The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

Posts Tagged ‘securitatea decembrie 1989’

9 cazuri dintr-o tragedie: soldati si civili impuscati cu gloante dum-dum (aka gloante explozive) dupa 22 decembrie 1989 in Bucuresti (dovezi disponsibile pe Internetul)

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 21, 2009

Filoti Claudiu ( 172 )
Profesie: Locotenent major la UM 01171 Buzau, capitan post-mortem
Data nasteri: 30.07.1964
Locul nasterii: Vaslui
Calitate: Erou Martir
Data mortii: 22 decembrie 1989
Locul mortii: Bucuresti, zona MApN
Cauza: Impuscat in torace cu gloante dum-dum
Vinovati:
Observatii:
:
Lupea Ioan Daniel ( 255 )
Profesie: Soldat in termen la UM 01929 Resita
Data nasteri: 02.06.1970
Locul nasterii: Hunedoara
Calitate: Erou Martir
Data mortii: 24 decembrie 1989
Locul mortii: Resita, in dispozitivul de aparare al unitatii mil
Cauza: Impuscat pe 23 decembrie 1989 cu un glont dum-dum, care a intrat pe deasupra piciorului stang si a iesit pe sub mana stanga
Vinovati:
Observatii:

1) Claudiu Filoti

2) Daniel Ioan Lupea

MANESCU Dan, născut în 25.03.1964, student la Facultatea de Transporturi, s-a alăturat tineretului încă din 21 decembrie şi a participat la manifestaţiile din centrul oraşului. Vineri dimineaţa a plecat cu fratele la manifestaţie şi s-a întors după fuga tiranului. S-a schimbat şi de data aceasta a plecat fără întoarcere, deoarece în seara de 22/23 decembrie, un glonţ dum-dum i-a perforat stomacul, în Piaţa Palatului. Dus la Spitalul de urgenţă n-a mai putut fi salvat.

3) Dan Manescu Piata Palatului

BUTIRI Florin, s-a născut în Joia Mare, la 11 aprilie 1969, locuia la Bucureşti pe Aleea Posada 8, bl.31 şi era angajat la întreprinderea Metrou Bucureşti. Făcea sport de performanţă fiind rugbist. în 22 decembrie a participat la manifestaţia de la Dalles. în 23 decembrie a plecat să apere Radiodifuziunea de pe str. Nuferilor, în timp ce salva nişte bătrâni din blocul incendiat, a fost împuşcat. Dus la Spitalul Militar din cauza unei plăgi de la şold, făcută de un cartuş dum-dum, a trebuit să i se amputeze un picior. Stomacul, de asemenea, i-a fost răvăşit de un alt glonţ. în cursul zilei de 26 decembrie 1989 a murit.

4) Florin Butiri

Mustafa Petre (627)

  • Data nasterii: 22.01.1948
  • Locul nasterii: Bucuresti
  • Profesia: Pensionar, fost muncitor la IPS Starea civila: Casatorit, patru copii
  • Data mortii: 22 decembrie 1989
  • Cauza mortii: Impuscat cu gloante dum-dum in abdomen si injunghiat in spate cu baioneta
  • Locul mortii: Bucuresti, zona Antiaeriana
  • Calitate: Erou Martir
  • 5) Petre Mustafa

    Banea Florea (30)

  • Data nasterii: 09.11.1952
  • Locul nasterii: Axintele, Ialomita
  • Profesia: Tipograf la Combinatul Poligrafic Starea civila: Casatorit, doi copii
  • Data mortii: 25 decembrie 1989
  • Cauza mortii: Impuscat in umar cu un glont dum-dum
  • Locul mortii: Bucuresti, in timp ce apara centrala termica a intreprinderii
  • Calitate: Erou Martir
  • 6) Florea Banea

    La Drobeta Turnu Severin nu se comemoreaza Eroii Revolutiei

    Viata lui Eugen Mares a fost curmata de gloantele din Decembrie 1989

    Evenimentde Florin LOBDA
    (citeste alte articole de acelasi autor »)

    Autoritatile din Mehedinti nu si-au adus aminte de Eroii Revolutiei din Decembrie 1989. Luni, cind s-au implinit 13 ani de la moartea sublocotenentului Eugen Mares, singurul erou din Drobeta Turnu Severin strapuns de gloante in Capitala, la bustul sau de pe strada Walter Maracineanu nu au aprins luminari decit parintii si citiva vecini.

    In seara de 23 decembrie 1989, Eugen Mares, de 20 de ani, militar in termen, a fost trimis sa organizeze un filtru rutier pe soseaua Chitilei, la intrarea in Bucuresti. Acasa, la Drobeta Turnu Severin, parintii il asteptau sa petreaca impreuna Sarbatorile de iarna. N-a mai apucat insa sa se intoarca. Asupra celor 25 de soldati, printre care se afla si Eugen, s-a abatut o ploaie de gloante, dintr-o directie ramasa necunoscuta.
    „A fost singurul dintre camarazii sai care a fost lovit. Colegii lui l-au tras din strada si i-au acordat primul ajutor. Daca nu erau ei, murea acolo. S-au luptat si medicii cu moartea, dar n-au reusit sa-l salveze. A fost impuscat cu gloante explozive, iar schijele i-au spart organele. Rafala a pornit din turla unei biserici. Au fost doi tragatori, care aveau echipament cu infrarosu, pentru vederea pe timp de noapte, dar n-am aflat cine erau“, povesteste Dumitru Mares, tatal tinarului erou severinean.

    7) Eugen Mares

    Jean Constantinescu:  Un snop de gloanţe cu împrăştiere de numai vreo zece centimetri, neaşteptat de mică faţă de distanţa de la care se trase, găurise fularul si pardesiul, razant faţă de pieptul meu. Un singur glonţ exploziv îmi secţionase antebraţul drept strapungînd mîneca hainelor.

    Conţinutul scrisorii era următorul: „Dacă mai interesează pe cineva, aş putea descrie evenimente şi împrejurări interesante la care am fost martor. Mărturisesc că intervenţia mea de acum este un pic interesată: una din fotografiile postate de către d-voastră, probabil preluată din albumul editurii Denoel, mă prezintă alături de două doamne. Una din ele, aceea puţin mai vârstnică, sau poate ambele, mi-au salvat atunci viaţa şi, în ciuda unor eforturi, nu am reuşit până acum să le identific. Aţi putea să mă ajutaţi în vreun fel?”. Ca să fie mai clar, dl Constantinescu se referea la o fotografie surprinsă în fostul Comitet Central PCR care înfăţişa o persoană grav rănită prin împuşcare, plină de sânge, stând culcată pe o canapea. De-o parte şi de alta a rănitului, două femei.

    Jean Constantinescu, ranit prin impuscare, in sediul CC-PCR
    Jean Constantinescu, rănit prin împuşcare, în sediul CC-PCR

    Declaraţia dlui Jean Constantinescu dată în faţa procurorilor militari, în legătură cu evenimentele din 22 decembrie 2008:

    Declaraţie privind împrejurările în care am participat şi am fost rănit în fostul CC al PCR, la Revoluţia din 22 decembrie 1989
    Subsemnatul Jean Constantinescu, născut în data de 5 martie 1946 în comuna Stoeneşti judeţul Argeş, legitimat cu CI seria RR nr. 4188xx, CNP XXXX, domiciliat în str. Ioan Caragea – Vodă nr.xx, sectorul 1, Bucureşti, declar următoarele:
    In ziua de 22 decembrie 1989 la orele 14:00 – 14:15, m-am reîntors acasă, în strada Semilunei din cartierul Armenească, de la manifestaţiile de stradă. Soţia şi vecina de apartament mi-au relatat despre invitaţia lansată la TV de către domnul Ion Iliescu unor categorii de specialişti, inclusiv din domeniul energiei, de a veni la orele 17 la sediul fostului CC. Mi-am amintit de prelegerea domniei sale de prin anii 1987-88 la o conferinţă de la Politehnica din Bucureşti. M-am gîndit ca în împrejurarile acelea, menţinerea în funcţiune a sistemului energiei electrice, adus deja într-o stare critică, putea fi o problemă pentru succesul Revoluţiei, iar experienţa mea ar putea fi de folos. Condusesem laboratorul de cercetari Sisteme Electroenergetice al Institutului de Cercetări şi Modernizări Energetice (Icemenerg), soluţiile mele erau în folosire curentă la Dispecerul Energetic National, aveam şi un doctorat în conducerea, reglarea şi dezvoltarea sistemului electroenergetic naţional.

    Jean Constantinescu; Foto: Mediafax/Ziarul Financiar
    Jean Constantinescu; Foto: Mediafax/Ziarul Financiar

    Am reuşit să intru în sediu pe la intrarea de S-E, între orele 14:30 – 15:00, cu oarecare greutate şi riscuri. Clădirea părea în stare de asediu iar în jurul ei se formase un „no-man’s land”. Nimeni nu ştia de dl Iliescu şi nici de întilnirea de la orele 17, au mai venit cîteva persoane, am fost duşi succesiv în mai multe încăperi, la etaje diferite, pentru ca în final să ne strîngem într-o sală de şedinţe cu o masă ovală, la etajul IV, din aripa stîngă a clădirii, în faţa palatului regal. Pe la orele 17:30 se adunaseră 40-50 persoane, în mare parte necunoscute mie. In timp ce se primeau mesaje ameninţătoare, despre apa otrăvită etc., încercam să-mi dau seama cine sînt specialiştii din jurul meu. Devenisem oarecum bănuitor observînd că nu primeam răspunsuri concrete şi, mai ales, după ce am văzut că în sală intrau personalitaţi ale vechiului regim, ca de pildă, Corneliu Mănescu şi un fost ministru al energiei. Se circulase o listă pentru identificarea persoanelor şi specialităţilor, primisem hîrtie şi creion, aşteptam sosirea domnului Iliescu. In încăpere funcţiona un televizor iar pe cele două ferestre deschise spre piaţă ajungeau la noi frînturi din cuvîntările de la balconul clădirii.
    Cu totul pe neaşteptate, pe la orele 17:45, atmosfera destul de destinsă a fost brusc curmată de împuşcături de foc automat, care mie mi s-a parut intens. Am fost atunci sigur că ricoşează gloanţe printre noi. Ulterior, privind din stradă clădirea, m-au mirat puţinele urme de gloanţe din jurul ferestrelor şi am ajuns la înţelegerea că răpăiala aceea intensă a fost în mare parte simulată. [Am mai realizat că tragerile au debutat atunci cînd mulţimea devenise nemulţumită de ce auzea şi vedea la balcon]. După un moment de derută, cineva a fost rugat să stingă lumina şi sala s-a golit în grabă prin cele doua uşi către coridorul dinspre curtea interioară. Cred ca am fost singurul rămas în întunericul din încapere. Mi-am aruncat în grabă pe umeri fularul şi un pardesiu larg, şi m-am aşezat lateral lîngă una din cele două fereastre deschise, cu mîna dreaptă spre Piaţă, încercînd să disting trăgătorii şi mai ales ce se întîmpla în Piaţa plină de oameni, de unde răbufnise un vuiet amplu.
    După a doua sau a treia apariţie la marginea ferestrei, nu îndeajuns de precaute, deşi mă aflam în întuneric, am fost doborît de o lovitură puternică. Foarte probabil, s-a tras cu armă automată cu vizare în infraroşu şi am fost, dacă nu întîiul, oricum între primii răniţi după fuga Ceauşeştilor. Socul a fost atît de puternic încît la început am crezut că am fost lovit în piept, mortal. Dezmeticindu-mă puţin, mi-am dat seama că durerea venea din braţul drept şi că acesta fusese practic secţionat la nivelul antebraţului. M-am tîrît cu greutate pînă la una din uşi şi am reuşit s-o deschid. Pe culoar, o mulţime înghesuită de oameni privea paralizată şi cu stupoare la mine, aflat pe jos. I-am rugat să-mi foloseacă cravata drept garou, a făcut acest lucru o femeie. Ea m-a întrebat dacă poate încredinţa unei persoane cunoscute porthartul militar în care ţinem actele personale. Am zărit pe d-l Emilian Dobrescu, fost preşedinte de CSP şi atunci ministru secretar de stat la CNST, unde ajunsesem şi eu, prin jocul întîmplarii, detaşat de către institut. Se pare că acesta nu a dorit să-l ia. 5-6 zile mai tîrziu, soţia mea a făcut eforturi disperate pentru a-mi recupera actul de identitate şi a mă salva dintr-o situaţie delicată la spital, despre care voi mai vorbi. Cîteva acte, printre care şi buletinul de identitate, au fost găsite într-o magazie inundată din cladirea ocupată de revoluţionari.
    Am rămas în clădire pînă spre miezul nopţii, pansat rudimentar de mai multe ori, transportat de colo pînă colo, cu sprijin esenţial din partea acelei doamne, de la început şi pînă la ieşirea din clădire. Nu am reuşit să-i cunosc numele nici pîna astăzi, deşi apare într-o fotografie din volumul LIBERTATE ROUMANIE al editurii Dënoel din Franţa (martie 1990), la pagina 33 – jos, care mă arată pe o canapea, pe unul din culoare. Fotografia mi-a fost semnalată întîmplator, şase luni mai tîrziu. Mi-am pierdut de cîteva ori cunoştinţa, garoul şi apoi pansamentele sumare nu opreau pierderea de sînge. După o astfel de reanimare, pornisem la drum, mă mai sprijinea o a doua fată, şi ea apare în fotografie, trebuia sa coborîm de la etaul I la parter pentru a forţa ieşirea din clădire. Scara monumentală dinspre palatul regal era supusă unui foc intens si nu am fost lăsaţi să deschidem uşa de la ieşire. Holul de la parter părea să fie în foc deschis, mulţi tineri trăgeau de lîngă noi, din spatele fiecarui stîlp al holului. M-au dus într-o cameră de la parter (subsol?) plină cu răniţi. Eram întins pe jos, un tînăr mi-a schimbat bandajul, mi-am piedut din nou cunoştinţa. M-am trezit între răniţi grav şi morţi, am facut efortul să ies din cameră, m-am tîrît din nou spre holul de la intrarea principală, m-am aşezat pe una din numeroasele lăzi de muniţie împrăştiate peste tot. Uşa de la intrare continua să fie sub asediu iar eu aşteptam un moment mai liniştit pentru a ieşi. Am văzut cum sîngele curge nestingherit pe lîngă pansament, mi-am pierdut din nou cunoştinţa, m-am regăsit în camera cu oamenii răniţi întinşi pe jos, apoi nu ştiu ce s-a mai întîmplat. Spre miezul nopţii am fost trezit de doamna din fotografie, să-mi spună că mă aşteaptă un taxi. In timp ce ieşeam am mai putut să observ flăcările care mistuiau clădirea dintre sediul CC si Biblioteca Universitară, acoperişul bibliotecii şi, de asemenea, tirul îndreptat de armată asupra clădirilor incendiate.
    La spitalul de urgenţă Floreasca m-am mai înviorat, m-au înregistrat, am comunicat telefonul unui unchi din cartier (acum decedat), acesta a venit curînd însoţit de soţia sa, am schimbat cîteva cuvinte încercînd să-i liniştesc, pe ei şi mai ales pe soţia mea şi pe cei doi baieţi ai mei. Am fost dus pe unul din culoarele spitalului, lăsat şi uitat pe un scaun mobil. M-a găsit leşinat, în jurul orei 4 din 23.12.1989, dr. ortoped Pavel (acum decedat), ieşit se pare la o ţigară din sala de operaţie. M-a luat în sală şi operat imediat, fără pregătire specială. In aceste condiţii, la cîteva zile am fost din nou operat, deoarece rana insuficient curăţată se infectase. In muşchii antebraţului drept mai port numeroase fragmente metalice. Am împărţit o rezervă cu dl. Dumitru Stănescu, rănit grav în şold în timp ce încerca să pună drapelul găurit pe palatul regal. Nopţile, spitalul parea să fie atacat şi apărat cu disperare. Am mai fost cercetat de către un comitet ad-hoc care identifica răniţii. Porthartul cu actele personale nu era de găsit deşi soţia înfrunta riscuri mari prin preajma fostului CC. A putut totuşi să-mi aducă mai întîi o adeverinţă semnată de Iordan Rădulescu, ştampilată rudimentar. Buletinul a fost găsit după 8 – 10 zile.

    Biletul de ieşire din spital, cu nr. E10 21627, din 13.01.1990, menţioneză diagnosticul “Plagă prin împuşcare transfixiantă antebraţ drept cu fractură cominutivă 1/3 prox. a cucubitusului – ameliorată” şi observaţia “Rănit în timpul Revoluţiei”. Văzîndu-mi hainele, mi-am dat seama cît de norocos am fost. Un snop de gloanţe cu împrăştiere de numai vreo zece centimetri, neaşteptat de mică faţă de distanţa de la care se trase, găurise fularul si pardesiul, razant faţă de pieptul meu. Un singur glonţ exploziv îmi secţionase antebraţul drept strapungînd mîneca hainelor.

    După vindecare, nu am cautat foloase politice sau materiale. Am beneficiat totuşi un numar de ani de scutirea legală de impozit pe salariu. Am primit Certificatul nr. 396 / 05 August 1991 şi Brevetul nr. 110 / 1991 de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 potrivit Legii 42 / 2004 (confirmate acum prin Certificatul de luptător rănit nr. 00222). Am avut două întîlniri cu reprezentanţii parchetului. Primul procuror m-a vizitat acasă, la circa două luni de la evenimente, a ascultat şi notat cu atenţie relatarea mea şi, ca o concluzie personală, informală, mi-a spus ceva de genul „cunoaştem deja mare parte dintre trăgători, aceştia sînt în măsură să plăteasca şi daune civile, puteţi să vă declaraţi parte civilă şi să solicitaţi daune consistente”. După o ezitare, am adăugat şi o astfel de pretenţie, la sfîrşitul scurtei declaraţii scrise, pe care am semnat-o. Al doilea procuror, ajuns mai tîrziu să conducă instituţia, m-a invitat după cîteva luni la parchetul situat pe lîngă Piaţa Rosetti. La sfîrşitul convorbirii, acesta încerca să mă convingă că ne-am împuşcat între noi.
    Cred că viaţa a demonstrat buna mea credinţă de atunci, adică încercarea mai puţin obişnuită de a susţine Revoluţia. De atunci, am primit însărcinări importante în sectorul energiei electrice, fără sprijin politic şi complicităţi, şi mai ales, fără să fac vreo referire la participarea mea în Revoluţie. Am fost pe rînd: şef serviciu programare operaţională la Dispecerul Energetic Naţional, consilier al preşedintelui Renel abia înfiinţat, coordonator al Comitetului de Strategie şi Reformă al Renel, care a elaborat programul de restructurare a sectorului energiei electrice, de două ori director general al Icemenerg, de două ori preşedinte al ANRE (pe care am şi înfiinţat-o), director general al Transelectrica (pe care am înfiinţat-o) iar acum, după pensionarea fără voie din martie 2005, înainte de limita de vîrstă, sînt preşedintele neremunerat al asociaţiei Institutul Român al Energiei (IRE), care reprezintă România la Eurelectric, asociaţia europeană a industriei energiei electrice. Din septembrie 2005 şi pînă în august 2007, am mai fost consultant-coordonator al Programului USAID de asistenţă a României în domeniul Energiei (REP 3). In prezent, sînt consultant pe prioade scurte de timp în programul USAID de asistenţă acordată ţărilor din Europa de Sud-Est în domeniul energiei electrice.
    Jean Constantinescu
    17 iulie 2008.

    8) Jean Constantinescu Romulus Cristea

    9) Asociatia 21 decembrie Cristi Onofrei dum-dum

    carmen
    maestru

    Joined: 27 Nov 2008
    Posts: 515
    Location: Bucuresti

    PostPosted: Sun Mar 22, 2009 8:30 pm    Post subject: Reply with quote

    Memoriul soţiei
    Subsemnata Onofrei Mihaela vaduva lui Onofrei Savel Cristi, aduc in fata dumneavoastra acest memoriu de cauza foarte grava, pe care a suferit-o sotul meu din 23 decembrie 1989 si pana a murit in data de 17 septembrie 2005.
    Povestea sotului meu este lunga si trista. Aceasta a inceput in seara zilei de 23 decembrie 1989 cand a participat impreuna cu mai multi colegi la asa zisa Revolutie Romana din Bucuresti sa salveze raniti si sa adune cadavre de pe strazile capitalei. In seara de 24 decembrie 1989 in fata hotelului Bucuresti a fost impuscat cu o arma automata de la etajul al II-lea al hotelului. Cele 8 gloante speciale de tip dum-dum, au fost trase de catre asa zisii teroristi transformandu-l intr-o masa de carne sangeranda. Cristi Onofrei a fost transportat la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu unde a suportat prima interventie chirurgicala. In certificatul de expertiza medicala, doctorita Rodica Botezatu consemna: ,,Plagi prin impuscare gamba dreapta, cu sectionarea arterei tibiale posterioare, plaga fesiera dreapta cu retentie de gloante de tip ,,dum–dum”, ramanand cu infirmitate fizica permanenta prin lipsa de masa musculara. Dar aceasta nu a fost prima operatie suportata. Din decembrie 1989 si pana in februarie 1990, a fost spitalizat si operat de 11 ori in Spitalul Grigore Alexandrescu, pe o perioada indelungata de 4 ani de zile, a necesitat 9 operatii in Germania apoi dupa anul 1990 si pina in ziua care a murit in 2005, a fost internat de nenumarate ori in spitalele din Bucuresti, cat si in Galati.
    Fiind internat in spital, Cristi a incercat sa-si i-a viata de 3 ori pentru ca nu mai suporta durerile si boala. In total 3 tentative de sinucidere, la care se adauga si cele doua morti clinice. In 1990 a fost externat din Germania in Romania la cererea Ministerului Sanatatii, sa revina in tara, promitandu-i plecarea in Anglia pentru un nou transplant de muschi si dezintoxificare de morfina. Intoarcerea acasa nu i-a adus nimic nou in ceea ce priveste starea sanatatii, dimpotriva, se agravase si mai serios. Drumurile la Ministerul Sanatatii, l-au obosit si mai mult, iar neputinta medicilor de ai efectua un transplant de muschi i-a retezat toate sperantele de supravietuire. Devenise un obiect purtat din usa in usa. Oasele i-au intrat in putrefactie si, in luna septembrie 1990 a fost nevoit sa mearga din nou in Germania, pentru amputarea degetelor de la piciorul drept, in spitalul Medichine Hosculle din Hanover.
    In Galati orasul in care a locuit, a avut inaintea plecarii un apartament in cartierul I.C Frim, bloc S, ap.41. et 1 si o casa, care dupa plecarea lui in strainatate i s-au luat aceste drepturi abuziv, de catre stat. Revenind in 1994 in tara, nu a benificiat de nici o casa si nici un drept al legii 42/1990.
    In anul 1995 ca semn de recunostinta si cu mare fast primaria orasului Galati i-au eliberat o diploma de cetatean de onoare al orasului,si i s-a dat o hala de 800 mp in care sa stea cu familia. Acolo era o mizerie de neinchipuit, nu exista curent electric, caldura, apa curenta si platea lunar 120.000 lei vechi chirie, din pensia de invaliditate, care era in acel moment de numai 159.000 de lei vechi. Aproape un an si sase luni, am dormit pe cateva cauciucuri (anvelope) de tractor si masina acoperite cu placaje din lemn, improvizand un pat, noaptea stateam cu randul sa bagam lemne in foc, sa nu se stinga, iar injectiile cu morfina pe care i le faceam eu, pentru ca nu a beneficiat de ingrijire medicala, le faceam la lumina lumanarii. In frig, bolnav mereu flamand, Cristi a ajuns la 60 kg fata de 120 kg, cat avea la intoarcerea din Germania.
    In anul 1995 Societatea Drepturilor Omului din Galati, a facut un apel umanitar, pentru Cristi,de care noi nu am stiut nimic, cerand ajutor atat in lei cat si in valuta, ajutor de care a beneficiat aceasta societate. Noi nu am primit nici un ban din acest ajutor umanitar. Vazand articole aparute in ziarul Viata Libera, din Galati, am fost sa vedem care este situatia acestui ajutor cerut de aceasta societate, dar am fost dati afara. Doamna Cristina Dumitrascu directoarea acestei societati, ii promisese sotului meu ca va expedia o scrisoare la Helsinki pentru a-i obtine drepturile . Atunci am apelat la Televiziunea din Galati – TV Conisat, mergand impreuna cu acestia la societate, insa aceasta doamna nu a mai recunoscut promisiunea de a ne a ajuta spunand ca,, nu este nebuna sa faca asa ceva’’, ba mai mult am fost jigniti, facandu-ne cersetori..Mentionez ca aceasta societate in urma apelului facut in numele sotului meu, a incasat sume imense de valuta si lei.
    In septembrie 1996, am mers la domnul primar Eugen Durbaca si am cerut urgentarea actelor spunandu-i ca Cristi e foarte grav, si a ajuns la un tratament de 4 injectii cu morfina, la un interval de 3 ore, rugandu-l sa ne ajute. Fiind singurul caz la Galati, unicat si primul erou ranit al Galatiului, domnul primar de fata cu alte persoane, spunea ca acest caz va fi rezolvat urgent, dar cand intram la el lucrurile luau alta intorsatura.
    Pensia de invaliditate era intotdeauna prea mica, pentru a acoperi costul medicamentelor pentu o luna. Dependent de morfina si foltral trebuia sa platim bani grei, pentru alinarea suferintelor provocate de gloante. Era agitat tot timpul, din cauza durerilor, venele erau necrozate de la morfina, injectiile incepusem sa i le fac in venisoarele de la degetele mainilor si picioarelor. In desele momente de agonie, cand nu avea doza de foltral, sotul meu tipa si se tanguia de durere. Nu manca nimic, iar medicamentele aproape ca nu-si faceau efectul. Intotdeauna era mahnit, pentru ca aici in Romania, nu era ajutat de nimeni, nici chiar de catre medici. De ce eram nevoite eu si mama lui, sa intervenim, sa trecem prin clipe de umilinta, rugandu-ne sa ne ajute, de vreme ce era un drept al lui?
    A fost internat la doctor Bacalbasa, la spitalul judetean Galati, terapie intensiva, si chiar dumnealui i-a zis, si poate nici in gluma n-ar fi trebuit ,,MAI TERORISTULE’’ apoi cadrele sanitare de acolo au zis ca cei care se interneaza acolo sunt niste drogati.
    Eu ajungand la capatul puterilor, alergand toata ziua dupa medicamente, nedormind noaptea, a trebuit sa abandonez facultatea de medicina pe care o urmam, viata sotului meu fiind mai importanta, dar acest sacrificiu nu mi-a fost de nici un folos.
    Disperarea ne-a purtat peste tot, si nu ni s-a deschis nici o usa, cu toate ca am fost la domnul Petre Roman care cunoaste cazul personal, la domnul General Costache Liviu din Guvern, la domnul General Radulescu de la Fundatia Revolutionarilor 22 decembrie 1989, la domnul Mihnea Constantin din Senat, la domnul Dan Iosif, care toti ne-au indrumat, catre Ministerul Sanatatii, acolo avand aceleasi rezultate negative.
    Ultima speranta care ii ramasese, pentru a reveni la o viata normala, era o operatie de transplant de maduva, care se facea doar in Australia. Tot acolo ar fi trebuit sa i sa faca si dezintoxificarea, filtrarea sangelui, necesare pentru ca dupa spusele medicilor ,,au gresit, lasandu-i in vezica corpi straini’’, fapt pentru care ii agravase si mai mult suferinta. S-au intocmit 2-3 dosare la Ministerul Sanatatii pentru plecarea lui in Australia, insa aceste dosare au disparut ramanand doar promisiunile.
    Alergand din usa in usa, situatia se agrava, Cristi a mers in fata Guvernului Romaniei cerand ajutor, amenintand ca in caz contrar, isi va da foc in fata sediului. Dar si de data aceasta a fost mintit, si nu i s-a permis sa plece din tara.
    Desi era ,,Erou Ranit Grav in Revolutia din 1989’’, si in conditii foarte grave de sanatate a trebuit sa faca greva foamei timp de doua saptamani in fata cladirii Guvernului, pentru a primi o casa de protocol in care sa locuiasca, si aceasta in comun cu fratele lui, sotia si cei trei copii. In primele luni, am dormit pe jos, intr-o camera goala, pana cand niste oameni cu suflet ne-au ajutat cu cele necesare unei locuinte. Stateam 8 persoane in doua camere, Cristi avand gradul 1 de invaliditate, soacra mea, bolnava de turbeculoza, scuipind zilnic sange (a decedat pe 7 decembrie 2004) si fetita mea, care vedea toata suferinta tatalui, toti 4 intr-o camera, iar familia fratelui , in cealalta camera. Tot din mila semenilor si a bisericii, am trait pana cand corpul lui Cristi nu a mai rezistat chinului si a decedat si el dupa nici un an de la moartea mamei lui.
    Aceasta a fost soarta sotului meu, soarta unui tanar, care nu a apucat sa se bucure, de viata, de o familie, de fetita lui care a ramas fara tata la varsta de doar 3 ani. Si toate acestea, in timp ce alti revolutionari, se bucura si in prezent de scutiri de taxe si impozite, au case, afaceri si conturi in banci, fara sa aiba macar o simpla zgarietura ca dovada a participarii lor la acele evenimente. Cristian nu a primit nimic, decat 8 gloante dum – dum, si in rest doar vorbe goale. Si care a fost rasplata sacrificiului pe care l-a facut? 15 ani de grea suferinta, foame, frig, de umilinte, la o varsta la care alti tineri se bucura din plin de viata. Atat isi dorea de la viata, o casa si o ultima operatie care i-ar fi putut da speranta sa traiasca, dar i-a fost luata si asta.

    In prezent, eu, vaduva lui Onofrei Savel-Cristi am fost nevoita sa las copilul meu in Romania in ingrijirea mamei mele pentru a merge in strainatate, in Italia, sa muncesc in speranta ca voi reusi sa agonisesc acei bani de care am nevoie sa cumpar o casa si sa pot trai linistita impreuna cu fetita mea in varsta de 7 ani.
    Dupa 3 ani de la moartea sotului meu nu beneficiez de Certificatul de Urmas, dosarul fiind depus la Guvernul Romaniei de 2 ani, deci nu am nici un drept din urma sotul meu.
    Va rog din suflet sa analizati cazul meu, pe care nu l-am putut rezolva sub nici o forma, de a beneficia de legea 42/1990, de a avea o casa, in baza actelor ce le vom da Dvs. ca dovada a adevarului ce se ascunde de ani de zile.
    Mentionez faptul ca acesta este numai un mic memoriu, iar realitatea este mult mai mare si dureroasa.

    Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , | 2 Comments »

    Vi se pragatea ceva regimul ceausist, august-octombrie 1989

    Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 15, 2009

    Uzina Sadu-Gorj, august-septembrie 1989,

    comanda de fabricatie a gloantelor explozive DUM-DUM

    Referitor la existenta cartuselor explozive si perforante, dupa unele informatii rezulta ca in perioada august-septembrie 1989 la uzinele Sadu-Gorj s-a primit o comanda de executare a unor asemenea cartuse explozive.  Comanda a fost ordonata de Conducerea Superioara de partid si executata sub supravegherea stricta a unor ofiteri din fosta Securitate.

    Asa cum s-a mai spus, asupra populatiei, dar si asupra militarilor MApN teroristii au folosit cartuse cu glont exploziv. Cartusele respective de fabricarea carora fostul director al uzinei Constantin Hoart–actualmente deputat PSM Gorj–si ing. Constantin Filip nu sunt straini, au fost realizate sub legenda, potrivit careia, acestea urmai a fi folosite de Nicolae Ceausescu in cadrul partidelor de vanatoare.

    Consider ca lt. col. Gridan fost ofiter de Contrainformatii pentru Uzina Sadu–actualmente pensionar ar putea confirma fabricarea unor asemenea cartuse si probabil si unele indicii cu privire la beneficiar.  Daca intr-adevar aceste cartuse au fost fabricate in Romania atunci este limpede ca o mare parte din teroristii din decembrie 1989 au fost autohtoni, iar organele de securitate nu sunt straine de acest lucru.

    (Sergiu Nicolaescu, Cartea revolutiei romane.  Decembrie ’89, 1999, p. 217.)

    Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , | 6 Comments »

    decembrie 1989: Gloante Speciale sau Ce S-a Mai Gasit in Cladirea Directiei a V-a (Bucuresti)

    Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 8, 2009

    from Orwellian Positively Orwellian Part III a fistful of bullets

    Bucharest: Stanculescu’s unexpected revelation prompted a participant in the Revolution to challenge Stanculescu’s claim to ignorance as to the source of the bullets.  Ironically, while this challenge suggests Stanculescu may have being playing coy and not telling everything he knew, it does not contradict Stanculescu’s claim that the ammunition was not the Army’s, but rather buttresses it:

    Balasa Gheorghe:  I am very intrigued by the interview given by General Stanculescu to the newspaper ‘Tineretul Liber,’ an interview in which he avoids the truth.

    From [Securitate] Directorate V-a, from the weapons depot, on 23-24 December 1989, DUM-DUM cartridges, special cartridges that did not fit any arm in the arsenal of the Defense Ministry were retrieved.  Three or four boxes with these kinds of cartridges were found.  The special bullets were 5-6 cm. in length and less thick than a pencil.  Such a cartridge had a white stone tip that was transparent.  All of these cartridges I personally presented to be filmed by Mr. Spiru Zeres.  All the special cartridges, other than the DUM-DUM [ones] were of West German [FRG] make. From Directorate V-a we brought these to the former CC building, and on 23-24 December ’89 they were surrendered to U.M. 01305.  Captain Dr. Panait, who told us that he had never seen such ammunition before, Major Puiu and Captain Visinescu know about [what was turned over].

    In the former CC of the PCR, all of those shot on the night of 23-24 December ’89 were shot with special bullets.  It is absurd to search for the bullet in a corpse that can penetrate a wall….[44]

    image-8image-7

    S-a vorbi mult in perioada crimelor din Decembrie ’89 despre gloante speciale cu care erau ucisi tineri si virstnici, gloante care–zice-se nu se aflau in dotarea unitatilor noastre militare. S-a vorbit mult pina s-a tacut si dupa ce s-a facut suficient s-a redeschis discutia de la “nu exista asa ceva!” Gloante speciale n-au existat!–s-au grabit sa spuna mai marii nostri. Dovezi!–cerea Elena Ceausescu intr-o anume situatie. Dovezi!–cere procurorul general M.U.P. Cherecheanu. Dovezi!–se alatura domnul general A. Stanculescu.

    Pentru a cauta dovezi este nevoie de putina munca pe care organele in drept nu sint dispuse a o efectua. Se platesc lefuri grase ca sa se taca mai mult decit sa se faca. Bunaoara, la citeva saptamini dupa ce am predat Procuraturii dosarul cu furturile din C.C., procurorul care preluase ancheta de la subsemnatul, intrebat fiind daca a avansat cu ceva, mi-a spus ca nu si ca sa-l sprijin eu ca…Altfel spus, noi scriem–noi rezolvam. Va trebui pina la urma sa cerem adoptarea unei legi prin care sa ni se subordeneze Politia (sau S.R.I.-ul) ca sa-i spunem noi ce si cum sa faca. Pina atunci insa, ne vom limita la dovezi-marturii pe care oamenii le dau, le semneaza si raspund pentru ele.

    Consemnam mai jos doua astfel de marturii despre gloante speciale dar si despre altele, marturii ale unor revolutionari din Decembrie ’89…

    “UN ASTFEL DE CARTUS AVEA IN VIRF O PITRA ALBA, TRASPARENTA”

    BALASA GHEORGHE: Sint foarte intrigat de interviul acordat de dl. general Stanculescu ziarului “Tineretul Liber”, interviu in care acesta ocoleste adevarul.

    Din Directia a V-a, din depozitul de munitie, au fost scoase pe 23-24 decembrie 1989 cartuse DUM-DUM, cartuse speciale care nu se potriveau la nici o arma din dotarea M.Ap.N. S-au gasit trei-patru cutii cu astfel de cartuse. Gloantele speciale, erau lungi de 5-6 cm si putin mai groasa decit un creion. Un astfel de cartus avea in virf o piatra alba, transparenta. Toate aceste cartuse i le-am prezentat personal, spre a fi filmate, d-lui Spiru Zeres. Toate cartusele speciale, in afara de DUM-DUM era de provenienta RFG-ista. Din Directia a V-a au fost predate U.M. 01305. Capitan doctor Panait, care a spus ca pina atunci nu vazuse astel de munitie, maior Puiu si captian Visinescu stiu de ele.

    In fostul sediu C.C. P.C.R., toti cei impuscati in noaptea de 23 spre 24 decembrie ’89 au fost impuscati cu gloante speciale. Un glont care trece prin zid e absurd sa-l cauti in trupul celui impuscat. Dar s-au mai gaist si altele in Directia a V-a, si anume:

    armele de vinatoare ale lui Ceausescu. Erau vreo 5 arme unicat cu infrarosii:

    –pistoale de salon cu teava lunga pentru antrenament;

    –generator de inalta frecventa pentru tortura;

    –statii de emisie-receptie;

    –aparatura de foto de ultimul tip;

    –dosarul de pregatire al celor de la USLA. Era un dosar de aproximativ 25 cm grosime si cit am stat acolo, sa pazesc, am rasfoit aproape jumatate din el;

    –dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;

    –buletine de identitate cu biletul inauntru pe care scria: “disparut in timpul anchetei”;

    –casetele cu toate filmele facute cu vizitele lui Ceausescu;

    –trei fisete cam de 1 m fiecare, pline cu pasapoarte. De exemplu erau trei pasapoarte cu aceeasi fotografie dar cu nume diferite;

    –un dosar in care erau trecute diverse persoane aflate sub supravegherea anumitor ofiteri USLA.

    –Impreuna cu mine, in cladirea CC PCR–corp. B. au mai fost si cunosc acestea urmatorii: ing. Minea Radu, Catalin Constantin, Varban Viorel, Catalin Crosu, Costel Ciuhad, Neagu George, Stoica Florin, maior Puiu si capitan Visinescu–de la regimentul de garda, capitan doctor Panait de la U.M. 01305 Bucuresti. Toate cele gasite au fost filmate de catre Spiru Zeres, iar apoi predate si transportate la U.M. 01305 Bucuresti pe 23 si 24 decembrie 1989.

    “S-AU GASIT LAZI INTREGI, CONTININD DE LA GLOANTE SPECIALE, PINA LA GLOANTE DE VINATOARE”

    Ing. MINEA RADU (cel care s-a ocupat de primirea pazirea si predarea celor gasite in Directia a V-a):

    “S-au adus din Directia a V-a in incaperea aleasa de noi la parterul C.C.-ului, urmatoarele:

    –extrem de multa munitie, lazi intregi de la gloante speciale pina la gloante de vinatoare sovietice, occidentale;

    –foarte multe pasapoarte, pasapoarte diplomatice, pasapoarte in alb, legitimatii de serviciu. Printre legitimatii am gasit-o pe cea a lui ADALBERT COMANESCU–seful de Stat Major al generalului Neagoe. Legitimatia asta era formata din trei parti. Functie de situatie se arata pe partea corespunzatoare, datele din interior fiind codificate: era intr-un plastic albastru, special, cred ca era magnetic, iar fotografia era color;

    –o multime de lazi pe care nu le-am desfacut;

    –documente secrete carate cu paturile. Printre ele erau programate de actiune pentru situatii deosebite, cu nume de cod de calculator, pentru pregatirea ofiterilor de securitate. Erau de exemplu, moduri de actiune pentru dispersarea si anihilarea grupurilor mici. Mai erau moduri de actiune in intreprinderi fara ca ofiterii respectivi sa se deconspire. La sfirsitulul unor astfel de documente era o lista cu cursanti si cu semnaturile lor. In foarte multe din listele astea preponderenta era feminina: circa trei sferturi erau femei. Din ce-am citit despre dispersarea grupurilor mari, se recomanda ca niciodata sa nu se incerce direct aceasta, ci, mai intii, sa se desfasoare actiuni pentru spargerea lor in grupuri mai mici si acestea sa se anihileze separat;

    –dozimetre, contoare Geiger, osciloscoape multispot, truse electronice de depanare, calculatoare, aparatura foto;

    –truse chimice de teren;

    –o ladita cu obiecte de valoare (farfurii de argint masiv, grele, foarte vechi, datind de prin 1700);

    –gheme intregi de sirma de platina pentru filigran;

    –un stilou dozimetru, de care multi s-au speriat; era de provenienta sovietica, nichelat si gradat in multiroentgen;

    codor pentru transmisiii U.K.V. Despre acesta s-a spus la TV ca ar fi o bomba pentru a arunca in aer subsolul. S-a aflat, de fapt, de ce nu interceptam noi ceea ce transmiteau ei prin statii. Aceasta fiindca se lucra pe o frecventa putin deasupra frecventei acordate si cu aceste codoare-decodoare se lucra pentru a transmite-receptiona. Daca nu le aveati si intrai intimplator pe frecventa, nu intelegeai nimic;

    –masina de codat, cu calculatoare afisate pe ea. Masina asta am predat-o cu multa grija armatei, a fost pusa numai ea intr-un TAB si transportata l adapost pe 24 decembrie 1989;

    –pustile de vinatoare ale lui Ceausescu. Cineva mi-a spus ca o pusca de acel tip valora cit trei Mercedes-uri. Si acestea, impachetate separat in paturi, au fost predate armatei;

    –niste truse pistoale foarte ciudate;

    –seturi intregi de fiole cu substante neoparalizante, de productie occidentala;

    –in sala de mese de la subsolul C.C.-ului s-au gasit doua caiete, gen condici cu numele ofiterilor de securitate care luau masa acolo;

    –o lista tiparita cu intreprinderile din Bucuresti, care continea in plus numerele de telefon si camerele unde puteau fi gasiti ofiterii de securitate din intreprinderile respective. Toate acestea au fost predate actualuli maior Puiu si unui locotenent-colonel:

    –agende ale fostilor demitari in care erau trecute numele si numerele de telefon ale femeilor cu care aveau legaturi amoroase. In dreptul unor astfel de nume era trecut si ce le dadusera acestora in schimb: pantofi, fustele de piele, haine, caciuli de blana etc. Intr-o dimineata l-am surprins pe Varban Viorel sunind la o astfel de femeie si incercind sa o santajeze….

    Cu toate cite s-au gasit exista caseta video facuta de dl. Spiru Zeres inainte de a le fi predat armatei.

    Sint in cele doua declaratii de mai sus, suficiente elemente pentru o ancheta a Politiei sau Procuraturii. Adresele celor doi nu trebuie neaparat publicate. Acestea deoarece, din cite stim, toti cei care au pus piciorul in fostul sediu C.C. au…dosare gata facute.

    [Dan Badea, “GLOANTE SPECIALE SAU CE S-A MAI GASIT IN CLADIREA DIRECTIEI A V-A,” Expres, 16-22 aprilie 1991]

    Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: , , , | 2 Comments »

    Ernest Maftei (martor ocular in CC-ul, decembrie 1989): “Nu te lua cu el (Dan Iosif)!…nu-i voie sa zica, fiindca nu vrea sa se afle, nu-i voie din cauza ca acu’ ne conduce Securitatea…Asculta ce spun! Ca USLA, coloana a 5-a a fost cu Ceausescu!”

    Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 4, 2009

    Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , , | Leave a Comment »

    decembrie 1989: Dan Voinea “Nu exista victime (persoane impuscate)…nici de la (gloantele) dum-dum”

    Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on October 15, 2009

    Ieri am postat 8 (opt) (am gresit numarul; unul era de la Resita) cazuri de gloante dum-dum (aka explozive) de la Bucuresti dupa 22 decembrie 1989 (cazuri disponsibile de pe Internetul)   8 cazuri dum-dum explozive dupa 22 decembrie 1989 bucuresti internet

    Chiar daca existenta gloantelor dum-dum — sa nu vorbim despre folosirea lor si ranitii si mortii din cauza lor — este negata cu desarvirsire  de catre multi exista video din 24 decembrie 1989 care atesta ca — intr-adevar –au existat…[vezi intervalul 3:43-4:20]

    video 24 decembrie 1989 zona CC-ului gloante soft-nosed si marca kynoch magnum

    Mai jos…inca 8 (0pt) cazuri numai disponsile in presa de ieri (perioada de “democratie originala,” 1990-1992).

    DECI, NUMAI IN BUCURESTI AVEM 16 CAZURI UNICE DE RANITI SI MORTI NUMAI DUPA 22 DECEMBRIE 1989…sa nu mai vorbim despre inainte de 22 decembrie 1989 sau in alte orase din tara inainte sau dupa 22 decembrie 1989…deci cit de credibil este orice om care vine si spune ca “n-au existat victime…nici de la (gloante) dum-dum” romulus cristea cu Dan Voinea decembrie 2005 ??? !!!

    image-93

    image-92

    image-50image-49

    image

    image-45image-46

    Posted in raport final | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

    Securitatea si decembrie 1989: Planul Zig-Zig din 1990

    Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on July 30, 2009

    Constantin Iftime:  Cat ati stat la “Zig-Zag” ati avut sentimentul ca sunteti manipulat, ca revista este intoxicata?

    Ion Cristoiu:  Nu…De unde au pornit toate aceste legende cu manipularea?  Eu am fost primul care, in “Zig-Zag” am deschis acea lunga campanie in legatura cu Revolutia.  Despre revolta populara si lovitura de stat.  Dintre cei care ne aduceau documente pe aceasta tema, era si celebra gazetarita de la “Europa” [e vorba de Angela Bacescu].  Ma trezisem intr-o zi cu o cetateanca in redactie, care sustinea ca vrea sa spuna adevarul, ca nu are nevoie de nici-un ban si ca are multe documente.  Intr-adevar, a adus foarte multe documente, care dadeau si punctul de vedere al Securitatii despre 22 decembrie 1989.  Le-am publicat.  Ulterior, vazand ca ea, Angela Bacescu, a ajuns la “Europa”, am putut presupune ca fusese infiltrata.  Dar nu regret si nu am constiinta ca am fost intoxicati.  Asa am avut mult succes.  In acea perioada conta si punctul de vedere al celeilalte parti.  Eu am aceasta obsesie, nu poate sa existe democratie in care punctului celuilalt de vedere sa i puna pumnul la gura.  Pana in aprilie 1990, Securitatea fusese prezentata ca o forta a raului.  Stiam foarte bine ca, potrivit scenariului, nu ar fi putut sa aiba loc aceasta lovitura de stat fara contributia macar a unei parti a Securitatii.  Deci Securiataea voia sa ajunga la o asemenea gazeta, care avea un atat de mare succes.  Chiar daca veneau si ei cu puncte de vedere, nu am considerat ca suntem intoxicati.  Succesul ziarului dovedea ca cititorii nu erau atat de prosti.  Isi dadeau seama ca si in ceea ce sustinea Securitatea era ceva adevar.  Era o tema absolut noua.  Un punct de vedere socant intr-o perioada in care puterea inca glorifica Revolutia si vorbea mereu de martiri…Iata, cineva incerca, cu documente, sa aduca un alt punct de vedere.  Asa am reabilitat situatia de la Sibiu [fieful lui Nicu Ceausescu] si am aratat ca acolo a fost o mare cacialma.  Am reabilitat asa-zisa batalie cu scoala de politie de la Baneasa.  Am aratat ca, de fapt, nu fusese nici un terorist acolo.  Ulterior, toate lucrurile astea s-au confirmat.

    Constantin Iftime:  Pana la urma, Paunescu a fost adus la “Zig-Zag”

    Ion Cristoiu: …Bineinteles, in primul sau editorial, Paunescu a spus ca vrea sa puna “Zig-Zag”-ul pe sine si a inceput elogiile la adresa lui Iliescu.  Gestul a fost catastrofal.

    (Constantin Iftime, Cu ION CRISTOIU prin infernul contemporan, Bucuresti:  Editura Contraria, 1993, pp. 126-127.)

    Angela Bacescu, “Adevarul despre Sibiu,” Zig-Zag, nr. 15, 19-26 iunie 1990, p. 8:

    ziarista vorbeste in articolul acesta despre “asa-zisilor teroristi de la Sibiu” si despre “teroristii imagnari“:

    Toti arestati din bazin ofiteri si subofiteri de la Ministru de Interne, erau nevinovati.  Ei nu au fost teroristi.  Ei au fost omoriti si retinuti cind civilii aceia ne impuscau pe strazile Sibiului.”

    Angela Bacescu, “Unde e Mortul lui Veverca?”  Zig-Zag, nr. 25, 28 august – 3 septembrie 1990, p. 8.

    E de netagaduit:  In 1990 Zig-Zag a fost o publicatie de opozitie…si acolo portavocile securistilor (Bacescu, Olbojan…) au inceput campania lor de dezinformare:  n-au existat teroristi adevarati in decembrie 1989 (deci militieni sau securisti), ci numai falsi teroristi sau teroristi imaginari, samd (deci neexistenti sau daca au existat militari din armata)…foarte convenabil pentru fostii securisti, nu?  Si deloc intimplator… Norocul nostru ca marii politologi de atunci ne-au semnalat ca ceva n-a fost in ordine, si ca modelul binar si simplist de o presa buna (anti-fsn) si o presa mincinoasa (pro-fsn) a fost putin gresit.  Slava Domnului! 

    Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , | Leave a Comment »

    Povestea lui Florentin: “Eu am facut stagiul militar in 1989, la Targoviste, chiar in cazarma unde au fost executati sotii Ceausescu.”

    Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on June 3, 2009

    de Florentin:

    CINE AU FOST TERORISTII? Problema este nu daca au existat teroristi locali, ci daca au existat trupe de mercenari straini ca sa-l salveze pe Ceausescu. Teroristi au fost denumiti de fapt fie securisti, fie ofiteri-subofiteri diversionisti, care actionau aparent individual si deschideau focul aproape fara motiv; au mai fost denumiti fanatici ai regimului muribund. Deci ei au fost teroristii. Eu am curajul sa afirm ca in evenimente au fost implicati, insa, chiar si mercenari [vedeti Arabesque: Arab Terrorist in the December 1989 Romanian Revolution ].  Pe radarele din unitatea noastra de antiaeriana de la Targoviste apareau tinte fictive, iar tehnlogia respectiva nu era la vremea aceea de origine romaneasca. Este ceea ce se cheama “razboi electronic”  [vedeti Razboiul electronic decembrie 1989 ] si putem doar concluziona cu o anumita doza de risc ca au existat trupe speciale cu origine necunoscuta pe teritoriul Romaniei. Termenul de teroristi a inceput sa fie vehiculat in acele zile cand unitatile antitero romane (trupe speciale ale Ministerului de Interne inca proceausist) se deplasau spre TVR pentru a-i inlatura de acolo pe revolutionari. Aceste trupe antitero au devenit pe moment inamicul nr. 1 al poporului si au inceput sa fie denumite nu antitero, ci teroriste si chiar ne-au tinut sub teroare o vreme, organizand tot felul de diversiuni ucigase cu ajutorul unor ofiteri de armata din unitatile militare asediate prin toata tara. Un asemenea terorist am capturat chiar eu si cativa colegi pe strazile din Targoviste: se daduse ordinul ca toate garzile civile sa predea armele, iar un domn conducea o Dacia cu automatul de gat. L-am oprit,nu a deschis focul, dar nici nu a vrut sa se predea si i-am zdrobit nasul cu catarea mea de la arma, cand a incercat sa riposteze. La perchezitie, am gasit in masina filme, munitie de pistol si documente cifrate. A stat o vreme in arest in corpul de garda unde a fost impuscat Ceausescu si nu mai stiu ce s-a intamplat cu el. Deci nu sunt teroristii problema, fiindca e clar ca au existat. Problema e daca au actionat si mercenari. Asta chiar nu se poate afla, cu toate indiciile…

    Florentin, \”eu am facut stagiu militar la Tirgoviste\”

    de Florentin:

    Eu am facut stagiul militar in 1989, la Targoviste, chiar in cazarma unde au fost executati sotii Ceausescu. Daca va intereseaza cate ceva, astept intrebarile voastre. De pilda, de ce s-a tras in multime in mai multe orase din tara, de ce au fost executati Nicolae si Elena Ceausescu acolo si nu altundeva sau altcandva, dece procesul lor a fost un simulacru ? Sau cum aveau de gand sa scape de dictator, fiindca va garantez ca nu printr-un proces si o executie. Aceste raspunsuri le-au dat si altii, dar lumea nu vrea sa le asculte. Prefera misterul acelor evenimente.
    de Florentin:
    Ati observat ca am dreptate ? Toti cer aflarea adevarului despre Revolutie/lovitura de stat, dar in realitate nu mai prea intereseaza pe multa lume asa ceva. Si daca ati sti cat e de simplu. Acel adevar a fost intotdeauna la vedere, nicidecum bine ascuns. Ati observat ca Petre Roman aproape zambeste de fiecare data cand e intrebat si incepe sa raspunda, dar moderatorul il intrerupe prosteste chiar in momentul cheie ? A raspuns simplu si Ion Iliescu, insa vorbele lui nu au fost pe placul maselor si totul a fost ignorat. Asa ca sa nu va mai aud comentand evenimentele de la 1989. Avea Camil Petrescu o vorba: discutati mai bine despre ce va pricepeti. Sau, altfel spus, tineti minte cuvintele unui general la care se refera si Vlad Mixich: “Cazul Sacalul va depaseste”.
    de Florentin:
    Se pare ca fost organizata o lovitura de stat si chiar dusa la bun sfarsit, dovada felul in care a murit presedintele R.S.R., dar in paralel a existat si o revolutie. De aici toate confuziile. Este un caz unic in istorie, din cate cunosc eu, poate ma insel. Au iesit spontan oameni in strada, care au cerut nu doar caderea presedintelui de atunci, ci schimbarea unui regim politic, iar asta se cheama revolutie. Aceasta revolutie a triumfat, deoarece acum nu mai e comunism, nici macar cu fata umana sau neocomunism. Uniunea Europeana nu ar fi acceptat un stat communist in cadrul ei. Organizatorii loviturii de stat vizau doar inlocuirea dictatorului si ramanerea la comunism/neocomunism , ceea ce nu le-a reusit., desi inca mai spera si acum ca vor reusi. Unii vorbesc despre furarea acelei revolutii, dar realitatea este ca traim in capitalism, desi ceea ce a fost in acesti ani a fost mai mult o tentativa de capitalism, intretinuta de oligarhia cu diverse inerese, pauperizarea poporului, de pilda, pentru a dovedi mortis ca Romania nu este pe calea cea buna. Atentie, sunt opiniile mele, nu trebuie sa mi le impartasiti.
    de Florentin:

    Procesul respectiv a fost un simulacru fiindca a fost improvizat, organizat in graba. El nu trebuia sa aiba loc. Nu asa fusese pus la cale. Precizez ca emit un simplu punct de vedere, o marturie ca fapt divers, nu am dovezi pt. ceea ce afirm. Au incercat sa scape de Ceausescu in cu totul alt fel, dar pur si simplu nu au reusit. Au existat mai multe incercari de omorare “accidentala” a dictatorului, prin diversiuni organizate se pare de colonelul de atunci Kemenici sau cum s-o fi scriind, comandantul celebrei U.M.01417, dar el era poate cel care doar le punea in aplicare. Cu asta se cam ocupa generalii( a devenit general), stabilesc cine trebuie si cum sa moara. Nu le-a iesit, iar in final, fiindca Nicolae si Elena tot erau captivi la Targoviste, au improvizat respectivul proces, cu care s-au facut de ras pe mapamond. Pilotul de elicopter al lui Ceausescu stia exact unde trebuie sa-i duca pt. a fi “capturati” de armata, iar armata, cand i-a “capturat” le-a promis protectie, desi se stia clar ce urmeaza, inscenarea unui accident mortal, cu variante de rezerva. Am calculatorul asaltat cu “virusi”, abia mai face fata. Stati linistiti, dragii mei, ca spun un simplu punct de vedere, nu fac cine stie ce dezvaluiri socante presei. Unitatile 01378 si 01417 de langa gara erau asediate si totul trebuia sa se termine cat mai repede, altfel scapau. Cand au murit, toate impuscaturile s-au oprit, s-a facut liniste deplina. Asa se explica grraba si simulacrul. Soldatii din cazarma se retrageau incet incet in alte pozitii si nu mai faceau fata, iar procesul nu a putut sa se desfasoare asa cum ar fi trebuit, a fost improvizat si au existat greseli grave.
    De ce a tras armata in multime: vreau sa va spun ca as fi tras si eu fara sa cracnesc; pai nici nu era nevoie de vreun ordin al vreunui ofiter. Inainte de luna decembrie -iar acest fapt se prea poate sa se fi intamplat in toate unitatile militare din tara- au avut loc tot felul de sedinte cu participarea militarilor in termen. Li s-a spus ca grupuri de cetateni straini ( sa nu zic maghiari)vor ataca unitati militare pentru a pune mana pe armamentul din dotare si a lua Ardealul. Iar cand iti spune asta un mare ofiter de stat major, nu ai cum sa nu crezi. Soldatilor care au tras in multime li se inoculase ideea ca isi apara tara si nu se lasau pacaliti de sloganurile multimii. Sa fiti convinsi ca niciun soldat nu ar fi executat ordinul de foc, daca ar fi stiut adevarul, cu toata teroarea specifica regimului comunist. De asta a tras armata, nu ca a dat neaparat cineva ordin.

    de Florentin:

    De ce au fost impuscati la Targoviste ? Stie toata lumea cum ar fi trebuit sa se desfasoare totul si ma refer la cazul lui Saddam Hussein. Din cate am observat eu, nu aveau da gand sa-i execute asa repede, voiau sa-i transporte cu elicopterele in Bucuresti, in stare de arest, unde poate avea sa fie organizata dupa mai multa vreme o executie, probabil precedata de un alt proces. Nu a fost sa fie asa din cauza fanaticilor lui Ceausescu, care cucerisera comandamentul, acesta fiind mutat intr-o alta pozitie. Ca sa iesi din corpul de garda la elicopter, trebuia sa iesi in camp deschis. Asta nu s-a putut, fiindca lunetistii nu ar fi iertat nimic si cuplul Ceausescu ar fi scapat. Ion Iliescu a declarat ca executia a fost pusa in aplicare din motive de siguranta nationala. Un mod frumos de a spune ca ar fi scapat si ca jumatate de popor ajungea in crematorii. Asa ca s-a auzit ordinul de foc. Nu a fost un pluton de executie propriu-zis, au descarcat pur si simplu mitralierele in ei. Din craniul Elenei nu a mai ramas decat jumatate, iar creierii au fost mancati de un caine negru, care a lins si sangele. De la Nicolae Ceausescu a curs mai putin sange, dar probabil a fost absorbit de palton. Am participat la fillmarile ulterioare ale lui Sergiu Nicolaescu, dar nu a fost ca in realitate. Eu nu am fost de fata la executie, dar am vorbit cu alti camarazi si am ajuns acolo la caeva minute, ca sa iau bucati de piatra sparte de gloante din zid. Zidul e inalt acolo, de asta nu s-a spart geamul si au crezut multi ca nu au fost impuscati in acel loc. Daca trecea de zidul corpului de garda, Ceausescu scapa. Nu aveai cum sa iesi viu de acolo. Securistii si-au facut-o cu mana lor, din exces de zel.

    de Florentin:

    CINE AU FOST TERORISTII? Problema este nu daca au existat teroristi locali, ci daca au existat trupe de mercenari straini ca sa-l salveze pe Ceausescu. Teroristi au fost denumiti de fapt fie securisti, fie ofiteri-subofiteri diversionisti, care actionau aparent individual si deschideau focul aproape fara motiv; au mai fost denumiti fanatici ai regimului muribund. Deci ei au fost teroristii. Eu am curajul sa afirm ca in evenimente au fost implicati, insa, chiar si mercenari. Pe radarele din unitatea noastra de antiaeriana de la Targoviste apareau tinte fictive, iar tehnlogia respectiva nu era la vremea aceea de origine romaneasca. Este ceea ce se cheama “razboi electronic” si putem doar concluziona cu o anumita doza de risc ca au existat trupe speciale cu origine necunoscuta pe teritoriul Romaniei. Termenul de teroristi a inceput sa fie vehiculat in acele zile cand unitatile antitero romane (trupe speciale ale Ministerului de Interne inca proceausist) se deplasau spre TVR pentru a-i inlatura de acolo pe revolutionari. Aceste trupe antitero au devenit pe moment inamicul nr. 1 al poporului si au inceput sa fie denumite nu antitero, ci teroriste si chiar ne-au tinut sub teroare o vreme, organizand tot felul de diversiuni ucigase cu ajutorul unor ofiteri de armata din unitatile militare asediate prin toata tara. Un asemenea terorist am capturat chiar eu si cativa colegi pe strazile din Targoviste: se daduse ordinul ca toate garzile civile sa predea armele, iar un domn conducea o Dacia cu automatul de gat. L-am oprit,nu a deschis focul, dar nici nu a vrut sa se predea si i-am zdrobit nasul cu catarea mea de la arma, cand a incercat sa riposteze. La perchezitie, am gasit in masina filme, munitie de pistol si documente cifrate. A stat o vreme in arest in corpul de garda unde a fost impuscat Ceausescu si nu mai stiu ce s-a intamplat cu el. Deci nu sunt teroristii problema, fiindca e clar ca au existat. Problema e daca au actionat si mercenari. Asta chiar nu se poate afla, cu toate indiciile…

    Posted in raport final | Tagged: , , , , , , , , , | 6 Comments »