[documentary evidence in support of the publication entitled: Bullets, Lies, and Videotape: The Amazing, Disappearing Counter-Revolution of December 1989, strictly personal research, not for reproduction without prior author authorization] SEE ALSO http://www.scribd.com/doc/52568421/ORWELLIAN (Submitted to CIA’s PRB July 2006, cleared without redactions September 2006)
According to former Prosecutor Voinea, he learned from an interrogation of Nicolae Ceausescu’s Interior Minister Tudor Postelnicu on Saturday 23 December 1989 about the incineration of the corpses of Timisoara demonstrators who had been killed by regime forces. He says the next day, he had already formed a team from the Prosecutor’s office and, without specifying, an exact date, seems to suggest that shortly after, he and his team went to the Cenusa Crematorium. The evening of the day he arrived there he claims to have arrested both Iosif Emilian (Zamfir), head of the cremation facility, and Gheorghe Ganciu, director for the administration of Bucharest cemeteries.
Atunci [Postelnicu] mi-a spus de morţii de la Timişoara, că au fost aduşi la Bucureşti la ordinal „trădătoarei” şi arşi la crematoriu. I-am luat declaraţia, i-am dat mandate de arestare şi l-am trimis în arestul Miliţiei Capitalei. Eram în ziua de 23 decembrie şi aflasem despre morţii de la Timişoara. Probabil eraţi primul şi singurul care ştia de morţii Timisoarei Da, probabil. A doua zi, când s-au făcut echipele la Procuratură, am arătat declaraţia unui coleg. Îmi era şi frică, toată lumea se întrebă unde sunt morţii. Am hotărât împreună să mergem la Crematoriu. Am luat şi un caporal cu arma de la Cătălin Voicu…. Câţi muncitori erau? Erau şapte ei şi cu femeia de serviciu, fiindcă şi pe ea au închis-o, opt. În seara aceea l-am arestat pe Iosif şi pe şeful său, unul Ganciu, care era şeful de la Administraţia Cimitirelor pe Capitală. Culmea, şi asta tot ofiţer de Securitate, colonel. Generalul Voinea: Lui Iliescu i s-a făcut rău când a văzut dovezile | VIDEO > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/generalul-voinea-lui-iliescu-i-s-a-facut-rau-cand-a-vazut-dovezile-video-1016836.html#ixzz2WJCmdVlL
In court in March 1990 (see below), however, Iosif Emilian testified that “between 20 December 1989 and 10 January 1990, no one questioned me in relation to the operation to burn the corpses.” Instead, he claimed that on 10 January 1990 he gave his first statement as a witness, on the 11th his residence was searched, on the 12th men from the Prosecutor’s office came and photographed the exterior and interior of the crematorium, and only on 13 January 1990 did he turn himself in at the General Prosecutor’s office and he was presented with a warrant for his arrest.
In court in March 1990 (see below), Gheorghe Ganciu testified that on 29-30 December 1989, he attempted to get in touch with General Jean Moldoveanu (new head of the police), and that on 7 January 1990, he was received by Moldoveanu and gave him a written report.
(Iosef Emilian-Zamfir’s statement of 10 January 1990 seems to corroborate what Ganciu said in court in March)
Moreover, in a statement from 21 January 1990 (see below), Marin Gostin tells a very different story of how officials in Bucharest found out on 22-23 December 1989 about the events at the Cenusa Crematorium, and it in no way involves Voinea and Postelnicu…
Petre Moraru, locțiitor al șefului IGM, who was found hanged in the jail’s toilet on 31 January 1990, suggested in his statements prior to his death that indeed on 23-24 December 1989 he had sought out the new Defense Minister General Nicolae Militaru
Ion Baciu, șef al Direcției Economice din IGM, told a similar story regarding 23-24 December 1989, in keeping with the Marian Gostin and Petre Moraru claims, but he also came with a significant claim about whom else he saw on 20 December 1989 at Crematoriul Cenusa…
from Ion Baciu’s hearing 12 March 1990 http://www.banaterra.eu/romana/files/procesul_de_la_timisoara_volumul_II.pdf
Baciu’s courtroom testimony (no reference made to his 23 January 1990 handwritten testimony above) was discussed by Vasile Surcel in the following article:
——————————————————————
Generalul Dan Voinea continuă să facă destăinuiri incendiare despre dosarele Revoluţiei şi Mineriadei, demonstrând cum a fost împiedicat să le finalizeze
EVZ: Domnule general, cum aţi ajuns să instrumentaţi dosarele Revoluţiei? De ce dumneavoastră şi nu altul?
Dan Voinea: Am făcut un fel de… „prestări de servicii” la Revoluţie! În 22 decembrie, când revoluţionarii au pătruns în CC, aceştia au găsit acolo demnitari de partid şi de stat. Postelnicu, Dincă şi alţii. Pe la ora 4 după masa cineva a dat un telefon la Procuratura Generală să vină un procuror ca să îi aresteze pe aceşti demnitari. Am fost desemnaţi noi, eu şi colegul meu Mircea Lubanovici. Probabil fiindcă eram cei mai tineri. Am plecat amândoi pe jos şi am ajuns la CC. Nu se mai putea intra pe poartă, era blocată, şi a trebuit să intrăm pe geam! Culmea era că tipul care organiza intrarea era chiar de la Miliţie. Îl ţineam minte fiindcă lucrasem cu el
Miliţian care trecuse de partea poporului, cum s-ar zice
Pe dracu, de partea poporului, nu au trecut niciodată de partea poporului… Dar ocupaseră tot spaţiul de acolo şi se ocupau de organizare. Cine intră, cine iese, cine rămâne în CC. Pe scări, erau unii care se ocupau de cei care aveau voie să meargă pe acolo.
Miliţianul ne-a prezentat şi am urcat pe acolo. Ne-au condus la etajul I, într- o cameră cu vestibul şi ne-au rugat să aşteptăm acolo. După un timp, a venit un revoluţionar cu o mitralieră atârnată de gât, însoţind un cetăţean. Mi-a spus că l-a adus pe Postelnicu. Dar acela nu era Postelnicu, ci o altă persoană! Abia a doua oară l-au nimerit şi l-au adus pe adevăratul Postelnicu.
Şi l-aţi arestat?
Pe 23, nu pe 22, fiindcă nu aveam la mine mandate de arestare. Atunci l-am audiat dar a început să se tragă şi Dan Iosif zbiera să nu aprindem ţigări că vom sări cu toţii în aer fiindcă erau scurgeri de gaze. Ţin minte că populaţia de sub balcon îi răspundea lui Iosif „Nu fumăm, nu fumăm, dar de-aicea nu plecăm!”
Cum a fost audierea lui Postelnicu?
Cu peripeţii. În primul rând, a doua zi când am venit la CC s-a tras în noi, ţin minte că mi-a căzut tencuiala în cap… La etajul I era un cadavru… Am parcurs culoarul principal în fugă cu gloanţele şuierând pe la urechi, că în filme. Când l-au adus pe Postelnicu l-am întrebat în primul rând cine trage. S-a jurat că nu sunt ai lui. Nu l-am crezut şi i-am spus că îl punem în geam.
Dacă nu se mai trăgea însemna că sunt ai lui, dacă se trăgea şi îl nimerea, însemna … că a avut dreptate! S-a agăţat de calorifer şi nu i-a mai dat drumul! A venit apoi un securist transpirat, cu arma mirosind a praf de puşcă, proaspăt folosită şi ne-a spus să îl întrebăm pe Postelnicu ce a adus din China. Abia atunci Postelnicu s-a liniştit şi a început să ne povestească.
Din „trădătorul” şi „trădătoarea” nu i-a scos pe soţii Ceauşescu. Toate declaraţiile lui sunt aşa. Atunci mi-a spus de morţii de la Timişoara, că au fost aduşi la Bucureşti la ordinal „trădătoarei” şi arşi la crematoriu. I-am luat declaraţia, i-am dat mandate de arestare şi l-am trimis în arestul Miliţiei Capitalei. Eram în ziua de 23 decembrie şi aflasem despre morţii de la Timişoara.
Probabil eraţi primul şi singurul care ştia de morţii Timisoarei
Da, probabil. A doua zi, când s-au făcut echipele la Procuratură, am arătat declaraţia unui coleg. Îmi era şi frică, toată lumea se întrebă unde sunt morţii. Am hotărât împreună să mergem la Crematoriu. Am luat şi un caporal cu arma de la Cătălin Voicu
Care Voicu? Parlamentarul?
Da, pe vremea aceea era căpitan la armată, la Transmisiuni parcă. S-a prezentat şi a zis că are sarcina să apere Procuratura. De cine, dracu ştia. Aşa a rămas el prieten cu procurorii. A fost un fel de gardă de corp pentru procurorul general Popovici şi apoi la Robu. Toţi care vroiau să intre la ei vorbeau cu Cătălin… Când era vorba de o arestare, ceva, el … trafica. Aşa a ajuns el în lumea asta…
Deci, Crematoriul…
Ne-am dus direct în biroul lui Iosif, şeful de acolo. Era doar o tipă acolo, secretară. Am găsit nişte dosare din care rezultă că directorul, Iosif ăsta, era ofiţer de securitate. Am mai găsit opt plicuri cu câte 2.000 de lei şi câte un angajament al fiecărui muncitor de la Crematoriul „Cenuşa” că nu va spune niciodată ce s-a întâmplat acolo, fiindcă era secret de stat. Am întrebat secretara cine mai era acolo, s-a schimbat la faţă şi mi-a spus că mai sunt doar muncitorii. I-am găsit închişi în camera unde sunt cuptoarele. Au stat acolo din data de 19 decembrie până în 27! Când am deschis uşa s-au luminat la faţă. Mi-au spus că au ars la două cuptoare supravegheaţi de Iosif şi de un alt ofiţer de la Securitate, unul Baciu.
Câte cadavre au ars?
Mi-au arătat, pentru fiecare mort trăseseră câte o linie, cu cuiul, pe perete. Erau 41 de linii…
Câţi muncitori erau?
Erau şapte ei şi cu femeia de serviciu, fiindcă şi pe ea au închis-o, opt. În seara aceea l-am arestat pe Iosif şi pe şeful său, unul Ganciu, care era şeful de la Administraţia Cimitirelor pe Capitală. Culmea, şi asta tot ofiţer de Securitate, colonel. De aceea primea ordine direct de la generalul Macri.
Era vreunul să nu fi fost ofiţer de Securitate?
Dracu ştie, vă daţi seama câţi or mai fi ars ăştia acolo şi nu ştie nimeni de ei… Am trimis dosarul finalizat la Timişoara. Au primit cu toţii condamnări, a fost primul meu dosar al Revoluţiei. Ciudat însă, o parte din cei implicaţi, cum au fost colonelul Moraru şi generalul Macri, au murit în arest.
Citiţi mai mult: Generalul Voinea: Lui Iliescu i s-a făcut rău când a văzut dovezile | VIDEO > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/generalul-voinea-lui-iliescu-i-s-a-facut-rau-cand-a-vazut-dovezile-video-1016836.html#ixzz2WJCmdVlL
EVZ.ro
——————————————————————–
http://dosarelerevolutiei.ro/volumul-203/
23.01.1990 Declaratie: Colonel Ion Baciu, șef al Direcției Economice din IGM,
(my thanks to researcher Mircea Munteanu, formerly of the CWIHP at the Woodrow Wilson Center, for helping me with the following transcription)
Pe 20.12.89 la orele 1010 la crematoriu a venit Lt. Col. Voinea Dan [[proc mil — procuror militar]] din D.P.M., pe care-l cunosc intrucit inainte de activare, a lucrat la Departmentul Securitatii Statului, directia cercetari penale.
Era imbracat civil, insotit de un procuror militar in uniforma. Au discutat cu o femeie, Geta, nu-i stiu numele care i-a spus: “[[Bine]] ca ati venit. Toata noaptea au ars aici si [[oamenilor]] le este teama.” Nu am auzit alte vorbe. Au discutat cu aceia femeie [[ca. –circa]] 15 minute dupa care au plecat.
Cred ca au fost trimisi acolo fie de Popovici, fie de Diaconescu, pentru a vedea cum decurge incinerarea.
Solicit sa fie audiati Popovici Nicolae, fost procuror general, Diaconescu Gh, adjunctul acestuia si cei doi procurori militari…
Iosif Emilian’s lawyer (in September 1991) indeed suggested the involvement of the Prosecutor General in giving the cremations legal cover/legitimacy, hence explaining the presence of Dan Voinea and his colleague at Crematoriul Cenusa on 20 December 1989 (he also references Geta on p. 725). This is from the seventh volume of “Procesul de la Timisoara” available on the banaterra site.
But my use of the term “Orwellian” in the title of this paper is not only designed to capture Voinea’s uncanny ability to make definitive statements that are demonstrably wrong, to argue that black is white and white is black—from his denial of the use of gunfire simulators in December 1989, to his claim that the only “lunetisti” who acted after 22 December were from the Army, to his denial of the existence of weapons and (especially “vidia”) bullets not in the arsenal of the Army, to his denial of the existence of “terrorists,” to his denial that any military unit was attacked during the events, to his denial of the role of foreigners in the events….
I use the term “Orwellian” here as much to describe the ease with which he has gotten and gets away with errors, misunderstandings, and falsehoods that could easily be challenged, if not combated by his interlocutors in the Romanian media and intelligentsia. For it is the fact that he has been able and is able to get away with all this that is truly “Orwellian” and that is indeed a tragedy for Romania’s citizens. The tragedy is thus less the predictable “supply side” of the post-authoritarian lie, than the enthusiastic consumption and appetite for it. This is why I believe, accurately I would argue, that “December 1989” long ago became more about post-Ceausescu Romania than about what happened in December 1989.
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 