The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

decembrie 1989 si gloante explozive: Details Matter. When Absence of Evidence is not necessarily Evidence of Absence.

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on September 13, 2011

Below a recent Internet discovery.  Many assume that the failure to mention the type of bullet with which someone was killed in December 1989 automatically means that they were killed with normal munitions, aka 7,62 mm standard ammunition used principally by the Army.  In fact, I have found this cannot be assumed.  Indeed, because many do not recognize how ammunition type is the key to much of the truth about December 1989, they simply never included it in write-ups or the details dropped out somewhere in the transmission of news (if it was ever mentioned to begin with).  Below the case of a 21 year old electrician Octavian Tintaru killed on 17 December 1989 in Timisoara, and of the 27 year old student Mioara Luiza Mirea killed on 21 December 1989 in Bucharest.  Both were apparently felled by exploding bullets (aka “dum-dum” bullets)

(of significant note here:  the examples below are merely from the repression prior to the fall of the Ceausescu regime on 22 December 1989)

Octavian suferise o operaţie laborioasă condusă de Dr. Lazăr Fulger. Din cauza gloanţelor explozive i-au fost distruse un rinichi, jumătate din ficat şi artera femurală. Nu a supravieţuit pentru că nu erau rezerve de sânge pentru transfuzie. Conform spuselor doctorului, ultimele lui cuvinte au fost “Da’ ce, asta-i viaţă?

http://asociatia17decembrie1989timisoara.wordpress.com/in-memoriam/

In memoriam

Ţintaru Octavian – Erou Martir 13.09.1968 – 17.12.1989

Octavian s-a născut în 13 septembrie 1968 la Drobeta-Turnu-Severin.Familia s-a mutat în Timişoara în 1978. A urmat cursurile liceului industrial de chimie “Azur” pe care l-a absolvit în 1988. Apoi vroia să urmeze Facultatea de Litere din Timişoara, pentru că îi plăcea să scrie romane şi versuri. In 2 septembrie 1989 s-a căsătorit. Dar în 17 decembrie 1989 a fost împuşcat alături de revoluţionarii ce se îndreptau înspre Prefectura Timiş.

Soţia lui Octavian povesteşte despre acele zile din Decembrie 1989

În noaptea de 16 spre 17 decembrie Octavian şi eu eram la prietenul nostru Ciprian, pe strada Eneas. În jurul orei 22:00 Daniela – o prietenă comună –  a venit din centru şi a bătut la geam. Ciprian a deschis şi am auzit-o spunând că în Timişoara e revoluţie. Octavian era sceptic în privinţa Danielei “Ţie întotdeauna ţi-au plăcut vorbele mari”!, dar şi cel mai entuziasmat. Daniela era transfigurată şi toţi, Octavian, Ciprian, Marieta şi cu mine, am înţeles că se întâmplă ceva în momentul în care am auzit strigătul ce străbătea prin noapte “JOS COMUNISMUL ! JOS CEAUŞESCU!”  Octavian a decis că trebuie să fie şi el acolo. Acolo unde se decide soarta noastră, a tuturor. A vrut să meargă la luptă. Dar când i-am spus că merg şi eu cu el, s-a răzgândit, i-a fost teamă pentru mine. A doua zi dimineaţa am plecat spre garsoniera noastră din Lipovei. Nu circula nici un mijloc de transport în comun, am mers pe jos. Cand am ajuns în Piaţa “Maria” am văzut urmele luptei din seara trecută. Era duminică 17 decembrie, am ajuns acasă şi Octavian spunea într-una “E un moment istoric!” “Trebuie să se întâmple!” “Nu mai putem trăi ca nişte şobolani!” După ce a mâncat s-a întins puţin pe pat cu privirea în tavan. Apoi s-a îmbrăcat să plece la serviciu (deşi era duminică, lucra în schimbul 2 la Spumotim, ca electrician). L-am condus până la uşă, el a deschis-o şi, din prag, cu mâna pe clanţă, mi-a spus “Şi să-mi fie ţărâna uşoară!”. Eu m-am cutremurat, i-am spus să nu vorbească aşa. Apoi mi-a spus că dacă nu ajunge el acasă, să-l caut la părinţii lui. Seara, pe la ora 20:00, vecinul de palier a bătut la uşa noastră să întrebe de Octavian. I-am spus că e la lucru “Păi el nu ştie că e Revoluţie? Au murit oameni!” mi-a spus vecinul. Am decis să plec la Spumotim să-l caut pe Octavian. Tramvaiele nu circulau, am mers din nou pe jos până la Spumotim. Am trecut prin Piaţa “Traian” unde toate magazinele erau devastate, volumele lui Ceauşescu erau un rug în mijlocul pieţei, iar câţiva tineri stăteau în jurul focului pe scaunele pliante scoase din magazine. Am ajuns la Spumotim şi am aflat că Octavian a ajuns la ora 14:00 când începea tura lui, dar a plecat în oraş cu cei care ieşeau atunci din tură. M-am dus la părinţii lui, care locuiau aproape de Complexul Studenţesc. Aici am aflat că Octavian fusese la ei pe la ora 17:00 sau 18:00, le-a povestit părinţilor despre ce se întâmplă în oraş, cum a scuipat înspre militarii din Piaţa Operei întrebându-i “VOI PE CINE APÃRAŢI?” şi mai apoi l-a luat de guler pe un barbat ce vandalizase magazinul de blănuri din centru,, iar mama lui, înfricoşată de ce ar putea să se întâmple, nu a vrut să-l mai lase să iasă din casă. Octavian i-a strigat că “ISTORIA NU SE FACE ÎN BUCÃTÃRIE! E MAI RÃU CA LA 1907 !’’ A plecat să se întâlnească cu grupul care trebuia să meargă la prefectură, dar atunci când au ajuns lângă Parcul Poporului, de pe Podul “Decebal” armata a primit ordin să tragă în plin. A tras.  Eu am vrut să plec să-l caut, dar mama lui mi-a spus că i-a promis lui Octavian că are grijă de mine şi nu m-a lăsat să ies din casă. A doua zi dimineaţa, 18 decembrie, am fost cu mama lui la spitalul Judeţean să întrebăm dacă Octavian e acolo. Nu ni s-a răspuns, ne-au zis sa revenim pe la prânz. Când ne-am întors nu mai aveam acces în spital pentru că era înconjurat de un cordon de militari. Au trecut zile chinuitoare de căutări şi aşteptări şi nu ştiam nimic despre Octavian. Nu era nici printre cei eliberaţi din arest, nu era nici la groapa comună unde am fost cu Coca, sora lui, să-l căutăm. Apoi am auzit de cei arşi la crematoriu şi speram cu toţii să nu fi fost printre ei, speram încă la posibilitatea să aflăm veşti despre el, poate era în alt oraş, cu alte grupuri de Revoluţionari. În data de 26 decembrie am fost cu prietenul lui Octavian, Cristi, să întrebăm de el la toate spitalele din oraş. Octavian nu era nicăieri. Seara târziu am ajuns la Spitalul Judeţean unde ni s-a spus să revenim dimineaţă când vom găsi o listă cu cei identificaţi şi poze cu cei neidentificaţi. Cristi a fost în dimineaţa de 27 decembrie la Spitalul Judeţean şi a văzut numele lui Octavian pe listă. L-a şi văzut. La morgă. Îndurerat şi transfigurat (după cum mi-a spus mama lui) Cristi s-a întors acasă şi m-a sunat să-mi spună că l-a găsit pe Octavian. Am plecat la sora lui Octavian la serviciu şi împreună cu ea ne-am dus la spital. Eu nu am avut puterea să intru cu Coca la morgă, am aşteptat-o într-un cabinet. Când s-a întors mi-a spus că intr-adevăr  e Octavian, că Octavian nu mai e. Cu certificatul de deces întocmit, urma ca în acea zi să fie dus împreună cu încă 7 victime, din care 5 erau neidentificate, la Cimitirul eroilor pentru inmormântare, fără ca familia să fie anunţată. Octavian suferise o operaţie laborioasă condusă de Dr. Lazăr Fulger. Din cauza gloanţelor explozive i-au fost distruse un rinichi, jumătate din ficat şi artera femurală. Nu a supravieţuit pentru că nu erau rezerve de sânge pentru transfuzie. Conform spuselor doctorului, ultimele lui cuvinte au fost “Da’ ce, asta-i viaţă?”

album_9-7.jpg

ŢÂNŢARU Teodor-Octavian, născut în 13.09.1968, domiciliat în Timişoara, Intrarea Surduc nr.4, a fost împuşcat în 17 decembrie 1989 şi aruncat în groapa comună din Cimitirul săracilor.

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/aeroi/docs/album_9.htm

Tintaru Teodor Octavian ( 460 )
Profesie: Electrician
Data nasteri: 13.09.1968
Locul nasterii: Timis
Calitate: Erou Martir
Data mortii: 17 decembrie 1989
Locul mortii: Timisoara, Podul Decebal
Cauza: Impuscat in torace
Vinovati:
Observatii: Cadavrul a fost aruncat in groapa comuna din Cimitirul Saracilor

http://www.portalulrevolutiei.ro/index.php?menu=1&jud=50

————————————————————————————————————–

Another such example:  the death of Moira Luiza Mirea on 21 December 1989 in University Square in Bucharest

album_5-18.jpg

MIREA Mioara-Luiza, născută în 26.07.1962, fiică de fost deţinut politic, studentă la Facultatea de Automatică an IV, a plecat în 21 decembrie 1989 spre Palat spunând acasă: “Ne întâlnim mai mulţi colegi de la Politehnică. Gata, îl terminăm!”, iar soţului, avea mai puţin de o lună de la căsătorie, i-a lăsat ultima scrisoare de dragoste: “Petrică, eu sunt acolo unde se află toţi românii, în faţa Sălii Dalles. Vino şi tu. Te aştept”. înserarea cobora peste uralele de bucurie din centrul Capitalei: “Ceauşescu, nu uita, a venit şi vremea tal”. Trecuse cu puţin peste ora 17.30. Câteva blindate vin în viteză şi masacrul a început odată cu intrarea camionului în mulţime, zdrobind zeci de oameni în faţa Sălii Dalles. Oasele şi craniile trozneau: “Eu am numărat vreo 25; am văzut patru de la USLA, câţiva elevi ofiţeri de la Băneasa şi restul civili, toţi izbiţi de camion. Unul fusese decapitat. Capul celui de la USLA se rostogolea pe jos în casca albă”, a spus Nica Leon care era în faţă. Mioara Mirea a sărit să-i ajute pe răniţi, strigând: “Nu fugiţi!”, şi în acelaşi timp un glonte a omorât-o.

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/aeroi/docs/album_5.htm

http://www.jurnalul.ro/special/special/de-la-securitate-la-sri-via-penitenciarul-aiud-504950.html

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: