Declanşarea diversiunii în Arad
În seara zile de 22 decembrie se încheie cea de-a doua etapă a Revoluţiei din Decembrie 1989 la Arad, respectiv „revoluţia de catifea”, nonviolentă, şi începe cea de-a treia etapă, pe care am numit-o violentă, „revoluţia de sânge”, care durează până după 25 decembrie 1989, când au fost executaţi soţii Ceauşescu, însă ultimele focuri de armă s-a auzit până în 28 decembrie.
La scurt timp după preluarea puterii de către Comitetul Frontului Democratic Român, în după-amiaza zilei de 22 decembrie a început o diversiune concentrată, care a luat prin surprindere pe toată lumea. Analizând evenimentele din decembrie 1989 de la Arad am constatat că întreaga diversiune s-a desfăşurat pe mai multe paliere. Primul palier a fost la nivelul înspăimântării populaţiei, apoi, al doilea pentru intimidarea primei structuri de putere create de revoluţionarii care au intrat în sediul fostului Comitet judeţean de partid, iar al treielea palier a fost la nivelul structurilor militare, de apărare, care au primit o serie de informaţii şi ordine contradictorii. Toate cele trei nivele de diversiuni au fost foarte bine orchestrate de cineva care a acţionat din umbră, fără să mai poată fi depistat până în prezent.
La circa două ore de la preluarea puterii au început să apară primele zvonuri alarmante că există forţe ascunse care îl vor apăra pe Ceauşescu. Lumea începea să vorbească despre trupe de comando speciale, respectiv despre „terorişti”.
La ora 15,20 a apărut zvonul că apa este otrăvită în Arad! Avertismentul a fost rostit de la balconul Consiliului, de unde, cu puţin timp în urmă, liderul revoluţiei din acest oraş a declarat Aradul oraş liber, apoi s-au perindat la microfon o mulţime de vorbitori. „După un timp, după ce a apărut zvonul că apa este otrăvită, nu ştiu exact cât timp a trecut – ne-a mărturisit revoluţionara Ofelia Călugăru – când tocmai aveam eu microfonul în mână, a venit o informaţie care ne-a liniştit. S-a apropiat de mine un domn, care mi-a spus:”Mă numesc Trifa Ioan şi am venit să vă anunţ că apa nu este otrăvită în Arad, personal vin de la laborator, unde mi s-a confirmat acest lucru!”.
Temuţii generali Nuţă şi Mihalea de la Timişoara sosesc la Arad
În seara şi noaptea zilei de 22. decembrie 1989 Aradul a fost teatrul de desfăşurare a unei ample acţiuni de diversiune psihologică, care a născut şi întreţinut o psihoză teroristă în rândul populaţiei şi a creat suspiciune şi confuzie între forţele care trebuiau să menţină stabilitatea. Psihoza a fost amplificată odată cu sosirea la Arad a doi generali M.I., Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu cu mai mulţi „colaboratori”. Având în vedere densitatea evenimentelor întâmplate în cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie 1989, vom prelua, pentru autenticitatea relatării, această secvenţă din Raportul Comisiei Senatoriale, menţionat mai sus.
În ziua de 17 decembrie 1989, cei doi generali au fost trimişi la Timişoara din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Ei au făcut parte din grupa operativă, alături de alţi generali din armată şi ofiţeri superiori, trimişi de Ceauşescu pentru organizarea lichidării „tulburărilor”.
„După fuga soţilor Ceauşescu, cei doi generali, intenţionând să revină la Bucureşti, s-au urcat în avionul care făcea cursa regulată Timişoara – Bucureşti, dar care în 22 decembrie 1989, din lipsa de pasageri suficienţi, a suplinit şi cursa Arad – Bucureşti, astfel că avionul a făcut o escală la Arad. Cursa a avut o mare întârziere, trebuia să plece din Arad la orele 17,50, dar a aterizat abia după orele 21,00. Era un „RomBac 111”, din care au coborât iniţial pasagerii pentru Arad. După ce la Bucureşti, gl. Zărnescu, comandantul aviaţiei civile, a interzis continuarea zborului, pasagerilor rămaşi în avion li s-a comunicat că datorită condiţiilor meteorologice avionul nu mai poate pleca la Bucureşti, că vor continua zborul a doua zi şi se va asigura transportul acestora la gară sau la hotel. Cei doi generali au plecat de la aeroport spre hotel cu autoturismul şefului compartimentului antiterorist (M.I.).
În acelaşi avion era şi un grup de 5 revoluţionari din Timişoara, în frunte cu Lorin Fortuna, care doreau să ajungă la Bucureşti, la Televiziune şi la FSN. Acest grup s-a întors la Timişoara încă din seara respectivă.
Pasagerii pentru Bucureşti, în număr de 29, au fost cazaţi la hotelul „Parc”.
În cursul serii, de la Bucureşti, în numele gl. Guşe, s-a trimis armatei, din nou, alarma de luptă generală. Gl.lt. Călinoiu a ordonat deplasarea la Arad a efectivelor de la Lipova. Mr. Diaconescu a şi pornit spre municipiu cu 300 militari, 20 TAB-uri şi 10 tancuri. La UM 01380 din Cetate s-a primit indicativul „Fanfara”, ceea ce însemna luarea măsurilor necesare împotriva unui atac iminent asupra Aeroportului. Blindatele au fost dispuse circular în jurul pistei de aterizare.
La sediul consiliului, pe la ora 20, a sunat pe telefonul operativ Ion Iliescu, s-a interesat de situaţia existentă în Arad. A spus să se ia legătura cu Timişoara, pentru că are informaţii că se trage în Piaţa Operei. Judecătorul Trifa Ioan, care a fost cooptat în conducerea Comitetului Frontului Democratic Român din Arad, s-a interesat la Timişoara, apoi a mai apucat să vorbească cu Bucureştiul, să confirme că, într-adevăr, se trage în Timişoara, după care telefonul operativ s-a întrerupt.
Pe celelalte telefoane, au apărut şi răspândit în continuare fel de fel de ştiri alarmante, potrivit cărora elicoptere inamice care zboară la mică înălţime se apropie de Valea Mureşului spre Arad, a fost minat podul CFR peste Mureş, o coloană de 30-40 de autovehicule pline de securişti vin de la Timişoara spre Arad. La întâmpinarea acestora au fost trimise 7 tancuri la staţia PECO din Aradul Nou, dar ulterior, motivând că nu rămân forţe de rezervă suficiente, aceste tancuri au fost retrase.
De la cercetarea prin radiolocaţie a parvenit ştirea potrivit căreia dinspre Deva se apropie o formaţie de elicoptere.
La ora 19,40, la UM 01380, din Cetate, s-a primit informaţia că la sediul Inspectoratului M.I. se trage, apoi că a fost atacată Poşta centrală. Toate s-au dovedit a fi informaţii false. În jurul orei 22,30, generalii Nuţă şi Mihalea au sunat de la hotelul Parc la sediul Miliţiei, întrebând de ofiţerii Cioflică, Răşină, Sălceanu sau Văduva (locţiitorul lui Cioflică), dar niciunul nu se găsea acolo. În personalul de miliţie şi securitate a intrat panica, cei doi generali fiind cunoscuţi ca şefi cu un comportament foarte dur faţă de subordonaţi.
În UM Cetate, ofiţerii Statului Major, împreună cu mr. Bădălan şi Său, de la Marea Unitate din Oradea, pregăteau pe hărţi sistemul de apărare al Unităţii Militare şi al oraşului. S-a discutat problema capturării celor doi generali, suspectaţi de genocid săvârşit la Timişoara. Mr. Marcu a pornit spre Consiliu, pentru a consulta şi revoluţionarii.
După ora 23 au fost trase primele focuri de armă. Mr. Marcu afirmă că primul cartuş a fost tras cu aprobarea sa de către cpt. Memetea, ca avertisment, pentru a se face linişte la sediu. Atunci, ca răspuns,
s-a tras asupra Consiliului Judeţean. S-au stins luminile şi s-a executat foc masiv şi prelungit din clădire în afară. Alţi martori afirmă că prima dată au fost trase focuri răzleţe asupra consiliului din diferite clădiri din jurul pieţii.
În piaţă, mulţimea continua să cânte „Ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e!”
Pe la ora 24 s-a deschis foc din hotelul „Parc” şi dinspre Ştrandul „Neptun” asupra UM din Cetate, de unde s-a răspuns cu foc masiv. Un ziarist englez şi un corespondent de la Radio Budapesta au reuşit să pătrundă în clădirea întunecată şi „asediată” a Consiliului.
La Aeroport, după orele 0,00 (23.12. 1989), s-a primit un ordin de la lt.col. Drăghicescu Nicolae (comandantul regimentului de aviaţie de la Timişoara) să fie blocată pista de aterizare pentru că se prevede un atac aerian iminent asupra Aeroportului. Când au ieşit cele trei autovehicule (autobuz, cisterna şi maşina PSI) din remiza auto cu care trebuia blocată pista şi au ajuns aproape de pistă şi au aprins farurile, dintr-un TAB aflat în dispozitivul de apărare s-a deschis foc asupra autovehiculelor. Focul s-a înteţit, s-a tras din toate părţile, au fost avariate autovehiculele, turnul de control, avionul RomBac 111 care staţiona.
S-au tras rafale de pistol-mitralieră din aerogară spre pistă şi de pe acoperişul clădirii aeroportului. S-a tras, de asemenea, spre şi dinspre Secţia de carotaj, unde exista un depozit de materiale explozive şi radioactive şi un pichet de pază militară. Au fost grav răniţi un soldat şi şoferul de pe vehiculul PSI, care abia dimineaţa au fost transportaţi la spital.(Din „Raportul Comisiei Senatoriale”)
Împuşcăturile au continuat cu intermitenţe toată noaptea, atât în jurul hotelului „Parc” – unde erau cazaţi generalii Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu – şi în jurul Unităţii Militare din Cetate, cât şi la Consiliu şi la Aeroport.
Primele victime
la Podul „Decebal”
Colonelul Liviu Stranski, comandantul Gărzilor Patriotice, cel care a împărţit arme civililor din Consiliu, în momentul în care a constatat că muniţia este pe terminate, a luat o hotărâre la fel de nefericită ca aceea de a împărţi arme şi muniţie revoluţionarilor, respectiv de a trimite cinci persoane din Consiliu cu o basculantă RABA de 16 tone a I.J.T.A. la UM.01380 din Cetate pentru muniţie. În acest sens au fost trimişi şoferul Ciumedean Dănuţ, maistrul militar Gheorghe Dupţa şi civilii Doru Miclea, Ovidiu Păiuş şi Andrei Safaleru.
La plecarea din Consiliu, „echipajul” a fost asigurat că totul a fost rezolvat telefonic la UM.01380, că militarii de la Podul „Decebal” din faţa intrării principale în UM Cetate au fost anunţaţi de sosirea lor cu basculanta pentru muniţie. În ciuda acestei asigurări date de col. Stranski, în momentul în care au ajuns pe Podul „Decebal” militarii care alcătuiau „ambuscada” de la piciorul podului au deschis focul asupra basculantei RABA de 16 tone! Primul rănit a fost şoferul Ciumedean Dănuţ şi maistru militar Gheporge Dupţa, apoi Doru Miclea şi Ovidiu Păiuş, iar tânărul Andrei Safaleru a fost împuşcat mortal, ciuruit cu 17 gloanţe, în vreme ce basculanta RABA s-a răsturnat de pe pod pe porţiunea dintre râul Mureş şi intrarea în Ştrandul „Neptum”. Iată cum descrie această tragedie supravieţuitorul Ovidiu Păiuş: ”După ce am trecut de jumătatea Podului „Decebal” s-a început să se tragă bestial asupra noastră. Parbrizul camionului a fost dintr-o dată dezintegrat, fiind împroşcaţi cu mii de cioburi de sticlă, care mi-au intrat în gură, nas şi urechi, simţind însă o durere mai mare în palma stângă. Ulterior aveam să aflu că un glonţ „dum-dum” a explodat lângă capul meu! Norocul meu a fost că în clipa respectivă palmele mâinilor îmi acopereau faţa, schijele intrând în mâna stângă. Atât eu cât şi Andrei Safaleru ne-am lăsat pe spate, între scaune. Am deschis ochii, eram speriat că am orbit. Am reuşit să-l văd pe şoferul Ciumedean Dănuţ căzut peste volan, curgându-i sângele din gură. Mai târziu am aflat că un glonţ ieşit prin gură, i-a rupt patru dinţi. Speriat mi-am întors capul în cealată parte, tocmai când mandibula lui Doru Miclea a fost străpunsă de un glonţ. Dintr-o dată mandibula „i-a sărit” câţiva centimetri în faţă şi un şuvoi de sânge i-a ţâşnit pe gură! Atunci Andrei Safaleru a făcut o greşeală capitală, s-a ridicat în fund, după care s-a aruncat pe burtă. În noua sa poziţie l-au străpuns 17 gloanţe! Unul i-a intrat în plămân, iar restul, până la 17 gloanţe, în bazin şi în rinichi! Tot atunci, un glonţ „dum-dum” m-a lovit în laba piciorului. În momentul exploziei, adidasul mi-a fost smuls din picior! Apoi cabina basculantei s-a rabatat înainte şi am căzut de pe pod între malul râului Mureş şi intrarea în Ştrand! După circa 40 – 50 de minute am fost adunaţi de militarii care au inspectat zona, să vadă pe cine au împuşcat!” („Întrebătorul din Agora”, vol.I, p. 268 – 278).
Tragediile au continuat toată noaptea la Podul „Decebal”. O autosanitară de la UM. 01380, după ce a transportat la Spitalul judeţean o angajată civil căreia i s-a făcut râu în UM Cetate, la întoarcere nu a mai fost recunoscută de militarii care alcătuiau „ambuscada” de la Podul „Decebal” şi au deschis un foc necruţător asupra ei. Autosanitara a avut aceeaşi soartă ca basculanta RABA, fiind ciuruită de gloanţe. În urma focului şoferul autosanitarei – soldatul Adrian Victor Puşcău – a fost împuşcat mortal, iar medicul, mr. dr. Aurel Chiş, a fost rănit cu un glonţ în picior. De asemenea a fost rănit şi cpt. Prodan Liviu, care se afla în autosanitară alături de medic.
Tot în acea noapte fatală de 22 spre 23 decembrie 1989, cetăţeanul maghiar Toth Şandor, care a venit în România din Ungaria cu un convoi cu autocamioane, pline cu ajutoare (alimente şi medicamente) la Spitalul din Arad, după ce a descărcat a fost solicitat să facă un transport până în Cetate. A fost de acord, dar la apropierea de podul de peste Mureş a fost întâmpinat cu foc de către militarii care apărau UM. Cetate, fiind împuşcat mortal.
În cursul nopţii telefoanele Unităţilor Militare au fost intoxicate cu informaţii false, cu zvonuri alarmante despre presupuse atacuri teroriste: că au aterizat trei elicoptere la Combinatul chimic, că vin „teroriştii” din Timişioara, că la Întreprinderea de strunguri miliţenii trag în oameni, că un tir cu nr.BH6729, plin cu „terorişti”, vine de la Oradea, că la Campingul din Aradul Nou sunt „terorişti” arabi.
Aceste zvonuri şi ştiri false au fost întărite cu acţiuni reale de diversiune. S-a executat foc real sau cu simulatoare de foc automat, sporadic sau succesiv, din locuri diferite. Astfel, s-a tras, ori s-a simulat tragerea asupra sediului Consiliului din podul Palatului cultural, din clădirea Liceului sanitar, din turnul restaurantului „Mureşul”, ori dinspre parc şi faleza Mureşului. S-a observat foc la gura ţevii ce îşi schimba poziţia şi din UM Cetate. Apărea când pe faleza Mureşului, când în parcarea de la Hotel „Parc”, când pe str. Teiului, de lângă malul Mureşului. Iar în dispozitivul de apărare al UM.01380 Cetate a fost împuşcat mortal soldatul t.r. Almen Werner! „Cartea Revoluţiei Române – Decembrie’89”, p. 355 – 356).
In Arad, Major Suciu of the USLA, who had been sent out on 23 December to help with the arrest of Militia Generals Nuta and Mihalea and the others who were shooting (“terrorists”) from the “Hotel Parc”—an unsuccessful mission—was arrested at noon on 24 December along with other Interior Ministry people, including USLA, probably in relation to an “accidental” confrontation involving an ABI.
[133][133] Codrescu et. al.,
Armata Romana in Revolutia din Decembrie 1989, pp. 209-213. Vasile Surcel, “19 oameni au murit la Arad in zilele Revolutiei,” Jurnalul National, 29 October 2004, online edition.
19 oameni au murit la Arad in zilele Revolutiei
SPECIAL
19 morti si 38 de raniti. Acesta este tributul de sange platit de locuitorii Aradului in zilele Revolutiei din decembrie 1989. Victimele au aparut abia dupa fuga lui Ceausescu, in luptele duse cu “teroristii”. Bilantul tragic este privit acum si cu alte conotatii in urma numirii generalului Eugen Badalan la conducerea Armatei, ofiterul participand, potrivit unor marturii, la represiunea impotriva manifestantilor anti-ceausisti. Presedintele Romaniei, Ion Iliescu, a afirmat ieri ca “la Arad nu au existat confruntari si pierderi de vieti omenesti”. Realitatea, mult prea dramatica si complexa pentru a putea fi descrisa in aceste cateva cuvinte, este insa cu totul alta: la Revolutia din Decembrie 1989, in Arad au murit 19 oameni si alti 38 au fost raniti. Iar aceste victime au aparut acolo doar dupa fuga Ceausestilor.
VASILE SURCEL
 |
|
FATA IN FATA. La inceput, civilii si militarii s-au aflat in “tabere” diferite. Dupa fuga lui Ceausescu, toti s-au unit in lupta contra “teroristilor”
|
In “Raportul Comisiei Senatoriale privind actiunile desfasurate in Revolutia din Decembrie 1989 in municipiul Arad”, publicat in anul 1997, se afirma ca maiorul Dumitru Marcu ar fi recunoscut ca primele focuri de arma trase in Arad, dupa fuga cuplului Ceausescu, s-au inregistrat in noaptea de 22/23 decembrie, putin dupa ora 23:00. Fostul comandant al UM 01380 a sustinut ca primul glont s-a tras, cu aprobarea sa, in Consiliul Judetean. Fara a se gandi prea mult la consecinte, el a dispus aceasta masura pentru a face liniste in sediul in care toata lumea vorbea, dar nimeni nu mai asculta pe nimeni. Ca raspuns la acea prima salva, in scurt timp a inceput sa se traga, din exterior, asupra cladirii. In aceasta situatie, crezandu-se asediati de “teroristi”, cei din interior, militari, dar si civili care fusesera inarmati la voia intamplarii au stins luminile si au executat foc intens si prelungit asupra cladirilor din zona. Din fericire, acest prim incident s-a incheiat fara nici o victima. AU EXISTAT “SIMULATOARE”? Poate ca totusi ordinul de a se trage acea prima rafala nu a fost dat chiar intamplator. Actorul Valentin Voicila ne-a declarat ca dupa catva timp, cand situatia s-a mai calmat, cativa dintre oamenii care au participat la acel incident au observat ca, desi in acea noapte avusesera impresia ca sunt atacati cu foc sustinut, din exterior, in zidurile cladirii nu exista nici o urma de glont. O situatie oarecum asemanatoare cu cea inregistrata in Capitala, la sediul CC, unde, in aceeasi noapte, “teroristii superinstruiti” au tras ca disperatii asupra cladirii, dar nu au reusit sa tinteasca nu celebrul “balcon” iluminat ca in miezul zilei, dar nici macar fatada imobilului. Aceasta situatie ciudata i-a facut pe multi aradeni sa creada ca si in orasul lor au existat “simulatoare”, al caror rol “tactic” a fost sa creeze panica si sa provoace raspunsuri haotice, cu focuri de arma reale. Revolutionarul Pintea Mos afirma chiar ca “la unitatea din Gai, pe copertinele de la intrare au fost gasite simulatoare de tragere”. Nimeni nu mai stie insa ce s-a intamplat ulterior cu aparatele. Oricum ar fi, la auzul rafalelor, in tot orasul s-a instaurat panica. Unii dintre oamenii aflati la fata locului s-au imprastiat speriati, in timp ce altii au venit chiar si din cartiere mai indepartate ca sa afle ce se intampla. In cursul aceleiasi nopti, dinspre Hotelul “Parc”, unde erau cazati generalii Nuta si Mihalea, dar si dinspre strandul din apropiere s-a deschis focul asupra UM 01380-Cetate. La randul lor, militarii de acolo au raspuns cu focuri de arma intense. Insa nici de asta data nu s-au inregistrat victime. MOARTEA REVOLUTIONARULUI GRUBER. Primul om care si-a pierdut viata la Arad a fost in noaptea de 23/24 decembrie revolutionarul Gheza Gruber. Moartea lui este considerata si acum unul dintre misterele Revolutiei de la Arad. Gruber s-a aflat pe strazile orasului, inca de la inceput. Apoi, dupa fuga cuplului Ceausescu si ocuparea sediului Consiliului Judetean de Partid a intrat si el inauntru. Pana in momentul in care a fost impuscat, a stat in biroul lui Oancea, fostul primar al Aradului, la telefonul “TO”, care asigura inca legatura cu exteriorul, pe “firul scurt”. De acolo a “monitorizat” toate legaturile telefonice si toate mesajele primite in acea perioada. Revolutionarii care au fost impreuna cu el sustin ca Gruber a avut un registru in care si-a notat continutul tuturor convorbirilor, precum si numerele de la care s-a sunat. Valentin Voicila isi aminteste ca, la un moment dat, Gruber l-a strigat spunandu-i ca are sa-i comunice ceva deosebit de important. Ocupat, actorul a amanat pentru mai tarziu acea discutie, care nu a mai apucat sa aiba loc, pentru ca, peste doar cateva minute, Gruber a fost impuscat. Oficial s-a spus ca el ar fi fost impuscat mortal in cap, cu un singur glont, in zona fetei. Cei care au fost de fata contrazic insa aceasta “varianta” si sunt convinsi ca, in realitate, moartea lui Gruber a fost provocata de un al doilea glont, care l-a lovit din spate, in zona inimii. Revolutionarul Ofelia Calugaru afirma chiar ca ar fi gasit in incapere tubul unui cartus de mic calibru, care nu ar fi avut ce cauta acolo daca victima ar fi fost impuscata din strada. Dupa ce a fost impuscat, Gruber a fost intins pe o saltea, cu fata in sus. Colegii lui afirma ca, atunci cand a fost ridicat de pe saltea, aceasta era patata cu sange exact in zona inimii. Ei mai sustin ca, in acele momente, in camera in care fusese impuscat Gruber s-au mai aflat inca doua persoane, doi militari. Ei sunt si acum convinsi ca glontul care le-a ucis prietenul nu a venit pe geam, de pe strada, ci a pornit chiar din interiorul acelei incaperi. Misterul mortii lui Gruber este intarit de un fapt ciudat, inca neelucidat: registrul in care acesta isi notase toate convorbirile telefonice a disparut in scurt timp, fara urma. Revolutionarii cred ca informatia a carei aflare l-a costat viata pe Geza Gruber – pe care voia sa o comunice si celorlalti revolutionari – nu-i era destinata personal, provenea de la Bucuresti de la un inalt esalon militar, si se referea la faptul ca, pana dimineata, toti civilii veniti in sediu din strada trebuia sa fie “curatati”. Acum, la 14 ani de la acea tragedie, nu se mai poate sti cu precizie daca acea informatie a fost una adevarata sau doar o alta diversiune menita sa aduca haosul asupra orasului. Cea de-a doua victima inregistrata in Arad a fost Toth Sandor, soferul unui camion venit din Ungaria, plin cu ajutoare aduse pentru locuitorii Aradului. El a fost ucis in apropierea podului “Decebal”. “LANTUL” DIVERSIUNILOR CRIMINALE. Multi aradeni cred si acum ca haosul existent in acea perioada in toate zonele orasului ar fi fost provocat de “teroristii” sositi in oras impreuna cu generalii Nuta si Mihalea. Pana acum nu s-a putut afla mare lucru despre activitatea acelor “teroristi”. La fel cum nu s-a putut afla daca acest haos nu a fost cumva provocat de incompetenta si lipsa de comunicare ce a existat intre diversele componente ale fortelor militare dislocate acolo. Cert este ca, incepand cu noaptea de 22 decembrie, Aradul a devenit un fel de “poligon” in care zvonurile au venit de peste tot si au fost imprastiate pe toate canalele posibile. Unii martori afirma ca in noaptea de 22 decembrie, in jurul orelor 21:00, dinspre Hotelul “Parc” si din directia strandului s-a deschis focul asupra UM 01380-Cetate. La randul lor, militarii de acolo au deschis si ei focul catre “obiective”. In noaptea de 22/23 decembrie, dupa orele unu, lt. col. Nicolae Draghicescu (comandantul Regimentului de Aviatie Timisoara) a ordonat ca pista de aterizare a Aeroportului Arad sa fie blocata, pentru ca se prevedea un atac masiv al teroristilor. In acest scop, un autobuz, o cisterna si o masina de pompieri au fost scoase din remiza auto, pentru a fi deplasate in capatul pistei. Nu au mai apucat sa ajunga acolo, pentru ca dintr-un TAB inclus in dispozitivul de aparare al aeroportului a inceput sa se traga asupra lor. Apoi, focul s-a generalizat si a inceput sa se traga din toate directiile, fara nici un fel de coordonare. In urma acelor canonade, avionul ROMBAC 111, care ii adusese in oras pe generalii Nuta si Mihalea, a fost avariat destul de grav.
 |
|
TEHNICA DE LUPTA. “Armata e cu noi!” Cu tot cu TAB-uri si cu tancuri
|
De asemenea, au fost grav avariate vehiculele trimise sa blocheze pista. Acolo au fost grav raniti soferul de pe masina pompierilor si unul din soldatii aflati in zona. Cam tot in acelasi timp, din strandul despre care se spunea ca este ocupat de “teroristi” si dinspre Hotelul “Parc” s-a tras asupra unei autospeciale sanitare care apartinea UM 01380-Cetate. Aflat in acea masina, capitanul Nicolae Prodan a deschis focul asupra agresorilor nevazuti. Gestul sau a declansat o adevarata reactie in lant: observand ca se trage din acea masina pe care nu au recunoscut-o ca fiind a lor, militarii UM 01380 au deschis focul asupra ei. In acele imprejurari a fost ucis soldatul Adrian Victor Pascau, iar cpt. Niculae Prodan si mr. Victor Adrian au fos raniti. In aceeasi noapte, in jurul orei 2:45 s-a constatat ca revolutionarii din sediul Consiliului sunt pe punctul de a-si termina munitia. In aceasta situatie s-a luat decizia ca “stocul de munitie de lupta” sa fie completat cu alta, adusa de la UM 01380, cu o basculanta RABA de 16 tone, condusa de soferul Danut Ciumendean. Impreuna cu el au mai plecat maistrul militar Gheorghe Dupta si civilii Ovidiu Paius si Miclea Doru si tanarul Andrei Safaleru. La plecarea din incinta Consiliului, “echipajul” a fost asigurat ca vor fi bine primiti la UM 01380, ai carei militari ar fi fost anuntati anterior de sosirea basculantei. In ciuda acestor asigurari, in mod cu totul neasteptat, militarii de la “Cetate” au deschis focul asupra masinii care venea dupa munitie. Primul ranit a fost soferul Ciumendean, apoi toti ceilalti. Ciuruit de gloante, tanarul Andrei Safaleru a murit in scurt timp. Un alt episod dramatic a fost pe 24 decembrie cand s-a decis formarea unor patrule mixte, compuse din revolutionari, militari si militieni, care sa circule cu blindate (ABI sau TAB-uri) in zonele in care se afirma ca exista “teroristi”. Pe Calea Aurel Vlaicu, asupra unui astfel de echipaj s-a deschis focul dintr-un automobil “Dacia 1300”. S-a ripostat si in schimbul de focuri a fost ucis plt. de Militie Gheorghe Clepe, iar alte trei persoane au fost ranite. In scurt timp, un ABI, condus de capitanul de Militie Liviu Ursu, a fost chemat in zona pentru a da ajutor. A sosit insa prea tarziu, cand tragedia era deja consumata. La intoarcere, ABI-ul a fost ajuns din urma de TAB-ul condus de cpt. Dumitru Oprea de la UM 01191 care, crezand ca are in fata niste “teroristi”, a deschis foc de nimicire asupra ABI-ului. In acele imprejurari a fost ucis capitanul Pavel Duma, iar cpt. Ursu si revolutionarul Romeo Popa au fost raniti grav. Ranitii din ABI au fost totusi dusi la spital, unde au fost tinuti sub paza, crezandu-se ca sunt teroristi”. Iar aceste cazuri nu sunt singurele. In urma unor actiuni asemanatoare si-au pierdut viata sau au fost ranite celelalte victime de la Arad. In anii care au trecut de la aceste drame, justitia nu a putut sa descopere nici la Arad, la fel ca in restul tarii, vreun “terorist” adevarat, care sa fie judecat si condamnat sub aceasta acuzatie. CIUDATENII PE CERUL BANATULUI. Un fost ofiter de radiolocatie, care, desi a fost trecut de mult timp in rezerva, se teme si acum sa vorbeasca asumandu-si identitatea reala, ne-a declarat ca in timpul Revolutiei, in zona sa de competenta au existat cateva situatii in care s-a manifestat “razboiul radioelectronic”. “Pe ecranele uneia dintre statiile radar apareau grupuri de impulsuri care pareau sa apartina unor avioane sau elicoptere aflate in zbor. Erau grupuri care se repetau dand impresia unei invazii in valuri. Aparent, ele pareau ca vin din Ungaria, perpendicular pe granita si apoi dispareau undeva pe directia Deva – Timisoara, Muntii Poiana Rusca – Timisoara si apoi pareau ca se indreapta catre granita cu sarbii”. Ciudatenia relatarii fostului ofiter a aparut abia cand ne-a povestit ca aceleasi tipuri de semnale radar, cu aceeasi viteza si pe aceleasi traiectorii, au fost observate si in lunile septembrie si octombrie, in general, noaptea, intre orele 21:00 si 23:00. Ofiterul are si acum impresia ca acele aparitii au fost un fel de “repetitii”, un fel de antrenamente pentru aparitiile identice observate pe cerul Banatului in zilele si mai ales in noptile Revolutiei. El mai afirma ca, desi le-a raportat esaloanelor superioare, nimeni nu s-a interesat in mod real de natura acelor aparitii. Abia dupa 1990 li s-au cerut informatii despre acele “tinte”. Atunci s-a intocmit un intreg dosar legat de acele aspecte. Dosarul a fost inaintat la Divizia de Timisoara, dar de atunci nu s-a mai auzit absolut nimic despre soarta lui. Astfel ca, la aproape 15 ani de la intocmirea lui, nimeni nu pare curios sa afle cine s-a “jucat” in toamna anului 1989 cu “OZU-uri radioelectronice” pe cerul unei mari parti a Banatului. CE STIAU RUSII DE LA AMBASADA URSS? Acum, la 15 ani de la Revolutia din decembrie ’89, nu mai mira aproape pe nimeni faptul ca, la fel ca in alte cateva zone ale tarii, si la Arad au aparut o multime de “turisti” rusi care s-au plimbat nestingheriti, pe unde au vrut. Sau poate, pe unde au avut ordin. De altfel, rusii au mai aparut la Arad, intr-un mod ciudat, cel putin inca odata. Actorul Valentin Voicila ne-a relatat ca, in primavara anului 1990, pe cand indeplinea functia de primar interimar al Aradului, a avut mai multe contacte oficiale cu Eric Borger, un norvegian care locuia in California, om de afaceri specializat in instalatii de filtrare a apei. Intr-o buna zi, cand acesta se afla in biroul lui Voicila, acolo au venit doi membri ai Ambasadei URSS, intr-o vizita oficiala. La scurt timp de la venirea lor, Botger a plecat. Dupa iesirea lui din birou, unul dintre rusi l-a intrebat curios pe Voicila: “Dar ce cauta americanul aici?”. De altfel inca de la inceput actorul isi daduse seama, din comportamentul lor ca, desi straini unul de celalalt, musafirii sai se cunosteau. Ceva mai tarziu, in cursul discutiilor, rusii care vorbeau foarte bine romaneste i-au spus ca unul dintre colegii lor a fost impuscat in mana pe cand se afla la Bucuresti. Ceea ce-si mai aminteste Voicila este ca la un moment dat, in cursul discutiilor, unul dintre oaspeti i-a spus pe neasteptate “Vreti Basarabia, pierdeti Transilvania”. Dupa aceasta afirmatie, despre care Voicila afirma ca l-a inspaimantat, discutia lor nu a mai atins absolut deloc acest subiect. Stiau ceva acei rusi ciudati? Nu vom sti niciodata.
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 