Ziarul armatei–deci al unei institutii situate, gratie Revolutiei din Decembrie, in afara politicii–nu este, in mod deliberat, o publicatie polemica. Asa cum este si organismul din care faceum parte, noi, ziaristii militari, am optat pentru o atitudine sobra, echilibrata, pe cit posibil obiectiva, constienti de faptul ca, prin lispa materialelor sezationale, de scandal vom avea, pentru inceput, o audienta mai redusa in rindul cititorilor. Fericiti ca, in sfirsit, ne putem vedea de treburile noastre–ca si armata in ansamblul el, de altfel–noi nu ne-am propus deci, in mod programatic, sa ne luam la harta cu diverse organe de presa din tari, nici vorba de cele din strainatate. Iata, insa, ca saptaminal independent “Expres”–nr. 18, mai 1990–ne pune la curent cu dezvaluirile senzationale ale revistei franceze “LE POINT”, din 21 mai 1990. Initial, ne-am gindit ca-i treaba politicienilor sa dezamorseze, sa combata continuntul incitantului articol, intitulat “In Romania, complotul iese la iveala.” Dar cind am aflat, de la niste ziaristi straini, ca armata noastra “a tras si asupra propriilor rinduri, astfel ca, in confuzia generala, au murit aproape la fel de multi ostasi si civili,” nu am putut ramine in expectativa. Pentru ca este vorba de o incalificabila ofensa adusa eroilor pe care armata i-a jertfit pe altarul Revolutiei. Noi nu cunoastem meseria armelor din carti, ci am deprins-o in poligoane, pe cimpurile de instructie. Daca accidentele se pot produce si pe timp de pace–lucru de care ne-au convins viata, practica militara pe care am trait-o, vreme de peste doua decenii–acestea au fost pe deplin posibile, si chiar s-au produs, si pe timpul Revolutiei, cind inamicul era peste tot si nicaieri. Dar de aici si pina a afirma ca cei 267 de morti si 674 raniti ai armatei s-au impuscat intre ei e o cale atit de lunga, pe care nici un om cu buna credinta n-ar face-o. Nu punem la indoiala buna credinta a jurnalistilor francezi, desi ideea promovata de ei convine de minune celor care se dau de ceasul mortii sa ne demonstreaza ca, de fapt, teroristii n-au existat. Fie-ne, insa, permis sa aratam ca documentarea celor de la “Le point” a fost, cel putin, incompleta. O spunem noi, care am fost tot timpul aici, reporteri printre gloante, in punctele fierbinti ale Revolutiei. O spunem si o argumentam, pentru inceput, cu fapte petrecute in zona sediului Ministerului Apararii Nationale.

DIVERSIUNE SI INTIMIDARE.

Nu ne vine sa credem! Desi a trecut peste o jumatate de an de la consumarea
evenimentelor, oamenii sint speriati. Este vorba de locatarii celor trei
blocuri–A1, A2, B3–dispuse in fata Centrul de Calcul al M.Ap.N. In urma cu
citeva saptamini, erau deschisi, raspundeau la orice intrebare, relatau faptele,
imprejurarile extrem de grele prin care au trecut, iar acum sint prudenti, retinuti, tematori. Mai mult, o doamna–cu mina pe inima si vocea tremurinda–ne
sfatuieste sa o lasam balta, ca riscam prea mult…

Ce s-a intimplat de fapt? In ultima vreme, pe la usile unor apartamente, au
batut citeva…persoane de bine, care, cu destula discretie–si
subtitlitate–s-au straduit sa le explice oamenilor cum s-au petrecut, cu
adevarat, lucrurile in perioada 22-25 decembrie 1989. De exemplu, in blocul A.1,
apartamentul 27, o doamna–banuitaj de a fi avut, in trecut, relatii cu
securitatea de trist renume–le a sugerat gazdelor cum sa interpreteze ,corect’
incidentul cu cele doua A.B.I.-uri din noaptea de 23/24 decembrie.

Alti vizitatori n-au avut nici macar inspiratia de a-si disimula identitatea
(sau poate ca chiar asta au facut). Domnilor, mie sa nu-mi dati numele la ziar,
ne roaga alt locatar. Am avut destule necazuri cu securitatea. In 21 mai, a fost
la mine un maior de politie, Popescu zicea ca-l cheama. S-a interesat despre
teroristii care au tras din blocul nostru. I-am spus ca, daca vrea sa loveasca in armata, nu are nici o sansa: au tot adevarul ii voi
spune. In final mi-a adresat o rugaminte: sa nu stie cei de la armata de vizita
lui… A revenit peste 2-3 zile, dar mi-a fost frica sa-i mai deschid…”

Cine-o fi misteriosul maior si de ce pastreaza atita discretie? Se pare insa ca
persoanele cu pricina manifesta un mare interes pentru blocul B.3. Domnul Stancu
Varzan are mai mult curaj.

–Dumneavoastra nu stiti ce nopti de cosmar am trait noi: se tragea si din fata
si din spate, de la gunoaie. Totul a inceput in 22 decembrie, pe la orele 22.00:
la inceput sa auzeau focuri izolate. Apoi–ca la razboi. Numai in baie ne
simteam oarecum in siguranta. La un moment dat, am si ris. Fata mea a plecat
pina la bucatarie si, cind s-a intors, ne-a spus sa fim linistiti ca, de sus, de
pe bloc, trage o mitraliera si ne apara! Era vorba, de fapt, de o
pusca-mitraliera, care executa foc spre Centrul de Calcul…Si de pe casa
scarilor s-a tras, in aceasi directie. Teroristii au incercat sa intre la mine in apartament, dar noi avuseseram grija sa blocam usa cu un cuier
greu. Sint bolnavi astia care vor sa ne convinga ca a tras armata in noi si ca,
de fapt, nici nu au existat teroristi. Dar i-am auzit discutind precipitat,
tropaind: in jurul blocului, pe scari, pe acoperis.

In acelasi bloc, stam de vorba si cu sotii Florica si Gheorghe Petrut. Sint
revoltati.

–Au fost la noi doi civili, spune doamna. Ne-au fluturat pe sub nas niste
legitimatii, din care am retinut ca sint de la militia din Turnu-Severin. Cind
noi am intrebat cine a tras, ei ne-au informat: “armata a tras.” Bine, dar in
armata cine a tras?–am continuat noi–doar in parcul din fata blocului au fost
impuscati studenti militari. “Au tras unii in altii”–ni s-a raspuns.

Si in incheiere, gazdele noastre ne avertizeaza:

–Fiti cu mare bagare de seama, domnilor ofiteri. Astia au tot interesul sa va
compromita!!!

Deci ,baietii’ lucreaza. Fara voie ne gindim la povestea cu lupul care se
intoarce la locul unde a mincat o oaie. Si a criminalului care se intoarce la locul faptei…

(Maior Mihai Floca si Capitan Victor Stoica, Armata Poporului, 13 iunie 1990, p. 3)