25:35 Ioan Bânciu begins discussing of his experience, and the death of his wife Leontina
26:33 An interesting admission others have made too: despite the well-known and well-deserved reputation of the Ceausescu regime for its repression, Bânciu claims that no one could believe when regime forces, including the Army, opened fire with real bullets, that they were generally surprised and that rumors had circulated according to which the Army did not have real bullets (my note: thus a situation where positive misinformation actually emboldened demonstrators and gave them optimism and hope beyond what they realistically would have had).
29:09 Soldiers allow them to proceed by the Cathedral, the cry “God exists!” rang out.
30:25 Bânciu talks about the area near the river/canal Bega where there were no houses, no institutions
31:03 Toward Decebal Bridge, all lights are off
31:34 Soldiers open fire without giving a warning.
32:30-33:05 An important discussion in which Bânciu says they were shot by hidden regime forces, not just soldiers but also probably of the “Securitate-police type”
Raportul medico-legal nr. 982/A din 18.12.1989 a fost întocmit pentru cadavrul neidentificat de sex feminin, cu numărul de ordine 10. Ca semn de violenţă este consemnată o plagă orificială anfractuoasă cu marginile de 2/2 cm, orificiu de intrare pe faţa posterioară a hemitoracelui stâng în 1/2 inferioară, fără a se putea decela orificiul de ieşire. S-a concluzionat că moartea violentă s-a datorat hemoragiei interne şi externe consecutivă leziunii de organe interne, prin proiectil de armă de foc, tragerea fiind efectuată de la distanţă dinapoi înainte. În baza portretului vorbit, consemnat în raport, a obiectelor de îmbrăcăminte şi a leziunii de violenţă prin împuşcare, victima Bânciu Leontina a fost identificată de soţul ei. Acesta a fost martor ocular al împuşcării soţiei sale la Podul Decebal din Timişoara în seara zilei de 17 decembrie 1989, şi a putut da relaţii cu privire la faptul că soţia sa a fost împuşcată, în spate. Personal a transportat-o la Spitalul Judeţean Timiş. Bânciu Ioan a relatat:
“Văzând că începe să se tragă, noi, eu cu soţia am intenţionat să ne salvăm şi să fugim spre gardul Parcului Tineretului. În acel moment, soţia mea a fost împuşcată în spate, mai sus de coapsa stângă. Am luat măsuri şi am transportat-o pe soţia mea cu un autoturism proprietate personală la Spitalul Judeţean, unde când am ajuns un medic mi-a spus că soţia a decedat. Am lăsat-o pe soţia mea decedată la spital şi apoi am plecat acasă la copii. A doua zi, când am revenit nu am mai fost lăsat nici să intru în spital şi nici să văd cadavrul soţiei. De atunci până în prezent nu am mai văzut cadavrul soţiei şi acesta nu mi-a fost eliberat.[10]
Pentru cadavrul neidentificat de sex feminin, cu numărul de ordine 42 a fost întocmit raportul medico-legal nr. 1014/A din 18.12.1989. Sunt prezentate leziunile de violenţă, respectiv frontal în stâng orificiu rotund pergamentat de circa 7 mm (orificiu intrare) şi plagă occipitală cu multiple eschile şi hernie de substanţă cerebrală (orificiu ieşire). S-a concluzionat că moartea s-a datorat unei plăgi împuşcate craniene. Plecând de la descrierea fizică şi a obiectelor de îmbrăcăminte precum şi a leziunilor de violenţă descrise de martorii oculari, Radu Daniela-Oxana a identificat cadavrul sorei sale Sava Angela-Elena. Aceasta a fost împuşcată mortal în aceleaşi împrejurări ca şi surorile Caceu, în seara de 17 decembrie 1989, în apropierea Catedralei.
“Pe certificatul medical de constatate a decesului soţiei scrie: plagă împuşcată torace, glonţ exploziv. Deci a explodat în inimă glonţul, iar Procuratura Militară, după declaraţiile care au fost, care le-am dat eu, mi-a dat alt certificat care zice că a fost în coloana de manifestanţi de la Podul Decebal din Timişoara şi a fost împuşcată în seara din 17 Decembrie.”)
Maria(na)Mişcov recounts the tragic death of her daughter, Miriana (above), between approximately 14:50 and 22:05. From 16:08 or so she talks about these military men definitely not being draftees because they were older, they had military vests, but no epaulets, and satchels or bags.
These “mystery men” are analyzed in the following posts, for example:
In the video available above, Doru Maries, President of the Asociatia 21 decembrie 1989, makes a series of extraordinary claims…
26:00-27:00 (min.) Maries claims the army executed a single battle plan from 17 December 1989 in Timisoara until sometime after the events of Targu Mures in mid-March 1990.
27:30-28:30 Maries claims the Army and the National Salvation Front bear all and singular responsibility for the bloodshed and death after the Ceausescus fled on 22 December 1989. The goal he claims was to protect those responsible for the bloody repression prior to 22 December in Timisoara, Bucharest, and elsewhere, including generals Stanculescu and Chitac.
30:00-33:45 Maries claims that Army General Nicolae Militaru in his televised address on the afternoon of 22 December 1989 in which he called on all forces of repression, including the Army, to “stop the massacre” (Opriti macelul!), in reality was saying, “unleash the massacre” (“dati drumul la macel,” according to Maries…). He repeats that the FSN and Army were responsible for all the bloodshed.
36:00-37:00 Maries claims Caramitru admits “we fired into our own people”
38:00-38:30 The replacement of Ceausescu with Iliescu, “a dictator with a communist,” per Securitate General Iulian Vlad, was a solution “imposed by Moscow,” according to Maries. He refers again to the sovietici at 42:00.
42:45 Maries claims Stanculescu asked to go to Timisoara to order the repression because he had done so in 1956
43:00-44:00 Maries focuses on all the bullets expended by the Army per their Jurnal de Lupta
44:00-46:00 Maries claims this was not just a “crime against humanity” but a “crime against culture” because of the intentional destruction of books and the organized theft of paintings “from all museums along Calea Victoriei.”
It is appropriate to compare Maries’ comments in the above video with his claims below.
DORU MARIES (13 iunie 1991, interviu luat de Angela Bacescu, revista Europa):
“Am citit aproape toate interviurile luate de dumneavoastra. Ati facut lumina prin interviul colectiv luat in penitenciarul din Timisoara prin care a fost demascata activitatea de tradare de tara a lui Laszlo Tokes.”
“Doamna Bacescu, dupa mirarea dumneavoastra ar rezulta ca Ceausescu ar fi avut dreptate: Agenturile straine…”
“Eu n-am sa-l regret niciodata pe Ceausescu. Singura calitate pe care i-o atribui este ca a fost UN MARE PATRIOT. A tinut la granite. Dar in schimb ne-a tinut in frig, foame, teroare, iar nevasta sa ne ura efectiv.”
“Eu sustin ca martor ocular ca [securistii] nu au tras. Ba, mai mult, si-au lasat armele si munitia. Acum inteleg de ce. Probabil ca aveau informatii ca gogorita cu “teroristii” o sa fie pusa in spinarea lor. Au fost bine informati. Nu s-au implicat in conflict, nu au tras. Altfel ar fi fost razboi civil, se omora frate cu frate.”
Doru Maries: Atite timp eu am avut acces la balconul Universitatii, vazind ca televiziunea nu arata nimic despre atrocitatiile facute de unguri in ARDEAL (eu sint ardelean) unde s-a desfiintat invatamintul in limba romana si au fost izgoniti romanii, nu arata cum domnul ministru Sora facea reforma invatamintului in timpul trimestrului 1 al anului 1990 (nicaieri in lume nu se face reforma invatamintului in timpul unui trimestru scolar), la televiziune nu se arata ce se intimpla cu granitele, cu furtul si scoaterea din tara a avutiei nationale, era normal ca eu sa vorbesc impotriva televiziune si a executivului care nu se luau nici o masura si despre care acum vorbiti si dumneavoastra de la revista Europa si alte reviste.
TEODOR MARIES:
“In primul rind in timpul lui Ceausescu nu erau arestati. Spun acestea pentru ca triplul spion Silviu Brucan, tradatorul neamului romanesc, Laszlo Tokes, si altii sint liberi, si ei sint liberi si acum, inseamna ca atunci tradau tara pusi de catre cei care acum nu-i trag la raspundere cind s-a confirmat vinovatia lor. In timpul lui Ceausescu daca faceai greva foamei in trei zile venea procurorul militar si rezolva problema. Dar asta nu-l scuza cu nimic pe Ceausescu.”
Angela Bacescu (ziarista revistei Europa): Erai manipulat de cineva, de ce ai facut in nenumarate rinduri afrimatia la microfonul din piata [Universitatii, intre aprilie si iunie 1990] ca securitatea este 80 la suta cu voi? La ce te refereai?
Doru Maries: Ma bucur pentru aceasta intrebare. Este afirmatia pentru care am fost mult controversat si boicotat, dar va explic acum. Eu nu consider intreaga securitate romana niste criminali cum au fost etichetati in evenimentele din decembrie 1989. Numarul celor vinovati este foarte restrins.
Angela Bacescu: Dorule, mai sus mi-ai precizat ca tu ai fost dezinformat. De unde aceasta informatie?
Doru Maries: Aceasta informatie si imagine mi-am format-o inca din data de 22 decembrie 1989 dupa discutia cu generalul Iulian Vlad in sediul fostului Comitet Central. Timpul a dovedit ca generalul Iulian Vlad nu si-a tinut in brate degeaba majoritate subalternilor.
…
Doru Maries: Nu, va intrec doamna in curaj pe dumneavoastra care cu orice prilej amintiti ca Brates si Stark incitau in 22 decembrie la omor deosebit de grav.
Angela Bacescu: Si ce–nu este adevarat?
Doru Maries: Ba da. Dar va este frica sa nu ramina nepedepsiti. Fiti linistita ca le vine rindul la fiecare.
Teodor Maries, martor pentru Generalul Iulian Vlad (Securitate)
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on November 22, 2014
(purely personal views, based on two decades of prior research and publication)
Oh, how Romanians and Romanianists love to invoke or allude to the televised claim in December 1989 that the water had been posioned in Sibiu!
It precipitates laughter: ah, the crude manipulation and naivete!
Predictably, this is a favorite of foreign sources on December 1989.
Romanian emigre Andrei Codrescu tells us in his November 1990 article in Harper’s (“Big Chills”) about the wild rumors of December 1989, that the water in Sibiu had allegedly been poisoned, but as he found out at his 25th anniversary high school reunion, he learned how all the rumors had been false: and the water in Sibiu, it was just fine! http://alina_stefanescu.typepad.com/files/big-chills-my-high-school-reunion-in-romania-by-andrei-codrescu-1.pdf
John Feffer in Shock Waves (1992) invokes Codrescu’s claims that, “Contrary to earlier reports, there were no mass killings, no poisoned water in Sibiu, no terrorists–only the manufacturing of a revolutionary smokescreen to conceal pre-planned machinations that resulted in the creation of the National Salvation Front.” (p. 207)
Peter Siani-Davies quotes BBC journalist John Simpson, who had heard similar stories concerning poisoned water during the Iranian revolution of 1979, as noting that “certain ideas appeal forcibly to the self-dramatizing mind of the revolutionary,” to which Siani-Davies adds:
“Indeed, in Romania the wild storytelling to a certain extent was just another consequence of the tumult of the revolution. However, the imagery may have served another purpose….Now, through the tales of horror, they [Romanians] were able to place the evil forces of that [Ceausescu] regime so far beyond the bounds of ‘normal’ society that they were effectively able to distance themselves from the demons of the past. There was also a sense in which it was necessary for the securitate to be so terrible: How else could the years of mute suffering under an enfeebled old tyrant such as Ceausescu be explained and condoned?” (Siani-Davies, The Romanian Revolution of December 1989, p. 160.)
Underlying all of these interpretations and explanations is the assumption that the water never was poisoned, that it was all a baseless rumor.
Surely, one assumes, the rumor has been run to ground…but the truth is, as with so many things about December 1989, it hasn’t…
report from Sibiu starts at approximately 2:20 (Tagesschau 27.12.1989)
In fact, there was a basis in reality for what Teodor Brates was saying on TV on the afternoon of 22 December 1989 as the following toxicology report by the Belgian Dr. Aubin Heyndrickx makes clear:
Romania
On December 21, 1989, people drinking from water tank #4 in Sibiu experienced headache, visual disturbances, loss of consciousness, vomiting, etc. These symptoms are all compatible with organophosphate poisoning. The analysis of the water (by gas chromatography) and the determination of the cholinesterase activity of the blood was done in the University of Cluj. The conclusion was that an organophosphate had been used. Atropine sulfate and toxogonin were advised.
As soon as the symptoms appeared among the population, water tank #4 was shut off, rinsed, and cleaned. The people received water from army trucks.
A few days later, there was a fight in Timisoara between the army and Securitate over the water tanks. Poisoning was feared, as had occurred in Sibiu. According to witnesses, the Securitate possesses “all possible chemical warfare agents.”
Toxicologist Aubin Heyndrickx supervised the chemical tests and interviewed the physicians at Central Hospital who treated the patients. From the tests and from the very high dose of atropine required to produce a response, he concluded that the tank was poisoned with sarin or VX (Report on the Humanitarian Mission to Romania, December 23-29, 1989, Laboratoria voor Toxicologie Criminalistiek, State University of Ghent).
Indeed, one can watch a brief discussion of the incident with Dr. Heyndrickx beginning at approximately the 40 second mark from an ITN broadcast of 27 December 1989
}T27128901 ROMANIA: SIBIU AFTER THE REVOLUTION: United Nations medical
27.12.89 relief team arrives in Sibiu with medical supplies and blood
TX to treat the people who were injured during the fight against
Securitate (secret police). Toxicologists have found evidence
that the security police poisoned the water supply. Injured
Securitate are being treated in hospitals alongside the people
they shot.
}T27128901 ROMANIA: SIBIU AFTER THE REVOLUTION: United Nations medical
27.12.89 relief team arrives in Sibiu with medical supplies and blood
TX to treat the ...
Duration: 00:01:44 |
Timecode – In: 00:00:00:00 Out: 00:01:44:00 |
Copyright: ITN / 3rd Party Copyright
I have found evidence of discussion of Heyndrickx and his toxicology report in the Hungarian press of the time, but significantly, to date, I have been unable to find discussion of it in the Romanian press!
Nepszabadsag, 30 December 1989, p. 3 citing a UPI dispatch, apparently P. Green, “French team confirms poison in water supply,” UPI, 29 December 1989.
Nagyszeben – ideggáz
Bukarest, 1989. december 29. péntek (UPI) – A Ceausescu-párti terrorosztagok ideggázt vegyítettek a romániai Nagyszeben víztárólóiba a forradalom első napjaiban – ezt egy francia-belga orvoscsoport egyik tagja mondotta el a UPI hírügynökség tudósítójának. Auvin Heyndrickx szerint a szennyezett ivóvíztól öten súlyos mérgezést szenvedtek.Mikor a felkelés vezetői felfedezték a szabotázst, azonnal
leengedték a mérgezett vizet a tárolóból – mondta a belga orvos, aki
az ,,Orvosok – határok nélkül,, nevű francia segélyszervezet
tagjaként utazott a városba. A toxikológus Heyndrickx
megállapította, hogy a vízkészletbe két súlyosan mérgező, folyékony
állapotú ideggázvegyületet öntöttek még december 20-án. Az orvos
elmondta azt is, hogy az eddig ismert öt sérült agykárosodást is
szenvedett a mérgektől. A megbetegedések ilyen viszonylag alacsony
számát a belga szakértő annnak tulajdonítja, hogy a víztárolóban a
mérgező anyagok szerencsére rendkívüli mértékben felhígultak.+++1989. december 29., péntek 07:57
It is thus with justification that in my dissertation in 1997 and in a reiteration of the dissertation views in 2007, I defended TVR personnel by pointing out the extent to which they went to intervene and inform the population when it was safe to drink the water again. (for a glimpse into the eternal “appreciation” I received for pointing out the latter, see http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/raport-final-cpadcr-iiccmer-si-revolutia-din-1989/)
In their discussion of the Romanian transition, Linz and Stepan note the “[r]umors of deliberately poisoned water supplies, of 10,000, 60,000, even 100,000 dead, filled the news channels and streets” and conclude that “disinformation played an important role in the events.”[45] They have in mind, however, the idea that this disinformation was disseminated in order to help the Front seize power. This, of course, echoes the dominant view on this theme. As we saw in the preceding chapter, both Securitate and opposition sources maintain that disinformation pervaded the December events, and they uniformly attribute it to the Front and the Front’s supporters at television, and, in some cases, to foreign actors such as the Soviet Union.
Yet there has been very little effort to investigate the context in which particular rumors originated and the relationship between actual events and those rumors. Take, for example, this rumor alleging the poisoning of the water supply which is so frequently invoked by both domestic and foreigner observers. To what are they referring? Around 3 p.m. on the afternoon of 22 December–therefore approximately three hours after the Ceausescus had fled Bucharest–television commentator Teodor Brates began to issue periodic, sometimes frantic reports about fighting between the Army and the Securitate in the city of Sibiu and about rumors that the water supply had been poisoned by the Securitate. Here are some excerpts of what Brates said on television on that afternoon:
One moment, please…from Sibiu it has been communicated to us that the army no longer has ammunition and the Securitate troops continue to attack military units….We want to inform you that in Sibiu, military units are urgently requesting help…We are constantly receiving communications…of course, we do not have the possibility to verify their authenticity…but we ask for your attention…It is said that these enemy elements, the securisti, have poisoned the water in Sibiu, in Timisoara,…the water must be boiled before being consumed.[46]
[45].. Linz and Stepan, “The Effects of Totalitarianism-cum-Sultanism,” 345-346.
[46].. See the text of the transcript, Revolutia Romana in Direct (Bucharest: Televiziunea Romana, 1990), 47, 48, 51.
2007: Linked to the allegations of supposedly intentionally hyping the threat posed by the “terrorists” is the certitude with which many Romanians and Romanianists assert that TV personnel (especially Teodor Brates) intentionally spread rumors about the water being poisioned and the army running out of ammunition in Sibiu etc.–rumors that proved to be unsubstantiated. Here is what they likely remember:
“One moment, please…from Sibiu it has been communicated that the army no longer has ammunition and the Securitate troops continue to attack mili tary units….We want to inform you that in Sibiu, military units are urgently requesting help…We are constantly receiving communications…of course, we do not have the possibility to verify their authenticity…but we ask for your attention…It is said that the enemy elements, the securisti, have poisoned the water in Sibiu, in Timisoara…the water must be boiled before being consumed.” (from the transcript of 22 December 1989 in “Revolutia Romana in Direct” (Bucharest: 1990), pp. 47, 48, 51, quoted p. 324, Richard Andrew Hall, 1997, Ph.D. Dissertation, “Rewriting the Revolution: Authoritarian Regime-State Relations and the Triumph of Securitate Revisionism in Post-Ceausescu Romania”)
What they don’t remember is that Brates returned later to inform the audience a) when the fighting had ceased in Sibiu, b) when supplies of bottled water were on their way to Sibiu, and c) when the competent authorities verified that the water in Bucharest was safe to drink (“Revolutia Romana in Direct,” pp. 71, 72, 75, discussed p. 327 Hall, “Rewriting the Revolution”) This is there…in the transcript of what was said on Television…it is not a matter of a “difference of opinion” as the likes of Tismanenau and others in denial would have us believe. It is the old saw from American baseball: as the famous manager Casey Stengel used to say “You can look it up!” Once again: if your goal is “diversion,” intentional panic and manipulation, is it likely that you would return to the same subjects and say things designed to calm fears? Of course, not.
From the main library at Indiana University Bloomington. In circa 1995/1996, they were about to throw out all the old issues of Flacara.
Miraculously, I turned out to be the only bidder asking to save them from the dumpster!
CLAMOR IN THE EAST; RUMANIAN LEADER REFUSES CHANGES
By ALAN RIDING, Special to The New York Times
Published: November 21, 1989
BUCHAREST, Rumania, Nov. 20— Using the occasion of a major Communist Party congress, President Nicolae Ceausescu made it clear today that as long as he is in charge, Rumania will not follow other East European countries along the paths toward democracy or capitalism.
”Some socialist countries have adopted measures with a view to increasing the wealth of some people and increasing the number of poor,” he said. ”This focus is not socialist, and we cannot admit it in any way.” Choreographed Response
In a five-hour speech constantly interrupted by delegates who jumped up, chanted slogans, applauded and sat down in unison, Mr. Ceausescu singled out no particular Eastern bloc government for criticism, prefering instead to emphasize each country’s right to pick its own political system.
But the 71-year-old President indirectly referred to widespread speculation about German reunification after the opening of the Berlin wall, noting that ”the existence of two Germanys should continue to be a reality of Europe today and tomorrow.”
He also raised eyebrows by calling for ”the condemnation and cancellation of all the accords concluded with Hitler’s Germany, practical conclusions being drawn to eliminate all the consequences of those accords and dictates.”
One consequence of the Hitler-Stalin pact of 1939 was that Soviet troops occupied the Rumanian territory of Bessarabia. Although Rumania’s Communist Government has never reclaimed what is now Soviet Moldavia, more than 90 percent of its population is still Rumanian, with nationalist sentiments one reason for recent unrest in the republic.
Most of Mr. Ceausescu’s speech today, though, was dedicated to extolling the virtues and listing the achievements of the Government since he became General Secretary of the Rumanian Communist Party in 1965.
Only on two occasions did he abandon his prepared text and raise his voice almost to a scream to insure that Rumanians were in no doubt about his opinion of those East European Governments that are veering away from Communism.
”What do we say to those who want to lead the way to capitalism?” he asked. ”What were they doing when they were in positions of responsibility? The answer is they used their jobs to block socialism and did not serve their people.” Evils of Capitalism
To underline his point, he said that the capitalist world was characterized today by unemployment, homelessness and growing illiteracy. ”Adding to all this are crime and drugs, which have become national problems in many countries,” he said.
While Mr. Ceausescu’s orthodox stance came as no surprise, the long-scheduled party congress has underlined his hard-line Government’s growing international isolation as well as its heightened sensitivity to foreign criticism .
With the exception of Yasir Arafat, chairman of the Palestine Liberation Organization, no prominent foreign dignataries were present at the opening of the party congress, and other East bloc Communist parties sent low-level delegations. Western ambassadors boycotted the occasion to protest Rumania’s human rights record.
In the days leading up to the congress, the Government also tightened its borders with Hungary, Yugoslavia and the Soviet Union to the point of turning away ordinary tourists. A French journalist was expelled last Friday, numerous correspondents from Western newspapers were refused visas, and reporters arriving here Sunday saw all their papers mentioning Rumania seized by customs officers at Bucharest airport. Master in His Own House
At home, though, bolstered by a huge and notoriously effective security apparatus, Mr. Ceausescu still appears to be unchallenged, with dissidents numbering only a score of intellectuals and disillusioned party officials whose occasional protests are better known abroad than here.
Unlike other East European countries, Rumania also seems to be largely immune to pressure from the Soviet Union. Moscow has had no troops stationed here since 1957 and has viewed Mr. Ceausescu as something of a maverick ever since he criticized the Soviet invasion of Czechoslovakia in 1968.
Further, even though living conditions have steadily deteriorated over the last 15 years, the Rumanian economy is less dependent on the outside world than that of, say, Poland because of Mr. Ceausescu’s decision to dedicate the 1980’s to paying off the country’s $11 billion debt.
”The repayment of the foreign debt is a great success of our state’s policy, and it puts an end to this country’s long dependence on foreign monopolies and financial capital,” he said today. ”For the first time in its history, Rumania no longer pays either tribute or interest.”
And although the Rumanian leader has lost much of the international influence that he enjoyed when he was viewed by the West as a critic of Moscow, Mr. Ceausescu urged the superpowers to move rapidly toward disarmament. Specifically, he called for the denuclearization of Europe by 1995 and the elimination of all nuclear weapons by the year 2000.
photo of President Nicolac Ceausescu (Agence France-Presse) (pg. A9)
Articles from the Belgian online archives of Le Soir:
CIAO SESCU
n.c.
Page 1;8
Mardi 21 novembre 1989
CARTE BLANCHE
Ciao Sescu
par Paul HERMANT, Yves-Luc CONREUR,
Vincent MAGOS et Jean-Pierre JACQMIN (*)
LE PARTI communiste roumain tient, ces jours-ci, à Bucarest, son 14e congrès dans une Roumanie cadenassée, affamée, maltraitée. Bucarest est sous état de siège, les plus célèbres dissidents poursuivent des grèves de la faim, les frontières sont filtrées.
N’y a-t-il rien de nouveau à l’est de l’Est? Ces derniers jours, cinq partis clandestins ont fait leur apparition. Ils ne pèsent pas tous du même poids. Mais l’arrivée d’un Front réformiste du parti communiste roumain ou d’un Front du salut national appelant de leurs voeux la non-réélection de Nicolae Ceausescu évoque quelque espoir. Quelque chose bougerait à l’intérieur même du parti. Hélas, rien de comparable avec les forums, les syndicats libres, les mouvements d’opposition qui ont ébranlé les pays voisins.
Le 14e congrès ouvre le champ des supputations. De la démission du Président à sa réélection jusqu’au-boutiste, de la constitution d’un axe dur «Roumanie – Chine – Corée du Nord» à la sortie de la Roumanie de son alliance militaire, de la jacquerie aux grèves en cascade, on peut tout imaginer.
La Roumanie sera-t-elle le seul des pays européens où le changement paiera le prix du sang? Nous pouvons le craindre. Car, à la fin, la question est bien celle-ci: Comment fait-on pour tuer un cadavre? Ceausescu et son stalinisme sont morts et seul le Génie des Carpates l’ignore. Mais les Roumains savent qu’ils vivent désormais à l’heure folle des morts-vivants.
Le recours à l’adjectif «fou», parlant de Ceausescu, n’est d’ailleurs pas raisonnable. Il n’y a pas de meilleure justification politique à une non-intervention que de décréter folle telle ou telle situation. Ce qui se passe au Liban est devenu fou: nous n’avons donc plus à nous en soucier. Celui qui tient le pouvoir en Roumanie est fou: nous n’avons donc aucune prise. Par contre, ce qui vient de se passer en RDA, en Pologne ou en Bulgarie, n’a pas été décrété fou mais simplement inimaginable.
La sémantique annonce une difficulté politique. Elle la souligne. Mais si l’institution préfère arpenter des chemins balisés, la société civile, elle, n’en a cure. Elle n’aime rien tant que le bras de fer avec l’impossible.
Etait-il raisonnable de penser, il y a neuf mois à peine, que deux mille deux cents communes d’une dizaine de pays européens – soit environ trente millions d’individus – se mobiliseraient pour faire pièce au «plan de systématisation» rural qui menace la moitié des villages roumains? Et pourtant, cela s’est passé, cela se passe, cela se passera encore tant que les autorités roumaines n’auront pas renoncé explicitement à leurs projets. Aujourd’hui, la Norvège a rejoint l’Opération, demain la Pologne (oui) et l’Italie feront de même. Ce que pense la société civile, c’est que Rome n’est plus dans Rome et qu’il est nécessaire que le devoir d’ingérence devienne un réflexe démocratique.
Précisément, pour ce qui concerne l’action humanitaire entamée avec l’opération «Villages roumains», nous pouvons avoir certains apaisements. Ce mouvement de pression international conjugué à d’évidentes difficultés économiques réussit à freiner considérablement le processus de systématisation.
Un très récent rapport de mission de l’Unesco soulignait tout ce qu’il y a encore d’alarmant dans la situation du patrimoine roumain. Mais nous pouvions y lire aussi que ce n’est «nullement s’ingérer dans les décisions d’un Etat souverain que des particuliers et des institutions puissent se soucier du sort d’un patrimoine culturel partie intégrante du patrimoine universel». La société civile avait donc doublé l’institutionnel. Mais après tout, n’est-ce pas son rôle de promouvoir toutes les notions neuves qui, comme le devoir d’ingérence, alimenteront le débat politique?
Elle sera aussi le lieu, sans doute, où l’on discutera, dans des forums nouveau genre, de tous ces changements qui affectent le cours de l’histoire et nous amènent à repenser, chez nous aussi, le fonctionnement de nos démocraties.
Suite en huitième page.
(*) Responsables, en Belgique, de l’opération «Villages roumains».
Ciao Sescu
Voir début en première page.
Elle se doit, toutes affaires cessantes, de devancer les frileux d’une démocratie à créer, les effrayés du changement, qui voudraient donner un répit à la barbarie en Roumanie prétextant que déjà «tout va trop vite» partout ailleurs et que les questions posées par la situation à l’Est sont déjà trop nombreuses.
Et il est temps, pour permettre à la Roumanie de prendre sa place dans l’espace démocratique, que les actions politiques et humanitaires se conjuguent. C’est même une question d’urgence. «La clémence accordée à la tyrannie, disait Saint-Just, est une forme de barbarie.»
Ariadna Combes, la fille de Doïna Cornea, effectue actuellement un bref séjour en Belgique. Vendredi, elle a participé à une soirée «Roumanie», à Fléron, dans la banlieue liégeoise, et, ce samedi, elle assiste, à Floreffe, à une journée de soutien à l’opération «Villages roumains». La jeune femme (qui vit en France depuis 1976, où elle est devenue journaliste) en a profité pour donner les dernières nouvelles qu’elle a reçues de sa mère dont l’opposition publique et opiniâtre qu’elle mène depuis huit ans contre le régime de Ceausescu lui vaut d’être considérée aujourd’hui comme la figure emblématique de la dissidence roumaine.
Les dernières nouvelles qu’Ariadna Combes a reçues de sa mère (elles datent du mois d’août, mais ne sont arrivées qu’en septembre en Occident) sont plutôt encourageantes. Elle permettent, en effet, de penser que le sort que doit subir Doïna Cornea est quelque peu moins pénible. La pression de l’opinion publique internationale et les diverses tentatives émanant de journalistes et de diplomates occidentaux pour tenter – en vain – de rencontrer la dissidente portent leurs fruits. La situation de celle que les Roumains ont surnommé la «Dame de Cluj» s’est très légèrement améliorée, même si elle reste bien peu enviable. Il semble, en effet, qu’elle demeure toujours en état d’arrestation à son domicile.
Une prison ambulante
L’accès de la rue où habite ma mère reste toujours interdit aux étrangers, mais on l’autorise à se déplacer plus souvent, notamment pour acheter les 600 grammes de pain auxquels elle a droit par semaine. Ses déplacements s’effectuent cependant sous une stricte surveillance. Chaque fois qu’elle sort pour faire ses emplettes, elle est escortée par une quarantaine d’agents de la Securitate qui épient ses moindres gestes et qui l’empêche de communiquer avec les autres habitants de la ville. Elle est donc, en quelque sorte, contrainte de vivre dans une prison ambulante, s’inquiète Ariadna, qui ajoute que d’autres opposants à la dictature du «conducator» sont astreints à un traitement analogue. En Roumanie, une quarantaine de personnes subissent une situation identique. Elle sont soumises en permanence à une surveillance intensive. Leur téléphone a été coupé et leur courrier n’est plus distribué, explique Ariadna Combes.
Fissures au sein du PC
Le 20 novembre se tiendra le quatorzième congrès du PC roumain. A en croire la fille de Doïna Cornea, ce parti ne constitue peut-être plus un bloc monolithique soutenant le génie des Carpates sans aucune restriction. Un document émanant d’un «Front de salut national» composé de membres du comité central du PC roumain est parvenu en Occident voici une quinzaine de jours. Ce front (NDLR: dont on ignore encore à l’heure actuelle quelle peut être son importance numérique au sein du parti communiste) demande purement et simplement la démission de Ceausescu. Il estime, en effet, que le «conducator» ne dispose plus de toutes ses facultés intellectuelles, révèle Ariadna Combes qui se dit persuadée que la fièvre démocratique qui touche plusieurs autres pays de l’Est pourrait être contagieuse pour la Roumanie. Elle estime notamment qu’une éventuelle destitution de Honecker en RDA pourrait ne pas être sans répercussions sur l’évolution du régime stalinien toujours en place à Bucarest.
Des réfugiés roumains arrêtés alors qu’ils tentaient de franchir illégalement la frontière ont été maltraités et torturés par les autorités roumaines, provoquant la mort d’au moins une personne, selon un rapport du groupe de coordination pour la Roumanie de l’organisation Amnesty International parvenu à Vienne.
Certains Roumains, qui ont illégalement franchi la frontière avec la Hongrie, ont été renvoyés dans leur pays par les autorités hongroises, comme Adrian Staicu et Emilia Popescu, 34 ans tous les deux et originaires de Bucarest. Ils ont été livrés le 15 mai 1988 aux autorités roumaines et sévèrement battus alors qu’ils attendaient leur procès dans la prison d’Oradea, au nord-est de la Roumanie. Ils ont été condamnés à un an et quatre mois d’emprisonnement.
Un cas plus récent s’est produit le 14 mars 1989: un groupe de sept jeunes Roumains d’origine hongroise a été arrêté près de la rivière de Crasna. Une fausse frontière simulée par des fils de fer à une certaine distance de la vraie frontière avait fait croire à ce groupe qu’il se trouvait sur le sol hongrois. Un membre du groupe a été déchiqueté par le chien d’un garde-frontière, un autre a été frappé avec la crosse d’un fusil, mais le rapport ne précise pas les circonstances exactes de la mort du réfugié dont elle fait état.
Cette semaine enfin, alors que le régime de Nicolae Ceausescu attaque avec une virulence chaque jour plus forte les expériences réformistes en cours à Varsovie et à Budapest, un groupe d’une trentaine de touristes polonais a été sérieusement malmené et expulsé par des gardes-frontières roumains.
Le groupe de coordination pour la Roumanie a indiqué que, selon des chiffres officiels hongrois, trois mille Roumains se sont réfugiés en Hongrie au cours du premier semestre 1989. Et, pour la même période, ils étaient environ six mille à passer illégalement la frontière avec la Yougoslavie. On ignore toutefois combien de Roumains ont été arrêtés alors qu’ils tentaient de quitter illégalement leur pays. Seule certitude: le délit de fuite illégale est sanctionné d’une peine de prison de 6 mois à 3 ans.
Fronde dans le parti?
Par ailleurs, selon la section roumaine de l’Association internationale pour la défense des droits de l’homme, un mouvement né au sein même du parti communiste roumain demanderait désormais la destitution du président Nicolae Ceausescu. Dans une lettre adressée au responsable de l’organisation, le Dr Preda Mihailescu, il est en effet fait état d’un «appel parvenu récemment à l’Ouest et qui s’adresse aux participants du XIVe congrès du Parti qui aura lieu à Bucarest en novembre».
Selon le Dr Mihailescu, «il y a des raisons sérieuses de soupçonner que le groupement qui lance cet appel et qui se donne le nom de «Front de Salut National» émane du sein même du Parti.
«Faisant allusion à la situation catastrophique du pays et s’inquiétant pour le futur qui peut attendre la Roumanie, les signataires de l’appel demandent aux participants au Congrès de devenir pour une fois ce qu’ils sont de par leurs attributions mais qu’ils n’ont jamais été en réalité: de vrais représentants des intérêts du peuple», poursuit la lettre.
L’appel énumère ensuite les maux qui, selon ses auteurs, accablent la Roumanie et dénonce «le régime incompétent et mégalomane» de Ceausescu, le «dé-sastre de la vie sociale, économique et politique du pays», le «culte de la personnalité, dégoûtant et très nocif, qui dépasse même celui de Staline», l’élimination des cadres compétents, la mainmise du président Ceausescu et de son épouse sur tous les secteurs de l’économie, de l’industrie, de la politique, de l’enseignement, de la science, de l’urbanisme, de la santé publique «et même du sport». Il stigmatise également «les discriminations nationales qui résultent de la politique d’homogénéisation forcée de la population», «l’arrogance de la politique internationale» et «la campagne d’hostilité à l’égard de la Hongrie». (D’après AFP, AP.)
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on November 20, 2014
Locotenent colonel Viorel Lazar: Tot in noaptea de 23/24 decembrie a fost ucis si maiorul Milea Dumitru. Se spune ca nu s-a supus soamtiei de a cobori din autoturismul cu care venise la Consiliu fara arma. E adevarat, dar glontele n-a pornit din Consiliu, ci din directia Casei Tineretului sau de undeva de pe strada care separa Casa Tineretului de Consiliu. Am facut a doua zi, pe lumina, reconstituirea. Glontul, unul singur, a pornit dintr-o arma de profesionist, dotata probabil cu dispozitiv de ochire pe timp de noapte. A lovit drept in inima. A fost o arma de calibru mic, pentru ca orificile de intrare si iesire erau mia mici decit cele produse de armamentul obisnuit, calibrul 7,62 mm, aflat in dotarea noastra.
Marcela Pirlog: “In perioada evenimentelor din decembrie ’89 am fost asistenta instrumentist la sectia chirurgie a Spitalului de urgenta Braila. Noptile de 23/24 si 24/25 au fost de groaza. Chirugrii au lucrat aproape 24 de ore din 24, pentru salvarea ranitilor. Ceea ce m-a frapat este ca plagile aveau un aspect infiorator. Aproape de la nici un pacient n-am scos gloante intregi, ci gloante inflorite la partea de virf. La 10-15 cm de acestea, se gaseau schije din acelasi metal, care se vedeau pe ecran ca niste punctisoare cit babul de griu. Mare parte din ? proiectile ciudate le-am spalat de singe si am ? in plicuri in dulapurile noastre. Pe 27 sau 28 decembrie s-au prezentat trei persoane la spital, care le-au luat pentru cercetari.
(N.A. Dupa aprecierile specialistilor au fost gloante dum-dum folosite si in Bucuresti si in alte orase. Unele persoane ale caror nume nu le pot dezvalui deocamdata, sustin ca asemenea gen de munitii se afla in dotarea unor agenti straini. Ce ne pot spune fostele organe de contrainformatii in acest sens?)
Lt. Col. Fanica VOINEA ENE, “Braila in zilele revolutiei (6),” Libertatea (Braila), 7 noiembrie 1991, p. 1; p. 4.
Articole anterioare din serialul Braila in zilele revolutiei:
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on November 16, 2014
(purely personal views as always, based on two decades of prior research and publication)
În revolutia din Brasov 22/23 Decembrie 1989, pe lângà cei ràpusi de gloante cu dublà explozie, a fost întreruptà si viata tânàrului Vasile Nedelcu, Sportiv de performantà, Student la a doua Facultate, Academia de Stiinte Economice Bucuresti.
Acum 20 de ani, în 21 Decembrie, `89, braşovenii, câteva sute, au ieşit în stradă pentru că nu mai voiau comunism. În 22 Decembrie au prins curaj mult mai mulţi, zeci de mii, şi li s-au alăturat. Puterea a reacţionat, fără excepţie, în forţă, punând la “treabă” tot aparatul de represiune : activul PCR, Securitatea, Armata. La Timişoara, şi apoi la Bucureşti, se “contabilizau” deja morţi: împuşcaţi sau călcaţi de tab-uri. La Braşov, măcelul a început în noaptea de 22 spre 23 Decembrie. După ce cuplul dictatorial al Ceauşeştilor fugise! Au fost peste 300 de morţi! Statisticile oficiale consemnează însă doar vreo 70 de victime la Braşov… Bărbaţi şi femei în putere, vârstnici, tineri şi tinere, adolescenţi şi chiar copii au fost asasinaţi mişeleşte. Cu gloanţe normale, cu gloanţe cu cap vidia, cu gloanţe explozive. Mulţi au fost împuşcaţi in frunte, cu puşti cu lunetă.Unora, nu puţini, proiectilele criminale le-au sfârtecat picioarele şi abdomenele. Alte victime au supravieţuit şi au murit mai tîrziu iar cei care mai trăiesc astăzi sunt mutilati pe viaţă. Familiile şi-au recuperat morţii sau au ajuns la răniţii lor cu greu. Morgile erau încuiate! Spitalele inaccesibile! Asasinii, adică teroriştii, nu de afară, inventaţi, ci autohtoni, dispăruseră! Iliescu şi FSN-ul său au ieşit public cu MAREA MINCIUNĂ: “ Românii s-au împuşcat între ei, ca proştii !”. De atunci au trecut 20 de ani. Iar MAREA MINCIUNĂ s- a perpetuat.
Vedeti si ascultati secventa 1:57 – 3:20–filmat pe 23 ianuarie 1990–in care vorbeste un medic brasovean despre cum au murit patru din sase soldati, impuscati cu gloante penetrante (cu alte cuvinte se pare: gloante vidia)
Afirmatia ca in decembrie 1989 brasovenii ar fi tras unii in altii este atribuita de numerosi localnici generalului Florea: se pare ca, intre timp, a intrat in folclorul local. Dovedeste un umor macabru, in ton cu lozinca scandata prin Piata Universitatii: 21-22, noi am tras in noi!. In realitate, afirmatia ar vrea sa insemne, de fapt, ca in orasul de sub Timpa n-au existat teroristi. Cei 68 (cifra oficiala) sau peste o suta de morti, militari si civili, in majoritatea tineri, ar fi victima confuzilor sau a imprecisiei coordonari a operatiunilor. Fireste, in asemena momente sint posibile si astfel de nefericite greseli. S-au petrecut, si la Brasov, si prin alte parti. Dar brasovenii nu se indoiesc ca, in orasul lor, cei pe care ne-am obisnuit sa-i numim teroristi au existat, au actionat dupa un plan dinainte pus la punct, au actionat in locuri bine alese, cu vizibilitate spre zonele cheie ale orasului. Au existat acele arme speciale pe care unii le-au vazut, iar altii pastreaza si acum gloante inexistente in dotarea armatei romane, de calibru special, cu cap vidia sau exploziv. In rindurile care urmeaza, vom incerca sa prezentam marturii ale unor localnici implicati in evenimente. In jur de doua sute de persoane suspecte, unele capturate in lupta, cu arma asupra lor, au fost predate la fostul Consilu Judetean, la Politie, la Comisariat, la unele unitatii militare. Nici macar unul nu a ajuns in fata instantei–sau daca totusi vor fi fost cazuri, au fost eliberati din lipsa de probe. In Brasov, nimeni n-a fost condamnat pentru moartea atitor tineri si schilodirea altora. Unii din cei contactati se tem inca, nu-s siguri ca fosta securitate a disparut cu adevarat….
Intre orele 3,30-4,30, intr-un moment in care amindoi, Gheorghe Iosif si soldatul, aveau sub observatie fereastra, in cadrul aceasta au aparut doua miini, una purtind o arma care, in slaba lumina ce venea de-afara, parea scurta dar cu doua tevi, sau cu un tub de evacuare a gazelor, plasat lateral. Apoi s-au ivit capul individului si umerii; era imbracat in negru si se pregatea sa sara inauntru. Cum era clar ca nu-i militar si n-avea de ce sa intre cineva pe acolo in cladire, in vreme ce afara tirul era in toi, soldatul a tras doua focuri in plin, in fata individului….
Gloante explozive sau de calibru special
Cornel Vasile Macrinean, care a condus impreuna cu un prieten operatiunile la o baricada pe strada Lunga, isi aminteste si el cite ceva din acele zile. Intii, ca primii civili care au sosit la Comisariatul Militar pentru a solicita arme–toti aveau stagiul militar indeplinit–au primit ZB-uri, arme depasite inca de pe vremea celui de-al doilea razboi mondial. Aceasta se petrecea in noaptea de 22-23 decembrie, pe la ora 4,00. Mai tirziu, dupa ora 6,00, la baricada au aparut adolescenti, unii sub 18 ani, cu arme automate AKM.
In noaptea urmatoare, pe la ora 1,00-1,30 pe strada Lunga trecea o masina cu numar de Italia. Inauntru, un domn mai in virsta, cu cei doi fii ai sai. Aflat pe bancheta din spate, tatal a fost lovit de un glont care a ricosat in omoplat, sfisiindu-i carnea pina in dreptul gulerului, apoi s-a oprit in tavanul masinii. D-l Macrinean a cercetat glontul: calibrul curent 7,62, dar mai scurt si “inflorit” la virf. Dupa aspectul ranii si al glontului, domnia sa e de parere ca acesta a fost exploziv: unul normal gaureste, nu sfisie, iar la ciocnirea cu un corp dur (tavanul masinii) se tur*este (?) sau se indoaie, nu plezneste in *vantai (?). Spre norocul italianului, e de parere dl. Macrinean, glontul c-a explodat la contactul cu parbrizul. Altfel, putin probabil ca acela sa fi scapat cu o simpla rana.
Pe 24 decembrie, in jurul prinzului (orele 12.00-13.00), dl Macrineanu se afla la Comisariat, dupa munitie. A asistat la sosirea a patru teroristi, romani (unul injura cit se poate de neaos), tineri, in jur de 18-19 ani, imbracat in civil, cu caciuli de schi prinsi, dupa cum declarau militarii care i-au adus, la Fabrica de Piine, dupa lupte, cu arme asupra lor.
Tot pe 24, dar seara, domnia sa a condus un grup de militari la o locuinta de pe strada Horea, nr. 65, asupra careia s-a tras. Au gasit in ferestre gauri mici, iar in zid gloantele: subtiri, cam de grosimea unui creion, de culoarea aluminiului, usoare si scurte. Pe cind isi satisfacea stagiul militar, dl. Macrineanu a facut trageri cam cu toate armele din dotarea infanteriei. Nu-si aminteste sa fi vazut ceva care sa semene, macar, cu acele gloante.
In aceeasi declaratie e consemnat momentul cind, de la Consilul Judetean, cinci suspecti (trei arabi si doi romani) au fost expediati spre Politie, unde n-au ajuns.
„Sunt foarte mulţi, chiar şi printre conducătorii ţării, care susţin că în 1989 în România nu a fost o Revoluţie îndreptată împotriva unui regim politic, ci doar o revoltă pornită nemulţumirile legate de nivelul de trai, ba chiar că ar fi fost o lovitură de stat. Probabil că ei erau atunci de cealaltă parte a baricadei!”, a acuzat Vasile Mardare, vicepreşedintele ALRUE Braşov.
200 de morţi, nici un vinovat
„Acum 23 de ani, pe 23 decembrie, chiar pe aceste locuri (Cimitirul Eroilor-Martiri, cuprins între Poştă, Prefectură, Teatru, dar şi porţiunea dintre Prefectură şi Modarom, Liceul Unirea – n.red) revoluţionarii au fost prinşi în mijlocul unui foc încrucişat. Atunci s-au înregistrat cei mai mulţi morţi şi răniţi. Vrem să spunem cu tărie că în 1989 în România a avut loc o revoluţie anticomunistă, împotriva dictaturii ceuşiste, pe care cei care îi erau fideli lui Ceauşescu au sperat s-o oprească, înăbuşind-o în sânge. S-a tras cu gloanţe dum-dum, care explodau după ce pătrundeau în corp, gloanţe interzise şi în război. La Braşov, din statisticile oficiale rezultă că au murit 87 de persoane, dar în mod real numărul morţilor de la Braşov se ridică la circa 200. Şi totuşi, nici un vinovat“, a mai spus Mardare.
The Dutch Nurse, Sister Roza, thinks Mr. Beres, who was shot in the foot on the night of 22 December 1989 in Brasov, was hit by a hollow-nosed dum dum bullet because of the nature of the wound (Harvey Morris, “When the workers of Romania said no,” The Independent (London), 13 January 1990)
Cine cunoaşte derularea evenimentelor din decembrie 1989 din centrul Braşovului, mai ţine minte cum înregistrau securiştii din clădirea Modarom şi cum în mulţime se aflau securişti, la fel ca în noiembrie 1987.
G.H.: Nu. Nici la această oră noi nu ştim unde a murit Cătălin. Ce ştim este doar că medicul a declarat că fiul nostru a fost împuşcat în cap cu glonţ dum-dum care la intrare a pătruns printr-un orificiu mic în tâmplă iar la ieşire a produs o gaură atât de mare că am fost nevoiţi să-l bandajăm cu tifon pentru a nu-i ieşi creierii prin ţeastă. În schimb asupra morţii lui Cătălin ni s-au servit mai multe variante. Că l-a împuşcat un coleg, atunci unde este colegul? Că a fost împuşcat pentru că nu a respectat un ordin, ce ordin? Că a fost împuşcat la consiliul popular pentru că plutonul lui a fost scos, din data de 20 până pe 23, pentru a păzi Consiliul Judeţean Braşov de elemente care ar fi vrut să destabilizeze ţara, alături de ei erau şi militarii de la vânătorii de munte. O variantă este că, pe data de 22, când a fugit Ceauşescu, Cătălin şi alţi doi colegi au ieşit să arboreze drapelul românesc, acela decupat, moment în care din Modarom s-a tras asupra lor şi au fost împuşcaţi mortal. Ultima variantă în ceea ce priveşte locul în care a fost împuşcat Cătălin a fost aceea că ar fi fost împuşcat în şcoală.
În tot acest timp, la mormintele eroilor au vegheat rudele lor. „Am fost alături de el pe 22 decembrie. Eram amândoi la Modarom, când deodată a dispărut. S-a tras de sus, de pe clădire. Când l-am găsit era mort. A fost împuşcat cu gloanţe explozive, care I-au ciopârţit corpul. A lăsat în urmă o soţie îndurerată şi o fetiţă care avea numai opt luni. A murit în floarea vârstei, avea numai 25 de ani. Era un tânăr dornic de libertate, dornic de o viaţă mai bună. De atunci, la noi sărbătorile vin cu durere şi suspine, pentru că ne plângem morţii” a mărturisit Victor Zoica, un pensionar venit cu familia la mormântul eroului Dorin Gheorghe Mitroi, ginerele acestuia.
De cealaltă parte, rămân semnele de întrebare ale revoluţionarilor, legate de muniţia folosită şi de numărul mare de victime împuşcate cu precizie în cap. „Civilii primeau arme de proastă calitate, însă în morga spitalului Judeţean au fost găsite persoane ucise cu gloanţe Dum-Dum, care nu au fost distribuite revoluţionarilor”, a povestit Vasile Mardare.De altfel, el a reamintit şi de episodul petrecut la sfârşitul lunii decembrie, când în spatele actualului Grup Şcolar Industrial „Astra”, se pare că ar fi fost rănit un terorist. „Acolo am găsit urme de sânge, dar persoana împuşcată de noi a dispărut”, a mai spus acesta.
La 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, braşovenii şi-au comemorat, marţi, eroii căzuţi începînd cu noaptea de 22/23 decembrie. Comemorarea a avut loc în Cimitirul Eroilor din faţa Prefecturii, oficialităţile, asociaţiile de revoluţionari şi partidele politice depunînd coroane de flori. Un sobor de preoţi militari a săvîrşit slujba de pomenire a eroilor. „Din păcate, nu avem o imagine clară a ceea ce s-a întîmplat în timpul Revoluţiei. Este de datoria noastră să rememorăm evenimentele din DEcembrie 1989, faptele eroilor căzuţi în acele zile nu trebuie să se piardă în ceaţa istoriei. În faţa Eroilor ne plecăm capetele şi pentru ei trebuie să dăm dovadă că sacrificiul lor nu a fost inutil“, a spus la coemmorare, prefectul Ioan Gonţea. Urmaşii eroilor căzuţi în decembrie ’89, îşi plîng şi azi morţii şi nu pot uita faptul că încă nu au aflat cine le-a ucis copiii, părinţii sau fraţii. „Dacă în 20 de ani nu am aflat ce s-a întîmplat, nici nu mai sper ca cineva să-mi spună cine mi-a ucis soţul în 23 decembrie, el fiind unul dintre cei împuşcaţi cu gloanţe explozive. Am avut şansa să-l mai prind în viaţă, dar după zece zile s-a stins, iar eu, împreună cu cei doi copiii ai noştri am rămas să-l plîngem. Sper din tot sufletul că sacrificiul lui nu a fost inutil“, a spus soţia unuia dintre eroii căzuţi pentru victoria Revoluţiei.
“Misterele revolutiei, la Brasov. Au ars dosarele procuraturii despre evenimentele din decembrie.” Romulus Nicolae, Cuvintul nr. 32 august 1991
In luna iunie, anul trecut [1990], s-a deplasat la Brasov domnul general Nicolae Constantin Spiroiu insotit de cinci ofiteri. Au contactat grupul “Opinia” si alte persoane pentru a alfa cine ancheteaza evenimentele din decembrie 1989. La sediul grupului “Opinia” domnul general Spiroiu a discutat mai bine de cinci ore cu Adrian Moruzi, Viorel Boeru, Viorel Nitescu, Alexandru Popescu si Katarina Peter.
Pe 14 iunie 1990 seara, generalul Spiroiu l-a sunat pe Adrian Moruzi interesindu-se ce se intimpla la Brasov. S-a procedat la o deshumare a mortilor din decembrie 1989. Totul s-a facut cu participarea Procuraturii care a prelevat gloantele ucigase. S-au gasit in special gloante de calibrul 5,6 mm care nu sint in dotarea armatei. Recent la sediul Procuraturii din Brasov s-a produs un incendiu devastator. Au ars mai multe documente legate de Revolutie. Incendiul a fost atit de puternic incit s-a calcinat peretii. Ar fi interesant de aflat ce material inflamabil a putut produce o astfel de putere calorica. –Romulus Nicolae
General Magistrat (r) Ioan Dan, Teroristii din ’89 (Lucman, 2012)
In dosarele intocmite de comisia de ancheta condusa de colonelul magistrat Anton Socaciu, pe atunci sef adjunct al Procuraturii Militare Brasov, care, ulterior–la propunerea mea–a fost numit sef, in ciuda incercarilor disperate din partea celor de la Ministerul de Interne de a impiedica aceasta promovare, invocand chiar si originea lui etnica, nu tocmai ‘pur romaneasca.’
[martie 1990] In realitate, masa a fost orgaizata de seful Militiei; au participat doi sau trei ofiteri de Militie din conducerea Inspectoratului. Acestia, foarte direct, mi-au cerut ca nu cumva sa fie numit sef al Procuraturii Militare din Brasov colonelul Anton Socaciu. Aceasta interventie mi-a intarit convingereaca Socaciu trebuie numit sef….
La un moment dat, procurorul militar sef de la Brasov mi s-a plans ca ‘treaba nu merge’, pentru ca cei doi subalterni ai sai sunt ‘dinamovisti.’ Aceasta era expresia folosita in cazul celor cunoscuti ca sustinatori ai fostei Securitati. Ulterior, s-a mai incadrat un procuror militar la Brasov si am incercat sa-l consolez pe sef ca macar va exista egalitate, doi dinamovisti si doi stelisti. Nu a trecut multa vreme si acelasi procuror militar sef mi s-a plans ca atunci avea trei dinamovisti. Cred ca aceasta era proportia, din trei procurori militari, cel putin doi erau ‘dinamovisti’.
Clip Ref: BSP271289002 0
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 