

Archive for the ‘raport final’ Category
decembrie ’89 la Spitalul Municipal, Spitalul Coltea, si Spitalul de Urgenta (Expres, Zig-Zag 1990)
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on September 18, 2009
Posted in raport final | Tagged: decembrie 1989, glont dum-dum 1989, nicolae ceausescu 1989, Nicolae Ghircoias 1989, spitalul decembrie 1989, teroristii din 1989 | Leave a Comment »
Daca n-au existat teroristi in decembrie 1989…cum se explica actiunile lui Colonelul Nicolae Ghircoias “de la Interne” la spitalele bucurestene?
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on August 26, 2009
[thanks to V & J for turning me on to this…
shanepdonnelly is the one who put this great video together with it]
(English) Cited in The Romanian Revolution for Dum-Dums
Dr. Nicolae Constantinescu, surgeon at Coltea Hospital: “I remember that on 1 or 2 January ’90 there appeared at the [Coltea] hospital a colonel from the Interior Ministry, who presented himself as Chircoias. He maintained in violent enough language that he was the chief of a department from the Directorate of State Security [ie. Securitate]. He asked that all of the extracted bullets be turned over to him. Thus were turned over to him 40 bullets of diverse forms and dimensions, as well as munition fragments. I didn’t hear anything back from Chircoias or any expert. Those who made the evidence disappear neglected the fact that there still exist x-rays and other military documents that I put at the disposition of the [Military] Prosecutor.”
( http://www.romanialibera.ro/a113826/revolutia-5-000-de-victime-nici-un-vinovat.html)
Professor Andrei Firica at the Bucharest “Emergency Hospital” apparently also was paid a visit by Colonel Chircoias (aka Ghircoias), see fn. 4. He claims that he “made a small file of the medical situations of the 15-20 suspected terrorists from [i.e. interned at] the Emergency Hospital,” but as he adds “of course, all these files disappeared.” Firica reports that a Militia colonel, whom he later saw on TV in stripes as a defendant in the Timisoara trial [i.e. Ghircoias], came to the hospital and advised him “not to bring reporters to the beds of the terrorists, because these were just terrorist suspects and I didn’t want to wake up one day on trial for having defamed someone” (!) The colonel later came and loaded the wounded terrorist suspects into a bus and off they went. (Professor Andrei Firica, interview by Florin Condurateanu, “Teroristii din Spitalul de Urgenta,” Jurnalul National, 9 March 2004, online edition.) Cited in Hall, “Orwellian…Positively Orwellian” http://homepage.mac.com/khallbobo/RichardHall/pubs/Voineaswar091706.html.
—————————————————
Bucuresti, Spitalul Coltea: “Pe data de 1 sau 2 ianuarie 1990 a aparut la spital un colonel Chircoias, de la Interne cred”
Prof. univ. dr. Nicolae (Nae) Constantinescu, membru al Academiei de Medicina si al Academiei Oamenilor de Stiinta. Medic chirug la Spitalul Coltea.
– Ce s-a intamplat cu cartusele extrase chirurgical din ranile pacientilor? Erau niste probe care ar fi putut lamuri anumite aspecte…
– Pe data de 1 sau 2 ianuarie 1990 a aparut la spital un colonel Chircoias, de la Interne cred. Acest Chircoias a fost judecat si condamnat mai tarziu intr-un proces la Timisoara in legatura cu revolutia.
Chircoias, care sustinea sus si tare ca ar conduce nu stiu ce sectie criminalistica din Directia Securitatii Statului, a cerut gloantele extrase. Acestea, vreo 40 la numar, i-au fost date de un medic care era secretar de partid la IMF. Tin minte ca erau gloante de diverse forme, de diferite dimensiuni.
Procurori timorati
– Ati sesizat Parchetul Militar? Ati cerut sa se faca o ancheta in legatura cu cei impuscati la revolutie?
– Bineinteles, am anuntat Parchetul, am cerut o ancheta. De exemplu, cand le-am aratat apartamentul de unde s-a tras la revolutie, de la etajul 4, de la cinematograful “Luceafarul”, procurorii mi-au zis ca au facut verificarile si au depistat ca acolo era o locuinta conspirativa a Securitatii si atat. In anul 1992 am semnat alaturi de alti medici, profesori universitari, chirurgi de renume, un memoriu pe care l-am adresat Parchetului General si prin care am solicitat sa se faca o ancheta cu privire la ranitii si mortii prin impuscare. Neprimind nici un raspuns, dupa sase luni m-am dus la Parchet sa intreb ce se intampla. Mi s-a raspuns ca se lucreaza, mi-au aratat doua-trei avize puse pe colturile cererii si atat. Unul dintre procurori m-a luat cu el pe un coridor si mi-a spus ca “are copil, are nevasta, e foarte complicat…”. Ma intreba pe mine ce sa mai faca… Am izbucnit, le-am spus ca nu sunt un om care sa fie, asa, aburit cu una, cu doua. Le-am aratat radiografiile celor impuscati, le-am aratat gloante in ficat. Radiografiile existau, nu erau inventiile mele, nu mi se nazarise asa, dintr-o data sa cer ancheta! Le-am spus ca niste oameni doresc sa afle adevarul si ca cei care au semnat memoriul catre Parchet nu sunt niste persoane oarecare, ci medici cu experienta, somitati in materie. Degeaba am solicitat expertize balistice sau alte cercetari, degeaba am prezentat acte, documente, radiografii, lucrari. Nu se dorea sa se faca o ancheta serioasa.
Miercuri, 20 Decembrie 2006 Romania Libera
Si inapoi la Spitalul Coltea: “Colonelul Ghircoias, fost sef al directiei cercetari penale a Securitatii i-a adunat pe toti individzii care erau acuzati ca sint teroristi facandu-i disparuti.”
“In perioada 21-26 decembrie 1989 la spitalul Coltea au fost internati o serie de indivizi prinsi ca teroristi, printre care un anume plutonier de militie Tripon Cornel.
Confirm afirmatiilor medicului chirurg Nicolae Constantinescu, sus numitul Tripon Cornel a fost ranit prin impuscare in zona hotel ‘Negoiu’ din Bucuresti. Medicii de la spitalul Coltea au solicitat Procuraturii instrumentarea acestor cazuri. Colonelul Ghircoias, fost sef al directiei cercetari penale a Securitatii i-a adunat pe toti individzii care erau acuzati ca sint teroristi facandu-i disparuti. Astfel Procuratura n-a mai avut obiect de cercetara pe linga disparitia banuitilor invocind ii decretul de amnistie dat de presedintele (pe atunci al C.P.U.N.) Ion Iliescu, in luna ianuarie 1990.”
Florin Mircea Corcoz si Mircea Aries, “Terorist ascuns in Apuseni?” Romania Libera, 21 August 1992, p. 1
—————————————————————————
despre “ispravile” Colonelului Nicolae Ghircoias in intregul timp al revolutiei, vedeti
Cine a organizat furtul cadavrelor din morga spitalului judetean?
—————————————–
in legatura cu declaratia lui doctorului Constantinescu: “In anul 1992 am semnat alaturi de alti medici, profesori universitari, chirurgi de renume, un memoriu pe care l-am adresat Parchetului General si prin care am solicitat sa se faca o ancheta cu privire la ranitii si mortii prin impuscare.”
AMFITEATRUL FACULTATII DE MEDICINA
“Decembrie 1989, in spitalele din Bucuresti”
Mihail Lechkun, Romania Libera, 10 februarie 1994, p. 2
“In decembrie 1989 a fost o disponsibilitate pentru bestialitate, pe care nu am crezut-o capabila la poporul care fac parte, ” a declarat dl. conf. dr. Nicolae Constantinescu (Spitalul Coltea), in cadrul conferintei care s-a desfasurat marti seara in Amfiteatrul Mare al Facultatii de Medicina din Bucurest, avand ca subiect “Decembrie 1989, in spitalele din Bucuresti”. Printre invitatii Ligii Studentilor in Medicina, organizatorul acestei conferinte, s-au numarat: dl. prof. dr. Petre Andronescu, prorector, dl. dr. Constantin Antofie, dl. prof. dr. Marian Ciurel, dl. prof. conf. dr. Dan Niculescu, dl. conf. dr. Nicolae Constantinescu, dl. prof. conf. dr. Ilie Pavelescu, dl. dr. Eduard Geambasu, toti medici chirurgi din Capitala care au fost confruntate cu fluxul de raniti din decembrie 1989. “Documentia pe care am avut-o, nu o mai avem,” a spus dl. prof. dr. Marian Ciurel (Spitalul de Urgenta) amintind totusi faptul ca au fost inregistrate date intr-o lucrare de doctorat. “Putini dintre cei raniti au fost socati psihic,” isi aminteste prof. dr. Petre Andronescu (Spitalul Colentina). Revolutionari si raniti au primit acelasi tratament, “stim doar ca la o parte din bolnavi s-au schimbat catusi” isi aminteste dl. prof. dr. Marian Ciurel. Peste 60 la suta din ranitii adusi la Spitalul Coltea erau impuscati lateral sau din spate. S-a tras si asupra oamenilor care au stat ghemuiti, acestia suferind astfel leziuni complexe. Pe langa datele statistice prezentate, medicii prezenti au atras atentia asupra naturii leziunilor care, in numar mare, au fost cazate de munitie al carie efect a fost mai mult distrugerea, mutilarea decat scoaterea din lupta. In acest sens, deosebit de interesante au fost datele prezentate din lucrarea de diploma, a medicului M. Briciu: “S-a tras cu gloante explozive”. Concluziile ce se pot trage din faptul ca cei adusi in spitale, in intervale de timp distincte, prezentau leziuni corespunzatoare anumitor portiuni din corp, demonstreaza existenta unor ordine asupra locului unde trebuia ochit. “Cred ca Romania va fi capabila sa constituie acel ecran care sa protejeze de acum inainte natia de asemenea manifestari,” a spus dl. conf. dr. Nicolae Constantinescu, remarcand aspectul benefic al unor astfel de conferinte.
Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: a fost sau n-a fost, constantinescu spitalul coltea, cpadcr decembrie 1989, firica spitalul de urgenta floreasca, gloante decembrie 1989, ministerul de interne decembrie 1989, nicolae ceausescu 1989, nicolae ghircoias, revolutia din 1989, revolutia romana, Richard Andrew Hall, securitate 1989, teroristii din 1989, wikipedia nicolae ghircoias, youtube romania 1989 | 6 Comments »
Gloante atipice din decembrie 1989: marturii ofiterilor
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on August 18, 2009
O alta pista de negare a existentei si a folosirii gloantelor atipice de tip dum-dum sau vidia in decembrie 1989 este ideea ca cei care “au vazut” sau pomenesc despre aceste gloante “magice” au fost medici civili sau raniti care habar n-aveau despre balistice. Cum am spus deja, faptul ca acesti oameni au facut o deosebire intre gloantele pe care i-au lovit, de acest gen, una normal 7,62 mm, alta exploziva (vedeti de exemplu cazul lui Adrian Kali la Timisoara sau cazurile lui Petre Georgescu si al lui Marian Manolache), spune in schimb ca nu sunt asa de prosti si neinstruiti. Oricum, sa trecem la martuirii militarilor, oameni care stiau cite ceva despre balistice…
1) E elocvent si lamuritor faptul ca chiar dupa 2 si un fel de an dupa decembrie 1989, Colonelul (r) Ilie Stoleru, a spus asa despre ceea ce s-a intimplat in Bucuresti:
Colonel Ilie Stoleru (r), cu Mihai Galatanu, Flacara, 22 iulie 1992, p. 7.
Ilie Stoleru: Aveau arme cu amortizoare, cu mecanisme cu luneta, pentru lupta pe timp de noapte (in ,infrarosu’), gloante cap-vidia. Armament foarte modern. Comisiile civile si militare nu si-au dus treaba (de elucidare) la capat. Cu mine cel putin, comisia trebuia neaparat sa stea de vorba, dar cu mine n-a vorbit nimeni. In fata comisiei lui Nicolaescu nu m-am dus fiindca, va spun drept, am avut retineri. Toate casele (locuintele) din preajma C.C.-ului trebuiau luate pe liste de la I.C.R.A.L. si verificate.
2) Un alt militar, Lt. Col. Petre Ghinea a spus cam acelasi lucru despre ceea ce s-a intimplat in 1990:
“O lupta cu fortele raului,” Orizont (Timisoara), nr. 5 (2 februarie 1990), p. 5.
Iosif Costinas: Care este opinia ta despre felul cum au actionat securistii-teroristi?
Lt. Col. Petre Ghinea: Spre deosebire de militarii nostri, ei au fost foarte bine pregatiti pentru lupta in oras. Dispuneau de armament modern, special (inclusiv simulatoare de foc). De pilda, la automatele lor rabatabile, cu gloante videa [vidia] sau gloante explozive [dum-dum], nu se putea vedea flacara la gura tevii….
3) La Brasov, chiar Generalul Nicolae Spiroiu a asistat in iunie 1990 la dezhumarea unor morti din decembrie 1989…
Romulus Nicolae, “Au ars dosarele procuratorii despre evenimente din decembrie,” Cuvintul, nr. 32 august 1991, pp. 4-5.
In iunie 1990, dupa o convorbire intre Generalul Spiroiu, citiva ofiteri, si ziaristi din publicatia locala Opinia, au fost dezhumati morti din decembrie 1989.
CE S-AU GASIT?
“S-AU GASIT IN SPECIAL GLOANTE DE CALIBRUL 5,6 MM CARE NU SINT IN DOTAREA ARMATEI.”
4) Stim din povestea lui Dinel Staicu, USLA, la Craiova ca in timpul evenimentelor era “Implicat si in cercetarea cauzelor din care se tragea in perioada aceea in Valea Rosie (cartier secerat metru cu metru de gloante), silit de catre fostul comandant al militiei, colonelul Langa, sa-i dau dreptate generalului Rosu, referitor la existenta unor gloante vidia in urma condamnarii la domiciliu…”
CRAIOVA: Dinel Staicu, USLA
Dinel Staicu: „Misiunea mea a fost sa-l infiltrez pe Sandu in prefectura“
Ca fost comandant al grupei a II-a de patrundere si capturare din cadrul Militiei doljene, Dinel Staicu a fost bagat pina la briu in evenimentele din „22“. Cind a plecat din politie, in ’92, a luat cu el multe secrete. Dar nu a lepadat uniforma, pina nu a dezvaluit ce rol a avut el pe scena miscarilor revolutionare de la Craiova. Reproducem, mai jos, parte din marturiile livrate de ex-capitanul Dinel Staicu, pe 8 aprilie 1992, revistei craiovene Cartel.
Dinel Staicu a circulat in zilele acelea fara oprelisti, intrind si iesind in prefectura, de fiecare data fiind inarmat, in ciuda perchezitiilor care i se faceau. Interesant daca in scriptele unitatii din acea perioada figureaza ridicarea armei sale, pentru ca, daca nu, inseamna ca, de acum, fostul ofiter poate sa posede si in prezent arme de foc. Dupa ce a fost consemnat la domiciliu timp de sase zile, pentru portul armei in evenimente, el si-a reluat misiunea: „… De data asta reusesc, il infiltrez atit de bine pe domnul Sandu, imi era doar sef si sefii trebuie sa stea in fata“.
Implicat si in cercetarea cauzelor din care se tragea in perioada aceea in Valea Rosie (cartier secerat metru cu metru de gloante), silit de catre fostul comandant al militiei, colonelul Langa, sa-i dau dreptate generalului Rosu, referitor la existenta unor gloante vidia in urma condamnarii la domiciliu, Dinel Staicu incearca o diversiune pentru inlaturarea celor care luasera conducerea (Nisipeanu, Popa), montind studentii aflati pe pozitii in Casa Studentilor. Actiunea lui de atunci a dat gres. La citva timp dupa aceasta, un alt grup de interes din prefectura n-a mai ratat. El poate fi admirat si astazi in fruntea judetului. La ora aceea, militia facea inca politica. Desi a stat inca in cazarma, securitatea (col. Gheorghe) „a imprumutat d-lui D. Staicu doua TAB-uri si citiva oameni din plutonul USLA al Securitatii (nu cel al militiei), desi cei de la Securitate primisera ordin sa nu mai ridice armament. Dar dl Staicu venea din partea Frontului…
In urma cercetarilor facute de el in Valea Rosie, Staicu sustine ca n-au fost teroristi (desi el insusi este un contraexemplu), pregatirea lui de baza (comandant al grupei a 2-a USLA) fiind si pentru diversiune, si pentru dezinformare. Parerea lui este ca armata a tras milioane de cartuse si ca, peste tot unde au fost unitati militare, pamintul s-a umplut de treburi. Numai ca il contrazice unitatea militara din Craiovita unde nu s-a tras. (…)
Dinel Staicu se considera singurul implicat cu adevarat in evenimentele din decembrie „singurul care-i capacitasem pe toti,… si totul a fost cum am vrut eu“. De aici sa intelegem ca artizanul „Revolutiei“ craiovene a fost un locotenent de militie?
5) si, de sigur, exista printre forumisti oameni care stiu ceva despre balistica…
(Duminică, 23 decembrie 2007, 11:33)
Istoric [anonim]
Cu repectul cuvenit fatza de cei omoriti in decembrie 1989,civili si militari,in calitate de rezervist al armatei Romane,indraznesc sa intreb si eu :
Cine avea in Romania anului 1989,munitie tip NATO, 5.5 mm calibru, in plus “crestata” – lucru interzis de Conventia de la Geneva,stiut fiind faptul ca Armata Romana avea la vremea aceea calibrul Pactului de laVarsovia ,pentru armamentul usor,adica 7,62 mm…..La vremea aceea chiar campionul olimpic la proba de pistol viteza, Sorin Babii, isi exprima nedumerirea….Eu am avut in mina citeva mostre din aceste cartuse :mici,negre,cu o spirala in virf,sau cu 4 muchii (cei ce cunosc putina balistica si medicina legala isi vor da seama de rolul devastator al acestor modoficari…
Astept si acum raspuns la intrebarile mele…poate ca totusi cineva se vagasi sa rupa tacerea…II multumesc anticipat !
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-2121712-ultimele_zile_revolutiei_romane.htm
6) si ce s-a intimplat cu gloantele ramase dupa evenimentele…uslasii pactizati cu frontul le au cules “pentru identificare” cum i-au spus lui
Ing. Dan Iliescu, Muzeul de Arta
“S-a tras din Muzeu permanent. Aveam impresia ca se trage de la parter, de la arta feudala….Armele lor sunau altfel. Aveau o cadenta sanatoasa. A doua zi si in zilele urmatoare am gasit gloante in Muzeu. Nu erau gloante obisnuite. Aveau un virf tesit. Pareau imbracate intr-o camasa de plumb. Era un calibru intre cinci, cinci si ceva. N-au vrut uslasii [ USLA] sa ne lasa nici un glont. I-am rugat sa ne lasa macar de amintire. N-au vrut! Au zis ca au nevoie pentru identificare. Au notat de unde le-au ridicat.”
Ion Zubascu, “Misterioasa revolutie romana,” Flacara, 19 decembrie 1990, p. 11.
7) dar si acesti USLAsi au vorbit despre arme si gloante ale mercenarilor (ale USLAC-ului)
“Ulterior au fost ‘curatate’ , ‘periate’ , vilele din jurul Televiziunii, precum si cele situate pe Calea Doboranti, pina la piata. Din toate acestea nu s-a mai tras. Cu acest prilej s-a descoperit ca de pe case scarii, in zilele precedente, se executase foc asupra locuintei unui scriitor. Specialistii unitatii [se pare ca e vorba de subunitate sub comandantului Ene Zaharia] au ajuns la concluzia ca s-a folosit pistol Heckler-Koch, cal. 5,6 mm, cu tub cartus cu ardere completa, ceea ce confera gloantelor o mare putere de patrundere [deci atentie, nu e vorba de o arma normala cu efecte normale]…”
Maior Mihai Floca, “Reportaj La U.S.L.A.,” Tineretul Liber, 5 ianuarie 1990, p. 4.
si in fine
“Un capitol aparte privind mijloacele folosite il constituie cartusele cu care s-a tras in Revolutie, multe gloante gasite fiind cel putin ciudate, de provenienta straina. Intr-o ampla ancheta, “Tineretul Liber” incearca sa elucideze misterul gloantelor “ciudate” apelind la maiorul Ion Stefanut, inginer specialist in armament si munitie la M.Ap.N. [nota mea: nu este mentionat aici dar e destul de important: in decembrie 1989 Stefanut a fost cadru…USLA]
Cartuse de tip “Kynoch-Magnum” s-au gasit la Buzau, dar si in zona Televiziunii si se pare ca o “mostra” a mai fost depistata si in zona fostului c.c. Este produs de firma “Kyondi”, celalalt cuvint “Magnum” fiind o unitate de masura. Acest cartus are calibrul 9,5 mm sau 0,375 toli. Este un cartus de vinatoare pentru vinat mare si poate fi tras cu orice tip de carabina sau puscaa de calibru 9,5 care are o camera destinata unui astfel de gen de incarcatura. Este un cartus de mare putere, caracteristicele lui permitind ca un bun tintas sa loveasca perfect si mortal la o distanta de 1000 m, viteza initiala a glontului este de circa 850 m/s. Pulberea din cartus este, intr-adevar mai neobisnuita, dar deloc noua, avind in vedere ca se fabrica din anii 70. Este vorba de o pulbere sub forma de…macaroane, cu ardere constanta, care imprima glontului o viteza marita, determinind si o mica uzura a tevii. “Macaroanele” sint facute din nitroceluloza plastificata cu nitroglicerina. Glontul este de tip “Softnosed”, ceea ce in traducere ar insemna, “cu nasul moale”, adica la impactul cu tinta, virful glontului se deformeaza radial, ceea ce determina producerea de rani grave la intrare. Nu este un glont penetrant raminind pe loc, dar provocind o lovitura de categoric mortala. Glontul este un miez de plumb acoperit intr-o camasa de tombac, un aliaj pe baza de cupru.
Apartia cartuselor de acest tip dovedeste ca si la noi exista asemenea arme de vinatoare. In dotarea fortelor noastre armate nu exista o astfel de arma.
Cartusele “Kynoch-Magnum” ramin stranii, prin aparitia lor insolita pe strazile Capitalei, alaturi de intreaga “colectie” de gloante adunata de echipele militare care au curatat subteranele Bucurestiului [dupa Voinea, nici acestea n-au existat] si casele din care s-a tras….”
extras din Aurel Perva si Carol Roman, Misterele Revolutiei Romane, 1990, pp. 103-104
Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: apel iliesiu 1989, apel iliesiu tismaneanu 1989, comisia tismaneanu 1989, gloante dum-dum decembrie 1989, gloante vidia decembrie 1989, punctul de vedere al militarilor decembrie 1989, raport final 1989 | Leave a Comment »
gloante explozive/DUM-DUM dupa 22 decembrie 1989 la Bucuresti: cazurile Marian Manolache si Petre Georgescu
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on August 15, 2009
“I-am vazut pe teroristi!”
“Se tragea cu arme cu cadenta mare, se tragea ca-n filme. Ceea ce e ciudat e ca nimeni nu a fost impuscat in cadrul schimburilor de focuri, ci in momente de acalmie, prin trageri izolate si de precizie”. Dl. MARIAN MANOLACHE, 43 de ani, metrolog, a fost ranit la TVR (pe atunci si Libera), in dimineata zilei de 23 decembrie 1989. Comanda o grupa de soldati care fusesera la munci, pe santierele Capitalei. Dl. Marian Manolache a fost impuscat cu doua gloante care, printr-un noroc fantastic, i-au trecut printre doua vertebre. Un alt glonte l-a muscat de pulpa piciorului. Era un glonte exploziv. Cazut in “terenul nimanui” aflat intre cele doua tabere, dl. Marian Manolache a trebuit sa stea ranit si fara nici un ajutor timp de o ora si jumatate. Cind a fost recuperat de soldatii, dl. Marian Manolache a fost legat de o usa si dus la spital. Operat, metrologul s-a chinuit 365 de zile prin concedii medicale si recuperari. mai are in preajma vertebrelor inca 10 schije de care nici un chirurg nu are curajul sa se apropie. O lunecare cit de mica a bisturiului poate fi fatala pacientului.
In mod sigur “cei care ne-au impuscat au fost teroristi, declara dl. Manolache. I-am vazut in spital. Nu erau romani. Aveau fete de mongolezi.”
Dl. Manolache glumeste amar: Nu i-am intilnit in asociatia ranitilor, domnule!
“Asasinul era printre noi”
Si dl. PETRE GEORGESCU este victima apelurilor iresponsabile lansate prin Televiziunea Romana Libera in zilele Revolutiei. Dinsul este unul dintre acei nefericiti care au fost mutilati cu gloante dum-dum. A fost impuscat in localul Circumscriptiei financiare a sectorului 6, aflata linga radio. Asasinul a tras de la 1 metru distanta, dupe ce mai inainte cazuse mort, tot de glont, un pusti care-si rupea camasa in fisii, pentru a face un fitil. Dl. Petre Georgescu a ajuns la radio cu un gind precis: sa salveze aceasta venerabila institutie din ghearele teroristilor. Numai ca teroristii nu erau musai in Radio, ci chiar printre cei veniti sa lupte de partea Revolutiei. O faceau si ei pe revolutionarii si, din cind in cind scoteau pistolul din buzunar si trageau la nivelul soldului. Impuscat in bazin, loc in care glontele dum-dum face ravagii, dl. Petre Georgescu ajungea la spital. In delir, ore in sir, il roaga pe doctor sa-l omoare. Dureri teribile il macinau pe dinauntru. Dureri il macina si-acum, dar traieste. Traieste si patimeste.
P.S. Si domnul Petre Georgescu a fost in 21 decembrie 1989 la Inter. Poate c-a fost filmat. Si pedepsit.
Oltea Mutulescu, E. Mihaescu, “Daca jertfa nu e, nimic nu e!” Flacara, nr. 9-10 (6 martie 1991), pp. IV-V.
Posted in raport final | Tagged: bucuresti tv radio decembrie 1989, gloante decembrie 1989, gloante dum-dum decembrie 1989, gloante explozive decembrie 1989, Marian Manolache, Petre Georgescu | Leave a Comment »
22 decembrie 1989: ce s-a gasit in Cabinetul Unu (Nicolae Ceausescu) si Cabinetul Doi (Elena Ceausescu)
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on August 12, 2009
In ziua aceasta, am (re)gasit-o pe marturia lui Mircea Boaba din revista-ziar Strict Secret (trustul Romania Libera) din 1991 (intre nr. 46 3/12-18/1991 si nr. 50 4/10-15/1991). Apare un Mircea Boaba pe lista BNR Mircea Boaba, Blocul National al Revolutionarilor, si apare un (Viorel) Mircea Boaba pe lista de necolaborare a lui CNSAS aicea Mircea Boaba, adeverinata de necolaborare cu fosta Securitate, nr. 4762.
Chiar daca fosti securisti au dezvaluit ca cadre USLAC–mercenarii ai lui Ceausescu–au folosit gloante explozive in decembrie 1989, si chiar daca militari care au intrat in sediul Directiei a V-a in perioada 22-24 decembrie 1989 au povestit cum au descoperit gloante explozive (dum-dum) acolo, nu e deajuns unora gloante explozive la revolutie?…dupa aproape doua deceni de reviZioniZmul securist subit si la vedere.
Totusi, iata ce spune revolutionarul Mircea Boaba, participant la evenimentele din Piata Universitatii pe noaptea insangerata de 21-22 decembrie 1989 (noaptea cea mai lunga) si unul dintre cei care au pentrat intii in C.C.-ul pe 22 decembrie 1989. (Serialul merita sa fie citita in intregimea sa.)
In aceea camera am inceput sa stringem toate obietele de valoare gasite prin celelalte incaperi. Asa a luat nastere primul “tezaur” din C.C. Inauntru s-a incuiat nea Tarchila cu un pistol mitraliera si sint sigur ca ar fi fost in stare sa impuste pe oricine ar fi incercat sa deschida usa daca n-ar fi fost insotit de noi. Noroc ca nu a fost cazul. Intre timp ni se aduceau de peste tot arme si munitii.
Armele erau de toate felurile: pistolete Carpati, Beretta, Makarov, T.T., Stecikin, unele mici si plate cum nu mai vazusem niciodata, in tocuri de piele special construite cu compartimente aparte pentru box si cutit cu buton, adevarate pumnale cu lama foarte subtire si fina, lunga de 15-20 ce tisnea din miner (nu erau in nici un caz destinate pentru curatatul cartofilor la popota); pistoale mitraliera AKM cu pat de lemn sau cu pat rabatabil…mitraliera, pusti semiautomate cu luneta de tipul celei cu care ma fuduleam eu; mitraliere de campanie, un aruncator de grenade antitanc; grenade de mina, munitie de toate tipurile si calibrele, ce mai nu ne lipsea decit un tun, in rest aveam de toate.
Venit din cabinetul 1, Doru Haraga isi da cu parerea ca ar trebui sa le transportam intr-un colt al incaperii si pentru a le separa de restul camerei incercam sa delimitam spatiul cu o canapea. Lunga de 2 m nu se lasa umita din loc, parca era batuta in cuie, inciduati, am inceput sa mesterim ia ea. Am desfacut-o si am ramas perplecsi. In cabinetul 2, in camera de lucru a tovarasei de viata a celui mai iubit fiu, in lada unei canapele era un adevarat arsenal: 24 pistoale mitraliera cu pat rabatabil si teava scurta, 22 pistolete Carpati, 2 Stecikin, 4 carabine cu luneta, semiautomate, doua pusti mitraliera, grenade de mina si la fund lazi metalice cu munitie de lupta–gloante incendiare, trasoare, perforante, explozive, numai din cele normale–nu. Si deasupra trona ca o culme a ridicolului o prastie cu cracan si linga ea o cutie cu bile de rulment. Pe capacul interior al canapelei era o list cu denumirea “lada de armament si munitii nr. 2”. Urma inventarul si continua cu–raspunde plt. adj.–cutare, nu am retinut numele. Deci lada nr. 2. Dar unde este nr. 1? Citiva metri mai incolo–o canapea asemanatoare. Ne-am repezit asupra ei si am deschis-o. Continutul era identic, mai putin prastia. Puteam inarma un regiment. Oare de ce tinea “savanta” in cabinetul ei atita armament si munitie? Dar prastia? Asta chiar ca punea capac la toate!
Mircea Boaba, “Gloante, nestemate si singe. Ziua I: Comoara lui Ali Baba,” Strict Secret, nr. 48 26 martie – 1 aprilie 1991, pp. 4-5.
In timp ce urcam scara, vrind sa incarc carabinaa, am avut surpriza sa descopar ca gloantele din cele doua incarcatoare erau cu virful bont.
nr. 47 18-25 martie 1991, pp. 4-5.
Las automatul si ma duc in tezaur unde nea Tarchila tropala, nestiind ce se intimpla. Ii explic in doua cuvinte si iau dintr-o cutie lunga de lemn comoara care pentru mine avea atunci cea mai mare importanta. O pusca semiautomata nou-nouta, cu luneta de noapte in infrarosu cu baterii si petru incarcatoare cu gloante explozive.
nr. 50, 10-15 aprilie 1991, p. 4.
Posted in raport final | Tagged: apel iliesiu '89, apel iliesiu decembrie 1989, C.C. decembrie 1989, C.C.-ul decembrie 1989, comisia tismaneanu 1989, elena ceausescu, Elena Ceausescu decembrie 1989, gloante dum-dum decembrie 1989, nicolae ceausescu 1989, raport final, raport final 1989, raport final decembrie 1989, strict secret, tismaneanu iliesiu 1989 | 2 Comments »
Decembrie 1989: Sibiu 1990. Inainte de boala amneziei cvasi-totale.
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on July 31, 2009
Monica N. Marginean, “MARIAN VALER: Asistam la ingroparea Revolutiei,” Expres, nr. 33 (septembrie 1990), p. 2.
Sa continuam dialogul inceput acum citeva saptamini prin limpezirea unor aspecte din evenimentele lui decembrie 1989 la Sibiu, aspecte pe care dubla calitate de procuror si membru al Comisiei de ancheta va impiedicau sa le dati publicitatii. Deci, de fapt, ce a putut afla, in ciuda obstructiilor si piedicilor de tot felul, fostul procuror Marian Valer, despre implicarea unor elemente ale fostei securitati si militii in evenimentele singeroase din Sibiu?
In urma anchetelor desfasurate la Sibiu, rezulta ca la data evenimentelor din decembrie 1989, organele Ministerului de Interne aveau adoptate doua planuri de actiune in cazul aparitiei unei defectiuni antiregim sub forma revoltei sau manifestatiei anti-ceausiste ale populatiei, ori sub forma unei tentative de lovitura de stat militara. Astfel, in primul rind, pe baza ordinului ministrului de interne nr. 02600/1988, la data respectiva functia sus mentionata fiind detinuta de Tudor Postelnicu, ordin emis ca urmare a manifestatiilor anticeausiste de la Brasov, din 15 noiembrie 1987, s-a adoptat la nivelul Inspectoratului judetean Sibiu al M.I. un plan unic de actiune si interventie in cazul unor manifestatii, in care urmau sa fie implicate securitatea, militia, trupele de securitate si cele de pompieri din cadrul Ministerului de Interne. Intr-o asemenea eventualitate, un rol deosebit urmau sa detina plutoane de interventie special constituite, respectiv plutoantele Scutul, Soimii si U.S.L.A. In al doilea rind, in urma investigatiilor efectuate a rezultat ca organele M.I. mai aveau un plan secret de actiune impotriva unitatilor Ministerului Apararii in cazul unei tentative de lovitura de stat militara sau a altei atitudini antiregim a armatei. Probabil ca acest plan era in conexiune cu planul Z-Z, la care facea referire Ion Dinca in cazul procesului sau si care consta in acorduri secrete incheiate de Ceausescu cu 5 state arabe pentru acordarea de asistenta militara directa in cazul unui puci militar in Romania. In acest sens, in timpul evenimentelor din decembrie 1989 din Sibiu, armata a gasit o harta cu casele conspirative ale Securitatii din jurul unitatilor militare din municipiu, in care urmau sa fie plasate cadre de securitate care sa actioneze impotriva acestora, in eventualitatea dezicerii armatei de regimul ceausist. In urma investigatiilor efectuate, s-a constatat ca din asemenea case s-a actionat cu foc asupra unor unitati militare, incepind cu dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, deci dupa rasturnarea dictaturii. S-a mai constatat ca, in general, in casele respective locuiau foste cadre de securitate sau militie, care se pensionsera sau trecusera in rezerva, sau informatori al securitatii, precum si ca, dupa inceperea manifestatiilor anticeausiste la Sibiu, la casele respective au intrat autoturisme care aveau numere de inmatriculare din alte judete, de exemplu Constanta, Iasi, Bacau. Astfel asupra U.M. 01512, s-a tras din imobilul nr. 7 din str. Stefan cel Mare, situat vis-a-vis de pavilionul central ai acesteia, in care locuiau familii ale unui fost comandant al securitatii din Sibiu si un informator al securitatii, precum si din imobilele situate in str. Moscovei, paralela cu unitatea militara. Asupra U.M. 1606, s-a tras din imobilul cu nr. 47 de pe str. Moldoveanu, in care locuiau un fost sef al militiei judetului Sibiu, iar asupra U.M. 01080 s-a tras din vila Branga, de pe Calea Dumbravii, in care locuia cu familia un mare crescator de oi, precum si din vila unui medic. A mai rezultat ca locatarii imobilelor respective au lipsit de la domiciliu in timpul evenimentelor, parasindu-le cu citeva zile in prealabil, precum si ca in unele din aceste case nu s-au gasit urme de mobilier sau de obiecte casnice. Harta caselor conspirative ale securitatii si militiei a ajuns in posesia locotenent-colonelului Dragomir, comandantul garnizoanei Sibiu, dar acesta, fiind solicitat sa o depuna la comisia de ancheta, a motivat ca nu o mai gaseste.
Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: comisia tismaneanu 1989, cpadcr decembrie 1989, dan voinea teroristi, marian valer, Ordinul 2600, planul Z-Z, refuzul de a uita, revolutia romana, securitate 1989, sibiu decembrie 1989, the politics of amnesia, usla decembrie 1989 | 2 Comments »
decembrie 1989 : “Inca o Fateta a Diversiunii”
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on July 31, 2009
Sint citeva publicatii care gazduiesc cu seninatate unele actiune sa le zicem…ofensive indreptate impotriva armatei. Nu stim in ce masura le avantajeaza sau nu aceste sageti otravite, nici nu ne-am propus sa aflam. Probabil ca n-am avea nici cine stie ce sanse, intrucit serviciile de informatii puse in slujba minuitorilor de zvonuri si calomnii beneficiaza si de alte…servicii, lesne de inteles de ce factura. De ce lesne? Pentru ca le demasca…stilul materialelor publicate, o anume arie de notiuni si informatii, precum si modul de a le aranja, astfel incit, in continuare, castanele sa fie scoase din foc tot cu mina altuia…Numai ca astfel de intentii nu pot ramine chiar neobservate si nesesizate. Semnele de mirare ca si nedumeririle celor care scriu si intreaba nu sint de fel cuminti si nevinovate. Dimpotriva. Veninul iese din coltii scosi din alveole inainte de muscatura, capul ascuns in nisipul fierbinte nu poate ascunde si clopoteii din…inima impietrita de otrava. Sarpele n-a murit.
Este si cazul intrebarii pe care si-o pune, cuminte, domnul G.I. Olbojan in numarul din 23-29 aprilie al publicatiei “Express” [sic. Zig-Zag ] “Mortii din TIR-ul frigorific — ofiteri D.I.A.?” Ce aveti cu omul? In fond, el doar intreaba. Oricare cetatean al acestei tari poate sa intrebe orice! Altfel n-ar mai fi democratiei! Sursa de incredere care i s-a destainuit se vede, nu i-a dat si raspunsul cel mai potrivit, de vreme ce autorul articolului cu pricina inca intreaba.
Dupa parerea autorului acestui articol, armata trebuia neaparat sa-si creeze un…inamic. Doar si in poligon isi monteaza tiinte ca sa traga in ele, nu ? De ce n-ar face-o in strada?
Si apoi, dupa ce si-ar fi ucis proprii ofiteri–si probabil, nu pe cei mai slabi–ar fi trebuit sa-i recupereze, si sa-i fure adica de la morga! Si a apelat, pentru aceasta, la bunavointa militiei si securitatii. Prin aceasta remarcandu-se in fata “comandamantului suprem.” Extraordinar! Dupa cum se vede, armata si-a facut singura un…motiv! Oare chiar asa naiv sa fie autorul articolului?
Sa fim seriosi, domnilor! In afara de citiva cercetasi care aveau misunea sa culeaga informatii si sa raporteze ce se intimpla in strada (o astfel de misiune este absolut necesara cind actioneaza armata), nici un alt ofiter n-a fost in strada decat cu subunitatea pe care o comanda. Dar si cei care au fost acolo faceau parte din subunitatile de cercetare si nu din ceea ce autorul articolului respectiv numeste D.I.A.! Intr-adevar, in depozitia sa, inculpatul Filip Teodorescu a dat un exemplu, in maniera in care o stim cu totii. Si care nu se deosebeste prea mult de cea in care a scris articolul. A se citi: stim mai mult. dar…atentie! Sursa la care va referiti, domnule Olbojan, stia deci ca un intrus care, vezi doamne, ar fi fost de la D.I.A. (cu acte in regula!) ar fi avut misiunea sa destabilizeze activitatea inspectoratului M.I. ! Ar fi facut-o in prezenta lui Macri, a lui Teodorescu si a celor mai buni contraspioni ai tarii la acea data! Al dracului trebuie sa fi fost instrusul asta!
Serviciul de contrainformatii ai armatei, stimabili calomnitori, retineti, se compunea din lucratori ai Ministerului de Intere, care controlau fiecare miscare a cadrelor si ostasilor din toate unitatile si de la toate esaloanele, mai ales de la cele mari ! Si daca se intimpla ca vreunul sa aiba vreo legatura (inclusiv amoroasa) neprincipiala, ei erau primii care informau pe cei interesati. Ei stiau totul si nu le scapa nimic despre sistemul de informare de la toate nivelurile! Le-ar fi scapat tocmai o astfel de actiune! Ia mai ginditi-va!
Au fost sustrase file din registrele garzii, au fost impuscati raniti in lift, plus toate celelalte pe care dumneavoastra le sistematizate pe puncte si de puneti in spinarea armatei!
Nu se stie nimic si totusi sursa dumneavoastra, care le stie pe toate, va lasa fara raspuns. Deznodamintul cel mai fericit pe care il intrevedeti este si el tot un fel de a…confectiona tinte de carton sa avem in ce trage. Cartoane inca mai exista (ziarele se tiparesc pe altceva) , dar si cind se vor termina, n-o sa le simtim prea mult lipsa. Tintele se pot confectiona si din altceva. Din plastic sau din oameni vii, chiar si dintre morti. Daca nu ajung, cei vii, puteti trage si in cei morti. Armata are destui. Doar e democratie! Tot trebuie sa aiba tintele din poligon culoare kaki, nu? Chiar si cele de la casa denumita Postelnicu, de ling aeroportul Otopeni erau, in marea lor majoritate, kaki!
Sa concluzionam. Blinzii oameni ai lui Teodorescu si ai celorlalti (de profesie securisti, culegatori de informatii) n-au facut altceva decit sa contacteze pe cei din retea (a se citi pe informatori), in timp ce armata (prin D.I.A.) si-a scos patruzeci de ofiteri in bataia pustilor proprii! Ei, blinzii nostri securisti, au stat de o parte si au asistat la acest spectacol straniu, in calitatea lor de contraspioni si, bineinteles, de organe de ordine. Ei nu stiu nimic, ei n-au vazut nimic. Au venit, au privit, au verificat daca sint sau nu sint spioni straini si au aflat-o spun, poate acum, prin intermediul unei surse demne de incredere si al unui semnatar de articol — ca si de cealalta parte a baricadei au fost tot…cei de la armata. Deci armata si-a omorit patruzeci de oameni, apoi si i-a furat, iar acum ar trebui, probabil desfiintata, imbracat in zeghe si, de ce nu, trimisa iarasi sa termine canalele, sa stringa recolta, sa curete WC-ului, eventual sa lustruiasca cizmele, celor care vor primi misiunea sa o controleze si sa faca pe gardienii. Pina aici totul e clar.
Autorul scrie ca “lipsesc din proces si nici nu se face caz de absenta lor cei care au ales cadavrele si au facut sa dispara registrele cu evidenta ranitilor si mortilor. Daca respectivi indivizi ar fi fost ofiteri de securitate, ar fi prezenti in proces si condamnati cu toata asprimea.” Daca s-ar sti cine sint aceia, fiti sigur, domnule Olbojan, ca nu i-ar ocoli nimeni. Poate ati uitat ca insesi cadrele armatei au cerut ca toti cei ce se fac vinovati de cele intimplate la Timisoara sa fie arestati. Nu asta va intereseaza insa pe dumneavoastra, ci altceva. Scopul pe care il urmariti este probabil acela de a mai crea inca o mica diversiune, pe linga toate celelalte. Intrebarea care se pune este: in folosul cui? Nu este exclus ca si acest nevinovat articolas, pierdut intr-un podval, sa faca parte din acelasi sistem diabolic de actiune psihologica si radioelectronica, de dezinformare si razboi al zvonurilor si miniciunilor care, daca armata n-ar fi fost inteleapta si ferma pe pozitie, ar fi dus aceasta tara la cel mai cumplit dezastru. Dumneavoastra (sau cei care v-au indemnat sa scrieti) stiti foarte bine cu ce anume se ocupa D.IA. (asa cum si inculpatul Teodorescu stie). Si tocmai din acest motiv intreprinderea pe care o faceti mi se pare cel putin josnica.
Cunosc bine armata romana, domnule Olbojan. Toate armele si toate componentele ei au un loc in inima mea. Ar trebui, daca sintet totusi roman, sa-l aiba si in inima dumneavoastra. Va inchipuiti oare ca armata s-ar fi dedat la astfel de acte? Poate tot ca, armata si-a creat si acele puhoaie de tinte aeriene false, pentru a-si consuma rachetele si munitia si a se juca de-a…razboiul!
Ca sa puteti dormi linistit, domnule semnatar al articolui cu pricina, va informez ca treaba celor din D.I.A. este cu totul alta. Spre folosul apararii acestei tari. Si nu a vreunui regim politic. Nici a vreunui clan sau vreunui stat in stat. Cum a fost cel pe care incercati sa-l slujiti.
(Colonel V. Gheorghe, “Inca o Fateta a Diversiunii,” Armata Poporului, nr. 18 (21) joi 3 mai 1990, p. 1, p. 3a)
N-au fost vorbe in vint…Olbojan s-a dovedit a fi, intr-adevar, si deloc intimplator…un fost securist…si din articolul lui (incoace) s-a nascut ipoteza ca D.I.A. ar fi fost teroristii din decembrie…o ipoteza pretuita a fostei securitatii, imbratisata de catre Gheorghe Ratiu (fost sef Dir I, politia politica), Nicolae Plesita, Ion Hotnog, Teodor Filip, Dumitru Burlan (fostul doppelganger al lui Nicolae Ceausescu) si multi alti fosti securisti…
Cazul lui Gheorghe Ionescu Olbojan
Radio Free Europe Research “East European Perspectives”
3 April 2002, Volume 4, Number 7
THE SECURITATE ROOTS OF A MODERN ROMANIAN FAIRY TALE: THE PRESS, THE FORMER SECURITATE, AND THE HISTORIOGRAPHY OF DECEMBER 1989
By Richard Andrew Hall
THE CASE OF GHEORGHE IONESCU OLBOJAN
Less well known than the comparatively high-profile cases of Corut and Bacescu is the case of Gheorghe Ionescu Olbojan. Olbojan’s treatment by the Romanian press corps differs little from that of Corut and Bacescu. Like Corut and Bacescu, in the early 1990s Olbojan was writing in the pages of Ion Cristoiu’s publications — specifically “Zig-Zag” in 1990. By the late 1990s, journalists who wrote about Olbojan’s publications did not hesitate to identify him as a former Securitate officer. A reviewer of Olbojan’s 1999 book, titled “The Black Face of the Securitate,” and Ion Mihai Pacepa in the satirical weekly “Catavencu” described Olbojan’s allegations that Ceausescu was overthrown by the Soviet Union in conjunction with Hungary, Yugoslavia, and Israel, and bluntly stated that Olbojan was a disgruntled former Securitate officer (“Catavencu,” 23 July 1999). Filip Ralu, a journalist working for the daily “Curierul national,” was even more specific: Olbojan, he wrote, was a DIE (Foreign Intelligence Directorate) officer (“Curierul national,” 19 March 2001).
Why so bold and so sure, we might ask. Because it was no longer a secret: Olbojan had admitted in print — at least as early as 1993 — that he indeed served in the former Securitate. On the dust jacket of his 1994 book “Pacepa’s Phantoms,” a polemic apparently in response to criticisms of his earlier book, “Goodbye Pacepa,” his editor proudly touts the “latest raid effected by former Securitate officer Gh. Ionescu Olbojan” (Olbojan, 1994). Inside, Olbojan describes how he was recruited in the 1970s while at the Bucharest Law Faculty, finished a six-month training course at the famous Branesti Securitate school, and worked at an “operative unit” of the “Center” from 1978 to 1982 and then at the famous Securitate front company “Dunarea” until being forced — he claims — to go on reserve status in 1986 after violating certain unspecified “laws and regulations of security work” (Olbojan, 1994, pp. 17-19). According to Olbojan, as early as the fall of 1990 — at a time when he was writing a series on the makeup of the former Securitate and when Cristoiu would address him with the words, “Olbojan, did you bring me the material?” — he “pulled back the curtain of protection behind which he had been hiding for so long” and revealed to a fellow journalist his Securitate background (Olbojan, 1994, pp. 14-15). There is thus no doubt here: It is not a question of supposition or innuendo by this or that journalist — Olbojan has publicly admitted to a Securitate past.
APRIL 1990: OLBOJAN WRITES ON THE REVOLUTION
In the ninth issue of “Zig-Zag,” which appeared in April 1990 — an issue in which Angela Bacescu wrote a famous piece revising the understanding of the deaths of a group of Securitate antiterrorist troops at the Defense Ministry during the December events, a piece that was vigorously contested by journalists in the military press (for a discussion, see Hall, 1999) — Olbojan wrote an article entitled “Were The Corpses In The Refrigerated Truck DIA Officers?” (Olbojan, 1990). In the article, Olbojan attacked the official account regarding the identity of 40 bodies transported by the Securitate and by the Militia from Timisoara to Bucharest on 18-19 December 1989 for cremation upon the express orders of Elena Ceausescu. The FSN regime maintained that these were the cadavers of demonstrators shot dead during antiregime protests, but Olbojan now advanced the possibility that they might have been the corpses of members of the army’s elite defense intelligence unit, DIA.
Olbojan’s “basis” for such an allegation was that nobody allegedly had come forward to claim the corpses of the 40 people in question and therefore they could not have been citizens of Timisoara. Mioc counters that this is preposterous, and that unfortunately this myth has circulated widely since Olbojan first injected it into the press (Mioc, 2000b) — despite the publication of correct information on the topic. Mioc republished a list with the names, ages, and home addresses of the (in reality) 38 people in question and noted that it was published in the Timisoara-based “Renasterea Banateana” on 2 March 1991, the Bucharest daily “Adevarul” on 13 March 1991, the daily “Natiunea” (also published in Bucharest) in December 1991, as well as in the daily “Timisoara” on 29 November 1991 — but significantly was refused publication in Tudor’s “Romania Mare”!
THE IMPLICATIONS AND INTENTIONS OF OLBOJAN’S APRIL 1990 REAPPRAISAL OF THE TIMISOARA EVENTS
On the face of things — in the spring 1990 context of a publication that appeared courageous enough to stand up to the rump party-state bureaucracy and with no public knowledge about Olbojan’s past — Olbojan’s article could be interpreted as a laudable, if poorly executed, effort at investigative journalism or at worst as innocuous. But context can be everything, and it is in this case. It seems significant that Olbojan considers his April 1990 “Zig-Zag” article important enough to reproduce in its entirety in his 1994 book “Pacepa’s Phantoms” and then discuss the impact the article had upon getting people to rethink the December 1989 events and how later works by other authors (including those with no connection to the former Securitate but also including the previously-mentioned notorious former Securitate officer Pavel Corut) confirmed his allegations (Olbojan, 1994, pp. 276-299).
The importance of suggesting that the cadavers transported to Bucharest for cremation were the bodies of army personnel and not average citizens may not be readily apparent. To make such a claim insinuates that the Iliescu leadership was/is lying about the December events and therefore should not be believed and may be illegitimate. It also insinuates that the events may have been more complicated and less spontaneous than initial understandings and the official history would have us believe: If those who were transported to Bucharest for cremation were not average citizens but army personnel, then is it not possible that Timisoara was a charade, a manipulation by forces within the regime — perhaps with outside help — to overthrow Ceausescu and simulate both revolutionary martyrdom and political change?
Moreover, it was significant that Olbojan maintained that the cadavers belonged not just to any old army unit but specifically to DIA. The army’s DIA unit — a unit which appeared to benefit organizationally from the December events, including having its chief, Stefan Dinu, for a time assume the command of the Romanian Information Service’s (SRI) counterespionage division (until his former Securitate subordinates appear to have successfully undermined him and prompted his replacement) — would during the 1990s become a common scapegoat for the post-22 December “terrorism” that claimed over 900 lives in the Revolution and initially had been blamed uniformly upon the Securitate (see, for example, Stoian, 1993 and Sandulescu, 1996). If the 40 cadavers were indeed DIA officers, then anything was possible with regard to the post-22nd “terrorism” — including that DIA, and not the Securitate’s antiterrorist troops, had been responsible for the tremendous loss of life. Indeed, in his 1994 book “Pacepa’s Phantoms,” Olbojan claims just that: In December 1989, there allegedly had been no Securitate “terrorists,” the “terrorists” had been from DIA, and it is they who were thus culpable for the bloodshed (Olbojan, 1994, pp. 276-291).
Nor can it be said that the timing of Olbojan’s publication was of inconsequence here: The trial of the Securitate and Militia officers charged with the bloody repression of demonstrators in Timisoara in December 1989 had begun the previous month and was still in progress at the time of the article’s appearance. Olbojan’s allegation clearly had implications for the verdicts of this trial. Mioc has noted of Olbojan’s account: “[T]he theory of the ‘mystery’ of the 40 cadavers would become the departure point for efforts to demonstrate the presence of foreign agents in Timisoara” (Mioc, 2000a). Indeed, during the Timisoara trial, reputed Securitate “superspy” Filip Teodorescu had attempted to implant this idea and would later reveal that among those his forces had arrested during the Timisoara events were two armed, undercover DIA officers in a Timisoara factory — the massive influx of foreign agents supposedly having eluded the “underfunded and undermanned” and “Ceausescu-distrusted” Securitate (Teodorescu, 1992). For Mioc, Olbojan’s echoing of Teodorescu’s attempts to muddy the historical waters of the birthplace of the Revolution, and Olbojan’s specific effort to sow wholly unnecessary confusion about the identity of the 40 cremated corpses (an issue which no one had considered the least bit suspicious until that time) cannot be separated from Olbojan’s admitted collaboration with the Securitate and his warm praise of that institution throughout most of the 1990s.
OLBOJAN’S CASE AS TYPICAL RATHER THAN ABERRANT
Significantly, even at the time, Olbojan’s account sparked innuendo in the press regarding his past, his credibility, his capacity for the truth, and his agenda in writing such an article. Unfortunately, but very tellingly, these accusations came not from the civilian press — of any political stripe — but from the military press. Colonel V. Gheorghe wrote in early May 1990 that Olbojan’s account was merely “yet another face of the diversion,” the latest in an emerging campaign attempting to exonerate the Securitate for the bloodshed, blame the army, plant the idea that the December 1989 Revolution was little more than a coup d’etat engineered from abroad, and cast doubt upon the spontaneity and revolutionary bravery of those who protested against Ceausescu and participated in the December events (Gheorghe, 1990).
Mioc notes accurately that “[I]n order for the [Olbojan’s] disinformation to succeed, the article was written in an anti-Iliescu and anticommunist style,” but he seems to imply that this was an exception (Mioc, 2000b). As the next two parts of this three-part article will demonstrate, far from being an exception, such an approach — in fact the dovetailing and entangling of Securitate disinformation with the agenda of the anti-Iliescu/anticommunist opposition — was all too common and ultimately a key cause of the destruction of the truth about the December 1989 Revolution and the Securitate’s institutional responsibility for the tremendous loss of life in those events.
(Richard Andrew Hall received his Ph.D. in Political Science from Indiana University in 1997. He currently works and lives in northern Virginia. Comments on this article can be directed to him at hallria@msn.com)
SOURCES Bacescu, A., 1990a “Adevarul despre Sibiu,” [The Truth On Sibiu] in “Zig-Zag,” (Bucharest) 19-26 June.
Bacescu, A., 1990b “Noi lumini asupra evenimentelor din decembrie 1989,” [New Light On The December 1989 Events] in “Romania Mare,” (Bucharest) 21 August.
“Curierul national,” (Bucharest) 2001, Internet edition, http://domino.kappa.ro/e-media/curierul.nsf.
Gheorghe, V., 1990, “Inca o fateta a diversiunii,” in “Armata poporului,” (Bucharest), 3 May.
Hall, R. A., 1997, “The Dynamics of Media Independence in Post-Ceausescu Romania,” in O’Neil, P.H. (ed.), Post-Communism and the Media in Eastern Europe, (Portland, OR: Frank Cass,), pp. 102-123.
Hall, R. A., 1999, “The Uses of Absurdity: The Staged War Theory and the Romanian Revolution of December 1989,” in “East European Politics and Societies,” Vol. 13, no.3, pp. 501-542.
Iftime, C., 1993, Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan [With Ion Cristoiu Through The Contemporary Inferno], (Bucharest: Editura Contraria).
“Catavencu,” (Bucharest), 1999 (Internet edition), http://www.catavencu.ro.
Mioc, M., 2000a “Ion Cristoiu, virful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revolutiei,” http://timisoara.com/newmioc.51.htm
Mioc, M., 2000b “‘Misterul’celor 40 de cadavre,” http://timisoara.com/newmioc/53.htm
Olbojan Ionescu, G., 1990 “Mortii din TIR-ul Frigorific — ofiteri DIA?” [Were The Corpses In The Refrigerated Truck DIA Officers?] in “Zig-Zag,”, no. 23, 23-29 April.
Olbojan Ionescu G., 1994, Fantomele lui Pacepa [Pacepa’s Phantoms], (Bucharest: Editura Corida).
Sandulescu, Serban, 1996, Decembrie ’89: Lovitura de Stat a Confiscat Revolutia Romana [December ’89: The Coup d’tat Abducted the Romanian Revolution], (Bucharest: Editura Omega Press Investment).
Shafir, M., 1993, “Best Selling Spy Novels Seek To Rehabilitate Romanian ‘Securitate,'” in “Radio Free Europe/Radio Liberty Research Report,” Vol. 2, no. 45, pp. 14-18.
Siani-Davies, P., 2001, “The Revolution after the Revolution,” in Phinnemore, D. Light, D. (eds.), Post-Communist Romania: Coming to Terms with Transition (London: Palgrave), pp. 1-34.
Stoian, I., 1993, Decembrie ’89: Arta Diversiunii, [ December ’89: The Art Of Diversion], (Bucharest: Editura Colaj).
Teodorescu, F., 1992, Un Risc Asumat: Timisoara, decembrie 1989, [An Assumed Risk: Timisoara, December 1989] (Bucharest: Editura Viitorul Romanesc).
Late last July, there was a book-signing in Bucharest. The man signing books was Dumitru Burlan—64 years old, a colonel in the former Securitate’s Fifth Directorate, and, last but not least, Nicolae Ceausescu’s so-called “unique double.” On the occasion of his book-signing, Burlan was kind enough to say a few words about his book to the journalists gathered for the event. A correspondent for Reuters quoted Burlan as declaring: “Romania’s secret service [i.e. the Securitate] staged Nicolae Ceausescu’s down fall…the KGB wanted to overthrow Ceausescu, even his son Nicu did…I wrote the book to show the Romanian people a small part of the truth.”
The title of Burlan’s book is “Sensational: After 14 Years Nicolae Ceausescu’s Double Speaks!” That it is possible that anything could be “sensational” in Romania after the past 14 years is in itself difficult to believe. The bigger problem with the title, however, is that Burlan did not really wait 14 years to “confess.”
Two years ago Burlan gave a multipart interview to the Romanian monthly “Lumea Magazin” (http://www.lumeam.ro/nr10_ 2001/politica_si_servicii_secrete.html). In that interview, he commented on the biggest enduring controversy of the Romanian Revolution: Who was responsible for the violence that claimed 942 lives—85% of the total 1,104 people who died in all “between 22 December, when the Ceausescus fled power, and Christmas Day, when they were tried and executed? At the time, elements of the Securitate who remained loyal to the Ceausescus—the so-called ‘terrorists'”were blamed for the bloodshed. However, despite the pledge by the former communists who seized power from Nicolae Ceausescu to prosecute those responsible, justice has never been served.
In the same interview, Burlan answers that those responsible for the bloodshed “were from the Army, [specifically] from DIA [the Army’s intelligence unit].” According to Burlan, the DIA were also responsible for the placement of gunfire simulators “so that everything—[the staged war that Ceausescu’s successors allegedly put in motion]—would appear credible.”As for the Securitate, Burlan protests: how could they have done anything “with just their Makarov pistols?”
Burlan’s answers seek to accredit the idea that the former communists who took power from Ceausescu simulated resistance by alleged Ceausescu loyalists in order to ease their seizure of power and gain a revolutionary legitimacy they otherwise would have lacked. The Securitate were thus victims of their poor image among the populace and of a power grab by unscrupulous nomenklaturists who wished to legitimize themselves by heaping false blame on the Securitate.
Burlan’ s argument that the revolution was “staged,” some group other than the Securitate was responsible for the post-22 bloodshed, and that the Securitate did not open fire is a familiar tale by now. What has changed through the years is that certain variants—including the DIA variant Burlan markets—have become more common in the literature and interviews of the former Securitate and Ceausescu nostalgists. One doesn’t have to look far to see former high-ranking Securitate officers accrediting the idea that DIA, and most assuredly not the Securitate, bears responsibility for the December bloodshed. Just in the past three years, former Securitate officials such as Nicolae Plesita, Teodor Filip, and Ion Hotnog have argued this thesis. Nor is it the least bit surprising that these same officials marry the thesis with another perennial Securitate favorite: the suggestion that Russian and Hungarian agents posing as tourists—for those who with a distaste for detail, “occult forces”—played a seminal role in provoking the downfall of the Ceausescu regime and in the bloodshed that followed the Ceausescus’ flight from power. (For additional discussion of these ” tourists” see http://www.rferl.org/eepreport/2002/04/8-170402.htm l.)
The DIA variant, so dear to the hearts of Ceausescu’s double and his Securitate counterparts, has a long and fabled history. In the early and mid-1990s, it became a favorite of the opposition to the communist successor regime of President Ion Iliescu—an opposition that included many of those who had suffered most under the old regime. (After being voted out in 1996, Iliescu returned to the presidency in the 2000 elections.) In the opposition press, noted journalists such as Ioan Itu and Ilie Stoian at “Tinerama,” Cornel Ivanciuc [dovedit mai tirziu ca un colaborator al fostei securitatii] at “22” and later at “Academia Catavencu, ” and Petre Mihai Bacanu at “Romania Libera” promoted the DIA thesis at one time or another.
Opponents of the Iliescu regime believed the “staged war” story and its DIA variant be cause it seemed plausible given the undemocratic way the Iliescu regime behaved in the early post-Ceausescu years, and because it compromised Iliescu and his associates by suggesting that they “stole the revolution” through an elaborate plan to feign resistance by pro-Ceausescu elements of the Securitate. As with all beliefs that are viewed as spontaneous, grassroots/bottom-up, and therefore “pure,” the “staged war” theory possessed a power and hold on the imagination that ideas regimented “from above,” by a regime, can simply never achieve. Moreover, it possessed something of an (intellectual) haiduc romanticism and it was empowering at a time when the opposition was hounded by the Iliescu regime and weak, providing opponents with an issue of comparative consensus that could bind them together and provide them political identity. The theory thus fit with their fears, suspicions, and prejudices, and was politically expedient—a potent mixture that left them ripe for manipulation.
Unfortunately, very few of the opposition were familiar with or cared about the origins of the DIA thesis. The DIA thesis was older than they realized. Gheorghe Ratiu, the former head of the Securitate’s First Directorate (the one most considered “the political police”), was disseminating the theory back in early 1992. Indeed, the DIA theory can be traced back to a November 1990 interview with a former Securitate officer in a well-known provincial weekly (“Nu”), and probably even earlier—to two articles written by Gheorghe Ionescu Olbojan for “Zig-Zag” magazine in April 1990 and particularly July 1990. In fact, Olbojan lauded himself for this accomplishment—and for its spread and influence since—in a book he published in 1994. Olbojan’s pre-1989 occupation deserves mention, however: as he admits in the book, he worked for the Securitate. The roots of the DIA theory thus lie in the former Securitate. (For additional discussion of the Olbojan case see http://www.rferl.org/eepreport/2002/04/7-030402.html.)
For the former Securitate, the DIA theory had one goal above all others, and it is as old as history itself: blame someone else in order to hide your own responsibility. Unfortunately, although some journalists in Romania have written with skepticism and sarcasm about the effort of Ceausescu’s double to disinform history, it is telling that they leave much of his discussion of the Revolution untouched. The confluence of blind political partisanship, opportunism, half-truths, misinformation, and disinformation a la Burlan have simply debased and devalued the currency of truth as regards what exactly happened in December 1989. To believe in Romania today that the Securitate were responsible for the vast majority of the bloodshed in December 1989 is to be viewed as the equivalent of a flat-earther.
If not Ceausescu himself from the grave, at least his double, is having the last laugh.
Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: Armata Poporului 1990, D.I.A. in revolutia din 1989, decembrie 1989, Filip Teodorescu, fosti securisti si decembrie 1989, gheorghe ionescu olbojan, gheorghe ratiu, mortii din tir-ul frigorific, nicolae ceausescu, nicolae ceausescu's double, nicolae plesita, securitatea si decembrie 1989, teroristii din 1989, Tudor Postelnicu | Leave a Comment »
