The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Revizionism despre cazul MApN 23-24 decembrie ’89: de catre cine si cu ce scop?

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 19, 2009

for the broader discussion in English see Doublespeak: The All-Too-Familiar Tales of Nicolae Ceausescu\’s Double

The DIA variant, so dear to the hearts of Ceausescu’s double and his Securitate counterparts, has a long and fabled history. In the early and mid-1990s, it became a favorite of the opposition to the communist successor regime of President Ion Iliescu—an opposition that included many of those who had suffered most under the old regime. (After being voted out in 1996, Iliescu returned to the presidency in the 2000 elections.) In the opposition press, noted journalists such as Ioan Itu and Ilie Stoian at “Tinerama,” Cornel Ivanciuc at “22″ and later at “Academia Catavencu, ” and Petre Mihai Bacanu at “Romania Libera” promoted the DIA thesis at one time or another.

Marius Mioc despre colaborarea cu securitatea a lui Ioan Itu

significantly, Itu didnt just collaborate with just anybody, but–like Sorin Rosca Stanescu–precisely the USLA, from 1978 to 1983 !

The following article, in which Itu exculpated the USLA (Securitate) and attempted to cast blame instead on the DIA (Army)–in part by taking out of context the communication that is recreated–has been used by Denis Deletant, Peter Siani-Davies, and others to suggest how original understandings of the December events were erroneous.  In twenty years, there has not been a single confirmation that at this moment “army units were attacking their own Ministry” as the article suggests.

image-20

By the end of 1993, Itu had become a strong proponent of the DIA theory, which had its roots directly in the former Securitate:

image-23

image-22

image-21

————————————————————————————————————————————

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , , , | 3 Comments »

20 decembrie 1989: Timisoara, Poporul si Dictatorul

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 19, 2009

Poporul

si Dictatorul

An excerpt from

A chapter from my Ph.D. Dissertation at Indiana University: Richard Andrew Hall, Rewriting the Revolution: Authoritarian Regime-State Relations and the Triumph of Securitate Revisionism in Post-Ceausescu Romania (defended 16 December 1996). This is the original chapter as it appeared then and thus has not been revised in any form.

20 December 1989: The Protesters Conquer Timisoara

Nicolae Ceausescu returned from Iran on the afternoon of Wednesday, 20 December. Several hours later, he took to the airwaves to denounce the “terrorist actions” in Timisoara “organized and unleashed in close connection with reactionary, imperialist, irredentist, chauvinist circles, and foreign espionage services in various foreign countries.”[14] Yet at the very moment Ceausescu was announcing to a national television audience that a “state of emergency” had been declared in Timis county, control of Timisoara was rapidly slipping away from the regime. On the morning of 20 December, Army units had begun a withdrawal from Timisoara. As soldiers disappeared from the streets, reports suggest that the remaining Securitate and Militia men either followed their lead or were overwhelmed by the crowds.[15] By evening, as many as 100,000 people–almost a third of Timisoara’s population–had reportedly taken to the center of town in triumph. What had motivated such a sudden reversal of fortunes? Had Timisoara been abandoned to the protesters?

Prevented from taking to the streets on 18 December, resistance had moved to the factories. Ad hoc strike committees were formed at some of Timisoara’s most important plants on the Monday and Tuesday. Ironically, the regime’s totalitarian reflexes appear to have contributed to the development of these strikes. In a sense “unwilling to leave well enough alone,” on Monday morning party officials had been dispatched to various factories in order to clarify what had not happened in the town the night before. Adelina Elena of the Electrobanat factory (ELBA for short) suggests that prior to the arrival of the party official at her factory, many workers indeed did not fully realize the scope of the violence on the previous night.[16] According to Elena, the presentation of the party official was so absurd that it provoked a reaction entirely opposite to what the regime wished. The party official had argued that

…hooligans, fascists, and corrupt and retrograde elements had devastated Timisoara. We also learned about Laszlo Tokes, a religious fanatic who incited vagabonds to attack, steal, and set things on fire. They also attracted children into these actions. All were drunk, including the children and the women; they had gotten drunk with the liquor which had been stolen from the supermarkets which had been broken into. They attacked the county [party] building, but not to be worried: all of them had been captured. All of them.[17]

This was the reason, they were told, for why a “state of emergency” was now in effect (unofficially declared at this point) and all gatherings of more than three people had been banned. The workers were warned about “rumor-mongering.” Upon returning to their workplaces, Elena claims that workers were left with a lingering question: “Where had so many ‘fascists,’ ‘hooligans,’ and ‘drunks’ of all ages in Timisoara come from so suddenly?”

The following morning of Tuesday, 19 December, the mostly female workforce of the ELBA plant walked off the job. The regime’s response was to send 200 soldiers to the plant to “persuade” the women to return to work. Once again, the effect was the opposite of what was intended. The women began by chanting “We will not work under arms!” and ended up chanting “Down with Ceausescu!” A panicked mayor, Petre Mot, and county party secretary, Radu Balan, rushed to the scene. Unable to disperse the angry crowd, Balan began frantically scribbling in a notebook the requests of some of the women: “We want heat…We want chocolate for our children…socks, underwear, cocoa, and cotton.”[18] Army General Stefan Guse was summoned to rescue Mot and Balan and himself ended up being cornered by the women. Only when clashes ensued outside the plant–claiming several lives in what appears to have been an intentional diversion–were the officials able to take advantage of the chaos and escape.

Back at party headquarters, General Guse was reportedly chided and ridiculed for “having been frightened by a bunch of women,” but the ELBA episode apparently left a lasting impression upon the Army recruits and perhaps even some of their commanders. After the incident, regime forces evacuated the area around the ELBA plant and the employees took to the streets. As of the afternoon of 19 December, gunfire tapered off and later ceased completely. Army recruits had confronted not vandals or foreign terrorists in the dead of night, but a determined workforce of women who were expressing basic frustration at the absurd humiliations of everyday life in the late Ceausescu era–complaints which were hardly foreign to the army recruits themselves.

By the morning of Wednesday, 20 December, a general strike prevailed throughout Timisoara and only the bread factories were in operation.[19] A demonstration in solidarity with those who had lost relatives in the violence of the preceding days–and were now demanding the return of their dead–drew columns of workers to the city center. Army units allowed citizens to proceed unhindered. This was the first clear indication of support by the Army rank and file for the demonstrators’ cause. Soldiers reportedly refused to carry out their orders and some even joined in the demonstration.[20] The slogan “The Army is with us” resounded throughout the center of Timisoara. Soon after, the Army began to withdraw to barracks.

At the time, observers were tempted to interpret this decision as evidence that the military chain of command was disintegrating and mid-level officers were taking matters into their own hands. Moreover, the withdrawal was viewed as an unequivocal sign of support for the demonstrators’ cause. Army Major Viorel Oancea, who on 22 December was to become the first Army officer in Timisoara to declare publicly his allegiance to the Revolution, nevertheless denies the idea of a spontaneous retreat: “Evidently, it was an order, the army was not in a position to be taking independent decisions…Probably General Guse or Ion Coman [took this decision]…”[21] The Army’s high command was undoubtedly concerned about its ability to maintain its institutional coherence under these circumstances and the only way to prevent a further breakdown in control was to take the soldiers off the streets.[22] Regardless of how it was intended, however, the townspeople of Timisoara nevertheless interpreted the action of retiring troops to barracks as support for their cause.

Reports suggest that while the Army’s retreat was in progress, uniformed Securitate and Militia personnel also disappeared from the streets. Whether this was part of a coordinated retreat by regime forces or was precipitated by the Army’s withdrawal is unknown. During the afternoon of 20 December, negotiations began between the “Action Committee of the Romanian Democratic Front (FDR)” (which was an outgrowth of the various strike committees set up over the previous two days) and two representatives of the regime, Prime Minister Constantin Dascalescu and fellow CPEx member Emil Bobu. At the time, such actions by senior government representatives seemed to suggest that a rift was developing in the upper reaches of the regime’s hierarchy and that some politicians might be abandoning ship. Army General Victor Stanculescu, maintains, however, that Dascalescu and Bobu had been dispatched to Timisoara on Ceausescu’s direct orders.[23] Likewise, Rady argues that they were “acting on the president’s instructions and…only playing for time.”[24]

The talks dragged on for hours and Dascalescu and Bobu made only vague promises, claiming that the demonstrators’ major demands had to await Ceausescu’s return to the country. According to Rady, such stalling tactics had been employed during the Brasov events of November 1987: negotiations had been conducted with representatives of the protesters, but once the regime had reestablished control their recent negotiating partners were promptly arrested.[25] Ceausescu’s announcement of a “state of emergency” clearly indicated that he had not ceded control of Timisoara to the demonstrators.[26] It thus seems that the disappearance of uniformed Securitate and Militia men had been designed to defuse the tense climate and to lend credibility to the effort of the regime’s negotiating team. Once the demonstrators had left the streets for good, these officers were likely to reappear.

The suggestion that the regime was merely attempting to reestablish control by other means is strengthened by the case of Ioan (Dorel) Curutiu. Puspoki has argued that the Securitate infiltrated several officers (at least one man and one woman) into the leadership of the demonstrators with the aim of compromising and manipulating the other leaders.[27] Curutiu was one of the FDR representatives who negotiated with Dascalescu and Bobu.[28] Curutiu’s comments since the events have been highly questionable.[29] But it is where Curutiu landed after the events which truly raises suspicions: in 1990 he turned up in the Interior Ministry’s “department of service and armament” with the rank of major.[30]

[14].. Quoted in Rady, Romania in Turmoil, 97.

[15].. Budapest Domestic Service, 2115 GMT 20 December 1989, in FBIS-EEU-89-244, 21 December 1989.

[16].. Adelina Elena, “Martor ocular. Fata in Fata,” Orizont, 6 January 1990, 5.

[17].. Ibid.

[18].. Ibid.

[19].. Rady, Romania in Turmoil, 96.

[20].. Ibid.; Nestor Rates, Romania: The Entangled Revolution (New York: Praeger, 1991), 33-34.

[21].. Major Viorel Oancea, interview by Tudorel Urian, “Frica, din nou pe strazi [Fear on the streets once again],” Cuvintul, no. 4 (14 February 1990), 5, 11.

[22].. Other factors have also been suggested as having hastened the withdrawal: such as the threat of the strike committee at the “Solvent” petrochemical works to blow up the plant if the Army did not withdraw immediately. See Rady, Romania in Turmoil, 96-97.

[23].. General Victor Atanasie Stanculescu, interview by Ioan Buduca, Cuvintul, no. 8-9 (29 March 1990), 9.

[24].. Rady, Romania in Turmoil, 97.

[25].. Ibid.

[26].. Ibid., 97-98.

[27].. F. Puspoki, “Piramida Umbrelor (III),” Orizont, no. 11 (16 March 1990), 4.

[28].. Radu Ciobotea, “Incredibil. La Timisoara–Militia inarma revolutionarii [Incredible. In Timisoara–the Militia was arming the revolutionaries],” Flacara, no. 33 (14 August 1991), 4-5.

[29].. He claims that on the afternoon of 20 December he was appointed “commander of the FDR’s revolutionary guards;” that the Militia sent a letter of recognition to the FDR; and that on 22 December the Militia supplied the revolutionaries with machine-guns and walkie-talkies.

[30].. Ibid.

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , , | Leave a Comment »

18-19 decembrie 1989: Timisoara, Nicolae Ceausescu in Iran, and Scinteia Tineretului

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 18, 2009

An excerpt from

A chapter from my Ph.D. Dissertation at Indiana University: Richard Andrew Hall, Rewriting the Revolution: Authoritarian Regime-State Relations and the Triumph of Securitate Revisionism in Post-Ceausescu Romania (defended 16 December 1996). This is the original chapter as it appeared then and thus has not been revised in any form.

Ceausescu Departs for Iran

On Monday morning 18 December 1989, President Nicolae Ceausescu departed on a previously-scheduled state visit to Iran. He was the first head of state to pay an official visit to Tehran since the death of the Ayatollah Khomeini in June 1989.[1] By the time the presidential jet took off for Iran, Timisoara was under virtual military occupation by units of the Army, Securitate, and Militia. Ceausescu was apparently sufficiently satisfied by the news he was receiving on the status of the crackdown, that he judged it safe to leave the country. In his absence, the “Permanent Bureau of the Political Executive Committee (CPEx)” was left in charge. In effect, this meant that power resided with the First Deputy Prime Minister, his wife Elena–hardly a stranger to such power–and the Vice President of the country, Manea Manescu, who was married to Nicolae’s sister Maria.[2]

On the one hand, the fact that Ceausescu would leave the country in the midst of the most serious challenge ever to communist rule in Romania–fully aware of what had happened to his fellow communist leaders in the region earlier that fall–was a testament to how supremely overconfident and detached from reality he had become. On the other hand, Ceausescu’s absence from the country between 18 and 20 December for a period in excess of forty-eight hours provided regime elites with the perfect opportunity to oust him from power had they wanted to. Ceausescu would likely have been granted asylum by the Iranian regime. In theory it seems, had Ceausescu’s ouster been premeditated, this was the ideal moment to strike.

Most regime elites had a vivid memory of how Ceausescu’s absence from the country during the devastating earthquake of March 1977 had paralyzed the regime apparatus.[3] Moreover, having been threatened by Ceausescu at the emergency CPEx meeting of 17 December with removal from their posts and possible execution–and Ceausescu had been persuaded merely to defer, rather than to cancel this decision–Ceausescu’s commanders had a strong incentive to act fast. Instead, Ceausescu’s henchmen faithfully executed his orders and patiently awaited his return. This is a powerful argument against any suggestion that Ceausescu’s subordinates were scheming to replace him and had intentionally allowed the Timisoara unrest to elude their control.

Theories which maintain that Ceausescu was overthrown by a foreign-engineered coup d’etat also have trouble explaining why the plotters did not attempt to seize power during the period while Ceausescu was out of the country and then prevent him from returning to Romania. The Timisoara events had already assured that Ceausescu’s ouster would contain the popular dimension which was reputedly so central to this coup d’etat scenario. Furthermore, if the Timisoara protests had been instigated by foreign agents, why were these agents unable to “spread the revolution” to Bucharest (which remained surprisingly quiet) during these days?

In support of his contention that the December events were a Soviet-backed coup d’etat, Cornel Ivanciuc has cited the March 1994 comments of Igor Toporovski (director of the Moscow-based Institute for Russian and International Political Studies) which allege that the Soviet Politburo “…chose the moment when Ceausescu was in Teheran [to oust him] because otherwise the action would have been difficult to initiate.”[4] Yet the facts tell another story. Ceausescu was not driven from power at the most opportune moment–while he was in Iran–and the uprising in Timisoara did not spread outside of Timisoara until after Ceausescu’s return. These points cast doubt upon Toporovski’s claims.

18-19 December 1989: The Timisoara Crackdown in Ceausescu’s Absence

Considering the centrality of the “foreign tourist” scenario to Securitate-inspired accounts of the December events, it is interesting to note the actions taken by the Ceausescu regime on 18 December 1989. At the close of the emergency CPEx meeting on Sunday afternoon, Nicolae Ceausescu had announced:

I have ordered that all tourist activity be interrupted at once. Not one more foreign tourist will be allowed in, because they have all turned into agents of espionage….Not even those from the socialist countries will be allowed in, outside of [North] Korea, China, and Cuba. Because all the neighboring socialist countries are untrustworthy. Those sent from the neighboring socialist countries are sent as agents.[5]

On Monday, 18 December 1989, in typical Ceausist-style it was therefore announced that Romania would not accept any more tourists because of a “shortage of hotel rooms” and because “weather conditions” were “not suitable for tourism.”[6] Ironically, the only ones exempted from this ban were: “Soviet travellers coming home from shopping trips to Yugoslavia”(!)[7]

Thus, it is intriguing to see how former Securitate Colonel Filip Teodorescu tailors his characterization of Timisoara on 18 December to account for this change:

There were few foreigners in the hotels, the majority of them having fled the town after lunch [on 17 December] when the clashes began to break out. The interested parties remained. Our attention is drawn to the unjustifiably large number of Soviet tourists, be they by bus or car. Not all of them stayed in hotels. They either had left their buses, or stayed in their cars overnight. Border records indicate their points of entry as being through northern Transylvania. They all claimed they were in transit to Yugoslavia. The explanation was plausible, the Soviets being well-known for their shopping trips. Unfortunately, we did not have enough forces and the conditions did not allow us to monitor the activities of at least some of these “tourists.”[8]

This raises the question of why, if the Soviet tourists were the ones suspected from the first of being behind the unrest, it should have been exactly they who were given continued access into Romania? One of the most effective rejections of the “tourist” scenario came in 1991 from “a group of [Army] officers from the Timisoara garrison.” In an open letter, they proclaimed:

If they [the tourists] appeared suspect to the special forces of the Securitate and counter-military intelligence, why did they not attempt to keep them under surveillance? During this period, did the Securitate and the counter-intelligence officers not know how to do their jobs? Did they somehow forget why they were paid such weighty sums from the state budget?[9]

As we mentioned earlier, in an interesting psychological twist the former Securitate sometimes appear to attribute their own actions to others, especially the convenient phantom-like “foreign tourists.” Some of the Securitate’s arguments also appear to be based on the manipulation and perversion of real information which has been ripped from its context and placed in another one which suits the Securitate’s institutional interests better. For example, the comments of the Yugoslav News Agency (TANJUG) correspondent at the Vatin border post on 20 December 1989 may give us a hint as to where the idea of “foreign tourists travelling in convoys of cars” originated from:

People who spent a long time at this crossing point today say that the Romanian government is even accompanying private cars of tourists returning home via Romania. They usually wait until five or six of them assemble and then let them continue in convoys led by official Romanian cars.[10]

Finally, we will recall that the French journalists, Portocala and Weber, support their claims of “foreign intervention” by referencing the court statement of the Securitate’s “master spycatcher” (Colonel Filip Teodorescu) that during the events he arrested “foreign agents” in Timisoara. As it turns out, Teodorescu does indeed appear to have arrested “intelligence agents” at a major Timisoara factory. However, they were members of DIA, the Army’s intelligence unit, and not agents of foreign security services.[11]

Throughout Monday, house-to-house searches and arrests continued in Timisoara. Protesters attempted to gather again and began chanting the most tragic slogan of these days: “We want our dead!” Regime forces responded by opening fire again. At least seven people were killed and more than one hundred injured on 18 and 19 December alone. Securitate men are alleged to have shot some of the injured demonstrators in their hospital beds. This rumor seems to be confirmed by the observation of an Army soldier who witnessed the exhumation of twenty-seven bodies from the Timisoara “Paupers’ cemetery” in January 1990: some of the corpses bore clear signs of treated wounds.[12] Upon the orders of Elena Ceausescu, during the night of 18/19 December the Securitate and Militia removed the cadavers of forty dead protesters from the morgue of the county hospital and transported them to Bucharest where they were incinerated.[13] Just as on the night of 16/17 December when the regime had gone to absurd lengths to make it appear as if nothing unusual had happened the previous evening at the county party headquarters building–by repairing all the physical damage in the area–this incident reflected the belief that “where there are no identity papers and no bodies, there can be no dead.” The Orwellian reflexes of the regime never left it even in its greatest moment of crisis.

[1].. Jack Anderson and Dale Van Atta, “Iran Embarrassed by Ceausescu Visit,” The Washington Post, 17 January 1990, E17.

[2].. Martyn Rady, Romania in Turmoil: A Contemporary History (New York: IB Tauris & Co Ltd., 1992), 94. For Manescu’s link to the Ceausescu family, see ibid., 52-53.

[3].. Indeed, the abortive military coup d’etat attempt planned for October 1984 while the Ceausescus were on a state visit to West Germany had been inspired by memories of the March 1977 experience. See Silviu Brucan, The Wasted Generation: Memories of the Romanian Journey from Capitalism to Socialism and Back (Boulder, CO: Westview Press, 1993), 131-134.

[4].. Cornel Ivanciuc, “Raporturile dintre Frontul Salvarii Nationale si KGB,” 22, no. 21 (24-30 May 1995), 11.

[5].. See Mircea Bunea, Praf in Ochi. Procesul Celor 24-1-2. (Bucharest: Editura Scripta, 1994), 34.

[6].. Belgrade Domestic Service, 1400 GMT 20 December 1989, in FBIS-EEU-89-243, 20 December 1989.

[7].. Agence France Presse, 19 December 1989, in FBIS-EEU-89-242, 19 December 1989.

[8].. Filip Teodorescu, Un Risc Asumat: Timisoara decembrie 1989 (Bucharest: Editura Viitorul Romanesc, 1992), 92.

[9].. Un grup de ofiteri din garnizoana Timisoara, “FRICA DE PROPRIUL POPOR… [Fear of your own people]” Romania Libera, 15 October 1991, 2a.

[10].. Belgrade TANJUG, 2137 GMT 20 December 1989, in FBIS-EEU-89-244, 21 December 1989, 80. Disinformation is frequently thought of as synonymous with the “big lie,” but indeed the most effective disinformation always contains a kernel of truth. Frequently, real facts are merely presented out of context. It is also intriguing to note the almost Freudian mirror-imaging quality of this disinformation–a characteristic common to totalitarian regimes. This is especially the case when it comes to the accusations of foreign powers being engaged in “terrorist actions”–an eerily accurate description of the Ceausescu regime’s own actions.

[11].. On this bizarre and slightly comical incident see “FRICA DE PROPRIUL POPOR” and Ilie Stoian, Decembrie ‘89: Arta Diversiunii. (Bucharest: Editura Colaj, 1993), 17-18. In spite of Teodorescu’s steadfast allegations regarding the role played by foreign agents, he admits that those he arrested were DIA officers (Teodorescu, Un Risc Asumat, 96). The circumstances surrounding this incident remain unclear; however, it may be an indication of the inter-institutional rivalry which permeated much of the December events.

[12].. Liviu Stefanut, interview by Dan Preisz, “Teroristii Timisoarei,” Romania Libera, 21 April 1994, 6. Although Securitate Colonel Teodorescu vehemently denies this allegation, his description of what went on during these days at the county hospital only serves to heighten such suspicion (Teodorescu, Un Risc Asumat, 87-89). Hospital staff maintain that the Securitate conducted brutal interrogations and that no medical staff were present, see the comments of Curpas Florica in Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gura [Reporting with Your Soul in Your Throat] (Timisoara: Editura Facla, 1990), 145.

———————————

Marius Mioc translated parts of this chapter on his blog, with at least one interesting result:

Ceausescu pleaca in Iran

18-19 decembrie 1989

traducerea de catre marius mioc

———————————-

also in relation to a correction by Marius Mioc

romanianrevolutionofdecember1989 said

January 8, 2009 at 2:45 am e

Regarding the following sentence from Chapter 6 (written in 1996), “This rumor seems to be confirmed by the observation of an Army soldier who witnessed the exhumation of twenty-seven bodies from the Timisoara “Paupers’ cemetery” in January 1990: some of the corpses bore clear signs of treated wounds.[12]

[12].. Liviu Stefanut, interview by Dan Preisz, “Teroristii Timisoarei,” Romania Libera, 21 April 1994, 6. Although Securitate Colonel Teodorescu vehemently denies this allegation, his description of what went on during these days at the county hospital only serves to heighten such suspicion (Teodorescu, Un Risc Asumat, 87-89). Hospital staff maintain that the Securitate conducted brutal interrogations and that no medical staff were present, see the comments of Curpas Florica in Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gura [Reporting with Your Soul in Your Throat] (Timisoara: Editura Facla, 1990), 145.

Marius Mioc claims that I confused the Paupers’ cemetery (cimitirul saracilor) and the Heroes’ cemetery (cimitirul eroilor) in this passage and that there were 10 not 27 corpses (see http://mariusmioc.wordpress.com/2009/01/06/rich-andrew-hall-rescrierea-istoriei-revolutiei-triumful-revizionismului-securist-in-romania-2-18-19-decembrie-evenimentele-din-timisoara-in-absenta-lui-ceausescu/). My words, however, are based on those of the soldier (Liviu Stefanut) who was interviewed. Here is what Stefanut said:

“In fata unitatii [UM 01864/I au fost 3 sau 4. Cei mai multi au fost impuscati la baricada, dupa ce s-a iesit din unitate. Nu s-a mai spus, pana acum, ca acesti 18 morti–intre care si o fetita de 10 ani–au fost ingropati, ca inca vreo cativa, cu excavatorul, in Cimitirul Saracilor, chiar pe Calea Lipovei, la o statie de troleibuze de unitate…Stiu ca au fost descoperiti pe 20 ianuarie, de noi, pentru ca s-a aflat ca au fost ingropati cu excavatorul. Si eu am asistat la dezgropare, la primii 17…Dupa aceea, nu am mai rezistat…Deja era o luna si patru zile de cand fusesera impuscati. 18 dintre ei au fost omorati la baricada din Calea Lipovei. Au fost mai multi ingropati, vreo 27, am impresia. Deci, au fost impuscati, dusi la doctor, operati, scoase gloantele, cusuti. S-ar putea ca unii dintre ei sa fi fost vii cand au fost scosi din spital, dusi acolo, ingropati, daca nu cumva ingropate de vii.”

It is unclear here whether Stefanut is conflating the two cemeteries, mixing elements of the two different events toegether or basing his knowledge of the events on more hearsay than he is willing to admit. Nevertheless, what he describes here, based on the date, is as Marius Mioc points out NOT the Paupers cemetery (cimitirul saracilor), but the Heroes cemetery (cimitirul eroilor).

Marius Mioc thus does us an important service in clarifying this confusion…because as is well-known the case of the Paupers’ cemetery with unearthed corpses that turned out to not have been from those who died as a result of the bloodshed became a cause celebre, particularly among those of a post-modernist bent. The terrible, tragic irony is that while publications such as Le Figaro and other French press were reporting in late January about the supposed “false massacre” in Timisoara–based on the Paupers’ cemetery incident–they were overlooking the real elements of the Timisoara massacre–the 15 January 1990 discovery of 10 bodies in the Heroes’ cemetery, including the tragic better-known cases of Luminita Botoc (age 14, shot on 17 December) and Sorin Leia (age 23, shot on 18 December).

A look at some of the most influential, or at least sensationalist literature (for example, Michel Castex), on the December 1989 events in Romania, reveals much discussion of the alleged “staged massacre that never happened” of the Paupers cemetery–referred to as “The Timisoara Syndrome” by some–is coupled with NO mention of the 15 January 1990 discovery of real victims of the December bloodshed in the Heroes cemetery.
Witness two classic cases:

Jean Baudrillard (trans. Chris Turner), The Illusion of the End (Cambridge, Polity Press, 1994), pp. 54-61 “The Timisoara massacre.”

p. 55 “It was not the dead that were the scandal, but the corpses being pressed into appearing before the television cameras, as in the past dead souls were pressed into appearance in the register of deaths.”

p. 60 “And yet there will, nonetheless, have been a kind of verdict in this Romanian affair, and the artificial heaps of corpses will have been of some use, all the same one might ask whether the Romanians, by the very excessiveness of this staged event and the simulacrum of their revolution, have not served as demistifyers of news and its guiding principle…Who can say what responsibility attaches to the televisual production of a false massacre (Timisoara), as compared with the perpetrating of a true massacre?”

Andrei Codrescu (well-known poet and National Public Radio commentator), The Hole in the Flag. A Romanian Exile’s Story of Return and Revolution (New York, William Morrow and Company, 1991), pp. 203-204 (in February 2005 in Jurnalul National, Vladimir Tismaneanu described Codrescu’s account unreservedly and memorably as “impeccably accurate”):

“The Romanian ‘Revolution’ was entirely televised, all those of us who believed for years with Gil Scott-Heron that ‘the revolution will not be televised’ were shaken by it. In truth, there were two revolutions: a real revolution that was not televised and that continues, particularly in Timisoara, and a studio revolution that fooled the entire world. Who could forget the piles of corpses stacked like cordwood in front of the Timisoara cathedral?…Or the image of the mother and child shot with a single bullet, lying in the arms of death? Watching these images in New Orleans via CNN, I was moved and enraged, along with millions of others in the world. We now know. The mass graves discovered in Timisoara and presented to the world as proof of the Hitlerite insanity of Securitate were in fact bodies dug out of a pauper’s cemetery with autopsy scars visible. Many of them were in an advanced state of decay…And the extraordinary picture of the mother and her baby killed with the same bullet, seen thousands of times on all the world’s TV screens, was a gross collage. A woman who had died of alcoholism had had an unrelated dead baby placed on her chest for video purposes. Someone made a neat bullet hole in both bodies.”

Marius Mioc brings us back to reality, however, explaining how desperation to find loved ones, and not some grand “staged” event, led to the frantic digging up of the graves on 22 December 1989 in the Paupers cemetery…and how some of those being sought were only discovered in the common grave dug up in the Heroes cemetery on 15 January 1990…

“Despre sute de cadavre filmate eu n-am auzit, am auzit de 2 filmări, una din 22 decembrie 1989 şi una din ianuarie 1990, fiecare cu vreo 10 cadavre. Că de la o filmare cu 10 cadavre unii ajung să-şi închipuie că au văzut sute sau mii de cadavre e problema lor şi a psihologilor.

Filmarea din 22 decembrie a fost cu cadavre dezgropate din cimitirul săracilor. Aceia nu erau morţi din revoluţie ci sărăntoci fără familie îngropaţi pe cheltuiala Primăriei. Familiile celor morţi în revoluţie, care nu găseau cadavrele celor dragi (fuseseră incinerate, dar nu se ştia asta pe atunci), în disperare au căutat pe unde le-a trecut prin minte, şi au dezgropat şi morţii de la cimitirul săracilor. S-a crezut atunci sincer că aceia sînt morţi din revoluţie.

În ianuarie 1990 s-a descoperit o altă groapă comună, la cimitirul eroilor, iar aceasta era într-adevăr cu morţi din revoluţie, îngropaţi cam prin 27 decembrie fiindcă nimeni nu-i revendica şi mirosea urît la morgă, nu mai puteau să-i ţină. Cazuri concrete sînt Sorin Leia http://timisoara.com/newmioc/11.htm sau Luminiţa Boţoc http://timisoara.com/newmioc/33.htm

http://piatauniversitatii.com/forum/viewtopic.php?t=974

Here is the case of Luminita Botoc and her father: his fruitless search first on 22 December 1989 at the Paupers cemetery, and then tragically finding his dead daughter on 15 January 1990 at the Heroes cemetery:

Gasita in groapa comuna http://timisoara.com/newmioc/33.htm

Botoc Luminita Florina

nascuta in 16 aprilie 1976 la Timisoara, eleva, gasita in ianuarie 1990 in groapa comuna din cimitirul eroilor

Botoc Virgil (tata):

nascut in 1952 in comuna Focuri, sat Fintinele (jud. Iasi), cioplitor in marmura

In 17 decembrie pe la ora 19-19,30 am auzit o coloana de manifestanti care treceau prin fata blocului (str. Pomiculturii – n.n.) strigind “Jos Ceausescu!”, “Romani veniti cu noi!”, “Si voi sinteti romani!”.

Fetele Luminita, Cristina si Lacramioara au coborit. Luminita s-a dus cu manifestantii.

Dupa un timp am iesit pe balcon si am vazut ca s-au tras trei rachete rosii. I-am zis nevestei: “Ceva nu-i in regula! O sa se deschida focul!”. Peste 5-10 minute am auzit focuri de arma.

Am vazut ca Luminita nu se intoarce. M-am gindit ca a vazut ca se trage si a ramas la o prietena peste noapte.

Dimineata m-am dus in Calea Lipovei si m-am intilnit cu colegul Avadanei Stefan care mi-a povestit ca au fost morti. I-am zis ca si fata mea a fost printre manifestanti iar el mi-a spus ca printre morti se afla si o fata cu fis rosu, asa cum era imbracata Luminita. Avadanei mi-a spus ca toti ranitii si mortii au fost dusi la Clinicile Noi. Am plecat la Clinicile Noi. Acolo, autopsierul mi-a spus ca fata mea a fost moarta si a trimis-o la morga, la spitalul judetean.

A 2-a zi (19) am fost la spitalul judetean. Am mers la doctorul Dressler care s-a uitat in registre si a spus ca nu este nici un mort in morga. Am intrebat cum nu este nici un mort ca de la Clinicile Noi fata mea a fost adusa aicea. Un soldat in uniforma M.Ap.N., de vreo 18-19 ani, a venit cu arma asupra mea si a spus de ce fac galagie si sa plec imediat ca ma impusca.

In 20 sotia s-a dus cu o vecina la spital s-o caute pe Luminita. A vorbit cu un militian, i-a spus de fata. Militianul a dus-o in spital. Acolo erau trei domni imbracati in halate albe si cu arme la ei. Nevasta le-a dat datele fetei si o fotografie, iar domnii aceia i-au spus sa mearga acasa linistita, ca o sa ne anunte ei daca Luminita e ranita sau moarta.

In 22 dimineata la cimitirul saracilor s-au dezgropat niste morti. Am fost si eu acolo sa vad daca n-o gasesc pe Luminita. Aici era o groapa comuna, o alta groapa cu un singur mort si inca un mort in capela. Mortii fusesera ingropati dezbracati. Unii erau cusuti cu sirma, cel din capela avea si picioarele legate cu sirma. Am scos mortii, i-am pus pe niste cearsafuri.

O masina a trecut pe Calea Lipovei si anunta de la o statie de amplificare ca Ceausescu a fost prins.

La spitalul judetean n-am mai fost fiindca mi se spusese ca acolo nu mai sint morti si auzisem ca mortii de acolo au fost dusi la Bucuresti.

In 24 decembrie am fost la procuratura, am dat declaratii si fotografia fetei. Procurorul Balan mi-a spus ca are 60 de teroristi arestati si va cerceta daca recunoaste vreunul fotografia.

In 15 ianuarie iar am fost la tribunal si procurorul Balan mi-a spus ca pina acum nimeni n-a recunoscut-o pe fiica mea. Dupa ce am iesit de la tribunal, am aflat ca in cimitirul Eroilor s-a descoperit o noua groapa comuna. Am mers acolo. In groapa erau 11 morti, printre care si Luminita.

18 martie 1995

———————-

in relation to Ceausescu’s trip to Iran, from Orwellian…Positively Orwellian

In this regard, further claims related by former USLA Captain Marian Romanescu to Dan Badea, are to say the least intriguing:

Several days before the outbreak of the December events, the commander of the USLA forces—col. ARDELEANU GHEORGHE (his real name being BULA MOISE)—left for Iran, bringing with him a great many gifts; and a car’s load of maps, bags, pens, sacks, etc. What did Col. Ardeleanu need these for in Iran? What was the use of having the head of the USLA go? What did he negotiate with the Iranians before the arrival of Ceausescu [18-19 December]? Could he have contracted the bringing into the country of some shock troops, as they are called, to enforce the guard at the House of the Republic, the civic Center and the principal residences of the dictator? If not for that reason, why? Because it is known what followed…

On 22 December, col. Ardeleanu gave the order that 50 blank cover IDs, with the stamp of the Department of Civil Aviation, be released. The order is executed by Gradisteanu Aurel from the coordinating service of that department—a Securitate captain in reserve—and by lt. Col. SOMLEA ALEXANDRU, the latter receiving the IDs and putting them where they needed to be. It is known that the majority of USLA cadre work under the cover of being in the Militia. But who did these IDs cover in this situation? [emphases and capitalization in original]<!–[if !supportFootnotes]–>[85]<!–[endif]–>

———————

Intrebari (Duminică, 23 decembrie 2007, 11:33)

Istoric [anonim]

Cu repectul cuvenit fatza de cei omoriti in decembrie 1989,civili si militari,in calitate de rezervist al armatei Romane,indraznesc sa intreb si eu :
1. De ce NIMENI,absolut NIMENI ,nu incearca sa explice articolul din “Scinteia Tineretului” din 17.12.1989 (presa controlata in TOTALITATE de cenzura ceausista ) ,articol intitulat “Sfaturi pentru turistii aflati ACUM LA MARE ” (!),publicat in pagina a VII -a a ziarului sub forma unei coloane ,articol din care mai tin minte si acum (nu voi uita niciodata)sfaturi de genul “Cei ce se vor avinta prea mult in larg,sa stie ca serviciile Salvamar nu ii vor cauta” sau “Cei ce prefera baile de soare sa stie ca cea mai mare concentratie de Ultraviolete este intre orele 4 si 6 dimineatza” sau “Cei ce prefera muntele marii sa stie ca nu vor fi iertati”;;;;;Cam ciudate sfaturi pentru turistii ce mergeau la mare sa se imbaieze in decembrie…

intr-adevar, forumistul are dreptate (daca citeva detalii sunt gresite)…nu e clar…dar eu nu cred ca a fost o gluma proasta de iarna…foarte important cum se dezvaluie in articolul de jos:  dupa 22 decembrie 1989, Generalul Militaru s-a interesat in acest articol fiindca el credea ca a fost un semnal…cred ca s-a interesat nu fiindca a fost vorba de un semn pentru revolutionari, dar mai probabil pentru mercenari (uslac) raspinditi prin tara…sa revenim…

“Acel articol a fost un cosmar pentru mine. In 22 decembrie au aparut fluturasi in Bucuresti cu “sfaturile ” din “Scinteia Tineretului “. Cine avea xeroxuri in acea vreme?”, se intreaba Sorin Preda. Am fost anchetat de Ministerul Apararii Nationale pentru ca generalul Militaru a considerat sau i s-a sugerat ca articolul meu era un semnal si pentru teroristi. Articolul il scrisesem cu patru zile inainte de aparitie si avea o introducere in care explicam caracterul lui umoristic. Nu stiu de ce acea introducere a disparut.

Semnalul Revolutiei
Cand in plina iarna publici sfaturi pentru cei aflati la mare, initiativa redactionala pare bizara. Cand articolul respectiv se bucura si de o trimitere la prima pagina, gestul atrage automat atentia. Iar atunci cand langa “sfaturi” este publicat un articol despre evenimentele fierbinti de la Timisoara, totul devine parte a unui scenariu bine articulat. Au fost cele cateva randuri semnate de Sorin Preda in “Scinteia tineretului” din 18 decembrie semnalul Revolutiei? Multi spun ca da, insa autorul neaga.
10/03/2004 (Actualizat 7:00)
37 vizite
“Scinteia Tineretului” era considerata in presa comunista nu doar o pepiniera de cadre pentru “Scinteia batrana”, ci si publicatia in care se puteau citi si articole care ieseau din tipare.
DAN CONSTANTINAutocenzura redactiei si supravegherea sectiei de presa a CC erau mai relaxate la ziarul care s-a aflat mult timp sub coordonarea lui Nicu Ceausescu. In 18 decembrie 1989, in “Scinteia tineretului ” a aparut un mic articol care a fost considerat in perioada imediat urmatoare si in contextul misterelor Revolutiei un veritabil semnal pentru declansarea evenimentelor. Este vorba de “cateva sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare”, care apareau in rubrica “In vacanta, educatia nu ia vacanta”. Sfaturile respective, date in plina iarna, par cu totul ciudate. “Nu va avantati prea mult in larg. Oricum, in caz de pericol nu strigati. Este inutil, sansele ca prin apropiere sa se afle vreo persoana dispusa sa va asculte sunt minime”, scria autorul semnat cu initiale S.P.Prima pagina

Un alt sfat: “E de preferat sa incepeti mai prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute”. Colectia ingalbenita de timp a ziarului arata si o alta surpriza. Acest articol este anuntat in prima pagina, desi nu are nici o justificare din punct de vedere editorial. Trimiterea la pagina intai este plasata langa un articol in care erau condamnate actiunile lui Laszlo T.kes de la Timisoara, articol aparut in toata presa romana in acea zi. Simple coincidente? Cei care faceau “Scinteia tineretului” isi amintesc cu destula exactitate faptele.

Humor in zile grele

Gabriel Nastase era seful sectiei care realiza pagina elevului, unde au fost plasate “sfaturile”.

  • Imi aduc aminte ca am fost chemat din concediu de redactorul-sef care m-a anuntat ca s-au sistat zilele libere. Nu stiam nimic despre ce se intampla la Timisoara sau in tara. Eu i-am spus lui Sorin Preda – numele autorului articolului care a starnit atata valva – sa-mi scrie ceva pentru rubrica. Sorin era mai poet, a scris articolul intr-o maniera umoristica. Eu nu mi-am dat seama ca ar fi ceva ciudat. Nici dupa ce a aparut nu au fost probleme.
  • Conducerea redactiei s-a sesizat? Sectia de presa a gasit ceva nefiresc in sfaturile date?Nu. Nici Strungariu, redactorul-sef, nici Lucian Avramescu, adjunctul lui, nu au gasit ceva nefiresc, spune Gabriel Nastase.

Alt ziarist de la “Scinteia Tineretului”, Stefan Mitroi, ulterior redactor-sef al “Tineretului Liber”, publicatia transformata dupa Revolutie, ne spune ca problemele au aparut abia dupa 22 decembrie. Asupra lui Sorin Preda plana banuiala ca “ar fi fost ceva cu articolul”.

Colonelul Dosan stia?

Eu cred ca “dracul le-a potrivit”. Un fost ziarist din acea vreme, care s-a dorit anonim, ne spune ca “articolul nu era chiar nevinovat”. Asa ceva nu putea sa apara si colonelul Dosan, de la Securitate, care raspundea de publicatia noastra, stie mai multe. Articolul era cred si un raspuns la o scrisoare samizdat a lui Buduca.

Pe colonelul Dosan nu l-am gasit in cursul documentarii pentru articol, dar Sorin Preda este foarte clar in afirmatia ca totul a fost scos din context si s-a cautat de institutii specializate in manipulare sa fie considerat un “trompet al Revolutiei”.

Cosmar

  • “Acel articol a fost un cosmar pentru mine. In 22 decembrie au aparut fluturasi in Bucuresti cu “sfaturile ” din “Scinteia Tineretului “. Cine avea xeroxuri in acea vreme?”, se intreaba Sorin Preda. Am fost anchetat de Ministerul Apararii Nationale pentru ca generalul Militaru a considerat sau i s-a sugerat ca articolul meu era un semnal si pentru teroristi. Articolul il scrisesem cu patru zile inainte de aparitie si avea o introducere in care explicam caracterul lui umoristic. Nu stiu de ce acea introducere a disparut.
  • Dar de ce s-a facut trimitere din prima pagina? Il intreb pe autorul sfaturilor.”Nu a avut trimitere la pagina intai”, sustine Sorin Preda.
  • Avem facsimilul ziarului din 18 decembrie…Nu-mi mai aduc bine aminte, raspunde mai putin sigur Sorin Preda. Ce pot sa spun este ca am vrut sa dau o dezmintire la Televiziunea Romana ca nu am nici o legatura cu preparativele pentru Revolutie, dar DragosMunteanu, care conducea institutia, nu mi-a permis. Oricum, acele sfaturi au fost un cosmar pentru mine, conchide Sorin Preda.

Exista insa dupa atatia ani parerea ca articolul respectiv a fost un semnal pentru declansarea acelor evenimente din decembrie 1989. Istoricul Radu Portocala este convins de asta. La fel si senatorul Gabrielescu, seful unei Comisii parlamentare care a anchetat dosarele Revolutiei. Si inca un fapt neelucidat, fisetul in care se pastrau spalturile si manuscrisele de la “Tineretul Liber” a fost spart si “probele ” au disparut.

Cateva sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare

  • Evitati expunerea intempestiva si prelungita la soare. E de preferat sa incepeti mai prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute, cand pe o parte, cand pe alta. Astfel, va veti asigura un bronzaj placut si uniform pe tot corpul.
  • Nu va avantati prea mult in larg. Oricum, in caz de pericol, nu strigati. Este inutil. Sansele ca prin apropiere sa se afle vreo persoana dispusa a va asculta sunt minime.
  • Profitati de binefacerile razelor ultraviolete. Dupa cum se stie, ele sunt mai active intre orele 5:30 si 7:30. Se recomanda cu precadere persoanelor mai debile.
  • Daca sunteti o fire sentimentala si agreati apusurile de soare, librariile de pe Litoral va ofera un larg sortiment de vederi cu acest subiect.
  • Si inca ceva – daca aceste “sfaturi” v-au pus pe ganduri si aveti deja anumite ezitari, gandindu-va sa renuntati in favoarea muntelui, inseamna ca nu iubiti in suficienta masura marea. (S.P.)

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , , , | 1 Comment »

Hai sa ne punem capul in ghips!

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 18, 2009

in decembrie 1989, “temuta” unitate DIA Batalionul 404…avea…80 de luptatori!

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , | 1 Comment »

Despre cei care s-au jertfit in decembrie 1989…

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 18, 2009

povestea aceasta m-a impresionat mult cand o citeam in septembrie…se pare ca a fost stearsa de pe blogul (ovidiubufnila.weblog.ro) unde a aparut (nu stiu de ce s-a sters), dar merita sa fie citita…

Nu-i uitati niciodata pe TINERII care s-au jertfit in DECEMBRIE 1989! Nu-i uitati niciodata pe TINERII care s-au jertfit in DECE

Pe Andreea au împuşcat-o în cap. Era blondă şi râdea tot timpul. Andreea Nu va şti niciodată ce gust are un Big Mac. Pe Ciprian l-au împuşcat în cap. Nu s-a iubit niciodată cu o fată de-adevăratelea. Era un haios. Îi plăceau excursiile la munte. Ciprian nu va şti niciodată cum e să te îmbrăţişeze o femeie. Pe Mariana au împuşcat-o drept în inima. Un singur glonţ i-a curmat viaţa. Mariana era şatenă. Visa să se facă actriţa. Îi plăcea îngheţata. Nu va şti niciodată ce gust are îngheţata din Antalia. Pe Adrian l-au mitraliat în genunchi. L-au ucis mai târziu cu un glonţ în tâmplă. Adrian nu va şti niciodată ce sunt alea sporturi extreme. Îi plăcea să boxeze. Era bine făcut. Dar n-ar fi lovit niciodată o fată. Pe Cecilia au împuşcat-o în ficat. Era brunetă. Zglobie. Îi plăcea să deseneze. Cecicilia nu va vedea niciodată picturile de la Luvru. Era poreclită Vorbăreaţa. Nu puteai să te superi pe ea pentru că vorbea mult. Era haiosa şi voluntară. Pe Geta au împuşcat-o în tâmplă. Sângele ei a rămas pe caldarâm multă vreme în acele nopţi. O băbuţă de pe strada aia spune că acolo vin Îngerii Domnului. I-a văzut ea cu ochii ei. Vin seara când tinerii se giugiulesc pe sub tei. Geta ştia să danseze tango. Visa să ajungă la Universitatea de Arte Frumoase din Londra. Geta nu va şti niciodată cum arata Canalul Mânecii, toamna. Pe Sorin l-au împuşcat în piept. O singură rafala a fost de-ajuns pentru ca Sorin să se prăbuşească pe caldarâm într-o baltă de sânge. Sorin iubea o fată dintr-a zecea. În dimineaţa acelei zile ei şi-au promis că se vor căsători peste cinci ani. Sorin nu va şti niciodată că poţi să te căsătoreşti la Verona. Pe Angela au împuşcat-o în frunte. Era în clasa a XI. Îi plăcea să poarte ciorapi trei sferturi vişinii. Îi plăcea Gary Moore. Ascultă Europa Libera dar nimeni din casa nu ştia pentru ca ea voia să-şi protejeze părinţii. Angela nu va şti niciodată cum e să cutreieri Europa în deplină libertate numai cu cartea de identitate.

I-au împuşcat în cap în Decembrie! Angela, Adrian, Geta şi mulţi, mulţi alţi adolescenţi nu vor şti niciodată cum e să te plimbi prin ploaie de Valentine’s Day cu iubitul său cu iubita ta. Ei nu vor şti niciodată ce muzici mişto se cântă la Lăptărie. Ei nu vor ajunge niciodată la Vama Veche pe plajă, vara şi nu vor asculta niciodată Bere Gratis. Nu-şi vor trimite niciodată SMS-uri. Nu se vor fotografia niciodată cu mobilul. Nu vor cetui niciodată. Nu vor pleca niciodată la bursă în America. Nu vor mai zâmbi niciodată. Au fost ucişi în Decembrie 1989. Lumea aproape că i-a uitat. Locul lor la masă e gol. Pe aleile umbroase se plimba numai noaptea, neştiuţi. Inima lor e România. Au fost împuşcaţi în inima.     Ce faci pentru ca povestea să nu se repete? Tu ce faci? Cui laşi România? Cine vrei să reconstruiască România? Nu va veni nimeni. Nu va veni nimeni care să te iubească. Trebuie să reconstruieşti TU. Tu eşti şansa europeană a României. NUMAI TU.     Tinerii îşi pot asuma conducerea României?! Avem nevoie urgentă de o nouă generaţie de lideri! Ne-ar trebui la miezul nopţii! Ce spuneţi? Ar putea oare tinerii din România să-şi asume conducerea ţării?     Unii vor că România să se închidă în ea însăşi şi în acest sens scot de la naftalină ideologii vechi, încercând să îndepărteze România de Europa. Alţii fac jocul unor mari puteri zonale care vor ca în România să fie turbulenţe de toate felurile astfel încât să nu putem să ne modernizăm. Unii sunt tâmpiţi cu totul şi nu văd PERICOLELE. Noua Generaţie are o sarcină infinit de grea. Tinerii? Ce for face tinerii? Vor lupta? Ori vor arunca România în bezna unor ideologii care ne ţintuiesc în primitivism, ori o vor lăsa în mâinile unor puteri zonale ori vor face din România o Naţiune modernă, integrată în corul lumii. 29.09.09 09:00:26

Posted in Uncategorized | Leave a Comment »

In Memoriam: Arad, decembrie 1989

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 18, 2009

postat de bogdaniciu1987 pe youtube pe 15 decembrie 2009

Posted in Uncategorized | Tagged: | Leave a Comment »

Timisoara si Gloante Dum-Dum: Inainte si dupa 22 decembrie 1989

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 17, 2009

—————————————————————————————————–

Stefan Both Adevarul 3 decembrie 2009

Soldaţii care erau în faţă la Spitalul Militar au somat demonstranţii să nu înainteze spre centru. Vasile a fost împuşcat între Hotel Timişoara şi comisariatul de stat. A fost nimenerit de un glonţ, care i-a străpuns toate organelele principale, plămânii, ficatul şi rinichii. A fost un glonţ explozibil!”, a povestit Olimpia Avram.

Decembrie ’89. Familia care nu mai are sărbători de iarnă de 20 de ani

  • Ştefan Both
  • 1775 afişări
  • Luni 7 dec 2009

//

Olimpia Avram

Timişoara

Olimpia Avram

Vasile Avram a fost împuşcat pe 17 decembrie 1989, în Piaţa 700, după ce militarii de la Comisariatul de Stat au deschis focul asupra manifestanţilor. A murit în ziua de Crăciun. Pentru familia Avram, cea mai frumoasă sărbătoare a creştinătăţii s-a transformat într-o perioadă tristă cu remintiri şi comemorări.

Vasile Avram locuia în Cartierul Circumvalaţiunii. Împreună cu patru vecini au plecat spre Piaţa Operei, cu intenţia de a se alătura manifestanţilor de acolo. Între Spitalul Militar şi Spitalul Dermato-veneric se afla un cordon de militari, iar în faţa lor revoluţionarii care doreau să ajungă în centru, pe lângă Hotelul Timişoara. După numai o jumătatea de oră, unul dintre vecini a bătut la uşa Olimpiei Avram cu o veste groaznică. Vasile fusese împuşcat.

Soldaţii care erau în faţă la Spitalul Militar au somat demonstranţii să nu înainteze spre centru. Vasile a fost împuşcat între Hotel Timişoara şi comisariatul de stat. A fost nimenerit de un glonţ, care i-a străpuns toate organelele principale, plămânii, ficatul şi rinichii. A fost un glonţ explozibil!”, a povestit Olimpia Avram.

Miliţia şi-a făcut “datoria”

În parcarea Hotelului Timişoara oamenii au fost bătuţi cu sălbăticie de miliţieni şi s-au făcut arestări. Miliţia a acţionat cu trei maşini ARO şi două dube albastre. Miliţienii controlau curţile şi casele de pe străzile Brediceanu şi 16 Februarie. Oamenii găsiţi în casele scărilor erau ridicaţi. Prietenii l-au luat pe Vasile şi l-au dus la Clinicile Noi (actualul Spital Municipal), unde medicii l-au operat. Chiar în aceea seară, soţia, neamurile şi colegii s-au dus să doneze sânge.

Starea lui Vasile Avram era foarte gravă! Se afla în comă. „Pe parcurs şi-a revenit şi chiar am vorbit cu el. Ne-a povestit cum a fost somat, cum au tras. Spunea că erau militari în termen. În mulţime a remarcat o persoană în civil, care l-a fixat în ochi. A şi vrut să se întoarcă înapoi, dar era prea târziu. S-a deschis focul”, a mai declarat soţia revoluţionarului.

A murit de Crăciun

După patru zile de perfuzii, Vasile Avram şi-a revenit. A vorbit cu toţi cei care l-au vizitat. „La spital era agitaţie mare, veneau securiştii şi întrebau de aparţinători. Eu m-am ascuns de fiecare dată. Nu ştiam ce se va întâmpla cu noi. Ne era foarte frică. După ce i-au scos perfuziile, i s-a făcut din nou rău”, a mai spus Olimpia Avram. Pe 24 decembrie, de Crăciun, Vasile Avram a murit. „A urmat o suferinţă de nedescris. De atunci, nimic nu a mai fost la fel pentru noi. Nimic nu s-a schimbat după 20 de ani”, a mai spus Olimpia Avram.

Fata ei, Camelia, care avea 13 ani la Revoluţie, sătulă de atâta suferinţă a decis să plece din ţară. Aceasta locuieşte în Canada. „Dacă trăia tata, fata nu pleca din ţară. Îşi iubea enorm tatăl. O ducea peste tot. Din 1989, copilăria ei s-a terminat!”, spune Olimpia Avram.

„Niciodată nu am mai avut un Crăciun fericit”

Pentru familia Avram, Crăciunul, sărbătoarea care este aşteptată cu speranţe şi bucurii, vine cu tristeţe. „Ce e mai trist că a murit de Crăciun. Când toată lumea se bucură, pentru familia noastră atunci s-a terminat totul. În fiecare an, în această perioadă încep reamintirile. Pe 17 decembrie colivă, de Crăciun, când a murit, iară suferinţă, revin toate amintirile.

Niciodată nu am mai putut avea un Crăciun fericit! Era cea mai frumoasă sărbătoare însă în 89 s-a rupt totul. Şi mai mare durere este că a murit chiar degeaba! Ne ignoră toţi!”, a mai declarat Olimpia Avram.O altă mare durere a femeii este faptul că au fost uitaţi.

Revoluţia de pe strada Circumvalaţiunii

Când s-a spart buboiul, timişorenii nu mai puteau să ste în case şi au ieşit în număr mare în toate zonele oraşului. Una din punctele ferbinţi a fost intersecţia bulevardului Circumvalaţiunii cu strada Gheorghe Lazăr. Pe alocuri se puteau vedea camioane militare. Soldaţii nu i-au putut însă opri pe cei aproximativ 2.000 de oameni. Lumea se îndrepta spre Piaţa Dacia.

În drumul spre Calea Torontalului, manifestanţii au fost întâmpinaţi de trupele de la Miliţie, care erau echipate cu arme, scuturi şi căşti. Aici a avut loc o adevărată bătălie în care forţele de ordine au folosit paturi de armă şi baionetele. Mulţimea a răspuns cu pietre, crengi rupte din copaci şi bucăţi de lemn. Apar transpotoarele blindate şi patrulele de câini şi se fac arestări masive.

—————————————————————————————————–

UCIS PE TREPTELE CATEDRALEI
Acestea sunt ultimele informaţii certe pe care le-a mai aflat doamna Stanciu despre soţul ei. În rest… doar zvonuri. Ceva mai târziu, către sfârşitul lunii decembrie 1989 i s-a spus că el a ar fi fost împuşcat pe treptele catedralei din oraş. Că ar fi fost lovit în zona toracică de un glonţ exploziv care l-ar fi făcut ţăndări pe-dinăuntru. Dar nici măcar trupul nu i l-a mai găsit vreodată.Vasile Surcel 9 decembrie 1989 Jurnalul National

—————————————————————————————————–

(Cel mai putin) Cinci cazuri de folosire ale gloantelor dum-dum in decembrie 1989 la Timisoara:

unul dupa 22 decembrie, alti patru inainte.  Iata aici:

1) Cacoceanu Iosef (66 de ani, pensionar), 23 decembrie 1989

“Margareta Cacoveanu (59 de ani) a relatat ca sotul ei a fost impuscat, cu gloante dum-dum, dintr-o “Dacie” rosie fara numar de inmatriculare.”

image-55


(Iosif Costinas, “PROCESUL TITRATILOR [e vorba de Procesul de la Timisoara]:  ‘DE CE V-A TREBUIT REVOLUTIE?…’,” Orizont (Timisoara), nr. 42 (20 octombrie 1990), p. 5)

(aflam din paginile lui Marius Mioc ca “Era in 23 decembrie dimineata. Ceausescu fugise iar Cacoceanu Iosef (nascut in 11 martie 1923 la Cacot – jud. Mehedinti, pensionar, fost plutonier de militie, 4 copii) a hotarit sa mearga in Centru. Sotia, Cacoceanu Margareta (nascuta in 1 mai 1931 la Cacot, pensionara) i-a zis sa nu plece ca la radio s-a anuntat ca in oras se trage, dar el n-a ascultat. Peste 10 minute doamna Cacoceanu a fost anuntata ca sotul ei a fost impuscat in Piata Traian. Dus la spitalul judetean, a raposat in 25 decembrie.”  Marius Mioc \”Destine frinte\”

2) Farcau Mariana Rodica, 17 decembrie 1989

La podul Decebal, intre pod si parc, erau militari in uniforma verde. Printre ei si unii mai in virsta, imbracati civil. In spate se vedea si un camion. Cind ne-am aproiat de ei, strigind “Armata e cu noi!” si alte lozinci, ne-am pomenit cu o ploaie de gloante (fara somatie). In momentul acela am simtit o durere puternica si am cazut. Fusesem atinsa de doua gloante (unul exploziv).Asta nu-i moarta! Hai s-o luam!

Farcau Mariana Rodica

nascuta in 9 ianuarie 1962 la Supur (jud. Satu Mare), lucratoare comerciala la ICSMA (1989), acum pensionata cu grad 2 de invaliditate, impuscata in umarul drept si spate

Simbata 16 decembrie pe la ora 19 fiind la sensul giratoriu de pe bd. Parvan am vazut grupuri de 2-3 persoane (militieni si securisti). In grupurile acestea am recunoscut pe Radulescu si pe Valentin Mioc, angajati ai Ministerului de Interne. Ii stiam fiindca lucrasem la un magazin din apropierea militiei, unde veneau si multi militieni.

Am plecat spre Piata Maria. La podul Mihai Viteazul am intilnit vreo 20 de manifestanti. Citiva au plecat spre caminele studentesti. Eu, cu alte 7 persoane am luat-o spre prefectura, pe la primarie, Modex, Muzeu, parcul din spatele magazinului Bega. Pe drum chemam oamenii sa ni se alature. La statia de tramvai de la Continental am stat dupa doua tramvaie, rugind calatorii sa vina cu noi.

Am ajuns la prefectura. S-au adunat tot mai multi oameni si am oprit tramvaiele. Au venit doua masini de militie si ne-au spus sa plecam. N-am vrut si atunci au cerut ajutoare. Au venit doua masini de pompieri care stropeau cu apa, incercind sa ne impinga spre Parcul Copiilor (Pionierilor). Militari in termen in uniforme albastre impreuna cu militienii, faceau arestari.

Am fugit, sarind gardul de la Parcul Pionierilor, apoi am luat-o pe Pestalozzi spre Fabrica de Bere. Aici am luat tramvaiul spre casa. In tramvai m-am razgindit si m-am intors la prefectura. Aici inca erau manifestanti (destul de multi, de ordinul zecilor). Vedeam cum militienii inhatau cite un demonstrant si il bagau intr-o duba.

Am plecat spre Piata Maria, cu ceilalti manifestanti care mai ramasesera la prefectura. Ajungind la Posta Mare, m-am gindit ca miine trebuie sa merg la serviciu si am plecat acasa. Ramaseseram putini si multi s-au descurajat plecind spre casele lor, cum am facut si eu.

Noaptea n-am putut sa dorm, am povestit la toti veciniice a fost in oras. La ora 4 am plecat spre servici.

La magazinul unde lucram, in dimineata aceea (17 decembrie) clientii (studentii din Complex) povesteau alarmati ca in complex sint multi politai care vor sa-i impiedice pe studenti sa iasa din camine. In jurul orei 11 prin zona au inceput sa patruleze tancuri.

Am fost cautata la telefon de o persoana care mi-a zis, fara sa se prezinte: “daca dumneavoastra sinteti Mariana Farcau mergeti imediat la sediul Politiei din Salajan, unde fratele si sora dv. care au fost arestati aseara urmeaza sa fie impuscati in urmatoarele ore”, apoi a inchis telefonul.

M-am gindit ca poate e o provocare, ca sa ma atraga la ei. Si inainte, militia si securitatea imi propusesera sa lucrez pentru ei, dar refuzasem. Am sunat la cumnata si am aflat ca intr-adevar fratele si sora mea nu s-au mai intors de o zi.

Am plecat cu masina. La posta era multa lume si cordoane de militari nu lasau lumea sa treaca. Cineva mi-a lovit parbrizul cu o umbrela si mi-a zis: “Coboara din masina si vino cu noi”. Am coborit si am spus celor adunati de situatia fratelui si a sorei mele. Ne-am adunat mai multi cu gindul sa mergem la militie sa eliberam arestatii, dar nu puteam trece din cauza soldatilor. Am plecat spre primarie ca sa mai adunam lume si de acolo. Intre primarie si cinema Capitol era cordon de militari. In fata cordonului manifestantii cintau Hora Unirii si scandau: “O vrem pe Doina Cornea!”. Grupuri de oameni erau si pe scarile Catedralei si imprastiati prin piata.

Am mers spre Opera. M-am suit pe postamentul pasajului subteran uitindu-ma dupa o colega (era intre orele 13-14). Cind am coborit am vazut un om imbracat cu vesta maro cazind, la coltul catre strada Alba Iulia. Cineva a zis: “l-au impuscat!”. Eu n-am auzit impuscatura. Altcineva a spus, uitindu-se catre Lacto Bar: “Adapostiti-va! Se trage cu amortizor si luneta!”. Cineva l-a luat pe om, si am vazut ca avea singe pe camasa. Am fugit spre Muzeu, dar apoi m-am intors in piata. La libraria Eminescu, in strada, ardeau cartile lui Ceausescu. Se spargea magazinul de blanuri si o alimentara.

Eu ii cautam pe cei din grupul cu care venisem, ca sa merg cu ei la Militie. Am format un grup de vreo 100 de persoane. Cum strada de pe linga primarie era blocata am mers pe podul Mihai Viteazul, iar apoi, pe Bd. P<rvan, in Complexul Studentesc. Voiam sa luam studenti sa vina cu noi la politie. Aveam si un drapel cu noi, cu stema spintecata, pe care il luaseram de la primarie. Stiam ca podul Decebal e blocat.

In Complex doua camine erau inchise cu lacate. Unii studenti au sarit pe geam de la etajul 1.

Cind coloana a ajuns la intersectia cu str. Pestalozzi 5-6 barbati bine imbracati, solizi, cred ca securisti, au incercat sa disperseze coloana spunindu-ne sa ne intoarcem in centru, unde se trage in oameni, si sa nu mergem la politie ca se va trage in noi. Vreo 10 minute am stat acolo, nu stiam ce sa facem. O parte s-au intors spre Centru. Eu atunci am luat drapelul si am mers spre podul Decebal ca sa-i conving pe oameni sa mearga la politie. La inceput nu m-au urmat decit 10-15 persoane, dar dupa ce am inceput sa scandam a venit toata coloana. Am dat altcuiva drapelul. Intentionam ca, daca se trage, sa trec Bega pe la pasarela cu alti citiva si sa mergem totusi la politie. Era seara, dar inca nu se intunecase complet.

La podul Decebal, intre pod si parc, erau militari in uniforma verde. Printre ei si unii mai in virsta, imbracati civil. In spate se vedea si un camion. Cind ne-am aproiat de ei, strigind “Armata e cu noi!” si alte lozinci, ne-am pomenit cu o ploaie de gloante (fara somatie). In momentul acela am simtit o durere puternica si am cazut. Fusesem atinsa de doua gloante (unul exploziv). Am facut pipi pe mine si am vazut parca niste stele si oameni luind-o la fuga. Dupa ce rafalele au incetat cei care se aruncasera la pamint s-au ridicat si unii plecau. Am strigat: “Luati-ma si pe mine!”. Cineva a zis: “Uite, asta nu-i moarta! Hai s-o luam!”. Altul zice: “Bine, dar e grea!”. M-au legat cu fularul si vorbeau intre ei sa aduca o masina. Eu am scos cheile de la masina si le-am dat, spunind ca am masina in parcarea de la Terma l (unde o dusesem intre timp). Apoi mi-am pierdut cunostiinta si m-am trezit la spital.

Doctorii de la spital spuneau ca trebuie sa-mi amputeze mina. Eu am refuzat. Dupa revolutie am fost trimisa la tratament in Franta, unde mi s-a adaptat o proteza metalica la umar, scapind astfel de amputare.

6 octombrie 1995

Mioc: Farcau

3) Adrian Kali, 17 decembrie 1989

Rănit în Revoluţie, cu gloanţe adevărate

Deşi este proprietarul celei mai numeroase armate paşnice din România, Adrian Kali a fost împuşcat de două ori. Întâi cu un glonte exploziv, aşa-numitele dum-dum, apoi cu un glonte de 7,62. Asta s-a întâmplat în timpul Revoluţiei din 1989, în 17 decembrie, pe Podul Decebal. În 15 decembrie, a plecat de la lucru şi s-a oprit în faţa locuinţei lui Tökes. „Veneau câte doi în civil şi-l ridicau pe câte unul. Aşa, scurt”. La o „ridicare” din asta, a intervenit Ştefan Iordănescu, care s-a recomandat „regizor şomer”, când securistul care arestase un tânăr i-a cerut să se legitimeze. I-a tras un cap în gură securistului, Kali l-a lovit şi el, apoi coloana a trecut efectiv peste băieţii cu ochi albaştri. În 17 decembrie, Adrian Kali a fost împuşcat. La Urgenţele Spitalului Judeţean a ajuns cu o Dacie încărcată cu… carne de porc. Transferat la Spitalul de Cardiologie de la Pădurea Verde, a fost de două ori operat pe viu.
Glontele îl mai are şi acum. Cele 40 de milioane de lei pe care le-a primit ca rănit în Revoluţie le-a pus la bancă, oricând gata să le dea înapoi. Aşa că eroul Adrian Kali trăieşte, ca un om obişnuit, din salariul de profesor de istorie. Un profesor neobişnuit. „Important e ca soldaţii şi războaiele să stea la locul lor: în cutiile mele de carton, nu în lumea reală”.

Adrian Kali

4) Danut Gavra

“Mi-au dat o proteza si pe urma mi-au taiat pensia de invalid”
“Pentru cei care gandesc cu stomacul, nu a meritat sa lupti in ’89”, iti spune Danut Gavra, care a ramas, dupa acel sangeros decembrie, aproape fara tot piciorul stang. Avea atunci 24 de ani si, dupa cum isi aduce aminte, “speram ca daca pica Ceausescu, a doua zi va fi ca in America”. A fost in strada inca din 15 decembrie ’89, cand dupa serviciu s-a dus la casa lui Tokes. Istoria vrea sa scoata data de 15 decembrie. Vrea sa uitam de dimensiunea spirituala. Daca nu era acel 15, nu era nici 16, nici 22 decembrie. Desi infirm, barbatul, trecut de prima tinerete, traieste si acum clipele care i-au schimbat viata. Strange din pumni si scandeaza lozincile din ’89: “Vrem libertate”; “Vrem alegeri libere”; “Vrem faina si malai si pe regele Mihai”. A fost impuscat printre primii, la Podul Decebal din Timisoara, in seara zilei de 16. “Cand a aruncat unul din dreapta tigara jos, soldatii din cordon au inceput sa traga fara somatie. Cand am vrut sa ma intorc, un glont m-a nimerit in piciorul stang. De la genunchi si pana la talpa toata carnea era macinata pe dinauntru. Au tras cu dum-dum“.

http://www.adevarul.ro/articole/2002/medalia-uitarii.html

http://www.bbc.co.uk/romanian/forum/story/2006/12/061218_raport_comisie_comunism .shtml.

5)  TRAIAN POP TRAIAN

Batalia din Piata Libertatii (orele 16:00-17:30)

Multimea ajunsa in Piata Libertatii, se lupta in continuare cu blindatele. Se rastoarna si se aprinde o masina Dacia albastra langa Restaurantul Banloc. Se sparg geamurile cladirilor, se da foc cabinei de dispecerat a intreprinderii de transporturi locale din centrul pietei. Este spart magazinul de Consignatie. Dupa o informatie publicata (Traian Pop Traian, in ziarul Timisoara, I, 2 din 24.01.1990), doi civili bine imbracati arunca cu sticle incendiare in cladirea garnizoanei si deschid focul cu arme incarcate cu gloante explozive impotriva civililor si a soldatilor din armata regulata. Cad sub gloante doi civili si patru militari. Se inregistreaza raniti si alti morti. Alti participanti afirma ca, initial, s-au folosit gloante oarbe si de cauciuc iar, ulterior gloante adevarate. Consideram ca este de competenta organelor de ancheta legal constituite in noua republica Romania, sa stabileasca numarul victimelor in toata infruntarea ce a avut loc la Timisoara vreme de mai bine de o saptamana. Multimea din Piata Libertatii se retrage spre Opera, Piata Unirii si Piata “700”.

6) Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian

Barzeanu Atanasie, 65 anit, medic primar, doctor in stiinte, chirurg, Spitalul Judetean Timisoara

“…sintem deci in 18 decembrie…Pe la orele doua si patruzeci, cind inchideam o operatie–Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian, dintr-un ARO [!], pacienta prezentindu-se o echimoza cu distrugerea tesuturilor (plaga in diametru de 15 centimetri), a tesuturilor din regiunea epigastrica, inclusiv a muschilor drepti abdominali, cu ruptura a colonului ascendent transvers si a jejuno-ileonului, fiind in stare de soc grav traumatic, hemoragic–, fara sa-mi poti explica nici macar acum cu ce fel de gloante a putut fi lovita, pentru ca nu am identificat nici orificiul de iesire si nici pe cel de intrare, a venit o asistenta de la Chirurgie I, care mi-a spus sa merg la domnul Ignat.”

Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gura, (Editura Facla 1990), pp. 133-134.

————————————————————————————————————————————————–

Armata nu neaga existenta gloantelor dum-dum…

“O lupta cu fortele raului,” Orizont (Timisoara), nr. 5 (2 februarie 1990), p. 5.

Iosif Costinas: Care este opinia ta despre felul cum au actionat securistii-teroristi?

Lt. Col. Petre Ghinea: Spre deosebire de militarii nostri, ei au fost foarte bine pregatiti pentru lupta in oras. Dispuneau de armament modern, special (inclusiv simulatoare de foc). De pilda, la automatele lor rabatabile, cu gloante videa [vidia] sau gloante explozive [dum-dum], nu se putea vedea flacara la gura tevii….

“Ion Coman era mana dreapta a lui Ceausescu si avea in subordine armata, Ministerul de Interne si justitia. Totodata, Vasile Milea, generalul Guse si Ilie Ceausescu erau singurii care aveau dreptul sa dea ordin sa se traga”, a spus Chitac. Contrar afirmatiilor partilor civile implicate in dosar, care spun ca s-a tras in ei cu cartuse de tip dum -dum“, generalul a negat ca in dotarea Ministerului Apararii Nationale (MApN) s-ar fi aflat munitie de acest tip, dar a sustinut ca nu are cunostinta care era dotarea Ministerului de Interne.

Chitac: M.I. si dum-dum

———————————————————————————————

…oficial, Ministerul de Interne nu crede in existenta gloantelor dum-dum…

Radu Ciobotea:  Cu ce arme s-a tras in decembrie?

col. Stefan Demeter (sef al birou de servicii si inzestrare al (atunci) Inspectoratului judetean al M.I.):

“Dupa munitia folosita si zgomotele auzite in oras, rezulta clar ca pina in seara de 22 decembrie s-a tras cu pistoale mitraliera model 1963, de 7,62.  Nu s-a folosit munitia “Dum-Dum” cu virf exploziv, interzisa de Tribunalul de Haga.  Din 1989 si armamentul “Stecikin” car folosea munitie de 9 mm scurt a fost retras din toate inspectoratele judetene ale M.I.  S-a vorbit mult despre gloante vidia.  Motivul e simplu:  materialul vidia e foarte casant si ar distruge teava armei.  Este, deci, pe cit de inutil, pe atit de scump.  “Exemplele” prezentate ca “gloante vidia” erau, de fapt, miezuri de otel ale gloantelor de 7,62.”

Radu Ciobotea, “M.I.–Martor Incomod,” Flacara, nr. 33, 14 august 1991, pp. 4-5.

———————————————————————————————————

neoficial, totusi, citiva fosti securisti vorbesc altfel…

Roland Vasilevici (fost securist, Dir I, judetul Timis, secte religioase):

Cartusele celor din U.S.L.A. erau speciale si la lovirea tintelor provocau noi explozii.”

Puspoki F., “Piramida Umbrelor (III),” Orizont, nr. 11 (16 martie 1990), p. 4.

si in Roland Vasilevici, Piramida Umbrelor (editura de vest, 1991), p. 61:

Cei din U.S.L.A. si unii studenti straini, alaturati lor, trageau cu niste cartuse speciale, care, la lovirea tintei, provocau noi explozii.

Dezvaluiri despre implicarea USLA in evenimentele din Decembrie ‘89

Un tanar care si-a facut stagiul militar in trupele USLA a declarat
corespondentului A.M. PRESS din Dolj: “Am fost la Timisoara si la Bucuresti in
Decembrie ‘89. Odata cu noi, militarii in termen, au fost dislocati si
profesionistii reangajati, care purau costume negre de camuflaj. Dispozitivele
antitero de militari in termen si profesionisti au primit munitie de razboi. La
Timisoara s-a tras in manifestanti de la distanta mica. Am vazut
cum sareau creierii celor ciuruiti de gloante. Cred ca mascatii, folosind armamentul lor special, au tras cu
gloante explozive.
In ianuarie 1990, toti militarii in termen din trupele USLA
au fost internati pentru dezintoxicare. Fusesaram drogati. Am fost lasati la
vatra cu cinci luni inainte de termen pentru a ne pierde urma. Nu-mi publicati
numele. Ma tem pentru mine si parintii mei. La antranamente si aplicatii eram
impartiti in “amici” si “inamici.” Mascatii erau “inamicii” pe care trebuia sa-i
descoperim si sa-i neutralizam. Cred ca mascatii au
fost acei teroristi.”

(Romania Libera, 28 Decembrie 1994, p. 3)

Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 Comments »