(Locotenent-colonel Alexandru Bodea, din serialul “Varianta la Invazia Extraterestrilor. Pe cine interpelam pentru uriasa si ultraperfectionata diversiune psihologica si radioelectronica prin care s-a urmarit paralizarea conducerii armatei in timpul Revolutiei?” Armata Poporului, nr. 22 (“urmare din numarul 21″), 30 mai 1990. Xerox-ul facut in anul 1994 la Biblioteca Academiei Romane)
Mai mult decit atit, a fost cunoscut si folosit in scop de diversiune inclusiv sistemul de transmisiuni pentru conducerea si instiintarea trupelor de aparare antiaeriana a teritoriului. In majoritatea cazurilor, pregatirea actiunilor de lupta, aeriana si terestre, s-a desfasurat pe timp de noapte, probabil cu forte si mijloace dispuse din timp in zonele respective, dar si cu altele redislocati pe parcurs. In aceasta ordine de idei, exista suficiente date si informatii care ne indreptatesc sa afirmam ca toate actiunile aeriene au fost declansate–fie real (cu ajutorul unor mijloace si dispozitive adecvate de creare a tintelor aeriene false), fie imitate (cu o aparatura radioelectronica moderna)–din interiorul tarii si, de regula, din aceleasi zone in raionele unor localitatii pe care, din motive pe care nu este aici cauza sa le explicam, nu le vom divulga.
Am adauga ca, in conceptia doctrinara referitoare la apararea patriei de catre intregul popor, elaborata ‘sub obladuirea fostului comandant suprem’ a existat, atit sub aspect teoretic, metodologic, cit si practic, o sustinuta preocupare, mai ales in ultimii ani, pentru fundamentarea conceptului de ‘razboi de rezistenta’ si de pregatire, inca din timp de pace, a unor formatiuni ‘de rezistenta’ si a unor ‘zone libere’ si raioane de pe teritoriu in care, in cazul ocuparii unor parti din teritoriul national, vor actiona asa-zise ‘grupuri sau detasamente de rezistenta.’
Lt. Colonel Tudor Alexandru si Capitan Nicolae Catana (Securitatea, nr. 85, martie 1989):
Actiunile de lupta desfasurate de formatiunile de rezistenta prezinta citeva caracteristici, altfel: de regula, sint de scurta durata si violente, avind aspectul unor lovituri fulgeratoare; vizeaza in principal obiective ale inamicului de o dezvoltare mai redusa, dar de mare importanta pentru acesta; au un pronuntat caracter de independenta, ducindu-se in conditiile lipsei unor vecini apropriati si a sprijinului altor forte militare; se desfasoara cu forte relativ putin numeroase; necesita o minutioasa si, uneori, indelungata pregatire a luptatorilor participanti la actiune; impun cunoasterea amanuntita a particularitatilor terenului in care va avea loc actiunea, precum si elaborarea unui plan simplu, usor de aplicat; se desfasoara, de regula, noaptea si in conditii grele de stare a vremii, in momente si locuri in care sa se realizeze surprinderea inamicului…
Oh, how Romanians and Romanianists love to invoke or allude to this example! It precipitates laughter: ah the crude manipulation and naivete!
Predictably, this is a favorite of foreign sources on December 1989.
Romanian emigre Andrei Codrescu tells us in his November 1990 article in Harper’s (“Big Chills”) about the wild rumors of December 1989, that the water in Sibiu had allegedly been poisoned, but as he found out at his 25th anniversary high school reunion, he learned how all the rumors had been false: and the water in Sibiu, it was just fine! http://alina_stefanescu.typepad.com/files/big-chills-my-high-school-reunion-in-romania-by-andrei-codrescu-1.pdf
Peter Siani-Davies quotes BBC journalist John Simpson, who had heard similar stories concerning poisoned water during the Iranian revolution of 1979, as noting that “certain ideas appeal forcibly to the self-dramatizing mind of the revolutionary,” to which Siani-Davies adds:
“Indeed, in Romania the wild storytelling to a certain extent was just another consequence of the tumult of the revolution. However, the imagery may have served another purpose….Now, through the tales of horror, they [Romanians] were able to place the evil forces of that [Ceausescu] regime so far beyond the bounds of ‘normal’ society that they were effectively able to distance themselves from the demons of the past. There was also a sense in which it was necessary for the securitate to be so terrible: How else could the years of mute suffering under an enfeebled old tyrant such as Ceausescu be explained and condoned?” (Siani-Davies, The Romanian Revolution of December 1989, p. 160.)
Underlying all of these interpretations and explanations is the assumption that the water never was poisoned, that it was all a baseless rumor.
Surely, one assumes, the rumor has been run to ground…but the truth is, as with so many things about December 1989, it hasn’t…
In fact, there was a basis in reality for what Teodor Brates was saying on TV on the afternoon of 22 December 1989 as the following toxicology report by the Belgian Dr. Aubin Heyndrickx makes clear:
Romania
On December 21, 1989, people drinking from water tank #4 in Sibiu experienced headache, visual disturbances, loss of consciousness, vomiting, etc. These symptoms are all compatible with organophosphate poisoning. The analysis of the water (by gas chromatography) and the determination of the cholinesterase activity of the blood was done in the University of Cluj. The conclusion was that an organophosphate had been used. Atropine sulfate and toxogonin were advised.
As soon as the symptoms appeared among the population, water tank #4 was shut off, rinsed, and cleaned. The people received water from army trucks.
A few days later, there was a fight in Timisoara between the army and Securitate over the water tanks. Poisoning was feared, as had occurred in Sibiu. According to witnesses, the Securitate possesses “all possible chemical warfare agents.”
Toxicologist Aubin Heyndrickx supervised the chemical tests and interviewed the physicians at Central Hospital who treated the patients. From the tests and from the very high dose of atropine required to produce a response, he concluded that the tank was poisoned with sarin or VX (Report on the Humanitarian Mission to Romania, December 23-29, 1989, Laboratoria voor Toxicologie Criminalistiek, State University of Ghent).
Indeed, one can watch a brief discussion of the incident with Dr. Heyndrickx beginning at approximately the 40 second mark from an ITN broadcast of 27 December 1989
}T27128901 ROMANIA: SIBIU AFTER THE REVOLUTION: United Nations medical
27.12.89 relief team arrives in Sibiu with medical supplies and blood
TX to treat the people who were injured during the fight against
Securitate (secret police). Toxicologists have found evidence
that the security police poisoned the water supply. Injured
Securitate are being treated in hospitals alongside the people
they shot.
}T27128901 ROMANIA: SIBIU AFTER THE REVOLUTION: United Nations medical
27.12.89 relief team arrives in Sibiu with medical supplies and blood
TX to treat the ...
Duration: 00:01:44 |
Timecode – In: 00:00:00:00 Out: 00:01:44:00 |
Copyright: ITN / 3rd Party Copyright
I have found evidence of discussion of Heyndrickx and his toxicology report in the Hungarian press of the time, but significantly, to date, I have been unable to find discussion of it in the Romanian press!
Nepszabadsag, 30 December 1989, p. 3 citing a UPI dispatch, apparently P. Green, “French team confirms poison in water supply,” UPI, 29 December 1989.
Nagyszeben – ideggáz
Bukarest, 1989. december 29. péntek (UPI) – A Ceausescu-párti terrorosztagok ideggázt vegyítettek a romániai Nagyszeben víztárólóiba a forradalom első napjaiban – ezt egy francia-belga orvoscsoport egyik tagja mondotta el a UPI hírügynökség tudósítójának. Auvin Heyndrickx szerint a szennyezett ivóvíztól öten súlyos mérgezést szenvedtek.Mikor a felkelés vezetői felfedezték a szabotázst, azonnal
leengedték a mérgezett vizet a tárolóból – mondta a belga orvos, aki
az ,,Orvosok – határok nélkül,, nevű francia segélyszervezet
tagjaként utazott a városba. A toxikológus Heyndrickx
megállapította, hogy a vízkészletbe két súlyosan mérgező, folyékony
állapotú ideggázvegyületet öntöttek még december 20-án. Az orvos
elmondta azt is, hogy az eddig ismert öt sérült agykárosodást is
szenvedett a mérgektől. A megbetegedések ilyen viszonylag alacsony
számát a belga szakértő annnak tulajdonítja, hogy a víztárolóban a
mérgező anyagok szerencsére rendkívüli mértékben felhígultak.+++1989. december 29., péntek 07:57
It is thus with justification that in my dissertation in 1997 and in a reiteration of the dissertation views in 2007, I defended TVR personnel by pointing out the extent to which they went to intervene and inform the population when it was safe to drink the water again. (for a glimpse into the eternal “appreciation” I received for pointing out the latter, see http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/raport-final-cpadcr-iiccmer-si-revolutia-din-1989/)
In their discussion of the Romanian transition, Linz and Stepan note the “[r]umors of deliberately poisoned water supplies, of 10,000, 60,000, even 100,000 dead, filled the news channels and streets” and conclude that “disinformation played an important role in the events.”[45] They have in mind, however, the idea that this disinformation was disseminated in order to help the Front seize power. This, of course, echoes the dominant view on this theme. As we saw in the preceding chapter, both Securitate and opposition sources maintain that disinformation pervaded the December events, and they uniformly attribute it to the Front and the Front’s supporters at television, and, in some cases, to foreign actors such as the Soviet Union.
Yet there has been very little effort to investigate the context in which particular rumors originated and the relationship between actual events and those rumors. Take, for example, this rumor alleging the poisoning of the water supply which is so frequently invoked by both domestic and foreigner observers. To what are they referring? Around 3 p.m. on the afternoon of 22 December–therefore approximately three hours after the Ceausescus had fled Bucharest–television commentator Teodor Brates began to issue periodic, sometimes frantic reports about fighting between the Army and the Securitate in the city of Sibiu and about rumors that the water supply had been poisoned by the Securitate. Here are some excerpts of what Brates said on television on that afternoon:
One moment, please…from Sibiu it has been communicated to us that the army no longer has ammunition and the Securitate troops continue to attack military units….We want to inform you that in Sibiu, military units are urgently requesting help…We are constantly receiving communications…of course, we do not have the possibility to verify their authenticity…but we ask for your attention…It is said that these enemy elements, the securisti, have poisoned the water in Sibiu, in Timisoara,…the water must be boiled before being consumed.[46]
[45].. Linz and Stepan, “The Effects of Totalitarianism-cum-Sultanism,” 345-346.
[46].. See the text of the transcript, Revolutia Romana in Direct (Bucharest: Televiziunea Romana, 1990), 47, 48, 51.
2007: Linked to the allegations of supposedly intentionally hyping the threat posed by the “terrorists” is the certitude with which many Romanians and Romanianists assert that TV personnel (especially Teodor Brates) intentionally spread rumors about the water being poisioned and the army running out of ammunition in Sibiu etc.–rumors that proved to be unsubstantiated. Here is what they likely remember:
“One moment, please…from Sibiu it has been communicated that the army no longer has ammunition and the Securitate troops continue to attack mili tary units….We want to inform you that in Sibiu, military units are urgently requesting help…We are constantly receiving communications…of course, we do not have the possibility to verify their authenticity…but we ask for your attention…It is said that the enemy elements, the securisti, have poisoned the water in Sibiu, in Timisoara…the water must be boiled before being consumed.” (from the transcript of 22 December 1989 in “Revolutia Romana in Direct” (Bucharest: 1990), pp. 47, 48, 51, quoted p. 324, Richard Andrew Hall, 1997, Ph.D. Dissertation, “Rewriting the Revolution: Authoritarian Regime-State Relations and the Triumph of Securitate Revisionism in Post-Ceausescu Romania”)
What they don’t remember is that Brates returned later to inform the audience a) when the fighting had ceased in Sibiu, b) when supplies of bottled water were on their way to Sibiu, and c) when the competent authorities verified that the water in Bucharest was safe to drink (“Revolutia Romana in Direct,” pp. 71, 72, 75, discussed p. 327 Hall, “Rewriting the Revolution”) This is there…in the transcript of what was said on Television…it is not a matter of a “difference of opinion” as the likes of Tismanenau and others in denial would have us believe. It is the old saw from American baseball: as the famous manager Casey Stengel used to say “You can look it up!” Once again: if your goal is “diversion,” intentional panic and manipulation, is it likely that you would return to the same subjects and say things designed to calm fears? Of course, not.
Myth 1: The “Timisoara Syndrome” or the “False Timisoara Grave (the Paupers Cemetery)/Massacre”
Myth 2: The water is posioned! (Apa este otravita!)
Myth 3: The Romanian Television building is in danger, danger of an explosion! (TVR e in pericol–Pericol de explozie!)
I will address two aspects of Myth no. 1 below: 1) the presumed intentionality of the digging up of corpses unrelated to the Timisoara repression (the Paupers Cemetery, 22 December 1989) with intent to disinform public opinion (domestic and foreign) and 2) that the ultimate false character of the Timisoara Paupers Cemetery episode is evidence of the absence of a true Timisoara massacre.
Let us mention some examples. The reports and horrifying images of the mass grave “discovered” in Timisoara are still a vivid memory; they came several days after the repression of the mid-December demonstrations against the reassignment of the ethnic Hungarian pastor Laszlo Tokes. The demonstrations were followed by riots, which gave the initial push to the Romanian “revolution.” The newspapers reported that 4,630 corpses had been discovered. Several months later, it was learned from doctors’ accounts that some thirty of the corpses shown “exhumed” by television around the world had been stolen from the city morgue and hospitals in the night of December 21–22. Disconcertingly, the “mass grave” may have been constituted after its discovery was announced the day before by East German and Hungarian press agencies. To this day, no one has been able to establish firmly who organized this staging, and precisely to what ends. As far as the purpose of the “grave” is concerned, several interpretations were put forth and supported: to bring about a revolt in the country; to raise the greatest possible indignation on the international level in order to make the leaders of the coup accepted and acclaimed; or to make the Securitate, which was blamed for the carnage, the incarnation of all the Ceausescu regime’s evils, in order to better clear the army and its leaders, who joined the side of the new government, or essentially constituted it. It was later learned that it was the army, and not the Securitate, which opened fire.
Andrei Codrescu, well-known poet and National Public Radio commentator, (The Hole in the Flag. A Romanian Exile’s Story of Return and Revolution (New York, William Morrow and Company, 1991, pp. 203-204) recounts the same incident in this memorable description:
“The Romanian ‘Revolution’ was entirely televised, all those of us who believed for years with Gil Scott-Heron that ‘the revolution will not be televised’ were shaken by it. In truth, there were two revolutions: a real revolution that was not televised and that continues, particularly in Timisoara, and a studio revolution that fooled the entire world. Who could forget the piles of corpses stacked like cordwood in front of the Timisoara cathedral?…Or the image of the mother and child shot with a single bullet, lying in the arms of death? Watching these images in New Orleans via CNN, I was moved and enraged, along with millions of others in the world. We now know. The mass graves discovered in Timisoara and presented to the world as proof of the Hitlerite insanity of Securitate were in fact bodies dug out of a pauper’s cemetery with autopsy scars visible. Many of them were in an advanced state of decay…And the extraordinary picture of the mother and her baby killed with the same bullet, seen thousands of times on all the world’s TV screens, was a gross collage. A woman who had died of alcoholism had had an unrelated dead baby placed on her chest for video purposes.“
In 1999, journalist John Sweeney recounted the incident in The Guardian as follows:
Eighteen bodies lay beneath an electricity pylon on white plastic sheets in the pauper’s cemetery, naked to the sky. The stink of the dead hung in the pre-dawn air; nearby were the graves from which they had been disinterred. The bodies were soiled by the dirt from the graves, their nudity obscene. On one woman’s stomach lay a perfectly formed foetus, its skin stained an unnatural purple, as if it had come from a jar. Thirty paces away lay the corpse of what looked like an old man, his feet bound by twisted wire: tortured? Nineteen corpses in all. It was Timisoara, Saturday, 23 December, 1989, and the news agencies were saying 4,000, 40,000, 60,000 dead. Where were the mass graves?
There was something strange – unsatisfactory – about the 19 bodies. Eight corpses had stitches in their stomachs, perhaps from autopsies; some of the rest were so badly decomposed the flesh had rotted from the bones. They did not look like they had been killed the previous Sunday, the flashpoint of the Romanian revolution.
Not 60,000 dead in Timisoara, but 19, and fishy at that. My reward for reporting this was a tiddly piece on page three. News desk lionhearts like big numbers from reporters sent to cover mass murder.
Barely 10 years earlier, despatched to Timisoara to view some old corpses dug up by the propaganda department of the new Rumanian regime, a journalist from the France 2 television channel had commented, “These pictures are here to prove that 4,630 people died at the hands of the secret police” (22 December 1989).
“Neroziile spuse atunci vor rămâne în antologia dezinformării. Unele erau minciuni sfruntate (povestea cu robineţii de aur), altele făcături ordinare (cadavrele din sceneta „mama şi copilul” nu aparţineau unor martiri ai Revoluţiei şi nici nu erau victime ale represiunii ceauşiste, ci zăceau de prin noiembrie în Cimitirul săracilor din Timişoara, fiind dezgropate doar pentru şedinţa foto-video).”
Finally, this episode has become immortalized in postmodernist literature, thanks to its invocation and development by Jean Baudrillard, as follows:
“The Timisoara Syndrome”
Jean Baudrillard (trans. Chris Turner), The Illusion of the End (Cambridge, Polity Press, 1994), pp. 54-61 “The Timisoara massacre.”
p. 55 “It was not the dead that were the scandal, but the corpses being pressed into appearing before the television cameras, as in the past dead souls were pressed into appearance in the register of deaths.”
p. 60 “And yet there will, nonetheless, have been a kind of verdict in this Romanian affair, and the artificial heaps of corpses will have been of some use, all the same one might ask whether the Romanians, by the very excessiveness of this staged event and the simulacrum of their revolution, have not served as demistifyers of news and its guiding principle…Who can say what responsibility attaches to the televisual production of a false massacre (Timisoara), as compared with the perpetrating of a true massacre?”
The idea about “some old corpses dug up by the propaganda department of the new Rumanian regime,” that Novi Sad TV journalists (presumably then, according to this conspiracy theory, Yugoslav agents), or, most ridiculous of all, Securitate agents themselves, were responsible for digging up and presenting the corpses from the Paupers’ cemetery (all views that have gained expression through the years) is simply WRONG.
How do we know? From what eyewitnesses have described. Here 30 yr. old Ion Gogoara described in Titus Suciu’s Raport cu Sufletul la Gura (1990) that the makeshift grave in the Paupers’ cemetery was found by kids, that when he got there there were about 30 people gathered placing candles, and that all this took place at about 10:30 or 11 am on the morning of 22 December 1989, thus before Ceausescu’s flight from power (but at a time when Timisoara was long already beyond the regime’s control).
Indeed, it was those missing loved ones who were the first to the Paupers Cemetery
Virgil Botoc told Marius Mioc in 1995 how, on 22 December 1989, he was searching frantically for his 13 year old daughter Luminita and how, he and others participated in the removal of the corpses and put them on some sheets. As Mioc has noted, precisely because many of those who had lost loved ones in the repression of the previous days did not know yet that many corpses had been transported from the hospitals and morgue to be incinerated, they looked frantically anywhere they could, including the Paupers’ cemetery.
Botoc Virgil (tatal lui Luminita Botoc) In 22 dimineata la cimitirul saracilor s-au dezgropat niste morti. Am fost si eu acolo sa vad daca n-o gasesc pe Luminita. Aici era o groapa comuna, o alta groapa cu un singur mort si inca un mort in capela. Mortii fusesera ingropati dezbracati. Unii erau cusuti cu sirma, cel din capela avea si picioarele legate cu sirma. Am scos mortii, i-am pus pe niste cearsafuri. http://timisoara.com/newmioc/33.htm
Marius Mioc: “Filmarea din 22 decembrie a fost cu cadavre dezgropate din cimitirul săracilor. Aceia nu erau morţi din revoluţie ci sărăntoci fără familie îngropaţi pe cheltuiala Primăriei. Familiile celor morţi în revoluţie, care nu găseau cadavrele celor dragi (fuseseră incinerate, dar nu se ştia asta pe atunci), în disperare au căutat pe unde le-a trecut prin minte, şi au dezgropat şi morţii de la cimitirul săracilor. S-a crezut atunci sincer că aceia sînt morţi din revoluţie.” http://piatauniversitatii.com/forum/viewtopic.php?t=974
So, we have our answer to the first part of Myth no. 1: The only intentionality of those who dug up the corpses in the Paupers Cemetery was that those looking for their loved ones were frantically searching everywhere and anywhere for traces of them. (That the Paupers Cemetery was then linked to, or interpreted through the lens of inflated and erroneous death tolls (for a discussion of these, please see the following, courtesy of William Totok, http://www.halbjahresschrift.homepage.t-online.de/neumann.htm) and the widespread view of the dictatorship of Nicolae Ceausescu as (late) communism in its highest stage, is ultimately a different story.)
Perhaps worst of all, while the Paupers cemetery on 22 December 1989 and the “Timisoara syndrome” have become part of an international literature on journalistic manipulation and/or error, those who invoke this example tend to be oblivious to the real mass grave of victims from the Timisoara uncovered in mid-January 1990 (including, Virgil Botoc’s 13 year old daughter Luminita)
FBIS (AFP 16 January 1990, lower right column):
Marius Mioc has detailed this episode extensively as follows:
“Renaşterea Bănăţeană” din 16 ianuarie 1990 despre groapa comună din cimitirul eroilor:
Al şaptelea fragment din filmul “Povestea Timişorii” realizat de Mihai Tatulici şi Virgil Tatomir şi difuzat în 1991 la TVR. În acest fragment am combinat 3 fragmente diferite din filmul original, pentru a avea un articol explicativ complet despre problema gropii comune din cimitirul eroilor din Timişoara. Deci există o oarecare abatere de la succesiunea din filmul domnilor Tatulici şi Tatomir, pe care am considerat-o necesară pentru a înlesni analiza problemei gropii comune a revoluţiei din Timişoara. La sfîrşitul serialului, cînd voi da şi playlistul complet, cei interesaţi vor putea vedea filmul aşa cum a fost el prezentat iniţial. La transcrierea înregistrării comentariile mele ulterioare sînt inserate în text cu litere cursive, între paranteze drepte.
Transcriere înregistrare:
00:00 Virgil Boţoc: În timpul ăsta a trecut o mulţime de oameni. Pur şi simplu nu i-am putut să-i văd cîţi or fost. Şi strigau diferite plancarde. Şi atuncea fata aia mai mare vine la maică-sa: “mămică, mergem şi noi”. “Nu mergi niciunde”. În timpul ăsta o trimis la mine fata că-i dau voie. Aia mică o luat fîşul de pe cuier şi o coborît jos. Şi atuncea îmi zice sora ei geamănă: “tăticule, Luminiţa o coborît jos”. Zic: “noi avem ceva de făcut”. Cînd ajung jos (neînţelegibil) plecase. Cînd am ajuns în Calea Lipovei, în spatele bisericii, s-or tras focuri de avertisment de la aviaţie, roşu, şi i-am zis lu’ nevastă-mea: “fii atent că se trage”. Zice “nu se trage”, şi atunci au început focuri. După care am văzut că fata n-o venit toată noaptea acasă. M-am dus în zonă, dimineaţă. În zonă, că acolo locuiesc, m-am întîlnit cu mulţi prieteni, şi m-am interesat. Din care m-am întîlnit şi cu prietenul ăsta, Avădanei, care a lucrat cu mine foarte mulţi ani. Şi-l întreb “mă Ştefane, s-o tras? Ce-i pe aicea?”. Că plouase, nu s-o cunoscut nici un semn, nimic. Zice “mă, s-o tras”. Ce, eu uite mi-o dispărut fata. Zice “cu ce-o fosta asta a ta îmbrăcată?”. “C-un fîş roşu, aşa”. Zice “uite aici o fost împuşcată mortal. Eu, zice, am luat-o, am pus-o pe bancă, şi banca o fost îngustă şi i-a legat mîinile cu o sfoară, cu ceva, ca să nu i se rupă mîinile”. Zice “du-te la Clinicile Noi”. Am fost la Clinicile Noi, am vorbit cu autopsierul, am mers cu fata geamănă, cu sora ei, îmbrăcată într-aceeaşi formă. Şi întreb pe autopsierul: “domnu’, nu vă supăraţi, o fost o fată adusă aicea?”. Zice “da”. “Şi dac-o vedeţi, o cunoaşteţi?”. Zice “da”. Zic “îi asta sau nu-i asta?”. Zice “cum Dumnezeu, astă fată o fost împuşcată în inimă”. Zic “nu, sora ei”. “Bă, dacă veneai cu juma’ de oră, o găseai aicea, da-i plecată [spitalul] judeţean”. Atunci m-am dus la morgă la judeţean, am întrebat, m-am întîlnit cu, adică, cu asistenta, asistenta mi-o spus “vorbeşti cu domnul doctor Dressler”. Domnul doctor Dressler o spus că nu este nici un mort în morgă şi nu lasă pe nimeni în morgă. În timpul ăsta vine domnul locotenent major Rosu, nu mai ştiu exact cum îi zice pentru că el a fost cu paşapoarte pentru plecare în străinătate. Şi am fost plecat în Libia. El pe mine, eu pe el l-am cunoscut, el pe mine nu m-a cunoscut. Şi mi-o pus arma la cap: “Ce faci mă aici scandal?”. Şi atuncea zic “domnu’ Rusu, dumneavoastră pe mine nu mă cunoaşteţi, dar eu pe dumneavoastră vă cunosc”. Şi atuncea o lăsat arma. Mai era un militar care citea o carte. În fine, era cu o carte în mînă, cam aşa ceva. A doua zi iară, a treia zi iară, nici un…, n-am putut să rezolv nimica.
02:43 Virgil Tatomir: S-a încercat să vi se dea un certificat de deces pe care scria că fata dumneavoastră ar fi suferit şi ar fi murit de hepatită?
02:52 Virgil Boţoc: Da. Da, şi atuncea, da, mi s-a eliberat aşa ceva, un certificat din ăsta, şi atuncea am fost nevoit să mă duc, să scot adeverinţă de la şcoală precum că fata mea n-o fost bolnavă şi nici nu ştiu unul din familia lu’ Boţoc, că asta a fost şi discuţie cu domnul doctor Dressler, că să-mi arăte cel puţin o internare a unui din familia lui Boţoc de diagnosticul de hepatită cronică, cum o scris acolo. N-am putut să dau nici de un rez…, n-am putut să aflu nimica.
03:20 Virgil Tatomir: Aţi apelat la sprijinul procuraturii?
03:22 Virgil Boţoc: Da. Am fost la domnul procuror [Romeo] Bălan, am dat declaraţii, am lăsat fotografii. O spus că să am răbdare, că sînt 61 de indivizi arestaţi şi sînt în anchetă. Şi atuncea poate o recunoaşte vreunul că-i dusă la Bucureşti la cremator[procurorul se referea la cadavrele furate din morga spitalului şi arse la crematoriul din Bucureşti (linc), între care bănuia că se află şi Luminiţa Boţoc]. Şi în 15 ianuarie cînd am fost ultima dată, o spus, dimineaţa, o spus că mai sînt 3 de anchetat şi să viu peste două sau trei zile. Şi cînd m-am dus la lucru am aflat că s-or dezgropat morţii în groapa comună (neînţelegibil). Şi atunci am fost şi mi-am recunoscut fata. Am ridicat-o de acolo, am îngropat-o creştineşte.
03:57 Virgil Tatomir: Vi s-a eliberat un nou certificat de deces.
03:59 Virgil Boţoc: Da, mi-a eliberat un nou certificat, moartă în revoluţie.
04:03 Comentariu Mihai Tatulici (pe fondul unor imagini filmate la ansamblul memorial din cimitirul eroilor din Timişoara consacrat victimelor revoluţiei): Virgil Boţoc şi-a pierdut fiica în 17 decembrie 1989. Ucisă pe stradă. A regăsit-o, a regăsit cadavrul ei, în ianuarie, în groapa comună. E printre cei fericiţi, care şi-au putut îngropa creştineşte copilul. Povestea aceasta este însă doar un crîmpei din trista şi dramatica istorie a morţilor Timişoarei. Tot aşa cum pentru morţi s-a ieşit în stradă, tot aşa trebuie să ţinem la aflarea adevărului. Virgil Boţoc îi face acum mormînt frumos fiicei sale. Cine nu respectă morţii, n-are nici un Dumnezeu. [aici se încheie prima parte din filmul prezentat, dar continui cu un fragment din a 2-a parte, legat tot de problema gropii comune]
05:04 Comentariu Mihai Tatulici (pe fondul unor imagini filmate în cimitir, la dezgroparea unor morţi): Sînt încă multe întrebări la care trebuie să răspundă justiţia, în ceea ce priveşte morţii Timişoarei. Aceste întrebări trebuie repede adresate unor oameni care încă sînt vii şi ştiu. Măcar pentru a linişti spiritele, pentru a risipi confuziile. Cum e cazul gropii comune din cimitirul săracilor. Gazetari nedocumentaţi şi persoane fără competenţele necesare au isterizat mulţimile prezentînd aici orori care nu se confirmă. Am avut ocazia să citim puncte de vedere ale unor medici legişti de talie internaţională. Trebuie analizate şi referinţele doctorului Dressler. Condamnarea publică fără argumente e la fel de păguboasă azi ca şi înainte de decembrie 1989. Aceste lucruri trebuie exact prezentate de procuratura militară Timişoara, care deţine informaţii exacte, tocmai pentru a le delimita de cele reale şi extrem de grave.
06:09 Virgil Tatomir: Timişoara continua să îşi caute cu înfrigurare morţii revoluţiei. O făcea şi cu speranţa că odată cu găsirea celor care nu ajunseseră la crematoriu, se va dezgropa şi adevărul. Această deshumare s-a efectuat în 15 ianuarie 1990 în cimitirul, în urma insistenţelor unui părinte îndurerat, Virgil Boţoc, carre îşi căuta fata şi cu care aţi făcut cunoştiinţă în episodul trecut. Cîteva lucruri se impun a fi aici accentuate, şi bune şi rele, pentru că s-a iscat multă vîlvă în jurul acestui caz. Înhumarea într-o groapă comună a unui număr de 9 cadavre s-a făcut destul de tîrziu, în 28 decembrie. S-a susţinut că morţii erau încă neidentificaţi pînă la acea dată. Dacă după victoria revoluţiei a recurge la o groapă comună rămîne o faptă de neacceptat, cel puţin din punct de vedere moral, trebuie spus că în baza datelor cunoscute pînă acum s-au însăilat şi erori. Între care unele aruncate intenţionat sau nu, direct sau indirect, pe seama doctorului Dressler [pe atunci, şeful laboratorului de medicină legală din Timişoara] şi a şefului administraţiei cimitirelor. Izvorîte din cunoaşterea incompletă a unor situaţii şi date, ele trebuie detaşate de adevăr.
07:37 Axente Bociort[pe atunci, şeful administraţiei cimitirelor din Timişoara]: Pe data de 27 decembrie 1989, am ridicat de la spitalul judeţean, din morgă, 11 cadavre între care 9 au fost neidentificate iar 2 identificate. Am ajuns la cimitirul eroilor. Aceste cadavre au fost depuse în capelă, urmînd ca în data de 28 cadavrele neidentificate să fie înhumate. Din lipsă de groapri, şi situaţia, întrucît se trăgea prin cimitir, nu am reuşit să facem groapa cu personalul existent şi s-a apelat la excavatoristul Miron Alexandru, care a săpat groapa comună, urmînd ca să se facă slujba religioasă de părintele Micu Constantin. Şi înhumarea celor 9 cadavre neidentificate s-a făcut în groapa comună respectivă.
08:49 Virgil Boţoc: Într-adevăr, erau 8 cadavre, din care 3 erau în sicrie şi retul în lăzi. Şi buldozeristul care-o săpat groapa era acolo mort, că l-or recunoscut părinţii. Erau din Suceava. După ce-o săpat groapa, că chiar aşa o fost, şi aia este martori, şi şeful cimitirului poa’ să spuie lucrul ăsta, a avut şi cheile de la buldozer pe piept. Şi a avut singura lovitură în partea stîngă, nu, în dreapta, a avut gaură în dreapta, aici [arată de fapt spre tîmpla stîngă].
09:19 Comentariu Mihai Tatulici: Respectînd durerea unui copil care şi-a pierdut un copil în revoluţie, trebuie totuşi să facem necesarele precizări: Domnul Boţoc nu are argumente că i s-ar fi eliberat un certificat de deces prin hepatită. Cu aceeaşi uşurinţă, preia şi alte zvonuri. Cum să afirmi, liniştit, că un om e mort, cînd el e viu? Chiar dacă la Timişoara s-a spus că în acea groapă se afla şi excavatoristul care a făcut-o. Cînd e mult folclor, rămîne puţin loc pentru adevăr.
09:49 Alexandru Miron (excavatorist): În data de 28 decembrie 1989 am fost solicitat să fac acest lucru în cimitirul eroilor. Să sap o groapă comună pentru înmormîntarea mai multor cadavre care erau, n-avea cine să le înmormînteze. Şi am fost solicitat şi am făcut lucrul acesta. După cum vedeţi, mă aflu aicea viu şi nevătămat, n-am avut nici o problemă, nimic absolut. Şi cam asta este situaţia.
10:27 Comentariu Virgil Tatomir: S-au făcut ulterior morminte îngrijite, iar arhitectul Alămureanu a conceput şi un monument pe măsură [monumentul eroilor revoluţiei din cimitirul eroilor, prezentat în filmare, este făcut după schiţele domnului Pompiliu Alămureanu, care după revoluţie a ocupat pentru scurt timp şi postul de primar al Timişorii]. Dar ele nu ţin încă loc de adevăr, ci numai de aducere aminte. Fiecare martor are adevărul lui. Cert e că din momentul în care s-a vărsat sînge, drumul era fără întoarcere. Mămăliga explodase!
The disjuncture, between the allegedly intentional presentation of a “false grave” connoting an allegedly “false massacre”–the widely-mediated, so-called “Timisoara Syndrome”–with the reality of a real mass grave of massacre victims found the next month but with little (domestic or foreign) mass media coverage, leads me here to propose the term, “The ‘Timisoara syndrome’ syndrome” or when a postmodernist conclusion is sufficiently intellectually-enticing that it creates its own reality–and thereby frames, discourages, and obscures any further search for reality.
23.01.1990 Declaratie: Colonel Ion Baciu, șef al Direcției Economice din IGM,
(my thanks to researcher Mircea Munteanu, formerly of the CWIHP at the Woodrow Wilson Center, for helping me with the following transcription)
Pe 20.12.89 la orele 1010 la crematoriu a venit Lt. Col. Voinea Dan [[proc mil — procuror militar]] din D.P.M., pe care-l cunosc intrucit inainte de activare, a lucrat la Departmentul Securitatii Statului, directia cercetari penale.
Era imbracat civil, insotit de un procuror militar in uniforma. Au discutat cu o femeie, Geta, nu-i stiu numele care i-a spus: “[[Bine]] ca ati venit. Toata noaptea au ars aici si [[oamenilor]] le este teama.” Nu am auzit alte vorbe. Au discutat cu aceia femeie [[ca. –circa]] 15 minute dupa care au plecat.
Cred ca au fost trimisi acolo fie de Popovici, fie de Diaconescu, pentru a vedea cum decurge incinerarea.
Solicit sa fie audiati Popovici Nicolae, fost procuror general, Diaconescu Gh, adjunctul acestuia si cei doi procurori militari…
Baciu’s courtroom testimony (no reference made to his 23 January 1990 handwritten testimony above) was discussed by Vasile Surcel in the following article:
Iosif Emilian’s lawyer (in September 1991) indeed suggested the involvement of the Prosecutor General in giving the cremations legal cover/legitimacy, hence explaining the presence of Dan Voinea and his colleague at Crematoriul Cenusa on 20 December 1989 (he also references Geta on p. 725). This is from the seventh volume of “Procesul de la Timisoara” available on the banaterra site.
But my use of the term “Orwellian” in the title of this paper is not only designed to capture Voinea’s uncanny ability to make definitive statements that are demonstrably wrong, to argue that black is white and white is black—from his denial of the use of gunfire simulators in December 1989, to his claim that the only “lunetisti” who acted after 22 December were from the Army, to his denial of the existence of weapons and (especially “vidia”) bullets not in the arsenal of the Army, to his denial of the existence of “terrorists,” to his denial that any military unit was attacked during the events, to his denial of the role of foreigners in the events….
I use the term “Orwellian” here as much to describe the ease with which he has gotten and gets away with errors, misunderstandings, and falsehoods that could easily be challenged, if not combated by his interlocutors in the Romanian media and intelligentsia. For it is the fact that he has been able and is able to get away with all this that is truly “Orwellian” and that is indeed a tragedy for Romania’s citizens. The tragedy is thus less the predictable “supply side” of the post-authoritarian lie, than the enthusiastic consumption and appetite for it. This is why I believe, accurately I would argue, that “December 1989” long ago became more about post-Ceausescu Romania than about what happened in December 1989.
Ion Costin Grigore, Cucuveaua cu pene rosii (1994, Editura Miracol)
General Magistrat (r) Ioan Dan, Teroristii din ’89 (Lucman, 2012):
2. In luna ianuarie 1990 eram la Timisoara, cand un subaltern mi-a prezentat un articol intitulat “Cateva sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare,” publicat in ziarul ‘Scanteia Tineretului’ din ziua de 18 decembrie 1989. Articolul–la care, de asemenea, m-a referit–se compune din 5 fraze sub forma de strofe, pe care le reproduc:
Cu toate incercarile de a fi convins de contrariu, am considerat si consider ca acest articol a constituit ordinul de lupta transmis structurilor acoperite ale Securitatii. Spun “ordin”, deoarece cuvantul “sfaturi” este pus intre ghilimele.
“Avem inca o declaratie, din atatea altele, care ne duce cu gandul la acel faimos articol din ziua de 18 decembrie 1989, publicat in “Scanteia Tineretului”, prin care se dadeau sfaturi la cei aflati in acele zile de decembrie la mare si faceau plaja, sa inceapa cu reprize scurte, de 10-15 minute, cand pe-o parte, cand pe alta.”
Iata mai jos:
Textul din Scateia Tineretului:”Citeva sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare”*Evitati expunerea intempestiva si prelungita la soare. E de preferat sa incepeti mai prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute – cand pe-o parte, cand pe alta. Astfel, va veti asigura un bronzaj placut si uniform.* Nu va avantati prea mult in larg. Oricum, in caz de pericol, nu strigati. Este inutil. Sansele ca prin apropuiere sa se afle vreo persoana dispusa a va asculta sunt minime.* Profitati de binefacerile razelor ultraviolete. Dupa cum se stie, ele sunt mai active intre orele 5,30 si 7,30. Se recomanda cu precadere persoanelor mai debile.* Daca sunteti o fire sentimentala si agreati apusurile soarelui, librariile de pe litoral va ofera un larg sortiment de vederi cu acest subiect.* Si inca ceva – daca aceste <sfaturi> v-au pus pe ganduri si aveti deja anumite ezitari, gandindu-va sa renuntati in favoarea muntelui, inseamna ca nu iubiti in suficienta masura marea. (S.P.)”Aceasta este decriptarea trimisa CSAT in 20071 – Declansati, pe neasteptate, planul ”Soare”. Incepeti prudent, cu operatiuni scurte, de 10-15 minute, simultan in mai multe zone, pana la acoperirea intregii tari.2 – Nu depasiti obiectivele. Altfel sunteti in mare pericol si nu va va ajuta nimeni.3 – Bazati-va pe sprijinul trupelor speciale care au rol activ intre orele 5,30 si 7,30 in scopul recuperarii ranitilor.4 – Devastati librariile si distrugeti ”operele alese” (cartile lui Ceausescu – n.r.) pentrui instigare si intimidare.
5 – Pentru nehotarati: nu tradati scopul, daca va iubiti tara.
—————————————
“Acel articol a fost un cosmar pentru mine. In 22 decembrie au aparut fluturasi in Bucuresti cu “sfaturile ” din “Scinteia Tineretului “. Cine avea xeroxuri in acea vreme?”, se intreaba Sorin Preda. Am fost anchetat de Ministerul Apararii Nationale pentru ca generalul Militaru a considerat sau i s-a sugerat ca articolul meu era un semnal si pentru teroristi. Articolul il scrisesem cu patru zile inainte de aparitie si avea o introducere in care explicam caracterul lui umoristic. Nu stiu de ce acea introducere a disparut.”
…Buna ziua. Imi pare rau sa spun asta dar nu cred nici cat negru sub unghie ceea ce declara dl. Sorin Preda legat de articolul referitor la “sfaturile” pentru cei aflati pe litoral “la plaja” pe 18 Decembrie 1989. Este absurd. Ar fi prea multe coincidente. Eu detin ziarul respectiv in intregime. La vremea aceea eram ofiter activ in Brasov si vreau sa va spun ca dupa aparitia articolului, imediat dupa teleconferinta tinuta de Ceausescu in 17.12.1989, evenimentele au inceput sa se desfasoare intocmai cum era “ordonat” in “sfaturile” aparute in Scinteia Tineretului din 18.12.1989. Daca doriti sa va dau si decodificarea articolului o fac bucuros.Cu stima,Mircea
Mircea Ferestrăuariu avea 25 de ani în decembrie 1989 şi era locotenent în cadrul Şcolii Militare de Ofiţeri Activi şi Artilerie Antiaeriană şi Radiolocaţii „Leontin Sălăjan” din Braşov. Îşi aminteşte clar cum s-a răspândit în unitatea militară zvonul că „e ceva” cu articolul din „Scînteia tineretului”, că ar fi un articol codat şi cum, după câteva zile, a apărut şi o decodare pe care mai toată lumea din unitate şi-o copia de pe o fiţuică. Mircea Ferestrăuariu are şi-acum decodarea, într-o cutie cu documente din casă. „Nu ştiu cum a intrat în şcoală decodarea, cine a adus-o, de unde, dar ea părea veridică. Iar la sfârşitul decodării scria că ea fusese făcută de un maior şi de un căpitan, maiorul Ioan Ardelean şi căpitanul Ioan Hendre. Numele nu-mi erau cunoscute, nu erau din unitatea noastră. Oricum, eu sunt absolut convins că articolul a fost un ordin codat către forţele de represiune care nu făceau parte din structurile militare. Cine se duce la mare în decembrie să facă plajă şi baie? E de neconceput ca la vremea respectivă să apară un astfel de articol şi nimeni să nu sesizeze că e ceva aberant”.
Sfaturi catre securisti in decembrie ’89Pe Ceausescu l-a doborat “o gluma” * In ziarul UTC, in plina iarna apare textul “Sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare” * La Timisoara era razboi civil, Armata tragea in populatie * Dupa 12 ani, un general din contraspionaj a trimis decriptarea textului la CSAT * Autorul sustine ca a scris un text umoristicIn data de 18 decembrie 1989, in timp ce in Timisoara era razboi civil, “Scanteia Tineretului” a publicat, in pagina 5, un text straniu, care nu avea nicio logica. Textul a facut valva la acea vreme, ca si in anii imediat urmatori Revolutiei. Erau sfaturi pentru cei ce se bronzau in acel moment, adica in mijlocul lunii decembrie, la mare. Textul a atras atentia imediat, in sensul ca semana cu un semnal incifrat pentru a se declansa ceva – dar pana azi contextul aparitiei sale nu a fost elucidat. A ramas ”o gluma”. In decembrie 2007, un general activ din contraspionajul romanesc a trimis decriptarea textului pentru a fi citita intr-o sedinta a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT). El era consilier in cadrul CSAT la acea vreme.Textul din Scateia Tineretului:”Citeva sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare”*Evitati expunerea intempestiva si prelungita la soare. E de preferat sa incepeti mai prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute – cand pe-o parte, cand pe alta. Astfel, va veti asigura un bronzaj placut si uniform.* Nu va avantati prea mult in larg. Oricum, in caz de pericol, nu strigati. Este inutil. Sansele ca prin apropuiere sa se afle vreo persoana dispusa a va asculta sunt minime.* Profitati de binefacerile razelor ultraviolete. Dupa cum se stie, ele sunt mai active intre orele 5,30 si 7,30. Se recomanda cu precadere persoanelor mai debile.* Daca sunteti o fire sentimentala si agreati apusurile soarelui, librariile de pe litoral va ofera un larg sortiment de vederi cu acest subiect.* Si inca ceva – daca aceste <sfaturi> v-au pus pe ganduri si aveti deja anumite ezitari, gandindu-va sa renuntati in favoarea muntelui, inseamna ca nu iubiti in suficienta masura marea. (S.P.)”Aceasta este decriptarea trimisa CSAT in 20071 – Declansati, pe neasteptate, planul ”Soare”. Incepeti prudent, cu operatiuni scurte, de 10-15 minute, simultan in mai multe zone, pana la acoperirea intregii tari.2 – Nu depasiti obiectivele. Altfel sunteti in mare pericol si nu va va ajuta nimeni.3 – Bazati-va pe sprijinul trupelor speciale care au rol activ intre orele 5,30 si 7,30 in scopul recuperarii ranitilor.4 – Devastati librariile si distrugeti ”operele alese” (cartile lui Ceausescu – n.r.) pentrui instigare si intimidare.
5 – Pentru nehotarati: nu tradati scopul, daca va iubiti tara.
Autorul spune ca a fost o gluma
Autorul articolului, Sorin Preda, a declarat atat in fata anchetatorilor Ministerului Apararii cat si in presa, ca el a scris un text umoristic si atat. Adica cele cinci paragrafe, care au avut trimitere pe prima pagina, nu aveau nicio legatura cu Revolutia si a fost o simpla intamplare faptul ca au sunat atat de straniu in acele zile. Trebuie mentionat aici ca fisetul in care se pastrau manuscrisul si spaltul acestor ”sfaturi” a fost spart iar obiectele mai sus mentionate au disparut in timpul evenimentelor de dupa 22 decembrie 1989.
Some excerpts: P.C.: Ati dat o declaratie? Po. I. : Da P.C.: O mentineti? Po. I. Da (p. 827) P.C.: “Inteleg sa fiu audiat in cauza ca parte civila”, da? V-as ruga sa faceti putin liniste! “Mentin declaratia de la Procuratura si…” (p. 833)
Po. I.: …Da [am fost ranit]. Si dupa aceea a venit unul dintre trei [civili mai in varsta] dupa mine, m-a tarat pana la masina si la masina, acolo, am luat o bataie…ca n-am putut doua saptamani nici sa mananc nimica. M-a lovit cu patul de arma in falca si cu bocancii in cap. Si m-au dus, m-au dus la Garnizoana. La Garnizoana m-au aruncat din masina si a venit ofiterul de serviciu. Au venit si acestia trei a spus lu’ ofiterul de serviciu, cica: “Luati-l si duceti-l la arest.” Atata retin foarte bine minte, ca ofiterul a spus, cica: “Nu, voi trageti cu dum-dum-uri si dupa aia Armata raspunde. Voi omorati oameni si raspunde Armata dupa aceea.” Asta tin minte precis. Si de acolo mi-am dat seama ca nu poate sa fie soldati aceia. (p. 830)
Mircea Stoica (declaratie, 8 ian 1990): “Cind am ajuns aici, la poarta o voce de militar din garnizoana s-a exprimat: “Ce faceti mai — voi toti cu BUM-BUM sau DUM-DUM si ni-i trimiteti noua sa ne spalam pe cap cu ei.”
Mircea Stoica (declaration, 8 January 1990): “When I got there, I heard a soldier’s voice from the garrison exclaim: “What are you guys doing? You all with your BUM-BUM or DUM-DUM and then you send`em to us to solve the problem [almost impossible to solve]” <very angry, pissed off>
(my sincere thanks to Gigga Adrian Tudor for this transcription and translation of the quote!)
Popovici: “Mi-am revenit intr-un camion militar in care eram multi civili unii morti fiind adusi la garnizoana militara. La garnizoana eu am fost dat jos si predat unui cpt (capitan) sau unui lt.major (locotenent major). vazand rana mea n-a vrut sa ma primeasca exprimand: Voi trageti cu dum dum si noi sa raspundem pentru acest lucru.” (my thanks to A.K. for this transcription)
Popovici: “I came to in a military truck in which there were lots of civilians some dead being brought to the military garrison. At the garrison I was taken down and surrendered to a captain or lt. major, who looking at my wound did not want to receive me, exclaiming: You shoot with dum-dum bullets and we are held responsible for it.”
It doesn’t take a genius to recognize the important similarity between the testimonies of Mircea Stoica and Ioan Popovici: both are party to/overhear military personnel referring to the 1) use of DUM-DUM bullets, 2) that those who are using them are clearly not fellow soldiers and instead likely M.I./Securitate personnel, and 3) the Army personnel are resentful of essentially being left to “hold the bag” for the results of the DUM-DUM munitions!
197. Partea vătămată Stoica Maria cere 500000 lei, lunar, contribuţie de întreţinere, motivînd că, în decembrie 1989, soţul ei, Mircea Stoica a fost împuşcat, patru luni spitalizat, a rămas handicapat (gradul II de invaliditate), apoi a decedat. În dovedirea cererii, depune acte de spitalizare şi de stabilire a capacităţii de muncă, care atestă vătămarea, cauzele şi consecinţele ei. Mai depune: declaraţia împuşcatului, actul lui de deces, actul de căsătorie şi carnetul de muncă (vol. 6 p. 304; vol. 10 p. 58-60, 170, 245-250; vol. 14 p. 54-61; vol. 27 p. 179-207).
“Cind am ajuns aici, la poarta o voce de militar din garnizoana s-a exprimat: “Ce faceti mai — voi toti cu BUM-BUM sau DUM-DUM si ni-i trimiteti noua sa ne spalam pe cap cu ei.”
Cristian Rusu: Pe 8 ianuarie audiat de procuror: …A venit o masina Dacia 1300 combi, culoare glabui, au coborat trei indivizi in civil, care au mers in spatele cordonului si au ordonat foc. S-a tras cu gloante “dum-dum.”
For example, in a 7 September 1995 interview, Dorina Aparaschivei told Marius Mioc about how her husband, Valentin Aparaschivei, was shot to death on 17 December 1989 in Timisoara ( “A luminat cu o lanterna si apoi a tras” http://www.timisoara.com/mioc/REVT04~1.HTM ). Among the details, she notes, “Cind militarii au ajuns in fata blocului unul dintre ei, mai batrin si cu mustata, a luminat cu o lanterna puternica si apoi a tras mai multe focuri spre noi. Sotul a fost impuscat in piept si a cazut pe spate.”
Thanks to the publication of Dosarele Revolutiei de la Timisoara, we can now confirm that was reported in the media in July 2008 is indeed the actual quote of Dumitru Marcu, commander of U.M. 01380 Arad, as recorded in his report dated 4 January 1990. In this report, Marcu spoke of unidentified personnel infiltrated among the personnel of his military unit who used powerful flashlights (lanterns/lamps), and he suggests that these may have been Securitate/Militie personnel.
Un alt raport de Informare al Ministerului Apărării Naţionale, întocmit de comandantul Marcu Dumitru din Arad, arată că acesta a semnalat “efective militare necunoscute” printre militarii săi.
“Între efectivele noastre au fost semnalate efective de militari necunoscuţi care aveau în dotare lanterne foarte puternice şi care îndreptau fascicolul luminos spre balcoane, iar după aceea trăgeau asupra acestora – cazuri semnalate pe calea Girocului – îmbrăcaţi civili. Au fost semnalate efective ale Securităţii şi Miliţie în toate punctele unde am avut efective. Nu cunoaştem misiunile pe care le aveau de îndeplinit aceşti indivizi”, raporta comandantul.
Comandantul unitatii militare din Arad, martor al evenimentelor, a raportat ca “printre militarii care au actionat pe Calea Girocului s-au strecurat si persoane necunoscute, in uniforma, care aveau lanterne foarte puternice cu care luminau balcoanele blocurilor din apropiere, dupa care trageau asupra lor”.
Internet posters claiming to have been in the military and on the streets of Timisoara in December 1989 have discussed the appearance of personnel in military uniforms who very clearly were not from the military (my thanks to Corneliu N. Vaida for bringing the following to my attention):
Am fost la Timisoara militar in termen in 89. In fata noastra la un moment dat a fost dizlocat un pluton cu militari in tinuta kaki, mai in varsta ca noi, la 30-35 de ani si care nu aveau petlite si nici insemne de arma. Ii intrebam de vorba si nu ne raspundeau ne ignorau… Au tras orizontal rafale de pistol automat… Noi pana atunci am tras in plan vertical. Cine erau acei “militari”?
Noi toti am banuit ca erau ofiteri din trupele de securitate imbracati in postav kaki nou de la stoc care mirosea a naftalina.
Dupa aceea toata revolutia am petrecut-o pe un bloc in fata unei mitraliere si cu un camarad cu care ma scimbam periodic. Am ramas de atunci bolnav cu “mijlocul” din cauza frigului pe care l-am suportat atunci pe acel nenorocit de bloc.
Dumnezeu sa-i ierte pe toti eroii revolutiei din 1989…
Doru Sciadei also mentions the central role played by the “lantern” carriers. He testified in court on 15 June 1990: “Cei care trageau de afara, adica unul lumina cu o lanterna, plimba lanterna, tot timpul, in holul scarii si cu una sau doua arme se tragea.”
“O persoana dintre militari a luminat cu o lanterna, iar altii 3-4 p(ersoane?) au tras (d)in casa (scarilor)” [pagina 1 e greu de citit]
“In urma radiografiei facute la Spitalul Judetean au spus ca am 2 schije in picior…consemnat de medicul radiolog si chirurg, care m-au consultat.
Convingerea mea este ca in acest atac (pe ?) Calea Girocului, asupra unor oameni pasnici si (?) s-au folosit cel putin doua tipuri de gloante, convingerea intirita de glontul scos din coapsa (?) si schijele din piciorul meu, care cred ca provin de un glonte exploziv.
…Se trage sistematic si concomitent cu tragerea de lumina de catre unul din ei cu o lanterna.”
Doru Sciadei’s recollections are similar to those of Dorina Aparaschivei, whose husband, Valentin, was shot at the same location on Calea Girocului in Timisoara on 17 December 1989:
Pe 17 decembrie 1989, duminică seara, toată Calea Girocului a fost cuprinsă de febra revoltei. Mii de locuitori au ieşit pe stradă să îşi arate nemulţumirea faţă de sistem. Pe fondul izbucnirii conflictelor între manifestanţi şi soldaţi, s-a format un grup de 40 de militari sub comanda lt.col. Constantin Caraivan, care aveau misiunea de a restabili ordinea. „În jurul orei 23, când au început să tragă, am decis să ne retragem spre casă. Am fost şi noi la baricade. Soţul meu spunea că se trage cu gloanţe de cauciuc, voia să mă liniştească”, a spus Dorina Aparaschivei.
Ca în filmele de acţiune
Cordoanele de militari înaintau pe de o parte şi de alta a trotuarului, iar în mijloc se deplasa un tanc. „Noi ne-am băgat în scara de bloc unde erau peste 20 de persoane. Valentin era de mână cu cei doi copii, care aveau 12 şi 15 ani. La un moment dat am văzut o lumină puternică, moment în care au început să tragă”, a mai adăugat femeia. Au fost cinci gloanţe trimise către casa scării, iar unul dintre ele a trecut prin geam şi l-a nimerit în piept pe Valentin Aparaschivei. În acel moment, un bătrân a ieşit în genunchi şi a strigat „Măi militarilor, de ce aţi împuşcat un om nevinovat?”. I s-a răspuns: „Bagă capul că te împuşc şi pe tine!”.
Salvarea a sosit în scurt timp, însă medicii nu au putut să mai facă nimic. „Avea o gaură mare în piept, cât o gură de pahar. Se spunea că erau gloanţe explozibile. L-am dus în casă cu pătura şi l-am pregătit pentru înmormântare. A doua zi au venit patru oameni în albastru, cu un sicriu şi l-au luat”, a mai povestit Dorina Aparaschivei. [my emphasis inserted in this sentence]
Criminali cu lanterne
În aceea seară şi în noaptea care a urmat, în zonă au acţionat pe lângă militari persoane necunoscute, care aveau în dotare lanterne foarte puternice. Îndreptau fasciculul luminos către balcoane şi scări, după care trăgeau. Au acţionat de asemenea, şi securişti şi miliţieni în civil. Pe toată Calea Girocului, de la intersecţia cu strada Albac până la intersecţia cu Liviu Rebreanu au fost 11 victime prin împuşcare şi 26 de răniţi.
12+ Testimonies from Victims or Relatives of Victims of Dum-Dum Bullets on 17-18 December 1989.
Followed by 6 Medical Personnel Who Treated the Victims Attest to the Use of Dum-Dum Bullets
Cases available on the Internet mentioning the wounding or killing of demonstrators with dum-dum explosive bullets on 17-18 December 1989. There are more than a dozen in all, many of whom we have seen were testified about during the Timisoara trials.
Danut Gavra with his two daughters in the Heroes’ Cemetery in December 2009
Irish Television (RTE) captured what were apparently the last hours of Florica Sava’s tragic end. Warning: the scene from 11:00 to 11:30 is graphic and unsettling.
Brendan O’Brien (reporter): “Florica Sava, a 33 year old mother of two young sons, was shot from a car with a dum-dum bullet. It caused massive internal injuries. Doctors said she had just hours to live.”
SIX Doctors/Medical personnel from Timisoara alone have discussed the use of dum-dum bullets against demonstrators in Timisoara…
Doctors also reported on the wounds caused by explosive bullets (i.e. dum-dum bullets): In this dispatch from Agence France Presse, relayed by Radio Free Europe on 25 December 1989, Dr. Aurel Mogosanu, a medic in the intensive care unit of a Timisoara hospital, says based on his thirty years of experience, some of the wounds could only have been CAUSED by EXPLOSIVE BULLETS SHOT AT THE PROTESTERS”
Roumanie, prev Nuit de Noel a l hopital central de Timisoara De l un des envoyes speciaux de l AFP, NICOLAS MILETITCH
TIMISOARA (Roumanie) 25 dec – Devant l hopital central de Timisoara, dimanche soir, une quarantaine de camions remplis de medicaments et de produits alimentaires tout juste arrives, attendaient d etre decharges.
” L aide nous vient d un peu partout. Hongrie, RFA, Tchecoslovaquie, France, Yougoslavie, URSS, Bulgarie, Italie… ” , indique a l AFP l un des soldats qui gardent l hopital. Les militaires sont partout autour de l hopital, sur les toits, dans les cours et meme a l interieur.
” Des hommes de la Securitate ont tire pres de l hopital a plusieurs reprises, ces dernieres heures ” , explique le docteur Aurel Mogosianu, chef du service de soins intensifs, en donnant des ordres a un soldat qui passe, la mitraillette a l epaule, dans un couloir, entre les malades.
Le Dr Mogosianu, qui a une trentaine d annees d experience, pense que certaines blessures particulierement horribles, n ont pu etre provoquees que par des balles explosives tirees contre les manifestants.
Dans une salle de soins intensifs, une femme de 23 ans essaie de parler au docteur, puis renonce. ” C est un cas difficile. Elle a eu le dos transperce par une rafale ” , precise le Dr Mogosianu.
En bougeant a peine la main, la jeune femme esquisse le ” V ” de la victoire pour dire ” au revoir ” . Un effort irrealisable pour son voisin qui a recu une balle dans le cou, impossible a extraire.
Comme la plupart de ses collegues, le docteur travaille, a peu de choses pres, 24 heures sur 24 depuis le debut des evenements. Dans un coin, une infirmiere dort, ecroulee sur une chaise.
Pour faire face a l afflux de blesses, la television de Bucarest a demande a tous les etudiants en medecine du pays de se rendre dans les hopitaux de la capitale et de Timisoara, ou la situation est la plus critique.
Victor Jancu, 20 ans, a entendu cet appel. Dans la nuit de vendredi a samedi, il a quitte Cluj et reussi a rejoindre Timisoara, a plus de 300 kms de la, en arretant des camions.
Quelques visiteurs arrivent a l hopital, portant a la main une petite branche de sapin : a Timisoara aussi, on voudrait feter Noel.
Rodica Novac’s claim is corroborated elsewhere by four other medical officials on call during the Timisoara repression. First, in Romanian, by Dr. Atanasie Barzeanu, then in Hungarian by three doctors (Vladimir Fluture, Csaba Ungor, and Andras Goga) present and performing surgery in Timisoara hospitals from 17-19 december 1989 who recount separately their discovery of dum-dum exploding bullets among the bullets with which demonstrators arriving at the hospital had been shot. december 1989: temesvari orvosok, dum-dum golyok, es a roman forradalom
Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian
Barzeanu Atanasie, 65 anit, medic primar, doctor in stiinte, chirurg, Spitalul Judetean Timisoara
“…sintem deci in 18 decembrie…Pe la orele doua si patruzeci, cind inchideam o operatie–Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian, dintr-un ARO, pacienta prezentindu-se o echimoza cu distrugerea tesuturilor (plaga in diametru de 15 centimetri), a tesuturilor din regiunea epigastrica, inclusiv a muschilor drepti abdominali, cu ruptura a colonului ascendent transvers si a jejuno-ileonului, fiind in stare de soc grav traumatic, hemoragic–, fara sa-mi poti explica nici macar acum cu ce fel de gloante a putut fi lovita, pentru ca nu am identificat nici orificiul de iesire si nici pe cel de intrare, a venit o asistenta de la Chirurgie I, care mi-a spus sa merg la domnul Ignat.”
Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gura, (Editura Facla 1990), pp. 133-134.
The following first appeared in Gyorgy Mandics’s Temesvari golgota (1991) pp. 348-349 and is reprinted in his A Manipulalt Forradalom (2009). [My guess is this is also the source for the reference to dum dum bullets in the German language wikipedia entry for http://de.wikipedia.org/wiki/Rum%C3%A4nische_Revolution_1989 — Hans Vastag, György Mandics, Manfred Engelmann: Temeswar. Symbol der Freiheit. Wien 1992. ]
pp. 348-349
Ket esetuk volt az elejen. Ezert is hivtak be oket. Egy 14 eves gyermeket a haz elott lottek le, szinte a szomszedban, egy golyoszoros ARO-rol talaltak el; egy oreg nenit a ter tuloldalon, az erkelyen ertek a golyok. A zarja ment ki, kicsit nagyott hallott mar, amire is csoda, 64 evesen, azt hirtelen ugy erezte, hogy labaibol kimegy minden ero es lecsusott az erholya. Na milyen gyonge lettem egyszeruen–mondotta maganak. de ahogyan fel akart tapaszkodni meg lepve tapasztalt, hogy vertocsa gyult alatta. Bekialtolt a vegenek aki egy szomszed segitsegevel athozta a nenit a legkozelebbi korhazba, itt a Marasti ter tuloldalan, az uj Klinikakba, avagy hivatalos neven a 2 szamu korhazba, ahol rogton osszecodult mindenki csodat latni. Ekkor hivtak be Baranziekat es minden mozgositato orvost, hiszen a fegyverek ropogatak. Azota is kisebb nagyobb megszakitasokkal, felfelecsapolt a gepfegyverek, golyoszorok, geppisztolyok langzivatarja, remulettel telitva az ejszaki eget.
p. 349
De azt a ket elso esett nem kovettek ujabbok. Igz aztan volt ido alaposan szemugyre venni a nenit akinek combjan elol egz akkora lyuk tatongott mint egy egy lejes, a comba hatso felen ahol eltavotott a golyo, ott viszont mar akkora mint egy otlejes. Fluture doktor, az egzik sebesz erosen kototte az ebet a korohoz, hogy ez egz specialis dum-dum robbanogolyo okozta seb, hiszen a szakirodalomban azt irjak, hogy csak ez a robbannolovedek-fajta-amelyet ugyan az ENSZ eltitott, am a nemzetkozi terrorizmusban kulonesen divatos ma is–okoz az izomszovetbol kijovet sokkal nagyobb roncsolasokat mint a bemenetnel. Az orvosok odazarandokoltak a sebesulthoz, mivel egzik sem latott semhogy dum-dum golyo utotte sebet, de egyaltalan lott sebet sem soha eleteben. Igz aztan csak szivtak a rangeletrahoz igazodva a sebesz foorvosok az amerikai Kentet, a foamnesztezialogus a holland pipadohanyt, az asztalyos orovosok a bolgar BT-t, a fonoverek a jugoslav Vikend-et, a noverek es helyapolok a roman Snagov-t, Golfot. Es vartak.
(Note: it is unclear who the 64 yr. old described was…there are several individuals without ages listed as injured or dead during the events, but I think it more likely the age of the woman is incorrect)
Jozsef Gazda Megvalto karacsony. Erdelyi magyar tulelok emlekeznek. (1990)
Ungor Csaba: Ket ora utan senkit be nem hoztak, senkit be nem engedtek, egyetlen sebesult sem. A korhazbol kikanyarado mentoautokra is lottek. Ket ora utan mindre, ami mozgott, jarokelo, auto, mindenre lottek, csak hogy ok tudjak begyujteni a sebesulteket s a halottakat. Kiderult az elso golyok utan, amiket a sebekbol gyujottek ossze, szedtek ki, hogy nem eles katonai toltenyekkel lottek, hanem dum-dum golyokkal, amik nagy rombolasokat okoztak. Egy 16 eves, ketszer sebesult gyermek meselte el, ok azt hittek, hogy hosok, azt hittek, hogy meg fogjak menteni a forradalmat, mert biztosra vettek, ha a felnottek sorfala ele allnak, nem fognak belejuk loni. Lottek rajuk is.
Goga Andras: A masodik izgalomkelto esemeny volt kedden delelott, hogy az osszes regiszterunk–mind a surgossegen, mind az osztalyon–, melyekre felirtuk a muteteinket, eltuntek, a mai napig sem talaltuk meg. Bennuk voltak az ev osszes mutetei[***]…En aznap kettot operaltam. Egy tuntetonek a bore alol vettem ki egy nagyon kulonleges golyok, nem is golyot, egy ilyen repeszdarabot, melyet a katonasag aztan megvizsgalt, s azt mondtak, nekik nincs tudmasuk, hogy ez mi lehet. Egy masiknak pedig fejserulese volt, persze abban nem talaltam golyot, atment rajta.
Romulus Cristea (ziarist, Romania Libera, 22 decembrie 2005): – Munitia speciala, gloantele cu cap vidia sau dum-dum, a provocat victime? Presa de la acea vreme a fost plina cu astfel de relatari…
General-magistrat Dan Voinea – Nu exista victime (persoane impuscate) nici de la gloantele cu cap vidia, nici de la dum-dum.Pe durata evenimentelor s-a folosit munitie de razboi, munitie normala care se gasea la vremea respectiva in dotarea Ministerului de Interne si a Ministerului Apararii Nationale. Confuzia si informatiile false au aparut de la faptul ca se foloseau calibre diferite si, deci, zgomotul produs era altfel perceput. http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/toti-alergau-dupa-un-inamic-invizibil-58783.html
Mircea Stoica (declaratie, 8 ian 1990): “Cind am ajuns aici, la poarta o voce de militar din garnizoana s-a exprimat: “Ce faceti mai — voi toti cu BUM-BUM sau DUM-DUM si ni-i trimiteti noua sa ne spalam pe cap cu ei.”
Mircea Stoica (declaration, 8 January 1990): “When I got there, I heard a soldier’s voice from the garrison exclaim: “What are you guys doing? You all with your BUM-BUM or DUM-DUM and then you send`em to us to solve the problem [almost impossible to solve]” <very angry, pissed off>
(my sincere thanks to Gigga Adrian Tudor for this transcription and translation of the quote!)
Popovici: “Mi-am revenit intr-un camion militar in care eram multi civili unii morti fiind adusi la garnizoana militara. La garnizoana eu am fost dat jos si predat unui cpt (capitan) sau unui lt.major (locotenent major). vazand rana mea n-a vrut sa ma primeasca exprimand: Voi trageti cu dum dum si noi sa raspundem pentru acest lucru.” (my thanks to A.K. for this transcription)
Popovici: “I came to in a military truck in which there were lots of civilians some dead being brought to the military garrison. At the garrison I was taken down and surrendered to a captain or lt. major, who looking at my wound did not want to receive me, exclaiming: You shoot with dum-dum bullets and we are held responsible for it.”
It doesn’t take a genius to recognize the important similarity between the testimonies of Mircea Stoica and Ioan Popovici: both are party to/overhear military personnel referring to the 1) use of DUM-DUM bullets, 2) that those who are using them are clearly not fellow soldiers and instead likely M.I./Securitate personnel, and 3) the Army personnel are resentful of essentially being left to “hold the bag” for the results of the DUM-DUM munitions!
197. Partea vătămată Stoica Maria cere 500000 lei, lunar, contribuţie de întreţinere, motivînd că, în decembrie 1989, soţul ei, Mircea Stoica a fost împuşcat, patru luni spitalizat, a rămas handicapat (gradul II de invaliditate), apoi a decedat. În dovedirea cererii, depune acte de spitalizare şi de stabilire a capacităţii de muncă, care atestă vătămarea, cauzele şi consecinţele ei. Mai depune: declaraţia împuşcatului, actul lui de deces, actul de căsătorie şi carnetul de muncă (vol. 6 p. 304; vol. 10 p. 58-60, 170, 245-250; vol. 14 p. 54-61; vol. 27 p. 179-207).
“Cind am ajuns aici, la poarta o voce de militar din garnizoana s-a exprimat: “Ce faceti mai — voi toti cu BUM-BUM sau DUM-DUM si ni-i trimiteti noua sa ne spalam pe cap cu ei.”
Popovici: “Mi-am revenit intr-un camion militar in care eram multi civili unii morti fiind adusi la garnizoana militara. La garnizoana eu am fost dat jos si predat unui cpt (capitan) sau unui lt.major (locotenent major). vazand rana mea n-a vrut sa ma primeasca exprimand: Voi trageti cu dum dum si noi sa raspundem pentru acest lucru.” (my thanks to A.K. for this transcription)
Popovici: “I came to in a military truck in which there were lots of civilians some dead being brought to the military garrison. At the garrison I was taken down and surrendered to a captain or lt. major, who looking at my wound did not want to receive me, exclaiming: You shoot with dum-dum bullets and we are held responsible for it.”
Some excerpts: P.C.: Ati dat o declaratie? Po. I. : Da P.C.: O mentineti? Po. I. Da (p. 827) P.C.: “Inteleg sa fiu audiat in cauza ca parte civila”, da? V-as ruga sa faceti putin liniste! “Mentin declaratia de la Procuratura si…” (p. 833)
Po. I.: …Da [am fost ranit]. Si dupa aceea a venit unul dintre trei [civili mai in varsta] dupa mine, m-a tarat pana la masina si la masina, acolo, am luat o bataie…ca n-am putut doua saptamani nici sa mananc nimica. M-a lovit cu patul de arma in falca si cu bocancii in cap. Si m-au dus, m-au dus la Garnizoana. La Garnizoana m-au aruncat din masina si a venit ofiterul de serviciu. Au venit si acestia trei a spus lu’ ofiterul de serviciu, cica: “Luati-l si duceti-l la arest.” Atata retin foarte bine minte, ca ofiterul a spus, cica: “Nu, voi trageti cu dum-dum-uri si dupa aia Armata raspunde. Voi omorati oameni si raspunde Armata dupa aceea.” Asta tin minte precis. Si de acolo mi-am dat seama ca nu poate sa fie soldati aceia. (p. 830)
Doru Sciadei
“In urma radiografiei facute la Spitalul Judetean au spus ca am 2 schije in picior…consemnat de medicul radiolog si chirurg, care m-au consultat.
Convingerea mea este ca in acest atac (pe ?) Calea Girocului, asupra unor oameni pasnici si (?) s-au folosit cel putin doua tipuri de gloante, convingerea intirita de glontul scos din coapsa (?) si schijele din piciorul meu, care cred ca provin de un glonte exploziv.
ASOCIAŢIA MEMORIALUL REVOLUŢIEI 16-22 DECEMBRIE 1989, TIMIŞOARA Editor: Miodrag Milin Timişoara, 2009 Ataşament Mărime procesul_de_la_timisoara_volumul_VI_nota_asupra_editiei …Articol – dbaiski – 20 Mai 2009 – 16:51 – 0 comentarii – 2 fişiere ataşateMuch of this has now been reposted or reproduced here:dosarelerevolutiei.ro
Clip Ref: BSP271289002 0
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 