fost mult mai dificilă. Deşi s-a desfăşurat, în linii mari, din aceleaşi locuri şi prin aceleaşi metode, a fost necesară diversificarea acestora prin răspândirea de zvonuri alarmiste, prin diversiunea radio-electronică şi prin hărţuirea unităţilor militare pentru blocarea lor, pe cât posibil în cazărmi, pentru evitarea pericolului real ca, din fraternizarea armatei cu populaţia, să se nască o conducere de tranziţie militară. Ca dovadă, în toate marile oraş ale ţării, primii conducători ai noilor organe ale puterii au fost comandanţii garnizoanelor militare. Acest lucru a fost sesizat la timp, astfel că aceşti comandanţi, inclusiv generalul Ştefan Guşă, care a salvat ţara de la o invazie străină, au fost înlocuiţi cu generali pensionari, reactivaţi rapid generali mai ataşaţi cauzei socialismului.

Preşedintele României a motivat în faţa comisiei înlăturarea generalului Ştefan Guşă prin aceea că el şi-ar fi pierdut controlul şi că ar fi încercat adoptarea unor măsuri total necorespunzătoare în acele condiţii. Domnul Preşedinte a exemplificat acest lucru prin aceea că generalul Ştefan Guşă ar fi cerut să se facă apel la populaţie să se retragă din stradă pentru a nu încurca acţiunile armatei. Acest exemplu dovedeşte tocmai contrariul, şi anume că generalul Ştefan Guşă a dat dovadă şi în acele momente de luciditate şi bună credinţă. Numai că retragerea populaţiei din stradă ar fi lăsat descoperiţi teroriştii care nu se mai puteau mişca în voie, aşa cum o făceau cu mulţimea de oameni pe străzi.

Am încercat să demonstrez că fostul Minister de Interne avea organizarea necesară, personal de specialitate şi logistica necesară desfăşurării tuturor tipurilor de acţiuni diversionist-teroriste, de felul celor petrecute în decembrie 1989. Cel puţin teoretic, trebuie să accept că Ministerul de Interne avea aceste posibilităţi. Nu ştim dacă alt minister al regimului comunist a avut asemenea organizare, dotare şi instruire, menite să apere şi să restabilească ordinea publică. Dacă exemplele pe care le voi expune vor convinge că aceste posibilităţi au şi fost puse în practică în decembrie 1989, nu mai depinde de mine.

Iată câteva din exemplele pe care te avem la dispoziţie

*

*                      *

            În noaptea de 22/23.12.1989 şi în municipiul Braşov, în zona centrală, a început să se tragă cu arme de foc din diverse locuri şi clădiri, rezultând morţi şi răniţi în rândul militarilor armatei şi a manifestanţilor.

În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989 a fost prins drept terorist Molan Tudor – de profesie factor poştal, la ieşirea din cimitirul evanghelic având asupra s-a găsit o puşcă semiautomată cu lunetă şi muniţia aferentă. În momentul în care a fost observat şi somat de militarii aflaţi în apropiere în loc să se supună, a îndreptat arma asupra acestora. Sold. Musteţiu a tras o rafală de pistol mitralieră spre picioare, fără însă a-l atinge. A fost apoi imobilizat de cetăţeni care au început să-l lovească fără a-l doborî la pământ, deoarece au intervenit imediat lt. Negulescu S. şi sold. Musteţiu M. care l-au preluat şi predat autorităţilor. A fost sesizată Procuratura Militară Braşov care a început urmărirea penală şi a emis mandat de arestare.

În primele declaraţii, inclusiv în faţa procurorului militar, Molan Tudor a relatat că atât el cât şi alte persoane au fost înarmaţi de ofiţerul de securitate Morariu care răspundea de Poştă şi care i-a plasat în diferite locuri, cu dispoziţia de a trage în manifestanţi. Recunoaşte că aflându-se în cimitirul aflat în zona centrală a oraşului împreună cu alte două persoane, a tras asupra demonstranţilor, dar nu ştie dacă a lovit sau nu pe cineva.

La 28 decembrie 1989, Molan Tudor a fost examinat de o comisie medico-legală, care a constatat că are discernământul păstrat şi că prezintă unele leziuni traumatice pentru vindecarea cărora nu sunt necesare îngrijiri medicale (escoriaţii şi echimoze).

La 03.01.1990 medicul legist şef comunică Miliţiei, în arestul căreia se afla Molan Tudor, că acesta mai prezintă fracturile a trei coaste pentru care necesită 14-15 zile de îngrijiri medicale, leziuni constatate la examenul radiologie. Nu există nici o confirmare că examenul radiologic s-ar fi efectuat.

Începând cu 31 decembrie1989, M.T. şi-a schimbat declaraţiile scoţându-l din cauză pe ofiţerul de securitate şi afirmând că, în dimineaţa zilei de 23 decembrie1989, mergând la serviciu, a fost acostat de doi indivizi înarmaţi care l-au înarmat şi pe el şi l-au obligat să tragă în mulţime din cimitir, după care cei doi au fugit, iar el a fost prins. În noaptea de 8/9.12.1990 M.T. a decedat în arestul Miliţiei Judeţene, iar la autopsie s-a constatat fractura coastelor de la II la XII, atât pe dreapta cât şi pe stânga şi fractură transversală a corpului sternal. Concluzia a fost: moarte naturală.

Nu s-au efectuat cercetări cu privire la condiţiile în care a decedat M.T., dar ulterior un fost deţinut care a stat în aceeaşi cameră de arest cu M.T. a declarat că acesta a fost grav bătut şi călcat în picioare în arest tocmai de ofiţerul de securitate Morariu şi de un alt individ pe care nu îl cunoaşte. Faptul că lt.maj. de securitate Morariu Lazăr a fost introdus în aceeaşi cameră de arest cu M.T. este confirmat, dar cercetările nu au mai fost continuate.

În anul 1993, cauza a fost preluată de general loan Dan. Acesta a dispus efectuarea unei expertize medico-legale ce a concluzionat că moartea lui M.T. a fost violentă şi a propus, la 10.05.1994, continuarea cercetărilor. Între timp, la 01.03.1994, Generalul Dan I. a fost retrogradat din funcţie şi nu mai avea atribuţii pe linia urmăririi penale.

Cercetarea penală în cauză prezintă foarte multe lacune, deşi existau posibilităţi reale pentru stabilirea adevărului. Cu trecerea timpului aceste posibilităţi se diminuează treptat. (Dosar nr.301 /P/89 al Parchetului Militar Braşov)

*

*                      *

– În ziua de 24 decembrie 1989, în incinta Consiliului Judeţean Braşov a fost reţinut Tibescu Gheorghe, după ce acesta i-a împuşcat mortal pe Hristache Iancu şi pe Fontana Victor şi l-a rănit pe soldatul Golumbeanu Cristian, fără ca aceste acţiuni să fi fost provocate cu ceva de aceştia.

Fiind întrebat ce terorişti mai sunt în clădire, Tibescu V. l-a indicat pe Frigător Leonard care a fost, la rândul lui, reţinut. Cei doi au fost lăsaţi în paza unor militari care i-au împuşcat mortal în momentul în care au încercat să fugă.

Despre Frigător L. se ştie că la 15.11.1987, zi de duminică şi data revoltei de la Braşov, a fost angajat ca şi controlor de bilete la Teatrul Naţional Braşov şi că a fost colaborator al securităţii, fapt confirmat în parte şi de ofiţerul de securitate Morariu Lazăr (l-a avut „în lucru” pe linie de antiterorism până în 1987 când a fost scos din „lucru’, după care l-a întâlnit „sporadic”).

Despre Tibescu Gh. (38 ani) nu se ştie decât că era încadrat la Uzina 2 Braşov – producţie specială de apărare – în funcţia de controlor (?), că era divorţat, că trăia în concubinaj cu o altă femeie.

Ambii au posedat legitimaţii de intrare în sediul Consiliului Judeţean, fără poze, neştampilate, cu aceeaşi semnătură şi aceeaşi inscripţie de mână „Comitetul Judeţean de Salvare Naţională”. Nu a existat preocupare pentru a se stabili cine le-a emis.

Ar trebui menţionat faptul că, în momentul reţinerii, asupra lui Tibescu Gh. s-a găsit un bileţel cu diverse nume şi numere de telefon, între care şi numele unui activist P.C.R. Radu Păunescu şi al lui Ivaşcu.

Despre Ivaşcu Emil ştim următoarele:

În seara de 22 decembrie 1989, echipat în scurtă de piele şi vestă anitglonţ, înarmat cu puşcă cu lunetă, s-a alăturat armatei aflată în zona centrală, în cursul nopţii, în timp ce patrula alături de un ofiţer de armată, a tras focuri de armă în mod nejustificat asupra a doi tineri, fără a-i lovi. Un ofiţer l-a împiedicat să mai tragă. Dacă până în acel moment în Braşov a fost linişte şi nu s-a tras nici un foc de armă (23.12.1989 ora 2,00), din acel moment au început schimburile de focuri între armată şi terorişti, rezultatul fiind peste 60 de morţi şi numeroşi răniţi.

În ziua următoare, Ivaşcu Emil a împuşcat mortal 2 persoane, fără nici o justificare, iar ulterior a făcut parte din noile organe de conducere judeţene şi din organizaţia revoluţionarilor.

în legătură cu omorul celor două persoane Parchetul Millitar Braşov şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului Civil. Nu cunoaştem soluţia. (Dosar nr.141/P/1990 al Parchetului Militar Braşov).

*

*                      *

            – În ziua de 22 decembrie1989, după fuga lui Ceauşescu N., lt.maj. Sime Marius de la o unitate militară din Sibiu l-a împuşcat mortal pe Vinersar Florin, în condiţiile unei erori de fapt, pe fondul unor aprecieri eronate privind existenţa teroriştilor. Opinia oficială a Secţiei Parchetelor Militare (referat 23.08.1996) este că în realitate numai în imaginaţia unora ar fi existat o confruntare reală între armată şi terorişti.

Ce nu spune referatul respectiv şi rezultă din dosar 13/P/1990 al Parchetului Militar Braşov

Rezultă că în ziua de 22 decembrie1989, după ora prânzului, lt.maj. Sime Marius, aflat în piaţa Republicii din Sibiu cu o subunitate de militari, a sesizat că din podul hotelului „Împăratul Romanilor” se trag focuri de armă. S-a deplasat cu doi militari la hotelul respectiv unde i s-a spus că toate intrările spre pod sunt încuiate, mai puţin intrarea din curtea interioară, lăsată descuiată conform dispoziţiei ofiţerului de securitate ce răspundea de hotel.

Lt.maj. Simu M. însoţit de cei doi soldaţi şi de un angajat al hotelului a urcat cu liftul până la nivelul podului. De acolo a văzut printr-un geam că la luminatoarele podului se aflau unele persoane, din care unele cu arme de foc. A întrebat pe angajatul hotelului dacă cunoaşte persoanele respective. I s-a răspuns că nu le cunoaşte şi că acestea nu fac parte din personalul hotelului. În aceste condiţii, lt.maj. Simu M. a tras cu pistolul mitralieră în persoana aflată în cel mai apropiat luminator. Ulterior s-a constatat că persoana respectivă a fost ucisă şi că se numea Vinersar Florin.

După executarea focului, ofiţerul cu însoţitorii săi au pătruns în podul cufundat în beznă. A somat. Nu i s-a răspuns, dar s-au auzit paşi care se îndepărtau. De la distanţă au urmărit persoanele care se îndepărtau, au coborât pe scara de serviciu şi au ieşit în curtea interioară care avea ieşire şi în stradă. În momentul în care lt.maj. Simu M. a ieşit şi el pe uşa respectivă, doi indivizi în uniforme de soldaţi l-au ameninţat cu armele obligându-l să se întoarcă în clădire.

Despre Vinersar Florin nu se ştie decât că a fost şef de cadre la o întreprindere din Sibiu şi că avea o legitimaţie care îi dădea drept de control, cu sprijinul organelor de miliţie, pe raza judeţului Sibiu.

Cercetările nu au fost duse până la capăt nici în acest dosar. Nu a fost audiat personalul hotelului pentru a relata tot ce cunosc despre acest caz, nu s-au efectuat verificări cu privire la persoana lui Vinersar Florin pentru a se stabili cine era de fapt şi ce căuta în acele momente în podul hotelului, pe unde a putut pătrunde acolo şi cine controla eventual intrarea pe scara de serviciu.

*

*                      *

– În noaptea de 23/24 decembrie1989 în zona unităţilor militare 01267, 01763 şi altele, situate în cartierul Viziru din Brăila s-au tras focuri de arme din blocurile din apropiere,

În dimineaţa de 24 decembrie1989, din ordinul comandantului U.M. 01267 a început scotocirea blocurilor de locuinţe din jur, în mod deosebit a acelor blocuri în care s-au semnalat focuri de arme. Unul din acele blocuri a fost cel cu nr.A10. La sosirea militarilor conduşi de mr. Franţ George, locatarii adunaţi pe hol au confirmat că din bloc s-au tras focuri de armă. Bănuielile se îndreptau asupra locatarului Bute Petre de la etajul 7, ap.32, care, împreună cu un individ necunoscut, a coborât de pe terasa blocului în apartament. Ofiţerul împreună cu sold, Popa C. s-au postat în locuri ascunse de unde au supravegheat ap 32. Pe holuri şi scări era linişte deoarece locatarii panicaţi au coborât la parter şi în stradă. La puţin timp uşa ap.32 s-a deschis şi o femeie s-a uitat în jur (soţia lui Bute P.), după care a făcut semn că se poate ieşi. Au ieşit din apartament Bute P. împreună cu Iarcic Iulian care, foarte atenţi să nu facă zgomote, au început să coboare scările. Mr. Franţ G. i-a somat să se oprească şi să ridice mâinile sus, cu avertismentul că, în caz contrar, va trage. La auzul somaţiei, cei doi au încercat să fugă, moment în care sold. Popa a deschis foc împuşcându-l mortal pe Iarcic Iulian. Bute P. a scăpat sărind peste balustradă la etajul inferior, de unde a continuat coborârea şi a părăsit blocul.

Fără ca cercetările să fie aprofundate, Parchetul Militar Bucureşti a dispus la 12.11.1993 neînceperea urmăririi penale faţă de sold. Popa C, care beneficia de scuza erorii de fapt (Dos.71/5/1990).

Familia victimei Iarcic I. a făcut repetate memorii prin care solicita continuarea cercetărilor, susţinând că acesta a fost atras într-o cursă de către Bute P. care a creat o diversiune menită să faciliteze evacuarea adevăraţilor terorişti. S-au indicat mai mulţi martori ;care pot confirma prezenţa teroriştilor în blocul respectiv, care pot confirma de asemenea că două apartamente erau ocupate de persoane necunoscute de ceilalţi locatari şi că Bute P. ar fi fost informator al securităţii.

Nu s-a verificat nimic din numeroasele probleme indicate de familia victimei care era nemulţumită şi de faptul că cercetările în bloc au fost făcute, de un maior de miliţie.

La începutul anului 1994, după examinarea dosarului. Generalul loan Dan a propus reluarea şi completarea cercetărilor indicând în concret ce anume acte de cercetare mai trebuie efectuate.

Nu ştim dacă s-a acceptat propunerea şi dacă iau fost completate cercetările.

*

*                      *

– La 26 decembrie 1989 a fost reţinut la Televiziune, ca suspect terorist, Stoica Mihai. Nu se cunosc detaliile reţinerii. După trei zile de reţinere într-o încăpere cu alţi suspecţi, acesta a încercat să dezarmeze prin violenţă un militar aflat de pază. A fost imobilizat şi predat secţiei 5 Miliţie. La Miliţie, S.M. a scris o declaraţie prin care recunoştea că în 22 decembrie 1989, de pe clădirea Ministerului Turismului, a tras focuri cu pistolul spre demonstranţi. Nu ştie dacă a lovit pe cineva. În aceeaşi zi a aruncat pistolul. La televiziune a încercat să pătrundă pentru a-i otrăvi pe doi foşti colegi. Declaraţie dată la 29.12.1989.

A fost lăsat liber, după care, la 16.05.1991, în faţa procurorului militar, a retractat declaraţia anterioară de la Miliţie cu motivarea că a dat-o de frică, recunoscând numai că a încercat să dezarmeze un soldat.

Stoica Mihai a efectuat stagiul militar la o unitate M.I. de la Grădiştea, fiind lăsat la vatră cu gradul de sublocotenent. A mai efectuat un stagiu de reciclare fiind avansat locotenent. Revoluţia l-a găsit economist la Institutul de Economie Industrială.

În perioada 15.02.1990-19.03.1990 a fost internat în Spitalul Gh.Marinescu, fiind externat cu diagnosticul „Depresie atipică”.

Dosar nr.2006/1991 al Secţiei Parchetelor Militare în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru lipsa probelor de vinovăţie.

*

*                      *

– În ziua de 24 decembrie1989, ora 2335, este internat în Spitalul de Urgenţă, Popa Constantin, 20 ani, născut în comuna Mitocul-Prut, jud. Botoşani, cu ultimul domiciliu flotant în Bucureşti, până la 18.11.1989, în str. Cascadelor nr.17, bl.C, ap.6, sect.6, încadrat ca geamgiu la T.C.A. 2 Casa Republicii. În foaia de observaţie clinică s-a menţionat că a fost adus din Piaţa Palatului, cu „psihoză reactivă” şi a fost externat ameliorat la 28 decembrie1989.

Pe coperta dosarului sunt făcute unele menţiuni: trei rânduri de haine, strigă lozinci. La 29 decembrie1989 cineva a pus rezoluţia: „Este suspect de terorism. Să fie verificat complet pe linie de evidenţa populaţiei şi pe susţinerile din declaraţie, apoi decidem”.

Nu s-a verificat decât declaraţia acestuia că în ultimul timp a locuit la sora sa Popa Rodica, indicând şi adresa ei din Bucureşti şi că mai are un cumnat, Deliu Petre. Nici una din aceste persoane nu figurează în evidenţele Poliţiei. Fără alte verificări, la 03.01.1990, apare rezoluţia dată de procuror: „Va fi pus în libertate”. Popa Constantin nu a fost în măsură să indice nici un martor în legătură cu activitatea sa din ziua de 22 decembrie 1989, când pretinde că ar fi plecat cu mai mulţi colegi de la Antrepriza Vest Militari, de care s-ar fi rătăcit şi până la 24 decembrie 1989 când a fost dus la spital. (Dosar 1390/P/1990 al Secţiei Parchetelor Militare)

*

*                      *

– În noaptea de 23 decembrie 1989 o patrulă militară l-a reţinut pe Ţăruş Valentin Augustin (21 ani, cu domiciliul în Buzău). A fost reţinut în Bucureşti, pe str.Schitu Măgureanu, după ce a forţat portiera unui autoturism pe care încerca să-l pornească, deşi nu avea permis de conducere auto. În buzunar i s-au găsit tuburi de cartuşe. Declară că a venit de la Buzău împreună cu Dedu Cornel în seara de 22 decembrie1989 să vadă ce se întâmplă la Bucureşti. A ajuns în zona „Radio” unde se trăgea intens şi, împreună cu alţi cetăţeni, a căutat  terorişti prin podurile unor clădiri, dar nu au găsit decât tuburi de cartuşe pe care le-a pus în buzunare, după care a încercat să fure un autoturism cu care să se înapoieze la Buzău.

Dedu Cornel nu-i confirmă declaraţia, iar Ţăruş Valentin nu a fost în măsură să indice alţi martori (era lăcătuş montator la IPIC-CF Buzău, tatăl său era activist la comitetul judeţean al P.C.R. Buzău, iar mama administrator la Spitalul Buzău).

În Dos.2078/1991 al Secţiei Parchetelor Militare s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru terorism şi declinarea competenţei la parchetul civil pentru tentativă de furt calificat.

Ţăruş Valentin mai declară că până în anul 1989 a lucrat la Centrul de reparaţii capitale utilaj agricol din comuna .Pogoanele, unde a întrerupt serviciul din motive de boală.

La 26 martie 1991 Spitalul de Psihiatrie Săpoca i-a eliberat acestuia un certificat medical cu nr.25, cu diagnosticul: „Psihoză discordantă formă activă”, cu precizarea bizară: „spre a-i servi la CEC”.

Nici în acest caz declaraţiile suspectului nu au fost verificate până la cele mai mici date

*

*                      *

– În ziua de 24 decembrie 1989, tânărul Văcariu Dan, în vârstă de aproape 18 ani, din Râmnicu-Vâlcea, se prezintă la dispozitivul de pază format din luptători ai gărzilor patriotice de la ISPE, la intersecţia Bd-ului Lacul Tei cu Str.Barbu Văcărescu. A solicitat să i se pună la dispoziţie o maşină pentru a ajungă la T.V. unde are o misiune importantă. Nu i s-a acordat prea mare importanţă, dar el a rămas împreună cu persoanele din dispozitiv. În jurul orei 12 este oprit pentru control un autoturism. Ocupanţii autoturismului au coborât, lăsând motorul în funcţiune. În acel moment Văcaru Dan, „cu o mare agilitate”, s-a aruncat pe locul şoferului şi a demarat, strigând „trageţi în terorişti”. O parte din membrii C.P. au tras cu armele după autoturism numai foc cu foc, dar s-a auzit şi o rafală de armă automată, când a fost rănit la picioare Copoiu George care se afla pe trotuar şi nu pe direcţia în care a fugit Văcariu Dan. În condiţii neelucidate, undeva pe străzile capitalei, autoturismul condus de fugar a fost ciuruit de gloanţe, Văcariu Dan fiind rănit. Numai din declaraţia sa rezultă că, după ce a fost rănit, a fost dus de două persoane la Spitalul de Urgenţă unde, fiind agitat, a fost considerat terorist şi a fost legat de pat.

Văcariu Dan a declarat că a venit în Bucureşti în ziua de 22 decembrie 1989 fără ştirea părinţilor (medici în Rm,Vâlcea), dar nu a prezentat nici o probă cu privire la activitatea sa în Bucureşti până la 24 decembrie 1989.

La cererea Secţiei 6 Poliţie, la 10 mai 1991, Laboratorul de Medicină Legală Rm.Vâlcea a trimis un raport de expertiză, în care se menţionează că Văcariu Dan, student la Drept, nu prezintă tulburări psihice actuale, dar „în momentul comiterii faptei a prezentat un episod psihotic reactiv de şoc cu stare confuzională când discernământul a fost abolit”, fără nici o argumentare a acestui diagnostic. Expertiză total nefundamentată.

La 05.02.1990 Copoiu Maria, soţia celui rănit, a declarat că organele de poliţie au încercat să determine martorii să-şi retragă primele declaraţii pentru a rezulta că cei din gărzile patriotice s-ar fi împuşcat între ei. Acest lucru nu era posibil deoarece, în mod cert, Copoiu George a fost rănit cu o armă automată, iar gărzile patriotice erau dotate cu pistoale mitralieră fixate numai pentru trageri foc cu foc (Dosar 2332/ll/Sp/91 al P.M.Bucureşti).

Exemple de genul celor expuse până în prezent sunt numeroase.

*

*                      *

În continuare voi expune câteva exemple în care autorii au fost cadre active ale securităţii. Astfel:

– În noaptea de 23/24 decembrie 1989 Comandantul U.M. – 01048 Sf.Gheorghe, jud.Covasna a primit un mesaj telefonic anonim, prin care era anunţat că teroriştii încearcă să arunce în aer statuia ostaşului român din oraş. Ca urmare, l-a chemat la el pe cpt. Lazăr şi i-a ordonat ca împreună cu 5 militari în termen înarmaţi să se deplaseze în zona respectivă pentru a-i anihila pe eventualii terorişti. În acelaşi timp, la comandant s-au prezentat şi ofiţerii de contrainformaţii militare, lt.maj. Mohora Mie şi cpt. Bonariu Constantin, care s-au oferit să facă şi ei parte din misiunea respectivă, fapt ce li s-a aprobat cu multă uşurinţă.

Toţi s-au deplasat în zona menţionată unde era linişte. Se auzeau unele împuşcături în alte zone ale oraşului. În această situaţie, cpt. Lazăr împreună cu un soldat au urcat într-un bloc la locuinţa unui ofiţer de rezervă pentru a telefona comandantului pentru a-i raporta că sesizarea nu s-a confirmat. În acel timp, pe trotuar s-a apropiat Suiu Gheorghe, în ţinută de gărzi patriotice, care mergea, de la întreprinderea unde lucra, acasă să se odihnească. Fiind somat de militari, s-a supus fără discuţie ridicând mâinile în sus pentru a fi controlat. În timp ce era încadrat de doi soldaţi fără a face nici un gest suspect, a fost împuşcat de cpt. Bonariu C-tin în piept cu o rafală de 11 cartuşe. Un glonţ la rănit uşor şi pe unul dintre soldaţi.

Deşi era o cauză relativ simplă, cercetările au trenat foarte mult. Abia în anul 1994, după ce s-a transmis Parchetului Militar Braşov un ordin scris redactat personal de gl. loan Dan, cercetările au fost definitivate, iar cpt. Bonariu C-tin a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor. (Dosar 193/P/1991 al P.M.Braşov).

La dosar există o serie de declaraţii pe baza cărora se poate concluziona că ofiţerii C.I. care aparţineau de Direcţia IV-a din Departamentul Securităţii Statului şi se aflau într-un birou în U.M, -01048 Sf.Gheorghe nu au fost străini de actele de diversiune ce au avut loc în oraşul respectiv. O serie de aspecte concludente în acest sens nu au fost verificate până la capăt în cursul cercetărilor.

*

*                      *

– În seara de 22 decembrie 1989, în jurul orei 2230, a fost reţinut de cetăţeni organizaţi într-un dispozitiv de control pe fostul Bulevard Moghioroş din Cartierul Drumul Taberei din Bucureşti, în timp ce se deplasa cu autoturismul personal, maiorul Brânda Mihai de la Securitatea Municipiului Bucureşti. Asupra lui s-a găsit un încărcător cu 6 cartuşe, o lanternă halogen cu 4 acumulatori, acte de identitate false pe numele de Barbu Mihai – ofiţer de miliţie. Dus la Circa 21 Miliţie, a predat pistolul pe care l-a scos din gheata semicizmă şi al doilea încărcător.

După cercetări superficiale, la 10.04.1992 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în dos.2089/1 991 al Secţiei Parchetelor Militare. Nu s-a verificat nici măcar versiunea ofiţerului potrivit căreia se deplasa spre domiciliul unei cumnate pentru că acasă i-a fost teamă să meargă (de ce cu pistolul şi cartuşe, de ce cu lanterna specială?).

*

*                      *

– În dimineaţa zilei de 23.12.1989, orele 830, a fost reţinut pe str. Brezoianu din Bucureşti lt.col. Zăgarin Grigore de la Securitatea Municipiului Bucureşti, cu pistol şi muniţie asupra sa. Faţă de cei care l-au oprit, s-a prezentat drept avocat.

A fost introdus în redacţia ziarului Informaţia Bucureştiului, unde, la scurt timp, a venit şi maiorul Dosan Ion de la Securitatea Bucureşti care răspundea de redacţia respectivă şi a insistat ca lt.col. Zăgarin G. să fie lăsat să plece deoarece ar fi nevoie de el la unitatea din care face parte. I s-a spus că nu i se permite să plece fără aprobarea F.S.N. După unele convorbiri telefonice s-a prezentat un reprezentant sau pretins reprezentant al F.S.N. care a aprobat eliberarea ofiţerului de securitate, între timp însă pistolul a dispărut fără a se mai putea stabili dacă s-a tras sau nu cu el.

Şi în acest caz cercetările sunt superficiale, în sensul că nu au fost audiate toate persoanele care puteau da relaţii, nu s-a încercat verificarea versiunii neverosimile susţinută de cel în cauză (Dos.21 14/1991 al Secţiei Parchetelor Militare).

*

*                      *

– Un locatar al blocului aflat pe b-dul N.Bălcescu nr.24 cu vedere în lungul străzii Oneşti ce duce la fostul sediul C.C.al P.C.R.. a sesizat că din apartamentul locuit de mr.  Baciu Paul de la Securitatea Bucureşti s-a tras cu arme de foc în perioada 22-27 decembrie 1989, fapt ce a atras riposta armatei. Este un bloc de locuinţe complex, cu scări principale şi de serviciu, două subsoluri, terase care comunică cu toate scările.

În nota prezentată la cererea noastră de Secţia Parchetelor Militare se concluzionează că nu s-a confirmat sesizarea cetăţeanului respectiv (Dos.1380/P/I99l).

În notă nu se spune că în dosar există suficiente declaraţii care confirmă cu certitudine că din blocul respectiv s-a tras cu arme de foc şi că, în afară de A.Grasu, mai confirmă martorul Tenescu Nicolae faptul că şi din apartamentul mr. Baciu s-a tras, că nu au fost audiate o serie de persoane care au fost nominalizate de cei doi, că nu au fost stabilite dispozitivele de observare ale securităţii, existente în acel bloc cu privire la traseele urmate de cuplul dictatorial. Ni se spune că repetatele controale efectuate de armată nu au avut nici un rezultat concludent, dar se omite să se arate că însuşi mr. Baciu P. recunoaşte că avea pistolul la domiciliu, ascuns într-o gheată.

Pentru procurorul militar nu pare nimic ciudat în faptul că, în timp ce toate efectivele securităţii ca şi ale armatei erau consemnate în unităţi sau în diverse misiuni, mr. Baciu P. se afla la domiciliu său şi primea vizite din partea unor prieteni.

De altfel, cercetările s-au axat pe audierea colegilor şi prietenilor mr. Baciu P. care îi confirmau declaraţiile.

Un martor a declarat că a văzut personal foc la gura ţevii din apartamentul mr. Baciu, că a coborât cu alţi locatari şi au constatat că într-adevăr se trăgea din apartamentul respectiv. A indicat doi martori care au văzut împreună cu el acelaşi lucru dar nu au fost audiaţi. (Dos.1380/P/1991 al Secţiei Parchetelor Militare)

*

*                      *

– În după amiaza zilei de 23 decembrie 1989 sergentul Duţu Silviu Ştefan de la trupele de securitate (U.M. 0530) a sărit gardul în incinta T.V.R. şi a tras o rafală cu pistolul mitralieră asupra unui tanc aflat în dispozitivul de pază. Lângă tanc se afla comandantul acestuia, mr. Raşca V, şi conducătorul, sg.maj. Dobra Gh., dar nu au fost loviţi de gloanţe. Militarii din dispozitiv au ripostat, Duţu S. a fost rănit si apoi capturat, iar Procuratura Militară l-a arestat. In final, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală deoarece două expertize efectuate în cauză au concluzionat că, deşi sg. Duţu S. nu prezintă nimic obiectiv care să-i afecteze discernământul în condiţiile date, datorită unei reacţii de şoc ar fi acţionat fără discernământ. Nu se ştie ce anume l-a adus în starea acută de şoc, dar dacă experţii au concluzionat în acest mod, nu există soluţie.

Am mai solicitat Secţiei Parchetelor Militare relaţii şi în legătură cu alte cazuri cu probleme, dar răspunsurile sunt incomplete, aşa cum au fost şi cercetările. Concluziile, unele evident nefundamentate, converg spre a demonstra că ar fi fost vorba de simple erori şi de nimic altceva.

Iată câteva exemple:

*

*                      *

– Dosarul nr.179/P/1991 al Secţiei Parchetelor Militare, privind împuşcarea mortală a lui Duţă Dan Dorin într-un bloc din Str.Mihai Bravu nr.116 din capitală. Dosarul încă nu a fost soluţionat dar, în nota prezentată, apar nişte concluzii pe care ne este greu să le calificăm, în sensul că ar fi vorba de „un exemplu tipic de confabulaţie şi denaturare a adevărului”, de fantezie şi de lipsă de maturitate în gândire. Se spune că este cert că Duţă D.”ar fi fost împuşcat din greşeală de colegii săi din gărzile patriotice”.

Înainte de a ne mai referi la acest caz ne punem o întrebare pe care o considerăm firească. Cine îi permite unei persoane, şi mai ales unor magistraţi, să considere drept confabulaţii şi denaturări ale adevărului relatările unor persoane martore la un eveniment, atât timp cât nu există probe certe care să le infirme ?

Din câte cunoaştem, din dosar rezultă că Duţă D. a fost împuşcat de un terorist văzut de mai mulţi locatari din bloc, care l-ar putea recunoaşte, terorist care era rănit la un picior – se pare o luxaţie – şi ar fi fost dus cu o maşină, probabil la Spitalul de Urgenţă. Se ştie că de la Spitalul de Urgenţă au fost luaţi mai mulţi suspecţi de către fostul colonel de miliţie Ghircoiaş, după care li s-a pierdut urma. S-a bănuit că între aceştia s-ar fi aflat şi asasinul lui Duţă D., motiv pentru care s-au dat indicaţii să fie lămurit acest aspect, în sensul de a fi identificaţi cei în cauză pentru a putea fi prezentaţi spre recunoaştere unor martori. Nu s-a reuşit decât să se confirme faptul că suspecţii scoşi din spital au fost duşi la Poliţia Capitalei, dar identitatea lor a rămas necunoscută deoarece col. Vârban – fostul şef al cercetărilor a declarat că persoanele respective nu au fost introduse în arest şi că de cercetarea lor s-au ocupat procurorii militari şi civili care se aflau la Poliţia Capitalei cu misiunea de a verifica şi tria persoanele suspecte de terorism. Din acel moment, nimeni nu a mai continuat cercetările, după cât se pare.

*

*                      *

– Dosarul nr.72/S/1990 al Parchetului Militar Bucureşti privind un incident produs pe Dunăre, la Brăila, în ziua de 24 decembrie 1989, în care o persoană a fost ucisă şi alte două au fost rănite. Este vorba de incidentul produs între şalupa Căpităniei portului, pe care se aflau victimele, şi o navă militară.

În nota prezentată de Secţia Parchetelor Militare se menţionează că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală, dată fiind eroarea de fapt. Într-adevăr, aşa este, numai că nu putem fi de acord cu abstractizările făcute şi pe marginea acestui caz, menite să aducă aceeaşi concluzie, în sensul că, după fuga lui Ceauşescu, forţele ostile revoluţiei ar fi existat numai în imaginaţia unora, care ar fi dus la transformarea unor amici în plan mental în adversari. Nu suntem de acord nici cu modul succint în care ni s-au prezentat faptele, fără a se menţiona ce a stat la originea lor şi ce date rezultă din dosare în legătură cu activităţile diversionist-teroriste.

În cazul de faţă nu s-a comunicat:

– Că anterior incidentului, tot în ziua de 24 decembrie 1989, la Căpitănia portului Brăila s-a primit un mesa] telefonic, chipurile din partea unor persoane cu atribuţii de răspundere de la Prefectură, persoane neaudiate până la soluţionarea cauzei. Conform aceluiaşi mesaj, o persoană suspectă înarmată se găsea la uzina de apă, aflată în amonte faţă de port. Se solicita deplasarea unei şalupe a portului, deşi aceasta nu era înarmată, iar pe Dunăre se aflau nave militare care puteau executa fără riscuri verificarea mesajului.

Cu toate acestea, persoana aflată de serviciu în port a făcut apel la voluntari pentru această misiune. S-au oferit lt.maj. de miliţie Buzogany Bela, înarmat cu un pistol şi doi luptători din gărzile patriotice, înarmaţi cu pistoale mitralieră, care au plecat cu şalupa portului condusă de David Răducanu. Deplasarea s-a făcut fără incidente deoarece a fost anunţată unitatea militară de nave fluviale. La uzina de apă totul era în ordine, deci, mesajul a fost fals.

La înapoierea spre port, asupra şalupei s-a deschis foc din partea dreaptă, respectiv dinspre Insula Mare a Brăilei (în soluţia procuraturii se susţine, contrar celor declarate de cei aflaţi în şalupă, că focul ar fi fost deschis dinspre Prefectură unde se aflau subunităţi ale armatei). Prisecaru Dumitru, aflat pe şalupă, a ripostat cu foc, în direcţia pădurii de pe insulă, prin geamul şalupei, spart de gloanţele care au venit din acea direcţie. În acel timp şalupa îşi continua deplasarea cu o viteză accelerată, urmând ca la puţin timp să treacă pe lângă o navă militară.

Tot în acel timp, prin staţia radio a Marinei Militare, s-a transmis că de pe şalupa 27 se trag focuri de arme spre navele militare, urmând ca vedeta V.Dg.F-159 să o intercepteze şi să o controleze. Date fiind focurile menţionate, cei de pe vedetă au fost convinşi că mesajul primit este real şi, după somaţii neauzite de cei de pe şalupă, au tras asupra acesteia, omorându-l pe David Băducan, pe lt.maj.Buzogany şi pe Manole Ionel.

Nu cunoaştem cele declarate de lt.maj. Buzogany care şi în noaptea anterioară a fost de pază în port, împreună cu luptători din gărzile patriotice.

Acesta ar fi declarat că în seara de 23 decembrie 1989 a asistat la schimburi de focuri între trăgători necunoscuţi şi militarii aflaţi în Prefectură, care ripostau. Că focurile primilor aveau un zgomot deosebit de focul armamentului din dotarea armatei. Focurile au continuat pe tot timpul nopţii.

În dimineaţa zilei de 24 decembrie 1989 la el a venit un marinar de pe un şlep ancorat între gara fluvială şi Prefectură care i-a spus că, în seara precedentă, a văzut cum, dintr-un autoturism Dacia, au coborât 3 indivizi care s-au ascuns în boscheţi şi au deschis foc asupra Prefecturii. Că împreună cu acel marinar (neidentificat şi neaudiat), s-a deplasat prin boscheţi în locul unde spunea că iarba era culcată, pământul răvăşit, iar rouă era ştearsă de pe iarbă. La dus pe marinar la Miliţie unde i-a luat o declaraţie.

Nu s-a preocupat nimeni de găsirea acelei declaraţii.

*

*                      *

– Dos.285/P/1992 al Secţiei Parchetelor Militare privitor la Florea Sandu Lucian, angajat cu un tanc în unele incidente soldate cu morţi si răniţi. Ni se spune că soluţia de neînceperea urmăririi penale este legală, fapt pe care nu-l punem la îndoială şi apoi ni se repetă teoria „psihozei terorismului” care a generat eroarea de fapt în rândul celor aflaţi în dispozitiv de apărare, pe şoseaua Chitilei.

Nu ni se spun următoarele:

Că în seara de 22 decembrie 1989 Marele Stat Major a ordonat unei unităţi militare de la Târgovişte să trimită la Bucureşti o subunitate de tancuri. La scurt timp o unitate militară din Bucureşti a primit ordin (nu se ştie precis de la cine) să trimită câteva tancuri pe şoseaua Chitilei pe unde sunt semnalări că ar urma să pătrundă blindate ale securităţii (asemenea mesaje false privind blindate ale securităţii s-au mai constatat şi în alte cazuri). Aşa se face că a fost constituit acel dispozitiv de apărare din care făcea parte şi tancul comandat de lt.maj.Florea Sandu Lucian.

La sosirea coloanei de tancuri de la Târgovişte nu s-a deschis focul deoarece unul din ofiţerii aflaţi în dispozitiv a sesizat că este vorba de tancuri ale armatei. În continuare, au avut loc unele fapte mai puţin elucidate, din care a rezultat uciderea unui militar şi rănirea altora doi, după care lt.maj. Florea şi-a pierdut controlul plecând cu tancul prin oraş şi provocând alte incidente, până când a fost oprit şi luat prizonier de o formaţiune militară de la Focşani.

Au existat şi alte cazuri în care, datorită unor mesaje false, au avut loc incidente, unele cu urmări deosebit de grave, iar altele fără urmări deosebite.

Un asemenea exemplu îl constituie incidentul produs la Circa 10 Miliţie în noaptea de 22/23 decembrie 1989.

Astfel, în seara de 22 decembrie 1989 Circa 10 Miliţie a fost avertizată de la Miliţia Capitalei că în cursul nopţii s-ar putea să fie atacaţi şi să ia măsuri de înarmare a personalului, să ocupe poziţii de luptă.

În cursul nopţii, în jurul orei 200, un camion cu revoluţionari adunaţi din centrul oraşului, de către indivizi aflaţi într-un ARO alb, se apropie de Circa 10 Miliţie. S-au tras focuri de arme şi de la Miliţie şi din camion. Au rezultat răniţi şi, în final, cei din camion s-au predat. La scurt timp a sosit la faţa locului Col.Bărbulescu, pe atunci şef al Miliţiei Capitalei, care a ordonat să fie eliberaţi cei reţinuţi, să li se restituie armele şi să li se mai dea muniţie.

Persoanele rănite în acele împrejurări au declarat că gloanţele care i-au rănit nu au venit din sediul Miliţiei, ci de la etajele superioare ale clădirilor care formează piaţeta din zona respectivă.

Incidentul, cauzat de diversiune, cu cele mai grave consecinţe; s-a petrecut în dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989, în faţa aerogării Otopeni unde şi-au pierdut viaţa 30 persoane din cadrul trupelor de securitate (ofiţeri, soldaţi şi un salariat civil, precum şi nouă persoane aflate într-un autobuz).

Cauza este deosebit de complexă şi necesită un studiu mai detaliat pe care ne abţinem să-l facem, cât timp nu a fost soluţionată de Curtea Supremă de Justiţie.

 

Concluzie

Considerăm că din cele câteva exemple expuse pe scurt rezultă fără echivoc faptul că fenomenul diversiune-terorism s-a manifestat din plin în decembrie 1989. Concludente sunt în acest sens rapoartele unor unităţi militare care au fost hărţuite de terorişti şi declaraţiile numeroşilor militari din unităţile respective, care se referă atât la atacuri reale sau simulate, terestre, cât şi la diversiunea radioelectronică. Nu avem dreptul să-i considerăm pe miile de martori ca fiind persoane psihopate sau care denaturează adevărul.

Mai rezultă că de fenomenul diversiune-terorism nu s-a ocupat nimeni în mod special, iar datele care le avem rezultă în subsidiar din cercetarea unor cazuri cu morţi şi răniţi. Deci organele Parchetului Militar au cercetat numai consecinţele şi eventual cauzele imediate, nu şi cauzele care au generat evenimentele concrete. Nu s-a dorit descoperirea organizatorilor acestor evenimente, a adevăraţilor vinovaţi.

Sub acest aspect, multe cercetări nu au fost duse până la capăt. Considerăm că şi raportul Secţiei Parchetelor Militare tratează cu superficialitate numeroasele cazuri, din care noi am exemplificat o parte.

Trecerea timpului face mult mai dificilă reluarea şi completarea cercetărilor.

Din analiza cazurilor pe care le-am prezentat, fără a avea pretenţia că am epuizat subiectul şi că nu pot fi trase şi alte concluzii, noi ne oprim la următoarele, care, după opinia noastră, îşi găsesc în cea mai mare măsură confirmarea în cele expuse, şi anume:

1. Diversiunea şi actele teroriste din perioada de după 22 decembrie 1989 nu pot fi contestate.

2. Datele pe care le deţinem, atâtea câte ni s-au pus la dispoziţie, duc la concluzia că aceste acţiuni nu sunt opera unor forţe străine şi că organizatorii şi executanţii lor trebuie căutaţi în interiorul ţării.

3. Din cele trei versiuni enunţate la începutul raportului, una singură poate fi susţinută cu exemple concrete şi anume, aceea potrivit căreia diversiunea, care a inclus şi acte de teroare propriu- zise, a putut fi organizată şi desfăşurată de elemente care au aparţinut fostului Minister de Interne. Din cele expuse rezultă că acest minister avea, cu mult timp înainte de anul 1989, organizată o forţă de intervenţie, denumită antiteroristă, dar care urma să acţioneze şi pentru restabilirea ordinii publice. În concepţia fostelor organe de securitate, noţiunile de terorism şi tulburarea liniştei publice aveau în vedere, în primul rând, acţiunile îndreptate împotriva regimului dictatorial.

Din cele câteva exemple expuse rezultă, fără dubii, implicarea în actele de diversiune şi terorism, a unor cadre active ale fostului Minister de Interne, în mod deosebit ale fostului Departament al Securităţii Statului, unele dovedite, iar altele foarte suspecte. De asemenea, a rezultat implicarea unor persoane apropiate de instituţiile menţionate (rezervişti M.I. ori persoane de sprijin) şi, în sfârşit, implicarea unor persoane civile, cetăţeni români, pentru care legătura cu fostele organe de securitate nu a fost stabilită, dar nici nu a existat preocupare în acest sens.

4. O concluzie care se desprinde din întreaga activitate a comisiei senatoriale, este aceea că marea majoritate a persoanelor audiate nu au furnizat date concludente, deşi multe din aceste persoane erau în măsură să o facă. I-a împiedicat însă, fie funcţiile pe care le îndeplinesc în aparatul de stat, pe care încearcă să şi le conserve prin ascunderea adevărului, fie apartenenţa la fostele organe represive pe care încearcă să le apere şi să le prezinte ca pe nişte organe care nu şi-ar fi îndeplinit misiunea principală de apărare a regimului comunist.

5. O atenţie specială se impune a fi acordată datelor furnizate de Parchetul General, care, pe de o parte a avut în principal misiunea de a cerceta şi a stabili adevărul în legătură cu Revoluţia, iar pe de altă parte era instituţia care, cel puţin aparent, nu avea nici un interes să ascundă adevărul.

Realitatea însă ne spune că organele Parchetului nu şi-au dus pană la capăt onoranta misiune avută, iar, ceea ce este mai grav, raportul Parchetului General şi referatele ulterioare pentru diferite cazuri concrete demonstrează faptul că nici această instituţie nu ne-a prezentat în totalitate adevărul.

Aceste materiale abundă în teoretizări şi pretinse analize psihologice, fiind vădit efortul de a escamota adevărul cu privire la diversiune şi terorism. Mai mult, Parchetul îşi permite ca relatările numeroşilor martori să fie apreciate „confabufaţii”, „distorsionări ale adevărului”, ori rezultatul unor fenomene psihice anormale. Ne aşteptam, din partea Parchetului, nu la analize psihologice, ci la fapte şi probe.

O notă aparte şi diferită de opinia oficială a Parchetului o reprezintă depoziţia Generalului magistrat loan Dan, fost şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul General. De altfel, prezentul raport se întemeiază, în cea mai mare măsură, pe relatările şi pe probele la care a făcut trimitere depoziţia acestuia, făcută în mai multe etape, şi, ceea ce este important, depoziţii făcute în timp ce mai funcţiona la Parchetul General.

Ce ştim despre Generalul loan Dan ?

Ştim că a fost un procuror militar cu o vastă experienţă profesională, care s-a implicat în cea mai mare măsură în cercetarea şi judecarea celor vinovaţi de reprimarea sângeroasă a demonstranţilor anticeauşescu. Mai ştim că la 1 martie 1994 a fost retrogradat din funcţie, măsură prin care a fost înlăturat de la orice activitate de cercetare penală, implicit de la cercetarea cauzelor revoluţiei.

Nu cunoaştem însă motivele acestei retrogradări şi nici cel în cauză nu le cunoaşte. Fiind vorba de un personaj principal al activităţii de cercetare şi judecare a evenimentelor Revoluţiei, suntem tentaţi să credem că retrogradarea sa ar fi fost făcută tocmai în scopul obstrucţionării stabilirii adevărului.

6. În final, considerăm că se impune şi o concluzie a concluziilor. Dacă a existat diversiune şi terorism şi dacă avem date şi cu privire la autorii acestor acţiuni, se pune întrebarea firească: ce scop au avut aceste acţiuni ? La această întrebare pot fi date cel puţin două răspunsuri şi anume:

– Diversiunea şi terorismul au constituit o continuare a rezistenţei forţelor sau unor elemente din forţele rămase fidele lui Ceauşescu, cu scopul de a-l readuce pe acesta la putere.

– Aceste acţiuni au avut drept scop să stopeze fenomenul revoluţionar şi să-l limiteze la răsutrnarea cuplului Ceauşescu de la Putere. În sprijinul acestei variante invocăm şi primele apariţii la T.V. ale preşedintelui Ion Iliescu, referirile domniei sale la un aşa numit comunism cu faţă umană. Am mai invoca diversiunea pusă la cale de T.Mazilu în ianuarie 1990 pe când era mâna dreaptă a lui Ion Iliescu, care în public striga: „moarte securistilor”, în timp ce el însuşi a fost securist. Efectul acestui gen de diversiuni îl ştim, şi anume aducerea în stare de panică a unei importante părţi a electoratului, cifrată la cel puţin 4 milioane de oameni, care se vedeau în mod grav periclitaţi de eventualitatea unei schimbări radicale în România. Ni se pare de necontestat legătura dintre această psihoză provocată şi succesul în alegeri a preşedintelui Ion Iliescu şi a partidului care îl susţine. Ca dovadă o constituie faptul că pe măsură ce această panică s-a redus în intensitate, a scăzut constant şi electoratul care îl mai susţine.

7. Ar mai exista o întrebare şi anume, dacă în prezent s-ar mai putea face ceva pentru descoperirea completă a adevărului.

Considerăm că s-ar impune ca o comisie de jurişti să examineze în mod nemijlocit toate dosarele penale, indiferent ce soluţii s-au dat şi unde se află, care se referă la fapte în legătură cu evenimentele din Decembrie 1989, dosare care conţin multe probe şi date foarte importante care însă au fost ignorate de raportul şi referatele prezentate de Parchetul General.

Pentru fiecare din dosare să se întocmească fişe care să conţină toate datele importante, fişe care să fie anexate la raportul sau rapoartele Comisiei Senatoriale pentru a se oferi posibilitatea de a fi apreciate evenimentele într-o cât mai deplină cunoştinţă de cauză.

În funcţie de cele ce vor rezulta se va putea face o apreciere şi asupra unor noi eventuale cercetări şi verificări, în scopul cunoaşterii cât mai complete a adevărului.

Această situaţie nu ne permite să tragem concluzii categorice şi definitive, în legătură cu problema teroriştilor. Pentru adevăr, considerăm deci că mai sunt necesare următoarele măsuri:

1. O comisie de jurişti imparţiali specialişti în cercetări penale, să revadă toate dosarele Parchetelor Militare referitoare la Revoluţia din Decembrie 1989, inclusiv cele declinate la Parchetele Civile şi cele aflate la instanţele de judecată.

Pentru fiecare dosar să se întocmească fişe complete cu tot ce rezultă despre terorism şi diversiune cu precizarea dacă s-a făcut tot ce se putea pentru elucidarea acestei probleme.

În cazurile în care este posibil, să fie luate măsuri de completare a cercetărilor.

2. După examinarea şi fişarea dosarelor respective, comisia să întocmească un raport sinteză, la care să se anexeze toate fişele dosarelor.

3. Comisia să fie coordonată de trei senatori, iar membrii comisiei să fie detaşaţi pe toată perioada activităţii pe lângă Parlament.

4. Comisia să fie investită cu dreptul de a cere de la orice instituţie publică orice documente şi relaţii care pot lămuri problemele în discuţie.

from pp. 1128 below

Advertisements
 
%d bloggers like this: