—————————————————————————————————–

//

Vasile Avram a fost împuşcat pe 17 decembrie 1989, în Piaţa 700, după ce militarii de la Comisariatul de Stat au deschis focul asupra manifestanţilor. A murit în ziua de Crăciun. Pentru familia Avram, cea mai frumoasă sărbătoare a creştinătăţii s-a transformat într-o perioadă tristă cu remintiri şi comemorări.

Vasile Avram locuia în Cartierul Circumvalaţiunii. Împreună cu patru vecini au plecat spre Piaţa Operei, cu intenţia de a se alătura manifestanţilor de acolo. Între Spitalul Militar şi Spitalul Dermato-veneric se afla un cordon de militari, iar în faţa lor revoluţionarii care doreau să ajungă în centru, pe lângă Hotelul Timişoara. După numai o jumătatea de oră, unul dintre vecini a bătut la uşa Olimpiei Avram cu o veste groaznică. Vasile fusese împuşcat.

„Soldaţii care erau în faţă la Spitalul Militar au somat demonstranţii să nu înainteze spre centru. Vasile a fost împuşcat între Hotel Timişoara şi comisariatul de stat. A fost nimenerit de un glonţ, care i-a străpuns toate organelele principale, plămânii, ficatul şi rinichii. A fost un glonţ explozibil!”, a povestit Olimpia Avram.

Miliţia şi-a făcut “datoria”

În parcarea Hotelului Timişoara oamenii au fost bătuţi cu sălbăticie de miliţieni şi s-au făcut arestări. Miliţia a acţionat cu trei maşini ARO şi două dube albastre. Miliţienii controlau curţile şi casele de pe străzile Brediceanu şi 16 Februarie. Oamenii găsiţi în casele scărilor erau ridicaţi. Prietenii l-au luat pe Vasile şi l-au dus la Clinicile Noi (actualul Spital Municipal), unde medicii l-au operat. Chiar în aceea seară, soţia, neamurile şi colegii s-au dus să doneze sânge.

Starea lui Vasile Avram era foarte gravă! Se afla în comă. „Pe parcurs şi-a revenit şi chiar am vorbit cu el. Ne-a povestit cum a fost somat, cum au tras. Spunea că erau militari în termen. În mulţime a remarcat o persoană în civil, care l-a fixat în ochi. A şi vrut să se întoarcă înapoi, dar era prea târziu. S-a deschis focul”, a mai declarat soţia revoluţionarului.

A murit de Crăciun

După patru zile de perfuzii, Vasile Avram şi-a revenit. A vorbit cu toţi cei care l-au vizitat. „La spital era agitaţie mare, veneau securiştii şi întrebau de aparţinători. Eu m-am ascuns de fiecare dată. Nu ştiam ce se va întâmpla cu noi. Ne era foarte frică. După ce i-au scos perfuziile, i s-a făcut din nou rău”, a mai spus Olimpia Avram. Pe 24 decembrie, de Crăciun, Vasile Avram a murit. „A urmat o suferinţă de nedescris. De atunci, nimic nu a mai fost la fel pentru noi. Nimic nu s-a schimbat după 20 de ani”, a mai spus Olimpia Avram.

Fata ei, Camelia, care avea 13 ani la Revoluţie, sătulă de atâta suferinţă a decis să plece din ţară. Aceasta locuieşte în Canada. „Dacă trăia tata, fata nu pleca din ţară. Îşi iubea enorm tatăl. O ducea peste tot. Din 1989, copilăria ei s-a terminat!”, spune Olimpia Avram.

„Niciodată nu am mai avut un Crăciun fericit”

Pentru familia Avram, Crăciunul, sărbătoarea care este aşteptată cu speranţe şi bucurii, vine cu tristeţe. „Ce e mai trist că a murit de Crăciun. Când toată lumea se bucură, pentru familia noastră atunci s-a terminat totul. În fiecare an, în această perioadă încep reamintirile. Pe 17 decembrie colivă, de Crăciun, când a murit, iară suferinţă, revin toate amintirile.

Niciodată nu am mai putut avea un Crăciun fericit! Era cea mai frumoasă sărbătoare însă în 89 s-a rupt totul. Şi mai mare durere este că a murit chiar degeaba! Ne ignoră toţi!”, a mai declarat Olimpia Avram.O altă mare durere a femeii este faptul că au fost uitaţi.

Revoluţia de pe strada Circumvalaţiunii

Când s-a spart buboiul, timişorenii nu mai puteau să ste în case şi au ieşit în număr mare în toate zonele oraşului. Una din punctele ferbinţi a fost intersecţia bulevardului Circumvalaţiunii cu strada Gheorghe Lazăr. Pe alocuri se puteau vedea camioane militare. Soldaţii nu i-au putut însă opri pe cei aproximativ 2.000 de oameni. Lumea se îndrepta spre Piaţa Dacia.

În drumul spre Calea Torontalului, manifestanţii au fost întâmpinaţi de trupele de la Miliţie, care erau echipate cu arme, scuturi şi căşti. Aici a avut loc o adevărată bătălie în care forţele de ordine au folosit paturi de armă şi baionetele. Mulţimea a răspuns cu pietre, crengi rupte din copaci şi bucăţi de lemn. Apar transpotoarele blindate şi patrulele de câini şi se fac arestări masive.

—————————————————————————————————–

UCIS PE TREPTELE CATEDRALEI
Acestea sunt ultimele informaţii certe pe care le-a mai aflat doamna Stanciu despre soţul ei. În rest… doar zvonuri. Ceva mai târziu, către sfârşitul lunii decembrie 1989 i s-a spus că el a ar fi fost împuşcat pe treptele catedralei din oraş. Că ar fi fost lovit în zona toracică de un glonţ exploziv care l-ar fi făcut ţăndări pe-dinăuntru. Dar nici măcar trupul nu i l-a mai găsit vreodată.Vasile Surcel 9 decembrie 1989 Jurnalul National

—————————————————————————————————–

(Cel mai putin) Cinci cazuri de folosire ale gloantelor dum-dum in decembrie 1989 la Timisoara:

unul dupa 22 decembrie, alti patru inainte.  Iata aici:

1) Cacoceanu Iosef (66 de ani, pensionar), 23 decembrie 1989

“Margareta Cacoveanu (59 de ani) a relatat ca sotul ei a fost impuscat, cu gloante dum-dum, dintr-o “Dacie” rosie fara numar de inmatriculare.”

(Iosif Costinas, “PROCESUL TITRATILOR [e vorba de Procesul de la Timisoara]:  ‘DE CE V-A TREBUIT REVOLUTIE?…’,” Orizont (Timisoara), nr. 42 (20 octombrie 1990), p. 5)

(aflam din paginile lui Marius Mioc ca “Era in 23 decembrie dimineata. Ceausescu fugise iar Cacoceanu Iosef (nascut in 11 martie 1923 la Cacot – jud. Mehedinti, pensionar, fost plutonier de militie, 4 copii) a hotarit sa mearga in Centru. Sotia, Cacoceanu Margareta (nascuta in 1 mai 1931 la Cacot, pensionara) i-a zis sa nu plece ca la radio s-a anuntat ca in oras se trage, dar el n-a ascultat. Peste 10 minute doamna Cacoceanu a fost anuntata ca sotul ei a fost impuscat in Piata Traian. Dus la spitalul judetean, a raposat in 25 decembrie.”  Marius Mioc \”Destine frinte\”

2) Farcau Mariana Rodica, 17 decembrie 1989

—La podul Decebal, intre pod si parc, erau militari in uniforma verde. Printre ei si unii mai in virsta, imbracati civil. In spate se vedea si un camion. Cind ne-am aproiat de ei, strigind “Armata e cu noi!” si alte lozinci, ne-am pomenit cu o ploaie de gloante (fara somatie). In momentul acela am simtit o durere puternica si am cazut. Fusesem atinsa de doua gloante (unul exploziv).Asta nu-i moarta! Hai s-o luam!

Farcau Mariana Rodica

nascuta in 9 ianuarie 1962 la Supur (jud. Satu Mare), lucratoare comerciala la ICSMA (1989), acum pensionata cu grad 2 de invaliditate, impuscata in umarul drept si spate

Simbata 16 decembrie pe la ora 19 fiind la sensul giratoriu de pe bd. Parvan am vazut grupuri de 2-3 persoane (militieni si securisti). In grupurile acestea am recunoscut pe Radulescu si pe Valentin Mioc, angajati ai Ministerului de Interne. Ii stiam fiindca lucrasem la un magazin din apropierea militiei, unde veneau si multi militieni.

Am plecat spre Piata Maria. La podul Mihai Viteazul am intilnit vreo 20 de manifestanti. Citiva au plecat spre caminele studentesti. Eu, cu alte 7 persoane am luat-o spre prefectura, pe la primarie, Modex, Muzeu, parcul din spatele magazinului Bega. Pe drum chemam oamenii sa ni se alature. La statia de tramvai de la Continental am stat dupa doua tramvaie, rugind calatorii sa vina cu noi.

Am ajuns la prefectura. S-au adunat tot mai multi oameni si am oprit tramvaiele. Au venit doua masini de militie si ne-au spus sa plecam. N-am vrut si atunci au cerut ajutoare. Au venit doua masini de pompieri care stropeau cu apa, incercind sa ne impinga spre Parcul Copiilor (Pionierilor). Militari in termen in uniforme albastre impreuna cu militienii, faceau arestari.

Am fugit, sarind gardul de la Parcul Pionierilor, apoi am luat-o pe Pestalozzi spre Fabrica de Bere. Aici am luat tramvaiul spre casa. In tramvai m-am razgindit si m-am intors la prefectura. Aici inca erau manifestanti (destul de multi, de ordinul zecilor). Vedeam cum militienii inhatau cite un demonstrant si il bagau intr-o duba.

Am plecat spre Piata Maria, cu ceilalti manifestanti care mai ramasesera la prefectura. Ajungind la Posta Mare, m-am gindit ca miine trebuie sa merg la serviciu si am plecat acasa. Ramaseseram putini si multi s-au descurajat plecind spre casele lor, cum am facut si eu.

Noaptea n-am putut sa dorm, am povestit la toti veciniice a fost in oras. La ora 4 am plecat spre servici.

La magazinul unde lucram, in dimineata aceea (17 decembrie) clientii (studentii din Complex) povesteau alarmati ca in complex sint multi politai care vor sa-i impiedice pe studenti sa iasa din camine. In jurul orei 11 prin zona au inceput sa patruleze tancuri.

Am fost cautata la telefon de o persoana care mi-a zis, fara sa se prezinte: “daca dumneavoastra sinteti Mariana Farcau mergeti imediat la sediul Politiei din Salajan, unde fratele si sora dv. care au fost arestati aseara urmeaza sa fie impuscati in urmatoarele ore”, apoi a inchis telefonul.

M-am gindit ca poate e o provocare, ca sa ma atraga la ei. Si inainte, militia si securitatea imi propusesera sa lucrez pentru ei, dar refuzasem. Am sunat la cumnata si am aflat ca intr-adevar fratele si sora mea nu s-au mai intors de o zi.

Am plecat cu masina. La posta era multa lume si cordoane de militari nu lasau lumea sa treaca. Cineva mi-a lovit parbrizul cu o umbrela si mi-a zis: “Coboara din masina si vino cu noi”. Am coborit si am spus celor adunati de situatia fratelui si a sorei mele. Ne-am adunat mai multi cu gindul sa mergem la militie sa eliberam arestatii, dar nu puteam trece din cauza soldatilor. Am plecat spre primarie ca sa mai adunam lume si de acolo. Intre primarie si cinema Capitol era cordon de militari. In fata cordonului manifestantii cintau Hora Unirii si scandau: “O vrem pe Doina Cornea!”. Grupuri de oameni erau si pe scarile Catedralei si imprastiati prin piata.

Am mers spre Opera. M-am suit pe postamentul pasajului subteran uitindu-ma dupa o colega (era intre orele 13-14). Cind am coborit am vazut un om imbracat cu vesta maro cazind, la coltul catre strada Alba Iulia. Cineva a zis: “l-au impuscat!”. Eu n-am auzit impuscatura. Altcineva a spus, uitindu-se catre Lacto Bar: “Adapostiti-va! Se trage cu amortizor si luneta!”. Cineva l-a luat pe om, si am vazut ca avea singe pe camasa. Am fugit spre Muzeu, dar apoi m-am intors in piata. La libraria Eminescu, in strada, ardeau cartile lui Ceausescu. Se spargea magazinul de blanuri si o alimentara.

Eu ii cautam pe cei din grupul cu care venisem, ca sa merg cu ei la Militie. Am format un grup de vreo 100 de persoane. Cum strada de pe linga primarie era blocata am mers pe podul Mihai Viteazul, iar apoi, pe Bd. P<rvan, in Complexul Studentesc. Voiam sa luam studenti sa vina cu noi la politie. Aveam si un drapel cu noi, cu stema spintecata, pe care il luaseram de la primarie. Stiam ca podul Decebal e blocat.

In Complex doua camine erau inchise cu lacate. Unii studenti au sarit pe geam de la etajul 1.

Cind coloana a ajuns la intersectia cu str. Pestalozzi 5-6 barbati bine imbracati, solizi, cred ca securisti, au incercat sa disperseze coloana spunindu-ne sa ne intoarcem in centru, unde se trage in oameni, si sa nu mergem la politie ca se va trage in noi. Vreo 10 minute am stat acolo, nu stiam ce sa facem. O parte s-au intors spre Centru. Eu atunci am luat drapelul si am mers spre podul Decebal ca sa-i conving pe oameni sa mearga la politie. La inceput nu m-au urmat decit 10-15 persoane, dar dupa ce am inceput sa scandam a venit toata coloana. Am dat altcuiva drapelul. Intentionam ca, daca se trage, sa trec Bega pe la pasarela cu alti citiva si sa mergem totusi la politie. Era seara, dar inca nu se intunecase complet.

La podul Decebal, intre pod si parc, erau militari in uniforma verde. Printre ei si unii mai in virsta, imbracati civil. In spate se vedea si un camion. Cind ne-am aproiat de ei, strigind “Armata e cu noi!” si alte lozinci, ne-am pomenit cu o ploaie de gloante (fara somatie). In momentul acela am simtit o durere puternica si am cazut. Fusesem atinsa de doua gloante (unul exploziv). Am facut pipi pe mine si am vazut parca niste stele si oameni luind-o la fuga. Dupa ce rafalele au incetat cei care se aruncasera la pamint s-au ridicat si unii plecau. Am strigat: “Luati-ma si pe mine!”. Cineva a zis: “Uite, asta nu-i moarta! Hai s-o luam!”. Altul zice: “Bine, dar e grea!”. M-au legat cu fularul si vorbeau intre ei sa aduca o masina. Eu am scos cheile de la masina si le-am dat, spunind ca am masina in parcarea de la Terma l (unde o dusesem intre timp). Apoi mi-am pierdut cunostiinta si m-am trezit la spital.

Doctorii de la spital spuneau ca trebuie sa-mi amputeze mina. Eu am refuzat. Dupa revolutie am fost trimisa la tratament in Franta, unde mi s-a adaptat o proteza metalica la umar, scapind astfel de amputare.

6 octombrie 1995

Mioc: Farcau

3) Adrian Kali, 17 decembrie 1989

Rănit în Revoluţie, cu gloanţe adevărate

Deşi este proprietarul celei mai numeroase armate paşnice din România, Adrian Kali a fost împuşcat de două ori. Întâi cu un glonte exploziv, aşa-numitele dum-dum, apoi cu un glonte de 7,62. Asta s-a întâmplat în timpul Revoluţiei din 1989, în 17 decembrie, pe Podul Decebal. În 15 decembrie, a plecat de la lucru şi s-a oprit în faţa locuinţei lui Tökes. „Veneau câte doi în civil şi-l ridicau pe câte unul. Aşa, scurt”. La o „ridicare” din asta, a intervenit Ştefan Iordănescu, care s-a recomandat „regizor şomer”, când securistul care arestase un tânăr i-a cerut să se legitimeze. I-a tras un cap în gură securistului, Kali l-a lovit şi el, apoi coloana a trecut efectiv peste băieţii cu ochi albaştri. În 17 decembrie, Adrian Kali a fost împuşcat. La Urgenţele Spitalului Judeţean a ajuns cu o Dacie încărcată cu… carne de porc. Transferat la Spitalul de Cardiologie de la Pădurea Verde, a fost de două ori operat pe viu.
Glontele îl mai are şi acum. Cele 40 de milioane de lei pe care le-a primit ca rănit în Revoluţie le-a pus la bancă, oricând gata să le dea înapoi. Aşa că eroul Adrian Kali trăieşte, ca un om obişnuit, din salariul de profesor de istorie. Un profesor neobişnuit. „Important e ca soldaţii şi războaiele să stea la locul lor: în cutiile mele de carton, nu în lumea reală”.

Adrian Kali

4) Danut Gavra

“Mi-au dat o proteza si pe urma mi-au taiat pensia de invalid”
“Pentru cei care gandesc cu stomacul, nu a meritat sa lupti in ’89”, iti spune Danut Gavra, care a ramas, dupa acel sangeros decembrie, aproape fara tot piciorul stang. Avea atunci 24 de ani si, dupa cum isi aduce aminte, “speram ca daca pica Ceausescu, a doua zi va fi ca in America”. A fost in strada inca din 15 decembrie ’89, cand dupa serviciu s-a dus la casa lui Tokes. Istoria vrea sa scoata data de 15 decembrie. Vrea sa uitam de dimensiunea spirituala. Daca nu era acel 15, nu era nici 16, nici 22 decembrie. Desi infirm, barbatul, trecut de prima tinerete, traieste si acum clipele care i-au schimbat viata. Strange din pumni si scandeaza lozincile din ’89: “Vrem libertate”; “Vrem alegeri libere”; “Vrem faina si malai si pe regele Mihai”. A fost impuscat printre primii, la Podul Decebal din Timisoara, in seara zilei de 16. “Cand a aruncat unul din dreapta tigara jos, soldatii din cordon au inceput sa traga fara somatie. Cand am vrut sa ma intorc, un glont m-a nimerit in piciorul stang. De la genunchi si pana la talpa toata carnea era macinata pe dinauntru. Au tras cu dum-dum“.

http://www.adevarul.ro/articole/2002/medalia-uitarii.html

http://www.bbc.co.uk/romanian/forum/story/2006/12/061218_raport_comisie_comunism .shtml.

5)  TRAIAN POP TRAIAN

Batalia din Piata Libertatii (orele 16:00-17:30)

Multimea ajunsa in Piata Libertatii, se lupta in continuare cu blindatele. Se rastoarna si se aprinde o masina Dacia albastra langa Restaurantul Banloc. Se sparg geamurile cladirilor, se da foc cabinei de dispecerat a intreprinderii de transporturi locale din centrul pietei. Este spart magazinul de Consignatie. Dupa o informatie publicata (Traian Pop Traian, in ziarul Timisoara, I, 2 din 24.01.1990), doi civili bine imbracati arunca cu sticle incendiare in cladirea garnizoanei si deschid focul cu arme incarcate cu gloante explozive impotriva civililor si a soldatilor din armata regulata. Cad sub gloante doi civili si patru militari. Se inregistreaza raniti si alti morti. Alti participanti afirma ca, initial, s-au folosit gloante oarbe si de cauciuc iar, ulterior gloante adevarate. Consideram ca este de competenta organelor de ancheta legal constituite in noua republica Romania, sa stabileasca numarul victimelor in toata infruntarea ce a avut loc la Timisoara vreme de mai bine de o saptamana. Multimea din Piata Libertatii se retrage spre Opera, Piata Unirii si Piata “700”.

6) Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian

Barzeanu Atanasie, 65 anit, medic primar, doctor in stiinte, chirurg, Spitalul Judetean Timisoara

“…sintem deci in 18 decembrie…Pe la orele doua si patruzeci, cind inchideam o operatie–Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian, dintr-un ARO [!], pacienta prezentindu-se o echimoza cu distrugerea tesuturilor (plaga in diametru de 15 centimetri), a tesuturilor din regiunea epigastrica, inclusiv a muschilor drepti abdominali, cu ruptura a colonului ascendent transvers si a jejuno-ileonului, fiind in stare de soc grav traumatic, hemoragic–, fara sa-mi poti explica nici macar acum cu ce fel de gloante a putut fi lovita, pentru ca nu am identificat nici orificiul de iesire si nici pe cel de intrare, a venit o asistenta de la Chirurgie I, care mi-a spus sa merg la domnul Ignat.”

Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gura, (Editura Facla 1990), pp. 133-134.

————————————————————————————————————————————————–

Armata nu neaga existenta gloantelor dum-dum…

“O lupta cu fortele raului,” Orizont (Timisoara), nr. 5 (2 februarie 1990), p. 5.

Iosif Costinas: Care este opinia ta despre felul cum au actionat securistii-teroristi?

Lt. Col. Petre Ghinea: Spre deosebire de militarii nostri, ei au fost foarte bine pregatiti pentru lupta in oras. Dispuneau de armament modern, special (inclusiv simulatoare de foc). De pilda, la automatele lor rabatabile, cu gloante videa [vidia] sau gloante explozive [dum-dum], nu se putea vedea flacara la gura tevii….

“Ion Coman era mana dreapta a lui Ceausescu si avea in subordine armata, Ministerul de Interne si justitia. Totodata, Vasile Milea, generalul Guse si Ilie Ceausescu erau singurii care aveau dreptul sa dea ordin sa se traga”, a spus Chitac. Contrar afirmatiilor partilor civile implicate in dosar, care spun ca s-a tras in ei cu cartuse de tip “dum -dum“, generalul a negat ca in dotarea Ministerului Apararii Nationale (MApN) s-ar fi aflat munitie de acest tip, dar a sustinut ca nu are cunostinta care era dotarea Ministerului de Interne.

Chitac: M.I. si dum-dum

———————————————————————————————

…oficial, Ministerul de Interne nu crede in existenta gloantelor dum-dum…

Radu Ciobotea:  Cu ce arme s-a tras in decembrie?

col. Stefan Demeter (sef al birou de servicii si inzestrare al (atunci) Inspectoratului judetean al M.I.):

“Dupa munitia folosita si zgomotele auzite in oras, rezulta clar ca pina in seara de 22 decembrie s-a tras cu pistoale mitraliera model 1963, de 7,62.  Nu s-a folosit munitia “Dum-Dum” cu virf exploziv, interzisa de Tribunalul de Haga.  Din 1989 si armamentul “Stecikin” car folosea munitie de 9 mm scurt a fost retras din toate inspectoratele judetene ale M.I.  S-a vorbit mult despre gloante vidia.  Motivul e simplu:  materialul vidia e foarte casant si ar distruge teava armei.  Este, deci, pe cit de inutil, pe atit de scump.  “Exemplele” prezentate ca “gloante vidia” erau, de fapt, miezuri de otel ale gloantelor de 7,62.”

Radu Ciobotea, “M.I.–Martor Incomod,” Flacara, nr. 33, 14 august 1991, pp. 4-5.

———————————————————————————————————

neoficial, totusi, citiva fosti securisti vorbesc altfel…

Roland Vasilevici (fost securist, Dir I, judetul Timis, secte religioase):

“Cartusele celor din U.S.L.A. erau speciale si la lovirea tintelor provocau noi explozii.”

Puspoki F., “Piramida Umbrelor (III),” Orizont, nr. 11 (16 martie 1990), p. 4.

si in Roland Vasilevici, Piramida Umbrelor (editura de vest, 1991), p. 61:

“Cei din U.S.L.A. si unii studenti straini, alaturati lor, trageau cu niste cartuse speciale, care, la lovirea tintei, provocau noi explozii.”

Dezvaluiri despre implicarea USLA in evenimentele din Decembrie ‘89

Un tanar care si-a facut stagiul militar in trupele USLA a declarat
corespondentului A.M. PRESS din Dolj: “Am fost la Timisoara si la Bucuresti in
Decembrie ‘89. Odata cu noi, militarii in termen, au fost dislocati si
profesionistii reangajati, care purau costume negre de camuflaj. Dispozitivele
antitero de militari in termen si profesionisti au primit munitie de razboi. La
Timisoara s-a tras in manifestanti de la distanta mica. Am vazut cum sareau creierii celor ciuruiti de gloante. Cred ca mascatii, folosind armamentul lor special, au tras cu
gloante explozive. In ianuarie 1990, toti militarii in termen din trupele USLA
au fost internati pentru dezintoxicare. Fusesaram drogati. Am fost lasati la
vatra cu cinci luni inainte de termen pentru a ne pierde urma. Nu-mi publicati
numele. Ma tem pentru mine si parintii mei. La antranamente si aplicatii eram
impartiti in “amici” si “inamici.” Mascatii erau “inamicii” pe care trebuia sa-i
descoperim si sa-i neutralizam. Cred ca mascatii au
fost acei teroristi.”

(Romania Libera, 28 Decembrie 1994, p. 3)