Cine cunoaşte derularea evenimentelor din decembrie 1989 din centrul Braşovului, mai ţine minte cum înregistrau securiştii din clădirea Modarom şi cum în mulţime se aflau securişti, la fel ca în noiembrie 1987.
La BRAŞOV. În după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989, mulţimea a început să manifesteze împotriva regimului şi o parte s-a dus la securitate. Aceasta era apărată de ostaşi USLA, înarmaţi până-n dinţi. A doua zi, după-masă, securitatea a fost ocupată de populaţie, ca şi Consiliul Judeţean. Armata a fost cea care a dezarmat şi preluat conducerea miliţiei şi securităţii. în noaptea de 22/23 decembrie, după ora 2.30, au început să tragă în oraş şi arestaţii care trăgeau au dispărut, fiind eliberaţi. S-a tras asupra populaţiei dinspre clădirea Modarom, din magazinul Braşov, dinspre Drumul Poienii şi alte locuri. Au fost ucise 66 de persoane şi rănite peste 100. Nu se ştie de cine. Se ştie, în schimb, că unii morţi au fost găsiţi la morgă cu semne de tortură, dar nu s-au descoperit autorii care torturau.
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/arhivarev/docs/16.htm.
În jurul orei 2. La staţia de amplificare din CJ se anunţă că un grup de terorişti se pregăteşte în barul ARO să atace. Primele focuri de armă. Primă victimă, un bărbat ce vorbea mulţimii la un microfon din faţa CJ. Imediat se stinge lumina în toată clădirea Comitetului Judeţean. După câteva minute de linişte, a urmat dezlănţuirea infernului. Indivizi necunoscuţi trăgeau în populaţie din poziţii situate în clădirea Modarom, Facultatea de Electrotehnică şi hotelul Capitol. Simultan au fost semnalate atacuri asupra Rafinăriei, Metromului, Uzinei 2 şi Tipografiei. Abia mai târziu s-a demonstrat că toate aceste atacuri au fost simple diversiuni. Mulţimea se înghesuie în clădirea CJ. Focurile de armă încetează, iar lumina este restabilită în clădire.
Ora 3. Morţii sunt duşi în sala 105 din CJ. Şase dintre ei sunt soldaţi de la UM 01090 – Predeal – Vânători de Munte care nu aveau nici o oră de tragere. Locurile de la ferestrele CJ au fost ocupate de soldaţi care trăgeau în gol. La scurt timp, apărătorii au rămas fără muniţie.
Ora 4. Un camion cu muniţie este parcat în spatele CJ.
Ora 5. Focurile de armă au încetat. Sosesc câteva ambulanţe pentru a evacua morţii din clădirea CJ. Civilii sunt evacuaţi din clădire, rămânând doar cei din FSN.
Ora 6. Oraşul este cufundat în linişte. Se înmulţesc zvonurile de tot felul. La cei din CJ ajunge informaţia că în hotelul Capitol au fost reţinuţi trei terorişti, dar care au dispărut fără urmă. Alţi trei terorişti sunt văzuţi pe un bloc la Gemenii, nu trece mult timp şi o blindată MLVM îşi face apariţia în zonă. Teroriştii au dispărut şi de această dată. Muncitorii de la Rafinărie susţin că au găsit două simulatoare de arme de foc pe care le-au predat unui ofiţer de Miliţie. Simulatoarele au dispărut şi ele.
G.H.: Nu. Nici la această oră noi nu ştim unde a murit Cătălin. Ce ştim este doar că medicul a declarat că fiul nostru a fost împuşcat în cap cu glonţ dum-dum care la intrare a pătruns printr-un orificiu mic în tâmplă iar la ieşire a produs o gaură atât de mare că am fost nevoiţi să-l bandajăm cu tifon pentru a nu-i ieşi creierii prin ţeastă. În schimb asupra morţii lui Cătălin ni s-au servit mai multe variante. Că l-a împuşcat un coleg, atunci unde este colegul? Că a fost împuşcat pentru că nu a respectat un ordin, ce ordin? Că a fost împuşcat la consiliul popular pentru că plutonul lui a fost scos, din data de 20 până pe 23, pentru a păzi Consiliul Judeţean Braşov de elemente care ar fi vrut să destabilizeze ţara, alături de ei erau şi militarii de la vânătorii de munte. O variantă este că, pe data de 22, când a fugit Ceauşescu, Cătălin şi alţi doi colegi au ieşit să arboreze drapelul românesc, acela decupat, moment în care din Modarom s-a tras asupra lor şi au fost împuşcaţi mortal. Ultima variantă în ceea ce priveşte locul în care a fost împuşcat Cătălin a fost aceea că ar fi fost împuşcat în şcoală.
În tot acest timp, la mormintele eroilor au vegheat rudele lor. „Am fost alături de el pe 22 decembrie. Eram amândoi la Modarom, când deodată a dispărut. S-a tras de sus, de pe clădire. Când l-am găsit era mort. A fost împuşcat cu gloanţe explozive, care I-au ciopârţit corpul. A lăsat în urmă o soţie îndurerată şi o fetiţă care avea numai opt luni. A murit în floarea vârstei, avea numai 25 de ani. Era un tânăr dornic de libertate, dornic de o viaţă mai bună. De atunci, la noi sărbătorile vin cu durere şi suspine, pentru că ne plângem morţii” a mărturisit Victor Zoica, un pensionar venit cu familia la mormântul eroului Dorin Gheorghe Mitroi, ginerele acestuia.
Profesia: Instalator la Hidromecanica II Starea civila: Casatorit, un copil
Data mortii: 23 decembrie 1989
Cauza mortii: Impuscat in cap
Locul mortii: Brasov, Magazinul Modarom
Calitate: Erou Martir
De cealaltă parte, rămân semnele de întrebare ale revoluţionarilor, legate de muniţia folosită şi de numărul mare de victime împuşcate cu precizie în cap. „Civilii primeau arme de proastă calitate, însă în morga spitalului Judeţean au fost găsite persoane ucise cu gloanţe Dum-Dum, care nu au fost distribuite revoluţionarilor”, a povestit Vasile Mardare.De altfel, el a reamintit şi de episodul petrecut la sfârşitul lunii decembrie, când în spatele actualului Grup Şcolar Industrial „Astra”, se pare că ar fi fost rănit un terorist. „Acolo am găsit urme de sânge, dar persoana împuşcată de noi a dispărut”, a mai spus acesta.
La 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, braşovenii şi-au comemorat, marţi, eroii căzuţi începînd cu noaptea de 22/23 decembrie. Comemorarea a avut loc în Cimitirul Eroilor din faţa Prefecturii, oficialităţile, asociaţiile de revoluţionari şi partidele politice depunînd coroane de flori. Un sobor de preoţi militari a săvîrşit slujba de pomenire a eroilor. „Din păcate, nu avem o imagine clară a ceea ce s-a întîmplat în timpul Revoluţiei. Este de datoria noastră să rememorăm evenimentele din DEcembrie 1989, faptele eroilor căzuţi în acele zile nu trebuie să se piardă în ceaţa istoriei. În faţa Eroilor ne plecăm capetele şi pentru ei trebuie să dăm dovadă că sacrificiul lor nu a fost inutil“, a spus la coemmorare, prefectul Ioan Gonţea. Urmaşii eroilor căzuţi în decembrie ’89, îşi plîng şi azi morţii şi nu pot uita faptul că încă nu au aflat cine le-a ucis copiii, părinţii sau fraţii. „Dacă în 20 de ani nu am aflat ce s-a întîmplat, nici nu mai sper ca cineva să-mi spună cine mi-a ucis soţul în 23 decembrie, el fiind unul dintre cei împuşcaţi cu gloanţe explozive. Am avut şansa să-l mai prind în viaţă, dar după zece zile s-a stins, iar eu, împreună cu cei doi copiii ai noştri am rămas să-l plîngem. Sper din tot sufletul că sacrificiul lui nu a fost inutil“, a spus soţia unuia dintre eroii căzuţi pentru victoria Revoluţiei.
According to former Military Prosecutor, General Dan Voinea, whose claims form the foundation of the Chapter on December 1989 in the Final Report of the Presidential Commission for the Study of the Communist Dictatorship in Romania (CPADCR), also known as the Tismaneanu Commission after its president Vladimir Tismaneanu, there was nothing special about the tunnels found beneath Bucharest in December 1989–they were merely for sewage, water supply, and electricity, and could not have been used by “the terrorists” since, just like unusual munitions (for example, explosive dum-dum bullets), these most definitely did not exist….
However, according to videotape from December 1989, ventilation/oxygen filtration systems (not to mention an elevator to a bunker, fully-stocked refrigerators, gas masks, etc. see below screen captures from French TV–seems those may have been taken from BBC1 Michael Stewart’s report from 27 December 1989 below) happened to turn up in what Voinea claims are the typical underground tunnels that span beneath any large city…
Tunelurile secrete ale mincinosilor
– Ani de zile s-a tot vorbit despre tunelurile secrete pline de teroristi care ieseau si ucideau oamenii de pe strada sau din diverse institutii… Exista vreo marturie credibila, vreun document?
– Nu putem califica aceste informatii nici macar ca tinand de domeniul legendei. E o minciuna! O alta minciuna! Bucurestiul, ca de altfel toate marile orase, e brazdat subteran de tot felul de tuneluri, unele pentru canalizare, gospodarirea apei, electricitate si alte scopuri. De altfel, Capitala are in subteran tuneluri realizate in urma cu sute de ani. Aceste tuneluri nu au constituit adaposturi pentru teroristi. Recent, am participat la o reconstituire pe teren, la asemenea asa-zise tuneluri secrete folosite de teroristi. Era un simplu canal pentru distribuirea apei potabile. Deci am constatat ca a fost vorba de o minciuna.
The press of 1990 and later has told us of these tunnels and their features–including the ventilation/oxygen filtration systems–now confirmed by video, for many years.
“Echipa lui Gh. Grigoras “curata” in continuare subsolul ajungind la alta instalatie de aerisire. Filtre de aer ultramoderne, oxigen din belsug, ba chiar o mica… fabrica de oxigen, aflata la perfecta stare de functionare. Instalatia de ventilatie e super-sofisticata, iar dubla ei functionalitate consta in posibilitatea folosirii traseului secret pe care il ofera. Prin tunelele de ventilatie…”
“Labirintul subteran vechi al orasului pare neinsemnat pe langa cel construit din ordinul lui Ceausescu. Datele mi-au parvenit de la militarii care au intrat in subteranele fostului Comitet Central, actualul Senat la Romaniei, respectiv de la maiorul Gheorghe Grigoras si capitanul Nicolae Grigoras, de la unitatea speciala de lupta antiterorista. Ei au intrat in aceste catacombe chiar pe 25 decembrie 1989, impreuna cu un grup de genisti si pirotehnisti”, explica muzeograful Dan Falcan. Conform relatarii militarilor, la subsolul cladirii au gasit un tunel, nu prea lung, care coboara intr-un fel de cazarma. Opt camere cu paturi pliante. Din aceste camere pornesc mai multe culoare, unul ducand chiar pana la etajul II al cladirii. Pe un alt culoar se poate ajunge la un buncar mai larg, la 7 metri adancime. Se trece apoi de o usa blindata si se ajunge la un apartament spatios, la adancimea de 9 metri. Militarii au cautat apoi camera in care se afla sistemul de ventilatie si s-au trezit pe un nou culoar.”
WHY, OF WHY SO MANY YEARS AFTER DO WE NOT KNOW THE TRUTH ABOUT DECEMBER 1989 (DE CE NU STIM ADEVARUL DESPRE DECEMBRIE 1989?)
THE ANSWER CAN BE FOUND IN A PASSING COMMENT OF MIREL CUREA’S IN THIS JULY 1993 ARTICLE:
“Pentru a nu se crea probleme cu implicatii diplomatice internationale, nu insistam asupra acestei ultime etape.”
(In order not create any problems with international diplomatic implications, we won’t insist [upon discussing] this final stage [involving the role of foreign states]”
Reportage sur le réseau souterrain de Bucarest, véritable ville parallèle créee par Ceausescu pour assurer sa défense et où se sont réfugiés les rebelles de la Securitate, la police secrète du régime, après la chute du dictateur. – Soldat roumain explorant un souterrain l’arme au poing. Soldat ouvrant une porte d’un coup de botte. GP Visage du soldat tendu par la peur de se trouver face à face avec un agent de la Securitate. Soldat prenant un ascenseur qui les ammène dans le bunker personnel du dictateur Ceausescu. Restes d’un repas sur la table. Réfrigérateur plein de viande. Soldat fouillant un agent de la Securitate qui vient d’être arrêté dans un tunnel du réseau souterrain. On examine ses papiers. GP Oranges découvertes sur lui, indice supplémentaire confirmant son appartenance à la Securitate. Soldat explorant un tunnel le long duquel s’écoule une rigole d’eau.
Arhitectul bucurestean Camil Roguski, fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, dar si la Unitatea de întretinere si decorare a palatelor prezidentiale din perioada ceausista a fost unul dintre putinii civili care au avut privilegiul sa vada si sa participe la cartografierea, la construirea si decorarea unor tuneluri secrete din mai multe localitati
Cum se „teleporta” Ceausescu
În perioada 1970-1975, Calea Victoriei a fost blocata. Se efectuau lucrari la un tunel care facea legatura între Comitetul Central, Muzeul de Arta si Sala Palatului. Arhitectul Roguski isi aminteste ca : „Era un tunel elegant, foarte bine realizat, cu toate dotarile necesare. Era astfel construit, cu sursa de apa proprie, încât în cazuri de urgenta, se putea ramâne la interior cel putin trei zile fara interventii exterioare. Ceusescu venea de la CC, direct în loja de la Sala Palatului, prin tunel, fara paza, lucru care îi contraria pe multi care nu îl vedeau traversând Calea Victoriei. La Revolutie, soldatii consemnati aici au început sa iasa la suprafata si au fost luati drept teroristi. Trebuie cunoscut faptul ca toate clsdirile catalogate strategice din Bucuresti aveau buncare antiatomice sau antiaeriene construite foarte bine (chiar placate cu placi de plumb)”. Buncare de acest gen exista la Ministerul Afacerilor Externe (folosit pâna prin anii 1950 ca depozit de valori, pentru decoratii nemtesti si românesti), Ministerul Apararii Na]ionale, Palatul Victoria, Palatul Cotroceni, fostul Comitet Central etc. La Casa Poporului au fost construite doar doua masive buncare antiatomice si exista o retea de legaturi prin tuneluri spre anumite zone. Arhitectul a refuzat sa ofere alte amanunte, argumentând ca „anumite persoane ar fi deranjate”, multe constituie secrete de stat dar, subliniind ca exista foarte multe legende, fara fundament, legate de aceasta constructie.
„Sub fostul CC exista mai multe cai de acces, la nivelul subsolului doi. In decembrie 1989, tunelul care era liber, accesat cu un lift personal ,si care ar fi trebuit sa-i asigure iesirea lui Ceusescu trecea pe sub CC, CC-UTC, Bdul Magheru, Intercontinental si facea legatura cu tunelurile tehnice de langa statia de metrou <<Universitate>>. Nu este un secret ca majoritatea statiilor de metrou au fost astfel construite încât sa poata fi folosite ca adaposturi antiatomice. Sub tunelul propriu – zis exista o retea de buncare si tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un paienjenis sub Bucuresti. Prin aceste tuneluri se poate circula comod cu un anumit mijloc de transport electric. Se putea ajunge, urmând paralel traseul metroului, pâna la Palatul Primaverii unde exista un buncar central, de coordonare strategica . Din acest buncar, legatura era un tunel secret la care a lucrat, timp de trei ani, prin anii 80, o echipa de mineri de la Petrila. Legatura subterana ajungea la o amenajare de la Lacul Herastrau unde exista permanent o salupa rapida pregatita sa-l transporte pe un alt mal si unde astepta o masina cu destinatia Clinceni – aerodrom. Daca Ceausescu ajungea în subteranele de sub CC, avea posibilitea sa ajunga, foarte usor si rapid, în orice punct de la periferia Capitalei”, a precizat Roguski. Conform documentelor de arhiva si a marturiilor militarilor, de asigurarea securitatii la tunelurile din zona CC (adapost pentru conducerea PCR) se pare ca se ocupa direct, in acea perioada, generalul Ioan Geoana, seful Apararii Civile, tatal lui Mircea Geoana, actualul presedinte PSD.
buncarele au fost descoperite “destul de tirziu…dupa 24 decembrie”
U.S.L.A.C.
Sergiu Tanasescu (medicul echipei de fotbal Rapid Bucuresti) = S.T.
Ion K. Ion (ziarist, Cuvintul) = I.I.
I.I.: S-a vinturat prin presa ideea prezente unor teroristi straini…
S.T.: Imi veti ingadui sa nu ma priveasca aceasta problema ea tine de competenta
istoriei. De acord?
I.I.: O.K.
S.T.: Pe un terorist l-am prins chiar eu, mina mea. Avea 26 de ani si doua
legitimatii, una de student in anul IV la Drept si alta data de Directia a V-a
U.S.L.A.C. Unitati Speciale de Lupta Antiterorista si Comando. Era drogat. Am
gasit asupra lui si a altor teroristi un fel de cicolata, tipul “Pasuma” si
“Gripha”. Era un drog extraordinar de puternic ce dadea o stare de euforie,
axata insa pe agresivitate si distrugere, si o independenta fata de somn de cel
putin 10 zile. Aveau un armament supersofisticat, cu infrarosii, cu sistem de
auzire la distanta etc. Am capturat o arma din asta si am tras trei gloante
intr-o tinta aflata la vreo suta de metri. Arma n-avea nici un recul si,
controlind apoi, am constatat ca toate cele trei gloante se infipsesera unul in celalalt. Ne-am facut si
noi treaba apoi cu pusca asta pina s-a terminat munitia.
I.I. : Ce se intimpla cu teroristii prinsi?
S.T.: Noi i-am predat organelor de procuratura militara. Pe foarte multi i-am
prins in primele zile, identitatea lor fiind stabilita de mai multi, de
colonelul Octavian Nae, Constantin Dinescu (unchiul lui Mircea), Guse, dar mai
ales Vlad care strig la prinsii astia ca de ce nu i-au ascultat ordinul sa se
predea, ei faceau pe sfintii, dar teava armei era inca destul de calda de la
ispravile lor. Dupa ce suportau interogatoriul acesta sumar, celor mai multi li
se dadea drumul.
I.I.: De ce?
S.T. Asa ordona Vlad. Pe 22 decembrie am prins un maior de securitate care a
fost dezarmat si pus in libertate, a doua zi l-am prins din nou, i-am luat
armamentul si munitia si iarasi Vlad a garantat pentru el, numai ca a treia zi
l-am prins din nou. Ne-am enervat si atunci i-am arestat pe toti, inclusiv pe
Vlad si pe colonelul Nae, cu atit mai mult cu cit pe ultimul il surprinsese o fata de a noastra la subsol I,
unde era Termoficarea, transmitind nu stiu ce la un aparat de emisie-receptie.
I.I.: Cum si cind au fost descoperite buncarele?
S.T.: Destul de tirziu, in orice caz dupa 24 decembrie. Unele intimplator, cele mai multe insa datorita insa a doi indivizi….
(Sergiu Tanasescu, cu Ion K. Ion, “Dinca si Postelnicu au fost prinsi de pantera
roz!” Cuvintul, nr. 9 29 martie 1990, p. 15.)
se pare ca acesti doi indivizi au fost “maiorul Gheorghe Grigoras si capitanul Nicolae Grigoras, de la unitatea speciala de lupta antiterorista”…
Cai de navigatie secrete sub Bucuresti
La 12 metri sub platoul Pietei Revolutiei exista o retea de catacombe prin care se circula cu barca
La 12 metri sub platoul Pietei Revolutiei exista o retea de catacombe prin care se circula cu barca. E vorba de culoare betonate, cu latimea de aproximativ doi metri, prin care curge un rau subteran adanc de un metru. Cu apa curata. Debitul raului secret e aproximat la 1,5 metri cubi pe secunda. La intrare, aceste cai navigabile care stabat Capitala sunt utilate cu barci pneumatice. Informatiile ne-au fost furnizate de Dan Falcan, seful sectiei de istorie a Muzeului Municipiului Bucuresti. Istoricul a cules toate datele existente despre catacombele Bucurestilor, mai vechi si mai noi, si le-a pus cap la cap pentru a-si face o imagine asupra istoriei orasului.
Capitala Romaniei are o traditie de secole in materie de tainite si coridoare secrete. Din datele pe care le detin istoricii, primele coridoare subterane demne de luat in seama au fost beciurile producatorilor de vinuri. Acestea aveau zeci de metri si erau atat de largi incat se circula cu carele. In secolul al XIX-lea au aparut edificiile care aveau tuneluri de refugiu, cum e tunelul care leaga Palatul Ghica Tei de Manastirea Plumbuita, lung de mai bine de un kilometru. In nordul Parcului Cismigiu, Biserica Schitu Magureanu e legata prin subterane de Palatul Cretzulescu .
Sub Palatul Golescu, situat langa stadionul Giulesti, a fost depistat un coridor subteran care da inspre lunca Dambovitei . Coridorul a fost folosit si de Tudor Vladimirescu. “De pe la 1826 ne-au ramas
cateva relatari care ne dau o imagine asupra catacombelor de sub capitala Tarii Romanesti. La acea vreme haiduceau in zona vestitii Tunsu si Grozea. Timp de multi ani, ei au bagat spaima in boierii din Bucuresti, in special in cei care aveau casele in zona actualei sosele Panduri. Ii calcau mereu, iar poterele nu puteau face nimic. Desi reuseau sa ii localizeze si sa-i incercuiasca, cand sa puna mana pe ei haiducii dispareau “intrand in pamant”, adica coborau in subteran. Astazi putem afirma ca sub aceasta sosea erau o multime de coridoare subterane, late de trei metri si inalte de doi metri. Dar toate datele acestea au palit atunci cand am intrat in contact cu alte informatii recente. Labirintul subteran vechi al orasului pare neinsemnat pe langa cel construit din ordinul lui Ceausescu. Datele mi-au parvenit de la militarii care au intrat in subteranele fostului Comitet Central, actualul Senat la Romaniei, respectiv de la maiorul Gheorghe Grigoras si capitanul Nicolae Grigoras, de la unitatea speciala de lupta antiterorista. Ei au intrat in aceste catacombe chiar pe 25 decembrie 1989, impreuna cu un grup de genisti si pirotehnisti”, explica muzeograful Dan Falcan.
Conform relatarii militarilor, la subsolul cladirii au gasit un tunel, nu prea lung, care coboara intr-un fel de cazarma. Opt camere cu paturi pliante. Din aceste camere pornesc mai multe culoare, unul ducand chiar pana la etajul II al cladirii. Pe un alt culoar se poate ajunge la un buncar mai larg, la 7 metri adancime. Se trece apoi de o usa blindata si se ajunge la un apartament spatios, la adancimea de 9 metri. Militarii au cautat apoi camera in care se afla sistemul de ventilatie si s-au trezit pe un nou culoar. Dupa ce au strabatut aproximativ 30 de metri au gasit o nisa cu o lada mare, in care erau 16 barci din cauciuc, cu pompe de umflare. Dupa alti 20 de metri militarii au observat ca peretii tunelului au alta culoare, sunt mai noi si sunt acoperiti cu un fel de rasina sintetica. Dupa inca 10 metri culoarul se infunda. Chiar la capat se afla un piedestal din lemn pe care era asezat un capac de WC. Au ridicat capacul iar sub el au gasit un chepeng de fier. L-au ridicat si au gasit… un rau cu apa curata, care curge intr-o matca artificiala din beton. Are latimea de circa 1,5 metri si adancimea de aproximativ un metru. Raul se afla la aproximativ 12 metri sub platforma Pietei Revolutiei . Cele 16 barci erau folosite de fapt pentru acesta cale de navigatie. Albia amenajata are pe lateral bare metalice facute pentru oprirea sau impulsionarea barcilor. “In opinia militarilor, raul secret duce catre un lacurile din afara orasului, in nord, si Dambovita, in sud-est” , subliniaza Falcan. Ofiterii au vorbit insa de existenta unui alt canal similar, la capatul unui alt tunel, precum si de un sistem de inundare a labirintului, pe sectiuni. In cazul in care un eventual fugar e urmarit, el poate inunda portiuni de tunel in spatele lui pentru a opri urmaritorii. A mai fost gasita o gura de iesire din labirint in curtea interioara a fostului CC, de unde, printr-o retea de canale, se poate intra in canalizarea orasului, de unde se poate iesi catre Dambovita. Reteaua are guri de iesire in Palatul Regal, Biserica Cretzulescu si magazinul Muzica. “In urma unor cercetari ulterioare a reiesit ca ramificatiile subterane au corespondenta cu circa 80 de obiective din Bucuresti, cum ar fi cladirea ASE, Casa Enescu, Opera Romana etc. Subliniez, relatari sunt ale unor ofiteri din cadrul armatei. Lucru foarte interesant, nimeni nu neaga existenta acestor cai de navigatie secrete, dar cand am incercat sa le exploram, nu ni s-a permis pe motiv ca… nu se poate”. Despre aceste galerii ale lui Ceausescu ne-a vorbit si Radulescu Dobrogea, presedintele asociatiei Ecocivica, fost inspector de mediu in Primaria Capitalei, omul care s-a ocupat multi ani de panza freatica a orasului. El sustine ca stie de aceste galerii ale lui Ceausescu si ca apa limpede care curge prin ele este panza freatica de sub oras.
Administratorii Senatului au vazut numai intrarea in catacombe
“Pot sa va spun ca am auzit despre aceste lucruri, dar nu le-am vazut. Exista o cale de comunicatie subterana care pleaca din Senat catre Piata Revolutiei, o cale care pleaca de la Palatul Regal catre Piata si inca una, tot din Palatul Regal, catre Biserica Cretzulescu. Intrarile in aceste cai de acces le-am vazut, dar unde se opresc, nu stiu, nu este treaba noastra sa cotrobaim pe acolo”, ne-a declarat inginer Constantin Bratu, directorul tehnic al administratiai cladirii Senatului Romaniei.
SorinGolea (Libertatea 2005)
Actorul Ernest Maftei a avut de a face cu tuneluri…si teroristi…
Dan Badea: Cine erau cei pe care i-a impuscat Dan Iosif?
Ernest Maftei: USLA! Venisera sa ne ajute si a venit sa ne’mpuste, dom’le! Ce dracu’, nu stiu? Au venit sa ne ajute. La demisol erau niste oameni de ai nostri, ca acolo erau niste usi blindate ca nu stiu ce-i. Si unui o deschis o usa dina asta si umbla la becuri. Si nu-am speriat ca ce-o fi fost acolo. Atunci vine USLA sa ne ajute. Vin 15 insi si 4 colonel, dom’le. Da! Si cind se duc jos, i-au impuscat pe toti ai nostri. Doi dintre ai nostri acolo au fost omoriti, erau revolutionari, oameni necajiti care s-au dus acolo sa moara. Si atunci ne-am dat seama ca astia ne omoara. Dar apoi vin sus. Au avut si ei 3 morti. Si-atunci i-am inconjurat: “Dezbracarea!” Pai da’ ce dracu’ dom’le?
Dan Badea: Atunci i-au dezbracat?
Ernest Maftei: Pai dar cum dom’le? I-au impuscat pe loc! Pai dar ne impuscau ei pe noi…
Dan Badea: Dan Iosif a spus ca nu i-a impuscat pe cei 15 USLASI…
Ernest Maftei: Da’ nu te lua cu el! A fost necesar de i-a’mpuscat acolo! Dar nu-i voie sa zica, fiindca nu vrea sa se afle. nu-i voie din cauza ca acu’ne conduce Securitatea. Chiar aia care au tras in noi sint pe posturi de conducere. Asculta ce spun! Ca USLA, coloana a 5-a, a fost cu Ceausescu. Nu ne-ar fi omorit? Vai de mine!…
Dan Badea: Despre teroristi ce ne puteti spune?
Ernest Maftei: Atunci cind s-au deschis usile, d-a intrat toata lumea, atunci au existat si asa-zisii teroristi. Cu salopete, cu arme ascunse. … Au intrat printre noi. Se de-aia, incepind cu 11 noaptea [23 decembrie 1989], acolo a fost razboi civil….Fug astia repede sa-l prinda si atunci am descoperit ca in fostul CC, intre ziduri, se circula. Era un culoar. In zid. Pai cum? …
Dan Badea: Pe unde credeti ca veneau teroristii?
Ernest Maftei: Eu ma miram asa, la un moment dat: cum dom’le, se trage, trag o jumatate de ora in plin si pe urma stau? Si zic: ba, baieti, de unde dracu vin? Era pe 23, de-acuma. Zic: de unde vin si unde se duc? de unde iau astia arme si inca nu-i videm? Ce crezi? Mi-am adus aminte, eu fiind batrin, ca la vila asta, care e a artistilor acuma, linga Biserica Alba, c-a fost vila lu’ Lupeasca. Si de-acolo, Carol al II-lea a facut tunel pa sub pamint pina la palat, ca sa duca la el. Venea cu masina, ca sa nu se vada lumea. Si la palatul regal trageau tare. Pai acolo, la vila aia, a fost armament mult. Stai sa vezi ce se intimpla. Era 1 noaptea, pe 23. Zic: ma copii, mergeti voi cu mine? Si ajung pina in dreptul blocului aia, cu astia….
(Ernest Maftei cu Dan Badea, “‘Iliescu putea sa fie eroul neamului, dar a pierdut ocazia!’,” Expres, nr. 36 (85), 10-16 septembrie 1991, pp. 10-11)
The press–both inside and outside Romania–has taken a beating through the years over its coverage both during and immediately after December 1989. But what is the actual record?
Videotape gives us the ability to verify some of these claims.
In the 30 December 1989 edition of the Los Angeles Times, Charles T. Powers wrote:
“All but one denied being in the Securitate. One, however, identified himself as a major in the unit and said he was sorry only that he had failed in his duty and that he should have killed more people, Firica said. Among the group, two were of Asian or Asian-Romanian parentage. Four of them, the doctor said, appeared to be Arab. They spoke fluent, unaccented Romanian. Some carried as many as four differents sets of identification papers, all conflicting.”
Later, in 1990, Constantin Fugasin wrote an article with similar claims:
“La Spitalul de Urgenta au fost internate 13 persoane banuite a fi ceea ce ne-am obisnuit sa numim teroristii. Dintre acestia citiva erau sigur straini, desi toti aveau acte romanesti. Doi aveau figuri mongoloide clare (unul a declarat ca mama sa este romanca, iar tatul din Laos) iar alti patru erau arabi. Vorbeau insa foarte bine romaneste.”
In the above clip/screen capture, a nurse demonstrates that the “terrorist” (apparently the Laotian-Romanian described above) was dressed in several layers of clothing (sweatpants, black pants, and military uniform pants) leaving little question that this individual was not merely going about everyday business and also in keeping with other descriptions of “terrorists” who wore multiple layers of clothing, allowing them to adapt to their situation/surroundings, especially if attempting to infiltrate objectives.
Nevertheless, the denial of the very existence of “terrorists”–especially “foreign terrorists”–in December 1989 has been a cornerstone of many studies over the past two decades.General Dan Voinea, who headed the investigations of December 1989 for many years, denies that there were any “terrorists”–even among the wounded or arrested.
Sorin Iliesiu justifies his claims about the Revolution squarely on Voinea’s words:
General DanVoinea has said clearly: The terrorists did not exist. Those who seized power lied to protect the real criminals….The diversion of the ‘terrorists’ has been demonstrated by [the] Justice [System], not a single terrorist being found among the dead[7], wounded[8] or arrested[9].”[10][11]
Voinea’s claims/conclusions form the centerpiece of the Chapter on December 1989 in the Final Report of the Presidential Commission for the Study of the Communist Dictatorship in Romania, also known as the Tismaneanu Commission (p. 625)
(Dan Voinea este slavit de catre Sorin Iliesiu asa: Justiţia română a dovedit diversiunea “teroriştii” şi nu a găsit nici un terorist printre morţi, răniţi sau arestaţi. D-l gen. Dan Voinea spune clar: “Teroriştii nu au existat. S-a minţit pentru a-i ascunde pe adevăraţii criminali”….Rechizitoriul Justiţiei române, spiritul acestora regăsindu-se în Raportul [Raport Final CPADCR]…)
Prin televiziune s-au făcut majoritatea diversiunilor, cea mai eficientă fiind reprezentată de „pericolul de moarte” omniprezent întruchipat de „teroriştii fideli dictatorului Ceauşescu”; acesta a fost arestat în 22 decembrie, într-o unitate militară din Târgovişte. Pericolul părea total credibil întrucât în perioada 22-27 decembrie au fost înregistraţi 942 de morţişi mii de răniţi. Majoritatea au fost ucişişi răniţi pe străzile din centrul capitaleişi al altor oraşe martirizate ca urmare a acestei diversiuni. Ulterior nu a fost acuzatşi judecat nici un terorist. (p. 625)
“At Bucharest’s main emergency hospital, doctors said that Securitate snipers, apparently using infra-red telescopic sights and exploding dum-dum bullets, had been firing throughout Saturday night and they shot many civilians, with bullets striking foreheads and hearts. The morgue at the hospital was stacked with 90 bodies at noon today, almost all of them civilians dead of gunshot wounds.”
Blaine Harden, “In Bucharest, Tears and Prayers for the Fallen,” The Washington Post, 25 December 1989, p. A1; A40.
(Page 4 of 4)
Ceausescu Bunker: Hub of Dreaded Securitate : Romania: The stronghold was where the dictator’s crack force was prepared to make its last stand.
Personnel at the city’s main emergency hospital have stories that support the descriptions offered by the soldiers and are, in their way, equally bizarre. Dr. Andrei Firica, the director of the hospital, and another senior staff physician say that 12 men admitted with wounds ranging from critical to minor during the violence were suspected of being Securitate men.
“It is possible that most of them were drugged,” said the staff physician. “They were overexcited, and it required large doses of sedatives to calm them, to make them sleep. Almost all had been drinking as well. All were well-developed physically, strong and muscular. Some told us they were athletes or practiced high-performance sports.”
All but one denied being in the Securitate. One, however, identified himself as a major in the unit and said he was sorry only that he had failed in his duty and that he should have killed more people, Firica said. Among the group, two were of Asian or Asian-Romanian parentage. Four of them, the doctor said, appeared to be Arab. They spoke fluent, unaccented Romanian. Some carried as many as four differents sets of identification papers, all conflicting.
“In general,” the doctor said, “their comportment was very strange. The pupils of their eyes were dilated. They had a fixed look, their eyes staring. Whatever story they came in with, they stuck to . . . . Some of them had no reaction whatever to normal dosages of sedation. To make them sleep, they were given heavy sedatives.”
After that, they were handcuffed to their beds. The last of them was taken by the authorities from the hospital Wednesday morning.
“There were two mysterious deaths–two men, both with minimal wounds. One had a broken ankle, one had a bullet wound in the shoulder. We don’t believe it was poison. We opened their mouths when examining them to check for that, for cyanide capsules. It wasn’t that. We don’t know why they died. It is a mystery.”
9 martie 2004
Teroristii din Spitalul de Urgenta
Profesorul Andrei Firica, directorul Spitalului de Urgenta Floreasca in 1989, povesteste cum la camera de garda a spitalului au fost aduse, in zilele Revolutiei, mai multe persoane suspectate ca ar fi teroristi. Acestea au disparut apoi fara urma, luate de un colonel de la militie.
“Unii nu vorbeau, iar altii povesteau fantasmagorii”In zilele cu mister, gloante si sange ale Revolutiei, profesorul Andrei Firica era directorul singurului Spital de Urgenta din Bucuresti, cel din Calea Floreasca. In spital au fost adusi si raniti din randul populatiei iesita pe strazi, dar au fost internati si raniti suspecti, considerati la acea ora teroristi. FLORIN CONDURATEANU
Jurnalul National: Domnule profesor Andrei Firica, fiind in vartejul evenimentelor la butoanele de comanda ale Spitalului de Urgenta, puteti sa ne spuneti parerea dvs. privind cetoasa tema a teroristilor care erau legati cu catuse de paturile spitalului?Andrei Firica: In perioada celor 25 de ani cat am fost in Spitalul de Urgenta am trait acolo sapte catastrofe, Revolutia fiind ultima. Am avut accidentatii de la prabusirea unui avion, de la incendiul de la Magazinul Victoria, cutremurul si asa mai departe. De departe cele mai dramatice au fost zilele Revolutiei, de altfel timp de 10 zile eu n-am mai ajuns acasa, am stat numai in spital. Am si operat, dar am stat si la butoanele de comanda pentru ca, in timpul unor lupte periculoase, generalul e bine sa nu stea in transee, ci la comanda. Incercam sa descifram ce insemna cuvantul “terorist”, pentru ca nu scria pe fruntea nimanui “terorist” si nimeni nu avea legitimatie de “terorist”. Menirea teroristului este sa omoare oameni nevinovati, ca sa creeze panica. Cand combatantii intr-un razboi se lupta intre ei, acestia nu pot fi considerati teroristi. Dar cum poate fi numit cineva care impusca exact intre sprancene, asa cum i s-a intamplat unei doamne de la etajul 8 al unui bloc de pe Bulevardul Balcescu, in zona magazinului Unic, care atunci cand au inceput impuscaturile s-a trantit la podea impreuna cu sotul si copilul, iar cand focul s-a terminat, s-a ridicat in picioare si a fost impuscata in frunte in casa ei? Cel care a tras era un lunetist si pe buna dreptate considerat terorist. Sau ce i s-a intamplat unui coleg de-al nostru, secretar al Academiei de Stiinte Medicale, care aflat in casa lui i s-a trimis un glontin mijlocul capului. Acestor lunetisti, acestor tragatori pe buna dreptate li se spune teroristi.
Si cine ii considera teroristi si cum erau ei adusi la Spitalul de Urgenta?Acest triaj se facea la Camera de Garda. Si am sa va si spun cum. Iata un exemplu: se vantura pe salile spitalului de mai multe ore un barbat, care practic nu avea treaba, si oamenii spitalului l-au considerat suspect. Cand au vrut sa-l legitimeze, acesta a dat sa fuga si a trebuit ca un grup de sase-sapte angajati ai spitalului sa se lupte cu el pentru ca avea o forta uriasa. Tin minte ca acest barbat a indoit si brancarda, a indoit barele de metal. Cum altfel decat suspecti si teroristi puteau fi considerati cei care la camera de garda erau descoperiti cu mai multe haine unele peste altele? Salopeta de muncitor, combinezon de lucru, uniforma militara. Bineinteles ca acesti oameni trezeau suspiciuni, erau teroristi, securisti? Cine Dumnezeu putea sti la acea ora? Cum sa nu trezeasca suspiciuni altii care aveau asupra lor patrucinci legitimatii, poza individului pe toate, dar nume diferite si meserii diferite: legitimatie de profesor, de frizer, de inginer, de ospatar. Erau adusi unii cu comportamente de-a dreptul stranii: unii nu scoteau nici un cuvant, altii debitau povesti neverosimile. Imi amintesc de un tanar internat pentru o rana nesemnificativa din punct de vedere a gravitatii, un glont il ranise la umar, dar nu-i atinsese nici macar osul, ei bine, acest tanar care nu a vorbit nimic a fost gasit a doua zi mort la Terapie Intensiva. Nimeni nu stie ce s-a intamplat.
Si ce s-a descoperit in urma autopsiei?Ce autopsie? Era vorba de sute de morti in acele zile. Aceluiasi baiat cu rana in umar, un regizor tanar i-a spus cuvinte mai sentimentale: “Ai fost bine primit la noi si tu ai inceput sa impusti pe strazi?”, la care tanarului au inceput sa-i curga lacrimile, semn ca intelesese romaneste. Situatia a devenit si mai ciudata cand un medic care lucrase cu contract vreo doi ani in Egipt l-a trezit pe acest tanar din somn si i-a vorbit arabeste, iar el, trezit brusc, a raspuns cu cuvinte arabe. E vorba de baiatul gasit mort a doua zi.
Avea figura de arab, domnule profesor Firica?Greu de spus, era brunet, dar stiti cum e, bruneti sunt si romanii. Dar erau si unii cu figuri mongole, cu ochii oblici.
Si acestia dadeau impresia ca inteleg romaneste?De regula, acestia nu vorbeau nimic, dar cei care n-au scos nici un cuvant erau putini. Ceilalti spuneau niste povesti care aproape erau de necrezut, nu stiai daca sa ii consideri psihopati. Imi aduc aminte de o fata ranita, care vorbea mult si debita o poveste greu de crezut, la prima vedere: ca e asistenta medicala, undeva, intr-un oras din Moldova, Bacau sau nu mai tin minte, si a venit in Bucuresti sa dea ingrijiri medicale. Ca mai intai a stat de vorba cu niste militari in termen, care au dus-o la metrou, si, cand a iesit din statie, a insfacat-o un barbat, i-a dat sa bea ceva, care a ametit-o si apoi a fost obligata sa ajute la transportul unor arme depozitate la un magazin de stofe de pe Calea Victoriei. Am si dus niste reporteri sa-i asculte povestea si i-am si relatat ofiterului care conducea grupul de militari ce aparau spitalul. Cand a fost adus insa un revolutionar ranit, ce luptase pentru apararea Radioului, acesta a confirmat ca s-au gasit arme in magazinul de stofe cu pricina de pe Calea Victoriei. Deci, vorbele aiurea ale fetei capatau totusi o confirmare de la realitate. Dar s-au intamplat si lucruri care scapasera de sub control. A fost adus cu rani un tanar, care tragea cu o arma militara dintr-un taxi. Am stat de vroba cu el si a povestit ceva fantasmagoric, cum ca el trebuie sa ajunga la presedintele Iliescu, o povestire foarte complicata, ca mai tarziu sa aflu ca acest tanar era fiul unui doctor din Craiova, diagnosticat cu tulburari psihice si care suferise o decompensare.
Un psihopat care tragea cu Kalasnikovul din taxi…Vedeti, lucrurile erau foarte fluide, greu de precizat. Tanarul acesta bolnav putea sa fie considerat un terorist. Nu va mai spun ca se putea intampla o nenorocire chiar cu Spitalul de Urgenta. Un medic, angajat al spitalului, care candva avusese o boala psihica, a dat telefon la garnizoana, anuntand ca spitalul va fi ocupat de arabii ce vin dinspre Stadionul Dinamo. Acest medic avea un frate din echipa de piloti ai lui Ceausescu, deci cunostea nume de granguri, si a dat acest telefon, urmat de sosirea unei formatii militare, care a intrat in dispozitiv. In interiorul spitalului erau militari care ne aparau si noroc ca cineva i-a pus in legatura unii cu altii ca s-ar fi declansat focul.
Si ce s-a intamplat pana la urma cu acesti suspectati de terorism, legati cu catuse de paturile Spitalului de Urgenta?Incepuse sa se si traga asupra spitalului. Nu mai vorbesc de invazia de reproteri straini, care vizau doua obiective: s-o vada pe mama Elenei Ceausescu, batrana fiind adusa in zilele Revolutiei la spital de ministrul Sanatatii, Ciobanu, si, in plus, curiozitatea ziaristilor se indrepta si spre acei teroristi prinsi cu catuse de pat. De altfel, imi amintesc o secventa: eu trebuiea sa fac si oficiile de gazda cu presa straina, fiind directorul spitalului, si ma aflam cu o echipa de jurnalisti straini la patul fetei aceleia care vorbea mult si zicea ca a incarcat arme din magazinul de stofe. In acel moment a aparut un colonel de militie, nu-i mai tin minte numele, au trecut 14 ani de-atunci, care mi-a dat un sfat ce la prima vedere parea logic: sa nu mai duc ziaristi la patul teroristilor, fiindca acestia sunt doar suspecti de terorism si s-ar putea sa ma trezesc mai tarziu dat in judecata ca am stricat imaginea unor oameni. Cum incepuse tirul asupra Spitalului de Urgenta, eu m-am aflat dand telefoane la Ministerul Sanatatii s-o ia pe mama Elenei Ceausescu, dar si pe teroristi. Credeam ca cei ce trag asupra spitalului vor s-o recupereze pe mama Elenei Ceausescu. Cu batrana s-a rezolvat mai repede si a fost mutata. Nici nu stiu unde. Dar, legat de teroristi, lucrurile s-au desfasurat astfel: a venit din nou colonelul acela de militie care ma indemnase sa nu mai duc ziaristii la patul teroristilor si i-a incarcat pe teroristi intr-un autobuz, plecand cu ei. Este exact ce eu doream, facand tot felul de demersuri pentru a fi preluati de Spitalul Jilava, fiindca ei nu aveau rani grave. Peste doua-trei zile am primit un telefon de la genelarul Chitac, deja ministru, care m-a intrebat ce e cu teroristii. I-am relatat cum ei au fost luati de acel colonel de militie si generalul Chitac n-a parut surprins. Chiar parea multumit ca au fost luati de acel colonel de militie. Marea mea surpirza a fost cand pe acel colonel de militie l-am revazut in zeghe, la televizor, in boxa acuzatilor, la procesul de la Timisoara. De altfel, l-am rugat pe fiul meu, care a facut Facultatea de Teatru si Film, sa-i filmeze pe acei teroristi prinsi cu catuse de paturile spitalului si am dat copii dupa aceasta caseta la Procuratura. Fiul meu filmase si desfasurarea Revolutiei pe strazi.
Deci, in momentele acelea pline de ceata ati reusit sa chemati autoritatile si sa scapati de teroristi. Mai stiti ce s-a intamplat cu unii dintre ei?Nu, dar va voi povesti totusi o intamplare de semnificatie. A fost adus batut mar un barbat, ce s-a aflat ascuns intre peretii dubli din aripa Muzeului de Arta din Palatul Regal. Cand a inceput sa se traga cu tancuri din piata, acest barbat a iesit fluturand o batista alba, dar aproape a fost linsat de multime. El sustinea ca este ofiter de securitate si se afla acolo cu misiunea de a pazi tablourile din muzeu. Am anuntat Procuratura despre cazul acesta si, peste doua-trei zile, un procuror i-a dat drumul, ca nu e terorist. Ca sa aflu ca, peste doua-trei zile, acesta statea intr-un restaurant cu sotia si cu un prieten si a fost chemat afara si injunghiat in Gradina Icoanei. Va dati seama ca daca a fost omorat era ceva neclar din punct de vedere al terorismului. Dar fara doar si poate au existat teroristi. In Spitalul de Urgenta vedeam oameni impuscati cu precizie in frunte, unii manifestanti spuneau ca au fost impuscati in timpul demonstratiilor de cineva chiar din randul manifestantilor.
Se auzea ca unii trageau cu pistolul din buzunarul paltonului…Probabil ca se intampla asa, dar, ca sa vedeti ca lucrurile au fost pregatite dinainte, va spun ce mi-a relatat o doctorita din Spitalul de Urgenta, o doamna chirurg, care era secretara de partid la spital. Cu sase-sapte zile inainte de declansarea evenimentelor de la Timisoara, secretara de partid, doctorita chirurg, a povestit la raportul de garda ca dimineata in metrou s-a apropiat de ea un tanar si i-a soptit: ne adunam toata lumea, la ora fixata in Piata Universitatii.
Care ar fi diagnosticul pe care dumneavoastra il puneti Revolutiei avand in vedere ca operati personaje ranite in acele zile furtunoase?Nu se poate nega ca lucrurile au fost si pregatite. De altfel, imi amintesc ca pe 19 decembrie m-am intalnit in usa spitalului cu baiatul ministrului Chimiei, Mihai Florescu, fiul lui fiind angajat ca psiholog la spitalul nostru, si acesta mi-a spus, deci pe 19 decembrie, ca Doina Cornea se afla in Bucuresti cu 60 de oameni. Pe de alta parte, sunt de-a dreptul revoltat de acei rau-intentionati care contesta participarea decisiva a poporului roman la infaptuirea Revolutiei. Prin zona spitalului treceau pe Soseaua Stefan cel Mare mii de oameni cu copii in carca si toata familia, indreptanduse spre zonele fierbinti, unde zburau gloante. A venit la mine plangand o mama care ma ruga sa-i salvez baiatul, cel ce fusese intr-o zona unde rapaiau automatele. Murisera cei din jurul lui, prieteni, chiar si fratele lui s-a dus acasa, a mancat si s-a intors in acelasi loc unde a fost ranit. Noroc ca el a fost salvat. Eu sunt cel ce poate depune marturie din miezul lucrurilor cum s-au sacrificat tinerii. N-am sa uit toata viata cum au fost adusi un baiat si o fata de 17-18 ani, cu capetele facute patrate de calcatura tancului (la varsta adolescentei, calota craniana nici nu e total osificata), au fost adusi morti tinandu-se de mana.
Domnule profesor, si cine ii cataloga pe oamenii suspecti ca teroristi? Oficialitatile nu veneau in spital?Iarasi tinerii au dat dovada de un curaj teribil. Medicii tineri, asistenti tineri de la camera de garda erau cei care se intalneau primii si cu cei suspecti de terorism si, asa cum am aratat mai sus, cand dadeau de banuit, prin mai multe legitimatii false, prin mai multe vesminte, unele peste altele, erau prinsi cu catuse de paturile spitalului, iar eu chemam insistent autoritatile sa vina si sa rezolve cazurile. Dar pana la urma, in zilele acelea ciudate, intr-un fel chiar eu am cazut victima.
S-a auzit ca ati avut neplaceri…S-a intamplat urmatoarea situatie, pe care au speculat-o cu rautate “prietenii” care ravneau mai ales la postul de director al Spitalului de Urgenta. Ca peste tot exista un ofiter de securitate care raspundea de institutia respectiva. La noi era un colonel repartizat Spitalului de Urgenta. Am avut cu el relatii normale, ca de la conducatorul institutiei la ofiterul de securitate ce raspundea de spital, n-am fost prieteni, dar aveam o oarecare simpatie fata de el, fiindca se arata a fi mai omenos. De regula, venea la mine pentru a ma intreba daca sa dea viza de plecare la congresele internationale pentru unii medici din spital. Tin minte ca a dat viza si unui medic, baiat de fost general, deci cu dosar prost si, desi acesta putea sa nu se mai intoarca, colonelul de securitate i-a dat aprobarea. In ziua in care toata lumea petrecea pe strazi fiindca fugise Ceausescu a fost adus la spital acest colonel. L-am vazut, era alb la fata, unii colegi il batjocorisera, ii luasera pantofii, trasesera de hainele lui. L-am linistit, le-am spus celor din jur ca omul acesta trebuie judecat si l-am internat in spital.Peste vreo doua zile s-a prezentat un barbat mic de statura, parca il vad si acum, brunet cu parul cret, care mi-a cerut sa i-l predau pe colonel. L-am rugat sa se legitimeze si a refuzat vehement. L-am intrebat de ce vrea sa-l ia pe colonel si mi-a spus ca nu ma priveste. Era insotit de doi studenti la Medicina, unul dintre ei, baiatul unei doctorite, si stiti cum este tineretul, se inflacareaza in toiul unor astfel de evenimente. S-a dat in mine o lupta intre cinste si necinste. In acele momente fierbinti a lua intr-un fel apararea unui securist era un mare risc. Dar consider ca am fost cinstit, fiindca nu l-am predat, el mai mult ca sigur fiind impuscat fara judecata si necinstea de a-mi apara pielea cu lasitate. Langa mine era un instalator dintre muncitorii spitalului si i-am soptit sa-l mute pe colonel la Ortopedie ca sa-l ascund. Asa ca tipul brunet nu l-a gasit in salon. Intre timp, fiind seara de 22 decembrie, cand incepuse sa se traga, s-au prezentat la mine doi revolutionari, care cereau fese si medicamente pentru cei raniti ai Comitetul Central. Cum ei luau din farmacie aceste materiale pentru raniti, curajul meu a crescut. Barbatul scund si brunet a revenit furios si mi-a proptit pistolul in piept somandu-ma sa-l dau pe colonel. Au aparut din farmacie insa cei doi revolutionari care au aratat legitimatiile lor de revolutionari si au cerut politicos barbatului brunet sa arate si el legitimatia. Acesta a refuzat si a plecat, amenintandu-ma ca o voi pati. Peste vreo trei zile, cand au inceput sa apara procurorii militari, l-am predat pe colonel acelor autoritati. De altfel, el a fost reintegrat in serviciu vreo 7-8 luni, dupa care s-a pensionat si m-am bucurat ca fiica lui studenta eminenta s-a casatorit cu un tanar medic ortoped, invitandu-ma si pe mine la nunta. Cred ca am procedat omeneste pentru ca acel om, in orele acelea, ar fi fost impuscat, iar pe cei doi studenti la Medicina i-am lamurit ca omul are dreptul la o judecata si ca nu e cazul sa repetam zilele in care Iorga a fost impuscat la marginea padurii.
Dar aceasta atitudine v-a costat postul de director!Nu, s-a speculat insa pe acest subiect. Din postul de director m-a schimbat un medic care ajunsese directorul Directiei Sanitare a Municipiului Bucuresti si care, lucrand in Spitalul de Urgenta, nu ma privea cu ochi buni. Nu am fost afectat, fiindca dupa 16 ani obosisem sa conduc un asemenea spital mare. Altceva m-a durut cumplit, sufleteste. Cand doi colegi ce peste o vreme conduceau spitalul m-au inlaturat de la conducerea Sectiei de Ortopedie dandu-mi hartia chiar in ziua in care murise nevasta mea. Cu o zi inainte, sotia mea, bolnava in ultima faza de cancer, lesinase acasa pentru prima data si am fugit trei ore sa stau langa ea. Bineinteles ca in acele trei ore in garda nu s-a intamplat nimic, dar acesti doi “prieteni” ai mei n-au avut omenia nici macar sa astepte o zi sau doua si mi-au dat hartia de schimbare din functie chiar in ziua in care sotia mea murise. Am fost cumplit de scarbit si am acceptat propunerea mai veche a rectorului si prorectorului de la Cluj, care venisera personal sa ma invite sa preiau postul de profesor de Ortopedie la facultatea clujeana. Am trait la Cluj cativa ani rodnici profesional si apoi, ca o ciudateinie a destinului, am fost rechemat la Bucuresti si numit directorul Directiei Sanitare a Municipiului Bucuresti. Am acceptat, fiindca cel ce ma destituise din postul de director al Spitalului de Urgenta fusese inlaturat la randu-i de la conducerea sanitara a Capitalei. Dar mahnirea mea legata de Spitalul de Urgenta a ramas si am refuzat sa revin ca director al Spitalului de Urgenta Floreasca, unde ministrul mi-a propus sa fiu reinstalat.
Deci, domnule profesor Firica, dumneavoastra, omul diagnosticelor corecte, puteti pune un diagnostic final acelor zile ale Revolutiei?Inainte de asta era sa uit niste lucruri. Am facut cate un mic dosar cu situatia medicala a celor 15-20 de banuiti teroristi din Spitalul de Urgenta. Ei bine, toate aceste dosare au disparut. Si imi mai reamintesc ce mi-a povestit un ofiter de securitate, aflat in trupele ce pazeau Comitetul Central in ziua de 22, cand elicopterul abia se ridicase, generalul Vlad, seful Securitatii, tipa pe culoare: “Nimeni nu trage in lume. Cel care indrazneste sa traga il omor cu mana mea”. Povestea in continuare acel ofiter de securitate ca generalul Vlad a incuiat toate armele performante intr-o camera si a ascuns cheia sub o statuie. Ce s-ar fi intamplat daca Securitatea tragea in multime si la fel armata? In privinta unui asa-zis diagnostic, cine sustine ca n-au existat teroristi spune o porcarie. In Spitalul de Urgenta au fost adusi oameni impuscati cu precizie in frunte, manifestanti tintiti prin impuscare, din spate, de la cativa metri din randul demonstrantilor, or astea nu le puteau face decat teroristii. Bineinteles ca in acele momente dramatice se puteau petrece si erori, dau exemplu chiar o scena din Spitalul de Urgenta, cand un militar din trupele ce ne pazeau a vrut sa il sperie pe un coleg si l-a nimerit din plin. Cei care neaga participarea extraordinara a populatiei la infaptuirea Revolutiei fac cea mai mare porcarie.
CV
seful clinicii de ortopedie de la Spitalul Colentina
presedintele Societatii Romane de Ortopedie
timp de 16 ani – director al Spitalului de Urgenta Floreasca
tatal, profesor doctor Teodor Firica, s-a numarat printre initiatorii retelei de spitale de urgenta din Romania. Din viata de 50 de ani a spitalelor de urgenta, timp de 32 de ani, la butoanele de comanda s-a aflat familia Firica, 16 ani fiul, Andrei Firica, 16 ani tatal, Teodor Firica
la congresele mondiale de ortopedie conduce sectiuni ale acestor reuniuni stiintifice
unul dintre curentele privind chirurgia ortopedica ce-si disputau intaietatea in lume poarta numele Andrei Firica
este invitat la importante clinici din Occident, pentru a face demonstratii chirurgicale
28th December 1989 – Timisoara search GRAPHIC Exit the secret police ROMANIA: Timisoara: EXT Soldiers standing outside Army HQ INT Camera goes inside HQ / Officer shows and explains weapons …
A1: Mix / A2: Mix
———————————————
Doctors also reported on the wounds caused by explosive bullets (i.e. dum-dum bullets): In this dispatch from Agence France Presse, relayed by Radio Free Europe on 25 December 1989, Dr. Aurel Mogosanu, a medic in the intensive care unit of a Timisoara hospital, says based on his thirty years of experience, some of the wounds could only have been CAUSED by EXPLOSIVE BULLETS SHOT AT THE PROTESTERS”
Irish Television (RTE) captured what were apparently the last hours of Florica Sava (see case no. 8 below)’s tragic end. Warning: the scene from 11:00 to 11:30 is graphic and unsettling.
posted by mikenork
Brendan O’Brien (reporter): “Florica Sava, a 33 year old mother of two young sons, was shot from a car with a dum-dum bullet. It caused massive internal injuries. Doctors said she had just hours to live.”
——————————————————————————————————————————————
Alexandru Koos testified at the Timisoara trial in 1990 that among the large caliber weapons fired by the “terrorists” in the early morning hours of 23 December 1989 in Timisoara some used “explosive cartridges” (p. 128 Lucian Vasile Szabo, Jurnalisti, Teroristi, Eroi si Revolutia de la Timisoara)
The anonymous USLA recruit stated separately, but similarly:
I was in Timisoara and Bucharest in December ’89. In addition to us [USLA] draftees, recalled professionals, who wore black camouflage outfits, were dispatched. Antiterrorist troop units and these professionals received live ammunition. In Timisoara demonstrators were shot at short distances. I saw how the skulls of those who were shot would explode. I believe the masked ones, using their own special weapons, shot with exploding bullets. In January 1990, all the draftees from the USLA troops were put in detox. We had been drugged. We were discharged five months before our service was due to expire in order to lose any trace of us. Don’t publish my name. I fear for me and my parents. When we trained and practiced we were separated into ‘friends’ and ‘enemies.’ The masked ones were the ‘enemies’ who we had to find and neutralize. I believe the masked ones were the ‘terrorists’.[4] [emphases added]
————————————————————————————————————————————–
CASES OF PEOPLE KILLED BY DUM-DUM/EXPLOSIVE BULLETS IN TIMISOARA BETWEEN 17 AND 23 DECEMBER 1989
There are many other documented cases of the use of dum-dum/explosive bullets in Timisoara, see for example these six cases by clicking on the links:
Declaraţie de martor: Ioan Bânciu – revoluţionar, soţul Leontinei Bânciu împuşcată în 17 decembrie 1989
“Pe certificatul medical de constatate a decesului soţiei scrie: plagă împuşcată torace, glonţ exploziv. Deci a explodat în inimă glonţul, iar Procuratura Militară, după declaraţiile care au fost, care le-am dat eu, mi-a dat alt certificat care zice că a fost în coloana de manifestanţi de la Podul Decebal din Timişoara şi a fost împuşcată în seara din 17 Decembrie.”
A consemnat Liza Kratochwill (Fond documentar video AMR – Mărturii Timişoara)
8) Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian
Barzeanu Atanasie, 65 anit, medic primar, doctor in stiinte, chirurg, Spitalul Judetean Timisoara
“…sintem deci in 18 decembrie…Pe la orele doua si patruzeci, cind inchideam o operatie–Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian, dintr-un ARO [!], pacienta prezentindu-se o echimoza cu distrugerea tesuturilor (plaga in diametru de 15 centimetri), a tesuturilor din regiunea epigastrica, inclusiv a muschilor drepti abdominali, cu ruptura a colonului ascendent transvers si a jejuno-ileonului, fiind in stare de soc grav traumatic, hemoragic–, fara sa-mi poti explica nici macar acum cu ce fel de gloante a putut fi lovita, pentru ca nu am identificat nici orificiul de iesire si nici pe cel de intrare, a venit o asistenta de la Chirurgie I, care mi-a spus sa merg la domnul Ignat.”
Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gura, (Editura Facla 1990), pp. 133-134.
9) În 1989, timişoreanul Ioan Stanciu avea 42 de ani şi era operator chimist la “Spumotim”
UCIS PE TREPTELE CATEDRALEI Acestea sunt ultimele informaţii certe pe care le-a mai aflat doamna Stanciu despre soţul ei. În rest… doar zvonuri. Ceva mai târziu, către sfârşitul lunii decembrie 1989 i s-a spus că el a ar fi fost împuşcat pe treptele catedralei din oraş. Că ar fi fost lovit în zona toracică de un glonţ exploziv care l-ar fi făcut ţăndări pe-dinăuntru. Dar nici măcar trupul nu i l-a mai găsit vreodată.Vasile Surcel 9 decembrie 1989 Jurnalul National
10) Cacoceanu Iosef (66 de ani, pensionar), 23 decembrie 1989
“Margareta Cacoveanu (59 de ani) a relatat ca sotul ei a fost impuscat, cu gloante dum-dum, dintr-o “Dacie” rosie fara numar de inmatriculare.”
(Iosif Costinas, “PROCESUL TITRATILOR [e vorba de Procesul de la Timisoara]: ‘DE CE V-A TREBUIT REVOLUTIE?…’,” Orizont (Timisoara), nr. 42 (20 octombrie 1990), p. 5)
(aflam din paginile lui Marius Mioc ca ”Era in 23 decembrie dimineata. Ceausescu fugise iar Cacoceanu Iosef (nascut in 11 martie 1923 la Cacot – jud. Mehedinti, pensionar, fost plutonier de militie, 4 copii) a hotarit sa mearga in Centru. Sotia, Cacoceanu Margareta (nascuta in 1 mai 1931 la Cacot, pensionara) i-a zis sa nu plece ca la radio s-a anuntat ca in oras se trage, dar el n-a ascultat. Peste 10 minute doamna Cacoceanu a fost anuntata ca sotul ei a fost impuscat in Piata Traian. Dus la spitalul judetean, a raposat in 25 decembrie.” Marius Mioc \”Destine frinte\”
————————————————————————————————————————————–
As I have noted in several previous publications, Prosecutor General Dan Voinea claimed unambiguously that special ammunition (dum-dum, vidia, or otherwise) was not used in December 1989.
Perhaps more directly pertinent to the issue of the “terrorists,” and the question on which Voinea lays a big goose-egg, is the following. What does Voinea have to say about allegations that there was “special ammunition used, bullets with a vidia tip or dum-dum bullets”?
Romulus Cristea: “Did special ammunition, bullets with a vidia tip or dum-dum bullets, claim [any] victims? The press of the time was filled with such claims…”
Dan Voinea: There were no victims (people who were shot) from either vidia bullets or dum-dum bullets. During the entire period of the events war munitions were used, normal munitions that were found at the time in the arsenal of the Interior Ministry and the Defense Ministry. The confusion and false information were the product of the fact that different caliber weapons were used, and therefore, the resulting sound was perceived differently.[29]
Romulus Cristea: “Did special ammunition, bullets with a vidia tip or dum–dum bullets, claim [any] victims? The press of the time was filled with such claims…”
DanVoinea: There were no victims (people who were shot) from either vidia bullets or dum–dum bullets. During the entire period of the events war munitions were used, normal munitions that were found at the time in the arsenal of the Interior Ministry and the Defense Ministry. The confusion and false information were the product of the fact that different caliber weapons were used, and therefore, the resulting sound was perceived differently.[2] (Emphasis added)
General DanVoinea spoke in late 2005. Voinea’s argument that there were no dum–dum bullets, that there were no atypical munitions used, is directly linked to his contention that there were therefore “no terrorists” in December 1989. It has been routinely repeated in various forms by the media for well over a decade and by his supporters in intellectual circles at home and abroad. The encomia for General Voinea before and since that December 2005 interview by noted Romanian intellectuals and Romanianists are breathtaking. Tom Gallagher refers to him as the “indefatigable General Voinea”[5] and Western journalists have described him as “a one-man mission to uncover the truth about exactly what happened during those days.”[6] Sorin Iliesiu justifies his claims about the Revolution squarely on Voinea’s words:
General DanVoinea has said clearly: The terrorists did not exist. Those who seized power lied to protect the real criminals….The diversion of the ‘terrorists’ has been demonstrated by [the] Justice [System], not a single terrorist being found among the dead[7], wounded[8] or arrested[9].”[10][11]
—————————————————————————————————————————————————
Voinea’s claims/conclusions form the centerpiece of the Chapter on December 1989 in the Final Report of the Presidential Commission for the Study of the Communist Dictatorship in Romania, also known as the Tismaneanu Commission (p. 625)
(Dan Voinea este slavit de catre Sorin Iliesiu asa: Justiţia română a dovedit diversiunea “teroriştii” şi nu a găsit nici un terorist printre morţi, răniţi sau arestaţi. D-l gen. Dan Voinea spune clar: “Teroriştii nu au existat. S-a minţit pentru a-i ascunde pe adevăraţii criminali”….Rechizitoriul Justiţiei române, spiritul acestora regăsindu-se în Raportul [Raport Final CPADCR]…)
Prin televiziune s-au făcut majoritatea diversiunilor, cea mai eficientă fiind reprezentată de „pericolul de moarte” omniprezent întruchipat de „teroriştii fideli dictatorului Ceauşescu”; acesta a fost arestat în 22 decembrie, într-o unitate militară din Târgovişte. Pericolul părea total credibil întrucât în perioada 22-27 decembrie au fost înregistraţi 942 de morţişi mii de răniţi. Majoritatea au fost ucişişi răniţi pe străzile din centrul capitaleişi al altor oraşe martirizate ca urmare a acestei diversiuni. Ulterior nu a fost acuzatşi judecat nici un terorist. (p. 625)
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 