(purely personal views, based on two decades of prior research and publications, thank you)
Nu exista nici un dubiu serios ca in decembrie 1989 s-au folosit gloante explozive asa numite DUM-DUM
Lt. Gnl. Traian Oancea, chief of surgery in part of the Central Military Hospital in Bucharest, and Dr. Nicolae “Nae” Constantinescu, chief of surgery at the Coltea Hospital, discussed the use of dum-dum bullets (“balles dum dum”) at a meeting of the Society of Surgeons in Bucharest in early March 1990.
|
|||||||||||||||||
|
|
|
SIX Doctors/Medical personnel from Timisoara alone have discussed the use of dum-dum bullets against demonstrators in Timisoara…: Dr. Aurel Mogosanu, Dr. Atanasie Barzeanu, Rodica Novac, Dr. Fluture, Csaba Ungor, Goga Andras
DOSARELE REVOLUTIEI DE LA TIMISOARA V. PROCURORUL ROMEO BALAN
1) Kos Alexandru
Tot dinspre muzeu a fost împuşcat Kos Alexandru, civil înarmat de militari şi aflat în pază în exteriorul Operei, după colţul din dreapta al faţadei. Rănirea lui Kos Alexandru s-a produs în aceeaşi noapte în jurul orelor 0,15. Victima a fost rănită grav suferind fractură deschisă prin împuşcare femur drept, leziune ce a necesitat 3-4 luni de îngrijiri medicale. Actul medico-legal precizează că victima a fost împuşcată de la distanţă, ca şi în cazul lt. Dinu Daniel.[14] Kos Alexandru a susţinut constant că împotriva lui s-a deschis focul din spaţiul situat între Muzeul Banatului şi clădirea cu lacto-barul.[15] În momentul în care a fost rănit, Kos Alexandru avea asupra sa un pistol mitralieră şi 3 încărcătoare pline pe care le primise de la Comenduirea de garnizoană Timişoara:
„Înainte de a mi se da arma s-a discutat despre tactica pe care trebuia să o avem în dispozitivele de pază, şi eu am propus să mergem pe o tactică de apărare. Mai rețin că atunci când mi s-a dat arma, în registru mi-au trecut datele din buletin şi mi-a fost reţinut talonul din livretul militar pentru mobilizare. Nouă nu ni s-a spus cine este efectiv inamicul, astfel că nu am avut o reprezentare a acestuia, însă circulau zvonuri despre existenţa teroriştilor.”[16]
Dacă lt. Dinu Daniel şi Kos Alexandru au indicat direcţia din care s-a tras, respectiv Muzeul Banatului, loc în care se afla detaşamentul de paraşutişti, victima Vezendan Gheorghe a precizat că cei care l-au împuşcat au fost militarii paraşutişti:
Alexandru Kos “[pe 23 decembrie 1989] am fost impuscat…cu o arma de calibru mare si probabil cu gloante dum-dum”
Alexandru Koos who was wounded on the night of 22-23 December 1989 also was treated in Austria however, where both doctors and experts confirmed that the bullet in question was a dum-dum bullet.
2) Bânciu Leontina and 3) Sava Angela-Elena
Raportul medico-legal nr. 982/A din 18.12.1989 a fost întocmit pentru cadavrul neidentificat de sex feminin, cu numărul de ordine 10. Ca semn de violenţă este consemnată o plagă orificială anfractuoasă cu marginile de 2/2 cm, orificiu de intrare pe faţa posterioară a hemitoracelui stâng în 1/2 inferioară, fără a se putea decela orificiul de ieşire. S-a concluzionat că moartea violentă s-a datorat hemoragiei interne şi externe consecutivă leziunii de organe interne, prin proiectil de armă de foc, tragerea fiind efectuată de la distanţă dinapoi înainte. În baza portretului vorbit, consemnat în raport, a obiectelor de îmbrăcăminte şi a leziunii de violenţă prin împuşcare, victima Bânciu Leontina a fost identificată de soţul ei. Acesta a fost martor ocular al împuşcării soţiei sale la Podul Decebal din Timişoara în seara zilei de 17 decembrie 1989, şi a putut da relaţii cu privire la faptul că soţia sa a fost împuşcată, în spate. Personal a transportat-o la Spitalul Judeţean Timiş. Bânciu Ioan a relatat:
“Văzând că începe să se tragă, noi, eu cu soţia am intenţionat să ne salvăm şi să fugim spre gardul Parcului Tineretului. În acel moment, soţia mea a fost împuşcată în spate, mai sus de coapsa stângă. Am luat măsuri şi am transportat-o pe soţia mea cu un autoturism proprietate personală la Spitalul Judeţean, unde când am ajuns un medic mi-a spus că soţia a decedat. Am lăsat-o pe soţia mea decedată la spital şi apoi am plecat acasă la copii. A doua zi, când am revenit nu am mai fost lăsat nici să intru în spital şi nici să văd cadavrul soţiei. De atunci până în prezent nu am mai văzut cadavrul soţiei şi acesta nu mi-a fost eliberat.[10]
Pentru cadavrul neidentificat de sex feminin, cu numărul de ordine 42 a fost întocmit raportul medico-legal nr. 1014/A din 18.12.1989. Sunt prezentate leziunile de violenţă, respectiv frontal în stâng orificiu rotund pergamentat de circa 7 mm (orificiu intrare) şi plagă occipitală cu multiple eschile şi hernie de substanţă cerebrală (orificiu ieşire). S-a concluzionat că moartea s-a datorat unei plăgi împuşcate craniene. Plecând de la descrierea fizică şi a obiectelor de îmbrăcăminte precum şi a leziunilor de violenţă descrise de martorii oculari, Radu Daniela-Oxana a identificat cadavrul sorei sale Sava Angela-Elena. Aceasta a fost împuşcată mortal în aceleaşi împrejurări ca şi surorile Caceu, în seara de 17 decembrie 1989, în apropierea Catedralei.
We know that at least four people and probably more were wounded or killed with exploding DUM-DUM bullets at Podul Decebal on 17 December 1989, including Ţînţaru Teodor Octavian (http://asociatia17decembrie1989timisoara.wordpress.com/in-memoriam/ “Octavian suferise o operaţie laborioasă condusă de Dr. Lazăr Fulger. Din cauza gloanţelor explozive i-au fost distruse un rinichi, jumătate din ficat şi artera femurală. Nu a supravieţuit pentru că nu erau rezerve de sânge pentru transfuzie.”) and Banciu Leontina http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=revista-on-line/memorial-4/masacrul-de-la-pod-i
“Pe certificatul medical de constatate a decesului soţiei scrie: plagă împuşcată torace, glonţ exploziv. Deci a explodat în inimă glonţul, iar Procuratura Militară, după declaraţiile care au fost, care le-am dat eu, mi-a dat alt certificat care zice că a fost în coloana de manifestanţi de la Podul Decebal din Timişoara şi a fost împuşcată în seara din 17 Decembrie.”)
Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian
Barzeanu Atanasie, 65 anit, medic primar, doctor in stiinte, chirurg, Spitalul Judetean Timisoara
“…sintem deci in 18 decembrie…Pe la orele doua si patruzeci, cind inchideam o operatie–Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian, dintr-un ARO, pacienta prezentindu-se o echimoza cu distrugerea tesuturilor (plaga in diametru de 15 centimetri), a tesuturilor din regiunea epigastrica, inclusiv a muschilor drepti abdominali, cu ruptura a colonului ascendent transvers si a jejuno-ileonului, fiind in stare de soc grav traumatic, hemoragic–, fara sa-mi poti explica nici macar acum cu ce fel de gloante a putut fi lovita, pentru ca nu am identificat nici orificiul de iesire si nici pe cel de intrare, a venit o asistenta de la Chirurgie I, care mi-a spus sa merg la domnul Ignat.”
Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gura, (Editura Facla 1990), pp. 133-134.
Irish Television (RTE) captured what were apparently the last hours of Florica Sava’s tragic end. Warning: the scene from 11:00 to 11:30 is graphic and unsettling.
posted by mikenork
http://www.youtube.com/watch?v=c3A6IiaOWhs
Brendan O’Brien (reporter): “Florica Sava, a 33 year old mother of two young sons, was shot from a car with a dum-dum bullet. It caused massive internal injuries. Doctors said she had just hours to live.”
4) Băran Georgian
Tot în dimineaţa zilei de 25 decembrie 1989, pe Calea Aradului din Timişoara a fost rănit prin împuşcare Băran Georgian. Fiind subofiţer în rezervă, în perioada 23-25 decembrie, a participat împreună cu foştii săi colegi de la U.M. 01185 Timişoara la mai multe operaţiuni militare de pe raza oraşului. Într-o primă declaraţie, dată în ianuarie 1990, Băran Georgian a relatat împrejurările în care a fost împuşcat:
„Din 23 decembrie 1989 am participat cu unităţile de armată, respectiv cu T.A.B.-ul condus de plutonier Diaconu de la U.M. 01185, cu care am fost coleg de muncă, la prinderea teroriştilor în Timişoara.
În ziua de 25 decembrie 1989, în jurul orelor 11,00 ni s-au semnalat doi terorişti vis-a-vis de I.T.T. Calea Aradului într-un bloc în construcţie. Ne-am deplasat cu T.A.B.-ul acolo. Civilii au spus că cei doi terorişti au coborât în subsol, unul fiind rănit. Eram înarmat, am coborât din T.A.B. Am somat prin voce să se predea. Nu era nimeni, n-a răspuns nimeni. În timp ce verificam s-a tras asupra mea din cabina macaralei turn. Am ripostat trăgând cu pistolul mitralieră. S-a tras asupra macaralei şi de pe TA.B. Am urcat pe macara pentru a ajunge la cabină, fiind convins că cel din cabină este mort. Ajungând sub cabină teroristul a tras asupra mea, cred că erau gloanţe dum-dum, mi-a lovit mâna dreaptă, piciorul drept, schijele m-au atins la faţă şi mâna stângă, una mi-a trecut razant prin apropierea zonei rinichilor. Militarii au acoperit cu foc, trăgând în cabina macaralei până am coborât şi am fost dus la spital.”[141]
În raportul medico-legal colectiv se menţionează că Băran Georgian a prezentat plagă împuşcată gamba stângă şi braţul drept, leziuni ce au necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale. S-a precizat că tragerea s-a făcut de la distanţă.”[142]
Deşi existau elemente că Băran Georgian a fost rănit de militarii care îl însoţeau, acesta a susţinut constant că a fost împuşcat de persoane necunoscute, probabil terorişti.
După 5 ani de la evenimente, în 21.01.1994, Băran Georgian a decedat, moartea fiind patologică şi datorându-se unui infarct miocardic. Soţia sa a predat asociaţiei de revoluţionari o scrisoare adresată de soţul ei lui Ion Cristoiu la 21.06.1993 şi neexpediată. Băran Georgian recunoaşte practic că a ştiut de la început autorii rănirii sale. Am să redau în întregime conţinutul acestei scrisori:
„Mă numesc Băran Georgian, sunt timişorean şi locuiesc pe Calea Torontalului nr.25A sc.C ap.2. Sunt posesor al certificatului de luptător cu numărul 994, fiind rănit în revoluţie. Prin intermediul cotidianului dvs. aş dori să pun o întrebare Comisiei pentru aplicarea Legii nr.42 şi d-lui preşedinte Ion Iliescu:
În data de 22 decembrie 1989 TVR a început să transmită Revoluţia în direct. Se ştia bine în acea vreme că T.V.R. transmitea între orele 20,00-22,00. În majoritatea judeţelor ţării s-a aflat de revoluţie abia în seara zilei de 22 decembrie, ori la acea oră sforile erau trase. D-l Ion Iliescu, în mod conştient, a transmis pe postul de televiziune (seara)mesajul în care solicita grevă generală pe tot parcursul României. Şi acum întrebarea:
Pe ce criterii şi din ce motive, în acele judeţe s-au eliberat certificate de luptător cu merite deosebite, poate chiar mai multe decât în Timişoara, unde, practic s-a răbdat sub gloanţe şi teroare 7 zile, până când a început Bucureştiul şi încă 4 zile după aceea.
Inclusiv eu, iniţial, am primit certificat de rănit în legătură cu evenimentele din Decembrie 1989, certificat care practic nu-mi conferea nici un drept, dar pentru faptul că nu am ieşit în stradă pentru drepturi, timp de un an am tăcut. Abia la intervenţia colegilor care mi-au cunoscut activitatea şi a d-lui procuror Bălan, care avea dosarul meu şi-mi cunoştea aportul la evenimente am solicitat schimbarea certificatului. Şi l-am primit pe cel de luptător, dar nu am beneficiat de nici un drept care mi-l conferă certificatul, deoarece s-au epuizat resursele şi de spaţii comerciale şi de teren agricol şi numerele de telefon. S-au terminat pentru mine.
Sunt invalid de gradul II (pensionat), două infarcturi, cu recomandări de imobilizare la pat, iar la solicitarea montării unui post telefonic mi s-a cerut să-mi schimb domiciliul. Am făcut şi acest lucru, am făcut un schimb dezavantajos de locuinţă doar pentru a avea telefon dar tot nu-l am.
Mai presus de toate, cei care au tras în noi au avantaje, iar noi suferinzii avem hârtii, după care am alergat mult. Personal îmi cunosc agresorul, acel criminal odios care a vrut să mă scoată din circulaţie. Norocul meu este că s-a dovedit un slab trăgător. Dar asta nu i-a împiedicat pe superiorii lui să-l avanseze în grad.
Recunosc că sunt un laş, că peste tot (proces, procuratură) am declarat că nu ştiu cine a tras în mine. Dar cum puteam recunoaşte, când asasinul este liber, înarmat şi avansat?
Inclusiv prietenul meu care se afla lângă asasin, nu are curajul să vorbească deoarece a fost ameninţat şi el cu familia lui.
Dar de acum mi-e indiferent. Oricum, la gravitatea sănătăţii mele un glonţ este binevenit. (Dar să-mi fie adresat mie, nu membrilor familiei).
Şi ca un sfat! Să se retragă toate certificatele de luptător sau să se declare nule, să se facă altele, cu altă prezentare şi să se dea celor ce le merită. Este singura soluţie, astfel impostorii, „teroriştii” şi asasinii sunt alături, ţinându-se de mână cu victimele.”
Georgian Baran “[pe 25 decembrie 1989]…teroristul a tras asupra mea, cred ca erau gloante dum-dum, mi-a lovit…”
5) Griga Ioan
În seara zilei de 23 decembrie plutonierul Griga Ioan din U.M. 01926 Timişoara, împreună cu doi militari în termen înarmaţi şi mai mulţi civili au organizat un filtru de control pe Calea Aradului, la ordinul comandantului direct maior Medrea Vasile. În jurul orelor 19,00, cei din filtru au fost anunţaţi că este atacat Depozitul de medicamente din Calea Lipovei. Din proprie iniţiativă, subofiţerul s-a hotărât să-i ajute pe colegii săi aflaţi în pază la depozit. Însoţit de cei doi militari şi de 8 civili s-a deplasat în Calea Lipovei cu o autoutilitară T.V. de culoare albastră cu numărul de înmatriculare 32-PH-1685, ce aparţinea de Schela de foraj petrolier Timişoara. Autovehiculul a fost condus de Husar Daniel, voluntar civil, care a pus la dispoziţie maşina de serviciu. Autoutilitara a parcurs traseul str. Câmpina, str. Ion Ionescu de la Brad dar s-a oprit la str. Pomiculturii, unde era un baraj. Cei din interior au hotărât să se întoarcă pe acelaşi traseu, fără să ştie că în urma lor s-a deplasat şi un autocamion militar de la U.M.01926 Timişoara, tot spre Depozitul de medicamente. Autocamionul condus de plt.maj. Şandor Neculai a transportat un detaşament de militari, care urma să întărească paza la depozit. Nu ştiau unii de alţii.
Autocamionul militar a oprit la intersecţia străzilor Borzeşti cu Ion Ionescu de la Brad din cauza schimburilor de focuri din zonă iar detaşamentul militar sub comanda cpt. Ştirb Aurel şi locotenent Neamţu Costel, şi-a continuat drumul pe jos spre depozit. La autocamion a rămas şoferul plt.maj. Şandor Neculai şi doi militari în termen. Aceştia au sesizat apropierea autoutilitarei T.V., cu viteză şi cu farurile pe faza lungă, şi i-au somat pe cei din interior să oprească. T.V.-ul nu a oprit, motiv pentru care cei de lângă autocamion au deschis focul spre pneuri. În acest incident au fost răniţi şoferul Husar David şi plt. Griga Ioan, aflaţi pe scaunele din faţă şi alţi doi civili Sur Ioan şi Bapţan Gheorghe, aflaţi pe banchetele din spate.
Husar David a declarat:
„Am mers prudent şi la un moment dat s-a tras asupra noastră din faţă. Cauciucurile au fost sparte şi maşina s-a oprit. Am simţit că sunt rănit în piciorul stâng iar subofiţerul la piciorul drept şi ceilalţi au fost împuşcaţi în mâini şi la picioare. A venit un plutonier care ne-a recunoscut şi ne-a spus că au fost în eroare de au tras. Era coleg cu subofiţerul şi erau buni prieteni.”[165]
Husar David a suferit plagă împuşcată cu fractură cominutivă pilon tibial stâng, leziune ce a necesitat 70 de zile de îngrijiri medicale.[166]
Plutonier Griga Ioan, care a suferit plagă împuşcată transfixiantă fesă dreaptă şi picior drept, leziune ce a necesitat 40-50 de zile de îngrijiri medicale,[167] a relatat:
„Nu pot preciza dacă am fost împuşcat de militari sau terorişti. Militarii care au tras iniţial au încercat să vină în ajutorul nostru dar nu s-au putut apropia datorită schimbului de focuri.”[168]
Griga “civilii au fost impuscati cu gloante plate [?], care asa cum spuneau medicii cu rupt tesuturile”
6) Andrei Jubea
Jubea Andrei tatăl a suferit plagă împuşcată braţ drept cu fractură cominutivă de humerus, leziune ce a necesitat iniţial 65 de zile de îngrijiri medicale, potrivit raportului medico-legal nr.1459 din 06.06.1990. Ulterior victima a rămas cu infirmitate permanentă.[130]
Jubea Andrei a declarat:
„N-am apucat să deschid uşa de la balcon când am auzit un foc de armă şi am fost împuşcat în braţul drept, m-am retras din faţa geamului şi am observat că fiul meu era căzut jos şi împuşcat în gât, în partea stângă. Am fost transportaţi la Spitalul clinic nr.2 iar după aproximativ o oră fiul meu a decedat pe masa de operaţie. Nu ştiu exact de unde s-a tras însă bănuiesc dinspre Poligrafie sau probabil dinspre pasajul de cale ferată.”[131]
În 01.04.1991 s-a efectuat un experiment judiciar pentru a se stabili locul de unde s-a executat foc iar în procesul-verbal s-a consemnat:
„Din bucătăria apartamentului, printr-o uşă dublă de lemn cu geam de sticlă, se face accesul pe balcon, cu o altă uşă de plasă de sârmă. În marginea uşii de lemn şi în plasa de sârmă se constată existenţa unui orificiu de intrare al glonţului cu diametru de aproximativ 0,8 centimetri. Făcând vizarea prin orificiul din uşă şi cel din plasa de sârmă, se constată că traseul glonţului este descendent. Vizând în continuare, se constată că locul de unde s-a efectuat tragerea este situat la colţul platformei de beton a staţiei PECO de pe Calea Aradului din Timişoara. Vizarea s-a făcut cu uşa din plasă de sârmă întredeschisă, aşa cum a fost în ziua de 24.12.1989.”[132]
Andrei Jubea “glontul special de culoare alb”
7) Cota Iosif
Au fost răniţi Cota Iosif şi Teodorescu Ionel, care împreună cu alte persoane sosiseră din Topolovăţul Mare pentru a se alătura mişcării revoluţionare.
Cota Iosif a precizat:
„După poziţia leziunilor pe care le-am suferit, în degetul mare de la piciorul drept am fost lovit de gloanţe venite dinspre Restaurantul militar de la acele T.A.B.-uri, iar în fesa dreaptă, după poziţia leziunii şi după cum stăteam adăpostit, am fost lovit de gloanţe venite dinspre T.A.B.-ul care a circulat prin faţa Direcţiei agricole.”[58]
Leziunile suferite de Cota Iosif au necesitat 55 de zile de îngrijiri medicale, potrivit raportului medico-legal nr.789 din 09.07.1991.
Iosif Cota “gloante crestati”
8) Cacoceanu Iosif
PIAŢA TRAIAN
În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989, în jurul orelor 9,00, Cacoceanu Iosif, subofiţer de penitenciar pensionar, a plecat de la domiciliul său de pe strada Dacilor în Piaţa Traian, aflată în apropiere, pentru a face cumpărături. S-a oprit în colţul pieţei dinspre strada Dacilor, lângă un chioşc de ziare şi a stat de vorbă cu alţi pensionari despre evenimentele de la acea dată. La un moment dat Cacoceanu Iosif a fost împuşcat cu un singur glonţ în abdomen. Deşi a fost transportat de urgenţă la spital şi a fost operat, Cacoceanu Iosif a decedat în cursul zilei de 25.12.1989. Nu se cunosc niciun fel de date cu privire la cei care au tras şi au ucis victima.
Singurul martor ocular identificat şi audiat, respectiv Dumitru Ion, a declarat:
„În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989, întâmplător, în spatele chioşcului de ziare din Piaţa Traian, chioşc situat pe colţul din stânga al pieţei privind spre biserica sârbească, dinspre Prinţul Turcesc, am văzut că erau adunaţi mai mulţi bătrâni, care comentau evenimentele petrecute în oraş. Printre aceştia am recunoscut pe Cacoceanu Iosif. Pe ceilalţi nu i-am cunoscut. M-am oprit şi eu şi am participat la discuţii. La un moment dat, s-a auzit o pocnitură, zgomot de glonţ, l-am văzut pe Cacoceanu căzând. De teamă noi am fugit în primul moment. Poziţia lui Cacoceanu înainte de a fi împuşcat, a fost aceea cu faţa spre liniile de tramvai care vin dinspre Prinţul Turcesc spre Podul Decebal, puţin oblic dreapta. Nu cunosc locul din corpul victimei unde a intrat glonţul întrucât acesta nu a fost dezbrăcat acolo, întrucât imediat a oprit acolo o maşină şi a fost transportat aşa îmbrăcat cum era la spital. Nu pot preciza direcţia de tragere, eu mă aflam ca poziţie în spatele lui Cacoceanu în momentul împuşcării sale.”[196]
Martorul nu a putut de niciun fel de relaţii cu privire la cei care au deschis focul în Piaţa Traian.
În raportul medico-legal nr.1050/A din 25.12.1989 sunt consemnate ca semne de violenţă orificiile de intrare şi de ieşire al glonţului:
„1. Plagă orificială de aproximativ 0,7 cm diametru în regiunea abdominală anterior.
2. Plagă de aproximativ 3 cm diametru în regiunea lombară stângă.”[197]
S-a precizat că moartea violentă s-a datorat plăgii împuşcate abdominale.
Un alt pensionar i-a povestit soţiei victimei că s-a deschis focul dintr-un autoturism. Acesta nu a putut fi audiat deoarece a decedat la scurt timp.
Cacoceanu Margareta, soţia victimei a relatat:
„Eu am aflat despre împuşcarea soţului meu imediat deoarece a venit cineva în curtea imobilul unde locuiam şi a întrebat unde locuieşte pensionarul care a lucrat la penitenciar şi vecinii au indicat adresa mea, iar respectivul mi-a spus că soţul meu a fost împuşcat. Acel bătrân care mi-a dat această veste despre soţul meu mi-a mai spus că a fost împuşcat dintr-o maşină care a venit în viteză de la Prinţul Turcesc spre Podul Decebal.”[198]
Aceasta ar putea explica de ce nu au fost văzuţi trăgătorii.
—
[196] Dosar nr.308/P/2000, vol.XV, fila 7
[197] Ibidem, fila 14
[198] Ibidem, fila 21
“Margareta Cacoceanu (59 de ani) a relatat ca sotul ei a fost impuscat, cu gloante dum-dum, dintr-o “Dacie” rosie fara numar de inmatriculare.”
9) Alexandru Aciocoitei
În dimineaţa de 23 decembrie 1989, căpitan Aciocoiţei Alexandru, din U.M. 01864 Timişoara, împreună cu doi militari în termen, înarmaţi încerca să stabilească locurile de unde se executa foc. În jurul orelor 9,00, patrula a intrat în magazinul de pâine situat la colţul străzii Câmpina cu Calea Lipovei. Militarii s-au retras în acel spaţiu deoarece începuse să se tragă pe stradă. Un civil, respectiv Gheorghiu Constantin, refugiat şi el în magazin, a încercat să iasă pe uşa metalică din spate, care dădea spre strada Câmpina şi în acel moment a fost împuşcat. Gheorghiu Constantin a suferit o plagă împuşcată lombară, leziune ce a necesitat 30-40 zile de îngrijiri medicale.[155] În aceleaşi împrejurări şi în acelaşi loc a fost rănit şi cpt. Aciocoiţei Alexandru. Acesta a declarat:
„După ce am verificat interiorul, în momentul în care am vrut să ies în spatele magazinului am fost lovit de glonţ în antebraţul stâng, glontele ieşind din braţ. Cred că s-a tras din al doilea bloc, maxim etajul 2, după care m-am retras la unitate, de unde am fost dus la Spitalul Militar.”[156] Ofiţerul a prezentat o plagă împuşcată transfixiantă anterobranhială stângă, cu fractură deschisă de humerus, pentru care i s-au acordat 30 de zile de îngrijiri medicale.[157]
Trebuie menţionat că pe latura dinspre strada Câmpina era amplasat Batalionul de transmisiuni al diviziei, U.M. 01926 Timişoara.
Alexandru Aciocoitei: “…de unde am fost dus la spitalul militar. Mi s-au comunicat ca glontul era de 5,6 mm….”
10) Petru Ghinea
Lt.col. Ghinea Petre, din U.M. 01185 Timişoara, a asigurat paza Comandamentului diviziei cu un număr de 5 transportoare blindate, care au intrat în dispozitiv în Piaţa Libertăţii în noaptea de 22/23 decembrie 1989 în jurul orelor 22,00. Acest ofiţer a menţionat:
„După orele 22,15 – 22,30 şi până către orele 23,00 în Piaţa Libertăţii s-au auzit sporadic rafale şi împuşcături izolate. Toate încercările de a localiza aceste împuşcături au eşuat. Singurul aspect care le diferenţia de zgomotul normal al muniţiei utilizate de armamentul din dotarea unităţilor noastre era zgomotul, mult diminuat de parcă ar fi fost utilizate arme cu calibre mici… La un moment dat în Piaţa Libertăţii s-au auzit strigăte care semnalau apariţia unor elicoptere în zbor şi a unor paraşutişti care fuseseră lansaţi. Personal nu am văzut nimic şi consider că focul declanşat fără justificare de mijloacele dispuse în faţa comandamentului a impus o puternică stare de nelinişte şi nesiguranţă asupra evenimentelor care se derulau. Am fost trimis de col. Mancu Florin să merg la fiecare mijloc de foc şi să-i determin să înceteze focul. Am transmis că focul se va deschide numai la ordin. Cu toate acestea au fost destule situaţii în care acest foc a fost deschis fără nicio justificare concretă.”[53]
Lt.col. Ghinea Petre a menţionat:
„De după monumentul din centru pieţei s-au auzit strigăte şi solicitări de ajutor. Am fugit acolo şi am ajutat câțiva oameni să iasă la lumină, din care unul rănit, l-am trimis la spital. I-am cerut scuze pentru cele întâmplate rănitului. Cei doi subofiţeri din T.A.B.-ul care executase foc, mi-au raportat că fuseseră trimişi de comanda U.M. 01185 Timişoara. Nu după multă vreme a mai apărut un T.A.B. fantomă, care s-a oprit din viteză în Piaţa Libertăţii şi a executat focul pe două direcţii: în lungul străzii unde era consignaţia, către ceainărie şi spre Spitalul militar, ulterior am aflat că au fost răniţi grav oameni. În T.A.B. era lt. Rusu cred şi mr. Şerban din U.M..01185 Timişoara.”[60]
“O lupta cu fortele raului,” Orizont (Timisoara), nr. 5 (2 februarie 1990), p. 5.
Lt. Col. Petre Ghinea: Primele rafale de arma automata le-au tras fostii securisti chiar in Piata Libertatii, unde noi aveam amplasate transportoarele blindate care completau sistemul de foc al tancurilor, pentru apararea Comandamentului militar. Au tras din multe locuri, din podurile cladirilor. In seara zilei de 22 decembrie, intre orele 22,30 si 23….
Iosif Costinas: Cu toate astea, in seara zilei de 22 decembrie s-a tras, de aproape, asupra Comandamentul militar.
Lt. Col. Petre Ghinea: Da. Am fost de fata. Au tras dintr-o “Dacie” alba…Foloseau mai multe autoturisme, schimbindu-le din loc in loc. Le schimbeau si numerele….Din hotelul Central s-a tras asupra noastra si ne-au gaurit citeva pneuri de la transporter…
Iosif Costinas: Duminica, 24 decembrie, inainte de masa, te-am auzit vorbind, prin amplificare, in Piata Libertatii…
Lt. Col. Petre Ghinea: …[nea Ionescu de la Filarmonica] A venit cu o propunere demna de toata atentia. Am adus de la Filarmonica statia de amplificare si am instalat-o pe tarasa Casei Armatei. Statia functiona excelent. M-am adresat securistilor ascunsi prin casele din apropriere: “Securisti, predati-va! Nu mai aveti nici o sansa! Facem apel la ultimul dram de omenie pe care-i mai aveti in voi! Cursul evenimentelor este ireversibil! Nu veti putea fugi din oras, predati-va! Ne-am adresat si oamenilor care locuiesc in cladirile din care se tragea, spre a ne semnala locurile de unde se trage. Unii din ei au iesit la geamuri (cei de la etajele superioare) si aratau de unde vin rafalele de arme automate….Desi am facut apel la ultimul dram de omenie al securistilor, unii au tras asupra noastra. Din fericire, nu ne-au nimerit….In timp ce vorbea nea Ionescu mi-a fost impuscat un subordonat: soldatul Mihai Budugan, unul dintre cei mai curajosi baieti ai mei. A fost impuscat deasupra inimii. Dus la spital, a scapat cu viata. Dupa un timp, in urma apelurilor noastre, in zona Pietei Libertatii focul a scazut in intensitate. Au actionat si cercetasii si militarii de la unitatile de parasutisti. Tot in urma apelurilor noastre, mai multi cetateni ne-au comunicat numerele masinilor din care au tras securistii.
Iosif Costinas: Care este opinia ta despre felul cum au actionat securistii-teroristi?
Lt. Col. Petre Ghinea: Spre deosebire de militarii nostri, ei au fost foarte bine pregatiti pentru lupta in oras. Dispuneau de armament modern, special (inclusiv simulatoare de foc). De pilda, la automatele lor rabatabile, cu gloante videa [vidia] sau gloante explozive, nu se putea vedea flacara la gura tevii….Initial, dupa opinia mea, au intrat in lupta elemente extrem de bine instruite, apoi acestea au disparut, lasind in locul lor o seama de colaboratori ai fostei Securitatii (din diferite, ca sa zi asa, categorii, socio-profesionale). A fost un plan diabolic, indeplinit, din nefericire, in buna masura….
Iosif Costinas: Ce te-a nemultumit cel mai mult in acele zile atit de grele pentru noi, timisorenii?
Lt. Col. Petre Ghinea: Armata nu a putut sa faca fata tuturor solicitarilor. Sa nu mai vorbim de faptul ca nu am fost pregatiti pentru un asemenea tip de lupta. Caci, dupa cum se stie, nu este suficient sa ai in mina un pistol-mitraliera si o cantitate de munitie pentru a interveni cu eficicatate, unde este nevoie. M-a nemultumit, spre pilda, si inexistenta, alaturi de noi, a militienilor si chiar a unor elemente din fosta securitate, care, dupa cite am auzit, se considerau de bunacredinta. Foarte putini au raspuns apelurilor Comandamentului militar de a se prezenta la fostul lor sediu si de a ne da o mina de ajutor…