The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

Posts Tagged ‘Romania Ceausescu 1989’

Nadia Comaneci, Sporting Icon of the Communist Regime of Nicolae Ceausescu, Defects

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 2, 2014

From 0:50 top news story on JA2 20H : EMISSION DU 29 NOVEMBRE 1989 https://www.youtube.com/watch?v=i-Xk91etB6Y

image0-001

It remains an open question what influence news of gymnast Nadia Comaneci’s defection, immediately after Nicolae Ceausescu’s reelection at the 14th Congress of the Romanian Communist Party, had in Romania itself, as there has not been much discussion of if or how much people knew about it and when.  In retrospect, news of it was not just a symbolic blow to the regime, but may have signaled–rightly or wrongly, confusion, malaise, and/or poor communication within the regime, or at least this may have been how it was interpreted by those who learned about it.

image0-003

Some articles online in Romanian about Nadia’s defection:

http://jurnalul.ro/scinteia/special/a-fugit-nadia-comaneci-528701.html

A fugit Nadia Comăneci

28 Noi 2009 – 00:00

După încheierea lucrărilor Congresului al XIV-lea, Nicolae Ceauşescu era izolat complet pe plan in­ter­naţional. România era ultimul stat co­munist european condus de un regim conservator, după ce în ul­ti­mele luni liderii antireformatori ai ţărilor din jur fu­seseră schimbaţi. În acest context, Ceauşescu a mai pri-mit o puternică lovitură de imagine în noaptea de 27/28 noiembrie: plecarea clandestină din ţară a uneia dintre figurile-simbol ale României: gimnasta Nadia Comăneci.

Devenită o vedetă internaţională de primă mărime imediat după ce a obţinut prima notă de 10 din istoria gimnasticii, în 1976, la Olimpiada de la Montreal, Nadia Comăneci s-a aflat permanent în atenţia regimului, care era interesat să se folosească de ima­ginea ei. Pentru a nu devia de la “linie”, activitatea ei a fost suprave­gheată îndeaproape. Bineînţeles, mi­siunea i-a revenit Securităţii. Iniţial, această atenţie a îmbrăcat forma unei protecţii acordate sportivei în faţa potenţialelor pericole venind din partea unor terorişti, bolnavi psihic sau infractori de drept comun, ulte­rior Securitatea şi-a extins suprave­gherea preventivă într-o acţiune vastă de urmărire în care erau incluşi atât Nadia, cât şi familia sa, prietenii, colegii, antrenorii.

În timp, această permanentă mo­nitorizare, cumulată cu imixtiunile politice în activitatea sa profesională, precum şi îngrădirea deplasărilor în străinătate, făcând, practic, impo­sibilă onorarea invitaţiilor venite de la diverse organizaţii şi foruri inter­na­ţio­nale, a creat o stare de ne­mul­ţu­mi­re evidentă a sportivei.

Cu cât nemulţumirea sa devenea mai evidentă, cu atât restricţiile im­puse de activiştii de partid şi de Secu­ri­tate deveneau mai severe. De exemplu, în ziua de 5 aprilie 1989, Consiliul Na­ţional pentru Educaţie Fizică şi Sport a solicitat aprobarea pentru a se răspunde favorabil cererii televiziunii franceze Canal Plus de a se realiza un interviu cu Nadia Comăneci, antrenor federal la Federaţia Română de Gimnastică, de reporterul sportiv Cris­tophe Roux, interviu programat în ziua de 7 aprilie 1989. Interviul urma să fie transmis la sfârşitul lunii mai 1989 în cadrul unei emisiuni despre marile gimnaste ale lumii, pe fondul unor imagini puse la dispoziţie de Te­le­viziunea Română. În ziua de 6 apri­lie, de la cabinetul lui Emil Bobu, se­cretar al CC al PCR, s-a comunicat că nu se aprobă acordarea interviului.

În acest context, Nadia Comăneci nu a ezitat să-şi manifeste nemul­ţu­mirea în cercul său de apropiaţi, fapt ce nu a scăpat atenţiei Securităţii, de­ter­minând-o să-şi intensifice ac­ţiu­ni­le de supraveghere. Cu toate acestea, te­mutei poliţii politice i se rezervase o surpriză de proporţii. La 29 noiembrie 1989, la ora 8:00, postul de radio ma­ghiar Kossuth transmitea urmă­toa­rele: “Marţi, înainte de ora 6:00 di­mi­neaţa, încă şase persoane au trecut fron­tiera prin zona Chişinău-Criş, con­duse de un român care fusese ar­vunit dinainte. Vechea stea mondială românească Nadia Comăneci a lăsat casa bine aranjată, maşina nouă şi a ales libertatea. S-a plâns că a primit foarte multe oferte din străinătate ca să fie antrenoare, dar nu a fost lăsată din ţara ei nicăieri, în ultima vreme. În ultimii ani, nici măcar în Ungaria n-a putut să vină (…)”.

Ştirea a bulversat practic aparatul de securitate, declanşând o adevărată alertă la Bucureşti. Ce se întâmplase, de fapt? Cercetările efectuate de Securitate pentru elucidarea contextului în care Nadia a reuşit să părăsească ţara au condus la următoarele date:

La 4 noiembrie 1989 au intrat în Ro­mânia, prin PCTF Stamora Moraviţa, cu două autoturisme închiriate la Vie­na, cetăţenii americani de origine ro­mână Panait Constantin, de 36 de ani, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, şi Talpoş Aurel, de 25 de ani, originar din Cenad, jud. Timiş. Aceştia părăsiseră România în iunie 1981, trecând fraudulos frontiera în Iugoslavia şi stabilindu-se ulterior în SUA.

Scopul venirii în România a celor doi a fost acela de a-i scoate din ţară pe Paraschiv Gheorghe, din Bucureşti, Talpoş Gheorghe, Talpoş Dumitru şi Talpoş Gabriela, din Sânnicolau Mare, jud. Timiş.

La 14 noiembrie 1989, Nadia l-a cunoscut pe Panait Constantin la aniversarea zilei de naştere a unei cunoştinţe. Securitatea estima că “pe fondul nemulţumirilor şi unor dificultăţi financiare pe care le traversa”, Nadia a acceptat propunerea acestuia de a părăsi România.

În noaptea de 27/28 noiembrie 1989, grupul format din Paraschiv Gheorghe, Talpoş Gheorghe, Talpoş Dumitru, Talpoş Gabriela, la care s-au adăugat Nadia Comăneci, Marcu Monica-Maria şi Bias Aurel-Adrian, a trecut fraudulos frontiera, fiind ob­ser­vat în dimineaţa zilei de 28 noiembrie la pichetul de grăniceri din locali­tatea Kiszombor (Ungaria).

În aceeaşi dimineaţă, Panait Constantin şi Talpoş Aurel au ieşit din ţară pe la PCTF Nădlac, la bordul celor două autoturisme, şi au preluat în ziua de 29 noiembrie grupul celor şapte persoane de la Hotelul Royal din Szeged, plecând ulterior spre Austria.
Florian Banu

http://jurnalul.ro/scinteia/special/fuga-nadiei-comaneci-pe-prima-pagina-a-ziarelor-straine-528818.html

Fuga Nadiei Comăneci, pe prima pagină a ziarelor străine

30 Noi 2009 – 00:00

Fuga Nadiei Comăneci, pe prima pagină a ziarelor străine Ilie Marian/Agerpres

Mass-media internaţionale au preluat, difuzat şi amplificat la cote nebănuite ştirea părăsirii României de către Nadia Comăneci.

În tot cursul zilei de miercuri, 29 no­iembrie 1989, posturile de radio ame­ricane au anunţat părăsirea României de către Nadia Comăneci, în timp ce canalele de televiziune locale şi re­ţelele naţionale ca ABC, CBS şi NBC au de­dicat programe speciale, aducând pe micul ecran secvenţe din parti­ci­pările gimnastei la olimpiade, cam­pio­nate mondiale şi alte concursuri in­ternaţionale.

În acelaşi timp, în toate emisiunile, ca şi în ziarele apărute joi, 30 decembrie, a fost subliniată semnificaţia politică a gestului Nadiei, articolele (chiar şi New York Times şiWashington Post au publicat fotografia Nadiei pe prima pagină) purtând titluri precum “Nadia a ales libertatea” sau “Nadia a făcut un nou salt extraor­dinar: cel spre lumea liberă”.

În numărul său de vineri, 1 decembrie, Washington Post, într-un nou articol consacrat Nadiei, a vehiculat ideea “răpirii de către agenţi români care au dus-o înapoi în România”.

În aceeaşi zi, 1 decembrie 1989, postul de radio Vocea Americii difuza un interviu acordat telefonic de Geza Pojar, fostul coregraf al Nadiei Comăneci. Acesta era stabilit de mai mulţi ani în SUA, unde conducea o şcoală de gimnastică din Sacramento, California.

Conţinutul acestui interviu era apreciat de Securitate drept “profund ostil şi denigrator. Pentru ilustrare, vom reproduce câteva pasaje.
După o scurtă introducere, Pojar a fost întrebat de Horia Puşcaşiu, redactor al postului de radioVocea Americii: “De ce credeţi că a fugit? De ce a evadat Nadia?”.
● Răspuns: “Cred că datorită avalan­şei de evenimente din jurul României. A făcut-o, de fapt, atunci când poporul ce­hoslovac a ieşit pe străzi şi a impus gu­­vernului reforme radicale, demo­cra­tice, reforme adânci în acel sistem po­­litic rigid, anacro­nic. În acelaşi timp, la Bucureşti, preşedintele… Ceau­­şescu a îngenuncheat poporul ro­­mân şi şi-a impus reale­ge­rea ca se­cre­­tar general al partidului. Nu vrea în nici un chip să dea glas dorin­ţelor din afară şi, pro­babil, din interior ca să-şi reformeze propria ţară. Cred că asta a determinat-o pe Nadia să fugă. (…)

● Întrebare: Cum bine se ştie, Nadia Comăneci a fost, la un moment dat, idolul întregii Românii şi probabil că este în continuare, acum cu atât mai mult.
● Răspuns: Cred că Nadia a fost şi este un tezaur naţional. Chiar dacă va fi ponegrită în ţară, Nadia rămâne unică în istoria gimnasticii mondiale. Este unică, o personalitate care va rămâne pentru totdeauna.
Întrebare: Ce credeţi că înseamnă pentru familia Ceauşescu, pentru Ceauşescu plecarea Nadiei?
Răspuns: Cred că plecarea Nadiei din România expune regimul Ceau­­şescu şi atrage atenţia mondială asupra cruzimii şi anacronismului din ţară”.

În dimineaţa zilei de sâmbătă, 2 de­cem­brie 1989, la ora 6:30 (ora Ro­mâ­niei), acelaşi Horia Puşcaşiu rea­liza o transmisiune de la Aeroportul Ke­nnedy din New York, la numai câteva mi­nute după încheierea conferinţei de presă susţinută de Nadia Comăneci în faţa celor câteva sute de reporteri pre­zenţi în sala de presă a aeroportului.

Potrivit relatării lui Horia Puşcaşiu, “Nadia Comăneci a apărut în sală cu zâmbetul pe care-l cunosc milioanele de locuitori ai Terrei, obosită de călătorie, de tensiunea ultimelor patru zile, dacă nu săptămâni, şi de tensiunea ultimilor ani care a determinat-o, de fapt, să părăsească ţara. A apărut în sală zâmbind, declarând de la început într-o engleză foarte bună: «Vreau să vă spun doar câteva cuvinte. Sunt fericită că sunt în America, lucru pe care mi-l doresc de mult timp. Dar până acum nu am avut pe nimeni care să mă ajute. M-a ajutat acest prieten – şi a arătat către un tânăr care o însoţea, despre care spunea că îl cheamă Constantin -, îi mulţumesc din inimă»”.

Au urmat apoi întrebările venite ca o avalanşă din partea ziariştilor. Pentru ilustrarea modului echilibrat în care Nadia a răspuns acestora, vom reproduce câteva dintre replicile schimbate în cadrul conferinţei de presă:

“- De când plănuieşti să fugi din România, Nadia Comăneci?
– De mulţi ani.

– Care a fost motivul pentru care ai plecat?
– Am vrut să trăiesc o viaţă liberă.

– Ai plecat cumva din cauza evenimentelor din Europa Răsăriteană, nemulţumită că nimic nu se întâmplă în România?
– Da şi nu, nu neapărat. Am vrut-o eu. A fost o decizie personală.

– Unde pleci din New York?
– Nu ştiu încă”.

Poate cel mai relevant asupra diplomaţiei Nadiei este răspunsul la următoarea întrebare:
“- Îţi dai seama de impactul pe care-l are fuga ta asupra regimului lui Ceauşescu?
– Is not my business (nu-i treaba mea)”.
În după-amiaza aceleiaşi zile, 2 decembrie 1989, postul de radio Vocea Americii a difuzat şi un interviu acordat de Bela Karoly lui Horia Puşcaşiu referitor la plecarea Nadiei. După câteva întrebări privind contextul în care a aflat de plecarea Nadiei şi primele reacţii avute, discuţia a fost canalizată asupra impactului politic al acestui act:

● Întrebare: “- Domnule Bela Karoly, Nadia Comăneci a fost în România onorată cu cele mai înalte distincţii, «Erou al Muncii Socia­liste», o altă serie de medalii de mare prestigiu. Deci, Nadia Comăneci era totuşi Nadia Comăneci în România. Ce crezi – o întrebare retorică, de fapt – că a generat, în ultimă instanţă, plecarea acestui copil favorit la un moment dat al lui… Ceauşescu? Pentru… Ceauşescu ea reprezenta succesul unei generaţii. Ce crezi că a generat această plecare a ei, în ultimă instanţă?
● Răspuns: Asta e adevărat. Ea se bucura de favorurile personale ale familiei… Ceauşescu. Presupun că încetul cu încetul favorurile au încetat, iar represiunea a venit.

● Întrebare: Şi, în acest sens, ce crezi că înseamnă pentru regimul… Ceauşescu şi pentru… Ceauşescu personal, din punct de vedere politic, plecarea Nadiei?
● Răspuns: Îl atinge în mod foarte neplăcut. Poate este cea mai neplăcută situaţie pe care au avut-o vreodată. În trecut au plecat personalităţi, chiar şi Pacepa, dar acest lucru mai mult a fost politic, dar în momentul când pleacă o sportivă, o persoană care a fost idolul nu numai al familiei preşedintelui, dar al ţării întregi, cred că acest lucru îi atinge foarte neplăcut şi, în acelaşi timp, semnalează un lucru, care de fapt este semnalat în toată Europa, tendinţa oamenilor spre democraţie, spre libertate.

● Întrebare: În acest sens, domnule Bela Karoly, Nadia Comăneci a renunţat la tot, cum de fapt aţi renunţat şi dvs. În 1981, când aţi cerut azil politic în Statele Unite. Credeţi acum, după opt ani de la plecarea din România, că a meritat?
● Răspuns: Asta este o întrebare foarte grea. Poate nici până la sfârşitul vieţii mele n-am să justific durerea şi n-am să înţeleg de ce trebuie omul să facă aceşti paşi. Mult mai fericit aş fi dacă aş putea fi acasă şi să am aceleeaşi condiţii de viaţă, aceleaşi satisfacţii cum am acum în America. Desigur, dacă te gândeşti, şi mă gândesc, la partea materială, la partea de viaţă democratică liniştită, fără griji pe care o trăiesc, sută la sută spun că merită. Dar, dacă mă gândesc la frustrare, neavând prietenii de altădată, neavând familia, neavând ţara mea natală în jurul meu, este foarte greu şi este un sacrificiu prea mare pentru orişicine care trebuie să facă acest pas”.

Ecoul gestului Nadiei a fost la fel de mare şi pe alte meridiane.
La 29 noiembrie postul de radio France Internationale difuza o relatare a Ancăi Adamescu în cadrul unei rubrici intitulate “Stop-cadru pe Nadia Comăneci”, din care cităm:
“Lumea liberă s-a îmbogăţit de aseară cu un nume de seamă, cel al Nadiei Comăneci, nume ce va rămâne magic pentru totdeauna în lumea sportului mondial. Mai mult decât o campioană, mai mult decât prima gimnastă a Jocurilor Olimpice din această a doua jumătate a secolului, ea rămâne ca o stea care încă mai face lumea să viseze. Nadia Comăneci a trecut deci în Vest nu pentru că nu locuia bine ori nu avea maşină, căldură sau nu avea ce mânca. Nu! În România Nadia era o privilegiată faţă de restul populaţiei, dar voia libertate. I se interzicea să se ducă până în Ungaria.
Şi iată că, la 29 de ani, Nadia îşi ia inima în dinţi şi alege libertatea cu riscul vieţii, căci a trecut clandestin în Ungaria, iar Securitatea conducătorului de la Bucureşti care, odată, îşi miza propria celebritate în Occident pe munca, eforturile şi talentul acestei fetiţe de 15 ani, «zâna de la Mont­real», Securitatea românească este deci în stare de alertă.”
La 30 noiembrie, Le Monde publica articolul “Unde se găseşte Nadia Comăneci?” dimpreună cu o tabletă semnată de Claude Sarrote şi intitulată “Salt periculos”, care începea astfel: “Nu înţeleg. De ce este Nadia Comăneci în primejdie de moarte? De ce îi vor pielea serviciile secrete române?”.

În opinia autorului, “evadarea ei anunţă o altă revelaţie, mai dramatică, mai spectaculoasă, riscând să arunce în aer toată prăvălia. El se pregăteşte de plecare! El, «geniul Carpaţilor», îşi ia tălpăşiţa în Vest, unde un editor îi oferă 100 milioane dolari pentru a-şi scrie memoriile”.

Liberation îi dedica o pagină întreagă, sub titlul “Nadia Comăneci îşi ia zborul în Vest”, în vreme ce L’Equipe publica pe prima pagină un uriaş portret al Nadiei, sub titlul “Comăneci, marele salt”. În interior, ziarul mai consacra evenimentului o întreagă pagină cu titlul “Marea evadare”. Cel mai aspru comentariu la adresa regimului comunist din România venea din partea ziarului L’Huma­nite prin articolul “Un star părăseşte întunericul”.

Le Figaro consacra o întreagă pagină a ediţiei de la 1 decembrie fugii Nadiei. Sub portretul gimnastei, câteva rânduri rezumau telegrafic evoluţia ei: “Perfecţiunea la Montreal, deziluzia mai târziu. O campioană a aflat ce înseamnă să sufere. Ea a ales libertatea”. Sub titlul “Ca într-un film de spionaj”,
Le Figaro titra: “Dramele ne vin acum din Europa de Est, nu de la Hollywood. În România se petrec adevărate scenarii de cinema. Fosta campioană a scăpat din ţară miercuri, după ce fusese eroina sistemului socialist. Realitatea întrece ficţiunea. Multe episoade din viaţa Nadiei sunt mai mult decât româneşti”. Le Figaro mai cita o primă tentativă de fugă a campionei, prinsă de Securitate şi torturată de fiul preşedintelui Ceauşescu, conchizând însă: “E greu să deosebeşti adevărul din mulţimea de zvonuri care circulă în legătură cu Nadia”. În Marea Britanie, ziarele de mare tiraj au declanşat o campanie de presă, consacrând subiectului comentarii în prima pagină sau în primele două.

În preajma chioşcurilor de ziare din centrul Londrei au fost expuse, începând de la 30 noiembrie, panouri cu reclame privind conţinutul ziarelor de seară, preluând cu litere de 10-15 centimetri înălţime titluri de senzaţie din Evening Star: “Echipa de răpitori pe urmele Nadiei”, “Te întorci acasă sau mori”.

Cotidianul Times a relatat despre declaraţia făcută în Camera Comunelor, la 29 noiembrie, de către William Waldergrave, ministru de stat la Foreign Office, care s-a angajat că “vor fi exercitate pre­siuni asupra Guvernului român cu orice prilej, în legătură cu încălcarea drepturilor omului”. În acelaşi context, deputatul laburist Paul Flynn a cerut Guvernului “să iniţieze o cruciadă paneuropeană folosind posturile de radio şi presiuni internaţionale pentru a-i influenţa pe români şi încuraja în mersul lor spre democraţie”. The Independent publica un articol, semnat de Imre Kovacs din Budapesta, intitulat: “România pierde cea mai bună reclamă”.
De asemenea, ziarele The Guardian, The Daily Telegraph şi The Financial Times îşi însoţeau comentariile despre plecarea Nadiei cu aprecieri cât se poate de dure cu privire la regimul politic din România.
Europa Liberă transmitea, la 3 decembrie 1989, în cadrul buletinului de ştiri de la ora 18:00, ştirea că directorul executiv al federaţiei de gimnastică din Statele Unite ale Americii a declarat că organizaţia sa este gata s-o ajute pe gimnasta Nadia Comăneci să se stabilească la Indianapolis, “unde este centrul federaţiei”.

În aceeaşi zi, postul de radio BBC, în cadrul programului în limba română de la ora 20:30, transmitea un amplu comentariu pe marginea unui interviu acordat de Nadia duminicalului The Mirror, publicat pe prima pagină di­mpreună cu fotografia gimnastei. Potrivit ziarului amintit, odiseea Nadiei “este una din fugile cele mai celebre din analele războiului rece”.

Iată, pe larg, comentariul BBC-ului:
“Cel care a pus la cale întreaga operaţiune clandestină, Constantin Panait, în vârstă de 34 de ani, cu care Nadia intenţionează să se căsătorească, a întâlnit-o pe Nadia în România în urmă cu şase ani şi i-a propus în secret, încă de pe atunci, s-o scoată peste graniţă. Împreună cu şase prieteni au părăsit Bucureştiul la bordul unui automobil închiriat. Panait i-a dat jos la vreo 10 km de Timişoara şi la vreo 18 km de frontiera cu Ungaria şi pe la miezul nopţii grupul a început să mărşăluiască, urmând timp de trei ore un ghid, unul din partea locului şi prieten cu Panait. Au străbătut câmpuri şi râuri îngheţate, explică Nadia, şi puteau auzi în depărtare lătratul câinilor grănice-rilor, după care ghidul şi-a luat rămas-bun de la grup. Au mers aşa la voia întâmplării până la 6:00 dimineaţa, când au putut vedea o împrejmuire de sârmă ghimpată şi au străbătut fâşia arată a no man’s land-lui, într-un punct situat la vreo 32 km de locul unde trebuia să-i aştepte Panait cu maşina, respectiv în Szeged. O oră mai târziu, grupul de fugari a fost oprit de o patrulă ungurească şi dus la sediul miliţiei din Szeged. Ungurii i-au dat Nadiei hârtii de identitate şi au găzduit-o în Hotelul Royal din Szeged, unde l-a reîntâlnit pe Panait. În ziua următoare, cei şapte fugari au plecat cu maşina spre graniţa austro-ungară, pe care au trecut-o din nou pe jos, fără pro­bleme de data aceasta, Constantin pescuindu-i din nou de cealaltă parte a frontierei. Miercuri dimineaţa, Panait şi Nadia s-au prezentat la Ambasada americană din Viena pentru a cere azil politic. Dar, spre marea lor dezamăgire, ambasada era închisă. A doua zi Nadia a fost primită cu braţele deschise de americani. După cinci zile de groază, Nadia Comăneci era, în sfârşit, liberă. «Pentru prima oară în viaţa mea puteam spune ce gândesc, puteam vorbi despre orice, fără să mă uit peste umăr», mărturisea Nadia reporterului de la The Mirror. Două lucruri au determinat-o să fugă, explica ea: faptul că i se interzisese să călătorească în străinătate şi să spună ce gândeşte”.

În Spania, articolele şi comentariile din mass-media au avut un ca­racter preponderent politic, semnificativ în acest sens fiind articolul “Fuga Nadiei”, publicat de ziarul ABC sub semnătura lui Frederico Jimenez Losanto.

În Suedia, emisiunile de televiziune şi ziarele Dagens Nyheter şi Svenska Dagbladet au menţionat “originea maghiară” a Nadiei, gimnasta fiind prezentată drept “Ilona Kemenes”. Ziarele de seară Aftonbladet şi Expressen preluau afirmaţiile cotidianului britanic Daily Express despre “Poterele speciale ale morţii”, care ar avea misiunea să o aducă în ţară pe gimnastă.

Ziarul elveţian La Tribune de Geneve a publicat la 30 noiembrie unele declaraţii ale lui Bela Karoly, potrivit căruia Nadia “ar putea fi asasinată de Securitatea română şi de aceea face tot posibilul să o întâlnească pentru a o împiedica să vorbească”. Bela Karoly a mai arătat că “era de aşteptat o asemenea hotărâre din partea Nadiei Comăneci după realegerea lui… Ceauşescu în fruntea partidului, în timp ce în ţară viaţa a devenit tot mai grea, poporul suferind, iar atleţii sunt manipulaţi ca marionete”. În Le Matin, redactorul-şef, E. Lehmann, publica un articol deosebit de dur referitor la situaţia din România.

În Italia, mass-media au acordat, la 30 noiembrie 1989, spaţii largi plecării din România a sportivei Nadia Comăneci. Ziarele de mare tiraj Corriere della Sera, La Republica, Il Messagero, precum şi posturile de televiziune TG-1, TG-2 şi TG-3 au prezentat ample comentarii despre activitatea şi succesele Nadiei.

Şi presa din ţările (încă!) socialiste a relatat pe larg despre părăsirea României de către Nadia. Spaţiul cel mai amplu a fost consacrat evenimentului de presa maghiară, fără îndoială pentru faptul că drumul spre libertate ales de Nadia a purtat-o pe teritoriul Ungariei, dar şi pentru a relua o serie de speculaţii mai vechi referitoare la originea etnică a Nadiei.

Principalele cotidiene maghiare au relatat în nu­me­rele de joi şi vineri “cazul Nadia Comăneci”, relatările cele mai amă­nunţite regăsindu-se în cotidianul Nepsport. Într-o emisiune de la 1 decembrie postul de radio Kossuth îl cita pe antrenorul Bela Karoly, susţinând că Nadia Comăneci s-ar afla la Ambasada SUA din Berna (Elveţia), neuitând să adauge că numele gimnastei este, de fapt, Nadia Kemenes. Acelaşi post de radio a difuzat şi un interviu acordat de Zoltan Csaki, fost angajat al Radioteleviziunii Române timp de 18 ani, stabilit în Ungaria în februarie 1989. Întrebat fiind “Ce ai simţit când ai auzit de refugierea în Ungaria a Nadiei Comăneci?”, acesta a ofe­rit următorul răspuns: “Ea este ceangău din Oneşti. Se spune că bunicii ei au fost maghiari. Foarte demult, în anii ’70, am realizat un interviu cu ea la şcoala de gimnastică a lui Bela Karoly. Era foarte mică atunci. A vorbit româneşte. Adevărul este că niciodată nu am stat singuri de vorbă, doar cu ea. Referitor la refugierea ei, trebuie să spun că nu a avut pro­bleme materiale în România, ci a ales libertatea”.

În URSS, ziarul Trud, organ de presă al sindicatelor, a difuzat în numărul de joi, 30 noiembrie, o scurtă ştire transmisă de TASS, preluată după primele relatări ale MTI, iar în numărul de a doua zi a inclus o corespondenţă din Budapesta conform căreia “gimnasta nu a putut să se împace cu faptul că i s-au pus întrebări despre relaţiile sale foarte apropiate cu familia… Ceauşescu”.

Ştirea TASS a fost reprodusă şi de cotidianul Soţialisticeskaia Industria în numărul său de joi. Un material mai amplu a fost inserat în numărul de vineri, 1 decembrie, al ziarului Sovetski Sport, care cataloghează dispariţia Nadiei drept senzaţională. Autorul articolului, A. Vladîkin, după o scrută biografie a sportivei, menţionează ipoteza că Nadia “a fost depistată de serviciile de specialitate româneşti şi adusă în România”. Totodată, citând agenţia France Press, ziaristul sovietic sublinia: “Nadia Comăneci, care avea strânse legături cu familia… (Ceauşescu), având absolut tot ce-şi dorea, a preferat libertatea”. Radio Moscova a difuzat în buletinele de ştiri în limba engleză la 30 noiembrie informaţia cănform căreia: “Cunoscuta gimnastă română Nadia Comăneci, câştigătoare a numeroase competiţii internaţionale şi campioană la Montreal, a cerut azil politic în Ungaria. Şase cunoscute gimnaste române au trecut graniţa din România în Ungaria”.
Florian Banu

 
5 Aprilie 2006
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

DOSARE CENZURATE - Operaţiunea NADIA (I). Fuga Nadiei Comăneci din România

DOSARE CENZURATE – Operaţiunea NADIA (I). Fuga Nadiei Comăneci din România

• fuga Nadiei peste graniţă, în noaptea de 27/ 28 noiembrie 1989, a fost o acţiune premeditată, coordonată din exterior şi din interior • mărturisirile „călăuzei“ care a condus grupul „Nadia“ infirmă spusele ulterioare ale agenţiilor de presă • ofiţerul de contrainformaţii de la Cenad a interzis patrularea grănicerilor în zona în care grupul „Nadia Comăneci“ urma să treacă fraudulos frontiera •

Recent, Nadia Comăneci, marea noastră gimnastă, a reapărut în presă cu o veste extraordinară: este însărcinată. Bart Conner, soţul ei canadian, a evitat a spune cine le vor boteza copilul. Se ştie că naşii familiei Nadia şi Bart Conner sînt Dana şi Adrian Năstase. Iar tradiţia e tradiţie.

O operaţiune secretă dusă la bun sfîrşit
Ceea ce noi numim „Operaţiunea Nadia“ nu a fost doar o banală trecere ilegală a frontierei de stat a României (cum s-au petrecut cu miile în acea perioadă de tristă amintire), ci o acţiune premeditată, coordonată din exterior şi interior şi dusă la bun sfîrşit de servicii secrete care urmăreau compromiterea totală a dictaturii ceauşiste. Deşi ar putea părea hazardată, totuşi, în susţinerea acestei afirmaţii avem o serie de argumente care merită a fi luate în calcul. În primăvara anului 1991, împreună cu prietenul meu, ziaristul Nicuşor Dulgheru, folosind atît mărturiile călăuzei grupului „Comăneci“, cît şi o serioasă documentare la faţa locului, în zona de frontieră, am scris cum s-a petrecut, pas cu pas, în noiembrie 1989, fuga din ţară a Nadiei Comăneci insistînd şi pe răspunsul la întrebarea: „Cum a fost posibilă fuga unui grup format din şapte persoane, atunci cînd frontiera de vest era, pur şi simplu, blocată de forţe militare?“. Şi fiindcă dorim să prezentăm cititorilor ziarului Monitorul concluziile noastre, demontăm, pentru început, faptul prezentat mai sus, cum că Nadia i-ar fi dat bani unui anume Constantin Panait, pentru a o ajuta să treacă graniţa spre Ungaria. Cum şi cu ce l-a plătit? Fiindcă Nadia, furată pînă şi de buchetele de flori pe care le merita din plin, era săracă şi, dacă ar fi să ne luăm după spusele lui Bella Karoly, care o vizitase în 1977: „o creatură de talia unui monstru enorm“.

Cu o lună înaintea soluţiei disperate
Îl cităm acum pe ziaristul Horia Alexandrescu, om de sport, care în cotidianul Tineretul Liber, nr.14, din 6 iunie 1990, ne lămureşte: „Cu o lună înaintea soluţiei disperate la care a recurs cu un curaj impresionant, Nadia a fost la Cîmpina, împreună cu actorul Ştefan Tapalagă, cu comentatorul sportiv Ioan Chirilă şi cu semnatarul acestor rînduri. Acolo, în frumosul oraş prahovean, ne-am întîlnit cu tinerii, la un dialog despre sport, şi martori îmi sînt cei doi că Nadia ne povestea pe drum cît de greu o duce în realitate, că leafa de mizerie pe care o primea de la Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport nu-i ajungea, că nu i se mai permitea să onoreze nici o invitaţie peste hotare, că telefonul îi este permanent supravegheat. Pentru «spectacolul» de la Cîmpina, Nadia a primit un onorariu de 1.500 lei şi era atît de fericită că are un ban în buzunar, cum nu vă puteţi închipui“.
Pentru a vedea cum se distorsionează evenimentele, să vedem cum povestea Olosz Edith (o ziaristă care ne-a sugerat, fără voia ei, ideea contactării călăuzei) fuga Nadiei: „Duminică, 26 noiembrie 1989: Panait, care o cunoştea pe Nadia de doi ani, o ia din locuinţa ei din Bucureşti. Într-o maşină cu număr austriac, închiriată, se îndreaptă spre graniţa cu Ungaria. Acolo se predă unui profesionist în trecerea peste graniţă a persoanelor. Acesta o duce în Ungaria, apoi la Viena. Aici, Panait i-a rezolvat obţinerea vizei pentru SUA. Nadia obţine azil politic, o viză, acte provizorii şi un bilet de avion. Vineri, 1 decembrie, ajunge cu un avion al Pan Am la New York. Fără bagaje, într-un costum de jeans în care s-a strecurat prin zăpadă şi noroi din România spre libertate“.
Zăpadă? Documentîndu-ne la Staţia Meteorologică Sînnicolau-Mare, aceasta înregistra, pentru data de 27 noiembrie 1989, valori termice între minus 3 şi minus 7 grade Celsius, vînt dinspre vest, cu viteză de 3 m/s şi faptul că nu era zăpadă. Apoi, l-a găsit pe profesionistul în trecerea frontierei, pe numele său Gheorghe Talpoş, cioban din Cenad.

Călăuza mărturiseşte
Gheorghe Talpoş, cioban din Cenad, nu era un bun povestitor, dar, după ce am verificat spusele sale, ne-am convins că a fost sincer în tot ce ne-a spus. „Domnule, eu nu vreau să mint. Au mai venit ziarişti la mine, dar nu am văzut nici un interviu de-al lor. Am auzit numai că cei de la «Ardealul nemţesc» au scris altceva decît am spus eu“. L-am ascultat cu răbdare, iar „iarba fiarelor“, pentru a-l scoate din muţenia lui obişnuită, a fost ţuica. Nu ne-am îndoit, nici o secundă, că omul acela ne-ar fi minţit cu ceva. La povestirea lui, vom mai adăuga şi elemente ale documentării noastre, obţinute din peregrinările pe la pichetele de grăniceri şi PCTF-urile (Punctele de Control ale Trecerii Frontierei) frontierei de vest. Aşadar, iată filmul:
Noiembrie 1989 (din mărturiile Călăuzei): „Pe nepusă masă, a venit din America fratele meu Aurel (Talpoş), plecat de mai mulţi ani acolo, şi Panait, pe care nu-l cunoşteam. Trecuseră pe la Bucova, de unde au luat-o pe mama, care-i ciobăniţă acolo, şi au venit la mine, la Cenad. Aurel avea un Volkswagen alb, iar Panait un Audi roşu. Aurel o luase şi pe Monica, o fată din Sînnicolau, care era prietena lui“.
Astfel şi-a început Gheorghe Talpoş, cioban din Cenad, om cu frica lui Dumnezeu, mărturisirile ce aveau să ne poarte într-o extraordinară aventură care, pentru Nadia Comăneci, a însemnat fuga în SUA, pentru călăuză internarea într-un lagăr austriac, la Transkirchen, iar pentru noi ceilalţi un semn serios al iminentei căderi a clanului Ceauşescu. Aşadar: am aflat despre intrarea în ţară a lui Costel Panait şi a lui Aurel Talpoş care, după ce le-au luat pe Monica şi pe mama acestuia, ajung la Cenad, unde fratele lui Aurel este cioban şi bun cunoscător al zonei de frontieră din apropierea punctului numit „Triplex Conphinium Beba Veche (bornă de frontieră care marchează întîlnirea frontierelor a trei state).

Acasă la Ion Dolănescu
23/ 24 noiembrie 1989. Costel Panait, Aurel Talpoş şi Monica se deplasează cu maşinile pe ruta Cenad-Timişoara-Braşov-Bucureşti, unde sînt găzduiţi de cunoscutul cîntăreţ de muzică populară Ion Dolănescu. Acolo se afla şi Nadia.
25 noiembrie 1989, orele 14,00, Sănnicolau-Mare. Documentarea noastră ne spune că grănicerii de-acolo au fost informaţi, de către ofiţerul de contrainformaţii, locotenentul Stanciu Viorel, despre faptul că în localitatea Cenad va avea loc o petrecere la care este posibilă şi participarea unor cetăţeni străini. Informarea se încheie astfel: „(…) în apropierea locului să nu-şi facă apariţia cadre sau militari în termen de la grăniceri“. Ciudat nu?
25/ 26 noiembrie 1989, între orele 18.00-02.00. Soldatul grănicer Valeriu Cozmuţă, de la Pichetul Cenad, împreună cu sergentul-major de miliţie Ioan Pop, execută serviciul în calitate de Post Control Mixt pe comunicaţia Sînnicolau-Cenad, la intrarea în Cenad. Subofiţerul îi spune militarului în termen, pe timpul deplasării, că vor avea ocazia să o vadă pe viu, în acea seară, pe marea gimnastă Nadia Comăneci. Se ştia, asta e sigur. Se ştia că acolo, la Cenad, va veni Nadia şi i se pregătise, în secret, fuga peste frontieră.

În Monitorul de mîine puteţi citi continuarea acestui articol, unde vom vorbi despre petrecerea din casa lui Ion Dolănescu, evadarea din lagărul comunist, cum Nadia a început să sară şi să facă gimnastică pe arătură, strigînd grănicerilor unguri: „Eu sînt Nadia Comăneci!“ şi că, în ţară, Ministerul de Interne fusese decapitat în aşteptarea revoluţiei.
FOTO: Nadia Comăneci, împreună cu Bart Conner

Articol afisat de 8619 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului (Cristian TIMOFTE)
6 Aprilie 2006
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

DOSARE CENZURATE - Operaţiunea NADIA. Fuga Nadiei Comăneci din România (II)

DOSARE CENZURATE – Operaţiunea NADIA. Fuga Nadiei Comăneci din România (II)

• fuga Nadiei peste graniţă, în noaptea de 27/ 28 noiembrie 1989, a fost o acţiune premeditată, coordonată din exterior şi din interior • ofiţerul de contrainformaţii de la Cenad a interzis patrularea grănicerilor în zona în care grupul „Nadia Comăneci“ urma să treacă fraudulos frontiera • înainte de fugă, a avut loc o petrecere în casa lui Ion Dolănescu • în România, la scurt timp, Ministerul de Interne a fost decapitat, în aşteptarea (pregătirea) revoluţiei •

Petrecerea de la casa lui Ion Dolănescu

Continuăm cu incredibila aventură a Nadiei Comăneci din noiembrie 1989, cînd a reuşit să fugă din ţară. Nu am aflat amănunte, dar ni le putem imagina. 23/24 noiembrie 1989. Constantin Panait, Aurel Talpoş (sosiţi din SUA) şi Monica se deplasează pe ruta Cenad-Timişoara-Braşov, pînă la Bucureşti, unde sînt găzduiţi de cunoscutul cîntăreţ de muzică populară Ion Dolănescu. Acolo o întîlnesc pe Nadia Comăneci. Petrecerea începe cu: „M-am născut între Carpaţi“ (pentru Panait), urmînd melodiile „Satul meu“, „Eu lucrez la Motru-n mină“, „Mîndra mea e morăriţă“, „Alunelu“‚ „Doi voinici din lumea mare“ şi, dedicaţie specială pentru Aurel Talpoş, proaspăt sosit din America: „Aurelu mamii“. Acolo se constituie ‚„grupul“ şi se ia hotărîrea de a părăsi ilegal ţara, […]
Articolul întreg poate fi citit în editia scrisă a Monitorul de Neamt si Roman
Pentru a citi acest articol on-line trebuie să fiti înregistrat pe site.

Articol afisat de 3764 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului (C.T.)
Advertisements

Posted in decembrie 1989, raport final | Tagged: , , | Leave a Comment »

Fara indoiala…se intimpla ceva. Securitatea nu spune dar sugereaza. “Lasa sa-i scape” mici detalii.

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on August 15, 2014

(purely personal views–to suggest otherwise is to misrepresent me–based on two decades of prior research and publications, not for unauthorized reproduction, thank you)

“Without a doubt…something is going on.  The Securitate doesn’t say but it suggests.  It allows small details to leak out.”

In the seemingly endless discussions of the alleged role of large numbers of Soviet agents (using the cover of being tourists) in the December 1989 overthrow of Nicolae Ceausescu’s communist dictatorship, I am inevitably reminded of this July 1991 quote from Radu Ciobotea that I used in my 2005 article “The Romanian Revolution as Geopolitical Parlor Game.”

(For a recent example, 12 August, of the reappearance of such a claim see: http://cultural.bzi.ro/25-000-de-spioni-kgb-au-stapanit-romania-aproape-un-an-18070 )

from THE 1989 ROMANIAN REVOLUTION AS GEOPOLITICAL PARLOR GAME: BRANDSTATTER’S “CHECKMATE” DOCUMENTARY AND THE LATEST WAVE IN A SEA OF REVISIONISM, Part III (cleared in March 2005)

Reporting in July 1991 on the trial involving many of those involved in the Timisoara repression, Radu Ciobotea noted with what was probably an apt amount of skepticism and cynicism, what was telling in the confessions of those on trial:

Is the End of Amnesia Approaching?…

Without question, something is happening with this trial.  The Securitate doesn’t say, but it suggests.  It let’s small details ‘slip out.’…Increasingly worthy of interest are the reactions of those on trial….Traian Sima (the former head of the county’s Securitate) testifies happily that, finally, the Securitate has been accepted at the trial, after having been rejected by Justice.  Filip Teodorescu utters the magic word ‘diplomats’ and, suddenly, the witness discovers the key to the drawer with surpise and declares, after five hours of amnesia, that in Timisoara, there appeared in the days in question, foreign spies under the cover of being journalists and diplomats, that in a conversation intercepted by a mobile Securitate surveillance unit Tokes was reported as  ‘well,’ and that all these (and other) counterespionage actions that can’t be made public to the mass media can be revealed behind closed doors to the judge….[Timis County party boss] Radu Balan ‘remembers’ that on 18 December at midnight when he was heading toward IAEM, he passed a group of ten soviet cars stopped 100 meters from the county hospital. (It turns out that in this night, in the sight of the Soviets, the corpses were loaded!).” [emphasis in the original] (Flacara, no. 27, 1991, p. 9).

So what is the substance of the most recent popular iteration of the so-called “Soviet tourist” hypothesis as outlined in the 12 August article above?  It is actually from a 23 December 2012 article in the daily Libertatea under the bombastic headline, “25.000 de spioni KGB au stăpânit România aproape un an! Ceauşescu a fost detronat de o armată secretă sovietică, care a stat în ţara noastră în perioada decembrie 1989 – octombrie 1990” (http://www.libertatea.ro/detalii/articol/25-000-de-spioni-kgb-au-stapanit-romania-aproape-un-an-428106.html#ixzz3APp0Eq5v)

“La expunerea clară, concisă a lui Caraman (Mihai Caraman – n.r.), directorul Centralei de Informaţii Externe, am cerut sovieticilor să-şi retragă comandourile. Era vorba despre aproximativ 25.000 – 30.000 de oameni. S-au retras ca urmare a faptului că Gorbaciov modificase strategia şi spusese că URSS nu mai este jandarm în această zonă”. Declaraţia îi aparţine lui Petre Roman, fostul premier al României în perioada decembrie 1989 – septembrie 1991 şi a fost inclusă într-o carte a istoricului Alex Mihai Stoenescu.

In the same article, Larry L. Watt’s 2010 volume Fereşte-mă, Doamne, de prieteni (the English version entitled With Friends Like These) is invoked.  In the English version, Watts wrote on page 16, with a footnote on page 26:

“It is suggestive that more than 25,000 of the 37,000 “extra” Soviet tourists that deemed Romania a desirable place to visit or transit in the two weeks prior to its revolution in December 1989 chose not to leave until almost a year later, in October 1990, after the Romanian government formally insisted on their departure.90”

90. “Ceauşescu protested the sudden influx of Soviet ‘tourists’ to Moscow at the time, none of whom stayed in hotels. See e.g. Mircea Munteanu, New Evidence on the 1989 Crisis in Romania, e-Dossier no. 5, Washington D.C., Woodrow Wilson International Center for Scholars, December 2001, pp. 3-11, CWIHP. The Romanian Senate’s investigation into the events of December 1989 disclosed the extraordinary jump in Soviet ‘tourists’ from 30,000 in 1988 to 67,000 in 1989 as recorded in customs and border statistics, as well as the unexplained delay in their departure. Mention of this glaring anomaly was qualified as unwarranted “conspiracy theory.” See e.g. Depostion of Petre Roman, Transcript no. 90/8.03.1994, Romanian Senate Archive, Bucharest, pp. 44-45. According to ex-Prime Minister Roman, 30,000 Russians ‘tourists’ remained in Romania for almost a year, until officially requested to leave in October 1990. Allegedly, Caraman’s Foreign Intelligence Service (SIE) informed Roman about them only at that time. However, since at least March, Romanian TV had broadcast news stories of the Russian encampments.”]

Marius Mioc reproduced the Romanian version of the passages as follows (Răstălmăcirile lui Larry Watts şi răstălmăcirile altora despre Larry Watts):

Cel mai important fragment din cartea lui Larry Watts care se referă la revoluţie îl găsim la pagina 55, şi este următorul:

Este sugestiv faptul că peste 25000 din cei 37000 de turişti sovietici care au considerat România locul preferat pentru vizite sau tranzit, în cele două săptămînă anterioare revoluţiei din decembrie 1989, au ales să nu mai plece timp de aproape un an, pînă în octombrie 1990, după ce guvernul român le-a cerut oficial şi insistent să părăsească ţara.

Aici se face trimitere la o notă de subsol în care se scrie:

Ceauşescu a protestat împotriva afluxului brusc de turişti de la Moscova, din care nici unul nu stătea la vreun hotel. Vezi Mircea Munteanu, New Evidence on the 1989 Crisis in Romania, e-Dossier nr. 5, Washington D.C., Woodrow Wilson International Center for Scholars, decembrie 2001, pp. 3-11, CWIHP. Ancheta Senatului României asupra evenimentelor din 1989 menţionează un salt de la 30000 turişti sovietici în 1988 la 67000 în 1989, precum şi o întîrziere inexplicabilă în plecarea acestora. Vezi Depoziţia lui Petre Roman, transcript nr. 90/8.03.1994, Arhiva Senatului României, pp. 44-45. Conform prim-ministrului Petre Roman, 30000 de turişti ruşi au rămas în România peste un an, pînă cînd li s-a cerut oficial să plece, în octombrie 1990. Conform lui Roman, şeful SIE, Caraman, l-a informat numai la acea dată despre aceştia. Totuşi încă din martie televiziunea română relata despre taberele sovietice.

But, as it turns out, Watts’ claim is neither new, nor his own.  It indeed appears to belong to Alex Mihai Stoenescu.  Stoenescu wrote the following in a 2004 volume which I found online here, although unfortunately without the endnotes,  http://hot24.weebly.com/uploads/5/2/3/8/5238782/alex_mihai_stoenescu_-_istoria_loviturilor_de_stat_in_romania_vol_4-1.pdf)

...Asadar, coloanele de „turisti” sovietici se prezentau ca fiind în tranzit spre sau din Iugoslavia, dar nu fãceau tranzitul. Ei au rãmas pe teritoriul României în preajma marilor orase pentru a interveni în cazul esecului diversiunilor care trebuiau sã provoace cãderea lui Ceausescu. Au fost pur si simplu dati afarã din tarã abia în octombrie 1990 de cãtre priniul-ministru Petre Roman: „A mai fost un moment foarte delicat, în octombrie 1990, cînd în tarã se aflau 30 000 de rusi! Cu masinile lor! Eu, cînd am aflat de a-ceasta, în calitate de prim-ministru, de la organul competent, adicã S.I. Externe, am fãcut mare tãrãboi si, mã rog, pînã la urmã am reactionat, au fost scosi din tarã. A mai fost o miscare foarte ciudatã înainte de 19 martie 1990 la Tîrgu-Mures”395. într-o discutie particularã, Petre Roman i-a confirmat autorului cã identitatea acestor „turisti” ca luptãtori ai fortelor speciale sovietice fusese deplin documentatã de SIE. Ce fel de tranzit era acela în care 30 000 de turisti (probabil cã nu toti erau luptãtori ai fortelor speciale sovietice, dar ei ofereau acoperirea) rãmîn pe teritoriul unui stat, prin care se presupune cã trec în maximum 48 de ore, si rãmîn un an de zile! (pp. 189-190)

I have through some searching been able to find the sources for Stoenescu’s claim:  Arhiva Senatului României, Stenograma nr.90/8 martie 1994, Audiere Petre Roman, pp.44-45.
http://internationalfreemedia.wordpress.com/2013/01/14/relatiile-romano-americane-de-la-razboiul-absurd-la-fratia-in-nato/#_ftn7 .  The claim from Stoenescu’s 2004 volume appears to have made its way into the press beginning in 2006 in Evenimentul Zilei, ironically (?) on the eve of the presentation to parliament of the Report by the Presidential Commission for the Analysis of the Communist Dictatorship in Romania (CPADCR) on 18 December 2006, despite the fact that Evenimentul Zilei was/is supposedly the hub of opposition to communist and Securitate revisionism in Romania! (it must be, since Vladimir Tismaneanu, head of the CPADCR, published op-eds there at the time and still does!):  http://www.evz.ro/operatiunea-kgb-decembrie-1989-423201.html.

In other words, Watts’ claim is recycled and originates with Alex Mihai Stoenescu.  Watts likes to point out that because Petre Roman was a former Prime Minister and was testifying under oath to a parliamentary committee, and because Roman claims he received the information from the then head of foreign intelligence that this enhances the credibility of the claim (see his comment on the post Mostenirea Clandestina).  Marius Mioc’s observation thus seems appropriate in light of such an interpretation:

Ceilalţi – Comisia Senatorială “Decembrie 1989″, Alex Mihai Stoenescu, Larry Watts, Grigore Cartianu, Sorin Golea – nu fac decît să repete cele spuse de Petre Roman. Remarc că Comisia Senatorială “Decembrie 1989″ n-a făcut nici minima verificare de a-l contacta şi pe Mihai Caraman, pentru a vedea dacă acesta confirmă spusele lui Petre Roman. Despre căutarea unor documente în arhivele Guvernului României sau ale Ministerului Afacerilor Externe care să ateste cererea făcută către sovietici de a-şi retrage agenţii nici nu mai vorbesc.

(from Răstălmăcirile lui Larry Watts şi răstălmăcirile altora despre Larry Watts)

Moreover, what is the background of the people making such allegations or to whom such allegations are ascribed?  Mihai Caraman was a long-time member of the Securitate’s Foreign Intelligence organization, named the CIE in its latter days.  Thus, Petre Roman’s source for this information is a former high-ranking Securitate official.  As I have argued consistently and repeatedly for over two decades in publications, for the purposes of investigating December 1989 three questions are relevant when it comes to what former Securitate personnel argue:

1) Does what they argue absolve the Securitate as an institution of wrongdoing in December 1989–wrongdoing that can be proved as having been committed by Securitate personnel?

2) Is what they argue similar to what other former Securitate personnel argue and can therefore be interpreted as an institutional view?

3) What was their personal relationship with the Securitate:  did they work for the institution?  Were they informers or collaborators of the institution during the communist era?

For example, Mihai Caraman, the alleged source of former PM Petre Roman’s claim was a longtime member of the Securitate’s foreign intelligence organization, and his claim about the alleged presence and role of numerous Soviet agents in the overthrow has been enunciated by numerous other former Securitate personnel (whether internal or external) from 1990 onward, as this site has demonstrated on numerous occasions.

Likewise, Alex Mihai Stoenescu, who first drew attention to the 1994 Petre Roman statement, has been defintively declared by CNSAS as having collaborated with the Securitate in the 1980s (see http://activenews.ro/decizie-definitiva-iccj-istoricul-alex-mihai-stoenescu-colaborat-cu-fosta-securitate_1829506.html or http://www.avocatura.com/stire/10316/istoricul-alex-mihai-stoenescu-verdict-irevocabil-de-colaborator-al-securitatii.html)

Finally, it has to be stressed that, besides sounding absurd–even if we ignore Petre Roman’s supposed earlier clarification to Stoenescu, according to Stoenescu, that all 30,000 of these Soviet tourists were members of Soviet special forces and estimate “conservatively” that “only” 10 percent were actual Soviet agents, that still leaves 3,000 Soviet agents (an incredible devotion of man power) traversing Romania not in Romanian Dacias so as to not draw attention but instead supposedly in Ladas and Moskovici!!!–THERE IS NO RECORD OF A SINGLE “SOVIET TOURIST” HAVING BEEN ARRESTED UPON SUSPICION OF INVOLVEMENT, LET ALONE ARMED INVOLVEMENT, IN THE UPHEAVAL THAT OVERTURNED THE REGIME OF NICOLAE CEAUSESCU BEFORE OR AFTER 22 DECEMBER 1989!  (And specifically with regard to the beginnings of the uprising in Timisoara, Securitate officials themselves, in the immediate aftermath of the events, confessed that despite being tasked from Bucharest to supply evidence of alleged foreign tourist involvement in the demonstrations and riots against Nicolae Ceausescu and his regime, they were unable to do so! See 25 for 2014: 25 Things You Should Know about the Romanian Revolution on the 25th Anniversary of the Fall of Nicolae Ceausescu’s Communist Regime: #1 The Securitate Deny Foreign Instigation of the Timisoara Uprising)

This then is why as Radu Ciobotea wrote, “The Securitate doesn’t say but it suggests.  It allows small details to leak out.”–precisely because it has no tactical proof of Soviet tourist responsibility for the December 1989 events, its former personnel must appeal to broad, structural, and unverifiable claims, such as the overall number of Soviet tourists in 1989, to suggest that by the mere presence of so many Soviet tourists they must have been involved.

 

Posted in decembrie 1989, raport final | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 Comment »

Doru Viorel Ursu (fost Ministru de Interne): „Terorişti n-au existat niciodată”

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on April 25, 2014

(ca intotdeauna, un punct de vedere strict personal)

De reţinut ce spunea Ursu: „Terorişti n-au existat niciodată”, chiar dacă Iliescu şi Brucan îi vedeau „trăgând din toate direcţiile”.

http://www.mesagerul.ro/2014/04/23/teroristi-n-au-existat-niciodata

http://ro.wikipedia.org/wiki/Doru-Viorel_Ursu

Doru-Viorel Ursu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Fișier:Doru-ViorelUrsu.jpg

Deputatul Doru-Viorel Ursu

Doru-Viorel Ursu (n.1 martie 1953) este un politician român, deputat în legislatura 19921996, ales în județul Argeș. A fost Ministru de Interne al României în perioada 16 iunie 199016 octombrie 1991, în guvernul Petre Roman.

S-a născut la Drobeta-Turnu Severin, pe 1 martie 1953. În 1976 a terminat Facultatea de Drept din București [!], cu nota 9,95. A devenit procuror la Procuratura Sectorului 2. Este căsătorit din 1979 si are 3 copii. 1980 devine judecător la Tribunalul Militar București. 1989 devine președintele Tribunalului Militar. Mai 1990 primește dosarul lui Nicu Ceausescu. 14 iunie 1990 devine ministru de Interne în guvernul Petre Roman, până în 16 octombrie 1991, apoi este secretar de stat la Ministerul de Externe. 1992 devine deputat de Argeș, al Partidului Democrat. Iși incepe cariera in avocatură. Până în 1996 este membru al Comisiei de Control a SRI. 1997 iși dă doctoratul în Drept Penal și ajunge până la gradul de conferențiar universitar. Renunță la politică și la profesorat pentru avocatură. În prezent este avocat titular al Cabinetului de avocat “Doru Viorel Ursu” cu sediul in București.

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/culisele-procesului-nicu-ceausescu-72484.html#

 

TERORISTII N-AU EXISTAT NICIODATA!(???)  BA DA!!!

On 29 January 1990, Securitate General Iulian Vlad confessed the painful truth:  the “terrorists” who were responsible for almost a thousand deaths and several thousand injuries beginning on the afternoon of 22 December 1989 were from the institution he commanded, the Securitate.  Not all confessions are equal:  it means much more when someone confesses that the institution of which he is a member was responsible for a particular crime.  It means even more when the person confessing is the head of that institution…even if, as in this case, Vlad personally evades responsibility for the actions of those under his command.  (As to the corroboration of Vlad’s confession:  this website abounds in details from eyewitnesses that, indeed, the terrorists were from the Securitate.  It is only the politics of post-Ceausescu Romania and the role of Securitate disinformation in manipulating the narrative space that this is actually “news” and should come as such a surprise.  It speaks volumes that General Vlad’s 29 January 1990 confession has never been mentioned, published, or transcribed by the Romanian media in 23 years…it is as if it had never existed…)

image0-001

image0

General Magistrat (r) Ioan Dan

In aprilie 1990, generalul Ghoerghe Diaconescu a fost destituit din functia de conducere in Directia Procuraturilor Militare.  La plecare, mi-a predat cheia de la fisteul sau, cu mentiunea ca acolo au mai ramas cateva hartii fara importanta. Intrucat, la data respectiva, ma aflam in cea mai mare parte a timpului, in procesul cercetarilor de la Timisoara, mult mai tarziu, am dorit sa pun in respectivul fiset o serie de acte.  Am cercetat ce mai ramasese de pe urma generalului Diaconescu si, spre surprinderea mea, am gasit declaratia olografa a generalului Iulian Vlad, data fostului adjunct al procurorului general, fostul meu sef direct, nimeni altul decat generalul Diaconescu, la 29 ianuarie 1990, cand toate evenimentele din decembrie 1989 erau foarte proaspete.  Repet, este vorba despre declaratia olografa, un text scris foarte ingrijit, pe 10 pagini, din care voi reda acum integral doar partea care se refera expres la “actiunile teroriste in Capitala” (formularea apartine generalului Vlad).

“Analizand modul in care au inceput si s-au desfasurat actiunile teroriste in Capitala, pe baza acelor date si informatii ce le-am avut la dispozitie, consider ca acestea ar fi putut fi executate de:

1) Elementele din Directia a V-a, USLA, CTS si din alte unitati de Securitate, inclusiv speciale.

a) Directia a V-a, asa cum am mai spus, avea in responsabilitate paza si securitatea interioara a Palatului Republicii, multe dintre cadrele acestei unitati cunoscand foarte bine cladirea, cu toate detaliile ei.  In situatia creata in ziua de 22.12.1989, puteau sa mearga la Palat, pe langa cei care faceau acolo serviciul si unii dintre ofiterii si subofiterii care se aflau la sediul CC ori la unitate.

Este ca se poate de clar ca numai niste oameni care cunosteanu bine topografia locului ori erau in complicitate cu cei care aveau asemenea cunostinte puteau patrunde in cladire (sau pe acoperisul ei) si transporta armamentul si cantitatile mari de munitie pe care le-au avut la dispozitie.

Tot aceasta Directie dispunea de o baza puternica si in apropierea Televiziunii (la Televiziunea veche).  De asemenea, avea in responsabilitate perimetrul din zona resedintei unde se aflau numeroase case (vile) nelocuite si in care teroristii ar fi putut sa se ascunda ori sa-si faca puncte de sprijin.

Sunt si alte motive care pun pe prim-plan suspiciuni cu privire la aceasta unitate.

b) Elemente din cadrul unitatii speciale de lupta antiterroriste care aveau unele misiuni comune cu Directia a V-a si, ca si o parte a ofiterilor si subofiterilor de la aceasta unitate, dispuneau de o mai buna instruire si de mijloace de lupta mai diversificate.

c) Elemente din Trupele de Securitate care asigurau paza obiectivilor speciale (resedinta, palat etc.) si, impreuna cu Directia a-V-a, Securitatea Capitalei si Militia Capitalei asigurau traseul de deplasare.

d) Ofiteri si subofiteri din Securitatea Capitalei, indeosebi de la Serviciul Trasee, sau dintre cei care au lucrat la Directia a V-a.

e) Elemente din alte unitati de Securitate, inclusiv unitatile speciale 544, 195 si 110, precum si din cele complet acoperite, comandate de col. Maita, col. Valeanu, lt. col. Sirbu, col. Nica, col. Eftimie si lt. col. (Eftimie sau Anghelache) Gelu (asa sta scris in declaratie–n.n.).  Aceste din urma sase unitati, ca si UM 544, in ansamblu, si UM 195 puteau dispune si de armament si munitii de provenienta straina, precum si de conditii de pregatire adecvate.

2) Ofiteri si subofiteri din Militie, atat de la Capitala, cat si de la IGM, cu prioritate cei din Detasamentul special de interventie si cei care asigurau traseul.

3) Cred ca s-ar impune verificarea, prin metode si mijloace specifice, a tragatorilor de elita din toate unitatile din Capitala ale Ministerului de Interne, precum si a celor care au avut in dotare sau au indeplinit misiuni folosind arme cu luneta.  N-ar trebui omisi nici chiar cei de la Dinamo si de la alte cluburi sportive.

4) Unele cadre militare de rezerva ale Securitatii, Militiei si Armatei, precum si actuali (la data respectiva) si fosti activisti de partid sau UTC, persoane apropriate tradatorului si familiei sale ori care poseda arme de foc.

Propun, de asemenea, o atenta investigare a celor care au fost in anturajul lui Nicu Ceausescu.  Acest anturaj, foarte divers, cuprindea inclusive unele elemente de cea mai scazuta conditie morala care puteau fi pretabile la asemenea actiuni.

Ar fi bine sa se acorde atentia cuvenita sub acest aspect si fratilor dictatorului–Ceausescu Ilie si Ceausescu Nicolae–care, prin multiplele posibilitati pe care le aveau, puteau organiza asemenea actiuni.

5) Anumite cadre militare sau luptatori din Garzile Patriotice.

6) Straini:

a. Din randul celor aflati la studii in Romania:

– arabi, in general, si palestinieni, in special, inclusiv cei care sunt la pregatire pe linia Armatei (de exemplu, la Academia Militara);

– alte grupuri de straini la studii (iranieni si altii).

b. Special infiltrati (indeosebi din cei care au urmat diverse cursuri de pregatire pe linia MI sau a MAN);

c. Alti straini aflati in tara cu diverse acoperiri, inclusiv diplomatice;

d. Fosti cetateni romani (care ar fi putut intra in tara si in mod fraudulos).

7) Elemente infractoare de drept comun care au posedat armament ori l-au procurat in chiar primele ore din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, cand, din mai multe unitati de Securitate, intre care Directia a V-a si Securitatea Capitalei, s-a ridicat o cantitate mare si diversa de armament si munitie.”

image0-002

Army General Ion Hortopan’s declaration of 16 February 1990 suggests that later on 23 December 1989 Vlad attempted to suggest that those shooting were the revolutionaries themselves, including the ill-intentioned among them who had served prison time…

“Actiunile teroristilor au crescut in intensitate in ziua de 23 decembrie si in seara zilei, la o analiza a Consilului Frontului Salvarii Nationale, Vlad a fost intrebat cine sunt cei care trag asupra Armatei si populatiei, la care acesta–in scopul de a ne induce in eroare–a raspuns ca manifestantii , patrunzand in anumite obiective importante, printre ei fiind si elemente rauvoitoare, fosti puscariasi de drept comun, au pus mana pe arme, s-au constituit in grupuri si trag asupra noastra.” (p. 317)

image0-010

Declaratia generalului colonel I. Hortopan, 16.02.1990 (din cate cunosc, pana publicarea cartii lui Dan Ioan, timp de 22 de ani, aceasta declaratie n-a aparut in presa romana)

“Actiunile teroristilor au crescut in intensitate in ziua de 23 decembrie si in seara zilei, la o analiza a Consilului Frontului Salvarii Nationale, Vlad a fost intrebat cine sunt cei care trag asupra Armatei si populatiei, la care acesta — in scopul de ne induce in eroare — a raspuns ca manifestantii patrunzand in anumite obiective importante, printre ei fiind si elemente rauvoitoare, fosti puscariasi de drept comun, au pus mana pe arme, s-au constituit in grupuri si trag asupra noastra.  In timpul actiunii, trupele noastre au prins un numar de teroristi care faceau din unitatile de Securitate, au cerut cuvantul si au prezentat numarul unitatilor din care faceau parte (UM-0672F, UM-0639, UM-0106, UM-0620), la care Vlad, tot pentru inducere in eroare, a afirmat ca acestia s-ar putea sa fie fanatici, care, chipurile, ar actiona pe cont propriu.”

image0-011

image0-012

image0-013

If during the events of December 1989, Vlad attempted to disinform those around him with suggestions that the “terrorists” were Hungarians or revolutionaries, including those with prison records, who had seized weapons–that this hypothesis has penetrated the popular consciousness can be seen in the ongoing Adevarul series on December 1989 and to some extent in the works of Ruxandra Cesereanu, Peter Siani-Davies, and the Raport Final of the CPADCR Tismaneanu Commission which placed its uncritical trust in former military prosecutor General Dan Voinea–in court in September 1990 he pleaded ignorance, but speculated it was the hand of agents in the service of foreign powers.  In other words, Vlad has done what those engaging in lies and disinformation usually do:  he takes and plays the field, promoting any alternative theory that diverts and contradicts the truth, since the goal is not the success of any specific counter theory, but the marginalization and delegitimization of the truth…in this case, what he revealed on 29 January 1990…

Generalul Iulian Vlad:  “Vreau sa adaug ca aceia care au hotarit sa faca ceea ce s-a facut au organizat diversiunea pentru ca niste puteri straine aveau tot interesul ca aceasta sa se produca.  Si haosul s-a produs…Practic s-a deschis tara pentru toate serviciile de spionaj straine si pentru toate formele de diversiune, de subminare…Care sint teroristii?  De unde au venit?  Cine le-a dat ordin?  Eu personal nu am cunostiinta sa se fi stabilit cine au fost teroristii, cine a ucis dupa 22 decembrie.  Mi se spune si mie in sarcina.  Pentru ca despre unii aflati in serviciul unor puteri straine si care au rivnit la putere aici, in Romania, securitatea stia multe lucruri si nu convenabile pentru niste patrioti revolutionari romani.  Acestia si puterile straine in slujba carora s-au pus au nimicit securitatea.  Sint inculpat nu pentru ca as fi vinovat, ci pentru ca trebuia sa fiu inculpat.  Sint constient, de asemenea, ca ma expun unor pericole grave si iminente.  Dar toate lucrurile acestea trebuie spuse.”  Numai ca, inainte de pauza care a premers acestor dezvaluiri (dintre care, fie vorba intre noi, unele nu apar pentru prima data in presa) generalul anuntase ca ne va spune cine sint teroristii.  Dupa pauza, desi instanta s-a aratat dornica sa stie cine sint, nu mai vorbim de asistenta, fostul sef al Securitatii a spus cu candoare: Daca i-as fi stiut, i-as fi rezolvat cu 8 luni in urma.” (Al. Mihalcea, “Procesul Generalului:  ‘Sint inculpat nu pentru ca as fi vinovat, ci pentru ca trebuia sa fiu inculpat,” Romania Libera, 12 septembrie 1990, p. 2)

image0

https://romanianrevolutionofdecember1989.com/2013/10/04/declaratia-generalului-ion-hortopan-cum-a-vazut-armata-colaborarea-generalului-iulian-vlad/

https://romanianrevolutionofdecember1989.com/2013/10/15/ill-take-the-field-or-how-securitate-general-vlads-disinformation-illuminates-the-truth-the-uses-of-hungarians-revolutionaries-with-criminal-records-and-foreign-agents/

Posted in decembrie 1989 | Tagged: , , , , , , | Leave a Comment »