[Documentary evidence in support of the publication entitled: Bullets, Lies, and Videotape: The Amazing, Disappearing Counter-Revolution of December 1989 ]
On 1 December 2012, Doru Teodor Maries and Asociatia 21 decembrie 1989 made images of many of the official files investigating the events of December 1989 in Timisoara available on the Internet at http://dosarelerevolutiei.ro/ . Among the copies available are testimonies from victims of the repression of the communist regime of Nicolae Ceausescu, witnesses of the repression, relatives of the victims of the repression, and members of regime forces that either participated in the repression or were witnesses to it. These documents allow researchers the ability to confirm or infirm claims made in the Romanian media or accounts published since December 1989.
Alexandru Aciocoitei: “…de unde am fost dus la spitalul militar. Mi s-au comunicat ca glontul era de 5,6 mm….”
This case had actually made it into the pages of the pro-Securitate weekly Europa and went over the head of interviewer Angela Bacescu:
(see Est/Vest no. 49, octombrie 1991 “Cit de pasnici erau demonstrantii?” Angela Bacescu with Col. (Cio?) Stan, sef de sectie M.Ap.N., will post if xerox located)
and from Romania 1989: Din Nou in Calea Navalirilor Barbare, with Vasile Joitoiu, ofiter de contrainformatii militare, p. 59)
Stefan Demeter, Inspectoratul judetean Timis al M.I., sef al biroului de servicii si inzestrare, admitted coyly–in the typical fashion of Romanian authorities, admit only what is undeniable, deny everything else–“the single proof [after the airport alerted them that groups of commandos had disembarked from three helicopters in the Timisoara area] was a 5,6 [mm] shell found by a military [M.Ap.N.) subunit which followed the shooters in rapid succession through the blocs surrounding the [M.I., Interior Ministry] Inspectorate. This piece of “evidence” is in the hands of the Army (I saw it)…”
Radu Ciobotea, with Stefan Demeter, “Procesul celor 24. M.I.–martor incomod,” Flacara, nr. 33, 14 august 1991, p. 5.
AS THE CASE OF CAPTAIN ACIOCOITEI DEMONSTRATES, THIS MAY HAVE BEEN THE ONLY REMAINS OF A 5,6 MM BULLET FOUND…BUT IT WAS NOT THE ONLY ONE USED…
Indeed, such ammunition was discussed during the Timisoara trials as is demonstrated below:
http://www.banaterra.eu/romana/files/procesul_de_la_timisoara_volumul_VII_continut.pdf. The following are from Volume VII.]
SIGNFICANTLY, IN A REGION CLOSE TO TIMISOARA, WEAPONS USING SUCH 5,6 MM MUNITIONS WERE CAPTURED AND CIVILIANS WERE ALSO KILLED WITH SUCH BULLETS.
Norbert Pongracz
Nascut la 15 ianuarie 1971, unicul fiu al lui Norbert si al Ilenei Pongracz.
A cazut in noaptea de 23 decembrie 1989, ora 2,40 in unitatea (de radiolocatie) in care isi satisfacea stagiul militar. Un glont ucigas pornit din paduricea din apropiere (care ulterior s-a defrisat) in timp ce statea de vorba cu locotenentul sau i-a secerat pe amandoi. In total au fost ucise 9 persoane (ofiteri si militari in termen). S-a presupus ca ucigasii ar fi fost de la unitatea de rachete, dar arma cu care s-a tras a fost speciala, calibrul 5,62 fata de armamentul obisnuit de 7,62 mm.
Pe langa golul definitiv in sufletul lor, durerea cea mai mare a familiei Pongracz este ca nici acum nu s-a elucidat problema aceasta a ucigasilor fiului lor. Resita are declarati 16 morti in Revolutie, iar domnul Pongracz, cand a mers sa ridice trupul baiatului sau de la morga, a vazut circa 50 de cadavre.
Strada Gorunului a fost botezata dupa numele eroului Norbert Pongracz.
Sonetul sau de absolvent, dedicat lui Adrian Zamfirescu, contine urmatorul text: Sa traim din plin, soarele nu rasare de doua ori pe zi si viata nu ne este harazita decat o singura data? Cu stima si respect Norbi. Sub semnatura lui Norbi sta tiparit: La revedere, in prima sambata a lunii iulie 1999. El nu va putea veni la aceasta intalnire, dar va ramane pentru totdeauna in inimile noastre, intre eroii nostri.
Adolescent fiind, a trecut in randul nemuritorilor luptand cu arma in mana, pentru libertate, pentru prietenie, pentru ca in fapta aceasta este democratia – libertate si prietenie. Si pentru aceasta a fost si jertfa lui Norbert.
Suflet curat, fiu al unor parinti cinstiti si harnici, Norbert nu si-a dezmintit afirmatia: Viata nu ne este harazita decat o singura data. Avand constiinta acestui fapt, sacrificiul sau devine mai inalt, mai plin de intelesuri si durere decat insasi viata pe care o traim.
El nu a murit, traieste si va trai de-a pururi in sufletele parintilor sai, colegilor, camarazilor de lupta, in sufletele noastre.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
http://www.revolutialugojana.org/eroi
De vorba cu un fiu al Armatei Romane
– Vă rog să vă prezentaţi, domnule plutonier.
– Sânt plutonierul Coancă Gheorghe.
– Pentru prima dată v-am întâlnit în data de 20 decembrie 1989, în faţa Consiliului, împreună cu subunitatea dumneavoastră. Ce s-a întâmplat apoi ?
– Din 20 până în 25 decembrie 1989 am apărat oraşul Lugoj.
– Iar după aceea ?
– Consiliul Frontului Salvării Naţionale din Reşiţa a cerut întăriri din partea Lugojului şi o parte din subunităţile noastre s-au deplasat de urgenţă în ajutorul fraţilor din Reşiţa.
– Bănuiesc că a fost vorba de “terorişti” ?
– Nu, de securitatea civilă a statului.
– Unde se găseau ei ? În vreo unitate militară ?
– Erau dispersaţi în tot oraşul, în locuinţe, cazemate subterane şi la Liceul nr. 2, unde îşi transportau răniţii.
– În ce mod îşi desfăşurau atacul ?
– Atacul se deschidea la lăsarea serii şi înceta în jurul orei opt-nouă dimineaţa.
– Aţi reuşit să prindeţi câţiva ?
– La una din locuinţele de unde s-a tras, am reuşit să arestăm un maior de securitate, împreună cu cei doi fii ai săi (unul de 14 ani, iar celălalt de 20 ani, elev la şcoala militară de securitate), toţi trei foarte buni trăgători.
– Nu erau conştienţi de faptul că totul e pierdut ?
– Ba fa, dar … la întrebarea adresată de comandantul unităţii militare din Reşiţa : “Ce rost are vărsarea de sânge, situaţia oricum nu o puteţi întoarce ?”, răspunsul comandantului Securităţii civile, atunci arestat, a fost : “Puţin ne pasă !”.
– Care a fost atitudinea civililor ?
– Populaţia a manifestat o adevărată dragoste faţă de armată, gărzile patriotice participând activ la acţiunile de luptă.
– Aţi avut victime ?
– Din rândul gărzilor patriotice s-au înregistrat multe victime, din rândul subunităţii noastre nu s-a înregistrat nici o victimă.
– Când s-au predat securiştii şi ce armament au folosit ?
– S-au predat în data de 29 decembrie 1989, dar am continuat să apărăm obiectivele până astăzi, 10 ianuarie, când ne-am întors la Lugoj. Armamentul lor era de provenienţă străină, super-uşor, de calibru 5,6 şi în cadenţă de tragere dublă. Gloanţele erau cu vârf retezat şi pastilă explosivă în cap.
– Care este acum cea mai mare dorinţă a dumneavoastră ?
– Să-mi revăd copilul, de doi ani şi jumătate. Să fac o baie fierbinte şi să-mi schimb cizmele că, din 17 decembrie până în 5 ianuarie 1990, am dormit îmbrăcat şi fără să-mi scot cizmele din picioare.
– Spuneţi-mi, s-a ridicat convocarea ?
– Nu, dar ni se permite să mergem zilnic, pentru câteva ore acasă.
– Aveţi un gând personal ?
– Sânt mândru, satisfăcut, că atât la Lugoj cât şi la Reşiţa, ca de altfel în întreaga ţară, Armata şi-a dovedit calmul, puterea de discernământ şi disciplina.
Reporter : Simion FLORIEAN
(Drapelul, nr. 7 – sâmbătă, 13 ianuarie 1990)
http://www.revolutialugojana.org/capitol-istoric/de-vorba-cu-un-fiu-al-armatei-romane.html
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 