The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

Printre primele trei articole din 1990 care au discutat “turistii rusi” sau “turistii sovietici” din decembrie 1989:

1) martie 1990, din partea unui om–Grigore Corpacescu–care se lauda ca “am mulţi prieteni în poliţie.”

2) iunie 1990, din partea lui Sorin Rosca Stanescu (fost informator pentru USLA)

3) septembrie 1990, din partea fostilor ofiteri din Directia V-a a Securitatii.

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/2009/11/27/the-1989-romanian-revolution-as-geopolitical-parlor-game-brandstatter%E2%80%99s-%E2%80%9Ccheckmate%E2%80%9D-documentary-and-the-latest-wave-in-a-sea-of-revisionism-part-iii/

traducere de catre Marius Mioc http://mariusmioc.wordpress.com/2009/10/01/rich-hall-brandstatter-10/#more-4435

O enigmă securistă: “Turiştii” sovietici şi răsturnarea regimului Ceauşescu

Deşi am scris destul de mult în trecut despre enigma “turiştilor” (vezi, de pildă, Hall, R. A., 2002, “The Securitate Roots of a Modern Romanian Fairy Tale: The Press, the Former Securitate, and the Historiography of December 1989” [Rădăcinile securiste ale unui basm românesc modern: presa, fosta securitate şi istoriografia lui decembrie 1989], “Part 2: Tourists are Terrorists and Terrorists are Tourists with Guns” [Partea a 2-a: Turiştii sînt terorişti şi teroriştii sînt turişti înarmaţi], Radio Free Europe “East European Perspectives” [“Perspective est-europene”, radio Europa Liberă], Vol. 4, nr. 8), nu am discutat în mod formal rolul poveştilor străine despre răsturnarea lui Ceauşescu în istoriografia lui decembrie 1989, în particular legat de această problemă. În urma difuzării documentarului “Şah-mat” a lui Brandstatter în februarie 2004, invocarea de către Vladimir Bukovski a unui articol din 1994 a ziaristului John Simpson pe această problemă sugerează totuşi că e nevoie de o analiză mai amănunţită. Mai mult, după cum arată retrospectiva care a durat un an de zile din “Jurnalul Naţional” despre evenimentele din decembrie 1989, problema “turiştilor”, oarecum surprinzător pentru mine, a devenit centrală în dezbaterile despre revoluţie, astfel amplificîndu-se confuzia asupra evenimentelor din presa şi publicul din România. Desigur, conform tradiţiei, turiştii sovietici/ruşi au făcut figură proeminentă şi, într-un grad mai mic, turiştii unguri. Totuşi, şi stocul altor grupuri de turişti a crescut. De pildă, a fost mai puternic subliniat rolul turiştilor iugoslavi (mai exact, sîrbi) şi, apărînd parcă din senin, cel al turiştilor est germani/STASI! Principalele surse pentru aceste afirmaţii sînt, ca de obicei, foştii ofiţeri de securitate şi miliţie, cu niţel personal din serviciile de informaţii ale armatei aruncat în ciorbă pentru o bună măsură.

Forum străin, context românesc

Este greu de indicat cu exactitate prima menţiune a “turiştilor” şi a pretinsului lor rol în revoluţie, dar se pare că deşi sursa afirmaţiei era românească, publicaţia a fost străină. James F. Burke, al cărui nume este din nefericire neglijat de binecunoscutul şi consultatul document de pe internet “The December 1989 Revolt and the Romanian Coup d’Etat”, face o aluzie la “producătorul de film român” care a făcut pentru prima oară aceste afirmaţii (Burke, J. F., 1994, “The December 1989 Revolt and the Romanian Coup d‘etat”, la http://www.timisoara.com/timisoara/coup.html [lincul respectiv nu mai funcţionează; funcţiona în momentul în care domnul Hall şi-a publicat prima oară lucrarea]). Susţinerile apar într-un articol a lui Richard Bassett în “The Times” (Londra) din 2 martie 1990: “Domnul [Grigore] Corpăcescu nu are îndoieli că revoluţia a fost pusă în scenă cu grijă de ruşi – cum a fost cazul şi în Praga sau Berlinul de Est. Conform domnului Corpăcescu un grup de “turişti” sovietici, cu vize individuale, au ajuns în Timişoara cu două zile înaintea primei demonstraţii din faţa casei pastorului Tokes. Evidenţele poliţiei îi arată ajungînd la Bucureşti în 20 decembrie. În 24, două zile după ce Ceauşescu fugise cu elicopterul, ruşii dispăruseră. Nu există evidenţe ale poliţiei care să arate cum au părăsit ţara”.

Dar domnul Corpăcescu, interlocutorul lui Bassett, mai spune nişte lucruri ciudate. Basset nu este clar, dar se pare că Corpăcescu a sugerat că ministrul de interne postrevoluţionar Mihai Chiţac, care a fost implicat în evenimentele din Timişoara ca şeful trupelor chimice, cumva i-a întărîtat intenţionat pe demonstranţi împotriva regimului deoarece grenadele cu gaze lacrimogene pe care unitatea sa le-a aruncat n-au explodat – lipsa exploziei fiind cumva voită. Dar mai mult decît asta, Corpăcescu, care la vremea articolului filma o reconstituire a zborului lui Ceauşescu din 22 decembrie, folosind acelaşi elicopter şi pilot ca în evenimentul real, a făcut următoarea afirmaţie ciudată:

“Pilotul acestui elicopter îmi este un vechi prieten. Am mulţi prieteni în poliţie, Timişoara nu a început cu preotul ungur Laszlo Tokes [adică a fost cu grijă pusă în scenă de ruşi]“. (“The Times” (Londra), 2 martie 1990).

Pilotul elicopterului era Vasile Maluţan, un ofiţer al Direcţiei a 5-a a Securităţii. Ce fel de persoană ar fi la acea vreme, şi cît de credibilă poate fi o astfel de persoană, care este un vechi prieten cu pilotul şi “are mulţi prieteni în poliţie”? Şi ar fi fost un lucru poate ca două luni după revoluţie să vorbeşti despre prezenţa agenţilor străini “observînd” evenimentele din Timişoara, dar a tăgădui spontaneitatea demonstraţiilor şi a ponegri rolul lui Tokes este foarte suspect. Nu am fost în stare să găsesc informaţii suplimentare despre Corpăcescu, dar revelaţiile sale se întîmplă să îi slujească prietenii foarte bine, în special într-o perioadă în care perspectiva unor trimiteri în judecată şi a unor sentinţe cu puşcăria pentru participarea la represiunea din Timişoara şi din alte părţi în timpul revoluţiei, încă ameninţa mulţi membri ai miliţiei (poliţiei) şi securităţii.

Sorin Rosca Stanescu (fost informator pentru USLA) despre "turisti rusi" din decembrie 1989 (Romania Libera, 14 iunie 1990)

Directia V-a Securitatii despre "turisti rusi" (Democratia, septembrie 1990)

e cam nostim…Xeroxul acesta dateaza din toamna 1990 cand incepeam sa studiez limba romana la universitatea din indiana la bloomington (da, stiu, mai merge greu, nu e vina profesoarelor mele)…se pare ca biblioteca noastra a comandat revista aceasta “Democratia”–ca si in cazul, revista “Europa”–probabil pe baza de titlul “occidental”…habar n-aveau ca era vorba de reviste facute de fosti stalpi politici ai regimului ceausist si de fosti securisti.