Deja vu All Over Again: Dictators Love Bunkers and Tunnels (Nicolae Ceausescu, Romania, December 1989)
“Asta nu este pentru urechile publicului…”: Muammar Gaddafi, teroristi libieni, Plan Z-Z, si decembrie 1989 in Romania
In zilele aceste, ne aminteste ca in decembrie 1989 era vorba de numai minciuni sfruntate, facaturi ordinare, si dezinformare…declaratii ieftine si gratuite fara un pic de cercetare…in schimb, care este realitatea, care este adevarul.
1) Palatele familiei Ceausescu pline cu robineţi de aur…de unde asemene idei ridicole?…erau numai placate cu aur …de ce?… gustul kitsch si ieftin al tiranilor…
http://www.trilulilu.ro/n_nenea/19dc517594ddb8
http://www.ucis.pitt.edu/eehistory/H200Readings/topic1-r3.html
East European History 0200 University of Pittsburgh Fall Semester 1998-99 Prof. Irina LivezeanuTopic One – Reading Three
- Selection from:
- Drakulic, Slavenka. Cafe Europa: Life After Communism. New York: Norton & Co., 1997.
In Zoe’s Bathroom
Zoe. Her apartment consists of a salon, a bedroom and a bathroom, no kitchen (at least I have not seen one). While the salon and the bedroom are furnished in the rococo style, with silk wallpaper and heavy silk curtains, the bathroom is the place where their kitsch taste can really be seen.
Much has been said about the opulence of the Ceausescu family and its – especially the mother’s – love of gold and marble, crystal and silver, evident in their numerous ‘official’ residences all over the country. But what is most striking about Ceausescu’s villa is not the opulence, but the bad taste. And the best example of it is Zoe’s bathroom. All the fittings are in pink, while all the taps, the shower, handles and towel rails are gold plated. It is the combination of heavily designed golden taps that would perhaps not disgrace some Roman emperor’s bathroom, and the two kinds of tiles, each in a different shade of pink and a different design – one, with an abstract geometric figure, on the walls; the other, forming the pattern of a rosebush on the floor – gives their taste away. Standing there, suddenly I had a clear feeling of deja vu. Curiously, I felt as if I were in an American hotel, one of those places that like to present their guests with a particular idea of what is elegant and luxurious, as if some farmer from Iowa, mote accustomed to growing potatoes, had arranged the bathroom to his taste. Which in fact is exactly the case with the Ceausescus. Both husband and wife came from poor peasant families and had no proper education. For people like that, I could imagine that this was indeed a royal bathroom.
———————————————————————————————————————————————–
2) securiştii lui Ceauşescu îi împuşcau pe răniţi în spitalele din Timişoara…mare minciuna!…iata povestea trista a lui Remus Tasala (reproduc aici cercetarea lui Marius Mioc din Timisoara)
http://www.timisoara.com/newmioc/20.htm
Impuscat in spitalul judetean
Tasala Remus
nascut la 6 mai 1966 in Timisoara, sculer-matriter la Dacia Service, necasatorit
Tasala Vasilica (mama):
nascuta in 25 mai 1941 la Albina (jud. Timis), pensionata medical
Joi dimineata Remus a plecat la servici si nu s-a mai intors pina simbata seara. M-am ingrijorat si l-a cautat la serviciu. Aici mi s-a spus ca e pe Calea Buziasului, la Autoturisme, unde din cind in cind angajatii de la Dacia Service erau trimisi sa lucreze.
Simbata seara cind Remus a venit acasa l-am intrebat unde a fost si el mi-a spus ca a fost la un prieten. Auzisem din vecini ce se intimpla in Piata Maria si l-am intrebat: “Mami, tu stii ce e acolo, la Maria?”. El a spus ca pluteste ceva in aer si cit de curind se va intimpla ceva. I-am zis lui Remus sa aibe grija de el.
Duminica dimineata Remus a iesit afara de mai multe ori. Cind s-a intors mi-a zis ce se intimpla in oras. Pe la 13,30 a plecat iar cu cinci prieteni zicind ca vrea sa joace un fotbal. Seara s-au intors doi prieteni ai sai, Simionescu si Hupfl, cu buletinul lui Remus, si mi-au spus ca Remus e impuscat la git si ca va fi operat. Am vrut sa merg la spital dar vecinii m-au oprit fiindca se tragea in oras. Am dat telefon fratelui meu Popa Constantin care locuieste aproape de spital sa se intereseze de Remus. Dupa un timp fratele mi-a telefonat ca nu se poate apropia de spital ca e plin de oameni inarmati.
Luni dimineata am plecat cu un vecin (Palacean Traian) la spital, cu poza si cu buletinul lui Remus. Am reusit sa intru in spital si sa ma intilnesc cu brancadierul Ciuprina Alexandru, care era prieten cu Remus si care mi-a zis ca in seara trecuta l-a gasit pe Remus mort, impuscat in cap si cu ochii larg deschisi. Am plecat spre casa pe jos. La catedrala am luat luminari si in Piata 700 flori.
Marti si miercuri am mers la spital dar n-am izbutit sa-l vad pe Remus. Am auzit ca disparusera cadavrele si m-am temut ca si Remus ar putea fi printre mortii furati.
Joi am mers iar la spital impreuna cu niste rude si cu un vecin. Domnul doctor Dressler ne-a dus la morga unde l-am vazut pe Remus. N-am putut sa-l luam fiindca nu era secretara sa faca actele.
Vineri pe la prinz l-am adus acasa pe Remus. Seara a inceput iar sa se traga, parca era sfirsitul lumii.
Simbata in 23, pe la ora 13, l-am inmormintat. In timpul inmormintarii se tragea in jurul cimitirului.
In februarie 1990 am aflat ca a fost omorit brancadierul Ciuprina Alexandru, care-l ascunsese pe Remus sa nu fie transportat la crematoriul din Bucuresti.
Simionescu Lucian (prieten):
In 17 decembrie 1989 intre orele 16,15-16,45 eram intr-un grup cu Tasala Remus, Bernstein Iosif, Miclea Vasile, Herbert si Mateiovici Gheorghe.
Mergeam dinspre hotel Timisoara spre Piata 700. Cind am ajuns la intersectia strazii C. Brediceanu, Tasala Remus, care era in fata noastra, a fost impuscat dinspre cordonul de soldati imbracati in haine M.Ap.N. care se afla intre spitalul militar si Casa Armatei.
Remus a fost ridicat de doi barbati, iar cind ne-am apropiat si noi am vazut ca era impuscat numai in git.
L-am dus la spitalul oftalmologic, iar de acolo impreuna cu Herbert l-am insotit intr-o salvare pina la spitalul judetean. Aici intrebind de starea in care se afla Remus, un doctor mi-a spus ca va trai. Pe data de 20 sau 21 decembrie Remus a fost scos de la spital cu ajutorul brancadierului Ciuprina Alexandru, care a murit in luna februarie 1990, fiind gasit intr-un sant cu citiva centimetri de apa.
Dupa ce a fost adus de la spital Remus avea o impuscatura si in frunte. Sint sigur ca aceasta impuscatura nu exista cind l-am dus la spital.
20 martie 1991
Nota: Certificatul de deces a lui Remus Tasala precizeaza ca moartea s-a datorat plagii impuscate cranio-cerebrale. Totusi, cei 5 prieteni care au fost de fata in Piata 700 cind Remus Tasala a fost impuscat (Simionescu Lucian, Hupfl Herbert, Miclea Vasile, Bernstein Iosif, Mateiovici Gheorghe) au dat declaratii care infirma existenta unei asemenea plagi. Doctorita Budau Minola de la spitalul oftalmologic a dat si ea o declaratie in acest sens. In raportul de garda de la spitalul oftalmologic ranitul Remus Tasala este consemnat doar cu plaga cervicala dreapta. Fotografia realizata la inmormintare arata ca Remus Tasala a mai fost impuscat si in frunte, impuscatura foarte vizibila, imposibil de neobservat.
——————————————————————————————–
3) “cadavrele din…Cimitirul săracilor din Timişoara…dezgropate doar pentru şedinţa foto-video”… Botoc Virgil (tatal lui Luminita Botoc) In 22 dimineata la cimitirul saracilor s-au dezgropat niste morti. Am fost si eu acolo sa vad daca n-o gasesc pe Luminita. Aici era o groapa comuna, o alta groapa cu un singur mort si inca un mort in capela. Mortii fusesera ingropati dezbracati. Unii erau cusuti cu sirma, cel din capela avea si picioarele legate cu sirma. Am scos mortii, i-am pus pe niste cearsafuri. Marius Mioc: “Filmarea din 22 decembrie a fost cu cadavre dezgropate din cimitirul săracilor. Aceia nu erau morţi din revoluţie ci sărăntoci fără familie îngropaţi pe cheltuiala Primăriei. Familiile celor morţi în revoluţie, care nu găseau cadavrele celor dragi (fuseseră incinerate, dar nu se ştia asta pe atunci), în disperare au căutat pe unde le-a trecut prin minte, şi au dezgropat şi morţii de la cimitirul săracilor. S-a crezut atunci sincer că aceia sînt morţi din revoluţie.”
Mai mult din cercetarea lui Marius Mioc din Timisoara
Groapa comună din cimitirul eroilor descoperită în ianuarie 1990
Tatulici & Tatomir – Povestea Timişorii (7). Groapa comună din cimitirul eroilor octombrie 28, 2010
Tags: 1989, Alexandru Miron, Axente Bociort, Constantin Micu, decembrie 1989, Luminiţa Boţoc, Mihai Tatulici, Milan Dressler, Pompiliu Alămorean, revoluţia română, Romeo Bălan, Virgil Boţoc, Virgil Tatomir
Al şaptelea fragment din filmul “Povestea Timişorii” realizat de Mihai Tatulici şi Virgil Tatomir şi difuzat în 1991 la TVR. În acest fragment am combinat 3 fragmente diferite din filmul original, pentru a avea un articol explicativ complet despre problema gropii comune din cimitirul eroilor din Timişoara. Deci există o oarecare abatere de la succesiunea din filmul domnilor Tatulici şi Tatomir, pe care am considerat-o necesară pentru a înlesni analiza problemei gropii comune a revoluţiei din Timişoara. La sfîrşitul serialului, cînd voi da şi playlistul complet, cei interesaţi vor putea vedea filmul aşa cum a fost el prezentat iniţial. La transcrierea înregistrării comentariile mele ulterioare sînt inserate în text cu litere cursive, între paranteze drepte.
Vezi şi primele 6 fragmente prezentate pe acest blog:
– 15 decembrie 1989
– 16 decembrie 1989
– În jurul lui Tokes
– Dezvoltarea mişcării revoluţionare în 16 decembrie 1989
– Lupte între manifestanţi şi forţele de ordine
– Calea Lipovei şi Girocului, 17 decembrie 1989
Transcriere înregistrare:
00:00 Virgil Boţoc: În timpul ăsta a trecut o mulţime de oameni. Pur şi simplu nu i-am putut să-i văd cîţi or fost. Şi strigau diferite plancarde. Şi atuncea fata aia mai mare vine la maică-sa: “mămică, mergem şi noi”. “Nu mergi niciunde”. În timpul ăsta o trimis la mine fata că-i dau voie. Aia mică o luat fîşul de pe cuier şi o coborît jos. Şi atuncea îmi zice sora ei geamănă: “tăticule, Luminiţa o coborît jos”. Zic: “noi avem ceva de făcut”. Cînd ajung jos (neînţelegibil) plecase. Cînd am ajuns în Calea Lipovei, în spatele bisericii, s-or tras focuri de avertisment de la aviaţie, roşu, şi i-am zis lu’ nevastă-mea: “fii atent că se trage”. Zice “nu se trage”, şi atunci au început focuri. După care am văzut că fata n-o venit toată noaptea acasă. M-am dus în zonă, dimineaţă. În zonă, că acolo locuiesc, m-am întîlnit cu mulţi prieteni, şi m-am interesat. Din care m-am întîlnit şi cu prietenul ăsta, Avădanei, care a lucrat cu mine foarte mulţi ani. Şi-l întreb “mă Ştefane, s-o tras? Ce-i pe aicea?”. Că plouase, nu s-o cunoscut nici un semn, nimic. Zice “mă, s-o tras”. Ce, eu uite mi-o dispărut fata. Zice “cu ce-o fosta asta a ta îmbrăcată?”. “C-un fîş roşu, aşa”. Zice “uite aici o fost împuşcată mortal. Eu, zice, am luat-o, am pus-o pe bancă, şi banca o fost îngustă şi i-a legat mîinile cu o sfoară, cu ceva, ca să nu i se rupă mîinile”. Zice “du-te la Clinicile Noi”. Am fost la Clinicile Noi, am vorbit cu autopsierul, am mers cu fata geamănă, cu sora ei, îmbrăcată într-aceeaşi formă. Şi întreb pe autopsierul: “domnu’, nu vă supăraţi, o fost o fată adusă aicea?”. Zice “da”. “Şi dac-o vedeţi, o cunoaşteţi?”. Zice “da”. Zic “îi asta sau nu-i asta?”. Zice “cum Dumnezeu, astă fată o fost împuşcată în inimă”. Zic “nu, sora ei”. “Bă, dacă veneai cu juma’ de oră, o găseai aicea, da-i plecată [spitalul] judeţean”. Atunci m-am dus la morgă la judeţean, am întrebat, m-am întîlnit cu, adică, cu asistenta, asistenta mi-o spus “vorbeşti cu domnul doctor Dressler”. Domnul doctor Dressler o spus că nu este nici un mort în morgă şi nu lasă pe nimeni în morgă. În timpul ăsta vine domnul locotenent major Rosu, nu mai ştiu exact cum îi zice pentru că el a fost cu paşapoarte pentru plecare în străinătate. Şi am fost plecat în Libia. El pe mine, eu pe el l-am cunoscut, el pe mine nu m-a cunoscut. Şi mi-o pus arma la cap: “Ce faci mă aici scandal?”. Şi atuncea zic “domnu’ Rusu, dumneavoastră pe mine nu mă cunoaşteţi, dar eu pe dumneavoastră vă cunosc”. Şi atuncea o lăsat arma. Mai era un militar care citea o carte. În fine, era cu o carte în mînă, cam aşa ceva. A doua zi iară, a treia zi iară, nici un…, n-am putut să rezolv nimica.
02:43 Virgil Tatomir: S-a încercat să vi se dea un certificat de deces pe care scria că fata dumneavoastră ar fi suferit şi ar fi murit de hepatită?
02:52 Virgil Boţoc: Da. Da, şi atuncea, da, mi s-a eliberat aşa ceva, un certificat din ăsta, şi atuncea am fost nevoit să mă duc, să scot adeverinţă de la şcoală precum că fata mea n-o fost bolnavă şi nici nu ştiu unul din familia lu’ Boţoc, că asta a fost şi discuţie cu domnul doctor Dressler, că să-mi arăte cel puţin o internare a unui din familia lui Boţoc de diagnosticul de hepatită cronică, cum o scris acolo. N-am putut să dau nici de un rez…, n-am putut să aflu nimica.
03:20 Virgil Tatomir: Aţi apelat la sprijinul procuraturii?
03:22 Virgil Boţoc: Da. Am fost la domnul procuror [Romeo] Bălan, am dat declaraţii, am lăsat fotografii. O spus că să am răbdare, că sînt 61 de indivizi arestaţi şi sînt în anchetă. Şi atuncea poate o recunoaşte vreunul că-i dusă la Bucureşti la cremator[procurorul se referea la cadavrele furate din morga spitalului şi arse la crematoriul din Bucureşti (linc), între care bănuia că se află şi Luminiţa Boţoc]. Şi în 15 ianuarie cînd am fost ultima dată, o spus, dimineaţa, o spus că mai sînt 3 de anchetat şi să viu peste două sau trei zile. Şi cînd m-am dus la lucru am aflat că s-or dezgropat morţii în groapa comună (neînţelegibil). Şi atunci am fost şi mi-am recunoscut fata. Am ridicat-o de acolo, am îngropat-o creştineşte.
03:57 Virgil Tatomir: Vi s-a eliberat un nou certificat de deces.
03:59 Virgil Boţoc: Da, mi-a eliberat un nou certificat, moartă în revoluţie.
04:03 Comentariu Mihai Tatulici (pe fondul unor imagini filmate la ansamblul memorial din cimitirul eroilor din Timişoara consacrat victimelor revoluţiei): Virgil Boţoc şi-a pierdut fiica în 17 decembrie 1989. Ucisă pe stradă. A regăsit-o, a regăsit cadavrul ei, în ianuarie, în groapa comună. E printre cei fericiţi, care şi-au putut îngropa creştineşte copilul. Povestea aceasta este însă doar un crîmpei din trista şi dramatica istorie a morţilor Timişoarei. Tot aşa cum pentru morţi s-a ieşit în stradă, tot aşa trebuie să ţinem la aflarea adevărului. Virgil Boţoc îi face acum mormînt frumos fiicei sale. Cine nu respectă morţii, n-are nici un Dumnezeu. [aici se încheie prima parte din filmul prezentat, dar continui cu un fragment din a 2-a parte, legat tot de problema gropii comune]
05:04 Comentariu Mihai Tatulici (pe fondul unor imagini filmate în cimitir, la dezgroparea unor morţi): Sînt încă multe întrebări la care trebuie să răspundă justiţia, în ceea ce priveşte morţii Timişoarei. Aceste întrebări trebuie repede adresate unor oameni care încă sînt vii şi ştiu. Măcar pentru a linişti spiritele, pentru a risipi confuziile. Cum e cazul gropii comune din cimitirul săracilor. Gazetari nedocumentaţi şi persoane fără competenţele necesare au isterizat mulţimile prezentînd aici orori care nu se confirmă. Am avut ocazia să citim puncte de vedere ale unor medici legişti de talie internaţională. Trebuie analizate şi referinţele doctorului Dressler. Condamnarea publică fără argumente e la fel de păguboasă azi ca şi înainte de decembrie 1989. Aceste lucruri trebuie exact prezentate de procuratura militară Timişoara, care deţine informaţii exacte, tocmai pentru a le delimita de cele reale şi extrem de grave.
06:09 Virgil Tatomir: Timişoara continua să îşi caute cu înfrigurare morţii revoluţiei. O făcea şi cu speranţa că odată cu găsirea celor care nu ajunseseră la crematoriu, se va dezgropa şi adevărul. Această deshumare s-a efectuat în 15 ianuarie 1990 în cimitirul, în urma insistenţelor unui părinte îndurerat, Virgil Boţoc, carre îşi căuta fata şi cu care aţi făcut cunoştiinţă în episodul trecut. Cîteva lucruri se impun a fi aici accentuate, şi bune şi rele, pentru că s-a iscat multă vîlvă în jurul acestui caz. Înhumarea într-o groapă comună a unui număr de 9 cadavre s-a făcut destul de tîrziu, în 28 decembrie. S-a susţinut că morţii erau încă neidentificaţi pînă la acea dată. Dacă după victoria revoluţiei a recurge la o groapă comună rămîne o faptă de neacceptat, cel puţin din punct de vedere moral, trebuie spus că în baza datelor cunoscute pînă acum s-au însăilat şi erori. Între care unele aruncate intenţionat sau nu, direct sau indirect, pe seama doctorului Dressler [pe atunci, şeful laboratorului de medicină legală din Timişoara] şi a şefului administraţiei cimitirelor. Izvorîte din cunoaşterea incompletă a unor situaţii şi date, ele trebuie detaşate de adevăr.
07:37 Axente Bociort [pe atunci, şeful administraţiei cimitirelor din Timişoara]: Pe data de 27 decembrie 1989, am ridicat de la spitalul judeţean, din morgă, 11 cadavre între care 9 au fost neidentificate iar 2 identificate. Am ajuns la cimitirul eroilor. Aceste cadavre au fost depuse în capelă, urmînd ca în data de 28 cadavrele neidentificate să fie înhumate. Din lipsă de groapri, şi situaţia, întrucît se trăgea prin cimitir, nu am reuşit să facem groapa cu personalul existent şi s-a apelat la excavatoristul Miron Alexandru, care a săpat groapa comună, urmînd ca să se facă slujba religioasă de părintele Micu Constantin. Şi înhumarea celor 9 cadavre neidentificate s-a făcut în groapa comună respectivă.
08:49 Virgil Boţoc: Într-adevăr, erau 8 cadavre, din care 3 erau în sicrie şi retul în lăzi. Şi buldozeristul care-o săpat groapa era acolo mort, că l-or recunoscut părinţii. Erau din Suceava. După ce-o săpat groapa, că chiar aşa o fost, şi aia este martori, şi şeful cimitirului poa’ să spuie lucrul ăsta, a avut şi cheile de la buldozer pe piept. Şi a avut singura lovitură în partea stîngă, nu, în dreapta, a avut gaură în dreapta, aici [arată de fapt spre tîmpla stîngă].
09:19 Comentariu Mihai Tatulici: Respectînd durerea unui copil care şi-a pierdut un copil în revoluţie, trebuie totuşi să facem necesarele precizări: Domnul Boţoc nu are argumente că i s-ar fi eliberat un certificat de deces prin hepatită. Cu aceeaşi uşurinţă, preia şi alte zvonuri. Cum să afirmi, liniştit, că un om e mort, cînd el e viu? Chiar dacă la Timişoara s-a spus că în acea groapă se afla şi excavatoristul care a făcut-o. Cînd e mult folclor, rămîne puţin loc pentru adevăr.
09:49 Alexandru Miron (excavatorist): În data de 28 decembrie 1989 am fost solicitat să fac acest lucru în cimitirul eroilor. Să sap o groapă comună pentru înmormîntarea mai multor cadavre care erau, n-avea cine să le înmormînteze. Şi am fost solicitat şi am făcut lucrul acesta. După cum vedeţi, mă aflu aicea viu şi nevătămat, n-am avut nici o problemă, nimic absolut. Şi cam asta este situaţia.
10:27 Comentariu Virgil Tatomir: S-au făcut ulterior morminte îngrijite, iar arhitectul Alămureanu a conceput şi un monument pe măsură [monumentul eroilor revoluţiei din cimitirul eroilor, prezentat în filmare, este făcut după schiţele domnului Pompiliu Alămureanu, care după revoluţie a ocupat pentru scurt timp şi postul de primar al Timişorii]. Dar ele nu ţin încă loc de adevăr, ci numai de aducere aminte. Fiecare martor are adevărul lui. Cert e că din momentul în care s-a vărsat sînge, drumul era fără întoarcere. Mămăliga explodase!
Vezi şi relatarea ziarului “Renaşterea Bănăţeană” din 16 ianuarie 1990 despre groapa comună din cimitirul eroilor:
from 18-19 decembrie: represiunea continua in Timisoara
FBIS captured the same (AFP 16 January 1990):
also in relation to a correction by Marius Mioc
romanianrevolutionofdecember1989 said
Regarding the following sentence from Chapter 6 (written in 1996), “This rumor seems to be confirmed by the observation of an Army soldier who witnessed the exhumation of twenty-seven bodies from the Timisoara “Paupers’ cemetery” in January 1990: some of the corpses bore clear signs of treated wounds.[12]
[12].. Liviu Stefanut, interview by Dan Preisz, “Teroristii Timisoarei,” Romania Libera, 21 April 1994, 6. Although Securitate Colonel Teodorescu vehemently denies this allegation, his description of what went on during these days at the county hospital only serves to heighten such suspicion (Teodorescu, Un Risc Asumat, 87-89). Hospital staff maintain that the Securitate conducted brutal interrogations and that no medical staff were present, see the comments of Curpas Florica in Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gura [Reporting with Your Soul in Your Throat] (Timisoara: Editura Facla, 1990), 145.
Marius Mioc claims that I confused the Paupers’ cemetery (cimitirul saracilor) and the Heroes’ cemetery (cimitirul eroilor) in this passage and that there were 10 not 27 corpses (see http://mariusmioc.wordpress.com/2009/01/06/rich-andrew-hall-rescrierea-istoriei-revolutiei-triumful-revizionismului-securist-in-romania-2-18-19-decembrie-evenimentele-din-timisoara-in-absenta-lui-ceausescu/). My words, however, are based on those of the soldier (Liviu Stefanut) who was interviewed. Here is what Stefanut said:
“In fata unitatii [UM 01864/I au fost 3 sau 4. Cei mai multi au fost impuscati la baricada, dupa ce s-a iesit din unitate. Nu s-a mai spus, pana acum, ca acesti 18 morti–intre care si o fetita de 10 ani–au fost ingropati, ca inca vreo cativa, cu excavatorul, in Cimitirul Saracilor, chiar pe Calea Lipovei, la o statie de troleibuze de unitate…Stiu ca au fost descoperiti pe 20 ianuarie, de noi, pentru ca s-a aflat ca au fost ingropati cu excavatorul. Si eu am asistat la dezgropare, la primii 17…Dupa aceea, nu am mai rezistat…Deja era o luna si patru zile de cand fusesera impuscati. 18 dintre ei au fost omorati la baricada din Calea Lipovei. Au fost mai multi ingropati, vreo 27, am impresia. Deci, au fost impuscati, dusi la doctor, operati, scoase gloantele, cusuti. S-ar putea ca unii dintre ei sa fi fost vii cand au fost scosi din spital, dusi acolo, ingropati, daca nu cumva ingropate de vii.”
It is unclear here whether Stefanut is conflating the two cemeteries, mixing elements of the two different events toegether or basing his knowledge of the events on more hearsay than he is willing to admit. Nevertheless, what he describes here, based on the date, is as Marius Mioc points out NOT the Paupers cemetery (cimitirul saracilor), but the Heroes cemetery (cimitirul eroilor).
Marius Mioc thus does us an important service in clarifying this confusion…because as is well-known the case of the Paupers’ cemetery with unearthed corpses that turned out to not have been from those who died as a result of the bloodshed became a cause celebre, particularly among those of a post-modernist bent. The terrible, tragic irony is that while publications such as Le Figaro and other French press were reporting in late January about the supposed “false massacre” in Timisoara–based on the Paupers’ cemetery incident–they were overlooking the real elements of the Timisoara massacre–the 15 January 1990 discovery of 10 bodies in the Heroes’ cemetery, including the tragic better-known cases of Luminita Botoc (age 14, shot on 17 December) and Sorin Leia (age 23, shot on 18 December).
A look at some of the most influential, or at least sensationalist literature (for example, Michel Castex), on the December 1989 events in Romania, reveals much discussion of the alleged “staged massacre that never happened” of the Paupers cemetery–referred to as “The Timisoara Syndrome” by some–is coupled with NO mention of the 15 January 1990 discovery of real victims of the December bloodshed in the Heroes cemetery.
Witness two classic cases:
Jean Baudrillard (trans. Chris Turner), The Illusion of the End (Cambridge, Polity Press, 1994), pp. 54-61 “The Timisoara massacre.”
p. 55 “It was not the dead that were the scandal, but the corpses being pressed into appearing before the television cameras, as in the past dead souls were pressed into appearance in the register of deaths.”
p. 60 “And yet there will, nonetheless, have been a kind of verdict in this Romanian affair, and the artificial heaps of corpses will have been of some use, all the same one might ask whether the Romanians, by the very excessiveness of this staged event and the simulacrum of their revolution, have not served as demistifyers of news and its guiding principle…Who can say what responsibility attaches to the televisual production of a false massacre (Timisoara), as compared with the perpetrating of a true massacre?”
Andrei Codrescu (well-known poet and National Public Radio commentator), The Hole in the Flag. A Romanian Exile’s Story of Return and Revolution (New York, William Morrow and Company, 1991), pp. 203-204 (in February 2005 in Jurnalul National, Vladimir Tismaneanu described Codrescu’s account unreservedly and memorably as “impeccably accurate”):
“The Romanian ‘Revolution’ was entirely televised, all those of us who believed for years with Gil Scott-Heron that ‘the revolution will not be televised’ were shaken by it. In truth, there were two revolutions: a real revolution that was not televised and that continues, particularly in Timisoara, and a studio revolution that fooled the entire world. Who could forget the piles of corpses stacked like cordwood in front of the Timisoara cathedral?…Or the image of the mother and child shot with a single bullet, lying in the arms of death? Watching these images in New Orleans via CNN, I was moved and enraged, along with millions of others in the world. We now know. The mass graves discovered in Timisoara and presented to the world as proof of the Hitlerite insanity of Securitate were in fact bodies dug out of a pauper’s cemetery with autopsy scars visible. Many of them were in an advanced state of decay…And the extraordinary picture of the mother and her baby killed with the same bullet, seen thousands of times on all the world’s TV screens, was a gross collage. A woman who had died of alcoholism had had an unrelated dead baby placed on her chest for video purposes. Someone made a neat bullet hole in both bodies.”
Marius Mioc brings us back to reality, however, explaining how desperation to find loved ones, and not some grand “staged” event, led to the frantic digging up of the graves on 22 December 1989 in the Paupers cemetery…and how some of those being sought were only discovered in the common grave dug up in the Heroes cemetery on 15 January 1990…
“Despre sute de cadavre filmate eu n-am auzit, am auzit de 2 filmări, una din 22 decembrie 1989 şi una din ianuarie 1990, fiecare cu vreo 10 cadavre. Că de la o filmare cu 10 cadavre unii ajung să-şi închipuie că au văzut sute sau mii de cadavre e problema lor şi a psihologilor.
Filmarea din 22 decembrie a fost cu cadavre dezgropate din cimitirul săracilor. Aceia nu erau morţi din revoluţie ci sărăntoci fără familie îngropaţi pe cheltuiala Primăriei. Familiile celor morţi în revoluţie, care nu găseau cadavrele celor dragi (fuseseră incinerate, dar nu se ştia asta pe atunci), în disperare au căutat pe unde le-a trecut prin minte, şi au dezgropat şi morţii de la cimitirul săracilor. S-a crezut atunci sincer că aceia sînt morţi din revoluţie.
În ianuarie 1990 s-a descoperit o altă groapă comună, la cimitirul eroilor, iar aceasta era într-adevăr cu morţi din revoluţie, îngropaţi cam prin 27 decembrie fiindcă nimeni nu-i revendica şi mirosea urît la morgă, nu mai puteau să-i ţină. Cazuri concrete sînt Sorin Leia http://timisoara.com/newmioc/11.htm sau Luminiţa Boţoc http://timisoara.com/newmioc/33.htm”
http://piatauniversitatii.com/forum/viewtopic.php?t=974
Here is the case of Luminita Botoc and her father: his fruitless search first on 22 December 1989 at the Paupers cemetery, and then tragically finding his dead daughter on 15 January 1990 at the Heroes cemetery:
Gasita in groapa comuna http://timisoara.com/newmioc/33.htm
Botoc Luminita Florina
nascuta in 16 aprilie 1976 la Timisoara, eleva, gasita in ianuarie 1990 in groapa comuna din cimitirul eroilor
Botoc Virgil (tata):
nascut in 1952 in comuna Focuri, sat Fintinele (jud. Iasi), cioplitor in marmura
In 17 decembrie pe la ora 19-19,30 am auzit o coloana de manifestanti care treceau prin fata blocului (str. Pomiculturii – n.n.) strigind “Jos Ceausescu!”, “Romani veniti cu noi!”, “Si voi sinteti romani!”.
Fetele Luminita, Cristina si Lacramioara au coborit. Luminita s-a dus cu manifestantii.
Dupa un timp am iesit pe balcon si am vazut ca s-au tras trei rachete rosii. I-am zis nevestei: “Ceva nu-i in regula! O sa se deschida focul!”. Peste 5-10 minute am auzit focuri de arma.
Am vazut ca Luminita nu se intoarce. M-am gindit ca a vazut ca se trage si a ramas la o prietena peste noapte.
Dimineata m-am dus in Calea Lipovei si m-am intilnit cu colegul Avadanei Stefan care mi-a povestit ca au fost morti. I-am zis ca si fata mea a fost printre manifestanti iar el mi-a spus ca printre morti se afla si o fata cu fis rosu, asa cum era imbracata Luminita. Avadanei mi-a spus ca toti ranitii si mortii au fost dusi la Clinicile Noi. Am plecat la Clinicile Noi. Acolo, autopsierul mi-a spus ca fata mea a fost moarta si a trimis-o la morga, la spitalul judetean.
A 2-a zi (19) am fost la spitalul judetean. Am mers la doctorul Dressler care s-a uitat in registre si a spus ca nu este nici un mort in morga. Am intrebat cum nu este nici un mort ca de la Clinicile Noi fata mea a fost adusa aicea. Un soldat in uniforma M.Ap.N., de vreo 18-19 ani, a venit cu arma asupra mea si a spus de ce fac galagie si sa plec imediat ca ma impusca.
In 20 sotia s-a dus cu o vecina la spital s-o caute pe Luminita. A vorbit cu un militian, i-a spus de fata. Militianul a dus-o in spital. Acolo erau trei domni imbracati in halate albe si cu arme la ei. Nevasta le-a dat datele fetei si o fotografie, iar domnii aceia i-au spus sa mearga acasa linistita, ca o sa ne anunte ei daca Luminita e ranita sau moarta.
In 22 dimineata la cimitirul saracilor s-au dezgropat niste morti. Am fost si eu acolo sa vad daca n-o gasesc pe Luminita. Aici era o groapa comuna, o alta groapa cu un singur mort si inca un mort in capela. Mortii fusesera ingropati dezbracati. Unii erau cusuti cu sirma, cel din capela avea si picioarele legate cu sirma. Am scos mortii, i-am pus pe niste cearsafuri.
O masina a trecut pe Calea Lipovei si anunta de la o statie de amplificare ca Ceausescu a fost prins.
La spitalul judetean n-am mai fost fiindca mi se spusese ca acolo nu mai sint morti si auzisem ca mortii de acolo au fost dusi la Bucuresti.
In 24 decembrie am fost la procuratura, am dat declaratii si fotografia fetei. Procurorul Balan mi-a spus ca are 60 de teroristi arestati si va cerceta daca recunoaste vreunul fotografia.
In 15 ianuarie iar am fost la tribunal si procurorul Balan mi-a spus ca pina acum nimeni n-a recunoscut-o pe fiica mea. Dupa ce am iesit de la tribunal, am aflat ca in cimitirul Eroilor s-a descoperit o noua groapa comuna. Am mers acolo. In groapa erau 11 morti, printre care si Luminita.
18 martie 1995
————————————————————————————
si apa otravita la Sibiu? and the rumors of the water being poisoned in Sibiu???…it is at the least a complicated issue and hardly as clear as those who haven’t done their homework would believe…
Romania
On December 21, 1989, people drinking from water tank #4 in Sibiu experienced headache, visual disturbances, loss of consciousness, vomiting, etc. These symptoms are all compatible with organophosphate poisoning. The analysis of the water (by gas chromatography) and the determination of the cholinesterase activity of the blood was done in the University of Cluj. The conclusion was that an organophosphate had been used. Atropine sulfate and toxogonin were advised.
As soon as the symptoms appeared among the population, water tank #4 was shut off, rinsed, and cleaned. The people received water from army trucks.
A few days later, there was a fight in Timisoara between the army and Securitate over the water tanks. Poisoning was feared, as had occurred in Sibiu. According to witnesses, the Securitate possesses “all possible chemical warfare agents.”
Toxicologist Aubin Heyndrickx supervised the chemical tests and interviewed the physicians at Central Hospital who treated the patients. From the tests and from the very high dose of atropine required to produce a response, he concluded that the tank was poisoned with sarin or VX (Report on the Humanitarian Mission to Romania, December 23-29, 1989, Laboratoria voor Toxicologie Criminalistiek, State University of Ghent).
http://www.physiciansforcivildefense.org/cdp/jan90.htm
http://www.itnsource.com/en/shotlist//ITN/1989/12/27/BSP271289002/?s=romania+sibiu+after+the+revolution+27+1989&st=0&pn=1
}T27128901 ROMANIA: SIBIU AFTER THE REVOLUTION: United Nations medical
27.12.89 relief team arrives in Sibiu with medical supplies and blood
TX to treat the people who were injured during the fight against
Securitate (secret police). Toxicologists have found evidence
that the security police poisoned the water supply. Injured
Securitate are being treated in hospitals alongside the people
they shot.
a)NAT: Sibiu: Convoy of Belgian vehicles along country roads;
soldier at roadside; Sibiu square; damaged roofs; mourners in
front of plinth with flowers; Night: Medical team greeted;
supplies unloaded; injured man with bandaged leg in hospital
bed; injured man speaks; man with bandaged shoulder speaks;
bodies lie in courtyard; body taken off stretcher; locals look
on through gate; toxicologist looks at bodies; intvw Prof Aubin
Hendrickx (UN Toxicology Expert); 2 year old dead boy with
bandaged head; security police officer sitting up in hospital
bed; two other security poliemen in hospital beds; O’Glaza i/c;
tank in view while man straps coffin to top of car; body out on
stretcher towards coffin; woman screams as body seen; coffin
prepared for body of man: (OGLAZA,GLEN)
ITN(Carleton) via SAT
MIX ARCHIVE CAS ONE & TWO 35285 46.09 TO 48.15
b)5.4Opm: Sibiu: Convoy of Belgian vehicles along country
roads; soldiers under cover on roadside; Sibiu town: people
walk in square; damage to roofs; people mourn at plinth and
flowers; Night: medical team greeted on arrival; vehicles
unloaded; injured men in hospital beds; man with leg injury;
man with shoulder injury; dead bodies lie in courtyard; body
taken off on stretcher; locals watch through gate; Toxicolo-
gist points to body; intvw Prof Aubin Hendrickx (UN Toxicology
Expert); dead 2 year old baby with bandaged head; Securitate
policeman sits up in hospital bed’ O’Glaza i/c; outside
hospital tank watches car with coffin on roof; man straps
coffin on roof; dead body on stretcher out in open; woman
sees body and screams; body prepared for entry into coffin:
(OGLAZA,GLEN)
ITN(Carleton)
MIX ARCHIVE CAS ONE & TWO 35285 28.50 TO 30.34
c) NAO: Sibiu: Convoy of Belgian vehicles belonging to
Medicines Sans Frontiers through countryside; soldiers by
roadside; Sibiu people walk about; damaged roofs; people round
plinth mourn dead; flowers on plinth; Night: Belgians greeted
by singing locals, handshakes; medical equipment unloaded from
vehicles; soldier with box; man with box through doorway;
injured men in hospital beds; show bandages; men with bandaged
injuries; bodies in courtyard; body on stretcher; visiting
medical team look on; locals through gate; Toxicologist looks
at bodies; intwv Prof Aubin Hendrickx (UN Toxicology Expert);
Securitat policeman sits up in bed; two others in beds; O’Glaza
i/c; Sibiu: tank; car with coffin on roof; body on stretcher
out as woman screams in horror; body prepared to be put into
coffin; woman weeps: (OGLAZA,GLEN)
ITN(Carleton) via Sat
MIX ARCHIVE CAS ONE & TWO 35285 05.26 TO 08.02
Nepszabadsag, 30 December 1989, p. 3 citing a UPI dispatch, apparently P. Green, “French team confirms poison in water supply,” UPI, 29 December 1989.
 |
||||
|
||||
http://www.rsis.edu.sg/cens/publications/reports/RSIS_Food%20Defence_170209.pdf See citations in fn#59 page 10.
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 