The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

Posts Tagged ‘securitate decembrie 1989’

Dezinformare securista despre decembrie 1989 in actiune (Zig-Zag, anul 1990): Angela Bacescu (teroristii n-au fost securisti, nici n-au existat teroristi…), Gheorghe Ionescu Olbojan (teroristii au fost din DIA, deci Armata, in nici un caz securisti), si Ion Cristoiu (II)

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 20, 2009

Cazul Gheorghe Ionescu Olbojan

image-61image-62image-63image-64image-65

Posted in raport final | Tagged: , , , , , , | 3 Comments »

Dezinformare securista despre decembrie 1989 in actiune (Zig-Zag, anul 1990): Angela Bacescu (teroristii n-au fost securisti, nici n-au existat teroristi…), Gheorghe Ionescu Olbojan (teroristii au fost din DIA, deci Armata, in nici un caz securisti), si Ion Cristoiu (I)

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 20, 2009

Cazul Angela Bacescu

image-57image-58image-59image-60

Posted in raport final | Tagged: , , , , , | 4 Comments »

Timisoara si Gloante Dum-Dum: Inainte si dupa 22 decembrie 1989

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 17, 2009

—————————————————————————————————–

Stefan Both Adevarul 3 decembrie 2009

Soldaţii care erau în faţă la Spitalul Militar au somat demonstranţii să nu înainteze spre centru. Vasile a fost împuşcat între Hotel Timişoara şi comisariatul de stat. A fost nimenerit de un glonţ, care i-a străpuns toate organelele principale, plămânii, ficatul şi rinichii. A fost un glonţ explozibil!”, a povestit Olimpia Avram.

Decembrie ’89. Familia care nu mai are sărbători de iarnă de 20 de ani

  • Ştefan Both
  • 1775 afişări
  • Luni 7 dec 2009

//

Olimpia Avram

Timişoara

Olimpia Avram

Vasile Avram a fost împuşcat pe 17 decembrie 1989, în Piaţa 700, după ce militarii de la Comisariatul de Stat au deschis focul asupra manifestanţilor. A murit în ziua de Crăciun. Pentru familia Avram, cea mai frumoasă sărbătoare a creştinătăţii s-a transformat într-o perioadă tristă cu remintiri şi comemorări.

Vasile Avram locuia în Cartierul Circumvalaţiunii. Împreună cu patru vecini au plecat spre Piaţa Operei, cu intenţia de a se alătura manifestanţilor de acolo. Între Spitalul Militar şi Spitalul Dermato-veneric se afla un cordon de militari, iar în faţa lor revoluţionarii care doreau să ajungă în centru, pe lângă Hotelul Timişoara. După numai o jumătatea de oră, unul dintre vecini a bătut la uşa Olimpiei Avram cu o veste groaznică. Vasile fusese împuşcat.

Soldaţii care erau în faţă la Spitalul Militar au somat demonstranţii să nu înainteze spre centru. Vasile a fost împuşcat între Hotel Timişoara şi comisariatul de stat. A fost nimenerit de un glonţ, care i-a străpuns toate organelele principale, plămânii, ficatul şi rinichii. A fost un glonţ explozibil!”, a povestit Olimpia Avram.

Miliţia şi-a făcut “datoria”

În parcarea Hotelului Timişoara oamenii au fost bătuţi cu sălbăticie de miliţieni şi s-au făcut arestări. Miliţia a acţionat cu trei maşini ARO şi două dube albastre. Miliţienii controlau curţile şi casele de pe străzile Brediceanu şi 16 Februarie. Oamenii găsiţi în casele scărilor erau ridicaţi. Prietenii l-au luat pe Vasile şi l-au dus la Clinicile Noi (actualul Spital Municipal), unde medicii l-au operat. Chiar în aceea seară, soţia, neamurile şi colegii s-au dus să doneze sânge.

Starea lui Vasile Avram era foarte gravă! Se afla în comă. „Pe parcurs şi-a revenit şi chiar am vorbit cu el. Ne-a povestit cum a fost somat, cum au tras. Spunea că erau militari în termen. În mulţime a remarcat o persoană în civil, care l-a fixat în ochi. A şi vrut să se întoarcă înapoi, dar era prea târziu. S-a deschis focul”, a mai declarat soţia revoluţionarului.

A murit de Crăciun

După patru zile de perfuzii, Vasile Avram şi-a revenit. A vorbit cu toţi cei care l-au vizitat. „La spital era agitaţie mare, veneau securiştii şi întrebau de aparţinători. Eu m-am ascuns de fiecare dată. Nu ştiam ce se va întâmpla cu noi. Ne era foarte frică. După ce i-au scos perfuziile, i s-a făcut din nou rău”, a mai spus Olimpia Avram. Pe 24 decembrie, de Crăciun, Vasile Avram a murit. „A urmat o suferinţă de nedescris. De atunci, nimic nu a mai fost la fel pentru noi. Nimic nu s-a schimbat după 20 de ani”, a mai spus Olimpia Avram.

Fata ei, Camelia, care avea 13 ani la Revoluţie, sătulă de atâta suferinţă a decis să plece din ţară. Aceasta locuieşte în Canada. „Dacă trăia tata, fata nu pleca din ţară. Îşi iubea enorm tatăl. O ducea peste tot. Din 1989, copilăria ei s-a terminat!”, spune Olimpia Avram.

„Niciodată nu am mai avut un Crăciun fericit”

Pentru familia Avram, Crăciunul, sărbătoarea care este aşteptată cu speranţe şi bucurii, vine cu tristeţe. „Ce e mai trist că a murit de Crăciun. Când toată lumea se bucură, pentru familia noastră atunci s-a terminat totul. În fiecare an, în această perioadă încep reamintirile. Pe 17 decembrie colivă, de Crăciun, când a murit, iară suferinţă, revin toate amintirile.

Niciodată nu am mai putut avea un Crăciun fericit! Era cea mai frumoasă sărbătoare însă în 89 s-a rupt totul. Şi mai mare durere este că a murit chiar degeaba! Ne ignoră toţi!”, a mai declarat Olimpia Avram.O altă mare durere a femeii este faptul că au fost uitaţi.

Revoluţia de pe strada Circumvalaţiunii

Când s-a spart buboiul, timişorenii nu mai puteau să ste în case şi au ieşit în număr mare în toate zonele oraşului. Una din punctele ferbinţi a fost intersecţia bulevardului Circumvalaţiunii cu strada Gheorghe Lazăr. Pe alocuri se puteau vedea camioane militare. Soldaţii nu i-au putut însă opri pe cei aproximativ 2.000 de oameni. Lumea se îndrepta spre Piaţa Dacia.

În drumul spre Calea Torontalului, manifestanţii au fost întâmpinaţi de trupele de la Miliţie, care erau echipate cu arme, scuturi şi căşti. Aici a avut loc o adevărată bătălie în care forţele de ordine au folosit paturi de armă şi baionetele. Mulţimea a răspuns cu pietre, crengi rupte din copaci şi bucăţi de lemn. Apar transpotoarele blindate şi patrulele de câini şi se fac arestări masive.

—————————————————————————————————–

UCIS PE TREPTELE CATEDRALEI
Acestea sunt ultimele informaţii certe pe care le-a mai aflat doamna Stanciu despre soţul ei. În rest… doar zvonuri. Ceva mai târziu, către sfârşitul lunii decembrie 1989 i s-a spus că el a ar fi fost împuşcat pe treptele catedralei din oraş. Că ar fi fost lovit în zona toracică de un glonţ exploziv care l-ar fi făcut ţăndări pe-dinăuntru. Dar nici măcar trupul nu i l-a mai găsit vreodată.Vasile Surcel 9 decembrie 1989 Jurnalul National

—————————————————————————————————–

(Cel mai putin) Cinci cazuri de folosire ale gloantelor dum-dum in decembrie 1989 la Timisoara:

unul dupa 22 decembrie, alti patru inainte.  Iata aici:

1) Cacoceanu Iosef (66 de ani, pensionar), 23 decembrie 1989

“Margareta Cacoveanu (59 de ani) a relatat ca sotul ei a fost impuscat, cu gloante dum-dum, dintr-o “Dacie” rosie fara numar de inmatriculare.”

image-55


(Iosif Costinas, “PROCESUL TITRATILOR [e vorba de Procesul de la Timisoara]:  ‘DE CE V-A TREBUIT REVOLUTIE?…’,” Orizont (Timisoara), nr. 42 (20 octombrie 1990), p. 5)

(aflam din paginile lui Marius Mioc ca “Era in 23 decembrie dimineata. Ceausescu fugise iar Cacoceanu Iosef (nascut in 11 martie 1923 la Cacot – jud. Mehedinti, pensionar, fost plutonier de militie, 4 copii) a hotarit sa mearga in Centru. Sotia, Cacoceanu Margareta (nascuta in 1 mai 1931 la Cacot, pensionara) i-a zis sa nu plece ca la radio s-a anuntat ca in oras se trage, dar el n-a ascultat. Peste 10 minute doamna Cacoceanu a fost anuntata ca sotul ei a fost impuscat in Piata Traian. Dus la spitalul judetean, a raposat in 25 decembrie.”  Marius Mioc \”Destine frinte\”

2) Farcau Mariana Rodica, 17 decembrie 1989

La podul Decebal, intre pod si parc, erau militari in uniforma verde. Printre ei si unii mai in virsta, imbracati civil. In spate se vedea si un camion. Cind ne-am aproiat de ei, strigind “Armata e cu noi!” si alte lozinci, ne-am pomenit cu o ploaie de gloante (fara somatie). In momentul acela am simtit o durere puternica si am cazut. Fusesem atinsa de doua gloante (unul exploziv).Asta nu-i moarta! Hai s-o luam!

Farcau Mariana Rodica

nascuta in 9 ianuarie 1962 la Supur (jud. Satu Mare), lucratoare comerciala la ICSMA (1989), acum pensionata cu grad 2 de invaliditate, impuscata in umarul drept si spate

Simbata 16 decembrie pe la ora 19 fiind la sensul giratoriu de pe bd. Parvan am vazut grupuri de 2-3 persoane (militieni si securisti). In grupurile acestea am recunoscut pe Radulescu si pe Valentin Mioc, angajati ai Ministerului de Interne. Ii stiam fiindca lucrasem la un magazin din apropierea militiei, unde veneau si multi militieni.

Am plecat spre Piata Maria. La podul Mihai Viteazul am intilnit vreo 20 de manifestanti. Citiva au plecat spre caminele studentesti. Eu, cu alte 7 persoane am luat-o spre prefectura, pe la primarie, Modex, Muzeu, parcul din spatele magazinului Bega. Pe drum chemam oamenii sa ni se alature. La statia de tramvai de la Continental am stat dupa doua tramvaie, rugind calatorii sa vina cu noi.

Am ajuns la prefectura. S-au adunat tot mai multi oameni si am oprit tramvaiele. Au venit doua masini de militie si ne-au spus sa plecam. N-am vrut si atunci au cerut ajutoare. Au venit doua masini de pompieri care stropeau cu apa, incercind sa ne impinga spre Parcul Copiilor (Pionierilor). Militari in termen in uniforme albastre impreuna cu militienii, faceau arestari.

Am fugit, sarind gardul de la Parcul Pionierilor, apoi am luat-o pe Pestalozzi spre Fabrica de Bere. Aici am luat tramvaiul spre casa. In tramvai m-am razgindit si m-am intors la prefectura. Aici inca erau manifestanti (destul de multi, de ordinul zecilor). Vedeam cum militienii inhatau cite un demonstrant si il bagau intr-o duba.

Am plecat spre Piata Maria, cu ceilalti manifestanti care mai ramasesera la prefectura. Ajungind la Posta Mare, m-am gindit ca miine trebuie sa merg la serviciu si am plecat acasa. Ramaseseram putini si multi s-au descurajat plecind spre casele lor, cum am facut si eu.

Noaptea n-am putut sa dorm, am povestit la toti veciniice a fost in oras. La ora 4 am plecat spre servici.

La magazinul unde lucram, in dimineata aceea (17 decembrie) clientii (studentii din Complex) povesteau alarmati ca in complex sint multi politai care vor sa-i impiedice pe studenti sa iasa din camine. In jurul orei 11 prin zona au inceput sa patruleze tancuri.

Am fost cautata la telefon de o persoana care mi-a zis, fara sa se prezinte: “daca dumneavoastra sinteti Mariana Farcau mergeti imediat la sediul Politiei din Salajan, unde fratele si sora dv. care au fost arestati aseara urmeaza sa fie impuscati in urmatoarele ore”, apoi a inchis telefonul.

M-am gindit ca poate e o provocare, ca sa ma atraga la ei. Si inainte, militia si securitatea imi propusesera sa lucrez pentru ei, dar refuzasem. Am sunat la cumnata si am aflat ca intr-adevar fratele si sora mea nu s-au mai intors de o zi.

Am plecat cu masina. La posta era multa lume si cordoane de militari nu lasau lumea sa treaca. Cineva mi-a lovit parbrizul cu o umbrela si mi-a zis: “Coboara din masina si vino cu noi”. Am coborit si am spus celor adunati de situatia fratelui si a sorei mele. Ne-am adunat mai multi cu gindul sa mergem la militie sa eliberam arestatii, dar nu puteam trece din cauza soldatilor. Am plecat spre primarie ca sa mai adunam lume si de acolo. Intre primarie si cinema Capitol era cordon de militari. In fata cordonului manifestantii cintau Hora Unirii si scandau: “O vrem pe Doina Cornea!”. Grupuri de oameni erau si pe scarile Catedralei si imprastiati prin piata.

Am mers spre Opera. M-am suit pe postamentul pasajului subteran uitindu-ma dupa o colega (era intre orele 13-14). Cind am coborit am vazut un om imbracat cu vesta maro cazind, la coltul catre strada Alba Iulia. Cineva a zis: “l-au impuscat!”. Eu n-am auzit impuscatura. Altcineva a spus, uitindu-se catre Lacto Bar: “Adapostiti-va! Se trage cu amortizor si luneta!”. Cineva l-a luat pe om, si am vazut ca avea singe pe camasa. Am fugit spre Muzeu, dar apoi m-am intors in piata. La libraria Eminescu, in strada, ardeau cartile lui Ceausescu. Se spargea magazinul de blanuri si o alimentara.

Eu ii cautam pe cei din grupul cu care venisem, ca sa merg cu ei la Militie. Am format un grup de vreo 100 de persoane. Cum strada de pe linga primarie era blocata am mers pe podul Mihai Viteazul, iar apoi, pe Bd. P<rvan, in Complexul Studentesc. Voiam sa luam studenti sa vina cu noi la politie. Aveam si un drapel cu noi, cu stema spintecata, pe care il luaseram de la primarie. Stiam ca podul Decebal e blocat.

In Complex doua camine erau inchise cu lacate. Unii studenti au sarit pe geam de la etajul 1.

Cind coloana a ajuns la intersectia cu str. Pestalozzi 5-6 barbati bine imbracati, solizi, cred ca securisti, au incercat sa disperseze coloana spunindu-ne sa ne intoarcem in centru, unde se trage in oameni, si sa nu mergem la politie ca se va trage in noi. Vreo 10 minute am stat acolo, nu stiam ce sa facem. O parte s-au intors spre Centru. Eu atunci am luat drapelul si am mers spre podul Decebal ca sa-i conving pe oameni sa mearga la politie. La inceput nu m-au urmat decit 10-15 persoane, dar dupa ce am inceput sa scandam a venit toata coloana. Am dat altcuiva drapelul. Intentionam ca, daca se trage, sa trec Bega pe la pasarela cu alti citiva si sa mergem totusi la politie. Era seara, dar inca nu se intunecase complet.

La podul Decebal, intre pod si parc, erau militari in uniforma verde. Printre ei si unii mai in virsta, imbracati civil. In spate se vedea si un camion. Cind ne-am aproiat de ei, strigind “Armata e cu noi!” si alte lozinci, ne-am pomenit cu o ploaie de gloante (fara somatie). In momentul acela am simtit o durere puternica si am cazut. Fusesem atinsa de doua gloante (unul exploziv). Am facut pipi pe mine si am vazut parca niste stele si oameni luind-o la fuga. Dupa ce rafalele au incetat cei care se aruncasera la pamint s-au ridicat si unii plecau. Am strigat: “Luati-ma si pe mine!”. Cineva a zis: “Uite, asta nu-i moarta! Hai s-o luam!”. Altul zice: “Bine, dar e grea!”. M-au legat cu fularul si vorbeau intre ei sa aduca o masina. Eu am scos cheile de la masina si le-am dat, spunind ca am masina in parcarea de la Terma l (unde o dusesem intre timp). Apoi mi-am pierdut cunostiinta si m-am trezit la spital.

Doctorii de la spital spuneau ca trebuie sa-mi amputeze mina. Eu am refuzat. Dupa revolutie am fost trimisa la tratament in Franta, unde mi s-a adaptat o proteza metalica la umar, scapind astfel de amputare.

6 octombrie 1995

Mioc: Farcau

3) Adrian Kali, 17 decembrie 1989

Rănit în Revoluţie, cu gloanţe adevărate

Deşi este proprietarul celei mai numeroase armate paşnice din România, Adrian Kali a fost împuşcat de două ori. Întâi cu un glonte exploziv, aşa-numitele dum-dum, apoi cu un glonte de 7,62. Asta s-a întâmplat în timpul Revoluţiei din 1989, în 17 decembrie, pe Podul Decebal. În 15 decembrie, a plecat de la lucru şi s-a oprit în faţa locuinţei lui Tökes. „Veneau câte doi în civil şi-l ridicau pe câte unul. Aşa, scurt”. La o „ridicare” din asta, a intervenit Ştefan Iordănescu, care s-a recomandat „regizor şomer”, când securistul care arestase un tânăr i-a cerut să se legitimeze. I-a tras un cap în gură securistului, Kali l-a lovit şi el, apoi coloana a trecut efectiv peste băieţii cu ochi albaştri. În 17 decembrie, Adrian Kali a fost împuşcat. La Urgenţele Spitalului Judeţean a ajuns cu o Dacie încărcată cu… carne de porc. Transferat la Spitalul de Cardiologie de la Pădurea Verde, a fost de două ori operat pe viu.
Glontele îl mai are şi acum. Cele 40 de milioane de lei pe care le-a primit ca rănit în Revoluţie le-a pus la bancă, oricând gata să le dea înapoi. Aşa că eroul Adrian Kali trăieşte, ca un om obişnuit, din salariul de profesor de istorie. Un profesor neobişnuit. „Important e ca soldaţii şi războaiele să stea la locul lor: în cutiile mele de carton, nu în lumea reală”.

Adrian Kali

4) Danut Gavra

“Mi-au dat o proteza si pe urma mi-au taiat pensia de invalid”
“Pentru cei care gandesc cu stomacul, nu a meritat sa lupti in ’89”, iti spune Danut Gavra, care a ramas, dupa acel sangeros decembrie, aproape fara tot piciorul stang. Avea atunci 24 de ani si, dupa cum isi aduce aminte, “speram ca daca pica Ceausescu, a doua zi va fi ca in America”. A fost in strada inca din 15 decembrie ’89, cand dupa serviciu s-a dus la casa lui Tokes. Istoria vrea sa scoata data de 15 decembrie. Vrea sa uitam de dimensiunea spirituala. Daca nu era acel 15, nu era nici 16, nici 22 decembrie. Desi infirm, barbatul, trecut de prima tinerete, traieste si acum clipele care i-au schimbat viata. Strange din pumni si scandeaza lozincile din ’89: “Vrem libertate”; “Vrem alegeri libere”; “Vrem faina si malai si pe regele Mihai”. A fost impuscat printre primii, la Podul Decebal din Timisoara, in seara zilei de 16. “Cand a aruncat unul din dreapta tigara jos, soldatii din cordon au inceput sa traga fara somatie. Cand am vrut sa ma intorc, un glont m-a nimerit in piciorul stang. De la genunchi si pana la talpa toata carnea era macinata pe dinauntru. Au tras cu dum-dum“.

http://www.adevarul.ro/articole/2002/medalia-uitarii.html

http://www.bbc.co.uk/romanian/forum/story/2006/12/061218_raport_comisie_comunism .shtml.

5)  TRAIAN POP TRAIAN

Batalia din Piata Libertatii (orele 16:00-17:30)

Multimea ajunsa in Piata Libertatii, se lupta in continuare cu blindatele. Se rastoarna si se aprinde o masina Dacia albastra langa Restaurantul Banloc. Se sparg geamurile cladirilor, se da foc cabinei de dispecerat a intreprinderii de transporturi locale din centrul pietei. Este spart magazinul de Consignatie. Dupa o informatie publicata (Traian Pop Traian, in ziarul Timisoara, I, 2 din 24.01.1990), doi civili bine imbracati arunca cu sticle incendiare in cladirea garnizoanei si deschid focul cu arme incarcate cu gloante explozive impotriva civililor si a soldatilor din armata regulata. Cad sub gloante doi civili si patru militari. Se inregistreaza raniti si alti morti. Alti participanti afirma ca, initial, s-au folosit gloante oarbe si de cauciuc iar, ulterior gloante adevarate. Consideram ca este de competenta organelor de ancheta legal constituite in noua republica Romania, sa stabileasca numarul victimelor in toata infruntarea ce a avut loc la Timisoara vreme de mai bine de o saptamana. Multimea din Piata Libertatii se retrage spre Opera, Piata Unirii si Piata “700”.

6) Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian

Barzeanu Atanasie, 65 anit, medic primar, doctor in stiinte, chirurg, Spitalul Judetean Timisoara

“…sintem deci in 18 decembrie…Pe la orele doua si patruzeci, cind inchideam o operatie–Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian, dintr-un ARO [!], pacienta prezentindu-se o echimoza cu distrugerea tesuturilor (plaga in diametru de 15 centimetri), a tesuturilor din regiunea epigastrica, inclusiv a muschilor drepti abdominali, cu ruptura a colonului ascendent transvers si a jejuno-ileonului, fiind in stare de soc grav traumatic, hemoragic–, fara sa-mi poti explica nici macar acum cu ce fel de gloante a putut fi lovita, pentru ca nu am identificat nici orificiul de iesire si nici pe cel de intrare, a venit o asistenta de la Chirurgie I, care mi-a spus sa merg la domnul Ignat.”

Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gura, (Editura Facla 1990), pp. 133-134.

————————————————————————————————————————————————–

Armata nu neaga existenta gloantelor dum-dum…

“O lupta cu fortele raului,” Orizont (Timisoara), nr. 5 (2 februarie 1990), p. 5.

Iosif Costinas: Care este opinia ta despre felul cum au actionat securistii-teroristi?

Lt. Col. Petre Ghinea: Spre deosebire de militarii nostri, ei au fost foarte bine pregatiti pentru lupta in oras. Dispuneau de armament modern, special (inclusiv simulatoare de foc). De pilda, la automatele lor rabatabile, cu gloante videa [vidia] sau gloante explozive [dum-dum], nu se putea vedea flacara la gura tevii….

“Ion Coman era mana dreapta a lui Ceausescu si avea in subordine armata, Ministerul de Interne si justitia. Totodata, Vasile Milea, generalul Guse si Ilie Ceausescu erau singurii care aveau dreptul sa dea ordin sa se traga”, a spus Chitac. Contrar afirmatiilor partilor civile implicate in dosar, care spun ca s-a tras in ei cu cartuse de tip dum -dum“, generalul a negat ca in dotarea Ministerului Apararii Nationale (MApN) s-ar fi aflat munitie de acest tip, dar a sustinut ca nu are cunostinta care era dotarea Ministerului de Interne.

Chitac: M.I. si dum-dum

———————————————————————————————

…oficial, Ministerul de Interne nu crede in existenta gloantelor dum-dum…

Radu Ciobotea:  Cu ce arme s-a tras in decembrie?

col. Stefan Demeter (sef al birou de servicii si inzestrare al (atunci) Inspectoratului judetean al M.I.):

“Dupa munitia folosita si zgomotele auzite in oras, rezulta clar ca pina in seara de 22 decembrie s-a tras cu pistoale mitraliera model 1963, de 7,62.  Nu s-a folosit munitia “Dum-Dum” cu virf exploziv, interzisa de Tribunalul de Haga.  Din 1989 si armamentul “Stecikin” car folosea munitie de 9 mm scurt a fost retras din toate inspectoratele judetene ale M.I.  S-a vorbit mult despre gloante vidia.  Motivul e simplu:  materialul vidia e foarte casant si ar distruge teava armei.  Este, deci, pe cit de inutil, pe atit de scump.  “Exemplele” prezentate ca “gloante vidia” erau, de fapt, miezuri de otel ale gloantelor de 7,62.”

Radu Ciobotea, “M.I.–Martor Incomod,” Flacara, nr. 33, 14 august 1991, pp. 4-5.

———————————————————————————————————

neoficial, totusi, citiva fosti securisti vorbesc altfel…

Roland Vasilevici (fost securist, Dir I, judetul Timis, secte religioase):

Cartusele celor din U.S.L.A. erau speciale si la lovirea tintelor provocau noi explozii.”

Puspoki F., “Piramida Umbrelor (III),” Orizont, nr. 11 (16 martie 1990), p. 4.

si in Roland Vasilevici, Piramida Umbrelor (editura de vest, 1991), p. 61:

Cei din U.S.L.A. si unii studenti straini, alaturati lor, trageau cu niste cartuse speciale, care, la lovirea tintei, provocau noi explozii.

Dezvaluiri despre implicarea USLA in evenimentele din Decembrie ‘89

Un tanar care si-a facut stagiul militar in trupele USLA a declarat
corespondentului A.M. PRESS din Dolj: “Am fost la Timisoara si la Bucuresti in
Decembrie ‘89. Odata cu noi, militarii in termen, au fost dislocati si
profesionistii reangajati, care purau costume negre de camuflaj. Dispozitivele
antitero de militari in termen si profesionisti au primit munitie de razboi. La
Timisoara s-a tras in manifestanti de la distanta mica. Am vazut
cum sareau creierii celor ciuruiti de gloante. Cred ca mascatii, folosind armamentul lor special, au tras cu
gloante explozive.
In ianuarie 1990, toti militarii in termen din trupele USLA
au fost internati pentru dezintoxicare. Fusesaram drogati. Am fost lasati la
vatra cu cinci luni inainte de termen pentru a ne pierde urma. Nu-mi publicati
numele. Ma tem pentru mine si parintii mei. La antranamente si aplicatii eram
impartiti in “amici” si “inamici.” Mascatii erau “inamicii” pe care trebuia sa-i
descoperim si sa-i neutralizam. Cred ca mascatii au
fost acei teroristi.”

(Romania Libera, 28 Decembrie 1994, p. 3)

Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 Comments »

decembrie 1989: cine trage dintr-un ARO ?

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 15, 2009

Moartea vine dintr-un ARO al trupelor USLA Stefan Both Adevarul 3 decembrie 2009

REVOLUŢIE: Moartea care a venit dintr-un ARO al trupelor USLA

  • Ştefan Both
  • 4498 afişări
  • Joi 3 dec 2009

//

Georgeta Carpin regretă morţii din decembrie 89

Timişoara

Georgeta Carpin regretă morţii din decembrie 89

După 20 de ani de la Revoluţie, până în 20 decembrie când Timişoara a fost declarat oraş liber de comunism, redacţia Adevărul de Seară vă prezintă 20 de poveşti despre 20 de familii timişorene care au plătit cel mai scump preţ pentru cei 20 de ani de libertate: viaţa. Astăzi: povestea familiei Carpin.

Dănuţ Carpin era parchetar, iar duminică avea de făcut o lucrare de palux, la un apartament. Acolo s-a decis să meargă împreună cu prietenii la demonstranţie. Acesta a ajuns într-un grup care se deplasa spre Facultatea de Agronomie, aflat la intrarea în oraş. În faţa Uzinei de Textile, din Calea Aradului, s-a aflat un cordon al armatei, care nu lăsau pe nimeni să iasă sau să intre în oraş.

În momentul în care soldaţii i-au somat pe manifestanţi, dintr-un ARO s-a scos o mitralieră pe geam şi au început să tragă. Dănuţ a fost lovit de un glonţ în burtă, a făcut hemoragie şi a murit”, a declarat Georgeta Carpin.

Celebrul ARO al Ministerului de Interne şi-a făcut apariţia în mai multe zone ale oraşului, în zona Podului Decebal, în Piaţa Maria şi în Piaţa Traian. Din mărturiile martorilor, cei din ARO, îmbrăcaţi în salopete ale gărzilor patriotice, ridicau manifestanţi şi îi duceau în aerestul miliţiei judeţene.
Cei care au tras au rămas neidentificaţi. Se pare însă că era vorba de un echipaj al Unităţii Speciale de Luptă Antiterostistă, pentru că numai ei aveau în dotare acest tip de ARO, blindat.

În scurt timp de la deschiderea focului, la faţa locului a sosit o salvare, care l-a dus pe Dănuţ Carpin la Spitalul Judeţean. „Prietenii lui mi-au spus că a murit. Pe 20 decembrie m-am dus la judeţean. Vroiam să iau cadavrul să-l îngrop, dar nu am găsit nimic. A dispărut. La fel şi registrele”, a mai povestit Georgeta Carpin.

Psihoza gropilor comune

A urmat psihoza gropilor comune printre cei care şi-au pierdut persoanele dragi. Sute de oameni au luat la colindat cimitirele. S-a săpat în căutare de împuşcaţi în cimitirul Eroilor, în cimitirul săracilor şi pe o tarla din cartierul Freidorf. Au şi fost găsite câteva persoane împuşcate!
Corpul lui Dănuţ Carpin s-a aflat printre cele 43 de cadavre care au fost furate de securitatea şi duse cu un camion frigorific de la Comtim, la crematoriul Cenuşa, din Bucureşti.

De abia în ianuarie 1990 s-a aflat ce s-a întâmplat cu morţii. „Pentru că nu avea acte la el, în foaia întocmită de medic au fost trecute doar semnalmentele şi cum era îmbrăcat. Scria că e o persoană neidentificată! Era descris pantoful, pantalonii, geaca”, a mai declarat Georgeta Carpin.

„Păcat de cei care au murit”

După 20 de ani de la acele evenimente, Georgeta Carpin este extrem de dezamăgită. Pentru ea, Revoluţia nu a adus mult aşteptata schimbare. „Păcat de acei tineri care au murit. Nu este o mare schimbare. Tot acolo locuiesc unde am stat şi înainte de 89. Nu am altă locuinţă, nu am maşină, nu am nimic. Poate aş fi avut mai multe dacă ar fi trăit el”, a mai declarat Georgeta Carpin.

Aceasta susţine că nu a primit nici până astăzi nu a primit pământul promis de Primărie, pentru copilul lor. „Spun că suntem în evidenţa lor, dar nu au terenuri libere acum”, a mai declarat Georgeta Carpin. Femeia merge în fiecare an în pelerinaj la Bucureşti, la crematoriu şi în Popeşti Leordeni, locul unde a fost aruncat cenuşa celor arşi.

Doi morţi şi nouă răniţi în “Aradului”

În sinteza Parchetului Militar, despre evenimentele din 17 decembrie, din Calea Aradului, se spune că un detaşament de 50 de militari de la UM 01008 comandat de maiorul Surdu Dănuţ şi maiorul Negovan Petrică, au primit ordin să asigure paza Intreprinderii Textile.

În jurul orelor 22 o coloană de manifestanti s-a deplasat pe Calea Aradului, spre ieşirea din oraş. Când coloana s-a apropiat la circa 100 metri de poarta intreprinderii, militarii, care nu au cunoscut intenţiile demonstranţilor, au somat prin voce şi foc de avertisment. Demonstranţii s-au refugiat spre imobilul la parterul căruia se afla librăria Tudor Arghezi”.

Pe fondul deschiderii focului de către militari, din spatele coloanei de demonstranţi, persoane neidentificate aflate într-un ARO au tras împotriva manifestanţilor. În zonă au fost împuşcate mortal două persoane şi rănite nouă.

————————————————————————————————————–

(Si altii aveau masinile ARO in decembrie 1989, dar in prim plan cine au tras dintre ele atunci?…)

BRASOV 15 noiembrie 1987

Se zvonea ca muncitorii care iesisera in strada urmau sa fie condamnati la moarte. Era duminica, ora 13.00, cand l-am vazut pe Catalin cu pancarta.

M-am asezat langa el. Dupa vreo cinci minute, ni s-a alaturat si Horia. Apoi a venit politia si ne-a arestat”, povesteste Lucian Silaghi. Alti studenti, aproape o suta de colegi de la Facultatea de Silvicultura si Exploatari Forestiere Brasov, au cerut eliberarea celor arestati. „In nici cinci minute, au aparut 7 Aro cu trupe USLA care i-au imprastiat”, spune Silaghi.

Ovidiu Eftimie, “Brasov 1987:  Revolta si Teroare” Evenimentul Zilei, 15 noiembrie 1987

http://www.ziare.ro/articol.php?id=1195075569

TIMISOARA 17 decembrie 1989

Declaratie Kali Adrian Matei: nascut in 30 iulie 1968 la Timisoara, muncitor la IJPIPS (1989), impuscat in spate

In 17 decembrie am mers la lucru, unde lumea spunea ca huliganii au distrus orasul, ca s-a strigat “Jos Ceausescu!”, “Jos pantofarul!”. Eu am tacut, am asteptat sfirsitul programului, apoi am plecat acasa. Tramvaiele nu circulau. Ajungind la “Sinaia” am vazut o duba a militiei care circula si facea apel la intelegerea noastra. De la biserica ortodoxa la podul de la “Maria” circulatia era posibila pe o singura parte, geamurile de la magazine erau sparte si inlocuite. Un cordon de militari de securitate oprea accesul pe partea unde e biserica reformata. Ocolind, am vazut ca si in spatele strazii lui Tokes se aflau camioane cu prelata si doua masini ARO blindate, cu mitraliere jumelate. Linga ele, 6 persoane cu salopete verzi si casti.

http://www.timisoara.com/mioc/REVT01~1.HTM

(Suharu Anton, 17 decembrie 1989)
Cind am ajuns pe pod am vazut la lumina becului de pe stilp ca sint impuscat in piciorul drept. A inceput sa ma doara groaznic. M-am indreptat mai mult in fuga cu piciorul drept tiris cu gindul sa ajung la depoul de tramvaie, dar cind am traversat b-dul Leontin Salajan am fost interpelat de o masina ARO in care erau doi indivizi. Unul mi-a spus sa urc in masina, in spate. Am intrebat pentru ce si mi-a dat de inteles ca ma impusca daca nu fac ceea ce-mi cere. Acel individ era imbracat cu un costum inchis (gri) si pe cap palarie neagra. Sub haina mi-a dat de inteles ca are o arma, deoarece a dus mina dreapta spre haina. Mi-a deschis usa spunindu-mi ca nu se intimpla nimic, voi da o declaratie si imi da drumul. Dupa ce am urcat am vazut ca in ARO erau trei persoane intinse cu fata in jos. Mi-a ordonat sa ma culc peste ei. Eu m-am facut ca ma supun ordinului dar dupa ce a inchis usa m-am asezat pe bancheta din dreapta unde am inceput sa ma gindesc ca s-a apropiat sfirsitul zilelor mele. ARO-ul a intrat in curtea militiei judetene. Aici au deschis usa din spate si au spus jos. Eu am coborit primul, iar dupa mine ceilalti trei. Am fost predati la un militian solid si inalt care era impreuna cu doi militari de militie insotiti de bite proaspat facute. Militianul i-a intrebat pe cei ce ne-au adus “acestia ce au facut?”, la care cel ce ne-a deschis usa ARO-ului i-a spus rizind ca au vrut sa ia scaunul lui Ceausescu.
Carpin Danut ( 86 )
Profesie: Parchetar
Data nasteri: 1960
Locul nasterii: Timis
Calitate: Erou Martir

Data mortii: 17 decembrie 1989
Locul mortii: Timisoara, Calea Aradului
Cauza: Impuscat in abdomen
Vinovati: Persoane neidentificate care au tras asupra manifestantilor dintr-un ARO
Observatii: Ars la Crematoriul “Cenusa”

http://www.euroatlantica.ro/page.php?idp=41.

Nicolae Lacatus, din Timis, muncitor, a murit in 17 decembrie, impuscat in torace, in Piata Traian. A fost ars la Crematoriul “Cenusa”. Vinovati de moartea lui : indivizi neidentificati care au tras asupra multimii dintr-un ARO (al M.I.).

Sinteza Parchetului Militar despre revolutie: “Dosarul nr. 252/P/1992 – privind evenimentele ce au avut loc in 17 decembrie 1989 pe Calea Aradului din Timisoara.

In seara zilei de 17.12.1989, un detasament de 50 militari de la UM 01008 Timisoara comandat de maiorul Surdu Danut si maiorul Negovan Petrica, au primit ordin sa asigure paza Intreprinderii Textile Timisoara. Misiunea a fost ordonata de comanda UM 01024 Timisoara, la solicitarea conducerii intreprinderii.

In jurul orelor 22 o coloana de manifestanti s-a deplasat pe Calea Aradului, spre iesirea din oras. Cind coloana s-a apropiat la circa 100 metri de poarta intreprinderii, militarii, care nu au cunoscut intentiile demonstrantilor, au somat prin voce si foc de avertisment. Demonstrantii s-au refugiat spre imobilul la parterul caruia se afla libraria “Tudor Arghezi”.

Pe fondul deschiderii focului de catre militari, din spatele coloanei de demonstranti, persoane neidentificate aflate intr-un autoturism ARO au tras impotriva manifestantilor. Acest aspect este confirmat de martorii oculari si de 3 dintre raniti.

In zona au fost impuscate mortal 2 persoane si ranite 9.

Martorul ocular Mosiesei Petru declara ca cei doi decedati au fost impuscati de persoane necunoscute ce se aflau in acel ARO. Martorul Vidican Mihai, fost ofiter de securitate, declara ca in prezenta sa, un lucrator M.I. a afirmat ca a tras dintr-o masina pe Calea Aradului in 17.12.1989″.

http://www.timisoara.com/newmioc/30.htm.

Barzeanu Atanasie, 65 anit, medic primar, doctor in stiinte, chirurg, Spitalul Judetean Timisoara

“…sintem deci in 18 decembrie…Pe la orele doua si patruzeci, cind inchideam o operatie–Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian, dintr-un ARO, pacienta prezentindu-se o echimoza cu distrugerea tesuturilor (plaga in diametru de 15 centimetri), a tesuturilor din regiunea epigastrica, inclusiv a muschilor drepti abdominali, cu ruptura a colonului ascendent transvers si a jejuno-ileonului, fiind in stare de soc grav traumatic, hemoragic–, fara sa-mi poti explica nici macar acum cu ce fel de gloante a putut fi lovita, pentru ca nu am identificat nici orificiul de iesire si nici pe cel de intrare, a venit o asistenta de la Chirurgie I, care mi-a spus sa merg la domnul Ignat.”

Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gura, (Editura Facla 1990), pp. 133-134.

BUCURESTI 21 decembrie 1989

Mai multe persoane au relatat ca, exact inaintea inceperii panicii, pe laturile exterioare ale multimii – dinspre Hotelul Negoiu si zona Hotelului Bucuresti – au aparut masini ARO din care au coborat persoane inarmate cu bate, care, penetrand cordonul de asigurare exterior, au inceput sa-i loveasca pe participanti.

http://www.jurnalul.ro/articole/69816/misterele-nedezlegate-ale-noptii-de-21-decembrie

SIBIU, 21 decembrie 1989

Doua autoturisme ARO si un autoturism Dacia au inconjurat grupul Piata Mare, facand arestari. Militienii din ARO albastru au facut 3 arestari, placand in viteza. Autoturismul 1-SB-3634 a demarat in viteza printre oameni, solicitand respectarea linistii si ordinei publice. ARO cu numarul 1-SB-1425 a fost intors cu rotile in sus si a fost incendiat de o tanara.

http://apcemrdec1989sb.portalulrevolutiei.ro/index.php?cat=1989.

Sfântu Gheorghe, 24 decembrie 1989

ZIUA III – 24 DECEMBRIE

Pe la orele 3 dimineaţa, trupele se aflau deja în cazarmă , într-un dispozitiv de luptă circular, conform unui plan prestabilit. Întrucât se trăsese în jurul unităţii, comandantul emisese deja ordinul de evacuare a locuinţelor pt. toţi locatarii din imediata vecinătate, conform procedurilor pt. astfel de situaţii. Cum misiunea cercetaşilor era să culegem informaţii, eu şi subalternii mei n-am rămas decât câteva minute în cazarmă pt. a ne acorda cu şefii dispozitivului de apărare, ca nu cumva să ne împuşcăm între noi. Apoi am plecat în 2 ARO, în afara oraşului, spre zona de nord de unde proveniseră împuşcăturile cu pricina. Era o zonă virană vastă, plină de smârcuri şi loturi parcelate, între malul stâng al Oltului şi calea ferata ce ducea spre Miercurea-Ciuc. Am coborât, ne-am dispersat în 3 echipe şi ne-am aşezat la pândă, în speranţa că vom depista ceva. Din locul în care ne aflam vedeam clar luminile oraşului, care de obicei la acea oră erau stinse, dar nu şi în Decembrie 1989. La un moment dat, telegrafistul mă întrerupe din reverie:
˝ – Tovarăşu´ locotenent, se transmit semnale luminoase în codul Morse dinspre şoseaua ce duce la Bacău˝.
Şoseaua curgea undeva la vreo 3 km în stânga noastră şi era inundată de farurile maşinilor care intrau sau ieşeau din oraş. Într-adevăr, dintr-un punct situat de-a lungul şoselei se transmiteau regulat semnale luminoase către oraş, cu faza lungă a unui autovehicul staţionat. Telegrafistul s-a apucat să noteze semnele pe jurnal la lumina lunii: linei-punct-linie-linie, în timp ce eu încercam să depistez cu cine corespondau cei care emiteau. Am rămas surprins să constat că se transmitea în acelaşi cod Morse, din vreo 5-6 puncte situate la nivelele superioare ale unor blocuri din oraş. Erau semnale clare de proiectoare si lanterne http://www.youtube.com/watch?v=GIJDF…?v=iCNZ8IIbSPo.
˝ – Ce zic, Aldea, ăia din afară?˝, m-am adresat transmisionistului, în timp ce încercam să descifrez un semnal transmis dintr-un apartament situat la ultimul etaj al unui bloc din centrul oraşului. Olteanul s-a apucat să-mi silabisească semnalele emise din autovehicul:
˝ – Zdesi, Başia! Komanda Volif, esli u tebia esti contact s comandai Vîvesca(˝ – Aici Turnul, echipa Lupul aveţi cumva contact cu echipa…?˝Nu era în regulă, am luat legătura prin staţie cu comandantul şi i-am explicat cum stă treaba.
˝ – Mergi de-i prinde pe nemernicii de pe şosea! Vezi, ai grijă de oameni!˝.
Ne-am urcat în maşini şi am ieşit pe şoseaua spre Bacău. O maşină de-a noastră a rămas cu sergentul Pop în urmă să blocheze eventuala fugă a celor care emiteau, iar eu cu cealaltă maşină am mers înainte pe şosea. Am văzut de unde proveneau semnalele, era un ARO alb, cu număr de Bacău, staţionat pe un drum lăturalnic, perpendicular pe şoseaua noastră. Am mers cam 100 metri înainte şi apoi am virat pe celălat sens de mers, ajungând la vreo 50 metri înapoia ARO-ului alb, căruia i se auzea motorul pornit. Am stins luminile şi am coborât, apoi ne-am făcut una cu pământul jilav, ţinând sub observaţie maşina împieliţată. I-am dat ordin lui Gal, tragătorul la RPG (http://www.youtube.com/watch?v=cj9ms…eature=related) să-şi ocupe o poziţie de tragere şi să aibă permanent în vizor ARO-ul alb. Telegrafistul mă atinge uşor şi-mi arată un semnal clar în Morse luminos, transmis cu o lanternă, în limba română, exact din comandamentul unităţii noastre.
˝ – Aici, R 22, schimbaţi urgent poziţia, sunteţi căutaţi!˝. Atunci ARO-ul alb a demarat brusc, încadrându-se pe şosea spre oraş. Printr-un cartuş de semnalizare roşu, am transmis ordinul celei de-a doua maşini să blocheze ARO-ul ce fugea. A reuşit s-o blocheze, însă ARO-ul alb a întors aproape pe loc, a urmat o răpăială scurtă de armă automată, apoi autotuturismul a luat-o pe şosea spre Bacău.
˝ – Foc, Gal!˝, i-am ordonat AG-istului, care în următoarea fracţiune de secundă asta a şi făcut. S-a auzit bubuitul grenadei, urmată de o vâlvătaie, maşina a mai mers haotic câţiva metri şi s-a răsturnat pe o parte, în şanţul ce despărţea câmpul de şosea. Din întuneric s-a auzi o voce ce ne ruga cu un puternic accent basarabean să nu mai tragem, că se predau.
I-am scos afară pe ocupanţi, unul câte unul, cu mâinile la ceafă: erau 4, îmbrăcaţi în salopete vătuite, kaki şi negre. Am verificat maşina şi am găsit câteva grenade şi 2 pistoale ce le vedeam pt. prima dată: Stechkin automat http://www.youtube.com/watch?v=Gx-COROJGrg, despre care ştiam cum arată doar din poze şi că e atât în dotarea atât a KGB, cât şi a unor forţe speciale din cadrul Securităţii noastre. Sergentul Pop era rănit de glonţ în umăr, însă nu se arătat afectat.
N-am uitat de transmisia din comandament şi l-am înştiinţat pe comandant urgent, că cineva din rândul nostru trăda. Ne-am urcat în maşini şi ne-am îndreptat spre unitate. I-am băgat la arest pe terorişti, pt. că terorişti erau dacă aveau arme şi trăseseră. Doar unul avea acte, şoferul, era băcăuan, iar maşina era a lui. În unitate, surprize, surprize: CI-istul (ofiţerul de contraspionaj) era la arest. El transmitea semnalele luminoase şi în timp ce noi aveam treabă cu ARO-ul alb, comandantul îl arestase.

http://forum.realitatea.net/showthread.php?p=499555

TIMISOARA, 24 decembrie 1989

“Un ARO care aduce moartea”

Revenind la duminica aceea de 24 decembrie, lucrurile au inceput sa se mai linisteasca.  Am iesit in oras la barajele facute de soldati impreuna cu civilii.  Deja fraternizasem…Pe la ora prinzului, dinspre gara Timisoara Est catre unitatea noastra, pe strada Borzesti, venea un ARO al MI.  Numai ei aveau in dotare tipul acela de masini blindate [e vorba de un ABI ?], cu turela si mitraliera.  Eu eram cu niste civili, cu un ofiter slabut si inalt de la batalion si un maistru militar mai in varsta.  Am oprit masina.  Inauntru erau 3 sau 4 barbati imbracati cu haine de Garzi Patriotice, fiecare cu cate un pistol mitraliera tip MI, cu pat ratabil si teava scurta, munitie si saculete de strans tuburile (!!).  Astia ne-a pus pe ganduri pentru ca cine trage cinstit nu era interesat ca un glont isi pierde tubul pe unde s-a tras, fara sa fie recuperat…Pe cand saculetele acelea se amplasau pe arma pentru a putea fi sigur ca recuperezi toate tuburile de la cartusele trase si nu lasi urme…De asemenea, mitraliera de la turela avea banda cu cartuse montata…Masina a fost retinuta si ei dusi la unitatea noastra.  Interesant este ca, in urma cu vreo doua ore, niste civili ne-au relatat ca, la o coada la lapte–undeva in zona–s-a tras asupra oamenilor dintr-un ARO blindat, cu mitraliera…Asta se intamplase pe la Calea Aradului, cam la 1 km si ceva de noi.  Masina pe care o oprisem era exact la fel cu cea din care ni se relatase ca s-a tras.  Dar, puteau fi si mai multe masini de acest fel.

Liviu Stefanut, fost soldat, UM 01864/l Timisoara, cu Dan Preisz, “Teroristii Timisoarei,” Romania Libera, 21 aprilie 1994


Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , , | 1 Comment »

Dovada exista! Doua videouri noi din decembrie ’89 … impotriva procurorilor si uitarii: gloante dum-dum si vidia folosite de catre teroristii

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on October 16, 2009

In seara aceasta, am gasit citeva videouri de o importanta extraordinara pentru intelegerea Revolutiei Romane din decembrie 1989.  (Amindoua din site dailymotion.com sit postat de un Alexandru2006; 8 in total si de o importanta deosebita din punctul de vedere istoric, chiar daca se pare ca pina acum numai citeva sute de oameni le-au vazut).  In prima video, vedeti secventa 1:20-2:50 in care se arata gloantele dum-dum si vidia depistate din arhiva securitatii.  In a doua, secventa 0:45 – 1:20 filmate se pare la Piata Aviatorilor (deci zona TVR-ului) in care omul demonstreaza cum gloantele teroristilor (in cazul acesta, se pare de tip vidia) sint diferite de gloante obisnuite.   Mai jos, cei care au negat si neg in continuare existenta gloantelor aceste…numai ca dovezii filmate mai exista…
Revolutia  Romana 22 Dec.1989 – cd4

OARE CINE NU CREDE IN GLOANTELE DUM-DUM SI VIDIA???

PAVEL CORUT, STEFAN DEMETER, TEODOR UNGUREANU, VLADIMIR BELIS, DAN VOINEA

1) Pavel Corut (ocupatie inainte de 1990:  securist)

“…nu a existat o garda speciala care sa fi depus un juramint de credinta de legionar fata de dictator, nu au existat lunetisti dotati cu sisteme de ochire cu infrarosii, nu s-a tras cu gloante vidia…”

Paul Cernescu (aka Pavel Corut), “Cine a tras in noi?” Expres Magazin, nr. 65 (42) 1991, p. 12.

“…Treburile pareau sa se fi indreptat catre directia buna, dar in dimineata zilei de 23 decembrie [sic. 24 decembrie], capitanul P.I. m-a informat ca in fata ministerului sint doua masini blindate cu teroristi de la U.S.L.A., lichidati de tanchistii nostri.  Discutase cu locotenentul (comandant de pluton) care facuse isprava si acesta mindru de fapta sa, se laudase ca intentionase chiar sa se urce cu tancul pe ei, dar nu a reusit.  Soldatul curier de corospondenta din organigrama compartimentului m-a informat ca peste noapte santinela din postul 2 il impuscase mortal pe ofiterul comandant de garda, un tinar locotenent.  Mai tirziu am citit relatari fanteziste si patetice referitoare la moartea acestui ofiter, “lovit de gloante vidia si explozive.”  Nu este singurul  militar mort in accident de lupta….”

2) col. Stefan Demeter (sef al birou de servicii si inzestrare al (atunci) Inspectoratului judetean al M.I.):

“Dupa munitia folosita si zgomotele auzite in oras, rezulta clar ca pina in seara de 22 decembrie s-a tras cu pistoale mitraliera model 1963, de 7,62. Nu s-a folosit munitia “Dum-Dum” cu virf exploziv, interzisa de Tribunalul de Haga. Din 1989 si armamentul “Stecikin” car folosea munitie de 9 mm scurt a fost retras din toate inspectoratele judetene ale M.I. S-a vorbit mult despre gloante vidia. Motivul e simplu: materialul vidia e foarte casant si ar distruge teava armei. Este, deci, pe cit de inutil, pe atit de scump. “Exemplele” prezentate ca “gloante vidia” erau, de fapt, miezuri de otel ale gloantelor de 7,62.”

Radu Ciobotea, “M.I.–Martor Incomod,” Flacara, nr. 33, 14 august 1991, pp. 4-5.

3) procuror ceausist Teodor Ungureanu (Facultatea de Drept, promotia 1978) care n-a vazut si n-a gasit nici un terorist in decembrie 1989, sau dupa…gazdat de catre Jurnalul National in perioada 2004-2005 (cam 10 articole)

http://mariusmioc.wordpress.com/2009/04/14/procuror-teodor-ungureanu-diversiunea-3-gloantele-vidia-erau-miezurile-de-otel-care-intrau-in-alcatuirea-proiectilului-762-mm/

La cele de mai sus va trebui să adăugăm fabulaţiile cu privire la celebrele “gloanţe-widia”. Prin lansarea acestei aberaţii, cei mai de seamă reprezentanţi ai Armatei s-au compromis lamentabil. Ceea ce prezentau în emisiuni tv ori în paginile unor ziare ca fiind teribilele instrumente ale morţii, nu erau nimic altceva decât miezurile din oţel care intrau în alcătuirea internă a proiectilului cal. 7,62 mm-scurt destinat armelor tip AKM. Tot aşa aveau să fie făcute speculaţii asupra folosirii muniţiei explozive (de tip dum-dum), de către persoane care erau fie străine de efectele povocate asupra corpului uman de proiectile cu diverse energii cinetice (la momentul străpungerii), ori de fragmente din proiectile dezmembrate la un anterior impact cu un corp dur, fie de cei angajaţi într-o reală acţiune de dezinformare.

4) Vladimir Belis

dl profesor Vladimir Belis, care in decembrie 1989 era directorul Institutului de Medicina Legala Mina Minovici din Bucuresti

Povestile despre teroristi care trageau cu gloante “”dum-dum””, “”gloante cu cap vidia”” sau gloante de calibru mare, atipice pentru unitatile militare romanesti, vor ramane din cauza asta doar niste povesti care nu pot fi confirmate sau infirmate.

Belis nu a vazut cadavrele ceausestilor, Jurnalul National

5) si cu voia dvs.

Generalul Dan Voinea (procuror militar din 1982)

Dan Voinea, citat pe forumul asociatiei 21 decembrie 1989, nu exista victime de la dum-dum

“Toti alergau dupa un inamic invizibil”

Romulus Cristea
Joi, 22 Decembrie 2005

Interviu cu general-magistrat Dan Voinea

Romulus Cristea:  Munitia speciala, gloantele cu cap vidia sau dum-dum, a provocat victime? Presa de la acea vreme a fost plina cu astfel de relatari…
Nu exista victime (persoane impuscate) nici de la gloantele cu cap vidia, nici de la dum-dum. Pe durata evenimentelor s-a folosit munitie de razboi, munitie normala care se gasea la vremea respectiva in dotarea Ministerului de Interne si a Ministerului Apararii Nationale. Confuzia si informatiile false au aparut de la faptul ca se foloseau calibre diferite si, deci, zgomotul produs era altfel perceput.

Deci care este firul care reuneste aceste cinci cazuri?

Toti oameni patati de regimul Ceausescu,

si mai ales patati de relatii sau vulnerabilitatea lor fata cu fosta securitate…

deci putem intelege destul de usor de ce EI nu cred

in folosirea gloantelor dum-dum sau vidia in decembrie 1989…


Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Romania December 1989. Doublespeak: The All-too-Familiar Tales of Nicolae Ceausescu’s Double by Richard Andrew Hall

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on September 29, 2009

In reference to the following article–“Doublespeak”–from 2004–

At least one Romanian commentator attempted to legitimize the credibility of Bukovski’ s recent statements in Romania by appealing to the fact that the documents substantiating Bukovski’s claims are “on the Internet, anybody can access them.” It is true that Bukovski has published Soviet archival documents on the Internet, including from the period 1988 to 1991—however, none of them are about the December 1989 events in Romania (http://psi.ec e.jhu.edu/~kaplan/IRUSS/BUK/GBARC/pdfs/sovter75/sovter75-e.html). Indeed, given the amazing antennae of the Romanian press for anything that substantiates their beliefs on this matter—and their deafness to anything that challenges those beliefs—one would expect that did such documents exist they would have been reproduced in the Romanian press by now.

…these claims have once again become an issue of mediation and meditation in Romania, see appropriately,

Marius Mioc despre dezvaluirile lui vladimir bukovski

…then there are developments in relation to some of the following discussed in this passage:

The DIA variant, so dear to the hearts of Ceausescu’s double and his Securitate counterparts, has a long and fabled history. In the early and mid-1990s, it became a favorite of the opposition to the communist successor regime of President Ion Iliescu—an opposition that included many of those who had suffered most under the old regime. (After being voted out in 1996, Iliescu returned to the presidency in the 2000 elections.) In the opposition press, noted journalists such as Ioan Itu and Ilie Stoian at “Tinerama,” Cornel Ivanciuc at “22” and later at “Academia Catavencu, ” and Petre Mihai Bacanu at “Romania Libera” promoted the DIA thesis at one time or another.

In reference to Ivanciuc, who was revealed by CNSAS several years back as having collaborated with the former Securitate, I will discuss at another time (an infamous Stalinist and the happiest of bloomingtonians both referred me pedantically to Ivanciuc’s series in “22” in 1995, why? because of course, it must be right, it must be credible, “22” is the flagship of liberal, democracy-loving intellectuals in Romania…)

here I will refer to Ioan Itu, for recent revelations, see

Marius Mioc despre colaborarea cu securitatea a lui Ioan Itu

significantly, Itu didnt just collaborate with just anybody, but precisely the USLA from 1978 to 1983 !

The following article, in which Itu exculpated the USLA (Securitate) and attempted to cast blame instead on the DIA (Army)–in part by taking out of context the communication that is recreated–has been used by Denis Deletant, Peter Siani-Davies, and others to suggest how original understandings of the December events were erroneous.

image-20

By the end of 1993, Itu had become a strong proponent of the DIA theory, which I show in the following article had its roots in the former Securitate…

image-23

image-22

image-21

————————————————————————————————————————————

(after clearing CIA Publications Review Board, this was submitted to Habsburg H-Net, where Nicolae Harsanyi had published an interesting article on December 1989 back in 1999.  The Habsburg editors never responded, and the article does not appear on the site.  Nevertheless, several years later it came up as Habsburg Occasional Paper No. 3, 2004, in a yahoo search.  So that is what I list it under.  Go figure…)

Doublespeak: The All-too-Familiar Tales of Nicolae Ceausescu’s Double

by Richard Andrew Hall


HABSBURG Occasional Papers, No. 3. March 2004

Romania does not need the “Dracula-land” that officials seem intent on building; the historiography of the December 1989 Revolution already supplies more than enough absurdity, fantasy, and kitsch.

Epilogue as Prelude

The capture of Iraqi dictator Saddam Hussein—from the Romanian perspective, in December of all months!—inevitably evoked comparisons even in the international media with the fall of the Ceausescu regime in December 1989. In Romania, Hussein’s capture touched off comparisons between how Hussein will face real justice and how the Ceausescus were summarily tried and executed on Christmas Day 1989. Combining the contrast with the comments of the famous Russian dissident Vladimir Bukovski—who while visiting Romania in November stated that the KGB orchestrated the events of Ceausescu’s overthrow—the Romanian press had a field day. “Case closed,” many editorialists, intellectuals, and politicians hastened to pronounce in their comments on this year’s anniversary of the Revolution.

Bukovski’s comments were interpreted as gospel precisely by those who have for years accepted and promoted this theory and who recognize its utility in contemporary Romanian political debates. Bukovski’s credibility is enhanced by his stature and integrity as a former Soviet dissident, and by his post-1991 access to Soviet archives and publication of the documents he was able to surreptitiously photocopy. But two critical points have to be made with regard to Bukovski’s claim about Romania’s December 1989 events. First, he alleges that the collapse of communist rule throughout Eastern Europe—including the fall of the Berlin Wall—were part of an elaborate KGB plot, hatched beginning from 1988. Second, he first made such allegations well-before he got access to those Soviet archives.

In a book that is now several years old, the Romanian author Vladimir Alexe, who endorses a similar viewpoint on Romania‘ s December 1989 events, quoted Bukovski’s comments in 1990 on the collapse of communism in Eastern Europe, as follows:

Never has the role of the KGB inside the country [the USSR] or abroad been so important. The Soviet secret services are the ones that watched the overthrow of Ceausescu in Romania, launched the “velvet revolution” in Czechoslovakia, [and] that took measures to overthrow Erich Honecker in East Germany, producing especially favorable circumstances for the destruction of the Berlin Wall (” L’Empire du moindre mal,” Libre Journal, Paris, nr. 1, se pt-oct, 1990, p. 30) (quoted on http://www.geocities.com/nicutim/BSIlies cu.pdf).

At least one Romanian commentator attempted to legitimize the credibility of Bukovski’ s recent statements in Romania by appealing to the fact that the documents substantiating Bukovski’s claims are “on the Internet, anybody can access them.” It is true that Bukovski has published Soviet archival documents on the Internet, including from the period 1988 to 1991—however, none of them are about the December 1989 events in Romania (http://psi.ec e.jhu.edu/~kaplan/IRUSS/BUK/GBARC/pdfs/sovter75/sovter75-e.html). Indeed, given the amazing antennae of the Romanian press for anything that substantiates their beliefs on this matter—and their deafness to anything that challenges those beliefs—one would expect that did such documents exist they would have been reproduced in the Romanian press by now.

It would be one thing, of course, if arguments about the Romanian Revolution existed in a vacuum—but they don’t—and unfortunately claims like those of Bukovski are a godsend to those with less-than-noble intentions in Romania, particularly as regards establishing the truth about who was responsible for the violence that took so many lives in December 1989.

Late last July, there was a book-signing in Bucharest. The man signing books was Dumitru Burlan—64 years old, a colonel in the former Securitate’s Fifth Directorate, and, last but not least, Nicolae Ceausescu’s so-called “unique double.” On the occasion of his book-signing, Burlan was kind enough to say a few words about his book to the journalists gathered for the event. A correspondent for Reuters quoted Burlan as declaring: “Romania’s secret service [i.e. the Securitate] staged Nicolae Ceausescu’s down fall…the KGB wanted to overthrow Ceausescu, even his son Nicu did…I wrote the book to show the Romanian people a small part of the truth.”

The title of Burlan’s book is “Sensational: After 14 Years Nicolae Ceausescu’s Double Speaks!” That it is possible that anything could be “sensational” in Romania after the past 14 years is in itself difficult to believe. The bigger problem with the title, however, is that Burlan did not really wait 14 years to “confess.”

Two years ago Burlan gave a multipart interview to the Romanian monthly “Lumea Magazin” (http://www.lumeam.ro/nr10_ 2001/politica_si_servicii_secrete.html). In that interview, he commented on the biggest enduring controversy of the Romanian Revolution: Who was responsible for the violence that claimed 942 lives—85% of the total 1,104 people who died in all “between 22 December, when the Ceausescus fled power, and Christmas Day, when they were tried and executed? At the time, elements of the Securitate who remained loyal to the Ceausescus—the so-called ‘terrorists'”were blamed for the bloodshed. However, despite the pledge by the former communists who seized power from Nicolae Ceausescu to prosecute those responsible, justice has never been served.

In the same interview, Burlan answers that those responsible for the bloodshed “were from the Army, [specifically] from DIA [the Army’s intelligence unit].” According to Burlan, the DIA were also responsible for the placement of gunfire simulators “so that everything—[the staged war that Ceausescu’s successors allegedly put in motion]—would appear credible.”As for the Securitate, Burlan protests: how could they have done anything “with just their Makarov pistols?”

Burlan’s answers seek to accredit the idea that the former communists who took power from Ceausescu simulated resistance by alleged Ceausescu loyalists in order to ease their seizure of power and gain a revolutionary legitimacy they otherwise would have lacked. The Securitate were thus victims of their poor image among the populace and of a power grab by unscrupulous nomenklaturists who wished to legitimize themselves by heaping false blame on the Securitate.

Burlan’ s argument that the revolution was “staged,” some group other than the Securitate was responsible for the post-22 bloodshed, and that the Securitate did not open fire is a familiar tale by now. What has changed through the years is that certain variants—including the DIA variant Burlan markets—have become more common in the literature and interviews of the former Securitate and Ceausescu nostalgists. One doesn’t have to look far to see former high-ranking Securitate officers accrediting the idea that DIA, and most assuredly not the Securitate, bears responsibility for the December bloodshed. Just in the past three years, former Securitate officials such as Nicolae Plesita, Teodor Filip, and Ion Hotnog have argued this thesis. Nor is it the least bit surprising that these same officials marry the thesis with another perennial Securitate favorite: the suggestion that Russian and Hungarian agents posing as tourists—for those who with a distaste for detail, “occult forces”—played a seminal role in provoking the downfall of the Ceausescu regime and in the bloodshed that followed the Ceausescus’ flight from power. (For additional discussion of these ” tourists” see http://www.rferl.org/eepreport/2002/04/8-170402.htm l.)

The DIA variant, so dear to the hearts of Ceausescu’s double and his Securitate counterparts, has a long and fabled history. In the early and mid-1990s, it became a favorite of the opposition to the communist successor regime of President Ion Iliescu—an opposition that included many of those who had suffered most under the old regime. (After being voted out in 1996, Iliescu returned to the presidency in the 2000 elections.) In the opposition press, noted journalists such as Ioan Itu and Ilie Stoian at “Tinerama,” Cornel Ivanciuc at “22” and later at “Academia Catavencu, ” and Petre Mihai Bacanu at “Romania Libera” promoted the DIA thesis at one time or another.

Opponents of the Iliescu regime believed the “staged war” story and its DIA variant be cause it seemed plausible given the undemocratic way the Iliescu regime behaved in the early post-Ceausescu years, and because it compromised Iliescu and his associates by suggesting that they “stole the revolution” through an elaborate plan to feign resistance by pro-Ceausescu elements of the Securitate. As with all beliefs that are viewed as spontaneous, grassroots/bottom-up, and therefore “pure,” the “staged war” theory possessed a power and hold on the imagination that ideas regimented “from above,” by a regime, can simply never achieve. Moreover, it possessed something of an (intellectual) haiduc romanticism and it was empowering at a time when the opposition was hounded by the Iliescu regime and weak, providing opponents with an issue of comparative consensus that could bind them together and provide them political identity. The theory thus fit with their fears, suspicions, and prejudices, and was politically expedient—a potent mixture that left them ripe for manipulation.

Unfortunately, very few of the opposition were familiar with or cared about the origins of the DIA thesis. The DIA thesis was older than they realized. Gheorghe Ratiu, the former head of the Securitate’s First Directorate (the one most considered “the political police”), was disseminating the theory back in early 1992. Indeed, the DIA theory can be traced back to a November 1990 interview with a former Securitate officer in a well-known provincial weekly (“Nu”), and probably even earlier—to two articles written by Gheorghe Ionescu Olbojan for “Zig-Zag” magazine in April 1990 and particularly July 1990. In fact, Olbojan lauded himself for this accomplishment—and for its spread and influence since—in a book he published in 1994. Olbojan’s pre-1989 occupation deserves mention, however: as he admits in the book, he worked for the Securitate. The roots of the DIA theory thus lie in the former Securitate. (For additional discussion of the Olbojan case see http://www.rferl.org/eepreport/2002/04/7-030402.html.)

For the former Securitate, the DIA theory had one goal above all others, and it is as old as history itself: blame someone else in order to hide your own responsibility. Unfortunately, although some journalists in Romania have written with skepticism and sarcasm about the effort of Ceausescu’s double to disinform history, it is telling that they leave much of his discussion of the Revolution untouched. The confluence of blind political partisanship, opportunism, half-truths, misinformation, and disinformation a la Burlan have simply debased and devalued the currency of truth as regards what exactly happened in December 1989. To believe in Romania today that the Securitate were responsible for the vast majority of the bloodshed in December 1989 is to be viewed as the equivalent of a flat-earther.

If not Ceausescu himself from the grave, at least his double, is having the last laugh.

Richard Andrew Hall holds a Ph.D. from Indiana University He currently works and lives in Northern Virginia. He welcomes comments or questions on this article at hallria@msn.com.

Posted in raport final | Tagged: , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Zig-zag-urile istorice ale unei dezinformari securiste: rolul trupelor D.I.A. cercetare/diversiune in decembrie 1989

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on July 29, 2009

(Punctele de vedere exprimate aici imi apartin strict personal in totalitatea lor…chiar daca intr-o romana atit de stricata…)

Daca in martie 1990, securistul Filip Teodorescu a povestit la procesul de la Timisoara despre cum a capturat securitatea “doi spioni straini” in decembrie 1989, a fost numai mult tirziu cind s-a dovedit a fi vorba, de fapt, de doi ofiteri D.I.A (Directia de Informatii a Armatei). Deci se pare ca prima data cind s-a soptit numele trupelor D.I.A. a fost in articolul lui “G.I. Olbojan” “Mortii din TIR-ul frigorific-ofiteri D.I.A.?” (Zig-Zag, nr. 9, aprilie 1990, p. 7). Sigur, ca atunci, si chiar astazi studenti americani si englezi sint scoliti de mari politologi ca in Romania in epoca de “democratie orginala” a fost o presa credibila (presa anti-fsn) si o presa necredibila (presa pro-fsn). Simplu si frumos, nu? Numai ca…situatia a fost mult mai complicata… Uite cum scrie Marius Mioc despre articolul lui Olbojan:

Această aşa-zisă enigmă a fost popularizată iniţial prin articolul “Morţii din TIR-ul frigorific – ofiteri D.I.A.?” iscălit de Gheorghe Olbojan în revista “Zig-Zag” nr. 9/aprilie 1990. Pentru ca dezinformarea să aibe succes, articolul este scris într-un stil antiiliescian şi anticomunist. Domnul Gheorghe Olbojan, întîmplător, de meserie securist, este şi autor al cărţii “Good bye, domnule Pacepa”. Gheorghe Olbojan Zig-Zag Aprilie 1990

Deci articolul a fost intr-un ziar de opozitie. Un fapt destul de important, daca vrem sa intelegem strategia fostilor securisti de atunci.

Eu nu stiu cind Marius Mioc a scris despre articolul lui Olbojan pentru prima data, dar mi se pare ca primul care i-a raspuns articolului lui Olbojan a fost Colonel V. Gheorghe in nr. 18 al publicatiei Armata Poporului (3 mai 1990, pp. 1, 3a) intr-un articolul numit “Inca o fateta a diversiunii.” (Atunci sigur ca dl. Olbojan n-a vorbit despre fosta meseria, dar colonelul Gheoghe a suspectat acest lucru dupa cum a fost scris rticolul lui Olbojan.)

Totusi, e adevarat ca in articolul lui din aprilie 1990, Olbojan n-a sugerat ca trupe D.I.A. ar fi fost teroristii din decembrie 1989. A fost in iulie 1990, tot in Zig-Zag, cind a debutat povestea aceasta:

“D.I.A.–Directia de Informatii a Armatei. ‘Fortele speciale’ de trupelor M.Ap.N. folosite in actiunile de diversiune din decembrie trecut si prin care s-a acreditat ideea ca fortele Ministerului de Interne opun rezistenta valului revolutionar declansat la Timisoara, Bucuresti, Sibiu” (G.I. Olbojan “Securitatea–Dictionar Explicativ,” Zig-Zag, nr. 19 (17-23 iulie 1990), p. 13)

DECI SA FIM CLARI: PINA ATUNCI NICI UN ZIARIST A INTRODUS-O ACEASTA IPOTEZA IN PRESA ROMANA, CHIAR DACA MAI TIRZIU MAI MULTI ZIARISTI DE OPOZITIE AU PROMOVAT-O…

Povestea D.I.A. a devenit destul de popular printre rindurilor anumiti fosti securisti…de exemplu…colonelul Gheorghe Ratiu, fost sef al Directiei a I a Securitatii (cu alte cuvinte, “politia politica” de atunci):

“In Romania, nu a fost nici un terorist,” cu Magdalena Amancei, Expres Magazin, nr. 1 (75), 9 ianuarie 1992, p. 30.

Gh. Ratiu: Un prim pas pe care l-a facut Militaru dupa ce a fost numit ministru al apararii a fost sa dea ordin si sa cheme din rezerva o serie de adepti al lui, printre care si cei care au condus Directia de Informatii a Armatei cu ani in urme, care erau la rindul lor infiltrati si recrutati de catre sovietici. Cu ajutorul lor a bagat in lupta unitati de diversiune care in mod normal erau pregatite sa lupte in spatele frontului inamic. Au in dotare si pregatirea necesara si au simulat acele atacuri teroriste. De fapt in Romania nu a fost nici un terorist. In primul rind aveau sa simuleze ca exista forte ceausiste care se impotrivesc revolutiei. Pentru a cistiga timp sa-si consolideze puterea Militaru si adeptii lui.

————————————————————————————————-

Radio Free Europe “East European Perspectives”

3 April 2002, Volume 4, Number 7

THE SECURITATE ROOTS OF A MODERN ROMANIAN FAIRY TALE: THE PRESS, THE FORMER SECURITATE, AND THE HISTORIOGRAPHY OF DECEMBER 1989

By Richard Andrew Hall

ION CRISTOIU’S ‘ZIG-ZAG’ AS GATEWAY
In the early 1990s, perhaps no mainstream publications served more as a haven for former Securitate officers and informers than the weeklies edited by Ion Cristoiu, in particular “Zig-Zag” and “Expres Magazin.” The Timisoara revolutionary Marius Mioc has gone so far as to call Cristoiu “the spearhead of the campaign to falsify the history of the revolution” (Mioc, 2000a). Cristoiu’s two most famous alumni are undoubtedly 1) Pavel Corut, a former Securitate officer who wrote under this name and the pseudonym “Paul Cernescu” for “Expres Magazin” during 1991 and 1992; and 2) Angela Bacescu, who since writing for “Zig-Zag” during the spring and summer of 1990 has been a mainstay for the notorious “Europa,” a veritable mouthpiece of the former Securitate (see Hall, 1997; for background on Corut, see Shafir 1993). Both strove during their tenure at Cristoiu’s publications to minimize and negate the Securitate’s role in the deaths of over 1,100 people in December 1989, particularly the Securitate’s responsibility for the so-called post-22 December “terrorism” that claimed almost 90 percent of those who died during the events.

Nevertheless, in the early 1990s, Cristoiu’s “Zig-Zag” and “Expres Magazin” were widely regarded as pillars of opposition to the rump Communist Party-state bureaucracy that made up the National Salvation Front (FSN) regime of President Ion Iliescu — including a large proportion of the former Securitate. To the extent that Cristoiu and his publications became the object of suspicion and cynicism within the opposition, it was because of an alleged slipperiness and inconsistency in his treatment of Iliescu — he was accused of cozying up to the regime when it appeared to benefit his interests (based on my own experience in discussions with various journalists and intellectuals in Romania between 1991 and 1994).

Probably no publication played a larger role in 1990 in rewriting the history of December 1989 than “Zig-Zag,” edited at the time by Ion Cristoiu. Because those analysts who have commented on the role of “Zig-Zag” in 1990 have focused almost exclusively on the change in coverage — a turn toward more favorable coverage of the FSN and President Iliescu after former Ceausescu court poet Adrian Paunescu took over editorship of the weekly from Cristoiu for a time during late 1990 and early 1991 — it is important to note that much of the most damaging revisionism began long BEFORE Paunescu became senior editor. As Marius Mioc notes, in an interview with Lucia Epure of the Timisoara daily “Renasterea Banateana” in September 1990, the notorious Ceausescu court poet Corneliu Vadim Tudor was asked which paper he enjoyed reading most (Mioc, 2000a). His response: “‘Zig-Zag.’ I like this boy, Ion Cristoiu.” The reason for Tudor’s appreciation of Cristoiu’s journal is “easy to understand,” according to Mioc, since that weekly “was the first [publication] that, after December 1989 (and especially after the May 1990 elections), began the campaign to rehabilitate the pro-Ceausescu theory of the revolution” (Mioc, 2000a). Indeed, in June 1990 when “Romania Mare” — a publication that at the time was supportive of the Iliescu regime — first began to appear, Tudor would list his favorite publications. At the top of the list with five out of five stars was “Zig-Zag,” a publication that under Cristoiu had developed a reputation as a critic of Ion Iliescu and the FSN!

It is hard to state with certainty what exactly Cristoiu’s role was in having his publications serve as a conduit for revisionist Securitate disinformation. This much is clear, however: Cristoiu was not unwitting for long about the backgrounds of the former Securitate personnel who came to work for him. Asked point blank about the Bacescu case in a book-length interview in 1993, Cristoiu was unrepentant. He claimed that he realized from the beginning that Bacescu was writing to defend the interests of the former Securitate but, since “there was something true in what the Securitate was saying,” he allowed her to publish (Iftime, 1993, p. 126). Cristoiu stated that he had “no regrets” and denied that it was accurate to assert that “Zig-Zag” had been “manipulated,” even though he admitted that Bacescu had shown up “without need of money…and she brought a lot of documents with her.” Cristoiu justified Bacescu’s sympathetic presentation of the Securitate in the December events as follows:

“Until April, 1990, the Securitate had been presented as a force of evil…. [Thus] [i]t was an absolutely new theme [to write that the Securitate had been innocent of the charges against them]. A shocking point of view in a period when the government was still glorifying the Revolution and always talking about martyrs…” (Iftime, 1993, p. 126).

Only in this way, Cristoiu concludes, was it possible to learn that “not a single terrorist had existed” in Sibiu — the city in which Nicolae Ceausescu’s son, Nicu Ceausescu, the so-called “Little Prince,” was party first secretary — a story which he maintains “was later confirmed” (Iftime, 1993, p. 127).

Despite Bacescu’s unambiguous ties to the former Securitate since she transferred to “Romania Mare” and then permanently to “Europa” in late 1990, to my knowledge — short of Marius Mioc — no Romanian writer has gone back to compare what Bacescu wrote after leaving “Zig-Zag” with what she wrote while at “Zig-Zag” or to scrutinize the validity of the allegations she made about the December 1989 events in the pages of that weekly. Significantly, for example, the article written by Bacescu to which Cristoiu alludes as exonerating the Securitate in the Sibiu events was reprinted VERBATIM in Tudor’s “Romania Mare” after she transferred to that publication in the second half of 1990 (Bacescu, 1990 a and b). Clearly, the publication of an article exonerating the Securitate by someone who did little to hide her connections to the former secret police — first in a publication bitterly critical of the Iliescu regime and then in a publication supportive of the very same regime — should have raised alarm bells and led to scrutiny of her claims. In the confused, stultifying, and slightly surreal context of post-Ceausescu Romania, however, it did not do so.

THE CASE OF GHEORGHE IONESCU OLBOJAN
Less well known than the comparatively high-profile cases of Corut and Bacescu is the case of Gheorghe Ionescu Olbojan. Olbojan’s treatment by the Romanian press corps differs little from that of Corut and Bacescu. Like Corut and Bacescu, in the early 1990s Olbojan was writing in the pages of Ion Cristoiu’s publications — specifically “Zig-Zag” in 1990. By the late 1990s, journalists who wrote about Olbojan’s publications did not hesitate to identify him as a former Securitate officer. A reviewer of Olbojan’s 1999 book, titled “The Black Face of the Securitate,” and Ion Mihai Pacepa in the satirical weekly “Catavencu” described Olbojan’s allegations that Ceausescu was overthrown by the Soviet Union in conjunction with Hungary, Yugoslavia, and Israel, and bluntly stated that Olbojan was a disgruntled former Securitate officer (”Catavencu,” 23 July 1999). Filip Ralu, a journalist working for the daily “Curierul national,” was even more specific: Olbojan, he wrote, was a DIE (Foreign Intelligence Directorate) officer (”Curierul national,” 19 March 2001).

Why so bold and so sure, we might ask. Because it was no longer a secret: Olbojan had admitted in print — at least as early as 1993 — that he indeed served in the former Securitate. On the dust jacket of his 1994 book “Pacepa’s Phantoms,” a polemic apparently in response to criticisms of his earlier book, “Goodbye Pacepa,” his editor proudly touts the “latest raid effected by former Securitate officer Gh. Ionescu Olbojan” (Olbojan, 1994). Inside, Olbojan describes how he was recruited in the 1970s while at the Bucharest Law Faculty, finished a six-month training course at the famous Branesti Securitate school, and worked at an “operative unit” of the “Center” from 1978 to 1982 and then at the famous Securitate front company “Dunarea” until being forced — he claims — to go on reserve status in 1986 after violating certain unspecified “laws and regulations of security work” (Olbojan, 1994, pp. 17-19). According to Olbojan, as early as the fall of 1990 — at a time when he was writing a series on the makeup of the former Securitate and when Cristoiu would address him with the words, “Olbojan, did you bring me the material?” — he “pulled back the curtain of protection behind which he had been hiding for so long” and revealed to a fellow journalist his Securitate background (Olbojan, 1994, pp. 14-15). There is thus no doubt here: It is not a question of supposition or innuendo by this or that journalist — Olbojan has publicly admitted to a Securitate past.

APRIL 1990: OLBOJAN WRITES ON THE REVOLUTION
In the ninth issue of “Zig-Zag,” which appeared in April 1990 — an issue in which Angela Bacescu wrote a famous piece revising the understanding of the deaths of a group of Securitate antiterrorist troops at the Defense Ministry during the December events, a piece that was vigorously contested by journalists in the military press (for a discussion, see Hall, 1999) — Olbojan wrote an article entitled “Were The Corpses In The Refrigerated Truck DIA Officers?” (Olbojan, 1990). In the article, Olbojan attacked the official account regarding the identity of 40 bodies transported by the Securitate and by the Militia from Timisoara to Bucharest on 18-19 December 1989 for cremation upon the express orders of Elena Ceausescu. The FSN regime maintained that these were the cadavers of demonstrators shot dead during antiregime protests, but Olbojan now advanced the possibility that they might have been the corpses of members of the army’s elite defense intelligence unit, DIA.

Olbojan’s “basis” for such an allegation was that nobody allegedly had come forward to claim the corpses of the 40 people in question and therefore they could not have been citizens of Timisoara. Mioc counters that this is preposterous, and that unfortunately this myth has circulated widely since Olbojan first injected it into the press (Mioc, 2000b) — despite the publication of correct information on the topic. Mioc republished a list with the names, ages, and home addresses of the (in reality) 38 people in question and noted that it was published in the Timisoara-based “Renasterea Banateana” on 2 March 1991, the Bucharest daily “Adevarul” on 13 March 1991, the daily “Natiunea” (also published in Bucharest) in December 1991, as well as in the daily “Timisoara” on 29 November 1991 — but significantly was refused publication in Tudor’s “Romania Mare”!

THE IMPLICATIONS AND INTENTIONS OF OLBOJAN’S APRIL 1990 REAPPRAISAL OF THE TIMISOARA EVENTS
On the face of things — in the spring 1990 context of a publication that appeared courageous enough to stand up to the rump party-state bureaucracy and with no public knowledge about Olbojan’s past — Olbojan’s article could be interpreted as a laudable, if poorly executed, effort at investigative journalism or at worst as innocuous. But context can be everything, and it is in this case. It seems significant that Olbojan considers his April 1990 “Zig-Zag” article important enough to reproduce in its entirety in his 1994 book “Pacepa’s Phantoms” and then discuss the impact the article had upon getting people to rethink the December 1989 events and how later works by other authors (including those with no connection to the former Securitate but also including the previously-mentioned notorious former Securitate officer Pavel Corut) confirmed his allegations (Olbojan, 1994, pp. 276-299).

The importance of suggesting that the cadavers transported to Bucharest for cremation were the bodies of army personnel and not average citizens may not be readily apparent. To make such a claim insinuates that the Iliescu leadership was/is lying about the December events and therefore should not be believed and may be illegitimate. It also insinuates that the events may have been more complicated and less spontaneous than initial understandings and the official history would have us believe: If those who were transported to Bucharest for cremation were not average citizens but army personnel, then is it not possible that Timisoara was a charade, a manipulation by forces within the regime — perhaps with outside help — to overthrow Ceausescu and simulate both revolutionary martyrdom and political change?

Moreover, it was significant that Olbojan maintained that the cadavers belonged not just to any old army unit but specifically to DIA. The army’s DIA unit — a unit which appeared to benefit organizationally from the December events, including having its chief, Stefan Dinu, for a time assume the command of the Romanian Information Service’s (SRI) counterespionage division (until his former Securitate subordinates appear to have successfully undermined him and prompted his replacement) — would during the 1990s become a common scapegoat for the post-22 December “terrorism” that claimed over 900 lives in the Revolution and initially had been blamed uniformly upon the Securitate (see, for example, Stoian, 1993 and Sandulescu, 1996). If the 40 cadavers were indeed DIA officers, then anything was possible with regard to the post-22nd “terrorism” — including that DIA, and not the Securitate’s antiterrorist troops, had been responsible for the tremendous loss of life. Indeed, in his 1994 book “Pacepa’s Phantoms,” Olbojan claims just that: In December 1989, there allegedly had been no Securitate “terrorists,” the “terrorists” had been from DIA, and it is they who were thus culpable for the bloodshed (Olbojan, 1994, pp. 276-291).

Nor can it be said that the timing of Olbojan’s publication was of inconsequence here: The trial of the Securitate and Militia officers charged with the bloody repression of demonstrators in Timisoara in December 1989 had begun the previous month and was still in progress at the time of the article’s appearance. Olbojan’s allegation clearly had implications for the verdicts of this trial. Mioc has noted of Olbojan’s account: “[T]he theory of the ‘mystery’ of the 40 cadavers would become the departure point for efforts to demonstrate the presence of foreign agents in Timisoara” (Mioc, 2000a). Indeed, during the Timisoara trial, reputed Securitate “superspy” Filip Teodorescu had attempted to implant this idea and would later reveal that among those his forces had arrested during the Timisoara events were two armed, undercover DIA officers in a Timisoara factory — the massive influx of foreign agents supposedly having eluded the “underfunded and undermanned” and “Ceausescu-distrusted” Securitate (Teodorescu, 1992). For Mioc, Olbojan’s echoing of Teodorescu’s attempts to muddy the historical waters of the birthplace of the Revolution, and Olbojan’s specific effort to sow wholly unnecessary confusion about the identity of the 40 cremated corpses (an issue which no one had considered the least bit suspicious until that time) cannot be separated from Olbojan’s admitted collaboration with the Securitate and his warm praise of that institution throughout most of the 1990s.

OLBOJAN’S CASE AS TYPICAL RATHER THAN ABERRANT
Significantly, even at the time, Olbojan’s account sparked innuendo in the press regarding his past, his credibility, his capacity for the truth, and his agenda in writing such an article. Unfortunately, but very tellingly, these accusations came not from the civilian press — of any political stripe — but from the military press. Colonel V. Gheorghe wrote in early May 1990 that Olbojan’s account was merely “yet another face of the diversion,” the latest in an emerging campaign attempting to exonerate the Securitate for the bloodshed, blame the army, plant the idea that the December 1989 Revolution was little more than a coup d’etat engineered from abroad, and cast doubt upon the spontaneity and revolutionary bravery of those who protested against Ceausescu and participated in the December events (Gheorghe, 1990).

Mioc notes accurately that “[I]n order for the [Olbojan’s] disinformation to succeed, the article was written in an anti-Iliescu and anticommunist style,” but he seems to imply that this was an exception (Mioc, 2000b). As the next two parts of this three-part article will demonstrate, far from being an exception, such an approach — in fact the dovetailing and entangling of Securitate disinformation with the agenda of the anti-Iliescu/anticommunist opposition — was all too common and ultimately a key cause of the destruction of the truth about the December 1989 Revolution and the Securitate’s institutional responsibility for the tremendous loss of life in those events.

(Richard Andrew Hall received his Ph.D. in Political Science from Indiana University in 1997. He currently works and lives in northern Virginia. Comments on this article can be directed to him at hallria@msn.com)

SOURCES Bacescu, A., 1990a “Adevarul despre Sibiu,” [The Truth On Sibiu] in “Zig-Zag,” (Bucharest) 19-26 June.

Bacescu, A., 1990b “Noi lumini asupra evenimentelor din decembrie 1989,” [New Light On The December 1989 Events] in “Romania Mare,” (Bucharest) 21 August.

“Curierul national,” (Bucharest) 2001, Internet edition, http://domino.kappa.ro/e-media/curierul.nsf.

Gheorghe, V., 1990, “Inca o fateta a diversiunii,” in “Armata poporului,” (Bucharest), 3 May.

Hall, R. A., 1997, “The Dynamics of Media Independence in Post-Ceausescu Romania,” in O’Neil, P.H. (ed.), Post-Communism and the Media in Eastern Europe, (Portland, OR: Frank Cass,), pp. 102-123.

Hall, R. A., 1999, “The Uses of Absurdity: The Staged War Theory and the Romanian Revolution of December 1989,” in “East European Politics and Societies,” Vol. 13, no.3, pp. 501-542.

Iftime, C., 1993, Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan [With Ion Cristoiu Through The Contemporary Inferno], (Bucharest: Editura Contraria).

“Catavencu,” (Bucharest), 1999 (Internet edition), http://www.catavencu.ro.

Mioc, M., 2000a “Ion Cristoiu, virful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revolutiei,” http://timisoara.com/newmioc.51.htm

Mioc, M., 2000b “‘Misterul’celor 40 de cadavre,” http://timisoara.com/newmioc/53.htm

Olbojan Ionescu, G., 1990 “Mortii din TIR-ul Frigorific — ofiteri DIA?” [Were The Corpses In The Refrigerated Truck DIA Officers?] in “Zig-Zag,”, no. 23, 23-29 April.

Olbojan Ionescu G., 1994, Fantomele lui Pacepa [Pacepa’s Phantoms], (Bucharest: Editura Corida).

Sandulescu, Serban, 1996, Decembrie ‘89: Lovitura de Stat a Confiscat Revolutia Romana [December ’89: The Coup d’tat Abducted the Romanian Revolution], (Bucharest: Editura Omega Press Investment).

Shafir, M., 1993, “Best Selling Spy Novels Seek To Rehabilitate Romanian ‘Securitate,’” in “Radio Free Europe/Radio Liberty Research Report,” Vol. 2, no. 45, pp. 14-18.

Siani-Davies, P., 2001, “The Revolution after the Revolution,” in Phinnemore, D. Light, D. (eds.), Post-Communist Romania: Coming to Terms with Transition (London: Palgrave), pp. 1-34.

Stoian, I., 1993, Decembrie ‘89: Arta Diversiunii, [ December ’89: The Art Of Diversion], (Bucharest: Editura Colaj).

Teodorescu, F., 1992, Un Risc Asumat: Timisoara, decembrie 1989, [An Assumed Risk: Timisoara, December 1989] (Bucharest: Editura Viitorul Romanesc).

Compiled by Michael Shafir

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Contra- Revolutia din decembrie 1989: disparuta in timpul anchetei…

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on July 15, 2009

VIDEO ROMANIA NICOLAE CEAUSESCU 1989. VIDEO FROM DECEMBER 1989-JANUARY 1990 PROVING EXISTENCE OF DUM-DUM AND VIDIA BULLETS…AND THUS OF THE TERRORISTS

Radu Ciobotea, “Spitalul groazei nu are amintiri,” Flacara, nr. 19 (8 mai 1991), p. 4.

…Soseste si Simion Cherlea, tulburat.  A primit inca o amenintare cu moartea, cu cuvinte decupate din ziar.  Linga ea, in cutia postala, i s-a pus un cartus.  I s-a explicat, adica, in ce fel o va sfirsi, daca…

Daca vorbesc.  Sau daca am vreo copie dupa dosarul pe care l-am sustras in 22 decembrie  1989 din biroul sefului securitatii judetene.  Acolo era harta cu cele opt dispozitive ale M.I. din Timisoara si “registrul-jurnal al actiunilor unice operative ordonate.”  Le-am predat maiorului Grecu Constantin (intre timp trecut in rezerva), care le-a dat colonelului Zeca si generalului Gh. Popescu.  Actele au fost de mare folos in…lupta armatei impotriva teroristilor.  Stiti ce-i aia un dispozitiv?

–Cred ca da.

–Si eu credeam ca stiu.  Cind am vazut harta, mi s-au impaienjenit ochii.  Dispozitivele lor, domnule, erau zone intregi in care actionau cite 10-12 cuiburi de foc, programate sa traga pe ore si minute!  Va imaginati!  Si eu, ca sa contribui la lupta impotriva teroristilor, le-am predat!  Acum am cerut sa fie folosite in proces.  In registru scria tot:  cine ordona, cine executa misiunea, locul, ora, durata, efectul.  Ei bine, actele alea se zice ca au disparut.  Si sint amenintat ca o sa dispar si eu.

image

————————————————————-

Monica N. Marginean, “MARIAN VALER:  Asistam la ingroparea Revolutiei,” Expres, nr. 33 (septembrie 1990), p. 2.

Sa continuam dialogul inceput acum citeva saptamini prin limpezirea unor aspecte din evenimentele lui decembrie 1989 la Sibiu, aspecte pe care dubla calitate de procuror si membru al Comisiei de ancheta va impiedicau sa le dati publicitatii.  Deci, de fapt, ce a putut afla, in ciuda obstructiilor si piedicilor de tot felul, fostul procuror Marian Valer, despre implicarea unor elemente ale fostei securitati si militii in evenimentele singeroase din Sibiu?

In urma anchetelor desfasurate la Sibiu, rezulta ca la data evenimentelor din decembrie 1989, organele Ministerului de Interne aveau adoptate doua planuri de actiune in cazul aparitiei unei defectiuni antiregim sub forma revoltei sau manifestatiei anti-ceausiste ale populatiei, ori sub forma unei tentative de lovitura de stat militara.  Astfel, in primul rind, pe baza ordinului ministrului de interne nr. 02600/1988, la data respectiva functia sus mentionata fiind detinuta de Tudor Postelnicu, ordin emis ca urmare a manifestatiilor anticeausiste de la Brasov, din 15 noiembrie 1987, s-a adoptat la nivelul Inspectoratului judetean Sibiu al M.I. un plan unic de actiune si interventie in cazul unor manifestatii, in care urmau sa fie implicate securitatea, militia, trupele de securitate si cele de pompieri din cadrul Ministerului de Interne.  Intr-o asemenea eventualitate, un rol deosebit urmau sa detina plutoane de interventie special constituite, respectiv plutoantele Scutul, Soimii si U.S.L.A.  In al doilea rind, in urma investigatiilor efectuate a rezultat ca organele M.I. mai aveau un plan secret de actiune impotriva unitatilor Ministerului Apararii in cazul unei tentative de lovitura de stat militara sau a altei atitudini antiregim a armatei.  Probabil ca acest plan era in conexiune cu planul Z-Z, la care facea referire Ion Dinca in cazul procesului sau si care consta in acorduri secrete incheiate de Ceausescu cu 5 state arabe pentru acordarea de asistenta militara directa in cazul unui puci militar in Romania.  In acest sens, in timpul evenimentelor din decembrie 1989 din Sibiu, armata a gasit o harta cu casele conspirative ale Securitatii din jurul unitatilor militare din municipiu, in care urmau sa fie plasate cadre de securitate care sa actioneze impotriva  acestora, in eventualitatea dezicerii armatei de regimul ceausist.  In urma investigatiilor efectuate, s-a constatat ca din asemenea case s-a actionat cu foc asupra unor unitati militare, incepind cu dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, deci dupa rasturnarea dictaturii.  S-a mai constatat ca, in general, in casele respective locuiau foste cadre de securitate sau militie, care se pensionsera sau trecusera in rezerva, sau informatori al securitatii, precum si ca, dupa inceperea manifestatiilor anticeausiste la Sibiu, la casele respective au intrat autoturisme care aveau numere de inmatriculare din alte judete, de exemplu Constanta, Iasi, Bacau.  Astfel asupra U.M. 01512, s-a tras din imobilul nr. 7 din str. Stefan cel Mare, situat vis-a-vis de pavilionul central ai acesteia, in care locuiau familii ale unui fost comandant al securitatii din Sibiu si un informator al securitatii, precum si din imobilele situate in str. Moscovei, paralela cu unitatea militara.  Asupra U.M. 1606, s-a tras din imobilul cu nr. 47 de pe str. Moldoveanu, in care locuiau un fost sef al militiei judetului Sibiu, iar asupra U.M. 01080 s-a tras din vila Branga, de pe Calea Dumbravii, in care locuia cu familia un mare crescator de oi, precum si din vila unui medic.  A mai rezultat ca locatarii imobilelor respective au lipsit de la domiciliu in timpul evenimentelor, parasindu-le cu citeva zile in prealabil, precum si ca in unele din aceste case nu s-au gasit urme de mobilier sau de obiecte casnice.  Harta caselor conspirative ale securitatii si militiei a ajuns in posesia locotenent-colonelului Dragomir, comandantul garnizoanei Sibiu, dar acesta, fiind solicitat sa o depuna la comisia de ancheta, a motivat ca nu o mai gaseste.

Monica Marginean: Intr-o convorbire telefonica de saptamina trecuta, va plingeati de unele afecte nedorite ale demisiei dumneavoastra. De fapt, despre ce este vorba?

Marian Valer: Am simtit la scurt timp dupa publicarea demisiei ca beneficiez de serviciile organizatiei domnului Virgil Magureanu….Revin ca sa arat ca la Satu Mare am fost urmarit in modalitati mai mult sau mai putin insidioase, de asemenea, in primele zile, la domiciliul parintilor mei s-au deplasat in mai multe rinduri indivizi care s-au interesat de soarta mea.

(”Asistam la ingroparea Revolutiei” Expres, nr. 33 septembrie 1990, p. 2)

“Dupa evenimente au disparut niste declaratii date la comisiile de ancheta, au disparut caietele brute de inregistrare de la ofiterii de serviciu, plus o harta in care am insemnat casele de unde s-a tras” (Aurel Dragomir cu Dan Badea, “Secretele Revolutiei,” Expres, nr. 22 ( 7-13 iunie 1994), pp. 8-9.)

————————————————————-

Bucuresti, Spitalul de Urgenta Floreasca

Profesorul Andrei Firica, directorul Spitalului de Urgenta Floreasca in 1989, povesteste cum la camera de garda a spitalului au fost aduse, in zilele Revolutiei, mai multe persoane suspectate ca ar fi teroristi. Acestea au disparut apoi fara urma, luate de un colonel de la militie.

Dar, legat de teroristi, lucrurile s-au desfasurat astfel: a venit din nou colonelul acela de militie care ma indemnase sa nu mai duc ziaristii la patul teroristilor si i-a incarcat pe teroristi intr-un autobuz, plecand cu ei. Este exact ce eu doream, facand tot felul de demersuri pentru a fi preluati de Spitalul Jilava, fiindca ei nu aveau rani grave. Peste doua-trei zile am primit un telefon de la genelarul Chitac, deja ministru, care m-a intrebat ce e cu teroristii. I-am relatat cum ei au fost luati de acel colonel de militie si generalul Chitac n-a parut surprins. Chiar parea multumit ca au fost luati de acel colonel de militie. Marea mea surpirza a fost cand pe acel colonel de militie l-am revazut in zeghe, la televizor, in boxa acuzatilor, la procesul de la Timisoara. De altfel, l-am rugat pe fiul meu, care a facut Facultatea de Teatru si Film, sa-i filmeze pe acei teroristi prinsi cu catuse de paturile spitalului si am dat copii dupa aceasta caseta la Procuratura. Fiul meu filmase si desfasurarea Revolutiei pe strazi.

Inainte de asta era sa uit niste lucruri. Am facut cate un mic dosar cu situatia medicala a celor 15-20 de banuiti teroristi din Spitalul de Urgenta. Ei bine, toate aceste dosare au disparut. …In privinta unui asa-zis diagnostic, cine sustine ca n-au existat teroristi spune o porcarie. In Spitalul de Urgenta au fost adusi oameni impuscati cu precizie in frunte, manifestanti tintiti prin impuscare, din spate, de la cativa metri din randul demonstrantilor, or astea nu le puteau face decat teroristii. Bineinteles ca in acele momente dramatice se puteau petrece si erori, dau exemplu chiar o scena din Spitalul de Urgenta, cand un militar din trupele ce ne pazeau a vrut sa il sperie pe un coleg si l-a nimerit din plin. Cei care neaga participarea extraordinara a populatiei la infaptuirea Revolutiei fac cea mai mare porcarie.

Teroristii din Spitalul de Urgenta, 09/03/2004, FLORIN CONDURATEANU

http://www.jurnalul.ro/articole/71729/teroristii-din-spitalul-de-urgenta

————————————————-

“In perioada 21-26 decembrie 1989 la spitalul Coltea au fost internati o serie de indivizi prinsi ca teroristi, printre care un anume plutonier de militie Tripon Cornel.

Confirm afirmatiilor medicului chirurg Nicolae Constantinescu, sus numitul Tripon Cornel a fost ranit prin impuscare in zona hotel ‘Negoiu’ din Bucuresti. Medicii de la spitalul Coltea au solicitat Procuraturii instrumentarea acestor cazuri. Colonelul Ghircoias, fost sef al directiei cercetari penale a Securitatii i-a adunat pe toti individzii care erau acuzati ca sint teroristi facandu-i disparuti. Astfel Procuratura n-a mai avut obiect de cercetara pe linga disparitia banuitilor invocind ii decretul de amnistie dat de presedintele (pe atunci al C.P.U.N.) Ion Iliescu, in luna ianuarie 1990.

Florin Mircea Corcoz si Mircea Aries, “Terorist ascuns in Apuseni?” Romania Libera, 21 August 1992, p. 1

——————————————————–

Bucuresti, Spitalul Coltea

Prof. univ. dr. Nicolae (Nae) Constantinescu, membru al Academiei de Medicina si al Academiei Oamenilor de Stiinta. Medic chirug la Spitalul Coltea.

Ce s-a intamplat cu cartusele extrase chirurgical din ranile pacientilor? Erau niste probe care ar fi putut lamuri anumite aspecte…

– Pe data de 1 sau 2 ianuarie 1990 a aparut la spital un colonel Chircoias, de la Interne cred. Acest Chircoias a fost judecat si condamnat mai tarziu intr-un proces la Timisoara in legatura cu revolutia. Chircoias, care sustinea sus si tare ca ar conduce nu stiu ce sectie criminalistica din Directia Securitatii Statului, a cerut gloantele extrase. Acestea, vreo 40 la numar, i-au fost date de un medic care era secretar de partid la IMF. Tin minte ca erau gloante de diverse forme, de diferite dimensiuni.

Procurori timorati

– Ati sesizat Parchetul Militar? Ati cerut sa se faca o ancheta in legatura cu cei impuscati la revolutie?
– Bineinteles, am anuntat Parchetul, am cerut o ancheta. De exemplu, cand le-am aratat apartamentul de unde s-a tras la revolutie, de la etajul 4, de la cinematograful “Luceafarul”, procurorii mi-au zis ca au facut verificarile si au depistat ca acolo era o locuinta conspirativa a Securitatii si atat. In anul 1992 am semnat alaturi de alti medici, profesori universitari, chirurgi de renume, un memoriu pe care l-am adresat Parchetului General si prin care am solicitat sa se faca o ancheta cu privire la ranitii si mortii prin impuscare. Neprimind nici un raspuns, dupa sase luni m-am dus la Parchet sa intreb ce se intampla. Mi s-a raspuns ca se lucreaza, mi-au aratat doua-trei avize puse pe colturile cererii si atat. Unul dintre procurori m-a luat cu el pe un coridor si mi-a spus ca “are copil, are nevasta, e foarte complicat…”. Ma intreba pe mine ce sa mai faca… Am izbucnit, le-am spus ca nu sunt un om care sa fie, asa, aburit cu una, cu doua. Le-am aratat radiografiile celor impuscati, le-am aratat gloante in ficat. Radiografiile existau, nu erau inventiile mele, nu mi se nazarise asa, dintr-o data sa cer ancheta! Le-am spus ca niste oameni doresc sa afle adevarul si ca cei care au semnat memoriul catre Parchet nu sunt niste persoane oarecare, ci medici cu experienta, somitati in materie. Degeaba am solicitat expertize balistice sau alte cercetari, degeaba am prezentat acte, documente, radiografii, lucrari. Nu se dorea sa se faca o ancheta serioasa.

Interviu cu prof. dr. Nicolae Constantinescu

—————————————————-

AMFITEATRUL FACULTATII DE MEDICINA

“Decembrie 1989, in spitalele din Bucuresti”

Mihail Lechkun, Romania Libera, 10 februarie 1994, p. 2

“In decembrie 1989 a fost o disponsibilitate pentru bestialitate, pe care nu am crezut-o capabila la poporul care fac parte, ” a declarat dl. conf. dr. Nicolae Constantinescu (Spitalul Coltea), in cadrul conferintei care s-a desfasurat marti seara in Amfiteatrul Mare al Facultatii de Medicina din Bucurest, avand ca subiect “Decembrie 1989, in spitalele din Bucuresti”.  Printre invitatii Ligii Studentilor in Medicina, organizatorul acestei conferinte, s-au numarat:  dl. prof. dr. Petre Andronescu, prorector, dl. dr. Constantin Antofie, dl. prof. dr. Marian Ciurel, dl. prof. conf. dr. Dan Niculescu, dl. conf. dr. Nicolae Constantinescu, dl. prof. conf. dr. Ilie Pavelescu, dl. dr. Eduard Geambasu, toti medici chirurgi din Capitala care au fost confruntate cu fluxul de raniti din decembrie 1989.  “Documentia pe care am avut-o, nu o mai avem,” a spus dl. prof. dr. Marian Ciurel (Spitalul de Urgenta) amintind totusi faptul ca au fost inregistrate date intr-o lucrare de doctorat.  “Putini dintre cei raniti au fost socati psihic,” isi aminteste prof. dr. Petre Andronescu (Spitalul Colentina).  Revolutionari si raniti au primit acelasi tratament, “stim doar ca la o parte din bolnavi s-au schimbat catusi” isi aminteste dl. prof. dr. Marian Ciurel.  Peste 60 la suta din ranitii adusi la Spitalul Coltea erau impuscati lateral sau din spate.  S-a tras si asupra oamenilor care au stat ghemuiti, acestia suferind astfel leziuni complexe.  Pe langa datele statistice prezentate, medicii prezenti au atras atentia asupra naturii leziunilor care, in numar mare, au fost cazate de munitie al carie efect a fost mai mult distrugerea, mutilarea decat scoaterea din lupta.  In acest sens, deosebit de interesante au fost datele prezentate din lucrarea de diploma, a medicului M. Briciu:  “S-a tras cu gloante explozive”. Concluziile ce se pot trage din faptul ca cei adusi in spitale, in intervale de timp distincte, prezentau leziuni corespunzatoare anumitor portiuni din corp, demonstreaza existenta unor ordine asupra locului unde trebuia ochit.  “Cred ca Romania va fi capabila sa constituie acel ecran care sa protejeze de acum inainte natia de asemenea manifestari,” a spus dl. conf. dr. Nicolae Constantinescu, remarcand aspectul benefic al unor astfel de conferinte.

——————————————

Telefoane de amenintare
Marius si Maria Petrascu au inceput investigatiile imediat dupa Revolutie. Multa vreme Parchetul Militar Brasov
n-a
facut nimic, desi aveau probe, declaratii, documente, poze si chiar
gloante atipice aduse de familiile celor ucisi sau raniti.

http://www.portalulrevolutiei.ro/forum/index.php?topic=1.msg214

————————————————————————–

Declaratia dle Jean Constantinescu, 22 December 2008:

“Am avut două întîlniri cu reprezentanţii parchetului. Primul procuror m-a vizitat acasă, la circa două luni de la evenimente, a ascultat şi notat cu atenţie relatarea mea şi, ca o concluzie personală, informală, mi-a spus ceva de genul „cunoaştem deja mare parte dintre trăgători, aceştia sînt în măsură să plăteasca şi daune civile, puteţi să vă declaraţi parte civilă şi să solicitaţi daune consistente”. După o ezitare, am adăugat şi o astfel de pretenţie, la sfîrşitul scurtei declaraţii scrise, pe care am semnat-o. Al doilea procuror, ajuns mai tîrziu să conducă instituţia, m-a invitat după cîteva luni la parchetul situat pe lîngă Piaţa Rosetti. La sfîrşitul convorbirii, acesta încerca să mă convingă că ne-am împuşcat între noi.”

Declaraţia dlui Jean Constantinescu dată în faţa procurorilor militari, în legătură cu evenimentele din 22 decembrie 2008:

—————————————————–

BALASA GHEORGHE: Sint foarte intrigat de interviul acordat de dl. general Stanculescu ziarului “Tineretul Liber”, interviu in care acesta ocoleste adevarul.

Din Directia a V-a, din depozitul de munitie, au fost scoase pe 23-24 decembrie 1989 cartuse DUM-DUM, cartuse speciale care nu se potriveau la nici o arma din dotarea M.Ap.N. S-au gasit trei-patru cutii cu astfel de cartuse. Gloantele speciale, erau lungi de 5-6 cm si putin mai groasa decit un creion. Un astfel de cartus avea in virf o piatra alba, transparenta. Toate aceste cartuse i le-am prezentat personal, spre a fi filmate, d-lui Spiru Zeres. Toate cartusele speciale, in afara de DUM-DUM era de provenienta RFG-ista. Din Directia a V-a au fost predate U.M. 01305. Capitan doctor Panait, care a spus ca pina atunci nu vazuse astel de munitie, maior Puiu si captian Visinescu stiu de ele.

In fostul sediu C.C. P.C.R., toti cei impuscati in noaptea de 23 spre 24 decembrie ‘89 au fost impuscati cu gloante speciale. Un glont care trece prin zid e absurd sa-l cauti in trupul celui impuscat. Dar s-au mai gaist si altele in Directia a V-a, si anume:

armele de vinatoare ale lui Ceausescu. Erau vreo 5 arme unicat cu infrarosii:

–pistoale de salon cu teava lunga pentru antrenament;

–generator de inalta frecventa pentru tortura;

–statii de emisie-receptie;

–aparatura de foto de ultimul tip;

–dosarul de pregatire al celor de la USLA. Era un dosar de aproximativ 25 cm grosime si cit am stat acolo, sa pazesc, am rasfoit aproape jumatate din el;

–dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;

–buletine de identitate cu biletul inauntru pe care scria: “disparut in timpul anchetei”;

–casetele cu toate filmele facute cu vizitele lui Ceausescu;

–trei fisete cam de 1 m fiecare, pline cu pasapoarte. De exemplu erau trei pasapoarte cu aceeasi fotografie dar cu nume diferite;

–un dosar in care erau trecute diverse persoane aflate sub supravegherea anumitor ofiteri USLA.

–Impreuna cu mine, in cladirea CC PCR–corp. B. au mai fost si cunosc acestea urmatorii: ing. Minea Radu, Catalin Constantin, Varban Viorel, Catalin Crosu, Costel Ciuhad, Neagu George, Stoica Florin, maior Puiu si capitan Visinescu–de la regimentul de garda, capitan doctor Panait de la U.M. 01305 Bucuresti. Toate cele gasite au fost filmate de catre Spiru Zeres, iar apoi predate si transportate la U.M. 01305 Bucuresti pe 23 si 24 decembrie 1989.

[Dan Badea, “GLOANTE SPECIALE SAU CE S-A MAI GASIT IN CLADIREA DIRECTIEI A V-A,” Expres, 16-22 aprilie 1991]

si totusi exista oameni–procurorul Dan Voinea (acum, in fine, delegitimat pentru “munca” lui, dupa ani in sir in care a fost prezentat de catre ziaristi si partizani ca eroul neobositor al adevarului) sau Voinea al doilea (procurorul Teodor(u) Ungureanu, favoritul Jurnalului National, unde a publicat zece articole!), sau o armata de fosti securisti, sau cei care au o pofta pentru justitie mai mare decit pentru adevarul–care vor sa ne spuna ori ca teroristii n-au existat, ori ca au fost ofiteri DIA sau turisti rusi (“turisti rusi” au fost, turisti rusi nu prea) s.a.m.d.  Cine, oare cine, avea interesul sau mai bine zis “atita grija” sa faca “disparute in timpul anchetei”–si chiar a ajutat actiunea–suspecti teroristi raniti (Ghircoias), hartii securistilor, gloantele extrase (Ghircoias), videouri predate s.a.m.d.?  In engleza, avem citeva cuvinte potrivite THE BIG LIE si THE COVERUP!  Vai…

Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , | 6 Comments »

Unde sint teroristii? PE STRADA, PRINTRE NOI (I, partea intaia)

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on May 3, 2009

Ziarul armatei–deci al unei institutii situate, gratie Revolutiei din Decembrie, in afara politicii–nu este, in mod deliberat, o publicatie polemica. Asa cum este si organismul din care faceum parte, noi, ziaristii militari, am optat pentru o atitudine sobra, echilibrata, pe cit posibil obiectiva, constienti de faptul ca, prin lispa materialelor sezationale, de scandal vom avea, pentru inceput, o audienta mai redusa in rindul cititorilor. Fericiti ca, in sfirsit, ne putem vedea de treburile noastre–ca si armata in ansamblul el, de altfel–noi nu ne-am propus deci, in mod programatic, sa ne luam la harta cu diverse organe de presa din tari, nici vorba de cele din strainatate. Iata, insa, ca saptaminal independent “Expres”–nr. 18, mai 1990–ne pune la curent cu dezvaluirile senzationale ale revistei franceze “LE POINT”, din 21 mai 1990. Initial, ne-am gindit ca-i treaba politicienilor sa dezamorseze, sa combata continuntul incitantului articol, intitulat “In Romania, complotul iese la iveala.” Dar cind am aflat, de la niste ziaristi straini, ca armata noastra “a tras si asupra propriilor rinduri, astfel ca, in confuzia generala, au murit aproape la fel de multi ostasi si civili,” nu am putut ramine in expectativa. Pentru ca este vorba de o incalificabila ofensa adusa eroilor pe care armata i-a jertfit pe altarul Revolutiei. Noi nu cunoastem meseria armelor din carti, ci am deprins-o in poligoane, pe cimpurile de instructie. Daca accidentele se pot produce si pe timp de pace–lucru de care ne-au convins viata, practica militara pe care am trait-o, vreme de peste doua decenii–acestea au fost pe deplin posibile, si chiar s-au produs, si pe timpul Revolutiei, cind inamicul era peste tot si nicaieri. Dar de aici si pina a afirma ca cei 267 de morti si 674 raniti ai armatei s-au impuscat intre ei e o cale atit de lunga, pe care nici un om cu buna credinta n-ar face-o. Nu punem la indoiala buna credinta a jurnalistilor francezi, desi ideea promovata de ei convine de minune celor care se dau de ceasul mortii sa ne demonstreaza ca, de fapt, teroristii n-au existat. Fie-ne, insa, permis sa aratam ca documentarea celor de la “Le point” a fost, cel putin, incompleta. O spunem noi, care am fost tot timpul aici, reporteri printre gloante, in punctele fierbinti ale Revolutiei. O spunem si o argumentam, pentru inceput, cu fapte petrecute in zona sediului Ministerului Apararii Nationale.

DIVERSIUNE SI INTIMIDARE.

Nu ne vine sa credem! Desi a trecut peste o jumatate de an de la consumarea
evenimentelor, oamenii sint speriati. Este vorba de locatarii celor trei
blocuri–A1, A2, B3–dispuse in fata Centrul de Calcul al M.Ap.N. In urma cu
citeva saptamini, erau deschisi, raspundeau la orice intrebare, relatau faptele,
imprejurarile extrem de grele prin care au trecut, iar acum sint prudenti, retinuti, tematori. Mai mult, o doamna–cu mina pe inima si vocea tremurinda–ne
sfatuieste sa o lasam balta, ca riscam prea mult…

Ce s-a intimplat de fapt? In ultima vreme, pe la usile unor apartamente, au
batut citeva…persoane de bine, care, cu destula discretie–si
subtitlitate–s-au straduit sa le explice oamenilor cum s-au petrecut, cu
adevarat, lucrurile in perioada 22-25 decembrie 1989. De exemplu, in blocul A.1,
apartamentul 27, o doamna–banuitaj de a fi avut, in trecut, relatii cu
securitatea de trist renume–le a sugerat gazdelor cum sa interpreteze ,corect’
incidentul cu cele doua A.B.I.-uri din noaptea de 23/24 decembrie.

Alti vizitatori n-au avut nici macar inspiratia de a-si disimula identitatea
(sau poate ca chiar asta au facut). Domnilor, mie sa nu-mi dati numele la ziar,
ne roaga alt locatar. Am avut destule necazuri cu securitatea. In 21 mai, a fost
la mine un maior de politie, Popescu zicea ca-l cheama. S-a interesat despre
teroristii care au tras din blocul nostru. I-am spus ca, daca vrea sa loveasca in armata, nu are nici o sansa: au tot adevarul ii voi
spune. In final mi-a adresat o rugaminte: sa nu stie cei de la armata de vizita
lui… A revenit peste 2-3 zile, dar mi-a fost frica sa-i mai deschid…”

Cine-o fi misteriosul maior si de ce pastreaza atita discretie? Se pare insa ca
persoanele cu pricina manifesta un mare interes pentru blocul B.3. Domnul Stancu
Varzan are mai mult curaj.

–Dumneavoastra nu stiti ce nopti de cosmar am trait noi: se tragea si din fata
si din spate, de la gunoaie. Totul a inceput in 22 decembrie, pe la orele 22.00:
la inceput sa auzeau focuri izolate. Apoi–ca la razboi. Numai in baie ne
simteam oarecum in siguranta. La un moment dat, am si ris. Fata mea a plecat
pina la bucatarie si, cind s-a intors, ne-a spus sa fim linistiti ca, de sus, de
pe bloc, trage o mitraliera si ne apara! Era vorba, de fapt, de o
pusca-mitraliera, care executa foc spre Centrul de Calcul…Si de pe casa
scarilor s-a tras, in aceasi directie. Teroristii au incercat sa intre la mine in apartament, dar noi avuseseram grija sa blocam usa cu un cuier
greu. Sint bolnavi astia care vor sa ne convinga ca a tras armata in noi si ca,
de fapt, nici nu au existat teroristi. Dar i-am auzit discutind precipitat,
tropaind: in jurul blocului, pe scari, pe acoperis.

In acelasi bloc, stam de vorba si cu sotii Florica si Gheorghe Petrut. Sint
revoltati.

–Au fost la noi doi civili, spune doamna. Ne-au fluturat pe sub nas niste
legitimatii, din care am retinut ca sint de la militia din Turnu-Severin. Cind
noi am intrebat cine a tras, ei ne-au informat: “armata a tras.” Bine, dar in
armata cine a tras?–am continuat noi–doar in parcul din fata blocului au fost
impuscati studenti militari. “Au tras unii in altii”–ni s-a raspuns.

Si in incheiere, gazdele noastre ne avertizeaza:

–Fiti cu mare bagare de seama, domnilor ofiteri. Astia au tot interesul sa va
compromita!!!

Deci ,baietii’ lucreaza. Fara voie ne gindim la povestea cu lupul care se
intoarce la locul unde a mincat o oaie. Si a criminalului care se intoarce la locul faptei…

(Maior Mihai Floca si Capitan Victor Stoica, Armata Poporului, 13 iunie 1990, p. 3)

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , , , , | Leave a Comment »

Back in Black, AC/DC, Comandourile USLAC, si teroristii din decembrie 1989

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on January 2, 2009

(Capitanul Romanescu Marian (fost cadru USLA) si Dan Badea, “USLA, Bula Moise, teroristii, si ‘Fratii Musulmani’,” Expres nr. 26 (75), 2-8 iulie 1991, pp. 8-9)

COMANDOURILE USLAC

Cei care au avut si au cunostinta despre existenta si activitatea fortelor de soc subordonate direct lui Ceausescu, au tacut si tac in continuare de frica, sau din calcul.  S-au spus multe despre indivizii imbracati in combinezoane negre, tatuati pe mina stinga si pe piept, fanaticii mercenari care actionau noaptea ucigind cu precizie si retragindu-se cind erau incoltiti in canalele subterane ale Bucurestiului.  S-au spus multe, iar apoi au tacut ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat.

Suprapuse Directiei a V-a si USLA comandourile USLA erau constituite din indivizi care “lucrau” acoperiti in diferite posturi.  Erau studenti straini, doctoranzi si bastinasi devotati trup si suflet dictatorului.  Foarte multi erau arabi si cunosteau cu precizie cotloanele Bucurestiului, Brasovului si ale altor orase din Romania.  Pentru antrenament aveau la dispozitie citeva centre de instruire subterane:  unul era in zona Brasovului, iar altul–se pare–chiar sub sediul fostului CC-PCR, poligon care au dat–din intimplare citiva revolutionari in timpul evenimentelor din Decembrie.

Dezvaluiri despre implicarea USLA in evenimentele din Decembrie ‘89

Un tanar care si-a facut stagiul militar in trupele USLA a declarat
corespondentului A.M. PRESS din Dolj: “Am fost la Timisoara si la Bucuresti in
Decembrie ‘89. Odata cu noi, militarii in termen, au fost dislocati si
profesionistii reangajati, care purau costume negre de camuflaj.
Dispozitivele
antitero de militari in termen si profesionisti au primit munitie de razboi. La
Timisoara s-a tras in manifestanti de la distanta mica. Am vazut cum sareau creierii celor ciuruiti de gloante. Cred ca mascatii, folosind armamentul lor special, au tras cu gloante explozive.
In ianuarie 1990, toti militarii in termen din trupele USLA
au fost internati pentru dezintoxicare. Fusesaram drogati. Am fost lasati la
vatra cu cinci luni inainte de termen pentru a ne pierde urma. Nu-mi publicati
numele. Ma tem pentru mine si parintii mei. La antranamente si aplicatii eram
impartiti in “amici” si “inamici.” Mascatii erau “inamicii” pe care trebuia sa-i
descoperim si sa-i neutralizam. Cred ca mascatii au
fost acei teroristi.

(Romania Libera, 28 Decembrie 1994, p. 3)

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , , , , | 3 Comments »