The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

18-19 decembrie: Ceausescu pleaca in Iran

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 19, 2010

(punct de vedere strict personal)

An excerpt from

A chapter from my Ph.D. Dissertation at Indiana University: Richard Andrew Hall, Rewriting the Revolution: Authoritarian Regime-State Relations and the Triumph of Securitate Revisionism in Post-Ceausescu Romania (defended 16 December 1996). This is the original chapter as it appeared then and thus has not been revised in any form.

(traducere in limba romana:  http://mariusmioc.wordpress.com/2009/01/05/rich-andrew-hall-rescrierea-istoriei-revolutiei-triumful-revizionismului-securist-in-romania-1-ceausescu-pleaca-in-iran/ si traducerea de catre marius mioc)

Revista “Expres,” nr. 8 23-29 martie 1990, p. 8.

Dan Badea, “Transporturi Masive de Aur in Elvetia,” Expres nr. 23 (72) 11-17 June 1991, p. 16.

Ceausescu Departs for Iran

On Monday morning 18 December 1989, President Nicolae Ceausescu departed on a previously-scheduled state visit to Iran. He was the first head of state to pay an official visit to Tehran since the death of the Ayatollah Khomeini in June 1989.[1] By the time the presidential jet took off for Iran, Timisoara was under virtual military occupation by units of the Army, Securitate, and Militia. Ceausescu was apparently sufficiently satisfied by the news he was receiving on the status of the crackdown, that he judged it safe to leave the country. In his absence, the “Permanent Bureau of the Political Executive Committee (CPEx)” was left in charge. In effect, this meant that power resided with the First Deputy Prime Minister, his wife Elena–hardly a stranger to such power–and the Vice President of the country, Manea Manescu, who was married to Nicolae’s sister Maria.[2]

On the one hand, the fact that Ceausescu would leave the country in the midst of the most serious challenge ever to communist rule in Romania–fully aware of what had happened to his fellow communist leaders in the region earlier that fall–was a testament to how supremely overconfident and detached from reality he had become. On the other hand, Ceausescu’s absence from the country between 18 and 20 December for a period in excess of forty-eight hours provided regime elites with the perfect opportunity to oust him from power had they wanted to. Ceausescu would likely have been granted asylum by the Iranian regime. In theory it seems, had Ceausescu’s ouster been premeditated, this was the ideal moment to strike.

Most regime elites had a vivid memory of how Ceausescu’s absence from the country during the devastating earthquake of March 1977 had paralyzed the regime apparatus.[3] Moreover, having been threatened by Ceausescu at the emergency CPEx meeting of 17 December with removal from their posts and possible execution–and Ceausescu had been persuaded merely to defer, rather than to cancel this decision–Ceausescu’s commanders had a strong incentive to act fast. Instead, Ceausescu’s henchmen faithfully executed his orders and patiently awaited his return. This is a powerful argument against any suggestion that Ceausescu’s subordinates were scheming to replace him and had intentionally allowed the Timisoara unrest to elude their control.

Theories which maintain that Ceausescu was overthrown by a foreign-engineered coup d’etat also have trouble explaining why the plotters did not attempt to seize power during the period while Ceausescu was out of the country and then prevent him from returning to Romania. The Timisoara events had already assured that Ceausescu’s ouster would contain the popular dimension which was reputedly so central to this coup d’etat scenario. Furthermore, if the Timisoara protests had been instigated by foreign agents, why were these agents unable to “spread the revolution” to Bucharest (which remained surprisingly quiet) during these days?

In support of his contention that the December events were a Soviet-backed coup d’etat, Cornel Ivanciuc has cited the March 1994 comments of Igor Toporovski (director of the Moscow-based Institute for Russian and International Political Studies) which allege that the Soviet Politburo “…chose the moment when Ceausescu was in Teheran [to oust him] because otherwise the action would have been difficult to initiate.”[4] Yet the facts tell another story. Ceausescu was not driven from power at the most opportune moment–while he was in Iran–and the uprising in Timisoara did not spread outside of Timisoara until after Ceausescu’s return. These points cast doubt upon Toporovski’s claims.

[mai mult despre Ivanciuc…https://romanianrevolutionofdecember1989.wordpress.com/2010/12/17/timisoara-si-mostenitorii-revizionismul-securist/]

[1].. Jack Anderson and Dale Van Atta, “Iran Embarrassed by Ceausescu Visit,” The Washington Post, 17 January 1990, E17.

[2].. Martyn Rady, Romania in Turmoil: A Contemporary History (New York: IB Tauris & Co Ltd., 1992), 94. For Manescu’s link to the Ceausescu family, see ibid., 52-53.

[3].. Indeed, the abortive military coup d’etat attempt planned for October 1984 while the Ceausescus were on a state visit to West Germany had been inspired by memories of the March 1977 experience. See Silviu Brucan, The Wasted Generation: Memories of the Romanian Journey from Capitalism to Socialism and Back (Boulder, CO: Westview Press, 1993), 131-134.

[4].. Cornel Ivanciuc, “Raporturile dintre Frontul Salvarii Nationale si KGB,” 22, no. 21 (24-30 May 1995), 11.

image-15

in relation to Ceausescu’s trip to Iran, from Orwellian…Positively Orwellian

In this regard, further claims related by former USLA Captain Marian Romanescu to Dan Badea, are to say the least intriguing:

Several days before the outbreak of the December events, the commander of the USLA forces—col. ARDELEANU GHEORGHE (his real name being BULA MOISE)—left for Iran, bringing with him a great many gifts; and a car’s load of maps, bags, pens, sacks, etc. What did Col. Ardeleanu need these for in Iran? What was the use of having the head of the USLA go? What did he negotiate with the Iranians before the arrival of Ceausescu [18-19 December]? Could he have contracted the bringing into the country of some shock troops, as they are called, to enforce the guard at the House of the Republic, the civic Center and the principal residences of the dictator? If not for that reason, why? Because it is known what followed…

On 22 December, col. Ardeleanu gave the order that 50 blank cover IDs, with the stamp of the Department of Civil Aviation, be released. The order is executed by Gradisteanu Aurel from the coordinating service of that department—a Securitate captain in reserve—and by lt. Col. SOMLEA ALEXANDRU, the latter receiving the IDs and putting them where they needed to be. It is known that the majority of USLA cadre work under the cover of being in the Militia. But who did these IDs cover in this situation? [emphases and capitalization in original]

http://www.jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/jurnalul-national/ultima-excursie-in-iran-a-lui-nicolae-ceausescu-527641.html (Vasile Surcel)

PLECAŢI CU MULT ÎNAINTE
Contrar majorităţii “excursiilor” externe ale lui Ceauşescu, cea din Iran a fost foarte scurtă: a început la 18 decembrie 1989 şi s-a încheiat la 20. “Antemergătorii” au pornit însă la drum pe rând, cu mult înainte. Securiştii şi angajaţii MAE au plecat cu avionul, în primul “val”, la 9 decembrie, iar specialiştii în comerţ exterior la 12. Au făcut escală la Istanbul, de unde au ajuns la Teheran, tot pe calea aerului. Doar traseul ziaristului de la Agerpres a fost mai complicat. Plecat la 13 decembrie, el a trecut mai întâi pe la Moscova, unde a fost găzduit peste noapte la Ambasada României. La Teheran a ajuns abia a doua zi, la 14. În declaraţia sa, Ivanici nu a pomenit despre ciudatul ocol făcut pe la Moscova, într-o perioadă extrem de delicată pentru regimul comunist. Este drept că nici anchetatorii nu s-au arătat prea curioşi în privinţa acelui episod, despre care nu l-au întrebat absolut nimic.

VIAŢA DE SECURIST
Mihai Bucuci, Ioan Rotar şi Nicolae Florea, trei dintre “antemergătorii” delegaţiei oficiale, erau ofiţeri superiori de Securitate. Incluse în dosarul “T-Iran”, declaraţiile lor sunt interesante chiar şi acum, după atâţia ani de la prăbuşirea regimului comunist. Din ele aflăm, în premieră, cu ce se ocupau securiştii care pregăteau detaliile “tehnice” ale vizitelor externe la nivel înalt. Mihai Bucuci era colonel la UM 0666, iar de la el aflăm: “În toate cazurile am făcut parte din grupele pregătitoare care plecau în avans faţă de delegaţiile oficiale. Aceste grupe erau conduse de cadre cu funcţii importante: miniştri adjuncţi, secretari de stat sau şefi de unităţi. Activitatea grupei se baza pe un mandat scris, compus din 8-10 puncte. Concret, erau avute în vedere stabilirea şi organizarea măsurilor de pază la aeroport, la sosire şi la plecare, traseele de deplasare, reşedinţa şi obiectivele din program, dar şi asigurarea securităţii membrilor delegaţiei când se depuneau coroane de flori ori la vizitele în fabrici, uzine şi muzee”. Bucuci a plecat la 9 decembrie 1989 şi a ajuns la Teheran la 11, după o escală de o zi la Istanbul. Timp de o săptămână a pus la punct, cu organele de specialitate iraniene, paza delegaţiei oficiale. Pentru a evita orice manifestări ostile la adresa lui Ceauşescu, securiştii români au predat organelor locale de poliţie şi de siguranţă liste cu persoanele “periculoase”, de origine română sau străină, aflate în Iran ori în ţările vecine, liste întocmite “de unităţile centrale de Securitate”. Încercând poate să convingă că nu era un apropiat al Ceauşeştilor, Bucuci s-a plâns procurorilor: “Deşi am lucrat mult timp în UM 0666, care asigura paza fostului dictator, nu am fost agreat în reşedinţe, în apartamente sau birouri. Sarcinile «de intimitate» erau rezervate cadrelor din Serviciul 1”. În acelaşi timp, Bucuci a încercat să-i convingă pe procurori că nici nu prea era mare lucru să fii în slujba directă a lui Ceauşescu: “Serviciul 1 de la UM 0666 Bucureşti, care a asigurat securitatea lui N.C. şi a soţiei sale, era compus din 20 de ofiţeri cu vârste între 25 şi 55 de ani, care lucrau în ture, 24 cu 24. Salariile nu erau mult mai mari decât ale celorlalţi militari”. El a ţinut să menţioneze special că acei ofiţeri “trebuiau să aibă o condiţie fizică foarte bună, dar şi să joace bine volei, sport foarte agreat de Ceauşescu”. Aproape că îţi vine să le plângi de milă.

COMUNICAŢII “LA LIBER”
Securiştii care pregăteau vizitele oficiale răspundeau şi de legăturile telefonice cu ţara. În Iran această sarcină i-a revenit maiorului DSS Nicolae Florea, de la UM0695, specialist în telecomunicaţii. A ajuns la Teheran la 11 decembrie şi în câteva zile a pus pe roate întregul sistem de comunicaţii cu ţara. Era vorba despre telefon şi telex, precum releul tele-foto pentru Agerpres. Principalul “beneficiar” al muncii lui a fost chiar Ceauşescu. Cei care au stat în preajma preşedintelui afirmă că acesta a vorbit foarte mult cu Elena, pe care, în anumite perioade, a sunat-o şi din jumătate în jumătate de oră. În mod ciudat, convorbirile lui telefonice, la fel ca şi restul legăturilor cu ţara, nu au fost secretizate, fapt menţionat clar de fostul maior DSS Florea. Anchetatorii din 1990 nu au fost însă curioşi să afle de ce şi cine a avut interesul să nu codifice convorbirile lui Ceauşescu, făcând astfel accesibile toate ordinele date de el de la distanţă în acele zile tulburi.

DE CINE SE TEMEA CEAUŞESCU?
Această ciudăţenie tehnică nu a fost singura. În decembrie 1989, Ion Tâlpeanu era locotenent colonel în Serviciul l în Direcţia a V-a a Securităţii şi aghiotant prezidenţial. El relatează că delegaţia propriu-zisă, cea condusă de Ceauşescu, a plecat în Iran la 18 decembrie la ora 9:05 şi a ajuns la Teheran la ora 12:00. Ciudăţenia de care vorbeam a constat într-o adevărată premieră: în spaţiul aerian naţional şi al apelor teritoriale din Marea Neagră, avionul prezidenţial a fost escortat de patru avioane de vânătoare MIG 21, aparţinând flotei aeriene române. Aceleaşi măsuri de siguranţă neobişnuite s-au luat şi la 20 decembrie ’89, când, în jurul orei 15:00, aeronava prezidenţială a revenit acasă. De ce s-o fi considerat Ceauşescu vulnerabil atât timp cât a zburat “pe cerul patriei”? Nu vom şti niciodată.

TOVARĂŞI DE DRUM
Planificată cu mult înainte, această ultimă vizită oficială s-a înscris în tiparul celorlalte. Încă sigur pe el şi pe poziţia lui politică, probabil că lui Ceauşescu nici nu i-a trecut prin cap că, la 18 decembrie 1989, când pleca la Teheran, intrase în ultima lui săptămână de viaţă. Şi că peste doar câteva zile regimul comunist din România, pe care îl condusese 24 de ani, avea să se prăbuşească. În dimineaţa plecării, Ceauşescu a vorbit la reşedinţa din Primăverii cu generalii Iulian Vlad, Vasile Milea şi cu ministrul Tudor Postelnicu, veniţi la el rând pe rând. La întâlnirile cu ei, părea calm şi foarte liniştit. La ducere, Ceauşescu a discutat, în avion, în compartimentul de lucru, cu membrii delegaţiei: Ion Stoian, fost ministru de Externe, Constantin Mitea, consilier prezidenţial pe probleme de presă, secretarul personal Mihai Hârjeu, precum şi generalii Neagoe şi Iosif Rus.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: