si totusi…
Faptul ca, de la Revolutie incoace, armata este tinta unor atacuri bine dirijate si din ce in ce mai insistente, il poate constata oricine. Prea putini dintre ziaristii care isi pun semnatura sub articolele defaimatoare care apar in unele publicatii, mai sint interesati de aportul armatei la apararea Revolutiei, la victorie. Jertfa celor 267 de ofiteri, maistri militari, subofiteri, elevi si soldati, nu mai are, acum, nico o importanta! Tot ce-i preocupa pe respectivii “oameni de bine” este sa arate ca armata a contribuit la genocid, eventual sa demonstreze ca aceasta contributie a fost cit mai mare.
Iata, insa, ca, in ultima vreme, concertul dirijat impotriva ostirii si-a largit repertoriul. Au aparut voci distincte–unele caracterizate prin tonalitatii foarte inalte. Acum armata este acuzata, incriminata si pentru ce a facut dupa 22 decembrie. In cadrul acestei orientari noi, in mod deosebit se remarca articolul “O crima ce trebuie neaparat dezvaluita” semnat de doamna Angela Bacescu in revista de actualitati si reportaje “ZIG-ZAG MAGAZIN” numarul 9, din 23-29 aprilie 1990. Nu stim in ce redactie si-a facut doamna Bacescu ucenicia in ale scrisului. Un gazetar oricit ar fi el de tinar, isi alege cu grija cuvintele, nu se joaca cu ele. Or cuvintul “crima” — folosit cu atita nonsalanta, chiar in titlu, presupune si un subiect. Pe cine acuza doamna ziarista, in ce directie trage? Spre armata, bineinteles. Insa autoarea merge mult mai departe cu insinuarile. Acuza “populatia isterizata de pericolul terorist”, sustine ca pe teroristi “nu-i vazuse nimeni…”. “Daca acestia au fost”. De unde este asa de bine (dez)informata? Sau vrea sa strecoare subtil, ideea ca cei din sediul M.Ap.N. s-au luptat cu propriile inchipuiri, iar locatarii blocurilor din zona Orizont au fost bintuiti de halucinatii? Numai ca toate argumentele pe care le aduce provin doar de la una din partile participante la ceea ce s-a intimplat in cumplita noapte de 23/24 decembrie. Concret, aduce o singura marturie — a sergentului-major Stefan Soldea, unul dintre uslasii supravietuitori — restul informatiilor avind o provenienta dubioasa. Ca doar n-a fost prezenta, in acea noapte, la sediul M.Ap.N. (Eu, insa, am fost !) Se pare ca dictonul latin “audeatur et altera pars” (asculta si partea cealalta) ii este strain. Tocmai de aceea, in cele ce urmeaza, vom exprima punctul de vedere al militarilor care au urmarit sau au luat parte mijlocita la acel “macel stupid” — ca o sa citam pe doamna Bacescu. Am mai scris despre acest subiect. De aceea m-am hotarit sa reiau firul evenimentelor. N-am dreptul sa tac.
Au venit pe furis…
Capitan Victor Stoica: Noi — cei care ne aflam in Centrul de Calcul al M.Ap.N. — au putut urmari in intregime, ca dintr-un amfiteatru, acel spectacol zguduitor. Pina acum, nu am luat atitudine, desi eram la curent cu stradaniile unor ziaristi de a-i face eroi pe cei de la U.S.L.A. Am tacut deoarece ne-am gindit ca in urma celor cazuti au ramas sotii, copii –care nu au nici o vina. Dar acum–pentru ca am fost acuzati de crima, sin in nici unul din ziarele civile nu s-a prezentat punctul nostru de vedere–avem obligatia sa spunem ce am vazut. Observatorii nostri au fost contrariati de faptul ca cele doua A.B.I.-uri, venind de pe strada Ho Si Min, au stins farurile cu 20-30 metri inainte de a vira la dreapta, pe Drumul Taberei. Nici o masina blindata–tanc sau T.A.B.–nu procedase, pina atunci astfel. Eram la etajul intii. Am vazut clar cum cele doua autovehicule blindate, s-au furisat intre tancuri, unde au stationat, pret de 20-30 minute. Nici vorba de steagul alb, pomenit de doamna ziarista! Daca au venit cu ginduri curate, de ce s-au oprit intre tancuri si nu s-au indreptat spre poarta ministerului? Probabil din cauza ca — asa cum s-a constatat dimineata — nici un uslas nu avea asupra sa documente de identitate –iata un raspuns care contine alta intrebare! De ce nu au incercat sa ia legatura cu noi? (In A.B.I.-uri, dimineata s-au gasit doua portavoce). Dar sa continuam cu faptele. Am fugit repede la postul meu de lupta, schimbul de focuri incepuse si am vazut, cu ochii mei, cum mitraliera de pe un A.B.I. tragea spre unul din blindatele noastre. Pe unul din tancuri am vazut o umbra — mi s-a parut ca cineva incearca sa foloseasca mitraliera a.a. !! Pentru mine nu este clar nici cum au ajuns cei trei supravietuitori in blocul A.1. Probabil ca ei debarcasera inainte — focul nostru era prea dens ca sa mai scape cineva. Oricum, din felul cum au actionat cele doua echipaje, este clar ca nu au avut intentii prietenesti…Si inca ceva. La aproximativ o ora dupa incetarea focului am vazut vreo zece indivizi care au iesit — cu mare dexteritate — pe unul din geamurile de la parterul blocului B.3…
Colonel Romulus Antonescu: Si eu vazut, pe unul din tancuri — inainte de a trage A.B.I.-ul din fata lui — o umbra: mi-era chiar teama sa nu fie lovita de tragatorii nostri. Afirmatia din Zig-Zag — ca cei de las U.S.L.A. “n-au tras nici un foc” — nu este adevarata. Pe toti ne-a mirat lumina alba de la teava mitralierei de pe A.B.I. (ei trageau fara trasoare): dovada ca se tragea, din turela tancului sareau scintei asemeni artificiilor de la pomul de iarna.
Capitan Mihai Munteanu: Este oare, intimplator ca din echipajele respective faceau parte doi fost ceisti? De unul dintre acestia destul de dur le era frica multora dintre ofiteri armatei din Bucuresti…iar faptul ca in noaptea respectiva, aceeasi persoana purta uniforma de -a noastra –avind la manta epoletii de locotenent-colonel de geniu si la vestonul de fresco (!) epoleti de maior inginer — cum poate fi interpretat?
Locotonent-major Cristian Costache: Ca ofiter de control si comanduire, asiguram traficul in sediul ministerului. Era acalmie, liniste deplina. Nu fusesem preveniti de sosirea A.B.I.-urilor. Primul care le-a zarit — “doua mogildete” intre tancuri — a fost colegul meu Radu Dragos, capitan post-mortem. A fost impuscat in seara de 24 decembrie…
Ce zic tanchistii?
–Domnule capitan Gheorge Tanase, sinteti comandantul companiei de tancuri care, in acea noapte ocupa dispozitiv de lupta in fata Centrului de Calcul. Ce s-a intimplat, de fapt?
–In primul rind, am fost total surprinsi de venirea — la orele 0,10 — si stationarea celor doua A.B.I.-uri intre tancurile noastre. Incepind cu noi — cei din linia intii — si terminind cu grupa centrala, care conducea actiunile in sediul M.Ap.N. Nu am fost in nici un fel avertizati, nu ni s-a comunicat semnele de recunoastere si cooperare. N-am deschis focu de indata ce i-am remarcat — cumne acuza doamna ziarista. Intre venirea lor si deschiderea focului a trecut aproape o jumatate de ceas! Initial ni s-a ordonat sa asteptam pina se vor face cercetari. Prin statie am auzit ca cei din A.B.I.-uri au raportat ca sint trimisi de un oarecare maior Roman de la F.G.M.S. (Din cite am inteles acest ofiter nu exista). Ni s-a cerut sa vedem ce-i cu ele si, la nevoie sa procedam conform situatiei in care ne aflam, adica de lupta. Nu a fost nici eroare, nici crima. Noi am tras fiind convinsi ca nu avem de-a face cu prieteni…
–In afara de modul –interpretat ca suspect–, in care au patruns in dispozitivul dumneavoastra, ce dovezi mai aveti?
–Faptul ca, la teava unuia dintre tancuri, tabla de protectie a fost rupta in doua locuri, trei din pistoalele mitraliera pe care le-am “capturat” (cu teava scurta si incarcator de 20 cartuse) aveau tevile afumate, turela tancului de comandat de locotenentul maior Vasile Barbu a fost blocata, iar dimineata plutonierul Butoi a gasit pe tancul sau un pistol mitraliera si o lanterna de semnalizare…Cit despre dotare, sa nu-mi zica mie cum am citit intr-un ziar de mare tiraj– ca era jalnica, in nivelul armatei. A doua zi, am recuperat, din cele doua autoblindate, radiotelefoane Telefunken, veste antiglont, pistoale de 9 mm, pumnale, binoclu cu infrarosu — care pentru noi constituiau noutatii absolute. Si, pentru ca tot am fost provocati, sa va mai spun ceva. Dimineata, cind l-am intrebat “de ce ai tras, ma?” unul dintre cei trei supravietuitori, pe care i-am gasit in blocul de vizavi mi-a raspuns: “Ce p. mati, si eu execut acelasi ordin ca si tine!!!” E clar ca nu au venit ca prieteni!
–In Zig-Zag, sub o poza, sta urmatoarea explicatie: “A.B.I.-il dupa ce s-a tras in ei cu tunul”…
Locotenent Liviu Lita: Nu ma mai mira nimic, din moment ce o ziarista se amesteca in probleme de armament si munitie. Noi o informam — daca vrea, intr-adevar, sa stie adevarul — ca greutatea unui proiectil nu este cu mult sub 20 kilograme, iar viteza cu care paraseste teava depaseste 800 pe secunda. in asemenea conditii — avind in vedere si distanta mica de tragere — A.B.I.-ul ar fi fost facut praf. Dar noi nu am folosit tunul pentru ca, la citiva pasi, erau blocul de locuinte…La fel de gogonata este si minciuna ca am fi tras cu mitraliera de 12,7 mm. Folosirea acesteia presupune ridicarea deasupra turelei, ori nimeni nu era nebun sa puna in pericol viata servantiilor, atita vreme cit teroristii misunau prin blocurile de peste drum!
Partea civila
Trei din membrii celor doua echipaje, ramasi in viata s-au refugiat in blocul A.1., la scara B. Redam mai jos ce ne-au declarat doua dintre locaterele imobilului:
Maria Sincai (apart. 34): In jurul orei 02,00 am auzit ca in usa a batut cineva, nu tare, tare. Apoi a sunat. nu am raspuns. Jos se tragea. Numai cind a inceput sa piriieyala am deschis. Pe prag — lac de singe: erau trei oameni in niste uniforme mai deosebite, un fel de combinezoane kaki, unul singera la stomac si picior. Am aflat ca a mai ramas unul ranit in mijlocul strazii, si carea ajutor, dar fiind mai corpolent, nu l-au putut trage. Ne-au rugat sa stergem singele de pe scare spunind: “astia de jos stiu ca sintem aici si ne iau ca din oala.” Am intrebat daca exista posibilitati — pe la subsol sau prin pod — ca sa poata parasi blocul pe partea cealalta. Nu stiu cind au ascuns pistolul sub covor. Baiatului meu i-au cerut haine civile. Unul din ei, Romica a telefonat de vreo doua ori, la seful lor, probabil. Au si primit un telefon. La un moment dat, spre dimineata, spune cam asa: “Ce faceti, domnule, cum ne scoateti de aici, ca ne fac praf? Ei ne-au luat drept altii”… “Sa stit ca sint foarte bine pregatiti. De la Favorit la poarta de intrare sint tancuri pe amindoua partile. Ne-au facut zob”…
Stela Baila (apart. 25): Dimineata, eu am cules doua pistoale de pe scari si le-am predat tanchistilor. Cind baiatul doamnei Sincai a coborit (in pijama), eu am anuntat armata ca avem “oaspeti”. Apoi, au venit militarii, i-au ridicat. unul din cei trei ne-a zis rizind: “O sa vedeti, sintem armata, sintem romani, nu teroristi.”
In loc de concluziile, sa redam si opinia unui alt martor ocular, locontenent-colonelul Vasile Tintas: Stim acum, ca U.S.L.A. era o unitate formata in principal din cadre din foarte buni profesionisti. Ei trebuiau sa-si dea seama ca aici vor intilni tot profesionisti. Or, prin modul in care s-au comportat, chiar in varianta ca au fost chemati — si au facut dovada celui mai pur amatorism, daca nu este vorba de altceva. Pentru ca toata conduita lor — incepind cu parasirea cazarmii de catre seful de stat major intr-un moment in care comandantul unitatii lipsea, apoi stingerea farurilor etc. — a contrazis modul firesc de actiune. Asa ca in nici un caz accidental nu a fost generat de trupele aflate in dispozitiv.
Deci lucrurile nu stau asa de simplu, pe cit incearca sa le prezinte doamna Bacescu. Declaratiile redate mai sus isca o multime de intrebari. Cei patru uslasi care au supravietuit — locotenent-major Romulus Girz, plutonierul Petre Gainescu, sergentii-majorit Stefan Soldea si Ionel Paduraru — speram sa ne fie in curind interlocutori.
Maior MIHAI FLOCA
“Crima?!” Armata Poporului, nr. 23 (6 iunie 1990), p. 3.
—————————————————————————————————————————————————
cateva articole mai vechi de catre Mihai Floca:
Mihai Floca’s credibility on the issue of what happened on the night of 23-24 December with the USLA units at the Defense Ministry, what happened on the other nights of the period of the Revolution in the same location, and on the claims of residents of these blocs—as noted, witness accounts that other publications simply ignored—is enhanced by the fact that his articles from late December 1989 through 1990 clearly do not show someone out “to get” the USLA or tarnish their reputation.
What is particularly notable is that after writing the (in)famous 26 December 1989 Romania Libera article (“Ucigasii de meserie al teroristului nr. 1,” p. 3) claiming that these USLA personnel in the Defense Ministry incident were “terrorists,” Floca wrote articles demonstrating how the USLA collaborated with the Army in certain actions during December 1989, at the CC building (“Actiune concertata impotriva pericolului,” Romania Libera 29 December 1989, p. 4) and at the Television Station (“Reportaj la U.S.L.A.,” Tineretul Liber, 5 January 1990, p.4). Only in June 1990, did he begin publishing interviews with the Army soldiers involved in the 23-24 December incident with the USLA at the Defense Ministry and with the residents of the surrounding blocs. These articles were as he noted prompted by two developments: the articles in the opposition publication Zig-Zag rehabilitating the USLA and claiming they were innocent victims in the Defense Ministry incident (authored by the Securitate’s number one cheerleader, Angela Bacescu), and articles in the French press arguing that the “terrorists” had not existed.
semnificatia acestui articol se poate vedea aici: https://romanianrevolutionofdecember1989.wordpress.com/2009/11/14/gloante-vidia-de-56-mm-22-24-decembrie-89-zona-tvr/
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 