Decembrie 1989: Calibrul Adevarului sau Adevarul Calibrului? (I)
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on June 12, 2011
[ca intotdeanu: punct de vedere strict personal; puteti lua legatura cu mine la hallria@comcast.net]
Domnule Costinel Venus Mirea, în decembrie 1989 eraţi locotenent-major la UM 01047. Unul dintre locatarii din cele patru apartamente de la etajul 8 ne-a deschis şi ne-a spus că din apartamentul vecin au plecat pe bloc doi indivizi îmbrăcaţi în combinezoane negre. Nu aţi văzut nici dumneavoastră de unde s-a tras. Poate că a fost vorba de alt militar, care a tras din greşeală. Nu, dar – lucru rămas neelucidat până acum – la spital, doctorul mi-a spus că am fost împuşcat cu o armă de calibrul 6. Acest calibru nu există la nicio armă din dotarea Armatei române! E lesne de înţeles că nu militarii au tras asupra mea. Am fost împuşcat de un terorist.
Titi 2011-06-08 23:20:50 Daca luam in considerare si discutia telefonica a nu stiu carui general de la Brasov care raporta ca “Brasovul nu misca, ce e de facut”, se creioneaza un scenariu prestabilit. A doua chestie, ar trebui facuta o harta a calibrelor gloantelor trase. S-a mai tras undeva cu gloante de calibru 6 sau cu alte calibre de care armata nu dispunea?13
http://www.adevarul.ro/actualitate/Masacrul_din_Craiova-la_ordinul_lui_Militaru_0_495551029.html
Alte cazuri in care s-a tras cu gloante de calibru 6 sau cu ceva asemantoare (Bucuresti, Resita, Sibiu, Brasov, Braila):
Bogdan Serban Stan, jucator de rugby, impuscat cu un glont “vidia 6 mm” (Elena Bancila, Trage lasule!, p. 94)
se stie de exemplu ca Securitatea (Directia a V-a) aveau pistoale Walther de calibru 6,35 mm (n. 20)
este posibil ca in anumite cazuri referinta “6 mm” este mai degraba o referinta la 5,62 mm sau 5,56 mm sau 5,65 mm.
Dl. Savin Chiritescu
“Vreau sa arat ca subsemnatul si mai multi colegi din aceeasi unitate de tancuri [UM 01060 Bucuresti-Pantelimon] am capturat teroristi arabi (dintre care unul ne-a spus ca este din Beirut) inarmati, pe care i-am predate la Marele Stat Major. Unul era student, am gasit asupra lui un pistol mitraliera de calibrul 5.62 seria UF 060866, cu cadenta de ambreiaj, lung de vreo 40 cm, portabil pe sub haine: arma parea facuta dintr-un plastic foarte dur, cu exceptia tevii si a mecanismului de dare a focului. “
Al. Mihalcea, “O gafa monumentala,” Romania Libera, 31 October 1990, p. 5a.
RESITA
http://www.revolutialugojana.org/eroi/
Norbert Pongracz
Nascut la 15 ianuarie 1971, unicul fiu al lui Norbert si al Ilenei Pongracz.
A cazut in noaptea de 23 decembrie 1989, ora 2,40 in unitatea (de radiolocatie) in care isi satisfacea stagiul militar. Un glont ucigas pornit din paduricea din apropiere (care ulterior s-a defrisat) in timp ce statea de vorba cu locotenentul sau i-a secerat pe amandoi. In total au fost ucise 9 persoane (ofiteri si militari in termen). S-a presupus ca ucigasii ar fi fost de la unitatea de rachete, dar arma cu care s-a tras a fost speciala, calibrul 5,62 fata de armamentul obisnuit de 7,62 mm.
Pe langa golul definitiv in sufletul lor, durerea cea mai mare a familiei Pongracz este ca nici acum nu s-a elucidat problema aceasta a ucigasilor fiului lor. Resita are declarati 16 morti in Revolutie, iar domnul Pongracz, cand a mers sa ridice trupul baiatului sau de la morga, a vazut circa 50 de cadavre.
Strada Gorunului a fost botezata dupa numele eroului Norbert Pongracz.
Sonetul sau de absolvent, dedicat lui Adrian Zamfirescu, contine urmatorul text: Sa traim din plin, soarele nu rasare de doua ori pe zi si viata nu ne este harazita decat o singura data? Cu stima si respect Norbi. Sub semnatura lui Norbi sta tiparit: La revedere, in prima sambata a lunii iulie 1999. El nu va putea veni la aceasta intalnire, dar va ramane pentru totdeauna in inimile noastre, intre eroii nostri.
Adolescent fiind, a trecut in randul nemuritorilor luptand cu arma in mana, pentru libertate, pentru prietenie, pentru ca in fapta aceasta este democratia – libertate si prietenie. Si pentru aceasta a fost si jertfa lui Norbert.
Suflet curat, fiu al unor parinti cinstiti si harnici, Norbert nu si-a dezmintit afirmatia: Viata nu ne este harazita decat o singura data. Avand constiinta acestui fapt, sacrificiul sau devine mai inalt, mai plin de intelesuri si durere decat insasi viata pe care o traim.
El nu a murit, traieste si va trai de-a pururi in sufletele parintilor sai, colegilor, camarazilor de lupta, in sufletele noastre.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
http://www.revolutialugojana.org/capitol-istoric/de-vorba-cu-un-fiu-al-armatei-romane.html
– Vă rog să vă prezentaţi, domnule plutonier.
– Sânt plutonierul Coancă Gheorghe.
– Pentru prima dată v-am întâlnit în data de 20 decembrie 1989, în faţa Consiliului, împreună cu subunitatea dumneavoastră. Ce s-a întâmplat apoi ?
– Din 20 până în 25 decembrie 1989 am apărat oraşul Lugoj.
– Iar după aceea ?
– Consiliul Frontului Salvării Naţionale din Reşiţa a cerut întăriri din partea Lugojului şi o parte din subunităţile noastre s-au deplasat de urgenţă în ajutorul fraţilor din Reşiţa.
– Bănuiesc că a fost vorba de “terorişti” ?
– Nu, de securitatea civilă a statului.
– Unde se găseau ei ? În vreo unitate militară ?
– Erau dispersaţi în tot oraşul, în locuinţe, cazemate subterane şi la Liceul nr. 2, unde îşi transportau răniţii.
– În ce mod îşi desfăşurau atacul ?
– Atacul se deschidea la lăsarea serii şi înceta în jurul orei opt-nouă dimineaţa.
– Aţi reuşit să prindeţi câţiva ?
– La una din locuinţele de unde s-a tras, am reuşit să arestăm un maior de securitate, împreună cu cei doi fii ai săi (unul de 14 ani, iar celălalt de 20 ani, elev la şcoala militară de securitate), toţi trei foarte buni trăgători.
– Nu erau conştienţi de faptul că totul e pierdut ?
– Ba fa, dar … la întrebarea adresată de comandantul unităţii militare din Reşiţa : “Ce rost are vărsarea de sânge, situaţia oricum nu o puteţi întoarce ?”, răspunsul comandantului Securităţii civile, atunci arestat, a fost : “Puţin ne pasă !”.
– Care a fost atitudinea civililor ?
– Populaţia a manifestat o adevărată dragoste faţă de armată, gărzile patriotice participând activ la acţiunile de luptă.
– Aţi avut victime ?
– Din rândul gărzilor patriotice s-au înregistrat multe victime, din rândul subunităţii noastre nu s-a înregistrat nici o victimă.
– Când s-au predat securiştii şi ce armament au folosit ?
– S-au predat în data de 29 decembrie 1989, dar am continuat să apărăm obiectivele până astăzi, 10 ianuarie, când ne-am întors la Lugoj. Armamentul lor era de provenienţă străină, super-uşor, de calibru 5,6 şi în cadenţă de tragere dublă. Gloanţele erau cu vârf retezat şi pastilă explosivă în cap.
– Care este acum cea mai mare dorinţă a dumneavoastră ?
– Să-mi revăd copilul, de doi ani şi jumătate. Să fac o baie fierbinte şi să-mi schimb cizmele că, din 17 decembrie până în 5 ianuarie 1990, am dormit îmbrăcat şi fără să-mi scot cizmele din picioare.
– Spuneţi-mi, s-a ridicat convocarea ?
– Nu, dar ni se permite să mergem zilnic, pentru câteva ore acasă.
– Aveţi un gând personal ?
– Sânt mândru, satisfăcut, că atât la Lugoj cât şi la Reşiţa, ca de altfel în întreaga ţară, Armata şi-a dovedit calmul, puterea de discernământ şi disciplina.
Reporter : Simion FLORIEAN
(Drapelul, nr. 7 – sâmbătă, 13 ianuarie 1990)
SIBIU
Ion Neata: “…Avea cartus inauntru, l-am extras imediat si am inceput sa studiez arma, stiti, eu sint la maistri militari, specialitatea armament. Mi-au trecut multe pusti prin mina, dar asa ,bijuterie’ inca nu am vazut. Este vorba de un Browning de mare precizie, calibru 5,6 mm de productie belgiana….Controlindu-l am gasit asupra sa urmatoarele: buletin de identitate pe numele Fanea Nicolae, legitimatie de serviciu, pe acelasi nume, din care rezulta ca este inginer la I.P.A.S….si o statie de emisie-receptie de tipul celor de la militie.”
[“On 23 December 1989 in Sibiu, a soldier participated in the capture of one Fanea Nicolae who was carrying a Belgian-made 5.6 mm Browning and “a radio transmitter-receiver of the type used by the Romanian ‘Militia’.
Ion Neata, interview by Major Mihai Floca, “Unde sint teroristii?,” Armata Poporului, no. 30 (25 July 1990), p. 3.”
BRASOV
Alin Alexandru, “Brasov (III): Teroristii au intrat in pamint,” Expres, nr. 27 iulie 1990, p. 6.
“Versiunea oficiala a generalului Florea impartasita si de Procuratura Militara a Brasovului este cunoscuta: nu au fost teroristi, oamenii s-au impuscat intre ei…[linia continuata elegant pina astazi de catre procurorii Dan Voinea, Teodoru Ungureanu, si alti]”
“Andrei N…: In 23 dimineata de la Unirea se tragea ca si de la [hotel] Postavaru. Am urcat spre poligonul de sub Timpa. Am vazut un individ care tragea. A sarit gardul, eram mai multi si l-am prins. Avea arma cu luneta. Mai tirziu s-a tras de la Liceul Sanitar. La spalatorie am vazut o tapla ce nu era cizma militara. Am doborit usa. Individul era urcat pe o mobila. L-am ranit. Era imbracat in combinezon negru, pe dedesubt avea pulovar gri. Poseda un automat Thomson calibru 5.65. La el avea cam 2500-3000 de cartuse.”
2) Romulus Nicolae, “Au ars dosarele procuratorii despre evenimente din decembrie,” Cuvintul, nr. 32 august 1991, pp. 4-5.
In iunie 1990, dupa o convorbire intre Generalul Spiroiu, citiva ofiteri, si ziaristi din publicatia locala Opinia, au fost dezhumati morti din decembrie 1989.
CE S-AU GASIT?
“S-AU GASIT IN SPECIAL GLOANTE DE CALIBRUL 5,6 MM CARE NU SINT IN DOTAREA ARMATEI.”
BUCURESTI
Ing. Dan Iliescu, Muzeul de Arta
“S-a tras din Muzeu permanent. Aveam impresia ca se trage de la parter, de la arta feudala….Armele lor sunau altfel. Aveau o cadenta sanatoasa. A doua zi si in zilele urmatoare am gasit gloante in Muzeu. Nu erau gloante obisnuite. Aveau un virf tesit. Pareau imbricate intr-o camasa de plumb. Era un calibru intre cinci, cinci si ceva. N-au vrut uslasii [ USLA] sa ne lasa nici un glont. I-am rugat sa ne lasa macar de amintire. N-au vrut! Au zis ca au nevoie pentru identificare. Au notat de unde le-au ridicat.”
Ion Zubascu, “Misterioasa revolutie romana,” Flacara, 19 decembrie 1990, p. 11.
BRAILA
In Braila (where 42 people died and 95 were wounded), Army Lt. Major Ionut Voicu told the military prosecutor in charge of the case at the time of what he found while on a mission in the Stejarul forest on the night of 23-24 December 1989:
Again I heard the sound of bullets. They had a specific whistle, I figured they were of a reduced caliber (the next morning this hunch was confirmed when I found bullets of a 5.6 caliber). There wasn’t any flash from the mouth of their gun-barrels. Thus, they [must have] had a silencer over it.[33]
http://homepage.mac.com/khallbobo/RichardHall/pubs/Voineaswar091706.html.]
si in fine, fiindca e vorba tot de Craiova…
Dinel Staicu: „Misiunea mea a fost sa-l infiltrez pe Sandu in prefectura“
Implicat si in cercetarea cauzelor din care se tragea in perioada aceea in Valea Rosie (cartier secerat metru cu metru de gloante), silit de catre fostul comandant al militiei, colonelul Langa, sa-i dau dreptate generalului Rosu, referitor la existenta unor gloante vidia in urma condamnarii la domiciliu, Dinel Staicu incearca o diversiune pentru inlaturarea celor care luasera conducerea (Nisipeanu, Popa), montind studentii aflati pe pozitii in Casa Studentilor. Actiunea lui de atunci a dat gres. La citva timp dupa aceasta, un alt grup de interes din prefectura n-a mai ratat. El poate fi admirat si astazi in fruntea judetului. La ora aceea, militia facea inca politica. Desi a stat inca in cazarma, securitatea (col. Gheorghe) „a imprumutat d-lui D. Staicu doua TAB-uri si citiva oameni din plutonul USLA al Securitatii (nu cel al militiei), desi cei de la Securitate primisera ordin sa nu mai ridice armament. Dar dl Staicu venea din partea Frontului…
In urma cercetarilor facute de el in Valea Rosie, Staicu sustine ca n-au fost teroristi (desi el insusi este un contraexemplu), pregatirea lui de baza (comandant al grupei a 2-a USLA) fiind si pentru diversiune, si pentru dezinformare. Parerea lui este ca armata a tras milioane de cartuse si ca, peste tot unde au fost unitati militare, pamintul s-a umplut de treburi. Numai ca il contrazice unitatea militara din Craiovita unde nu s-a tras. (…)
Dinel Staicu se considera singurul implicat cu adevarat in evenimentele din decembrie „singurul care-i capacitasem pe toti,… si totul a fost cum am vrut eu“. De aici sa intelegem ca artizanul „Revolutiei“ craiovene a fost un locotenent de militie?
Referitor la activitatea de atunci a sefilor lui, Staicu declara: „In zilele de dupa erau: Langa, Vaduva, Velicu, Sandu… Erau prezenti mai mult cu fizicul, in rest erau absenti total. Cam asta a fost aportul lor. Erau un fel de ostatici… Atunci, ceea ce puteai sa lucrezi era cam ceea ce am facut eu. Sa-i organizez pe studenti, sa linistesc starea de spirit“.
In ceea ce priveste vinovatii pentru victimele din decembrie ’89, pentru ca s-a tras in Craiova, Staicu e de parere ca „sint vinovati cu intentie si vinovati fara intentie, adica vinovati din culpa, asa-zisii incompetenti. Ca au fost generali sau au fost plutonieri, nu are importanta doar daca au avut capacitate de decizie“.
La intrebarea daca in Craiova evenimentele ar fi putut sa se desfasoare fara varsare de singe, ni se raspunde: „Cu o conditie, daca in Craiova n-ar fi existat unitati militare“.
Si iata ca, dupa atita osteneala, lt. maj. Staicu Dinel nici macar nu a fost avansat, de aceste binefaceri beneficiind „unii care n-au avut nici in clin, nici in mineca cu Revolutia“. Intr-un tirziu a fost totusi inaintat la gradul de capitan, ocazie cu care a avut urmatoarea conversatie cu colonelul (de-acum, generalul de miine? Asta ne-ar mai lipsi – n.r.) Sandu: „Ba, eu te-am facut capitan la exceptional. Imi pare rau, cam ai dreptate, dar de ce-mi strigi chestia asta? „…Dumneavoastra ati inceput“. In ceea ce priveste institutia in care a lucrat capitanul Staicu, relativ la „curatirea“ personalului, dl Staicu este drastic: „Este imposibil sa faca asa ceva, pentru ca ar trebui sa lichidezi 80-90% din efective, ceea ce nu se face peste noapte, se face in timp“.
Iata ca, pe masura ce trece timpul, capitanul isi pierde prietenii, care uita ca au fost avansati la exceptional datorita lui si incep sa-l marginalizeze. (Dl Sandu, pe care-l consideram… zice: „Mai putin Staicu – de la arme – referitor cu participarea la o sedinta“). Simtind aceasta marginalizare, Staicu, orientat deja spre zona afacerilor (deschisese chiar un gratar impreuna cu un amic de-ai sai, care i-a creat baza economica a „viitorului om de afaceri“, inca din anul 1990), ca orice politist care se respecta s-a apucat de cu totul altceva decit ii lasa dreptul legea, avind in vedere ca inca era functionar public. In virtutea experientei cu negustorii in general pentru ca „Eram anchetator la cercetare penala, in general lucram la dosare economice, de comert. D-aia ma pricep acum la afaceri, ca am invatat de la negustori“.
Si cum militia este „casa negustorilor“, a avut de unde invata.
Leave a Reply