The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

Contra- Revolutia din decembrie 1989: disparuta in timpul anchetei…

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on July 15, 2009

VIDEO ROMANIA NICOLAE CEAUSESCU 1989. VIDEO FROM DECEMBER 1989-JANUARY 1990 PROVING EXISTENCE OF DUM-DUM AND VIDIA BULLETS…AND THUS OF THE TERRORISTS

Radu Ciobotea, “Spitalul groazei nu are amintiri,” Flacara, nr. 19 (8 mai 1991), p. 4.

…Soseste si Simion Cherlea, tulburat.  A primit inca o amenintare cu moartea, cu cuvinte decupate din ziar.  Linga ea, in cutia postala, i s-a pus un cartus.  I s-a explicat, adica, in ce fel o va sfirsi, daca…

Daca vorbesc.  Sau daca am vreo copie dupa dosarul pe care l-am sustras in 22 decembrie  1989 din biroul sefului securitatii judetene.  Acolo era harta cu cele opt dispozitive ale M.I. din Timisoara si “registrul-jurnal al actiunilor unice operative ordonate.”  Le-am predat maiorului Grecu Constantin (intre timp trecut in rezerva), care le-a dat colonelului Zeca si generalului Gh. Popescu.  Actele au fost de mare folos in…lupta armatei impotriva teroristilor.  Stiti ce-i aia un dispozitiv?

–Cred ca da.

–Si eu credeam ca stiu.  Cind am vazut harta, mi s-au impaienjenit ochii.  Dispozitivele lor, domnule, erau zone intregi in care actionau cite 10-12 cuiburi de foc, programate sa traga pe ore si minute!  Va imaginati!  Si eu, ca sa contribui la lupta impotriva teroristilor, le-am predat!  Acum am cerut sa fie folosite in proces.  In registru scria tot:  cine ordona, cine executa misiunea, locul, ora, durata, efectul.  Ei bine, actele alea se zice ca au disparut.  Si sint amenintat ca o sa dispar si eu.

image

————————————————————-

Monica N. Marginean, “MARIAN VALER:  Asistam la ingroparea Revolutiei,” Expres, nr. 33 (septembrie 1990), p. 2.

Sa continuam dialogul inceput acum citeva saptamini prin limpezirea unor aspecte din evenimentele lui decembrie 1989 la Sibiu, aspecte pe care dubla calitate de procuror si membru al Comisiei de ancheta va impiedicau sa le dati publicitatii.  Deci, de fapt, ce a putut afla, in ciuda obstructiilor si piedicilor de tot felul, fostul procuror Marian Valer, despre implicarea unor elemente ale fostei securitati si militii in evenimentele singeroase din Sibiu?

In urma anchetelor desfasurate la Sibiu, rezulta ca la data evenimentelor din decembrie 1989, organele Ministerului de Interne aveau adoptate doua planuri de actiune in cazul aparitiei unei defectiuni antiregim sub forma revoltei sau manifestatiei anti-ceausiste ale populatiei, ori sub forma unei tentative de lovitura de stat militara.  Astfel, in primul rind, pe baza ordinului ministrului de interne nr. 02600/1988, la data respectiva functia sus mentionata fiind detinuta de Tudor Postelnicu, ordin emis ca urmare a manifestatiilor anticeausiste de la Brasov, din 15 noiembrie 1987, s-a adoptat la nivelul Inspectoratului judetean Sibiu al M.I. un plan unic de actiune si interventie in cazul unor manifestatii, in care urmau sa fie implicate securitatea, militia, trupele de securitate si cele de pompieri din cadrul Ministerului de Interne.  Intr-o asemenea eventualitate, un rol deosebit urmau sa detina plutoane de interventie special constituite, respectiv plutoantele Scutul, Soimii si U.S.L.A.  In al doilea rind, in urma investigatiilor efectuate a rezultat ca organele M.I. mai aveau un plan secret de actiune impotriva unitatilor Ministerului Apararii in cazul unei tentative de lovitura de stat militara sau a altei atitudini antiregim a armatei.  Probabil ca acest plan era in conexiune cu planul Z-Z, la care facea referire Ion Dinca in cazul procesului sau si care consta in acorduri secrete incheiate de Ceausescu cu 5 state arabe pentru acordarea de asistenta militara directa in cazul unui puci militar in Romania.  In acest sens, in timpul evenimentelor din decembrie 1989 din Sibiu, armata a gasit o harta cu casele conspirative ale Securitatii din jurul unitatilor militare din municipiu, in care urmau sa fie plasate cadre de securitate care sa actioneze impotriva  acestora, in eventualitatea dezicerii armatei de regimul ceausist.  In urma investigatiilor efectuate, s-a constatat ca din asemenea case s-a actionat cu foc asupra unor unitati militare, incepind cu dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, deci dupa rasturnarea dictaturii.  S-a mai constatat ca, in general, in casele respective locuiau foste cadre de securitate sau militie, care se pensionsera sau trecusera in rezerva, sau informatori al securitatii, precum si ca, dupa inceperea manifestatiilor anticeausiste la Sibiu, la casele respective au intrat autoturisme care aveau numere de inmatriculare din alte judete, de exemplu Constanta, Iasi, Bacau.  Astfel asupra U.M. 01512, s-a tras din imobilul nr. 7 din str. Stefan cel Mare, situat vis-a-vis de pavilionul central ai acesteia, in care locuiau familii ale unui fost comandant al securitatii din Sibiu si un informator al securitatii, precum si din imobilele situate in str. Moscovei, paralela cu unitatea militara.  Asupra U.M. 1606, s-a tras din imobilul cu nr. 47 de pe str. Moldoveanu, in care locuiau un fost sef al militiei judetului Sibiu, iar asupra U.M. 01080 s-a tras din vila Branga, de pe Calea Dumbravii, in care locuia cu familia un mare crescator de oi, precum si din vila unui medic.  A mai rezultat ca locatarii imobilelor respective au lipsit de la domiciliu in timpul evenimentelor, parasindu-le cu citeva zile in prealabil, precum si ca in unele din aceste case nu s-au gasit urme de mobilier sau de obiecte casnice.  Harta caselor conspirative ale securitatii si militiei a ajuns in posesia locotenent-colonelului Dragomir, comandantul garnizoanei Sibiu, dar acesta, fiind solicitat sa o depuna la comisia de ancheta, a motivat ca nu o mai gaseste.

Monica Marginean: Intr-o convorbire telefonica de saptamina trecuta, va plingeati de unele afecte nedorite ale demisiei dumneavoastra. De fapt, despre ce este vorba?

Marian Valer: Am simtit la scurt timp dupa publicarea demisiei ca beneficiez de serviciile organizatiei domnului Virgil Magureanu….Revin ca sa arat ca la Satu Mare am fost urmarit in modalitati mai mult sau mai putin insidioase, de asemenea, in primele zile, la domiciliul parintilor mei s-au deplasat in mai multe rinduri indivizi care s-au interesat de soarta mea.

(”Asistam la ingroparea Revolutiei” Expres, nr. 33 septembrie 1990, p. 2)

“Dupa evenimente au disparut niste declaratii date la comisiile de ancheta, au disparut caietele brute de inregistrare de la ofiterii de serviciu, plus o harta in care am insemnat casele de unde s-a tras” (Aurel Dragomir cu Dan Badea, “Secretele Revolutiei,” Expres, nr. 22 ( 7-13 iunie 1994), pp. 8-9.)

————————————————————-

Bucuresti, Spitalul de Urgenta Floreasca

Profesorul Andrei Firica, directorul Spitalului de Urgenta Floreasca in 1989, povesteste cum la camera de garda a spitalului au fost aduse, in zilele Revolutiei, mai multe persoane suspectate ca ar fi teroristi. Acestea au disparut apoi fara urma, luate de un colonel de la militie.

Dar, legat de teroristi, lucrurile s-au desfasurat astfel: a venit din nou colonelul acela de militie care ma indemnase sa nu mai duc ziaristii la patul teroristilor si i-a incarcat pe teroristi intr-un autobuz, plecand cu ei. Este exact ce eu doream, facand tot felul de demersuri pentru a fi preluati de Spitalul Jilava, fiindca ei nu aveau rani grave. Peste doua-trei zile am primit un telefon de la genelarul Chitac, deja ministru, care m-a intrebat ce e cu teroristii. I-am relatat cum ei au fost luati de acel colonel de militie si generalul Chitac n-a parut surprins. Chiar parea multumit ca au fost luati de acel colonel de militie. Marea mea surpirza a fost cand pe acel colonel de militie l-am revazut in zeghe, la televizor, in boxa acuzatilor, la procesul de la Timisoara. De altfel, l-am rugat pe fiul meu, care a facut Facultatea de Teatru si Film, sa-i filmeze pe acei teroristi prinsi cu catuse de paturile spitalului si am dat copii dupa aceasta caseta la Procuratura. Fiul meu filmase si desfasurarea Revolutiei pe strazi.

Inainte de asta era sa uit niste lucruri. Am facut cate un mic dosar cu situatia medicala a celor 15-20 de banuiti teroristi din Spitalul de Urgenta. Ei bine, toate aceste dosare au disparut. …In privinta unui asa-zis diagnostic, cine sustine ca n-au existat teroristi spune o porcarie. In Spitalul de Urgenta au fost adusi oameni impuscati cu precizie in frunte, manifestanti tintiti prin impuscare, din spate, de la cativa metri din randul demonstrantilor, or astea nu le puteau face decat teroristii. Bineinteles ca in acele momente dramatice se puteau petrece si erori, dau exemplu chiar o scena din Spitalul de Urgenta, cand un militar din trupele ce ne pazeau a vrut sa il sperie pe un coleg si l-a nimerit din plin. Cei care neaga participarea extraordinara a populatiei la infaptuirea Revolutiei fac cea mai mare porcarie.

Teroristii din Spitalul de Urgenta, 09/03/2004, FLORIN CONDURATEANU

http://www.jurnalul.ro/articole/71729/teroristii-din-spitalul-de-urgenta

————————————————-

“In perioada 21-26 decembrie 1989 la spitalul Coltea au fost internati o serie de indivizi prinsi ca teroristi, printre care un anume plutonier de militie Tripon Cornel.

Confirm afirmatiilor medicului chirurg Nicolae Constantinescu, sus numitul Tripon Cornel a fost ranit prin impuscare in zona hotel ‘Negoiu’ din Bucuresti. Medicii de la spitalul Coltea au solicitat Procuraturii instrumentarea acestor cazuri. Colonelul Ghircoias, fost sef al directiei cercetari penale a Securitatii i-a adunat pe toti individzii care erau acuzati ca sint teroristi facandu-i disparuti. Astfel Procuratura n-a mai avut obiect de cercetara pe linga disparitia banuitilor invocind ii decretul de amnistie dat de presedintele (pe atunci al C.P.U.N.) Ion Iliescu, in luna ianuarie 1990.

Florin Mircea Corcoz si Mircea Aries, “Terorist ascuns in Apuseni?” Romania Libera, 21 August 1992, p. 1

——————————————————–

Bucuresti, Spitalul Coltea

Prof. univ. dr. Nicolae (Nae) Constantinescu, membru al Academiei de Medicina si al Academiei Oamenilor de Stiinta. Medic chirug la Spitalul Coltea.

Ce s-a intamplat cu cartusele extrase chirurgical din ranile pacientilor? Erau niste probe care ar fi putut lamuri anumite aspecte…

– Pe data de 1 sau 2 ianuarie 1990 a aparut la spital un colonel Chircoias, de la Interne cred. Acest Chircoias a fost judecat si condamnat mai tarziu intr-un proces la Timisoara in legatura cu revolutia. Chircoias, care sustinea sus si tare ca ar conduce nu stiu ce sectie criminalistica din Directia Securitatii Statului, a cerut gloantele extrase. Acestea, vreo 40 la numar, i-au fost date de un medic care era secretar de partid la IMF. Tin minte ca erau gloante de diverse forme, de diferite dimensiuni.

Procurori timorati

– Ati sesizat Parchetul Militar? Ati cerut sa se faca o ancheta in legatura cu cei impuscati la revolutie?
– Bineinteles, am anuntat Parchetul, am cerut o ancheta. De exemplu, cand le-am aratat apartamentul de unde s-a tras la revolutie, de la etajul 4, de la cinematograful “Luceafarul”, procurorii mi-au zis ca au facut verificarile si au depistat ca acolo era o locuinta conspirativa a Securitatii si atat. In anul 1992 am semnat alaturi de alti medici, profesori universitari, chirurgi de renume, un memoriu pe care l-am adresat Parchetului General si prin care am solicitat sa se faca o ancheta cu privire la ranitii si mortii prin impuscare. Neprimind nici un raspuns, dupa sase luni m-am dus la Parchet sa intreb ce se intampla. Mi s-a raspuns ca se lucreaza, mi-au aratat doua-trei avize puse pe colturile cererii si atat. Unul dintre procurori m-a luat cu el pe un coridor si mi-a spus ca “are copil, are nevasta, e foarte complicat…”. Ma intreba pe mine ce sa mai faca… Am izbucnit, le-am spus ca nu sunt un om care sa fie, asa, aburit cu una, cu doua. Le-am aratat radiografiile celor impuscati, le-am aratat gloante in ficat. Radiografiile existau, nu erau inventiile mele, nu mi se nazarise asa, dintr-o data sa cer ancheta! Le-am spus ca niste oameni doresc sa afle adevarul si ca cei care au semnat memoriul catre Parchet nu sunt niste persoane oarecare, ci medici cu experienta, somitati in materie. Degeaba am solicitat expertize balistice sau alte cercetari, degeaba am prezentat acte, documente, radiografii, lucrari. Nu se dorea sa se faca o ancheta serioasa.

Interviu cu prof. dr. Nicolae Constantinescu

—————————————————-

AMFITEATRUL FACULTATII DE MEDICINA

“Decembrie 1989, in spitalele din Bucuresti”

Mihail Lechkun, Romania Libera, 10 februarie 1994, p. 2

“In decembrie 1989 a fost o disponsibilitate pentru bestialitate, pe care nu am crezut-o capabila la poporul care fac parte, ” a declarat dl. conf. dr. Nicolae Constantinescu (Spitalul Coltea), in cadrul conferintei care s-a desfasurat marti seara in Amfiteatrul Mare al Facultatii de Medicina din Bucurest, avand ca subiect “Decembrie 1989, in spitalele din Bucuresti”.  Printre invitatii Ligii Studentilor in Medicina, organizatorul acestei conferinte, s-au numarat:  dl. prof. dr. Petre Andronescu, prorector, dl. dr. Constantin Antofie, dl. prof. dr. Marian Ciurel, dl. prof. conf. dr. Dan Niculescu, dl. conf. dr. Nicolae Constantinescu, dl. prof. conf. dr. Ilie Pavelescu, dl. dr. Eduard Geambasu, toti medici chirurgi din Capitala care au fost confruntate cu fluxul de raniti din decembrie 1989.  “Documentia pe care am avut-o, nu o mai avem,” a spus dl. prof. dr. Marian Ciurel (Spitalul de Urgenta) amintind totusi faptul ca au fost inregistrate date intr-o lucrare de doctorat.  “Putini dintre cei raniti au fost socati psihic,” isi aminteste prof. dr. Petre Andronescu (Spitalul Colentina).  Revolutionari si raniti au primit acelasi tratament, “stim doar ca la o parte din bolnavi s-au schimbat catusi” isi aminteste dl. prof. dr. Marian Ciurel.  Peste 60 la suta din ranitii adusi la Spitalul Coltea erau impuscati lateral sau din spate.  S-a tras si asupra oamenilor care au stat ghemuiti, acestia suferind astfel leziuni complexe.  Pe langa datele statistice prezentate, medicii prezenti au atras atentia asupra naturii leziunilor care, in numar mare, au fost cazate de munitie al carie efect a fost mai mult distrugerea, mutilarea decat scoaterea din lupta.  In acest sens, deosebit de interesante au fost datele prezentate din lucrarea de diploma, a medicului M. Briciu:  “S-a tras cu gloante explozive”. Concluziile ce se pot trage din faptul ca cei adusi in spitale, in intervale de timp distincte, prezentau leziuni corespunzatoare anumitor portiuni din corp, demonstreaza existenta unor ordine asupra locului unde trebuia ochit.  “Cred ca Romania va fi capabila sa constituie acel ecran care sa protejeze de acum inainte natia de asemenea manifestari,” a spus dl. conf. dr. Nicolae Constantinescu, remarcand aspectul benefic al unor astfel de conferinte.

——————————————

Telefoane de amenintare
Marius si Maria Petrascu au inceput investigatiile imediat dupa Revolutie. Multa vreme Parchetul Militar Brasov
n-a
facut nimic, desi aveau probe, declaratii, documente, poze si chiar
gloante atipice aduse de familiile celor ucisi sau raniti.

http://www.portalulrevolutiei.ro/forum/index.php?topic=1.msg214

————————————————————————–

Declaratia dle Jean Constantinescu, 22 December 2008:

“Am avut două întîlniri cu reprezentanţii parchetului. Primul procuror m-a vizitat acasă, la circa două luni de la evenimente, a ascultat şi notat cu atenţie relatarea mea şi, ca o concluzie personală, informală, mi-a spus ceva de genul „cunoaştem deja mare parte dintre trăgători, aceştia sînt în măsură să plăteasca şi daune civile, puteţi să vă declaraţi parte civilă şi să solicitaţi daune consistente”. După o ezitare, am adăugat şi o astfel de pretenţie, la sfîrşitul scurtei declaraţii scrise, pe care am semnat-o. Al doilea procuror, ajuns mai tîrziu să conducă instituţia, m-a invitat după cîteva luni la parchetul situat pe lîngă Piaţa Rosetti. La sfîrşitul convorbirii, acesta încerca să mă convingă că ne-am împuşcat între noi.”

Declaraţia dlui Jean Constantinescu dată în faţa procurorilor militari, în legătură cu evenimentele din 22 decembrie 2008:

—————————————————–

BALASA GHEORGHE: Sint foarte intrigat de interviul acordat de dl. general Stanculescu ziarului “Tineretul Liber”, interviu in care acesta ocoleste adevarul.

Din Directia a V-a, din depozitul de munitie, au fost scoase pe 23-24 decembrie 1989 cartuse DUM-DUM, cartuse speciale care nu se potriveau la nici o arma din dotarea M.Ap.N. S-au gasit trei-patru cutii cu astfel de cartuse. Gloantele speciale, erau lungi de 5-6 cm si putin mai groasa decit un creion. Un astfel de cartus avea in virf o piatra alba, transparenta. Toate aceste cartuse i le-am prezentat personal, spre a fi filmate, d-lui Spiru Zeres. Toate cartusele speciale, in afara de DUM-DUM era de provenienta RFG-ista. Din Directia a V-a au fost predate U.M. 01305. Capitan doctor Panait, care a spus ca pina atunci nu vazuse astel de munitie, maior Puiu si captian Visinescu stiu de ele.

In fostul sediu C.C. P.C.R., toti cei impuscati in noaptea de 23 spre 24 decembrie ‘89 au fost impuscati cu gloante speciale. Un glont care trece prin zid e absurd sa-l cauti in trupul celui impuscat. Dar s-au mai gaist si altele in Directia a V-a, si anume:

armele de vinatoare ale lui Ceausescu. Erau vreo 5 arme unicat cu infrarosii:

–pistoale de salon cu teava lunga pentru antrenament;

–generator de inalta frecventa pentru tortura;

–statii de emisie-receptie;

–aparatura de foto de ultimul tip;

–dosarul de pregatire al celor de la USLA. Era un dosar de aproximativ 25 cm grosime si cit am stat acolo, sa pazesc, am rasfoit aproape jumatate din el;

–dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;

–buletine de identitate cu biletul inauntru pe care scria: “disparut in timpul anchetei”;

–casetele cu toate filmele facute cu vizitele lui Ceausescu;

–trei fisete cam de 1 m fiecare, pline cu pasapoarte. De exemplu erau trei pasapoarte cu aceeasi fotografie dar cu nume diferite;

–un dosar in care erau trecute diverse persoane aflate sub supravegherea anumitor ofiteri USLA.

–Impreuna cu mine, in cladirea CC PCR–corp. B. au mai fost si cunosc acestea urmatorii: ing. Minea Radu, Catalin Constantin, Varban Viorel, Catalin Crosu, Costel Ciuhad, Neagu George, Stoica Florin, maior Puiu si capitan Visinescu–de la regimentul de garda, capitan doctor Panait de la U.M. 01305 Bucuresti. Toate cele gasite au fost filmate de catre Spiru Zeres, iar apoi predate si transportate la U.M. 01305 Bucuresti pe 23 si 24 decembrie 1989.

[Dan Badea, “GLOANTE SPECIALE SAU CE S-A MAI GASIT IN CLADIREA DIRECTIEI A V-A,” Expres, 16-22 aprilie 1991]

si totusi exista oameni–procurorul Dan Voinea (acum, in fine, delegitimat pentru “munca” lui, dupa ani in sir in care a fost prezentat de catre ziaristi si partizani ca eroul neobositor al adevarului) sau Voinea al doilea (procurorul Teodor(u) Ungureanu, favoritul Jurnalului National, unde a publicat zece articole!), sau o armata de fosti securisti, sau cei care au o pofta pentru justitie mai mare decit pentru adevarul–care vor sa ne spuna ori ca teroristii n-au existat, ori ca au fost ofiteri DIA sau turisti rusi (“turisti rusi” au fost, turisti rusi nu prea) s.a.m.d.  Cine, oare cine, avea interesul sau mai bine zis “atita grija” sa faca “disparute in timpul anchetei”–si chiar a ajutat actiunea–suspecti teroristi raniti (Ghircoias), hartii securistilor, gloantele extrase (Ghircoias), videouri predate s.a.m.d.?  In engleza, avem citeva cuvinte potrivite THE BIG LIE si THE COVERUP!  Vai…

Advertisements

6 Responses to “Contra- Revolutia din decembrie 1989: disparuta in timpul anchetei…”

  1. alk said

    Citez dintr-un interviu acordat ziarului Jurnalul National de colonelul Remus Ghergulescu, comandantul Batalionului 404 Cercetare:

    “Intrebare: De ce se spunea ca teroristii aveau mai multe randuri de haine pe ei?

    Raspuns: Va explic si aceste cazuri particulare, dar care au fost generalizate. Spre exemplu, “teroristii” USLA ucisi in fata Ministerului Apararii in ziua de 25 decembrie. Peste combinezoanele negre in care erau imbracati aveau mantale kaki. Normal. Combinezoanele erau in dotarea lor pentru “tinuta de lupta”, iar mantalele, pentru “tinuta de oras”. Si noi aveam la fel: “tinuta de lupta” in echipament “mosaic” si mantaua albastra. Ce sa fi luat pe ei cand era frigul lunii decembrie? Au fost si militari, indiferent de structura din care faceau parte, care au avut misiunea sa cerceteze, sa determine care este realitatea in anumite zone, in anumite momente. Erau “cercetasii”. S-au pregatit in acest scop pentru diverse variante. Nu aveau de unde sa stie ce gaseau la fata locului. In orice caz, sunt convins ca nu aveau ganduri sau intentii “teroriste”. ” :D

  2. alk said

    Revin: despre ce “teritoriu inamic” era vorba? Cei de pe strazi era “inamici”???

  3. romanianrevolutionofdecember1989 said

    Daca v-am inteles bine, Ghergulescu spunea despre uslasii ucisi la M.Ap.N. ca “Nu aveau de unde sa stie ce gaseau la fata locului. In orice caz, sunt convins ca nu aveau ganduri sau intentii “teroriste”.”

    Pe baza de dezvaluiri care urmaresc nu-l prea cred…

    Iata ce spune Comandantul USLA Ardeleanu:

    in legatura cu episodul cu Col. Trosca…”A vrut [e vorba de Militaru] sa stie daca ordinul meu se executa si pentru aceasta i-am dat asigurari. M-a atentionat ca ordinul ce-l voi transmite se inregistreaza si a procedat in consecinta. Am transmis ordinul colonelului B.I. [Bleort Ion] care asigura comanda in unitate. Colonelul B.I. mi-a raportat ca se afla langa el colonelul Trosca Gheorghe–seful statului major–care va lua masuri de executare a ordinului. Avand in vedere importanta misiunii, am ordonat ca atare.” [deci el admite ca el [Ardeleanu] l-a nominalizat pe Trosca, nu Militaru] p. 116

    …”De fapt imi aratase pe unul din supravietuitori, respectiv pe subofiterul Soldea, care era plin de sange” [Soldea admite “Noaptea [24-25 decembrie] am fost supus din nou unei anchete…in final luandu-mi ceasul pentru verificare, daca are sau nu microfon, asa cum se spunea la televizor ca prin ceas Ceausescu tine legatura cu teroristii, nici pana astaze nu mi-au trimis nici ceasul si nici rezultatul analizei urinei pe care mi-au luat-o sa se vada daca era drogat” p.154-155]…Inginerul Montanu in prezenta generalului Militaru si a altora mi-a cerut un angajament scris prin care sa ma angajez ca voi conlucra mai departe cu fortele revolutionare. Am realizat ca eram arestat. Am fost supus unei anchete, initial in antecamera biroului generalului Militaru si apoi in biroul secretariatului, sub amenintarea a doi subofiteri si a unui subofiteri MApN inarmati, cu pistoalele indreptate spre mine…Vroiau sa cunoasca date despre organizarea si atributiile fostului Departament al Securitatii Statului. Acelasi inginer Montanu m-a confruntat apoi cu generalulu Neagoe–fostul comandant al Directiei a V-a–care cred ca era si el arestat. Dupa ancheta care a durat mai multe ore, pe la 2-3 noaptea am fost readus in biroul generalului Militaru care m-a ordonat sa organizez, dimineata la ora 9, o revista de front pe Ghencea, cu toata unitatea. Am inteles ca urma sa faca revista de front si la Directia a V-a si tot acolo mi-am dat seam ca lucrurile se complica…[de ce dl. Ardeleanu…fiindca a fost vorba de cadre USLAC suprase pe Directia a V-a si USLA???”

    Angela Bacescu, “Romania 1989: Din nou in calea navalirilor barbare.”

    ———————————–

    Faptul ca, de la Revolutie incoace, armata este tinta unor atacuri bine dirijate si din ce in ce mai insistente, il poate constata oricine. Prea putini dintre ziaristii care isi pun semnatura sub articolele defaimatoare care apar in unele publicatii, mai sint interesati de aportul armatei la apararea Revolutiei, la victorie. Jertfa celor 267 de ofiteri, maistri militari, subofiteri, elevi si soldati, nu mai are, acum, nico o importanta! Tot ce-i preocupa pe respectivii “oameni de bine” este sa arate ca armata a contribuit la genocid, eventual sa demonstreze ca aceasta contributie a fost cit mai mare.

    Iata, insa, ca, in ultima vreme, concertul dirijat impotriva ostirii si-a largit repertoriul. Au aparut voci distincte–unele caracterizate prin tonalitatii foarte inalte. Acum armata este acuzata, incriminata si pentru ce a facut dupa 22 decembrie. In cadrul acestei orientari noi, in mod deosebit se remarca articolul “O crima ce trebuie neaparat dezvaluita” semnat de doamna Angela Bacescu in revista de actualitati si reportaje “ZIG-ZAG MAGAZIN” numarul 9, din 23-29 aprilie 1990. Nu stim in ce redactie si-a facut doamna Bacescu ucenicia in ale scrisului. Un gazetar oricit ar fi el de tinar, isi alege cu grija cuvintele, nu se joaca cu ele. Or cuvintul “crima” — folosit cu atita nonsalanta, chiar in titlu, presupune si un subiect. Pe cine acuza doamna ziarista, in ce directie trage? Spre armata, bineinteles. Insa autoarea merge mult mai departe cu insinuarile. Acuza “populatia isterizata de pericolul terorist”, sustine ca pe teroristi “nu-i vazuse nimeni…”. “Daca acestia au fost”. De unde este asa de bine (dez)informata? Sau vrea sa strecoare subtil, ideea ca cei din sediul M.Ap.N. s-au luptat cu propriile inchipuiri, iar locatarii blocurilor din zona Orizont au fost bintuiti de halucinatii? Numai ca toate argumentele pe care le aduce provin doar de la una din partile participante la ceea ce s-a intimplat in cumplita noapte de 23/24 decembrie. Concret, aduce o singura marturie — a sergentului-major Stefan Soldea, unul dintre uslasii supravietuitori — restul informatiilor avind o provenienta dubioasa. Ca doar n-a fost prezenta, in acea noapte, la sediul M.Ap.N. (Eu, insa, am fost !) Se pare ca dictonul latin “audeatur et altera pars” (asculta si partea cealalta) ii este strain. Tocmai de aceea, in cele ce urmeaza, vom exprima punctul de vedere al militarilor care au urmarit sau au luat parte mijlocita la acel “macel stupid” — ca o sa citam pe doamna Bacescu. Am mai scris despre acest subiect. De aceea m-am hotarit sa reiau firul evenimentelor. N-am dreptul sa tac.

    Au venit pe furis…
    Capitan Victor Stoica: Noi — cei care ne aflam in Centrul de Calcul al M.Ap.N. — au putut urmari in intregime, ca dintr-un amfiteatru, acel spectacol zguduitor. Pina acum, nu am luat atitudine, desi eram la curent cu stradaniile unor ziaristi de a-i face eroi pe cei de la U.S.L.A. Am tacut deoarece ne-am gindit ca in urma celor cazuti au ramas sotii, copii –care nu au nici o vina. Dar acum–pentru ca am fost acuzati de crima, sin in nici unul din ziarele civile nu s-a prezentat punctul nostru de vedere–avem obligatia sa spunem ce am vazut. Observatorii nostri au fost contrariati de faptul ca cele doua A.B.I.-uri, venind de pe strada Ho Si Min, au stins farurile cu 20-30 metri inainte de a vira la dreapta, pe Drumul Taberei. Nici o masina blindata–tanc sau T.A.B.–nu procedase, pina atunci astfel. Eram la etajul intii. Am vazut clar cum cele doua autovehicule blindate, s-au furisat intre tancuri, unde au stationat, pret de 20-30 minute. Nici vorba de steagul alb, pomenit de doamna ziarista! Daca au venit cu ginduri curate, de ce s-au oprit intre tancuri si nu s-au indreptat spre poarta ministerului? Probabil din cauza ca — asa cum s-a constatat dimineata — nici un uslas nu avea asupra sa documente de identitate –iata un raspuns care contine alta intrebare! De ce nu au incercat sa ia legatura cu noi? (In A.B.I.-uri, dimineata s-au gasit doua portavoce). Dar sa continuam cu faptele. Am fugit repede la postul meu de lupta, schimbul de focuri incepuse si am vazut, cu ochii mei, cum mitraliera de pe un A.B.I. tragea spre unul din blindatele noastre. Pe unul din tancuri am vazut o umbra — mi s-a parut ca cineva incearca sa foloseasca mitraliera a.a. !! Pentru mine nu este clar nici cum au ajuns cei trei supravietuitori in blocul A.1. Probabil ca ei debarcasera inainte — focul nostru era prea dens ca sa mai scape cineva. Oricum, din felul cum au actionat cele doua echipaje, este clar ca nu au avut intentii prietenesti…Si inca ceva. La aproximativ o ora dupa incetarea focului am vazut vreo zece indivizi care au iesit — cu mare dexteritate — pe unul din geamurile de la parterul blocului B.3…

    Colonel Romulus Antonescu: Si eu vazut, pe unul din tancuri — inainte de a trage A.B.I.-ul din fata lui — o umbra: mi-era chiar teama sa nu fie lovita de tragatorii nostri. Afirmatia din Zig-Zag — ca cei de las U.S.L.A. “n-au tras nici un foc” — nu este adevarata. Pe toti ne-a mirat lumina alba de la teava mitralierei de pe A.B.I. (ei trageau fara trasoare): dovada ca se tragea, din turela tancului sareau scintei asemeni artificiilor de la pomul de iarna.

    Capitan Mihai Munteanu: Este oare, intimplator ca din echipajele respective faceau parte doi fost ceisti? De unul dintre acestia destul de dur le era frica multora dintre ofiteri armatei din Bucuresti…iar faptul ca in noaptea respectiva, aceeasi persoana purta uniforma de -a noastra –avind la manta epoletii de locotenent-colonel de geniu si la vestonul de fresco (!) epoleti de maior inginer — cum poate fi interpretat?

    Locotonent-major Cristian Costache: Ca ofiter de control si comanduire, asiguram traficul in sediul ministerului. Era acalmie, liniste deplina. Nu fusesem preveniti de sosirea A.B.I.-urilor. Primul care le-a zarit — “doua mogildete” intre tancuri — a fost colegul meu Radu Dragos, capitan post-mortem. A fost impuscat in seara de 24 decembrie…

    Ce zic tanchistii?
    –Domnule capitan Gheorge Tanase, sinteti comandantul companiei de tancuri care, in acea noapte ocupa dispozitiv de lupta in fata Centrului de Calcul. Ce s-a intimplat, de fapt?

    –In primul rind, am fost total surprinsi de venirea — la orele 0,10 — si stationarea celor doua A.B.I.-uri intre tancurile noastre. Incepind cu noi — cei din linia intii — si terminind cu grupa centrala, care conducea actiunile in sediul M.Ap.N. Nu am fost in nici un fel avertizati, nu ni s-a comunicat semnele de recunoastere si cooperare. N-am deschis focu de indata ce i-am remarcat — cumne acuza doamna ziarista. Intre venirea lor si deschiderea focului a trecut aproape o jumatate de ceas! Initial ni s-a ordonat sa asteptam pina se vor face cercetari. Prin statie am auzit ca cei din A.B.I.-uri au raportat ca sint trimisi de un oarecare maior Roman de la F.G.M.S. (Din cite am inteles acest ofiter nu exista). Ni s-a cerut sa vedem ce-i cu ele si, la nevoie sa procedam conform situatiei in care ne aflam, adica de lupta. Nu a fost nici eroare, nici crima. Noi am tras fiind convinsi ca nu avem de-a face cu prieteni…

    –In afara de modul –interpretat ca suspect–, in care au patruns in dispozitivul dumneavoastra, ce dovezi mai aveti?

    –Faptul ca, la teava unuia dintre tancuri, tabla de protectie a fost rupta in doua locuri, trei din pistoalele mitraliera pe care le-am “capturat” (cu teava scurta si incarcator de 20 cartuse) aveau tevile afumate, turela tancului de comandat de locotenentul maior Vasile Barbu a fost blocata, iar dimineata plutonierul Butoi a gasit pe tancul sau un pistol mitraliera si o lanterna de semnalizare…Cit despre dotare, sa nu-mi zica mie cum am citit intr-un ziar de mare tiraj– ca era jalnica, in nivelul armatei. A doua zi, am recuperat, din cele doua autoblindate, radiotelefoane Telefunken, veste antiglont, pistoale de 9 mm, pumnale, binoclu cu infrarosu — care pentru noi constituiau noutatii absolute. Si, pentru ca tot am fost provocati, sa va mai spun ceva. Dimineata, cind l-am intrebat “de ce ai tras, ma?” unul dintre cei trei supravietuitori, pe care i-am gasit in blocul de vizavi mi-a raspuns: “Ce p. mati, si eu execut acelasi ordin ca si tine!!!” E clar ca nu au venit ca prieteni!

    –In Zig-Zag, sub o poza, sta urmatoarea explicatie: “A.B.I.-il dupa ce s-a tras in ei cu tunul”…

    Locotenent Liviu Lita: Nu ma mai mira nimic, din moment ce o ziarista se amesteca in probleme de armament si munitie. Noi o informam — daca vrea, intr-adevar, sa stie adevarul — ca greutatea unui proiectil nu este cu mult sub 20 kilograme, iar viteza cu care paraseste teava depaseste 800 pe secunda. in asemenea conditii — avind in vedere si distanta mica de tragere — A.B.I.-ul ar fi fost facut praf. Dar noi nu am folosit tunul pentru ca, la citiva pasi, erau blocul de locuinte…La fel de gogonata este si minciuna ca am fi tras cu mitraliera de 12,7 mm. Folosirea acesteia presupune ridicarea deasupra turelei, ori nimeni nu era nebun sa puna in pericol viata servantiilor, atita vreme cit teroristii misunau prin blocurile de peste drum!

    Partea civila

    Trei din membrii celor doua echipaje, ramasi in viata s-au refugiat in blocul A.1., la scara B. Redam mai jos ce ne-au declarat doua dintre locaterele imobilului:

    Maria Sincai (apart. 34): In jurul orei 02,00 am auzit ca in usa a batut cineva, nu tare, tare. Apoi a sunat. nu am raspuns. Jos se tragea. Numai cind a inceput sa piriieyala am deschis. Pe prag — lac de singe: erau trei oameni in niste uniforme mai deosebite, un fel de combinezoane kaki, unul singera la stomac si picior. Am aflat ca a mai ramas unul ranit in mijlocul strazii, si carea ajutor, dar fiind mai corpolent, nu l-au putut trage. Ne-au rugat sa stergem singele de pe scare spunind: “astia de jos stiu ca sintem aici si ne iau ca din oala.” Am intrebat daca exista posibilitati — pe la subsol sau prin pod — ca sa poata parasi blocul pe partea cealalta. Nu stiu cind au ascuns pistolul sub covor. Baiatului meu i-au cerut haine civile. Unul din ei, Romica a telefonat de vreo doua ori, la seful lor, probabil. Au si primit un telefon. La un moment dat, spre dimineata, spune cam asa: “Ce faceti, domnule, cum ne scoateti de aici, ca ne fac praf? Ei ne-au luat drept altii”… “Sa stit ca sint foarte bine pregatiti. De la Favorit la poarta de intrare sint tancuri pe amindoua partile. Ne-au facut zob”…

    Stela Baila (apart. 25): Dimineata, eu am cules doua pistoale de pe scari si le-am predat tanchistilor. Cind baiatul doamnei Sincai a coborit (in pijama), eu am anuntat armata ca avem “oaspeti”. Apoi, au venit militarii, i-au ridicat. unul din cei trei ne-a zis rizind: “O sa vedeti, sintem armata, sintem romani, nu teroristi.”

    In loc de concluziile, sa redam si opinia unui alt martor ocular, locontenent-colonelul Vasile Tintas: Stim acum, ca U.S.L.A. era o unitate formata in principal din cadre din foarte buni profesionisti. Ei trebuiau sa-si dea seama ca aici vor intilni tot profesionisti. Or, prin modul in care s-au comportat, chiar in varianta ca au fost chemati — si au facut dovada celui mai pur amatorism, daca nu este vorba de altceva. Pentru ca toata conduita lor — incepind cu parasirea cazarmii de catre seful de stat major intr-un moment in care comandantul unitatii lipsea, apoi stingerea farurilor etc. – a contrazis modul firesc de actiune. Asa ca in nici un caz accidental nu a fost generat de trupele aflate in dispozitiv.

    Deci lucrurile nu stau asa de simplu, pe cit incearca sa le prezinte doamna Bacescu. Declaratiile redate mai sus isca o multime de intrebari. Cei patru uslasi care au supravietuit — locotenent-major Romulus Girz, plutonierul Petre Gainescu, sergentii-majorit Stefan Soldea si Ionel Paduraru — speram sa ne fie in curind interlocutori.

    Maior MIHAI FLOCA

    “Crima?!” Armata Poporului, nr. 23 (6 iunie 1990), p. 3.
    —————————————–

    Ziarul armatei–deci al unei institutii situate, gratie Revolutiei din Decembrie, in afara politicii–nu este, in mod deliberat, o publicatie polemica. Asa cum este si organismul din care faceum parte, noi, ziaristii militari, am optat pentru o atitudine sobra, echilibrata, pe cit posibil obiectiva, constienti de faptul ca, prin lispa materialelor sezationale, de scandal vom avea, pentru inceput, o audienta mai redusa in rindul cititorilor. Fericiti ca, in sfirsit, ne putem vedea de treburile noastre–ca si armata in ansamblul el, de altfel–noi nu ne-am propus deci, in mod programatic, sa ne luam la harta cu diverse organe de presa din tari, nici vorba de cele din strainatate. Iata, insa, ca saptaminal independent “Expres”–nr. 18, mai 1990–ne pune la curent cu dezvaluirile senzationale ale revistei franceze “LE POINT”, din 21 mai 1990. Initial, ne-am gindit ca-i treaba politicienilor sa dezamorseze, sa combata continuntul incitantului articol, intitulat “In Romania, complotul iese la iveala.” Dar cind am aflat, de la niste ziaristi straini, ca armata noastra “a tras si asupra propriilor rinduri, astfel ca, in confuzia generala, au murit aproape la fel de multi ostasi si civili,” nu am putut ramine in expectativa. Pentru ca este vorba de o incalificabila ofensa adusa eroilor pe care armata i-a jertfit pe altarul Revolutiei. Noi nu cunoastem meseria armelor din carti, ci am deprins-o in poligoane, pe cimpurile de instructie. Daca accidentele se pot produce si pe timp de pace–lucru de care ne-au convins viata, practica militara pe care am trait-o, vreme de peste doua decenii–acestea au fost pe deplin posibile, si chiar s-au produs, si pe timpul Revolutiei, cind inamicul era peste tot si nicaieri. Dar de aici si pina a afirma ca cei 267 de morti si 674 raniti ai armatei s-au impuscat intre ei e o cale atit de lunga, pe care nici un om cu buna credinta n-ar face-o. Nu punem la indoiala buna credinta a jurnalistilor francezi, desi ideea promovata de ei convine de minune celor care se dau de ceasul mortii sa ne demonstreaza ca, de fapt, teroristii n-au existat. Fie-ne, insa, permis sa aratam ca documentarea celor de la “Le point” a fost, cel putin, incompleta. O spunem noi, care am fost tot timpul aici, reporteri printre gloante, in punctele fierbinti ale Revolutiei. O spunem si o argumentam, pentru inceput, cu fapte petrecute in zona sediului Ministerului Apararii Nationale.

    DIVERSIUNE SI INTIMIDARE.

    Nu ne vine sa credem! Desi a trecut peste o jumatate de an de la consumarea
    evenimentelor, oamenii sint speriati. Este vorba de locatarii celor trei
    blocuri–A1, A2, B3–dispuse in fata Centrul de Calcul al M.Ap.N. In urma cu
    citeva saptamini, erau deschisi, raspundeau la orice intrebare, relatau faptele,
    imprejurarile extrem de grele prin care au trecut, iar acum sint prudenti, retinuti, tematori. Mai mult, o doamna–cu mina pe inima si vocea tremurinda–ne
    sfatuieste sa o lasam balta, ca riscam prea mult…

    Ce s-a intimplat de fapt? In ultima vreme, pe la usile unor apartamente, au
    batut citeva…persoane de bine, care, cu destula discretie–si
    subtitlitate–s-au straduit sa le explice oamenilor cum s-au petrecut, cu
    adevarat, lucrurile in perioada 22-25 decembrie 1989. De exemplu, in blocul A.1,
    apartamentul 27, o doamna–banuitaj de a fi avut, in trecut, relatii cu
    securitatea de trist renume–le a sugerat gazdelor cum sa interpreteze ,corect’
    incidentul cu cele doua A.B.I.-uri din noaptea de 23/24 decembrie.

    Alti vizitatori n-au avut nici macar inspiratia de a-si disimula identitatea
    (sau poate ca chiar asta au facut). Domnilor, mie sa nu-mi dati numele la ziar,
    ne roaga alt locatar. Am avut destule necazuri cu securitatea. In 21 mai, a fost
    la mine un maior de politie, Popescu zicea ca-l cheama. S-a interesat despre
    teroristii care au tras din blocul nostru. I-am spus ca, daca vrea sa loveasca in armata, nu are nici o sansa: au tot adevarul ii voi
    spune. In final mi-a adresat o rugaminte: sa nu stie cei de la armata de vizita
    lui… A revenit peste 2-3 zile, dar mi-a fost frica sa-i mai deschid…”

    Cine-o fi misteriosul maior si de ce pastreaza atita discretie? Se pare insa ca
    persoanele cu pricina manifesta un mare interes pentru blocul B.3. Domnul Stancu
    Varzan are mai mult curaj.

    –Dumneavoastra nu stiti ce nopti de cosmar am trait noi: se tragea si din fata
    si din spate, de la gunoaie. Totul a inceput in 22 decembrie, pe la orele 22.00:
    la inceput sa auzeau focuri izolate. Apoi–ca la razboi. Numai in baie ne
    simteam oarecum in siguranta. La un moment dat, am si ris. Fata mea a plecat
    pina la bucatarie si, cind s-a intors, ne-a spus sa fim linistiti ca, de sus, de
    pe bloc, trage o mitraliera si ne apara! Era vorba, de fapt, de o
    pusca-mitraliera, care executa foc spre Centrul de Calcul…Si de pe casa
    scarilor s-a tras, in aceasi directie. Teroristii au incercat sa intre la mine in apartament, dar noi avuseseram grija sa blocam usa cu un cuier
    greu. Sint bolnavi astia care vor sa ne convinga ca a tras armata in noi si ca,
    de fapt, nici nu au existat teroristi. Dar i-am auzit discutind precipitat,
    tropaind: in jurul blocului, pe scari, pe acoperis.

    In acelasi bloc, stam de vorba si cu sotii Florica si Gheorghe Petrut. Sint
    revoltati.

    –Au fost la noi doi civili, spune doamna. Ne-au fluturat pe sub nas niste
    legitimatii, din care am retinut ca sint de la militia din Turnu-Severin. Cind
    noi am intrebat cine a tras, ei ne-au informat: “armata a tras.” Bine, dar in
    armata cine a tras?–am continuat noi–doar in parcul din fata blocului au fost
    impuscati studenti militari. “Au tras unii in altii”–ni s-a raspuns.

    Si in incheiere, gazdele noastre ne avertizeaza:

    –Fiti cu mare bagare de seama, domnilor ofiteri. Astia au tot interesul sa va
    compromita!!!

    Deci ,baietii’ lucreaza. Fara voie ne gindim la povestea cu lupul care se
    intoarce la locul unde a mincat o oaie. Si a criminalului care se intoarce la locul faptei…

    (Maior Mihai Floca si Capitan Victor Stoica, Armata Poporului, 13 iunie 1990, p. 3)
    —————————————

    “Au tras din blocul meu!!!”

    Exista locatari care i-au vazut foarte de aproape pe teroristi, au discutat cu ei. Unul din acesti oameni a acceptat sa ne povesteasca patania sa, dar cu conditia sa nu-i precizam identitatea. Intimplarea a avut loc in aceeasi noapte: 22/23 decembrie 1989.

    –Sa tot fi fost 12,30-1,00, cind am auzit “poc, poc, poc”–cineva umbla pe balcon. Fiindca am instalatie electrica acolo, am aprins lumina. Am deschis prima usa ce dadea spre balcon si am vazut un tinar de 24-25 de ani: brunetel, creol, cu parul andulat, slabut. Purta of gluga bej, iar pe deasupra un fel de veston kaki. Inapoi lui, pe lada mai era unul. Grozav m-am speriat: “Deschideti, deschideti”–mi-a strigat brunetul. Am raspuns instantaneu: “Nu se poate, e militia la mine, e militia la mine!” si am inchis usa la loc. El a scos ceva din buzunar–un corp rotund–si a spart geamul usii din exterior. Am fugit, iar in urma mea au rasunat focuri de arma.

    Intr-adevar, pe peretele opus balconului sint citeva gauri: acestea nu puteau fi provocate decit de gloante trase din balcon. Din acest balcon–asa cum ne-a relatat locotenentul Marius Mitrofan–s-a tras si asupra studentilor de la Academia Tehnica Militara.

    –L-ati recunoaste pe cel care a tras?

    –L-am si recunoscut! Dar ma opresc aici, ca si asa am spus prea multe!

    Sa mai adaugum ca, pe 23 decembrie, cind gazda noastra a povestit scena cu balconul, un vecin, “binevoitor,” i-a spus: “ti s-a nazarit.”

    Foc concentrat asupra Centrului de calcul!

    Spre Centrul de Calcul al M.Ap.N. teroristii si-au indreptat cu predilectie armele. Oricine poate constata asta. Daca s-ar fi inarmat cu putina rabdare, gazetarii revistei “Le Point” ar fi putut numara, in peretele frontul al cladirii, circa 300 urme de gloante. La care trebuie adaugate si gaurile care se mai vad, inca, in geamuri. Sigur, geamurile ciuruite au fost schimbate, dar,–prevazatori si rigurosi–, cei din Centrul de Calcul, au avut grija sa le fotografieze. Avem, la redactie, cliseele respective si le putem pune la dispozitia oricui. Ne este imposibil sa credem ipoteza cu “confuzia generala” a confratilor francezi. Pentru ca aici nu este vorba de doua, trei focuri–scapate, la un moment dat, intr-o directie gresita–, ci de sute de gloante trimise cu buna stiinta, nopti de-a rindul, asupra unui obiectiv militar. Si vizind cu prioritate birourile cadrelor cu functii de raspundere.

    S-a tras nu numai din strada, ci, in special, de la etajele superioare ale cladirilor de peste drum.

    –Noi nu avem caderea sa acuzam pe nimeni–arata colonelul Marcel Dumitru. Dar nu ne putem mira indeajuns de faptul ca nimeni din cei in drept nu a initiat pina acum o cercetare. Nu stim cine a tras, dar stim, cu destula precizie, de unde s-a tras in noi. Cind copacii erau desfunziti, privind prin gaurile produse de gloante in geamurile noastre–avem geamuri duble–vizam tocmai acoperisul, balconul, fereasta de unde s-a tras?

    De altfel, cu pricepere de artilerist, pe baza observatiilor facute in acele vile de decembrie, maiorul Vasile Savu a intocmit o schema cu locurile de unde s-a tras asupra Centrului de Calcul. Numaram pe schema peste 25 puncte de foc, citeva din acestea coincid cu cele indicate de studentii Academiei Tehnice Militare. In “Le Point” se arata: “Desigur, citiva securisti, infierbintati, au tras pe strada, de pe acoperisuri. Dar nu era decit o mina de oameni, cei multi fiind falsii “teroristi”…armata a amplificat roulu securistilor si a plasat ea insasi falsi teroristi in diferite cartiere ale capitalei.” Ce om cu mintea intreaga poate accepta ideea ca armata a ordonat unor membri ai ei sa traga asupra proprilului minister?!!

    Centrul de Calcul este doar una din cladirile aflate in localul M.Ap.N. Nu vom sti niciodata, cu exactitate cite gloante s-au tras asupra integrului complex. Oricum, in comparatie cu cele ce au tintit Centrul de Calcul, acestea sint mult mai multe, ele producind victime mai ales in rindurile personalului neadapostit.

    Sa mai amintim ca in 22/23 decembrie, tot inainte de a intra in sediul M.Ap.N.–deci in aceleasi conditii, ca si cei cinci studenti–au cazut un ofiter, un subofiter, si doi soldati dint-o unitate de parasutisti. Tot aici Regimentul de Garda a avut 9 mortii–doi ofiteri si sapte soldati–toti impuscate dupa ce intrasera in dispozitivul de aparare constituit in curtea ministerului. Deci au cazut, in total, 18 eroi. Vom afla, vreodata, cine-i are pe constiinta?

    (Maior Mihai Floca si Capitan Victor Stoica, “Unde sint teroristii? PE STRADA, PRINTRE NOI (II), Armata Poporului, 27 iunie 1990, p. 3)
    ————————————-

    alk, despre benzile de inregistrare, Ioan Itu a transcris convorbirea asa in Tinerama “Armata trage in propriul minister,” 8-14 ianuarie 1993, p. 7:

    Trosca–Permiteti sa raportez
    Bleort–Da.
    Trosca–La M.Ap. N. a aparut o coloana de sapte-opt TAB-uri, doua camioane cu militari si doua ARO, au tras zece minute asupra Ministerului si-au oprit acum…
    Bleort–Cum, ma?!
    Trosca–…asupra Ministerului.
    Bleort–Cum? Au tras?
    Trosca–Au tras asupra M.Ap.N.-ului…
    Bleort–Nu se poate!
    Trosca–Asta e.
    Bleort–Deci, cum?
    Trosca–Sapte-opt transportoare TAB, notati tovarase colonel, doua camioane si doua ARO au tras focuri asupra…
    Bleort–Asupra Ministerului, mai?
    Trosca–Asupra Ministerului Apararii Nationale, timp de zece minute, si acum s-au oprit.
    Bleort–S-au oprit?
    Trosca–Da.
    Bleort–…Dupa ce opriti in spatele ultimului tance, ne comunicati noua, ca sa luam legatura cu Ministerul. (…)

    Citeva observatii:

    1) De ce avem aceste benzi de inregistrare? Fiindca Ardeleanu a fost sub arest. A fost avertizat ca toate comunicatii cu sediul USLA ar fi ascultate. De ce? Fiindca, nucleul FSN au avut indoieli in privinta loialitatea lui USLA. Cum stim, chiar daca tot timpul in presa romana se spune ca Militaru l-a nominalizat pe Trosca, vorbele lui Ardeleanu contrazice speculatii aceste: el, Ardeleanu, Bula l-a nominalizat pe Trosca, fost CI-ist sa conduca grupa de interventie (si chiar daca nu le am informatii certe, si vorbesc strict personal, si eu banuiesc tare ca Militaru avea legaturi cu spionajul sovietesc, mai probabil gru decit kgb).

    2) Deci Trosca a stiut bine…toate comunicatii au fi fost ascultate. Alk, mi-ati semnalat marturia lui ofiterul Costache, cam ca “totul atunci a fost acalmie.” Deci atunci cind Trosca vorbeste despre tab-uri armatei care atac ministerul lor timp de zece minute, si eu stat acolo timp de 20-30 de minute, cum se poate ca nimeni au observat aceste unitatii ale armatei sa atace ministerul lor…fiindca eu nu cred ca au existat un atac al armatei impotriva ministerului lor…ori a fost o inventie, ori Trosca a incercat sa comunice lui Bleort cam care au fost apararea ministerului intr-un mod indirect fiindca stia ca comunicatia a fost ascultata…nu stiu cu siguranta, dar foarte ciudat…NIMENI, absolut NIMENI pina acum n-a confirmat existenta a unei unitate a armatei sa atace ministerul lor in intervalul acesta…Cum se poate, vorbim despre tarani care faceau stagiu lor de militar…raspunsul nu se poate: fosti securisti stiu bine cum sa taca, dar soldati nu asa de bine….Deci benzile de ingregistrare nu sint asa de clare, contextul ca stiau bine ca au fost ascultate este mai important

    3) Nu cred ca exista vreo dovada ca Trosca si ai lui au fi incercati sa iau legatura cu soldatii care aparau ministerul… Cum martorii militari au spus, de ce Trosca si ai lui n-au folosit aceste portavoce gasite in abi-uri lor?

    4) Ardeleanu i-a spus Angelei Bacescu ca dupa incidentul a fost silit sa semneaza o hirtie ca fortele lui ar conlucra cu revolutia. De ce? Si de ce i-a fost supus o analiza de urina sergeantul Soldea daca militari si nucleul fsn nu credeau ca el ar fi drogat (lucru care s-a dovedit de multe ori la spitalele, cu acest ofiter din USLAC V-a arestat de catre Sergiu Tanasescu in CC-ul, si din marturiile ale celor mai putin trei fosti securisti, Roland Vasilevici, Marian Romanescu, si uslas-ul R.L. 28.12.94.).

    Fostii Securisti inteleg destul de bine, cit de important a fost incidentul la sediul MApN pentru reputatia lor. Cine a dezvaluit prima “adevarul lor” despre incidentul la sediul M.Ap.N. din noapte 23-24 decembrie 1989, nimeni altul decit Angela Bacescu, portavocea fostei securitatii in revista anti-fsn Zig Zag in aprilie 1990 (mai tirziu a transferat la Europa). Cum a spus Ion Cristoiu in 1993, cam ca doamna a venit la mine, n-avea nevoie de bani, si le-a adus multe documente. Sigur din pofta de a dezvalui “adevarul” (sau mai bine zis “adevarul lor”)…Mai tirziu ipoteza s-a raspindit pretutindeni, dar s-a nascut in fosta securitate, deloc intimplatoare cum ati zis…va multumesc.

  4. alk said

    Domnul meu, stii care e problema aici? Ca Armata a fost, in final, INVINGATORUL. Iar ca invingator poate spune orice doreste desi e bine sa aflam povestile spuse din ambele parti. De analizat, ne analizam noi ca ne-a dat Dumnezeu creier. Despre Armata nu poti tagadui urmatoarele:
    1. slugarnicia fata de regimul comunist si Ceausescu in special a condus inainte de 22 decembrie 1989 la grave crime impotriva poporului pe care se presupune ca trebuia sa-l apere. Crime pentru care au platit prea putini, in mare majoritate comandantii fiind absolviti de vina.
    2. desi Armata a avut ca adversar trupe loiale lui Ceausescu (securitate, militie, partid, s.a.)a permis totusi acestuia sa isi “recupereze” oamenii si mai mult sa stearga orice fel de urma. Sa credem acum ca cei trimisi sa-i convinga (de exemplu) pe locatarii blocurilor de vis-a-vis de MApN ca au visat cind au vazut teroristi au facut-o pe cont propriu sau erau membri ai unor forte oculte care vor sa dispara, e hilar. Repet, in aceasta tara se stia si se stie tot ce misca. Incepind de la nivel de informatii pina la nivel de ancheta si solutionare.
    Nu inteleg cum ar putea in Romania ca fosta Securitate si oamenii sai sa-si spele imaginea? Pentru omul de pe strada, Securitatea era locul unde erai dus pentru ca spuneai bancuri sau il injurai pe Ceausescu, loc in care mincai o bataie sora cu moartea. Crezi ca se gindeste cineva ca puteai fi dus pentru opozitie politica?
    O zi buna!

    PS: Oricum articolele dumneavoastra sint foarte interesante. Va lipsesc insa ceva imagini video :)

  5. romanianrevolutionofdecember1989 said

    Dle. ALK, eu nu neg si niciodata n-am negat rolul armatei in represiunea din perioada 16-22 decembrie 1989 (cititi capitole 5 si 6 din teza mea pe pagina aceasta, in engleza). Dar se stie foarte bine acum, care a fost rolul armatei in represiunea de atunci. De ce? Fiindca, ca atunci, armata a fost scos in strada, deci in fata, in timpul cind securitatea a tras din locuri mai ascunse (ca si acum). Stiti cine sare printre forumistii sa dea in Stanculescu pentru rolul lui sangeros la Timisoara?–Radu Tinu, securistul din Timisoara, care vorbeste despre Iuda cu ghips…Rolul sangeros al armatei este bine documentat fiindca ziaristi au scris foarte mult pe tema aceasta, si fosta securitate a dezvaluit foarte mult despre rolul armatei…In schimb, stim destul de putin despre rolul securitatii si militiei, sau mai bine zis, mai putin decit in primele luni imediat dupa revolutiei…

    Atunci in aprilie 1990 si vara 1990 cind Gheorghe Ionescu Olbojan si mai ales renumita Angela Bacescu au scris despre “teroristi imaginari” si au sugerat ca uslasii au fost victime nevinovate, si DIA (deci armata) a furnizat teroristii credeti ca au facut-o pe indemna armatei?! Si atunci cind acesti oameni de bine cu buletine de identitate expirate au facut o vizita la blocurile de vizavi sediului MApN pe 21 mai 1990 si au incercat sa convinga pe locatorii ca n-au existat teroristi si ca soldatii au tras intre ei (numai) ca niste prosti, credeti ca au facut-o la indemna armatei? Am postat pe site-ul acesta citeva articole scrise de catre ziaristi militari care au incercat sa-i raspunda aceste dezinformari securiste (de catre Olbojan si Bacescu).

    Idea ca armata de la bine inceput a lucrat mina in mina cu securitatea este pripita. De exemplu, Gheorghe Ratiu, Securitatea Directia 1, a spus in Europa in 1995 (episodul XVII cu Ilie Neacsu):

    “La ordinul generalului Vlad in zilele 25-27 decembrie 1989 am coordonat o investigatie in spitalele si morgile Capitalei pentru a stabili care este adevarul in legatura cu “teroristii straini” despre care se tot relata la televiziune si in presa. Toate unitatile spitalicesti si morga de la Institutul Medico-Legal, fusesera preluate in paza de catre armata. La inceput, ofiterilor trimise de mine NU LI S-A PERMIS INTRAREA IN NICI UNUL DIN ACESTE OBIECTIVE, cu toate cu, oficial, de la data de 23 decembrie devenisem seful Directiei de Informatii Interne a Armatei. PENTRU A STRAPUNGE ACEST BARAJ INSTITUIT DE FORTE OCULTE, AMA APELAT SI AM PRIMIT SPRIJINUL PROCURORUL GENERAL POPOVICI A MINISTRULUI ADJUNCT DR. IACOB DE LA MINISTERUL SANATATII SI A GENERALULUI VASILE, INCA SEF AL DIRECTIEI DE CONTRAINFORMATII MILITARE. AM FORMAT ASTFEL, PATRU ECHIPE CONDUSE DE CATE UN PROCUROR DIN CARE MAI FACEAU PARTE [nota mea, oare a participat renumitul Teodor Ungureanu?], CATE UN OFITER DE CONTRAINFORMATII CU UNIFORMA SI LEGITIMATIE DE LA MINISTERUL APARARII NATIONALE [deci, cu bona fides necesara!], UN OFITER DE LA DIRECTIA MEA SI UN INSPECTOR DE LA DIRECTIA SANITARA A MUNICIPULUI BUCURESTI. ACESTE ECHIPE AU REUSIT SA PATRUNDA PESTE TOT [!], MAI PUTIN LA SPITALUL MILITAR CENTRAL…Rezultatul…nici un terorist strain [!…ce surpriza! fosta securitatea n-a gasit nici un terorist strain…]

    sigur ca la nivelul de sus–daca nu in Armata Poporului si la nivelul ofiterilor si soldatilor–povestia s-a schimbat dupa sosirea generalului Victor Stanculescu in februarie 1990…sper ca pot sa-o gasesc dar in cartea lui Teodor Filip (fost uslas) admite ca in prima zi cind a venit la curma armatei a adresat uslasilor si “le-a adresat cuvinet de inbarbatare”…deci groparea contra revolutiei s-a soldat atunci… o sa revin…

  6. […] Contra- Revolutia din decembrie 1989: disparuta in timpul anchetei… […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: