https://romanianrevolutionofdecember1989.com/2011/10/21/procesul-de-la-timisoara-ix-cine-au-fost-cei-necunoscuti-mai-in-varsta-care-au-tras-inainte-de-22-decembrie-1989-2/

Back in 1990, the suggestion that non-draftees were infiltrated and positioned among and more importantly behind soldiers was hardly a radical idea…and indeed those who admitted the Army’s role in the bloodshed also pointed to their presence.  This might shed light on the claim of Army Lieutenant Colonel Dumitru Damian in January 1990 that approximately every unit of…twenty soldiers was subordinated to a Securitate officer who would stand behind them and monitor them. These Securitate officers would give the order to shoot and threaten to shoot the soldiers on the spot if they refused the order to open fire.[92]

[92].. Lt. Col. Dumitru Damian and Major Viroel Oancea, interview by William Totok, Die Tageszeitung, 23 January 1990, in trans. Heinz Lahni, “Generalul m-a facut dobitoc,” Contrapunct, 2 March 1990, 11.

https://romanianrevolutionofdecember1989.com/theories-of-collective-action-and-revolution-2000/

An excerpt from

A chapter from my Ph.D. Dissertation at Indiana University: Richard Andrew Hall, Rewriting the Revolution: Authoritarian Regime-State Relations and the Triumph of Securitate Revisionism in Post-Ceausescu Romania (defended 16 December 1996). This is the original chapter as it appeared then and thus has not been revised in any form.

20 December 1989: The Protesters Conquer Timisoara

Nicolae Ceausescu returned from Iran on the afternoon of Wednesday, 20 December. Several hours later, he took to the airwaves to denounce the “terrorist actions” in Timisoara “organized and unleashed in close connection with reactionary, imperialist, irredentist, chauvinist circles, and foreign espionage services in various foreign countries.”[14] Yet at the very moment Ceausescu was announcing to a national television audience that a “state of emergency” had been declared in Timis county, control of Timisoara was rapidly slipping away from the regime. On the morning of 20 December, Army units had begun a withdrawal from Timisoara. As soldiers disappeared from the streets, reports suggest that the remaining Securitate and Militia men either followed their lead or were overwhelmed by the crowds.[15] By evening, as many as 100,000 people–almost a third of Timisoara’s population–had reportedly taken to the center of town in triumph. What had motivated such a sudden reversal of fortunes? Had Timisoara been abandoned to the protesters?

Prevented from taking to the streets on 18 December, resistance had moved to the factories. Ad hoc strike committees were formed at some of Timisoara’s most important plants on the Monday and Tuesday. Ironically, the regime’s totalitarian reflexes appear to have contributed to the development of these strikes. In a sense “unwilling to leave well enough alone,” on Monday morning party officials had been dispatched to various factories in order to clarify what had not happened in the town the night before. Adelina Elena of the Electrobanat factory (ELBA for short) suggests that prior to the arrival of the party official at her factory, many workers indeed did not fully realize the scope of the violence on the previous night.[16] According to Elena, the presentation of the party official was so absurd that it provoked a reaction entirely opposite to what the regime wished. The party official had argued that

…hooligans, fascists, and corrupt and retrograde elements had devastated Timisoara. We also learned about Laszlo Tokes, a religious fanatic who incited vagabonds to attack, steal, and set things on fire. They also attracted children into these actions. All were drunk, including the children and the women; they had gotten drunk with the liquor which had been stolen from the supermarkets which had been broken into. They attacked the county [party] building, but not to be worried: all of them had been captured. All of them.[17]

This was the reason, they were told, for why a “state of emergency” was now in effect (unofficially declared at this point) and all gatherings of more than three people had been banned. The workers were warned about “rumor-mongering.” Upon returning to their workplaces, Elena claims that workers were left with a lingering question: “Where had so many ‘fascists,’ ‘hooligans,’ and ‘drunks’ of all ages in Timisoara come from so suddenly?”

The following morning of Tuesday, 19 December, the mostly female workforce of the ELBA plant walked off the job. The regime’s response was to send 200 soldiers to the plant to “persuade” the women to return to work. Once again, the effect was the opposite of what was intended. The women began by chanting “We will not work under arms!” and ended up chanting “Down with Ceausescu!” A panicked mayor, Petre Mot, and county party secretary, Radu Balan, rushed to the scene. Unable to disperse the angry crowd, Balan began frantically scribbling in a notebook the requests of some of the women: “We want heat…We want chocolate for our children…socks, underwear, cocoa, and cotton.”[18] Army General Stefan Guse was summoned to rescue Mot and Balan and himself ended up being cornered by the women. Only when clashes ensued outside the plant–claiming several lives in what appears to have been an intentional diversion–were the officials able to take advantage of the chaos and escape.

Back at party headquarters, General Guse was reportedly chided and ridiculed for “having been frightened by a bunch of women,” but the ELBA episode apparently left a lasting impression upon the Army recruits and perhaps even some of their commanders. After the incident, regime forces evacuated the area around the ELBA plant and the employees took to the streets. As of the afternoon of 19 December, gunfire tapered off and later ceased completely. Army recruits had confronted not vandals or foreign terrorists in the dead of night, but a determined workforce of women who were expressing basic frustration at the absurd humiliations of everyday life in the late Ceausescu era–complaints which were hardly foreign to the army recruits themselves.

By the morning of Wednesday, 20 December, a general strike prevailed throughout Timisoara and only the bread factories were in operation.[19] A demonstration in solidarity with those who had lost relatives in the violence of the preceding days–and were now demanding the return of their dead–drew columns of workers to the city center. Army units allowed citizens to proceed unhindered. This was the first clear indication of support by the Army rank and file for the demonstrators’ cause. Soldiers reportedly refused to carry out their orders and some even joined in the demonstration.[20] The slogan “The Army is with us” resounded throughout the center of Timisoara. Soon after, the Army began to withdraw to barracks.

At the time, observers were tempted to interpret this decision as evidence that the military chain of command was disintegrating and mid-level officers were taking matters into their own hands. Moreover, the withdrawal was viewed as an unequivocal sign of support for the demonstrators’ cause. Army Major Viorel Oancea, who on 22 December was to become the first Army officer in Timisoara to declare publicly his allegiance to the Revolution, nevertheless denies the idea of a spontaneous retreat: “Evidently, it was an order, the army was not in a position to be taking independent decisions…Probably General Guse or Ion Coman [took this decision]…”[21] The Army’s high command was undoubtedly concerned about its ability to maintain its institutional coherence under these circumstances and the only way to prevent a further breakdown in control was to take the soldiers off the streets.[22] Regardless of how it was intended, however, the townspeople of Timisoara nevertheless interpreted the action of retiring troops to barracks as support for their cause.

Reports suggest that while the Army’s retreat was in progress, uniformed Securitate and Militia personnel also disappeared from the streets. Whether this was part of a coordinated retreat by regime forces or was precipitated by the Army’s withdrawal is unknown. During the afternoon of 20 December, negotiations began between the “Action Committee of the Romanian Democratic Front (FDR)” (which was an outgrowth of the various strike committees set up over the previous two days) and two representatives of the regime, Prime Minister Constantin Dascalescu and fellow CPEx member Emil Bobu. At the time, such actions by senior government representatives seemed to suggest that a rift was developing in the upper reaches of the regime’s hierarchy and that some politicians might be abandoning ship. Army General Victor Stanculescu, maintains, however, that Dascalescu and Bobu had been dispatched to Timisoara on Ceausescu’s direct orders.[23] Likewise, Rady argues that they were “acting on the president’s instructions and…only playing for time.”[24]

The talks dragged on for hours and Dascalescu and Bobu made only vague promises, claiming that the demonstrators’ major demands had to await Ceausescu’s return to the country. According to Rady, such stalling tactics had been employed during the Brasov events of November 1987: negotiations had been conducted with representatives of the protesters, but once the regime had reestablished control their recent negotiating partners were promptly arrested.[25] Ceausescu’s announcement of a “state of emergency” clearly indicated that he had not ceded control of Timisoara to the demonstrators.[26] It thus seems that the disappearance of uniformed Securitate and Militia men had been designed to defuse the tense climate and to lend credibility to the effort of the regime’s negotiating team. Once the demonstrators had left the streets for good, these officers were likely to reappear.

The suggestion that the regime was merely attempting to reestablish control by other means is strengthened by the case of Ioan (Dorel) Curutiu. Puspoki has argued that the Securitate infiltrated several officers (at least one man and one woman) into the leadership of the demonstrators with the aim of compromising and manipulating the other leaders.[27] Curutiu was one of the FDR representatives who negotiated with Dascalescu and Bobu.[28] Curutiu’s comments since the events have been highly questionable.[29] But it is where Curutiu landed after the events which truly raises suspicions: in 1990 he turned up in the Interior Ministry’s “department of service and armament” with the rank of major.[30]

[14].. Quoted in Rady, Romania in Turmoil, 97.

[15].. Budapest Domestic Service, 2115 GMT 20 December 1989, in FBIS-EEU-89-244, 21 December 1989.

[16].. Adelina Elena, “Martor ocular. Fata in Fata,” Orizont, 6 January 1990, 5.

[17].. Ibid.

[18].. Ibid.

[19].. Rady, Romania in Turmoil, 96.

[20].. Ibid.; Nestor Rates, Romania: The Entangled Revolution (New York: Praeger, 1991), 33-34.

[21].. Major Viorel Oancea, interview by Tudorel Urian, “Frica, din nou pe strazi [Fear on the streets once again],” Cuvintul, no. 4 (14 February 1990), 5, 11.

[22].. Other factors have also been suggested as having hastened the withdrawal: such as the threat of the strike committee at the “Solvent” petrochemical works to blow up the plant if the Army did not withdraw immediately. See Rady, Romania in Turmoil, 96-97.

[23].. General Victor Atanasie Stanculescu, interview by Ioan Buduca, Cuvintul, no. 8-9 (29 March 1990), 9.

[24].. Rady, Romania in Turmoil, 97.

[25].. Ibid.

[26].. Ibid., 97-98.

[27].. F. Puspoki, “Piramida Umbrelor (III),” Orizont, no. 11 (16 March 1990), 4.

[28].. Radu Ciobotea, “Incredibil. La Timisoara–Militia inarma revolutionarii [Incredible. In Timisoara–the Militia was arming the revolutionaries],” Flacara, no. 33 (14 August 1991), 4-5.

[29].. He claims that on the afternoon of 20 December he was appointed “commander of the FDR’s revolutionary guards;” that the Militia sent a letter of recognition to the FDR; and that on 22 December the Militia supplied the revolutionaries with machine-guns and walkie-talkies.

[30].. Ibid.

Various associated links:

http://mariusmioc.wordpress.com/2009/09/07/sorin-oprea-despre-16-decembrie-89/
http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=revista-on-line/memorial-4/decembrie-1989

http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=revista-on-line/memorial-9/catedrala-din-timioara" http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=revista-on-line/memorial-9/catedrala-din-timioara”/

http://articles.latimes.com/1989-12-23/news/mn-540_1_mass-graves&quot

http://articles.latimes.com/1989-12-23/news/mn-540_1_mass-graves”/

20 decembrie 1989: TIMISOARA – PRIMUL ORAS LIBER

Scris de Stiri de Timisoara | Publicat in 20.12.2013 18:11 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

• Ora 1,00. Generalul Iulian Topliceanu raporteaza generalului Vasile Milea ca Armata 4 se afla in faza de finalizare a masurilor pentru ,,ridicarea capacitatii de lupta”, lucrandu-se ,,24 de ore din 24”. Spre dimineata, ministrul Apararii Nationale revine cu precizarea ,,sa se actioneze la cererea primilor-secretari si a reprezentantilor Comitetului Politic Executiv pentru evitarea distrugerii edificiilor”, dar numai cu aprobarea sa.
• Orele 7,00-12,30. Timisoara este in greva generala. Muncitorii de la Intreprinderea Optica, de la Electrotimis, A.E.M., I.M.T., F.A.E.M, Spumatim, Electromotor, 13 Decembrie, I.R.A., Fabrica Banatul, Fabrica de Autoturisme, Cooperativa Progresul, Azur, Ambalajul metalic, Guban etc. incep sa se indrepte in mod masiv, organizat, grupati pe intreprinderi si in cadrul acestora pe ateliere, cu banderole albe pe brat, spre centrul orasului, scandand ,,Jos Ceausescu!”, ,,Libertate!”, Jos comunismul!”, ,,Fara violenta!”, ,,Nu suntem huligani!”, ,,Ceausescu si sotia ne-au distrus copilaria!”, ,,Armata e cu noi!”. De pe frontispicii sunt desprinse inscriptiile comuniste222. In unele zone sunt puse in functiune alarmele aeriene.
• Militarii se mai afla pe strazi (in unele locuri – Küttl – se striga ,,Sa plece armata!”, ,,Asasinilor!”), in dispozitive, dar nu mai reactioneaza.
,,La intersectia Bulevardului Victoria cu strada Onesti – releva Aurelian David Mihut – undeva in stanga pe directia noastra de mers, stationau trei T.A.B.-uri cu motoarele pornite. Ne asteptam ca din moment in moment sa traga in noi. Eram in primele randuri. Vazand ca acele care de lupta nu au intentia sa se retraga, cativa insi le-am ocolit in lateral si ne-am urcat pe ele. Am infipt batul unui tricolor cu stema decupata in teava mitralierei de bord si am batut in chepengul inchis, tragand in sus de manere. Capacul s-a ridicat si am vazut niste figuri speriate de militari in termen. I-am linistit spunand ca suntem fratii lor. Le-am cerut sa iasa afara. Spaima lor s-a transformat in bucurie insotita de lacrimi atunci cand ne-am imbratisat. A fost cel mai impresionant moment pe care l-am trait vreodata in viata mea. O euforie generala, oamenii isi ofereau biscuiti, paine, tigari, chiar si bani… Ne-am indreptat apoi spre Opera, insotiti de T.A.B.-ul respectiv. Era primul semn ca armata e cu noi”223.
• In fata Consulatului iugoslav, manifestantii cer sa fie filmati si fotografiati si scandeaza ,,Iugoslavia!”, ,,Iugoslavia!”, ,,Sarbii sunt cu noi!”, ,,Noi nu suntem fascisti si huligani!”. Viceconsulul Slobodan Kreckovic le raspunde: ,,Aceasta este o problema interna romaneasca, iar poporul roman este capabil sa-si rezolve problemele sale”224.
• Din fata Primariei, militarii se retrag pe Bulevardul Victoriei.
• La Catedrala se scandeaza: ,,Exista Dumnezeu! Exista Dumnezeu!”, ,,Sa se traga clopotul!”, ,,Dumnezeu este cu noi!”.
• Spre cladirea Operei, dinspre piata, se indreapta o mare masa de revolutionari.
Detasamentul de militari, comandat de maiorul Vasile Paul, asezat in lant de tragatori in apropierea cladirii someaza, in zadar, multimea sa se opreasca, facand cunoscut ca au ordin sa traga. Din multime, Claudiu Iordache se desface la piept si se adreseaza militarilor cu cuvintele: ,,Trageti! Trageti in mine!”. Soldatii ezita si apoi se retrag treptat225.
• Multimea scandeaza: ,,Armata e cu noi!”, ,,Noi suntem poporul!”, ,,Voi pe cine aparati?”, ,,Libertate! Libertate!”, ,,Sa fie judecat pentru mortii din Banat! Sa fie judecat aicea in Banat!”, ,,Fara violenta!”, ,,Si noi suntem romani!”. Soldatii continua sa se retraga spre zidul Operei.
• Ioan Lorin Fortuna desface pancartele pregatite anterior pe care scrisese ,,Unde ne sunt mortii!”, ,,Jos Ceausescu!”, ,,Asta-i Timisoara! – Unde este tara?” si le ofera cetatenilor din jur.
• Multimea ingenuncheaza si rosteste ,,Tatal Nostru!” (indemnati sa faca acelasi lucru, militarii raman in picioare, dar incep sa se retraga; unii iau pozitie de drepti)226.
• Un grup de manifestanti, printre care Ioan Lorin Fortuna, Claudiu Iordache, Ioan Chis, Stefan Ivan, Sorin Iordachescu s.a., se indreapta spre intrarea principala a Operei, fara a li se mai opune rezistenta227. Patrund in cladire prin doua intrari separate si apar in balcon.
• Alte coloane ajung in fata Comitetului Judetean de Partid, unde scandeaza ,,Armata e cu noi!” si ofera militarilor paine, apa si flori228.
• Ora 11. Cu aprobarea generalului Vasile Milea, generalul Stefan Gusa repeta ordinul de interzicere totala a uzului de arma si de a se permite manifestantilor din Timisoara sa se deplaseze pe arterele principale ale orasului. Pana la ora 12,00, militarii sunt retrasi, cu mici exceptii, din centrul orasului.
• Generalul Borsics L., seful Marelui Stat Major al armatei ungare, intreaba, la telefon229, pe generalul Nicolae Eftimescu, prim-loctiitor al sefului Marelui Stat Major si sef al Directiei Operatii, daca ,,sunt reale zvonurile privind trecerea armatei romane la capacitatea de lupta ridicata si folosirea acesteia cu tancuri si T.A.B.- uri impotriva poporului”.
I s-a raspuns ca au fost luate masuri de ridicare a capacitatii de lupta a armatei romane ca urmare a ,,unor incidente provocate la Timisoara de huligani si rauvoitori, care au atacat sediile oficiale si obiective militare”, ca romanii nu au ,,nici un fel de pretentii teritoriale impotriva nimanui”, ca nu intentioneaza sa atace pe nimeni, dar ca se vor apara daca vor fi atacati, ca stirile transmise de agentiile straine (inclusiv de cele maghiare) privind concentrarea armatei romane la granita nu corespund realitatii si ca trupele desfasoara activitati de pregatire de lupta in garnizoanele in care sunt dislocate230.
• Generalul Ilie Ceausescu soseste la Arad si prezinta in fata cadrelor militare din UM 01380 situatia de la Timisoara. Cu acel prilej, seful Consiliului Politic Superior al Armatei cere directorilor de intreprinderi ,,sa organizeze adunari de condamnare a huliganilor, iredentistilor si fascistilor din Timisoara”, sa sporeasca vigilenta, deoarece era posibil ca si la Arad sa se pregateasca ,,ceva asemanator”.
• In Cluj-Napoca se raspandesc fluturasi cu urmatorul continut: ,,Romani, a sosit timpul sa fim liberi!”, ,,Jos Ceausescu!”, ,,Jos comunismul!”.
Oamenii se aduna in grupuri, dispersate de patrulele de Militie, care cer: ,,Circulati, va rog!”231
• Ziua. Ion Stoian, ministrul de Externe, invita pe ambasadorii statelor participante la Tratatul de la Varsovia si pe ambasadorii tarilor membre C.A.E.R. si le cere, ,,cu fermitate”, ca statele pe care le re-prezinta ,,sa nu intervina in desfasurarea evenimentelor din Romania si sa nu sustina o eventuala patrundere a trupelor sovietice in Romania”.
• Organele de informatii militare fac cunoscut ca in sud-vestul Marii Negre, forte maritime bulgare executa, in cooperare cu Flota sovietica din zona, activitati de pregatire de lupta.
• Orele 12,30… Balconul Operei devine centrul Revolutiei timisorene232.
La propunerea lui Ioan Lorin Fortuna se constituie un Comitet de initiativa al revolutionarilor233 si Frontul Democrat(ic) Roman234, ca organizatie politica menita ,,a realiza un dialog cu guvernul, in scopul democratizarii tarii”235. Profitand de faptul ca acolo se afla instalata o statie de amplificare, pregatita (dupa unele surse) pentru prim-ministrul Constantin Dascalescu, sosit intre timp la Timisoara, Ioan Lorin Fortuna solicita multimii si intreprinderilor sa se mobilizeze, sa-si desemneze delegati care sa-i reprezinte in Frontul Democratic Roman., sa declanseze greva generala. Apoi, dupa constituirea Biroului Executiv al Frontului Democrat(ic) Roman236, primii lideri ai revolutiei timisorene isi exprima la microfon opiniile237. Incepe Ioan Lorin Fortuna: ,,Stimati concetateni, in acest moment ia nastere prima formatiune politica de opozitie fata de dictatura ceausista. Fiti mandri ca, impreuna cu noi, veti instaura un regim democratic, printr-o lupta din care excludem violenta”. Claudiu Iordache face apel la solidaritate: ,,Singura solutie este sa ramanem impreuna”. Nicolae Badilescu releva semnificatia europeana a momentului: ,,Prin modul civilizat, prin daruirea dovedita de fiecare dintre voi in refuzul de-a mai trai sub teroarea dictaturii ceausiste, ne-am asigurat intrarea in Europa. Suntem in sfarsit europeni”. Mai vorbesc: Ioan Chis, Maria Traistaru s.a.
• Multimea scandeaza ,,Jos Ceausescu!”, ,,Nu plecam!”, ,,Noi nu plecam de aici!”, ,,Azi in Timisoara, maine-n toata tara!”, ,,Armata e cu noi!”.
• In acest timp, aradenii manifesteaza si ei tacut, in grupuri, in piete si pe strazi si constituie si ei Frontul Democratic Roman.
• Ora 12,40. Generalul Nicolae Eftimescu solicita generalului Borsics L. sa-i explice sensul declaratiei facute de presedintele interimar al Republicii Ungare, Szurös, la 19 decembrie, conform careia ,,autoritatile maghiare vor sprijini actiunea ca Ardealul sa devina regiune autonoma”.
Oficialul militar de la Budapesta raspunde ca armata ungara nu are nici un fel de amestec in aceasta problema si ca, personal, nu-si poate explica declaratia presedintelui.
La intrebarea referitoare la apelul Forumului Democratic Maghiar adresat tuturor etnicilor unguri din afara teritoriului national ca la 22 decembrie sa arboreze drapele negre in memoria victimelor de la Timisoara, generalul maghiar a replicat ca nu poate da nici un raspuns.
A adaugat ca armata ungara isi desfasoara instructia in garnizoanele de baza si ca se pregateste pentru intampinarea sarbatorilor de iarna238.
• La Timisoara, generalul Stefan Gusa ordona retragerea efectivelor militare si a tehnicii de lupta in cazarmi, masura fiind aprobata de ministrul Apararii Nationale, generalul Vasile Milea. In oras raman doar mici subunitati pentru paza depozitelor si obiectivelor economice importante.
• Ora 14,30. La Timisoara soseste, cu un avion special, Constantin Dascalescu, primul-ministru, insotit de Emil Bobu si de trei ministri.
Constatand situatia din oras, acesta se adreseaza lui Ion Coman: ,,Unde e Armata? De ce nu ne apara? Ati scapat situatia de sub control!”. In fata intrebarilor incriminatoare, Ion Coman spune adevarul: ,,Timisoara este in mainile timisorenilor!”.
• Orele 14,00…. In fata Comitetului Judetean de Partid Timis, manifestantii scandeaza ,,Libertate!”, ,,Armata e cu noi!” etc. si incearca un dialog cu Radu Balan. Ion Marcu, infasurat cu un cearsaf alb pe care scria ,,Libertate!”, ,,Democratie!” si ,,Jos Ceausescu!”, mobilizeaza multimea, care scandeaza lozinci impotriva lui Ceausescu. Spre surprinderea multimii, un activist anunta ca primul-ministru este dispus sa primeasca o delegatie din trei persoane. Dupa un moment de confuzie, se constituie un grup mai mare de demonstranti care sunt lasati sa patrunda in sala de sedinta unde intra in dialog cu Nicolae Dascalescu. Membrii grupului nu se cunosteau intre ei. Pentru siguranta (spre a nu fi arestati), o parte dintre manifestanti au intrat intr-un dispozitiv de paza a cladirii, pentru a proteja pe reprezentantii lor de la negocieri. Acestia se constituie intr-un Comitet Cetatenesc, intocmesc o lista cu numele lor pentru a fi facuta publica. Pe lista au fost inscrisi: Ioan Savu, Ioan Marcu, Petre Borosoiu, Sorin Oprea, Virgil Socaciu, Mircea Muresan, Dan Carp, Petre Petrisor, Nicolae Vartan, Mihai Badele, Adela Sabaila, Corneliu Pop, Valentin Vinter s.a.)239. Constantin Dascalescu ii ia ,,tare”: ,,Ce vreti ? Ce vreti, tovarasilor, cu adunatura asta de afara?. Unii sunt intimidati. Ioan Savu se retrage intr-o parte a camerei si pune pe hartie cateva deziderate pe care le prezinta apoi primului-ministru pe care il intreaba: ,,Cine a dat ordin sa se traga in manifestanti ? Care e numarul mortilor si ranitilor? Unde sunt mortii nostri, pentru a-i ingropa dupa datini, crestineste? ”. Surprins si incercand sa traga de timp, Constantin Dascalescu incearca sa evite raspunsurile aratand ca fiind sosit de cateva ore in Timisoara nu cunoaste situatia si nu poate raspunde imediat. Apoi bate cu pumnul in masa si ameninta cu moartea prin impuscare (la fel ca ceilalti activisti de partid din incapere). Curajos, Ioan Savu pluseaza: ,,Domnule prim-ministru, mi-ati inteles colegii in mod gresit. Noi nu vrem revendicari marunte, nu acceptam concesii de conjunctura. Adica discutia noastra poate incepe cu urmatoarele doua puncte : 1. demisia guvernului actual. 2. Demiterea lui Ceausescu”.
Ingrozit, Constantin Dascalescu il intrerupe si exclama: ,,Esti nebun!”. Ioan Savu este insa de neoprit si continua (chiar daca era intrerupt in permanenta de primul-ministru): 3. Constituirea unui guvern al salvarii nationale. 4. Sa se comunice numarul mortilor si al ranitilor. 5. Sa se elibereze detinutii. 6 Sa ni se redea mortii pentru a-i inmormanta. 7 Sa se asigure transmisia in direct, la radio si televiziune, a evenimentelor din oras. 8. Sa se comunice Consulatului iugoslav o lista a membrilor comitetului cetatenesc, ca si a doleantelor lor etc.”. In final, Constantin Dascalescu ameninta din nou: ,,Te fac raspunzator de tot ce se va intampla. Daca cei de jos vor intra, soldatii din cladire vor trage, asta e ordinul, si de toate nenorocirile ce vor urma vei raspunde dumneata. E clar?”. Fara efect insa deoarece Ioan Savu se adreseaza multimii de pe balconul cladirii si este ovationat. Apoi revine in sala si spune: ,,Domnilor, incercati sa realizati dimensiunea exacta a situatiei ? Ii auziti ?… Doriti un dezastru ? Va asumati responsabilitatea nenorocirilor ce s-ar putea produce daca nu intrati in dialog cu noi?… Ceea ce facem noi e treaba serioasa, de aceea va rog sa notati, sa treceti totul pe hartie. Luati un pix, un creion si notati revendicarile noastre punct cu punct. Va rog!”. Vrand-nevrand, primul-ministru incepe sa noteze apoi se retrage pentru deliberare cu apropiatii. Revine si ameninta din nou.
Ca si Ioan Savu, de altfel: ,,Dar orice ati face, domnule Dascalescu, sa stiti ca e degeaba, fiindca puterea, cu toate trupele dumneavoastra si din cladire si de afara, e in mainile miilor de demonstranti de jos!”240.
• Intre timp, conducatorii revolutionarilor din balconul Operei sunt invitati de conducatorii revolutionarilor de la Judeteana de Partid, sa participe la tratative cu delegatia guvernamentala condusa de Constantin Dascalescu. Este trimis Nicolae Badilescu, cu o lista minimala de revendicari (demiterea lui Nicolae Ceausescu, eliberarea imediata a celor arestati, restituirea mortilor etc.), insotit de cateva sute de persoane. In sediul Comitetului Judetean de Partid, Nicolae Badilescu replica si el lui Nicolae Dascalescu: ,,Pentru noi, presedintele Nicolae Ceausescu nu mai exista”. Apoi revine la Opera, unde informeaza despre esecul misiunii, cere multimii sa ramana peste noapte ,,pe aceasta Campie a Libertatii noastre” si cheama, pentru a doua zi, la greva generala. Seara se constituie o alta delegatie (Ioan Lorin Fortuna, Claudiu Iordache, Nicolae Badilescu, Mihaela Munteanu s.a.), care, insotita de cateva sute de manifestanti, se deplaseaza din nou, intre orele 17,00-18,00, la Comitetul Judetean de Partid, fiind primiti cu urale de catre manifestantii din zona. In alte locuri din oras se scandeaza: ,,Jos criminalul!”, ,,Jos ticalosul!”, ,,Ceausescu spanzurat, aici in Banat!”, ,,Jos cu pantofarul!”.
Concomitent, din balconul Judetenei de Partid, Petre Borosoiu scandeaza: ,,Jos Ceausescu!”, ,,Jos guvernul!”. In schimb, Constantin Dascalescu este huiduit.
• Revolutionarii cer, printr-un document cu valoare de Proclamatie, demisia lui Nicolae Ceausescu si a guvernului, alegeri libere, infiintarea ,,unui centru de ancheta pentru lamurirea ordinii de la Timisoara”, tragerea la ,,raspundere penala a celor vinovati”, eliberarea detinutilor politici, stabilirea celor care au dat ordin sa se traga la Timisoara, restituirea celor care au fost ucisi catre familiile indoliate pentru ,,a fi ingropati crestineste”, informarea opiniei publice de catre Nicolae Ceausescu (la Televiziune) despre ,,situatia reala de la Timisoara”, libertatea presei, libertatea Radioului si Televiziunii, reforma invatamantului etc.241
• Revendicarile, transcrise de Ioan Savu, sunt prezentate multimii de catre Petre Petrisor.
• Pentru a fi siguri ca lumea le va cunoaste doleantele, in caz de represiune dura din partea autoritatilor romane, revolutionarii intocmesc o lista cu revendicarile si cu numele liderilor, care este dusa la Consulatul iugoslav (la fel procedasera si conducatorii revolutionarilor din balconul Operei).
• Intre timp, multimea scandeaza lozinci anticeausiste si antidictatoriale: ,,Jos Ceausescu!”, ,,Jos analfabeta!”, ,,Vrem paine pentru copii!”, ,,Libertate!”, ,,Pentru mortii din Banat, cine-i vinovat?”, ,,Ceausescu si sotia nu au loc in Romania!”, ,,Pana la Craciun sa scapam de-acest nebun!”, ,,Dati-ne detinutii!” etc.
• Se aprind lumanari.
• Dintre toate revendicarile, prim-ministrul242 informeaza la telefon pe Nicolae Ceausescu doar despre restituirea mortilor si eliberarea celor arestati243. Seful statului aproba, astfel incat, la ora 18,00, sunt eliberati o parte dintre cei arestati, care se deplaseaza in Piata Operei, fiind primiti cu caldura de catre manifestanti.
• Dupa retragerea lui Constantin Dascalescu, Emil Bobu si Ilie Matei in cabinetul primului-secretar pentru audierea teleconferintei lui Nicolae Ceausescu, de la ora 19,00 (ascultata si de manifestantii din fata Judetenei de Partid prin cuplarea microfoanelor la difuzoare), delegatia revolutionarilor (inclusiv cei de la Opera) continua discutia cu Radu Balan, Cornel Pacoste si alti activisti de partid. Constatand ca reprezentantii puterii erau ,,tot la cheremul lui Nicolae Ceausescu”, Ioan Lorin Fortuna invita revolutionarii de la Judeteana de Partid sa mearga la Opera, care ,,fiind lacas de cultura, oferea o protectie mai sigura si se diminua riscul represiunii”244. Revolutionarii de la Judeteana raman insa pe loc. Cei de la Opera pleaca, insotiti de circa 2 000 de oameni.
Noaptea tarziu, conducatorii revolutionarilor de la Comitetul Judetean de Partid au fost evacuati cu forta din cladire, deplasandu-se si ei la Opera.
• Ora 14,40. Se vorbeste despre intoarcerea lui Nicolae Ceausescu.
• Dupa-amiaza. In Cluj-Napoca se raspandesc manifeste antidictatoriale, pe ziduri se scriu, cu creta si vopsea, lozinci cu acelasi caracter: ,,Jos Ceausescu!”, ,,Vrem paine, carne, caldura!”; in unitatile economice se discuta despre iesirea in strada pentru a se manifesta in sprijinul Timisoarei.
• La Comandamentul Armatei 4, generalul Ilie Ceausescu face o informare despre evenimentele de la Timisoara, precizand ca acolo se desfasoara o actiune diversionista si terorista, organizata de autoritatile de la Budapesta, cu sprijin american, sovietic si occidental, avand ca scop declansarea unui conflict armat si anexarea Transilvaniei de catre Ungaria245.
• Cu acelasi prilej, secretarul Consiliului Politic Superior al Armatei ii cere lui Ioachim Moga sa organizeze adunari ale oamenilor muncii (pe sectii, schimburi si ateliere) in cadrul carora sa se ia atitudine fata de evenimentele de la Timisoara. La cererea primului-secretar de partid, statul major al Armatei 4 intocmeste un plan de actiune a unitatilor militare (10% din efective) in vederea participarii la ,,apararea ordinii publice”, alaturi de trupele de Securitate si de Militie.
• La Varsovia, incepand cu ora 15,15, in fata Ambasadei romane, circa 300 de persoane scandeaza lozinci cu caracter anticomunist, condamna represiunile de la Timisoara, pun lumanari in memoria victimelor, sparg geamurile cladirii si arunca vopsea pe zidurile cladirii, dau foc la instalatia electrica de la intrare (la interfon si sonerie), arunca pietre, sticle, afise si manifeste in curtea ambasadei, cer guvernului polonez sa intrerupa relatiile economice cu Romania etc246.
• Ora 18,00. La Bucuresti, in cadrul unei teleconferinte cu activul de partid din judete, Nicolae Ceausescu apreciaza ca evenimentele de la Timisoara ,,au fost organizate si dirijate de cercurile revansarde, revizioniste, de serviciile de spionaj straine, cu scopul clar de a provoca dezordine, de a destabiliza situatia din Romania, de a actiona in directia lichidarii independentei si integritatii teritoriale a Romaniei”247, cere sa se organizeze in intreprinderi adunari in care ,,sa se adopte motiuni de condamnare a acelora care s-au pus in slujba strainatatii, a cercurilor straine”, sa se constituie grupe speciale de aparare a ordinii in intreprinderi si institutii, precizeaza ca ,,armata trebuie sa inteleaga bine ca ea are astazi marea raspundere, in fata poporului, de a apara si respinge orice actiuni care sunt impotriva independentei, suveranitatii si integritatii teritoriale, a linistii, a constructiei socialiste in tara noastra”248.
• Ora 19,00. Continuand sa aprecieze ca evenimentele de la Timisoara erau consecinta actiunilor grupurilor antinationale si teroriste puse in slujba agenturilor straine, Nicolae Ceausescu rosteste la Radio si Televiziune o cuvantare, apreciind ca evenimentele de la Timisoara, in special cele din seara zilei de 17 decembrie, au avut un ,,caracter terorist”, fiind ,,organizate si declansate in stransa legatura cu cercurile reactionare, imperialiste, iredentiste, soviniste si cu serviciile de spionaj din diferite tari straine” in scopul de ,,a provoca dezordinea in vederea destabilizarii situatiei politice, economice, de a crea conditiile dezmembrarii teritoriale a Romaniei, distrugerii independentei si suveranitatii patriei noastre socialiste”, de ,,a opri cursul dezvoltarii socialiste a Romaniei”. Dupa ce a evidentiat rolul Armatei, care ,,si-a indeplinit pe deplin datoria fata de patrie, fata de popor, fata de cuceririle socialismului”, Nicolae Ceausescu s-a adresat ,,tuturor cetatenilor patriei – fara deosebire de nationalitate – cu chemarea de a da dovada de o intelegere deplina a situatiei grave care s-a creat prin actiunile teroriste de la Timisoara si de a actiona, in deplina unitate si solidaritate, pentru apararea socialismului, de a face totul pentru a nu se permite sa se repete asemenea stari de lucruri”. Apoi se angajeaza sa actioneze ,,in orice imprejurari in interesul poporului, pentru bunastarea si fericirea sa, in interesul constructiei socialiste, a independentei si suveranitatii tarii”249.
• Ora 19,20. La Lugoj, in timp ce o coloana de manifestanti se deplasa spre platforma industriala a orasului, un militar din UM 01140 din oras a deschis foc automat (fara ordin) impuscand mortal doua persoane (Valentin Rosada si Darie Brocea, care au devenit ,,un simbol al libertatii pentru lugojeni”250) si ranind alte doua (Nicolae Simion Stoica si Nicolae Mircea Bejan)251.
• Ora 20,00. Nicolae Ceausescu cheama pe insarcinatul de afaceri sovietic in Romania si acuza Uniunea Sovietica si celelalte state membre ale Tratatului de la Varsovia ca au coordonat activitatile indreptate impotriva Romaniei252.
• Ora 20,30. Nicolae Ceausescu semneaza decretul prezidential cu privire la instituirea Starii de Necesitate pe intreg teritoriul judetului Timis, prin care ,,toate unitatile armatei, Ministerului de Interne si formatiunilor garzilor patriotice sunt puse in stare de alarma”. Concomitent, se interzic ,,orice intruniri publice, precum si circulatia in grupuri mai mari de cinci persoane” (cu exceptia persoanelor care lucrau in schimbul de noapte, a fost interzisa circulatia pe timpul noptii incepand cu ora 23) etc.253. Apoi ordona constituirea unor detasamente de luptatori ai garzilor patriotice din judetele Dolj, Olt si Valcea (circa 25 000 de oameni), inarmati cu bate pentru a fi trimisi la Timisoara in vederea reprimarii demonstrantilor254 si cere lui Barbu Petrescu sa organizeze pentru a doua zi un miting in Bucuresti la care sa participe 100000 de ,,oameni ai muncii”, care sa condamne evenimentele de la Timisoara.
• Orele 21,00. Revenita in centrul orasului, coloana de manifestanti lugojeni se indreapta spre sediul Comitetului municipal de partid, unde Petrica Balint forteaza usa dupa care circa 50 de manifestanti patrund inauntru produc pagube si alunga activistii de partid. In jurul orei 22,30, o parte din manifestanti se indrepta spre sediul Militiei, unde sunt primiti cu foc. In orele urmatoare, aflati intr-o mare stare de surescitare, manifestantii (si nu numai) au executat numeroase spargeri de magazine si devastari in oras (pana spre orele 2 noaptea), inclusiv la primarie.
In final, organele de forta ale statului au intervenit si au arestat circa 50 de persoane255.
• Ora 23,00. Intra in vigoare decretul privind instituirea starii de necesitate pe intreg teritoriul judetului Timis.
• Din ordinul lui Nicolae Ceausescu, Ion Coman256 numeste pe generalul Victor Stanculescu in functia de comandant militar al Timisoarei (functie neprevazuta in regulamente) si-i cere sa citeasca din balconul Comitetului Judetean de Partid decretul de instituire a starii de necesitate.
Victor Stanculescu se eschiveaza si se interneaza in spital, invocand o criza biliara. Intr-un asemenea context, decretul este citit de catre generalul Mihai Chitac257.
• Noaptea. In Piata Operei din Timisoara raman doar cateva sute de persoane258. Din balcon, Petre Borosoiu le cere: ,,Romani, adunativa!”, ,,Avem nevoie de voi!”, ,,Nu trebuie sa dati dovada de lasitate in aceasta noapte!”. Pe pancarte se poate citi: ,,Europa e cu noi!”, ,,Traiasca perestroika”(o lozinca insolita, nicaieri repetata in Timisoara sau in alta parte), ,,Fara violenta!”. Conducatorii revolutionarilor timisoreni asteapta reactia autoritatilor259. Unii dintre membrii Biroului Executiv al Frontului Democrat(ic) Roman coboara in Piata Operei si raman impreuna cu tinerii, care aprinsesera un foc in jurul caruia se creeaza ,,o atmosfera tinereasca, plina de optimism, foarte tonica – dupa cum isi aminteste Lorin Fortuna. Se canta, se spuneau glume”.
Cu toate ca ordinul de capturare a conducatorilor revolutionarilor fusese dat, cei care trebuiau sa-l execute au taraganat indeplinirea misiunii.
• Reactii externe:
François Mitterand, presedintele Frantei, aflat in vizita in R.D.G., declara la Televiziune: ,,Nu e un regim ideologic. E un regim personal, familial, care nu are nici un motiv sa subziste. Sunt convins ca zilele acestui regim, intr-o Europa aflata in plina evolutie, sunt numarate. Dar cu ce pret? In concluzie, condamn acest regim!”260.
Laurent Fabius, presedintele Adunarii Nationale din Franta, isi exprima convingerea ca ,,libertatea poporului roman va invinge”. Deputatii pastreaza un minut de reculegere in semn de protest fata de reprimarea demonstrantilor de la Timisoara.
Michel Rocard, prim-ministrul francez, afirma in fata Adunarii Nationale: ,,Vreau sa exprim sentimentele de oroare si de indignare pe care acest regim mi le inspira si ni le inspira tuturor. Poporul roman are dreptul, ca toate celelalte, la democratie, la libertate si la respectul drepturilor sale! Franta intreaga si Adunarea Nationala sunt solidare cu poporul roman oprimat! Regimul lui Ceausescu nu va putea sa continue sa-si bata joc de Europa si de drepturile cele mai elementare ale omului. Soarta rezervata acestor dictatori e cea a tuturor regimurilor nefaste de acest tip. Va cadea! Si cu cat mai curand, cu atat mai bine!”261.
Robert Besson, deputat in Adunarea Nationala Franceza, isi exprima convingerea ca ,, regimul Ceausescu va sfarsi prin a cadea, caci Victoria unui popor, in lupta pentru dreptate, este ineluctabila.”
Edouard Balladur, fost ministru al Economiei si Finantelor, declara si el in Adunarea Nationala franceza: ,,La ora cand miscarea pentru libertate castiga teren in Europa intreaga, trebuie sa fim plini de speranta de a reconstitui unitatea morala in jurul acelorasi valori ale civilizatiei.
Europenii au imperioasa datorie de a nu ramane pasivi. Trebuie sa actionam (…). Este indispensabil ca guvernele Europei sa studieze impreuna modalitatile de constrangere a guvernului roman de a inceta represiunea sangeroasa pe care o intreprinde. Romanii, ca si celelalte popoare ale Europei Centrale si Orientale, au dreptul sa spere la o soarta mai libera si mai dreapta. Nu trebuie sa ne resemnam cu pasivitate la o situatie care ne pare ineluctabila pentru ca suntem timizi si pentru ca ne lasam invinsi, toate guvernele din Occident, de altfel, prin tergiversari diplomatice. In momentul in care Presedintele Republicii Franceze intreprinde un voiaj in Germania de Est, guvernul trebuie sa considere ca Frantei i se acorda ocazia de a lua initiativa de a invita guvernele din Europa sa se uneasca. Astfel, Franta va arata intrun mod stralucit, si in acelasi timp concret, ca nu se dezintereseaza de soarta acestui popor nefericit. Ea ar trebui sa ramana, in felul acesta, fidela mesajului ei bisecular pentru respectarea drepturilor omului”262.
Delegatiile celor 16 state membre N.A.T.O. condamna ,,brutala represiune exercitata de autoritatile romane impotriva drepturilor inalienabile si libertatilor fundamentale ale poporului roman”263.
William Waldgrave, ministrul adjunct de Externe al Marii Britanii, declara la B.B.C.: ,,Informarea corecta si cuprinzatoare a cetatenilor romani are o importanta imensa. Numai asa le vom putea dovedi romanilor ca opinia publica mondiala urmareste comportamentul regimului de la Bucuresti si numai asa vom putea arata ca, dupa parerea noastra, zilele regimului sunt numarate si ca in curand persecutiile pe care oamenii le-au suferit se vor sfarsi”264.
Eduard Sevardnadze apreciaza – intr-o scrisoare adresata lui M.S. Gorbaciov – ca informatiile referitoare la evenimentele din Romania sunt ,,adesea contradictorii si nu permit formarea unei imagini reale”, incercarile sovietice de a obtine ,,versiunea oficiala a Bucurestiului” neducand la ,,nici un rezultat”. Intr-un asemenea context, I.P. Aboimov, adjunctul ministrului Afacerilor Externe cere ambasadorului roman Ion Bucur sa prezinte ,,o informare despre situatia reala existenta, pentru orientarea partii sovietice”. ,,Pravda” isi informeaza cititorii ca pe strazile Bucurestilor au aparut patrule mixte, de militie si garzi patriotice.
La randu-le, ,,Sovetskaia Rassia”, ,,Selskaia Jizni”, ,,Sotialisticeskogo Industria” publica articole referitoare la ,,incordarea” si ,,dezordinile” din Romania.
Franz Vranitzky, cancelarul Austriei, anunta planul de restrangere a relatiilor economice cu Romania.
Alois Mock, ministrul de Externe al Austriei, declara pentru ziarul ,,Times”: ,,Calcarea brutala in picioare a celor mai elementare drepturi ale omului in Romania a creat o stare periculoasa pentru pacea Europei”265.
Toshiki Kaifu, primul-ministru al Japoniei, isi exprima profunda ingrijorare in legatura cu situatia din Romania. Presa japoneza condamna si ea utilizarea armelor impotriva populatiei pasnice.
Dennis Decincini si Stan Hoyer, congresmeni americani, membri ai Comitetului Helsinki – organism al Congresului S.U.A. – apreciaza printr-o declaratie comuna ca guvernul roman ,,recurgand la violenta, nu face decat sa sublinieze, o data in plus, falimentul propriilor sale idealuri, care se dovedesc foarte indepartate de aspiratiile poporului roman. Spre deosebire de miselia unui regim care se ascunde in spatele tunurilor cu apa si al armelor de foc, oamenii ce au protestat la Timisoara au dovedit curaj si convingerea ca vor apuca ziua in care sa vada Romania rupand si ea trecutul ei stalinist, alaturandu-se unei Europe renascute si bazate pe principiile respectarii drepturilor umane”266.
Eugen Ionesco declara lui Radu Portocala, corespondentul de la Paris al postului de radio ,,Vocea Americii”: ,,Sunt ingrozit. Eu cred ca a pierdut partida Ceausescu! Si-a dat seama ca Romania nu-l iubeste si atunci e un fel de razbunare odioasa; se razbuna pe lumea intreaga!”.
Intrebat daca are un mesaj catre poporul roman, cunoscutul dramaturg adauga: ,,Da! O sa biruiasca, cu tot greul si cu toate sacrificiile, si cred ca pana la urma o sa fie bine, o sa fie bine!”267.
Patrik Boyer, membru al Parlamentului Federal Canadian si consilier al ministrului de Externe al Canadei, condamna represiunea din Romania: ,,Iar acum, la aflarea stirilor din Romania, suntem coplesiti de brutalitatea cu care autoritatile au reactionat impotriva demonstrantilor, respingand sangeros orice revendicari asemanatoare acelora care se manifesta in intreaga Europa de Rasarit. Este simptomatic pentru regimul de la Bucuresti ca nu a permis difuzarea nici unei stiri despre evenimentele care s-au petrecut in ultimele zile in Romania… In toate aspectele vietii intelegem ca este vorba de un regim care, acum, recurge la forta militara pentru a-si mentine dominatia asupra poporului care nu se deosebeste prin nimic de alte popoare din Europa Rasariteana si care a simtit ca i-a ajuns cutitul la os si ca a sosit timpul sa rastoarne regimul opresiv”268.
Wiliam Armstrong, senator de Colorado, declara: ,,Sunt de-a dreptul ingrozit de modul in care a reactionat regimul Ceausescu, ca de altfel modul in care a reactionat la aproape orice incercare a poporului roman de a-si revendica libertati religioase, libertatea de exprimare si libertatea de circulatie. Este o intensificare a represiunii, este o practica sistematica perpetuata de regimul Ceausescu, aproape un sindrom, care, personal, mi se pare revoltator si ofensator la adresa constiintei publice internationale”269.
Eugen Mihaescu declara prin telefon, de la New York, postului de radio ,,Vocea Americii”: ,,Este o crima nemaipomenita, vuieste toata Europa si cred ca pana la urma va iesi adevarul la lumina! Eu sunt mandru ca in sangele meu curge si o parte din sangele ardelean si totdeauna Ardealul a fost fruntea!”.
Radu Campeanu, presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania cu sediul la Paris, transmite poporului roman un mesaj, prin radio ,,Europa Libera”: ,,Represiunea sangeroasa de la Timisoara a zguduit constiinta romanilor din tara si strainatate! Toti se inclina in fata sacrificiului celor care au murit pentru libertatea si demnitatea poporului roman. Jertfa lor a intrat de pe acum in istorie si cu siguranta ca ea nu va ramane inutila… Lumea intreaga a condamnat represiunea de la Timisoara si pe cel in numele caruia ea s-a facut! Noi, romanii din strainatate, nu vom inceta sa cerem guvernelor occidentale izolarea politica si diplomatica a lui Ceausescu, ca si boicotarea economica a regimului sau! Vom face tot ce ne sta in putinta pentru a mari presiunea internationala asupra actualului regim de la Bucuresti! Compatriotii nostri din tara sa stie ca suntem nu numai cu sufletul alaturi de ei, dar ca nu vom precupeti nici un efort ca sa-i ajutam oricand si oricum, pentru a contribui impreuna la eliberarea Romaniei de sub jugul unei tiranii fara precedent in istoria noastra”270.
Christopher Smidt, congresman de Colorado, acuza, se declara optimist si ofera ajutor: ,,Cred ca este inca o dovada a modului in care Ceausescu foloseste trupele de soc, asa cum era practica in anii nazismului sau in perioada stalinista. Sper ca poporul Romaniei este constient de faptul ca lumea libera si reformatorii din Uniunea Sovietica si din tarile est-europene se solidarizeaza cu aspiratiile si revendicarile lor legitime pentru libertate deplina, pentru a trai in pace si a-si realiza propria fericire. Poporul american si delegatia S.U.A. la O.N.U. isi manifesta sprijinul pentru poporul Romaniei, un sentiment impartasit si de ceilalti delegati O.N.U. Cetatenii Romaniei nu sunt uitati! Sunt alaturi de ei in aceste momente de grea cumpana”271.
Frank Woolf, deputat de Virginia, apreciaza: ceea ce se intampla acum in Romania este absolut o marsavie, mai ales acum cand vantul libertatii se face simtit in intreaga Europa Rasariteana, in Polonia, in Ungaria si in Berlinul de Est, unde zidul Berlinului a cazut! Este revoltator ca regimul de la Bucuresti, condus de Nicolae Ceausescu, sa faca ceea ce a facut! Consider ca guvernantii romani, in frunte cu Nicolae Ceausescu, trebuie sa fie aspru condamnati de lumea occidentala. Cred ca este de datoria Uniunii Sovietice si a lumii libere sa condamne actiunile regimului de la Bucuresti si sa se asigure ca poporul Romaniei va beneficia de drepturile fundamentale ale omului: libertatea de adunare si de organizare, libertatea presei si libertatea de a-si exprima convingerile religioase. Sunt convins ca administratia Bush va impune sanctiuni economice impotriva regimului Ceausescu si ca, in primul rand, va interzice toate importurile de produse alimentare”272
Adrian Niculescu face cunoscut urmatoarele, prin intermediul radioului ,,Europa Libera”: ,,Emotia este imensa si continua sa creasca aici, in Italia, in aceeasi masura si-n acelasi ritm cu indignarea si revolta cea mai crescuta fata de atrocitatile de neconceput mintii omenesti si incredibile ale lui Ceausescu »273.
Radio Belgrad informeaza, la ora 16,00, ca Prezidiul Comitetului Central al Uniunii Comunistilor din Iugoslavia a exprimat ,,profunda ingrijorare fata de situatia aparuta in Romania si a condamnat represaliile sangeroase”. Cu acelasi prilej a decis intreruperea legaturilor cu Partidul Comunist Roman, retragandu-i si invitatia de a participa la cel de-al XIV-lea Congres extraordinar al U.C.I.

222 Rememorand evenimentele, Nicolae Badilescu consemneaza: ,,Bucuria era imensa: aveai impresia ca intreg orasul se scurge pe strazi intr-un suvoi de oameni nemaiintalnit pana atunci” (Miodrag Milin, Timisoara, 15-21 decembrie 89, p. 97).
223 Miodrag Milin, Timisoara in Revolutie si dupa, p. 99.
224 Idem, Timisoara, 15-21 decembrie 89, p. 119.
225 Miodrag Milin conchide: ,,A fost, poate, momentul psihologic de maxima tensiune al Revolutiei” (Timisoara in Revolutie si dupa, p. 209).
226 Aurelian David Mihut consemneaza: ,,Era, cred, un moment al revelatiei comune care facea sa ne atingem cugetele, sa simtim ca suntem oameni, indiferent de care parte a baricadei ne-am fi pus soarta. Era clipa fasta pentru iertare si pentru impacare” (Miodrag Milin, Timisoara in Revolutie si dupa, p. 100).
227 Rememorand evenimentele, Ioan Lorin Fortuna consemneaza: ,,Imi era deosebit de clar ca multimea trebuia organizata. Trebuia constituit un comitet de initiativa, care sa coordoneze multimea, sa faca apel la intreprinderi si sa reprezinte nucleul viitoarei organizatii politice. Era momentul cel mai prielnic transformarii revoltei in revolutie si nu trebuia pierdut” (Miodrag Milin, Timisoara in Revolutie si dupa, p. 106-107).
228 Relevand atmosfera acelei zile, Claudiu Iordache avea sa afirme: ,,Ziua de 20 este o capodopera a spontaneitatii. Deci nu putem cauta merite. Cautam oameni inspirati sau mai putin inspirati; mai putin inhibati sau mai mult inhibati” (Miodrag Milin, Timisoara in Revolutie si dupa, p. 91).
229 A tradus locotenent-colonelul Gheorghe Lungu.
230 Constantin Sava, Constantin Monac, Revolutia romana din Decembrie 1989, p. 216- 217.
231 Iosif Zagrean, Revolutionarii clujeni: mit sau realitate?”, Editura EIKON, Cluj- Napoca, 2005.
232 Lorin Fortuna, Semnificatia zilei de 20 Decembrie 1989, in „Caietele Revolutiei“, nr. 5/2006
233 Format din Ioan Lorin Fortuna, Ioan Chis, Claudiu Iordache, Nicolae Badilescu, Mihaela Traistaru, Traian Vraneantu, Traian Trofin, Mihaela Munteanu, Adriana Jebeleanu, Stefan Ivan, Alexandru Ciura, Adrian Sanda s.a (,,Caietele Revolutiei”, nr. 2/2005, p. 11).
234 Referindu-se la ideea constituirii F.D.R., Ioan Lorin Fortuna avea sa declare: ,,Denumirea mi-a venit spontan, dar in continuarea unor ganduri care ma framantau de la inceputul insurectiei, de-a gasi calea pentru formarea unei organizatii politice de masa, indispensabila intr-o astfel de actiune, si care sa preia conducerea revoltei, sa o organizeze si sa reprezinte un factor decizional, capabil sa sustina un dialog cu guvernul si sa devina eventual o grupare care sa concentreze opozitia din intreaga tara, deci ceva similar cu ce se intampla in intregul Est. Aceasta organizatie o vedeam ca pe un forum, un front, o alianta care, angrenand mase importante de oameni, sa forteze guvernul sa apuce pe calea democratizarii tarii. Nu intrezaream inca (nu vedeam posibil) o ruptura violenta cu trecutul, de genul revolutiei, ci doar o trecere oarecum pasnica spre democratie, cum s-a petrecut si in alte tari din vecinatate” (Miodrag Milin, Timisoara in revolutie si dupa, p. 105-106).
235 Pe larg, Ioan Lorin Fortuna, Frontul Democratic Roman, Timisoara, Editura Artpress, 2008, passim. Rememorand acele momente, Ioan Lorin Fortuna consemneaza: ,,Consider ca acum a luat de fapt nastere (fara a fi numit inca FDR – Frontul Democrat Roman. Era in jur de ora 13,00, miercuri, 20 decembrie 1989” (Miodrag Milin, Timisoara in Revolutie si dupa, p. 110).
236 Initial, din Biroul Executiv al F.D.R. au facut parte Ioan Lorin Fortuna, Claudiu Iordache, Ioan Chis, Nicolae Badilescu, Maria Traistaru; structura a fost largita apoi, dupa sosirea revolutionarilor de la Comitetul Judetean de Partid, cu Ioan Marcu si Cornel Eustatiu. Referindu-se la relatiile dintre membrii Biroului Executiv, Ioan Lorin Fortuna avea sa releve: ,,Totusi, solutia n-a avut efectul scontat; atat cei doi inclusi, cat si o parte din ceilalti (Ion Savu, Sorin Oprea, Petru Borosoiu, Florin Marton…) au actionat in continuare pe linia unei destabilizari menite sa inlature din conducere grupul de la Opera si sa-l inlocuiasca” (Miodrag Milin, Timisoara in Revolutie si dupa, p. 111). Ulterior, componenta Biroului Executiv al FDR s-a schimbat de mai multe ori. Apoi, s-a mai constituit Comitetul F.D.R. (la inceput din 70 de membri, apoi din 100). Nicolae Badilescu va relata peste timp despre neintelegerile aparute chiar intre membrii conducerii revolutionarilor din balconul Operei (Miodrag Milin, op. cit., p. 119-120).
237 Claudiu Iordache, Balconul Operei, in „Caietele Revolutiei“, nr. 5/2006.
238 Constantin Sava, Constantin Monac, Revolutia Romana din Decembrie 1989…, p. 217.
239 ,,Caietele revolutiei”, nr. 2/2005, p. 10. La scurt timp, intre unii membri ai Comitetului Cetatenesc si Biroul Executiv al Frontului Democratic Roman au aparut divergente care s-au acutizat in perioada urmatoare.
240 Descrierea acestui episod important este prezentata in diferite variante de cei prezenti la negocieri (vezi si Alexandru Osca, Revolutia…,p. 151-152, 353).
241 ,,Caietele Revolutiei” nr. 2/2005, p. 9.
242 Caracterizat astfel de Nicolae Badilescu: ,,Obraznic, plin de sine, parfumat, spreiat, imbracat impecabil” (Miodrag Milin, Timisoara in Revolutie si dupa, p. 118)
243 Ioan Scurtu, Revolutia Romana din decembrie 1989 in context international, p. 206.
244 Miodrag Milin, Timisoara in Revolutie si dupa, p. 116.
245 Sergiu Nicolaescu, Lupta pentru putere. Decembrie 1989, p. 296.
246 In informarea facuta Ministerului Afacerilor Externe, ambasadorul Ion Tesu apreciaza ca manifestantii reprezentau ,,organizatii si grupari radicale si extremiste (Confederatia Poloniei independente – KPN, Federatia anarhista, Partidul Socialist Polonez, Partidul Socialist Polonez – Revolutia Democratica, Partidul independent al Verzilor, NZS – Asociatia independenta a studentilor), precum si reprezentanti ai conducerii «Solidaritatii»”, ca in zona se aflau fotoreporteri polonezi si straini, echipe de filmare si autoturisme ale ambasadei S.U.A. la Varsovia.
247 In continuare, Nicolae Ceausescu se refera la activitatea ,,cercurilor” si ”gruparilor” de la Budapesta care ,,au intensificat actiunile lor antinationale”, la ,,declaratiile” presedintelui S.U.A., care ,,a discutat de problema Romaniei cu Gorbaciov”. Acesta din urma, chiar daca ,,nu a zis nimic…inseamna ca l-a aprobat”.
248 Constantin Sava, Constantin Monac, Revolutia Romana din Decembrie 1989…, p. 176-178.
249 Constantin Sava, Constantin Monac, Revolutia Romana din Decembrie 1989 p. 179-184; vezi si ,,Caietele Revolutiei”, nr. 2/2005, p. 9-15.
250 Nicolae Toma, 20 decembrie 1989. Lugojul. Al doilea oras liber, p. 26.
251 Sinteza …, p. 63.
252 Ioan Scurtu, Revolutia romana din Decembrie 1989 in context international, p. 205.
253 ,,Caietele Revolutiei”, nr. 2/2005, p. 16-17. Dupa unele marturii, noaptea tarziu, la plecarea din cladirea Comitetului Central, Nicolae Ceausescu ar fi declarat, mai mult pentru sine: ,,Am sa le arat eu celor de la Timisoara!”.
254 Afland despre acest lucru, generalul Vasile Milea spune colonelului Corneliu Parcalabescu: ,,Garzile patriotice sunt din muncitori, cei cu care lupta sunt tot muncitori” (Sergiu Nicolaescu, Lupta pentru putere. Decembrie 1989, p. 117).
255 Nicolae Toma, op. cit., p. 28.
256 Anterior, Ion Coman informase pe Nicolae Ceausescu ca la Timisoara nu putea fi aplicat decretul referitor la starea de necesitate, deoarece pe strazi se aflau zeci de mii de oameni.
257 Armata romana in Revolutia din Decembrie 1989…, p. 72.
258 ,,Pe masura ce noaptea inainta – avea sa-si aminteasca Ioan Lorin Fortuna – numarul celor ramasi in Piata Operei scadea vizibil. Faptul a inceput sa ne ingrijoreze. Atunci am inceput sa facem apel la microfon ca multimea sa ramana alaturi de noi; numai astfel puteam reusi” (Miodrag Milin, Timisoara in Revolutie si dupa, p. 121).
259 Peste cativa ani, Claudiu Iordache avea sa consemneze: ,,Rezistenta balconului insemna podium, insemna primii care risca, primii care pierd, primii care nu vor
pierde. Daca balconul cadea in 20, ar fi insemnat o indelunga cadere” (Miodrag Milin, Timisoara n Revolutie si dupa, p. 91).
260 E un inceput in tot sfarsitul…, p. 400.
261 Ibidem, p. 400.
262 Ibidem, p. 402.
263 Ibidem, p. 425.
264 Ibidem, p. 385.
265 Ibidem, p. 389.
266 Ibidem, p. 435.
267 Ibidem, p. 344-345.
268 Ibidem, p. 391-392.
269 Ibidem, p. 436.
270 Ibidem, p. 356.
271 Ibidem, p. 437.
272 Ibidem.
273 Ibidem, p. 418.

sursa: Revolutia din decembrie 1989. Cronologie de Dr. ALESANDRU DUTU