Arhiva personală Marius Harabagiu

Încorporarea în armată a fost începutul sfârşitului pentru cariera sportivă a lui Marius Harabagiu

Monalise Hihn
9/11/2009

RĂNIT ÎN UMĂRUL STÂNG
La data de 22 decembrie, fiecare soldat a primit câte 90 de cartuşe. La orele prânzului, soldaţii de la Buzău au văzut şi ei la te­le­vi­zor că soţii Ceauşescu au fugit. La ora 22 s-au tras primele focuri de armă spre unitatea din Buzău. Tot în zonă se afla şi co­manda­mentul Ar­matei a II-a, dar şi alte uni­tăţi militare. “S-a tras de pe nişte blocuri-turn, care erau lângă unitate. Când a început să se tragă, mi-am dat seama că nu sunt armele noastre, aveau un altfel de pocnet, sunau altcumva. Eram pe o alee, fiecare la locul stabilit, în dispo­zitiv. Ni s-a spus să nu lăsăm pe nimeni să atace unita­tea, că avea un gard de beton înalt de 2-3 metri. Nu vedeam cine ar putea să fie dincolo de el. M-am aruncat la pământ. Au început steluţe albastre să vină de pe bloc şi un pocnet mai aproape. Apoi, s-a tras din faţă, cumva oblic, iar gloanţele veneau tot aşa.

Ne-am aruncat la pământ şi am început să tragem în gard. Eu am tras un încărcător, adică 30 de cartuşe. Stăteam în poziţia culcat, am simţit o lovitură puternică în umărul stâng. M-a nimerit cumva în la­teral. Glonţul a intrat mai înspre spate, din oasele umărului a ricoşat în spate, la un centimetru de coloana vertebrală. N-am simţit pe mo­ment decât o durere, ca şi cum aş fi primit un pumn puternic în umăr şi apoi o arsură până în gât. N-am mai putut să ridic capul. Mi-am dat seama că sunt rănit. Am pierdut noţiunea timpului, nu ştiu cât am stat acolo, ce am făcut. Am simţit sângele cald. Aveam haina de militar scurtă, groasă. Sângele n-a ieşit prin ea.

La un moment dat m-am ridicat, am prins arma de mână, m-am ars în palma dreaptă, pentru că era fierbinte, iar colegii mi-au povestit ulterior că pe alee se trăgea, dar eu o luasem la fugă printre gloanţe. M-am dus şi m-am băgat în magazia de alimente şi m-am culcat jos, pe beton. Acolo m-au găsit colegii pe la 2 noap­tea. Ei nu ştiau ce e cu mine. Credeau că m-am speriat şi am fugit. Nu m-au căutat. Nici n-am realizat unde sunt. Ştiu că după ora 2 noap­tea am ajuns la infirmerie. Când m-au găsit, m-au pus pe un scaun, dar nu îşi dădeau seama că sunt rănit, pentru că haina era groasă, de pâslă, şi nu ieşise sângele prin ea. Avea doar o gaură mică.

M-au apucat de mână şi am început să urlu, m-au stropit cu apă. A venit comandantul, căruia i-am spus că mă doare mâna. M-au dus la in­firmerie. Acolo, am dat cu ochii de un sergent care avea capul desfăcut. I se vedeau creierii. Un maior, singurul doctor din unitate, nu mai prididea cu treaba. În noaptea respectivă, la unitatea noastră fuseseră şap­te morţi şi 21 de răniţi. Nu s-a ocupat imediat de mine. Am pierdut foar­te mult sânge. Doar robusteţea organis­mului m-a salvat (n.r.: el avea 1, 92 m şi 100 kg). De a doua zi am început să-mi amin­tesc. A venit maiorul, a încercat să-mi dea vestonul jos. Nu realiza că e glonţul în mine”, rememorează Hara­bagiu.

OPERAT DE URGENŢĂ
Pe răniţi i-au evacuat la spital. S-a tras şi asupra ambulanţei cu care Marius Haraba­giu a ajuns la unitatea spitalicească din Buzău. “Am ajuns în salon şi m-au pansat. A venit un medic ortoped, a văzut că nu pot să ridic mâna şi a zis că am un glonţ în mine. Dimineaţa, pe la 5.30, m-au luat din salon şi m-au dus în sala de operaţii. S-a tras şi asupra spitalului. Am înţeles că au venit doi medici de la Bucureşti. Ei ne-au operat. Atunci ţin minte că m-au pus la aparat şi mi-au arătat pe monitor şi glonţul. Nu mi-au făcut anestezie generală.

După ce l-au extras, mi l-au arătat. «Lăsaţi-mi-l mie», le-am cerut eu. Ei au zis nu, pentru că va fi probă la dosar. Când l-au extras au declarat că e glonţ de PM 7,62. Am stat nouă zile în spital, după care am fost trimis în infir­merie. Stăteam cu încă patru răniţi în salon. Unuia dintre ei, care fusese rănit în cot, i-au zis că e glonţ VIDIA, ce nu era în dotarea Armatei Române. Au schimbat declaraţia şi au spus că e de PM 7,62. A doua seară, asupra unităţii s-a mai tras, dar foarte puţin. Am ajuns şi la Spitalul Militar Central, unde au vrut să mă treacă în rezervă, cu revenire peste un an. Am refuzat. Apoi, am stat două luni legat în garou, ca să se prindă oasele. Mi-a dat o hârtie să nu fac efort”, adaugă Marius Harabagiu.

La întoarcere au început şicanele. Antrenorii erau ne­mul­ţumiţi că nu mai putea să facă sport şi au vrut să îl tri­mită înapoi la Râmnicu Sărat. “Am avut noroc cu un maior, care se numea Coşconea, care m-a asigurat că, atât timp cât el va fi în funcţie, eu nu voi pleca de acolo. Am fost trimis şi la Medicină Sportivă, unde li s-a confirmat că nu mai pot să fac sport. Am recuperat şi vestonul, pe care l-am purtat aşa, cu sângele pe el, cât a fost vremea rece. Am primit şi un CEC de 5.000 de lei, dar şi nişte ajutoare în spital, adică margarină,  nişte cutii de chibri­turi. Se băteau asistentele pe ele. Parcă nici nu îmi vine să cred că am trecut eu prin astea”, încheie Marius Harabagiu. A fost trecut în rezervă în septembrie 1990. Acum, locuieşte la Ghelari, lângă Hunedoara. Are un fiu de 17 ani, care practică şi el luptele libere.

Buzau glont vidia decembrie 1989

————————————————-

SI TOTUSI…AU EXISTAT!!!:  DOVEZI FILMATE DIN BRASOV SI BUCURESTI

Brasov

Vedeti si ascultati secventa 1:57 – 3:20–filmat pe 23 ianuarie 1990–in care vorbeste un medic brasovean despre cum au murit patru din sase soldati, impuscati cu gloante penetrante (cu alte cuvinte se pare:  gloante vidia)

un film de Maria Petrascu, Brasov partea 7-a Intervalul 1:58-3:17 gloante penetrante vidia

alte referiri din cazul Brasov in legatura cu gloante vidia

BRASOV

1)  Alin Alexandru, “Brasov (III):  Teroristii au intrat in pamint,” Expres, nr. 27 iulie 1990, p. 6.

“Versiunea oficiala a generalului Florea impartasita si de Procuratura Militara a Brasovului  este cunoscuta:  nu au fost teroristi, oamenii s-au impuscat intre ei…”

“Andrei N…:  In 23 dimineata de la Unirea se tragea ca si de la [hotel] Postavaru.  Am urcat spre poligonul de sub Timpa.  Am vazut un individ care tragea.  A sarit gardul, eram mai multi si l-am prins.  Avea arma cu luneta.  Mai tirziu s-a tras de la Liceul Sanitar.  La spalatorie am vazut o tapla ce nu era cizma militara.  Am doborit usa.  Individul era urcat pe o mobila.  L-am ranit.  Era imbracat in combinezon negru, pe dedesubt avea pulovar gri.  Poseda un automat Thomson calibru 5.65.  La el avea cam 2500-3000 de cartuse.”

2) Adrian Socaciu, “Dupa nopti de groaza si tortura, toti teroristi sint liberi,” Cuvintul, nr. 1-2 ianuarie 1991, pp. 3-5.

Pe pagina 3, ziaristul scrie despre gloante de calibru special, cap vidia sau exploziv.
Pe pagina 4, despre un individual la cantina partidului imbracat in negru, cu o pusca cu teava scurta, gloante 7,62 mm dar explozive, despre gloante de “grosimea unui creion, de culoarea aluminumului.”
Pe pagina 5, ca au fost arestati 5 indivizi suspectati ca teroristi, 3 arabi si 2 romani…

3) Romulus Nicolae, “Au ars dosarele procuratorii despre evenimente din decembrie,” Cuvintul, nr. 32 august 1991, pp. 4-5.

In iunie 1990, dupa o convorbire intre Generalul Spiroiu, citiva ofiteri, si ziaristi din publicatia locala Opinia, au fost dezhumati morti din decembrie 1989.

CE S-AU GASIT?

“S-AU GASIT IN SPECIAL GLOANTE DE CALIBRUL 5,6 MM CARE NU SINT IN DOTAREA ARMATEI.”

In legatura cu subiectul acesta, mai cititi:

decembrie 1989: Dosarul nr. 97/P/1990 … si gloante perforante (aka vidia, crestate)

31 decembrie 1989 celebrele gloante mici de calibru 5,6

Bucuresti:

In a doua, secventa 0:45 – 1:20 filmate se pare la Piata Aviatorilor (deci zona TVR-ului) in care omul demonstreaza cum gloantele teroristilor (in cazul acesta, se pare de tip vidia) sint diferite de gloante obisnuite.