Decembrie 1989: Cazul Tripon Cornel (presupus UM 0666 Directia V-a a Securitatii) si Teroristii Evacuati de catre Colonel Ghircoias
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 4, 2008
Cornel Tripon, plutonier de militie, a fost adus la Spitalul Coltea in ziua de 22 decembrie 1989, ora 22. Avea o plaga impuscata transfixianta, regiunea axilara stanga. Nu era ceva foarte grav, s-a rezolvat usor prin operatie. Oamenii de la camera de garda au declarat ulterior, in prezenta unor medici si a altor martori, ca militianul ranit ar fi povestit, in timp ce era transportat pe targa, despre cum a ajuns sa fie impuscat.
In fata celui care a alcatuit foaia de observatie Cornel Tripon a declarat ca nu ar fi vrut sa traga in lume si de aceea l-a impuscat chiar comandantul, superiorul sau. Un medic care atunci lucra la Spitalul Coltea si acum lucreaza la spitalul Ministerului de Interne i-a spus lui Tripon sa nu mai declare ca a fost impuscat de superior si nici sa nu mai povesteasca incidentul pentru ca s-ar putea sa aiba probleme. Cornel Tripon si-a schimbat ulterior declaratia, spunand ca a fost ranit intr-un schimb de focuri in luptele de strada desfasurate in centrul orasului.
Dupa revolutie Cornel Tripon a ajuns sef de post undeva in judetul Alba.
La internarea in spital, militianul Cornel Tripon a prezentat un buletin pe care avea trecuta ca adresa de domiciliu str. Academiei 24. Aceeasi adresa de domiciliu (fictiv) era trecuta in buletinul mai multor ofiteri de la UM 0666. Militianul ranit a fost ridicat chiar a doua zi din spital si transportat, se pare, la o unitate spitaliceasca a Ministerului de Interne. Cu toate ca cei care l-au luat pe Tripon din spital au cerut toate documentele intocmite cu ocazia internarii, unii medici si-au notat incidentul si au alcatuit tabele separate cu ranitii astfel ca incidentul a ramas inregistrat.
Au confiscat gloantele, dar au ramas radiografiile celor impuscati
Miercuri, 20 Decembrie 2006
http://www.romanialibera.ro/a80867/salvarile-nu-erau-pentru-raniti.html
dar in Romania Libera de 21.8.92
“In perioada 21-26 decembrie 1989 la spitalul Coltea au fost internati o serie de indivizi prinsi ca teroristi, printre care un anume plutonier de militie Tripon Cornel.
Confirm afirmatiilor medicului chirurg Nicolae Constantinescu, sus numitul Tripon Cornel a fost ranit prin impuscare in zona hotel ‘Negoiu’ din Bucuresti. Medicii de la spitalul Coltea au solicitat Procuraturii instrumentarea acestor cazuri. Colonelul Ghircoias, fost sef al directiei cercetari penale a Securitatii i-a adunat pe toti individzii care erau acuzati ca sint teroristi facandu-i disparuti. Astfel Procuratura n-a mai avut obiect de cercetara pe linga disparitia banuitilor invocind ii decretul de amnistie dat de presedintele (pe atunci al C.P.U.N.) Ion Iliescu, in luna ianuarie 1990.”
Florin Mircea Corcoz si Mircea Aries, “Terorist ascuns in Apuseni?” Romania Libera, 21 August 1992, p. 1
– Pe data de 1 sau 2 ianuarie 1990 a aparut la spital un colonel Chircoias, de la Interne cred. Acest Chircoias a fost judecat si condamnat mai tarziu intr-un proces la Timisoara in legatura cu revolutia.
Chircoias, care sustinea sus si tare ca ar conduce nu stiu ce sectie criminalistica din Directia Securitatii Statului, a cerut gloantele extrase. Acestea, vreo 40 la numar, i-au fost date de un medic care era secretar de partid la IMF. Tin minte ca erau gloante de diverse forme, de diferite dimensiuni.
Interviu cu prof. dr. Nicolae Constantinescu
Miercuri, 20 Decembrie 2006
Persoane omorate in interiorul spitalului
– Spitalul Coltea era situat la doar cativa zeci de metri de locul in care la revolutie au cazuti secerati de gloante zeci de oameni. Cate cazuri de persoane ranite au fost inregistrate la Spitalul Coltea?
– In perioada 21-27 decembrie 1989 eu am operat 22 de oameni. La Coltea in acele zile au fost inregistrati in total 90 de pacienti raniti. Din cei 22 de oameni pe care eu i-am operat, doi erau studenti, restul muncitori. Asta arata clar ca tocmai acei oameni pe care el credea ca se poate baza s-au ridicat impotriva regimului comunist.
– Cine ii aducea pe raniti la camera de garda a spitalului? Erau transportati de civili, veneau singuri, erau adusi cu ambulanta sau masinile armatei?
– Toti ranitii au venit singuri, pe propriile picioare, sau erau adusi de colegi, de oamenii de la demonstratie. Militia, armata sau securistii nu ne-au adus nici un ranit prin impuscare sau alt fel de victima. Nu cunosc unde ii transportau acestia daca ii preluau din Piata Universitatii. De salvare, vreo masina de ambulanta nici nu a fost vorba. Am operat continuu intre data de joi, 21 decembrie, si duminica, 24 decembrie 1989. Nu-mi dau seama nici acum cum am reusit acest lucru, nu credeam ca pot rezista atat fara odihna. Ranitii veneau in sala de operatie unul dupa altul. Pe data de 24 decembrie 1989, pazit de studenti, am reusit sa dorm. Am dormit 36 de ore. Dupa cate o operatie mai ieseam din sala… Tin si acum minte ca in noaptea de 21-22 decembrie am iesit si priveam pe fereastra. La cinematograful “Luceafarul” erau geamurile sparte si niste militieni proiectau lumina unor reflectoare spre interior ca sa vada daca mai e cineva inauntru.
Ca sa nu ne vada cei din fortele de ordine, ne-am culcat pe burta. Se tragea in cei care scoteau capul pe fereastra. Fata fochistului de la noi de la spital, de 18-19 ani, privea pe geam la trasoarele trase de armata. A primit un glont drept in frunte… fata era in interiorul spitalului, doar privea pe fereastra.
“Nu mai tratasem plagi impuscate”
– Pana la revolutie, in decembrie 1989, ati mai tratat plagi impuscate, ati mai operat astfel de cazuri?
– Nu, niciodata. Am invatat chirurgia de razboi incepand de joi, 21 decembrie 1989. Nu mai tratasem niciodata plagi impuscate, stiam insa principiile teoretice si le-am aplicat. La una din operatii au cerut sa asiste si doi medici de la organizatia internationala “Medici fara Frontiere”. Nu am avut nimic impotriva, i-am invitat in sala de operatii. Aveam un caz al unui ploiestean care fusese impuscat in fesa. Am operat, i-am desfacut rana, i-am scos tesuturile arse si necrozate (la ranile provocate de glont pericolul este foarte mare pentru ca sunt antrenate mizerii de tot felul si daca nu se curata cum trebuie apar cangrene gazoase din cauza microbilor ce se dezvolta in lipsa oxigenului) si am lasat rana deschisa. Medicii francezi m-au felicitat si m-au intrebat unde am invatat sa aplic principiile chirurgiei moderne.
– Ce s-a intamplat cu cartusele extrase chirurgical din ranile pacientilor? Erau niste probe care ar fi putut lamuri anumite aspecte…
– Pe data de 1 sau 2 ianuarie 1990 a aparut la spital un colonel Chircoias, de la Interne cred. Acest Chircoias a fost judecat si condamnat mai tarziu intr-un proces la Timisoara in legatura cu revolutia.
Chircoias, care sustinea sus si tare ca ar conduce nu stiu ce sectie criminalistica din Directia Securitatii Statului, a cerut gloantele extrase. Acestea, vreo 40 la numar, i-au fost date de un medic care era secretar de partid la IMF. Tin minte ca erau gloante de diverse forme, de diferite dimensiuni.
Procurori timorati
– Ati sesizat Parchetul Militar? Ati cerut sa se faca o ancheta in legatura cu cei impuscati la revolutie?
– Bineinteles, am anuntat Parchetul, am cerut o ancheta. De exemplu, cand le-am aratat apartamentul de unde s-a tras la revolutie, de la etajul 4, de la cinematograful “Luceafarul”, procurorii mi-au zis ca au facut verificarile si au depistat ca acolo era o locuinta conspirativa a Securitatii si atat. In anul 1992 am semnat alaturi de alti medici, profesori universitari, chirurgi de renume, un memoriu pe care l-am adresat Parchetului General si prin care am solicitat sa se faca o ancheta cu privire la ranitii si mortii prin impuscare. Neprimind nici un raspuns, dupa sase luni m-am dus la Parchet sa intreb ce se intampla. Mi s-a raspuns ca se lucreaza, mi-au aratat doua-trei avize puse pe colturile cererii si atat. Unul dintre procurori m-a luat cu el pe un coridor si mi-a spus ca “are copil, are nevasta, e foarte complicat…”. Ma intreba pe mine ce sa mai faca… Am izbucnit, le-am spus ca nu sunt un om care sa fie, asa, aburit cu una, cu doua. Le-am aratat radiografiile celor impuscati, le-am aratat gloante in ficat. Radiografiile existau, nu erau inventiile mele, nu mi se nazarise asa, dintr-o data sa cer ancheta! Le-am spus ca niste oameni doresc sa afle adevarul si ca cei care au semnat memoriul catre Parchet nu sunt niste persoane oarecare, ci medici cu experienta, somitati in materie. Degeaba am solicitat expertize balistice sau alte cercetari, degeaba am prezentat acte, documente, radiografii, lucrari. Nu se dorea sa se faca o ancheta serioasa.
Direcţia a V-a, UM 0666 – securitate
şi gardă (oare
de ce 0666?)
Direcţia a V-a de securitate şi gardă a fost unitatea centrală specializată în organizarea şi realizarea măsurilor de asigurare a securităţii preşedintelui României. Potrivit legii, unitatea în cauză – ce îşi avea sediul în strada Oneşti lângă CC al PCR, în continuarea Bibliotecii Universitare – a avut misiunea de a asigura şi securitatea şefilor de stat străini sosiţi în ţară, precum şi a membrilor lor de familie, realizându-se măsuri de specialitate similare cu cele luate de orice alt stat în asemenea ocazii. Sarcinile acelei unităţi speciale sunt îndeplinite astăzi de SPP (UM 0131) Serviciul de Pază şi Protocol Demnitari, care se subordonează preşedintelui României şi CSAT.
La 22 Decembrie 1989, Direcţia a V-a (UM 0666) avea un efectiv de 484 de cadre din care: 306 ofiţeri, 14 maiştri militari, 144 subofiţeri şi 20 personal civil.
Ofiţerii acestei unităţi s-au limitat numai la realizarea sarcinilor de cunoaştere şi prevenire a acelor fapte şi împrejurări care puteau pune în pericol direct, securitatea înaltelor personalităţi de partid şi de stat române şi străine.
Laboratoarele şi tehnica aflate în dotare în sediul Direcţiei a V-a erau folosite pentru analize fizico-chimice şi controale sanitare ale produselor destinate consumului din sectorul „Special”, de care beneficiau personalităţile române sau străine, iar celelalte dotări tehnice se foloseau pentru transmisiuni şi asigurare a celorlalte măsuri de specialitate.
Unitatea avea după cum s-a văzut mai sus 0666 (oare de ce tocmai 0666?) şi era destinată în special pazei cuplului prezidenţial (Cabinetul 1 şi 2) şi înalţilor demnitari, ofiţerii din această unitate specială fiind frecvent văzuţi pe traseele prezidenţiale, cotidiene bucureştenilor sau în timpul „vizitelor de lucru” sau de distracţie ale fostei nomenclaturi. O mare parte din acele proceduri au rămas în vigoare şi astăzi şi toate acestea se petrec peste tot în lume.
Direcţia a V-a avea în structură un serviciu special (Serviciul 1) ce cuprindea tineri antrenaţi în luptele corp la corp şi tinere fete cu grade de ofiţeri, antrenate şi ele în sistemele de apărare individuale, necesare acoperirii primei doamne în vizite în ţară şi străinătate.
La comanda Direcţiei a V-a, o lungă perioadă s-a aflat generalul Nicolae Stan, iar în ultima perioadă, generalul Neagoe Marin, care în 22 Decembrie 1989 a facilitat pătrunderea manifestanţilor în sediul CC al PCR, fără să se tragă nici cel puţin un cartuş.
În componenţa Direcţiei a V-a (UM 0666) pe parcurs a intrat USLA – UM 0620 – Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă, ce avea competenţă de acţiune în aeroporturi, PTF – Punctele de Trecere a Frontierei, apărarea unor puncte şi obiective strategice din ţară şi chiar din străinătate (ambasade, consulate etc.).
Ultimul comandant al UM 0620 a fost colonelul Gheorghe Ardeleanu, pe numele adevărat Moise Bula.
Acest colonel Gheorghe Ardeleanu, care avea numele adevărat Moise Bula, a avut un rol f.f. special în acea învălmăşeală din zilele lui Decembrie 1989.
http://www.ramnic.ro/index.php?articol=1984&anul=2006&luna=09&ziua=21
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 
Leave a Reply