S-a născut la Drobeta-Turnu Severin, pe 1 martie 1953. În 1976 a terminat Facultatea de Drept din București [!], cu nota 9,95. A devenit procuror la Procuratura Sectorului 2. Este căsătorit din 1979 si are 3 copii. 1980 devine judecător la Tribunalul Militar București. 1989 devine președintele Tribunalului Militar. Mai 1990 primește dosarul lui Nicu Ceausescu. 14 iunie 1990 devine ministru de Interne în guvernul Petre Roman, până în 16 octombrie 1991, apoi este secretar de stat la Ministerul de Externe. 1992 devine deputat de Argeș, al Partidului Democrat. Iși incepe cariera in avocatură. Până în 1996 este membru al Comisiei de Control a SRI. 1997 iși dă doctoratul în Drept Penal și ajunge până la gradul de conferențiar universitar. Renunță la politică și la profesorat pentru avocatură. În prezent este avocat titular al Cabinetului de avocat “Doru Viorel Ursu” cu sediul in București.
On 29 January 1990, Securitate General Iulian Vlad confessed the painful truth: the “terrorists” who were responsible for almost a thousand deaths and several thousand injuries beginning on the afternoon of 22 December 1989 were from the institution he commanded, the Securitate. Not all confessions are equal: it means much more when someone confesses that the institution of which he is a member was responsible for a particular crime. It means even more when the person confessing is the head of that institution…even if, as in this case, Vlad personally evades responsibility for the actions of those under his command. (As to the corroboration of Vlad’s confession: this website abounds in details from eyewitnesses that, indeed, the terrorists were from the Securitate. It is only the politics of post-Ceausescu Romania and the role of Securitate disinformation in manipulating the narrative space that this is actually “news” and should come as such a surprise. It speaks volumes that General Vlad’s 29 January 1990 confession has never been mentioned, published, or transcribed by the Romanian media in 23 years…it is as if it had never existed…)
General Magistrat (r) Ioan Dan
In aprilie 1990, generalul Ghoerghe Diaconescu a fost destituit din functia de conducere in Directia Procuraturilor Militare. La plecare, mi-a predat cheia de la fisteul sau, cu mentiunea ca acolo au mai ramas cateva hartii fara importanta. Intrucat, la data respectiva, ma aflam in cea mai mare parte a timpului, in procesul cercetarilor de la Timisoara, mult mai tarziu, am dorit sa pun in respectivul fiset o serie de acte. Am cercetat ce mai ramasese de pe urma generalului Diaconescu si, spre surprinderea mea, am gasit declaratia olografa a generalului Iulian Vlad, data fostului adjunct al procurorului general, fostul meu sef direct, nimeni altul decat generalul Diaconescu, la 29 ianuarie 1990, cand toate evenimentele din decembrie 1989 erau foarte proaspete. Repet, este vorba despre declaratia olografa, un text scris foarte ingrijit, pe 10 pagini, din care voi reda acum integral doar partea care se refera expres la “actiunile teroriste in Capitala” (formularea apartine generalului Vlad).
“Analizand modul in care au inceput si s-au desfasurat actiunile teroriste in Capitala, pe baza acelor date si informatii ce le-am avut la dispozitie, consider ca acestea ar fi putut fi executate de:
1) Elementele din Directia a V-a, USLA, CTS si din alte unitati de Securitate, inclusiv speciale.
a) Directia a V-a, asa cum am mai spus, avea in responsabilitate paza si securitatea interioara a Palatului Republicii, multe dintre cadrele acestei unitati cunoscand foarte bine cladirea, cu toate detaliile ei. In situatia creata in ziua de 22.12.1989, puteau sa mearga la Palat, pe langa cei care faceau acolo serviciul si unii dintre ofiterii si subofiterii care se aflau la sediul CC ori la unitate.
Este ca se poate de clar ca numai niste oameni care cunosteanu bine topografia locului ori erau in complicitate cu cei care aveau asemenea cunostinte puteau patrunde in cladire (sau pe acoperisul ei) si transporta armamentul si cantitatile mari de munitie pe care le-au avut la dispozitie.
Tot aceasta Directie dispunea de o baza puternica si in apropierea Televiziunii (la Televiziunea veche). De asemenea, avea in responsabilitate perimetrul din zona resedintei unde se aflau numeroase case (vile) nelocuite si in care teroristii ar fi putut sa se ascunda ori sa-si faca puncte de sprijin.
Sunt si alte motive care pun pe prim-plan suspiciuni cu privire la aceasta unitate.
b) Elemente din cadrul unitatii speciale de lupta antiterroriste care aveau unele misiuni comune cu Directia a V-a si, ca si o parte a ofiterilor si subofiterilor de la aceasta unitate, dispuneau de o mai buna instruire si de mijloace de lupta mai diversificate.
c) Elemente din Trupele de Securitate care asigurau paza obiectivilor speciale (resedinta, palat etc.) si, impreuna cu Directia a-V-a, Securitatea Capitalei si Militia Capitalei asigurau traseul de deplasare.
d) Ofiteri si subofiteri din Securitatea Capitalei, indeosebi de la Serviciul Trasee, sau dintre cei care au lucrat la Directia a V-a.
e) Elemente din alte unitati de Securitate, inclusiv unitatile speciale 544, 195 si 110, precum si din cele complet acoperite, comandate de col. Maita, col. Valeanu, lt. col. Sirbu, col. Nica, col. Eftimie si lt. col. (Eftimie sau Anghelache) Gelu (asa sta scris in declaratie–n.n.). Aceste din urma sase unitati, ca si UM 544, in ansamblu, si UM 195 puteau dispune si de armament si munitii de provenienta straina, precum si de conditii de pregatire adecvate.
2) Ofiteri si subofiteri din Militie, atat de la Capitala, cat si de la IGM, cu prioritate cei din Detasamentul special de interventie si cei care asigurau traseul.
3) Cred ca s-ar impune verificarea, prin metode si mijloace specifice, a tragatorilor de elita din toate unitatile din Capitala ale Ministerului de Interne, precum si a celor care au avut in dotare sau au indeplinit misiuni folosind arme cu luneta. N-ar trebui omisi nici chiar cei de la Dinamo si de la alte cluburi sportive.
4) Unele cadre militare de rezerva ale Securitatii, Militiei si Armatei, precum si actuali (la data respectiva) si fosti activisti de partid sau UTC, persoane apropriate tradatorului si familiei sale ori care poseda arme de foc.
Propun, de asemenea, o atenta investigare a celor care au fost in anturajul lui Nicu Ceausescu. Acest anturaj, foarte divers, cuprindea inclusive unele elemente de cea mai scazuta conditie morala care puteau fi pretabile la asemenea actiuni.
Ar fi bine sa se acorde atentia cuvenita sub acest aspect si fratilor dictatorului–Ceausescu Ilie si Ceausescu Nicolae–care, prin multiplele posibilitati pe care le aveau, puteau organiza asemenea actiuni.
5) Anumite cadre militare sau luptatori din Garzile Patriotice.
6) Straini:
a. Din randul celor aflati la studii in Romania:
– arabi, in general, si palestinieni, in special, inclusiv cei care sunt la pregatire pe linia Armatei (de exemplu, la Academia Militara);
– alte grupuri de straini la studii (iranieni si altii).
b. Special infiltrati (indeosebi din cei care au urmat diverse cursuri de pregatire pe linia MI sau a MAN);
c. Alti straini aflati in tara cu diverse acoperiri, inclusiv diplomatice;
d. Fosti cetateni romani (care ar fi putut intra in tara si in mod fraudulos).
7) Elemente infractoare de drept comun care au posedat armament ori l-au procurat in chiar primele ore din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, cand, din mai multe unitati de Securitate, intre care Directia a V-a si Securitatea Capitalei, s-a ridicat o cantitate mare si diversa de armament si munitie.”
Army General Ion Hortopan’s declaration of 16 February 1990 suggests that later on 23 December 1989 Vlad attempted to suggest that those shooting were the revolutionaries themselves, including the ill-intentioned among them who had served prison time…
“Actiunile teroristilor au crescut in intensitate in ziua de 23 decembrie si in seara zilei, la o analiza a Consilului Frontului Salvarii Nationale, Vlad a fost intrebat cine sunt cei care trag asupra Armatei si populatiei, la care acesta–in scopul de a ne induce in eroare–a raspuns ca manifestantii , patrunzand in anumite obiective importante, printre ei fiind si elemente rauvoitoare, fosti puscariasi de drept comun, au pus mana pe arme, s-au constituit in grupuri si trag asupra noastra.” (p. 317)
Declaratia generalului colonel I. Hortopan, 16.02.1990 (din cate cunosc, pana publicarea cartii lui Dan Ioan, timp de 22 de ani, aceasta declaratie n-a aparut in presa romana)
“Actiunile teroristilor au crescut in intensitate in ziua de 23 decembrie si in seara zilei, la o analiza a Consilului Frontului Salvarii Nationale, Vlad a fost intrebat cine sunt cei care trag asupra Armatei si populatiei, la care acesta — in scopul de ne induce in eroare — a raspuns ca manifestantii patrunzand in anumite obiective importante, printre ei fiind si elemente rauvoitoare, fosti puscariasi de drept comun, au pus mana pe arme, s-au constituit in grupuri si trag asupra noastra. In timpul actiunii, trupele noastre au prins un numar de teroristi care faceau din unitatile de Securitate, au cerut cuvantul si au prezentat numarul unitatilor din care faceau parte (UM-0672F, UM-0639, UM-0106, UM-0620), la care Vlad, tot pentru inducere in eroare, a afirmat ca acestia s-ar putea sa fie fanatici, care, chipurile, ar actiona pe cont propriu.”
If during the events of December 1989, Vlad attempted to disinform those around him with suggestions that the “terrorists” were Hungarians or revolutionaries, including those with prison records, who had seized weapons–that this hypothesis has penetrated the popular consciousness can be seen in the ongoing Adevarul series on December 1989 and to some extent in the works of Ruxandra Cesereanu, Peter Siani-Davies, and the Raport Final of the CPADCR Tismaneanu Commission which placed its uncritical trust in former military prosecutor General Dan Voinea–in court in September 1990 he pleaded ignorance, but speculated it was the hand of agents in the service of foreign powers. In other words, Vlad has done what those engaging in lies and disinformation usually do: he takes and plays the field, promoting any alternative theory that diverts and contradicts the truth, since the goal is not the success of any specific counter theory, but the marginalization and delegitimization of the truth…in this case, what he revealed on 29 January 1990…
Generalul Iulian Vlad: “Vreau sa adaug ca aceia care au hotarit sa faca ceea ce s-a facut au organizat diversiunea pentru ca niste puteri straine aveau tot interesul ca aceasta sa se produca. Si haosul s-a produs…Practic s-a deschis tara pentru toate serviciile de spionaj straine si pentru toate formele de diversiune, de subminare…Care sint teroristii? De unde au venit? Cine le-a dat ordin? Eu personal nu am cunostiinta sa se fi stabilit cine au fost teroristii, cine a ucis dupa 22 decembrie. Mi se spune si mie in sarcina. Pentru ca despre unii aflati in serviciul unor puteri straine si care au rivnit la putere aici, in Romania, securitatea stia multe lucruri si nu convenabile pentru niste patrioti revolutionari romani. Acestia si puterile straine in slujba carora s-au pus au nimicit securitatea. Sint inculpat nu pentru ca as fi vinovat, ci pentru ca trebuia sa fiu inculpat. Sint constient, de asemenea, ca ma expun unor pericole grave si iminente. Dar toate lucrurile acestea trebuie spuse.” Numai ca, inainte de pauza care a premers acestor dezvaluiri (dintre care, fie vorba intre noi, unele nu apar pentru prima data in presa) generalul anuntase ca ne va spune cine sint teroristii. Dupa pauza, desi instanta s-a aratat dornica sa stie cine sint, nu mai vorbim de asistenta, fostul sef al Securitatii a spus cu candoare: “Daca i-as fi stiut, i-as fi rezolvat cu 8 luni in urma.” (Al. Mihalcea, “Procesul Generalului: ‘Sint inculpat nu pentru ca as fi vinovat, ci pentru ca trebuia sa fiu inculpat,” Romania Libera, 12 septembrie 1990, p. 2)
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on April 19, 2014
(purely personal views as always, based on more than two decades of prior research and publications cited below; please do not cite or use without prior author permission, thank you)
There are any manner of methods for debunking the idea of an invasion of Soviet special forces/agents posing as “Soviet tourists” in December 1989. The stakes of this debate should be rather clear. The primary stake is for the former senior state and party officials of the communist regime of Nicolae Ceausescu who through this piece of disinformation–or perhaps, better put, misinformation based on the reporting of partial details sanitized of their critical context–aim to undermine the spontaneous and popular characteristics of anti-regime demonstrations in Timisoara, Cugir, Lugoj, Sibiu, Brasov, Cluj, Bucuresti and other cities during the week of 15-22 December 1989. Foolishly, many Romanians and foreign observers, including journalists and academics, have an ahistorical or amnesiac grasp of this fact and instead think the primary stake in this debate is undermining the “revolutionary” narrative of Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu, and the other leaders of the National Salvation Front used to legitimate their seizure of power beginning on 22 December 1989.
To begin with: Even after Nicolae Ceausescu declared at the CPEx meeting on the evening of 17 December 1989 that most tourists from East and West were a den of spies, the Romanians were still permitting entrance to Soviet tourists in transit from Yugoslavia as the following foreign press correspondent discovered:
FBIS-EEU-89-242 (19 December 1989), p. 85. Paris AFP in English 1430 GMT 19 December 1989.
Vatin, Yugoslavia, Dec. 19 (AFP)
Romania’s borders are now closed to all but Soviet travellers, who pass through Romania to return home after shopping trips to Yugoslavia….
An AGENCE FRANCE PRESSE reporter was curtly told to “go back home, only Russians can get through,” after two Romanian border guards–one armed with a Kalashnikov rifle with an Alsatian guard dog at his side–carried out a detailed inspection of the license plates on some 15 cars waiting to cross.
I have been using this source since back in the 1990s when I wrote my dissertation (defended December 1996) at Indiana University (Bloomington), but I still get a kick out of it when I come across it–particularly in light of the seemingly never-ending, snowballing revisionism which alleges that the Timisoara uprising was sparked by “Soviet tourists” or “Russian tourists,” etc.
18-19 December 1989: The Timisoara Crackdown in Ceausescu’s Absence
Considering the centrality of the “foreign tourist” scenario to Securitate-inspired accounts of the December events, it is interesting to note the actions taken by the Ceausescu regime on 18 December 1989. At the close of the emergency CPEx meeting on Sunday afternoon, Nicolae Ceausescu had announced:
I have ordered that all tourist activity be interrupted at once. Not one more foreign tourist will be allowed in, because they have all turned into agents of espionage….Not even those from the socialist countries will be allowed in, outside of [North] Korea, China, and Cuba. Because all the neighboring socialist countries are untrustworthy. Those sent from the neighboring socialist countries are sent as agents.[5]
On Monday, 18 December 1989, in typical Ceausist-style it was therefore announced that Romania would not accept any more tourists because of a “shortage of hotel rooms” and because “weather conditions” were “not suitable for tourism.”[6] Ironically, the only ones exempted from this ban were: “Soviet travellers coming home from shopping trips to Yugoslavia”(!)[7]
Most damning for the proponents of the “Soviet tourist” theory of December 1989 are the declarations of senior Securitate members right after the December 1989 events:
The Timisoara files about December 1989 are now publicly available (when the link works!) on the Internet at http://dosarelerevolutiei.ro/. What they show is that Securitate, Militia, and other regime officials from Timis County were asked by Bucharest–communicated via the person of Securitate Director, General Iulian Vlad–to investigate the role of foreign elements, specifically tourists, in the Timisoara protests of mid-December 1989. But they were not the only ones. General Vlad tasked senior Securitate officials from Bucharest sent to Timisoara to report back to him on this very topic alleging external involvement and manipulation of the Timisoara demonstrations. What remains unclear is how much of this tasking was General Vlad communicating his own “hypothesis” or how much of it was he relaying Nicolae Ceausescu’s “theory” about what was going on. This much is clear: neither those stationed in Timis County, nor those officials sent from Bucharest could find evidence of a foreign hand in the Timisoara uprising, despite being asked to investigate exactly this aspect. How do we know this? From their own written confessions immediately after the December 1989 events. (Below are four of them: Nicolae Mavru, Liviu Dinulescu, Emil Macri, and Filip Teodorescu.)
Niculae Mavru, fost sef al sectiei ‘Filaj si investigatie’ de la Securitatea Timis, declaratia din 13 ianuarie 1990: …la ordinul col. Sima Traian, am primit…misiuni de a observa si sesiza aspecte din masa manifestantilor, din diferite zone ale orasului in sensul de a raporta daca sint straini (ceea ce nu prea au fost) care incita la dezordine, acte de violenta sau altfel de acte… 25 iunie 1991 “Desi ne-am straduit nu am putut raporta col. Sima implicarea completa a vreunui cetatean strain in evolutia demonstratiilor cit si fenomenlor care au avut loc la Timisoara,..”
“Sarcina primordiala pe care am primit-o de la col. Sima a fost daca in evenimentele declansate la Timisoara erau implicate elemente straine din afara tarii. Cu toate eforturile facute nu a rezultat lucru pe linia mea de munca.”
26 iunie 1991, Declaratia lui Liviu Dinulescu, cpt. la Serviciul de Pasapoarte al jud. Timis (in decembrie 1989, lt. maj. ofiter operativ Securitate judetean la Serv. III, care se ocupa de contraspionaj)
“Precizez ca anterior declansarii evenimentelor de la Timisoara din datele ce le detineam serviciul nostru nu rezulta vreun amestec din exterior in zona judetului Timis.”
Generalul Emil Macri (seful Dir. II-a Securitatii, Contrainformatii Economice),
Declaratie 2 ianuarie 1990:
“Rezumind sintetic informatiile obtinute ele nu au pus in evidenta nici lideri si nici amestecul vreunei puteri straine in producerea evenimentelor de la Timisoara. Raportarea acestor date la esalonul superior respectivi generalului I. Vlad a produs iritare si chiar suparare…”
Filip Teodorescu (adj. sef. Dir III Contraspionaj D.S.S.), Declaratie, 12 ianaurie 1990: Seara [luni, 18 decembrie 1989], dupa 23:00, responsabili (anumiti ?) de generalul-maior Macri Emil pe diferitele linii de munca au inceput sa vina sa-i raporteze informatiile obtinute. Au fost destul de neconcludente si cu mare dificultate am redat o informare pe care generalul-maior Macri Emil a acceptat-o si am expediat-o prin telex in jurul orei 01:00 [marti, 19 decembrie 1989. In esenta se refera la:–nu sint date ca ar exista instigatori sau conducatori anume veniti din strainatate…https://romanianrevolutionofdecember1989.com/2013/04/29/high-time-to-unpack-already-why-the-restless-journey-of-the-soviet-tourists-of-the-romanian-revolution-should-come-to-an-end/
Mai jos, declaratiile lui Petre Pele, Tudor Postelnicu, Gheorghe Diaconescu, si Iulian Vlad Excerpt from Chapter 5 of my Ph.D. Dissertation at Indiana University: Richard Andrew Hall, Rewriting the Revolution: Authoritarian Regime-State Relations and the Triumph of Securitate Revisionism in Post-Ceausescu Romania (defended 16 December 1996). This is the original chapter as it appeared then and thus have not been revised in any form. https://romanianrevolutionofdecember1989.com/rewriting-the-revolution-1997/
A Review of the Evidence
Although at first glance the regime’s treatment of Pastor Tokes seems strange and even illogical, within the context of the workings of the Ceausescu regime and the regime’s strategy for dealing with dissent it makes perfect sense. There is simply no convincing evidence to believe that the Securitate–or a faction within it–purposely dragged its feet in enforcing Pastor Tokes’ eviction, or was attempting to spark a demonstration in the hopes of precipitating Ceausescu’s fall. The regime’s decision to evict Tokes was not a last-minute decision. Moreover, the regime exerted tremendous and sometimes brutal pressure to silence Tokes in the months preceding this deadline. Interestingly, according to high-ranking members of the former Securitate, Nicolae Ceausescu’s unwillingness to approve the more definitive measures requested by the Securitate allowed the Tokes case to drag on without resolution (see below). The Tokes case suggests the bureaucratic and byzantine mentalities of the Ceausescu regime, and the clash between a dictator’s instructions and how the institutions charged with defending him interpret their mission. … The suggestion that the Securitate treated Tokes gently prior to his eviction is simply incorrect. On 2 November 1989, four masked men burst through the locked doors of the parochial residence, wielding knives and screaming in a fury. Tokes was slashed on the forehead before his church bodyguards could come to his rescue, causing the four to flee. The numerous Securitate men posted out front of the building had done nothing to intervene in spite of calls for help. Puspoki suggests that these “Mafia-like thugs,” who attacked as if from “an Incan tribe,” were some of Colonel Sima’s “gorillas,” sent to deliver a clear message to Tokes that he should leave immediately.[40] The view of the former Securitate–as expounded by Colonel Sima’s senior deputy, Major Radu Tinu–insinuates a “tourist”-like scenario. According to Tinu, the incident was clearly a “set-up” designed to draw sympathy to Tokes’ cause since the assailants fled away in a car with West German tags.[41] Not for the last time, the Securitate thus appears to attempt to attribute its own actions to foreign agents. A week after the mysterious attack by the masked intruders, all of the windows of the parochial residence and nearby buildings were smashed. Interestingly, the report drawn up for Bucharest by the Timisoara Securitate attempted to argue that “workers” from the Timisoara Mechanical Enterprise, offended by pastor Tokes’ behavior, had broken the windows. According to Puspoki, the use of a propaganda-like description was not accidental: the local Securitate was trying to present the incident as evidence of “the dissatisfaction of the working people of Timisoara” in the hope that it would finally prompt Ceausescu into approving definitive measures against Tokes.[42] Was Ceausescu responsible for the fact that the Tokes case dragged on without resolution? Support for such a conclusion comes from the comments of Securitate officers Colonel Filip Teodorescu and Major Radu Tinu. Teodorescu was dispatched to Timisoara with sixty other Securitate information officers in order to “verify” the request of the local Securitate that proceedings for treason be initiated against Tokes.[43] Teodorescu laments: Unfortunately, as in other situations…Nicolae Ceausescu did not agree because he didn’t want to further muddy relations with Hungary. Moreover, groundlessly, he hoped to avoid the criticisms of “Western democracies” by taking administrative measures against the pastor through the Reformed Church to which [Tokes] belonged.[44] Major Radu Tinu suggests that Ceausescu’s approval was necessary in the case of Securitate arrests and that the local Securitate remained “stupefied” that after having worked so long and hard in gathering information with which to charge Tokes with the crime of treason, Ceausescu rejected the request.[45] Tinu speculates that Ceausescu “did not want to create problems at the international level.” Because former Securitate officers rarely pass up the opportunity to absolve themselves of blame, and it would appear both easier and more advantageous to blame the deceased Ceausescu for being too unyielding in the Tokes affair, these allegations seem plausible. Thus, it would appear that because Nicolae Ceausescu was skittish of further damaging Romania’s already deteriorating relations with the international community, and the Tokes case was a high-profile one, he refrained from approving visible, definitive action against the pastor. The Securitate‘s attempt to goad Ceausescu to bolder action would appear to confirm Ghita Ionescu’s suggestion that where the security apparatus comes to dominate regime affairs it attempts to impose its institutional prerogatives upon political superiors. Ceausescu and the Securitate appear then to have had sometimes conflicting views over how to resolve the Tokes affair in the quickest and most efficient fashion. By December 1989, a huge group of Securitate officers were working on the Tokes case: the entire branch of the First Directorate for Timis county, the special division charged with combatting Hungarian espionage, high-ranking members of the First Directorate and Independent Service “D” (responsible for disinformation) from Bucharest, and members of the division charged with “Surveillance and Investigation.”[46] Puspoki describes Timisoara at this late hour as follows: Day and night, the telex machines on the top floor of the [County Militia] “Inspectorate” incessantly banged out communications, while the telephones never stopped ringing. Minister Postelnicu yelled on the phone, Colonel Sima yelled through the offices and the hallways. The officers ran, as if out of their minds, after information, besieged neighbors of the pastor, and dispatched in his direction–what they call–”informers with possibilities.”[47] Yet the case lingered on. On Sunday, 10 December 1989, Pastor Tokes announced to his congregation that he had received a rejection of his most recent appeal: the regime would make good on its threat to evict him on Friday, 15 December. He termed this an “illegal act” and suggested that the authorities would probably use force since he would not go willingly. He appealed for people to come and attend as “peaceful witnesses.”[48] They came.
[48].. Tokes, With God, for the People, 1-4. ————————————————————————————————
Tudor Postelnicu: “Ceausescu Nicolae facuse o psihoza, mai ales dupa ce s-a intors de la sedinta de la Moscova in toamna lui ’89. Era convins ca se planuieste si de cei de pe plan extern caderea sa, era convins ca toti sint spioni…” Petru Pele (Dir I, DSS). Declaratie, 16 ianuarie 1990: “Printre sarciniile mai importante efectuate de catre acestia in perioada 17-22.12.1989 s-a numerat (?) constituierea (?) listelor celor retinuti de organele militie cu listele celor predati sau reintorsi din Ungaria, intrucit s-a emis ipoteza ca evenimentele de la Timisoara au fost puse la cale in tara vecina…” Gheorghe Diaconescu, Declaratie 31 decembrie 1989 “Luni 18 decembrie gl. col. VLAD IULIAN a avut o convorbire cu colegul meu (local?) RADULESCU EMIL … Vlad Iulian (continuarea, declaratia lui Gheorghe Diaconescu) “?… foarte dur (?) ca nu (?) ca ‘un grup de turisti isi fac de cap in Timisoara’” Tocmai Iulian Vlad, el insusi, recunoaste ne-implicarea strainilor in evenimentele de la Timisoara, aici… “Incepind cu noaptea de 16/17 dec. si in continuare pina in data de 20 dec. 1989 organul de securitate local col. Sima cit si gl. Macri si in lipsa lui col. Teodorescu imi comunicau date din care rezulta ca sute de elemente turbulente au devastat orasul, si ca elementul strain nu rezulta a se fi implicate in continuarea fenomenului.” “Mai exact, cei trimis de mine la Timisoara mi-au raportat ca nu au elemente din care sa rezulte vreum amestec al strainatatii in producerea evenimentelor de la Timisoara.”https://romanianrevolutionofdecember1989.com/2013/03/17/o-indicatie-pretioasa-de-pe-malurile-dimbovitei-implicarea-strainilor-in-evenimentele-de-la-timisoara-paranoia-lui-nicolae-ceausescu-sau-confirmarea-lui-iulian-vlad/
“Eu nu cred că turiştii au jucat vreun rol în căderea lui Ceuşescu. Gorbaciov a susţinut tot timpul anului ’89 că nu se va implica. În octombrie 1990 a venit la mine Mihai Caraman, la acea vreme director al SIE, şi mi-a spus că trebuie să facem ceva în privinţa celor 20.000 de agenţi sovietici. Eu i-am zis să ia legătura cu omologul său căruia să-i spună că preşedintele lor a spus că nu se bagă. Caraman a facut asta şi în trei săptămâni toţi aceşti agenţi au fost retraşi”, şi-a amintit Petre Roman.Citeste mai mult: adevarul.ro/news/eveniment/petre-roman-ceausescu-acceptat-controlul-psihiatric-proces-putea-scape-1_50ad124a7c42d5a6638e48ab/index.html
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on April 13, 2014
(Purely personal views as always, based on over two decades of research and publications inside and outside Romania)
2014 marks the 25th anniversary of the collapse of communism in central and eastern Europe–Poland, Hungary, East Germany, Czechoslovakia, Bulgaria, and Romania. This (likely aperiodic) series looks at 25 things I have learned about the events of the Romanian Revolution of December 1989. The numbering is not designed to assign importance, but rather–to the extent possible–to progress chronologically through those events.
However, they suddenly are willing to countenance their use where demonstrators maintain they were shot by the Army. But they fail to ask the critical question of what forces were present among those involved in firing on demonstrators and what evidence exists that the institution in question had access to and possessed such munitions? The evidence is pretty clear: even where demonstrators zealously maintain they were shot “by the Army,” Securitate forces were also present, and whereas there are multiple indications that the Securitate possessed and used such ammunition, there exists NOT a SINGLE piece of evidence that the Army did. Until those who maintain this point of view can marshal evidence demonstrating that the Army possessed and used DUM-DUM bullets, logically one can only assume that it was the Securitate who possessed and used these vicious munitions. To illustrate this, let us look at the tragedy at Podul Decebal in Timisoara on 17 December 1989.
(Dan Gavra has not doubt: his foot was blown off by a double-explosion bullet, a DUM-DUM bullet. Indeed, in this interview with Radio Timisoara Vocea Evangheliei, from approximately min. 20:45 he explains exactly why)
We know that at least four people and probably more were wounded or killed with exploding DUM-DUM bullets at Podul Decebal on 17 December 1989, including Ţînţaru Teodor Octavian (http://asociatia17decembrie1989timisoara.wordpress.com/in-memoriam/ “Octavian suferise o operaţie laborioasă condusă de Dr. Lazăr Fulger. Din cauza gloanţelor explozive i-au fost distruse un rinichi, jumătate din ficat şi artera femurală. Nu a supravieţuit pentru că nu erau rezerve de sânge pentru transfuzie.”) and Banciu Leontina http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=revista-on-line/memorial-4/masacrul-de-la-pod-i ” Pe certificatul medical de constatate a decesului soţiei scrie: plagă împuşcată torace, glonţ exploziv. Deci a explodat în inimă glonţul, iar Procuratura Militară, după declaraţiile care au fost, care le-am dat eu, mi-a dat alt certificat care zice că a fost în coloana de manifestanţi de la Podul Decebal din Timişoara şi a fost împuşcată în seara din 17 Decembrie.”)
Gavra continued:
D.G.: – Am rămas în picioare. Când am vrut să fug, a început, din nou, rafala. Iar am rămas în picioare. Iar s-a oprit. Şi atunci am vrut să fug. Şi-atunci a venit un cartuş, deci am luat-o spre stânga, direct din faţă a venit… deci eu am fost în mijloc, chiar în mijlocul şoselei. Când am vrut să fac stânga, a venit un cartuş şi m-a lovit în picior. Şi am zburat vreo doi, trei metri în aer. Am căzut pe marginea, pe pământ acolo, într-o baltă, într-o urmă de TAB, cred că acolo întorsese TAB-ul sau cine ştie, că eram parcă într-un tranşeu. Aşa am simţit, când am căzut jos, încă o rafală razantă cu pământul. Doar atât am apucat, să-mi pun mâinile după cap. Şi, când am vrut să mă ridic de acolo, din noroi – spun de noroi, pentru că am văzut că tot eram plin de noroi – nu mai reuşeam să-mi ridic piciorul. Piciorul meu parcă era bătut cu un ţăruş în pământ. Piciorul meu a dispărut de la genunchi şi până la talpă, pe o distanţă de douăzeci şi ceva de centimetri. A dispărut tibia, peroneul, tot. Au tras cu cartuşe cu dublă explozie. http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=revista-on-line/memorial-5/masacrul-de-la-pod-ii
Gavra has detailed whom he believes was involved in his wounding (and the death of his girlfriend at the time, 21 year old Ewinger Slobodanca) in the following interview. His focus is on Army personnel who opened fire, commanded by Major Gheorghe Badea:
„Plutonul de execuţie era de la unitatea unde am făcut eu armata”
D.G.: – La Podul Decebal era un pluton de execuţie, o unitate militară… ironia sorţii, chiar cu câtva timp înainte fusesem concentrat la unitatea aceea militară.
L.K.: – Care unitate ?
D.G.: – 01185 de pe Chişodei. Era sub comanda maiorului Badea Gheorghe acel pluton. Ne-am apropiat de ei şi strigam: „Nu vă impacientaţi! Fără violenţă!”. Diferite lucruri. Şi ne-am apropiat la vreo 30 de metri de ei. Fără somaţie, fără nimic, s-a tras în plin în noi.
L.K.: – Până unde aţi ajuns? Până la colţ cu…
D.G.: – La vreo 30 de metri… Ei erau dispuşi în felul următor: un rând în genunchi, un rând în picioare. Între Parc şi Bega. Pe şoseaua aceea. La o distanţă de vreo cinci, zece metri de pod. Noi ne-am apropiat de ei, am zis 30 de metri, dar poate mai aproape, pentru că-i vedeam şi puteam să avem un dialog. De fapt, numai noi strigam: „Fără violenţă!”.
L.K.: – Erau luminile încă?
D.G.: – Nu. Nu erau. Şi s-a tras în plin în noi.
L.K.: – Aţi fost somaţi?
D.G.: – Nu, eu atâta mi s-a părut, că cel din dreapta plutonului fuma şi, când a aruncat ţigara, a început şi focul, dar poate-i doar închipuirea mea, n-a fost nicio somaţie, nici…
L.K: – Aţi văzut nişte siluete, practic? Un TAB aţi văzut? Erau în dispozitiv?
G.D.: – Nu. Erau… deci am spus că a fost o grupă. Vreo patru de tragere în genunchi şi vreo şase, şapte în picioare. Unii spun că au fost mai mulţi, dar eu cam aşa îmi aduc aminte. Pentru că eram chiar în faţă, am rămas, la un moment dat, toţi au fugit, au căzut, au murit, au fost răniţi. Eu am rămas în picioare, pentru că m-am şocat. Nu-mi venea să cred că se întâmplă. Patru bucăţi mi-au trecut, mi-au şuierat pe la urechea dreaptă. Am vrut să mă pun şi eu jos, au bătut în piatră cartuşele. Realmente nu mai ştiam ce să fac! Mă gândeam: acuma o să mor. Şi, când am simţit o ezitare între rafale, pentru că a fost o rafală… Eu am rămas şocat. S-a oprit.
„Am zburat vreo trei metri şi am căzut într-o baltă”
D.G.: – Am rămas în picioare. Când am vrut să fug, a început, din nou, rafala. Iar am rămas în picioare. Iar s-a oprit. Şi atunci am vrut să fug. Şi-atunci a venit un cartuş, deci am luat-o spre stânga, direct din faţă a venit… deci eu am fost în mijloc, chiar în mijlocul şoselei. Când am vrut să fac stânga, a venit un cartuş şi m-a lovit în picior. Şi am zburat vreo doi, trei metri în aer. Am căzut pe marginea, pe pământ acolo, într-o baltă, într-o urmă de TAB, cred că acolo întorsese TAB-ul sau cine ştie, că eram parcă într-un tranşeu. Aşa am simţit, când am căzut jos, încă o rafală razantă cu pământul. Doar atât am apucat, să-mi pun mâinile după cap. Şi, când am vrut să mă ridic de acolo, din noroi – spun de noroi, pentru că am văzut că tot eram plin de noroi – nu mai reuşeam să-mi ridic piciorul. Piciorul meu parcă era bătut cu un ţăruş în pământ. Piciorul meu a dispărut de la genunchi şi până la talpă, pe o distanţă de douăzeci şi ceva de centimetri. A dispărut tibia, peroneul, tot. Au tras cu cartuşe cu dublă explozie.
D.G: – Doar praf în ochi. Pentru că nu doar ei au fost cei arestaţi. Pentru că maiorul Badea Gheorghe, cel care a tras în noi, ulterior, din ordin prezidenţial al tovarăşului Ion Iliescu, a fost avansat de la gradul de maior sau ce-o fost la gradul de locotenent-colonel.
Even more convinced that he was shot by a DUM-DUM bullet shot by the Army is Adrian Kali. Significantly, Kali talks about being shot by two distinct bullets, one a normal munition and one a DUM-DUM bullet, demonstrating that doctors and others involved in these events were able to distinguish between different types of munitions used.
Rănit în Revoluţie, cu gloanţe adevărate
Deşi este proprietarul celei mai numeroase armate paşnice din România, Adrian Kali a fost împuşcat de două ori. Întâi cu un glonte exploziv, aşa-numitele dum-dum, apoi cu un glonte de 7,62. Asta s-a întâmplat în timpul Revoluţiei din 1989, în 17 decembrie, pe Podul Decebal.
BUT DOES THE CONVICTION OR FOCUS OF THESE PARTICIPANTS THAT THEY WERE “SHOT WITH DUM-DUM BULLETS FIRED BY THE ARMY” HOLD UPON FURTHER ANALYSIS. DO THEY ACTUALLY KNOW THE MAKE-UP OF THE UNITS THAT FIRED AT THEM? THE ANSWER IS NO: BECAUSE THESE UNITS WERE MADE UP NOT ONLY OF ARMY PERSONNEL BUT…ALSO OF SECURITATE PERSONNEL AS WE LEARN FROM NICOLAE DURBAC BELOW:
(Anexa 3)
“ COMISIA GUVERNAMENTALĂ
JUDEŢUL TIMIŞ
REFERAT
(luna mai 1990)
Din datele culese până în prezent de Comisia Guvernamentală, instituită la nivelul judeţului Timiş, a reieşit că în zona podului Decebal, din Timişoara, în seara zilei de 17. 12 1989, s-a deschis foc împotriva demonstranţilor şi au rezultat mai mulţi morţi şi răniţi. În urma verificărilor făcute, s-au stabilit următoarele :
Din cadrul M.U., (Divizia 18 Mecanizată Timişoara, n.a.), în după amiaza zilei de 17.12 1989, în zona podului Decebal s-au dispus, în cordoane, militari de la U.M. 01185, de la U.M. 01008, ambele din Timişoara. În zonă erau dis-puşi, de asemenea, şi militari de la Brigada de securitate Timişoara.
Aceste forţe au avut misiunea de a împiedica acce-sul demonstranţilor spre Comitetul judeţean al P.C.R. Timiş. În jurul orelor 19.30-20.00, cordonul de militari, dispus în partea dreaptă a podului, a deschis focul de armă împotriva unei coloane de demonstranţi care se deplasa pe strada Splaiul Galaţi, dinspre Complexul studenţesc spre podul De-cebal.
Din audierile militarilor aflaţi în zonă, rezultă că dis-pozitivul care a deschis focul de armă era format din militari de la U.M. 01185 Timişoara, sub comanda căpitanului Ba-dea Gheorghe şi din militarii de la Brigada de securitate, sub comanda locotentului major Zepa Anbrozie. Acest aspect rezultă din declaraţiile locotenent-colonelului Andrei Ilie, ale maiorului Dragomir Marin, ambii din cadrul U.M. 01008 Timi-şoara, ale maiorului Ghibea Dorel, din U.M. 01115 Timi-şoara şi ale căpitanului Lăzăroiu Ioan de la U.M. 01024 Timişoara, filele 30-33 şi 3-12. Din declaraţiile locotenentului major Zepa Anbrozie şi ale soldaţilor Brâncoveanu Gheor-ghe şi Ţibocu Iulian, toţi din cadrul Brigăzii de securitate, reiese că ordinul de a se deschide foc spre demonstranţi a fost dat de căpitanul Badea Gheorghe.
Fiind audiat căpitanul Badea Gheorghe şi alte cadre de la U.M. 01185 Timişoara, rezultă că au deschis numai foc de avertisment, în plan vertical, însă, la faţa locului, s-au înregistrat morţi şi răniţi. Totodată, acesta susţine că s-a deschis focul din altă direcţie, aspect care este infirmat de declaraţiile date de maiorul Dima Viorel, din aceeaşi unitate, fila 28, de căpitanul Lăzăroiu Ioan, de la divizie, de căpitanul Ghibea Dorel, de la U.M. 01115, filele 3-12, precum şi de declaraţia numitului Bindeleu Gelu, persoană prezentă în rândul demonstranţilor, fila 1-2.
Faţă de cele mai sus, Comisia Guvernamentală pro-pune cercetarea penală, de către Procuratura Militară Timi-şoara, a căpitanului Badea Gheorghe.
So then the question becomes one of who would have possessed and used DUM-DUM bullets in Timisoara on 17 December 1989. For one thing, we can almost automatically eliminate two hypotheses: Peter Siani-Davies hypothesis used to cast doubt on the use of atypical munitions after 22 December 1989–i.e. that the revolutionaries/civilians could have themselves taken possession of the munitions and weapons of regime forces and used them–since it is clear from the events at Podul Decebal that the only ones who fired were from the regime forces. Secondly, as part 1 of this series demonstrated, the Securitate themselves in their declarations immediately after the events denied the presence and involvement in the demonstrations of foreign agents, most notably the so-called “Soviet/Russian tourists.”
So what is the evidence that the Army would have possessed and used DUM-DUM bullets on 17 December 1989 in Timisoara? The answer is essentially NONE. In more than two decades, not a single Army officer or even draftee has come forward and alleged/admitted that a) the Army had them, b) that those munitions were distributed to them, and c) that they fired them against demonstrators. This is in stark contrast to the case of the Securitate, where we have demonstrators overhearing the Army complaining about being left out to dry so-to-speak by the Securitate who was using these munitions (see below). But moreoever, we have the claims of former Securitate whistleblowers, multiple cases, admitting that they had these munitions and used them. Any logical, evidentiary based analysis of December 1989 then can only conclude that it was the Securitate who had and used these munitions.
The testimonies of the demonstrators Ion Popovici (9 January 1990) and Marin Stoica (8 January 1990) show that they overheard the discussion of the use of Dum-Dum bullets between soldiers and Interior Ministry personnel.
Popovici: “Mi-am revenit intr-un camion militar in care eram multi civili unii morti fiind adusi la garnizoana militara. La garnizoana eu am fost dat jos si predat unui cpt (capitan) sau unui lt.major (locotenent major). vazand rana mea n-a vrut sa ma primeasca exprimand: Voi trageti cu dum dum si noi sa raspundem pentru acest lucru.” (my thanks to A.K. for this transcription)
Popovici: “I came to in a military truck in which there were lots of civilians some dead being brought to the military garrison. At the garrison I was taken down and surrendered to a captain or lt. major, who looking at my wound did not want to receive me, exclaiming: You shoot with dum-dum bullets and we are held responsible for it.”
Mircea Stoica (declaratie, 8 ian 1990): “Cind am ajuns aici, la poarta o voce de militar din garnizoana s-a exprimat: “Ce faceti mai — voi toti cu BUM-BUM sau DUM-DUM si ni-i trimiteti noua sa ne spalam pe cap cu ei.”
Mircea Stoica (declaration, 8 January 1990): “When I got there, I heard a soldier’s voice from the garrison exclaim: “What are you guys doing? You all with your BUM-BUM or DUM-DUM and then you send`em to us to solve the problem [almost impossible to solve]” <very angry, pissed off> (my sincere thanks to Gigga Adrian Tudor for this transcription and translation of the quote!)
Some excerpts: P.C.: Ati dat o declaratie? Po. I. : Da P.C.: O mentineti? Po. I. Da (p. 827) P.C.: “Inteleg sa fiu audiat in cauza ca parte civila”, da? V-as ruga sa faceti putin liniste! “Mentin declaratia de la Procuratura si…” (p. 833)
Po. I.: …Da [am fost ranit]. Si dupa aceea a venit unul dintre trei [civili mai in varsta] dupa mine, m-a tarat pana la masina si la masina, acolo, am luat o bataie…ca n-am putut doua saptamani nici sa mananc nimica. M-a lovit cu patul de arma in falca si cu bocancii in cap. Si m-au dus, m-au dus la Garnizoana. La Garnizoana m-au aruncat din masina si a venit ofiterul de serviciu. Au venit si acestia trei a spus lu’ ofiterul de serviciu, cica: “Luati-l si duceti-l la arest.” Atata retin foarte bine minte, ca ofiterul a spus, cica: “Nu, voi trageti cu dum-dum-uri si dupa aia Armata raspunde. Voi omorati oameni si raspunde Armata dupa aceea.” Asta tin minte precis. Si de acolo mi-am dat seama ca nu poate sa fie soldati aceia. (p. 830)
Mircea Stoica (declaratie, 8 ian 1990): “Cind am ajuns aici, la poarta o voce de militar din garnizoana s-a exprimat: “Ce faceti mai — voi toti cu BUM-BUM sau DUM-DUM si ni-i trimiteti noua sa ne spalam pe cap cu ei.”
Mircea Stoica (declaration, 8 January 1990): “When I got there, I heard a soldier’s voice from the garrison exclaim: “What are you guys doing? You all with your BUM-BUM or DUM-DUM and then you send`em to us to solve the problem [almost impossible to solve]” <very angry, pissed off>
(my sincere thanks to Gigga Adrian Tudor for this transcription and translation of the quote!)
197. Partea vătămată Stoica Maria cere 500000 lei, lunar, contribuţie de întreţinere, motivînd că, în decembrie 1989, soţul ei, Mircea Stoica a fost împuşcat, patru luni spitalizat, a rămas handicapat (gradul II de invaliditate), apoi a decedat. În dovedirea cererii, depune acte de spitalizare şi de stabilire a capacităţii de muncă, care atestă vătămarea, cauzele şi consecinţele ei. Mai depune: declaraţia împuşcatului, actul lui de deces, actul de căsătorie şi carnetul de muncă (vol. 6 p. 304; vol. 10 p. 58-60, 170, 245-250; vol. 14 p. 54-61; vol. 27 p. 179-207).
“Cind am ajuns aici, la poarta o voce de militar din garnizoana s-a exprimat: “Ce faceti mai — voi toti cu BUM-BUM sau DUM-DUM si ni-i trimiteti noua sa ne spalam pe cap cu ei.”
It doesn’t take a genius to recognize the important similarity between the testimonies of Mircea Stoica and Ioan Popovici: both are party to/overhear military personnel referring to the 1) use of DUM-DUM bullets, 2) that those who are using them are clearly not fellow soldiers and instead likely M.I./Securitate personnel, and 3) the Army personnel are resentful of essentially being left to “hold the bag” for the results of the DUM-DUM munitions!
Uzina Sadu-Gorj, august-septembrie 1989,
comanda de fabricatie a gloantelor explozive DUM-DUM
Referitor la existenta cartuselor explozive si perforante, dupa unele informatii rezulta ca in perioada august-septembrie 1989 la uzinele Sadu-Gorj s-a primit o comanda de executare a unor asemenea cartuse explozive. Comanda a fost ordonata de Conducerea Superioara de partid si executata sub supravegherea stricta a unor ofiteri din fosta Securitate.
Asa cum s-a mai spus, asupra populatiei, dar si asupra militarilor MApN teroristii au folosit cartuse cu glont exploziv. Cartusele respective de fabricarea carora fostul director al uzinei Constantin Hoart–actualmente deputat PSM Gorj–si ing. Constantin Filip nu sunt straini, au fost realizate sub legenda, potrivit careia, acestea urmai a fi folosite de Nicolae Ceausescu in cadrul partidelor de vanatoare.
Consider ca lt. col. Gridan fost ofiter de Contrainformatii pentru Uzina Sadu–actualmente pensionar ar putea confirma fabricarea unor asemenea cartuse si probabil si unele indicii cu privire la beneficiar. Daca intr-adevar aceste cartuse au fost fabricate in Romania atunci este limpede ca o mare parte din teroristii din decembrie 1989 au fost autohtoni, iar organele de securitate nu sunt straine de acest lucru.
The Amazing, Disappearing Romanian Counter-Revolution of December 1989
by Richard Andrew Hall, Ph.D.
Standard Disclaimer: All statements of fact, opinion, or analysis expressed are those of the author and do not reflect the official positions or views of the Central Intelligence Agency (CIA) or any other U.S. Government agency. Nothing in the contents should be construed as asserting or implying U.S. Government authentication of information or CIA endorsement of the author’s views. This material has been reviewed by CIA to prevent the disclosure of classified information. [Submitted 19 November 2009; PRB approved 15 December 2009]
I am an intelligence analyst for the Central Intelligence Agency. I have been a CIA analyst since 2000. Prior to that time, I had no association with CIA outside of the application process.
As opposed to the aforementioned Vladimir Belis, Pavel Corut, and Dan Voinea, all of whom who have strenuously and repeatedly denied the existence and use in December 1989 of atypical munitions of dum-dum bullets and vidia bullets, there exist those who have told us of the existence and use of these in December 1989.[2] They are essentially, for lack of a better term, former Securitate whistleblowers, who have admitted the Securitate’s role in providing the “terrorists” who caused so much destruction, mayhem, and loss of life in those days.
For years I have been essentially the sole researcher inside or outside the country familiar with and promoting the claims of 1) former Timisoara Securitate Directorate I officer Roland Vasilevici—who published his claims about December 1989 under the byline of Puspoki F. in the Timisoara political-cultural weekly Orizont in March 1990 and under the pseudonym “Romeo Vasiliu”—and 2) an anonymous USLA recruit who told his story to AM Press Dolj (published on the five year anniversary of the events in Romania Libera 28 December 1994…ironically (?) next to a story about how a former Securitate official attempted to interrupt a private television broadcast in which Roland Vasilevici was being interviewed in Timisoara about Libyan involvement in December 1989).
Vasilevici claimed in those March 1990 articles and in a 140 page book that followed—both the series and the book titled Pyramid of Shadows—that the USLA and Arab commandos were the “terrorists” of December 1989. What is particularly noteworthy in light of the above discussion about “exploding [dum-dum] bullets” was his claim that the USLA and the foreign students who supplemented them “used special cartridgeswhich upon hitting their targets caused new explosions” [emphasis added]—in other words, exploding or dum-dum bullets.[3]
The anonymous USLA recruit stated separately, but similarly:
I was in Timisoara and Bucharest in December ’89. In addition to us [USLA] draftees, recalled professionals, who wore black camouflage outfits, were dispatched. Antiterrorist troop units and these professionals received live ammunition. In Timisoara demonstrators were shot at short distances. I saw how the skulls of those who were shot would explode. I believe the masked ones, using their own special weapons, shot with exploding bullets. In January 1990, all the draftees from the USLA troops were put in detox. We had been drugged. We were discharged five months before our service was due to expire in order to lose any trace of us. Don’t publish my name. I fear for me and my parents. When we trained and practiced we were separated into ‘friends’ and ‘enemies.’ The masked ones were the ‘enemies’ who we had to find and neutralize. I believe the masked ones were the ‘terrorists’.[4] [emphases added]
Dezvaluiri despre implicarea USLA in evenimentele din Decembrie ‘89
Un tanar care si-a facut stagiul militar in trupele USLA a declarat
corespondentului A.M. PRESS din Dolj: “Am fost la Timisoara si la Bucuresti in Decembrie ‘89. Odata cu noi, militarii in termen, au fost dislocati si profesionistii reangajati, care purau costume negre de camuflaj. Dispozitivele antitero de militari in termen si profesionisti au primit munitie de razboi. La
Timisoara s-a tras in manifestanti de la distanta mica. Am vazut cum sareau creierii celor ciuruiti de gloante. Cred ca mascatii, folosind armamentul lor special, au tras cu
gloante explozive. In ianuarie 1990, toti militarii in termen din trupele USLA
au fost internati pentru dezintoxicare. Fusesaram drogati. Am fost lasati la
vatra cu cinci luni inainte de termen pentru a ne pierde urma. Nu-mi publicati
numele. Ma tem pentru mine si parintii mei. La antranamente si aplicatii eram
impartiti in “amici” si “inamici.” Mascatii erau “inamicii” pe care trebuia sa-i
descoperim si sa-i neutralizam. Cred ca mascatii au
fost acei teroristi.”
(Romania Libera, 28 Decembrie 1994, p. 3)
As I have pointed out, despite the short shrift given these two revelations by Romanian media and Romanianists, one group has paid close attention: the former Securitate. That is not accidental.[5]
for full discussion of those who told us the truth (i.e. continuation of above), see discussion here:
Bucharest: Stanculescu’s unexpected revelation prompted a participant in the Revolution to challenge Stanculescu’s claim to ignorance as to the source of the bullets. Ironically, while this challenge suggests Stanculescu may have being playing coy and not telling everything he knew, it does not contradict Stanculescu’s claim that the ammunition was not the Army’s, but rather buttresses it:
Balasa Gheorghe: I am very intrigued by the interview given by General Stanculescu to the newspaper ‘Tineretul Liber,’ an interview in which he avoids the truth.
From [Securitate] Directorate V-a, from the weapons depot, on 23-24 December 1989, DUM-DUM cartridges, special cartridges that did not fit any arm in the arsenal of the Defense Ministry were retrieved. Three or four boxes with these kinds of cartridges were found. The special bullets were 5-6 cm. in length and less thick than a pencil. Such a cartridge had a white stone tip that was transparent. All of these cartridges I personally presented to be filmed by Mr. Spiru Zeres. All the special cartridges, other than the DUM-DUM [ones] were of West German [FRG] make. From Directorate V-a we brought these to the former CC building, and on 23-24 December ’89 they were surrendered to U.M. 01305. Captain Dr. Panait, who told us that he had never seen such ammunition before, Major Puiu and Captain Visinescu know about [what was turned over].
In the former CC of the PCR, all of those shot on the night of 23-24 December ’89 were shot with special bullets. It is absurd to search for the bullet in a corpse that can penetrate a wall….[44]
S-a vorbi mult in perioada crimelor din Decembrie ’89 despre gloante speciale cu care erau ucisi tineri si virstnici, gloante care–zice-se nu se aflau in dotarea unitatilor noastre militare. S-a vorbit mult pina s-a tacut si dupa ce s-a facut suficient s-a redeschis discutia de la “nu exista asa ceva!” Gloante speciale n-au existat!–s-au grabit sa spuna mai marii nostri. Dovezi!–cerea Elena Ceausescu intr-o anume situatie. Dovezi!–cere procurorul general M.U.P. Cherecheanu. Dovezi!–se alatura domnul general A. Stanculescu.
Pentru a cauta dovezi este nevoie de putina munca pe care organele in drept nu sint dispuse a o efectua. Se platesc lefuri grase ca sa se taca mai mult decit sa se faca. Bunaoara, la citeva saptamini dupa ce am predat Procuraturii dosarul cu furturile din C.C., procurorul care preluase ancheta de la subsemnatul, intrebat fiind daca a avansat cu ceva, mi-a spus ca nu si ca sa-l sprijin eu ca…Altfel spus, noi scriem–noi rezolvam. Va trebui pina la urma sa cerem adoptarea unei legi prin care sa ni se subordeneze Politia (sau S.R.I.-ul) ca sa-i spunem noi ce si cum sa faca. Pina atunci insa, ne vom limita la dovezi-marturii pe care oamenii le dau, le semneaza si raspund pentru ele.
Consemnam mai jos doua astfel de marturii despre gloante speciale dar si despre altele, marturii ale unor revolutionari din Decembrie ’89…
“UN ASTFEL DE CARTUS AVEA IN VIRF O PITRA ALBA, TRASPARENTA”
BALASA GHEORGHE: Sint foarte intrigat de interviul acordat de dl. general Stanculescu ziarului “Tineretul Liber”, interviu in care acesta ocoleste adevarul.
Din Directia a V-a, din depozitul de munitie, au fost scoase pe 23-24 decembrie 1989 cartuse DUM-DUM, cartuse speciale care nu se potriveau la nici o arma din dotarea M.Ap.N. S-au gasit trei-patru cutii cu astfel de cartuse. Gloantele speciale, erau lungi de 5-6 cm si putin mai groasa decit un creion. Un astfel de cartus avea in virf o piatra alba, transparenta. Toate aceste cartuse i le-am prezentat personal, spre a fi filmate, d-lui Spiru Zeres. Toate cartusele speciale, in afara de DUM-DUM era de provenienta RFG-ista. Din Directia a V-a au fost predate U.M. 01305. Capitan doctor Panait, care a spus ca pina atunci nu vazuse astel de munitie, maior Puiu si captian Visinescu stiu de ele.
In fostul sediu C.C. P.C.R., toti cei impuscati in noaptea de 23 spre 24 decembrie ’89 au fost impuscati cu gloante speciale. Un glont care trece prin zid e absurd sa-l cauti in trupul celui impuscat. Dar s-au mai gaist si altele in Directia a V-a, si anume:
–armele de vinatoare ale lui Ceausescu. Erau vreo 5 arme unicat cu infrarosii:
–pistoale de salon cu teava lunga pentru antrenament;
–generator de inalta frecventa pentru tortura;
–statii de emisie-receptie;
–aparatura de foto de ultimul tip;
–dosarul de pregatire al celor de la USLA. Era un dosar de aproximativ 25 cm grosime si cit am stat acolo, sa pazesc, am rasfoit aproape jumatate din el;
–dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;
–buletine de identitate cu biletul inauntru pe care scria: “disparut in timpul anchetei”;
–casetele cu toate filmele facute cu vizitele lui Ceausescu;
–trei fisete cam de 1 m fiecare, pline cu pasapoarte. De exemplu erau trei pasapoarte cu aceeasi fotografie dar cu nume diferite;
–un dosar in care erau trecute diverse persoane aflate sub supravegherea anumitor ofiteri USLA.
–Impreuna cu mine, in cladirea CC PCR–corp. B. au mai fost si cunosc acestea urmatorii: ing. Minea Radu, Catalin Constantin, Varban Viorel, Catalin Crosu, Costel Ciuhad, Neagu George, Stoica Florin, maior Puiu si capitan Visinescu–de la regimentul de garda, capitan doctor Panait de la U.M. 01305 Bucuresti. Toate cele gasite au fost filmate de catre Spiru Zeres, iar apoi predate si transportate la U.M. 01305 Bucuresti pe 23 si 24 decembrie 1989.
“S-AU GASIT LAZI INTREGI, CONTININD DE LA GLOANTE SPECIALE, PINA LA GLOANTE DE VINATOARE”
Ing. MINEA RADU (cel care s-a ocupat de primirea pazirea si predarea celor gasite in Directia a V-a):
“S-au adus din Directia a V-a in incaperea aleasa de noi la parterul C.C.-ului, urmatoarele:
–extrem de multa munitie, lazi intregi de la gloante speciale pina la gloante de vinatoare sovietice, occidentale;
–foarte multe pasapoarte, pasapoarte diplomatice, pasapoarte in alb, legitimatii de serviciu. Printre legitimatii am gasit-o pe cea a lui ADALBERT COMANESCU–seful de Stat Major al generalului Neagoe. Legitimatia asta era formata din trei parti. Functie de situatie se arata pe partea corespunzatoare, datele din interior fiind codificate: era intr-un plastic albastru, special, cred ca era magnetic, iar fotografia era color;
–o multime de lazi pe care nu le-am desfacut;
–documente secrete carate cu paturile. Printre ele erau programate de actiune pentru situatii deosebite, cu nume de cod de calculator, pentru pregatirea ofiterilor de securitate. Erau de exemplu, moduri de actiune pentru dispersarea si anihilarea grupurilor mici. Mai erau moduri de actiune in intreprinderi fara ca ofiterii respectivi sa se deconspire. La sfirsitulul unor astfel de documente era o lista cu cursanti si cu semnaturile lor. In foarte multe din listele astea preponderenta era feminina: circa trei sferturi erau femei. Din ce-am citit despre dispersarea grupurilor mari, se recomanda ca niciodata sa nu se incerce direct aceasta, ci, mai intii, sa se desfasoare actiuni pentru spargerea lor in grupuri mai mici si acestea sa se anihileze separat;
–o ladita cu obiecte de valoare (farfurii de argint masiv, grele, foarte vechi, datind de prin 1700);
–gheme intregi de sirma de platina pentru filigran;
–un stilou dozimetru, de care multi s-au speriat; era de provenienta sovietica, nichelat si gradat in multiroentgen;
–codor pentru transmisiii U.K.V. Despre acesta s-a spus la TV ca ar fi o bomba pentru a arunca in aer subsolul. S-a aflat, de fapt, de ce nu interceptam noi ceea ce transmiteau ei prin statii. Aceasta fiindca se lucra pe o frecventa putin deasupra frecventei acordate si cu aceste codoare-decodoare se lucra pentru a transmite-receptiona. Daca nu le aveati si intrai intimplator pe frecventa, nu intelegeai nimic;
–masina de codat, cu calculatoare afisate pe ea. Masina asta am predat-o cu multa grija armatei, a fost pusa numai ea intr-un TAB si transportata l adapost pe 24 decembrie 1989;
–pustile de vinatoare ale lui Ceausescu. Cineva mi-a spus ca o pusca de acel tip valora cit trei Mercedes-uri. Si acestea, impachetate separat in paturi, au fost predate armatei;
–niste truse pistoale foarte ciudate;
–seturi intregi de fiole cu substante neoparalizante, de productie occidentala;
–in sala de mese de la subsolul C.C.-ului s-au gasit doua caiete, gen condici cu numele ofiterilor de securitate care luau masa acolo;
–o lista tiparita cu intreprinderile din Bucuresti, care continea in plus numerele de telefon si camerele unde puteau fi gasiti ofiterii de securitate din intreprinderile respective. Toate acestea au fost predate actualuli maior Puiu si unui locotenent-colonel:
–agende ale fostilor demitari in care erau trecute numele si numerele de telefon ale femeilor cu care aveau legaturi amoroase. In dreptul unor astfel de nume era trecut si ce le dadusera acestora in schimb: pantofi, fustele de piele, haine, caciuli de blana etc. Intr-o dimineata l-am surprins pe Varban Viorel sunind la o astfel de femeie si incercind sa o santajeze….
Cu toate cite s-au gasit exista caseta video facuta de dl. Spiru Zeres inainte de a le fi predat armatei.
Sint in cele doua declaratii de mai sus, suficiente elemente pentru o ancheta a Politiei sau Procuraturii. Adresele celor doi nu trebuie neaparat publicate. Acestea deoarece, din cite stim, toti cei care au pus piciorul in fostul sediu C.C. au…dosare gata facute.
[Dan Badea, “GLOANTE SPECIALE SAU CE S-A MAI GASIT IN CLADIREA DIRECTIEI A V-A,” Expres, 16-22 aprilie 1991]
FBIS-EEU-90-006 9 January 1990 “Army Combs Timisoara Region for Securitate” Agence France Presse 9 January 1990, pp. 61-62
According to the journalist, the Army’s suspicions were confirmed when it found a cache of dum-dum bullets, exclusively used by the Securitate, at the home of the head of the agricultural cooperative at Topolovatu Mare, Ioan Josu [former member of the Communist Party Central Committee].
In early March 1990, AFP reported the declared findings of surgeons in Bucharest, attesting to the fact that many of those wounded on 21-22 December 1989 in Bucharest had been shot with exploding bullets, DUM-DUM bullets. This is a critical article (and description of an event that I believe has gotten almost no coverage inside or outside Romania). Lt. Gnl. Traian Oancea, chief of surgery in part of the Central Military Hospital in Bucharest, and Dr. Nicolae “Nae” Constantinescu, chief of surgery at the Coltea Hospital, discussed this at a meeting of the Society of Surgeons in Bucharest.
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 
Leave a Reply