/Reuters

Citește și:

• Paşaport spre o viaţă liberă

• Securitatea a început compromiterea “Corinei”

• Adrian Comăneci: “Poliţia a făcut inventar la tot ce era în casă”

După încheierea lucrărilor Congresului al XIV-lea, Nicolae Ceauşescu era izolat complet pe plan in­ter­naţional. România era ultimul stat co­munist european condus de un regim conservator, după ce în ul­ti­mele luni liderii antireformatori ai ţărilor din jur fu­seseră schimbaţi. În acest context, Ceauşescu a mai pri-mit o puternică lovitură de imagine în noaptea de 27/28 noiembrie: plecarea clandestină din ţară a uneia dintre figurile-simbol ale României: gimnasta Nadia Comăneci.

Devenită o vedetă internaţională de primă mărime imediat după ce a obţinut prima notă de 10 din istoria gimnasticii, în 1976, la Olimpiada de la Montreal, Nadia Comăneci s-a aflat permanent în atenţia regimului, care era interesat să se folosească de ima­ginea ei. Pentru a nu devia de la “linie”, activitatea ei a fost suprave­gheată îndeaproape. Bineînţeles, mi­siunea i-a revenit Securităţii. Iniţial, această atenţie a îmbrăcat forma unei protecţii acordate sportivei în faţa potenţialelor pericole venind din partea unor terorişti, bolnavi psihic sau infractori de drept comun, ulte­rior Securitatea şi-a extins suprave­gherea preventivă într-o acţiune vastă de urmărire în care erau incluşi atât Nadia, cât şi familia sa, prietenii, colegii, antrenorii.

În timp, această permanentă mo­nitorizare, cumulată cu imixtiunile politice în activitatea sa profesională, precum şi îngrădirea deplasărilor în străinătate, făcând, practic, impo­sibilă onorarea invitaţiilor venite de la diverse organizaţii şi foruri inter­na­ţio­nale, a creat o stare de ne­mul­ţu­mi­re evidentă a sportivei.

Cu cât nemulţumirea sa devenea mai evidentă, cu atât restricţiile im­puse de activiştii de partid şi de Secu­ri­tate deveneau mai severe. De exemplu, în ziua de 5 aprilie 1989, Consiliul Na­ţional pentru Educaţie Fizică şi Sport a solicitat aprobarea pentru a se răspunde favorabil cererii televiziunii franceze Canal Plus de a se realiza un interviu cu Nadia Comăneci, antrenor federal la Federaţia Română de Gimnastică, de reporterul sportiv Cris­tophe Roux, interviu programat în ziua de 7 aprilie 1989. Interviul urma să fie transmis la sfârşitul lunii mai 1989 în cadrul unei emisiuni despre marile gimnaste ale lumii, pe fondul unor imagini puse la dispoziţie de Te­le­viziunea Română. În ziua de 6 apri­lie, de la cabinetul lui Emil Bobu, se­cretar al CC al PCR, s-a comunicat că nu se aprobă acordarea interviului.

În acest context, Nadia Comăneci nu a ezitat să-şi manifeste nemul­ţu­mirea în cercul său de apropiaţi, fapt ce nu a scăpat atenţiei Securităţii, de­ter­minând-o să-şi intensifice ac­ţiu­ni­le de supraveghere. Cu toate acestea, te­mutei poliţii politice i se rezervase o surpriză de proporţii. La 29 noiembrie 1989, la ora 8:00, postul de radio ma­ghiar Kossuth transmitea urmă­toa­rele: “Marţi, înainte de ora 6:00 di­mi­neaţa, încă şase persoane au trecut fron­tiera prin zona Chişinău-Criş, con­duse de un român care fusese ar­vunit dinainte. Vechea stea mondială românească Nadia Comăneci a lăsat casa bine aranjată, maşina nouă şi a ales libertatea. S-a plâns că a primit foarte multe oferte din străinătate ca să fie antrenoare, dar nu a fost lăsată din ţara ei nicăieri, în ultima vreme. În ultimii ani, nici măcar în Ungaria n-a putut să vină (…)”.

Ştirea a bulversat practic aparatul de securitate, declanşând o adevărată alertă la Bucureşti. Ce se întâmplase, de fapt? Cercetările efectuate de Securitate pentru elucidarea contextului în care Nadia a reuşit să părăsească ţara au condus la următoarele date:

La 4 noiembrie 1989 au intrat în Ro­mânia, prin PCTF Stamora Moraviţa, cu două autoturisme închiriate la Vie­na, cetăţenii americani de origine ro­mână Panait Constantin, de 36 de ani, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, şi Talpoş Aurel, de 25 de ani, originar din Cenad, jud. Timiş. Aceştia părăsiseră România în iunie 1981, trecând fraudulos frontiera în Iugoslavia şi stabilindu-se ulterior în SUA.

Scopul venirii în România a celor doi a fost acela de a-i scoate din ţară pe Paraschiv Gheorghe, din Bucureşti, Talpoş Gheorghe, Talpoş Dumitru şi Talpoş Gabriela, din Sânnicolau Mare, jud. Timiş.

La 14 noiembrie 1989, Nadia l-a cunoscut pe Panait Constantin la aniversarea zilei de naştere a unei cunoştinţe. Securitatea estima că “pe fondul nemulţumirilor şi unor dificultăţi financiare pe care le traversa”, Nadia a acceptat propunerea acestuia de a părăsi România.

În noaptea de 27/28 noiembrie 1989, grupul format din Paraschiv Gheorghe, Talpoş Gheorghe, Talpoş Dumitru, Talpoş Gabriela, la care s-au adăugat Nadia Comăneci, Marcu Monica-Maria şi Bias Aurel-Adrian, a trecut fraudulos frontiera, fiind ob­ser­vat în dimineaţa zilei de 28 noiembrie la pichetul de grăniceri din locali­tatea Kiszombor (Ungaria).

În aceeaşi dimineaţă, Panait Constantin şi Talpoş Aurel au ieşit din ţară pe la PCTF Nădlac, la bordul celor două autoturisme, şi au preluat în ziua de 29 noiembrie grupul celor şapte persoane de la Hotelul Royal din Szeged, plecând ulterior spre Austria.
Florian Banu

Ilie Marian/Agerpres

Mass-media internaţionale au preluat, difuzat şi amplificat la cote nebănuite ştirea părăsirii României de către Nadia Comăneci.

În tot cursul zilei de miercuri, 29 no­iembrie 1989, posturile de radio ame­ricane au anunţat părăsirea României de către Nadia Comăneci, în timp ce canalele de televiziune locale şi re­ţelele naţionale ca ABC, CBS şi NBC au de­dicat programe speciale, aducând pe micul ecran secvenţe din parti­ci­pările gimnastei la olimpiade, cam­pio­nate mondiale şi alte concursuri in­ternaţionale.

În acelaşi timp, în toate emisiunile, ca şi în ziarele apărute joi, 30 decembrie, a fost subliniată semnificaţia politică a gestului Nadiei, articolele (chiar şi New York Times şiWashington Post au publicat fotografia Nadiei pe prima pagină) purtând titluri precum “Nadia a ales libertatea” sau “Nadia a făcut un nou salt extraor­dinar: cel spre lumea liberă”.

În numărul său de vineri, 1 decembrie, Washington Post, într-un nou articol consacrat Nadiei, a vehiculat ideea “răpirii de către agenţi români care au dus-o înapoi în România”.

În aceeaşi zi, 1 decembrie 1989, postul de radio Vocea Americii difuza un interviu acordat telefonic de Geza Pojar, fostul coregraf al Nadiei Comăneci. Acesta era stabilit de mai mulţi ani în SUA, unde conducea o şcoală de gimnastică din Sacramento, California.

Conţinutul acestui interviu era apreciat de Securitate drept “profund ostil şi denigrator. Pentru ilustrare, vom reproduce câteva pasaje.
După o scurtă introducere, Pojar a fost întrebat de Horia Puşcaşiu, redactor al postului de radioVocea Americii: “De ce credeţi că a fugit? De ce a evadat Nadia?”.
● Răspuns: “Cred că datorită avalan­şei de evenimente din jurul României. A făcut-o, de fapt, atunci când poporul ce­hoslovac a ieşit pe străzi şi a impus gu­­vernului reforme radicale, demo­cra­tice, reforme adânci în acel sistem po­­litic rigid, anacro­nic. În acelaşi timp, la Bucureşti, preşedintele… Ceau­­şescu a îngenuncheat poporul ro­­mân şi şi-a impus reale­ge­rea ca se­cre­­tar general al partidului. Nu vrea în nici un chip să dea glas dorin­ţelor din afară şi, pro­babil, din interior ca să-şi reformeze propria ţară. Cred că asta a determinat-o pe Nadia să fugă. (…)

● Întrebare: Cum bine se ştie, Nadia Comăneci a fost, la un moment dat, idolul întregii Românii şi probabil că este în continuare, acum cu atât mai mult.
● Răspuns: Cred că Nadia a fost şi este un tezaur naţional. Chiar dacă va fi ponegrită în ţară, Nadia rămâne unică în istoria gimnasticii mondiale. Este unică, o personalitate care va rămâne pentru totdeauna.
Întrebare: Ce credeţi că înseamnă pentru familia Ceauşescu, pentru Ceauşescu plecarea Nadiei?
Răspuns: Cred că plecarea Nadiei din România expune regimul Ceau­­şescu şi atrage atenţia mondială asupra cruzimii şi anacronismului din ţară”.

În dimineaţa zilei de sâmbătă, 2 de­cem­brie 1989, la ora 6:30 (ora Ro­mâ­niei), acelaşi Horia Puşcaşiu rea­liza o transmisiune de la Aeroportul Ke­nnedy din New York, la numai câteva mi­nute după încheierea conferinţei de presă susţinută de Nadia Comăneci în faţa celor câteva sute de reporteri pre­zenţi în sala de presă a aeroportului.

Potrivit relatării lui Horia Puşcaşiu, “Nadia Comăneci a apărut în sală cu zâmbetul pe care-l cunosc milioanele de locuitori ai Terrei, obosită de călătorie, de tensiunea ultimelor patru zile, dacă nu săptămâni, şi de tensiunea ultimilor ani care a determinat-o, de fapt, să părăsească ţara. A apărut în sală zâmbind, declarând de la început într-o engleză foarte bună: «Vreau să vă spun doar câteva cuvinte. Sunt fericită că sunt în America, lucru pe care mi-l doresc de mult timp. Dar până acum nu am avut pe nimeni care să mă ajute. M-a ajutat acest prieten – şi a arătat către un tânăr care o însoţea, despre care spunea că îl cheamă Constantin -, îi mulţumesc din inimă»”.

Au urmat apoi întrebările venite ca o avalanşă din partea ziariştilor. Pentru ilustrarea modului echilibrat în care Nadia a răspuns acestora, vom reproduce câteva dintre replicile schimbate în cadrul conferinţei de presă:

“- De când plănuieşti să fugi din România, Nadia Comăneci?
– De mulţi ani.

– Care a fost motivul pentru care ai plecat?
– Am vrut să trăiesc o viaţă liberă.

– Ai plecat cumva din cauza evenimentelor din Europa Răsăriteană, nemulţumită că nimic nu se întâmplă în România?
– Da şi nu, nu neapărat. Am vrut-o eu. A fost o decizie personală.

– Unde pleci din New York?
– Nu ştiu încă”.

Poate cel mai relevant asupra diplomaţiei Nadiei este răspunsul la următoarea întrebare:
“- Îţi dai seama de impactul pe care-l are fuga ta asupra regimului lui Ceauşescu?
– Is not my business (nu-i treaba mea)”.
În după-amiaza aceleiaşi zile, 2 decembrie 1989, postul de radio Vocea Americii a difuzat şi un interviu acordat de Bela Karoly lui Horia Puşcaşiu referitor la plecarea Nadiei. După câteva întrebări privind contextul în care a aflat de plecarea Nadiei şi primele reacţii avute, discuţia a fost canalizată asupra impactului politic al acestui act:

● Întrebare: “- Domnule Bela Karoly, Nadia Comăneci a fost în România onorată cu cele mai înalte distincţii, «Erou al Muncii Socia­liste», o altă serie de medalii de mare prestigiu. Deci, Nadia Comăneci era totuşi Nadia Comăneci în România. Ce crezi – o întrebare retorică, de fapt – că a generat, în ultimă instanţă, plecarea acestui copil favorit la un moment dat al lui… Ceauşescu? Pentru… Ceauşescu ea reprezenta succesul unei generaţii. Ce crezi că a generat această plecare a ei, în ultimă instanţă?
● Răspuns: Asta e adevărat. Ea se bucura de favorurile personale ale familiei… Ceauşescu. Presupun că încetul cu încetul favorurile au încetat, iar represiunea a venit.

● Întrebare: Şi, în acest sens, ce crezi că înseamnă pentru regimul… Ceauşescu şi pentru… Ceauşescu personal, din punct de vedere politic, plecarea Nadiei?
● Răspuns: Îl atinge în mod foarte neplăcut. Poate este cea mai neplăcută situaţie pe care au avut-o vreodată. În trecut au plecat personalităţi, chiar şi Pacepa, dar acest lucru mai mult a fost politic, dar în momentul când pleacă o sportivă, o persoană care a fost idolul nu numai al familiei preşedintelui, dar al ţării întregi, cred că acest lucru îi atinge foarte neplăcut şi, în acelaşi timp, semnalează un lucru, care de fapt este semnalat în toată Europa, tendinţa oamenilor spre democraţie, spre libertate.

● Întrebare: În acest sens, domnule Bela Karoly, Nadia Comăneci a renunţat la tot, cum de fapt aţi renunţat şi dvs. În 1981, când aţi cerut azil politic în Statele Unite. Credeţi acum, după opt ani de la plecarea din România, că a meritat?
● Răspuns: Asta este o întrebare foarte grea. Poate nici până la sfârşitul vieţii mele n-am să justific durerea şi n-am să înţeleg de ce trebuie omul să facă aceşti paşi. Mult mai fericit aş fi dacă aş putea fi acasă şi să am aceleeaşi condiţii de viaţă, aceleaşi satisfacţii cum am acum în America. Desigur, dacă te gândeşti, şi mă gândesc, la partea materială, la partea de viaţă democratică liniştită, fără griji pe care o trăiesc, sută la sută spun că merită. Dar, dacă mă gândesc la frustrare, neavând prietenii de altădată, neavând familia, neavând ţara mea natală în jurul meu, este foarte greu şi este un sacrificiu prea mare pentru orişicine care trebuie să facă acest pas”.

Ecoul gestului Nadiei a fost la fel de mare şi pe alte meridiane.
La 29 noiembrie postul de radio France Internationale difuza o relatare a Ancăi Adamescu în cadrul unei rubrici intitulate “Stop-cadru pe Nadia Comăneci”, din care cităm:
“Lumea liberă s-a îmbogăţit de aseară cu un nume de seamă, cel al Nadiei Comăneci, nume ce va rămâne magic pentru totdeauna în lumea sportului mondial. Mai mult decât o campioană, mai mult decât prima gimnastă a Jocurilor Olimpice din această a doua jumătate a secolului, ea rămâne ca o stea care încă mai face lumea să viseze. Nadia Comăneci a trecut deci în Vest nu pentru că nu locuia bine ori nu avea maşină, căldură sau nu avea ce mânca. Nu! În România Nadia era o privilegiată faţă de restul populaţiei, dar voia libertate. I se interzicea să se ducă până în Ungaria.
Şi iată că, la 29 de ani, Nadia îşi ia inima în dinţi şi alege libertatea cu riscul vieţii, căci a trecut clandestin în Ungaria, iar Securitatea conducătorului de la Bucureşti care, odată, îşi miza propria celebritate în Occident pe munca, eforturile şi talentul acestei fetiţe de 15 ani, «zâna de la Mont­real», Securitatea românească este deci în stare de alertă.”
La 30 noiembrie, Le Monde publica articolul “Unde se găseşte Nadia Comăneci?” dimpreună cu o tabletă semnată de Claude Sarrote şi intitulată “Salt periculos”, care începea astfel: “Nu înţeleg. De ce este Nadia Comăneci în primejdie de moarte? De ce îi vor pielea serviciile secrete române?”.

În opinia autorului, “evadarea ei anunţă o altă revelaţie, mai dramatică, mai spectaculoasă, riscând să arunce în aer toată prăvălia. El se pregăteşte de plecare! El, «geniul Carpaţilor», îşi ia tălpăşiţa în Vest, unde un editor îi oferă 100 milioane dolari pentru a-şi scrie memoriile”.

Liberation îi dedica o pagină întreagă, sub titlul “Nadia Comăneci îşi ia zborul în Vest”, în vreme ce L’Equipe publica pe prima pagină un uriaş portret al Nadiei, sub titlul “Comăneci, marele salt”. În interior, ziarul mai consacra evenimentului o întreagă pagină cu titlul “Marea evadare”. Cel mai aspru comentariu la adresa regimului comunist din România venea din partea ziarului L’Huma­nite prin articolul “Un star părăseşte întunericul”.

Le Figaro consacra o întreagă pagină a ediţiei de la 1 decembrie fugii Nadiei. Sub portretul gimnastei, câteva rânduri rezumau telegrafic evoluţia ei: “Perfecţiunea la Montreal, deziluzia mai târziu. O campioană a aflat ce înseamnă să sufere. Ea a ales libertatea”. Sub titlul “Ca într-un film de spionaj”,
Le Figaro titra: “Dramele ne vin acum din Europa de Est, nu de la Hollywood. În România se petrec adevărate scenarii de cinema. Fosta campioană a scăpat din ţară miercuri, după ce fusese eroina sistemului socialist. Realitatea întrece ficţiunea. Multe episoade din viaţa Nadiei sunt mai mult decât româneşti”. Le Figaro mai cita o primă tentativă de fugă a campionei, prinsă de Securitate şi torturată de fiul preşedintelui Ceauşescu, conchizând însă: “E greu să deosebeşti adevărul din mulţimea de zvonuri care circulă în legătură cu Nadia”. În Marea Britanie, ziarele de mare tiraj au declanşat o campanie de presă, consacrând subiectului comentarii în prima pagină sau în primele două.

În preajma chioşcurilor de ziare din centrul Londrei au fost expuse, începând de la 30 noiembrie, panouri cu reclame privind conţinutul ziarelor de seară, preluând cu litere de 10-15 centimetri înălţime titluri de senzaţie din Evening Star: “Echipa de răpitori pe urmele Nadiei”, “Te întorci acasă sau mori”.

Cotidianul Times a relatat despre declaraţia făcută în Camera Comunelor, la 29 noiembrie, de către William Waldergrave, ministru de stat la Foreign Office, care s-a angajat că “vor fi exercitate pre­siuni asupra Guvernului român cu orice prilej, în legătură cu încălcarea drepturilor omului”. În acelaşi context, deputatul laburist Paul Flynn a cerut Guvernului “să iniţieze o cruciadă paneuropeană folosind posturile de radio şi presiuni internaţionale pentru a-i influenţa pe români şi încuraja în mersul lor spre democraţie”. The Independent publica un articol, semnat de Imre Kovacs din Budapesta, intitulat: “România pierde cea mai bună reclamă”.
De asemenea, ziarele The Guardian, The Daily Telegraph şi The Financial Times îşi însoţeau comentariile despre plecarea Nadiei cu aprecieri cât se poate de dure cu privire la regimul politic din România.
Europa Liberă transmitea, la 3 decembrie 1989, în cadrul buletinului de ştiri de la ora 18:00, ştirea că directorul executiv al federaţiei de gimnastică din Statele Unite ale Americii a declarat că organizaţia sa este gata s-o ajute pe gimnasta Nadia Comăneci să se stabilească la Indianapolis, “unde este centrul federaţiei”.

În aceeaşi zi, postul de radio BBC, în cadrul programului în limba română de la ora 20:30, transmitea un amplu comentariu pe marginea unui interviu acordat de Nadia duminicalului The Mirror, publicat pe prima pagină di­mpreună cu fotografia gimnastei. Potrivit ziarului amintit, odiseea Nadiei “este una din fugile cele mai celebre din analele războiului rece”.

Iată, pe larg, comentariul BBC-ului:
“Cel care a pus la cale întreaga operaţiune clandestină, Constantin Panait, în vârstă de 34 de ani, cu care Nadia intenţionează să se căsătorească, a întâlnit-o pe Nadia în România în urmă cu şase ani şi i-a propus în secret, încă de pe atunci, s-o scoată peste graniţă. Împreună cu şase prieteni au părăsit Bucureştiul la bordul unui automobil închiriat. Panait i-a dat jos la vreo 10 km de Timişoara şi la vreo 18 km de frontiera cu Ungaria şi pe la miezul nopţii grupul a început să mărşăluiască, urmând timp de trei ore un ghid, unul din partea locului şi prieten cu Panait. Au străbătut câmpuri şi râuri îngheţate, explică Nadia, şi puteau auzi în depărtare lătratul câinilor grănice-rilor, după care ghidul şi-a luat rămas-bun de la grup. Au mers aşa la voia întâmplării până la 6:00 dimineaţa, când au putut vedea o împrejmuire de sârmă ghimpată şi au străbătut fâşia arată a no man’s land-lui, într-un punct situat la vreo 32 km de locul unde trebuia să-i aştepte Panait cu maşina, respectiv în Szeged. O oră mai târziu, grupul de fugari a fost oprit de o patrulă ungurească şi dus la sediul miliţiei din Szeged. Ungurii i-au dat Nadiei hârtii de identitate şi au găzduit-o în Hotelul Royal din Szeged, unde l-a reîntâlnit pe Panait. În ziua următoare, cei şapte fugari au plecat cu maşina spre graniţa austro-ungară, pe care au trecut-o din nou pe jos, fără pro­bleme de data aceasta, Constantin pescuindu-i din nou de cealaltă parte a frontierei. Miercuri dimineaţa, Panait şi Nadia s-au prezentat la Ambasada americană din Viena pentru a cere azil politic. Dar, spre marea lor dezamăgire, ambasada era închisă. A doua zi Nadia a fost primită cu braţele deschise de americani. După cinci zile de groază, Nadia Comăneci era, în sfârşit, liberă. «Pentru prima oară în viaţa mea puteam spune ce gândesc, puteam vorbi despre orice, fără să mă uit peste umăr», mărturisea Nadia reporterului de la The Mirror. Două lucruri au determinat-o să fugă, explica ea: faptul că i se interzisese să călătorească în străinătate şi să spună ce gândeşte”.

În Spania, articolele şi comentariile din mass-media au avut un ca­racter preponderent politic, semnificativ în acest sens fiind articolul “Fuga Nadiei”, publicat de ziarul ABC sub semnătura lui Frederico Jimenez Losanto.

În Suedia, emisiunile de televiziune şi ziarele Dagens Nyheter şi Svenska Dagbladet au menţionat “originea maghiară” a Nadiei, gimnasta fiind prezentată drept “Ilona Kemenes”. Ziarele de seară Aftonbladet şi Expressen preluau afirmaţiile cotidianului britanic Daily Express despre “Poterele speciale ale morţii”, care ar avea misiunea să o aducă în ţară pe gimnastă.

Ziarul elveţian La Tribune de Geneve a publicat la 30 noiembrie unele declaraţii ale lui Bela Karoly, potrivit căruia Nadia “ar putea fi asasinată de Securitatea română şi de aceea face tot posibilul să o întâlnească pentru a o împiedica să vorbească”. Bela Karoly a mai arătat că “era de aşteptat o asemenea hotărâre din partea Nadiei Comăneci după realegerea lui… Ceauşescu în fruntea partidului, în timp ce în ţară viaţa a devenit tot mai grea, poporul suferind, iar atleţii sunt manipulaţi ca marionete”. În Le Matin, redactorul-şef, E. Lehmann, publica un articol deosebit de dur referitor la situaţia din România.

În Italia, mass-media au acordat, la 30 noiembrie 1989, spaţii largi plecării din România a sportivei Nadia Comăneci. Ziarele de mare tiraj Corriere della Sera, La Republica, Il Messagero, precum şi posturile de televiziune TG-1, TG-2 şi TG-3 au prezentat ample comentarii despre activitatea şi succesele Nadiei.

Şi presa din ţările (încă!) socialiste a relatat pe larg despre părăsirea României de către Nadia. Spaţiul cel mai amplu a fost consacrat evenimentului de presa maghiară, fără îndoială pentru faptul că drumul spre libertate ales de Nadia a purtat-o pe teritoriul Ungariei, dar şi pentru a relua o serie de speculaţii mai vechi referitoare la originea etnică a Nadiei.

Principalele cotidiene maghiare au relatat în nu­me­rele de joi şi vineri “cazul Nadia Comăneci”, relatările cele mai amă­nunţite regăsindu-se în cotidianul Nepsport. Într-o emisiune de la 1 decembrie postul de radio Kossuth îl cita pe antrenorul Bela Karoly, susţinând că Nadia Comăneci s-ar afla la Ambasada SUA din Berna (Elveţia), neuitând să adauge că numele gimnastei este, de fapt, Nadia Kemenes. Acelaşi post de radio a difuzat şi un interviu acordat de Zoltan Csaki, fost angajat al Radioteleviziunii Române timp de 18 ani, stabilit în Ungaria în februarie 1989. Întrebat fiind “Ce ai simţit când ai auzit de refugierea în Ungaria a Nadiei Comăneci?”, acesta a ofe­rit următorul răspuns: “Ea este ceangău din Oneşti. Se spune că bunicii ei au fost maghiari. Foarte demult, în anii ’70, am realizat un interviu cu ea la şcoala de gimnastică a lui Bela Karoly. Era foarte mică atunci. A vorbit româneşte. Adevărul este că niciodată nu am stat singuri de vorbă, doar cu ea. Referitor la refugierea ei, trebuie să spun că nu a avut pro­bleme materiale în România, ci a ales libertatea”.

În URSS, ziarul Trud, organ de presă al sindicatelor, a difuzat în numărul de joi, 30 noiembrie, o scurtă ştire transmisă de TASS, preluată după primele relatări ale MTI, iar în numărul de a doua zi a inclus o corespondenţă din Budapesta conform căreia “gimnasta nu a putut să se împace cu faptul că i s-au pus întrebări despre relaţiile sale foarte apropiate cu familia… Ceauşescu”.

Ştirea TASS a fost reprodusă şi de cotidianul Soţialisticeskaia Industria în numărul său de joi. Un material mai amplu a fost inserat în numărul de vineri, 1 decembrie, al ziarului Sovetski Sport, care cataloghează dispariţia Nadiei drept senzaţională. Autorul articolului, A. Vladîkin, după o scrută biografie a sportivei, menţionează ipoteza că Nadia “a fost depistată de serviciile de specialitate româneşti şi adusă în România”. Totodată, citând agenţia France Press, ziaristul sovietic sublinia: “Nadia Comăneci, care avea strânse legături cu familia… (Ceauşescu), având absolut tot ce-şi dorea, a preferat libertatea”. Radio Moscova a difuzat în buletinele de ştiri în limba engleză la 30 noiembrie informaţia cănform căreia: “Cunoscuta gimnastă română Nadia Comăneci, câştigătoare a numeroase competiţii internaţionale şi campioană la Montreal, a cerut azil politic în Ungaria. Şase cunoscute gimnaste române au trecut graniţa din România în Ungaria”.
Florian Banu

5 Aprilie 2006

DOSARE CENZURATE – Operaţiunea NADIA (I). Fuga Nadiei Comăneci din România • fuga Nadiei peste graniţă, în noaptea de 27/ 28 noiembrie 1989, a fost o acţiune premeditată, coordonată din exterior şi din interior • mărturisirile „călăuzei“ care a condus grupul „Nadia“ infirmă spusele ulterioare ale agenţiilor de presă • ofiţerul de contrainformaţii de la Cenad a interzis patrularea grănicerilor în zona în care grupul „Nadia Comăneci“ urma să treacă fraudulos frontiera • Recent, Nadia Comăneci, marea noastră gimnastă, a reapărut în presă cu o veste extraordinară: este însărcinată. Bart Conner, soţul ei canadian, a evitat a spune cine le vor boteza copilul. Se ştie că naşii familiei Nadia şi Bart Conner sînt Dana şi Adrian Năstase. Iar tradiţia e tradiţie. O operaţiune secretă dusă la bun sfîrşit Ceea ce noi numim „Operaţiunea Nadia“ nu a fost doar o banală trecere ilegală a frontierei de stat a României (cum s-au petrecut cu miile în acea perioadă de tristă amintire), ci o acţiune premeditată, coordonată din exterior şi interior şi dusă la bun sfîrşit de servicii secrete care urmăreau compromiterea totală a dictaturii ceauşiste. Deşi ar putea părea hazardată, totuşi, în susţinerea acestei afirmaţii avem o serie de argumente care merită a fi luate în calcul. În primăvara anului 1991, împreună cu prietenul meu, ziaristul Nicuşor Dulgheru, folosind atît mărturiile călăuzei grupului „Comăneci“, cît şi o serioasă documentare la faţa locului, în zona de frontieră, am scris cum s-a petrecut, pas cu pas, în noiembrie 1989, fuga din ţară a Nadiei Comăneci insistînd şi pe răspunsul la întrebarea: „Cum a fost posibilă fuga unui grup format din şapte persoane, atunci cînd frontiera de vest era, pur şi simplu, blocată de forţe militare?“. Şi fiindcă dorim să prezentăm cititorilor ziarului Monitorul concluziile noastre, demontăm, pentru început, faptul prezentat mai sus, cum că Nadia i-ar fi dat bani unui anume Constantin Panait, pentru a o ajuta să treacă graniţa spre Ungaria. Cum şi cu ce l-a plătit? Fiindcă Nadia, furată pînă şi de buchetele de flori pe care le merita din plin, era săracă şi, dacă ar fi să ne luăm după spusele lui Bella Karoly, care o vizitase în 1977: „o creatură de talia unui monstru enorm“. Cu o lună înaintea soluţiei disperate Îl cităm acum pe ziaristul Horia Alexandrescu, om de sport, care în cotidianul Tineretul Liber, nr.14, din 6 iunie 1990, ne lămureşte: „Cu o lună înaintea soluţiei disperate la care a recurs cu un curaj impresionant, Nadia a fost la Cîmpina, împreună cu actorul Ştefan Tapalagă, cu comentatorul sportiv Ioan Chirilă şi cu semnatarul acestor rînduri. Acolo, în frumosul oraş prahovean, ne-am întîlnit cu tinerii, la un dialog despre sport, şi martori îmi sînt cei doi că Nadia ne povestea pe drum cît de greu o duce în realitate, că leafa de mizerie pe care o primea de la Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport nu-i ajungea, că nu i se mai permitea să onoreze nici o invitaţie peste hotare, că telefonul îi este permanent supravegheat. Pentru «spectacolul» de la Cîmpina, Nadia a primit un onorariu de 1.500 lei şi era atît de fericită că are un ban în buzunar, cum nu vă puteţi închipui“. Pentru a vedea cum se distorsionează evenimentele, să vedem cum povestea Olosz Edith (o ziaristă care ne-a sugerat, fără voia ei, ideea contactării călăuzei) fuga Nadiei: „Duminică, 26 noiembrie 1989: Panait, care o cunoştea pe Nadia de doi ani, o ia din locuinţa ei din Bucureşti. Într-o maşină cu număr austriac, închiriată, se îndreaptă spre graniţa cu Ungaria. Acolo se predă unui profesionist în trecerea peste graniţă a persoanelor. Acesta o duce în Ungaria, apoi la Viena. Aici, Panait i-a rezolvat obţinerea vizei pentru SUA. Nadia obţine azil politic, o viză, acte provizorii şi un bilet de avion. Vineri, 1 decembrie, ajunge cu un avion al Pan Am la New York. Fără bagaje, într-un costum de jeans în care s-a strecurat prin zăpadă şi noroi din România spre libertate“. Zăpadă? Documentîndu-ne la Staţia Meteorologică Sînnicolau-Mare, aceasta înregistra, pentru data de 27 noiembrie 1989, valori termice între minus 3 şi minus 7 grade Celsius, vînt dinspre vest, cu viteză de 3 m/s şi faptul că nu era zăpadă. Apoi, l-a găsit pe profesionistul în trecerea frontierei, pe numele său Gheorghe Talpoş, cioban din Cenad. Călăuza mărturiseşte Gheorghe Talpoş, cioban din Cenad, nu era un bun povestitor, dar, după ce am verificat spusele sale, ne-am convins că a fost sincer în tot ce ne-a spus. „Domnule, eu nu vreau să mint. Au mai venit ziarişti la mine, dar nu am văzut nici un interviu de-al lor. Am auzit numai că cei de la «Ardealul nemţesc» au scris altceva decît am spus eu“. L-am ascultat cu răbdare, iar „iarba fiarelor“, pentru a-l scoate din muţenia lui obişnuită, a fost ţuica. Nu ne-am îndoit, nici o secundă, că omul acela ne-ar fi minţit cu ceva. La povestirea lui, vom mai adăuga şi elemente ale documentării noastre, obţinute din peregrinările pe la pichetele de grăniceri şi PCTF-urile (Punctele de Control ale Trecerii Frontierei) frontierei de vest. Aşadar, iată filmul: Noiembrie 1989 (din mărturiile Călăuzei): „Pe nepusă masă, a venit din America fratele meu Aurel (Talpoş), plecat de mai mulţi ani acolo, şi Panait, pe care nu-l cunoşteam. Trecuseră pe la Bucova, de unde au luat-o pe mama, care-i ciobăniţă acolo, şi au venit la mine, la Cenad. Aurel avea un Volkswagen alb, iar Panait un Audi roşu. Aurel o luase şi pe Monica, o fată din Sînnicolau, care era prietena lui“. Astfel şi-a început Gheorghe Talpoş, cioban din Cenad, om cu frica lui Dumnezeu, mărturisirile ce aveau să ne poarte într-o extraordinară aventură care, pentru Nadia Comăneci, a însemnat fuga în SUA, pentru călăuză internarea într-un lagăr austriac, la Transkirchen, iar pentru noi ceilalţi un semn serios al iminentei căderi a clanului Ceauşescu. Aşadar: am aflat despre intrarea în ţară a lui Costel Panait şi a lui Aurel Talpoş care, după ce le-au luat pe Monica şi pe mama acestuia, ajung la Cenad, unde fratele lui Aurel este cioban şi bun cunoscător al zonei de frontieră din apropierea punctului numit „Triplex Conphinium Beba Veche (bornă de frontieră care marchează întîlnirea frontierelor a trei state). Acasă la Ion Dolănescu 23/ 24 noiembrie 1989. Costel Panait, Aurel Talpoş şi Monica se deplasează cu maşinile pe ruta Cenad-Timişoara-Braşov-Bucureşti, unde sînt găzduiţi de cunoscutul cîntăreţ de muzică populară Ion Dolănescu. Acolo se afla şi Nadia. 25 noiembrie 1989, orele 14,00, Sănnicolau-Mare. Documentarea noastră ne spune că grănicerii de-acolo au fost informaţi, de către ofiţerul de contrainformaţii, locotenentul Stanciu Viorel, despre faptul că în localitatea Cenad va avea loc o petrecere la care este posibilă şi participarea unor cetăţeni străini. Informarea se încheie astfel: „(…) în apropierea locului să nu-şi facă apariţia cadre sau militari în termen de la grăniceri“. Ciudat nu? 25/ 26 noiembrie 1989, între orele 18.00-02.00. Soldatul grănicer Valeriu Cozmuţă, de la Pichetul Cenad, împreună cu sergentul-major de miliţie Ioan Pop, execută serviciul în calitate de Post Control Mixt pe comunicaţia Sînnicolau-Cenad, la intrarea în Cenad. Subofiţerul îi spune militarului în termen, pe timpul deplasării, că vor avea ocazia să o vadă pe viu, în acea seară, pe marea gimnastă Nadia Comăneci. Se ştia, asta e sigur. Se ştia că acolo, la Cenad, va veni Nadia şi i se pregătise, în secret, fuga peste frontieră. În Monitorul de mîine puteţi citi continuarea acestui articol, unde vom vorbi despre petrecerea din casa lui Ion Dolănescu, evadarea din lagărul comunist, cum Nadia a început să sară şi să facă gimnastică pe arătură, strigînd grănicerilor unguri: „Eu sînt Nadia Comăneci!“ şi că, în ţară, Ministerul de Interne fusese decapitat în aşteptarea revoluţiei. FOTO: Nadia Comăneci, împreună cu Bart Conner Articol afisat de 8619 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului (Cristian TIMOFTE)

6 Aprilie 2006

DOSARE CENZURATE – Operaţiunea NADIA. Fuga Nadiei Comăneci din România (II) • fuga Nadiei peste graniţă, în noaptea de 27/ 28 noiembrie 1989, a fost o acţiune premeditată, coordonată din exterior şi din interior • ofiţerul de contrainformaţii de la Cenad a interzis patrularea grănicerilor în zona în care grupul „Nadia Comăneci“ urma să treacă fraudulos frontiera • înainte de fugă, a avut loc o petrecere în casa lui Ion Dolănescu • în România, la scurt timp, Ministerul de Interne a fost decapitat, în aşteptarea (pregătirea) revoluţiei • Petrecerea de la casa lui Ion Dolănescu Continuăm cu incredibila aventură a Nadiei Comăneci din noiembrie 1989, cînd a reuşit să fugă din ţară. Nu am aflat amănunte, dar ni le putem imagina. 23/24 noiembrie 1989. Constantin Panait, Aurel Talpoş (sosiţi din SUA) şi Monica se deplasează pe ruta Cenad-Timişoara-Braşov, pînă la Bucureşti, unde sînt găzduiţi de cunoscutul cîntăreţ de muzică populară Ion Dolănescu. Acolo o întîlnesc pe Nadia Comăneci. Petrecerea începe cu: „M-am născut între Carpaţi“ (pentru Panait), urmînd melodiile „Satul meu“, „Eu lucrez la Motru-n mină“, „Mîndra mea e morăriţă“, „Alunelu“‚ „Doi voinici din lumea mare“ şi, dedicaţie specială pentru Aurel Talpoş, proaspăt sosit din America: „Aurelu mamii“. Acolo se constituie ‚„grupul“ şi se ia hotărîrea de a părăsi ilegal ţara, […] Articolul întreg poate fi citit în editia scrisă a Monitorul de Neamt si Roman Pentru a citi acest articol on-line trebuie să fiti înregistrat pe site. Articol afisat de 3764 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului (C.T.)

http://www.mont.ro/stiri/?editia=20060406&pagina=99&articol=3904