The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

Bullets, Lies, and Videotape: The Amazing, Disappearing Romanian Counter-Revolution of December 1989 (Part V: Seeing is Believing, Videos 1 and 2) by Richard Andrew Hall

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on October 27, 2010

for Part I see PART I: His Name Was Ghircoias…Nicolae Ghircoias

for Part II see Part II: A Revolution, A Coup d\’etat, AND a Counter-Revolution

for Part III see Part III: Lost…during Investigation

for Part IV see Part IV: The Good Sergeant Schultz or They Know Nothing

Bullets, Lies, and Videotape:

The Amazing, Disappearing Romanian Counter-Revolution of December 1989

by Richard Andrew Hall, Ph.D.

Standard Disclaimer:  All statements of fact, opinion, or analysis expressed are those of the author and do not reflect the official positions or views of the Central Intelligence Agency (CIA) or any other U.S. Government agency.  Nothing in the contents should be construed as asserting or implying U.S. Government authentication of information or CIA endorsement of the author’s views.  This material has been reviewed by CIA to prevent the disclosure of classified information.  [Submitted 19 November 2009; PRB cleared 15 December 2009]

I am an intelligence analyst for the Central Intelligence Agency.  I have been a CIA analyst since 2000.  Prior to that time, I had no association with CIA outside of the application process.


Four Videos in the Battle against Amnesia and Denial

For years, former Securitate and Militia personnel, and senior former communist party officials—in other words those most vested in the former Ceausescu regime and its legacy—have banked on the fact that the material evidence that could contradict their claims was absent, in fact did not and had never not existed.  As a result of the odd twists, turns, and vagaries of post-Ceausescu politics—combining rigidly partisan political narratives with a remarkable permeability to the arguments and information of “the enemy of my enemy”—it is also the case, ironically, that many on the liberal, anti-communist side of political spectrum, have become vested in this assumption too. [i]

Before the advent in the mid and late 2000s of user-generated content video sites, much of what had been seen of the Revolution came from the studios and cameras of Romanian Television or foreign networks.  The Internet and video sites such as Youtube, Daily Motion, and others have broken down the centralized control of other often individually-recorded images, ultimately challenging the sort of control over information exercised by a state agency such as, in this case, the military procuracy.

Video No. 1:  Bucharest, Securitate Archives in the Central Committee Building, Dum-Dum and Vidia Bullets

In the first video

Revolutia Romana 22 Dec 1989 cd5

(posted by Alexandru2006 at , the sequence from roughly 1:20 to 2:50 shows civilians in the bowels of the CC building in Bucharest—the focal point of the December events, from where Nicolae Ceausescu gave his famous “final speech” on 21 December and from which Front leaders addressed crowds on 22 December and after—showing the munitions found in the Archives of the PCR’s CC.  The “dum-dum” bullets of “the elite shooters/commandos”—he mentions they are of West German manufacture—are identified for the camera, as are smaller, special bullets—which appear, based on other video, photos, and accounts, to be “vidia” bullets.  [Following the two screen captures below is an article from 31 December 1989, “Cu ce trag teroristii?” (With What are the Terrorists Shooting), in which the journalist discusses having a West German-manufactured (RWS firm) “dum-dum” bullet in his hand, as well as the “unfortunately now-famous small bullets of 5,62 mm caliber” (vidia bullets). click to see in this version here:  Cu ce trag teroristii]


Video No. 2: Bucharest, Piata Aviatorilor, near TVR (Romanian state Television) headquarters, Vidia Bullets

In the second video

Revolutia Romana 22 Dec.1989 – cd4

(posted by Alexandru2006 at, a civilian shows how the bullets shot by “the enemy”—i.e. “the terrorists”—are different than the standard ammunition (7.62 mm) he and the others are using.  Based on other video, photos, and accounts, these appear to be “vidia” bullets—there are many testimonies from those who fought in the area near the TV station regarding these bullets.  [Below the screen capture:   a photo posted on the Internet by Alexandru Stepanian, that he claims is a photo of one of these vidia bullets]

Munitie folosite in zilele Revolutiei

Imaginea a glontului vidia de 5,6 mm, tras la poarta din Pangrati a sediului TVR, in 22-23 decembrie 1989, de tineri vlajgani, in blugi, prinsi, dar eliberati de tov. General Tudor, activat de tov. Ion Iliescu.

Material primit de la dl. Alexandru Stepanian., glont vidia, zona TVR, Alexandru Stepanian

[i] See, especially Hall 1999 and Hall 2002 for a discussion.


5 Responses to “Bullets, Lies, and Videotape: The Amazing, Disappearing Romanian Counter-Revolution of December 1989 (Part V: Seeing is Believing, Videos 1 and 2) by Richard Andrew Hall”

  1. […] Bullets, Lies, and Videotape: The Amazing, Disappearing Romanian Counter-Revolution of December 1989… […]

  2. […] Bullets, Lies, and Videotape: The Amazing, Disappearing Romanian Counter-Revolution of December 1989… […]

  3. Val said

    I met a soldier some days after de killings from december 1989 stopped, in a train (we were alone in one compartment). He told me that he was from the paraschutists regiment from Boteni, and that he participated at some Bucharest airport (Otopeni?) in heavy fights with terorists. He told me that the terorists killed many of his colleagues, but also that they killed many terrorists too. He said that they were clothed as civilians, were arabians, and had rifles with infrared. This guy told me also that he and his comrades loaded the terorist’s corpses in a truck. I was not sure lately if this story was real, but reading what you wrote about revolution makes me believe that what he told me is plausible. Although I did not heard anything more about such an episode since that time…

  4. romanianrevolutionofdecember1989 said

    Thank you for your comments Val. It is possible there is some link between the story that was told to you–“This guy told me also that he and his comrades loaded the terorists corpses in a truck.”–and the proces-verbal from 26 December 1989 published in 1993 (first in English then in Romanian below that):

    See the signed testimony to the contrary by Ion Lungu and Dumitru Refenschi dated 26 December 1989, reproduced in Ioan Itu, “Mostenirea teroristilor,” Tinerama, no. 123 (9-15 April 1993), p. 7. I translated the important parts of this document in Hall, “Orwellian…Positively Orwellian” Significantly, according to this document, Dr. Belis had access to the dead terrorists:

    Dead Terrorists. Although their existence is vehemently denied by all official institutions, we are able to prove that they existed and have sufficient details to identify them.…We continue with some excerpts of the declaration of Ion Lungu, head of the group of fighters who guarded the ‘Institute of Legal Medicine’ [IML, the main Bucharest morgue], beginning from the evening of 22 December 1989:

    “Starting from the 23rd, there were brought, in succession, more ‘special’ corpses. They were brought only by military vehicles and were accompanied by officers. They were all dressed the same: kaki uniforms, with or without military insignia, fur-lined boots, cotton underwear. All the clothes were new. The established procedure at that point was that when the bodies were unloaded from the trucks, at the ramp to the back of the IML, to be disrobed and inspected. The documents found were released to Prosecutor Vasiliu and criminology officers. The weapons and munitions we found and surrendered—on the basis of a verbal procedure—to the officer on duty from UM 01046. Weapons and ammunition were found only on those ‘special’ corpses. Those who brought them said that they were terrorists. I turned over to this military unit five pistols (three Stecikin and two Makarov—all 9 mm caliber), two commando daggers and hundreds of 9 mm and 7.62 mm cartridges (compatible with the AKM machine gun). They were held separately from the other corpses, in a room—I believe that it used to be the coatroom—with a guard at the door.…

    Access to the room with the terrorists was strictly forbidden. Only Prosecutor Vasiliu, criminologist officers, Dr. Belis, and the chief of autopsies could enter. On top of them, next to the arms, there were personal documents, passports (some blank), all types of identity cards—one of them was clearly false, it stated that the dead terrorist was the director at Laromet (at that plant no director died)—identity cards that were brand new, different service stamps in white. All had been shot by rifles (one was severed in two) and showed evidence of gunshots of large caliber. Some had tattoos (they had vultures on their chests), were young (around 30 years old), and were solidly built. I believe that their identity was known, since otherwise I can’t explain why their photographs were attached to those of unidentified corpses. They were brought to us in a single truck. In all, there were around 30 dead terrorists. [The document is signed by Ion Lungu and Dumitru Refenschi on 26 December 1989]”


    3. Teroristii morti. Desi existenta lor este vehement negata de toate institutiile oficiale, noi sintem in masura sa dovedim ca au existat, si sint suficiente date pentru identificarea lor.

    Redam, in continuare, citeva fragmente semnificative din declaratia lui Ion Lungu, seful grupului de luptatori care a asigurat paza Institutului de Medicina Legala incepind din seara zilei de 22 decembrie 1989:

    “Cind am preluat paza, pe la ora 20, in morga erau peste 200 de cadavre (cifra oficiala a victimelor represiunii din Bucuresti–pina la inceperea diversiunii teroristilor–este, conform Procuraturii, de numai 50). Impuscati, taiati, zdrobiti. Am si acum in fata ochilor chipul unei tinere de 18 ani in craniul careia ramasese o adincitura in care se potrivea perfect patul unui pistol mitraliera. La IML exista deja o echipa criminalistica formata din procurorul Eugen Vasiliu si cinci ofiteri de militie care se ocupau de cadavre. Aceasta echipa fotografia mortii neidentificati si afisa pozele la intrare pentru a fi recunoscuti de familii. Permanent soseau masini care aduceau morti, atit militari cit civili. Incepind din ziua de 23, au fost adusi, in citeva rinduri, si morti mai ’speciali’. Erau adusi numai de masini militare si insotiti de ofiteri. Toti erau imbracati la fel: combinezoane de culoare kaki, fara grade sau alte insemne militare, bocanci imblaniti, lenjerie din bumbac. Toate efectele erau noi. Procedura stabilita atunci era ca in momentul cind erau descarcati din masini, la rampa de acces din spatele IML, sa fie dezbracati si perchezitionati. Aceste gasite se predau procurorului Vasiliu si ofiterilor criminalisti. Armele si munitiile le preluam eu si le predam–pe baza de proces verbal–ofiterului de serviciu de la UM 01046. Arme si munitii s-au gasit numai asupra acestor morti ’speciali’. Cei care ii aduceau spuneau despre ei ca sint teroristi. Am predat la acea unitate militara cinci pistolete (trei Stecikin si doua Makarov–toate de calibru 9 mm), doua pumnale tip comando si citeva sute de cartuse de 9 mm si 7,62 mm (folosibile la pistolul mitraliera AKM). Au fost tinuti separat de ceilalti morti, intr-o camera–cred ca inainte fusese garderoba–si cu paza militara la usa. Mai exista paza militara numai la frigidere, unde era corpul lui Milea. in camera teroristilor accesul era strict interzis. Intrau numai procurorul Vasiliu, ofiteri criminalisti, prof. dr. Belis si seful autopsierilor. Asupra lor, pe linga arme, s-au gasit si acte personale, pasapoarte (unele in alb), tot felul de legitimatii–una din ele era in mod cert falsa, scria ca teroristul mort ar fi fost director la Laromet (de la acea intreprindere nu a murit nici un director)–buletine de identitate noi-noute, diverse ordine de serviciu stampilate in alb. Toti erau impuscati de rafale (unul era chiar rupt in doua) si prezentau orificii produse de gloante de calibru mare. Unii din ei aveau tatuaje (unul avea pe piept un vultur), erau tineri (in jur de 30 de ani) si bine facuti fizic. Cred ca identitatea lor era cunoscuta, altfel nu imi explic de ce fotografiile lor nu erau afisate la panou ca ale celorlalti morti neidentificati. O data au fost adusi noua intr-o singura masina. In total, au fost circa 30 de teroristi morti.”

    Iata acum si textul unui proces-verbal incheiat intre dl. Ion Lungu si un ofiter de la UM 01046:

    Proces verbal

    Incheiat astazi 26.12.89 la UM 01046 intre noi Relenschi Dumitru si Lungu Ion, G.P. sector 4,

    procedind primul la primirea si secundul la predarea urmatoarelor materiale gasite asupra teroristilor de la morga.

    1 Pistol cal. 9 mm cu seria DL 7163/63

    2 (doua) incaracatoare de 9 mm

    12 cartuse 9 mm; an fabricatie 78/38

    72 cartuse 7,62 si gloante an fab. 71/22

    Drept pentru care am incheiat prezentul proces-verbal in doua exemplare, unul la primitor si altul la predator:


    Dupa cum se poate observa este specificata si seria armei. Ar fi foarte usor, pentru Procuratura Militara, sa afle cine o detinea in decembrie 1989. Ar trebui sa mai existe, de asemenea, si fotografiile teroristilor morti. Cadavrele lor au disparut de la IML. Nu se stie unde. Poate la Straulesti, poate prin cimitirile eroilor martiri ai Revolutiei. Pentru ca nu au reusit sa gaseasca nici un terorist, toti procurorii au fost avansati.

    Ioan Itu, “Mostenirea teroristilor,” Tinerama, nr. 123 (9-15 aprilie 1993), p. 7.

  5. romanianrevolutionofdecember1989 said

    Părinţii eroului martir Horia Teodor Moraru:
    „Au trecut 20 de ani de când a murit, însă tot îl aşteptăm, zi de zi, să se întoarcă acasă“
    Cosmin ZAPOROJAN

    Constănţeanul Horia Teodor Moraru avea 22 de ani şi era militar în termen la o unitate din Bucureşti când, pe 23 decembrie, a fost împuşcat de un lunetist

    22 decembrie 2009, ora 12. O linişte apăsătoare, îmbrâncită de la spate de un frig pătrunzător, învăluie pădurea crucilor de marmură albă. Zăpada topită, sloiurile de gheaţă, care se încăpăţânează să reziste sub noroiul de pe alei, împovărează, parcă, şi mai mult atmosfera. Ici, colo, oameni îmbrăcaţi în negru poartă pe braţe coroniţie de brad şi decoraţiuni de Crăciun. Vin sărbătorile, iar asta ar trebui să o simtă chiar şi cei care, cu sau fără voia lor, au plecat de pe această lume.

    În capătul cimitirului, un monument înalt aminteşte de jertfa eroilor neamului român. Acolo, sunt înmormântaţi şi cei care, acum 20 de ani, ne-au răscumpărat libertatea cu sângele lor. Acolo, se odihnesc tinerii care în decembrie 1989 au avut curajul să smulgă poporul român din ghearele comunismului, redându-i şansa unui nou început. Ieri, ar fi trebuit să fie ziua lor. Însă a fost linişte. Aceeaşi linişte, aproape complice cu uitarea, care le bătătoreşte mormintele an de an. Eroii şi-au serbat ziua în tăcere. Liniştea nu le-a fost tulburată decât vreo 10 minute, cât au ţinut formalităţile depunerilor de coroane de flori. Câţiva militari, veterani de război, cadre în rezervă le-au aşezat o floare la mormânt.

    Apoi, iar linişte. Doar doi bătrâni îngrijeau în linişte la capătul unei cruci, împodobită cu flori şi crenguţe de brad. Femeia despacheta un îngeraş din bronz, pentru a-l aşeza frumos în vârful unei coroniţe, în timp ce el schimba lumânările. Acolo, la capătul acelei cruci, se odihneşte fiul lor. Avea 22 de ani când, pe 23 decembrie 1989, un glonţ i-a curmat viaţa. Cine a tras şi de ce, nici până astăzi nu au putut afla. „Teroriştii“, li s-a răspuns generic, mai mereu. Au trecut 20 de ani, însă, în fiecare zi, îşi aşteaptă copilul să se întoarcă acasă.

    Împuşcat de un lunetist

    Constănţeanul Horia Teodor Moraru era militar în termen la unitatea militară de antiaeriană din Bucureşti 02110. Mai avea o lună până la liberare, însă decembrie 1989 l-a prins cu arma în mână. Pe 23 decembrie, primeşte ordin, împreună cu colegii lui, să sape tranşee în faţa unităţii. În timp ce executau comanda, mai multe rafale de armă au căzut peste ei. Dintr-un bloc de locuinţe, se trăgea în plin. Horia a fost lovit de un lunetist direct în gât. A avut puterea să iasă din tranşee şi să intre în unitate. Ajutat de colegi, a ajuns la infirmerie, însă, câteva secunde mai târziu, avea să-şi dea ultima suflare. „A mai apucat să zică odată «Mama» şi a murit”, povesteşte, plângând, cea care i-a dat viaţă.

    „Pe 23 decembrie, în jurul prânzului, a fost împuşcat în timp ce săpa tranşee în faţa unităţii. În aceeaşi zi, seara, un ofiţer a venit la uşa noastră şi ne-a spus că băiatul a murit. Colegii ne-au povestit apoi că ar fi fost împuşcat de un lunetist. Alţi 14 colegi de-ai lui au murit acolo. Nu înţeleg de ce i-au scos pe militari să sape tranşee în faţa unităţii. Mai avea o lună şi se întorcea acasă”, spune Constantin Moraru, tatăl eroului.

    Terorişti arabi

    Abia după o săptămână părinţii l-au putut aduce pe Horia acasă, la Constanţa, pentru a-l înmormânta creştineşte, aproape de ei. „Au vrut să-l îngroape în Cimitirul Eroilor din Bucureşti, însă colegii lui au in-sistat să aştepte să venim noi, că vrem să îl luăm acasă. Ne-am dus acolo şi cu greu am putut să îl luăm. Era un coşmar. Iar ceea ce am văzut acolo, la morgă, este de nedescris. Erau morţii aşezaţi peste tot, pe jos, pe mese. Iar într-o cameră, separat, asistenţii de acolo spuneau că sunt cadavrele teroriştilor. A fost un moment în care m-am putut apropia de acea uşă şi m-am uitat în interior. Erau mai mulţi morţi acolo, care mie mi s-au părut că erau arabi. Toţi aveau barbă, părul creţ şi negru, îmbrăcaţi în tot felul de salopete”, povesteşte mama lui Horia.

    „Nu a meritat!“

    După 20 de ani de la Revoluţie, soţii Moraru spun, dezamăgiţi, că nu a meritat sacrificiul copilului lor şi a celorlalţi tineri care au murit în acea perioadă. „Nu a meritat! Cel puţin, nu pentru noi. Ne-a distrus viaţa moartea lui, iar când mă uit la schimbarea care s-a produs de la revoluţie, parcă şi mai mare este amărăciunea. Pentru părinţii care şi-au pierdut copiii, pentru copiii care şi-au pierdut părinţii, nu a meritat acest sacrificiu. Pentru că nicio durere nu este mai mare decât să-ţi îngropi copilul. Avea 22 de ani şi era lumina ochilor noştri. Moartea lui ne-a nenorocit pentru totdeauna. Au trecut 20 de ani de când a murit, iar noi tot îl aşteptăm, zi de zi, să vină acasă”, au mai adăugat, cu vocea înecată în lacrimi, părinţii lui Horia Teodor Moraru, erou martir al Revoluţiei Române.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in: Logo

You are commenting using your account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: