The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

Posts Tagged ‘incidentul mapn decembrie 1989’

“Crima?!” [Sediul M.Ap.N. 23 – 24 decembrie 1989]

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on July 26, 2009

In legatura cu episodul acesta, vedeti video-ul postat de catre destituirea pe site-ul de jos:

USLA bullets called \”vidia\” or \”dum-dum\”

———————————————————————————————————————————–

Faptul ca, de la Revolutie incoace, armata este tinta unor atacuri bine dirijate si din ce in ce mai insistente, il poate constata oricine.  Prea putini dintre ziaristii care isi pun semnatura sub articolele defaimatoare care apar in unele publicatii, mai sint interesati de aportul armatei la apararea Revolutiei, la victorie.  Jertfa celor 267 de ofiteri, maistri militari, subofiteri, elevi si soldati, nu mai are, acum, nico o importanta!  Tot ce-i preocupa pe respectivii “oameni de bine” este sa arate ca armata a contribuit la genocid, eventual sa demonstreze ca aceasta contributie a fost cit mai mare.

Iata, insa, ca, in ultima vreme, concertul dirijat impotriva ostirii si-a largit repertoriul.  Au aparut voci distincte–unele caracterizate prin tonalitatii foarte inalte.  Acum armata este acuzata, incriminata si pentru ce a facut dupa 22 decembrie.  In cadrul acestei orientari noi, in mod deosebit se remarca articolul “O crima ce trebuie neaparat dezvaluita” semnat de doamna Angela Bacescu in revista de actualitati si reportaje “ZIG-ZAG MAGAZIN” numarul 9, din 23-29 aprilie 1990.  Nu stim in ce redactie si-a facut doamna Bacescu ucenicia in ale scrisului.  Un gazetar oricit ar fi el de tinar, isi alege cu grija cuvintele, nu se joaca cu ele.  Or cuvintul “crima” — folosit cu atita nonsalanta, chiar in titlu, presupune si un subiect.  Pe cine acuza doamna ziarista, in ce directie trage?  Spre armata, bineinteles.  Insa autoarea merge mult mai departe cu insinuarile.  Acuza “populatia isterizata de pericolul terorist”,  sustine ca pe teroristi “nu-i vazuse nimeni…”.  “Daca acestia au fost”.  De unde este asa de bine (dez)informata?  Sau vrea sa strecoare subtil, ideea ca cei din sediul M.Ap.N. s-au luptat cu propriile inchipuiri, iar locatarii blocurilor din zona Orizont au fost bintuiti de halucinatii?  Numai ca toate argumentele pe care le aduce provin doar de la una din partile participante la ceea ce s-a intimplat in cumplita noapte de 23/24 decembrie.  Concret, aduce o singura marturie — a sergentului-major Stefan Soldea, unul dintre uslasii supravietuitori — restul informatiilor avind o provenienta dubioasa.  Ca doar n-a fost prezenta, in acea noapte, la sediul M.Ap.N.  (Eu, insa, am fost !)  Se pare ca dictonul latin “audeatur et altera pars” (asculta si partea cealalta) ii este strain.  Tocmai de aceea, in cele ce urmeaza, vom exprima punctul de vedere al militarilor care au urmarit sau au luat parte mijlocita la acel “macel stupid”  — ca o sa citam pe doamna Bacescu.  Am mai scris despre acest subiect.  De aceea m-am hotarit sa reiau firul evenimentelor.  N-am dreptul sa tac.

Au venit pe furis…

Capitan Victor Stoica:  Noi — cei care ne aflam in Centrul de Calcul al M.Ap.N. — au putut urmari in intregime, ca dintr-un amfiteatru, acel spectacol zguduitor.  Pina acum, nu am luat atitudine, desi eram la curent cu stradaniile unor ziaristi de a-i face eroi pe cei de la U.S.L.A.  Am tacut deoarece ne-am gindit ca in urma celor cazuti au ramas sotii, copii –care nu au nici o vina.  Dar acum–pentru ca am fost acuzati de crima, sin in nici unul din ziarele civile nu s-a prezentat punctul nostru de vedere–avem obligatia sa spunem ce am vazut.  Observatorii nostri au fost contrariati de faptul ca cele doua A.B.I.-uri, venind de pe strada Ho Si Min, au stins farurile cu 20-30 metri inainte de a vira la dreapta, pe Drumul Taberei.  Nici o masina blindata–tanc sau T.A.B.–nu procedase, pina atunci astfel.  Eram la etajul intii.  Am vazut clar cum cele doua autovehicule blindate, s-au furisat intre tancuri, unde au stationat, pret de 20-30 minute.  Nici vorba de steagul alb, pomenit de doamna ziarista!  Daca au venit cu ginduri curate, de ce s-au oprit intre tancuri si nu s-au indreptat spre poarta ministerului?  Probabil din cauza ca — asa cum s-a constatat dimineata — nici un uslas nu avea asupra sa documente de identitate –iata un raspuns care contine alta intrebare!  De ce nu au incercat sa ia legatura cu noi?  (In A.B.I.-uri, dimineata s-au gasit doua portavoce).  Dar sa continuam cu faptele.  Am fugit repede la postul meu de lupta, schimbul de focuri incepuse si am vazut, cu ochii mei, cum mitraliera de pe un A.B.I. tragea spre unul din blindatele noastre.  Pe unul din tancuri am vazut o umbra — mi s-a parut ca cineva incearca sa foloseasca mitraliera a.a.  !!  Pentru mine nu este clar nici cum au ajuns cei trei supravietuitori in blocul A.1.  Probabil ca ei debarcasera inainte — focul nostru era prea dens ca sa mai scape cineva.  Oricum, din felul cum au actionat cele doua echipaje, este clar ca nu au avut intentii prietenesti…Si inca ceva.  La aproximativ o ora dupa incetarea focului am vazut vreo zece indivizi care au iesit — cu mare dexteritate — pe unul din geamurile de la parterul blocului B.3…

Colonel Romulus Antonescu:  Si eu vazut, pe unul din tancuri — inainte de a trage A.B.I.-ul din fata lui — o umbra:  mi-era chiar teama sa nu fie lovita de tragatorii nostri.  Afirmatia din Zig-Zag — ca cei de las U.S.L.A. “n-au tras nici un foc” — nu este adevarata.  Pe toti ne-a mirat lumina alba de la teava mitralierei de pe A.B.I. (ei trageau fara trasoare):  dovada ca se tragea, din turela tancului sareau scintei asemeni artificiilor de la pomul de iarna.

Capitan Mihai Munteanu:  Este oare, intimplator ca din echipajele respective faceau parte doi fost ceisti?  De unul dintre acestia destul de dur le era frica multora dintre ofiteri armatei din Bucuresti…iar faptul ca in noaptea respectiva, aceeasi persoana purta uniforma de -a noastra –avind la manta epoletii de locotenent-colonel de geniu si la vestonul de fresco (!) epoleti de maior inginer — cum poate fi interpretat?

Locotonent-major Cristian Costache:  Ca ofiter de control si comanduire, asiguram traficul in sediul ministerului.  Era acalmie, liniste deplina.  Nu fusesem preveniti de sosirea A.B.I.-urilor.  Primul care le-a zarit — “doua mogildete” intre tancuri — a fost colegul meu Radu Dragos, capitan post-mortem.  A fost impuscat in seara de 24 decembrie…

Ce zic tanchistii?

–Domnule capitan Gheorge Tanase, sinteti comandantul companiei de tancuri care, in acea noapte ocupa dispozitiv de lupta in fata Centrului de Calcul.  Ce s-a intimplat, de fapt?

–In primul rind, am fost total surprinsi de venirea — la orele 0,10 — si stationarea celor doua A.B.I.-uri intre tancurile noastre.  Incepind cu noi — cei din linia intii — si terminind cu grupa centrala, care conducea actiunile in sediul M.Ap.N. Nu am fost in nici un fel avertizati, nu ni s-a comunicat semnele de recunoastere si cooperare.  N-am deschis focu de indata ce i-am remarcat — cumne acuza doamna ziarista.  Intre venirea lor si deschiderea focului a trecut aproape o jumatate de ceas!  Initial ni s-a ordonat sa asteptam pina se vor face cercetari.  Prin statie am auzit ca cei din A.B.I.-uri au raportat ca sint trimisi de un oarecare maior Roman de la F.G.M.S. (Din cite am inteles acest ofiter nu exista).  Ni s-a cerut sa vedem ce-i cu ele si, la nevoie sa procedam conform situatiei in care ne aflam, adica de lupta.  Nu a fost nici eroare, nici crima.  Noi am tras fiind convinsi ca nu avem de-a face cu prieteni…

–In afara de modul –interpretat ca suspect–, in care au patruns in dispozitivul dumneavoastra, ce dovezi mai aveti?

–Faptul ca, la teava unuia dintre tancuri, tabla de protectie a fost rupta in doua locuri, trei din pistoalele mitraliera pe care le-am “capturat” (cu teava scurta si incarcator de 20 cartuse)  aveau tevile afumate, turela tancului de comandat de locotenentul maior Vasile Barbu a fost blocata, iar dimineata plutonierul Butoi a gasit pe tancul sau un pistol mitraliera si o lanterna de semnalizare…Cit despre dotare, sa nu-mi zica mie cum am citit intr-un ziar de mare tiraj– ca era jalnica, in nivelul armatei.  A doua zi, am recuperat, din cele doua autoblindate, radiotelefoane Telefunken, veste antiglont, pistoale de 9 mm, pumnale, binoclu cu infrarosu — care pentru noi constituiau noutatii absolute.  Si, pentru ca tot am fost provocati, sa va mai spun ceva.  Dimineata, cind l-am intrebat “de ce ai tras, ma?” unul dintre cei trei supravietuitori, pe care i-am gasit in blocul de vizavi mi-a raspuns:  “Ce p. mati, si eu execut acelasi ordin ca si tine!!!”  E clar ca nu au venit ca prieteni!

–In Zig-Zag, sub o poza, sta urmatoarea explicatie:  “A.B.I.-il dupa ce s-a tras in ei cu tunul”…

Locotenent Liviu Lita: Nu ma mai mira nimic, din moment ce o ziarista se amesteca in probleme de armament si munitie.  Noi o informam — daca vrea, intr-adevar, sa stie adevarul — ca greutatea unui proiectil nu este cu mult sub 20 kilograme, iar viteza cu care paraseste teava depaseste 800 pe secunda.  in asemenea conditii — avind in vedere si distanta mica de tragere — A.B.I.-ul ar fi fost facut praf.  Dar noi nu am folosit tunul pentru ca, la citiva pasi, erau blocul de locuinte…La fel de gogonata este si minciuna ca am fi tras cu mitraliera de 12,7 mm.  Folosirea acesteia presupune ridicarea deasupra turelei, ori nimeni nu era nebun sa puna in pericol viata servantiilor, atita vreme cit teroristii misunau prin blocurile de peste drum!

Partea civila

Trei din membrii celor doua echipaje, ramasi in viata s-au refugiat in blocul A.1., la scara B.  Redam mai jos ce ne-au declarat doua dintre locaterele imobilului:

Maria Sincai (apart. 34):  In jurul orei 02,00 am auzit ca in usa a batut cineva, nu tare, tare.  Apoi a sunat.  nu am raspuns.  Jos se tragea.  Numai cind a inceput sa piriieyala am deschis.  Pe prag — lac de singe:  erau trei oameni in niste uniforme mai deosebite, un fel de combinezoane kaki, unul singera la stomac si picior.  Am aflat ca a mai ramas unul ranit in mijlocul strazii, si carea ajutor, dar fiind mai corpolent, nu l-au putut trage.  Ne-au rugat sa stergem singele de pe scare spunind:  “astia de jos stiu ca sintem aici si ne iau ca din oala.”  Am intrebat daca exista posibilitati — pe la subsol sau prin pod — ca sa poata parasi blocul pe partea cealalta.  Nu stiu cind au ascuns pistolul sub covor.  Baiatului meu i-au cerut haine civile.  Unul din ei, Romica a telefonat de vreo doua ori, la seful lor, probabil.  Au si primit un telefon.  La un moment dat, spre dimineata, spune cam asa:  “Ce faceti, domnule, cum ne scoateti de aici, ca ne fac praf?  Ei ne-au luat drept altii”…  “Sa stit ca sint foarte bine pregatiti.  De la Favorit la poarta de intrare sint tancuri pe amindoua partile.  Ne-au facut zob”…

Stela Baila (apart. 25):  Dimineata, eu am cules doua pistoale de pe scari si le-am predat tanchistilor.  Cind baiatul doamnei Sincai a coborit (in pijama), eu am anuntat armata ca avem “oaspeti”.  Apoi, au venit militarii, i-au ridicat.  unul din cei trei ne-a zis rizind:  “O sa vedeti, sintem armata, sintem romani, nu teroristi.”

In loc de concluziile, sa redam si opinia unui alt martor ocular, locontenent-colonelul Vasile Tintas:  Stim acum, ca U.S.L.A. era o unitate formata in principal din cadre din foarte buni profesionisti.  Ei trebuiau sa-si dea seama ca aici vor intilni tot profesionisti.  Or, prin modul in care s-au comportat, chiar in varianta ca au fost chemati — si au facut dovada celui mai pur amatorism, daca nu este vorba de altceva.  Pentru ca toata conduita lor — incepind cu parasirea cazarmii de catre seful de stat major intr-un moment in care comandantul unitatii lipsea, apoi stingerea farurilor etc. —  a contrazis modul firesc de actiune.  Asa ca in nici un caz accidental nu a fost generat de trupele aflate in dispozitiv.

Deci lucrurile nu stau asa de simplu, pe cit incearca sa le prezinte doamna Bacescu.  Declaratiile redate mai sus isca o multime de intrebari.  Cei patru uslasi care au supravietuit — locotenent-major Romulus Girz, plutonierul Petre Gainescu, sergentii-majorit Stefan Soldea si Ionel Paduraru — speram sa ne fie in curind interlocutori.

Maior MIHAI FLOCA

“Crima?!” Armata Poporului, nr. 23 (6 iunie 1990), p. 3.

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , , | 9 Comments »

Incidentul M.Ap.N. (23/24 decembrie 1989): detalii importante

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on April 15, 2009

N-am incredere in cei care nu spun adevarul despre incidentul din noaptea 23/24 decembrie 1989 pe drumul Taberei la Ministerul Apararii Nationale… din mai multe motive.  Interesant, cind Gheorghe Ardeleanu (aka Bula Moise), seful USLA, a vorbit cu portavocea fostei securitatii Angela Basescu, a admis ca el, nu Militaru cu care a fost in conflict deschis– l-a nominalizat pe Trosca–fiindca Gnl. Militaru l-a avertizat ca toate comunicatii ar fi analizate precis–sa conduca grupul antiterorist spre M.Ap.N. (de remarcat, Trosca a fost un fost C.I.-ist, deloc intimplator).  Ardeleanu spune ca el a fost luat sub arestului.  Soldatul USLA Soldea spune ca dupa incidentul el a fost detinut si i-a supus la o analiza de urina (daca totul a fost “regizat,” de ce anume si de ce vorbeste asa).  Si ce au vazut localnici, cei care au locuit in blocurile de viz-a-vis M.Ap.N.?  Foarte interesant…

“Canalizarea” fostei Securitatii…’fabuleaza’ fostul procurator ceausist Teodoru Ungureanu

Teroristii lu’ peste!

de Teodor Ungureanu Jurnalul National
Joi, 10 iunie 2004, 0:00

Procurorii militari au audiat 40-50 de insi suspectati de terorism, arestati in sediul Ministerului Apararii, pe 24-25 decembrie ‘89. Oameni ridicati de pe strada sau din casele lor pentru ca aratau sau vorbeau ciudat.

In timp ce anchetatorii isi pierdeau timpul cu niste nevinovati, in fata ministerului diversiunea dadea roade: erau profanate cadavrele luptatorilor antitero condusi de colonelul Trosca, trimisi cu buna stiinta in fata plutonului de executie. Uslasii fusesera impuscati de militarii carora li se spusese ca sunt teroristi.

DE NOTAT:  IN 2004/2005 DE ZECE ORI TEODOR UNGUREANU A SCRIS ARTICOLE IN ZIARUL “JURNALUL NATIONAL” (ZIARUL FINANTAT DE UN FOST COLABORATOR SECURIST NOTORIU)

Totusi, vorbele lui Gheorghe Ardeleanu (aka Bula Moise) seful USLA dezminte teza lui Ungureanu…

Foarte important este contextul in care s-a desfasurat revista de front in curtea unitatii pe 24 decembrie 1989. Iata ce spune Comandantul USLA Ardeleanu:

in legatura cu episodul cu Col. Trosca…”A vrut [e vorba de Militaru] sa stie daca ordinul meu se executa si pentru aceasta i-am dat asigurari. M-a atentionat ca ordinul ce-l voi transmite se inregistreaza si a procedat in consecinta. Am transmis ordinul colonelului B.I. [Bleort Ion] care asigura comanda in unitate. Colonelul B.I. mi-a raportat ca se afla langa el colonelul Trosca Gheorghe–seful statului major–care va lua masuri de executare a ordinului. Avand in vedere importanta misiunii, am ordonat ca atare.” [deci el admite ca el [Ardeleanu] l-a nominalizat pe Trosca, nu Militaru] p. 116

…”De fapt imi aratase pe unul din supravietuitori, respectiv pe subofiterul Soldea, care era plin de sange” [Soldea admite “Noaptea [24-25 decembrie] am fost supus din nou unei anchete…in final luandu-mi ceasul pentru verificare, daca are sau nu microfon, asa cum se spunea la televizor ca prin ceas Ceausescu tine legatura cu teroristii, nici pana astaze nu mi-au trimis nici ceasul si nici rezultatul analizei urinei pe care mi-au luat-o sa se vada daca era drogat” p.154-155]…Inginerul Montanu in prezenta generalului Militaru si a altora mi-a cerut un angajament scris prin care sa ma angajez ca voi conlucra mai departe cu fortele revolutionare. Am realizat ca eram arestat. Am fost supus unei anchete, initial in antecamera biroului generalului Militaru si apoi in biroul secretariatului, sub amenintarea a doi subofiteri si a unui subofiteri MApN inarmati, cu pistoalele indreptate spre mine…Vroiau sa cunoasca date despre organizarea si atributiile fostului Departament al Securitatii Statului. Acelasi inginer Montanu m-a confruntat apoi cu generalulu Neagoe–fostul comandant al Directiei a V-a–care cred ca era si el arestat. Dupa ancheta care a durat mai multe ore, pe la 2-3 noaptea am fost readus in biroul generalului Militaru care m-a ordonat sa organizez, dimineata la ora 9, o revista de front pe Ghencea, cu toata unitatea. Am inteles ca urma sa faca revista de front si la Directia a V-a si tot acolo mi-am dat seam ca lucrurile se complica…[de ce dl. Ardeleanu…fiindca a fost vorba de cadre USLAC suprase pe Directia a V-a si USLA???”

Angela Bacescu, “Romania 1989: Din nou in calea navalirilor barbare.”

Unde sint teroristii? PE STRADA, PRINTRE NOI (I)

DIVERSIUNE SI INTIMIDARE.

Nu ne vine sa credem! Desi a trecut peste o jumatate de an de la consumarea
evenimentelor, oamenii sint speriati. Este vorba de locatarii celor trei
blocuri–A1, A2, B3–dispuse in fata Centrul de Calcul al M.Ap.N. In urma cu
citeva saptamini, erau deschisi, raspundeau la orice intrebare, relatau faptele,
imprejurarile extrem de grele prin care au trecut, iar acum sint prudenti, retinuti, tematori. Mai mult, o doamna–cu mina pe inima si vocea tremurinda–ne
sfatuieste sa o lasam balta, ca riscam prea mult…

Ce s-a intimplat de fapt? In ultima vreme, pe la usile unor apartamente, au
batut citeva…persoane de bine, care, cu destula discretie–si
subtitlitate–s-au straduit sa le explice oamenilor cum s-au petrecut, cu
adevarat, lucrurile in perioada 22-25 decembrie 1989. De exemplu, in blocul A.1,
apartamentul 27, o doamna–banuitaj de a fi avut, in trecut, relatii cu
securitatea de trist renume–le a sugerat gazdelor cum sa interpreteze ,corect’
incidentul cu cele doua A.B.I.-uri din noaptea de 23/24 decembrie.

Alti vizitatori n-au avut nici macar inspiratia de a-si disimula identitatea
(sau poate ca chiar asta au facut). Domnilor, mie sa nu-mi dati numele la ziar,
ne roaga alt locatar. Am avut destule necazuri cu securitatea. In 21 mai, a fost
la mine un maior de politie, Popescu zicea ca-l cheama. S-a interesat despre
teroristii care au tras din blocul nostru. I-am spus ca, daca vrea sa loveasca in armata, nu are nici o sansa: au tot adevarul ii voi
spune. In final mi-a adresat o rugaminte: sa nu stie cei de la armata de vizita
lui… A revenit peste 2-3 zile, dar mi-a fost frica sa-i mai deschid…”

Cine-o fi misteriosul maior si de ce pastreaza atita discretie? Se pare insa ca
persoanele cu pricina manifesta un mare interes pentru blocul B.3. Domnul Stancu
Varzan are mai mult curaj.

–Dumneavoastra nu stiti ce nopti de cosmar am trait noi: se tragea si din fata
si din spate, de la gunoaie. Totul a inceput in 22 decembrie, pe la orele 22.00:
la inceput sa auzeau focuri izolate. Apoi–ca la razboi. Numai in baie ne
simteam oarecum in siguranta. La un moment dat, am si ris. Fata mea a plecat
pina la bucatarie si, cind s-a intors, ne-a spus sa fim linistiti ca, de sus, de
pe bloc, trage o mitraliera si ne apara! Era vorba, de fapt, de o
pusca-mitraliera, care executa foc spre Centrul de Calcul…Si de pe casa
scarilor s-a tras, in aceasi directie. Teroristii au incercat sa intre la mine in apartament, dar noi avuseseram grija sa blocam usa cu un cuier
greu. Sint bolnavi astia care vor sa ne convinga ca a tras armata in noi si ca,
de fapt, nici nu au existat teroristi. Dar i-am auzit discutind precipitat,
tropaind: in jurul blocului, pe scari, pe acoperis.

In acelasi bloc, stam de vorba si cu sotii Florica si Gheorghe Petrut. Sint
revoltati.

–Au fost la noi doi civili, spune doamna. Ne-au fluturat pe sub nas niste
legitimatii, din care am retinut ca sint de la militia din Turnu-Severin. Cind
noi am intrebat cine a tras, ei ne-au informat: “armata a tras.” Bine, dar in
armata cine a tras?–am continuat noi–doar in parcul din fata blocului au fost
impuscati studenti militari. “Au tras unii in altii”–ni s-a raspuns.

Si in incheiere, gazdele noastre ne avertizeaza:

–Fiti cu mare bagare de seama, domnilor ofiteri. Astia au tot interesul sa va
compromita!!!

Deci ,baietii’ lucreaza. Fara voie ne gindim la povestea cu lupul care se
intoarce la locul unde a mincat o oaie. Si a criminalului care se intoarce la locul faptei…

(Maior Mihai Floca si Capitan Victor Stoica, “Armata Poporului,” 13 iunie 1990,

p. 3)

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , | 8 Comments »