Corneliu Vaida avea să fie singurul civil care a putut intra în biroul comandanţilor armatei, după zilele premergătoare declarării Timişoarei ca primul oraş liber de comunism. Era însă o perioadă în care lupta pentru putere, de la Bucureşti, de abia începea. A fost de faţă la transmisiile şi manipulările de la Garnizoană, a putut vedea jurnalul de luptă, dar şi bătălia care s-a dat pentru putere între mai mai multe grupări din armată şi securitate. Aceasta s-a lăsat cu 20 de morţi şi 77 de răniţi, după 22 decembrie 1989.

Corneliu Vaida a devenit primul purtător de cuvânt al armatei şi al revoluţionarilor pentru jurnaliştii străini care începeau să ia Timişoara cu asalt.

În zilele revoltelor de pe străzile din Timişoara, Corneliu Vaida era un simplu lăcătuş mecanic la Fabrica de Autoturisme, celebră pentru realizarea Daciei “Lăstun”. Avea doar 27 de ani aşa că, încă de la primele manifestări, nu a rezistat să stea deoparte. Strada i-a devenit a doua casă.

“Mama mea era credincioasă practicantă reformată. Îi ducea zilnic pastorului Tokes mâncare şi lemne, aşa că eram la curent cu ce se întamplă în biserica sa. În seara de 15 decembrie m-a sunat mama să-mi spună ca nu cumva sa vin acolo, pentru că e scandal mare”, îşi începe povestea Corneliu Vaida.

Bineînţeles că nu şi-a ascultat părintele, iar pe drumul spre Piaţa Maria a şi fost săltat de o dubă a miliţiei, unde avea să fie coleg de drum un beţivan. A scăpat pentru că unul din miliţieni i-a fost coleg de liceu.

A doua zi era însă din nou în stradă. De această dată participând la multe momente în care şi-a riscat viaţa. În data de 17 decembrie a fost fost prezent în apropierea Podului Decebal, în momentul în care un TAB a călcat o femeie, aceasta fiind considerată prima victimă a Revoluţiei.

“La intersecţia străzilor Pestalozzi cu Pârvan am atacat TAB-urile care încercau să ne împrăştie, cu sticle goale. Nimeni din cei aflaţi la ferestrele blocurilor nu a vrut să-mi dea benzină. Unul dintre TAB-uri a urmărit grupul de manifestanţi din care făceam şi eu parte şi a călcat mortal o femeie”, a mai spus Corneliu Vaida.

Mesaje anti-comuniste cu sprayul de la fabrică

Una din primele sale preocupări a fost să scrie lozinci anti-ceauşiste pe faţadele blocurilor de pe Calea Torontalui, pe zidul Grădinii Botanice, dar şi pe peretele actualei Comitetului Judeţean de Partid, în timp ce reprezentanţii revoluţionarilor se aflau la negocieri cu reprezentanţii Partidului Comunist.

“Aveam un spray cu vopsea roşie pentru detectat fisuri în suprafeţe metalice prelucrate prin rectificare. M-am gândit să scriu o lozincă pe peretele judeţenei de partid. M-au ridicat două persoane iar pentru moment m-a cuprins teama, realizând cât de expus sunt. Ştiam că nu mai pot da înapoi şi am decis să scriu ceva cat mai echidistant, aşa că am scris <Poporul a învins>. Au urmat urale puternice, oamenii mi-au luat spray-ul din mână şi în zece minute întreg frontispiciul judeţenei de partid era scris cu lozinci anticeauşiste şi anticomuniste”, a mai povestit revoluţionarul.

Chiar dacă susţine că a fost dezgustat de lupta dintre revoluţionari, printre care a şi început repartizarea unor ipotetice portofolii de ministru, Corneliu Vaida de abia de acum intra în rol.

Securistul trădat pentru binele TVR

În seara zilei de 22 decembrie şi-a vizitat mama, care locuia pe bulevardul 6 Martie, unde a găsit în apartament un vecin. Era vorba de Gheorghe Toader, un căpitan în rezervă la Securitate, care se refugiase de frică sa nu fie asasinat.

Urmărind programul “Revoluţiei în direct”, de la TVR, au observat la un moment dat o persoana care ţinea în mână un obiect care semăna cu o tastatură.

“Văzând tastatura, securistul a scos o exclamaţie de teamă: <Vor sări toţi în aer acolo! TVR e obiectiv strategic şi este minat, ca în cazuri extreme să poată fi aruncat în aer, tastând un cod pe aşa un detonator!>. A spus că a lucrat la aşa ceva în Bucureşti într-o intreprindere specială. La isistenţele mele a acceptat până la urmă să scrie o declaraţie anonimă pe care am dus-o personal la armată”, a mai declarat Corneliu Vaida.

Ajuns la Garnizoana Timişoara, Vaida a arătat scrisoarea colonelului Zeca, comandantul garnizoanei. “Acesta a pus mâna pe un telefon şi a sunat imediat la Bucureşti la o structură a armatei căreia i-a relatat continutul declaraţiei, dupa care mi-a cerut sa dezvalui identitatea semnatarului argumentând că acesta mai cunoaşte informaţii care ar ajuta la evitarea de victime”, a adaugat Vaida.

Neavând ce face, a trebuit să meargă cu armata să îl predea pe secursitul din casa mamei. “Înspre dimineaţă am văzut la televizor cum a venit cineva şi a declarat că explozibilul cu care era minată televiziunea a fost dezamorsat”, a mai spus timişoreanul.

Avantajul limbilor străine

La unul din drumurile făcute la garnizoana din Piaţa Libertăţii, Corneliu Vaida a asistat la sosirea unui grup de jurnalişti străini. Pentru că în armată nu se cunoşteau limbi străine, era nevoie de cineva care să înlesnească comunicarea între ziarişti şi şefii armatei. Ştiind să vorbească patru limbi străine, Vaida s-a oferit să facă pe tălmaciul. Aşa se face că a fost acceptat de comandanţi ca purtător de cuvânt.

La sugestia ziariştilor, Corneliu Vaida a organizat în fiecare seară câte o conferinţă de presă, la braseria hotelului Continental. “Pentru că s-a tras după mine pe strada Mărăşti, i-am solicitat colonelului Zeca o armă şi să ma repartizeze pe lângă o grupă de militari cercetaşi, pentru a depista şi anihila trăgătorii care creau victime şi diversiune”, a afirmat revoluţionarul.

Corneliu Vaida a devenit şi purtătorul de cuvânt al revoluţionarilor care şi-au făcut sediu în clădirea Operei, ştirile oficiale fiind trimise prin el către jurnaliştii străini. “Dacă îmi aduc bine aminte, printre primii ziarişti erau oameni din Germania, Serbia, Franţa şi Italia. Aveau reportofoane, aparate foto, echipaţi ca la carte. Aveau experienţă în zone de conflict. Ei mi-au sugerat să facem în fiecare zi o conferinţă de presă, eu habar nu aveam ce e aia”, a mai spus Corneliu Vaida.

Conferinţa de presă încheiată pe burtă

Prima conferinţă de presă a fost ţinută în seara zilei de 23 decembrie, dar întâlnirea a fost încheiată de ziarişti pe burtă, pentru că de afară s-a deschis focul asupra Continentalului.

În zilele următoare, până în 31 decembrie, Vaida a însoţit reprezentanţii presei străine în punctele fierbinţi ale oraşului, iar noaptea participa la acţiuni de scotocire şi anihilare a trăgătorilor.

A făcut parte din grupa de militari şi civili care l-au arestat pe directorul “gospodăriei locale” Septimiu Taşcău. De la geamul biroului acestuia s-au tras focuri de armă. “Asupra sa a fost găsită o armă cu lunetă, iar ţeava era caldă, cu urme de funingine şi miros specific tragerii. Am văzut arestat un cetăţean arab în combinezon negru care la intrebarea mea de ce trage în noi, m-a lovit cu piciorul chiar daca avea mâinile încătuşate”, a mai povestit Corneliu Vaida.

Interviu cu László Tőkés, la Mineu

Printre numele importante ale presei internationale care au sosit la Timişoara s-a aflat Rod Nordland, de la “Newsweek” – şeful biroului pe Europa de Est, sau Ettore Mo, de la “Corierre della Sera”.

“Rod Nordland m-a rugat să îl duc prin oraş, la diferite obiective importante. Cu el am fost şi la casa lui Traian Sima, fostul şef al Securităţii. El a reuşit să fugă de acasă. S-a furat en-gros din casa lui, s-au cărat genţi cu bani. Tot cu Rod Nordland am descoperit camera de la Continental unde era echipamentul de ascultare. Am alergat după securistul care a venit să recupereze sculele, dar acesta s-a încuiat într-o altă cameră. După ce am spart uşa, nu mai era niciunde. A dispărut, deşi eram la etajul patru”, mai spus Vaida.

Cu Ettore Mo, de la “Corierre della Sera”, a plecat, pe 2 ianuarie, la Mineu (în judeţul Sălaj), pentru a face un interviu cu preotul Laszlo Tokes. “Am fost printre primii ziarişti care i-au luat interviu. Încă era păzit de armată”, şi-a amintit Vaida.

După revoluţie, Vaida a scris la diferite publicaţii, precum Timişoara, Renaşterea Bănăţeană, Ecou 17, Gazeta de Vest sau la ziare ale diasporei din America. Apoi, alături alţi oameni de afaceri timişoreni, a pus umărul la redeschiderea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură, închisă după al Doilea Război Mondial.

Întrebat cum vede acum, la 23 de ani, cele întâmplate la Revoluţie, Vaida afirmă: “S-au luptat câte două grupări din Securitate şi Armată. Acum îi ştim doar pe învingători. Ei sunt gaşca lui Iliescu. Nu ştiu ce se întâmpla dacă televiziunea ar fi explodat pe 22 decembrie, ce s-ar fi întâmplat dacă se ducea la bun sfârşit planul de lichidare a revoluţionarilor din Operă, care a fost oprit în ultima clipă, dacă armata din Timişoara nu întorcea armele, care a venit după ordinul Elenei Ceauşescu, care a dispus raderea oraşului de pe faţa pământului!”

Inima de leu în societate

În 1990 a fost consultant pentru filmul “Requiem pentru Dominic”,  film despre Revoluţia din Timişoara şi care a fost nominalizat la Leul de Aur de la Veneţia în august 1990. Filmul arată “prea multe adevăruri” şi nu a fost difuzat în România!

În 2006 a început cu consultanţă în vânzări, apoi s-a asociat într-o firmă care importa aparate de curăţat maşini, apoi a importat aparate de spălat auto din Italia şi aparate de răcit terase, dar firma a dat faliment.

Este din 2005 membru al Clubului “Lions” Timisoara – cea mai importanta organizatie de caritate pe plan mondial, iar în această iarnă s-a afirmat ca fiind omul care a pus în mişcare campania „Salvaţi Casa Mühle”.