The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

Eveniment

Declanşarea diversiunii în Arad

În seara zile de 22 decembrie se încheie cea de-a doua etapă a Revoluţiei din Decembrie 1989 la Arad, respectiv „revoluţia de catifea”, nonviolentă, şi începe cea de-a treia etapă, pe care am numit-o violentă, „revoluţia de sânge”, care durează până după 25 decembrie 1989, când au fost executaţi soţii Ceauşescu, însă ultimele focuri de armă s-a auzit până în 28 decembrie.

La scurt timp după preluarea puterii de către Comitetul Frontului Democratic Român, în după-amiaza zilei de 22 decembrie a început o diversiune concentrată, care a luat prin surprindere pe toată lumea. Analizând evenimentele din decembrie 1989 de la Arad am constatat că întreaga diversiune s-a desfăşurat pe mai multe paliere. Primul palier a fost la nivelul înspăimântării populaţiei, apoi, al doilea pentru intimidarea primei structuri de putere create de revoluţionarii care au intrat în sediul fostului Comitet judeţean de partid, iar al treielea palier a fost la nivelul structurilor militare, de apărare, care au primit o serie de informaţii şi ordine contradictorii. Toate cele trei nivele de diversiuni au fost foarte bine orchestrate de cineva care a acţionat din umbră, fără să mai poată fi depistat până în prezent.

La circa două ore de la preluarea puterii au început să apară primele zvonuri alarmante că există forţe ascunse care îl vor apăra pe Ceauşescu. Lumea începea să vorbească despre trupe de comando speciale, respectiv despre „terorişti”.

La ora 15,20 a apărut zvonul că apa este otrăvită în Arad! Avertismentul a fost rostit de la balconul Consiliului, de unde, cu puţin timp în urmă, liderul revoluţiei din acest oraş a declarat Aradul oraş liber, apoi s-au perindat la microfon o mulţime de vorbitori. „După un timp, după ce a apărut zvonul că apa este otrăvită, nu ştiu exact cât timp a trecut – ne-a mărturisit revoluţionara Ofelia Călugăru –  când tocmai aveam eu microfonul în mână, a venit o informaţie care ne-a liniştit. S-a apropiat de mine un domn, care mi-a spus:”Mă numesc Trifa Ioan şi am venit să vă anunţ că apa nu este otrăvită în Arad, personal vin de la laborator, unde mi s-a confirmat acest lucru!”.

Temuţii generali Nuţă şi Mihalea de la Timişoara sosesc la Arad

În seara şi noaptea zilei de 22. decembrie 1989 Aradul a fost teatrul de desfăşurare a unei ample acţiuni de diversiune psihologică, care a născut şi întreţinut o psihoză teroristă în rândul populaţiei şi a creat suspiciune şi confuzie între forţele care trebuiau să menţină stabilitatea. Psihoza a fost amplificată odată cu sosirea la Arad a doi generali M.I., Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu cu mai mulţi „colaboratori”. Având în vedere densitatea evenimentelor întâmplate în cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie 1989, vom prelua, pentru autenticitatea relatării, această secvenţă din Raportul Comisiei Senatoriale, menţionat mai sus.

În ziua de 17 decembrie 1989, cei doi generali au fost trimişi la Timişoara din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Ei au făcut parte din grupa operativă, alături de alţi generali din armată şi ofiţeri superiori, trimişi de Ceauşescu pentru organizarea lichidării „tulburărilor”.

„După fuga soţilor Ceauşescu, cei doi generali, intenţionând să revină la Bucureşti, s-au urcat în avionul care făcea cursa regulată Timişoara – Bucureşti, dar care în 22 decembrie 1989, din lipsa de pasageri suficienţi, a suplinit şi cursa Arad – Bucureşti, astfel că avionul a făcut o escală la Arad. Cursa a avut o mare întârziere, trebuia să plece din Arad la orele 17,50, dar a aterizat abia după orele 21,00. Era un „RomBac 111”, din care au coborât iniţial pasagerii pentru Arad. După ce la Bucureşti, gl. Zărnescu, comandantul aviaţiei civile, a interzis continuarea zborului, pasagerilor rămaşi în avion li s-a comunicat că datorită condiţiilor meteorologice avionul nu mai poate pleca la Bucureşti, că vor continua zborul a doua zi şi se va asigura transportul acestora la gară sau la hotel. Cei doi generali au plecat de la aeroport spre hotel cu autoturismul şefului compartimentului antiterorist (M.I.).

În acelaşi avion era şi un grup de 5 revoluţionari din Timişoara, în frunte cu Lorin Fortuna, care doreau să ajungă la Bucureşti, la Televiziune şi la FSN. Acest grup s-a întors la Timişoara încă din seara respectivă.

Pasagerii pentru Bucureşti, în număr de 29, au fost cazaţi la hotelul „Parc”.

În cursul serii, de la Bucureşti, în numele gl. Guşe, s-a trimis armatei, din nou, alarma de luptă generală. Gl.lt. Călinoiu a ordonat deplasarea la Arad a efectivelor de la Lipova. Mr. Diaconescu a şi pornit spre municipiu cu 300 militari, 20 TAB-uri şi 10 tancuri. La UM 01380 din Cetate s-a primit indicativul „Fanfara”, ceea ce însemna luarea măsurilor necesare împotriva unui atac iminent asupra Aeroportului. Blindatele au fost dispuse circular în jurul pistei de aterizare.

La sediul consiliului, pe la ora 20, a sunat pe telefonul operativ Ion Iliescu, s-a interesat de situaţia existentă în Arad. A spus să se ia legătura cu Timişoara, pentru că are informaţii că se trage în Piaţa Operei. Judecătorul Trifa Ioan, care a fost cooptat în conducerea Comitetului Frontului Democratic Român din Arad, s-a interesat la Timişoara, apoi a mai apucat să vorbească cu Bucureştiul, să confirme că, într-adevăr, se trage în Timişoara, după care telefonul operativ s-a întrerupt.

Pe celelalte telefoane, au apărut şi răspândit în continuare fel de fel de ştiri alarmante, potrivit cărora elicoptere inamice care zboară la mică înălţime se apropie de Valea Mureşului spre Arad, a fost minat podul CFR peste Mureş, o coloană de 30-40 de autovehicule pline de securişti vin de la Timişoara spre Arad. La întâmpinarea acestora au fost trimise 7 tancuri la staţia PECO din Aradul Nou, dar ulterior, motivând că nu rămân forţe de rezervă suficiente, aceste tancuri au fost retrase.

De la cercetarea prin radiolocaţie a parvenit ştirea potrivit căreia dinspre Deva se apropie o formaţie de elicoptere.

La ora 19,40, la UM 01380, din Cetate, s-a primit informaţia că la sediul Inspectoratului M.I. se trage, apoi că a fost atacată Poşta centrală. Toate s-au dovedit a fi informaţii false. În jurul orei 22,30, generalii Nuţă şi Mihalea au sunat de la hotelul Parc la sediul Miliţiei, întrebând de ofiţerii Cioflică, Răşină, Sălceanu sau Văduva (locţiitorul lui Cioflică), dar niciunul nu se găsea acolo. În personalul de miliţie şi securitate a intrat panica, cei doi generali fiind cunoscuţi ca şefi cu un comportament foarte dur faţă de subordonaţi.

În UM Cetate, ofiţerii Statului Major, împreună cu mr. Bădălan şi Său, de la Marea Unitate din Oradea, pregăteau pe hărţi sistemul de apărare al Unităţii Militare şi al oraşului. S-a discutat problema capturării celor doi generali, suspectaţi de genocid săvârşit la Timişoara. Mr. Marcu a pornit spre Consiliu, pentru a consulta şi revoluţionarii.

După ora 23 au fost trase primele focuri de armă. Mr. Marcu afirmă că primul cartuş a fost tras cu aprobarea sa de către cpt. Memetea, ca avertisment, pentru a se face linişte la sediu. Atunci, ca răspuns,

s-a tras asupra Consiliului Judeţean. S-au stins luminile şi s-a executat foc masiv şi prelungit din clădire în afară. Alţi martori afirmă că prima dată au fost trase focuri răzleţe asupra consiliului din diferite clădiri din jurul pieţii.

În piaţă, mulţimea continua să cânte „Ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e!”

Pe la ora 24 s-a deschis foc din hotelul „Parc” şi dinspre Ştrandul „Neptun” asupra UM din Cetate, de unde s-a răspuns cu foc masiv. Un ziarist englez şi un corespondent de la Radio Budapesta au reuşit să pătrundă în clădirea întunecată şi „asediată” a Consiliului.

La Aeroport, după orele 0,00 (23.12. 1989), s-a primit un ordin de la lt.col. Drăghicescu Nicolae (comandantul regimentului de aviaţie de la Timişoara) să fie blocată pista de aterizare pentru că se prevede un atac aerian iminent asupra Aeroportului. Când au ieşit cele trei autovehicule (autobuz, cisterna şi maşina PSI) din remiza auto cu care trebuia blocată pista şi au ajuns aproape de pistă şi au aprins farurile, dintr-un TAB aflat în dispozitivul de apărare s-a deschis foc asupra autovehiculelor. Focul s-a înteţit, s-a tras din toate părţile, au fost avariate autovehiculele, turnul de control, avionul RomBac 111 care staţiona.

S-au tras rafale de pistol-mitralieră din aerogară spre pistă şi de pe acoperişul clădirii aeroportului. S-a tras, de asemenea, spre şi dinspre Secţia de carotaj, unde exista un depozit de materiale explozive şi radioactive şi un pichet de pază militară. Au fost grav răniţi un soldat şi şoferul de pe vehiculul PSI, care abia dimineaţa au fost transportaţi la spital.(Din „Raportul Comisiei Senatoriale”)

Împuşcăturile au continuat cu intermitenţe toată noaptea, atât în jurul hotelului „Parc” – unde erau cazaţi generalii Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu – şi în jurul Unităţii Militare din Cetate, cât şi la Consiliu şi la Aeroport.

Primele victime

la Podul „Decebal”

Colonelul Liviu Stranski, comandantul Gărzilor Patriotice, cel care a împărţit arme civililor din Consiliu, în momentul în care a constatat că muniţia este pe terminate, a luat o hotărâre la fel de nefericită ca aceea de a împărţi arme şi muniţie revoluţionarilor, respectiv de a trimite cinci persoane din Consiliu cu o basculantă RABA de 16 tone a I.J.T.A. la UM.01380 din Cetate pentru muniţie. În acest sens au fost trimişi şoferul Ciumedean Dănuţ, maistrul militar Gheorghe Dupţa şi civilii Doru Miclea, Ovidiu Păiuş şi Andrei Safaleru.

La plecarea din Consiliu, „echipajul” a fost asigurat că totul a fost rezolvat telefonic la UM.01380, că militarii de la Podul „Decebal” din faţa intrării principale în UM Cetate au fost anunţaţi de sosirea lor cu basculanta pentru muniţie. În ciuda acestei asigurări date de col. Stranski, în momentul în care au ajuns pe Podul „Decebal” militarii care alcătuiau „ambuscada” de la piciorul podului au deschis focul asupra basculantei RABA de 16 tone! Primul rănit a fost şoferul Ciumedean Dănuţ şi maistru militar Gheporge Dupţa, apoi Doru Miclea şi Ovidiu Păiuş, iar tânărul Andrei Safaleru a fost împuşcat mortal, ciuruit cu 17 gloanţe, în vreme ce basculanta RABA s-a răsturnat de pe pod pe porţiunea dintre râul Mureş şi intrarea în Ştrandul „Neptum”. Iată cum descrie această tragedie supravieţuitorul Ovidiu Păiuş: ”După ce am trecut de jumătatea Podului „Decebal” s-a început să se tragă bestial asupra noastră. Parbrizul camionului a fost dintr-o dată dezintegrat, fiind împroşcaţi cu mii de cioburi de sticlă, care mi-au intrat în gură, nas şi urechi, simţind însă o durere mai mare în palma stângă. Ulterior aveam să aflu că un glonţ „dum-dum” a explodat lângă capul meu! Norocul meu a fost că în clipa respectivă palmele mâinilor îmi acopereau faţa, schijele intrând în mâna stângă. Atât eu cât şi Andrei Safaleru ne-am lăsat pe spate, între scaune. Am deschis ochii, eram speriat că am orbit. Am reuşit să-l văd pe şoferul Ciumedean Dănuţ căzut peste volan, curgându-i sângele din gură. Mai târziu am aflat că un glonţ ieşit prin gură, i-a rupt patru dinţi. Speriat mi-am întors capul în cealată parte, tocmai când mandibula lui Doru Miclea a fost străpunsă de un glonţ. Dintr-o dată mandibula „i-a sărit” câţiva centimetri în faţă şi un şuvoi de sânge i-a ţâşnit pe gură! Atunci Andrei Safaleru a făcut o greşeală capitală, s-a ridicat în fund, după care s-a aruncat pe burtă. În noua sa poziţie l-au străpuns 17 gloanţe! Unul i-a intrat în plămân, iar restul, până la 17 gloanţe, în bazin şi în rinichi! Tot atunci, un glonţ „dum-dum” m-a lovit în laba piciorului. În momentul exploziei, adidasul mi-a fost smuls din picior! Apoi cabina basculantei s-a rabatat înainte şi am căzut de pe pod între malul râului Mureş şi intrarea în Ştrand! După circa 40 – 50 de minute am fost adunaţi de militarii care au inspectat zona, să vadă pe cine au împuşcat!” („Întrebătorul din Agora”, vol.I, p. 268 – 278).

Tragediile au continuat toată noaptea la Podul „Decebal”. O autosanitară de la UM. 01380, după ce a transportat la Spitalul judeţean o angajată civil căreia i s-a făcut râu în UM Cetate, la întoarcere nu a mai fost recunoscută de militarii care alcătuiau „ambuscada” de la Podul „Decebal” şi au deschis un foc necruţător asupra ei. Autosanitara a avut aceeaşi soartă ca basculanta RABA, fiind ciuruită de gloanţe. În urma focului şoferul autosanitarei – soldatul Adrian Victor Puşcău – a fost împuşcat mortal, iar medicul, mr. dr. Aurel Chiş, a fost rănit cu un glonţ în picior. De asemenea a fost rănit şi cpt. Prodan Liviu, care se afla în autosanitară alături de medic.

Tot în acea noapte fatală de 22 spre 23 decembrie 1989, cetăţeanul maghiar Toth Şandor, care a venit în România din Ungaria cu un convoi cu autocamioane, pline cu ajutoare (alimente şi medicamente) la Spitalul din Arad, după ce a descărcat a fost solicitat să facă un transport până în Cetate. A fost de acord, dar la apropierea de podul de peste Mureş a fost întâmpinat cu foc de către militarii care apărau UM. Cetate, fiind împuşcat mortal.

În cursul nopţii telefoanele Unităţilor Militare au fost intoxicate cu informaţii false, cu zvonuri alarmante despre presupuse atacuri teroriste: că au aterizat trei elicoptere la Combinatul chimic, că vin „teroriştii” din Timişioara, că la Întreprinderea de strunguri miliţenii trag în oameni, că un tir cu nr.BH6729, plin cu „terorişti”, vine de la Oradea, că la Campingul din Aradul Nou sunt „terorişti” arabi.

Aceste zvonuri şi ştiri false au fost întărite cu acţiuni reale de diversiune. S-a executat foc real sau cu simulatoare de foc automat, sporadic sau succesiv, din locuri diferite. Astfel, s-a tras, ori s-a simulat tragerea asupra  sediului Consiliului din podul Palatului cultural, din clădirea Liceului sanitar, din turnul restaurantului „Mureşul”, ori dinspre parc şi faleza Mureşului. S-a observat foc la gura ţevii ce îşi schimba poziţia şi din UM Cetate. Apărea când pe faleza Mureşului, când în parcarea de la Hotel „Parc”, când pe str. Teiului, de lângă malul Mureşului. Iar în dispozitivul de apărare al UM.01380 Cetate a fost împuşcat mortal soldatul t.r. Almen Werner! „Cartea Revoluţiei Române – Decembrie’89”, p. 355 – 356).