The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

Archive for September, 2011

Procesul de la Timisoara (III): Audierea martorului Rodica Novac, directorul Direcţiei Sanitare Timiş (13 iunie 1990)

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on September 30, 2011

[as always, purely personal views based on purely personal research and publications over the past two decades]

Thanks to Miodrag Milin (and ASOCIAŢIA MEMORIALUL REVOLUŢIEI 16-22 DECEMBRIE 1989, TIMIŞOARA), the tapes of the Timisoara trials of 1990-1991 have been transcribed and made available to the public.  These transcripts are highly valuable for the researcher of the December 1989 Romanian Revolution.  To my knowledge, much of this information has never made it into the public domain, and much of the most important information has definitely not.

Below, the witness Rodica Novac states that in the Morgue “there were several horror scenes, even for a medic such as myself…it will remain a nightmarish memory, the wounds of these explosive bullets [gloante explozive] have remained with me in particular…” (p. 653)

When reading the courtroom testimony below, keep in mind here the unambiguous rejection by military prosecutor Dan Voinea of the use of dum-dum bullets in December 1989:

Dan Voinea:  There were no victims (people who were shot) from either vidia bullets or dum-dum bullets.  During the entire period of the events war munitions were used, normal munitions that were found at the time in the arsenal of the Interior Ministry and the Defense Ministry.  The confusion and false information were the product of the fact that different caliber weapons were used, and therefore, the resulting sound was perceived differently. (General Dan Voinea, interview by Romulus Cristea, “Toti alergau dupa un inamic invizibil,” Romania Libera, 22 December 2005, online edition.)

[Are these court documents available at the website of the IICCMER?  Or the website of Asociatia 21 decembrie 1989?  No!  Thankfully, however, they are available on this site http://www.banaterra.eu/romana/files/procesul_de_la_timisoara_volumul_IV_cuprins_0.pdf ].  The following is from Volume IV.]

Rodica Novac’s claim is corroborated elsewhere by four other medical officials on call during the Timisoara repression.  First, in Romanian, by Dr. Atanasie Barzeanu, then in Hungarian by three doctors (Vladimir Fluture, Csaba Ungor, and Andras Goga) present and performing surgery in Timisoara hospitals from 17-19 december 1989 who recount separately their discovery of dum-dum exploding bullets among the bullets with which demonstrators arriving at the hospital had been shot.  december 1989: temesvari orvosok, dum-dum golyok, es a roman forradalom

Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian

Barzeanu Atanasie, 65 anit, medic primar, doctor in stiinte, chirurg, Spitalul Judetean Timisoara

“…sintem deci in 18 decembrie…Pe la orele doua si patruzeci, cind inchideam o operatie–Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian, dintr-un ARO, pacienta prezentindu-se o echimoza cu distrugerea tesuturilor (plaga in diametru de 15 centimetri), a tesuturilor din regiunea epigastrica, inclusiv a muschilor drepti abdominali, cu ruptura a colonului ascendent transvers si a jejuno-ileonului, fiind in stare de soc grav traumatic, hemoragic–, fara sa-mi poti explica nici macar acum cu ce fel de gloante a putut fi lovita, pentru ca nu am identificat nici orificiul de iesire si nici pe cel de intrare, a venit o asistenta de la Chirurgie I, care mi-a spus sa merg la domnul Ignat.”

Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gura, (Editura Facla 1990), pp. 133-134.

Irish Television (RTE) captured what were apparently the last hours of Florica Sava’s  tragic end.  Warning:  the scene from 11:00 to 11:30 is graphic and unsettling.

posted by mikenork

http://www.youtube.com/watch?v=c3A6IiaOWhs

Brendan O’Brien (reporter):  “Florica Sava, a 33 year old mother of two young sons, was shot from a car with a dum-dum bullet.  It caused massive internal injuries.  Doctors said she had just hours to live.”

https://romanianrevolutionofdecember1989.wordpress.com/2011/05/11/lets-go-to-the-videotape-i-to-the-army-its-confirmation-that-theyve-been-dealing-with-a-specially-trained-force-because-its-the-type-of-bullet-theyve-never-seen-before-itn-uk-telev/

The following first appeared in Gyorgy Mandics’s Temesvari golgota (1991) pp. 348-349 and is reprinted in his A Manipulalt Forradalom (2009).  [My guess is this is also the source for the reference to dum dum bullets in the German language wikipedia entry for http://de.wikipedia.org/wiki/Rum%C3%A4nische_Revolution_1989 — Hans Vastag, György Mandics, Manfred Engelmann: Temeswar. Symbol der Freiheit. Wien 1992. ]

pp. 348-349

Ket esetuk volt az elejen.  Ezert is hivtak be oket.  Egy 14 eves gyermeket a haz elott lottek le, szinte a szomszedban, egy golyoszoros ARO-rol talaltak el; egy oreg nenit a ter tuloldalon, az erkelyen ertek a golyok.  A zarja ment ki, kicsit nagyott hallott mar, amire is csoda, 64 evesen, azt hirtelen ugy erezte, hogy labaibol kimegy minden ero es lecsusott az erholya.  Na milyen gyonge lettem egyszeruen–mondotta maganak. de ahogyan fel akart tapaszkodni meg lepve tapasztalt, hogy vertocsa gyult alatta.  Bekialtolt a vegenek aki egy szomszed segitsegevel athozta a nenit a legkozelebbi korhazba, itt a Marasti ter tuloldalan, az uj Klinikakba, avagy hivatalos neven a 2 szamu korhazba, ahol rogton osszecodult mindenki csodat latni.  Ekkor hivtak be Baranziekat es minden mozgositato orvost, hiszen a fegyverek ropogatak.  Azota is kisebb nagyobb megszakitasokkal, felfelecsapolt a gepfegyverek, golyoszorok, geppisztolyok langzivatarja, remulettel telitva az ejszaki eget.

p. 349

De azt a ket elso esett nem kovettek ujabbok.  Igz aztan volt ido alaposan szemugyre venni a nenit akinek combjan elol egz akkora lyuk tatongott mint egy egy lejes, a comba hatso felen ahol eltavotott a golyo, ott viszont mar akkora mint egy otlejes.  Fluture doktor, az egzik sebesz erosen kototte az ebet a korohoz, hogy ez egz specialis dum-dum robbanogolyo okozta seb, hiszen a szakirodalomban azt irjak, hogy csak ez a robbannolovedek-fajta-amelyet ugyan az ENSZ eltitott, am a nemzetkozi terrorizmusban kulonesen divatos ma is–okoz az izomszovetbol kijovet sokkal nagyobb roncsolasokat mint a bemenetnel.  Az orvosok odazarandokoltak a sebesulthoz, mivel egzik sem latott semhogy dum-dum golyo utotte sebet, de egyaltalan lott sebet sem soha eleteben.  Igz aztan csak szivtak a rangeletrahoz igazodva a sebesz foorvosok az amerikai Kentet, a foamnesztezialogus a holland pipadohanyt, az asztalyos orovosok a bolgar BT-t, a fonoverek a jugoslav Vikend-et, a noverek es helyapolok a roman Snagov-t, Golfot.  Es vartak.

(Note: it is unclear who the 64 yr. old described was…there are several individuals without ages listed as injured or dead during the events, but I think it more likely the age of the woman is incorrect)

Jozsef Gazda Megvalto karacsonyErdelyi magyar tulelok emlekeznek. (1990)

Ungor Csaba:  Ket ora utan senkit be nem hoztak, senkit be nem engedtek, egyetlen sebesult sem.  A korhazbol kikanyarado  mentoautokra is lottek.  Ket ora utan mindre, ami mozgott, jarokelo, auto, mindenre lottek, csak hogy ok tudjak begyujteni a sebesulteket s a halottakat.  Kiderult az elso golyok utan, amiket a sebekbol gyujottek ossze, szedtek ki, hogy nem eles katonai toltenyekkel lottek, hanem dum-dum golyokkal, amik nagy rombolasokat okoztak.  Egy 16 eves, ketszer sebesult gyermek meselte el, ok azt hittek, hogy hosok, azt hittek, hogy meg fogjak menteni a forradalmat, mert biztosra vettek, ha a felnottek sorfala ele allnak, nem fognak belejuk loni.  Lottek rajuk is.

Goga Andras:  A masodik izgalomkelto esemeny volt kedden delelott, hogy az osszes regiszterunk–mind a surgossegen, mind az osztalyon–, melyekre felirtuk a muteteinket, eltuntek, a mai napig sem talaltuk meg.  Bennuk voltak az ev osszes mutetei[***]…En aznap kettot operaltam.  Egy tuntetonek a bore alol vettem ki egy nagyon kulonleges golyok, nem is golyot, egy ilyen repeszdarabot, melyet a katonasag aztan megvizsgalt, s azt mondtak, nekik nincs tudmasuk, hogy ez mi lehet.  Egy masiknak pedig fejserulese volt, persze abban nem talaltam golyot, amtent rajta.

***This appears to be a discussion of the operation of Colonel Nicolae Ghircoias (Director of the Criminalistic Institute of the Militia’s [Police’s] General Inspectorate) to make evidence disappear–for a discussion, see Bullets, Lies, and Videotape: The Amazing, Disappearing Romanian Counter-Revolution of December 1989 (Part I: “His name was Ghircoias…Nicolae Ghircoias”) by Richard Andrew Hall

————————————————–

Advertisements

Posted in decembrie 1989, raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , | 11 Comments »

Procesul de la Timisoara (II). Audierea partii civile Popovici Ion: “…Atata retin foarte bine minte, ca ofiterul a spus, cica: ‘Nu, voi trageti cu dum-dum-uri si dupa aia Armata raspunde.'”

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on September 26, 2011

[as always, purely personal views based on purely personal research and publications over the past two decades]

Thanks to Miodrag Milin (and ASOCIAŢIA MEMORIALUL REVOLUŢIEI 16-22 DECEMBRIE 1989, TIMIŞOARA), the tapes of the Timisoara trials of 1990-1991 have been transcribed and made available to the public.  These transcripts are highly valuable for the researcher of the December 1989 Romanian Revolution.  To my knowledge, much of this information has never made it into the public domain, and much of the most important information has definitely not.

When reading the courtroom testimony below, keep in mind here the unambiguous rejection by military prosecutor Dan Voinea of the use of dum-dum bullets in December 1989:

Dan Voinea:  There were no victims (people who were shot) from either vidia bullets or dum-dum bullets.  During the entire period of the events war munitions were used, normal munitions that were found at the time in the arsenal of the Interior Ministry and the Defense Ministry.  The confusion and false information were the product of the fact that different caliber weapons were used, and therefore, the resulting sound was perceived differently. (General Dan Voinea, interview by Romulus Cristea, “Toti alergau dupa un inamic invizibil,” Romania Libera, 22 December 2005, online edition.)

[Are these court documents available at the website of the IICCMER?  Or the website of Asociatia 21 decembrie 1989?  No!  Thankfully, however, they are available on this site http://www.banaterra.eu/romana/procesul-de-la-timisoara-1990-1991-vol-v ].  The following is from Volume V.]

Some excerpts: P.C.:  Ati dat o declaratie?   Po. I. :  Da  P.C.:  O mentineti?  Po. I. Da (p. 827) P.C.:  “Inteleg sa fiu audiat in cauza ca parte civila”, da?  V-as ruga sa faceti putin liniste!  “Mentin declaratia de la Procuratura si…” (p. 833)

Po. I.:  …Da [am fost ranit].  Si dupa aceea a venit unul dintre trei [civili mai in varsta] dupa mine, m-a tarat pana la masina si la masina, acolo, am luat o bataie…ca n-am putut doua saptamani nici sa mananc nimica.  M-a lovit cu patul de arma in falca si cu bocancii in cap.  Si m-au dus, m-au dus la Garnizoana.  La Garnizoana m-au aruncat din masina si a venit ofiterul de serviciu.  Au venit si acestia trei a spus lu’ ofiterul de serviciu, cica:  “Luati-l si duceti-l  la arest.”  Atata retin foarte bine minte, ca ofiterul a spus, cica:  “Nu, voi trageti cu dum-dum-uri si dupa aia Armata raspunde.  Voi omorati oameni si raspunde Armata dupa aceea.”  Asta tin minte precis.  Si de acolo mi-am dat seama ca nu poate sa fie soldati aceia. (p. 830)

Posted in decembrie 1989, raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , | 1 Comment »

Procesul de la Timisoara (I): Missed Press Opportunities. The testimonies of Margaret Cacoceanu and Doina Gherasim (25-26 September 1990)

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on September 25, 2011

[as always, purely personal views based on purely personal research and publications over the past two decades]

Thanks to Miodrag Milin (and ASOCIAŢIA MEMORIALUL REVOLUŢIEI 16-22 DECEMBRIE 1989, TIMIŞOARA), the tapes of the Timisoara trials of 1990-1991 have been transcribed and made available to the public.  These transcripts are highly valuable for the researcher of the December 1989 Romanian Revolution.  To my knowledge, much of this information has never made it into the public domain, and much of the most important information has definitely not.

Below, the testimonies of Margaret Cacoceanu and Doina Gherasim on 25 and 26 September 1990.  The late Timisoara investigative journalist Iosif Costinas, who was one of the few to cover the trials as they were going on, wrote of Margaret Cacoceanu’s testimony in passing in the October 1990 Orizont article below.  She discusses how her daughter related from the county hospital that her husband had been operated on after having been shot by the destructive dum-dum explosive bullets, but nevertheless perished.   The next day Doina Gherasim testified that she had been shot with an “explosive bullet” (i.e. dum-dum bullet).  Unfortunately, Costinas did not note this second testimony and seek to investigate where it might have led him.

When reading the courtroom testimony below, keep in mind here the unambiguous rejection by military prosecutor Dan Voinea of the use of dum-dum bullets in December 1989:

Dan Voinea:  There were no victims (people who were shot) from either vidia bullets or dum-dum bullets.  During the entire period of the events war munitions were used, normal munitions that were found at the time in the arsenal of the Interior Ministry and the Defense Ministry.  The confusion and false information were the product of the fact that different caliber weapons were used, and therefore, the resulting sound was perceived differently. (General Dan Voinea, interview by Romulus Cristea, “Toti alergau dupa un inamic invizibil,” Romania Libera, 22 December 2005, online edition.)

[Are these court documents available at the website of the IICCMER?  Or the website of Asociatia 21 decembrie 1989?  No!  Thankfully, however, they are available on this site http://www.banaterra.eu/romana/procesul-de-la-timisoara-1990-1991-vol-v ].  The following is from Volume V.]

“Margareta Cacoceanu (59 de ani) a relatat ca sotul ei a fost impuscat, cu gloante dum-dum, dintr-o “Dacie” rosie fara numar de inmatriculare.”

image-55

(Iosif Costinas, “PROCESUL TITRATILOR [e vorba de Procesul de la Timisoara]:  ‘DE CE V-A TREBUIT REVOLUTIE?…’,” Orizont (Timisoara), nr. 42 (20 octombrie 1990), p. 5)

Posted in decembrie 1989, raport final, Uncategorized | Tagged: | Leave a Comment »

Romania December 1989: But surely someone must have previously investigated the ballistics evidence?

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on September 20, 2011

[purely personal views…summarizing a long history of previous publications]

…Had I to do it all over again, I would have started by going to the hospitals and morgues–macabre as it might have been–to seek out the doctors, nurses, and forensic specialists who operated on, cared for, or treated the dead and wounded in December 1989.  Unfortunately, at the time (research performed in 1991, 1992, 1993-1994, 1997), the idea did not seriously cross my mind.  The problem, and yet also the reason it did not seriously cross my mind, was the fact that it pretty much seems to have crossed no one’s mind.  Hence, I did not read articles in the Romanian press or talk to Romanian journalists and intellectuals discussing this question in depth, let alone seriously investigating it.

…I realized a few years ago how much time has passed when I tried to track down one rather outspoken and, I believe, courageous doctor.  I wrote to the hospital he used to work at, finally getting the director of his department.  I opined that “I hope he hasn’t by chance already been pensioned off.”  The response came back along the lines that they were sorry to inform me that the doctor in question was not only pensioned off, but worse, had now been dead [of natural causes] for several years….Time waits for no man…

Below:  although included in my dissertation https://romanianrevolutionofdecember1989.wordpress.com/rewriting-the-revolution-1997-chapter-8-unsolving-december/ I did not give the issue inordinate attention.  It was only in December 1996 when I drafted an article for publication in Romania that I began to realize the potential significance of this question.  [This is also significant as it shows clearly that this line of research predated my exit from the mainstream academic world by several years.]  I have searched largely in vain since for anything even approaching a Romanian investigation into this issue–below a few articles that barely fit that bill.  The first is perhaps the most interesting for a number of reasons but perhaps most of all because the series only got started with promises of future articles when it abruptly stopped without explanation and was never returned to, even though it was clear the author intended future installments.  That was March 1990.

image-12image-11image-10

image-10image-9image-8

“Un capitol aparte privind mijloacele folosite il constituie cartusele cu care s-a tras in Revolutie, multe gloante gasite fiind cel putin ciudate, de provenienta straina. Intr-o ampla ancheta, “Tineretul Liber” incearca sa elucideze misterul gloantelor “ciudate” apelind la maiorul Ion Stefanut, inginer specialist in armament si munitie la M.Ap.N. [nota mea: nu este mentionat aici dar e destul de important: in decembrie 1989 Stefanut a fost cadru…USLA]

Cartuse de tip “Kynoch-Magnum” s-au gasit la Buzau, dar si in zona Televiziunii si se pare ca o “mostra” a mai fost depistata si in zona fostului c.c. Este produs de firma “Kyondi”, celalalt cuvint “Magnum” fiind o unitate de masura. Acest cartus are calibrul 9,5 mm sau 0,375 toli. Este un cartus de vinatoare pentru vinat mare si poate fi tras cu orice tip de carabina sau puscaa de calibru 9,5 care are o camera destinata unui astfel de gen de incarcatura. Este un cartus de mare putere, caracteristicele lui permitind ca un bun tintas sa loveasca perfect si mortal la o distanta de 1000 m, viteza initiala a glontului este de circa 850 m/s. Pulberea din cartus este, intr-adevar mai neobisnuita, dar deloc noua, avind in vedere ca se fabrica din anii 70. Este vorba de o pulbere sub forma de…macaroane, cu ardere constanta, care imprima glontului o viteza marita, determinind si o mica uzura a tevii. “Macaroanele” sint facute din nitroceluloza plastificata cu nitroglicerina. Glontul este de tip “Softnosed”, ceea ce in traducere ar insemna, “cu nasul moale”, adica la impactul cu tinta, virful glontului se deformeaza radial, ceea ce determina producerea de rani grave la intrare. Nu este un glont penetrant raminind pe loc, dar provocind o lovitura de categoric mortala. Glontul este un miez de plumb acoperit intr-o camasa de tombac, un aliaj pe baza de cupru.

Apartia cartuselor de acest tip dovedeste ca si la noi exista asemenea arme de vinatoare. In dotarea fortelor noastre armate nu exista o astfel de arma.

Cartusele “Kynoch-Magnum” ramin stranii, prin aparitia lor insolita pe strazile Capitalei, alaturi de intreaga “colectie” de gloante adunata de echipele militare care au curatat subteranele Bucurestiului [dupa Voinea, nici acestea n-au existat] si casele din care s-a tras….”

extras din Aurel Perva si Carol Roman, Misterele Revolutiei Romane, 1990, pp. 103-104

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/rev89/simionica/manuscris/

Atentie, in special, la USLA, Stetikin/Stecikin, si “seviciu 150 Directia V-a a Securitatii”…

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/rev89/simionica/manuscris/docs/cap2.htm

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/rev89/simionica/manuscris/docs/cap3_1.htm

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/rev89/simionica/manuscris/docs/cap3_4.htm

image-45

“Cine a tras gloante explozive?”

Revolutia din decembrie 1989 a lasat in urma ei foarte multe intrebari fara raspuns dintre care una destul de dureroasa este aceasta: cine a tras si mai ales cine a dat ordin sa se traga cu gloante explozive? Daca in rindurile care urmeaza nu putem raspunde acestor intrebari, cei putin vom reduce in actualitate o problema care este ignorata si trecuta sub tacere de cei care ar trebui s-o rezolve.

Inainte de toate, ce este un glont exploziv? Ca aspect si dimensiuni, nu se deosebeste de un glont obisnuit de calibrul 7,62 mm, deci poate fi folosit ca munitie pentru pistolul automat AKM. Ce il deosebeste de un glont obisnuit este faptul ca odata patruns in tinta, glontul “dum-dum” explodeaza, raspindind o puzderie de schije si producind distrugeri infioratoare in regiunea in care a intrat. Deci, daca cu un glont obisnuit se scoate adversarul din lupta, prin folosirea unui exploziv este sigur ca i se provoaca acestuia o rana care il va chinui toata viata, in cazul in care va supravietui leziunilor provocate de schije si puternicei hemoragii care insoteste de obicei o astfel de rana. Iata de ce acest tip de munitie a fost interzis de multi ani, prin tratate internationale.

Domnul profesor Nicolae Angelescu, seful Sectiei Chirurgie a Spitalului Coltea a avut amabilitatea sa ne explice citeva din aspectele tratamentului chirurgical al ranilor produse de gloante explozive:

–Sint mai multi factori, care contribuie la a face ca o plaga provocata de un astfel de glont sa fie greu de tratat si greu de vindecat. In primul rind prin explozia glontului se produc distrugeri masive de tesuturi in zona in care aceasta a patruns si uneori aceste tesuturi nu se mai pot reface. In al doilea rind, fragmentele metalice rezultate (?) in urma exploziei se raspindesc pe o intindere mare si de aceea nu pot fi extrase in totalitate, pentru ca extragerea lor ar provoca pacientului o rana mult mai mare decit cea produsa de glontul in sine. Deci, dupa operatie mai ramin in corpul pacientului destule fragmente metalice si acestea constituie surse de infectie care il agraveaza starea.

Pentru a va ajuta sa va dati seama cum arata si ce inseamna o rana produsa de un glont exploziv, va prezentam in continuarea diagnosticele de internare ale celor adusi in Spitalul Coltea, impuscati cu astfel de gloante:

1. Nicolae Lucian, adus pe data de 21 (?) decembrie 1989. Diagnostic: fractura cominutiva femur sting in treimea inferioara, cu leziune de artera si vena femurala si pierdere de substanta prin plaga impuscata.

2. Necunoscut, adus pe 22 decembrie, ora 1, decedat la ora 1.30. Diagnostic: hemoragie peritoneala cataclismica cu plage de vena porta, case splinice, zdrobire de pancreas prin plaga impuscata hipocondru sting. Plaga zdrobita de colon travers.

3. Radu Traian, adus pe data de 23 decembrie 1989. Diagnostic: plaga transfixianta glezna stinga cu fractura cominutiva tuberozitatea calcaneana. Sectinue artera si vena tibiala. Fractura deschisa cominutiva maleola interna dreapta.

4. Gherman Dumitru, adus pe 25 decembrie 1989. Diagnostic: plaga impuscata antrebat sting bipolara, cu explozie de ulna, in treimea distala si lipsa de substanta osoasa, sectiune de tendoane muschi flexori ai carpului si degetelor si sectiune de pachet vasculo-nervos ulnar.

5. Astafei Petre, adus pe 22 decembrie 1989, decedat. Diagnostic: plaga impuscata toraco-abdominala cu ruptura de ficat si rinichi drept. Hemopneu-motorax drept, hematom intraperitoneal, stare de soc hemoragic, fractura cominutiva coastele 7,8, si 9 drepte.

6. Soldat Constantinoiu Vasile, adus la data de 24 decembrie 1989, decedat. Diagnostic: hemotorax sting masiv cu soc hemoragic prin plaga impuscata cervico-toracala cu ruptura vertebrelor toracale T2, T6, ruptura vaselor vertebrale si a vaselor de la baza gitului….

Cristian Calugar, Flacara, 13-19 februarie 1991 (nr. 6) , pp. 8-9.

image-8

image-7

S-a vorbi mult in perioada crimelor din Decembrie ’89 despre gloante speciale cu care erau ucisi tineri si virstnici, gloante care–zice-se nu se aflau in dotarea unitatilor noastre militare. S-a vorbit mult pina s-a tacut si dupa ce s-a facut suficient s-a redeschis discutia de la “nu exista asa ceva!” Gloante speciale n-au existat!–s-au grabit sa spuna mai marii nostri. Dovezi!–cerea Elena Ceausescu intr-o anume situatie. Dovezi!–cere procurorul general M.U.P. Cherecheanu. Dovezi!–se alatura domnul general A. Stanculescu.

Pentru a cauta dovezi este nevoie de putina munca pe care organele in drept nu sint dispuse a o efectua. Se platesc lefuri grase ca sa se taca mai mult decit sa se faca. Bunaoara, la citeva saptamini dupa ce am predat Procuraturii dosarul cu furturile din C.C., procurorul care preluase ancheta de la subsemnatul, intrebat fiind daca a avansat cu ceva, mi-a spus ca nu si ca sa-l sprijin eu ca…Altfel spus, noi scriem–noi rezolvam. Va trebui pina la urma sa cerem adoptarea unei legi prin care sa ni se subordeneze Politia (sau S.R.I.-ul) ca sa-i spunem noi ce si cum sa faca. Pina atunci insa, ne vom limita la dovezi-marturii pe care oamenii le dau, le semneaza si raspund pentru ele.

Consemnam mai jos doua astfel de marturii despre gloante speciale dar si despre altele, marturii ale unor revolutionari din Decembrie ’89…

“UN ASTFEL DE CARTUS AVEA IN VIRF O PITRA ALBA, TRASPARENTA”

BALASA GHEORGHE: Sint foarte intrigat de interviul acordat de dl. general Stanculescu ziarului “Tineretul Liber”, interviu in care acesta ocoleste adevarul.

Din Directia a V-a, din depozitul de munitie, au fost scoase pe 23-24 decembrie 1989 cartuse DUM-DUM, cartuse speciale care nu se potriveau la nici o arma din dotarea M.Ap.N. S-au gasit trei-patru cutii cu astfel de cartuse. Gloantele speciale, erau lungi de 5-6 cm si putin mai groasa decit un creion. Un astfel de cartus avea in virf o piatra alba, transparenta. Toate aceste cartuse i le-am prezentat personal, spre a fi filmate, d-lui Spiru Zeres. Toate cartusele speciale, in afara de DUM-DUM era de provenienta RFG-ista. Din Directia a V-a au fost predate U.M. 01305. Capitan doctor Panait, care a spus ca pina atunci nu vazuse astel de munitie, maior Puiu si captian Visinescu stiu de ele.

In fostul sediu C.C. P.C.R., toti cei impuscati in noaptea de 23 spre 24 decembrie ’89 au fost impuscati cu gloante speciale. Un glont care trece prin zid e absurd sa-l cauti in trupul celui impuscat. Dar s-au mai gaist si altele in Directia a V-a, si anume:

armele de vinatoare ale lui Ceausescu. Erau vreo 5 arme unicat cu infrarosii:

–pistoale de salon cu teava lunga pentru antrenament;

–generator de inalta frecventa pentru tortura;

–statii de emisie-receptie;

–aparatura de foto de ultimul tip;

–dosarul de pregatire al celor de la USLA. Era un dosar de aproximativ 25 cm grosime si cit am stat acolo, sa pazesc, am rasfoit aproape jumatate din el;

–dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;

–buletine de identitate cu biletul inauntru pe care scria: “disparut in timpul anchetei”;

–casetele cu toate filmele facute cu vizitele lui Ceausescu;

–trei fisete cam de 1 m fiecare, pline cu pasapoarte. De exemplu erau trei pasapoarte cu aceeasi fotografie dar cu nume diferite;

–un dosar in care erau trecute diverse persoane aflate sub supravegherea anumitor ofiteri USLA.

–Impreuna cu mine, in cladirea CC PCR–corp. B. au mai fost si cunosc acestea urmatorii: ing. Minea Radu, Catalin Constantin, Varban Viorel, Catalin Crosu, Costel Ciuhad, Neagu George, Stoica Florin, maior Puiu si capitan Visinescu–de la regimentul de garda, capitan doctor Panait de la U.M. 01305 Bucuresti. Toate cele gasite au fost filmate de catre Spiru Zeres, iar apoi predate si transportate la U.M. 01305 Bucuresti pe 23 si 24 decembrie 1989.

“S-AU GASIT LAZI INTREGI, CONTININD DE LA GLOANTE SPECIALE, PINA LA GLOANTE DE VINATOARE”

Ing. MINEA RADU (cel care s-a ocupat de primirea pazirea si predarea celor gasite in Directia a V-a):

“S-au adus din Directia a V-a in incaperea aleasa de noi la parterul C.C.-ului, urmatoarele:

–extrem de multa munitie, lazi intregi de la gloante speciale pina la gloante de vinatoare sovietice, occidentale;

–foarte multe pasapoarte, pasapoarte diplomatice, pasapoarte in alb, legitimatii de serviciu. Printre legitimatii am gasit-o pe cea a lui ADALBERT COMANESCU–seful de Stat Major al generalului Neagoe. Legitimatia asta era formata din trei parti. Functie de situatie se arata pe partea corespunzatoare, datele din interior fiind codificate: era intr-un plastic albastru, special, cred ca era magnetic, iar fotografia era color;

–o multime de lazi pe care nu le-am desfacut;

–documente secrete carate cu paturile. Printre ele erau programate de actiune pentru situatii deosebite, cu nume de cod de calculator, pentru pregatirea ofiterilor de securitate. Erau de exemplu, moduri de actiune pentru dispersarea si anihilarea grupurilor mici. Mai erau moduri de actiune in intreprinderi fara ca ofiterii respectivi sa se deconspire. La sfirsitulul unor astfel de documente era o lista cu cursanti si cu semnaturile lor. In foarte multe din listele astea preponderenta era feminina: circa trei sferturi erau femei. Din ce-am citit despre dispersarea grupurilor mari, se recomanda ca niciodata sa nu se incerce direct aceasta, ci, mai intii, sa se desfasoare actiuni pentru spargerea lor in grupuri mai mici si acestea sa se anihileze separat;

–dozimetre, contoare Geiger, osciloscoape multispot, truse electronice de depanare, calculatoare, aparatura foto;

–truse chimice de teren;

–o ladita cu obiecte de valoare (farfurii de argint masiv, grele, foarte vechi, datind de prin 1700);

–gheme intregi de sirma de platina pentru filigran;

–un stilou dozimetru, de care multi s-au speriat; era de provenienta sovietica, nichelat si gradat in multiroentgen;

codor pentru transmisiii U.K.V. Despre acesta s-a spus la TV ca ar fi o bomba pentru a arunca in aer subsolul. S-a aflat, de fapt, de ce nu interceptam noi ceea ce transmiteau ei prin statii. Aceasta fiindca se lucra pe o frecventa putin deasupra frecventei acordate si cu aceste codoare-decodoare se lucra pentru a transmite-receptiona. Daca nu le aveati si intrai intimplator pe frecventa, nu intelegeai nimic;

–masina de codat, cu calculatoare afisate pe ea. Masina asta am predat-o cu multa grija armatei, a fost pusa numai ea intr-un TAB si transportata l adapost pe 24 decembrie 1989;

–pustile de vinatoare ale lui Ceausescu. Cineva mi-a spus ca o pusca de acel tip valora cit trei Mercedes-uri. Si acestea, impachetate separat in paturi, au fost predate armatei;

–niste truse pistoale foarte ciudate;

–seturi intregi de fiole cu substante neoparalizante, de productie occidentala;

–in sala de mese de la subsolul C.C.-ului s-au gasit doua caiete, gen condici cu numele ofiterilor de securitate care luau masa acolo;

–o lista tiparita cu intreprinderile din Bucuresti, care continea in plus numerele de telefon si camerele unde puteau fi gasiti ofiterii de securitate din intreprinderile respective. Toate acestea au fost predate actualuli maior Puiu si unui locotenent-colonel:

–agende ale fostilor demitari in care erau trecute numele si numerele de telefon ale femeilor cu care aveau legaturi amoroase. In dreptul unor astfel de nume era trecut si ce le dadusera acestora in schimb: pantofi, fustele de piele, haine, caciuli de blana etc. Intr-o dimineata l-am surprins pe Varban Viorel sunind la o astfel de femeie si incercind sa o santajeze….

Cu toate cite s-au gasit exista caseta video facuta de dl. Spiru Zeres inainte de a le fi predat armatei.

Sint in cele doua declaratii de mai sus, suficiente elemente pentru o ancheta a Politiei sau Procuraturii. Adresele celor doi nu trebuie neaparat publicate. Acestea deoarece, din cite stim, toti cei care au pus piciorul in fostul sediu C.C. au…dosare gata facute.

[Dan Badea, “GLOANTE SPECIALE SAU CE S-A MAI GASIT IN CLADIREA DIRECTIEI A V-A,” Expres, 16-22 aprilie 1991]

Posted in decembrie 1989, raport final, Uncategorized | Tagged: , | Leave a Comment »

Ceausescu nu s-a gandit sa fuga din tara (decembrie 1989)

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on September 19, 2011

Nicolae Deca cu Petre Mihai Bacanu, “Ceausescu nu s-a gandit sa fuga din tara,” Romania Libera, 23 decembrie 1993, p. 15.

“Nicolae Ceausescu nu s-a gandit nici o clipa sa fuga din tara, pentru ca elicopterul avea suficient combustibil sa ajunga in Irak sau Iran, locuri care, cred eu, i-ar fi asigurat viata.”

from the 1993 documentary, The Last Day, by Arnaud Hamelin

Why did Ceausescu not intend to flee the country?  Why did he tell Nicolae Deca that he planned to “organize the resistance” in Tirgoviste?

Tirgoviste was one alternate in a longstanding plan…

Mirel Curea, Evenimentul Zilei, nr. 317, 9 iulie 1993, p. 3

Ted Koppel’s ABC News special Death of a Dictator (April 1990) has a good deal of discussion of Nicolae Ceausescu’s famous watch (ceasul lui Ceausescu), which allegedly had a radio-transmitter beacon in it…hence his continuous checking of his watch (as the first speaker below explained, looking at his watch and looking at the sky and looking back again, as if he was waiting for someone or something)…it lasted all the way up through his trial.

The time turned out to be:  the final minutes of his dictatorial regime and life…

Let’s Go to the Videotape (IV) “Instead of denying access to the rest of the tunnels…the authorities now deny their very existence” (Ted Koppel, Bucharest, Romania, March 1990)

Posted in decembrie 1989, raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , | Leave a Comment »

Cine a tras cu gloantele explozive inainte de 22 decembrie 1989?

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on September 16, 2011

It is not such a mystery who killed with dum-dum explosive bullets in Timisoara and Bucharest before Nicolae Ceausescu fled on 22 December 1989…

Pe certificatul medical de constatate a decesului soţiei scrie: plagă împuşcată torace, glonţ exploziv. Deci a explodat în inimă glonţul, iar Procuratura Militară, după declaraţiile care au fost, care le-am dat eu, mi-a dat alt certificat care zice că a fost în coloana de manifestanţi de la Podul Decebal din Timişoara şi a fost împuşcată în seara din 17 Decembrie.

Masacrul de la Podul Decebal

Declaraţie de martor: Ioan Bânciu – revoluţionar, soţul Leontinei Bânciu împuşcată în 17 decembrie 1989
Era muncitor şi avea trei copii minori când soţia, şi ea muncitoare, i-a murit în braţe. A fost împuşcată mortal la Podul Decebal, iar trupul i-a fost furat mişeleşte, transportat şi incinerat alături de alte 42 sau 43 de cadavre. Cenuşa le-a fost risipită în van, aruncată într-o gură de canal la Popeşti -Leordeni. Cercetările postdecembriste au scos la iveală faptul că, a mai existat un transport cu alte 39 de cadavre, cu destinaţia Slatina. Făptaşii au vrut să şteargă toate urmele represiunii sângeroase din 16, 17, 18 Decembrie. (Liza Kratochwill)

I.B.: În prezent, sunt vicepreşedinte la Asociaţia Memorialul Revoluţiei şi în această calitate reprezint urmaşii cu probleme lor, acuma, după 18 ani, în această asociaţie.

L.K.: Când şi cum aţi aflat de evenimentele din oraş ?

I.B.: Sâmbătă seara, în 16, eram organizatorul Competiţiei Cupa 30 Decembrie la Minifotbal pentru Întreprinderea din Ambalajul Metalic unde eram instructor şi organizator. Aveam meciul de fotbal la Sala 2 şi, când am ieşit de la foarte târziu, am văzut ceva mişcări, dar nu mi-am dat seama. … eram în temă cu toate … ascultam Radio Europa Liberă,  Radio Novisad .. mai ales că unul dintre cumnaţii mei, cel mai mic, Vălean Vasile, deci fratele Leontinei, a făcut frontiera din Timişoara înspre sârbi de nu ştiu câte ori, a fost şi prins, a făcut un an de detenţie la Popa Şapcă  … Probabil că familia i-a fost urmărită, probabil că familia mi-a fost urmărită, fiindcă de la noi se pleca şi el era şi un fel de ghid care ducea şi pe alţii, aşa că ştiam că dincolo se trăieşte mai bine. Dimineaţă la ora 6 sau 6.30, aşa cum eram eu de obosit, m-am trezit ca niciodată duminica. În dimineaţa aceea, am văzut că soţia doarme liniştită şi, ce mi-a venit mie: să-i fac o surpriză. La alimentară şi la aprozar, în Calea Girocului unde locuiam, erau nişte cozi mari şi se găseau de toate. Deci, în noaptea aia, datorită mişcărilor care au fost în oraş, or dat din depozite tot ce or avut în alimentări ca să fie lumea mulţumită şi să îşi cumpere alimente. Şi la acele cozi, am aflat ce s-a întâmplat în noaptea respectivă, că or fost tineri pe străzi şi au strigat „Jos Ceauşescu! ” … Şi-atunci am zis că şi în România se întâmplă, că Ceauşescu nu mai apucă Crăciunul, asta i-am spus soţiei, am zis că o rog să vină cu mine, să mergem la Maria să vedem ce e acolo. Ştiam că s-a plecat şi mi-a promis: „Da vin, dar tu îmi promiţi că vii cu mine la biserică?”- Ea mergea la biserică tot la Maria, la … acolo,pe Bega, la Betel, la Petre Dugulescu. Şi am promis că – da. Şi-atunci, de comun acord, am plecat pe la ora 9.30 -10.00, la biserică, pe la Maria. Dar n-am plecat singuri, am plecat cu ăl mic în braţe şi pe umeri … înainte de Maria tramvaiele s-au oprit. Am mers pe jos până la Cluj şi de la Cluj am plecat cu tramvaiul până aproape de Maria şi-acolo mai multe tramvaie erau oprite una după alta … m-am dat jos din tramvai ca şi alţii, şi aşa s-a adunat lumea, după ce circulaţia s-a întrerupt înainte, toată Piaţa Maria era înconjurată, strada lui Tokes, şi nu se putea circula decât pe trotuar, pe partea cealaltă şi pe străzile din spate. Dar, eu fiind cu copilul pe umeri şi cu soţia lângă mine, am zis – Hai, că trecem! Nu mai ocolim. Trecem că noi pe-aici avem drumul. Doar n-o să mă oprească cu copilul. Şi-ntr-adevăr, soldaţii care înconjurau acolo nu mai au fost vigilenţi şi am trecut printre ei. Am intrat în interiorul cercului, cine erau, erau civili care vorbeau şi erau şefii de partid, securitatea … am trecut pe-acolo pe lângă ei, nu s-o legat nimeni de mine, am trecut în partea cealaltă, am ajuns în zona magazinelor sparte. Acolo am văzut scutieri cu baionete, mai nervoşi fiindcă acolo era lume multă, deja se trecea pe trotuar, dar nu se putea intra înspre Maria, înspre Tokes. Magazinele erau sparte Şi am trecut pe lângă ele Şi am mers la biserică. La biserică a fost o cununie de baptişti şi am asistat acolo … deci a fost oarecum o înştiinţare cum că Dumnezeu acţionează şi în stradă. N-am stat până s-a terminat slujba, am ieşit mai repede cu vreo juma de oră findcă nu aveam răbdare şi tot i-am făcut semn la soţia că plecăm, plecăm, până la urmă am ieşit cam pe la ora 12, 12 şi ceva, când am ieşit exact când, la Maria, defila coloana de soldaţi care duceau drapelul de luptă şi cântau cântecele acelea patriotice. Şi, în urma lor s-a format o coloană de copii, de tineri care mergeau dezordonat, dar mergeau în urma coloanei. Şi, după ce au trecut de Maria şi au luat-o peste podul de peste Bega înspre Catedrală, atunci coloana s-a îngroşat şi a început deja să se strige câte o lozincă … eu am rămas în urmă, nu mai ştiu ce s-a întâmplat cu coloana aceea care ducea drapelul …, dar la Catedrală era lume multă. Şi de aia spun că nu mai Ştiu ce s-a întâmplat cu cei care au ieşit, fiindcă în noaptea de 16 s-au înţeles că ne întâlnim din nou la Catedrală, dar nu ştiu la ce oră. Şi ne-am unit cu cei de la Catedrală, după aia am plecat spre Operă … Cred că era 12.30. Am plecat spre Operă, unde se auzea ceva gălăgie … şi-ntr-adevăr acolo s-a format o coloană care a început să strige lozinci. Coloana respectivă s-a îndreptat înspre Complexul Studenţesc, deci pe strada … din parc peste Podul Michelangelo, deci nu pe partea ceastalaltă, ci prin spate pe lângă muzeu. Am intrat şi noi în acea coloană, eu am fost foarte nerăbdător să strig lozinci şi, cu copilul în braţe, tot chemam soţia să vină mai repede şi până la urmă n-am putut să ajung acolo între primii unde se striga cel mai tare. În spate era lumea mai răsfirată, dar în faţă era un grup care striga lozinci foarte sonor şi se auzea foarte puternic şi acolo am vrut să ajung. Pe cei din faţă i-am ajuns cam pe la Podul Michelangelo, dar până acolo, cum eram cu copilul în braţe şi mergeam pe centrul străzii, pe trotuar erau doi bătrânei care văzând că, copilul strigă împreună cu noi:<Libertate! Libertate!>, era pe umerii mei şi striga: <Libertate!, Libertate!> , au venit înspre mine şi, cu lacrimi în ochi, bătrânii ăia au pupat copilul şi au rămas impresionaţi că a strigat şi el: Libertate! Şi pe urmă, am dat copilul la soţia şi am plecat chiar în faţă. Acolo în faţă, pot să spun că, după revoluţie, i-am recunoscut, lideri erau: Petre Boroşoiu, era un om cu barbă, cu un palton lung, negru, care dădea tonul la lozinci, şi în jurul lui s-a format grupul acela care striga foarte puternic lozincile respective. Mi-aduc aminte că Boroşoiu avea rolul de a conduce şi de a da tonul la lozinci, iar Viorel făcea ordine, oprind coloana să se adune toţi, să fie mai aproape, iar copiii care o luau înainte îi oprea şi îi trimitea în spate, să nu fugă în faţă că erau şi copii mici. Şi am ajuns în Complex, acolo m-am pierdut de soţie … În Complex, s-au strigat multe lozinci: „Români veniţi cu noi şi voi sunteţi români!”. „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!” Lozincile au fost foarte diverse. Studenţii n-au coborât fiindcă erau căminele închise. Am văzut că, de la parter a sărit cineva pe geam, dar e nesemnificativ … Am aflat ulterior că studenţii erau plecaţi acasă … De Sărbători, dar le-a dat de data asta liber mult mai repede … soţia a plecat acasă cu copilul, findcă noi locuiam în Girocului, iar eu am pornit cu una dintre coloane fiindcă din Complex, iară, s-au format coloane care au plecat unii la Catedrală, alţii la Consiliul Judeţean, Prefectura actuală, unde erau organele de partid, şi ziceam că acolo să manifestăm. Şi-am intrat într-una dintre coloane şi-am pornit-o din nou peste Podul Michelangelo, dar după ce-am trecut podul n-am mai mers înspre Operă, şi am mers înspre Consiliul Judeţean, deci pe lângă Conti şi la dreapta, la Consiliul Judeţean. Coloana era imensă fiindcă pe traseu veneau alte coloane mai mici decât pe străzile laterale. Una a venit din Calea Girocului, alta a venit dinspre Catedrală, deci se formau mereu coloane. Şi se uneau şi se despărţeau, şi iar se formau pe toate străzile Timişorii. Şi coloana asta fiind cea mai mare, s-a unit cu noi şi am plecat înspre Consiliul Judeţean. Ei acolo, de la Poştă, până la Consiliu Judeţean, om lângă om a fost acolo, deci să zicem că au fost, ştiu eu, un 50 de mii, 100 de mii de manifestanţi care înaintau înspre Consiliu Judeţean, ca să ne spunem ce avem de spus şi, eventual, să ne vorbească cineva ce-o să se întâmple cu Ceauşescu. Că noi strigam clar: Jos Ceauşescu! Jos comunismul! … Reacţia a fost că, pe traseu erau maşini militare, erau militari, dar se dădeau la o parte din faţa coloanei … Când coloana se apropia de ei, deci ei nu aveau arme, nu erau violenţi, deci în timpul zilei, duminică dimineaţa şi se dădeau deoparte şi ne lăsau să trecem. La Consiliul Judeţean, în schimb, au fost forţe foarte numeroase care înconjurau Prefectura şi nu ne lăsau să ne apropiem, erau maşini militare, două, trei tunuri de apă care ne-au aşteptat ca să ne împrăştie cu apă şi soldaţi cu baionetele puse, cu scuturi care erau unul lângă altul şi barau trecerea. Când ne-am apropiat la vreo 20 de metri, am refăcut coloana, ne-am pus om lână om, am chemat să vină în faţă femei şi copii, am zic că n-o să aibă curajul să tragă … deoarece ne ameninţau şi începeau să dea ordine ca să tragă să … dar nu mai puteam să nu mai înaintăm, că cei din spate făceau presiune. Şi tot înaintam până când s-a dat ordin ca să se acţioneze cu turnurile cu apă. Şi au început să arunce cu apă pe noi şi-atunci s-a provocat o dezordine. Tinerii au mers pe lateral, pe trotuar, au smuls pietre din caldarâm, au rupt crengi din copac, au înconjurat aceste tunuri, militarii care erau mult mai puţini decât noi au fugit în spatele Prefecturii, s-au retras, iar turnurile de apă au fost cucerite şi devastate. Geamurile sparte, rupt tot de pe ele, cei care erau au fost invitaţi să iasă afară, nu s-au opus şi n-am văzut pe nici unul să lovească. Erau porţile mari ale Prefecturii închise şi baricadate înăuntru, dar câţiva tineri s-au urcat pe un geam lateral, au făcut o scară, s-au urcat pe umeri şi au spart geamul, au deschis pe dinăuntru şi au intrat pe geam şi au reuşit să meargă să deschidă poarta. Au deschis poarta mare de la Prefectură, şi-atunci a intrat foarte multă lume, mai ales tineri care erau mai curajoşi. Eu am rămas afară şi n-a durat două minute până când ce-i care au ajuns la balconul de la Prefectură au ieşit în faţă şi au început să strige: Victorie! Victorie!… Eu eram cu mâna sângerândă că am dat şi eu cu mâna într-un geam de la TAB-ul respectiv, nu ca să-l sparg, dar aşa ca protest, şi cum deja era crăpat geamul respectiv de o piatră, m-am tăiat în geamul ăla … Deci, s-a strigat, foarte intens „Libertate!, Libertate!, Victorie!, Victorie!” După aia au început să cadă de la balcon tot felul de sticle, de băuturi, ţigări scumpe şi după aia mobilier, tablourile lui Ceauşescu şi Elena, lumea le prindea şi le călca în picioare. Asta a fost o bucurie care a durat cam 10-15 minute, timp în care, vreau să spun că, prima care a ajuns la balcon a fost o tânără cu un drapel găurit, care a strigat <Victorie! Victorie!> cu noi … Şi-acea tânără de-atunci tot întreb … e de negăsit. Dacă e revoluţionară la ce asociaţie este, dacă e rănită … că poate a fost arestată, că pe urmă au făcut arestări înăuntru … dacă a fost arestată ar trebui să fie pe lista ALTAR-ului, daca-r fi moartă ar trebui s-o ştim la noi, la asociaţie, fiindcă lista cu morţii o ştim şi aparţinătorii … Nu figurează niciunde, nu este de negăsit şi nici nu e revendicată printre morţi. Deci, consider eu că e dispărută şi moartă, iar primul mort al Revoluţiei nu s-a întâmplat seara, ci s-a întâmplat acolo, la Prefectură, şi mai zic eu c-a mai fost încă un mort, fiindcă în momentul următor, când forţele de ordine din … care s-au retras în spate şi de la Podul Decebal şi prin spatele Prefecturii …când am venit noi nu erau aşa de mulţi. S-au regrupat şi au venit, am înconjurat acel spaţiu, Piaţa Prefecturii şi au venit ameninţător înspre oamenii care erau acolo. Cei care erau mai în spate şi nu erau aşa revoltaţi, bineînţeles când au văzut că vin cu baionetele spre ei, şi cu ameninţări, au fugit. Şi le-a făcut loc ca să plece. Şi pe urmă au rămas tot mai puţini,acolo, în cadrul Prefecturii, eu am fost printre ultimii care am fugit de-acolo … fugeau soldaţii după noi să ne ameninţe, şi-n momentele alea, probabil, s-au făcut arestări, în Prefectură, la tinerii care au rămas pe-acolo … dar vreau să spun că, pe treptele Prefecturii era un tânăr, zic eu nu chiar tânăr, de 35-40 de ani, îmbrăcat aşa destul de modest, care era plin de sânge şi zăcea pe trepţe. Deci înseamnă că, cineva l-a înţepat cu baioneta, nu se trăgea atunci. Sau sub o altă formă, nu se ştia. Deci puţinii care am mai rămas acolo, am vrut să ne apropiem şi am zis că: Lăsaţi-ne să luăm rănitul ! Şi nu ne-au lăsat să-l luăm, dar nici ei, cei din Armată, ofiţerii care erau acolo, soldaţii … nu l-au ridicat de acolo. Şi asta a durat, să zic două trei minute, până când au venit şi-ntra-adevăr ne-au alungat pe ultimii rămaşi acolo şi ne-au făcut loc să fugim. Şi, nici de acel rănit … că ăla sigur trebuie să figureze printre răniţi şi morţi, nu ştiu nimic … L-a ridicat până la urmă cineva de acolo. Şi cine putea să-l ridice decât Armata? Pun eu întrebarea: unde l-a dus, ce-a făcut cu el? … Şi nu figurează nici printre răniţi …

Am ajuns acasă, soţia curăţa cartofi ca să facă o mâncare …  şi n-am mai mâncat …cum s-a întâmplat, ştiu că a venit un coleg la mine, un prieten Cojocaru, şi a început să-mi povestească: „Bânciule, să vezi ce se întâmplă în oraş! Tu stai acasă ?! “ … Atunci am plecat împreună, din nou, cu ea. Ne-am dus pe jos până la Catedrală, fiindcă nu mai circula nimic la ora aia şi toate străzile erau pline de oameni. Unii veneau din centru, alţii plecau spre centru şi se circula pe mijlocul străzii fiindcă mijloacele de transport nu mai circulau, iar maşinile mici care erau puţine îşi făceau loc sau erau forţate de manifestanţi: < Unde mergi încolo? Încolo mergi, încolo se trage!> … Erau în stradă zece persoane care ziceau: „Unde te duci încolo? Mergem în centru! Acolo se aude că-s…” şi îi opreau, îi obligau să vină cu noi. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi din trolee, şi din tramvaie, erau coborâţi oameni şi obligaţi: Hai strigaţi cu noi!. .. am ajuns la Catedrală … în centru ardea magazinul de blănuri, erau urme de cărţi arse în faţa librăriei Eminescu, erau sparte mai multe magazine până la Operă, iar focul acela mare de la Blănuri se încerca să fie stins de nişte pompieri, dar fără vlagă, fără apă, fără personal, mai mult făceau vecinii care veneau şi dădeau apă de la balcon. Ne-am deplasat la Operă, de la Operă am vrut să mergem în Piaţa Libertăţii, fiindcă în Piaţa Libertăţii se auzeau ţipete şi împuşcături şi se întâmpla ceva grav acolo. Şi am vrut să mergem acolo cu soţia şi cu mai mulţi care erau în jur acolo, dar în drum spre Piaţa Libertăţii, spre Muzeu … atunci era strada Karl Max, parcă, ne-am dus numai vreo zece metri şi ne-au ameninţat că trag în noi: ”Nu înaintaţi ! Vi s-a urât cu viaţa!?” Erau chiar pe stradă şi opreau trecerea. „Vi s-a urât cu viaţa? Întoarceţi-vă înapoi!”. Şi ne-am întors înapoi şi s-a format o coloană în faţa Operei … în faţa Catedralei am văzut că e lume mult mai multă, chiar pe trepţi. În faţă la Primăria actuală, s-a format un grup care o început să manifesteze şi să strige lozinci. Tinerii erau în faţa cordonului de armată care era pe două, trei rânduri, cu scuturi şi cu baionete şi înconjurau Primăria ca să nu putem intra. Ofiţerii care înconjurau acele plutoane, acele trupe care erau acolo ne rugau ca să nu forţăm trecerea că ei n-o să tragă niciodată în noi. Că deja se ştia că au murit oameni. Şi noi tot timpul strigam lozinci. „Fără violenţă!, Armata e cu noi!, Şi voi sunteţi români! Noi suntem părinţii voştri!”. Şi tot lozinci de genul ăsta. Şi ofiţerii au zis că să nu forţăm că nici ei nu au treabă. Şi n-o să ne agreseze nimeni. În felul ăsta li s-a spus l-a soldaţi, ca să nu fie agresivi cu noi. Şi stăteam piept în piept cu soldatul şi strigam lozinci. Soldatul ţinea ochii în jos şi nu erau atât de violenţi cum o fost în timpul zilei sau cum erau cei de la Tokes, dimineaţa, când am trecut pe-acolo, când se uitau la tine şi te ameninţau cu bastoane. Atunci erau mai viteji fiindcă nu era lume atât de multă. Şi nu s-a intrat în Primărie, s-a manifestat acolo cam juma de oră, era un tânăr cu barbă care se urca pe umerii celorlalţi şi striga lozinci că şi la Cluj o început, şi la Oradea … „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică! Curaj!” Deci încuraja lumea ca să meargă mai departe, că-n toată ţara se-ntâmplă ca la Timişoara. Dar se pare că erau nişte lozinci inventate de el sau pus de alţii să le spună ca să aibă lumea curaj şi să nu se ducă acasă. Şi bineînţeles că şi acolo s-a găsit un drapel care a fost găurit şi era fluturat de acel tânăr … apoi de altul. Era un rănit din Baia-Mare – a fost în evidenţă, în Asociaţia 17 Decembrie, deci noi l-am înregistrat ca rănit în Revoluţie fiindcă a fost rănit … în acea zi de 17, da. Ne-am unit cu cei din faţa Catedralei, care stăteau pe trepte, dar nu strigau lozinci, ci stăteau pur şi simplu, pe treptele Catedralei, şi am strigat lozinca: Există Dumnezeu! fiindcă s-a zis că nu s-a strigat. S-a strigat, în 17 Decembrie, ştiu sigur, că soţia n-a strigat toate lozincile, dar asta a strigat-o cu putere. Ba mai mult, parcă mi-aduc aminte că mi-a zis mie că să zic ceva de lozinca asta, c-a auzit pe cineva că strigă şi n-a avut ecou, ca să strig şi eu să se audă mai bine. Şi am strigat Şi eu: Există Dumnezeu! Şi ne-am unit cu aceia şi ne-am dus, din nou, peste Podul Mihai Viteazu, până în Complex, pe str. Pestalozzi … şi spre Podul Decebal. Nu a durat mult şi a început să se tragă. Pe stradă era întuneric, în jurul meu era numai ţipete fiindcă erau mulţi răniţi şi morţi … Toţi cei din faţă au căzut sau au fugit. Era unul lângă altul pe jos. Ştiu că, mergând spre gard, cred că ne-am şi împiedicat în cineva care era deja căzut. Şi, am prins-o pe soţia în cădere şi m-am oprit asupra ei, am încercat să-i dau primul ajutor. Am întrebat-o: Unde te-au lovit? A zis: „Nu ştiu, nu ştiu …” de două ori şi după care … n-a mai putut să spună nimic, am încercat să îi caut rana, credeam că mai trăieşte, în timpul ăla nu m-a mai interesat ce se întâmplă, dacă trag în mine, oricum, după un minut sau aşa ceva s-au oprit şi n-au mai tras. Şi-n momentul ăla, au venit cei care au supravieţuit şi au fost cu cineva împreună, au venit înapoi ca să îşi salveze prietenii, prietena sau să-şi ia rănitul sau mortul. Şi printre cei care au venit era unul care a fost lângă mine. Nu ştiu ce căuta el, dar l-am rugat: Tinere, ajută-mă să îmi iau soţia să, o ducem în spate! Că nu puteam să mergem în faţă. Se trăgea, mergeam în spate, înapoi. Şi m-a ajutat acel tânăr şi am mers până pe Pestalozzi cu ea, am dus-o foarte greu, şi-acolo erau oprite maşinile particulare, ulterior am auzit c-au venit şi nişte salvări … am crezut că mai respiră şi dacă ajung repede la spital o salvez. Am urcat-o într-o maşină în care mai erau în spate trei patru răniţi, iar eu m-am urcat cu ea pe scaunul din dreapta şoferului. Era o maşină particulară. Leontina era la mine în braţe şi, văzând că e caldă, am crezut că mai trăieşte. La Judeţean, acolo era o foarte mare agitaţie, la Urgenţă erau morţi, răniţi şi foarte mult personal: asistenţi, doctori, toţi erau pe fază. Şi ne-a preluat şi pe noi cineva, am rugat o asistentă şi mi-a zis că nu trăieşte, l-a chemat asistenta pe doctor:”Domnul doctor, veniţi încoace!”. Doctorul era ocupat în altă parte, medicul a venit şi mi-a spus şi medicul respectiv … Şi, am rămas lângă ea, ei mergeau la alt răniţi, nu ştiam ce să fac, atunci am strigat: Ajutor! Veniţi! Faceţi-i ceva! Am strigat <Ajutor!> la asistente, pe la alţi medici. O mai venit încă un medic, între timp, şi mi-a confirmat … el şi o asistentă m-au întrebat: „Aveţi copii acasă?” Am trei copiii, le-am spus. „N-aveţi decât să mergeţi la copii. Ce fac copiii?” Păi, copiii sunt singuri. „Mergeţi la copii că nu se mai poate face nimic. Pe soţia o lăsaţi aici şi veniţi ulterior să vedem.” Şi n-am avut încotro. Am lăsat-o acolo şi am plecat acasă. A rămas acolo. Oricum, era moartă … probabil c-au dus-o direct la morgă sau nu ştiu. Şi, când am ajuns acasă … Calea Girocului era aproape, nici o juma de kilometru până la casa mea …, locuiam chiar pe str. Elevului, la zece metri de unde erau blocate tancurile. Chiar în momentul ăla, pe la opt seara, timişorenii au blocat tancurile ccare veneau de la unităţile militare din Giroc, şi le-au devastat, erau foarte bucuroşi că au reuşit să câştige contra armatei, care făcea război cu timişorenii. Şi, primul lucru a fost să-mi caut copiii. Am găsit-o pe fiică-mea cea mare, şi pe urmă şi pe Ana ş ăsta … unde credeţ că i-am găsit? Nu în faţa locului, ci printre tancuri. În Calea Girocului. … Şi s-o tras până pe la ora 1.00, atunci se fluiera, se urla : „Criminalilor!”. Findcă muriseră deja mulţi oameni … Aproape de ora 2.00, a venit o furtună cu fulgere şi trăznete peste Timişoara. Asta a fost în noaptea de 16 spre 17… În 18 am încercat să mă duc la Spitalul Judeţean şi nu se putea pătrunde în Spitalul Judeţean, fiindcă erau forţe armate, forţe de Securitate care au înconjurat Spitalul şi nu te mai lăsau să intri.

L.K.: Când aţi obţinut certificatul de deces şi când aţi aflat că soţiei i-a fost ars cadavrul ?

I.B.: Noi timişorenii ne căutam morţii prin gropile comune care s-au descoperit în ianuarie în Cimitirul Eroilor, în Cimitirul Săracilor, era voba de trenul groazei, trenul morţii care s-o descoperit, un vagon cu morţi, la gara mică, se ştia că la paiele de la Freidorf s-au ars cadavre, toată Timişoara ştia şi ştie şi acum, cercetări nu s-au făcut şi nu s-au mai găsit alţi morţi decât cei care au fost identificaţi ca fiind duşi la Bucureşti şi arşi la Crematoriul Cenuşa. Despre data de 19 se ştie c-au fost furate cadavrele de la Spitalul Judeţean, au fost duse la PopeŞti-Leordeni într-o dubă frigorifică, ulterior am aflat că au fost două dube frigorifice, deci de la Judeţean numai una plecată, alta plecată din altă zonă a Timişoarei. Eu ştiu sigur că, de la Podul Decebal s-au ridicat cadavre de pe caldarâm de către armată, Armata nu le-a dus la Spitalul Judeţean, unde le-o dus numai ei ştiu … eu ştiu povestea unui vânător de la Podul Decebal … printre cei care au tras de peste canalul Bega, deci şi în soţia mea, au fost civili şi a fost chiar declaraţia unui martor de la vilele de pe strada Narciselor cum că, un vânător şi cu mai mulţi care au fost cordonaţi de Corpodeanu, care ulterior a fost arestat de către locţiitorul Securităţii sau Miliţiei, au fost puţi acolo ca să facă ordine pe strada respectivă şi au tras în cei care au trecut pe la Podul Decebal. Erau îmbrăcaţi în civil, da. Şi aveau pistoale ascunse sub ăsta, iar un martor foarte important, de la Podul Decebal a declarat că unul pe nume Valer … şi nu mai ştiu cum îl chema … a fost printre cei care au tras de-acolo.

L.K.: Dar cine este acest martor ?

I.B.: Martor este Fiţ Elena şi a locuit în vila nr.2 de pe strada Narciselor de peste Bega, de unde s-a tras …

L.K.: Şi a putut vedea atât de bine ?…

I.B.: Păi au văzut fiindcă au fost în casă la ea şi este o declaraţie foarte vastă, cu care au pătruns la ea în casă, au ameninţat-o, au trimis-o să plece peste hotare, şi ei şi-au găsit acolo culcuşul lor … În noaptea de 16 spre 17, acolo au fost organizaţi cei care făceau, să zicem, ordine, în zona respectivă. Şi au făcut ordine c-au tras în oameni. Nu numai Armata a tras …, iar treaba cu articolul … că masacrul de la Podul Decebal a fost primul articol care a fost scris de mine la declaraţia lui Fiţ Elena, fiindcă eu eram la 17 Decembrie, în Comisia pentru Adevăr şi Dreptate, al doilea articol a fost scris de către Monoran, fie iertat, am făcut două casete cu declaraţia lui Fiţ Elena, care spunea tot ce s-a întâmplat acolo. Locuia cu o bătrânică care era o rudă a ei. Oricum, cele două bătrâne care locuiau acolo, erau venite din Basarabia, şi locuiau în Timişoara, era un fel de punct kaghebist în Timişoara, şi înainte de Revoluţie şi la Revoluţie. Deci cine zice că KGB-ul n-a avut nici o influenţă minte. Fiindcă ştiu declaraţia de la Podul Decebal care a dus până acolo că era şi un procuror de la Bucureşti implicat, un procuror Dima, care ulterior s-a înscris în Alianţa Civică şi asta vreau să spun, mai ştiu că, au fost scrise trei articole cu Declaraţia de la Podul Decebal, cu masacrul de la Podul Decebal de către mine primul şi de către Monoran încă două, şi pe urmă s-a oprit acest serial şi nu s-a mai scris mai departe, cu toate că George Şerban era conducătorul ziarului Timişoara, ziar care spunea totul despre Revoluţie … Nu se ştie din ce motiv, fiindcă au intervenit, din nou, cei de la Bucureşti, a intervenit procurorul Dima, deja politica era în roluri, şi la Bucureşti era Iliescu, în Timişoara era Alianţa Civică, care nici aia nu e chiar curată şi aşa mai departe.

L.K.: Da, şi femeia aceasta, Fiţ Elena, mai trăieşte astăzi ?

I.B.: Fiţ Elena se pare că mai trăieşte, dar ulterior a fost în străinătate … a fost ameninţată, i s-a cerut să i se facă protecţie permanentă, nu se ştie dacă   …

L.K. : Ameninţată de cine şi sub ce formă?

I.B.: De către cei care erau implicaţi în aceste declaraţii care erau concrete. În primul rând, acel Valer, care a fost vânător şi a fost văzut că a tras de pe malul Begăi.

L.K.: Fiţ Elena cu ce se ocupa atunci, era pensionară sau … în câmpul muncii? …

I.B.: Se pare că, era un fel de om de legătură, fiindcă înainte de Revoluţie, dacă era vizitată prin bunicile ei care stăteau, dacă erau vizitate acolo, ea se avea bine cu cei de la Poliţie, îl cunoştea bine pe Corpodeanu, îi cunoştea bine pe toţi care au fost la ea acasă, nu le-a dat numele, dar după aia, când a vrut să spună adevărul i s-a băgat căluşul în gură şi … Cine a fost Dima, cine a fost acel Valer, nimeni nu i-a luat la rost. Asta este …, iar ulterior, după ce am aflat adevărul despre Crematoriul Cenuşa şi, pe urmă, mult mai târziu, despre unde s-a aruncat cenuşa, am făcut o serie de marşuri în Bucureşti, organizate de 17 Decembrie unde eram vicepreşedinte şi mergeam la Bucureşti ca să ni se spună adevărul, fiindcă era clar că forţele politice nu ne spun unde sunt morţii noştri. Nu ştiam, în ’90, unde-s morţii. Sau, chiar dacă am aflat prin martie – aprilie că s-au ars la Crematoriul Cenuşa, fiindcă au apărut acele fişe, ulterior, la Spitalul Judeţean, de constatare a morţii, şi după ele se identifica cadavrul. Nu ştiam ce s-a întâmplat cu cenuşa şi acest adevăr despre Cenuşa l-am aflat abia în 1991, luna martie sau aprilie 91 când am făcut un mare marş din Timişoara la Bucureşti … când procurorul Voinea, ca să nu intrăm masiv în Procuratura Militară … Justiţie, nu ştiam unde să mergem. Oricum, la Iliescu n-am vrut să mergem că ne-a chemat, dar de câte ori ne-am dus la Iliescu, nu era acolo. Noi aveam ce aveam cu Justiţia. Fiindcă voiam adevărul. Şi a venit procurorul Voinea în stradă, a zis: „Cine conduce acest marş?”. Şi lumea a zis că – domnul – domnul am fost eu, eram şi înregistrat la Poliţia capitalei, la Primărie, că era un marş autorizat, şi a venit la mine şi mi-a dat documentele. Totul ce s-a întâmplat la Cenuşa; câte cadavre au fost arse, perioada când au fost arse, tomberoanele erau pozate unde s-a aruncat cenuşa, unde s-a depozitat … Era fotografia cu canalul de la Popeşti-Leordeni, canalul Casta Forum, aşa l-au numit ei şi aşa a rămas … Era iarnă, erau gunoaie în jurul canalului, acolo i s-au pus multe întrebări, a răspuns cum a putut şi adevărul despre această cenuşă se pare că este adevărat, deci acolo s-a aruncat cenuşa a 43 de cadavre … se spune că şi la Slatina a ajuns o altă maşină cu morţi … Cea de a doua, dar au plecat deodată, numai una s-a defectat şi n-a mai putut să ajungă la Bucureşti şi atunci au hotârăt să se oprească în Slatina, un punct care era foarte bine organizat de către Ceauşescu fiindcă era …

L.K.: Şi câte cadavre ar fi fost acolo?

I.B.: Acolo se zice c-ar fi fost 38, 39 de cadavre în maşină …

L.K.: Care figurează dispăruţi pe listele oficiale întocmite, ulterior, aici?

I.B.: Nu figurează defel, pentru că mulţi aparţinători din ţară veneau la Timişoara să-şi caute morţii şi erau trimişi înapoi acasă fără să li se dea nici o informaţie. Şi aşa că au rămas fără tinerii lor care se zice că au fugit dincolo sau pur şi simplu familia nu i-o mai căutat, i-o căutat o dată, de două ori nu i-o găsit, alţii nu mai aveau familie, alţii aveau acasă o bătrânică şi uite aşa. Alţii erau din cadrul Armatei, se zicea clar că cei care au ars cadavrele au declarat că, cadavrele de la Bucureşti au fost cu înţepături de baionetă, cu capete sparte, spintecate pe piept, şi mult mai puţine … mai puţini morţi prin împuşcare sau chiar nici unul. Şi pe lista noastră se găsesc opt sau nouă femei, iar ei au declarat că au fost numai trei femei la Popeşti-Leordeni, la Crematoriul Cenuşa. Deci, se pare că s-au inversat maşinile. Maşina care a plecat de la Penitenciar sau de undeva cu cadavre moarte în 16 … din cadrul Armatei chiar care s-au ţinut secret şi au ajuns la Popeşti-Leordeni şi cealaltă maşină s-a împotmolit la Slatina …

Pe certificatul medical de constatate a decesului soţiei scrie: plagă împuşcată torace, glonţ exploziv. Deci a explodat în inimă glonţul, iar Procuratura Militară, după declaraţiile care au fost, care le-am dat eu, mi-a dat alt certificat care zice că a fost în coloana de manifestanţi de la Podul Decebal din Timişoara şi a fost împuşcată în seara din 17 Decembrie.

A consemnat Liza Kratochwill (Fond documentar video AMR – Mărturii Timişoara)

http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=revista-on-line/memorial-4/masacrul-de-la-pod-i

——————————————————————————————————————————————————-

POPTEAN Petre, născut în 27.12.1965, la Margău lângă Huedin, domiciliat în Bucureşti str. Carpaţi 54, a lucrat ca şofer la ITB. In 21 Decembrie s-a dus în oraş să-şi protejeze sora care ieşea de la serviciu. Amândoi au plecat pe Calea Victoriei şi au ajuns la Dalles, unde cu groază au asistat la strivirea Mioarei Mirea de către tancheta ce intrase în mulţime făcând să sară în sus capete, mâini şi picioare într-un vacarm asurzitor. Prin sângele ce băltea pe jos, Petre i-a strigat sorei că se duce să ridice răniţii. Pe când era aplecat, a fost lovit în abdomen şi şoldul stâng de cartuşe dumdum care i-au provocat răni mari. Sora lui, Monica, a reuşit să oprească o salvare cu număr de Târgovişte, dar până la Spitalul 9 nu a mai rezistat. Aproape de ora 18 s-a stins Petre.

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/aeroi/docs/album_7.htm

The mother of Petre Poptean gives cross-confirmation of the above summary in the following interview

“Fiul meu a fost împuşcat de un securist, care ţinea pistolul în buzunar. Glonţul i-a explodat în interiorul organismului…”

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/o-mama-al-carei-baiat-a-murit-la-revolutie-aveti-grija-de-libertatea-cucerita-de-fiul-meu-315679.html

O mamă al cărei băiat a murit la Revoluţie: “Aveţi grijă de libertatea cucerită de fiul meu”

22 Decembrie 2010, Ora 00:00, 0 comentarii

Maria Baramari (64 de ani) este o mamă care îşi plânge feciorul dispărut în decembrie 1989. În dimineaţa zilei de 21, acum 21 de ani, Petru a plecat de acasă împreună cu sora lui, hotărâţi să-l dea jos pe Ceauşescu. După două ore, Petru zăcea însă fără suflare la morga din oraş.

4629-317819-batranaa.jpg

În fiecare an, în ziua de 21 decembrie, Maria vine la mormântul fiului ei din Cimitirul Eroii Revoluţiei, din Bucureşti. Nu contează cât de frig este afară. Trebuie să stea toată ziua cu el. Aşa a făcut şi ieri, când a fost ceva mai norocoasă. Gerul se mai înmuiase faţă de zilele trecute şi, în plus, a fost şi soare… Dar nu şi în sufletul ei. Trăirile bietei femei sunt în fiecare an, în fiecare zi şi în fiecare clipă de la Dumnezeu aceleaşi. Durere şi ură! “Nici acum nu ştiu cine mi-a ucis copilul. Încerc să aflu de 21 de ani ce s-a întâmplat. Doar dorinţa de a-i vedea pe criminali în puşcărie îmi dă tăria să merg mai departe. În rest, sunt un om terminat”, ne-a spus femeia, cu ochii în lacrimi, în timp ce mângâia cu o mână piatra de mormânt a tânărului Petru.

4629-317820-revolutieee.jpg

4629-317821-atmosfera.jpg«Erau bucăţi de creier pe jos»

“Pentru voi, tine- rii care vă bucuraţi acum de libertate, a murit feciorul meu. Să aveţi grijă de acest drept pe care l-a cucerit Petru, împreună cu alţi eroi… A plecat de acasă cu gândul să-l dea jos pe Ceauşescu. A ajuns, împreună cu sora lui, la Sala Dalles, unde în scurt timp au venit tancurile. A fost ceva de coşmar acolo. Fiica mea, în braţele căreia a murit fratele ei, Petru, îmi povesteşte şi acum şi nu îşi poate scoate din minte imaginile masacrului, cu bucăţi de creier împrăştiate pe caldarâm, peste care călcau oamenii disperaţi.

Fiul meu a fost împuşcat de un securist, care ţinea pistolul în buzunar. Glonţul i-a explodat în interiorul organismului. Când am primit vestea, soţul meu a făcut un şoc. A înnebunit. Nu şi-a revenit niciodată. Acum 6 ani l-am pierdut şi pe el, s-a dus lângă Petru”, ne-a mai povestit femeia, plângând.

Ei nu ştiu ce s-a întâmplat în 1989

4629-317818-fete.jpg

Alexandru Lupu are 20 de ani şi spune că nu ştie prea multe lucruri despre Revoluţie. Oricum, este foarte dezamăgit de ce se întâmplă în ţara noastră şi ar schimba şi el ceva, aşa cum au făcut tinerii acum 21 de ani.

Simona (18 ani, stânga) şi Oana (20 de ani) au trecut ieri prin Piaţa Universităţii, unde se comemorau eroii Revoluţiei. Fetele spun că nu prea înţeleg ce s-a întâmplat în decembrie 1989 şi de ce spun oamenii că era aşa de greu înainte.

Lumânări aprinse pentru revoluţionarii din Cluj

În jur de 100 de revoluţionari au mărşăluit, ieri la amiază, pe străzile Clujului, în amintirea celor 26 de persoane împuşcate mortal în după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989. După marşul în timpul căruia s-au cântat colinde şi Imnul naţional, câteva zeci de clujeni au mers la Cimitirul Central, unde au aprins lumânări pentru cei care s-au stins în timpul Revoluţiei. (Mihai Bacalau)

4629-317822-cluj.jpg

Citeşte şi: “Liber la cuvânt | Un popor drogat cu fericire!”

fotografii: Gabriel Pătruţ

Mai mult: O mamă al cărei băiat a murit la Revoluţie: “Aveţi grijă de libertatea cucerită de fiul meu” | Libertatea.ro

————————————————————————————————————————————

A post 22 December case not previously posted…

Vorba argeșeanului Cătălin Grigore: ,,De ce nu sunt revoluţionar”

Editorial | Dan Badea | iulie 20, 2011 at 20:40

Se întâmplă să participi la istorie fără să vrei. Nu-mi este uşor să vorbesc despre mine cel care am fost şi  nu  mai sunt. Nu de puţine ori, viaţa mi s-a părut un vis. Şi chiar este un  vis. Realmente îmi dau seama că viaţa noastră este un vis.

S-a întâmplat ca în anul 1989, an memorabil acum, să plec în armată. Am plecat în luna mai. Perioadă de recrutare pentru cei care nu erau absolvenţi de liceu. Aşa eram şi eu, absolvent de şcoală profesională, cu liceul seral întrerupt. Locul de destinaţie, Timişoara, UM 1115,  Calea Girocului, la compania de geniu dintr-un regiment de tancuri.

Am plecat cu personalu l1005, Bucureşti-Timişoara, pe la ora 18 din Piteşti. I-am spus mamei şi fratelui meu că nu este nevoie să mă conducă la gară. Nu aveam nevoie de duioşie, de o ceremonie care la vremea respectivă mi se părea ridicolă. Pur şi simplu eram prea timid şi destul de dur pentru vârsta aceea. Oricum, m-am îmbarcat în tren între ţipetele unor băieţi beţi, sticle sparte, răcnete şi balade ieftine ale celor care plecau la oaste. Totul mi se părea straniu, poate că aveam şi o doză de dispreţ, care era totuşi copleşită de teama de neconoscutul spre care mă îndreptam. În esenţă eram unn copil singur, care plecam spre o lume pe care nu o cunoşteam decât din auzite. Cred că am stat în banca mea până la sosirea în Timişoara, de unde pare-mi-se ne-au luat cu o maşină până în Calea Giroc. Acolo, la o poartă mare, oameni îmbrăcaţi în uniformă militară ne-au preluat rece şi cu mefienţă. Eram nişte sălbăticuni care trebuiau înblânzite. Primul pas a fost controlul valizelor. Imediat am fost repartizaţi în nişte dormitoare, ni s-a dat o uniformă şi ni s-au luat hainele civile. Ne lepădam fără voia noastră de o lume şi poate de inocenţă, câţi mai eram inocenţi. Cât de curând am fost chemat la furierul comandantului, un băiat blond cu ochi albaştri, educat şi cu voce blândă. Găsiseră în valiza mea din lemn un obiect ciudat, o carte de filosofie, era de fapt Revista de filosofie. M-au întrebat ce aveam de gând să fac cu ea. Nu era în fond nici o anchetă, ci mai degrabă o bizarerie. Erau pur şi simplu intrigaţi ce căuta un astfel de obiect în valiza unui soldat, şi mai ales din leatul din mai, adică din leatul celor care nu erau absolvenţi de liceu. Totul poate părea o poveste neverosimilă, spusă de un mitoman, dar chiar aşa  s-a întâmplat. Vrând, nevrând mi s-a spus filosoful, deşi niciodată nu mă gândisem să studiez aşa ceva, nici măcar după terminarea armatei şi continuarea liceului la seral.

M-am insinuat fără voia mea în acea lume străină de mine.Era să iau bătaie de la veterani, m-a luat de perciuni maiorul Dumşe, spaima regimentului, a încercat să mă recruteze ca informator  ceistul unităţii, căpitanul Bălan. Am fost trimis ca om de încredere,  cu ordin de serviciu permanent în afara unităţii ca să am grijă de un tancodrom,  la prima staţie de tren de lângă Timişoara spre Lugoj, la Izvin,  la Moş Pătru, un tehnician viticol la podgoriile CAP-ului din Recaş la acea vreme. Moşul, fost călugăr, era homosexual pasiv, ,,cânta la saxofon”. Lucru de care nu mi-am dat seama, în naivitatea mea, până ce nu m-au luat înapoi la unitate pentru comportament ,,nepotrivit”. Trocul era simplu, sub pretextul trimiterii unui soldat care să păzească tancodromul din acea localitate, conducerea unităţii livra câte un soldăţel acestui tehnician, care la rândul său, toamna trimitea vedre de vin ofiţerilor. Soldaţii aveau în schimb parte de libertate şi de bani, dacă, după cum am aflat ulterior, răspundeau dorinţelor lui Moş Pătru.Un om altfet pasiv, ca un bunic, care chiar a plâns  atunci când m-au luat înapoi la unitate pentru că nu mă pricepeam la treburile gospădăreşti, după cum el însuşi mă turnase. superiorilor mei. Era o primă lecţie de perversitate sinceră şi cu lacrimi. Cred că realmente îi părea rău că plecam, dar se şi bucura în acelaşi timp că trimiteau pe altcineva, probabil mai disponibil. După cum avea să se adeverească ulterior, din mărturisirile colegului meu de leat, un băiat din comuna Coloneşti, judeţul Olt.

Vremea a trecut, a venit toamna. Prin octombrie am fost  expediaţi din unitate către alte destinaţii. Era o practică curentă în aceea vreme pentru sodaţii care nu făceau parte din corpul operativ al unităţii. Nefiind tanchisti, toată compania noastră a fost trimisă la muncă, la ,,dilibau”, în termenii de atunci. Iniţial nu ştiai destinaţia, era ca la puşcărie. Multe zvonuri, dezinformări, repartizări, şantajări. Puteai fi trimis la mină în Vale Jiului, sau pe  şantier în ţară. Şi acuma mai visez că nu mi-am terminat armata şi sunt concentrat pe undeva pe un şantier… Noi am fost trimişi la Bucureşti. mai exact în Bucureştii Noi. Am prins 15-16 decembrie afară pe şantier, pe un frig de-ţi trosneau urechile.Eram izolaţi de lume, dar am auzit de la personalul civil că se întâmplase ceva la Timişoara. Seara, la întoarcerea la căminul din Bucureştii Noi, ni s-a dat alarma pe la ora zece. Era ceva neobişnuit şi pentru ofiţerii noştri, care spunea că ultima alarmă de acest fel avusese loc cu ocazia invadării Cehoslovaciei. Nu ştiam nimic, dar bănuiam că se întâmplă ceva.

A urmat apoi Revoluţia, a fost o zi frumoasă din punct de vedere meteorologic. Era soare, ca o zi de primăvară. Noi rămăsesem în acel cămin. Am văzut câteva elicoptere zburând pe deasupra cartierului. Apoi un strigăt de bucurie: ,, A căzut Ceauşecu!”. Un om trecea pe o bicicletă şi făcea din mână. Parcă era dintr-un film de Sergiu Nicolaescu cu 23 August. Ne-am adunat în sala cu televizorul. Se transmitea în direct. Plângeam, eram nişte copii soldaţi de 18-20 de ani, români şi maghiari. Vedeam cum se transmitea că dinspre Piteşti, pe autostradă, se spunea, venea o coloană de tancuri spre Bucureşti. Se spunea că vor să arunce în aer Combinatul Petrochimic. Apoi s-a spus că acea coloană s-a întors în unitate. Unii dintre noi, sub impactul entuziasmului au vrut să fugă la televiziune. Comandantul acelei unităţi de ,,dilibau” era un maior de paraşutism, surghiunit aici din cauza unei rude fugite în străinătate. Era ambiţios, aşa ca a făcut rost de arme şi ne-a înarmat ca să apărăm tipografia CC-ului, din Bucureştii Noi. Armele noastre erau carabine din 1917, cu baionetă rabatabilă şi cu încărcare manuală a gloanţelor. Din fericire, nu  fost nci un incident cu ,,teroriştii”.

În zile următoare, lucrurile potolindu-se, am fost solicitaţi să mergm să dăm o mână de ajutor la  Pavilionul din Piaţa Scânteii. Veniseră multe, multe ajutoare din exterior. Ţin minte că erau grămezi de alimente, ciocolată, banane. Grămezi de haine. Am păşit sfios ca într-un fel de paradis. Erau atâtea bogăţii, de care noi nu avuseserăm parte în vremea comunismului. Credeam că ele trebuie repartizate celor în nevoie. Lucrurile au stat altfel, ofiţerii şi subofiţerii au dat ordin soldaţilor să le încarce saci cu astfel de lucruri. M-am gândit atunci că lucrurile să petrec exact ca la cutremurul din 1977, când multe din ajutoarele trimise nu au ajuns unde trebuie. Chiar aşa a fost. În cele din urmă am cedat şi eu ispitei şi am luat o pereche de pantofi din piele tip Otter, o perecehe de pantaloni şi o geacă pluşată occidentală, pe care le-am purtat multă vreme în lumea postcomunistă care urma.

Peste două zile, ne-au trimis acasă subit cu sarcina de a reveni pentru a ne termina restul rămas din stagiul militar neterminat. În cazul meu, era vorba de încă trei luni, pe care nu le-am mai făcut din fericire niciodată, dar pe care le-am visat ani de zile în timpul facultăţii. Se terminase armata şi ne dăduseră şi nişte bani, cam două mii, destul pentru acea vreme, pentru că lucrasem. Apoi a fost altceva. De importanţa acestor întâmplări mi-am dat seama mai târziu. În fond participasem la o Revoluţie, dar niciodată nu m-am considerat revoluţionar. E adevărat, am fost în armată, am fost la Bucureşti, am participat într-un oarecare fel la evenimente, dar…nu am fost revoluţionar. Niciodată nu am revendicat ceva, pentru că nu am fost în prima linie şi, slavă Domnului, nu am fost mutilat. Cunosc însă colegi şi prieteni de-ai mei, eroi cuminţi,  de la unitatea de paraşutişti de la Boteni, copii eroi aruncaţi la Televiziunea Română într-o luptă murdară, răniţi în aceaste evenimente de cartuşele dum-dum, refăcuţi după tratamente îndelungate. Ei,  da, se pot numi participanţi efectivi la această pseudo-revoluţie. Mă gândesc la cei pe care-i cunosc, la Florin Udrescu, la Valentin Ungureanu, revoluţionari tăcuţi şi reali.

În rest, mă gândesc la cei care au confiscat aceste evnimente, care primesc de ani de zile foloase necuvenite, nu pentru că au fost eroi, ci, trebuie să o spunem pe şleau, pentru că au fost şi sunt informatori ai unor servicii de tristă amintire. Din păcate trăim într-o Românie toxică în care delaţiunea este răsplătită fie cu bani, fie cu funcţii. Haideţi să privim în jurul nostru, asta e realitatea. E timpul să ne trezim!

http://argeseanul.com/vorba-arge%C8%99eanului-catalin-grigore-de-ce-nu-sunt-revolutionar.html

Posted in decembrie 1989, raport final, Uncategorized | Leave a Comment »

decembrie 1989 si gloante explozive: Details Matter. When Absence of Evidence is not necessarily Evidence of Absence.

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on September 13, 2011

Below a recent Internet discovery.  Many assume that the failure to mention the type of bullet with which someone was killed in December 1989 automatically means that they were killed with normal munitions, aka 7,62 mm standard ammunition used principally by the Army.  In fact, I have found this cannot be assumed.  Indeed, because many do not recognize how ammunition type is the key to much of the truth about December 1989, they simply never included it in write-ups or the details dropped out somewhere in the transmission of news (if it was ever mentioned to begin with).  Below the case of a 21 year old electrician Octavian Tintaru killed on 17 December 1989 in Timisoara, and of the 27 year old student Mioara Luiza Mirea killed on 21 December 1989 in Bucharest.  Both were apparently felled by exploding bullets (aka “dum-dum” bullets)

(of significant note here:  the examples below are merely from the repression prior to the fall of the Ceausescu regime on 22 December 1989)

Octavian suferise o operaţie laborioasă condusă de Dr. Lazăr Fulger. Din cauza gloanţelor explozive i-au fost distruse un rinichi, jumătate din ficat şi artera femurală. Nu a supravieţuit pentru că nu erau rezerve de sânge pentru transfuzie. Conform spuselor doctorului, ultimele lui cuvinte au fost “Da’ ce, asta-i viaţă?

http://asociatia17decembrie1989timisoara.wordpress.com/in-memoriam/

In memoriam

Ţintaru Octavian – Erou Martir 13.09.1968 – 17.12.1989

Octavian s-a născut în 13 septembrie 1968 la Drobeta-Turnu-Severin.Familia s-a mutat în Timişoara în 1978. A urmat cursurile liceului industrial de chimie “Azur” pe care l-a absolvit în 1988. Apoi vroia să urmeze Facultatea de Litere din Timişoara, pentru că îi plăcea să scrie romane şi versuri. In 2 septembrie 1989 s-a căsătorit. Dar în 17 decembrie 1989 a fost împuşcat alături de revoluţionarii ce se îndreptau înspre Prefectura Timiş.

Soţia lui Octavian povesteşte despre acele zile din Decembrie 1989

În noaptea de 16 spre 17 decembrie Octavian şi eu eram la prietenul nostru Ciprian, pe strada Eneas. În jurul orei 22:00 Daniela – o prietenă comună –  a venit din centru şi a bătut la geam. Ciprian a deschis şi am auzit-o spunând că în Timişoara e revoluţie. Octavian era sceptic în privinţa Danielei “Ţie întotdeauna ţi-au plăcut vorbele mari”!, dar şi cel mai entuziasmat. Daniela era transfigurată şi toţi, Octavian, Ciprian, Marieta şi cu mine, am înţeles că se întâmplă ceva în momentul în care am auzit strigătul ce străbătea prin noapte “JOS COMUNISMUL ! JOS CEAUŞESCU!”  Octavian a decis că trebuie să fie şi el acolo. Acolo unde se decide soarta noastră, a tuturor. A vrut să meargă la luptă. Dar când i-am spus că merg şi eu cu el, s-a răzgândit, i-a fost teamă pentru mine. A doua zi dimineaţa am plecat spre garsoniera noastră din Lipovei. Nu circula nici un mijloc de transport în comun, am mers pe jos. Cand am ajuns în Piaţa “Maria” am văzut urmele luptei din seara trecută. Era duminică 17 decembrie, am ajuns acasă şi Octavian spunea într-una “E un moment istoric!” “Trebuie să se întâmple!” “Nu mai putem trăi ca nişte şobolani!” După ce a mâncat s-a întins puţin pe pat cu privirea în tavan. Apoi s-a îmbrăcat să plece la serviciu (deşi era duminică, lucra în schimbul 2 la Spumotim, ca electrician). L-am condus până la uşă, el a deschis-o şi, din prag, cu mâna pe clanţă, mi-a spus “Şi să-mi fie ţărâna uşoară!”. Eu m-am cutremurat, i-am spus să nu vorbească aşa. Apoi mi-a spus că dacă nu ajunge el acasă, să-l caut la părinţii lui. Seara, pe la ora 20:00, vecinul de palier a bătut la uşa noastră să întrebe de Octavian. I-am spus că e la lucru “Păi el nu ştie că e Revoluţie? Au murit oameni!” mi-a spus vecinul. Am decis să plec la Spumotim să-l caut pe Octavian. Tramvaiele nu circulau, am mers din nou pe jos până la Spumotim. Am trecut prin Piaţa “Traian” unde toate magazinele erau devastate, volumele lui Ceauşescu erau un rug în mijlocul pieţei, iar câţiva tineri stăteau în jurul focului pe scaunele pliante scoase din magazine. Am ajuns la Spumotim şi am aflat că Octavian a ajuns la ora 14:00 când începea tura lui, dar a plecat în oraş cu cei care ieşeau atunci din tură. M-am dus la părinţii lui, care locuiau aproape de Complexul Studenţesc. Aici am aflat că Octavian fusese la ei pe la ora 17:00 sau 18:00, le-a povestit părinţilor despre ce se întâmplă în oraş, cum a scuipat înspre militarii din Piaţa Operei întrebându-i “VOI PE CINE APÃRAŢI?” şi mai apoi l-a luat de guler pe un barbat ce vandalizase magazinul de blănuri din centru,, iar mama lui, înfricoşată de ce ar putea să se întâmple, nu a vrut să-l mai lase să iasă din casă. Octavian i-a strigat că “ISTORIA NU SE FACE ÎN BUCÃTÃRIE! E MAI RÃU CA LA 1907 !’’ A plecat să se întâlnească cu grupul care trebuia să meargă la prefectură, dar atunci când au ajuns lângă Parcul Poporului, de pe Podul “Decebal” armata a primit ordin să tragă în plin. A tras.  Eu am vrut să plec să-l caut, dar mama lui mi-a spus că i-a promis lui Octavian că are grijă de mine şi nu m-a lăsat să ies din casă. A doua zi dimineaţa, 18 decembrie, am fost cu mama lui la spitalul Judeţean să întrebăm dacă Octavian e acolo. Nu ni s-a răspuns, ne-au zis sa revenim pe la prânz. Când ne-am întors nu mai aveam acces în spital pentru că era înconjurat de un cordon de militari. Au trecut zile chinuitoare de căutări şi aşteptări şi nu ştiam nimic despre Octavian. Nu era nici printre cei eliberaţi din arest, nu era nici la groapa comună unde am fost cu Coca, sora lui, să-l căutăm. Apoi am auzit de cei arşi la crematoriu şi speram cu toţii să nu fi fost printre ei, speram încă la posibilitatea să aflăm veşti despre el, poate era în alt oraş, cu alte grupuri de Revoluţionari. În data de 26 decembrie am fost cu prietenul lui Octavian, Cristi, să întrebăm de el la toate spitalele din oraş. Octavian nu era nicăieri. Seara târziu am ajuns la Spitalul Judeţean unde ni s-a spus să revenim dimineaţă când vom găsi o listă cu cei identificaţi şi poze cu cei neidentificaţi. Cristi a fost în dimineaţa de 27 decembrie la Spitalul Judeţean şi a văzut numele lui Octavian pe listă. L-a şi văzut. La morgă. Îndurerat şi transfigurat (după cum mi-a spus mama lui) Cristi s-a întors acasă şi m-a sunat să-mi spună că l-a găsit pe Octavian. Am plecat la sora lui Octavian la serviciu şi împreună cu ea ne-am dus la spital. Eu nu am avut puterea să intru cu Coca la morgă, am aşteptat-o într-un cabinet. Când s-a întors mi-a spus că intr-adevăr  e Octavian, că Octavian nu mai e. Cu certificatul de deces întocmit, urma ca în acea zi să fie dus împreună cu încă 7 victime, din care 5 erau neidentificate, la Cimitirul eroilor pentru inmormântare, fără ca familia să fie anunţată. Octavian suferise o operaţie laborioasă condusă de Dr. Lazăr Fulger. Din cauza gloanţelor explozive i-au fost distruse un rinichi, jumătate din ficat şi artera femurală. Nu a supravieţuit pentru că nu erau rezerve de sânge pentru transfuzie. Conform spuselor doctorului, ultimele lui cuvinte au fost “Da’ ce, asta-i viaţă?”

album_9-7.jpg

ŢÂNŢARU Teodor-Octavian, născut în 13.09.1968, domiciliat în Timişoara, Intrarea Surduc nr.4, a fost împuşcat în 17 decembrie 1989 şi aruncat în groapa comună din Cimitirul săracilor.

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/aeroi/docs/album_9.htm

Tintaru Teodor Octavian ( 460 )
Profesie: Electrician
Data nasteri: 13.09.1968
Locul nasterii: Timis
Calitate: Erou Martir
Data mortii: 17 decembrie 1989
Locul mortii: Timisoara, Podul Decebal
Cauza: Impuscat in torace
Vinovati:
Observatii: Cadavrul a fost aruncat in groapa comuna din Cimitirul Saracilor

http://www.portalulrevolutiei.ro/index.php?menu=1&jud=50

————————————————————————————————————–

Another such example:  the death of Moira Luiza Mirea on 21 December 1989 in University Square in Bucharest

album_5-18.jpg

MIREA Mioara-Luiza, născută în 26.07.1962, fiică de fost deţinut politic, studentă la Facultatea de Automatică an IV, a plecat în 21 decembrie 1989 spre Palat spunând acasă: “Ne întâlnim mai mulţi colegi de la Politehnică. Gata, îl terminăm!”, iar soţului, avea mai puţin de o lună de la căsătorie, i-a lăsat ultima scrisoare de dragoste: “Petrică, eu sunt acolo unde se află toţi românii, în faţa Sălii Dalles. Vino şi tu. Te aştept”. înserarea cobora peste uralele de bucurie din centrul Capitalei: “Ceauşescu, nu uita, a venit şi vremea tal”. Trecuse cu puţin peste ora 17.30. Câteva blindate vin în viteză şi masacrul a început odată cu intrarea camionului în mulţime, zdrobind zeci de oameni în faţa Sălii Dalles. Oasele şi craniile trozneau: “Eu am numărat vreo 25; am văzut patru de la USLA, câţiva elevi ofiţeri de la Băneasa şi restul civili, toţi izbiţi de camion. Unul fusese decapitat. Capul celui de la USLA se rostogolea pe jos în casca albă”, a spus Nica Leon care era în faţă. Mioara Mirea a sărit să-i ajute pe răniţi, strigând: “Nu fugiţi!”, şi în acelaşi timp un glonte a omorât-o.

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/aeroi/docs/album_5.htm

http://www.jurnalul.ro/special/special/de-la-securitate-la-sri-via-penitenciarul-aiud-504950.html

Posted in decembrie 1989, raport final, Uncategorized | Leave a Comment »

The “Timisoara Syndrome” Syndrome…or a Post-Postmodernist Response regarding Timisoara December 1989/January 1990

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on September 12, 2011

[purely personal views, based on many years of earlier, previously published research]

The “Timisoara Syndrome” syndrome is when a postmodernist conclusion is sufficiently intellectually-enticing that it creates its own reality–and thereby frames and discourages any further search for reality…

Much has been made over the years of what Jean Baudrillard termed the “Timisoara syndrome,” the so-called “faking of the dead,” recalled, for example, here in a Le Monde article from March 2000: Barely 10 years earlier, despatched to Timisoara to view some old corpses dug up by the propaganda department of the new Rumanian regime, a journalist from the France 2 television channel had commented, “These pictures are here to prove that 4,630 people died at the hands of the secret police” (22 December 1989). http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:cswQZh6E7W0J:mondediplo.com/2000/03/07kospress+syndrome+timisoara+halimi&cd=3&hl=en&ct=clnk&gl=us

“Ciudata evolutie a unui bilant,” Zig-Zag nr. 12 (1990), p. 7.

The problem is that this understandable postmodernist take (likely influenced by understandable, if nevertheless erroneous French media revisionism in 1990 as I outlined in a 2005 article THE 1989 ROMANIAN REVOLUTION AS GEOPOLITICAL PARLOR GAME: BRANDSTATTER’S “CHECKMATE” DOCUMENTARY AND THE LATEST WAVE IN A SEA OF REVISIONISM, Part Four) ends up ignoring the reality of the Timisoara massacre itself, the circumstances under which those corpses from the Paupers’ cemetery were dug up, and the discovery of an actual mass grave the following month in January 1990 (all-but-ignored by accounts of the “Timisoara syndrome,”) that got scant media coverage.

After nightfall (around 5 p.m.) on Sunday, 17 December, regime forces opened fire on demonstrators in several locations in the center of Timisoara. Erroneous, inflated death tolls reported in both the East European and Western media over the following days (suggesting that anywhere between 1,000 and as many as 12,000 people had been killed), and the realization after the events that the actual death toll was substantially lower, has tended to obscure the fact that by almost any definition a massacre did indeed occur on the evening of 17 December 1989 in Timisoara. [excerpt from https://romanianrevolutionofdecember1989.wordpress.com/rewriting-the-revolution-1997/

Watch this video here http://www.youtube.com/watch?v=qTIICHKO2EE or here http://www.youtube.com/watch?v=fz_XUg8anMo

————————————————————————————————————————————————————

“The Timisoara Syndrome”

Jean Baudrillard (trans. Chris Turner), The Illusion of the End (Cambridge, Polity Press, 1994), pp. 54-61 “The Timisoara massacre.”

p. 55 “It was not the dead that were the scandal, but the corpses being pressed into appearing before the television cameras, as in the past dead souls were pressed into appearance in the register of deaths.”

p. 60 “And yet there will, nonetheless, have been a kind of verdict in this Romanian affair, and the artificial heaps of corpses will have been of some use, all the same one might ask whether the Romanians, by the very excessiveness of this staged event and the simulacrum of their revolution, have not served as demistifyers of news and its guiding principle…Who can say what responsibility attaches to the televisual production of a false massacre (Timisoara), as compared with the perpetrating of a true massacre?”

Andrei Codrescu (well-known poet and National Public Radio commentator), The Hole in the Flag. A Romanian Exile’s Story of Return and Revolution (New York, William Morrow and Company, 1991), pp. 203-204:

“The Romanian ‘Revolution’ was entirely televised, all those of us who believed for years with Gil Scott-Heron that ‘the revolution will not be televised’ were shaken by it. In truth, there were two revolutions: a real revolution that was not televised and that continues, particularly in Timisoara, and a studio revolution that fooled the entire world. Who could forget the piles of corpses stacked like cordwood in front of the Timisoara cathedral?…Or the image of the mother and child shot with a single bullet, lying in the arms of death? Watching these images in New Orleans via CNN, I was moved and enraged, along with millions of others in the world. We now know. The mass graves discovered in Timisoara and presented to the world as proof of the Hitlerite insanity of Securitate were in fact bodies dug out of a pauper’s cemetery with autopsy scars visible. Many of them were in an advanced state of decay…And the extraordinary picture of the mother and her baby killed with the same bullet, seen thousands of times on all the world’s TV screens, was a gross collage. A woman who had died of alcoholism had had an unrelated dead baby placed on her chest for video purposes. Someone made a neat bullet hole in both bodies.”

———————————————————————————————————————-

I) List of those who died in the Timisoara repression (compiled by Timisoara participant and researcher Marius Mioc)

Marius Mioc \”Martirii revolutiei timisorene\”

Martirii revolutiei timisorene

(Nume, prenume, virsta, meserie, zona in care au fost impuscati)

17 decembrie:

1. Andrei Maria, 25 ani, casnica, podul Decebal. Arsa la crematoriu.

2. Aparaschivei Valentin, 48 ani, sofer, Calea Girocului.

3. Apro Mihai, 31 ani, lacatus, Calea Girocului. Ars la crematoriu.

4. Avram Ioan Vasile, 40 ani, C.T.C.-ist, Opera.

5. Balmus Vasile, 26 ani, muncitor, Catedrala. Ars la crematoriu.

6. Balogh Pavel, 69 ani, pensionar, str. Transilvaniei colt cu str. Resita. Ars la crematoriu.

7. Barbat Lepa, 43 ani, contabila, Piata Libertatii. Arsa la crematoriu.

8. Banciu Leontina, 39 ani, muncitoare, podul Decebal. Arsa la crematoriu.

9. Belehuz Ioan, 41 ani, impiegat CFR, str. 13 Decembrie. Ars la crematoriu.

10. Belici Radian, 25 ani, pompier, Piata 700. Ars la crematoriu.

11. Bonte Petru Ioan, 22 ani, muncitor, str. Transilvaniei. Gasit in ianuarie 1990 in groapa comuna din cimitirul eroilor.

12. Botoc Luminita, 14 ani, eleva, Calea Lipovei. Gasita in ianuarie 1990 in groapa comuna din cimitirul eroilor.

13. Caceu Margareta, 40 ani, functionara, Catedrala. Arsa la crematoriu.

14. Caceu Mariana Silvia, 37 ani, functionara, Catedrala.

15. Carpin Danut, 29 ani, parchetar, Calea Aradului. Ars la crematoriu.

16. Chšršsi Alexandru, 24 ani, muncitor, Opera. Ars la crematoriu.

17. Ciobanu Constantin, 43 ani, muncitor, str. Transilvania (in balconul locuintei). Ars la crematoriu.

18. Cruceru Gheorghe, 25 ani, muncitor, Opera. Ars la crematoriu.

19. Csizmarik Ladislau, 55 ani, profesor de muzica, Opera. Ars la crematoriu.

20. Ewinger Slobodanca, 21 ani, muncitoare, podul Decebal. Arsa la crematoriu.

21. Fecioru Lorent, 38 ani, muncitor.

22. Ferkel-Suteu Alexandru, 43 ani, sudor, Calea Girocului. Ars la crematoriu.

23. Florian Antoniu Tiberiu, 20 ani, student, Complexul Studentesc. Ars la crematoriu.

24. Girjoaba Dumitru Constantin, 24 ani, electrician, Catedrala. Ars la crematoriu.

25. Grama Alexandru, 18 ani, muncitor, Calea Aradului.

26. Hategan Petru, 47 ani, electrician, Opera. Ars la crematoriu.

27. Ion Maria, 57 ani, pensionara, Calea Girocului (in masina). Sotul afirma ca a mai fost impuscata si in spitalul judetean.

28. Iosub Constantin, 17 ani, elev, Catedrala. Ars la crematoriu.

29. Iotcovici Gheorghe Nutu, 25 ani, strungar, Opera. Ars la crematoriu.

30. Istvan Andrei, 42 ani, muncitor, Catedrala.

31. Juganaru Dumitru, 37 ani, mozaicar, Calea Girocului.

32. Lacatus Nicolae, 28 ani, muncitor, Piata Traian. Ars la crematoriu.

33. Luca Rodica, 30 ani, functionara, Calea Girocului. Arsa la crematoriu.

34. Lungu Cristina, 2 ani, prescolara, Calea Girocului.

35. Mardare Adrian, 20 ani, muncitor.

36. Maris Stefan, 40 ani, mecanic, Calea Girocului.

37. Miron Ioan, 58 ani, pensionar, Calea Lipovei. Ars la crematoriu.

38. Motohon Silviu, 35 ani, ajutor maistru, str. Ialomita. Ars la crematoriu.

39. Munteanu Nicolae Ovidiu, 25 ani, student, Complexul Studentesc. Ars la crematoriu.

40. Nagy Eugen, 17 ani, elev, Calea Girocului. Ars la crematoriu.

41. Opre Gogu, 30 ani, electrician, Opera. Ars la crematoriu.

42. Osman Dumitru, 24 ani, barman, Opera. Ars la crematoriu.

43. Otelita Aurel, 34 ani, muncitor, Calea Lipovei (in locuinta). Ars la crematoriu.

44. Paduraru Vasile, 30 ani, muncitor.

45. Pinzhoffer Georgeta, 35 ani, muncitoare, Calea Lipovei.

46. Popescu Rozalia Irma, 55 ani, pensionara, calcata de un autovehicul blindat linga podul Decebal.

47. Radu Constantin, 33 ani, lacatus, Calea Girocului. Ars la crematoriu.

48. Sava Angela Elena, 25 ani, muncitoare, Catedrala. Arsa la crematoriu.

49. Sava Florica, 33 ani, vinzatoare, Piata Traian.

50. Simicin Nicolae, 32 ani, muncitor, Calea Lipovei.

51. Sporer Rudolf Herman, 33 ani, zugrav, Calea Lipovei. Ars la crematoriu.

52. Stanciu Ioan, 42 ani, operator chimist, Catedrala. Ars la crematoriu.

53. Tako Gabriela Monica, 10 ani, eleva, Bd. Republicii.

54. Tasala Remus Marian, 23 ani, sculer-matriter, Piata 700 (impuscatura superficiala la git). Dus de prieteni la spitalul judetean, a fost gasit apoi cu o impuscatura in frunte.

55. Todorov Miroslav, 25 ani, muncitor, str. Vasile Alecsandri.

56. Tintaru Teodor Octavian, 21 ani, electrician, podul Decebal.

57. Varcus Ioan Claudiu, 15 ani, elev, Calea Girocului.

58. Wittman Petru. Ars la crematoriu.

59. Zabulica Constantin, 30 ani, muncitor, Piata Stefan Furtuna. Ars la crematoriu.

60. Blindu Mircea. Impuscat linga Gara de Est de militianul Atomii Radu. Nu a fost trecut de Procuratura pe lista oficiala a eroilor revolutiei pentru ca, dupa parerea acesteia, impuscarea a fost datorata faptului ca ar fi furat dintr-un magazin. Familia contesta acest lucru.

61. Zornek Otto, 53 ani, zugrav. Oficial este considerat disparut. Este plauzibil sa fi fost printre cei arsi la crematoriu (caz preluat din arhiva asociatiei “Memorialul Revolutiei”.

62. Pisek Stefan. Oficial este considerat disparut. Este plauzibil sa fi fost printre cei arsi la crematoriu. Despartit de sotie (care locuieste la Resita) din 1988 – plecat la Timisoara. La citiva ani dupa revolutie sotia pretinde ca Stefan Pisek, cu care nu mai tinuse legatura, a murit in timpul revolutiei. Unul din ranitii revolutiei – Alexandru Kos – a depus marturie ca l-a vazut pe Stefan Pisek impuscat in seara de 17 decembrie 1989 in Piata Libertatii.

63. Un caz ce l-am prezentat in editia intii a cartii: Cardos Traian, 76 ani. Conform adeverintei eliberate in 16 ianuarie 1991 de preotul Stelian Borza de la Parohia Ortodoxa din cartierul Mehala, “la data de 21 decembrie 1989 Nr. matricol 153, a fost inmormintat enoriasul Cardos Traian din str. Crisan nr. 58 care a fost in dupa amiaza zilei de 17 decembrie impuscat, dar pentru ca familia sa-l poata inmorminta in certificatul de deces a fost scris accident, dispozitiile erau de la Comitetul Judetean catre Mitropolie, Protopopiat, sa nu inmormintam pe cei impuscati si nici sa tragem clopotele. (…) Realitatea se poate dovedi cu martorii de la procesiune si daca e cazul prin exhumare”. Totusi Parchetul considera ca a fost vorba de un accident de circulatie (17 decembrie 1989, Calea Lipovei colt cu Pomiculturii). Pentru aceasta a fost trimis in judecata Gheorghe Cuzic, sub invinuirile de conducere fara permis si parasirea locului accidentului (omorul din culpa nu a fost retinut, considerindu-se ca a fost vina victimei). Nu cunosc rezultatul procesului, dar tinindu-se seama de incadrarea juridica, probabil s-a aplicat unul din decretele de amnistie sau gratiere de la inceputul lui 1990. Numele Cardos Traian figureaza si in cimitirul eroilor din Timisoara, printre martirii revolutiei.

64-70. Certificate medicale nerevendicate (din grupul celor incinerati). 5 dintre aceste certificate pot apartine celor arsi la crematoriu pentru care nu s-a gasit certificat medical (moartea stabilita prin marturii), si anume Csizmarik Ladislau, Florian Antoniu Tiberiu, Ewinger Slobodanca, Ianos Paris, Radu Constantin.

18 decembrie:

1. Ciopec Dumitru Marius, 20 ani, electromecanic, Calea Girocului.

2. Ianos Paris, 18 ani, fara ocupatie, Calea Girocului. Ars la crematoriu.

3. Leia Sorinel Dinel, 23 ani, operator chimist, Catedrala. Gasit in ianuarie 1990 in groapa comuna din cimitirul eroilor.

4. Mariutac Ioan, 20 ani, muncitor, Catedrala. Gasit in ianuarie 1990 in groapa comuna din cimitirul eroilor.

5. Nemtoc Vasile Marius, 19 ani, muncitor, Catedrala.

19 decembrie:

1. Curic Veronica, 32 ani, casnica, Piata 1 Mai (Iozefin).

2. Reiter Edita Irina, 39 ani, functionara, Bd. Tineretii.

———————————————————————————————————————————

II) The idea about “some old corpses dug up by the propaganda department of the new Rumanian regime,” that Novi Sad TV journalists (presumably then, according to this conspiracy theory, Yugoslav agents), or, most ridiculous of all, Securitate agents themselves, were responsible for digging up and presenting the corpses from the Paupers’ cemetery (all views that have gained expression through the years) is simply WRONG.  How do we know?  From what eyewitnesses have described.  Here 30 yr. old Ion Gogoara described in Titus Suciu’s Raport cu Sufletul la Gura (1990) that the makeshift grave in the Paupers’ cemetery was found by kids, that when he got there there were about 30 people gathered placing candles, and that all this took place at about 10:30 or 11 am on the morning of 22 December 1989, thus before Ceausescu’s flight from power (but at a time when Timisoara was long already beyond the regime’s control).

Virgil Botoc told Marius Mioc in 1995 how on 22 December 1989 he was searching frantically for his 13 year old daughter Luminita and how he and others participated in the removal of the corpses and put them on some sheets.  As Mioc has noted, precisely because many of those who had lost loved ones in the repression of the previous days did not know yet that many corpses had been transported from the hospitals and morgue to be incinerated, they looked frantically anywhere they could, including the Paupers’ cemetery.

Botoc Virgil (tatal lui Luminita Botoc) In 22 dimineata la cimitirul saracilor s-au dezgropat niste morti. Am fost si eu acolo sa vad daca n-o gasesc pe Luminita. Aici era o groapa comuna, o alta groapa cu un singur mort si inca un mort in capela. Mortii fusesera ingropati dezbracati. Unii erau cusuti cu sirma, cel din capela avea si picioarele legate cu sirma. Am scos mortii, i-am pus pe niste cearsafuri.  http://timisoara.com/newmioc/33.htm

Marius Mioc: “Filmarea din 22 decembrie a fost cu cadavre dezgropate din cimitirul săracilor. Aceia nu erau morţi din revoluţie ci sărăntoci fără familie îngropaţi pe cheltuiala Primăriei. Familiile celor morţi în revoluţie, care nu găseau cadavrele celor dragi (fuseseră incinerate, dar nu se ştia asta pe atunci), în disperare au căutat pe unde le-a trecut prin minte, şi au dezgropat şi morţii de la cimitirul săracilor. S-a crezut atunci sincer că aceia sînt morţi din revoluţie.” http://piatauniversitatii.com/forum/viewtopic.php?t=974

The issue of the inflated death tolls is somewhat more difficult to account for and trace, and has never been fully cleared up–although I remain inclined to believe that the information blackout placed on the Timisoara repression by the Ceausescu regime, the horror of the events as they happened, the fear of the regime by those in Romania and by emigres, and “pack journalism” were primarily at work here.  The following account in English shows that Romanian regime officials did not uniformly or even intentionally inflate death totals across the board as has been suggested.  Note the Health Minister on 25 December 1989 discussing far more realistic numbers.

In Timisoara, local army commander Corneliu Vajda said 600 bodies of people slain by security forces had so far been found in mass graves and estimated the total number of dead at 4,670, the Austrian Press Agency reported, quoting Finnish journalist Marita Vihervuori as its source.

Unconfirmed reports of casualties have run as high as tens of thousands. But Victor Ciobanu, health minister under Ceausescu and now in opposition to him, said 500 people had died in Bucharest alone over the past four days, with 2,000 wounded.

http://alb.merlinone.net/mweb/wmsql.wm.request?oneimage&imageid=5530113

http://www.newspaperarchive.com/SiteMap/FreePdfPreview.aspx?img=112842207

Doina Alexandru: Mircea Carp, mentionai adineauri agentia ADN. Am în fata telegrama ei şi as vrea să v-o expun pe larg. Agentia Est-Germana de ştiri ADN, citând sursele unor muncitori români care lucreaza în RDG a informat că forţele de Securitate au ucis între 3-4000 de oameni în Timişoara. Victimele au fost înmormântate în gropi comune. ADN a adăugat că forţele guvernamentale au reprimat brutal adunările de protest din peste 10 oraţe româneşti. Securitatea a tras în mulţime la întâmplare, ucigând chiar femei gravide şi copii. Agentia est-germană precizează că la Timişoara au fost atât de multe victime încât cadavrele au trebuit să fie înmormântate în gropi comune ori incinerate. Spitalele sunt supra-aglomerate de răniţi.

http://www.europalibera.org/content/article/1828406.html

The following may be from a piece written by Ioan Scurtu and alleging intentional international manipulation (based in part it seems on the first parliamentary report associated with the investigative commission headed by Sergiu Nicolaescu)

http://www.edituracasaradio.ro/art.shtml?id=27

La 19 decembrie, Radio Budapesta, la ora 08.00, relata că la Timişoara numărul morţilor este de 300-400″. La ora 09.37, Center Monitoring Departament, din München, preluând o altă relatare de la Radio Budapesta, menţiona că s-a aflat ca într-un spital din Timisoara, mai mult de 200 de oameni au murit în urma rănilor”. Associated Press transmite din Viena, la 11.25, o convorbire telefonica cu un tânar maghiar care a declarat ca are mai multe rude care lucreaza ca doctori în spitalele din Timisoara. Acesta afirma ca într-un singur spital erau 250 de morti, printre cei ucişi fiind mai mulţi copii. Circa 30% la suta dintre cei ucişi si răniţi erau etnici maghiari, ceilalti etnici români. AFP, 13.02, Vatin: “Mii de morti la morga spitalului”. Vocea Americii (VOA), 21.00: “Câteva sute”. Radio Europa Libera (REL), 22.15: “Numarul mortilor variaza de la doi la câteva sute… specificam ca aceste cifre nu sunt confirmate”. Tanjug, Vârset, 22.52: “Aproximativ 2000 oameni”.
Comentând aceste informatii care sunt deseori conflictuale, Emil Hurezeanu, la Europa Libera, precizează: “Specificăm că aceste cifre nu sunt confirmate şi vom continua să susţinem de fiecare dată caracterul violent al reprimării demonstraţiei de la Timişoara”.
A doua zi, 20 decembrie, Reuter transmite din Belgrad, la ora 01.43: “De când forţele Securităţii au intervenit cu tancuri şi elicoptere împotriva demonstranţilor anti-guvernamentali, au fost ucişi până la 2000 de oameni”. Tot Reuter, de data aceasta de la Budapesta, la ora 14.20, relateaza ca ministrul de externe ungar, Gyula Horn, a spus ca “mai multe sute de oameni au fost ucişi şi răniţi la Timişoara când miliţia şi armata au atacat demonstranţii”. Reuter, la 20.57 din Berlinul de Răsărit, ştire preluată de la AND: “circa 3000-4000”.
21 decembrie. DPA, 09.33, Bucuresti, stire AND: “3000-4000 de oameni”. Reuter, 15.16, Viena, stire a agentiei ungare MTI: “În România, demonstratiile în care au fost ucisi pâna la 4000 de oameni continuă”.

La ora 17.00, Europa Liberă informează despre o conferinţă a ministrului de externe ungar, la care acesta a declarat că potrivit unor informatii credibile, în vestul României au loc ciocniri între forţele armate şi cele ale Securităţii. Se pare că unii soldaţi au refuzat să execute ordinele de a trage în demonstratii şi s-au alăturat manifestanţilor. Horn a informat totodată că potrivit informaţiilor deţinute, între 1000-2000 de persoane au fost ucise la Timişoara şi în împrejurimi, ca urmare a ciocnirilor dintre forţele Securităţii şi demonstranţi”.
În dimineaţa zilei de 22 decembrie, Europa Liberă difuzează o ştire primita de N. C. Munteanu, de la cineva, cu o voce gâtuită de emotie, care a spus că la Timişoara ar fi fost “4632 morti, 1282 de raniti în spitale, unii în judete apropiate”. „Cifra ni se pare foarte mica [comentariu Emil Hurezeanu -n.n.]. 13214 arestări şi 7613 condamnari la moarte! Deci la Timisoara! Cifrele respective ar fi fost discutate într-o sedinta cu usile închise a Cabinetului 2 a Comitetului Executiv, miercuri seara”.
Aceasta cifră este preluată şi de Radio Budapesta, care la ora 16.00 transmite: “Radioul liber de la Timişoara a anunţat la ora 15.08… 4326 morti”.
23 decembrie. Reuter, 15.16, Belgrad: „Tanjug a relatat din Bucureşti că în timpul întregii saptamâni de violenţe au fost omorâţi cel puţin 12 000 de oameni”. R. B., dupa ora 18.000, relatare Józef Orosz: “Surse ponderate susţin că până acum numărul victimelor revoluţiei române se ridica la 70 000-80 000. Numarul ranitilor ajunge la 300 000”. Iata si câteva stiri din ziua de 25 decembrie. La ora 12-14, Associated Press, citeaza Radio Budapesta ca spunând ca 70 000-80 000 de oameni ar fi fost omorâti de când a început în decembrie revolutia care l-a rasturnat pe ultimul conducator stalinist din blocul sovietic.
“Numarul ranitilor a atins cifra de 300 000″ a spus Radio Budapesta. Stirea, ca si cea referitoare la victime, este imposibil sa fie verificate”.
Aceeasi agentie revine, la ora 13.18, cu o declaratie a ministrului Sanatatii de la Bucuresti care apreciaza ca în întreaga tara sunt mai multe mii de victime… În ceea ce priveste cifra data de Radio Budapesta, 70 000 de morti din 17 decembrie, începutul revoltei în Timisoara, ministrul român a apreciat-o ca fiind „foarte exagerata”.

1998-12-02 (Magazin istoric nr.12)

————————————————————————————————————————

III) The discussion of the Paupers’ cemetery has obscured the finding on 15 January 1990 discovery of an actual mass grave of those killed during the repression as Marius Mioc has detailed.

“Despre sute de cadavre filmate eu n-am auzit, am auzit de 2 filmări, una din 22 decembrie 1989 şi una din ianuarie 1990, fiecare cu vreo 10 cadavre. Că de la o filmare cu 10 cadavre unii ajung să-şi închipuie că au văzut sute sau mii de cadavre e problema lor şi a psihologilor.

Filmarea din 22 decembrie a fost cu cadavre dezgropate din cimitirul săracilor. Aceia nu erau morţi din revoluţie ci sărăntoci fără familie îngropaţi pe cheltuiala Primăriei. Familiile celor morţi în revoluţie, care nu găseau cadavrele celor dragi (fuseseră incinerate, dar nu se ştia asta pe atunci), în disperare au căutat pe unde le-a trecut prin minte, şi au dezgropat şi morţii de la cimitirul săracilor. S-a crezut atunci sincer că aceia sînt morţi din revoluţie.

În ianuarie 1990 s-a descoperit o altă groapă comună, la cimitirul eroilor, iar aceasta era într-adevăr cu morţi din revoluţie, îngropaţi cam prin 27 decembrie fiindcă nimeni nu-i revendica şi mirosea urît la morgă, nu mai puteau să-i ţină. Cazuri concrete sînt Sorin Leia http://timisoara.com/newmioc/11.htm sau Luminiţa Boţoc http://timisoara.com/newmioc/33.htm

Virgil Botoc:

In 22 dimineata la cimitirul saracilor s-au dezgropat niste morti. Am fost si eu acolo sa vad daca n-o gasesc pe Luminita. Aici era o groapa comuna, o alta groapa cu un singur mort si inca un mort in capela. Mortii fusesera ingropati dezbracati. Unii erau cusuti cu sirma, cel din capela avea si picioarele legate cu sirma. Am scos mortii, i-am pus pe niste cearsafuri.

O masina a trecut pe Calea Lipovei si anunta de la o statie de amplificare ca Ceausescu a fost prins.

La spitalul judetean n-am mai fost fiindca mi se spusese ca acolo nu mai sint morti si auzisem ca mortii de acolo au fost dusi la Bucuresti.

In 24 decembrie am fost la procuratura, am dat declaratii si fotografia fetei. Procurorul Balan mi-a spus ca are 60 de teroristi arestati si va cerceta daca recunoaste vreunul fotografia.

In 15 ianuarie iar am fost la tribunal si procurorul Balan mi-a spus ca pina acum nimeni n-a recunoscut-o pe fiica mea. Dupa ce am iesit de la tribunal, am aflat ca in cimitirul Eroilor s-a descoperit o noua groapa comuna. Am mers acolo. In groapa erau 11 morti, printre care si Luminita.

18 martie 1995

“Renaşterea Bănăţeană” din 16 ianuarie 1990 anunţînd despre groapa comună din cimitirul eroilor
“Renaşterea Bănăţeană” 16 ianuarie 1990, pag. 3
Comunicatul garnizoanei Timişoara după ce s-a aflat de groapa comună din cimitirul eroilor, publicat în “Renaşterea Bănăţeană” din 18 ianuarie 1990

Posted in decembrie 1989, raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , , , , | Leave a Comment »

Imagini inedite si rare (ale lui Spiru Zeres si ale lui Dan Cioban): televiziune japoneza (NHK) si revolutia romana din decembrie 1989

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on September 5, 2011

Japanese Television (NHK) documentary on December 1989 featuring video footage by Spiru Zeres and Dan Cioban (subtitles in Chinese, some Romanian can be heard under the Japanese voiceover–unfortunately not all).  Below some screen captures plus articles from the Romanian press that appear to be associated with, in concert with certain scenes.

Securitate General Iulian Vlad confronted with an arrestee…

image-5image-3

The “special regime” (monetary awards) of those who opened fire (i.e. the terrorists) described by the following gentleman:

Arrested terrorist suspects:

The weapons and dum-dum munitions used by the terrorists (captured on film by Spiru Zeres)

from Orwellian Positively Orwellian Part III a fistful of bullets

Bucharest: Stanculescu’s unexpected revelation prompted a participant in the Revolution to challenge Stanculescu’s claim to ignorance as to the source of the bullets.  Ironically, while this challenge suggests Stanculescu may have being playing coy and not telling everything he knew, it does not contradict Stanculescu’s claim that the ammunition was not the Army’s, but rather buttresses it:

Balasa Gheorghe:  I am very intrigued by the interview given by General Stanculescu to the newspaper ‘Tineretul Liber,’ an interview in which he avoids the truth.

From [Securitate] Directorate V-a, from the weapons depot, on 23-24 December 1989, DUM-DUM cartridges, special cartridges that did not fit any arm in the arsenal of the Defense Ministry were retrieved.  Three or four boxes with these kinds of cartridges were found.  The special bullets were 5-6 cm. in length and less thick than a pencil.  Such a cartridge had a white stone tip that was transparent.  All of these cartridges I personally presented to be filmed by Mr. Spiru Zeres.  All the special cartridges, other than the DUM-DUM [ones] were of West German [FRG] make. From Directorate V-a we brought these to the former CC building, and on 23-24 December ’89 they were surrendered to U.M. 01305.  Captain Dr. Panait, who told us that he had never seen such ammunition before, Major Puiu and Captain Visinescu know about [what was turned over].

In the former CC of the PCR, all of those shot on the night of 23-24 December ’89 were shot with special bullets.  It is absurd to search for the bullet in a corpse that can penetrate a wall….[44]

image-8image-7

S-a vorbi mult in perioada crimelor din Decembrie ’89 despre gloante speciale cu care erau ucisi tineri si virstnici, gloante care–zice-se nu se aflau in dotarea unitatilor noastre militare. S-a vorbit mult pina s-a tacut si dupa ce s-a facut suficient s-a redeschis discutia de la “nu exista asa ceva!” Gloante speciale n-au existat!–s-au grabit sa spuna mai marii nostri. Dovezi!–cerea Elena Ceausescu intr-o anume situatie. Dovezi!–cere procurorul general M.U.P. Cherecheanu. Dovezi!–se alatura domnul general A. Stanculescu.

Pentru a cauta dovezi este nevoie de putina munca pe care organele in drept nu sint dispuse a o efectua. Se platesc lefuri grase ca sa se taca mai mult decit sa se faca. Bunaoara, la citeva saptamini dupa ce am predat Procuraturii dosarul cu furturile din C.C., procurorul care preluase ancheta de la subsemnatul, intrebat fiind daca a avansat cu ceva, mi-a spus ca nu si ca sa-l sprijin eu ca…Altfel spus, noi scriem–noi rezolvam. Va trebui pina la urma sa cerem adoptarea unei legi prin care sa ni se subordeneze Politia (sau S.R.I.-ul) ca sa-i spunem noi ce si cum sa faca. Pina atunci insa, ne vom limita la dovezi-marturii pe care oamenii le dau, le semneaza si raspund pentru ele.

Consemnam mai jos doua astfel de marturii despre gloante speciale dar si despre altele, marturii ale unor revolutionari din Decembrie ’89…

“UN ASTFEL DE CARTUS AVEA IN VIRF O PITRA ALBA, TRASPARENTA”

BALASA GHEORGHE: Sint foarte intrigat de interviul acordat de dl. general Stanculescu ziarului “Tineretul Liber”, interviu in care acesta ocoleste adevarul.

Din Directia a V-a, din depozitul de munitie, au fost scoase pe 23-24 decembrie 1989 cartuse DUM-DUM, cartuse speciale care nu se potriveau la nici o arma din dotarea M.Ap.N. S-au gasit trei-patru cutii cu astfel de cartuse. Gloantele speciale, erau lungi de 5-6 cm si putin mai groasa decit un creion. Un astfel de cartus avea in virf o piatra alba, transparenta. Toate aceste cartuse i le-am prezentat personal, spre a fi filmate, d-lui Spiru Zeres. Toate cartusele speciale, in afara de DUM-DUM era de provenienta RFG-ista. Din Directia a V-a au fost predate U.M. 01305. Capitan doctor Panait, care a spus ca pina atunci nu vazuse astel de munitie, maior Puiu si captian Visinescu stiu de ele.

In fostul sediu C.C. P.C.R., toti cei impuscati in noaptea de 23 spre 24 decembrie ’89 au fost impuscati cu gloante speciale. Un glont care trece prin zid e absurd sa-l cauti in trupul celui impuscat. Dar s-au mai gaist si altele in Directia a V-a, si anume:

armele de vinatoare ale lui Ceausescu. Erau vreo 5 arme unicat cu infrarosii:

–pistoale de salon cu teava lunga pentru antrenament;

–generator de inalta frecventa pentru tortura;

–statii de emisie-receptie;

–aparatura de foto de ultimul tip;

–dosarul de pregatire al celor de la USLA. Era un dosar de aproximativ 25 cm grosime si cit am stat acolo, sa pazesc, am rasfoit aproape jumatate din el;

–dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;

–buletine de identitate cu biletul inauntru pe care scria: “disparut in timpul anchetei”;

–casetele cu toate filmele facute cu vizitele lui Ceausescu;

–trei fisete cam de 1 m fiecare, pline cu pasapoarte. De exemplu erau trei pasapoarte cu aceeasi fotografie dar cu nume diferite;

–un dosar in care erau trecute diverse persoane aflate sub supravegherea anumitor ofiteri USLA.

–Impreuna cu mine, in cladirea CC PCR–corp. B. au mai fost si cunosc acestea urmatorii: ing. Minea Radu, Catalin Constantin, Varban Viorel, Catalin Crosu, Costel Ciuhad, Neagu George, Stoica Florin, maior Puiu si capitan Visinescu–de la regimentul de garda, capitan doctor Panait de la U.M. 01305 Bucuresti. Toate cele gasite au fost filmate de catre Spiru Zeres, iar apoi predate si transportate la U.M. 01305 Bucuresti pe 23 si 24 decembrie 1989.

“S-AU GASIT LAZI INTREGI, CONTININD DE LA GLOANTE SPECIALE, PINA LA GLOANTE DE VINATOARE”

Ing. MINEA RADU (cel care s-a ocupat de primirea pazirea si predarea celor gasite in Directia a V-a):

“S-au adus din Directia a V-a in incaperea aleasa de noi la parterul C.C.-ului, urmatoarele:

–extrem de multa munitie, lazi intregi de la gloante speciale pina la gloante de vinatoare sovietice, occidentale;

–foarte multe pasapoarte, pasapoarte diplomatice, pasapoarte in alb, legitimatii de serviciu. Printre legitimatii am gasit-o pe cea a lui ADALBERT COMANESCU–seful de Stat Major al generalului Neagoe. Legitimatia asta era formata din trei parti. Functie de situatie se arata pe partea corespunzatoare, datele din interior fiind codificate: era intr-un plastic albastru, special, cred ca era magnetic, iar fotografia era color;

–o multime de lazi pe care nu le-am desfacut;

–documente secrete carate cu paturile. Printre ele erau programate de actiune pentru situatii deosebite, cu nume de cod de calculator, pentru pregatirea ofiterilor de securitate. Erau de exemplu, moduri de actiune pentru dispersarea si anihilarea grupurilor mici. Mai erau moduri de actiune in intreprinderi fara ca ofiterii respectivi sa se deconspire. La sfirsitulul unor astfel de documente era o lista cu cursanti si cu semnaturile lor. In foarte multe din listele astea preponderenta era feminina: circa trei sferturi erau femei. Din ce-am citit despre dispersarea grupurilor mari, se recomanda ca niciodata sa nu se incerce direct aceasta, ci, mai intii, sa se desfasoare actiuni pentru spargerea lor in grupuri mai mici si acestea sa se anihileze separat;

–dozimetre, contoare Geiger, osciloscoape multispot, truse electronice de depanare, calculatoare, aparatura foto;

–truse chimice de teren;

–o ladita cu obiecte de valoare (farfurii de argint masiv, grele, foarte vechi, datind de prin 1700);

–gheme intregi de sirma de platina pentru filigran;

–un stilou dozimetru, de care multi s-au speriat; era de provenienta sovietica, nichelat si gradat in multiroentgen;

codor pentru transmisiii U.K.V. Despre acesta s-a spus la TV ca ar fi o bomba pentru a arunca in aer subsolul. S-a aflat, de fapt, de ce nu interceptam noi ceea ce transmiteau ei prin statii. Aceasta fiindca se lucra pe o frecventa putin deasupra frecventei acordate si cu aceste codoare-decodoare se lucra pentru a transmite-receptiona. Daca nu le aveati si intrai intimplator pe frecventa, nu intelegeai nimic;

–masina de codat, cu calculatoare afisate pe ea. Masina asta am predat-o cu multa grija armatei, a fost pusa numai ea intr-un TAB si transportata l adapost pe 24 decembrie 1989;

–pustile de vinatoare ale lui Ceausescu. Cineva mi-a spus ca o pusca de acel tip valora cit trei Mercedes-uri. Si acestea, impachetate separat in paturi, au fost predate armatei;

–niste truse pistoale foarte ciudate;

–seturi intregi de fiole cu substante neoparalizante, de productie occidentala;

–in sala de mese de la subsolul C.C.-ului s-au gasit doua caiete, gen condici cu numele ofiterilor de securitate care luau masa acolo;

–o lista tiparita cu intreprinderile din Bucuresti, care continea in plus numerele de telefon si camerele unde puteau fi gasiti ofiterii de securitate din intreprinderile respective. Toate acestea au fost predate actualuli maior Puiu si unui locotenent-colonel:

–agende ale fostilor demitari in care erau trecute numele si numerele de telefon ale femeilor cu care aveau legaturi amoroase. In dreptul unor astfel de nume era trecut si ce le dadusera acestora in schimb: pantofi, fustele de piele, haine, caciuli de blana etc. Intr-o dimineata l-am surprins pe Varban Viorel sunind la o astfel de femeie si incercind sa o santajeze….

Cu toate cite s-au gasit exista caseta video facuta de dl. Spiru Zeres inainte de a le fi predat armatei.

Sint in cele doua declaratii de mai sus, suficiente elemente pentru o ancheta a Politiei sau Procuraturii. Adresele celor doi nu trebuie neaparat publicate. Acestea deoarece, din cite stim, toti cei care au pus piciorul in fostul sediu C.C. au…dosare gata facute.

[Dan Badea, “GLOANTE SPECIALE SAU CE S-A MAI GASIT IN CLADIREA DIRECTIEI A V-A,” Expres, 16-22 aprilie 1991]

Army General Stefan Guse rejecting (if I recall correctly) Hungarian military’s offer of aid (conversation takes place through Russian translator since that was the assumed lingua franca)

Govoritz pa russkiy?

Dumitru Mazilu discussing terrorists in the sevice of the tyrant (Nicolae Ceausescu) and rejecting Soviet offers of help on 23 December 1989 (note reference to belief that Soviets were already entering the country…someone says at “Bacau”)

Posted in decembrie 1989, raport final, Uncategorized | Tagged: , , , | 4 Comments »

S-au tras din vilele lui Nicu Ceausescu si a lui Valentin Ceausescu in decembrie 1989 / “Specialistii” lui Nicu

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on September 2, 2011

S.C.–Garda TV–Remarca ca se trage dinspre cladirile ambasadorului britanic cu arme de calibru mic si foc cu foc.  De asemenea spre Televiziune se mai tragea din vila lui Valentin Ceausescu si din vilele pictorilor cu arme  de calibru mic deoarece zgomotul era diferit de cel obisnuit.”

———————————————————————————-

Monica N. Marginean, “MARIAN VALER:  Asistam la ingroparea Revolutiei,” Expres, nr. 33 (septembrie 1990), p. 2.

Sa continuam dialogul inceput acum citeva saptamini prin limpezirea unor aspecte din evenimentele lui decembrie 1989 la Sibiu, aspecte pe care dubla calitate de procuror si membru al Comisiei de ancheta va impiedicau sa le dati publicitatii.  Deci, de fapt, ce a putut afla, in ciuda obstructiilor si piedicilor de tot felul, fostul procuror Marian Valer, despre implicarea unor elemente ale fostei securitati si militii in evenimentele singeroase din Sibiu?

In urma anchetelor desfasurate la Sibiu, rezulta ca la data evenimentelor din decembrie 1989, organele Ministerului de Interne aveau adoptate doua planuri de actiune in cazul aparitiei unei defectiuni antiregim sub forma revoltei sau manifestatiei anti-ceausiste ale populatiei, ori sub forma unei tentative de lovitura de stat militara.  Astfel, in primul rind, pe baza ordinului ministrului de interne nr. 02600/1988, la data respectiva functia sus mentionata fiind detinuta de Tudor Postelnicu, ordin emis ca urmare a manifestatiilor anticeausiste de la Brasov, din 15 noiembrie 1987, s-a adoptat la nivelul Inspectoratului judetean Sibiu al M.I. un plan unic de actiune si interventie in cazul unor manifestatii, in care urmau sa fie implicate securitatea, militia, trupele de securitate si cele de pompieri din cadrul Ministerului de Interne.  Intr-o asemenea eventualitate, un rol deosebit urmau sa detina plutoane de interventie special constituite, respectiv plutoantele Scutul, Soimii si U.S.L.A.  In al doilea rind, in urma investigatiilor efectuate a rezultat ca organele M.I. mai aveau un plan secret de actiune impotriva unitatilor Ministerului Apararii in cazul unei tentative de lovitura de stat militara sau a altei atitudini antiregim a armatei.  Probabil ca acest plan era in conexiune cu planul Z-Z, la care facea referire Ion Dinca in cazul procesului sau si care consta in acorduri secrete incheiate de Ceausescu cu 5 state arabe pentru acordarea de asistenta militara directa in cazul unui puci militar in Romania.  In acest sens, in timpul evenimentelor din decembrie 1989 din Sibiu, armata a gasit o harta cu casele conspirative ale Securitatii din jurul unitatilor militare din municipiu, in care urmau sa fie plasate cadre de securitate care sa actioneze impotriva  acestora, in eventualitatea dezicerii armatei de regimul ceausist.  In urma investigatiilor efectuate, s-a constatat ca din asemenea case s-a actionat cu foc asupra unor unitati militare, incepind cu dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, deci dupa rasturnarea dictaturii.  S-a mai constatat ca, in general, in casele respective locuiau foste cadre de securitate sau militie, care se pensionsera sau trecusera in rezerva, sau informatori al securitatii, precum si ca, dupa inceperea manifestatiilor anticeausiste la Sibiu, la casele respective au intrat autoturisme care aveau numere de inmatriculare din alte judete, de exemplu Constanta, Iasi, Bacau.  Astfel asupra U.M. 01512, s-a tras din imobilul nr. 7 din str. Stefan cel Mare, situat vis-a-vis de pavilionul central ai acesteia, in care locuiau familii ale unui fost comandant al securitatii din Sibiu si un informator al securitatii, precum si din imobilele situate in str. Moscovei, paralela cu unitatea militara.  Asupra U.M. 1606, s-a tras din imobilul cu nr. 47 de pe str. Moldoveanu, in care locuiau un fost sef al militiei judetului Sibiu, iar asupra U.M. 01080 s-a tras din vila Branga, de pe Calea Dumbravii, in care locuia cu familia un mare crescator de oi, precum si din vila unui medic.  A mai rezultat ca locatarii imobilelor respective au lipsit de la domiciliu in timpul evenimentelor, parasindu-le cu citeva zile in prealabil, precum si ca in unele din aceste case nu s-au gasit urme de mobilier sau de obiecte casnice.  Harta caselor conspirative ale securitatii si militiei a ajuns in posesia locotenent-colonelului Dragomir, comandantul garnizoanei Sibiu, dar acesta, fiind solicitat sa o depuna la comisia de ancheta, a motivat ca nu o mai gaseste.

Monica N. Marginean:  Sa revenim la datele concrete ale regiei de care vorbeam anterior.  Cum arata, de pilda, povestea atit de dezbatuta la procesul lui Nicu Ceausescu a cursei ROMBAC, daca o privim din perspectiva Comisiei de ancheta?

fostul procuror Marian Valer:  In mod normal, cursa de avion Bucuresti-Sibiu trebuia sa decoleze de pe aeroportul Baneasa, la orele 17,10 folosindu-se pe acest traseu avioane marca Antonov.  In dupa-amiaza zilei de 20 decembrie, insa, in jurul orelor 17, deci in apropierea orei prevazute pentru decolarea cursei obisnuite, pasagerii pentru Sibiu au fost invitati si dusi la Aeroportul Otopeni unde au fost imbarcati intr-un avion marca ROMBAC care a decolat in jurul orelor 18,30 si a aterizat pe aeroportul Sibiu in jur de ora 19.  Fac precizarea ca in dupa-amiaza aceleiasi zile, cu aproape 2 ore inaintea decolarii acestei curse, a aterizat pe aeroportul Otopeni avionul prezidential cu care Ceausescu s-a reintors din Iran. Conform datelor furnizate de agentia TAROM Bucuresti, in avionul respectiv spre Sibiu au fost imbarcati 81 pasageri.  In radiograma cursei sint consemnate domiciile doar la o parte din pasageri, cu mentiunea ca unele sint incomplete, lipsind fie localitatea, fie strada, fie numarul, iar la restul pasagerilor figureaza doar mentiunile ,rezervat’ sau Pasaport RSR.  In urma investigatiilor efectuate, au putut fi identificati doar 44 de pasageri, majoritatea avind domiciliul in municipul si judetul Sibiu, stabilindu-se ca au fost persoane trimise in delegatie la foruri tutelare din capitala, sau studenti plecati in vacanta, iar citiva domiciliati in judetul Alba.  Mentionez ca asupra acestor persoane nu planeaza nici un dubiu.  Dubiile sint create insa in primul rind de faptul ca mai multi pasageri figureaza cu domiciliul in municipiul Bucuresti, dar in realitate nu domiciliaza la adresele consemnate, iar la unele adrese sint intreprinderi.  Un alt element creator de dubii il constituie prezenta in avionul respectiv a unui inspector de la Departmentul Aviatiei Civile, cu numele de Nevrozeanu, care nu figureaza pe lista pasagerilor si cu privire la care s-a stabilit ca, in trecut, se deplasa cu avionul in cazuri speciale doar pe relatia Moscova, fiind un bun cunoscator al limbii ruse.  Mai multi pasageri sustin ca in partea dreapta din fata a avionului au sesizat un grup de barbati, mai inalti, atletici, imbracati sportiv, multi dintre ei fiind blonzi, grup care li s-a parut suspect.  Aceste afirmatii se coroboreaza cu faptul ca in zona respectiva a avionului nu a stat nici unul din pasagerii identificati.  Mai mult, verificindu-se la hotelurile din municipiul Sibiu persoane care aveau numele celor 37 de persoane neidentificate, s-a constatat ca doar un pasager neidentificat care figureaza pe listele TAROM-ului cu domiciliul in municipiul Bucuresti, care nu exista la adresa respectiva din localitate, a fost cazat la hotelul Bulevard, dar in registrul de evidenta figureaza cu un alt domiciliu din Bucuresti.  Ambele domicilii, si cei din diagrama TAROM si cel de la hotel sint false.  Cu ocazia acelorasi verificari s-a constatat ca in perioada respectiva in hotelurile din Sibiu au fost cazati multi turisti sovietici, in special la Imparatul Romanilor, Continental, si Bulevard, situate in zona centrala a municipiului.  Fac mentiunea ca din hotelurile respective s-a tras asupra manifestantilor si a armatei. Am omis sa precizez ca pe aeroportul Otopeni, in avionul ROMBAC au fost incarcate sute de colete identice ca format, dimensiuni si culoare, de marime apropriata unei genti diplomat, precum si ca, cu citeva minute inaintea decolarii cursei spre Sibiu, de pe acelasi aeroport au decolat curse ROMBAC spre Timisoara si Arad. Consider ca, in legatura cu pasagerii neidentificati, sint posibile doua versiuni, respectiv sa fie au fost luptatorii U.S.L.A. trimisi in sprijinul lui Nicu Ceausescu, fie au fost agenti sovietici trimisi sa actioneze in scopul rasturnarii regimului Ceausescu.

Monica N. Marginean:  Ce alte demersuri a facut Comisia de ancheta pentru elucidarea misterului celor 37 de pasageri neidentificati?

Marian Valer:  Am luat contact cu unul din loctiitorii comandamentului trupelor U.S.L.A. din capitala, caruia i-am solicitat sa-mi puna la dispozitie pe cei trei insotitori U.S.L.A. ai avionului ROMBAC.  Loctiitorul mi-a spus ca acestia au fost audiati de un procuror militar si nu mai este de acord sa fie audiati inca o data.

Monica M. Maginean:  “MARIAN VALER:  Asistam la ingroparea Revolutiei,” Expres nr. 33, septembrie 1990, p. 2.

Specialistii lui Nicu…


Nicu Silvestru, chief of the Sibiu County Militia, admitted in passing in a letter from prison that on the afternoon of 19 December in a crisis meeting, Ceausescu’s son announced that he was going to “call [his] specialists from Bucharest” to take care of any protests (“Baricada,” no. 45, 1990).  Ceausescu’s Interior Minister, Tudor Postelnicu, admitted at his trial in January 1990 that Nicu had called him requesting “some troops” and he had informed Securitate Director General Iulian Vlad of the request (“Romania Libera,” 30 January 1990.)

The rewriting of the story of the Revolution, the “tourists,” and the “terrorists” was already in full swing, when in August 1990, Nicu wryly observed:

“…[T]he Military Prosecutor gave me two variants. In the first part of the inquest, they [the flight’s passengers] were from the Interior Ministry. Later, however, in the second half of the investigation, when the USLA and those from the Interior Ministry began, so-to-speak, to pass ‘into the shadows,’ — after which one no longer heard anything of them — they [the passengers] turned out to be simple citizens…” (interview with Nicu Ceausescu in “Zig-Zag,” no. 20, 21-27 August 1990).

Re: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Reply #623 on: March 11, 2010, 14:16:55 PM »

Acesti emanati, aceste lichele, nu-si puteau face jocurile, acapararea puterii totale, precum si inaintasii lor Dej si Ceausescu, decat prin forta represiunii armate. Parte din armata a reactionat pasnic, datorita onor ofitzeri care au dovedit mai multa logica, parte din armata a jucat rolul de dusman al romanilor. La Sibiu, avem tot mai multe date care intaresc teoria ca Dragomir a fost teroristul Nr. 1 in acele zile, ajutat si de grupul USLA trimis de la Bucuresti la Sibiu, pentru protectia lui NC, si care s-au reantors la “locul faptei” dupa ce l-a pus pe Nicu in siguranta. Ei au fost aceia care au comis executiile din Piatza Mare in ziua de 21 decembrie ora 11,45 cu primele victime ucise sau ranite. Au fost repartizati in patru puncte ale pietii: In podul Casei Albastre, in podul actualei Primarii, in podul de deasupra Tunelului Generalului si in podul de deasupra magazinului Moda. De aici, au deschis foc inspre demonstranti. Au deschis foc si pe data de 22 decembrie inspre hotelul Imparatul Romanilor din acelasi pod de deasupra Tunelului Generalului care avea corespondent cu celelalte poduri dinspre magazinul Covorul. Aceste grupe ale USLA nu aveau insemne de grad sau arma, nu purtau boneta militara si aveau la dispozitie doua microbuze ale unitatii 01512 care i-a transportat in tot acest timp. Un grup al USLA era incepand din ziua de 21 decembrie ora 07 la sediul Judetenei de partid, ocupand garajul din curtea din sapate cu munitie si armament special. Se poate descoperi foarte repede, numele persoanelor care au fost trimise la SIBIU cu Rombacul in dupa-amiaza zilei de 20 decembrie, ca urmare a convorbirilor indelungate purtate de Nicu si Bucuresti, despre demonstratia anuntata pentru dimineata zilei de 21 decembrie de la Mag Dumbrava. In timpul convorbirii telefonice, in biroul lui Nicu se afla Traian Popsa, fostul director de la IJIM Sibiu, maiorul Dragomir, seful Garzilor judetene Pescaru, secretar al CJPCR Sibiu si Niculae Hurubean, prim secretar la Alba care se afla in trecere prin Sibiu. Aceste trupe USLA au purtat alternativ, combinezoane negre, uniforma militara sau haine civile…

Posted in decembrie 1989, raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , | Leave a Comment »